Secretele lumilor Astrale blog.

Un călător în lunea de dincolo: Castaneda

 Figură mitică a parapsihologici americane, celebrul antropolog şi profesor Carlos Castaneda a făcut epocă prin cărţile sale despre lumile paralele, în care a ajuns să călătorească graţie unui şaman indian. Personaj misterios, care nu s-a lăsat niciodată intervievat sau fotografiat, el a devenit popular prin cărţile sale, care au ajuns best-seller. Milioane de cititori sunt fascinaţi de lucrările sale inegalabile, care povestesc intrarea unui intelectual occidental în universul vechilor vrăjitori mexicani.

În anul 1960, pentru a-şi finaliza teza de doctorat în antropologie, cercetătorul american Carlos Castaneda a plecat să studieze utilizarea plantelor medicinale la indienii din sud-estul Americii. O documentare nu prea uşoară, dar care i-ar fi adus gradul de profesor universitar. Destinul a hotărât însă altfel. Într-o zi, cercetătorul a întâlnit un indian bătrân din tribul yaqui, pe nume Juan Matus, care cunoştea foarte bine cactuşii halucinogeni din deşert, numiţi peyotl - "planta care încântă ochiul". Cercetarea etno-botanică s-a transformat într-un parcurs iniţiatic. Juan nu era un simplu ţăran, ci un brujo (vrăjitor), un "om al cunoaşterii", după cum 1-a definit Castaneda. Indianul făcea predicţii şi vindeca bolile prin tehnici magice.                                                                                 Propovăduind existenţa universurilor paralele cu al nostru, care pot fi văzute printr-o anume utilizare a facultăţilor de percepţie, Juan Matus i-a spus doctorului Castaneda că oricine poate, după exemplul şamanilor din vechiul Mexic, să cunoască lumea energiei cosmice, intrând în alte dimensiuni, înfruntând diferite fiinţe "inorganice" care locuiesc acolo. La început, cercetătorul a fost circumspect faţă de tehnicile şamanice, dar – când indianul i-a propus să-l iniţieze în vrăjitoria toltecă (pe care iezuiţii spanioli nu reuşiseră să o suprime) – Castaneda a cedat, devenind discipolul lui Matus. Astfel, antropologul a devenit ucenic-vrăjitor. Iniţiere şamanică        Iniţierile şamanice, care 1-au abătut de la cercetarea raţională, 1-au purtat pe Castaneda prin aventuri fantastice. Asemenea tuturor începătorilor, Castaneda a trebuit la început să se elibereze de universul său familiar (credinţe, obiceiuri si concepte) şi să accepte existenţa unei alte lumi, la fel de reală, pe care ar fi putut să o exploreze, supunându-se unei discipline riguroase, învăţând să-şi stăpânească corpul şi să-şi proiecteze conştiinţa în afara sa, el a intrat într-o lume iraţională, unde, după spusele sale, a vorbit cu animalele, a comunicat cu vântul şi cu celelalte forţe ale naturii, a văzut energia curgând prin filamente luminoase şi a înfruntat forţe misterioase.                                                                                           Apărută în 1968, teza sa de antropologie - care i-a indignat pe oamenii de ştiinţă – a devenit cartea unei întregi generaţii fascinată de experienţa psihedelică a autorului şi de căutarea unei noi spiritualităţi. Foarte repede, ea a inaugurat începutul unei aventuri fără precedent, care s-ar putea numi "fenomenul Castaneda". Cărţile ulterioare, în număr de opt, au devenit şi ele best-seller, spulberând recordurile de editare (opt milioane de exemplare vândute!), atât pe cuprinsul Americii, cât şi în Europa. Ele descriu întâlnirea sa cu zeul cactusului peyotl, transformarea în corb, conversaţia cu un coiot, incursiunile în alte universuri şi practicile pe care Juan îl punea să le execute - de exemplu, să coasă pleoapele unei şopârle cu un ac făcut dintr-un spin de cactus...                               Astfel de poveşti, curente în tradiţia şamanică, sunt greu de acceptat pentru un cititor care vine din Europa. De aceea, autenticitatea acestor cărţi-reportaj despre iniţierea în vrăjitorie a stârnit multe controverse. Pentru unii, Castaneda nu era decât un mistificator. Pentru alţii, numele său nu era decât un pseudonim, iar opera sa – minciuna unui antropolog pus pe glume. Fără să luăm în considerare aceste extreme (Castaneda şi-a obţinut, totuşi, doctoratul la Universitate), mulţi erudiţi americani, specialişti în şamanism şi în istoria indienilor din Mexic (etnologul Weston La Barre, Gordon Wasson sau psihologul Richard de Mille) contestă validitatea cercetărilor lui Castaneda. Ei pun la îndoială existenţa lui Juan Matus, pe care nimeni nu 1-a văzut niciodată, nici măcar într-o poză. Departe de a frâna entuziasmul cititorilor săi, aceste controverse l-au transformat pe Castaneda într-o legendă vie. Mulţi îl consideră părintele noii spiritualităţi americane, iar puternica revistă "Times" vorbeşte despre prima întâlnire a lui Castaneda cu Juan Matus (era în anul 1960, într-o staţie de autobuz din Arizona) ca despre un "eveniment literar mai important decât întâlnirea lui Dante cu Beatrice pe malul râului Arno" (!!!). Vremea polemicii        Depăşind limitele comportamentului universitar, alianţa unui antropolog cu un şaman mexican s-a transformat în fenomen social. Prestanţa sporeşte credibilitatea personajului semifantastic al bătrânului indian, prezentarea lumii şamanice făcută de către el. Relatarea experienţelor magice fascinante şi în acelaşi timp înspăimântătoare au deschis, în lumea mecanică, rutinieră, fără surprize a cotidianului, o breşă prin care se întrevăd noi posibilităţi pentru conştiinţa umană. O astfel de aventură îi va seduce întotdeauna pe cititori.                                                                           Poveştile lui Castaneda furnizau detalii aşa de incitante, încât cititorii doreau să intre cu toţii în lumea indianului Juan Matus, în căutarea plantelor care să-i transporte în alte dimensiuni. Ziarul "New York Times" a vorbit despre "mii de hippies care au invadat Mexicul în căutarea ciupercilor magice". Pe când tinerii occidentali îl căutau în van pe Matus pentru a deveni ucenicii lui, cercurile antropologilor i-au declarat război lui Castaneda. În 1972, scriitoarea Joyce Carol Oates afirmă că scrierile lui Castaneda sunt nişte ficţiuni de calitate: „Sunt construite minunat. Dialogurile sunt perfecte, iar personajul Juan Matus — de neuitat. Este vorba despre un moment literar, dar niciodată despre adevăr şi ştiinţă". Vieţi multiple        În timp ce lumea iconoclastă a erudiţilor vânează contradicţiile, lacunele, invenţiile şi distorsiunile din cărţile lui Castaneda, acesta pare să ignore impactul fantastic al operei sale. Executând ordinele mentorului său indian, el începe o nouă viaţă sub numele de Joe Cortes ca... bucătar. Munceşte de la ora cinci dimineaţa, doarme pe jos, trăieşte ca cel mai sărac mexican. Scopul acestei discipline? Să scape de orice urmă de orgoliu, să-şi şteargă vechea personalitate, pentru a-i permite "omului cunoaşterii" să se dezvolte.

Dacă e să îi dăm crezare, Castaneda a dus această viaţă timp de trei ani. Este adevărat? Imposibil de aflat. De când a devenit celebru, Castaneda a încercat mereu (şi a reuşit) să se înconjoare de mister, refuzând contactele de orice fel cu lumea, transformându-se într-un om invizibil, ascunzându-se în dosul unor informaţii contradictorii. Şi de data aceasta a urmat sfaturile profesorului său, care îi recomandase: "Puţin câte puţin, trebuie să faci ceaţă în jurul tău. Trebuie să ştergi totul pentru ca nimic să nu mai fie sigur. Problema ta constă în faptul că eşti prea real. Trebuie să începi să te ştergi". Aceasta idee de mistificare i-a plăcut lui Castaneda: "Singurul mijloc de a evita plictiseala şi rutina vieţii este sa creezi un văl de ceaţă în jurul tău" (din cartea "Călătorie la Ixtlan").                                              Şi Castaneda s-a învăluit perfect în ceaţă. Agentul său literar este hărţuit de presă, dar nimeni nu poate sâ-1 intervieveze, să-1 fotografieze sau măcar să-1 întâlnească pe Castaneda. I-au trebuit 15 ani celebrului regizor Federico Fellini, care dorea să-i consacre un film, pentru a obţine o simplă întâlnire... care a rămas fără nici un rezultat. Singurul portret existent este din tinereţe. Când postul de televiziune francez Canal + a comandat un reportaj despre acest personaj mitic, echipa expediată dincolo de Ocean n-a izbutit să-1 descopere, dar asta n-a împiedicat realizarea unui film intitulat "Carlos Castaneda etcaetera", al cărui erou era invizibil.       Ignorând atacurile împotriva sa, Castaneda şi-a urmat munca, indiferent la faptul că era considerat drept nebun sau mincinos. Dar, puţin câte puţin, cărţile sale au dispărut din raioanele pentru ştiinţă, ajungând în acelea destinate science-fiction-ului (ultimele sale publicaţii nu au mai fost considerate drept mărturii sau eseuri, ci romane). În 1973, prietenul şi iniţiatorul său, Juan Matus, a murit. Dar nu oricum. Carlos Castaneda s-a referit mereu la această dispariţie ireală: Matus împreună cu cei 14 ucenici ai săi au sărit într-o prăpastie pentru a-şi lua zborul cu corpurile lor devenite incandescente, arse de către focul interior. Pentru el, a ajunge la o astfel de moarte – care poate fi considerată o ascensiune şi pe care o numeşte "zborul abstract" constituie scopul ultim al vieţii. Dorea foarte mult să ajungă acolo.                                                                                 Timp de 30 de ani, din 1968 (anul publicării învăţămintelor lui Matus) până în 1998 (27 aprilie, data oficială a morţii sale), Castaneda a trăit înconjurat de un secret de nepătruns. Anunţul morţii sale, făcut public doar pe 18 iunie 1998, însoţit de minciuni şi de bizarerii, nu aduce nici o clarificare, ca şi cum ar fi vorba despre o ultimă disimulare a urmelor. Notiţa publicată în "Los Angeles Times", pe 18 iunie 1998, a fost surprinzătoare. După afirmaţiile Deborei Drooz, prietenă şi executoare testamentară a lui Castaneda, el a murit de un cancer la ficat pe 27 aprilie, la domiciliul său din California (Westwood), fără să fie îngropat. După incinerarea sa la Calver City, în apropiere de Los Angeles, cenuşa i-a fost împrăştiata peste platourile înalte mexicane. "Toată viaţa a fugit de celebritate, de aceea, la moartea sa prietenii nu au considerat oportun să redacteze un comunicat de presă", spune Deborah Drooz. Doi ziarişti de la "Los Angeles Times" au încercat în van să elucideze misterul, întâlnindu-se cu avocatul lui Castaneda şi cu agentul său literar. Au cercetat minuţios toate registrele din Calver City, fără să găsească nici o urmă a decesului lui Castaneda. Viu sau mort?        Castaneda a declarat nu o dată că va muri asemenea mentorului său, Juan Matus. Discipolii săi cred că a fost ars de "focul din interior", la fel ca bătrânul indian. Există însă şi sceptici, care afirmă că decesul este o nouă mistificare menită să sporească vânzarea cărţilor aflată în reflux o dată cu dispariţia lui Matus. Pe de altă parte, moartea lui Castaneda a promovat puternic „Tensegritatea" (acronim de la "tensiune" şi "integritate"), o serie de tehnici fizice şi exerciţii energetice care provin din faimoasa tradiţie toltecă, dar cărora le lipseşte încântarea magică pe care o distila bătrânul vrăjitor yaqui. Trei femei, toate titulare ale unui doctorat în antropologie, deţin cheia enigmei; "trei vrăjitoare" care ar fi beneficiat de aceeaşi învăţătură a lui Juan Matus şi ar fi fost foarte legate de el: Taisha Abelar, Florinda Donner – ambele şi-au publicat biografiile – şi Carol Tiggs. Aceasta din urmă, o blondă seducătoare care pare de 35 de ani când de fapt are peste 50, este cea mai enigmatică: se pare că a dispărut timp de 10 ani de pe această lume, rematerializându-se într-o librărie, în văzul mulţimii din Santa Monica, numită "Phoenix Bookstore", unde Castaneda ţinea uneori conferinţe pentru câţiva fericiţi privilegiaţi. Această poveste a transformat librăria într-un loc de pelerinaj şi Castaneda a afirmat că, într-adevăr, Carol trăise în altă lume. Dar şi de data aceasta este imposibil să deosebeşti mitul de realitate. Afacerea Castaneda      Apariţia unei Carol Tiggs, "purtătoare de energii noi", i-a determinat pe emulii lui Castaneda să purceadă la predarea directă a vrăjitoriei toltece, sub forma unor seminarii. În prezent, maşinăria a pornit din nou şi vinde în stilul american tehnici secrete şi pase magice pentru a putea, asemenea lui Castaneda, să se aventureze în alte realităţi.                                                                                     Că Juan Matus a fost un vrăjitor adevărat, depozitar al unei vechi tradiţii, sau o simplă creaţie de-a lui Castaneda nu schimbă nimic din faptul că aceste două personaje au modificat profund viziunea lumii pentru milioane de cititori. Reală sau fictivă, alianţa lor a deschis Americii moderne şi tehnologizate o poartă spre lumea şamanismului. Munca lui Castaneda a dat naştere unui tip nou de cercetător, dornic să vorbească despre spiritualitatea tradiţională şi despre vindecarea naturală. În rest, imposibil să ştim daca Castaneda nu cumva trăieşte şi în prezent, ascuns sub o falsă identitate sau daca, însoţit de Juan Matus, nu cutreieră prin lumi fabuloase, populate de creaturi energetice extraordinare, aşa cum le-a descris de atâtea ori în cărţile sale. ANDREI CHERAN

	[Articolul are inserate două casete, pe care le reproducem integral mai jos.]