Vrăjitoria modernă

	Vrăjitoria modernă

„În toate epocile, unii oameni au căutat în practicile magice un mijloc pentru a acţiona asupra celorlalţi. Este vorba de aceeaşi vrăjitorie, de la statuetele de lut străpunse cu ace şi până la metodele moderne de propagandă. În zilele noastre, ochiul electronic al televizorului înlocuieşte câteodată ochiul vrăjitorului, iar cele mai subtile metode de hipnoză colectivă sunt acceptate în numele progresului social. În cazul regimurilor totalitare, vrăjitoria prezintă şi alte aspecte, cum ar fi, de exemplu, spălarea creierului. Pretinzând că este doar o «informaţie», în numele ştiinţei, al propagandei politice sau al publicităţii, omul îşi ascunde destul de stângaci nevoia sa de dominare dintotdeauna.” SERGE HUTIN   Spălarea creierului este o tortură "ştiinţifică"        Expresia "spălarea creierului" a fost folosită pentru prima oară în legătură cu numeroşii prizonieri americani (din Coreea de Nord şi din China), care, după o internare prelungită în lagăre, se dovedeau susţinători fanatici ai sistemului politic, social şi economic al adversarilor lor (aceasta după o perioadă de timp de la întoarcerea lor). Ei au fost literalmente întorşi ca o mânuşă în ceea ce priveşte convingerile lor politice. Desigur, se cunosc cazurile diferiţilor subiecţi care devin deodată susţinătorii unei cauze împotriva căreia înainte se ridicaseră cu indignare, dar în cazul acestor prizonieri, rare au fost convertirile adevărate, adică cele care s-au dovedit durabile.        "Spălarea creierului" este o tentativă ştiinţifică malefică de a separa fiinţa umană de personalitatea sa şi de a-i implanta convingeri, atitudini, reacţii diametral opuse vechiului său mod de a vedea oamenii, lucrurile, viaţa în general.        Există metode care, fără a face apel la lucruri mai deosebite, slăbesc în mod evident curajul şi rezistenţa prizonierilor, de la care se doresc "mărturisiri" spontane: interogatorii nesfârşite şi repetate, desfăşurate într-o lumină orbitoare; treziri frecvente la ore alese la întâmplare sau chiar privare îndelungată de la somn, hrană "savant" măsurată sau suprimată. Ca metode de intimidare şi convingere, în afară de folosirea electricităţii, caracteristică Gestapo-ului, s-au folosit, de asemenea, procedee mult mai complexe, care combinau suferinţa fizică cu o dezintegrare metodică şi progresivă a funcţiilor mentale ale individului. Iată, de exemplu, o metodă ce a fost utilizată în timpul atrocelui război civil spaniol, asupra prizonierilor politici care trebuiau să îşi "mărturisească" pretinsele crime: "Lămpi de o luminozitate insuportabilă luminau celula pe ai cărei pereţi erau pictate figuri geometrice. Prizonierii erau treziţi de îndată ce începeau să adoarmă. Datorită oboselii şi a luminii orbitoare, desenele căpătau un caracter halucinant, astfel că anihilau orice reacţie de apărare a prizonierului; acesta se abandona în întregime voinţei celor care îl torturau."        Cu tehnici de acest tip, iată-ne introduşi într-un domeniu vecin cu vechile metode (dar acum complet modernizate) destinate sugestionării unui subiect, punerii lui într-o veritabilă stare de auto-hipnoză, în care voinţa sa va înceta să se mai opună. La acest nivel se situează "spălarea creierului", una dintre cele mai folosite modalităţi francmasonice de manipulare. În acest proces nu este suficientă obţinerea prin forţă doar a ascultării complete din partea subiectului; aceasta se putea realiza şi prin frică sau prin suferinţă. "Spălarea creierului" vizează deja ceva mai mult: nu numai distrugerea rezistenţei psihice a subiectului şi forţarea lui la o ascultare pasivă, ci transformarea acestei supuneri într-una activă, renunţarea la propriile convingeri pentru a adopta cu un fanatism dezlănţuit ideologia anchetatorilor.        Un exemplu în acest sens îl constituie faimoasele procese din 1937, de la Moscova, în care nu numai că cei anchetaţi au recunoscut faptele ce le erau imputate, dar veneau chiar să roage curtea să le acorde cea mai grea pedeapsă pe care o meritau pentru crimele lor.        Dar "spălarea creierului" a ieşit mult mai bine în evidenţă mai târziu, în regimurile totalitare, unde se urmărea transformarea fostului duşman într-un adept fanatizat al cauzei pe care înainte o combătea din toate puterile. Cum se putea ajunge la un astfel de rezultat? "Spălarea creierului" îşi trage întreaga sa eficacitate dintr-o abilă şi machiavelica combinaţie de tehnici, care intimidează, inhibă subiectul, distrugându-i resursele interioare de rezistenţă şi condiţionându-1 din ce în ce mai mult în a considera normale, necesare, atitudinile şi chiar reacţiile dorite.        Pentru a obţine un astfel de rezultat nu este nevoie să se recurgă la torturi fizice sau ameninţări (directe şi indirecte). Chiar dacă la început subiectul este ostil în mod violent, simplul fapt de a fi supus pentru luni şi luni de zile la interminabile şedinţe de îndoctrinare ideologică este suficient pentru a-1 face puţin câte puţin, să nu acţioneze decât în conformitate cu regulile şi sloganurile ce i-au fost fără încetare repetate şi arătate. Faptul de a nu putea asculta altceva decât cuvintele ce susţin o singură ideologie, de dimineaţa până seara, scufundat în aceeaşi atmosferă tensionantă, va sfârşi prin a realiza o veritabilă impregnare a psihicului. Oricât de puţin ar fi fost slăbită înainte voinţa subiectului, "spălarea creierului" va reuşi în această direcţie. Propaganda foloseşte incantaţiile magice        Deşi în toate epocile marii conducători au ştiut să îşi cultive popularitatea şi să se folosească de procedee care să le permită să domine mental masele, în secolul XX numeroase regimuri politice au pus în aplicare tehnici foarte abile de propagandă, destinate tocmai sugestionării maselor.        Pe scurt, propaganda se poate defini astfel: o formă statală, oficială de publicitate. De fapt, este vorba de o metodă de a obliga oamenii să adere la sistemul sau ideologia care face această propagandă. Nici un regim, nici o orientare nu poate evita să aibă propaganda sa, dar sistemele totalitare au dezvoltat cel mai bine, cel mai metodic tehnicile de condiţionare a mentalului uman (căci nu este vorba de altceva). Este deci o veritabilă formă de vrăjitorie modernă.

Mecanismele prin care acţionează propaganda nu vor fi aceleaşi în circumstanţe paroxistice şi în perioade calme. Propaganda, "această vrăjitorie colectivă modernă", este o formă de condiţionare a cărei punere în aplicare necesită o cunoaştere precisă, expertă a metodelor de sugestie individuală şi colectivă. Ea este când insidioasă, chiar subtilă, când dezlănţuită. Atunci când au ajuns în acest stadiu, propagandele totalitare ştiu să magnetizeze aspiraţiile mesianice, care la nenumăraţi oameni frustraţi nu aşteptau altceva decât să înflorească. În cursul imenselor adunări ale maselor fanatizate de la Nürenberg, devenit un adevărat "oraş sfânt" al nazismului, Adolf Hitler ţinea milioane de auditori sub veritabila sa putere magnetică de fascinaţie. În această privinţă, un rabin, agent al serviciilor de informaţii aliate, relata că în timp ce îl asculta pe Hitler la radio nu putea să nu simtă, deşi era indignat de conţinutul duşmănos al discursului, că "ceva" emana din cuvintele Führerului, ţâşnea din aceste sunete, având un efect de veritabilă incantaţie magică. Astfel, ne putem imagina care putea să fie rezultatul asupra ascultătorilor convinşi şi, mai mult chiar, fanatizaţi.        Propaganda are ca resort fundamental acţiunea asupra emotivităţii maselor de oameni şi indivizilor, când pentru a-i umple de resentimente şi duşmănie faţă de inamicii ce trebuie îndepărtaţi, când pentru a genera entuziasmul şi exaltarea.        Uneori propaganda urmăreşte să calmeze spiritele. Se urmăreşte, cu bună ştiinţă acum (metoda este venită din SUA), să se liniştească, ba chiar să se înduioşeze mulţimea şi cetăţeanul mediu, prezentându-li-se personalitatea politică a zilei ca un "om ca toţi oamenii", soţ model şi tată de familie exemplar, în papuci, la micul dejun, gustând bucuriile vieţii de familie.        Propaganda foloseşte toate mijloacele susceptibile de a crea o adevărată "intoxicare" imaginativă asupra maselor, conform doctrinei masonice. Oamenii ajung astfel să acţioneze într-un mod care le este indus şi care nu întotdeauna corespunde cu aspiraţiile lor sincere. Dar fiind influenţaţi, chiar fără ca ei să ştie, ajung să împlinească voinţa altora, în mâinile cărora majoritatea oamenilor sunt doar marionete. Publicitatea - o vrăjitorie tolerată        În condiţiile actuale de viată, nici un grup nu poate evita, indiferent dacă îi place sau nu, să recurgă la metode şi procedee de publicitate. Prin aceasta se înţelege apelul, atunci când este necesar, la imagini şoc, pentru a atinge profunzimile emotive ale oamenilor şi pentru a-i dirija într-un anume sens dorit.        Publicitatea se poate defini ca o propagandă neoficială, fiind susţinută de firmele particulare. Un cetăţean din Statele Unite (ţara unde publicitatea a luat cea mai mare amploare) poate foarte bine să refuze să bea Coca-Cola, să nu cumpere un televizor, să se arate indiferent la afişele ce fac reclamă la automobile, fără a se expune la cea mai mică sancţiune oficială. Dar nu este mai puţin adevărat că nenumăraţi oameni vor "să fie în rând cu lumea" şi să aibă obiecte ce le sunt necesare, iar publicitatea contează foarte mult pe acest fapt.        Propagandele ideologice ştiau şi ele foarte bine să se folosească (dar într-un mod coercitiv) de această concepţie atât de răspândită de "a fi ca toată lumea". În China nu existau legi sau decrete legale obligând cetăţenii să poarte "costume Mao"; cei care purtau veşminte tradiţionale nu erau luaţi de agenţi şi duşi la închisoare. Dar după ce mergea câţiva metri pe stradă, acel om se simţea prost la gândul că nu este îmbrăcat "ca toată lumea".        Eficacitatea publicităţii se explică prin faptul că, la fel ca în cazul propagandei, nu elementul intelectual este hotărâtor, ci abilitatea de a excita puterile, strâns legate, ale imaginaţiei şi afectivităţii.        Acest aspect este şi mai clar la publicitatea pentru obiectele de uz casnic, cum ar fi televizoare, frigidere, maşini.        Publicitatea nu are o eficienţă automată, absolută. Există limite evidente ale condiţionării publicitare, chiar dacă aceasta pare capabilă să facă oamenii orbi la unele necesităţi imperative.        În Statele Unite s-a experimentat următoarea metodă, infailibilă în 80% din cazuri pentru condiţionarea subconştientului (ulterior, aceasta a fost interzisă prin lege). Principiul constă în a introduce, la fiecare cincizeci de imagini normale ale unui film, un slogan de tipul "Beţi Coca Cola!". Telespectatorul nu remarcă nimic, dar subconştientul este impregnat. Aceeaşi metodă a fost experimentată şi la cinema, unde numeroşi spectatori se precipitau spre ieşire pentru a merge să bea Coca Cola, fără a înţelege de unde provenea acest impuls.        Experţii au constatat că televiziunea are o putere de şoc vizual mult mai mare decât un spectacol de cinema; aceasta se datorează faptului că radiaţia luminoasă vine de la ecran. Televiziunea dă senzaţia unei prezenţe vii chiar şi persoanelor timide şi şterse.        Fără să ştim, minţile noastre sunt direcţionate prin publicitatea foarte agresivă de astăzi. Cei mai mulţi dintre noi nu se pot opune influenţelor acesteia care pătrund direct în subconştient. Este necesar să cunoaştem aceste aspecte pentru a ne apăra.        Vrăjitoria este dominaţia unei minţi asupra alteia, în această privinţă, s-ar putea spune că în zilele noastre ea a dispărut? Desigur, nu! Rafael Dumitrescu