duminică, 2 septembrie 2012
Apariţii OZN de la începuturile istoriei – Extraterestrii şi intratereştrii
Dacii credeau şi ei că, pornind de sub munţii Bucegi, se întinde un labirint subteran, în care se retrăsese zeul Zalmoxis. Mitologia celtică vorbeşte despre Cruachan, supranumită “Poarta spre Iad a Irlandei”, o peşteră prin care ieşeau din subteran tot felul de creaturi ciudate. Tot în Irlanda se spune că sub ţinutul Down ar exista un sistem de tunele subterane care duc spre locul unde s-au adăpostit Tuatha de Danaan, primii locuitori ai Irlandei. Triburile Angami Naga din India susţin că strămoşii lor ar fi venit dintr-un ţinut subteran, teorie existentă la numeroase triburi, nu doar a celor din India.
Conform legendei consemnate de Plinius, o zeiţă vine din ceruri la bordul unui car metalic cu foc. Aceasta are formă umană şi este foarte frumoasă. Ea se îndrăgosteşte de Vair, un prinţ din acele locuri. Cei doi obişnuiau să se întâlnească ori în castelul lui Vair, ori pe nava ei, până în ziua în care zeiţa trebuia să plece. Dacă pleca, ea nu se mai putea întoarce decât peste câteva mii de ani, timp în care el ar fi murit, aşa că îi propune lui Vair să o însoţească în lumea ei. Acesta se gândeşte că nu îşi poate lăsa regatul şi îi refuză propunerea. Înfuriată, zeiţa îl răneşte grav pe Vair, după care pleacă. Vair rămâne cu războinicii lui loiali care îi îngrijesc rănile. El va supravieţui, doar că înnebuneşte şi, spre bătrâneţe, începe să picteze imagini cu aparatura văzută pe nava zeiţei, reprezentată ulterior în gravura lui Jost Amman, care schiţează aparatul de zbor bazat pe principiul fuziunii la rece.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.