O nava extraterestra a salvat Terra?

O nava extraterestra a salvat Terra?

Adina Mutar   •12 Mai 2008, 00:46:51

In iunie se implinesc 100 de ani de cand taigaua siberiana a fost cutremurata de o explozie de 1.000 de ori mai puternica decat cea de la Hiroshima. Ultima ipoteza: o nava extraterestra s-a interpus pe traiectoria unui meteorit. Sa fie doar exces de fantezie?

Apartamente - 2 LEI/kilogram! Apartament 2 camere 154.800 kg+loc de parcare de la 68.162€. Padurea Baneasa, Sector1.

Un obiect de o stralucire extraordinara, de forma cilindrica, a strabatut cerul senin al taigalei siberiene in dimineata zilei de 15 iunie 1908. Conform martorilor oculari, obiectul incandescent se deplasa cu un zgomot puternic, ca de trasnet, si a explodat in padure. Ulterior, forta exploziei a fost calculata la 10-15 megatone de TNT (tri-nitro-toluen), de 1.000 de ori mai puternica decat bomba atomica aruncata la Hiroshima de americani. Explozia a distrus totul pe o raza de 40 de kilometri in jur.

Printre probele stranse la fata locului se aflau si cateva bucati de cuart, cercetate in prezent de omul de stiinta rus Iuri Levbin. Multa vreme, bucatile de cuart au stat intr-un container, neprezentand interes.

Levbin a vrut sa le taie, pentru a cerceta compozitia miezului, dar a avut surpriza sa nu reuseasca decat sa le ciupeasca putin, desi a folosit raze laser. „Nu exista asa ceva pe pamant", a concluzionat Levbin si s-a axat exclusiv pe studiul bucatilor de cuart. Astfel, a constatat ca liniile si cercurile de pe cristale sunt create artificial si, conform tehnologiei moderne, „lantul" de cuart ar fi putut face parte dintr-un sistem de navigatie al unei nave spatiale.

Mai mult, toate bucatelele de cristale gasite in zona prabusirii alcatuiesc, ca un puzzle, un fel de harta interplanetara, dupa parerea echipei conduse de Levbin.

Dar despre ce nava putea fi vorba acum 100 de ani? Ipoteza, prezentata in luna martie, a starnit controverse intre cercetatorii „fenomenului Tunguska", pentru ca Levbin sustinea ca ceea ce a cazut in vara anului 1908 in taigaua de-a lungul raului Podkamennaya Tunguska a fost doar o bucata dintr-un meteorit gigant, distrus de o nava extraterestra care a ales sa izbeasca bolidul ceresc pentru a salva pamantul de catastrofa ciocnirii. Astfel, specialistul rus a reusit imposibilul, adica sa combine cele mai populare explicatii ale fenomenului: caderea unui meteorit cu prabusirea unei nave extraterestre.

"Fiti cu bagare de seama ca Dumnezeu nu doarme! Apocalipsa poate incepe in orice clipa!" populatia tangutii

Mai tare ca Armageddonul

Pana nu demult, teoria cu nava extraterestra pusa pe tapet de scriitorul SF Aleksandr Kazantev era atat de dispretuita de oamenii de stiinta, incat acestia se straduisera sa obtina interdictie de cercetare a zonei pentru oricine sustinea acest lucru. Din 1994, nu mai putin de 15 oameni de stiinta rusi, geologi, chimisti, fizicieni, mineralogi si specialisti in aeronautica s-au raliat ipotezei. Levbin a prezentat ca o dovada certa pentru ipoteza sa 10 cristale de cuart gasite la locul impactului. Cateva dintre cristale prezentau orificii centrale, astfel ca puteau alcatui un lant. Cristalele prezentau desene stranii si aveau incorporate elemente chimice de provenienta nonterestra. Acestea pot fi comparate, ca semnificatie, cu cele peste 700 de discuri cu orificii centrale, marcate de doua spirale gravate, gasite in pesterile din Bayan-Kara-Ula (in Tibet), alaturi de scheletele apartinand unei rase pitice de acum 12.000 de ani, o rasa pe care multi cercetatori o considera nepamanteana.

La ce ar fi putut servi un astfel de lant din cristale? La nimic altceva decat la o nava spatiala! Luand in calcul si marturiile oamenilor, precum si tipul distrugerilor de la sol, cercetatorii rusi din echipa lui Levbin au concluzionat ca era vorba de un meteorit de cel putin un miliard de tone si ca, undeva foarte sus, o nava extraterestra a preferat sa intre in coliziune cu giganticul meteorit decat sa puna in pericol toata populatia globului. Ipoteza aminteste de echipa de forjori ai lui Bruce Willis din „Armageddon", numai ca Levbin vorbeste serios!

„Soarele si Luna s-au ciocnit in aer", semn ca Apocalipsa se poate intampla oricand

In dimineata exploziei, la ora locala 7.17, locuitorii taigalei siberiene - cea mai veche populatie din regiune, Evenki sau tangutii cum i-au numit rusii s-au speriat de moarte cand „carul de foc al ingerilor Apocalipsei", asa cum au numit ei fenomenul, s-a apropiat de pamant, provocand distrugeri nemaiintalnite si aducand spaime cumplite.

Cei care au asistat la trecerea si caderea masei incandescente au declarat ca „Soarele si Luna s-au ciocnit in aer", foarte sus, iar din „Soare" s-a desprins o bucata care a pornit spre pamant ca o „arma a distrugerii" si a explodat de nenumarate ori in „fulgere, trasnete si valuri de foc". Coloana incandescenta a putut fi observata de locuitorii de pe o raza de peste 600 de kilometri de epicentru. Locuitorii de pe o raza de peste 400 de kilometri au trebuit sa-si acopere fetele din cauza valurilor de caldura ce veneau dinspre locul exploziilor care au incendiat padurile de conifere.

Explozia a fost inregistrata de centrele seismice din Jana, Germania, la peste 3.000 de kilometri si chiar de cele din Washington si Java. La cca 500 de kilometri sud-sud-vest de epicentru, au luat nastere curenti turbionari care au daramat iurtele tangutilor si au doborat usile, au spart ferestrele si lampile caselor din oraselul Kanski. Dupa doua minute, a doua unda de soc a lovit localitatea, urmata de o „ploaie neagra", ce continea particule arse in urma colosalei explozii, perceputa ca o canonada de obuze.

Tangutii, populatia bastinasa, martori oculari ai evenimentului, au memorat in folclorul lor ca „arma Apocalipsei" era ovala in baza, extrem de luminoasa si prea mare fata de „mingile de foc" observate des in regiune (rezultat al fenomenelor plasmoelectrice generate de miscarile geotectonice). In spatele „armei" se formase o coada conica, ceea ce-i dadea aspectul de „chyum" - cortul tuguiat al tangutilor.

Obiectul se deplasa cu un zgomot infernal, ca si cand „s-ar fi rostogolit pietre pe un versant muntos, lovindu-se intre ele si facand pamantul sa tremure". Cel mai mult i-a speriat violenta exploziilor, pe care nimeni nu le-a descris ca au avut loc la sol, ci in aer. La 10 minute de la prima explozie, oamenii care se aflau afara, mai aproape de epicentru, au fost doborati la pamant de unda de soc, cu hainele in flacari. Atunci au crezut ca le-a sosit sfarsitul. Au crezut ca traiesc clipele Apocalipsei.

Copacii se prabuseau si luau foc, apoi au vazut uriasa minge incandescenta indepartandu-se, explozia in rafale care a doborat totul la pamant si au simtit nu mai putin de cinci unde de soc care i-au facut sa creada ca e sfarsitul lumii.

Locuitorii din satul Karelinski au privit timp de 10 minute deplasarea obiectului cilindric, a carui stralucire iti lua ochii si pe care l-au numit „arma cereasca". Apoi au auzit canonada inainte ca obiectul sa atinga pamantul.

In zona situata in epicentrul exploziei s-au petrecut lucruri stranii in anii care au urmat. Multi copaci din specii inalte au devenit specii pitice, in timp ce altii au crescut intr-un ritm alert, depasind cu mult inaltimea lor obisnuita. Insectele, de asemenea, au suferit mutatii, aparand specii noi, specifice doar regiunii Tunguska. Dr. B. Vasiliev de la Universitatea Tomsk a constatat „mutatii genetice violente", ca in urma unei explozii atomice sau termonucleare, dar, ciudat, fara sa fie inregistrat un nivel anormal de radiatii reziduale, specifice unor astfel de explozii.

4 ore mai tarziu...

Revenind la ipoteza lui Iuri Levbin, cum ca o „forta" extraterestra a izbit un meteorit urias, faramitandu-l, aceasta nici nu ar parea asa de aberanta daca s-ar lua in calcul ca au mai fost astfel de „bombardamente" asupra pamantului si de fiecare data s-au petrecut in largul oceanelor sau in zone nepopulate, de parca „cineva" le-ar devia traiectoria dinadins. Data fiind rotatia pamantului, daca „fenomenul" petrecut in taigaua siberiana ar fi explodat 4 ore si 47 de minute mai tarziu, ar fi distrus Sankt Petersburgul si imprejurimile. Insa, cel mai mare specialist rus in meteoriti, Leonid Kulik, de la Academia Sovietica de Stiinte, care a efectuat o expeditie in 1927, nu a gasit nici macar o dovada ca acolo s-ar fi prabusit un astfel de corp ceresc sau macar o bucata din asa ceva. Iar alti specialisti au demonstrat ca, ceea ce parea, in marturiile oamenilor, a fi „ceva" sferic putea fi o iluzie optica creata de „valurile balistice" care actionau ca forte de reactiune la masa compacta care se prabusea!!!. O.K.!

Atunci, ce se prabusea?

Doi astronomi, F.J. Whipple, seful Observatorului Kew din Londra si rusul S. Astopovici au avansat ipoteza prabusirii unei comete, ipoteza care inca mai necesita „adjustari". Dar poate cea mai interesanta ipoteza este cea lansata de fizicienii Albert Jackson si Michael Ryan, de la Universitatea din Texas, care, in 1973, au demonstrat ca „fenomenul Tunguska" putea fi provocat de o „mica" gaura neagra trecatoare prin stratosfera Terrei. Si aceasta ipoteza, aspru criticata de oamenii de stiinta, a fost preluata de scriitorii SF si s-a materializat in doua best-seller-uri ca „Earth" de David Brin si „The Borderland of Sol" de Larry Niven. Si cam atat!

Tangutii, cei mai buni ghizi pentru „fenomenul Tunguska", au o vorba pe care o spun tuturor turistilor, privind la inaltul cerului: „Fiti cu bagare de seama ca Dumnezeu nu doarme! Apocalipsa poate incepe in orice clipa!".

Noile teorii care incearca sa explice „fenomenul Tunguska" aduc elemente in plus fata de „clasicul" impact cu un meteorit

Citeste articolul "O nava extraterestra a salvat Tera

Astronautii rup tacerea

Circula de o buna bucata de vreme povesti conform carora, in timpul misiunilor spatiale, astronautii ar fi vazut in citeva rinduri lucru ciudate. De cele mai multe ori, sursele sint nesigure si nu se poate pune prea mare baza pe ele. De data aceasta avem insa o informatie de data recenta si "la prima mina". Mai exact, avem o carte scrisa personal de Gordon Cooper, unul dintre primii astronauti ai Statelor Unite. Intre altele, el atinge si problema OZN-urilor din spatiul cosmic

Punctul pe " i "

Aparuta la la Harper Collins Publishers, "Leap of Faith: An Astronaut's Journey in the Unknown" este o carte de interes maxim pentru ufologie prin marturiile referitoare la observatiile OZN in spatiu.
Dupa cum aflam din site-ul Space.com , in recenta sa carte, Gordon Cooper scrie negru pe alb: "Este sigur ca multi oameni, oameni foarte calificati si grupuri foarte calificate, au avut de a face cu un tip sau altul de nave sau fiinte extraterestre".
Aparent, nimic nou, dat fiind ca au mai fost destui altii care au spus acelasi lucru, poate cu alte cuvinte. Insa, atunci cind o spune o personalitate de talia lui Gordon Cooper, se cuvine putina atentie. Prin calitatea sa de pionier al spatiului cosmic, Cooper este unul dintre eroii Statelor Unite. Reptuatia sa este nestirbita, iar veniturile pe care le are ii permit sa nu fie banuit ca "scrie prostii vandabile doar ca sa scoata un ban". Pe scurt, cel care ne vorbeste este unul dintre cei pe care orice american l-ar putea da drept exemplu de om de onoare.

Primul OZN

In cartea sa, la redactarea careia a fost ajutat de Bruce Henderson, Gordon Cooper sustine ca primul OZN l-a vazut in atmosfera, nu in afara acesteia. La fel ca 95 % dintre astroanutii americani, Cooper a fost pilot militar. In aceasta postura, a efectuat mii de ore de zbor. In 1951 era detasat la o baza americana din Germania de Vest, cind escadronul din care facea parte a primit misiunea sa iasa la interceptie, deoarece pe radar aparuse ceva ciudat. Cu acea ocazie, Cooper a vazut un sir de nave necunoscute. In timpului scurtului contact vizual pe care l-a stabilit, a putut sa constate ca unele erau sferice, iar altele aveau forma clasica de "farfurie zburatoare". La fel ca in atitea alte cazuri, formatia de OZN-uri s-a indepartat cu o viteza ce nu a dat nici o sansa aparatelor cu reactie din componenta escadrilei, de tipul F-86 Sabre.
Dar lui Gordon Cooper i s-a mai intimplat o data sa vada un OZN. De data aceasta se afla la in spatiul cosmic, la bordul capsulei Mercury. Era in 15 mai 1963 si mai avea de facut un tur al Pamintului inainte de a intra in atmosfera. A raportat un obiect verzui, care s-a dovedit ulterior a fi cit se poate de real, deoarece a fost detectat si de radarul de la statia de urmarire Muchea din apropiere de Perth, Australia.

Cine este Cooper

Acum in virsta de 72 de ani, colonel in rezerva, Gordon Cooper a facut parte din echipa de aur a cuceritorilor spatiului. A fost recrutat de NASA in 1959 si a fost primul american care, in 1963, a ramas pe orbita peste 24 de ore. Dupa doi ani, s-a intors in spatiu alaturi de Pete Conrad, la bordul lui Gemini 5. Dupa retragerea sa de la NASA, survenita in 1970, a lucrat pentru Disney, ca vice-presedinte pe probleme de cercetare-dezvoltare. Ulterior a devenit consultant high-tech si proiectant de avioane, iar din 1989 este partener la o companie de design aeronautic.
A intrat in istoria zborurilor cosmice cu o performanta pe care pilotii de azi ai navetelor spatiale o considera legendara. La primul zbor, cu capsula Mercury, Cooper a descoperit ca are probleme majore la sistemul de racire. Sistemele electrice au cazut unul cite unul, astfel incit intrarea in atmosfera nu a mai putut fi asistata de centrul de control. Fara sa intre in panica, el a decis sa treaca de pe pilotul automat, devenit inutilizabil, pe zbor manual. Lispit de sistemele de calcul a traiectoriei de intrare in atmosfera si de legatura cu baza, Cooper, s-a orientat doar privind prin micul hublou si a indreptat capsula spre ocean, de unde a fost recuperat cu bine de echipele de interventie.
Dosarele sensibile trebuie scoase la lumina
Cele doua intimplari l-au marcat profund pe fostul astronaut. Dar mai mult l-a impresionat, intr-un mod neplacut, atitudinea superiorilor sai din Air Force si, mai tirziu, de la NASA. Dupa retragerea sa din echipa de aur a cuceritorilor spatiului, in 1970, Cooper a incercat sa faca ceva pentru a atrage atentia asupra faptului ca este inadmisibil ca fenomenul OZN sa fie trecut cu vederea. Asa cum a marturisit la lansarea recentei sale carti, in 1978, s-a adresat ONU, cu solicitarea ca problematica OZN sa fie luata in serios si sa se puna bazele unei cercertari organizate, la nivel mondial. "Mi s-a spus ca da, este o idee grozava, dar nimeni nu a facut nimic", a declarat el.
In prezent, Gordon Cooper desfasoara o adevarata campanie menita sa determine guvernul sa faca cunoscute dosarele OZN de care dispune. El este convins ca asemenea dosare sensibile exista, dat fiind ca, pe cind mai era inca ofiter al Air Force, el insusi a avut ocazia sa vada un film despre incidentul de la sfirsitul anilor '50, petrecut la Baza Aeriana Edwards, California, cind se pare ca un OZN s-a prabusit sau a fost doborit. Cooper precizeaza in cartea sa ca filmul acela "a fost luat la Pentagon si de atunci nu a mai auzit nimeni de el".

NASA repeta aceeasi poezie

Asa cum era de asteptat, cartea lui Gordon Cooper, al carei titlu ar putea fi tradus prin "Calatoria unui astronaut in necunoscut", a stirnit vii comentarii. In mediile ufologice ea a fost bine primita, fiind salutata ca un gest curajos. Cooper a fost felicitat pentru ca a avut indrazneala sa puna intre doua coperti ceea ce alti cosmonauti abia daca au curajul sa povesteasca prietenilor apropiati.
Evident, nu au lispit nici dezaprobarile, mai mult sau mai putin voalate. Dintre acestea retinem doar pozitia NASA, exprimata prin purtatorul sau de cuvint, Don Savage. "Fiecare este indreptatit sa aiba convingerile si opiniile sale, bazate pe lecturile si experientele personale", a incercat el sa raspunda evaziv la intrebarile reporterilor. In fata insistentelor acestora de a spune care este punctul de vedere oficial al NASA fata de cartea lui Cooper, el nu a facut altceva decit sa repete aceeasi veche poezie, recitata cu sfintenie prin mediile academice atunci cind vine vorba despre obiecte zburatoare neidentificate: "Marea problema a OZN-urilor este ca e dificil sa fie aduse in cimpul cercetarii stiintifice. Sint fenomene trecatoare. Nu sint repetabile, deci nu pot face obiectul unor studii stiintifice. Aici, la NASA, nu avem nici o cercetare in acesta directie".

( SURSA : Space.com )

Dosarele OZN din Filipine devin publice

O veste cu adevarat buna: dupa o activitate de aproape doua decenii, un grup de studiu al fenomenului OZN a decis ca a sosit vremea sa isi scoata dosarele la lumina. Cu alte cuvinte, cel putin pentru aceasta organizatie din Filipine, acum adevarul poate fi spus.

Sfirsitul unui secret
   Conform cotidianului "Manila Times", Philippine Atmospheric, Geophysical and Astronomical Services Administration (PAGASA), a admis ca a participat la investigarea unor observatii OZN.
   Cu peste 20 de ani in urma, PAGASA a constituit o echipa ce a fost desemnata sa efectueze investigatii de teren, cu scopul de a verifica rapoartele OZN primite de catre autoritati. Vreme indelungata, aceasta echipa si-a desfasurat activitatea intr-o discretie maxima, adunind o arhiva consistenta.
   Din fericire, grupul in discutie a decis (se poate citi si "a primit unda verde de la militari") sa isi faca publice preocuparile. "Dosarele si inregistrarile noastre sint deschise publicului, astfel incit acum oricine poate poate citi rapoartele noastre, daca doreste", a declarat pentru "Manila Times" Elmer Escosia, conducatorului grupului OZN de pe linga PAGASA. Acesta a admis ca au reusit sa gaseasca explicatii logice pentru multe dintre observatiile OZN pe care le-au studiat, dar citeva au ramas invaluite in mister. Este vorba despre cazuri ce "par a fi fenomene OZN autentice".

Trei intilniri apropiate!
   Intrebat fiind care au fost cele mai spectaculoase cazuri investigate, Elmer Escosia a povestit despre trei intilniri apropiate. Da, el a recunoscut ca unele dintre rapoartele OZN erau asociate si cu intilnirea unor entitati biologice non-terestre. Dintre acestea, trei au suscitat cel mai mare interes, datorita acuratetei cu care au putut fi efectuate cercetarile, precum si datorita credibilitatii martorilor.
   Spre exemplu, Escosia aminteste de cazul unor copii care, in 1984, au sustinut ca au vazut coborind dintr-o nava de forma discoidala "niste aratari cu capete mari, ce semanau cu oamenii, dar nu erau oameni". Din investigatiile efectuate la fata locului a reiesit ca este foarte posibil ca atunci sa fi aterizat un OZN linga Ormoc City, nu departe de Southern Leyte. Mai mult, intervievati separat, copiii au furnizat aceleasi detalii. Ori, sa nu uitam, atunci cind mint in grup copiii au un talent teribil de a se incurca in amanunte.
   Intre altele, arhiva devenita acum publica mai contine si un dosar referitor la un caz exceptional petrecut in l997. Cel putin 40 de oameni, din localitati diferite au vazut o formatie de 13 OZN-uri deplasindu-se deasupra Filipinelor. Astfel, in urma unei investigatii atente, s-a putut reconstitui cu destula precizie traseul urmat de grupul de OZN-uri, precum si viteza acestora.

Cu o floare nu se face primavara
   Faptul ca PAGASA si-a recunoscut implicarea in cercetarea fenomenului OZN si - mai mult - ca si-a deschis arhivele este cit se poate de imbucurator. Totusi, daca e sa judecam la rece, nu este cazul sa ne imbatam cu apa minerala.
Este adevarat, o asemenea initiativa nu este deloc putin lucru, insa mai ramin multe lucruri de dezvaluit. Insa, foarte probabil ca nu la Manila, ci in alte parti. De pilda in Statele Unite...
   Ah, de ce nu urmeaza si SUA exemplul Filipinelor? Din simplul motiv ca informatiile guvernului american cu privire la OZN-uri promit sa fie nu numai pur si simplu interesante, ci de-a dreptul sensibile, daca nu cumva chiar grave in adevaratul sens al cuvintului.

(SURSA: Manila Times)

Rapirile , o problema controversata ! Desi greu digerabila, problema rapirilor exista si nu poate fi ignorata. Rapirile par a nu mai fi atit de rare ca altadata si nu mai au un caracter cu totul exceptional. Dimpotriva, conform datelor din ultima perioada, numarul lor pare a fi cunoscut o continua crestere. Totusi, o discutie pe marginea acestui subiect impune in primul rind o evaluare a fenomenului. Astfel, o prima intrebare de bun simt ar fi urmatoarea: daca rapoartele despre rapiri sit reale? Tindem sa credem ca cel putin intr-o parte din cazuri, da, asa cum se poate deduce din analiza care urmeaza Din ce in ce mai multe cazuri Spuneam ca ce impresioneaza la acest fenomen este amploarea sa. Astfel, daca in urma cu 30 de ani rapirile aveau un caracter sporadic, in prezent, cel putin pe teritoriul Statelor Unite, persoanele care pretind ca au fost rapite de catre extraterestri se numara cu sutele anual. Statistic, este o adevarata explozie. Conform unei opinii a lui Jacques Val, exprimata cu aproape zece ani in urma, "un catalog complet de intilniri apropiate ar cuprinde intre 5.000 si 10.000 de rapoarte, in functie de criteriul utilizat. Numarul total al cazurilor neexplicate inregistrate in intreaga lume depaseste 100.000" (Jacques Vallee, "Confruntari", editura Valdo, colectia Zona, Bucuresti 1994). Tot el vine cu precizarea ca "pe baza sondajelor de opinie, sintem aproape siguri ca doar un martor din zece prezinta un raport". Asadar, cu toata prudenta in estimari din tot ramin 10.000 de cazuri de intilniri apropiate credibile, intre care se numara si rapirile. Dar, dincolo de statisticile care cauta sa ofere o imagine a dimensiunilor fenomenului, fenomenul in sine este extrem de controversat. De altfel, se impune sa aratam faptul ca o buna parte dintre ufologi se indoiesc de realitatea lui. Motivele nu sint putine si nu tin numai animozitatile sau intepaturile reciproce, care caracterizeaza mediile cercetatorilor din domeniu. Atentie la documentare Discutiile incep la de sursele de informare, surse care ii deruteaza serios pe cei neobisnuiti cu filtrarea atenta a unei cazuistici de-a dreptul stufoase. In incercarea de a aduna date cu privire la acest subiect, un cititor avizat va evita ziarele de scandal si chiar multe dintre revistele pretinse a fi "de specialitate". Sursele cu cea mai mare credibilitate o constituie organizatiile de studiu al fenomenului OZN, prin buletinele lor informative, cu o aparitie mai mult sau mai putin regulata, editate clasic, pe suport de hirtie, sau difuzate prin Internet. Si dintre acestea, vor fi selectate numai cele care au in componenta lor oameni de stiinta, scriitori de prestigiu, fosti militari, juristi - in general persoane pentru care cariera si buna reputatie au o importanta covirsitoare. Dar chiar si atunci cind un cercetator are ocazia sa intervieveze personal o victima a unei rapiri, lucrurile tot nu sint simple. Mereu se pune intrebarea daca pretinsul "rapit" nu cumva este un amator de publicitate gratuita. Si pentru a nu lasa nelamurit acest aspect, haideti sa luam in discutie profilul unui astfel de personaj. Traseul unor mincinosi De la bun inceput, este demn de precizat ca amatorii de publicitate gratuita, susceptibili de a minti cu nerusinare ca au fost rapiti de extraterestrii, se opresc de obicei la presa. Aceasta cu atit mai mult cu cit, uneori, un ziar de scandal poate plati o suma oarecare unui astfel de personaj, daca accepta sa ii fie publicata fotografia si citeva declaratii mai interesante. Iar cu aceasta, daca nu este cautat de alte publicatii, de vreun post de radio sau de vreo televiziune locala, aventura amatorului de publicitate ieftina si de cistig imediat ia, de obicei, sfirsit. El nu are ce cauta la o organizatie de cercetare a fenomenului OZN. Nu are nimic de cistigat, daca accepta testul detectorului de minciuni sau o serie de investigatii medicale amanuntite, din simplul motiv ca risca sa fie dovedit ca mincinos. Despre sedintele de hipnoza regresiva nici nu poate se mai discuta, stiut fiind ca fie si efectuate in cu totul alte scopuri, terapeutice de plida, majoritatea subiectilor le accepta cu greu. In consecinta, dupa ce isi incaseaza cecul de la redactia publicatiei de scandal, mincinosul nostru este constient ca are tot interesul sa dispara putin. O moda care nu mai trece Dar sa ne ocupam de mincinosi si ca factor de exagerare a frecventei rapirilor. Caci, este evident, exagerari exista. Trebuie sa spunem aici ca mincinosul, fie el patologic sau interesat financiar, are la dispozitie mai multe optiuni; nu il obliga nimeni sa o tina una si buna ca a fost rapit de extraterestrii. Daca vrea celebritate cu orice pret, el poate, de exemplu, sa spuna ca l-a vazut pe Elvis Presley saptamina trecuta cum isi facea cumparaturile la supermarket-ul de peste drum. Desigur, asa ceva nu mai este la moda, a devenit ridicol, pur si simplu cu chestia asta nu mai merge! Cindva a tinut si cu asa ceva, dar acum nu mai e cazul. Drept urmare, vom admite ca acum este "mai la moda" sa pretinzi ca ai fost rapit de fiinte de pe alte planete. De acord, numai ca, "moda" aceasta are un defect major si o diferentiaza net fata de toate celelalte mode: nu trece. Cu alte cuvinte, nu mai poate fi vorba despre moda, in conditiile in care numarul celor care sustin ca au fost rapiti nu a scazut in timp, dupa un virf al declaratiilor de acest tip, pentru a dispare, ca sa reapara, eventual, mai tirziu. Dimpotriva, numarul rapoartelor despre rapiri creste constant de aproape 30 de ani. Firesc ar fi fost sa se intimple ca si in cazul "rapoartelor" privind aparitia lui Elvis Presley pe la cumparaturi. Iar daca nu s-a intimplat asa, concluzia este una singura: fenomenul este real si nicidecum o moda, rapoartele repetate fiind o consecinta a faptului ca rapirile sint reale. Desigur, din respect pentru adevar, nu ne vom grabi sa decretam ca absolut toate rapirile reclamate sint fenomene veridice. Este o chestiune de bun simt sa admitem ca o parte dintre acestea sint pure inventii, cu scop publicitar si/sau pecuniar, unele apartinind poate chiar ziaristilor cu mai putine scrupule. Oricum, tot ramine un important numar de situatii, in care protagonistii nu au chiar nici un interes sa declare neadevaruri. Ar insemna sa admitem ca nu mai exista oameni onesti. Bine, dar daca exista, atunci ei trebuie deosebiti de mincinosi. Sa vedem care sint mijloacele pe care le avem la dispozitie. Demascati mincinosii ! Un instrument a carui utilizare de citeva decenii nu a facut sa dispara toate controversele pe seama lui este detectorul de minciuni. Fara a fi o bijuterie tehnologica absolut infailibila, principiul sau este destul de simplu. In functie de complexitatea sa, el semnaleaza anumite modificari fiziologice survenite in timpul interogarii subiectului: temperatura, umiditate, ritm cardic, frecventa si amplitudinea respiratiei, rezistenta electrica a pielii, activitatea electrica a creierului, etc. Variatia acestor parametri ofera indicatii pretioase despre sinceritatea subiectului, mult mai precise decit ar fi observatia vizuala. Se stie, spre exemplu, se stie ca in clipa rostirii unui neadevar, minicinosului de ocazie, dar nu si celui "profesionist", i se inrosesc obrajii, ii creste pulsul, ii tremura vocea, se bilbiie, transpira, are tendinta de a evita privirea interlocutorului, de a-si musca buzele, de a stringe pumnii, etc. Asadar, la prima vedere, am avea un instrument perfect, mai ales daca este dublat de un analizor vocal, adica un program pentru calculator conceput pentru a sesiza schimbarile de intonatie, de intensitate, tremolo-urile, lungimea vocalelor si alti parametrii ai vorbiri, oferind cercetatorului in mod automat date despre probabilitatea, exprimata in procente, ca subiectul sa minta sau sa spuna adevarul. Cine pacaleste detectorul de minciuni? Totusi, contestatarii acestor proceduri de testare a onestitatii victimelor rapirilor nu duc lipsa argumente. Cel mai ridicol este ca fiabilitatea detectorului de minciuni nu este de 100 %, ca si cind ar exista aparatura de masura si control in a carei manual de utilizare producatorul serios sa nu recunoasca o toleranta, o marja de eroare. Cel mai bine fundamentat argument este ca sint persoane care pot insela detectoarele de minciuni. Singurul amendament pe care il aducem unei asemenea observatii e ca, in opinia noastra, astfel de cazuri sint extrem de rare. Nu stim daca este adevarata afirmatia citorva autori, conform carora agentii marilor servicii de spionaj ar fi inceput, de pe la sfirsitul anilor '80, sa fie antrenati in scopul de a trece cu succes de testul detectorului de minciuni. In schimb, stim ca exista persoane care, in urma unor exercitii intense vizind autocontrolul, reusesc sa isi modifice in mod volunar temperatura, ritmul cardiac, consumul de oxigen, etc. Ne referim aici la yoghini, despre care literatura de specialitate ii recomanda a fi capabili de performante mult mai impresionante, chiar daca nu acesta este scopul final la practicilor yoghine, esenta acestora raminind profund spirituala. In fine, admitind ca exista mincinosi capabili sa nu se lase desconspirati de detectoarele de minciuni, este totusi limpede ca cei mai multi dintre subiecti sint incapabili de asemenea performante. Fiabilitatea hipnozei regresive S-ar putea crede ca hipnoza regresiva nu reuseste sa conviga foarte mult. Insa, surprinzator sau nu, ea ramine o tehnica pe care multi psihoterapeuti o utilizeaza cu succes pe pacientii lor. Spre exemplu, tinar constata ca ii este foarte frica de inaltime - o situatie jenanta pentru el. Recurgind la serviciile unui specialist, in urma unei sedinte de hipnoza regresiva, va descoperi ca in prima copilarie a suferit o adevarata trauma cind mama sa il tinea la geam, de la etajul sapte. Inexplicabila teama din prezent nu este altceva decit reactualizarea unei situatii stresante din trecut, uitata, dar nu si depasita. Informat fiind, si indrumat de psihoterapeut, tinarul nostru va reusi sa isi gestioneze in mod corect suferinta din copilarie, sa si-o asume si sa treaca peste ea. Rezultatul va fi vindecarea, adica disparitia fricii de inaltime. Ori vindecarea a fost posibila gratie hipnozei regresive Pentru a nu ne substitui specialistilor din domeniu, ii vom lasa pe ei sa traga concluzia definitiva, de indata ce vor apare noi elemente. Oricum, aceasta metoda ramine una dintre principalele surse de informare in privinta rapirilor. Gratie utilizarii sale, in ultimii 30 de ani, incepind cu Leo Sprinkle - un adevarat pionier in materie - cercetatorii au reusit sa reconstituie schema-tip a rapirilor. Arheologia memoriei O alta posibilitate de a verifica autenticitatea rapirilor este reprezentata de hipnoza regresiva, care, la rindu-i, este o metoda controversata. Dar, inainte de a vedea exact reprosurile care ii sint aduse, sa trecem repede in revista citeva dintre principiile sale. Asadar, subiectul este hipnotizat de catre un specialist si adus astfel intr-o stare modificata de constiinta, ca in cadrul oricarei sedinte de hipnoterapie, stare in care i se comanda sa se reintoarca in trecut, mai precis in momentul in care se presupune ca ar fi avut loc rapirea. Marea surpriza este ca o buna parte dintre martori reusesc sub hipnoza sa ofere mult mai multe detalii ale rapirii decit in stare normala de veghe. Aspectul acesta i-a facut pe multi cercetatori sa creada ca, in realitate, amintirile neplacute ale rapirii sint respinse si ingropate straturile adinci ale subconstientului, ca o masura de autoprotectie, fara a se exclude totusi posibilitatea ca aceasta "uitare" sa le fi fost indusa de catre rapitori. Pe de alta parte, insa, s-a constatat ca operatiunea de "extragere" a amintirilor respective este foarte stresanta pentru subiecti, care par a retrai suferintele fizice si psihice indurate pe parcursul rapirii. Astfel unii investigatori au ajuns sa condamne sedintele de hipnoza regresiva, ca fiind un instrument de lucru ce nu menajeaza deloc victima. De asemenea, asa cum spuneam, au existat voci care au contestat chiar si validitatea informatiilor obtinute in asemenea conditii, principalul argument fiind acela ca subiectii, fara a intentiona sa minta, isi pot modifica aminitirile, ei ajungind sa relateze cu toata sinceritatea evenimente care, in realitate, nu au avut loc. In plus, lucrurile se complica atunci cind se pune problema intrebarilor care sugereaza un anumit raspuns, de genul "nu-i asa ca...?", ceea ce pune in discutie nu atit onestitatea subiectului, cit cea a hipnotizatorului. De obicei, povestea incepe noaptea, pe o sosea aproape pustie, cind, fara nici o cauza evidenta, motorul se opreste, instalatia electrica de la bord cade si nimic nu pare sa mai functioneze. Uneori, daca nu observa clar un obiect zburator neidentificat, cel aflat in masina apuca sa mai vada o lumina puternica, orbitoare, venind din cer si, poate, o silueta sau doua apropiindu-se. Urmeaza lesinul. Ce se intimpla pina cind subiectul isi recapata constiinta nu este deloc limpede. Cert este ca ulterior, el va trai pentru o perioada intr-o stare de confuzie, va avea dureri musculare, va fi bintuit de angoase si, ceea ce pare mai bizar, va avea o "senzatie de timp lipsa", timpul in care a fost prizonier inconstient al extraterestrilor. De mentionat ca exista si varianta in care rapirea se petrece acasa, cind victima se trezeste in imposibilitatea de a face vreo miscare, inconjurata de doua-trei fiinte necunoscunoscute. Dupa pierderea constiintei, urmeaza trezirea la bordul a ceea ce pare a fi o nava extraterestra. Iar acolo... Calvarul unei victime Incercind sa inventariem ceea ce se presupune ca sufera victimele rapirilor, vom enumera analizele medicale, experientele de tot felul, incluzind prelevarile de tesuturi sau perforarea peretelui nazal, semnalindu-se chiar si agresiuni sexuale, tentative de hibridizare cu rase extraterestre si, in fine, implantarea unor microcipuri electronice, ar caror rol ar fi acela de a le supraveghea sau chiar controla ulterior de la distanta. Nu intirziem asupra ratiunilor care i-ar indemna pe ocupantii OZN-urilor la astfel de actiuni, existind o multime de speculatii, care pierd din vedere un lucru esential: este extrem de greu, daca nu cumva imposibil, de descifrat motivatiile unei inteligente straine. Logica nostra, a pamitenilor, se poate dovedi inoperanta in asemenea cazuri. Drumul spre investigatii serioase Mai interesant ni se pare sa analizam traseul pe care il are de parcurs o victima pina la a face publica o astfel de experienta traumatizanta si cum i se pot verifica declaratiile. Concret, dupa o prima etapa, in care are de traversat socul rapirii, in mod inevitabil, o victima va simti nevoia sa povesteasca despre cele intimplate. De ce? Pentru ca pur si simplu nu poate sa suporte amintirea unei astfel de experiente fara sa o impartaseasca cuiva. Si cui sa isi descarce sufletul daca nu celor apropiati? Asa este si firesc sa se intimple, numai ca aceasta va genera o situatie paradoxala. In loc sa ajunga la usurarea dorita, intimpinata cu neincredere sau chiar cu sfatul "prietenesc" de a trece pe la un psihiatru, victima noastra se va izola treptat. In ochii sai, cei care ii erau apropiati devin niste straini, daca nu cumva chiar ostili, datorita faptului ca nu ii acorda crezare. Ori, se creaza in felul acesta un gol de persoane apropiate. Este un gol pe care orice persoana normala va cauta sa il suplineasca prin cautarea unor noi prieteni, capabili sa o creada ca ceea ce stie ca a patit este adevarat. Iar de aici pina la contactarea organizatiilor de studiu al fenomenelor OZN sau a grupurilor de suport nu este decit un pas. Intilnind cercetatori care noteaza cu atentie toate detaliile povestiri lor si care le asigura ca mai sint si altii care au trecut prin intimplari similare, victimele capata curaj. Exista chiar sanse serioase ca, in interesul adevarului, ele sa accepte testul detectorului de minciuni, citeva sedinte de hipnoza regresiva, precum si investigatii medicale amanuntite. E important, credem, sa precizam ca astfel de situatii s-au petrecut cu sutele. Ele si numai ele reprezinta baza de pornire a oricarui studiu serios cu privire la rapiri si nicidecum, asa cum am aratat, presa de scandal. In rest, totul inseamna speculatie de dragul speculatiei. In postura de cobai umani Rerferitor gradul de periculozitate al OZN-urilor din perspectiva rapirilor, se impun citeva precizari. Chiar admitind ca suferintele psihice sau fizice la care sint supuse victimele nu sint chiar atit de mari cum dau de inteles unii autori, nu trebuie uitat un aspect esential, anume ca este vorba despre experiente care au avut loc fara consimtamintul victimelor. Apoi, se uita cu prea mare usurinta investigatiile medicale post-rapire, care certifica exsistenta unor, arsuri, cicatrici si traume psihice. In acest context, pare surprinzatoare atitudinea autorilor care expunind o cazuistica bogata, sprijinita pe o documentatie credibila, au totusi tendinta de a oferi rapirilor conotatii pozitive. In acest context, este laudabila atitudinea lui Paolo di Girolamo, care nu evita discutia oarecum jenanta, dar necesara a experientei infricosatoare pe care au suferit-o sotii Vidal si in specia doamna, spusa impotriva vointei sale unor investigatii cu caracter ginecologic ("Extraterestrii au fost aici", Editura Z, colectia Aliens, Bucuresti 1997). Contrariaza in schimb pozitia lui Carl Nagaitis si Philip Mantle ("Rapiri in spatiu", editura Vremea, Bucuresti 1996), care par hotariti sa inventarieze mai curind rapirile "frumoase", in urma carora martorii au capatat informatii despre intentiile generoase ale extraterestrilor, au fost plimbati cu curtoazie printr-un colt sau altul al galaxiei, sau chiar au dobindit capacitatea de a-si vindeca semenii. Nu contestam seriozitatea cu care au fost documentate aceste cazuri, ci semnalam numai lipsa unei preocupari fata de latura mai putin linistitoare a rapirilor. Regula de aur a autoritatilor: "Fa-te ca problema nu exista " ************************************************************************* De altfel, aceeasi lipsa de preocupare o constatam si din partea autoritatilor, mai ales in Statele Unite, unde se pare ca rapirile sint cele mai numeroase. Probabil mai dezinhibati, americanii sint mai dispusi sa depuna marturie cu privire la experientele traite si sa ceara socoteala guvernului pentru lipsa sa de atitudine fata de aceasta problema, ajungindu-se acum sa se vorbeasca chiar despre un posibil scandal national. Oricum absenta oricarei reactii din partea guvernului si a reprezentantilor alesi alimenteaza teoriile conspirationiste, cu atit mai mult cu cit s-au inregistrat marturii conform carora in timpul rapirilor au fost vazuti oameni in uniforme militare americane. Dar problema conspiratiei este mult prea vasta pentru a fi tratata aici. Cert este ca, exceptind o singura conferinta, desfasurata in 1993 la Massachusets Institut of Technology, oficial raprile nu exista. Pentru autoritati ele sint fie inchipuiri, fie o noua legenda urbana, asa cum sustin unii sociologi. In ciuda exotismului ce le este specific si a tuturor problemelor delicate pe care le ridica, rapirile reprezinta un fenomen a carui amploare si gravitate, chiar si in cele mai optimiste estimari, ar trebui sa constituie un imbold pentru investigarea cit mai serioasa si responsabila a fenomenului OZN. ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mai multe OZN - uri in Canada ! In decursul anului 2000, pe teritoriul Canadei au fost raportate 263 de aparitii OZN. Aceasta reprezinta o crestere cu 2 % fata de numarul aparitiilor din 1999. Raportat la anul 1989, de cind a inceput centralizarea datelor, in 2000 au fost observate cu 11 % mai multe OZN-uri. Studiul a fost condus de Chris Rutkowski, coordonatorul Ufology Research of Manitoba (UFOROM), o organizatie civila de cercetare a fenomenului OZN. In consecinta, se poate spune ca statisticile nu cuprind si observatiile OZN militare, care - in mod obisnuit - nu ajung decit foarte rar sa fie facute publice. Conform declaratiilor lui Rutkowski, incepind in 1989 si pina in prezent, UFOROM a adunat aproape 3000 de dosare OZN. Faptul ca numarul observatiilor a crescut cu 11 % in decurs de un deceniu nu inseamna neaparat ca interesul OZN-urilor pentru Canada a crescut in mod constant. Mai curind, as fi tentat sa spun, oamenii au prins mai mult curaj sa spuna ce au vazut pe cer. Se pare ca teama de nu a fi considerat tocmai in toate mintile daca spui ca ai vazut un OZN incepe sa dispara incetul cu incetul. De altfel, acesta e cea mai imbucuratoare informatie care reiese din statisticile canadiene. Cu cit investigatorii vor avea mai multe declaratii de la martori, cu atit vor fi mai multe sanse sa apara noi si noi date despre acest enigmatic fenomen. (SURSA: Farshores). ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Viata pe alte planete este mai probabila decit se credea ! In cazul in care exista si alte planete asemanatoare cu Terra, atunci una din trei asemenea planete trebuie sa gazduiasca viata, estimeaza doi fizicieni australieni, intr-un articol publicat de revista "Nature". Iar daca viata poate sa apara si in alte conditii decit pe planeta noastra, atunci sansele de a descoperi fiinte extraterestre sint si mai mari. Probabilitatea de a gasi viata extraterestra, intr-o forma sau alta, creste continuu in ultimii ani. Un indiciu ca viata ar fi o constanta in Univers Acestea sint concluziile la care au ajuns Charles Lineweaver si Tamara Davis de la University of New South Wales, din Sydney. Ei sint de parere ca este uluitor cit de repede a aparut viata pe Pamint. Cele mai vechi fosile arata ca primele forme de viata au aparut cam la 500 de milioane de ani de la formarea planetei, ceea ce este extrem de putin la scara geologica, adica aproape instantaneu. Aceasta rapiditate indica faptul ca probabilitatea ca viata sa apara pe planete de tipul Terrei este foarte ridicata. Savantii australieni au evaluat aceasta probabilitate la 33%. Dar, aduc ei aminte, bacteriile terestre care traiesc in conditii extreme, adica in medii lipsite de oxigen si la temperaturi ridicate, reprezinta un indiciu ca explorarea spatiala ne poate rezerva surprize mari. Practic, studiul realizat de Charles Lineweaver si Tamara Davis sugereaza faptul ca viata ar fi constanta in Univers, ea aparind de indata ce conditiile necesare sint intrunite. Dar unde sint planetele de tipul Pamintului Sigur, este interesant de stiut cit de des putem intilni planete ca a noastra. Conform ecuatiei lui Drake, citeva ar trebui sa fie numai in galaxia noastra. Pina la ora actuala au fost descoperite aproape 80 de planete extrasolare, adica situate in afara sistemului nostru solar. Despre una dintre ele se stie cu siguranta ca are atmosfera, dupa felul in care este distorsionata lumina ce trece prin ea. Lipsesc insa spectrometrele atit de sensibile incit sa ii putem detecta compozitia atmosferei. Insa acestea nu vor intirzia sa apara, aflam de la NASA. Agentia Spatiala Americana a demarat saptamina trecuta un nou program, numit Terrestrial Planet Finder (TPF). Prin acesta, NASA isi propune sa descopere tocmai planetele asemanatoare cu a noastra. Vom avea insa nevoie de rabdare, deoarece doar planificarea TPF va dura pina in 2006. Abia dupa aceea va incepe misiunea propriu-zisa de cautare. (SURSA: Nature).

.

.