Secrete.

Civilizatii Stravechi..

  

I Giganti delle Pietre di Ica
Le incisioni presenti sui celebri manufatti peruviani mostrano stupefacenti tecnologie da parte di uomini che sembrerebbero raffigurare un popolo di giganti che si scontrò con i dinosauri
Abbiamo già affrontato l'argomento pietre di Ica in un altro articolo, focalizzando l'attenzione sui dinosauri sopra raffigurati; ora vogliamo ritornare sull'argomento perché riteniamo che ci sia ancora tanto da dire sui misteriosi sassi in andesite e tanto altro ancora da analizzare. Se, come noi pensiamo, questi oggetti sono realmente antichi, possono essere stati incisi con strumenti tecnologici da un enigmatico popolo che visse in epoche assai remote, visti i contenuti dei disegni e della durezza del materiale che molto difficilmente possono essere scalfiti con semplici strumenti metallici; ebbene proprio su questo popolo vogliamo concentrare la nostra attenzione. Di sassi incisi ne sono stati rinvenuti a migliaia nella valle di Ica, i manufatti variano di dimensione l'uno dall'altro da una grandezza che va da quella di piccoli ciottoli pesanti 20 grammi circa a massi enormi del peso di mezza tonnellata. Ciò che si vede ritratto è veramente sorprendente: a parte la questione già stupefacente delle scene che vedono dinosauri interagire con uomini, il che fa pensare che una stirpe sconosciuta di esseri umani evoluti avrebbe visuto sulla Terra al tempo dei dinosauri, quindi se così fosse, l'origine dell'umanità è più antica di quanto crediamo, e probabilmente da quello che si intuisce è che questi uomini erano giganti.
Non solo, ma dai disegni delle diverse scene raffigurate sulle pietre fanno pensare che avessero grandi conoscenze scientifiche e quindi fossero un grado di utilizzare tecnologie anche superiori a quelle attuali. Ci rendiamo conto che tutto agli occhi di uno scienziato e all'immaginario comune questo potrebbe sembrare solo fantascienza; ma se riflettiamo attentamente sui vari particolari di tutta la faccenda, forse ci si rende conto che proprio fantascienza non sembra. Infatti l'Archeologia ufficiale nega fermamente che le pietre di Ica possano essere degli artefatti vecchi di migliaia o forse di milioni di anni, di conseguenza ogni volta che si fa riferimento alle Pietre di Ica in un qualsiasi testo, si parla sempre di clamorosi falsi senza però mai prendesrsi la briga di studiarle da vicino seriamente, ma anche se così fosse la scienza continuerebbe a negare a tutti i costi. Un'altra delle ragioni per cui le pietre sono considerate false, è perché alcune di esse furono trovate all'interno di tombe antiche di alcune migliaia di anni, ma ciò non significa che non debbano essere molto più vecchie, potrebbero essere state considerate oggetti di culto dalle antiche popolazioni che vivevano nella valle e comunque come potevano allora conoscere la fisionomia dei dinosauri se il primo ritrovamento fossile fu rinvenuto solo alla fine del 1700, o le complesse tecnologie chirurgiche o addirittura le macchine volanti incise su alcune di esse? La polizia del luogo afferma che i sassi siano in realtà stati prodotti da una coppia di contadini per venderli ai turisti. Come abbiamo già accennato nell'articolo "L'uomo è vissuto con i dinosauri?", un lavoro del genere svolto su cinquantamila pietre sarebbe praticamente impossibile da compiere da parte di due persone, anche lavorando ventiquattr'ore al giorno; inoltre le operazioni chirurgiche e le tecnologie sono troppo complesse per essere state disegnate dai due contadini peraltro rivelatisi semianalfabeti. Per di più poi i due furono messi alla prova facendo loro incidere alcuni disegni su massi della stessa conformazione delle pietre, ma questi come c'era da aspettarsi non erano minimamente paragonabili a quelli originali, sia nei contenuti che per quanto riguarda i solchi di incisione. Se fossero veramente false, come spiegare il fatto che le tracce di ossidazione, una patina di sporco che si accumula in migliaia di anni, siano presenti tanto sulla parte scura non incisa quanto sulla parte lavorata più chiara? E' evidente che il processo di ossidazione iniziò al tempo della scultura delle pietre, non essendo riproducibile artificialmente se non per mezzo di procedimenti complessi realizzabili solo in laboratori specializzati.
(Sopra a sinistra) Il deserto della piana di Ica, in Perù: qui sono state rinvenute a migliaia le misteriose pietre, trasportate da un luogo sconosciuto fin lì da un'alluvione secoli fa. (Al centro) Particolare di una delle pietre, si nota come l'incisione sia stata effettuata in rilievo, quasi come un bassorilievo. (A destra) Le pietre di Ica raffigurano scene di vita quotidiana, come operazioni chirurgiche complesse. Qui si può notare una tracheotomia.
Si è affermato che chi incise le pietre non tenne in considerazione le proporzioni e la prospettiva perché gli uomini sembrano troppo grandi rispetto ai dinosauri, ma è proprio qui che ci viene il dubbio: se questi uomini erano così evoluti tecnologicamente, perché commettere errori così banali? Su molti dei manufatti si vedono uomini cavalcare stegosauri, altri invece cavalcare animali estinti come lama e cavalli con cinque dita, altri ancora che vengono mangiati dagli stessi sauri, un altro uomo invece taglia la testa ad un apatosauro. Su di un sasso è addirittura riprodotto un uomo che pratica un parto cesareo ad un dinosauro! Quindi se non si fosse trattato di un gigante, come avrebbe potuto fare una tale operazione su di un animale altrettanto gigante? Inoltre la cosa sconcertante è che si vede nel grembo della bestia il piccolo già formato e non in un uovo! Questo significa che, contrariamente a quanto si pensava fino ad oggi, i dinosauri non erano quindi solamente rettili, ma questo dimostra anche che molti di essi erano mammiferi preistorici. Infatti alcune pietre mostrano un apatosauro che partorisce i piccoli come un qualsiasi altro mammifero comune, mentre su un'altra si vede che da un uovo di stegosauro usciva fuori una specie di girino, quindi significa che si riproducevano più come anfibi che come rettili.
(Sopra, a sinistra) Un uomo di Ica a cavallo di un triceratopo: le dimensioni dell'essere umano appaiono imponenti rispetto al dinosauro, che era lungo otto metri. Il rapporto implica una statura dell'uomo di oltre tre metri. (Al centro) Una scena drammatica ma eloquente: un uomo taglia la testa a un dinosauro a collo lungo, simile a un Apatosauro, mentre lo stesso, evidentemente una femmina, allatta i suoi piccoli! Questa scena, sconcertante in tutti i sensi, mostra i cuccioli succhiare il latte dalle mammelle, proprio come nei mammiferi. (A destra) Ancora un uomo a cavallo di un Apatosauro, con intenzioni minacciose. Tuttavia l'animale, una femmina, sta partorendo il suo piccolo. Notare anche qui le mammelle da mammifero, che confermerebbero la tesi di alcuni paleontologi secondo i quali alcuni dinosauri sarebbero stati appunto appartenti all'Ordine dei Mammiferi.
(Sopra, da sinistra) Altra pietra che raffigura una scena sconcertante: scolpita in una straordinaria incisione sfumata, si nota un uomo che preleva dal corpo di un dinosauro femmina decapitato un feto. Ma non erano solo gli uomini a uccidere i dinosauri: a lato e al centro si vede come la convivenza tra umani e sauri non fosse affatto facile... (A destra) Altra scena di complessa chirurgia toracica mostra l'interno di un corpo umano. Secondo alcuni si tratterebbe di un'autopsia.
Tra le tante conoscenza tecnologiche che mostrano i disegni tra cui botanica, medicina, astronomia e chirurgia, si vedono addirittura ulcuni uomini che volano su di una specie di uccelli meccanici che magari potrebbero rappresentare una sorta di aerei, e che questi guardavano dall'alto con un cannochiale i dinosauri come dimostrano altri disegni ancora. Da ciò possiamo dedurre che questi uomini potrebbero essere gli stessi che tracciarono le famose linee di Nazca visibili solo dall'alto, guardacaso infatti la valle di Ica si trova vicino a quella di Ocucaje e di Nazca, e magari le famose miniature colombiane che sembrano raffigurare a tutti gli effetti antichi aerei, potrebbero proprio essere stati i loro velivoli. Magari questi stessi uomini disegnarono le misteriose "Mappe Impossibili" anche queste probabilmente tracciate da grande altezza come abbiamo approfondito nell'articolo de "Le cartine dell'era preglaciale". Infine dando un'occhiata ai costumi e alle acconciature delle figure incise sui manufatti, notiamo che ricordano molto sia quelle dei Nativi americani, sia a quelle delle Amazzoni, che a quelle indoeuropee o celtiche; tutte queste culture infatti usavano portare una fascia intorno alla testa e capelli lunghi tranne i celti che invece usavano solo la fascia senza piume. Possiamo pensare che gli uomini delle pietre di Ica preferirono lasciare incisi i loro insegnamenti scientifici e i loro messaggi con disegni comprensibili anziché lasciare tutto scritto in un linguaggio che per noi sarebbe stato forse impossibile da decifrare. Che fossero questi gli Dei giganti descritti nelle varie tradizioni e che tramandarono il sapere ai propri discendenti e alle civiltà che nacquero dopo le glaciazioni e che scolpirono mappe stellari sui megaliti?

(Sopra, a sinistra) In un cielo illuminato da due soli, due uomini sul dorso di un essere sconosciuto, forse un cavallo primitivo, sorvolati da un altro uomo a bordo di una specie di pteranodonte o un uccello dal lungo becco. Forse si tratta di una macchina volante, come chiaramente mostra la foto al centro in cui gli uomini a bordo osservano una cometa dirigersi verso il Sole. In basso un dinosauro bruca l'erba placidamente. (A destra) Una delle famose miniature in oro ritrovate in Colombia mostra quello che appare a tutti gli effetti come un aereo, con tanto di ali a freccia e timoni di coda. Questo oopart può raffigurare i favolosi aerei degli uomini di Ica? (Sotto, a sinistra) Una delle pietre più sconvolgenti è quella che riproduce con assoluta perfezione i disegni della Piana di Nazca, visibili solo dall'alto. Molti hanno ipotizzato che Nazca fosse in realtà una pista di atterraggio per questi antichi aeromobili. (Al centro) La cultura di Ica adorava il Sole e costruiva piramidi a gradoni? Questa pietra sembra confermarlo. (A destra) Il dottor Cabrera era il massimo studioso e collezionista di Pietre di Ica: qui è fotografato nel suo museo che contiene migliaia di pietre, gravemente danneggiato alcuni anni fa da un'alluvione.

 

URIASII DIN SCAIENI

Publicat la: 2005-01-17 în categoria Diverse | Autor: ADINA MUTAR | Sursa: Ziarul ZIARUL


Scaieni este o asezare straveche situata in muntii Buzaului, atestata ca obste mosnaneasca pe la 1600. Satenii spun ca, in vremuri de demult, pe cand zmeii se bateau prin fundaturile padurilor, acolo fusese o "asezare tatarasca", adica locuita de uriasi. Necropola acelui sat pierdut in negura timpului este plina de schelete umane ce masoara in jur de 2,40 m.

In Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a uriasilor. Practic, fiecare zona a tarii are povesti despre eroi de staturi formidabile, novaci, cum li se spune in unele locuri. Dar nu numai legendele noastre vorbesc despre acestia.

NECROPOLA DE URIASI


Satul Scaieni este cel mai vechi din intreaga zona a Boziorului. Cateva case rasfirate pe o culme si coborand pe ulite atat de abrupte, incat greu te pastrezi drept, o imagine dezolanta a ceea ce a fost odata. Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul ca "povestile" oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fata locului. Pana la "culmea" unde fusesera plantati pomii, coboram in panta abrupta, pe o ulita inecata de noroi. O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: "Peste tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o capatana de om mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva. Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat aracii de vie. O namila de om fusese raposatu'. Noi stiam ca aici, demult, fusese un sat tatarasc, batranii vorbeau si de oameni inalti ca brazii, dar credeam ca e doar o vorba. Uite ca nu a fost doar vorba".

MERELE CAT PEPENASII


Au gasit multe morminte. Unde sapau, dadeau de ele. Au scos doar cateva, restul le-au lasat sa se odihneasca in pamant, sapand randurile in asa fel incat sa le ocoleasca. Erau numai schelete? "Si cioburi", ne lamureste nea Ilie. Adica fragmente de olarie. Nu a suscitat interes autoritatilor sau arheologilor? "Pai, in plan era sa se planteze livada. Am strans scheletele si cioburile si le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit ca au ajuns la Bucuresti. Au fost si masurate. Aveau in jur de 2,40 metri". De atunci, nimeni n-a mai dat importanta necropolei de uriasi, de parca ar fi fost ceva obisnuit, la ordinea zilei. Pentru satenii din Scaieni, chiar nu mai reprezinta o curiozitate. S-au mai mirat ei la prima recolta de mere. "Desi erau un soi obisnuit, fructele s-au facut mari cat niste pepenasi. Ne-am gandit ca din cauza uriasilor ingropati aici". Ilie Dragoi se ofera sa sape, sa ne arate si noua un schelet, dar trebuie sa urce iar ulita aceea abrupta, sa ia de acasa o lopata, un harlet. Cand sa plece, se intuneca din senin si incepe un vant aprig ce ne da fiori. Locul devine parca o imagine din filmele cu strigoi. Mai teama ne e de drumul desfundat care coboara in Bozioru. Daca incepea ploaia, aveam sanse sa ramanem pe acolo. Renuntam si, cum ajungem la drumul principal, vremea se indreapta la fel de brusc. Vantul se opreste si apare soarele. Ce sa fi fost asta? "Nimic", ne linisteste nea Ilie. "Asa e pe aici".

MOSNENII DIN SCAIENI


Mosnenii constituie o populatie foarte veche, organizata mai intai pe familii, apoi in obsti, care, in timp, a dat cele mai vechi familii de nobili autohtoni. De mosnenii stabiliti in partea superioara a raului Buzau pomenesc si cronicarii antici. Pliniu ii numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci si-i localiza langa tinutul colchilor ( astazi Colti, in vecinatatea tinutului vechilor mosneni). Locuintele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte inalte si aveau forma de turn, denumite astazi "cule". Ele erau construite din trunchiuri intregi de copaci, taiati la o margine de padure. "Talpa" turnului sau fundatia era formata din primii patru copaci doborati - carora din taiere li se dadea directia de cadere - sub care se asezau pietre mari. Si astazi satenii din Scaieni pastreaza acelasi mod de constructie a temeliei, fara sa se respecte canoanele stravechi, pentru care era nevoie de o forta deosebita, pe care numai uriasii o aveau. Familiile de mosneni au dat cei mai buni capitani lui Negru Voda, enigmaticul erou despre care exista o multime de legende, dar care nu a fost identificat. Se spune ca acest Negru Voda avea si el o inaltime impresionanta, judecand dupa "scaunele" sale sapate in stanci, pe culmile muntilor din zona. Mosnenii ( sau muntenii cum li se spune astazi) erau pastratorii multor "tainite".

STALPII TAINITEI


Fiind o zona des calcata de triburi cotropitoare, mosnenii organizasera un sistem foarte eficient de aparare, bazat pe puncte de supraveghere asezate pe cele mai inalte culmi, tuneluri subterane care ieseau in pesteri cu galerii mari, unde se puteau adaposti satenii cu vite cu tot si palcuri de calareti care stiau cum sa rasara ca din pamant asupra navalitorilor si sa dispara apoi ca inghititi de ceata. Reteaua de "tainite" folosite de mosneni si de capitanii lui Negru Voda era foarte veche, dupa cum reiese din "Legendele plaiului", povestiri din batrani culese de Ilie Mandricel, profesor de romana in comuna Bozioru. "Doua subterane construite sub niste stanci enorme dateaza de pe vremea tatarilor". Vom vedea despre care "tatari" este vorba. Pentru vechii locuitori, ascunzatorile ideale erau asezarile rupestre si padurile seculare, dintre care padurea Tainita, de pe muntele cu acelasi nume, era cea mai sigura, fiind si astazi foarte greu de strabatut. Aici se afla Stalpii Tainitei, "stalpi colosali de piatra care se ridica in forma de coloane in mijlocul padurii inaccesibile" si care nu au putut fi cercetati, deoarece nu se poate ajunge pana la ei. Cine a sapat tunelurile prin piatra dura, cine a ridicat acei stalpi in inima padurii, cine a sculptat pe stanci, la mari inaltimi, "scaunele" domnesti? Toti oamenii spun ca tatarii. Dar nu poporul de navalitori, ci "ceilalti", care au trait mult inaintea mosnenilor si de la care acestia au preluat multe obiceiuri. Locurile unde se descopera vestigii ale acestei civilizatii preistorice sunt numite in popor "salisti tatarasti". Cum este si Silistea Scaienilor.

SAT FARA CAINI


Nu putem sa nu ne intrebam de ce o asemenea descoperire a ramas tot in negura uitarii. Sa fi fost in alta tara, auzea tot mapamondul. Vedem in documentarele de pe Discovery arheologi straini care curata cate un ciob mititel si-l prezinta cu veneratie. La noi, oamenii dau intamplator peste o necropola de uriasi, si cei in drept sa cerceteze locul nici nu sughita. Sa nu mai vorbim despre saci intregi de "cioburi" gasite pe meleagurile Boziorului, apartinand unei civilizatii necunoscute, ce nu a putut fi incadrata intr-o anume epoca, dupa cum sustine Vasile Rudan si Alexandru Mironov, doi cercetatori care au lucrat mult in zona. Nu numai ca nu s-a luat nici o masura la nivelul Ministerului Culturii, dar cele mai importante fragmente ceramice, trimise spre datare in tari care detin tehnologia necesara, au "uitat" drumul de intoarcere. Din acest punct de vedere, Romania este ca un sat fara caini. Nu este prima data cand din vestigii cu totul iesite din comun raman in tara doar pozele.

GIGANTII


Exista multe legende care amintesc despre vremurile cand pe pamant traiau uriasi. Mitologiile sumeriana, egipteana, hitita, greaca au un intreg "capitol" despre razboaiele purtate de zeii cei batrani cu generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe pamant traiau doar zeii. Gigantii aveau si alte defecte in afara de statura colosala. Aveau mai multe brate, capete sau fete, adesea doar un ochi in frunte, din care cauza erau numiti ciclopi, si erau cam tantalai. Buni de munca grea, dar sa nu te fi aflat in calea lor cand se suparau. Aruncau cu stanci colosale de se cutremura pamantul. Fiii "normali" ai zeilor s-au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona pe zeii batrani. Pana la urma, gigantii au pierit in razboaiele dintre zei, dar se pare ca au lasat in urma "gena gigantismului", responsabila de boala care-i poarta numele si care determina dezvoltarea anormala a oaselor.

CAND FIII LUI DUMNEZEUâ₏Œ


Dupa disparitia gigantilor a urmat o alta generatie iesita din comun: cea a uriasilor. "Uriasi erau pe Pamant in vremurile acelea, dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau vitejii care au fost in vechime". Acest pasaj din Geneza (6.4.), cuprins in Vechiul Testament, a dat multa bataie de cap celor care cercetau Cartea Sfanta. Si totusi, a fost inclus in Biblie, desi de atunci toti credinciosii se intreaba cine erau fiii lui Dumnezeu. "Cartea lui Enoh", care cuprinde 366 de manuscrise, da toate raspunsurile, daca ar putea fi citita. Marii intelepti au hotarat insa ca aceasta "carte" este mult prea grea pentru a putea fi inteleasa de mintea omeneasca. In "Dictionarul de mitologie generala" a lui V. Kernbach gasim cateva repere despre Enoh, timpul in care a trait si cartile sale. Aflam ca Enoh a fost un patriarh antediluvian, "care a trait in a saptea generatie terestra", indiferent ce o insemna aceasta. Nu era un semizeu (urias), dar era pe placul "mesagerilor lui Dumnezeu", pe care i-a insotit timp de 200 de ani, timp in care acestia l-au invatat toate tainele Pamantului si Cerului, pe care l-au pus sa le scrie, sa le lase mostenire omenirii. Enoh descrie foarte detaliat cum au aparut pe lume uriasii si cate probleme au avut "mesagerii" din aceasta cauza.

SAMYZA SI JURAMANTUL MESAGERILOR


Enoh spune ca mesagerii lui Dumnezeu pe pamant erau 200 si aveau 18 sefi, iar cel care ii conducea pe toti se numea Samyza. "1. Cand oamenii s-au inmultit in acele zile, au inceput ca fiicele lor sa se nasca gratioase si frumoase; 2. Si cand ingerii, copiii cerului, le-au vazut, ei si-au spus unii altora: sa ne alegem femei dintre cele ale oamenilor si sa avem copii cu ele; 3. Atunci Samyza, seful lor, le-a spus: eu ma tem mult ca voi nu va veti atinge scopul; 4. Si daca asa veti face, ma tem ca eu voi suporta singur pedeapsa crimei voastre; 5. Insa ei au jurat ca n-or sa renunte; 6. Si s-au jurat intre ei cu blesteme reciproce (â₏Œ) 10. Si ei si-au ales fiecare cate o femeie si s-au apropiat si au trait cu ele si ei le-au invatat magia, toate incantarile si proprietatile radacinilor si ale arborilor; 11. Si aceste femei au conceput si au nascut uriasi" ("Cartea lui Enoh", dupa V. Kernbach). Mai departe, se povesteste cum mesagerii lui Dumnezeu, care si ei aveau o statura impresionanta, de 2 - 3 metri inaltime, i-au invatat pe fiii lor toate tainele Cerului si Pamantului, iar acest fapt s-a aflat in Ceruri si ei si-au patat renumele.

SEMIZEII


Enoh s-a bucurat de simpatia mesagerilor, care l-au luat in calatorii spatiale atat de departe, incat "Pamantul nici nu se mai vedea si domnea un intuneric deplin". L-au pus sa scrie tot ce-i aratasera si-l invatasera, apoi l-au mai lasat un an printre ai lui, sa-i instruiasca in citirea celor 366 de manuscrise, dupa care l-au luat cu ei. Apostolul Pavel consemneaza ca "Enoh a fost stramutat, asa incat nu a mai vazut moartea si nu s-a mai aflat". Si mesagerii pacatosi au plecat, lasand in urma pe fiii lor uriasi, eroii din vechime, instruiti cum sa-i conduca pe muritorii de rand. Acestia, in mitologii, sunt denumiti semizei, iar faptele lor se mai povestesc si astazi.

"TATARII"


Herodot amintea de unul dintre cele mai glorioase si nobile triburi ale vechimii: teutarii, carora le mai spunea si tartari sau tatani. Din aceste denumiri deriva "tatarii", cu intelesul de "tatani", strabuni, neavind nici o legatura cu tribul nomad care a aparut in istorie multe secole mai tarziu. Acelor "teutari" strabuni li se atribuie tumulele (movile tuguiate din pamant, care indica morminte) si fortificatiile muntilor Carpati, acele ziduri ciclopice ce se intind pe culmile muntoase, ale caror ruine se vad si astazi intre Turnu Rosu, Sibiu, Miercurea, Sebes, Orastie, Hateg, Vulcan si-n muntii Buzaului. Peste tot unde se gasesc aceste fortificatii, impreuna cu cioburi de vase purtand simboluri stranii, oamenii spun ca acestea au apartinut uriasilor sau tatarilor stravechi. Homer relateaza ca acestia erau "favoritii zeilor" si ca ii intreceau pe toti in inaltime, forta si frumusete", de aceea erau daruiti cu o viata mai lunga decat toti ceilalti oameni. Ei au fost cei dintai care au ridicat altare zeilor, iar aceste mese pentru ofrande erau enorme. Tot ei au fost cei care au inaltat dolmene si menhire si au confenctionat cel mai frumos cizelate unelte din piatra. Aristotel le atribuie cele dintai constructii sub forma de turnuri si fortificatiile ciclopice de aparare, ridicate pe culmi.

 

 

 

Pomeniţi de toate mitologiile lu­mii, uriaşii au fost una dintre cele patru rase de umanoizi de pe Pământ. Există multe zvonuri că ar fi fost găsite morminte ale unor asemenea fiinţe, dar nu a existat nici un om care să fi spus că le-a vă­zut cu ochii lui. Liber­tatea a mers pe ur­me­le u­riaşilor şi a gă­sit un om care a participat la săpătu­rile arheolo­gice de la Ar­gedava, judeţul Giurgiu. Io­niţă Florea (80 de ani) a văzut

Pomeniţi de toate mitologiile lu­mii, uriaşii au fost una dintre cele patru rase de umanoizi de pe Pământ. Există multe zvonuri că ar fi fost găsite morminte ale unor asemenea fiinţe, dar nu a existat nici un om care să fi spus că le-a vă­zut cu ochii lui. Liber­tatea a mers pe ur­me­le u­riaşilor şi a gă­sit un om care a participat la săpătu­rile arheolo­gice de la Ar­gedava, judeţul Giurgiu. Io­niţă Florea (80 de ani) a văzut scheletele giganţilor. Iar arheologii ne-au explicat, de fapt, des­pre ce e vorba.

3788-99276-1.jpg

"Aici era Nucetul. Pă­rin­­ţii mei spuneau că în a­ceste locuri stăteau u­riaşii. Ei le spu­neau ji­dovi, că aşa îi nu­meau aici pe uriaşi. Cre­deam că sunt po­­veşti, dar am a­vut oca­zia să văd un sche­let", spu­ne Io­ni­ţă Flo­rea, în vâr­stă de 80 de ani, din co­mu­na Popeşti, judeţul Giur­giu. Despre ce e vor­ba?

În nordul acestei lo­ca­lităţi a fost desco­perită, în anul 1926, o cetate dacică, ie­şită din co­mun prin mărime. Cel­ care a făcut săpături aici a fost arheologul Vasile Pârvan, care era convins că a gă­sit pri­ma capitală a lui Bu­re­bis­ta. S-au efectuat săpături în mai mul­te rân­duri, pâ­­­­nă a­proa­­­­pe de anul 2000. S-a dove-dit în timp că a fost, în­tr-a­devăr, pri­ma cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor şi a de­ve­nit un rege ce stăpânea aproa­pe jumătate din Eu­ropa.

«Când găseam oasele, ne trimiteau acasă»

Ceea ce a frapat la Ar­ge­dava sunt informaţiile con­f­orm cărora în timpul săpătu­rilor arheologice s-ar fi des­co­perit sche­letele a 80 de uriaşi, adică uma­noizi î­nalţi de aproximativ 4 me­tri. Acest lucru s-ar fi în­tâm­plat prin 1946-1954. Informaţii despre sche­­­lete de uriaşi descope-rite pe teritoriul Româ­niei au mai existat. Dar până acum nu s-a găsit nici o persoană care să declare că le-a văzut. "Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu - n.r.) foarte ma­re, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheolo­gilor. Æeful era atunci Ro­setti (Dinu V. Rosetti - n.r.). Ne-a trimis imediat aca­să pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când gă­seam oasele, arheologii ne tri­miteau a­casă, să nu ve­dem noi ce e acolo. Dar noi ve­deam, că nu eram orbi. Æi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâ­na mea în 1950", a spus Ioniţă Flo­rea.

La Argedava s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriaşi, nu se ştie unde.

Novac e cel mai renumit

Au rămas legendele u­riaşilor porecliţi "Ji­dovi", nu se ştie de ce, peste tot în zona de sud a Mun­teniei. La sud de Popeşti există o vale care se înt­in­de de la Olt până la Giurgiu. Legenda spune că un uriaş, pe nume No­vac, cel mai renumit dintre toţi, s-a luptat cu un ba­laur care le făcea rău oa­menilor. Simţindu-se în­vins, balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta este "Brazda lui Novac".
3788-99277-2.jpg
În Tangâru, la aproximativ 15 kilometri de Popeşti, se află o altă ridicătură de pământ, tot o fostă cetate dacică, atestată arheologic.

"Măgura asta a fost făcută de jidovi, de uriaşi. Aşa spun poveştile din bătrâni. De aici până dincolo de Teleorman o să vedeţi asemenea măguri (movile - n.r.) făcute de uriaşi", ne-a spus Ion Ene, de 71 de ani, din comuna Tangâru, judeţul Giurgiu


3788-99279-clipboard3.jpg«Au venit la noi, din Est, cu 7000 de ani în urmă»"Cu aproximativ 7000 de ani în urmă, în zo­na României se dezvoltase o civilizaţie îna­intată, sedentară, cu o cultură strălucitoa­re. Peste ei au venit populaţii din Est, nu­mi­te de arheologul american Maria Gimbutas civilizaţia kurganelor. Diferenţa dintre po­pulaţiile autohtone şi cele invadatoare era în primul rând de înălţime, cei veniţi fiind mai înalţi - lucru atestat arheologic - răz­boi­nici, buni metalurgi şi constructori de ce­tăţi aşezate pe înălţimi. Aşa se explică faptul că în legende toate cetăţile vechi sunt con­stru­ite de uriaşi, iar agricultura perfor­man­tă este legată de plugul metalic adus de ei. Altfel spus, uriaşii au venit din Est, cu 7000 de ani în urmă. Răspândirea acestor populaţii de uriaşi în toată Europa, apoi în Ori­en­tul Mijlociu şi nordul Africii, a dus, se pa­re, la naşterea legen­delor despre uriaşi. E foarte posibil ca ei să se fi a­si­miliat în marea masă a populaţiilor autoh­to­ne, mai mici de înălţi­me, aşa cum spun, de altfel, şi legendele, şi astfel să fi dispărut. Reminiscenţe ale acestor uriaşi le vedem cu ochii noştri: se mai nasc din când în când oameni foarte înalţi. Me­dicii le spun persoane bolnave de gigantism. Æi aici este de amintit faptul că mito­lo­giile vorbesc despre uriaşi ca despre o ra­să umanoidă degenerată, nereuşită", ne-a explicat arheologul Traian Popa (foto).

3788-99274-giganti.jpg

Giganţi sau titani există, sub o formă sau alta, în mitologiile şi legendele multor popoare. Dăm e­xemplu Biblia, unde apar în mai multe rânduri.

-  Prima referire o găsim în capitolul Geneză din Biblie: "Uriaşii erau pe pământ în vremea aceea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dum­nezeu cu fetele oamenilor". Sau: "... nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, ... un popor mare şi înalt la statură, copiii lui Anac, ... despre care ai auzit zicându-se: Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac?" (capitolul Deuteronomul).
- Celţii considerau că primele fiinţe care au locuit Pământul au fost giganţii, abia după ei venind oamenii. Pietrele de la Stonehenge au şi ele poveşti ce se re­feră la un gigant care a cumpărat pie­tre uriaşe, magice, de la o vrăjitoare. Apoi le-a transportat prin aer până în Câmpia Salisbury.
- Mitologia greacă pomeneşte de titani, fraţi ai zeilor, ca­re s-au răsculat împotriva acestora, dar au pierdut lupta şi au fost în­chişi în în­tu­nericul veşnic.
- Mitologia ro­mâ­nă spune că e­xistenţa umanoidă a cunoscut mai multe "rase" şi a început cu căpcăunii, forme nere­u­şite de umanizare, ca­re au dispărut. După ei au venit uriaşii, care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu. Divinitatea a trimis Potopul şi i-a omorât pe toţi. După uriaşi au venit oamenii, care vor fi înlocuiţi cu blajinii, o rasă de fiinţe mici de statură, cu suflet bun, care sunt pe placul lui Dumnezeu.

În general, toate legendele consideră că rasa uriaşilor a dispărut, iar locul ei a fost luat de oameni.
3788-99278-goliat.jpg
Micuţul David l-a ucis pe uriaşul Goliat

În Vechiul Testa­ment e descrisă o lup­tă în­tre filisteni şi israeliţi. Au fost puşi faţă în
fa­ţă doi luptători.
Ar­­ma­ta ce­lui care pier­­dea lupta trebuia să se consi­de­re învinsă. Din par­tea filistenilor a fost trimis uriaşul Go­liat, iar din par­tea is­ra­eliţilor, micu­ţul Da­vid. Cel din urmă a în­vins: i-a aruncat o piatră în frunte uriaşului, l-a ameţit, apoi i-a tăiat capul.

3788-99275-clipboard2.jpg

 

 

                                                         Civilizatii Stravechi..

                                 

Monday, October 24, 2011

Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumii

In anul 335, crestinii ortodocsi au preluat imaginea ca semn al Invierii! Complexul de cult de la Tartaria este un izvor de cunoastere transmisa neintrerupt de peste 7000 de ani. Printre alte simboluri, a daruit omenirii „crucea cu raze, odor veselitor al Cuvantului”

piatra copy 300x166 Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumii

Arheologul italian Marco Merlini a observat ca la Tartaria (sus) s-a trecut la alt cult decat cel de tip matriarhal de la Parta (jos).

altar Parta copy1 204x300 Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumiiCultura Tartaria s-a dezvoltat in mileniul V i.C. in arealul actualului judet Alba, de-a lungul malului stang al Muresului si a fost descoperita de cercetatorul clujean Nicolae Vlassa.

Religia practicata este una solara, evidentiata de simboluri sacre care dainuie pana in prezent, atat in forma imagistica, dar si ca forme de ritual ramase in traditia folclorica romaneasca.

Ceea ce deranjeaza cel mai mult pe istoricii ”clasici” este stramutarea primei civilizatii din spatiul mesopotamian – asa cum se instituise la nivel international prin recunoasterea primordialitatii civilizatiei sumeriene – in spatiul carpato-danubiano-pontic.

Tablitele confectionate din lutul autohton, acoperite cu semne pictografice, gasite langa un schelet, devanseaza istoria cu peste un mileniu, fiind anterioare celor asemanatoare, descoperite la Djemer Nasr, Kis si Uruk, datate la 3300 i.C.

Profesorul italian Marco Merlini, unul dintre cei mai renumiti arheologi contemporani ai Europei, a avansat ipoteza ca „Tartaria marcheaza o tranzitie de la un cult de tip matriarhal, al Mamei Primordiale, zeita a fecunditatii, la o alta forma de cult”.

Altarul Taurului Solar

1 tartaria tablets spoza copy1 277x300 Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumii

Un alt simbol sacru primordial, scarita „H”, indica divinitatea

Observatia profesorului Marco Merlini este foarte valoroasa si se poate dovedi printr-o comparatie cu alta descoperire extraordinara de pe teritoriul tarii noastre, aceea a sanctuarului numit de arheologi ”Casa cerbului” de la Parta, din manoasa lunca a Timisului, unde au inflorit asezari sedentare in aceeasi perioada, mileniul V i. C.

Sanctuarul, o constructie facuta din lut si nuiele, in care comunitatea isi venera zeitatea duala, era compartimentat in doua camere, cea a altarului si cea in care se aduceau ofrandele.

In camera altarului se afla un soclu de forma paralelipipedica, lucrat din lut, pe care erau asezate doua statuete care faceau corp comun, dar aveau doua capete, unul de taur, iar celalalt un cap de femeie cu fata acoperita de o masca rituala.

Aceasta alaturare dintre taur si femeie simboliza forta creatoare. Era un cult al fecunditatii si fertilitatii, venerat in organizarile de tip matriarhal.

Placuta dreptunghiulara de la Tartaria reprezinta un astfel de sanctuar, cu sala altarului care adaposteste zeitatea duala, in centru, precedata de camera in care avea loc ablutiunile (dreapta) si urmata de camera unde se aduceau ofrandele (stanga).

Zeitatea duala din camera altarului de la Tartaria difera de cea de la Parta doar printr-un simbol: in dreapta capului taurin nu mai apare femeia cu masca ritualica, ci crucea cu raze (vezi foto)!

S
u.Re.Anu

Anu copy 300x181 Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumii

Sumerul mesopotamian, crucea cu raze era simbolul zeului suprem ANU

Pana la ora actuala, la Tartaria apare cea mai veche reprezentare a acestui simbol, crucea cu raze. Interpretarile care s-au dat simbolurilor de pe placutele de la Tartaria sunt multiple, multi sugerand ca nu pot fi puse in corelare cu simbolurile sumeriene, care aveau sa apara o mie de ani mai tarziu.

Numai ca in Sumerul mesopotamian au aparut ca scriere deja structurata! Conform scrierii sumeriene, pe placutele ritualice de la Tartaria apar zeul Su (pronuntie Saue), reprezentat de simbolul „H” – scarita – si zeul Anu, reprezentat de „crucea cu raze”.


Este pentru prima data in istorie cand apar ambele simboluri religioase. Casta preoteasca a perpetuat aceste simboluri, oriunde a ajuns in peregrinarile misionare.

Si poate nu intamplator Tartaria se afla la poalele Muntilor Su.Re.Anu, trei ipostaze ale divinitatii solare primordiale, regasite in cultul de la Tartaria, in religia egipteana si in religia mesopotamiana. Toate avand ca simbol crucea cu raze si ca animal devotat sarpele, simbol al energiei. Su sau Saue de la Tartaria este cel mai vechi si cel mai enigmatic zeu al timpurilor de inceput.

Este reprezentat cu doua fete privind in directii opuse si a fost venerat, dupa cum s-a dovedit arheologic, pentru prima data pe aceste meleaguri, in sanctuarul de la Tartaria. O mie de ani mai tarziu a fost preluat sau pur si simplu ”dus” cu vreun val migrator in Sumer, unde era zeitate secundara, numit Saue – grafic ”H”-, Usmu si Ara.

El i-a cedat locul de zeitate suprema si simbolul (crucea cu raze) lui Anu, asa cum reiese dupa un cilindru neobabilonian aflat in Muzeul Britanic (vezi foto). In Egipt, apare mai tarziu ca Re si Ra, avand ca simbol initial crucea in cerc, apoi discul inaripat.

Crucea cu raze apare la noi si pe ceramica din Muntii Orastiei (vezi foto fragment de ceramica, din colectia cercetatorului Vasile Rudan), iar zeul cu doua capete apare pe monedele dacice.

Ion, fiul lui
Saue

constantin si elena 267x300 Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumii

Pe icoanele de sticla, mesterii populari ii infatiseaza pe Sfintii Constantin si Elena intre Sfanta Cruce cu raze

Virgiliu a lasat marturie ca un zeu cu doua capete ajunsese si pe meleagurile italiene, cand populatia autohtona traia in semisalbaticie. Tot de la Virgiliu stim ca il chema Ion (rebotezat de romani Yanus) si era fiul Soarelui facut cu o pamanteanca, fiica regelui Atenei.

Deci un semizeu, fiu al lui Saue, care ii preluase insigna de zeu cu doua capete, dar si furca solara, „Y”. Misteriile cultului lui Sa se regasesc si azi in dansul solar al calusarilor.

Crucea cu raze mai apare si pe ceramica foarte veche si necercetata din Muntii Buzaului, iar in Argedava, cetatea lui Burebista, apare si in zilele noastre in cimitirul din Popesti-Novaci, pe cruci din secolul trecut (vezi foto).

Casta r
azboinicilor

arhi1 copy 218x300 Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumii

O contopire a celor doua simboluri, taur si Soare, a fost descoperita in satul Cumpana

Odata cu preluarea puterii religioase si laice de catre barbati, crucea cu raze apare si pe scuturile razboinicilor. Din nou, cea mai veche reprezentare apare in Romania, mai stilizata, in mormantul getic regal de la Agighiol, sec. IV i.C., fiind un element protector obligatoriu pe coifurile daco-getilor (vezi foto).

Apoi il vedem mai elaborat pe scuturile dacilor, de pe Columna lui Traian si identic pe un sigiliu sumerian, reprezentand trei credinciosi care aduc ofrande in templul zeului Anu! (vezi foto).

Vedem, deci, acest simbol transmis in timp si spatiu de casta preotilor Zeului-Soare, apoi de colegiile militare, iar ulterior de colegiile funerare, care l-au folosit pe cruci pana in sec. XIX, dupa cum se poate vedea in cimitirul din Argedava si din Scaieni.

Ipoteza halucina
nta a runelor maghiare

arhi2 copy 201x300 Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumii

Crucea cu raze se regaseste pe multe vase ceramice antice din Muntii Orastiei, pana in Muntii Buzaului

E bine de amintit ca pe Internet circula „istoria” halucinanta a unor cercetatori maghiari, cum ca toate simbolurile descrise mai sus fac parte din ”scrierea runica maghiara”.

Sandor Forrai a si publicat un volum intitulat ”Scrierea runica ungureasca antica”, in care ”identifica” runele maghiare (?) cu simbolurile aparute in cultura Tartaria, Turdas – Vinca! Maine-poimaine vom citi in ”analele” unor astfel de cercetatori despre vechimea naucitoare – 7000 ani – a prezentei maghiare in acest areal!

Noroc cu Muzeul Virtual organizat la Departamentul XIV al Primariei din Roma, care acorda un amplu spatiu unui studiu, cu expertize competente, asupra artefactelor si asupra scheletelor gasite ”in situm” la Tartaria si care au confirmat existenta aceleiasi tipologii umane ca a populatiei care a trait intotdeauna pe aceste meleaguri.

Si care „a inventat pentru prima data in istoria civilizatiilor scrierea sacra, ca mod de comunicare cu Zeul Soare”, dupa cum se exprima cercetatoarea americana Maria Gimbutas.

Sfanta Cruce cu raze la cre
stini

Cruce cu raze copy1 300x225 Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumii

Pe crucile din secolul trecut din cimitirul din Argedava, crucea cu raze simboliza Invierea

La crestinii ortodocsi, crucea, cu raze in centrul ei, este semnul Invierii, e crucea datatoare de viata.

Inaltarea Sfintei Cruci se sarbatoreste la 14 septembrie, din anul 335, de cand episcopul Macarie al Ierusalimului a aratat pentru prima data sfantul lemn al Crucii pe care a fost rastignit Cristos.

In Acatistul Sfintei Cruci, in Icosul 2, imparateasa Elena i-a adus acest minunat si incarcat de semnificatii cant de slava, care nu poate sa nu ne aminteasca de vechimea si importanta religioasa a simbolurilor „H” si crucea cu raze, „odor veselitor al Cuvantului”:

”Bucura-te, semnul adevaratei bucurii/
Bucura-te, izbavirea vechiului blestem/
Bucura-te, comoara, pentru zavistie in pamant ascunsa/
Bucura-te, cea ce Te-ai aratat cu stele inchipuita / Bucura-te, Cinstita Cruce cu impatrite raze in chipul focului /
Bucura-te, scara pe inaltime rezemata, mai inainte aratata („H”)/ Bucura-te, lumina ingerilor cea cu alinare inchipuita /
Bucura-te, rana demonilor, cea mult suspinata / Bucura-te, odor veselitor al Cuvantului /
Bucura-te, stingatoarea focului ratacirii /Bucura-te, Cinstita Cruce, aparatoare a deznadajduitilor /
Bucura-te, tare aparatoare a celor ce bine calatoresc /
Bucura-te, Cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!”.

ADINA MUTAR via marea enciclopedie a getodacilor



cybershamans
(karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Share/Bookmark

S-ar putea să îţi placă şi:

VIMANAS: fabuloasele nave zburatoare din India Antica

Mai tare decat Dan Brown! O carte scrisa cu mii de ani in urma descrie in amanuntime obiectele zburatoare care strabateau cerul Indiei. Un veritabil tratat de aeronautica OZN

Madras, iarna anului 2004: guvernatorul provinciei Tamil Nadu organizeaza o conferinta de presa pentru a comunica un eveniment cultural de exceptie. Imbracat in tinuta de gala, in holul unui palat somptuos mirosind a lemn de santal, el tine o carte in mana, arborand un zambet misterios. "Domnilor, iata o lucrare care o sa va dea cu totul peste cap ideea pe care v-ati facut-o despre istoria lumii", declara el triumfand. Este prima traducere in engleza a unei lucrari stiintifice foarte vechi, care a fost scrisa in limba sanscrita de catre un erudit, cu mii de ani in urma.

Guvernatorul a pus apoi cartea pe masa, lasand sa se vada titlulciudat: "Vaimanika aeronautics". Traducerea fusese facuta de catre Universitatea Oxford, dar nu fusese inca difuzata. Ziaristii prezenti au fost primii occidentali care au luat cunostinta de existenta ei. In secolul al XIX-lea, aparuse un scurt fragment din ea, intitulat "Vymaanika shaastra". Scrierea a fost descoperita in mod misterios si scoasa la lumina de catre un profesor indian, Subbaraya Shastri, prezent si el la intalnire. Dar ce putea oare sa contina misterioasa lucrare, pentru a justifica acea conferinta de presa, tinuta intr-un loc asa de fastuos?

Un tratat de aeronautica preistorica

Spre marea surpriza a invitatilor, era vorba despre un tratat de aeronautica preistorica, descriind mai multe feluri de obiecte zburatoare, precum si capacitatile lor, formele si functiile. La acestea se mai adaugau informatii despre construirea lor, materialele utilizate, modul de propulsie si carburantul folosit, dar si tipurile de masinarii care le permiteau sa zboare, precum si exercitiile de yoga cerute pentru a-i pregati pe pasageri pentru zboruri la altitudini foarte mari. De asemenea, mai erau descrise si costumele pilotilor, precum si regimul alimentar prescris pentru ei.

Partea pur tehnica continea 32 de secrete de pilotaj si de manuire a instrumentelor de zbor. Fiind scrisa in sanscrita, aceasta parte fost cel mai greu de tradus in termeni tehnici aeronautici contemporani.

VIMANAS: fabuloasele nave zburatoare din India AnticaIn textele vechi indiene se vorbeste despre fiinte si obiecte venite din cer. Inteleptii spun ca si unele temple budiste au fost facute de extraterestri.

Cu toate acestea, s-a descifrat faptul ca acele nave puteau sa se deplaseze in toate directiile, iar unele dintre ele puteau decola chiar vertical. Aparatele de bord permiteau ca vasele sa fie facute invizibile pentru privirile inamicilor, de asemenea, permiteau captarea imaginilor din exterior si proiectarea lor pe un ecran intern, de asemeni trimiterea unor fascicule luminoase mortale, cu ajutorul unor oglinzi. Alte componente tehnice erau destinate captarii a 7 forme de energie diferite, necesare bunei functionari a navelor. Aceste energii poarta nume sanscrite si sunt greu de identificat, dar se pare ca energia solara si cea antigravitationala sunt mentionate.

Pe de alta parte, propulsia obiectului zburator era asigurata de niste motoare alimentate cu un carburant de culoare galbuie, ce trecea printr-o alta masinarie ce functiona pe baza de mercur, al carei rol inca nu a putut fi stabilit. Prezenta mercurului drept sursa de energie pare a fi o constanta in descrierea vaselor zburatoare "vimanas". Dar cel mai surprinzator lucru din cartea aceea sunt schitele si planurile care vin sa ilustreze textul: astfel, unele nave aveau aripi, altele semanau cu niste constructii mari, de forma conica, care puteau sa se ridice in aer pe verticala, in timp ce un alt tip era de dimensiuni uriase, putand sa transporte armate intregi. Motoare si echipamente tehnice apareau desenate atat pe planuri, cat si pe nave.

O stiinta pierduta

Cu toate acestea, este evident ca era imposibil sa se incerce construirea unor asemeni nave zburatoare doar prin intermediul elementelor din "Vymaanika". Ar fi ca si cum am incerca sa construim un avion Airbus doar utilizand un articol descriptiv dintr-o revista de popularizare.

VIMANAS: fabuloasele nave zburatoare din India AnticaReproducere dupa un model de aparat zburator desenat de civilizatiile precolumbiene

Astfel de texte nu sunt decat urmele unei memorii stiintifice pierdute de mult, de la posibila prabusire a unei civilizatii care ar fi putut sa atinga un astfel de nivel tehnologic. Aceasta ne face sa ne gandim la Atlantida si la ipoteticul "Imperiu al lui Rama" care a precedat civilizatia hindusilor. Acele obiecte zburatoare puteau apartine unor civilizatii antediluviene, uitate. Doar memoria oamenilor si tenacea traditie orala au mai pastrat mici urme, care au fost incet-incet inghitite de catre miturile si legendele lumii. Carele zburatoare ale zeilor si minunile care se petrec in povestile traditionale pastreaza poate amintirea unui cer traversat de catre nave stralucitoare, pe care regii si eroii aveau dreptul sa le piloteze. In India, de foarte multe ori, diferenta dintre un erou si un zeu este infima: povestile despre ei, relatate inca de la originea civilizatiei, ii fac sa se intalneasca, sa se lupte sau sa se iubeasca ca niste simpli muritori. Zeii din istoria omenirii nu sunt, de fapt, decat niste oameni divinizati datorita realizarilor lor, de catre timp si legenda. Cu cat sunt mai vechi, cu atat se afla in sfere celeste mai inalte. Poate ca unii dintre zei sunt doar niste eroi civilizatori, veniti din alta parte...

O suta de sori si o suta de luni

Cea mai expresiva descriere a unei masini zburatoare se afla in cunoscuta poveste a lui Rama, regele Ayhodiei, si minunata sa sotie, regina Sita. Evenimentul se desfasoara catre sfarsitul povestii, cand Rama, ajutat de catre fratele sau Lakshmana si de catre prietenul sau Hanuman, a reusit, dupa o batalie infioratoare, sa il invinga pe regele din Lanka, care, impins de catre focul dorintei, o rapise pe frumoasa Sita la bordul unei nave zburatoare numita Puspaka.

VIMANAS: fabuloasele nave zburatoare din India AnticaRama, cu arcul in mana, Sita, sotia lui, cu securea, si Hanuman, fratele lui Rama, purtand casca de cosmonaut

Iata fragmentul intr-o traducere aproximativa: "La venirea zorilor, Rama, luand carul ceresc Puspaka pe care i-l daruise Vibhishana, s-a pregatit de plecare. Acest car mergea de unul singur. Era mare si frumos ornat. Era inalt si avea doua etaje de camere cu ferestre... Cand s-a ridicat in aer si a pornit, in urma sa s-a auzit un sunet melodios. (...) carul Puspaka, care seamana cu soarele, apartine fratelui meu. El a fost cumparat de catre puternicul Ravanna. El zboara prin aer, putand sa ajunga oriunde vrea gandul tau. Seamana cu un nor luminos de pe cer si a fost construit de catre marele Vishvakarman. (...) Mai apoi, Rama, gata sa se intoarca acasa, in Ayhodia, in nordul Indiei, a invitat-o pe Sita, pe Lakshmana si pe Hanuman, precum si pe multi dintre razboinicii care au participat la lupta impotriva lui Ravanna, sa se urce la bord. In 3 zile, el a parcurs cei 5000 de kilometri care il desparteau de palatul sau".

Unii cercetatori ai istoriei antediluviene cred ca Rama se afla in fruntea unui imperiu care se intindea din Himalaya pana in Sri Lanka. Marile epopee ale Indiei, cum ar fi "Ramayana" si "Mahabharata", ar putea contine amintirea acestor evenimente majore, care au avut loc intr-un imperiu disparut. Si Mahabharata ne vorbeste despre "vimanas". Iata un fragment semnificativ: "Gurkha, zburand cu puternicul si rapidul sau Vimana, a aruncat catre cele trei orase ale vrishnilor si andhakas un proiectil incarcat cu toata puterea universului. O coloana de foc si de fum la fel de luminoasa ca mii de sori s-a ridicat in toata splendoarea sa. O stralucire de metal, un gigantic mesager al mortii, care a redus la cenusa locuitorii acestora. Corpurile lor erau arse. Parul si unghiile le cadeau, venele lor se spargeau din senin, iar pasarile s-au albit. Dupa cateva ore, intreaga lor mancare era stricata. Pentru a scapa de acest rug de foc, unii dintre soldati s-au aruncat in rau"...

"Aflat in carul sau zburator, Saubha s-a oprit pe cer la mare distanta. El a aruncat atunci sageti, topoare, lanci si flacari, fara incetare. Pe cer pareau sa fie o suta de sori, o suta de luni si miriade de stele. Nu se mai putea distinge ziua de noapte. Mai apoi, Krishna a raspuns la acest atac tragand cu propria sa arma : un disc de foc care a taiat in doua nava zburatoare a dusmanului, care a cazut pe pamant, zdrobindu-se".

Aceste relatari de lupte aeriene abunda, la fel ca si descrierea armelor devastatoare utilizate in timpul ostilitatilor. "O dara de foc incandescenta, fara fum... mii de sageti de foc au cazut asupra dusmanului. Intunericul s-a asternut peste intreaga lume. Din nori ploua cu cenusa, vantul batea cu putere, iar intreg pamantul s-a cutremurat sub puterea acelor arme. Elefantii au luat foc, iar animalele mureau tarandu-se." Sa fie vorba doar de fantezia unui rapsod popular?

Cuptorul cu mercur

Vehiculele zburatoare sunt o constanta in textele sacre indiene. Ele sunt intalnite in "Rig Veda", textul cel mai vechi, in epopeele deja citate, in "Puranas", cat si in paginile numeroaselor texte mitologice ce il vizeaza pe Krishna. Alte texte si legende populare au aparut in India medievala, vorbind, de asemenea, despre vehicule aeriene sau masinarii celeste.

O lucrare mai speciala ii este atribuita regelui Bhoja, un monarh din secolul al XI-lea: "Samaranganasutradhara". In aceasta carte exista un capitol despre masinariile zburatoare, foarte bogat in informatii tehnice. Astfel, se ofera sfaturi pentru construirea lor si aflam ca modul lor de propulsie este un rezervor cu mercur. "Corpul lui vimana trebuie sa fie solid si rezistent, precum o pasare uriasa, facuta din materiale usoare. In interior, trebuie instalat motorul cu mercur, cu furnalul de fier asezat deasupra. Gratie puterii continuta in mercur, este pusa in miscare elicea si astfel omul aflat in interior poate calatori o mare distanta pe cer. Vimana se poate misca si pe verticala, dar si inainte sau inapoi. Gratie acestor masinarii, oamenii pot zbura prin aer, iar fiintele celeste pot cobori pe Pamant".

VIMANAS: fabuloasele nave zburatoare din India AnticaKrishna, unul dintre cei mai populari zei ai hinduismului

Daca astfel de cunostinte stiintifice au putut inflori in antichitate, ele erau, ca si in zilele noastre, apanajul unei elite religioase si stiintifice. Ele trebuiau pastrate secrete, fiind transmise de la maestru la discipol. Din aceasta cauza, memoria colectiva a pierdut esentialul acestor cunostinte antice, nepastrand decat o amintire difuza, intrata in legenda. Cat despre tratatele tehnice, precum "Vymmanika shaastra", ele au ramas prea vagi pentru ca inginerii de astazi sa poate trage un real prostic stiintific de pe urma lor.

In orice caz, aceste cunostinte par sa fi fost intotdeauna protejate cu sfintenie de catre dinastiile initiatilor, ele transmitandu-se doar prin traditie orala. Imparatul budhist Ashoka, in secolul al III-lea inainte de Hristos, a infiintat un colegiu din 9 intelepti, pentru a reuni in 9 carti totalitatea stiintelor si tehnicilor cunoscute la vremea respectiva. Una dintre aceste lucrari trata antigravitatia. Ele au fost mai apoi ascunse intr-un loc sigur, pentru ca nimeni sa nu le poata folosi in scopul razboiului. Acum cativa ani, guvernul chinez a trimis la universitatea din Chandigarh un manuscris descoperit la o manastire budhista din Lhassa. Acesta a fost tradus de catre orientalistul britanic Ruth Reyna si trimis inapoi in China. Chinezii au afirmat ca il folosesc in cadrul programului lor spatial, pentru ca textul trata tehnici folosite in calatoriile catre alte planete. Reyna a afirmat ca tehnicile descrise se bazau pe antigravitatie, utilizand o forta care le permitea pilotilor yoghini avansati sa leviteze. Manuscrisul mai releva si secretul invizibilitatii si programa o expeditie catre Luna.

Vimana de pe malul marii

O intamplare extraordinara a avut loc intr-o dimineata din anul 1895, pe plaja Chowpathy, in apropiere de Bombay, in fata unei multimi aflate la o manifestatie, condusa de catre liderul nationalist Mahadeva Govinda Ranade. Un straniu obiect zburator s-a ridicat din ocean in aer, de unul singur, fara pilot, pana la peste 500 de metri deasupra oamenilor incremeniti, s-a clatinat pe cer, apoi s-a prabusit precum un meteorit pe nisipul plajei.

La vremea respectiva, evenimentul a fost comentat pe larg in ziarul "Poona", fiind reluat mai apoi in "Deccan Herald", pe 19 decembrie 2003. Autorul "minunii" era un sanscritist eminent: Shivkar Bapuji Talpade, nascut in Bombay, in 1864. Dar care este legatura intre studiul sanscritei si inventia unui aeroplan? Faimosul "Vymaanika Shaastra" despre care am vorbit mai sus, dar si alte tratate vechi despre vimanas, pe care Talpade le studiase inca din tinerete. Ceea ce l-a frapat imediat a fost combinarea motorului cu mercur cu energia solara. El a reusit astfel sa decripteze textele si sa construiasca un vimana pe care l-a facut sa zboare pana la 500 de metri altitudine. Obiectul sau a fost insa uitat, pentru ca autoritatile britanice nu au apreciat in mod deosebit evenimentul, interzicandu-i lui Talpade sa repete acea experienta. Resturile ramase din vimana au fost vandute unor cumparatori straini. Talpade a murit in 1916, fara sa cunoasca gloria pe care o merita.

VIMANAS: fabuloasele nave zburatoare din India AnticaLhasa, capitala spirituala a budhismului. Multe manastiri tibetane ascund manuscrise vechi de mii de ani

Si mitologia chineza este plina de zeitati care calatoreau cu care zburatoare. Si din textele biblice putem afla ca poporul evreu a fost ghidat de catre faimosii elohimi, care s-au insurat cu fiicele oamenilor, pentru ca erau frumoase, despre bravul Ezechiel, care isi pazea linistit oile, cand un vimana, avand forma "unor roti de fonta cu ochi de jur imprejur", a aterizat chiar langa el. Cat despre Enoch, el a fost imbarcat intr-o nava zburatoare pilotata de catre "elohimi", care l-au dus astfel pana la Ierusalim. Foarte speriat, si tremurand de frica, el a vazut Pamantul rasturnandu-se, orizontul inclinandu-se la decolare.

Se pare ca si civilizatiile antice mesopotamiene au avut contacte permanente cu fiinte civilizatoare care calatoreau pe calea aerului. In Egipt, s-a gasit un obiect de lemn, avand forma unui avion. Acelasi tip de obiect, dar facut din metal, a fost descoperit si in America precolumbiana. In templul din Abydos, niste hieroglife stranii amintesc de propriile noastre avioane si elicoptere.

Unele picturi medievale europene arata niste vimanas pilotate de oameni plutind pe cer. Intrebarea esentiala ramane fara raspuns: cine sunt constructorii acestor obiecte zburatoare? Cine sunt autorii vimanas-urilor din India antica? Cine sunt acei elohimi civilizatori si toti acei zei veniti pe care celeste, pentru a se amesteca in destinul omenirii, batandu-se intre ei si incercand prin toate metodele sa le impuna legile lor oamenilor? Despre ce razboaie infioratoare vorbesc textele stravechi indiene si de unde veneau cei ce pilotau acele nave zburatoare, inarmate pentru un razboi al stelelor?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.