CUM SE POATE VINDECA CANCERUL SPONTAN, ÎN CATEVA ZILE SAU CATEVA SĂPTĂMÂNI ?

CUM SE POATE VINDECA CANCERUL SPONTAN, ÎN CATEVA ZILE SAU CATEVA SĂPTĂMÂNI ?

November 9th, 2012 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 

Dr. Coldwell: Din experienta mea, orice cancer se poate vindeca intre 2 si 16 saptamani. Dar la fel de adevarat este si faptul ca orice doctor cu o experienta de peste 20 de ani, stie ca aceasta bolala se poate vindeca si instantaneu, fenomen cunoscut ca: vindecare spontana. Exista chiar si o carte scrisa de un autor pe care nu-l agreez care prezinta mai multe cazuri de vindecare spontana. Aceasta inseamna ca este posibil, iar noi doar trebuie sa gasim o cale sa accesam acest lucru. De asemenea, vindecari se intampla si in asa zisele locatii sfinte, gen Lourdes, dar nu este neaparat din cauza locului ci a asteptarilor si convingerilor pacientilor.In momentul in care scapi de starea acida (acidoza) si toxicitate interna, in momentul in care corpul devine alcalin si imbogatit in oxigen prin adoptarea unei diete crude vegane si a sucurilor verzi bogate in clorofila, bogate in calciul bun si minerale, deci in momentul in care corpul tau ajunge la alcalinitate, atunci cancerul este stopat. Poate dura cateva zile sau cateva saptamani, dar acesta va fi oprit. Aduci corpul la un pH vindecator, pH-ul sangelul sanatos trebuie sa fie usor alcalin, la valoarea de 7,36, dar in faza de vindecare, el trebuie sa fie mai alcalin, in jur de 7,5. Dr. Martin din Germania, foloseste o metoda de oxigenare a sangelui, unde se scoate tot sangele din corp (este negru) se oxigeneaza (devine roz) si dupa 12 astfel de sedinte ai un sange ca de nou nascut, iar lipsa oxigenului este usor eliminata. Este ca si cum ar fi un dopaj, dar legal. Unii medici din Europa folosesc injectii (intravenoase) cu Vitamina C. In jur de 100cc (100 ml) de trei ori pe saptamana, iar in unele cazuri mai des, si din experienta mea, cancerul sau tumorile au disparut chiar si in doua zile. Vitamina C este un puternic vindecator si ajuta si in majoritatea afectiunilor inimii, dar din pacate, vitamin C va incepe sa fie un remediu dat numai pe reteta si de forma sintetica, la fel ca si vitamin E. Vitamina E, foarte usor si eficient rezolva toate problemele legate de tensiune arteriala, dar s-au facut studii cu Vitamina E de forma sintetica, iar concluziile au fost ca nu este eficienta. Bineinteles, forma sintetica nu este eficienta, ci doar cea naturala. Daca natura creeaza o problema, natura creeaza si solutia. Daca ceva nu a existat acum 100 de ani, inseamna ca nu ai nevoie de ea astazi (referitor la medicamente si remedii de sinteza). Cand doresti sa ajuti pe cineva si sa-l informezi mai bine cum isi poate elimina cancerul foarte repede, i-as recomanda in primul rand sa treaca instantaneu la o dieta vegano – crudivora. Sunt carti, sunt deja bucatari care te pot invata despre acest gen de hrana, sunt materiale video despre acest subiect. De asemenea, daca nu exista afectiuni ale rinichilor, as recomanda sa se bea aproape 4 litri de apa pe zi la care se adauga jumatate de lingurita de sare de mare. Avem nevoie de sare pentru orice fel de functii ale corpului. Avem nevoie de electricitate, iar aceasta electricitatea poate fi produsa intr-un mediu cu suficienta sare. Deci daca ai lipsa sau carenta de sare, ai si o problema de tensiune.Reporter: Vedeti dar recomandarea este sa nu prea consumi sare, in special daca ai probleme de tensiune.Dr. Coldwell: Ok, este de fapt exact invers. Problema este ca ei fac referire la sarea de masa care, de cele mai multe ori are urmatoarea compozitie: 1/3 sticla, 1/3 nisip si 1/3 sare. Deci sticla sau nisipul, zgarie arterele si vasele de sange si acestea incep sa sangereze, iar in aceste cazuri, colesterolul merge acolo si incepe sa repare problemele ca sa opreasca sangerarea interna pana la deces. Acum, deodata, colesterolul este cauza tensiunii pentru ca subtiaza vasele sanguine in incercarea de a acoperi diversele zgarieturi din vasele sanguine. Si acest lucru este absurd. Nu se moare de prea mult colesterol, ci de prea putin. Sunt multi oameni cu colesterol 600 si sunt foarte sanatosi si fara nicio problema de sanatate. Oricine din sectia de arsuri grave stie ca persoanelor cu arsuri li se da in fiecare zi sa manance intre 20 si 25 de oua fierte tari. Pentru ca ei stiu ca numai colesterolul poate reconstrui si genera celule foarte sanatoase intr-un timp foarte scurt. 80% din celule sunt compuse din colesterol. Deci de unde pot veni noi celule sanatoase daca nu exista suficient colesterol? Fiecare va trebui sa aibe nivelul de colesterol macar la 250. Si apoi ti se spune LDL si HDL sunt cholesterol rau si bun. Nici macar nu este colesterol, ci este o proteina care transporta colesterolul. Deci daca te uiti la ceea ce stiu medicii si ceea ce nu stiu…. Dr. Gary Niles si multe alte peroane au spus ca medicii si cei din profesia medicala au cea mai scazuta medie de viata, care este in jur de 56 de ani (N.T.in Romania este de 50 de ani), au cea mai ridicata rata la abuzul de alcool si de droguri, cea mai ridicata rata a suicidului, numai a psihiatrilor este mai ridicata. Deci din pacate noi la acesti oameni mergem sa intrebam cum sa avem o viata sanatoasa, fericita si longeviva. Cred ca trebuie sa ne revizuim modul de gandire.

http://drleonardcoldwell.com/

EXCLUSIV: MARILE SECRETE ALE ZEULUI SOARE

August 4th, 2012 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 578 views

Marea îndoială că Soarele ar fi un corp ceresc fierbinte…

Dacă am părăsi Pământul şi ne-am îndrepta spre Soare, în spaţiul cosmic, şi am măsura temperatura acelui spaţiu, am constatat că este extrem de frig (-273 o C). De ce nu este foarte cald, căcisuntem învăţati că în Soare se găsesc temperaturi de milioane de grade, iar tot ce se apropie de Soare ar trebuisă se topească… O fi datorită faptului că această căldură este produsă de reacţia dintre razele Soareluişi aura planetară electromagnetică?

Totul începe cu o veche legendă chineză…

Unele texte care continuă să intrige foarte mult – datate în timpul dinastiei Chou – au consemnat apariţia pe cer a zece sori. Acest eveniment ne reaminteşte de acei sori multipli care au apărut deasupra Romei antice. Manuscrisele antice Chuang-tzu, Liu-Shişi Hua-non-tzu, datate câteva secole mai târziu, au descris cu însufleţire calamităţile teribile ce au survenit pe Pământ în timpul domniei împăratului Yao. O căldură extraordinară a uscat ogoarele, recoltele au fost pierdute, furtuni cumplite au lovit oraşele şi satele, mările s-au învolburat şi au inundat câmpiile, iar lumea era îngrozită ca de Ziua Judecăţii. Împăratul Yao a consultat preoţii şi înţelepţii care, ca de obicei când era mai mare nevoie de ei, nu au fost de niciun folos. În disperarea sa, împăratul l-a chemat atunci pe arcaşul divin Tzu-yu, care putea să zboare prin aer şi se hrănea numai cu flori. Acest erou a doborât imediat nouă sori falşi, lăsând să strălucească numai Soarele adevărat, pentru bucuria omenirii, apoi a ucis toţi monştrii şi a salvat astfel Pământul, pentru o posteritate nerecunoscătoare.

Soţia locuia pe Lună, pe când soţul pe Soare!

Faptele eroice ale lui Tzu-yu nu au impresionat-o însă pe soţia acestuia, Heng-O. În timp ce soţul ei lupta şi ucidea balaurii salvând atâtea tinere care erau în pericol, ea a luat o pilulă pentru antigravitaţie şi a zburat către Lună, pe care a găsit-o ca fiind luminoasă dar rece ca gheaţa. Singura vegetaţie de acolo erau arborii de scorţişoară, înfruntând totuşi lipsa de confort, Heng-0 a rămas pe Lună. Întorcându-se din luptele sale, Tzu-yu a demonstrat o cunoaştere spaţială: mâncând o prăjiturică magică ce neutraliza căldura, s-a urcat pe o pasăre fermecată cu care a zburat spre Soare, unde s-a destins într-o adevărată beatitudine. Amintindu-şi brusc de soţia sa, s-a deplasat cu viteză foarte mare pe o rază de lumină, ducându-se şi el pe Lună. Heng-0 nu a fost deosebit de entuziasmată atunci când şi-a revăzut soţul hoinar. El i-a construit acolo un palat din arbori de scorţişoară, însă nu a reuşit să o înveselească, astfel că Tzu-yu s-a reîntors la Soare, unde şi-a construit un palat minunat, în care a trăit într-o binecuvântată fericire.

Marele astronom Herschel credea că Soarele e locuit!

Legenda respectivă perpetuează poate cele mai vechi învăţături, conform cărora atât Soarele, cât şi Luna au fost locuite. Această idee a fost împărtăşită de altfel şi mii de ani mai târziu, însuşi astronomul Sir Williams Herschel(1738-1822) crezând că Soarele era rece. Herschel mai credea că Soarele ar putea fi locuit, iar locuitorii săi nu ar suferi mai mult de căldură decât locuitorii care trăiesc în zona tropicelor. Cum de substanţele fierbinţi din Soare mai pot crea magnetism? Din moment ce planetele dezvoltă forţe magnetice, e normal să presupunem că şi corpul central care guvernează aceste planete (Soarele), are şi el o natură magnetică. Astfel, am putea spune că Soarele reprezintă “creierul magnetic” al întregului sistem solar. Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă cred că Soarele este un gigantic cuptor atomic, care radiază o imensă cantitate de căldură. Se spune că temperatura la suprafaţa sa ar fi de câteva mii de grade, iar temperatura internă de milioane de grade. Totuşi, este inexplicabil cum gazele extrem de încălzite pot acţiona magnetic. Şi asta, întrucât se cunoaşte din fizică o substanţă îşi pierde magnetismul, atunci când este încălzită. Din moment ce astronomii au stabilit că Soarele are efecte magnetice, aceasta înseamnă că există un conflict direct între natura Soarelui şi temperatura sugerată. Acest conflict sugerează că Soarele nu este un corp cu gaze extrem de încălzite, ci mai degrabă un corp rece, aşa cum sugera Herschel.

Este Soarele sursa primară a căldurii?

Procesul de determinare a temperaturii Soarelui este foarte complex şi implică legile fizice ale radiaţiei. Întradevăr, prin aceste legi s-a determinat că temperatura Soarelui la suprafaţă este de 5.500 de grade Celsius, dar, în calculele sale, apar două presupuneri: prima că Soarele ar fi un corp radiant perfect, şi cea de a doua e dată de faptul că Soarele radiază căldură. Şi asta pentru că se crede că toată căldura care vine pe Pământ s-ar datora Soarelui. Stând la Soare, simţim căldură; deci, presupunem că Soarele ar fi un corp care radiază căldură. Este ca şi cum am spune că un radio ar emite sunete…dar, nu este adevărat. Radioul este cel care recepţionează sunetele de la un transmiţător radio şi le distribuie mai departe; nu radioul este sursa primară a sunetelor.

Cum de au supravieţuit 2 comete care au intrat în Soare, la temperaturi de 1 milion de grade
Celsius?

În 1543, o mare cometă s-a apropiat extrem de aproape de Soare; la fel s-a întâmplat şi în 1882. Aceste comete au intrat în coroana Soarelui, care se prespune că ar avea o temperatură de 1 milion de grade. Cometele au traversat coroana Soarelui şi au ieşit din ea, fără nicio schimbare de viteză sau direcţie. Dacă Soarele este un corp radiant de căldură, de ce aceste comete nu s-au dezintegrat instantaneu când au intrat într-un “cuptor” de 1 milion de grade Celsius? La o asemenea temperatură, nimic nu ar mai Fi supravieţuit…Sau poate că Soarele nu e atât de fierbinte cât ni se spune…

Misterul protuberanţelor solare

Un alt mister al Soarelui este dat de protuberanţele solare, care ating viteze incredibile de 700 de kilometri pe secundă şi înălţimi de milioane de kilometri, sfidând legea gravitaţiei a lui Newton. Dacă ar fi nori de hidrogen gazos şi fierbinte, aşa cum cred oamenii de ştiinţă, atunci ele nu ar putea să se înalţe atât de mult, prin ignorarea legii gravitaţiei…

Structura ocultă a Soarelui

Forţa protuberanţelor solare este similară cu forţa aurorală ce emană de la vânturile polare de pe Pământ. Forţa aurorală se numeşte aurora borealis în atmosfera nordică şi aurora australis în atmosfera sudică. Numele de “luminile nordului” şi “luminile sudului” este dat aceluia
si fenomen. Această forţă a Pământului, care e trimisă în atmosferă, are caracteristicile forţei protuberanţelor solare. Deşi ea este emanată în continuu e pe Pământ, ea este observată numai când condiţiile atmosferice sunt corespunzătoare.

Forţele aurorale şi a protuberanţelor solare sunt identice. Există o teorie, denumită “structura oculată a s arelui” (şi care este prezentată în graficul de mai jos), care spune că sub atmosfera groasă a Soarelui sunt ascunse 12 “planete interioare” care emană forţele aurorale, ce sunt cunoscute pe Soare ca forţe ale protuberanţelor solare Forţele protuberanţelor solare se manifestă în atmosfera planetelor interioare sau ascunse, apoi trece în câmpul lor electromagnetic şi apoi se manifestă din nou în atmosfera Soarelui. Dar ce e cu protuberanţele gigantice care se observă în atmosfera superioară a Soarelui, de parcă ar apărea de nicăieri? Atunci când forţele aurorale ale planetelor exterioare (Pământ, Marte etc.) trec prin câmpul lor electromagnetic, ele sunt atrase de Soare, unde se manifestă.
Astronomii se întreabă de ce petele solare apar la intervale mai mult sau mai puţin regulate de 11 ani, de ce primele pete ale unei noi serii apar la altitudini înalte şi de ce există o schimbare în polaritate a petelor solare pe cicluri alternative? Răspunsurile la aceste întrebări ar da o teorie completă a petelor solare, iar răspunsurile rezidă în faptul că planetele interioare sau cele ascunse creează aceste condiţii, prin perioadele lor de rotaţie şi revoluţie.

Lumina şi căldura nu sunt produse de Soare!

Lumina şi căldura reprezintă efectele razelor pozitive ale Soarelui. Căldura este simţită pe Pământ datorită intersecţiei razelor pozitive ale Soarelui cu atmosfera negativă, creând astfel o fricţiune sau schimbare în calitatea mişcării particulelor, rezultând astfelradiaţia căldurii, ca rezultat al acesteifricţiuni. Efectul razelor Soarelui asupra atmosferei Pământului este reponsabilşi pentru fenomenul de lumină vizibilă; lumina este şi ea, astfel, rezultatul interacţiuniiforţelor pozitive şi negative.
În concluzie, Soarele nu ne trimite nouă lumină şi căldură, deşi este responsabil pentru manifestările sale pe Pământ; Soarele ne trimite doar linii pozitive de forţă, care acţionează cu atmosfera negativă a Pământului, pentru a produce fenomenul de spectru electromagnetic, în care este inclusă şi căldura şi lumina. De ce este întuneric şi frig când ne îndepărtăm de Pământ?
A nu se uita că în exploatările din atmosfera superioară a Pământului, la circa 100 de kilometri deasupra Pământului, s-a observat că este nevoie de lumină artificială! De ce ar fi nevoie, pentru că teoretic ne-am afla mai aproape de Soare! La 150 de kilometri deasupra Pământului este întuneric bine de tot şi cu cât ne îndepărtăm de Pământ este şi mai întunecat. De aceea, pare mult mai corectă afirmaţia că lumina nu vine direct de la Soare.

P.S. Teoria de mai sus aparţine lui Dr. George Williamson, şi a fost expusă pentru prima oară în cartea sa intitulată “Other Tongues, Other Flesh”, apărută în SUA în anul 1959

Sursa: Secretele lumii

DIN SECRETELE STRĂVECHI DE VINDECARE A SUFLETULUI

May 3rd, 2012 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 242 views

formula-as.ro

Va aduceti aminte? La sfarsitul veacului trecut, se prevedea ca secolul XXI va fi pentru omenire unul al SPIRITUALITATII, sau nu va fi deloc. Si iata-ne acum, in primavara anul 2012. Suntem oare mai buni, mai intelepti, mai iubitori sau, cu alte cuvinte, mai spirituali decat acum zece sau douazeci de ani? Greu de spus, dar cu siguranta, suntem mai ingrijorati, mai bulversati de crize, de viitorul nostru si al copiilor nostri.

Si este acesta un lucru rau? Surprinzator, dar poate ca NU: mirajul surogatului de fericire consumista care se risipeste s-ar putea sa fie, de fapt, sansa noastra de a ne re-descoperi, de a deveni fericiti cu ceea ce suntem, si nu sa alergam dupa ceea ce am putea avea. Iar daca este vorba de propria noastra regasire, un moment ideal sa facem acest lucru este chiar acum, primavara, in Saptamana Mare, cand intreaga fire se innoieste si se purifica. Iar daca despre detoxifierea organismului am vorbit de zeci de ori, ar fi timpul sa dam acum intaietate unui altfel de purificare - a emotiilor. Iata, in continuare, si cateva metode concrete pentru realizarea acestui proces de detoxifiere emotionala, inca atat de putin cunoscut noua, oamenilor de astazi:

Un strop de singuratate

Singuratatea este adesea considerata, pe nedrept, cumva sinonima cu nefericirea. Dar nu este asa. Din contra: singuratatea asumata, traita cum se cuvine, este chiar o terapie pentru suflet. Iar terapia aceasta va avea, in mod paradoxal, un efect maxim mai ales asupra celor carora le repugna singuratatea. Acesta este secretul: infruntati-va teama de singuratate si, daca aveti posibilitatea, izolati-va pentru o zi ori macar permiteti-va o ora de singuratate zilnica, in care sa va rugati, sa meditati ori sa va plimbati in parc sau pe strada.

Mesteceni

Aveti grija ca atunci cand vreti sa fiti singuri sa nu va uitati la televizor, sa amanati discutiile telefonice si alte contacte care v-ar putea perturba aceasta stare. Ce se va intampla in singuratate? Gandurile, pana atunci oprite de permanenta interactiune cu ceilalti, vor iesi la suprafata si veti ajunge sa va cunoasteti mai bine. Este posibil sa va confruntati cu dureri ascunse, sa descoperiti temeri pe care ati fi vrut sa le uitati sau poate si aspiratii pe care ati ajuns sa le treceti cu vederea. Ele sunt parte din dvs. si puteti sa le ignorati, dar uneori este mai eficient sa le infruntati, inainte ca ele sa ajunga sa va domine insidios si sa va anestezieze planul sufletesc. Apoi, dincolo de faptul ca ne arata ce trebuie sa corectam in viata noastra, singuratatea ne mai ajuta sa descoperim ceva extrem de pretios si rar in zilele noastre…

Tacerea

Daca abtinerea de la mancare este postul trupului, atunci Tacerea este considerata postul mintii si al sufletului. Iar in traditia noastra populara si monastica, exista aceasta forma foarte subtila si eficienta de post al tacerii. Si nu este vorba de o abtinere de la vorba, demonstrativa ori incrancenata, ci de o tacere senina, in care cuvintele si gandurile se opresc, iar inima zambeste.

Brazi

Taranii nostri, inainte sa mearga sa se spovedeasca, inainte sa mearga sa ia apa neinceputa sau sa culeaga plante de leac, taceau indelung, preferau sa mearga pe poteci ocolite, numai sa nu scape vreun cuvant unui drumet. Si in mod special, in traditia romaneasca straveche, Saptamana Patimilor este considerata o saptamana a tacerii, a contemplatiei, a asteptarii in curatenie a miracolului eliberator al Invierii.
Cum am putea acum, in zilele noastre agitate, intr-o lume a comunicarii, sa pastram tacerea? In primul rand, urmarind ca macar in perioada care a mai ramas din Post sa cautam sa vorbim doar strictul necesar si sa tacem cat mai des si mai mult. Nu trebuie sa cream conflicte, nici sa fim provocatori prin tacerea noastra. Ajunge doar sa gandim de doua ori sau de trei ori inainte de a spune ceva, sa zambim in loc sa spunem cuvinte de politete fara sir, sa ne gasim si alte mijloace de comunicare cu cei dragi decat cuvintele.
Gospodarii nostri de odinioara, in Saptamana Mare, isi curatau casele si gradinile in tacere, pregateau totul pentru sarbatoare, iar in aceasta munca sustinuta isi gaseau si linistea gandurilor. Si dupa o saptamana de liniste sufleteasca, urma spovedania si apoi, in prima zi de Paste, primeau lumina si bucuria. Si trebuie stiut ca intr-o profunda si senina tacere se produce si o extraordinara intarire a psihicului, a Sufletului, precum si o insanatosire spirituala spontana. Iar tacerea plina de bunavointa, de simtire, se transforma in rugaciune, in prezenta unui alt ingredient cu valoare de terapie…

Nemiscarea

De ce suntem stresati, de ce avem angoase, griji si temeri de tot felul? Pentru ca sub influenta stimulilor exteriori suntem intr-o permanenta miscare, intr-o permanenta agitatie si freamat, interior si exterior.

Fag

Iar aceasta agitatie este atat de generalizata, incat ni se pare ceva foarte firesc sa o adoptam ca stil de viata si ni se pare chiar de datoria noastra sa fim intr-o permanenta miscare si forfota, pentru a rezolva probleme care, de fapt, nu se termina. Dar daca ne-am opri, nemiscati, sa zicem pentru 10 minute, ce s-ar intampla? Faceti un experiment: retrageti-va intr-o camera in care sunteti siguri ca nu veti fi deranjati, gasiti-va o pozitie comoda si ramaneti complet neclintiti vreme de zece minute. In timpul asta puteti privi o icoana sau asculta o muzica armonioasa, sau puteti contempla o creanga proaspat infrunzita din fata ferestrei… Efectul va fi uimitor, mai ales daca veti persevera in aceasta metoda, menita sa ne centreze in noi insine, in propriul nostru suflet. Pentru ca trebuie stiut ca orice vindecare spirituala se produce prin aceasta centrare. Devenim agitati, tristi, tematori sau chiar bolnavi, atunci cand ne descentram, cand din cauza agitatiei continue ne pierdem legatura constienta cu propriul suflet si ne imprastiem. Ca sa ne vindecam, trebuie sa invatam ca, periodic, sa stim sa ramanem in nemiscare, fie ca este acasa, in fata unei icoane, in biserica, in fata altarului, sau poate chiar in natura, in fata unui copac. Pentru cei mai multi dintre noi, natura, vazuta cu candoarea unui copil, este un adevarat catalizator al detoxifierii si vindecarii emotionale, asa cum vom vedea.

Redescoperirea naturii

Se face printr-un proces caruia psihologii i-au dat un nume destul de pretentios: personalizare. Acest procedeu, in ciuda numelui sofisticat, este insa atat de simplu, incat toti copiii il fac, si acesta este unul din motivele pentru care aceasta varsta, a copilariei, este atat de fericita.
Concret, prin acest proces de personalizare ajungem sa nu mai privim natura doar ca pe un peisaj, ci ajungem sa o simtim ca pe o fiinta vie, cu constiinta si, uneori, chiar cu personalitate. Este ca atunci cand vorbim in gand unui copac, descarcandu-ne sufletul in fata lui, cand mangaiem usor o floare care ne incanta sau cand zambim unui fluture care ne zboara prin fata ochilor. Si nu se pune problema de a deveni irationali, de “a da in mintea copiilor”, ci de a ne redescoperi capacitatile creative, de a ne redescoperi capacitatea de a ne juca si de a fi spontani, pana la urma.

Sa ne intoarcem de unde am fugit: la natura

Cine n-a cunoscut, in anii inocenti ai copilariei, vraja unui arbore batran, a unui colt de padure sau a unui mal singuratic de pe o apa curgatoare? Misterul atat de tulburator al acestor parti ale Naturii se poate redescoperi si la varsta adulta, iar sfintii si artistii chiar vorbesc de un Suflet viu al Naturii, care poate fi simtit. Iar simtirea acestui Suflet ne readuce spontan intr-un echilibru care ne-a fost harazit inca de la facerea lumii, si fara de care nu putem exista. Pentru ca, mai mult ca orice, in lumea noastra, Natura reprezinta pentru fiecare dintre noi, tanar sau batran, bogat sau sarac, intelectual sau truditor cu mainile, o zona de optimism si lumina. O zona de lumina pe care o putem redescoperi chiar in primavara aceasta, facandu-ne timp sa mergem intr-o padure, intr-un parc sau pe malul inverzit al unei ape, unde sa avem cateva minute de liniste. Acolo vom face un exercitiu simplu, care nu va dura mai mult de un sfert de ora:
* ne vom alege un copac sau o floare care sa ne placa
* il vom admira mai intai in nemiscare vreme de 2-3 minute
* intr-o deplina tacere interioara, ii vom mangaia usor cu palma frunzele, simtindu-le atingerea, mai moale sau mai aspra, mai calda sau mai racoroasa…
* dupa ce am facut cunostinta, putem - daca simtim nevoia - sa-i impartasim, vorbindu-i in gand, grijile sau necazurile noastre, sperantele si asteptarile noastre
* la sfarsit ii vom zambi si, in gand, ii vom adresa cateva cuvinte de multumire.
Exercitiul de mai sus este doar un model de metoda de intrare in comuniune sufleteasca cu natura, el putand fi adaptat la modul nostru de a fi si de a simti. Esenta acestei tehnici si a altora ca ea este insa aceeasi: sa devenim constienti ca natura “vie” este aceea de care avem nevoie si sa nu mai privim natura “ca peisaj”, ca un decor pe care il vedem cu mintea plecata in alta parte. Iar daca dorim cu adevarat sa ne identificam cu natura, sa credem in puterea ei tamaduitoare, terapia cu arbori, pe care o vom prezenta in continuare, ne poate ajuta foarte mult.

Terapia cu arbori

Pana acum ne-am obisnuit ca terapia cu arbori sa presupuna un imprumut al nostru de la ei, de muguri, de scoarta, de flori, sau macar de ceva frunze din coroana lor deasa. Sunt insa cercetari foarte serioase care arata ca exista si un alt mijloc de a interactiona cu copacii in scop terapeutic decat consumul lor efectiv. Cum? Tacand, iubindu-i si simtindu-i, redescoperindu-ne astfel capacitatea de a comunica cu natura, de a inmagazina in noi energia sa vindecatoare si inepuizabila. De fapt, fiecare specie de arbore moduleaza aceasta energie vindecatoare a naturii in felul sau propriu, contactul cu ea fiind indicat - la fel ca un medicament - pentru anumite afectiuni, pentru anumite temperamente si nevoi sufletesti. Pentru a ajunge, insa, sa comunicam cu un arbore prin simturi si prin emotii, ne trebuie un pic de practica si de metoda.
In clinici din Franta, Elvetia sau Germania, de multe decenii pacientii care au nevoie de sustinere si regenerare sufleteasca sunt invatati sa interactioneze cu copacii si cu padurea. Sistematic, ei ajung sa cunoasca, sa devina familiari cu arborele sau arborii lor preferati, primii pasi ai acestei cunoasteri facandu-se dupa un soi de ritual, care inglobeaza cam tot ceea ce am prezentat pana acum in acest articol, adica: singuratatea, tacerea, capacitatea de a contempla in nemiscare, puterea de a personifica sau, altfel spus, de a privi cu sufletul natura. Exercitiul de baza prespune trei etape simple:
1. Contemplarea in nemiscare a arborelui, vreme de cinci minute, timp in care toata atentia este absorbita de privelistea formei trunchiului si a ramurilor, a culorii scoartei, a frunzelor, a fiecarui detaliu din anatomia copacului ales.

Ca sa vindece, natura trebuie sa fie “simtita”

2. O cunoastere de aproape, tactila si olfactiva, a arborelui, caruia ii vom atinge cu mana si cu obrajii scoarta si ramurile, ii vom adulmeca aroma, ii vom simti caldura sau racoarea trunchiului.
3. Imbratisam sau, daca avem rezerve fata de acest gest, ne lipim cu spatele de copacul ales, inchizand ochii si cautand sa simtim la nivel pur afectiv “sufletul” copacului, energia sa. In aceasta ultima etapa, semnul reusitei tehnicii este resimtirea unei linisti interioare profunde si extrem de lucide, dar si a unor caracteristici… emotionale, legate de specificul fiecarei specii
de arbore. Pentru ca asa cum vom vedea, fiecare specie a padurii are un complex de caracteristici foarte bine conturate, care au fost remarcate de catre cei care au descoperit terapiile cu arbori, si confirmate de sutele si miile de pacienti care au experimentat direct beneficiile terapeutice ale acestora. Iata, in continuare, un foarte succint ghid de terapie sufleteasca facuta cu ajutorul diferitelor specii de arbori:
* Mesteacanul mai este numit si arborele blandetii si al consolarii, fiind cel care ne ajuta sa depasim starile de soc emotional, cum ar fi cel produs de un accident, de o veste neplacuta sau de pierderea cuiva drag. In lumea copacilor, mesteacanul este o specie extrem de rezistenta, de adaptabila, flexibila. Prin reflexie, energia sa este favorabila acceptarii schimbarilor, oricat de neplacute, dar si adaptarii la un mod de viata nou, gasirii unor resurse sufletesti pentru a face fata situatiilor neprevazute.
* Fagul este, in schimb, un simbol al fortei, al stabilitatii si al increderii. Este unul din cei mai puternici arbori de la noi, cu un trunchi masiv, dintr-un lemn cu o fibra extrem de rezistenta si o coroana care acopera o suprafata foarte mare. Foarte rar, fagul poate fi invadat de plante parazite, avand o energie puternica, protectoare. Sentimentul de incredere si de siguranta de sine exprimat de fag este de mare ajutor pentru cei care se confrunta cu instabilitate emotionala, pentru cei care se indoiesc mereu de propriile decizii si de propria valoare. Daca mesteacanul ne induce un soi de adaptabilitate, fagul ne invata sa fim puternici, sa infruntam cu curaj spaimele si sa le depasim, descoperindu-ne curajul si stabilitatea interioara. Este considerat unul din arborii care elimina anxietatea, panica si labilitatea psiho-emotionala.
* Bradul este considerat, in legendele si obiceiurile de pe tot cuprinsul Romaniei, un veritabil pod intre pamant si cer. Traditii pastrate pana in zilele noastre spun ca acest arbore poate fi un adevarat mijlocitor pentru oameni in fata Divinitatii. El ne ajuta sa ne eliberam de blocajele emotionale, de prejudecati si superstitii, sustinandu-ne in rugaciune, in post si in orice apel catre Dumnezeu.

Stejar

Atunci cand avem nevoie de un miracol, de o rezolvare venita de Sus, o vizita la acest arbore, insotita de o rugaciune din inima, se pot dovedi salvatoare.
* Stejarul este un adevarat simbol al longevitatii, al consecventei si al fortei interioare, fiind considerat rege printre copaci. Are un trunchi si o coroana masive si extrem de puternice, iar in pamant dezvolta o radacina impresionanta, cu dimensiuni ce rivalizeaza cu cele ale ramurilor sale intinse spre cer. De aceea, despre stejar de spune ca trezeste in oameni resurse nebanuite, ajutandu-i sa realizeze lucruri despre care nu credeau ca vor fi vreodata capabili. La nivel emotional, aduce calm si stabilitate, eliminand mania, iritarea si ura. S-a observat statistic faptul ca persoanele care traiesc in preajma unei paduri sau chiar a unui singur stejar secular sunt mai longevive si mai putin predispuse la imbolnaviri. Secretul este extraordinara energie a acestui arbore, care ne ajuta sa inlocuim emotiile care ne scurteaza viata (manie, invidie, gelozie), cu sentimente sanatoase, cum ar fi cele de calm, de demnitate, generozitate.

Un strop de daruire

Am inceput acest articol vorbind despre terapia cu singuratate, si nu putem sa il incheiem fara a vorbi despre un alt fel de terapie, de data aceasta prin apropiere sufleteasca de oameni.

Magia primaverii

Si nu exista mod mai rapid, mai direct si mai profund de apropiere de semenii nostri decat prin daruirea dezinteresata. Pana nu demult, copiii, si cateodata si adultii, gaseau in dimineata de Paste cate o haina noua, un cos cu bunatati sau poate o podoaba ori macar un ou rosu. Nimeni nu trebuia sa stie cum au ajuns cadourile acolo si raspunsul la intrebarea: “Cine a adus acest dar?” era invariabil un joc emotional benefic. Si astazi se mai vorbeste despre iepurasul care aduce daruri de Paste, o legenda imprumutata din apus, dar, in realitate, traditia daruirii in aceasta perioada este impamantenita in locurile noastre din vremuri stravechi, probabil precrestine. Inaintasii nostri cunosteau, asa cum si noi ar trebui sa descoperim, darul facut din suflet, care nu are nevoie de lauda, de multumiri sau recompense. Darurile erau lasate discret, sub un pom inflorit, iar cel ce daruia era rasplatit “doar” de bucuria curata din sufletul sau, un suflet eliberat de povara asteptarilor si luminat de tainica fericire a prezentului.

BASARABIA -1812. O PROBLEMĂ NAŢIONALĂ ÎN CONTEXT INTERNAŢIONAL

February 27th, 2012 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 424 views

În şirul acţiunilor preconizate în cadrul consemnării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus se înscrie şi Conferinţa ştiinţifică internaţională „Basarabia - 1812.

Problemă naţională, implicaţii internaţionale”, care va avea loc sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Academiei Române. Scopul acestui simpozion rezidă, înainte de toate, în reconstituirea şi aprecierea academică, în baza surselor documentare, a împrejurărilor istorice, militare, politice, juridice, diplomatice, regionale şi internaţionale, sociale, culturale, demografice şi confesionale ale anexării Basarabiei la Imperiul Rus la 1812, precum şi în urmărirea şi interpretarea de o manieră convingătoare a evoluţiei istorice a acestui spaţiu, din perspectiva sec. XIX – începutul sec. XXI.

La 16 mai 2012 se vor împlini 200 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti între Rusia şi Poarta Otomană, în conformitate cu care partea Moldovei de la est de Prut (numită convenţional Basarabia) a fost anexată la Imperiul Rus. De atunci încoace, acest rapt istoric a generat abordări şi interpretări controversate în mediile politice, diplomatice, ştiinţifice, culturale şi informaţionale. O probă în acest sens poate servi şi actuala confruntare referitoare la semnificaţiile anului 1812, care se desfăşoară pe plan naţional, regional şi internaţional, caracterizată printr-o largă şi controversată gamă de opinii şi aprecieri.

În toată existenţa sa, istoriografia din fosta RSS Moldovenească a ignorat deliberat investigarea profundă, multidimensională şi imparţială a problematicii anului 1812, limitându-se să reproducă şi să multiplice stereotipurile şi verdictele istoriografiei oficiale imperiale ruse, apoi a celei sovietice comuniste. Or, spre deosebire de o anume diversitate de opinii care îşi putea face locul în mediul ştiinţific din fostul imperiu al ţarilor, şcoala sovietică de istorie a îmbrăţişat o paradigmă rigidă şi exclusiv pozitivistă în raport cu actul politico-militar de acum 200 de ani, interpretând tendenţios şi unilateral atât evenimentele premergătoare anexării Basarabiei la Imperiul Rus, cât şi faptele de la 1812, precum şi consecinţele acestora şi, deosebit de grav, respingând brutal orice încercare de concepere a evoluţiilor istorice ale spaţiului dintre Prut şi Nistru în contextul civilizaţiei româneşti şi europene.

La est de Prut, abordările semnificaţiei anului 1812 au început să fie amendate, în special, după proclamarea independenţei Republicii Moldova, când au fost realizate un şir de investigaţii ştiinţifice în care sunt cercetate din perspectiva adevărului istoric multiplele aspecte militare, politice, diplomatice, juridice, sociale, demografice etc. ale situaţiei Ţării Moldovei în sistemul relaţiilor internaţionale la începutul secolului al XIX-lea, raptul Basarabiei, fiind reevaluate şi reconsiderate urmările acestui act în destinul zbuciumat al istoriei noastre.
Astăzi, odată cu apropierea zilei de 16 mai, se atestă nu numai o creştere a interesului public faţă de ceea ce s-a întâmplat cu noi 200 de ani în urmă şi o intensificare a confruntărilor conceptuale, salutabile, de altfel, dar şi o multiplicare a tentativelor de a exploata acest eveniment în scopuri speculative, străine adevărului ştiinţific şi, adeseori, potrivnice interesului naţional. Tot mai insistente devin încercările exponenţilor istoriografiei (neo)sovietice (din interiorul şi din afara Republicii Moldova) de a reînvia şi promova conceptele ortodoxe de odinioară, refractare la noile acumulări factologice şi paradigmatice.

Consemnarea acestui act dramatic în istoria noastră comportă, în esenţă, o dublă conotaţie: nu doar ştiinţifică şi academică, dar şi una educativă, determinată de necesitatea depăşirii interpretărilor unilaterale şi tendenţioase ale esenţei actului din 1812, care mai continuă să circule în unele medii ştiinţifice, politice şi mediatice, conservând vestigiile unei mentalităţi istorice deformate printre concetăţenii noştri. În fine, consemnarea actului dramatic din 1812 serveşte drept un bun prilej pentru promovarea adevărului ştiinţific pe plan naţional şi internaţional şi fortificarea unei conştiinţe istorice viguroase.

Astfel, situaţia ce s-a creat pe marginea interpretării ştiinţifice şi pseudoştiinţifice a actului politico-militar produs 200 de ani în urmă, locul distinct pe care îl ocupă în lanţul evenimentelor istorico-politice majore ce au marcat şi modelat destinul spaţiului dintre Prut şi Nistru, abordările contradictorii ale acestui fapt de-a lungul istoriei, precum şi tentativele actuale de a-l exploata în scopuri speculative, străine interesului naţional, impun imaginarea şi organizarea unor varii acţiuni cu caracter ştiinţific, cultural şi public într-un larg context local şi internaţional. Scopul principal al acestor manifestări este de a promova adevărul ştiinţific despre drama trăită de străbunii noştri la 1812, dar şi de urmaşii lor, cei de ieri şi de astăzi, precum şi de a elucida consecinţele complexe şi multiple ale acestui act asupra destinului nostru istoric. Toate aceste aspecte urmează a fi analizate şi reliefate în contextul impactului asupra istoriei naţionale a obiectivelor fundamentale de integrare europeană ale Republicii Moldova. Consemnarea acestui eveniment istoric are nu doar o semnificaţie ştiinţifică, ea comportă un mare interes public, atât la nivel naţional cât şi internaţional, oferindu-ne oportunitatea de a aduce mai multă claritate pe marginea istoriei anului 1812 şi de a ne afirma identitatea şi imaginea pe plan extern.

După cum s-a menţionat pe bună dreptate în istoriografia actuală, nu ar fi greşit să se afirme că fără o analiză ştiinţifică profundă şi nepărtinitoare a dimensiunii actului politic şi militar din 1812 şi a consecinţelor acestuia va fi dificil, dacă nu imposibil, de a înţelege şi de a judeca la justa valoare semnificaţia actelor istorico-politice ulterioare din 1918, 1940 şi 1991, de a aprecia locul şi rolul lor în evoluţia noastră istorică.

În şirul acţiunilor preconizate în cadrul consemnării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus (editarea de lucrări monografice, culegeri de studii şi documente, organizarea diverselor manifestări ştiinţifice naţionale, zonale şi locale, emisiuni Radio-TV etc.), se înscrie şi Conferinţa ştiinţifică internaţională „Basarabia - 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale”, care va avea loc sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a Academiei Române.

Este demn de menţionat că în perioada examinării conceptului şi obiectivelor conferinţei preconizate, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Gheorghe Duca, şi academicianul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, ţinând cont de importanţa actului consemnat, precum şi de rezonanţa ştiinţifică şi publică a simpozionului pe plan naţional şi internaţional şi pentru a-i asigura o mai bună desfăşurare, impact şi finalitate, au lansat şi promovat ideea transformării manifestării ştiinţifice propuse într-o acţiune comună a ambelor Academii, sugestie sprijinită cu căldură de comunitatea istoricilor din Republica Moldova şi România.

Conferinţa „Basarabia - 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale” va avea loc între 14-16 mai 2012, deschiderea ei producându-se la Chişinău, iar încheierea lucrărilor la Iaşi. La Conferinţă sunt invitaţi oameni de ştiinţă cu renume în istoriografia contemporană, specialişti calificaţi în domeniul dreptului naţional şi internaţional din Republica Moldova, România, Rusia, Turcia, Franţa, Germania, Austria, Marea Britanie, SUA, Finlanda, Ţările Baltice, Ucraina, Polonia şi din alte ţări.

Scopul acestui simpozion rezidă, înainte de toate, în reconstituirea şi aprecierea academică, în baza surselor documentare, a împrejurărilor istorice, militare, politice, juridice, diplomatice, regionale şi internaţionale, sociale, culturale, demografice şi confesionale ale anexării Basarabiei la Imperiul Rus la 1812, precum şi în urmărirea şi interpretarea de o manieră convingătoare a evoluţiei istorice a acestui spaţiu, din perspectiva sec. XIX – începutul sec. XXI. Prin abordarea onestă, echidistantă şi interdisciplinară a problemelor formulate, prin reconstrucţia, reevaluarea şi reconsiderarea diverselor procese, fenomene şi evenimente de o importanţă majoră ce s-au produs în ultimii 200 de ani în istoria naţională, conferinţa va contribui la reconstituirea cât mai proximă a trecutului şi la aprecierea cât mai atentă, profundă şi adecvată a prezentului, va contribui la depăşirea deformărilor de percepţie în mentalitatea societăţii noastre şi la cultivarea unei conştiinţe istorice bazate pe adevărul ştiinţific.

Conferinţa va oferi o şansă reală în vederea asocierii eforturilor comunităţii istorice naţionale şi ale celei internaţionale la abordarea, tratarea şi soluţionarea ştiinţifică a unor probleme majore ale evoluţiei istorice a spaţiului din Nistru şi Prut şi a celui din stânga Nistrului în ultimii 200 de ani, va impulsiona dezvoltarea ştiinţei istorice şi a gândirii istorice, va încuraja extinderea şi consolidarea relaţiilor de colaborare ştiinţifică internaţională în format instituţional şi individual.

Cu certitudine, conferinţa va avea un impact ştiinţific important asupra istoriografiei naţionale, oferindu-i nişte repere explicative examinate şi verificate prin prisma rigorilor academice avansate şi, să sperăm, prin soliditatea argumentelor şi concluziilor sale va stimula realizarea unui consens istoriografic asupra cadrului interpretativ al istoriei noastre naţionale.

Gheorghe Cojocaru, doctor în istorie,
directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM

Timpul.md

SECRETUL TINEREŢII DIN TIBET

February 21st, 2012 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 280 views

Tibetul este cunoscut pentru secretele străvechi, cunoştinţele enigmatice şi puterile paranormale; o civilizaţie a căror rădăcinise pierd în negura timpului.
Călugării misterioşi, unii cu puteri supranaturale, îşi petrec viaţa pe pământ ca supraoamenişi zei deopotrivă.
Unele dintre secretele lor au apărut în cultura occidentală, fiind aduse de exploratori care au fost martorii unor minuni dincolo de credinţă. Un astfel de om a fost martorul “Fântânii Tinereţii Tibetane”. El a crezut în puterea
ei, a urmat sfaturilor călugărilor înţelepţi şi, la întoarcerea sa, a avut parte de o tinereţe atât fizică cât şi spirituală. Acum, incredibilul secret al călugărilor tibetani îţi este împărtăşit şi ţie.
În cartea sa intitulată “Secretul străvechi al Fântânii Tineretei”, Peter Kelder descrie modul în care un prieten de-al său, colonel britanic, a făcut o cercetare îndrăzneaţă pentru localizarea unei mănăstiri tibetane care, conform localnicilor în India şi Nepal, ar deţine secretul reîntineririi. Prin urmare, practicând pur şi simplu nişte ritualuri străvechi descoperite cu mii de ani în urmă de către maeştrii tibetani, o persoană îşi poate “şterge” anii şi recupera tinereţea. Mulţi ar crede că e o fantezie…. ceva de genul “prea frumos să fie adevărat”.

Kelder descrie cum s-a întâlnit cu prietenul său:

Într-o după-amiază, cu câţiva ani în urmă, stăteam în parc şi citeam ziarul, atunci când un domn
în vârstă s-a aşezat alături de mine. Părea a avea 60 de ani, avea părul cărunt, cu o chelie în
faţă, umerii lăsaţi, iar când se plimba părea că se încovoia asemenea unei trestii. Nu ştiam că, din
acel moment, întregul curs al vieţii mele se va schimba pentru totdeauna. N-a trecut decât puţin
timp până când amândoi ne-am angajat într-o conversaţie fascinantă.
Am aflat că omul era pensionar, fost ofiţer al armatei britanice, care a servit, de asemenea, şi în
corpul diplomatic al Coroanei. Ca urmare, el a călătorit aproape în fiecare colţ al globului. Şi
colonelul Bradford, cum am să-l numesc, deşi nu aceasta este numele său, m-a fascinat cu
poveştile sale pline de aventuri. După ce ne-am luat la revedere, am convenit să ne mai întâlnim,
şi, astfel, o prietenie strânsă a apărut între noi.
Iar colonelulşi-a dezvăluit obsesia sa secretă:
În timp ce a stat mai mulţi ani în India, colonelul Bradford a auzit de la localnici mai multe poveşti fascinante. E vorba de un grup de lame sau preoţi tibetani, care ar ştis ecretul Fântânii Tineretii.
De mii de ani, acest secret extraordinar a fost păstrat de membrii acestui grup. Şi n-au făcut
niciun efort pentru a-l ascunde, căci mănăstirea lor era atât de îndepărtată şi de izolată, încât
erau practic rupţi de lumea exterioară. Această mănăstire şi Fântâna Tinereţii sale au devenit un
fel de legendă pentru localnici, existând poveşti ale unor oameni bătrâni care şi-au recăpătat
misterios sănătatea, puterea şi vigoarea după ce au intrat în mănăstire. Dar nimeni nu părea să
ştie locaţia exactă a acelui loc ciudat şi minunat.
Colonelul s-a decis că-şi va petrece restul timpului pentru a găsi mănăstirea şi a învăţa secretul reîntineririi. El l-a invitat Kelder să-l însoţească. Deşi ispitit, autorul a refuzat în cele din urmă. Potrivit lui Kelder, au trecut mai mulţi ani până când primi o scrisoare de la prietenu lsău. Colonelul îl anunţa că a găsit în sfârşit mănăstirea şi urma să-i mai scrie în curând. Iar când urmă cea de a doua scrisoare…
Atunci când sosi cea de a doua scrisoare, mâinile aproape că-mi tremurară când o deschisei.
Pentru moment, nu mi-a venit a crede ceea ce scria.Vestea era mult mai bună decât aş fi putut
spera. Nu numai că acest colonel a găsit Fântâna Tinereţii, dar el avea de gând s-o aducă cu el
acasă, urmând a se întoarce în circa două luni.
Patru ani au trecut de când nu l-am mai văzut pe prietenul meu şi am început să mă întreb cât de
schimbat era el în această perioadă de timp. Această Fântână a Tinereţii i-a oprit înaintarea în
vârstă? Va arăta el exact cum l-am văzut ultima oară sau va îmbătrâni doar un an din cei patru
ani?
Iată că a venit şi momentul mult aşteptat. Era seara, când sună deodată telefonul. Portarul mă
anunţă că dl Bradford a venit să mă vadă. Nerăbdător, i-am răspuns: “Trimite-l sus”. La scurt
timp, auzii soneria şi uşa se deschise. Spre dezamagirea mea, în faţa mea nu se afla colonelul
Bradford, ci un bărbat mult mai tânăr.
Observând surpriza mea, străinul îmi spuse: “Nu mă aşteptai?”
- “M-am gândit că ar fi altcineva”, am răspuns eu, un pic nedumerit şi confuz.
- “M-am gândit că voi fi primit cu mai mult entuziasm”, a spus vizitatorul cu o voce
prietenoasă.“Priveşte cu atenţie faţa mea. Mai trebuie să mă mai prezint?”
Confuz şi nedumerit, apoi uimit, am privit la chipul din faţa mea. Apoi, încetul cu încetul, am
realizat că trăsăturile feţei lui semănau într-adevăr cu cele ale colonelului Bradford. Acest om
părea a fi colonelul din tinereţe. În loc de un trup încovoiat, am observat un trup înalt, drept şi
robust.. Chelia din faţă îi dispăruse, iar părul îi era brunet, fără nicio urmă de cărunţire.
Colonelul îi povesti apoi prietenului său care sunt exerciţiile secrete care l-au făcut să întinerească astfel. Ele trebuie efectuate zilnic, pentru o lungă perioadă de timp, pentru a obţine efectele scontate. Vă trebuiesc doar 15 minute zilnic, ele putând fi realizate în orice încăpere.

Mişcarea nr.1:

Staţi drepţi, ridicaţi braţele până la nivelul umerilor şi rotiţi-vă în sensul acelor de ceasornic. Fixaţi-vă ochii doar înainte, fără a vă focaliza în altă parte; atunci când vă învârtiţi, lăsaţi ca vederea să se blureze. Rotiţi-vă de 21 de ori sau până când vă simţiţi ameţiţi sau instabili. Nu contează cu ce viteză vă rotiţi. În tot timpul acesta, inspiraţi şi expiraţi din stomac, aşa cum fac cântăreţii de operă sau actorii. După ce vă opriţi din învârtit, respiraţi şi mai profund din stomac, până când echilibrul dvs. se va întoarce la normal şi capul nu se va mai roti.

Mişcarea nr.2:

Staţi culcaţi pe spate, cu mâinile lipite de trup, palmele braţelor ridicate în sus, iar picioarele întinse şi drepte.
Din această poziţie, începeţi să respiraţi şi ridicaţi-vă picioarele cât de mult puteţi în sus; în acelaşi timp,
ridicaţi-vă capul de pe pământ, încercând să atingeţi bărbia de piept. Repetaţi acest lucru de 21 de ori; atunci când inspiraţi, vă ridicaţi picioarele şi capul, iar când expiraţi vă coborâţi picioarele şi capul. Dacă simţiţi vreun disconfort, atunci plasaţi-vă palmele de la mâini (îndreptate în jos) pe muşchii fesieri, pentru a vă sprijini baza coloanei vertebrale. Încercaţi să faceţi aceste exerciţii de ridicare şi coborâre a picioarelor şi capului la aceeaşi viteză.

Mişcarea nr.3:

Îngenunchiaţi pe ambele picioare, cu braţele îndepărtate şi palmele puse pe ambele şolduri. Apoi, coborâţi-vă bărbia către piept şi începeţi respiraţia. După aceea, ridicaţi capu lşi lăsaţi-l pe spate, în acelaşi timp cu mişcarea mâinilor către spatele şoldurilor, lăsându-le să coboare mai în jos. Începeţi apoi expiraţia şi reveniţi la poziţia iniţială, ţinând şi capul drept. Atunci când începeţi acest exerciţiu, folosiţi-vă de greutatea capului dvs. pentru a-l aduce în faţă, în loc de a forţa bărbia să atingă pieptul cu ajutorul muşchilor. În momentul în care daţi capul pe spate, evitaţi să vă întindeţi gâtul, ci pur şisimplul lăsaţi-l să cadă cu propria greutate. Când
faceţi acest exerciţiu, ţineţi ochii deschişi, pentru a vă menţine echilibrul. Mai târziu, încercaţi mişcarea cu ochii închişi, pentru a sesiza diferenţa.
Aceste exerciţii sunt minunate şi vă pot echilibra energia, dar şi îmbunătăţi respiraţia, digestia şi tonusul muscular. Ele sunt relativ uşor de efectuat şi eficiente. Dar nu sunt de ajuns pentru reîntinerire. Pentru asta este necesar şi o abstinenţă sexuală totală. Aţi putea să vă abţineţi de la orice activitate sexuală, doar pentru a reîntineri?
Oare aceste exerciţii chiar funcţionează? Pete Kelder crede că da… Nu rămâne decât să încercati.

HRANA VIE – MAGICA CHEIE A UNEI VIEŢI LUNGI ŞI SĂNĂTOASE

January 11th, 2012 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 386 views

Gradul sanatatii omului este in raport direct cu felul sau de hranire. Ne imbolnavim ca nu stim sa ne hranim. De fapt, singuri ne sapam mormantul cu “dintii”.
Sursa tuturor bolilor, a tuturor suferintelor acute sau cronice, este una singura: intoxicatia sangelui, iar aceasta se datoreaza alimentatiei, felului cum ne hranim. Din cauza modului defectuos de hranire, ne ucidem incet, dar sigur, din generatie in generatie. Cu cat alimentatia noastra este mai sofisticata, mai industrializata, mai laborioasa, mai trecuta prin foc, cu atat gradul nostru de intoxicare zilnica este mai mare.
* In corpul fiecaruia dintre noi exista celule canceroase ce se hranesc, traiesc si se inmultesc, gratie hranei noastre pregatite prin foc. Cand mancam hrana vie, ele “se supara”, rabda de foame, se imputineaza si multe chiar mor. Dupa o perioada de hrana moarta (pregatita prin foc) acestea “se bucura”, invie si se inmultesc in progresie geometrica, imbolnavindu-ne de cancer, provocand chiar si metastaza.
* Orice aliment ucis prin foc devine un corp strain, generator de boli, de suferinta fizica si psihica, constituind hrana predilecta pentru virusi.
* S-a constatat ca mancarurile, atunci cand sunt gatite, se mananca in cantitate de 3-4 ori mai mare decat cele crude. Asa se explica faptul ca avem un numar asa de mare de burtosi, obezi, supraponderali.
* Toate alimentele fierte isi pierd valoarea nutritiva, grauntele semanat in pamant naste viata, cel fiert putrezeste fara rost.
Sangele nostru contine 80% valori bazice si 20% acide. In consecinta, alimentatia noastra, indeosebi a bolnavilor, trebuie sa respecte, sa pastreze nealterat raportul respectiv. Zarzavaturile crude, chiar si cartofii cruzi, taratele si laptele crud corespund procesului de mai sus. O astfel de alimentatie poate sa neutralizeze si sa distruga otravurile acide excedentare.
Un organism viu trebuie hranit numai cu hrana vie. Temperatura de pregatire a hranei sa nu depaseasca temperatura corpului nostru fizic. Enzimele se distrug incepand de la 38 grade Celsius.
Daca omul foloseste temperaturi mai mari de 36 grade la prepararea hranei, el devine “un cimitir viu pentru alimente moarte”.
Enzimele reprezinta microprocesorul intregului organism: asigura existenta si inmultirea celulelor, controleaza toate functiile corpului, curata sangele si inlocuiesc celulele moarte, canceroase etc., astfel ca la 7 ani se inlocuiesc toate celulele corpului.
Iata cateva sfaturi care va vor ajuta sa fiti mereu sanatosi si energici.
A. Dimineata
Se prepara cu rasnita de cafea o pulbere fina din: 2 lingurite de boabe de soia, 1-2 castane comestibile, 2 lingurite de boabe de mei (hrana pentru papagal), 2 lingurite de boabe de orez nedecorticat sau naut, dupa ce au fost bine spalate si uscate. Pulberea se pune intr-o cana de ceai si se amesteca cu: 1/2 lingurita de cacao, 1 lingurita de miere de albine si cu putina zeama de tarate, formandu-se o pasta mai diluata sau mai vascoasa, dupa preferinte. Zeama de tarate se obtine astfel: intr-un litru de apa se introduc seara 5-6 lingurite de tarate de grau, iar dimineata se strecoara si se pastreaza in frigider.
In cana de ceai se mai pot pune 5-6 lingurite din pulbere de germeni de grau care se livreaza de centrele de paine. Aceasta pasta se consuma cu:
a) 1/2 litru lapte proaspat, iaurt, chefir de o zi sau lapte prins facut din lapte crud (nu se va consuma lapte fiert sau pasteurizat) sau ceai preparat la rece obtinut astfel: se amesteca seara intr-un litru de apa pulberea obtinuta prin macinarea cu rasnita de cafea a mai multor tipuri de plante si fructe uscate, dupa preferinta, urmand ca dimineata, zeama rezultata sa se strecoare si sa se pastreze in frigider.
b) miezul rezultat prin spargerea a 2-4 nuci;
In finalul mesei, se mai consuma: 3-4 lingurite de grau incoltit, seminte de floarea-soarelui si seminte de dovleac crude, dupa ce au fost in prealabil bine spalate si uscate. Consumarea de seminte de dovleac neprajite inlatura constipatia, care este primul avertisment de aparitie a unei boli in corpul fizic.
B. La pranz
Un castron mare de salata de cruditati, care se serveste in doua reprize, intr-un interval de maximum 3 ore de la preparare (dupa aceasta perioada de timp, vegetalele se oxideaza si nu mai pot fi consumate). Salata se prepara prin amestecarea tuturor radacinoaselor rase, a frunzelor maruntite si a legumelor ce se gasesc pe piata in sezonul respectiv, si anume:
a) In prima repriza, salata se realizeaza din tot ceea ce creste de la nivelul solului in sus, si anume: salata, marar, patrunjel, leustean, tarhon, frunze de ridichi, frunze de sfecla rosie, untisor, stevie, loboda, spanac, urzici, menta, busuioc, cimbru, frunze de telina, papadie, lastari rezultati din culturile de orz si ovaz obtinuti in ghivece de apartament, cand ajung la o inaltime de 10-15 cm.
Acestea se amesteca cu: castraveti, conopida, gulie, ardei gras, gogosar, dovlecei, dovleac, varza alba si rosie etc. Frunzele de mai sus sa fie proaspat culese si sa nu aiba o vechime mai mare de 1-2 zile pana la preparare. Frunzele de ridichi au cele mai multe vitamine si substante minerale.
b) In a doua repriza, salata se realizeaza din tot ceea ce creste sub nivelul solului, si anume: morcovi, patrunjel, telina, pastarnac, ridichi rosii si negre, sfecla rosie, hrean, ceapa, usturoi, cartof ras cu coaja cu tot, dupa ce au fost bine spalate sub un jet de apa, cu ajutorul unei periute de dinti.
In aceste salate se adauga ulei dublu filtrat (presat la rece) sau ulei de masline, maioneza proaspata sau branza cu smantana. La salata cu frunze se mai adauga zeama de lamaie sau grapefruit, fructe de catina proaspete, iar la cea de radacinoase, otet de mere si miere de albine.
Aceste salate se pot consuma cu cas, telemea de vaca sau de oaie, masline, icre frecate cu putin mustar si ulei presat la rece, turte de faina integrala, cu multe tarate, preparate si uscate pe o sita, in casa, sau grau inmuiat in apa, de seara pana dimineata (in loc de paine).
Pentru eliminarea painii, se pot introduce in salata seminte de: grau, soia, mei, orez nedecorticat, naut, dupa ce au fost inmuiate 24 de ore in apa.
In cazul in care se prefera o singura masa la pranz, se serveste alternativ: o zi salata de frunze si in ziua urmatoare salata de radacinoase.
In incheierea mesei, se mai servesc 3-4 lingurite de grau incoltit, seminte de floarea-soarelui si seminte de dovleac (crude).
C. Seara
Se poate repeta reteta de dimineata, inlocuind nucile cu alune de padure sau, dupa preferinta, se poate consuma numai 1/2 litru lapte proaspat sau prins, iaurt sau chefir de-o zi, cu turte din faina integrala preparate in casa, sau grau inmuiat in apa, de seara pana dimineata (in loc de paine).
Dintre toate alimentele, numai cartoful copt in cuptor isi imbunatateste calitatile nutritive. De aceea, se recomanda sa se faca o salata cu: cartofi copti, ceapa, masline, ulei presat la rece si otet de mere si miere de albine.
Aceasta salata se consuma proaspata, in ziua respectiva, fara paine. Se mai pot consuma cartofi copti cu unt romanesc si telemea, dar tot fara paine. O data pe saptamana se mai poate consuma peste la cuptor, cu salata de radacinoase sau mamaliguta cu telemea si unt romanesc sau branza de vaci cu smantana.
ALTE SFATURI
Deosebit de cele prezentate mai sus, se vor avea in vedere urmatoarele:
* Pentru eliminarea toxinelor, se vor consuma zilnic minimum 2 litri de lichide, si anume: zeama de tarate amestecata cu zeama care se obtine prin pastrarea in apa, de seara pana dimineata, a cojilor rezultate din curatirea radacinoaselor ce intra in componenta salatei de cruditati (2 pahare de 250 ml cu 1/2 ora inainte de micul dejun si alte 2 pahare intre celelalte mese).
* Se interzice consumarea hranei care a stat mai mult de trei ore dupa ce a fost gatita: ea devine o hrana “murdara”, deoarece este buna numai pentru trup, in ea nu se mai gaseste nimic pentru suflet.
* Hrana vie se prepara pentru o singura masa si foarte apropiat, ca timp, de momentul consumului.
* Se va evita consumarea fructelor la finalul meselor, ca desert. Masa de fructe se serveste numai separat, si anume cu 1/2 ora inainte de servirea meselor sau dupa 2-3 ore de la incheierea acestora. Sa fie bine mestecate. Pepenele se serveste numai separat, nu se amesteca cu fructele.
* Se vor evita racoritoarele si alte bauturi carbogazoase, care sunt chimice si acidifica organismul.
* Un amestec de doua sau mai multe alimente la o masa creeaza o situatie mai complexa. De aceea, este indicat ca la fiecare masa sa se consume un singur aliment (o supa, o salata, peste etc.).
* In timpul mesei nu se bea nimic.
* Apa poate fi bauta cu 10-20 minute inaintea mesei sau la 1/2 ora dupa masa de fructe, la doua ore dupa masa de amidonoase si la patru ore dupa o masa cu proteine.
* Laptele crud, proaspat, nu se consuma cu celelalte alimente sau cu alte produse lactate.
* Prin fierbere, laptele isi pierde calitatea vietii, devine denaturat (mort, mineral).
* Smantana nu produce fermenti cu nici un aliment.
* Zaharul (moarte alba), carnea, sarea extra fina, faina alba, margarina, conservele, alcoolul, lichiorurile sa fie eliminate din alimentatie. Acestea scad foarte mult vibratiile corpului fizic. Procesul tehnologic prin care trece sfecla de zahar distruge toate elementele vitale ale plantei, obtinandu-se un produs placut, aratos si gustos, dar toxic, o otrava… Inlocuiti zaharul industrial cu miere de stup. Bacteriile patogene nu pot trai in miere, pentru motivul ca aceasta constituie o excelenta sursa de potasiu, iar potasiul extrage din bacterii apa esentiala existentei lor. In miere se gaseste fier, cupru, mangan, clor, calciu, potasiu, sodiu, fosfor, aluminiu si magneziu.
Biolog IOAN STEFANESCU
piatza.net

V.STATI: DICŢIONARUL MOLDOVENESC-ROMÂNESC - O DIVERSIUNE RUSEASCĂ

December 17th, 2011 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 471 views

Dumitru Irimia: Dicţionarul moldovenesc-românesc – un avorton între inepţie şi ticăloşie

Mariana Rata
Sursa: union.md

Volumul intitulat de V.Stati Dicţionar moldovenesc-românesc nu este o eroare ştiinţifică pe care să o combaţi cu argumente din domeniu, ci este o inepţie faţă de care poziţia cea mai normală ar fi ignorarea lui. Volumul este o aberaţie tipărită, în care sînt aduse la un loc, într-o confuzie totală, un pseudo-dicţionar român-român ( prin relaţii de sinonimie între termeni din varianta moldovenească a limbii române şi termeni din limba română de cultură, sau numai între termeni din graiul modovenesc) , un pseudo-dicţionar explicativ al termenilor moldoveneşti ( Cum se şi intitulează, de altfel, volumul, în Descrierea CIP, pentru care s-a obţinut ISBN-ul -Dicţionar moldovenesc explicativ, ceea ce lasă loc pentru ipoteza unei escrocherii tolerate!), un inventar de termeni vechi româneşti, ruseşti sau invenţii proprii, unele cu totul bizare ( ieşiţi din uz de multă vreme sau neintraţi niciodată în circulaţie).
Acest monument de aberaţii este, în mod evident, o inepţie programată a fi încă un instrument în slujba unei politici românofobe care confundă cu bună ştiinţă conceptul de stat cu conceptul de popor. Poporul român este unul singur, cu aceleaşi rădăcini, cu aceeaşi identitate spirituală fixată definitiv în/prin limba şi cultura lui într-o unitate pe care organizarea statală nu a ignorat-o în Evul Mediu şi pe care nu a putut şi nu o poate distruge în timpurile moderne, indiferent de forţa şi ticăloşia agresiunii manipulatorilor istoriei, constructori de state artificiale, îndreptată împotriva românităţii Basarabiei, începînd cu anul 1812 şi intensificîndu-se după 1944. Există astăzi două state româneşti: România şi Republica Moldova, dar există un singur popor român, care vorbeşte una şi aceeaşi limbă,limba română, în care şi-a construit şi şi-a apărat fiinţa naţională.
Dacă intervenim pe marginea acestui monument de prostie şi bizarerie, o facem tocmai pentru a denunţa ticăloşia prin care se manipulează adevărul ştiinţific, în partea introductivă, intitulată, în limbaj administrativ, Expunere de motive, scrisă în limba română, dar într-o combinaţie în care varianta limbii de lemn face casă bună cu un stil grosier, subcultural, de periferie urbană.
Total incompetent în probleme elementare de lingvistică, în general, şi de lexicografie, în special, V.Stati dovedeşte, în schimb, în cele cîteva pagini introductive, că stăpîneşte foarte bine ştiinţa manipulării cititorului inocent. Cu un dispreţ total faţă de ştiinţă, el trece la mistificarea adevărului istoric pentru exacerbarea unui orgoliu primitiv. Cu aceste două arme, lupta pentru afirmarea unităţii şi identităţii românilor , dusă de cărturarii români din toate cele trei provincii istorice, strînşi în jurul “Daciei literare” de la Iaşi, devine, în interpretarea falsificatorului V.Stati, cu o mişcare proprie lumii circului, expresie a moldovenismului! Autorul mizează pe necunoaşterea Programului acestei foarte importante reviste pentru dezvoltarea culturii româneşti moderne, clar exprimat în Introducţie de M.Kogălniceanu: “O foaie dar, carea părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională, o foaie, carea, facînd abnegaţie de loc, ar fi numai o foaie românească şi, prin urmare, s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti, fie din oricea parte a Daciei, numai să fie bune (…) O asemenea foaie ne vom sili ca să fie “Dacia literară” (…), foaia noastră va fi un repertoriu general a literaturei româneşti, în carele ca într-o oglindă, se vor vede scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni, bucovineni…” şi trece, în acelaşi mod fraudulos , sub tăcere fraza semnificativă rostită de întemeietorul revistei la deschiderea Cursului de istorie naţională de la Academia Mihaileană, în 1843: “Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte limba română şi ca istorie naţională- istoria Moldovei întregi înainte de sfîşierea ei, a României şi a fraţilor din Transilvania.”
Nu altfel scriau cronicarii moldoveni, pe care îi invocă V.State, mistificîndu-le gîndirea : ”Românii cîţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu de la un locu sîntu cu moldovenii şi toţi de la Râm să trag.” (Gr.Ureche), “Că acestu nume moldovan ieste de pre apa Moldovei (…) iară acela carele este vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcar ca răspundem acuma moldoveni, iară nu întrebăm: “Ştii moldoveneşte?”, ce “Ştii româneşte, adecă râmleneşte?” ( M.Costin)
Tot aşa au gîndit scriitorii şi traducătorii de cărţi bisericeşti: îi numim tot numai pe cei din Moldova. Varlaam publică la Iaşi “Carte românească de învăţătură”, Dosoftei tipăreşte la Iaşi Psăltire, tradusă de el “pre limbă românească”.
Cînd întemeiază primul ziar, la Iaşi, în 1829, cu aceeaşi conştiinţă a unităţii tuturor românilor, Gh.Asachi îl numeşte “Albina românească”. Îi adaugă un supliment literar, pe care îl numeşte “Alăuta românească”.
Scriitorii pe care îi cheamă V.Stati, în “Expunere de motive”, ca avocaţi ai modovenismului, şi din care citează în pseudo-dicţionarul său : C. Negruzzi, V.Alecsandri, I.Ghica, M. Eminescu, I.Creangă, sînt în realitate întemeietorii literaturii române clasice. Ii continuă îmbogăţind literatura în limba română Hogaş, Sadoveanu, Labiş, Mateevici, Druţă şi mulţi alţii. Am numit tot numai scriitori din Moldova, invocaţi şi citaţi de V.Stati. Toţi aceşti scriitori sînt intraţi în conştiinţa poporului român şi reprezintă , în/prin întregul literaturii române, parte fundamentală a identităţii spirituale româneşti în orizontul culturii universale. Ei au fost aduşi de V.Stati să justifice teza aberantă a moldovenismului, cu aceeaşi parşivă călcare în picioare a realităţii operei lor şi a gîndirii lor.
” Ceea ce voiesc românii să aibă – scria Eminescu în 1876 - e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în adevăratul înţeles al cuvîntului. Şi fiindcă spirit şi limbă sînt aproape identice iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea dar aceasta o vrea pe deplin(…) Simplul fapt că noi românii cîţi ne aflăm pe pămînt vorbim o singură limbă, “una singură”, ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare străine, ce ne încongiură e dovadă destulă că aşa voim să fim noi, nu altfel.”
Peste doi ani Eminescu avea să denunţe în paginile ziarului “Timpul”, în articole de sigură documentare şi cu o exemplară forţă stilistică , încălcarea grosolană a dreptului istoric al românilor asupra Basarabiei.
În preajma împlinirii procesului de (re)unire într-un singur stat a românilor din cele trei provincii istorice, un alt mare poet român, Alecu Mateevici, şi el adus în apărare,tot în mod fraudulos, de V.Stati, avea să se pronunţe răspicat, la Conferinţa învăţătorilor de la Chişinău: “Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, aşezat în România, Transilvania, Bucovina…N-avem două limbi şi două popoare, ci numai una, aceeaşi ca peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba.” Cu aceeaşi ocazie poetul preot avea să citească frumosul poem Limba noastră, închinat limbii române, astăzi imnul de stat al Republicii Moldova. Să nu ştie oare toate acestea Vasile Stati ? Dacă nu le ştie e grav: este imoral să vorbeşti despre ceea ce nu cunoşti. Dacă le ştie e şi mai grav: e crimă împotriva adevărului.
Nici lingviştii nu au scăpat mistificărilor, referinţele sînt însă puţine şi nesemnificative. Semnificativ este, în schimb, faptul că a fost evitat savantul Eugen Coşeriu, unul din cei mai mari lingvişti ai sec.XX, născut în Basarabia, student la Iaşi. Nu-i cunoaşte V.Stati opera? Nici nu i-a ascultat conferinţele rostite la Chişinău în aceşti din urmă ani? Vom reproduce aici numai poziţia sa în falsa problemă a limbii moldoveneşti: “A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic e o absurditate şi o utopie, din puinct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi cultuirale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural.” Din această perspectivă, unde îşi înscrie avortonul său domnul Vasile Stati ?

CE FEL DE ROMÂNIE VREM? O ROMÂNIE A ŞTIINTEI SI TEHNOLOGIEI, A INVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR ŞI A INOVĂRII, A CUNOAŞTERII ŞI CREATIVITĂŢII

October 4th, 2011 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 312 views

Prof. Adrian Curaj

Celui ce nu ştie în ce port vrea să ajungă, niciodată vântul nu-i va fi favorabil!

În loc de introducere

Suntem la răscruce! De opţiunile noastre depinde în ce fel de Românie vom trăi.
Pe mine mă interesază pentru că am ales viitorul ca loc unde vreau să trăiesc. Mă simt responsabil, ca şi Dumnevoastă, de deciziile luate astăzi, de cele ce se vor lua mâine, şi poimâine pentru ca le asociez cu paşi necesari pentru a ajunge acolo. Avem un acolo? Imaginea lui, viziunea pe termen lung, am construit-o împreună şi credem în ea? Am discutat despre tendinţele globale, am luat în calcul factori ai schimbării, am negociat posibile opţiuni, ne-am pus problema riscurilor? Este această viziune suficient de provocatoare dar şi credibilă? Ţine cont de (şi valorifică) imensul capital intelectual, natural şi cultural al României? Este acea viziune pe termen lung asumată de actorii-cheie din sistem şi conduce la decizii şi acţiuni începând de mâine? Daca da, atunci avem o ţintă, acel acolo, iar politicile pe termen scurt, strategiile şi planurile de implementare precizează doar forma prezentă, specifică de acţiune. Ţinta nu este însă nici ea fixă şi de aceea se vorbeşte de un proces continuu, de cicluri de învăţare. Pe de altă parte nu inventăm şi reinventăm roata, fiecare ciclu politic începând prin a nega tot ce a fost înainte, pornind totul de la zero şi, implacabil, terminând a fi contestat de altul ce reia ciclul, din păcate nu unul virtuos.
Dacă m-aţi întreba “Ce fel de Românie doresc?”, aş spune că vreau o Românie în care îţi place să trăieşti şi să munceşti, o destinaţie ştiinţifică şi tehnologică de interes. “Îţi place să trăieşti” se asociază calităţii sociale; “îţi place să lucrezi” înseamnă mediu deschis competiţiei, producerii de cunoaştere şi inovare, oportunităţi de a-ţi valorifica cunoaşterea şi creativitatea. O Românie care nu te goneşte, pentru care nu brain-drain-ul este problema ci selecţia celor ce vor să vină să lucreze în universităţi, în institutele publice de cercetare şi în cele private, în firmele high-tech, în centrele de design. O Românie care-şi valorifică moştenirea culturală, ştiinţifică şi tehnologică, în care ruralul nu este văzut ca problemă şi handicap ci este transformat în avantaj competitiv.
Nu avem încă o astfel de viziune şi nici priorităţi, deşi nu se poate spune că nu s-a încercat la momente diverse de timp în ultimii 20 de ani. Dacă le-am fi avut, cu siguranţă că în perioada aceasta atât de dificilă economic, global şi national, nu am fi putut lua decizii atât de neinspirate şi dureroase privind diminuarea dramatică a cheltuielilor/ investiţiei în cercetare şi dezvoltare (C&D). Cu siguranţă că nu am fi ajuns să avem cel mai mic procent din PIB alocat investiţiei publice în cercetare dintre toate ţările UE27 şi am fi inţeles că tocmai criza economică şi nevoia de ieşire rapidă din ea ne obligă să sporim investiţia atât în cercetare şi dezvoltare, cât şi în educaţie. Un raport recent al Organizaţiei pentru Colaborare Economică şi Dezvoltare analizează răspunsurile ţărilor membre la un chestionar privind recesiunea economică şi acţiunile pentru revenirea la 0 creştere pe termen lung, sustenabilă. Investiţia în C&D şi inovare este văzută ca o prioritate în pachetele de stimulare economică. În principiu, aceste măsuri constau în formularea şi aderarea la ţinte pentru C&D (incluzând creşterea cheltuielilor destinate acestui scop, măsuri specifice pentru anumite domenii considerate prioritare şi investiţia în infrastructuri de cercetare), stimulente pentru investiţia privată în C&D (incluzând facilităţi fiscale, achiziţii publice de inovare), măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor inovative, încurajarea angajării în C&D. Acest efort include, de asemenea, măsuri fără rol de reglementare pentru a stimula inovarea, cum ar fi prevederi ce direcţionează cercetarea în ştiinţele vieţii (de exemplu, în domeniul celulelor stem) sau în sfera tehnologiilor verzi (de exemplu, cele privind sursele standard sau regenerabile de energie). Aspectele instituţionale, colaborarea public-privat, transferul de cunoaştere şi cooperarea internaţională sunt considerate drept componente esenţiale ale pachetelor de stimulare economică.
Ţin de viziune atât opţiunile pe termen lung (think big) cât şi opţiunile pe termen scurt (act small, quick and of quality).
Dacă ne uităm la statistici şi analize (Trendcharts, INNO-Barometers, Innovation Scoreboards, Science and Engineering Indicators, Key Figures) dar şi la tendinţe şi provocări globale, înţelegem că şansa României nu poate veni din a copia, din a avea permanent ţinta să-i ajungă pe alţii din urmă, ceea ce poate fi asemănat cu red ocean straregy, ci din schimbarea de paradigmă pe care aş asocia-o cu blue ocean strategy . Într-un fel, este vorba de a construi o poveste de succes aşa cum sunt povestile altora, ale Irlandei, Finlandei, Israelului sau Coreei de Sud, ca să păstrăm scala, dar aceasta trebuie să fie propria noastră poveste.
Pentru fiecare dintre ţările de mai sus diferenţa a făcut-o investiţia în cercetare, dezvoltare, inovare dar mai ales investiţia în educaţie, iar rezultateles-au văzut în 10-15 ani şi sunt sustenabile. Nu cred în soluţii miraculoase pentru România dar cred că este momentul să discutăm despre viziune, strategii, consecvenţă, predictibilitate. Nu cred într-un consens superficial, dar cred în opţiuni majore, negociate şi asumate de actorii cheie.
Parafrazând raportul unuia dintre Grupurile de Experţi ai Comisiei Europene pentru pregătirea Strategiei 2020, aş vrea să cred că ne putem propune un viitor intensiv în cunoaştere pentru România, aşa cum se doreşte A Knowledge-intensive future for Europe . Sintagma “intensiv în cunoaştere” ne duce spre triunghiul Educaţie/Cercetare/Inovare ca punct focal pentru România, declarat ca şi punct focal al Strategiei “Europa 2020″. În acelaşi timp nu trebuie să uitam de tripla elice (triplehelix): universitate-guvernare-mediul de afaceri.
Avem proiecte pe termen scurt, mediu şi lung referitoare la cercetare ştiinţifică şi la universităţi.

Ştiinţa românescă

În articolul “Ştiinţa românescă pentru secolul XXI” este făcută o analiza a cercetării ştiintifice din România ca sistem, cu puncte forte, puncte slabe, şanse şi oportunităţi, ameninţări şi riscuri (SWOT), în condiţiile unei Românii ce aderase la UE şi tocmai lansase Strategia şi Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (CDI) 2007-2013, cu Programe Naţionale după modelul Programului-Cadru European de Cercetare 7 (PC7) şi obiective clar formulate (dar greu de realizat). Atât analiza SWOT cât şi analiza performanţelor sistemului CDI reflectă acelaşi punct de vedere cu analiza de sistem făcută în cadrul primului exerciţiu naţional de foresight în ştiinţă şi tehnologie.
De ce Strategie Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (CDI) şi Plan Naţional CDI, două documente şi nu unul? Este vorba de guvernarea sistemului naţional de cercetare şi dezvoltare. Strategia Naţională de CDI este strategia de cercetare, dezvoltare şi inovare a României, iar Planul Naţional este documentul prin care Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiintifică (ANCS) operaţionalizează Strategia. Dar ANCS, deşi are rolul de a coordona la nivel naţional elaborarea şi implementarea politicilor CDI, este doar unul dintre actorii cheie din sistem, ceilalţi actori fiind Academia Română şi ministerele de ramură. Acestea au putut, la rândul lor, dezvolta propriile planuri de implementare şi, respectiv, instrumentele de monitorizare şi evaluare. Realitatea arată că nu există coordonare la nivel naţional,implicaţiile fiind mai accentuate atunci când discutăm de inovare. UE va publica anul acesta planul european pentru inovare, iar ţările OECD discută de necesitatea unei strategii de inovare la nivelul fiecăreia dintre ele. Guvernele joacă un rol direct în favorizarea inovării. Este vorba de investiţia publică în tehnologii informatice şi comunicaţii (ICT), în ştiinţă şi cercetare fundamentală care pot juca un rol important în dezvoltarea tehnologiilor cu scop general. Suportul public pentru inovare necesită dezvoltarea unui mix de instrumente pentru intervenţii directe şi indirecte: prin taxare, sprijin nemijlocit, parteneriate public-privat, sprijin pentru clustere inovative, introducerea unor mecanisme care să măsoare eficienţa acţiunii publice .
Noi ce facem, pentru că este clară nevoia unui proces continuu de reformă şi actualizare a cadrului regulatoriu şi instituţional în interiorul căruia activităţile inovative au loc?
În ultimii doi ani, 2009 şi 2010, datorită recesiunii economice şi deciziilor de reducere drastică a bugetului public pentru C&D, s-a pus din ce în ce mai mult problema eficienţei şi eficacităţii utilizării fondurilor publice alocate C&D, accentuând nevoia de monitorizare şi evaluare, necesitatea elaborării unor planuri naţionale de acţiuni. Cel puţin două elemente sunt critice: coordonarea la nivel de sistem şi finanţarea corespunzătoare.
Recomandarea 1: Operaţionalizarea Consiliului Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Tehnologie (CNPST) în coordonarea Primului Ministru, consiliu stabilit prin Legea Cercetării dar care nu a devenit niciodată funcţional. CNPST va avea ca misiune crearea resurselor necesare de cunoaştere şi punerea acestora la dispoziţia Guvernului în vederea asigurării unui cadru unitar şi eficient de politici în domeniile cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării CNPST ar putea avea în componenţa sa două grupuri: Grupul Interministerial pentru Ştiinţă şi Inovare (rol de coordonare şi decizie) şi Grupul de Analiză pentru Politica Ştiinţei şi Inovării (rol consultativ, format din personalităţi ale comunităţii ştiinţifice, mediului de afaceri şi societăţii civile care se bucură de recunoaştere şi prestigiu) .
Recomandarea 2: Adoptarea explicită a ţintei de finanţare 3% Barcelona (1% finanţare publică şi 2% finanţare privată a C&D) . Mult mai interesantă ar fi adoptarea în România a ţintei pentru intensitatea cunoaşterii (knowledge intensity) propusă în cadrul elaborării Strategiei “Europa 2020″: 5% din produsul intern brut pentru învăţământ superior şi cercetare până în 2020, 3% din fonduri publice (1% cercetare şi 2% învăţământ superior) şi 2% din fonduri private pentru C&D Această nouă ţintă nu anulează ţinta de 3%, ci întăreşte eficacitatea şi impactul investiţiilor în C&D prinsuplimentarea acestora cu investiţii în învăţământul superior. Ţinta aceasta este deja depăşită în destule ţări ale UE . Avantajul adoptării unei astfel de ţinte este că încurajează stabilirea unui echilibru al investiţiilor în C&D, educaţie şi inovare bazat pe contextul naţional, capacitatea de absorbţie şi priorităţi România ar putea lua o opţiune esenţială pentru dezvoltare economică, competitivitate şi bunăstare. Ţine de opţiuni!
Revenind la Strategia CDI 2007-2013, aceasta a fost dezvoltată în cadrul primului exerciţiu naţional de foresight în ştiinţă şi tehnologie (2005-2006). Pentru România a reprezentat o premieră, fiind prima strategie de cercetare şi dezvoltare după 1989. A reprezentat o premieră şi prin dimensiunea procesului de negociere: opt cicluri pe o perioada de 18 luni, peste 1.000 de persoane în întâlniri faţă în faţă (paneluri de experţi, workshopuri, conferinţe etc.), peste 6.000 de persoane ce şi-au exprimat opinia on-line, peste 800 contribuţii instituţionale. A fost unică pentru ca a existat o puternică expunere internaţională, proiectul având un comitet internaţional de avizare (International Advisory Board) format din personalităţi din Europa şi America, din instituţii UE (Comisia Europeană) şi internaţionale (Banca Mondială, UNIDO). A fost un proces complex de comunicare şi negociere, iar povestea acestui exercitiu de foresight în România, ca tehnologie socială, este o poveste actor-reţea .
Elaborarea Strategiei şi a Planului Naţional CDI 2007-2013 a valorificat o fereastră de oportunitate. La sfârsitul anului 2006 se încheia Planul Naţional 1 (1999-2004) cu toate prelungirile posibile (2005-2006), deci era nevoie de un nou Plan Naţional CDI; era nevoie şi de o Strategie Naţională CDI, ambele, Planul şi Strategia, corelate cu ciclul de programare a instrumentelor Europene structurale (2007-2013). România trebuia să negocieze, în cadrul programului operaţional de creştere a competitivităţii economice (POS-CCE), componenta de inovare şi trebuia argumentată sinergia, complementaritatea programelor finanţate din fonduri naţionale cu cele ce urmau a fi finanţate din fonduri structurale. Exerciţiul a avut impact şi asupra Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU) deoarece au fost prevăzute peste 12.000 burse doctorale şi 2.000 de burse postdoctorale.
Nu ne-am propus să analizăm modul de implementare a programelor finanţate din fonduri structurale, nici să evaluăm implementarea Strategiei sau Planului Naţional CDI. O observaţie trebuie însă făcută legat de subfinanţarea cercetării şi dezvoltării în 2009 şi 2010 şi impactul negativ asociat complementarităţii fondurilor naţionale pentru C&D cu cele structurale. Fondurile structurale pentru inovare au fost în special orientate spre dezvoltarea de infrastructuri mari, moderne de cercetare, spre implicarea unor specialişti străini de excelenţă în proiecte implementate în instituţii din România, spre stimularea creării de spin-off-uri inovative prin valorificarea unor patente. Am sperat ca printre specialiştii străini de excelenţă să fie mulţi români, membri ai diasporei ştiinţifice româneşti, ţinând cont de structura flexibilă a proiectelor şi de cerinţele limitate privind durata, pe an, a prezenţei acestora în România. Nu aceasta este situaţia. De ce?
Recomandarea 3: Consolidarea legăturilor cu diaspora ştiintifică românească pentru ca informarea, programele de mobilitate, evenimentele ştiinţifice comune să contribuie la valorificarea potenţialului enorm de colaborare a românilor ce lucrează în străinătate cu cei ce lucrează în România. Conferinţa „Diaspora Ştiinţifică Românească”, desfăşurată prima dată în 2008, cu ediţia a doua planificată deja pentru septembrie 2010, va trebui să devină tradiţie. Aceste întâlniri bi-anuale trebuie să fie urmate de activităţi comune, participare la proiecte de cercetare comune, co-tutela unor tineri doctoranzi, participare în proiecte comune cu finanţare internaţională
Din fondurile structurale pentru dezvoltarea resurselor umane (POS-DRU) se asigură finanţarea de poziţii de doctorat (peste 12.000 doctoranzi, cercetători în formare) si poziţii postdoctorale (peste 2.000 cercetători cu experienţă). Sunt câteva aspecte prea puţin vizibile în legătura cu aceste burse. Bursele pentru doctorat se acordă pentru 3 ani, corespunzator duratei ciclului 3, de doctorat, stabilit prin procesul Bologna, şi prevăd o perioadă obligatorie de maximum 8 luni petrecută într-un laborator aflat într-o ţară membră a UE. Asta însemna până la 96.000 luni/om petrecute de tinerii cercetători români în străinătate. Ce potenţial enorm de colaborare şi proiecte de viitor! Pe de altă parte, bursele postdoctorale sunt, esenţial, programe în care cercetătorul cu experienţă, doctor în ştiinţe se dedică integral (full time) cercetării, de regulă într-o instituţie de cercetare alta decât cea în care a urmat programul de doctorat, mobilitatea cercetătorului fiind importantă pentru dezvoltarea sa profesională. Este un avantaj atât pentru cercetător cât şi pentru laboratorul gazdă. De aceea este de sperat că instituţiile beneficiare vor anunţa public poziţiile de doctorat scoase la concurs şi vor face totul pentru a-i atrage pe cei mai buni.
Recomandarea 4: Pentru ca programele, atât cel de burse de doctorat cât şi cel de burse postdoctorat, să aibă vizibilitate şi să-şi poată atinge potenţialul maxim se recomandă realizarea unui portal naţional cu informaţii despre: (i) bursele de doctorat pe instituţii, domenii, denumirile temelor, numele doctoranzilor şi datele de contact, numele supervizorilor, numele laboratoarelor din străinătate în care doctoranzii urmeză să-şi desfăşoare activitatea etc; (ii) bursele postdoc; competiţiile pentru burse (în legătură şi cu portalul www.Euraxess.ro ), instituţiile gazdă, beneficiarii burselor, temele etc.
Fondurile naţionale pentru C&D urmau să asigure, prin proiecte, resursele complementare necesare pentru desfăşurarea atât a unor cercetări exploratorii cât şi a unor cercetări interdisciplinare ce trebuiau să vină cu soluţii la probleme socio-economice şi să contribuie la dezvoltarea de cunoştiinţe şi producerea de inovare. Datorită scăderii bugetului cercetării, o bună parte din aceste proiecte sunt dramatic subfinanţate, cu implicaţii evident negative asupra rezultatelor aşteptate, resursei umane şi asupr valorificarii/exploatării investiţiei semnificative în infrastructura de cercetare.
Finanţăm burse pentru doctoranzi. Unde se vor forma aceştia? Unde vor cerceta, în ce echipe şi cu ce? În ce proiecte vor mai putea să-şi valorifice cunoaşterea pentru rezolvarea unor probleme de interes socio-economic? Cum vor acoperi costurile de acces la infrastructuri de cercetare, materialele necesare cercetării? Cu cine vor mai putea colabora în ţară? Vor putea participa la evenimente ştiinţifice majore internaţionale la care să-şi prezinte rezultatele cercetărilor?
Finanţăm burse postdoctorale. În ce laboratoare vor lucra acei cercetători? Cu ce resurse vor acoperi costurile de cercetare? În ce echipe vor lucra? Cum vor acoperi costurile de mobilitate? Cum şi cu ce echipe de cercetare vor colabora?
Am promis cercetătorilor români performanţi că, revenind în ţară, vor găsi un mediu potrivit dezvoltării lor. Mulţi s-au întors şi fiecare are propria sa „Poveste a revenirii mele”‘. Aparent, direct poate că nu au fost afectaţi de diminuările semnificative ale bugetului public pentru C&D, granturile lor continuând. Au fost însă dramatic afectaţi cei din jurul lor, din laboratoare, institute de cercetare din universităţi datorită incertitudinii, lipsei de predictibilitate, încărcării administrative. Adesea colaborările lor internaţionale au avut de suferit, iar efectul se vede şi se va vedea.
Până la urmă toate acestea afectează performanţele la nivel individual şi instituţional. Ne-am propus obiective specifice prin strategie, criterii de performanţă la nivel individual şi ţinte de performanţă la nivel de sistem în condiţiile unei finanţări publice a cărei evoluţie, conform angajamentelor României referitoare la Strategia Lisabona, părea să fie predictibilă. În condiţiile actuale obiective specifice din Strategia CDI precum: Creşterea atractivităţii carierei în cercetare; Atragerea de cercetători cu experienţă din străinatate; Triplarea numărului de cercetatori şi scăderea mediei de vârstă a cercetătorilor;
Creşterea ponderii doctorilor şi doctoranzilor la peste 50% din totalul cercetătorilor; Creşterea accesului şi a participării la infrastructurile internaţionale, nu mai sunt posibil de realizat.
Perioada în care investiţiile din C&D au fost apropiate de cele planificate a fost extrem de scurtă, dar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Producţia ştiinţifică - indicator important al gradului de dezvoltare al unei ţări - a urmat un trend ascendent, România fiind ţara cu una dintre cele mai spectaculoase creşteri
(Figura1). Performanţele arată o legătura clară între investiţia în cercetare şi rezultate. Datorită ciclului de publicare se constată un decalaj de 1-2 ani între momentul desfăşurării cercetării şi momentul publicării, astfel încât impactul subfinanţării din ultimii ani va fi vizibil probabil în 2011, 2012, 2013.
În anul 2010 este planificată evaluarea la jumătatea perioadei de implementare a Strategiei şi a Planului Naţional CDI, iar recomandările vor putea duce la schimbări în programele planului naţional sau acţiuni suplimentare la nivelul sistemului CDI.

Recomandarea 5: Evaluarea implementării Strategiei şi Planului Naţional să fie făcută internaţional pentru a avea o opinie obiectivă, pentru a putea face comparaţii internaţionale (benchmarking) cât şi pentru transparenţă
Strategia de CD&I 2007-2013 precizează clar că are ca obiectivrecuperarea decalajelor existente faţă de nivelul ţărilor europene şi pregăteşte sistemul CDI din România pentru a-şi identifica şi consolida, prin deschidere internaţională, parteneriat şi competiţie, acele zone unice în care România poate sa exceleze. Acest lucru ar fi însemnat, printre altele, o permanentă căutare a nişelor, acele zone ştiinţifice şi tehnologice în care România are masă critică, infrastructură de cercetare, resursă umană de excelenţă, bine racordată internaţional. Această căutare trebuia să înceapă imediat ce PN2 s-a lansat, componenta „Capacităţi” a Planului fiind pregătită şi pentru a finanţa astfel de proiecte. Cum ne pregătim pentru a identifica posibilele nişe? Ce acţiuni trebuie avute în vedere? Cum dezvoltăm capacitatea de a gândi strategic pe termen lung (long- term strategic thinking)?
Recomandarea6: Organizarea unor exerciţii de foresight/forwardlook pe subiecte ce îndeplinesc condiţiile unor astfel de exerciţii pentru a putea formula viziuni pe termn lung care să fundamenteze priorităţi în ştiinţă şi tehnologie şi să contureze acţiunile pe termen scurt şi mediu, de tip strategii şi planuri.
Recomandarea 7: Organizarea unui Institut de Studii Prospective şi Evaluare Tehnologică care să ofere expertiză şi să informeze procesul de elaborarea a politicilor şi strategiilor guvernamentale prin identificarea potenţialelor probleme şi tendinţe pe termen lung ce ar putea avea impact asupra politicilor publice.
Din ce în ce mai mult se pune accent pe Monitorizare şi Evaluare (M&E). Resursele limitate creează presiune pe evaluarea rezultatelor, pe indicatori de ieşire: lucrări publicate în reviste cu factor de impact relativ cât mai mare, pe citări, pe indici ce măsoara performanţa. Din ce în ce este mai accentuată nevoia de a se evalua performanţa individuală, instituţională, regională, la nivel de ţară şi în context global. Monitorizarea şi evaluarea trebuie să aibă în vedere proceduri care să asigure obiectivitatea şi, în acelaşi timp, să conducă la simplificarea procedurilor administrative.
Recomandarea 8: Generalizarea evaluării internaţionale atât pentru proiectele de cercetare, pentru performanţa instituţională a universităţilor şi a institutelor publice de cercetare/institutelor naţionale de cercetare.
Topici posibile pentru a fi lansate în anul 2010: Viitorul Ştiintei Serviciilor; Nanoştiintele şi Nanomaterialele pentru competitivitatea economică a României; Energiile Verzi - oportunităţi şi provocări; Terapiile Celulare.
Eficienţa şi eficacitatea utilizării resurselor publice pentru cercetare, nevoie de performanţă şi recompensarea excelenţei pune din ce în ce mai acut problema finanţării diferenţiate în funcţie de performanţă, iar performanţa trebuie discutată în contextul misiunii instituţiei. Nevoia restructurării instituţionale se simte la nivelul tuturor actorilor din triunghiul cunoaşterii şi îi implică pe toţi actorii din triple helix . Transformările instituţionale vizează atât universităţile cât şi instituţiile publice de cercetare, indiferent cine le coordonează. Suntem obişnuiţi să discutăm despre misiunea universităţilor dar foarte rar despre misiunea institutelor publice de cercetare şi dezvoltare: (I) să fundamenteze ştiinţific deciziile de politici (rol reactiv, de policy support) şi, de dorit din ce în ce mai mult, să recomande politici (atitudine proactivă, de policy advice) în domeniul lor de competenţă; (II) să contribuie la dezvoltarea stocului de cunoaştere; (III) sa contribuie la transferul de cunoaştere şi tehnologii către mediul economic şi social, inclusiv prin cercetare contractuală; (IY) să contribuie la dezvoltarea resurselor umane pentru cercetare.
De mult timp se simte nevoia unor schimbări structurale şi a dezvoltării capacităţii instituţionale la majoritatea actorilor publici: universităţi şi institute de cercetare. Situaţia cere trecerea de la transformări reparatorii, de multe ori fără rezultatele asteptate, la transformări structurale, de la supravieţuire la excelenţă. Transformările structurale vor putea conduce la internaţionalizarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice din România, instituţiile pregătindu-se să găzduiască cel puţin de două ori mai mulţi cercetători comparativ cu situaţia anului 2010 .

Calitate şi leadership

În ianuarie 2009 se lansau cinci proiecte strategice ce şi-au propus deschiderea unui dialog despre învăţământul superior la nivelul societăţii româneşti. Proiectele au sens prin conţinut, fiind menite a face învăţământul superior din România mai competitiv internaţional (european şi global) şi au sens prin universul de timp, fiind orientate spre viitor. Cu siguranţă că nu este uşor să vorbeşti despre viitor într-o lume care azi caută să-şi găsească echilibrul.
Poate o succintă prezentare a principalelor aspecte legate de istoria recentă a sistemului românesc de învăţământ superior ar contribui mai bine la precizarea rolului priectelor strategice şi a impactului aşteptat.
Perioada imediat după 1989 este una dominată de “trecerea de la reforme reparatorii la reforme de sistem”. Perioada 1990-1995 este caracterizată de reforme reparatorii. Autonomia universitară, libertatea academică, diversificarea programelor de studii şi deschiderea lor spre piaţă, legea educaţiei, prima lege de acreditare în ţările post-comuniste, înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Evaluare Academică şi Acreditare - CNEEA sunt numai câteva dintre rezultatele acestei perioade.
Perioada 1995-2002 aduce primul val de reforme sistemice: schimbări în autonomia universitară, modul de finanţare al universităţilor, conducerea universităţilor, asigurarea calităţii şi finanţarea cercetării ştiinţifice. Prin crearea CNCSIS (1995), CNFIS (1995), UEFISCSU (2000) si ACPART (2001) dezvoltarea instituţională trece într-o nouă etapă. Cele mai importante proiecte ce sunt asociate acestor transformări: Proiectul finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României: “Reforma Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiintifice în Universităţi” (1996-2002), Proiectul PHARE pentru Management Universitar (1996-2001) şi programul TEMPUS (1991-2001).
De atunci, 2002-2009, au fost doar schimbări în principal datorate implementării procesului Bologna.
Anul 2010 ne găseşte la începutul celui de al treilea ciclu de reforme. Perspectiva învăţământului superior din România în următorii ani trebuie înţeleasă ca parte a mai multor agende care se suprapun adesea: (I) agenda largă europeană - procesul Bologna; România a fost printre primele 25 de ţări semnatare ale Declaraţiei Bologna în 1999; (II) agenda europeană ca stat membru al UE, legată de rolul universităţii în societatea cunoaşterii; (III) agenda naţională, legată de perspectiva socială şi economică a României ca stat membru al UE, în care rolul politicilor interne nu poate fi subestimat.
Rezultatele acestor cinci proiecte complementare, integrate într-o perspectivă pe termen lung se va reflecta nu doar în creşterea calităţii învăţământului superior, incluzând aici şi cercetarea ştiinţifică în universităţi, dar şi în implementarea cu succes a celei de a doua faze a procesului Bologna (2010¬2020).
Ce îşi propun în principal proiectele:
- Calitate şi Leadership pentru Învăţământul Superior :
• Constructia unei Viziuni 2025 pentru învăţământul superior din România şi a Cărţii Albe pe baza căreia se vor putea face opţiuni strategice;
• Analiza opţiunilor privind diferenţierea universităţilor şi stabilirea unui posibil model pentru România.
- Doctoratul în Şcoli de Excelenţă :
• Evaluarea de fond a cercetării în universităţi, pe domenii. Evaluarea internaţională va permite identificarea zonelor de excelenţă şi va putea fi un bun punct de pornire pentru un program de finanţare instituţională a performanţei în cercetare. Aici trebuie amintit că nuse finanţează instituţional cercetarea în universităţile româneşti, totalitatea resurselor financiare provenind din proiecte de cercetare câştigate în competiţii naţionale şi internaţionale cât şi din cercetare contractuală cu mediul economic.
• Stabilirea unui posibil model de Universitate de Excelenţă / Campus de Excelenţă, ca răspuns la iniţiativele de World Class University pentru universităţile româneşti. Nu este scopul acestei lucrări de a intra în detaliile specifice ale unui astfel de program, dar este necesar a spune ca este vorba de ţinta pe care şi-o stabileşte România în ceea ce priveşte plasarea unor universităţi în topul celor mai performante din lume. Ce vizăm? Loc între 100 şi 150 în clasamentul Shanghai sau în cel mai performant clasament mondial la momentul 2025? Să avem o universitate în primele 100, două universităţi în primele 150 sau trei universităţi în primele 200? Recomandările vor putea conduce la un program pentru universităţi de excelenţă. Finanţarea va fi un subiect cheie şi asociată acesteia subiectul privind comasarea/reţelarea universităţilor. Câte proiecte vom putea finanţa, 2-3, 4-6 sau mai multe? Vom vedea dacă subiectul cheie este cercetarea ştiinţiică sau modelul de excelenţă va i unul extins la triunghiul cunoaşterii, aşa cum este programul Universităţii de Excelenţă din Spania.
- Studii Doctorale în România - Organizarea Şcolilor Doctorale
• Dezvoltarea unui sistem coerent, integrat şi flexibil de organizare a Şcolilor Doctorale la nivel naţional, cu instrumente adecvate de identiicare a performanţei şi excelenţei, caracterizându-se prin complementaritate şi interdisciplinaritate.
• Doctoratul profesional, legătura doctoratului cu programele de master profesional şi master ştiiţiic cât şi legătura cu programele postdoc vor i analizate.
- Îmbunătăţirea Managementului Universitar
• Promovarea unor tehnici, cunoştinţe şi instrumente moderne de management al instituţiilor de învăţământ superior;
• Pentru că programele sunt orientate spre viitor (2025), proiectul îşi propune dezvoltarea capacităţii manageriale a viitoarei generaţii de manageri ai universităţilor, grupul ţintă iind format din tinere cadre didactice şi cercetători din universităţi.
- Registrul Matricol Unic
• Crearea unui sistem informatic integrat unic la nivel naţional privind participanţii din sistemul de învăţământ superior (SIS). Pe lângă o mai bună gestionare a datelor la nivelul instituţiilor SIS, viitoarea bază de date va oferi o imagine reală a dezvoltării capitalului uman prin învăţământul superior;
• Răspunde problemei privind scăderea reputaţiei unor universităţi româneşti datorită scandalurilor cu diplome false .
Proiectele strategice pentru învăţământul superior constituie poate cea mai semniicativă concentrare de efort şi resurse privind politicile legate de învăţământul superior. Sunt extrem de vizibile internaţional şi concentrează resurse la nivel naţional. Inovarea este cuvântul cheie, iar produse cum este portalul ForWiki , în tehnologie web 2.0, primul în lume focalizat pe foresight tematic (învăţământ superior), este în centrul comunităţii epistemice de foresight şi platforma de referinţă în politici.
Cu siguranţă că evaluarea performanţei, managementului strategic, modelelor de inanţare instituţională şi a excelenţei instituţionale sunt subiecte de interes şi pentru Instituţiile Publice de Cercetare, indiferent de cine le coordonează.
Recomandarea 9: Derularea unui proiect de tipul “Calitate şi Leadership pentru Cercetarea Românească” care să discute despre viitorul institutelor publice de cercetare, a institutelor naţionale.
Recomandarea 10: Derularea unui proiect de tipul “Calitate şi Leadership pentru Cercetarea în Academia Română” care să discute despre viitorul institutelor de cercetare ale Academiei Române.
Toate aceste exerciţii de construcţie de viziuni pe termen lung pentru unele domenii - Cercetare, Dezvoltare şi Inovare; Învăţământ Superior; Institute Publice de Cercetare şi Dezvoltare, cazul exerciţiilor de foresight derulate în ultimii anii sau care urmeaza a se derula - propun obiective de durată, axate pe domenii speciice, imagini obţinute printr-un proces sistematic, participatoriu, orientat spre viitor şi acţiune. Ele mobilizează şi conduc la acţiuni imediate.
Lipseşte totuşi ceva, un răspuns la întrebarea “Ce fel de Românie vrem?” adică o viziune pe termen lung a României. Totul ţine de opţiuni!

În loc de concluzii

Ştiinţa şi tehnologia, învăţământul superior şi inovarea pot face diferenţa pentru România. Sunt în pregătire două proiecte mari, cu ţinte diferite dar cu impact important asupra vizibilităţii internaţionale a României, asupra dezvoltării regionale, asupra competitivităţii. Cred că ele ar fi un start important pentru o Românie a Cunoaşterii şi Creativităţii, un loc în care îţi place să lucrezi şi să trăieşti.
Un proiect se numeşte “Magurele HotSpot Internaţional de Inovare” sau “Oraşul Ştiinţei şi Inovării”; el valorifică un capital uman, ştiintific, tehnologic şi de inovare de excepţie din orasul Măgurele, cel al fizicii româneşti. Aici va fi realizată o infrastructură pan-europeană de cercetare denumită ELI-NP (Extreme Light Infrastructure and Nuclear Physics), unică în lume prin tipul de experimente la frontiera ştiinţei , un parc tehnologic high-tech, un parc ştiinţific al universităţilor partenere, un centru de cercetări în ştiinţa viului, facilităţi de conferinţă şi cazare pentru aproximativ 1.000 de cercetători români şi străini, alte facilităţi de cercetare. Conceptul general de dezvoltare va fi acela de green energy. Va fi cea mai mare concentrare de resurse cu finanţare din fonduri structurale dar şi din fonduri private. Impactul va fi asupra vizibilităţii ştiinţei româneşti, inovării cât şi asupra dezvoltării regiunii. Proiectul este gândit pe termen lung (5-8 ani) şi va începe în 2011.
Un alt proiect se numeşte “Institutul Internaţional Dunăre, Delta-Dunării, Marea Neagră”. Este singularizat datorită unicităţii mediului natural şi poate contribui la vizibilitatea internaţională a României datorită studiilor interdisciplinare legate de schimbări climatice, biodiversitate, ecologie, geologie etc. Proiectul va fi finanţat din fonduri structurale şi prin contribuţii ale statelor partenere. Proiectul poate începe în anul 2011 şi va dura 5-6 ani.
Ţine de viziune, opţiuni pe termen lung (think big) şi acţiune, opţiuni pe termen scurt (act small, quick and of quality)!

DE CE SUNT UNII OAMENI MAI DEŞTEPTI DECÂT ALŢII?

September 21st, 2011 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 245 views

autor: Mihaela Stănescu

Inteligenţa… o misterioasă însuşire despre ale cărei caracteristici s-au scris sute de mii de pagini. De ce anume depinde ea? Ţine de ereditate? Ţine de factorii de mediu, de condiţiile în care creşte o anumită persoană? Există mâncăruri care îţi măresc coeficientul de inteligenţă? Sau exerciţii fizice? Ori, poate, anumite exerciţii spirituale? Poţi deveni mai deştept jucând jocuri pe calculator, citind, dezlegând cuvinte încrucişate ori careuri de sudoku? Există grupuri etnice cu coeficient de inteligenţă mai mare decât al altora? Există regiuni ale lumii în care oamenii sunt mai inteligenţi?
O grămadă de întrebări, toate cu răspunsuri greu de dat, implicând cercetări complexe şi, uneori, aventurarea pe teritorii minate - acolo unde prejudecăţile discriminatorii stau la pândă, interpretările tendenţioase sunt mereu posibile, iar apelul la etică, echitate şi un fel de a gândi nepărtinitor nu are întotdeauna succes.

Problema-cheie pe care aceste studii au urmărit-o mereu a fost: diferenţele de la o zonă la alta se datoreazăfactorilor genetici, factorilor de mediu sau ambelor categorii (dacă da, în ce măsură fiecăreia dintre ele?)

Complexitatea subiectului a făcut ca el să fie studiat “pe bucăţi”; diverse cercetări au abordat aspecte diferite ale inteligenţei în relaţie cu factorii care o influenţează. Întrucât ereditatea este, pentru moment, prea dificil de controlat (în ciuda progreselor geneticii), numeroase studii s-au axat pe ceea ce era mai susceptibil de a fi îmbunătăţit - factorii externi care condiţionează inteligenţa.
Iar dintre aceste studii, foarte interesante, mai ales prin consecinţele de ordin practic, sunt cele care investighează legătura dintre anumite regiuni geografice şi coeficientul mediu de inteligenţă al populaţiei ce locuieşte zonele respective.

S-a constatat de mai multă vreme că în anumite regiuni coeficientul de inteligenţă (IQ) este mai ridicat decât în altele, iar de-a lungul ultimelor decenii, mai multe ipoteze au fost propuse pentru a explica fenomenul (şi, evident, pentru a oferi soluţii practice: cum facem să avem oameni mai deştepţi acolo unde se pare că ar fi nevoie de o ameliorare a situaţiei?)
Un IQ mai ridicat creează premisele pentru o viaţă mai reuşită, consideră cercetătorii; el este corelat, evident, cu rezultatele mai bune la şcoală, educaţie mai avansată, performanţe profesionale mai bune şi o mai mare probabilitate de a găsi o slujbă satisfăcătoare, atât intelectual, cât şi financiar. Mai mult, un IQ mai ridicat este asociat, în general, cu o stare de sănătate mai bună mai multe puncte de vedere, inclusiv o incidenţă mai mică a obezităţii şi a bolilor de inimă.
De aici, importanţa înţelegerii felului în care se dezvoltă inteligenţa şi a elementelor care îşi pun amprenta asupra ei.

Unele dintre aceste studii au fost realizate în Statele Unite ale Americii, ţară foarte mare şi pe a cărei întindere se întâlnesc fel de fel de condiţii, ceea ce face posibilă şi de mare interes studierea diferenţelor dintre regiuni în ceea ce priveşte gradul de inteligenţă al locuitorilor. Alte studii au recurs la comparaţii între ţări - uneori chiar peste 100 de ţări, de pe diferite continente.

O scurtă trecere în revistă a câtorva dintre ipotezele investigate arată cât de complexă e problema, cât de multe variabile şi necunoscute implică.
• Într-un studiu publicat în anul 2006, cercetătorii americani Donald Templer and Hiroko Arikawa au găsit că persoanele din zonele cu climă mai rece au un IQ mai ridicat şi explică această corelaţie prin teoria că viaţa în regiunile cu temperaturi mai scăzute este mai dificilă, iar efortul de adaptare, pe termen lung, duce la creşterea coeficientului de inteligenţă. Studiind IQ la populaţii din 129 de ţări, ei au găsit că IQ mediu este mai mare la populaţiile din zonele temperate şi reci ale Eurasiei decât la cele africane. Studiul a provocat reacţii dure, din cauza acestor concluzii, ca şi a faptului că face referire (chiar în titlu) la “culoarea pielii”, în relaţie cu coeficientul de inteligenţă, deşi autorii explică faptul că ei au gândit culoarea pielii ca fiind o reflectare a climatului în care s-au dezvoltat populaţiile respective, la nivel multigeneraţional.
• Un alt studiu, publicat în 2008 (autor: Satoshi Kanazawa) susţine că IQ creşte odată cu creşterea distanţei faţă de locul de origine al speciei umane - Africa sub-sahariană. El explică fenomenul prin faptul că, pe măsură ce se îndepărtau de mediul în care apăruseră şi evoluaseră în primele stadii de dezvoltare (mediu devenit familiar şi în care se descurcau cu uşurinţă), oamenii se confruntau cu condiţii din ce în ce mai diferite de cele cunoscute lor, ceea ce le punea probleme de adaptare şi le stimula dezvoltarea cognitivă. În bună măsură, rezultatele se suprapun cu cele ale studiului precedent (Kanazawa afirmând şi el că IQ este mai ridicat la populaţiile din regiunile îndepărtate de Ecuator), autorul considerând că un climat rece şi “noutatea” mediilor pe care omul le descoperea în migraţiile care l-au dus tot mai departe de centrul său de origine au fost factorii care au dus la dezvoltarea inteligenţei.
• Nigel Barber, în 2005, a publicat rezultatele unei analize ce implica 81 de ţări şi în care lega coeficientul de inteligenţă de accesul la educaţie şi de modul de viaţă: accesul mai bun la facilităţi de educaţie avea ca efect o creştere a IQ, în vreme ce un mod de viaţă preponderent agrar era corelată cu un IQ mai scăzut.
• Două cărţi - IQ and the Wealth of Nations, publicată în 2002, şi IQ and Global Inequality (2006) -, scrise de Richard Lynn (de la Universitatea din Ulster, Marea Britanie) şi Tatu Vanhanen (Universitatea din Tampere, Finlanda), lansează ideea că starea de dezvoltare economică a unei ţări are un rol hotărâtor în dezvoltarea inteligenţei locuitorilor săi (atât cât poate fi aceasta evaluată prin teste de IQ uzuale). Este luat în calcul Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, pe care autorii l-au corelat cu coeficientul de inteligenţă al diferitelor naţiuni. Concluzia care reiese este că naţiunile ţărilor bogate au coeficiente de inteligenţă mai ridicate, datorită situaţiei economice mai bune. Mai ales prima dintre aceste lucrări a fost aspru criticată de numeroşi experţi, unii acuzându-i pe autori că ar confunda corelaţia cu relaţia cauză-efect, alţii considerând că acurateţea datelor supuse analizei statistice lasă mult de dorit, alţii criticând chiar metodele de calcul statistic folosite. Opinia multora a fost că această idee - că naţiunile bogate ar fi mai deştepte decât cele sărace -, provocatoare în sine, nu poate fi susţinută convingător cu argumentele cărţilor menţionate.

Alte studii au explorat relaţia particulară dintre alimentaţie şi coeficientul de inteligenţă, corelaţia dintre greutatea la naştere şi IQ, conturând, în final, o legătură între starea de sănătate şi IQ. Cum starea de sănătate a unei populaţii are, într-adevăr, o legătură şi cu situaţia economică, respectiv cu nivelul de trai şi mijloacele financiare de asigurare a unor standarde în domeniul sanitar, pe undeva e posibil să existe o oarecare legătură între IQ şi bogăţia naţională, aşa cum sugerează cărţile scrise de Lynn şi Vanhanen, însă e greu de crezut că legătura e atât de simplă şi directă. ( De altfel - ca să complice lucrurile, parcă -, există şi studii care sugerează că relaţia dintre avuţie şi inteligenţă, în cadrul anumitor grupuri, e chiar invers decât susţin Lynn şi Vanhanen.)

Dar, mergând pe această direcţie - corelaţia între starea de sănătate şi coeficientul de inteligenţă al diferitelor grupuri de oameni, în funcţie de zona geografică în care trăiesc - două noi studii descoperă şi aduc argumente în favoarea unei legături până acum puţin explorate: cea între coeficientul de inteligenţă şi bolile infecţioase.

Cercetătorii americani Christopher Eppig, Corey Fincher şi Randy Thornhill au publicat cele două studii (unul referitor la mai multe ţări, altul care compara state din SUA) în 2010 şi respectiv 2011, iar de atunci, un alt studiu, şi mai recent, al altor autori, realizat cu metode statistice mai sofisticate şi apărut în luna mai a acestui an, a confirmat concluziile celor trei americani: bolile infecţioase ar fi, reiese, principalul factor care influenţează coeficientul de inteligenţă.

Cei trei şi-au concentrat atenţia asupra bolilor parazitare (determinate de infestarea cu paraziţi interni), iar într-un articol apărut în publicaţia Live Science, Christopher Eppig explică mecanismele fiziologice ale acestei corelaţii, în modul următor: creierul este un mare consumator de energie La adulţi, el consumă cca. un sfert din rezervele energetice ale organismului, iar nou-născuţii folosesc aproape 90% din caloriile disponibile pentru a-şi structura şi menţine în funcţiune creierul (de unde şi importanţa unei bune alimentaţii mai ales în perioada copilăriei).
Dacă în copilărie, perioadă critică pentru dezvoltarea creierului, se întâmplă ceva care sărăceşte rezervele energetice ale corpului, dacă apare un “hoţ” de energie care fură din preţioasele resurse destinate hrănirii ţesutului cerebral, atunci dezvoltarea cognitivă va fi afectată.
Or, prezenţa paraziţilor în organism implică un mare consum de energie. Rezervele corpului sunt redistribuite pentru a alimenta masiv şi sistemul imunitar, ale cărui cerinţe sunt mari atunci când luptă cu agenţii patogeni. În această situaţie, creierul e nevoit să se mulţumească cu o cantitate de energie mai mică decât normal, ceea ce impietează asupra dezvoltării lui, influenţează negativ abilităţile cognitive şi se traduce prin scoruri IQ mai mici.

Astfel, studiul realizat pe populaţia SUA arată că, în statele în care procentul persoanelor infestate cu diferiţi paraziţi este mai ridicat (state ca Louisiana, California, Mississippi), coeficientul de inteligenţă este mai scăzut. Invers, în statele Massachusetts, New Hampshire şi Vermont, IQ este mare, corelat cu un nivel scăzut al infecţiei cu paraziţi. Iar această corelaţie, spun autorii, se menţine pentru toate statele analizate.

Şi alte studii anterioare sugeraseră existenţa unei astfel de legături: un articol ştiinţific publicat în 2002 arăta că infestările masive cu viermi intestinali diminuau performanţele cognitive ale copiilor, iar o lucrare apărută în 2010 şi redactată de Atheendar Venkataramani, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard, SUA, sublinia legătura dintre expunerea la infectarea cu parazitul malariei, în copilărie, şi performaţele cognitive la vârsta adultă: în Mexic, persoanele care crescuseră în regiuni unde fuseseră implementate programe de combatere a malariei aveau performaţe mentale mai bune în comparaţie cu cele care copilăriseră în regiuni cu incidenţă mare a bolii.
Autorii Christopher Eppig, Corey Fincher şi Randy Thornhill intenţionează să exploreze în continuare aceste conexiuni, să afle ce boli sunt mai susceptibile de a provoca deteriorarea capacităţilor intelectuale şi în ce mod.

Dezvoltarea intelectului se arată, aşadar, chiar mai complexă decât credeam. Pe lângă componenta ereditară, educaţie, alimentaţie şi climă, iată că starea de sănătate (mai ales în copilărie) pare să aibă un rol neaşteptat de însemnat.

Până la urmă, e o veste bună: dacă asupra eredităţii n-avem, pentru moment, prea mult control şi nici clima n-o prea putem schimba (decât în sensul încălzirii ei, ceea ce, dacă e să ne luăm după studiile menţionate în prima parte a articolului, dăunează inteligenţei), în schimb programele de îmbunătăţire a alimentaţiei şi de ameliorare a stării de sănătate sunt posibile.
O lume de oameni mai bine hrăniţi şi mai sănătoşi ar însemna, aşadar, o lume de oameni mai inteligenţi? Aşa se pare.

SUFLETUL UMAN EXISTĂ ŞI EL ESTE FORMAT DIN BIOPLASMĂ ÎNTUNECATĂ ?

July 11th, 2011 admin Posted in Ştiinţă şi sănătate No Comments » 822 views

Ideea unui suflet material nu este una noua. Filozoful grec Heraclit, ce a trait in secolul VI i.Hr., credea ca sufletul era compus dintr-o materie foarte fina sau rara, asa cum este aerul sau focul. Totusi, daca e vorba de materie, sufletul ar trebui sa aiba o greutate. Un cercetator mai aproape de zilele noastre, Robert Monroe, credea si el ca sufletul avea greutate, desi aceasta este mult mai mica decat cea a trupului fizic.

Experimentul sufletului de 21 grame din anul 1907

Daca sufletul are greutate, aceasta inseamna ca el este subiectul fortei gravitationale a Pamantului. In aceste conditii, unii cercetatori au luat hotararea ca prin diverse experimente sa cantareasca sufletul. In 1907, dr. Duncan McDougall a cantarit sase pacienti care erau pe moarte. Atunci cand moartea lor era iminenta, trupul lor a fost asezat pe un pat special, de tip cantar, foarte sensibil. In fiecare caz, atunci cand pacientul muri, el a observat o extrem de mica schimbare in greutatea celui decedat, ce nu putea fi explicata din punct de vedere fizic. Greutatea lipsa ar fi putut insemna ca trupul uman are un suflet, care are si el, la randul sau o anumita masa. In timpul mortii, sufletul s-a desprins de trup, si, deci, de aici ar rezulta si masa.

Greutatea medie a sufletului celor sase pacienti decedati a fost masurata de catre McDougall ca fiind de 21 de grame. Cercetarile sale au fost publicate in anul 1907 in revista “American Medicine”.

Au aparut si criticile care spuneau ca sfincterele si muschii pelvieni se relaxeaza la moarte, asa ca greutatea trupului poate scadea ca urmare a pierderilor de urina si materii fecale. McDougall a respins ideea, caci, daca s-ar fi intamplat acest lucru, greutatea urinei si a materiilor fecale a ramas pe pat si astfel a fost luata in considerare la cantarire.

O alta explicatie posibila ar fi aceea ca trupul uman pierde apa prin intermediul transpiratiei si a vaporilor de apa ce ies din trup prin inspiratie. McDougall a raspuns acestei acuzatii prin faptul ca primul sau pacient a pierdut apa la o rata mult prea mica pentru a explica pierderea brusca de greutate (21 de grame) din momentul mortii.

Trupul subtil…compus din atomi extrem de mici

In anii 1920, medicii olandezi Malta si Van Zelst au pretins ca trupul subtil (fizico-eteric) e capabil de extindere cu 1,26 mm si de contractie cu 8 mm. Conform celor doi, el ar fi compus din atomi extrem de mici si de separati, ce au o densitate de 176 de ori mai mica decat cea a aerului si care cantaresc impreuna 69,5 grame. Aceasta inseamna ca trupul subtil ar fi compus din plasma de densitate scazuta.

Cercetatorii germani au cantarit mai precis sufletul: 0,01 grame

In anul 1988, revista “Noetic Science” a condus o serie de experimente prin care a concluzionat ca sufletul uman cantareste mult mai putin, si anume 0,01 grame. Cercetarile au fost efectuate de specialisti germani care au cantarit mai mult de 200 de pacienti muribunzi, inainte si dupa moartea lor. In fiecare caz, ei pierdeau aceeasi greutate: 0,01 grame. Gerard Voisart, un mare patolog francez, a criticat rezultatele studiului, spunand ca diferenta dintre un trup viu si unul mort consta in aerul care paraseste plamanii. Cercetatorii germani au raspuns acestei critici, aratand faptul ca au luat in considerare si aerul din plamani cand au facut calculele.

“Sufletul uman exista”

Dr. Fisher, unul din conducatorii acestui experiment a declarat: “Singura posibila explicatie a acestei schimbari bruste de greutate ar fi aceea ca noi am masurat pierderea sufletului uman sau a unui fel de forte vitale”.

Dr. Becker Mertens a scris in revista germana “Horizon”, referindu-se la concluziile acestui experiment, ca singura concluzie logica ar fi aceea ca sufletul uman exista, iar greutatea sa a fost confirmata. “Provocarea din fata noastra este aceea de a afla din ce este compus sufletul; acum, noi inclinam ca el este un fel de energie”, a mai spus dr. Mertens.

Sufletul uman si teoria plasmei intunecate

Acest cercetator este si autorul teoriei “plasmei intunecate”, ce a fost propusa in anul 2006. Conform acesteia, sufletul uman ar fi compus din particule de plasma de joasa densitate, ce sunt formate din materie intunecata. Totodata, in jurul Pamantului ar exista un halou de plasma de joasa densitate, compus din particule de materie intunecata exotica.

Celulele de plasma intunecata s-au dezvoltat in aceasta “biosfera intunecata”, dupa ce Pamantul s-a format. Dupa vreo 4 miliarde de ani, aceste prime celule au evoluat in forme de viata complexa din plasma intunecata. Formele de viata din plasma prezinta caracteristici ce pot fi observate in mod obisnuit doar in plasma standard. Heraclit a fost probabil foarte aproape de acest adevar, cand a spus ca sufletul este compus dintr-o substanta fina si rara, ce este asemanatoare aerului sau focului, care, dintr-o anumita pespectiva, chiar aduce a plasma.

Totusi, trebuie sa atragem atentia asupra faptului ca aceste forme de viata nu sunt compuse din plasma obisnuita, ci din plasma non-standard, ce este alcatuita din particule de materie intunecata, invizibile omului obisnuit. Unele din aceste forme de viata ale plasmei intunecate au creat o relatie simbiotica cu specia umana, au co-evoluat si s-au integrat in trupul uman bazat pe carbon. La moartea trupului fizic, trupurile din bioplasma intunecata se reintorc la locul lor in biosfera intunecata (haloul de materie intunecata a Pamantului). Aceste forme de viata exotica sunt denumite popular “suflete”.