Cavalerii Templieri și ziua de vineri, 13
Citând dintr-un site de știri: “Originile fricii de vineri 13 nusunt foarte sigure. Se spune ca ar avea legatura cu o zi de vineri 13
din anii 1300, cand un incendiu a pus capat vietii unor cavaleri.”
Informația ar fi în mare măsură exactă, dacă nu ar fi denaturată
complet. Ziua a fost 13 octombrie mai precis, iar anul 1307. La această
dată cavalerii (care nu sunt altceva decât renumiții Cavaleri
Templieri) au fost arestați, din ordinul regelui Filip al Franței.
Incendiul cu pricina s-a produs însă 7
ani mai târziu, pentru că au fost
executați prin arderea pe rug. Dar acest lucru le-a pus și capăt
vieții, așa cum bine este scris în știre. Asta ca să luați aminte la
informațiile găsite pe net.
Povestea Cavalerilor Templieri este fascinantă. Erau niște călugări
războinici, ce conduceau o armată impresionantă, care nu știa ce este
frica. Nu abandonau lupta, dacă raportul de forțe nu era mai mai mare de
1 la 3. Erau bine pregătiți fizic, și la fel de bine pregătiți psihic.
La un moment dat (secolul XII), Cavalerii Templieri au descoperit ceva,
și acest ceva le-a asigurat un viitor strălucit, cel puțin pentru o
viitoare perioadă de 200 de ani. Acest ceva este și acum un mare mister,
făcându-se diverse supoziții (Graalul, ce poate fi pocalul din care a
băut Isus, sau o piatră specială, sau sulița cu care a fost străpuns
Isus, sau altceva). Orice ar fi, cu ajutorul acestui lucru misterios au
obținut protecția Papei, și prin aceasta o seamă de avantaje, în primul
rând materiale. În timp, Cavalerii Templieri au ajuns să dețină o avere
uriașă. Regele Filip a ajuns să fie îndatorat cu o sumă enormă tocmai la
acești cavaleri, și pentru a scăpa de datorie, a pus la cale un complot
împotriva lor. Aceștia au fost acuzați de ereziile cele mai grave cu
putință, au fost arestați, torturați și executați. Datoriile desigur
s-au prescris, regele nemaiavând cui să înapoieze banii. End of story.
Este însă foarte interesantă ziua de vineri 13 octombrie 1307, când
majoritatea Cavalerilor, în frunte cu Marele Maestru Jacque de Molay, au
fost ridicați. Povestea s-a petrecut în zorii zilei.
Să vedem cum arăta
harta cerului la acea zi fatidică.
Conjuncția puternică dintre Mercur, Uranus, Neptun și Saturn din
Scorpion este în opoziție exactă cu Luna, situată și ea chiar pe steaua
Algol, cea mai malefică stea fixă. Uranus cerea schimbare într-un mod
imperativ (este exaltat în Scorpion, semn al morții), dar Neptun aduce
trădare și denaturare a faptelor. Cele 4 planete se află în Via
Combusta, împreună cu Soarele. Dacă luăm de bună această oră (12 la
prânz, pentru o privire asupra impactului social) atunci putem găsi alte
simboluri interesante. Soarele în cădere, din casa IX (cavalerii) lovit
de Marte (foc) aflat în exaltare, guvernatorul casei X (regele). Lilith
aduce ocazia unei demonstrații cu caracter religios (sextil cu Jupiter
în domiciliu) dar această demonstrație este bazată pe mărturii smulse de
Inchiziție. Însăși prezența lui Lilith în casa IX (religie) arată ceva
necurat la acest capitol. Sfârșitul tuturor lucrurilor? Venus,
guvernatoarea casei IV, aflată în Fecioară (semnul ei de cădere) și în
casa VIII (moarte), nu poate prevesti nimic bun, așa cum s-a văzut în
1314, când au avut loc execuțiile. Este interesant cum începutul unei
acțiuni are ascuns în el și desfășurarea ulterioară.
De aici pornește superstiția ghinionului adus de ziua de vineri 13? Poate că da.
sursa
http://www.mihneafiran.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=359:cavalerii-templieri-si-ziua-de-vineri-13&catid=56:articole&Itemid=68
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.