Șase români care au schimbat lumea

De Dan Arsenie

• E-mail
• 
  
• 
  
• Imprimare

• Vizualizare fotoConstantin Brancusi
• Vizualizare fotoGeorge Enescu
• Vizualizare fotoGheorghe Bănciulescu
• Vizualizare fotoGheorghe Marinescu
• Vizualizare fotoGogu Constantinescu
• Vizualizare fotoGrigore Antipa

EPISODUL 2. Un muzician de geniu, un inginer uimitor, un pasionat biolog, un sculptor nonconformist, un medic și un aviator celebru.  

După ce săptămâna trecută v-am prezentat șase români celebri, ale căror realizări au schimbat lumea, completăm astăzi lista cu încă șase nume.
George Enescu, socotit cel mai mare muzician român, avea doar 12 ani atunci când entuziasma pretențiosul public vienez cu modul său de a interpreta compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps sau Felix Mendelssohn-Bartholdy.
După Conservatorul din Viena au urmat studii de vioară, contrapunct și compoziție la cel din Paris, iar apoi Enescu a ajuns în perioada matură a carierei sale. În 1898 debuta în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română. A fost și anul în care și-a început celebrele recitaluri de vioară, atât de îndrăgite de  Regina Elisabeta a României, care îl invita extrem de des pe Enescu la castelul Peleș.
Cele mai cunoscute compoziții ale sale au apărut în primul deceniu al secolului al XX-lea. A fost și un apreciat pedagog, printre elevii săi numărându-se violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.
"Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe", spunea vestitul Menuhin.
Grigore Antipa (1867-1944), omul care dă numele muzeului național de istorie naturală, este unul dintre cei mai cunoscuți biologi români. Crescut de mătuși, după ce și-a pierdut părinții, Antipa, un copil sărac din Botoșani, a avut șansa de a avea un frate parazitolog, care i-a obținut o bursă regală pentru a face universitatea în orașul german Jena, sub coordonarea celebrului naturalist Ernst Haeckel, nimeni altul decât părintele ecologiei.
Antipa a descoperit o nouă specie de meduză, dar adevărata recunoaștere internațională a primit-o pentru studiile extraordinare în domeniul hidrobiologiei și pentru modul în care a ales să organizeze muzeul din București care acum îi poartă numele. Inovațiile sale muzeologice (un simplu exemplu: muzeul condus de Antipa a fost primul din lume în care s-au folosit diorame biologice) au atras atenția specialiștilor străini. Aceștia i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie naturală.
Lucrarea de specialitate a fost publicată în 1934, purtând titlul "Principes et moyens pour la réorganisation des musées d'histoire naturelle" ("Principii și mijloace pentru reorganizarea muzeelor de istorie naturală")
Constantin Brâncuși (1876-1957) este cu siguranță cel mai cunoscut sculptor român și unul dintre cei mai importanțturai din întreg secolul XX. Născut la Hobița, în Gorj, Brâncuși și-a desfășurat cea mai mare parte din perioada creativă a vieții sale în Franța. De aceea, iubitorii de artă de pe tot globul îl desemnează pe genialul artist român doar prin numele de familie, scris fără diacritice, Brancusi, și pronunțat după regulile limbii franceze.
Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României. Aceste lucrări nu au ajuns în țara noastră deoarece România comunistă le-a refuzat, Brâncuși fiind socotit un reprezentant al burgheziei decadente. Totuși, în România, lucrări extrem de importante ale lui Brâncuși pot fi admirate la Târgu Jiu (Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor, Masa Tăcerii, Coloana Infinitului).
Gogu Constantinescu (1881-1965) a descoperit, în 1918, un nou fenomen revoluţionar - sonicitatea. Aceasta este ştiinţa transmiterii energiei mecanice prin vibraţii. Teoria a fost expusă într-o broşură publicată la Londra, sub denumirea „Theory of Sonics“. Sonicitatea a dus la apariţia a numeroase invenţii cunoscute - pompele de injecţie şi injectoarele pentru motoarele diesel, motoarele sonice rotative, perforatoarele sonice, ciocanele sonice. Gogu Constantinescu este socotit și inventatorul schimbătoarelor de viteză automate.
În Primul Război Mondial, flota aeriană britanică era în inferioritate faţă de cea germană din cauză că ultima deţinea avioane cu armament net superior. Amiralitatea britanică a decis să facă un concurs de invenţii cu ajutorul cărora englezii să câştige războiul. Constantinescu a fost cel care a inventat pentru englezi dispozitivul de simultaneitate privind tragerea prin palele elicelor.
Trecem pe listă şi un nume mai puţin popular decât ale celor de mai sus, dar cu o contribuţie mare în România vremurilor sale. Gheorghe Marinescu (1863-1938) este fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie. După ce îl cunoaşte pe Victor Babeş, merge la studii la Paris şi Berlin, apoi completează aceste studii cu stagii în Anglia, Germania, Italia şi Belgia. Este autorul a numeroase descoperiri ştiinţifice în domeniul său, iar o boală a sistemului nervos îi poartă numele (sindromul Marinescu-Sjoegren). Interesant este însă un episod din 1898. Cu ajutorul operatorului Constantin Popescu, realizează primul film ştiinţific din lume: "Tulburările mersului în hemiplegia organică". Iată ce scria, într-o scrisoare din 29 iulie 1924, însuşi Auguste Lumiere, cel care, împreună cu fratele Louis, este considerat părintele artei: "Comunicările dumneavoastră asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână, într-o vreme când primeam «La Semaine médicale», dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări şi vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puţini savanţi au urmat calea deschisă de dumneavoastră”.
Tot din rândurile figurilor mai puţin cunoscute face parte și Gheorghe Bănciulescu (1898-1935). Viaţa sa, deşi scurtă, a fost una desprinsă din filmele cu aviatori temerari. După ce, la 19 ani, a condus un pluton în primul război mondial (luptele de la Jiu, Nămoloasa, Corbu, Mărăşeşti), s-a îndrăgostit de zbor şi s-a perfecţionat. În 1926, a încercat un record de viteză la bordul unui avion francez, dar avionul său s-a prăbuşit după ciocnirea de o creastă din Alpi. A scăpat cu viaţă, dar picioarele i-au fost amputate. Protezele nu-i veneau, a schimbat câteva, s-a obişnuit cu ele şi a urcat din nou la manşă, după numai un an de la accident.
La un miting aviatic de pe Aerodromul Băneasa, soţia sa avea să afle pentru prima dată că Gheorghe Bănciulescu se reapucase de zbor. A întreprins călători epice cu avionul, raiduri de mii de kilometri. Ultimul zbor al "comandorului cu baston" a fost unul pe ruta Marsilia – Napoli – Tunis – Bengazi – Tripoli – Wadi – Haifa – Kartoum – El- Fasher – Bangossou – Atbara – Cairo. Zborul a reuşit, dar Bănciulescu a fost învins de gripa tropicală. A rămas în istorie drept primul pilot din lume care a zburat cu proteze în loc de picioare, scrie Constantin Gheorghiu în "Din faptele unor aviatori români".
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un simplu Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

Urmărește Y! News pe Twitter, Găsește-ne pe Facebook