AMERO – Moneda unică a uniunii americane, un alt pas spre guvernarea antihristică.

Noua Ordine Mondială şi România

Posted on ianuarie 26, 2014 by searchnewsglobal

  Lumea de astazi este condusa, din umbra, de societati secrete? De unde provine acest haos? Criza economica este naturala sau provocata de bancherii globalisti?
Raspunsurile la aceste intrebari nu le veti gasi urmarind propaganda si mizeriile prezentate de televiziuni! Daca doriti raspunsuri corecte la intrebari dificile incercati sa le gasiti in mediul virtual, singurul mediu de informare ramas (inca) liber.
Mediul virtual dispune de o cantitate insemnata de clipuri si texte care pot oferi anumite raspunsuri. Problema consta in selectia riguroasa a materialelor deoarece in mediul online colcaie manipularile si aberatiile (vezi reptilieni, planete-surori, extraterestrii, New Age, civilizatii subterane …). Cât la sută din cei care știu ce se întâmplă dau vestea mai departe sau iau vestea în serios??? Puțini, foarte puțini, din păcate. Lumea este condusă din umbră, dar cui îi pasă când simplu: AVEM CEL PUȚIN 2 CENTRE COMERCIALE PE CARTIER, AVEM CEL PUȚIN 2 MALL-URI PE ORAȘ, deci o ducem bine. Așa suntem și noi „europeni”, nu degeaba am intrat în uniune. Dacă umanitatea mai are o speranţă de schimbare în bine, dacă România mai are o speranţă de a ieşi din criza economică, aceasta nu va veni nici de la americani, nici de la preşedintele Barack Obama, „Marele licurici”, nici de la Uniunea Europeană (UE), ci va veni din noi înşine.
David Rockefeller definea Noua Ordine Mondială ca un sistem complex de guvernare a lumii care să deservească elitele bancare mondiale, care să deservească în fond Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), care sunt conduse de 125 de oameni, cei mai bogaţi de pe planetă.

Aceşti oameni construiesc o falsă realitate percepută de masele populare „ca o minune”, pentru ca lumea nouă pe care o construiesc cu grijă şi cu multă viclenie să adere de bună voie la Noua Ordine Mondială. Noţiunea aceasta este, de fapt, o sintagmă mult mai plăcută a Imperiului anglo-american şi este o dominaţie planetară a Washington-ului şi a Londrei, conduse de „preşedintele providenţial”, Barack Obama, ales de către poporul american pe cinstite, dar ales pe post de „marionetă” de elitele băncilor şi corporaţiilor mondiale. Mass-media deţinută de bancheri şi corporaţii ar dori să convingă că oamenii de pretutindeni, cum ar fi cei din India, China, UE, chiar şi România, ar avea loc în această mega structură, ceea ce nu este deloc adevărat. Oamenii toţi, şi românii, în general bine informaţi, ştiu foarte bine că lupta pe care o duc Statele Unite ale Americii de a scăpa de criză „pe umerii altor naţiuni” nu este decât lupta corporaţiilor şi băncilor de a se îmbogăţi cu orice preţ. Puterea banilor dă bătăi de cap chiar şi naţiunii celei mai puternice, cea americană, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război. Puterea banilor este mult mai despotică decât monarhia, mult mai insolentă decât autocraţia, mult mai egoistă decât birocraţia. Puterea banului va încerca să-şi prelungească domnia prin schimbarea prejudecăţii oamenilor, prin ridicarea unei megaconstrucţii – guvern mondial – care va subordona suveranitatea naţională. Naţionalismul şi naţiunea vor fi noţiuni desuete şi anacronice. Se va induce cu orice preţ supranaţionalismul faţă de naţionalism, care este depăşit. Existenţa unui guvern mondial care nu numai că este real, dar şi criza economică mondială pare a fi opera acestuia. Acest colaps mondial economic „indus” este o bună oportunitate de introducere a Noii Ordini Mondiale. Creatorii şi managerii acestui megasistem sunt Banca Mondială, Grupul Bilderberg şi Comisia Trilaterală, care preia agenda grupului şi o execută. Grupul Bilderberg a fost înfiinţat de fostul nazist, prinţul Berhard de Olanda, cuprinde 156 de oameni, cei mai bogaţi de pe planetă, bancheri ca D. Rockefeller, preşedinţi americani sau oameni importanţi cu funcţii de conducere din administrativul şi executivul american. Se afirmă de mass-media mondială antiglobalizare că aceste grupuri oculte au nevoie de o operaţie estetică importantă şi aceasta este „faţa neagră” a preşedintelui american Barack Obama. Ce se va întâmpla cu România membră NATO şi subordonată economic Băncii Mondiale şi FMI? Previziunile nu sunt atât de optimiste pe cât ar vrea guvernanţii noştri. Sistemul de sănătate este pe cale de a da faliment şi încet, încet va fi înlocuit cu sistemul privat de sănătate. Dacă ai bani să te tratezi, trăieşti, dacă nu, Dumnezeu cu tine. Sistemul de educaţie se va micşora şi se va privatiza şi el, diplomele vor conta din ce în ce mai puţin.Liderii de sindicat sunt înlocuiţi cu oameni corupţi şi manevrabili. Poliţia va fi decimată şi va fi înlocuită cu patrule cetăţeneşti sau organizaţii de pază private. Sistemul de pensii se va reduce considerabil, se va pune accent pe pensiile private, salariile minime pe economie nu vor mai fi asigurate de stat, iar nivelul de viaţă va scădea considerabil. Forţele globaliste se îndreaptă spre despotism absolut, spre o dictatură reală a Noii Ordini Mondiale. Umanitatea se află la o răscruce de vânturi.
Cetăţeni, veţi lăsa istoria să se repete sau vă opuneţi unei lumi dictatoriale? Aveţi curajul să spuneţi, nu noii ordini mondiale ! Jose Manuel Barroso (barosul care a strivit Romania) declara “Avem nevoie sa evoluam catre o federatie de state-natiune. De acest lucru avem nevoie, acesta este orizontul nostru politic”.
“Cine” sunt cei care “avem nevoie”? ca pe noi nu ne-a intrebat nimeni. Locuitorii Europei nu isi doresc asta. Cine ne hotaraste directia? ‘Europa are nevoie de o noua directie’, a mai spus Barroso. Interesele reale ale celor ce conduc lumea din umbra, si care isi trimit trompetele si slugile gen Barroso sau Merkel sa execute ordinele, presupun infaptuirea Noii Ordini Mondiale, cu un guvern unic mondial, o banca unica mondiala, o federatie mondiala, cu conducatori nealesi de nimeni si nereprezentand pe nimeni, decat puterea elitei fasciste mondiale.

S-a mai facut un pas in materie de centralizare a puterii bancare:

Barnier – comisarul european pentru piaţă internă şi servicii – a avertizat că noua autoritate europeană unică de supraveghere bancară va dispune ‘de toate puterile necesare’ pentru a controla sistemul bancar şi că BCE va fi centrala ‘exclusivă’ a acestui mecanism de supraveghere care ar trebui iniţiat anul viitor. Noua autoritate este primul pas în direcţia creării unei uniuni bancare europene, aşa cum a hotărât Consiliul European. Daca in urma cu cativa ani, cei care avertizau asupra planurilor unei elite tenebroase si oculte de crearea a acestei Noi Ordini Mondiale erau luate in deradere de majoritatea oamenilor neinformati, fiind acuzati ca sufera de “conspirationita acuta”, iata ca in foarte scurt timp subiectul a ajuns unul ce se discuta la vedere de inaltii functionari ai UE sau ai SUA. Iar agenda este impinsa inainte cu tot mai multa viteza si tupeu. Populaţia este masiv dezinformată prin mass-media. Utilizarea puternicelor grupuri de presiune şi a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei reţele de activişti poziţionaţi strategic şi utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru muşamalizarea adevărului şi răspândirea propagandei, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operaţiune au necesitat mult timp şi planificare. Lipsa opoziţiei substanţiale în interiorul sistemului dovedeşte, de asemenea, prezenţa unei reţele de colaboratori benevoli care au infiltrat sistemul şi prestează „munca murdară” pentru aşa-zisă Elită mondială. Deseori este greu de crezut că elitele au reuşit să-şi extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste spectrul combinat al economicului, politicului şi vieţii sociale. Poate aici îşi au originile scepticismul şi sintagma „teoria conspiraţiei”. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcţie exclude posibilitatea unei coincidenţe. Oportunismul şi conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricţie, inclusiv de valorile morale.
Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi un concept vag formulat. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii noştri o realitate care, treptat, prinde contur. Obiectivul nostru – o nouă ordine mondială

Mihail Gorbaciov a fost primul lider mondial care a vorbit în mod public despre „o nouă ordine mondială”. În discursul rostit în faţa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în 7 decembrie 1988, preşedintele Uniunii Sovietice a făcut această declaraţie profetică: „Continuarea progresului global este posibilă numai printr-o ajungere la un consens universal în acţiunile întreprinse în vederea constituirii Noii Ordini Mondiale.” În acelaşi discurs, Gorbaciov dădea glas idealului masonic pe care îl slujea: „Idealul nostru este o comunitate mondială de state, bazate pe domnia legii, state care să-şi subordoneze activităţile de politică externă legii internaţionale.”
George Bush Senior  a demonstrat că este un servitor dedicat al acestei „frăţii”, el fiind primul care a făcut din acest plan al Noii Ordini Mondiale principalul său obiectiv. În discursul din 11 septembrie 1990, susţinut într-o sesiune a Congresului american, George Bush rostea profetic: „Din mijlocul acestor timpuri tulburi, obiectivul nostru –  o nouă ordine mondială – poate sa apară… Astăzi acea lume nouă se chiuie să se nască, o lume mult diferită de cea pe care o cunoaştem.” Tot atunci, înainte de plecarea sa la Helsinki pentru a discuta despre criza Golfului Persic cu preşedintele sovietic Gorbaciov, preşedintele George Bush şi-a exprimat speranţa ca „bazele creării unei noi ordini mondiale să fie puse la Helsinki” sub patronajul Naţiunilor Unite. La conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii celor doi, preşedintele Bush a declarat optimist: „dacă naţiunile lumii continuă să colaboreze, vom aşeza piatra de temelie a unei ordini internaţionale care va aduce mai multă pace decât am cunoscut până acum”. Într-un alt discurs din 16 ianuarie 1991, fostul preşedinte american se referea la o Nouă Ordine Mondială în care „domnia legii să guverneze naţiunile”, iar „Organizaţia Naţiunilor Unite, devenită credibilă, să-şi folosească rolul său de menţinere a păcii cu scopul de a împlini promisiunea şi viziunea fondatorilor Naţiunilor Unite”. Boutros Boutros-Ghali, Secretar General al ONU între 1992 şi 1996, în raportul său „O agendă pentru pace” (iunie 1992) afirma fără niciun echivoc: „Timpul suveranităţii absolute şi exclusive a trecut.” Aceasta deşi articolul 2, Secţia 7 a Cartei Naţiunilor Unite interzice intervenţia ONU în „chestiuni care ţin în mod esenţial de jurisdicţia internă a fiecărui stat”. De-a lungul timpului multe personalităţi politice, care au jucat roluri cheie în istorie, au făcut declaraţii despre Noua Ordine Mondială.
Edward Mandell House (1858-1938), cunoscut drept Colonelul House, unul dintre cei mai puternici oameni ai politicii americane, susţine într-un discurs din 15 decembrie 1922 ideea unui guvern mondial, idee pe care o actualizează în revista Foreign Affairs: „adevărata problemă este astăzi cea a unui guvern mondial”. Edward Mandell House a fost consilierul personal al preşedinţilor Woodrow Wilson şi Franklin D. Roosevelt, apropiat al dinastiei bancare Morgan şi al puternicelor familii financiare europene. Se credea despre el că este reprezentat al consorţiul Rothschild. Sub influenţa sa, preşedintele Wilson a acceptat proiectele de introducere a taxei pe venit, precum şi crearea Rezervei Federale. Edward Mandell House este cel care reorganizează Institutul de Afaceri Internaţionale sub numele de Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE) – Council of Foreign Relations (CFR).
O altă figură cheie în ofensiva Noii Ordini Mondiale este James Paul Warburg, membru al Clubului Bilderberg, consilier al lui Roosevelt, fiul lui Paul Warburg – autor al Federal Reserve Act – şi nepot al lui Max Warburg – finanţatorul lui Hitler. În 17 februarie 1949, acesta declara: „marea problemă a timpului nostru nu este dacă putem crea o lume unitară, ci dacă această lume poate fi creată prin mijloace paşnice. Vom avea un guvern mondial, indiferent că vrem sau nu. Problema este doar dacă acest guvern va fi instaurat prin consens sau prin cucerire”.
Clanul Rockefeller
În filele istoriei Americii, numele familiei Rockefeller este omniprezent. Rockefeller activează în domeniul petrolului (Standard Oil Company, astăzi Exxon Mobil, a avut multă vreme monopol asupra acestei pieţe), în cel bancar, dar are şi numeroase fundaţii, deţine uriaşe clădiri în New York şi chiar o universitate. John D. Rockefeller (1839-1937), fost guvernator al Virginiei de Vest, senator SUA, este considerat a fi cel mai bogat om al tuturor timpurilor. Acesta a donat importante sume de bani pentru constituirea Consiliului Relaţiilor Externe (CRE). Urmaşul său, David Rockefeller (foto), a devenit în 1949 cel mai tânăr director pe care l-a avut vreodată CRE şi a ajuns apoi, la scurtă vreme, preşedinte al acestei organizaţii globaliste. În prezent este preşedinte onorific. Chester Ward, amiral şi fost judecător în Marina Militară SUA, membru în CRE timp de 15 ani afirma: „scopul principal al CRE este slăbirea suveranităţii SUA şi a independenţei naţionale şi supunerea ei unui guvern unic mondial”.
Nelson Rockefeller (1908-1979) a fost guvernator al statului New York (1959-1973) şi apoi cel de al 41-lea vicepreşedinte al SUA (1974-1977), în timpul mandatului preşedintelui Gerald Ford. Într-un articol intitulat „O chemare la construirea unei Noi Ordini Mondiale”, publicat în New York Times în februarie 1962, acesta afirma: „Naţiunile Unite nu au fost şi nu sunt capabile să aducă o Nouă Ordine Mondială, cerută de evenimentele actuale. Este necesar ca SUA să preia conducerea tuturor popoarelor şi să pună în practică conceptele şi aspiraţiile de suveranitate naţională printr-o viziune federală.” În acelaşi an, în articolul „Viitorul federalismului”, Nelson Rockefeller subliniază că evenimentele curente cer instalarea Noii Ordini Mondiale. Cităm: „Există o febră a naţionalismului… însă statul-naţiune este tot mai puţin capabil să-şi îndeplinească sarcinile politice internaţionale.” În timpul campaniei electorale prezidenţiale din 1968, Nelson Rockefeller pledează: „ca preşedinte aş face toate eforturile pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale”. Nelson Rockefeller a fost susţinut şi consiliat de un alt personaj cheie: masonul Henry Alfred Kissinger, participant la ritualurile satanice de la Bohemian Grove, membru Shriner. În prezent acesta este membru în conducerea celor trei mari organizaţii globaliste care reprezintă Noua Ordine Mondială: Consiliul pentru Relaţii Externe, Grupul Bilderberg şi Comisia Trilaterală. Kissinger a fost secretar de stat al SUA în timpul lui Richard Nixon şi al lui Gerald Ford, consilier pe probleme de securitate naţională, implicat în războiul din Vietnam şi în bombardarea Cambogiei de către SUA. El a condus toate acţiunile militare americane şi ale CIA în întreaga lume în perioada 1969-1977.
Henry Kissinger (foto) declara la conferinţa grupului Bilderberg din Evian, Franţa, în 1991: „Azi, America ar fi scandalizată dacă trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea (referindu-se la protestele din 1991). Mâine – ea ne va mulţumi! Asta este cu atât mai evident dacă li s-ar spune că există o ameninţare externă, o invazie extraterestră sau de ordin terorist, fie ea reală sau doar declarată, care ar ameninţa existenţa Americii. În acest fel, toate popoarele lumii ne vor ruga să îi scăpam de această nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunăvoie în favoarea garantării bunăstării şi a siguranţei de către Guvernul Mondial.” În iulie 1993, Henry Kissinger scria în Los Angeles Times despre NAFTA (Tratatul de Comerţ Liber din America de Nord): „Ceea ce Congresul va avea în faţă nu va fi doar o convenţională înţelegere comercială, ci chiar arhitectura unui nou sistem internaţional, primul pas în instaurarea Noii Ordini Mondiale.”
În 1985, în săptămânalul Human Events din Washington, Norman Cousins, preşedinte de onoare al Grupului Bilderberg, spunea: „Guvernul mondial apare. Este inevitabil. Niciun argument favorabil sau nefavorabil nu poate schimba acest fapt.”
Preşedinţii americani ai Noii Ordini Mondiale
Robert Kennedy şi Richard Nixon nu ies din tiparul Noii Ordini Mondiale. „Cu toţii vom fi judecaţi după măsura efortului de a contribui la construirea Noii Ordini Mondiale,” susţinea Robert Kennedy în 1967. „Dezvoltarea unei gândiri coerente a regiunii Asiei este reflectată în dispoziţia de a considera problemele în termeni regionali şi de a trece apoi la necesităţile de dezvoltare a unei Noi Ordini Mondiale,” declara Richard Nixon, în octombrie 1967. În 1972, în timpul unei vizite în China a preşedintelui Nixon şi a întâlnirii cu premierul chinez Chou En-lai, Nixton închină un toast pentru „speranţa pe care fiecare dintre noi o nutreşte de a construi o Nouă Ordine Mondială”.
În 1968, Richard Gardner, fost asistent delegat al Secretariatului de Stat spune: „Sfârşitul dă târcoale suveranităţii naţionale, erodând-o fărâmă cu fărâmă, provocându-ne mai puternic să făurim o ordine mondială.” În articolul „Greul drum spre Ordinea Mondială”, apărut în 1974 în Foreign Affairs, Gardner a declarat: „Pe scurt, casa ordinii mondiale va trebui construită de la temelie spre vârf şi nu invers. Va părea asemeni unei mari, explozive, zgomotoase confuzii, pentru a folosi faimoasa descriere a realităţii, exprimată de William James, dar un ocol dat suveranităţii naţionale, erodând-o bucată cu bucată, va realiza mult mai mult decât învechitul asalt frontal.” În acelaşi registru se înscriu şi declaraţiile lui George Soroş făcute la Forumul Economic de la Davos, Elveţia, din 27 ianuarie 1995: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume.” „Până în 2020 va exista un guvern mondial unic”, susţine Ray Kurywell, în 1999.
Richard Gardner era un apropiat al lui Zbigniew Brzezinski (foto), cel care împreună cu David Rockefeller a fondat Comisia Trilaterală, împlinind astfel directiva stabilită în cadrul întâlnirii Grupului Bilderberg din 1972. Brzezinski, un „profet” sclipitor al idealismului unei lumi unite, a fost profesor la Universitatea Columbia şi este autor al câtorva cărţi ce au servit drept „ghiduri în materie de politică” pentru Comisia Trilaterală. Brzezinski a ocupat funcţia de prim director executiv al Comisiei, din momentul debutului acesteia în 1973 până la sfârşitul anului 1976, când a fost numit asistent prezidenţial în probleme de Securitate Naţională de către preşedintele Jimmy Carter.
În ianuarie 1977, Comisia Trilaterală a avut întâlnirea plenară anuală în Tokyo, Japonia. Carter şi Brzezinski nu au putut participa, fiind ocupaţi cu procesul de reorganizare la Casa Albă. Cu toate acestea au trimis scrisori personale adunării, scrisori ce au fost republicate de Trialogue, revista oficială a Comisiei. Iată un fragment din scrisoarea lui Carter: “Împărtăşim nelinişti comune în ceea ce priveşte economia, politica şi securitatea, îngrijorări ce fac logică urmărirea unei crescânde cooperări şi înţelegeri. Şi această cooperare este esenţială, nu numai celor trei regiuni ale noastre, ci şi în procesul global de obţinere a unei mult mai juste şi echitabile ordini mondiale.” Aceeaşi idee o subliniază şi Brzezinski: „Rămân convins că, în chestiunile arhitecturale impresionante de astăzi, colaborarea regiunilor noastre este de o necesitate extremă. Această colaborare trebuie să fie dedicată şlefuirii unei mult mai juste şi echitabile ordini mondiale. Aceasta va necesita un proces prelungit, dar cred că putem privi înainte cu încredere şi putem fi mândri de contribuţia pe care Comisia o aduce.” Într-o declaraţie mai recentă, Brzezinski afirmă: „regionalizarea se desfăşoară conform planului Comisiei Trilaterale, având ca scop convergenţa gradată a Estului şi Vestului către un Guvern Unic Mondial. Suveranitatea naţională nu mai este un concept viabil”.
Comisia Trilaterală, care reuneşte lideri din Europa occidentală, America de Nord şi Japonia se vrea o „agenţie particulară” cu scopul declarat la înfiinţare, în 1973, de a realiza o cooperare între cele trei regiuni „în cadrul unei noi ordini mondiale”.
Despre globalism
În 15 decembrie 1987, senatorul american Jesse Helms, unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni de dreapta din Statele Unite, care a făcut parte din Senatul SUA timp de 30 de ani, a tras un semnal de alarmă. Cele afirmate de el în discursul său au fost probate în scurt timp: „O examinare atentă a ceea ce se petrece în spatele uşilor închise arată că grupuri de interese de pe lângă Departamentul de Stat, Departamentul de Comerţ, marile centre bancare, marile reţele mass-media, universităţi, industria filmului, mari fundaţii non-profit, acţionează împreună cu stăpânii de la Kremlin în slujba a ceea ce unii numesc Noua Ordine Mondială. Organizaţii private precum Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală, Grupul Bilderberg, etc. sunt puse să răspândească şi să coordoneze planurile în vederea realizării aşa-numitei Noi Ordini Mondiale [...] Astăzi ideologia acestor grupuri se numeşte globalism [...] Din punctul de vedere globalist, statele şi graniţele naţionale nu mai contează. Filozofiile şi principiile politice par să devină o chestiune relativă. Chiar şi constituţiile devin irelevante în exercitarea puterii. Globalismul consideră că activităţile forţelor financiare şi industriale trebuie să fie orientate spre transpunerea în viaţă a proiectului unei singure societăţi globale. Aceasta se va realiza în principal prin convergenţa sistemelor american şi sovietic. Singurul lucru care contează cu adevărat pentru aceste grupuri este obţinerea de profituri maxime, profituri rezultate dintr-o practică pe care eu o numesc capitalism financiar, un sistem bazat pe doi mari piloni: îndatorarea ţărilor şi politica de monopol. Acesta nu este capitalismul real, este drumul spre concentrarea monopolistă a activităţii economice şi spre sclavie politică”.
Ideologie
Născut la mijlocul secolului trecut, capitalismul financiar internaţional a fost dintotdeauna dedicat conceptului de „economie globală”, controlată din marile centre financiare. Într-o monumentală „Istorie a lumii din timpurile noastre”, de peste 1300 de pagini, intitulată „Tragedie şi speranţă”, apărută în 1966 – Carroll Quigley, profesor la Universitatea din Georgetown, analizează modul şi mijloacele prin care „confreria financiara internaţională” şi-a propus încă din 1914 „nici mai mult nici mai puţin decât să creeze un sistem mondial de control financiar în mâini private, în stare să domine sistemul politic al fiecărei ţări şi întreaga economie mondială”. Mărturiile lui Carroll Quigley, care a fost profesorul preşedintelui american Bill Clinton la Universitatea Georgetown, devenind mentorul său, sunt cu atât mai importante, cu cât Quigley afirmă că el însuşi face parte din cercurile de putere care controlează finanţele mondiale: „Cunosc operaţiunile acestei reţele, deoarece am studiat-o timp de 20 de ani şi chiar mi-a fost permis timp de doi ani, la începutul anilor 60, să îi studiez documentele şi înregistrările secrete. Sunt de acord cu marea majoritate a scopurilor sale şi am fost, pe parcursul vieţii mele, un apropiat al acesteia precum şi al instrumentelor sale de acţiune.” Iată câteva dintre afirmaţiile sale: „Puterea capitalismului financiar va avea un rol transcedental, care este nici mai mult, nici mai puţin decât crearea unui sistem de control financiar mondial în proprietate privată, capabil să domine sistemul politic al fiecărei ţări şi economia lumii, ca pe un întreg”. Marile familii de bancheri americani şi europeni, precum Rothschild, Morgan, Warburg joacă de asemenea un important rol în planul Noii Ordini Mondiale. După Carroll Quigley aceştia au creat „un singur sistem financiar la scară mondială care manipulează cantitatea şi fluxurile de capital aşa încât sunt capabili să influenţeze, sau chiar să controleze guvernele, pe de o parte, şi industriile, pe de altă parte.”
Într-o carte despre Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite, „Creatura din Insula Jekyll”, autorul american Edward Griffin afirmă: „Expresii cum ar fi mecanisme de coordonare monetară, ordinea economică mondială modernă, convergenţa valorilor politice, sau noua ordine mondială nu au un înţeles foarte concret. Ele îi sună plăcut şi nevinovat omului de rând. Totuşi, pentru cei care cunosc dedesubturile, ele sunt expresii codificate, care au un înţeles specific: înlăturarea suveranităţii naţionale şi crearea guvernului mondial.” Aceeaşi idee o regăsim şi la H. G. Wells, socialist fabian, care afirmă în cartea sa „Conspiraţia la vedere”: „Lumea politică trebuie să slăbească, să încorporeze sau să înlăture guvernele existente. Va fi o religie mondială, întreaga populaţie a lumii va deveni o nouă comunitate umană.”
Primul proiect modern al unei federaţii mondiale apare în timpul perioadei de declin a imperialismului colonial european (1884-1914). El aparţine lui Cecil Rhodes, unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni politici ai Imperiului Britanic din acea perioadă. Rhodes şi un grup de prieteni au pus bazele unei societăţi secrete, care îşi propunea extinderea Imperiului Britanic şi organizarea lui într-un sistem federal mondial, garant al păcii lumii. Membrii grupului sperau să atragă Statele Unite în viitoarea ordine mondială, ba chiar să transforme Washingtonul în capitala plănuitei federaţii imperiale. Societatea secretă a lui Cecil Rhodes a fost treptat internaţionalizată, ieşind „la lumină” printr-o reţea de influente „Grupuri ale Mesei Rotunde”. În 1919, grupul din Anglia a înfiinţat Royal Institute of International Affairs (RIIA), a cărei ramură americană a fost şi este CRE. „Pe această bază” – precizează Carroll Quigley – „s-a dezvoltat în secolul XX o structură de putere între Londra şi New York a cărei influenţă s-a răsfrânt puternic în viata universitară, presa şi politica externă.” Carroll Quigley, vorbind despre puterea colosală a unui anumit grup de bancheri, afirma: „Scopul acestui grup de bancheri  este acela de a crea un sistem mondial care să depună controlul financiar al acestei lumi în care trăim, în mâna câtorva indivizi. Ei doresc de asemenea să domine economia mondială şi sistemul politic al fiecărei ţări. Această Nouă Ordine se doreşte a fi  controlată în manieră feudală, prin intermediul băncilor  centrale ale lumii şi prin tratate secrete. Această reţea care este una cu Grupurile Mesei Rotunde, nu are nicio aversiune de a colabora destul de des cu diferite grupuri, chiar comuniste.”
Liga Naţiunilor, FMI, Banca Mondială, ONU
Un alt proiect de guvernare mondială a fost introdus sub paravanul Ligii Naţiunii, înfiinţată la Paris, pe data de 28 aprilie 1919. Preşedintele american Woodrow Wilson, promotorul entuziast al Ligii, n-a putut însă convinge Senatul american de multiplele aşa-zise avantaje pe care le prezenta chipurile pentru Statele Unite un organism suprastatal internaţional. Spre dezamăgirea lui Wilson şi a cercurilor mondialiste (în special cele finanţate de Andrew Carnegie), Statele Unite nu s-au alăturat Ligii, ceea ce a transformat-o într-o organizaţie „de mucava”. Cel ce îi va succeda lui Wilson la preşedinţia Americii, republicanul Warren G. Harding va pune punctul pe i: „un superguvern mondial este împotriva a tot ceea ce noi consideram demn de admirat, el nu poate primi încuviinţarea Republicii noastre”. „Anihilarea” Ligii Naţiunilor de către Senatul american i-a adus pe promotorii guvernului mondial cu picioarele pe pământ. Ei au înţeles că omenirea nu era pregătită să accepte dintr-o dată o confederaţie mondială. Pentru atingerea obiectivului final nu putea fi urmată decât o strategie graduală a „micilor paşi” – simbolul socialiştilor fabiani este broasca ţestoasă. Încă din 1939, unii dintre arhitecţii americani ai viitoarei Organizaţii a Naţiunilor Unite (mulţi dintre ei membri CRE), reuniţi în influenta Comisie de Studiu a Organizării Păcii (CSOP), propuneau stabilirea unui număr de sisteme regionale – Statele Unite ale Europei, un Sistem asiatic, şi o Uniune Pan Americană, reunite într-o confederaţie mondială. „Este necesar – apreciau membrii comisiei – să recunoaştem inadecvarea statului naţional în actualele condiţii de interdependenţă economică şi culturală; în consecinţă, lumea este pusă în faţa a două alternative: un imperiu a la Hitler sau o federaţie mondială, singura compatibilă cu democraţia.”
Încă un pas în direcţia implementării Noii Ordini Mondiale a fost acordul Bretton Woods, adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un sistem de management monetar, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca organisme menite „să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional”. „Părinţii lor fondatori” sunt John Maynard Keynes, un proeminent economist englez, adept al ideilor socialiste fabiane, şi americanul Harry Dexter White, care era secretar adjunct al Trezoreriei americane, dar care s-a dovedit ulterior a fi spion sovietic. De la bun început, cele două instituţii au stârnit reacţii critice. S-a invocat argumentul că, pe lângă obiectivul oficial, cele două organizaţii aveau şi o misiune „internaţionalistă”: „Existau, fără îndoială, şi alte raţiuni pentru care comuniştii au primit cu entuziasm înfiinţarea FMI şi a Băncii Mondiale” – afirmă Edward Griffin în „Creatura din Jekyll Island” – „în ciuda faptului că Uniunea Sovietică nu s-a alăturat organizaţiilor. Scopul lor era să creeze o monedă mondială, o bancă centrală mondială şi un mecanism de control al economiilor tuturor naţiunilor. În acest scop, Statele Unite urmau să cedeze, în mod necesar, poziţia lor dominantă. De fapt, ar fi trebuit reduse doar la o parte din întregul colectiv. O situaţie care se potrivea de minune cu planul sovietic.” Aranjamentul de la Bretton Woods mulţumea atât marile carteluri bancare, cât şi pe politicieni, întrucât urma să anuleze folosirea aurului ca baza a schimburilor valutare internaţionale.
În joc intră, din 1945, Organizaţia Naţiunilor Unite. Semnificativ este faptul că sediul ONU din New York a fost construit pe un teren donat de David Rockefeller. Despre ONU am mai vorbit în acest articol, în contextul declaraţiilor făcute de Bush, Gorbaciov şi Boutros Boutros-Ghali.  Pentru cei familiarizaţi cu istoria, UE  reprezintă, de fapt, materializarea modernizată a viziunii  împăraţilor şi dictatorilor europeni cuprinşi de febra stăpânirii lumii.
Azi, UE pare a fi doar concretizarea ambiţiilor unora de a cârmui după bunul lor plac popoarele unui continent, si a lumii întregi. Pentru atingerea acestui ţel,  urma ca, în marea majoritate, popoarele să fie aduse la stadiul de vasalitate din punct de vedere militar,economic şi financiar. Nu prin forţa armelor, ci prin recunoaşterea UE ca entitate suprastatală cu personalitate juridică şi, în consecinţă, prin impunerea unei unice legislaţii economico-financiare, militare şi juridice.
În directă  de tendinţele de mai sus, au înflorit  o serie de structuri semioculte care va avea ca scop final existenţa unui Guvern Mondial şi, în consecinţă, supunerea întregii omeniri unei Noi Ordini Mondiale.
Tot  în directă conexiune cu Noua Ordine Mondială, sau nu, semnale oficiale demne de crezare relevă legături strânse între personaje de marcă ale UE  şi cei care conlucra pentru instituirea unui guvern mondial, pentru o moneda unică universală, pentru un singur buget mondial, chiar pentru impunerea unei singure religii universale. Pe măsură ce timpul trece, ies la iveală la nivelul Uniunii Europene uimitoare similituduni de abordare  cu ale propăvăduitorilor Noii Ordini Mondiale: Illuminaţii, Grupul de la Bilderberg, Comisia Trilaterală etc.
În sprijinul afirmatiilor de mai sus, par a pleda câteva „întâmplări”:
1.La 6 mai 2009, luând cuvântul în Parlamentul European, europarlamentar Maria Assuncao Estevez declară, cu subiect şi predicat:” Va veni o zi când parlamentele cosmopolitane vor guverna lumea, când se va înfăptui visul unei omeniri fără frontiere. Va veni ziua când cetăţenii din Africa, Europa şi America se  vor uni, când culturile vor fi una, când vom asculta cu toţii aceaşi muzică şi vom avea cu toţii aceeaşi religie”
2.Câteva luni mai târziu, la 11 noiembrie 2009, Mario Borghezio, membru al Parlamentului European, se întreaba, în plenul parlamentului, pe cine reprezintă de fapt cei care conduc Uniunea Europeană: „Cum este posibil ca mai toţi conducătorii Uniunii Europene să nu fie reprezentanţii oneşti ai statelor Uniunii ci, să fie, membri activi ai Trilateralei sau ai Grupului Bilderberg ?”
Întrebarea sa pare a fi justificată, pentru că, la numai câteva zile după exprimarea acestei nedumeriri, la data de 01 decembrie 2009, preşedinte permanent al Consiliului European (de facto, primul preşedinte al Uniunii Europene) devine masonul Herman Van Rampuy, membru marcant al Grupului Bilderberg. Şi, imediat după instalare, preşedintele Rampuy defineşte anul 2009 ca fiind „primul an de guvernare globală”.
3.Doi ani mai târziu, în noiembrie 2011, un membru al Trilateralei, Lucas Papademos, devine prim-ministru al Greciei, ţară aflată atunci pe cale de a se rupe din Uniune.
4. În Italia, o altă ţară reticentă măsurilor financiare ale UE, tot în noiembrie 2011 ajunge prim-ministru un alt membru al Comisiei Trilaterale, domnul Mario Monti. România, ţară a Uniunii Europene supusă unui control unional riguros, ţară care nu mai are dreptul de a decide asupra bugetului naţional, căreia i se dicteaza modul în care ar trebui să funcţioneze  justiţia, ori ce legi să aprobe şi cum ar trebui să lucreze  parlamentul, preşedintele Băsescu face câteva declaraţii stupefiante. De la pupitrul prezidenţial aflat la Palatul Cotroceni, domnia sa afirmă că România trebuie să renunţe la orice interes naţional, chiar şi la suveranitate, în numele unui aşa-zis interes european nedezvăluit  încă, explicit, masei imense de cetăţeni europeni: „Azi nu mai este vorba de interes naţional, discutăm despre un interes european”  Şi, continuându-şi declaraţia, îşi exprimă deschis vizunea proprie (sau indusă) în ceea ce priveşte viitorul ţării care l-a ales ca reprezentant al său în relaţie cu lumea dinafară:”Va trebui să ne punem toţi suveranitatea pentru a obţine suveranitatea europeană. Soluţia corectă pentru viitor este instituirea Statelor Unite Europene”  Afirmaţia imperativă de mai sus ne aduce în minte jurământul preşedintelui la investire: Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu! (sn) Să-l fi uitat domnul Băsescu? Aşa pare!
Citind şi înţelegând la adevăratele dimensiuni cele scrise mai sus, ca român, te confrunţi cu o avalanşă de întrebări. Marea lor majoritate, fără răspuns: Bun, şi România, ce se va întâmpla cu ea?  Nu cumva, lipsită de interesele statale legitime şi cu suveranitatea cedată unei instituţii multinaţionale, ea nu va mai avea nici un cuvânt de spus, nici o cale de a mai alege? Nu cumva, împreună cu celelalte state suferinde ale acestei construcţii transnaţionale va fi obligată să facă numai ceea ce i se impune, fiind împinsă, cu forţa chiar, pe un drum cu un singur sens, spre o ţintă deja existentă? Spre acolo unde nu va mai avea suveranitate în nici un domeniu? Unde  va fi condusă de un komisar european care, la rândul său, va aviza măsurile unui guvernator numit la Bruxelles? Unde va folosi o monedă fabricată aiurea? Unde va fi lipsită de bugetul propriu? Unde  toate veniturile proprii ar urma să fie acaparate de o structură supranaţională şi folosite după bunul plac al acesteia?
Acesta să fie viitorul preconizat de politicienii care ne conduc? Nu o ţară ci o provincie a Europei? Nu un stat suveran ci o membră palidă şi supusă, aparţinând împreună cu alte surate a ceea ca s-ar putea numi „Lagărul European”? Şi, laolaltă cu celelalte state unite (ale Africii, Asiei, Americii sau Oceaniei), fără graniţe de nicio natură între ele, să cânte aceleaşi melodii, să asculte aceeaşi muzică şi să aibe aceeaşi religie.
(Datele, informaţiile privind apartenenţa unor personaje la anumite organizaţii ori grupuri, precum şi citatele utilizate, sunt culese de pe internet). M-am exprimat continuu împotriva acestui neo-colonialism, european deocamdată, fiindcă l-am simţit creaţie a Satanei, din primul moment, ştiind că aceşti nemernici, care ne-ar vinde până şi aerul pe care-l respirăm, pe bani grei, nu ne-ar oferi nimic pe gratis în domeniul economic, urmând să vină momentul de care m-am temut încă de la început, când năucii vor uita că am acceptat, de fapt, să intrăm într-o comunitate economică, în forma României – o ţară independentă şi suverană, în care orice “legislaţie” de la centru nu putea fi decât orientativă – şi vor accepta în bloc pretenţiile murdare ale Europei de a ne face să renunţăm la suveranitate, admiţând ca România să fie dezmembrată în “regiuni”, într-un final nu tocmai îndepărtat, în opinia mea.

OBAMA, MERKEL, PUTIN, TOȚI FAC JOCUL MASONERIEI MONDIALE!

  Masoneria mondială a ales conform unor considerente de superioritate, 20 de țări care să trăiască pe picior mare exploatându-le pe celelalte care poartă numele de țări din lumea a 3-a. Așa se face că s-a ales și un nume pentru acest grup de țări, G20. G20, este numele dat acestui grup de 20 de țări care au dreptul, coform bancherilor mondiali, să le exploateze pe celelalte. Președinții celor 20 de state se adună anual la conferința G20, din cei 20 fac parte: Obama, Angela Merkel, Vladimir putin. RUSIA NU FACE DECÂT SĂ JOACE UN ROL DE OPOZIȚIE, NU EXISTĂ OPOZIȚIE REALĂ!
De aceea canadienii, germanii, etc. ne exploatează resursele, pentru că au undă verde făcând parte din adunăura masonică G20, de aceea ne pleacă doctorii și cei mai inteligenți oameni din țară, pentru că aceste țări au dreptul la dezvoltare economică, celelalte nu, România neavând dreptul la o dezvoltare din punct de vedere economic, pierde minți inteligente pe care le cumpără țările din G20 cu economie dezvoltată. ĂSTA-I SISTEMUL, DE-AIA ROMÂNIA O DUCE RĂU, PENTRU CĂ NU S-A VRUT NICIODATĂ SĂ FIE DEZVOLTATĂ, NU S-A LĂSAT SĂ SE DEZVOLTE, NU S-A VOIT SĂ SĂ DEZVOLTE!

AMERO – Moneda unică a uniunii americane, un alt pas spre guvernarea antihristică.

Pentru a institui moneda unică globală, care va fi digitală, trebuiesc crearea unor uniuni la nivel planetar. Astfel pentru europa au creat uniunea europeană având ca monedă unică a uniunii, EURO. Acum, pentru unirea CANADEI CU STATELE UNITE ALE AMERICII ȘI AMERICA DE SUD, urmăresc crearea UNIUNII AMERICANE, având ca monedă unică a uniunii AMERO. Deocamdată se urmărește integrarea americii de nord în uniune care cuprinde Statele Unite ale Americii și Canada, după care vor urmări integrarea americii centrale (Cuba, Mexic) iar în final a Americii de Sud (Argentina, Brazilia, Chile, etc.)
DOAMNE, SCAPĂ-NE DE ACESTE ADUNĂTURI SATANICE!
http://miscareakilluminati.blogspot.ro/2013/11/obama-merkel-putin-toti-fac-jocul.html?showComment=1383861385561#c3779259898515065433