Secretele lumilor Astrale blog.

n timpul războiului din Kuweit armata americană a utilizat dispozitive de mind control

Posted on martie 25, 2014 by searchnewsglobal

Încă din anii ‘70 dr. Oliver Lowery a dezvoltat o tehnologie psihotronică, cunoscută sub numele de Silent Sound Spread Spectrum (SSSS). Considerată strict secretă de Pentagon până în anii ‘90 şi cunoscută în jargonul militar drept „Squad”, această armă psihotronică a fost patentată apoi pentru producţie civilă. Iată cum este descrisă tehnologia în patentul cu numărul #5.159.703, elaborat pentru firma Silent Sounds Inc. în octombrie 1992:

„Un sistem de comunicaţie în care mesaje non-audibile, cu frecvenţe foarte joase sau foarte înalte (ce ies din spectrul de percepţie al fiinţei umane) sunt modulate în frecvenţă şi amplitudine, cu scopul de a propaga vibraţional informaţia, pentru a fi indusă în creier. Transmiterea se poate face prin intermediul unor căşti, boxe sau a unor dispozitive electronice. Mesajele modulate pot fi transmise în timp real sau pot fi stocate pe suport mecanic, magnetic sau optic pentru o transmisiune ulterioară sau repetată către receptor.” Mai simplu spus, aceste dispozitive permit implementarea subliminală a unor gânduri, emoţii sau a unor comenzi de a realiza anumite acţiuni.

SSSS a fost utilizat de armata americană în timpul războiului din Golf, pentru a determina soldaţii inamici să se predea fără să riposteze. Edward Tilton, preşedintele Silent Sounds Inc., face o scurtă referire la Squad într-un interviu din decembrie 1996: „Nu am voie să intru în detalii, informaţiile sunt considerate strict secrete de guvernul american, dar vă pot spune că realizăm în prezent înregistrări pentru guvernul german şi fostele ţări sovietice. Totul, cu permisiunea guvernului SUA, bineînţeles. Vă pot spune însă că sistemul  nostru a fost utilizat cu succes în timpul Operaţiunii Furtună în deşert.”

Această declaraţie nu face decât să confirme utilizarea în scopuri militare şi civile a acestei tehnologii şi să completeze o ştire difuzată de o televiziune britanică în martie 1991 sub titlul: „Arme psihologice bazate pe tehnologie de ultimă oră utilizate în Orientul Mijlociu.” Presa americană nu a difuzat ştirea.

„O operaţiune psihologică strict secretă utilizând tehnici Silent Sound a fost realizată cu succes. Oportunitatea de a le utiliza a apărut atunci când sistemul de comunicaţii irakian a fost distrus. Forţele militare irakiene din Kuweit au fost forţate să folosească staţii radio cu frecvenţe medii (FM). Frecvenţele acestora au fost uşor de interceptat şi au permis transmiterea de comenzi militare contradictorii şi confuze.

Echipele de operaţiuni psihologice americane au utilizat transmiţătoare FM şi în oraşul Al Khafji, care au bruiat staţiile radio locale şi au înlocuit emisiile acestora. Americanii au transmis atunci muzică religioasă şi patriotică irakiană cu mesaje subliminale. Este vorba despre un sistem electronic sofisticat care a „vorbit” direct minţii celor ce ascultau muzica, alterând ritmurile cerebrale, implantând anumite stări emoţionale negative: frică, anxietate, disperare, neajutorare care au destabilizat moralul trupelor irakenie. Sistemul este incredibil de eficient pentru că nu are nevoie să îi spună cuiva să simtă o emoţie, ci pur şi simplu îl face să o simtă.”

Modul de operare al acestei arme psihologice a atras atenţia tot mai multor observatori, corelat cu tendinţa actuală de a impune pe teritoriul Americii şi Europei sistemul de televiziune digitală. Sistemul de relee instalat pentru buna funcţionare a televiziunii digitale are o arie de acoperire aproape completă a teritoriului  şi există temerea că el va fi utilizat ca infrastructură pentru utilizarea tehnologilor SSSS de control al populaţiei.

În SUA, trecerea totală şi obligatorie la televiziunea digitală este prevăzută a fi realizată până în februarie 2009. 90% din costurile acesteia vor fi subvenţionate de stat, adică din banii încasaţi din taxele şi impozitele plătite obligatoriu de fiecare american. Se estimează costuri de miliarde de dolari. Şi Uniunea Europeană a prevăzut trecerea la televiziune digitală pe întreg teritoriul statelor membre până cel târziu în 2012. De ce atâta grijă pentru ca televiziunea să pătrundă în cele mai îndepărtate colţuri şi oamenii să recepţioneze programe TV la înaltă rezoluţie, de care nici măcar nu au nevoie? Timp de aproape un an, începând cu iunie 1999, militari specializaţi în operaţiuni psihologice au lucrat în cadrul CNN, cel mai mare şi mai vizionat canal de ştiri din lume. Aceştia au avut rolul de a manipula ştirile despre războiul din Kosovo.

Maiorul Thomas Collins din Serviciul de informaţii al armatei americane a declarat: „Soldaţi şi ofiţeri specializaţi în operaţiuni psihologice au lucrat în sediul central al CNN din Atlanta, prin intermediul programului nostru „Training în cadrul diferitelor industrii”. Au lucrat ca şi angajaţi obişnuiţi ai CNN. E uşor de înţeles că s-au ocupat de reportajele despre războiul din Kosovo şi au lucrat la producţia de ştiri.”Collins susţine că nu este nimic excepţional în faptul că militarii lucrează temporar pentru anumite companii, cum este CNN. Acţiunea face parte dintr-un program de mare amploare, prin care personalul specializat în operaţiuni psihologice din armata SUA este „împrumutat” unor companii. Contractele pot fi încheiate pe perioade cuprinse între două săptămâni şi un an, în funcţie de obiectivele urmărite. Rămâne întrebarea: Militarii au învăţat de la oamenii de televiziune cum să facă ştiri sau specialiştii în operaţiuni psihologice ai armatei i-au învăţat pe cei de la CNN cum să propage informaţiile, aşa cum doreşte guvernul? Militarii deveniţi angajaţi ai CNN fac parte din „Brigada a patra pentru operaţiuni psihologice”, care îşi are baza la Fort Bragg, în Carolina de Nord. Una din principalele sarcini ale celor 1200 de soldaţi şi ofiţeri ce alcătuiesc această brigadă este să propage „informaţii selectate”. Ei au îndeplinit astfel de misiuni şi în timpul Războiului din Golf, precum şi în Bosnia.
Comandantul acestei brigăzi, colonelul Christopher St. John, a declarat, cu prilejul unui simpozion militar organizat în februarie 2001 în Arlington, Virginia, că experienţa cu CNN-ul este un model demn de urmat şi un exemplu pentru relaţiile pe care Armata doreşte să le aibă cu întreaga mass-media. Şi totuşi, specialiştii în operaţiuni psihologice ai armatei, adunaţi la Arligton, nu au fost întru totul mulţumiţi de modul în care au fost propagate informaţiile despre războiul din Kosovo. În opinia lor, s-a vorbit mult prea mult despre bombardamentele realizate de armata americană asupra acestei zone.
CNN a fost unul dintre posturile cele mai criticate de analişti şi de ziariştii independenţi, pentru modul în care a reflectat situaţia din Kosovo. A fost acuzat că a avut o poziţie părtinitoare, exagerat de emoţională, că a omis ştiri şi s-a bazat exclusiv pe surse NATO. Pe de altă parte, jurnaliştii s-au plâns că NATO i-a manipulat, punând monopol pe sursele de informare. Cea mai mare parte dintre jurnalişti nu a avut acces în zonele de conflict şi nu a putut culege informaţii la prima mână.
Revista TV Guide scria, în aprilie 2001, că specialişti în operaţiuni psihologice au mai lucrat şi la National Public Radio (NPR). Jeffrey Dvorkin, vice-preşedinte al NPR şi responsabil cu departamentul de ştiri a declarat: „am angajat personal din armată şi aceasta a fost o greşeală enormă. Când am descoperit că mai proveneau şi din ramura de operaţiuni speciale, i-am dat afară. Sper să nu mai facem vreodată greşeala de a angaja astfel de persoane.”

Vă amintiţi cu siguranţă filmul “Înscenarea”, în care Robert de Niro juca rolul unui regizor angajat să „creeze” prin intermediul mass-media un război în Albania, doar pentru a masca un derizoriu scandal politic. O întreagă echipă mobilizează resurse enorme pentru a pune în scenă această „fumigenă”, iar mass-media este evident instrumentul prin care este manipulată opinia publică. În campania de presă redată magistral în acest film, scena în care o fetiţă cu o pisică în braţe (foto) aleargă îngrozită înspre camera de filmat, în timp ce în spatele ei un bombardament îi distruge casa este cea mai emoţionantă şi smulge multe lacrimi din partea publicului care asistă la războiul televizat. Cum a fost construită această scenă înduioşătoare? Filmând fetiţa pe un fond neutru, cu o pungă de chipsuri în braţe, sub pretextul unei reclame şi apoi utilizând din plin computerul pentru a genera celelalte elemente. Momentul în care regizorul se consultă cu echipa ce animal ar trebui să ţină în braţe fetiţa şi ce culoare să aibă acesta pentru ca scena să aibă impact asupra cât mai multor categorii de oameni este memorabilă. Experţii din film decid ca fata să poarte în braţe o piscă şi să alerge peste un pod în flăcări tocmai pentru a atinge anumite corzi sensibile ale publicului. Un alt exemplu este momentul în care se alege culoarea verde pentru banderolele soldaţilor – în loc de galben – pentru că în anul precedent s-au vândut cel mai bine maşinile verzi şi aceasta înseamnă că oamenilor le place verdele. Cele ce vor urma în acest articol seamănă izbitor de mult cu scenele din filmul „Înscenarea”. Dezinformările sunt reale şi aparţin unor nume mari din lumea media.

Imaginea de mai jos aparţine agenţiei de presă Reuters şi este fotografiată după un atac asupra Beirutului. Ceea ce impresionează în acest tablou este fumul gros care acoperă  oraşul. Efectul ar fi fost cel scontat dacă Reuters n-ar fi exagerat cu “efectele speciale”. În imagine se vede clar un model (pattern) care se repetă de mai multe ori, ca şi cum cineva s-ar fi jucat cu “fumul” şi l-ar fi multiplicat cu ajutorul unui soft de prelucrare de imagini. Fiind contactaţi pentru a da explicaţii, reprezentanţii celebrei agenţii de presă nu neagă intervenţia: “cel care a prelucrat fotografia a dorit să corecteze nişte urme de praf şi a făcut câteva greşeli din cauză că nu avea lumină prea bună”.

New York Times Magazine a publicat o serie de fotografii după bombardamentele din Liban. În mai multe fotografii vedem un bărbat care poartă o şapcă verde cum ajută plin de zel la căutarea victimelor sub dărâmături. Într-o altă imagine din acest fotoreportaj îl vedem însă pe acelaşi personaj prezentat drept o victimă a bombardamentului, găsit leşinat sub dărâmături! Înainte de a “cădea” sub firele care îi trec pe deasupra, el a avut timp îşi aşeze şapca verde sub braţ. Este evident că reporterii binecunoscutei reviste au regizat de fapt scenele acestui fotoreportaj. Cei de la New York Times ar trebui să ştie că ori cu şapcă, ori fără şapcă tot este nevoie să angajeze măcar doi actori: unul pentru rolul de victimă, celălalt pentru rolul de salvator.

Agenţia Reuters publică în 22 iulie 2006 un reportaj despre o femeie libaneză care a rămas fără casă în urma bombardamentului din iulie. Aceeaşi femeie, îmbrăcată identic, având aceleaşi semne distinctive pe faţă apare şi în 5 august la Associated Press, povestindu-şi nenorocirea: casa tocmai i-a fost distrusă de bombardamentele asupra Beirutului din august. Se pare că agenţiile nu duc doar lipsă de actori. Suferă şi de lipsă de comunicare, ca să nu mai vorbim de fonduri pentru costumaţie şi machiaj.

Exact ca în filmul „Înscenarea”, plasarea unor obiecte cu puternică încărcătură emoţională pentru publicul spectator în locuri vizibile face ca ştirile să aibă un impact şi mai puternic. Ne şi imaginăm ce dezbateri aprinse au fost la Reuters în pentru a argumenta că un ursuleţ de pluş se vinde mult mai bine decât un iepuraş sau că Mickey Mouse este mult mai iubit decât Donald Răţoiul. După ce au câştigat locul 1 în dezbatere, jucăriile respective au fost plasate strategic, în prim planul imaginilor cu clădiri dărâmate de bombardamente. Doar că ele sunt singurele obiecte care nu au fost acoperite de praf în urma dezastrului şi par a fi noi-nouţe. Probabil că sunt elemente de recuzită foarte importante de sunt păstrate cu o atât de mare atenţie.

Şi acum imaginţai-vă că faceţi parte din colectivul Reuters care decide cum trebuie să fie făcute fotografiile pentru a avea un efect maxim asupra publicului. Ce element de impact aţi utiliza într-o ştire despre dezastrul provocat de bombardamente în oraşul Caana, cunoscut pentru creştini ca locul în care Iisus a participat la o nuntă?! Aveţi trei secunde să vă decideţi! Evident că o rochie de mireasă va da cel mai bine plasată în mijlocul unei străzi în ruină, în locul celebru datorită istoricei nunţi…

Coperta  revistei  U.S News vrea să ne convingă că dezastrele din Beirut sunt de mare amploare. Au văzut cât de mult fum pot să fabrice colegii lor de la Reuters cu ajutorul computerului şi nu vor să se lase mai prejos. Numai că ei au învăţat că nu merge cu copy-paste, trucajul se vede prea uşor. Imaginea de pe fundal reprezintă după spusele revistei „rămăşiţele arzânde ale unui avion doborât”. Privind imaginea mai de aproape vedem cu uimire că în realitate ceea ce arde atât de dramatic este o grămadă de cauciuri. Probabil nici U.S. News nu are bugetul suficient de mare pentru a-şi trimite fotografii la Beirut şi de aceea s-a mulţumit să îi trimită la marginea oraşului să fotografieze groapa de gunoi!

Într-adevăr mass-media dezinformează în asemenea măsură încât uneori te întrebi dacă nu cumva ai de-a face cu un film de ficţiune. Francmasoneria care controlează şi foloseşte mass-media şi-a creat până acum toate pârghiile necesare pentru a ne minţi în faţă nestingherită. Agenţiile de presă mondiale selectează informaţiile şi hotărăsc apoi forma în care acestea vor ajunge la masele de oameni. Reţelele de televiziune, radiourile şi presa scrisă controlate de mediul de afaceri preiau şi răspândesc apoi dezinformările. Şi vor face aceasta atâta timp cât li se va permite. Pentru că publicul spectator îşi acceptă rolul pasiv şi are tot mai puţin dispoziţia, timpul şi posibilitatea să verifice dacă informaţiile cu care este bombardat din toate părţile sunt conforme cu realitatea.

 Peste 30 de universităţi şi spitale au realizat experimente cu droguri asupra studenţilor, respectiv pacienţilor, fără ştirea acestora, în cadrul programului secret al CIA denumit MKULTRA. Chiar şi pentru cei mai agresivi critici ai Agenţiei, dezvăluirile apărute de-a lungul timpului despre anumite operaţiuni executate cu cinism şi sadism de CIA frizează incredibilul. În 1974, ziarul The New York Times publică informaţii despre activităţi ilegale desfăşurate de CIA pe teritoriul SUA, incluzând experimente de manipulare şi control mental realizate asupra cetăţenilor americani, fără ştirea acestora. Majoritatea documentelor privind respectivele experimente fuseseră  distruse de CIA în 1971, dar chiar şi în aceste condiţii, anchetele celor două comisii au fost revelatoare. Raportul public emis în vara anului 1975 a confirmat faptul că CIA şi Departamentul Apărării (Department of Defense) au desfăşurat experimente de control mental asupra unui număr foarte mare de persoane (atât cu ştirea şi acordul lor, cât şi – în procent covârşitor – fără ştirea sau acordul acestora). Aceste experimente făceau parte din programe ample de cercetare şi experimentare privind influenţarea şi controlarea comportamentului uman prin diferite metode, care includ, printre altele, folosirea substanţelor psihoactive (de exemplu droguri precum LSD-ul şi mescalina). Dezvăluiri ulterioare ale unor foşti agenţi CIA au confirmat temerile că experimentele respective nu au fost stopate; chiar şi în prezent continuă să se desfăşoare în SUA procese intentate de victimele acestor experimente.

CIA şi Războiul Rece
CIA (Central Intelligence Agency – Agenţia Centrală de Spionaj) a fost fondată în SUA după al Doilea Război Mondial, în 1947. Presiunea „Războiului Rece” dintre URSS şi SUA a declanşat o suscipiciune aproape paranoidă între cele două superputeri. Această suspiciune reciprocă a justificat proliferarea spionajului, înarmarea, finanţarea unor conflicte colaterale şi înfiinţarea unor instituţii specializate, printre care şi CIA. Războiul Rece a servit ca pretext pentru multe acţiuni nebuneşti, criminale, abominabile sau pur şi simplu imorale. Două exemple sunt suficiente. „Operaţiunea Paperclip” este numele de cod sub care SUA a organizat aducerea oamenilor de ştiinţă nazişti în SUA, sub identităţi false, şi includerea lor în programele de cercetare militară. S-a justificat că, altfel, URSS-ul ar fi preluat respectivii oameni de ştiinţă. Operaţiunea MKULTRA, alături de alte proiecte anterioare care vizau manipularea şi controlul mental, au fost justificate de posibile experimente similare desfăşurate în blocul comunist. Primele experimente ale CIA în domeniu au fost cunoscute ca Proiectul Chatter, Proiectul Bluebird şi proiectul Artichoke.
Operaţiunea Artichoke şi LSD-ul
Programul experimental al CIA de control mental denumit „Operaţiunea Artichoke” a fost demarat în 1951. Acest proiect urmărea dezvoltarea unor metode de interogare „speciale şi extreme” care se concentrau asupra căilor şi metodelor de manipulare a minţii umane. El a fost la origine o replică la zvonurile care afirmau că URSS-ul şi China comunistă dezvoltau tehnici de spălare a creierului şi că acestea erau puse în aplicare asupra prizonierilor din războiul din Coreea, care se desfăşura la vremea respectivă şi înghiţea resursele SUA. Pe lângă tehnici de dezorientare, privare de somn, „chirurgie” psihică, electroşocuri, hipnoză, privare senzorială, programul era focalizat asupra folosirii drogurilor (de exemplu amfetaminele şi LSD-ul care tocmai fusese descoperit). Experimentele nu s-au derulat numai în laboratoare sau în case securizate, ci şi în închisori şi spitale de boli mintale.
Operaţiunea Artishoke s-a concentrat de asemenea asupra problemei disponibilizării aşa-zişilor „agenţi terminaţi”, altfel spus asupra găsirii unor metode de inducere a amneziei asupra acelor agenţi operativi care au văzut prea multe şi nu mai ofereau garanţii. Acest gen de experimente au fost la originea zvonurilor despre asasinii denumiţi „candidaţi Manciurieni”. În ciuda unor zvonuri care au circulat în anii ’50, informaţii oficiale şi detalii întunecate despre acest program au ieşit la lumină abia în 1975 când au fost declasificate anumite documente.
Experimentele cu LSD au fost continuate de proiectul MKULTRA, demarat în 1953. Unele dezvăluiri despre aceste experimente au explodat atunci când familia unui fost ofiţer biochimist, dr. Frank Olson, a intentat proces autorităţilor americane pentru decesul acestuia; oficialii CIA au trebuit să recunoască faptul că prăbuşirea fatală a lui Olson dintr-o clădire din New York s-a datorat experimentelor cu LSD la care a fost supus, fără să-şi dea acordul, în cadrul programului MKULTRA. Investigaţiile ulterioare însă au trezit suspiciuni asupra faptului că biochimistul a fost asasinat pentru că ştia prea multe.
Debutul programului complex MKULTRA
În aprilie 1953, directorul CIA, Alen Dulles, a autorizat demararea programului MKULTRA sub conducerea doctorului Sidney Gottlieb. Având la dispoziţie 6 procente din bugetul CIA, acest program a extins experimentele de control mental ale „Operaţiunii Artichoke” de la nivelul spionilor la nivel de masă, vizând controlul la nivelul unei armate aflate pe câmpul de bătaie sau chiar controlul întregii populaţii civile.
Originea acestor experimente de control mental se pare însă că merge mai înainte în timp. Se cunoaşte la ora actuală faptul că după înfrângerea Germaniei Naziste în cel de-al doilea război mondial, SUA a scos din Germania elita cercetătorilor ştiinţifici ai celui de-al treilea Reich (aşa-numita operaţiune „Paperclip”). Gottlieb a avut astfel la dispoziţie, nu doar documentaţia experimentelor de manipulare din lagărele de concentrare naziste (în special Dachau), ci şi o parte din „experţii” care le-au conceput.
Experimentele cu droguri, radiaţii, microunde şi ultrasunete din cadrul programului MKULTRA s-au realizat asupra prizonierilor de război, asupra soldaţilor, dar şi asupra unor pacienţi din spitale psihiatrice sau asupra populaţiei. Un exemplu inedit îl constituie aşa-numitele „case securizate” în care se desfăşurau experimente. Printre acestea se numărau bordeluri în care se administrau substanţe psihodinamizante atât prostituatelor cât şi clienţilor; comportamentul lor era observat prin oglinzi semitransparente.
Proiecte şi subprograme ale MKULTRA
Puţinele documente care nu au fost distruse de CIA revelează amploarea programului MKULTRA; nu mai puţin de 150 de proiecte se desfăşurau în cadrul acestuia. Documentele dezvăluie implicarea a peste 30 de Universităţi şi Instituţii în proiectele MKULTRA. Iată numai câteva dintre cele 150 de proiecte: Experimente de hipnoză realizate la universitatea Denver, Experimente desfăşurate la Boston Psychopathic Hospital, Studierea depresivilor, a schizofrenicilor şi alcoolicilor, Modificarea personalităţii, Manual de magie, Experimente cu LSD asupra studenţilor, Inducerea infirmităţilor, Fabricarea drogurilor, Recoltarea plantelor psihodinamizante, Combinarea drogurilor, hipnozei şi privării senzoriale, Somnul şi insomnia, Combinarea izolării şi electroşocurilor, Experimente asupra refugiaţilor unguri, Substanţe alergene, Taberele de copii, Influenţarea preocupărilor copiilor, Grupurile de adolescenţi, Sugestii subliminale etc. Aceste documente atestă realizarea de experimente cu droguri şi hipnoză asupra studenţilor în zeci de universităţi SUA, fără cunoştinţa sau acordul studenţilor.
CIA a cheltuit milioane de dolari în studiile metodelor de influenţare şi controlare a minţii umane prin intermediul drogurilor. Un document MKULTRA din 1955 enumeră studiile efectuate asupra substanţelor care afectează comportamentul, psihicul şi mentalul, clasificându-le astfel:
- substanţe care generează un comportament impulsiv şi imposibilitatea de a raţiona pâna la punctul în care subiectul să se discrediteze în public
- substanţe care măresc eficienţa mentală şi îmbunătăţesc percepţiile
- materiale care previn sau elimină beţia provocată de alcool
- substanţe care intensifică efectul alcoolului şi starea de beţie
- substanţe care induc (reversibil) simptomele unor afecţiuni psihomentale cunoscute
- materiale care uşurează inducerea stării de hipnoză şi o fac mai „eficientă”
- substanţe care întăresc rezistenţa la privaţiuni, tortură şi presiuni în timpul interogatoriilor sau spălării creierului
- materiale care induc amnezia (pierderea parţială sau completă a memoriei)
- metode fizice care induc stări de şoc şi confuzie şi care pot fi utilizate pe ascuns
- substanţe care produc handicapuri fizice precum paralizia picioarelor, anemie
- substanţe care induc stări euforice, fără a avea efecte secundare
- substanţe care alterează personalitatea şi stimulează dependenţa de o altă persoană
- substanţe care generează stări de confuzie mentală alterând capacitaea de a raţiona
- substanţe care diminuează voinţa şi eficienţa în muncă, atunci când sunt administrate în cantităţi infime, nedetectabile
- substanţe care generează slăbiciune şi distorsionează percepţiile vizuale şi auditive, preferabil fără efecte permanente
- substanţe care pot fi administrate pe ascuns, în cantităţi infime, pentru a face imposibilă orice activitate fizică.
Câteva experimente zguduitoare
Un experiment deosebit de odios s-a desfăşurat la Spitalul Comunitar din Lexington, Kentucky, sub conducerea doctorului Harris Isabel. Acesta a fost angajat de CIA pentru a crea o serie de droguri sintetice. În acest scop, el a făcut experimente asupra pacienţilor săi, în special asupra celor de culoare. Partea tragică este că spitalul respectiv era o unitate de recuperare a dependenţilor de droguri şi alcool. În loc să îi trateze pe cei care se internau acolo de bunăvoie, personalul medical le administra cantităţi mari de droguri. Uneori se făcea aceasta fără ştirea sau asentimentul pacienţilor, alteori era exploatată efectiv dependenţa lor. LSD-ul, morfina, mescalina, marijuana şi scopalamina sunt doar câteva dintre substanţele experimentate.
Una dintre tehnicile investigate implica administrarea, practic continuă a LSD-ului, în cantităţi foarte mari, pentru perioade lungi de timp (peste două luni). O altă tehnică urmărea combinarea efectelor barbituricelor (injectate într-un braţ) cu amfetaminele (injectate în celălalt braţ, după ce pacientul adormea). Scopul era ca subiectul să poată fi interogat în somn. Alte experimente combinau drogurile foarte tari (heroina, de exemplu) cu alcoolul.
Experimente MKULTRA s-au desfăşurat şi în Canada, prin intermediul medicului Donald Cameron, care a fost recrutat de CIA când lucra la Institutul Allan Memorial Institute din cadrul Universităţii Mc Gill din Montreal. El era plătit de CIA pentru a face experimente din programul MKULTRA pe pacienţii săi. În afară de LSD, Cameron experimenta diferite substanţe cu efect paralizant şi terapia cu electroşocuri de 30-40 ori mai intense decât în terapia convenţională. El inducea pacienţilor o stare de comă de lungă durată prin intermediul unor droguri (este cunoscut un caz în care un pacient a fost menţinut trei luni în comă) şi în acest timp le punea benzi cu sugestii sau zgomote. Alegând pacienţi care fuseseră internaţi pentru tulburări minore, precum anxietate sau depresie postnatală, el a obţinut efecte ireversibile asupra acestora, distrugându-i la modul cel mai concret. Ca efecte ale tehnicilor aplicate, pacienţii uitau să vorbească, nu îşi mai recunoşteau părinţii, deveneau convinşi că investigatorii sunt părinţii lor. Incontinenţa şi amnezia sunt efectele cele mai neînsemnate ale procedeelor experimentate de Cameron.
Acest personaj odios era considerat o somitate în lumea ştiinţifică. El era preşedintele Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, preşedintele Asociaţiei Psihiatrice din SUA şi a  celei din Canada în acelaşi timp. El făcuse parte de asemenea din tribunalul medical de la Nürenberg. Aşa-numitele „experimente canadiene” ale MKULTRA au ieşit la iveală mult mai târziu, în 1984. Cea mai şocantă dezvăluire a fost faptul că autorităţile canadiene nu numai că ştiau despre aceste experimente, dar chiar au aprobat desfăşurarea lor.
Problema recrutării subiecţilor era rezolvată şi prin şantaj. CIA avea control asupra unui număr relativ mare de bordeluri, în care filma pe ascuns tot ce se petrecea. Unele bordeluri erau amenajate ca veritabile case securizate de studiu şi analiză. Fie  vizitatorii erau drogaţi fără ştirea lor şi filmaţi pentru a li se analiza comportamentul, fie erau şantajaţi prin anumite filmări pentru a accepta să se supună testelor.
Mai mult chiar, prin metode de control mental ale proiectului MKULTRA au fost „antrenate” un număr mare de prostituate. Scopul era, printre altele, punerea lor la dispoziţia unor personaje politice importante. Drogurile şi alte metode manipulative erau folosite pentru spălarea pe creier a acestor fiinţe chinuite, pentru ca ele să menţină discreţia şi să se supună tuturor capriciilor clienţilor lor. Pe de altă parte, ca orice altă agenţie de spionaj, CIA avea pe ştatul de plată numeroşi „agenţi” care de fapt erau prostituate.
Experimente de manipulare cu unde electromagnetice
Oficialii CIA au declarat că experimentele cu droguri au fost abandonate în anii ‘60, pentru că nu s-au obţinut rezultate notabile. Nu există însă nicio garanţie că acesta ar fi adevărul, mai ales că foşti salariaţi ai CIA au confirmat prin declaraţii publice continuarea certă a experimentelor cu droguri mai târziu, în anii ’80 şi chiar şi în prezent. Alte surse din CIA au declarat că eforturile de cercetare s-au focalizat asupra „psihoelectronicii” – manipularea cu ajutorul şocurilor electrice.
Doctorul Jose Delgado, neurofiziolog la Universitatea Yale, a beneficiat de finanţare pentru experimentele sale de stimulare electrică a creierului. Prin implantarea unor electrozi în creier, Delgado a descoperit că putea avea o mare putere asupra subiecţilor săi. El a creat nişte dispozitive electronice care operau pe bază de unde radio de frecvenţă medie. Receptorul implantat la nivelul creierului permitea modificarea stării psihice într-o plajă foarte largă (dar numai negativă). Stările induse includeau furia, dorinţa necontrolată şi oboseala. Delgado a ajuns la concluzia că atât mişcările, cât şi emoţiile şi comportamentul pot fi comandate prin impulsuri electrice.
Experimentele realizate de dr. Ross Adey de la Universitatea din California au demonstrat posibilitatea de a influenţa undele cerebrale prin intermediul unor unde radio specifice. Un alt om de ştiinţă, Allen Frey, a realizat experimente de inducere a somnului la distanţă, prin intermediul undelor electromagnetice. De asemenea, el a reuşit inducerea unor zgomote şi a altor perturbări senzoriale prin intermediul undelor radio (subiectul auzea zgomote care nu existau de fapt). Experimentele sale au fost continuate de Joseph Sharp, care a reuşit să transmită cuvinte prin intermediul undelor radio. Toate aceste experimente ştiinţifice ar fi putut fi folosite şi în scopuri benefice, dar din păcate au fost muşamalizate şi apoi monopolizate de agenţiile de spionaj.
În 1974, J.F. Scapitz a experimentat combinarea acestor experimente şi tehnologii care folosesc undele electromagnetice cu experimentele iniţiale de hipnoză din cadrul proiectului MKULTRA. Astfel, prin transmiterea unor sugestii sau comenzi rostite de un hipnotizator experimentat se acţiona direct la nivel subconştient asupra subiecţilor, fără ca aceştia să realizeze că se petrece ceva.
Conexiuni posibile
Mişcarea hippie şi aşa-numita „vară a iubirii” din anul 1967 sunt, afirmă specialiştii, corelate cu experimentele cu LSD realizate asupra populaţiei SUA şi în special asupra tineretului american, în cadrul MKULTRA şi posibil şi al altor programe secrete. Există de asemenea mărturii conform cărora anumite activităţi oculte de genul celor care se desfăşoară în subteranele de la Bohemian Grove, care implică ritualuri satanice combinate cu orgii sexuale şi ajung uneori chiar la sacrificii umane, folosesc pe post de victime persoane care au fost supuse perioade îndelungate tehnicilor de spălare pe creier şi de control mental din cadrul programului MKULTRA.

Culisele războiului dintre Irak şi Iran. Implicarea Statelor Unite

Încă din anii 1950, Iranul a fost un aliat de bază pentru Statele Unite, care i-au acordat susţinerea şi asistenţa de care a avut nevoie pentru a prospera. Şahul Iranului, Rheza Mohammad Pahlavi, a condus ţara în mod despotic, fiind încurajat de Washington să îşi mărească ambiţiile de îmbogăţire. Odată cu creşterea preţului petrolului, Iranul a lansat un vast program de înarmare şi industrializare semnând un acord de cooperare pe probleme nucleare cu americanii, cu scopul de a face din armata sa a treia putere a lumii. Schimbul era profitabil pentru ambele părţi. Asasinii economici trimişi în Iran l-au descris pe şah ca fiind un conducător sclipitor, hotărât să facă tot posibilul pentru ca ţara sa să devină un exemplu de civilizaţie umană, de cooperare între creştini şi musulmani, de democraţie şi egalitate. Cei din clasa conducătoare îşi trimiteau odraslele în America şi deschideau porţile firmelor americane să intre pe piaţa internă. Dar toate acestea erau doar de ochii lumii, Iranul fiind în realitate „mandatarul hegemoniei Statelor Unite în Orientul Mijlociu”. Visele de mărire ale şahului i-au determinat pe asasini să-şi ducă la îndeplinire planurile de subjugare a ţării pentru a pune astfel mâna pe rezervele imense de petrol.

„Sarcinile şi misiunile MAIN (companie privată americană numită Charles T. Main) în Iran au sporit semnificativ după 1974. Goana contra cronometru după petrol devenise frenetică. Fusese lansat cuvântul de ordine: aduceţi ţările OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) în ograda noastră, faceţi din ele servitorii Imperiului.”

Dar situaţia aceasta nu a durat foarte mult. În 1978 a avut loc Revoluţia şiită în urma căreia şahul a fost îndepărtat de la putere, în ciuda opoziţiei americane. Au urmat o serie de violenţe împotriva a tot ce însemna America şi a ceea ce avusese legătură cu fostul şah Pahlavi. După îndepărtarea de la putere a şahului puterea a fost preluată de ayatollahul Ruhollah Khomeini.

„Urmărind desfăşurarea evenimentelor din Irak, m-am gândit de multe ori la cuvintele pe care mi le spusese inginerul iranian ce ne escortase pe mine şi pe ceilalţi doi angajaţi ai MAIN, pe drumul către Kreman şi Bandar-e Abbas. „Iranienii nu sunt arabi. Noi suntem persani, arieni”, spuse el. „Arabii sunt o ameninţare pentru noi. Suntem 100% cu voi, băieţi”. Brusc, sorţii se răsturnaseră. Iranienii se transformaseră în băieţi răi, iar un arab pe nume Saddam devenise aliatul nostru, al americanilor.”

Tot în acea perioadă, în Irak a fost numit conducătorul forţelor armate Saddam Hussein, fiind considerat conducătorul de facto al Irakului, înainte să preia puterea formal în 1979. O dată cu venirea la putere a ayatollahul-ui, Saddam se temea că influenţele islamice vor creşte în popularitate asupra populaţiei şiite, care era majoritară din Irak. Şi atunci a început războiul dintre Irak şi Iran care a durat aproape opt ani, timp în care Statele Unite au profitat din plin de pe urma acestuia, susţinându-l atât financiar cât şi cu armament pe Saddam Husein. I s-au oferit avioane cu reacţie, tancuri, rachete, s-au construit combinate chimice pentru a produce iperită şi sarin necesare pentru confecţionarea armelor chimice folosite împotriva rebelilor iranieni, kurzi şi şiiţi. I s-au acordat împrumuturi generoase de miliarde de dolari. Toate acestea pentru a putea pune mâna pe cel de-al doilea zăcământ de petrol al lumii.

După acest război, Saddam s-a trezit cu o datorie de aproximativ 75 de miliarde de dolari, în mare parte datorată Kuweitului şi Statelor Unite, făcând presiuni asupra Kuweitului să şteargă datoria de război. Conflictul creat s-a transformat în război, de data aceasta împotriva Kuweitului, sub pretextul că Irakul deţine drepturi istorice asupra acestuia. Statele Unite au construit rapid o coaliţie internaţională sub egida ONU şi au impus embargo economic asupra Irakului, iar la scurt timp după aceea au început atacurile împotriva armatei irakiene, forţând-o să se retragă din Kuweit, dar menţinând un control militar în Irak.

Pe parcursul acestei perioade, asasinii economici americani au fost din nou trimişi în misiune pentru a-l convinge pe Saddam să se alăture imperiului, obligându-l să facă o înţelegere cu SAMA (Saudi Arabian Monetary Agency) pentru a accepta unele împrumuturi financiare, în urma cărora americanii urmau să le furnizeze şi mai mult armament şi totodată i-ar fi garantat lui Saddam protecţia lui personală.

Dar Saddam a refuzat să facă acest lucru şi ştia şi la ce să se aştepte în urma acestor respingeri. Ştia ce sunt asasinii economici şi şacalii, deoarece în 1959 fusese angajat de CIA pentru a-l asasina pe preşedintele irakian Abd al-Karim Qasim. Pentru a asasina oameni de valoarea lui Saddam însemna complicitatea gărzilor lui de corp. Dar el a prevăzut destul de bine mişcările celor de la Washington şi le-a dejucat planurile şacalilor trimişi să-l ucidă, angajându-şi numeroase sosii şi filtrându-şi cu rigurozitate oamenii din gardă, astfel încât niciunul dintre ei nu ştia pe cine apără de fapt: pe Saddam în persoană sau un simplu actor.

„Tentativa şacalilor a dat greş, astfel încât, în anul 1991, Washingtonul a apelat la o soluţie extremă: primul preşedinte Bush a trimis armata Statelor Unite în Irak. La momentul respectiv Casa Albă nu-şi dorea să-l înlăture de la putere pe Saddam, deoarece era genul de conducător pe placul administraţiei: un tip puternic, capabil să-şi menţină sub control poporul şi să întreprindă acţiuni preventive de descurajare împotriva Iranului. Pentagonul a presupus că, distrugându-i armata, avea să-l pedepsească suficient, numai că el avea să revină la vechile idei. La începutul anilor 1990, asasinii economici s-au întors la treabă. El nu a cumpărat pachetul de ofertă, iar şacalii au mai dat un rateu. Cel de-al doilea preşedinte Bush a scos armatele, iar Saddam a fost îndepărtat de la putere şi executat.”

„Cea de-a doua noastră invazie în Irak le-a transmis militanţilor islamişti cel mai puternic semnal cu putinţă. Ei ştiau că incidentul din 11 septembrie a fost o simplă justificare, că piraţii aerului nu aveau nicio legătură cu Saddam sau cu Irakul. Ei au mai înţeles că dreptul creştin influenţa profund politica SUA, şi se aliniase la lobby-ul israelian şi că era determinat să subjuge Orientul Mijlociu şi să controleze rezervele de petrol ale lumii şi rutele sale de transport.”

Reacţia lumii arabe a fost una de profundă indignare, resentimentele pe care le aveau încă din Evul Mediu s-au amplificat de-a lungul secolelor care au urmat. Ei nu au iertat niciodată Europa pentru că au impus graniţe şi conducători peste ţinuturile lor. Atunci când primul ministru israelian David Ben-Gurion a instituit şi a proclamat noul stat Israel în 1948, ţările aflate în vecinătate au pornit imediat la atac. Dar noul stat creat a fost susţinut de SUA, acordându-i acestuia ajutor necondiţionat. Musulmanii au privit cu neîncredere această alianţă. „Aceştia erau iritaţi de pactul pe care l-au încheiat asasinii economici cu Arabia Saudită şi de occidentalizarea ulterioară a acestei ţări, patria celor mai sacre situri religioase ale lumii islamice. Invazia Irakului în anul 1991 şi prezenţa militară evident ostentativă a Statelor Unite care a urmat a venit în sprijinul teoriei potrivit căreia Occidentul continua o tradiţie introdusă de zloţii europeni ai Evului Mediu. Pentru musulmanii din Orientul Mijlociu, cea de-a doua invazie a fost un afront intolerabil, oferindu-le militanţilor arabi o nouă legitimitate. În ochii multor oameni de pe tot globul, ei au fost transformaţi peste noapte din „terorişti” în „luptători pentru libertate”, iar cei care-i vedeau în această nouă lumină nu proveneau doar din lumea musulmană.”

Conflictul armat şi urmările asupra Orientului Mijlociu

„Lumea în care trăim în prezent este una în care se aude zăngănit de arme mai mult ca niciodată. Corporatocraţia prosperă de pe urma unei economii care depinde de producţia de echipamente pentru armată. Companiile americane producătoare de armament se situează printre cele mai profitabile firme de pe glob. Combinate cu cele ale Marii Britanii, Franţei, Rusiei şi Braziliei, vânzările acestora se apropie anual de un total de 900 de miliarde de dolari. Arsenalurile de arme chimice, nucleare şi biologice din zilele noastre împreună cu cele mai tradiţionale sunt capabile să stimuleze economiile, deşi, în acelaşi timp, tot ele reprezintă o ameninţare de genocid. Consumul de armament a atins cote de dependenţă la nivel global: statutul politic al unei ţări se măsoară de multe ori prin prisma dimensiunii arsenalului de care dispune. Corporatocraţia a reuşit să asocieze afacerea de vânzare a morţii cu diplomaţia internaţională. Un exemplu: Israelul şi Egiptul primesc fiecare miliarde de dolari anual din partea Washingtonului de pe urma participării lor din anul 1978 la acordurile de pace de la Camp David. Ca parte a acestui acord de „pace”, lor urmează să le fie destinate o mare parte a fondurilor aprobate de Congres, în scopul achiziţionării de echipamente militare de la Statele Unite.”

După încheierea războiului din Vietnam, Orientul Mijlociu a devenit principalul consumator de armament şi totodată, poligonul de tragere. Cu toate că aceste fapte erau evidente pentru cei care înţelegeau mecanismele dominaţiei imperiului, majoritatea oamenilor se lăsau înşelaţi de mass-media, de imensa dezinformare din întreaga presă de pretutindeni, fiind convinşi că luptele care se dădeau aveau cu siguranţă legătură cu idealuri nobile şi că ele se dădeau pentru democraţie şi pace. Toată această perdea de fum a fost creată de asasinii economici şi de mogulii de presă care slujeau cu succes interesele corporatocraţiei.

Dar nu toate acţiunile corporatocraţiei erau încununate de victorie. Multe dintre ele erau soldate în realitate eşecului. Aceste eşecuri au propulsat statele din Asia în criză economică. China a avut o ascensiune fulgerătoare, până la atingerea poziţiei de lider global, „făcând-o în acelaşi timp sensibilă la lăcomie deşănţată şi fuga după bunuri materiale – de inspiraţie americană – şi au mărit radical decalajul dintre bogaţii şi săracii din Asia. În America Latină, acţiunile noastre au constrâns milioane de persoane să ducă o viaţă degradantă, în lipsuri materiale, au subminat o clasă de mijloc în ascensiune şi, finalmente, au dat un impuls mişcărilor şi revoltelor indigene şi naţionaliste, fapt care a condus la ridicarea unui nou val de lideri anti-corporatişti care au câştigat puterea.”

Cei de la Washington au negat că ar fi avut vreo vină pentru aceste eşecuri, ei fiind consideraţi a fi „băieţii buni” care proclamă democraţia şi susţin idealurile de libertate. Buletinele de ştiri de la radio şi televiziune, ziarele şi revistele abundau de rapoarte în care erau acuzaţi fanaticii religioşi, funcţionarii guvernamentali străini corupţi şi conducătorii Lumii a Treia. Dar toţi aceşti aşa-zişi vinovaţi ce erau arătaţi cu degetul de lumea întreagă nu erau decât marionetele corporatocraţiei, cei care s-au lăsat înşelaţi de agenţii imperiului, sau cei care s-au împotrivit acestuia. „Dictatorii” erau de fapt conducători aleşi prin vot democratic de poporul statului respectiv, în ciuda încercărilor asasinilor economici şi ai şacalilor de a-i înlătura.

„Cu ajutorul eforturilor concertate ale politicienilor, preşedinţilor de corporaţii şi ale unei prese colaboraţioniste, eşecul politicii externe a SUA – cel puţin din Asia şi din America Latină – a fost ascuns de majoritatea cetăţenilor americani. Cu toate acestea, rateurile erau vizibile în Orientul Mijlociu. Chiar şi înainte de invazia din Irak, a fost evident faptul că marile corporaţii pierduseră controlul şi că strategiile puse în practică de asasinii economici se întorseseră împotriva noastră. S-a ajuns la escaladarea violenţei, iar atitudinea antiamericană devenise transparentă. Planul pus la punct de Kermit Roosevelt ne-a explodat în faţă, când, în anul 1979, militanţii naţionalişti l-au detronat pe şah. Sprijinul acordat Israelului de către Statele Unite a lăsat pe drumuri milioane de palestinieni, a generat lupte şi conflicte fără sfârşit şi i-a înfuriat pe musulmanii de pe toate continentele. Transformarea Arabiei Saudite într-o miniatură a culturii occidentale i-a înrăit pe conservatorii musulmani. Arabii care-şi făcuseră studiile la Oxford şi la Harvard au înţeles că în spatele proiectelor noastre se ascundeau planuri de jefuire a petrolului care le aparţinea.

În 11 septembrie 2001, visul pe care-l nutrise corporatocraţia de a pune mâna pe petrol, cu consimţământul şi concursul unor state islamice surogat şi al unei armate de sprijin staţionată în Israel, a explodat, transformându-se într-un coşmar incendiar.

Reacţia Washingtonului a urmat ruta cunoscută, fapt care a pus ţara într-un pericol şi mai mare. Intervenţia armatei americane în Afganistan a întors împotriva noastră un întreg mapamond care până atunci compătimise cu noi. Invazia în Irak a transmis lumii întregi mesajul clar că Washingtonul era mai interesat să-şi asigure cantităţile necesare de petrol, decât să-l vâneze pe Osama bin Laden. Pe termen lung, acţiunea a inflamat şi mai mult populaţiile musulmane şi aşa furioase, a inspirat milioane de islamici să se înscrie în celulele teroriste, a scos în evidenţă vulnerabilitatea soldaţilor americani şi a cufundat Statele Unite în ceea ce poate fi însumat sub titlul generic de faliment. Strategiile politice care au urmat momentului 11 septembrie au fost într-adevăr ultimele şi cele mai evidente dintr-o serie de gafe monumentale. Pentru fiecare acţiune pe care corporatocraţia o pretindea a fi un succes – instalarea şahului în Iran, a dinastiei saudite, a familiilor conducătoare din Kuweit şi din Iordania, a unui dictator prietenos în Egipt şi în sprijinirea militarismului israelian – au existat pierderi compensatorii, ca revoltele molahilor, creşterea popularităţii al-Qaeda, înlocuirea unor guverne moderate cu unele cu vederi radicale, venerarea eroilor-martiri care au apărut în urma atacurilor sinucigaşe cu bombă şi escaladarea fanatismului.”

În urma tuturor războaielor purtate în diferite colţuri ale lumii, corporatocraţia a avut foarte mult succes. Maşina de război a câştigat, proprietarii companiilor americane de armament au strâns profituri imense din Vietnam, Afganistan, Irak şi din multe alte zone. Chiar dacă costul unui război se ridică la sume gigantice, fără să mai punem în balanţă numărul imens de pierderi de vieţi omeneşti şi de familii, case şi regiuni întregi distruse, corporatocraţia a primit compensaţii uriaşe.

„Spre deosebire de Vietnam, războiul din Irak, combinat cu neînţelegerile din întreaga regiune, reprezintă o ciocnire între ideologii. El nu numai că opune creştinătatea şi iudaismul Islamului, dar, într-o anumită privinţă, este un referendum asupra sensului pe care-l are noţiunea de materialism de consum.
Aparenţele ne fac să credem că tagma corporaţiilor iese învingătoare în acest referendum, în locuri ca Dubai. Însă tot ce trebuie să facem este să fixăm canalele televizorului pe buletinele de ştiri din Iran, Irak, Egipt, Liban, Israel şi Siria, pentru a ne da seama că Dubaiul este o anomalie, iluzia unei oaze aflate în plin deşert. Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul primului deceniu al anilor 2000, unica concluzie pe care o putem trage este că marile corporatocraţii ne-au condus spre o prăpastie de proporţii istorice.”

Apa din SUA, contaminată de corporaţii şi armată

ihai Vasilescu

Apa pură, această resursă indispensabilă vieţii este tot mai greu de găsit. Poluarea provocată de marile corporaţii industriale şi agricole, producţia crescândă de armament reprezintă o ameninţare tot mai mare la adresa mediului, a sănătăţii şi chiar a vieţii oamenilor. Jurnaliştii independenţi de la Newswire şi Alternet dezvăluie situaţia îngrijorătoare din SUA, pe care mass-media corporatistă s-a străduit să o muşamalizeze.

Legea apelor curate (Clear Water Act) a intrat în vigoare în SUA în 1972 şi îşi propunea ca până în anul 1983 să cureţe apele de pe teritoriul american, astfel încât acestea să fie bune pentru înot şi pescuit, şi până în 1985 să elimine deversarea de agenţi poluanţi în cursurile de apă. Astăzi, în mai mult de 40% din râurile şi lacurile Americii nu se mai poate înota sau pescui. Un raport realizat de Grupul de cercetare pentru interesul public (Public Interest Research Group) în martie 2006 arată că în perioada iulie 2003 – decembrie 2004 peste 62% din companiile americane au deversat agenţi poluanţi în apă, peste limitele stabilite de Legea apelor curate.

În acest timp, administraţia Bush face eforturi constante de a pune piedici în calea Legii apelor curate. În 2003, declarat chiar de Bush „Anul Apelor Curate”, administraţia americană a scăzut măsurile de protecţie a cursurilor mici de apă, a micilor lacuri şi a mlaştinilor şi a redus bugetul Agenţiei de protecţie a mediului (EPA).

Atrazina, unul din cei mai toxici poluanţi din agricultură

Nu doar marile corporaţii industriale, ci şi agricultura contribuie la poluarea apelor. Situaţia cea mai îngrijorătoare este în Midwest, cea mai mare zonă agricolă din SUA, unde există vaste culturi de porumb. Atrazina, o substanţă interzisă în mai multe ţări europene, este un ierbicid folosit pe scară largă în America pentru culturile de porumb. Nivelul maxim admis de atrazină în apa de băut este de 3 părţi la un miliard, dar în apele curgătoare din Midwest s-au descoperit nivele de 224 de părţi la un miliard, în timp ce în rezervoarele de apă pentru irigaţii din această regiune, atrazina atinge şi nivele de 2300 de părţi la un miliard.

Producţia de arme otrăveşte mediul cu substanţe cancerigene

Producţia de arme se află pe locul trei printre cei mai mari poluanţi, generând anual deversări cât cele mai mari cinci companii chimice internaţionale la un loc. Creşterea dramatică a nivelului de tricloretilenă din apele publice este unul dintre efectele numeroaselor încălcări ale legilor din domeniul sănătăţii publice şi a legilor de mediu de către companiile producătoare de armament şi de către Departamentul American al Apărării.

În SUA, cel mai des întâlnit poluant industrial din apa de băut este tricloretilena, un cunoscut cancerigen. Este utilizată ca solvent, mai ales în domeniul militar. Încă din timpul războiului cu Coreea, firmele care aveau contracte cu Armata, cum ar fi Hughes Missiles Systems, utilizează tricloretilena pentru a curăţa avioanele, liniile de alimentare şi compartimentele pentru rachete de luptă şi bombe.

În 2001, Agenţia de protecţie a mediului (EPA) a iniţiat un proiect prin care cerea Administraţiei americane să reducă limitele acceptate de tricloretilenă de la 5 părţi la un miliard la o parte la un miliard. Pentagonul, Departamentul Apărării, Departamentul pentru energie şi NASA s-au opus vehement. S-a cerut atunci realizarea unui raport din partea Academiei Naţionale de Ştiinţe care a confirmat măsurătorile şi concluziile EPA. Analiza Academiei Naţionale de Ştiinţe arăta în plus că tricloretilena afectează în mod serios sănătatea, producând cancer de rinichi, boli autoimune şi perturbând funcţiile neurologice şi dezvoltarea. Cu toate acestea, administraţia americană a ignorat aceste cercetări şi nu a luat nicio măsură. La rândul ei, mass-media corporatistă a trecut sub tăcere aceste informaţii, în loc să tragă un serios semnal de alarmă prin publicarea lor la scară largă.   ARTICOLE PRELUATE

Share this:

• Twitter
• Facebook13
• Google
•