O DOVADA IN PLUS CA INDUSTRIA MUZICALA ESTE SATANICA
La o mica cercetare am gasit o multime de mesaje ascunse in melodii foarte populare, pe care le auzim peste tot. Aceste mesaje sunt ascunse (sau nu) in versiunea inversa a melodiei sau efectiv in melodia normala. De obicei “vinovati” sunt compozitorii, care sunt evident constienti de mesaj. Unii artisti habar nu au ce canta, altii sunt perfect constienti si chiar promoveaza astfel de lucuri.
La vizualizarea unui mini documentar, un fost satanist spunea ca ei credeau ca lucifer era un inger, care a fost trimis de Dumnezeu in iad. Pana aici, adevarat. Insa ei considerau ca a fost nedpreptatit, ca el si ceilalti draci sunt la fel de frumos ca si ingerii, prin urmare, il/ii venerau. Erau adepti ai iluminismului, grupare ce doreste manipularea masei populatiei. Din aceasta grupare fac parte acesti cantareti constienti de mesajele lor, cat si anumiti compozitori. Dupa efectuarea unor studii s-a demonstrat ca daca o melodie are un inteles data invers, creierul nostru este atat de destept incat in subconstient il poate descifra si intelege. Sunt o multime de melodii care invers se aud ca “I want some weed” (vreau niste iarba) si atunci cand asculta acele melodii oamenii vor sa se simta bine trupeste.
Sa dau exemple concrete.
Cel mai cunoscut adept al acestei grupari este rapperul Jay-Z.
Este evident, insa va voi lasa pe voi sa decideti. Pe langa faptul o melodie de-a sa intoarsa invers suna cam asa: “6 6 6, murder murder Jesus, 6 6 6″ – “6 6 6, omorati-l omorati-l pe Iisus, 6 6 6″ acesta are si melodii in care mesajul nu este DELOC asuns:
Una dintre ele este “Lucifer”:
Lucifer, dawn of de morning! I’m gonna, chase you out of Earth
Lucifer Lucifer, dawn of de morning…
(I’m from the murder capital, where we murder for capital)
Lucifer, in zorii diminetii! Te voi urmari pana in afara Pamantului
Lucifer Lucifer, in zorii diminetii…
sau
o alta melodie, D’evils:
“Dear God I wonder he can save me,
Illuminati on my mind, soul and my body”
“Draga Dumnezeule, ma intreb daca ma poate salva,
Illuminati in minte, sufletul si trupul meu”
Mai trebuie exemple? Mai sunt O GROAZA!
Rihanna
In afara faptului ca in videoclipul “Umbrella” foloseste o piramida in care ea se fataie dezbracata, melodia si inseamna ceva:
S-au folosit de ebraica si araba (limba Bibliei si a Coranului) pentru a ascunde mesajul:
in ebraica, Ellah = Dumnezeu
in araba, Allah = Dumnezeu
in ebraica si araba, la = nu
Daca stii aceste lucruri, observi clar:
“Under my umbre -la Allah, Ellah, eh eh eh” adica “nu Dumnezeu, nu Dumnezeu”.
Inca un exemplu cu o melodie de-a Rihannei: http://www.youtube.com/watch?v=oMw3iESGbyM
se aude CLAR: “yes, he’s under and he can’t get out” – “da, el este dedesupt si nu poate iesi”
“Satan forever” – “Satana pentru totdeauna”
“Evil lives in me” – “Raul traieste in mine”
Kayne West, de asemenea cu o multime de intelesuri…
Ce se intampla cand acesti trei se unesc?
Jay-Z ft. Kanye West & Rihanna – Run This Town
“I’ll be back, so will Satan” – “Ma voi intoarce, asa va face si Satana”
” Us, Us, Forever ” – ” Noi, Noi, pe vecie”
“Illuminati crew” – “Brigada Illuminati”
etc.
Chris Brown
(si asta trebuie privit)
Jay-Z, Rihanna, Chris Brown-aceeasi casa de discuri.
Beyonce
Beyonce, iubita lui Jay-Z este de asemenea controlata. In ultima vreme, manusile, ochelarii, accesoriile, costumele sale nu sunt doar simple costume. Sunt pline de semnificatii ale lui Baphomet/Lucifer.
Britney Spears
Piece of me, invers -> “I love Satan only” De asemenea, Britney are o noua melodie, “3″
Fara nici un mesaj ascuns spune:
“1, 2, 3
Peter, Paul & Mary
Gettin’ down with 3P
Everybody loves “uhh”
Countin’”
“1, 2, 3
Petru, Paul si Maria
Au un ménage à trois
Toata lumea iubeste “uhh”
Numar”
3P in limajul american de zi cu zi inseamna threesome = ménage à trois
As putea continua la nesfarsit cu aceste exemple, daca mai vreti spuneti…
Inchei prin a va arata ceva si mai si…Barack Obama.
Sloganul sau este “Yes we can!” care spus de el, dat invers, inseamna “Thank you satan!” http://www.youtube.com/watch?v=jqALdkTArqs http://www.youtube.com/watch?v=IFZInXscfYw http://www.youtube.com/watch?v=CVjXYeAgbE8
Este peste tot!
Postati daca gasiti ceva… Ce credeti despre toate astea? http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=7440 Pentru cei mai multi dintre telespectatorii fideli ai postului MTV, ceremonia premiilor videomuzicale (Video Music Awards) probabil drept un spectacol mai „nonconformist”. Însă pentru ochiul unui observator atent şi avizat, sub aparenţa „spontaneităţii” şi a „originalităţii”, în desfăşurarea întregului eveniment au fost vizibile o multitudine de simboluri şi manifestări oculte foarte conforme cu anumite tradiţii. În cele ce urmează vom dezvălui faptul că sub masca show-ului MTV s-a desfăşurat un ritual masonic ocult închinat Satanei, ritual la care au participat, din păcate, sute de milioane de telespectatori din toată lumea, contribuind astfel la amplificarea efectelor sale nocive şi perturbatoare.
Este ceva obişnuit ca ceremoniile premiilor MTV să includă manifestări stranii, vulgare, tenebroase sau chiar oculte. Însă în cadrul spectacolului din acest an, simbolurile şi manifestările ritualice sataniste au fost de-a dreptul ostentative. Privitorii neavizaţi au considerat probabil anumite gesturi, cuvinte, costume sau elemente de scenografie ca fiind discutabile, nebuneşti, şocante, teribiliste sau „originale”. Adevărata semnificaţie a acestor reprezentaţii poate fi identificată numai în cazul cunoaşterii unor minime elemente ale ritualisticii şi simbolismului masonic secret, dezvăluite în ultimii ani de către o serie de publicaţii. Doar astfel putem realiza că, de fapt, întregul spectacol a fost o voalată punere în scena a unor ritualuri malefice, a căror încărcătură subtilă a fost transmisă virtual întregii planete.
Cântăreaţa Lady Gaga, în timpul reprezentaţiei
Spectacolul MTV Video Music Awards (VMA) 2009 a fost foarte diferit
faţă de cele precedente, fiind focalizat pe un număr redus de artişti şi
ignorându-i pe foarte mulţi alţi muzicieni sau trupe de succes. Cei
„aleşi” au devenit personaje ale ceremoniei MTV şi au interpretat
diferite scene ale dramei ritualice. Desigur această afirmaţie poate
părea greu de crezut în ochii telespectatorilor obişnuiţi ai postului
MTV. Însă prin identificarea elementelor oculte ale lojilor masonice şi
aceştia vor putea să decodifice referinţele simbolice ale anumitor
ceremonii malefice de sorginte satanică ce au inspirat acest spectacol.Predica Marii Preotese şi evocarea entităţii unui demon sau a unei persoane decedate
Marea Preoteasă a industriei muzicale, Madonna, „înţeleapta” mult venerată a MTV-ului, deschide show-ul cu un moment solemn: elogiul adus lui Michael Jackson. În ciuda faptului că ei doi nu fuseseră nici apropiaţi şi nici nu se cunoscuseră prea bine, Madonna, adeptă a curentului Kabala ce cuprinde învăţături studiate în cadrul lojilor masonice, a fost totuşi cea aleasă să îi aducă un ultim omagiu. Madonna chiar a fost criticată, în urmă cu câţiva ani, de către rabinul Ariel Bar Tzadok, pentru că abuzează în creaţiile sale videomuzicale de simbolismul provenit din tradiţia Kabala, acesta considerând sacrilegii acţiunile cântăreţei de a dezvălui printr-un tatuaj „numele secret al lui Dumnezeu” şi de a imita elemente ale practicilor religioase iudaice. (http://www.koshertorah.com/PDF/madonna%20kabbalah.pdf)
Discursul kabalistic al Madonnei în faţa sălii ridicate în picioare în semn de omagiu s-a axat pe ideea „Michael Jackson a fost un rege venit din alte lumi” şi a fost punctat în mod repetat cu afirmaţia „dar totuşi el a fost şi o fiinţă umană”. Imediat după discurs, pe ecran a fost proiectat un omagiu video început într-un mod lugubru, cu figura de cadavru înviat din morţi a lui Jackson, din clipul Thriller (Groaza), unde acesta juca rolul de zombi dansator, alături de alte personaje în putrefacţie, proaspăt ieşite din morminte. În timp ce pe scenă o trupă de artişti reproduce mişcările sacadate din videoclip, din boxe se aude vocea lui Vincent Price recitând renumitele versuri ale cântecului, însoţite în final şi de binecunoscutul râs demonic al aceluiaşi actor:
Şi oricine va fi găsit / cu sufletul decăzut / trebuie să stea şi să înfrunte haitele iadului / şi să putrezească în carcasa unui cadavru.
Cea mai infectă duhoare e în aer / spaima celor 40000 de ani / şi siniştri vampiri din fiecare mormânt / se apropie pentru a-ţi pecetlui sfârşitul.
Şi deşi te lupţi să rămâi în viaţă / corpul tău începe să tremure / căci niciun muritor nu poate rezista / maleficităţii groazei (sau filmului „Thriller”; joc de cuvinte).
Desigur, putem consideră că e oarecum normal ca cel mai răsunător succes al lui Michael Jackson să fie inclus într-un memorial. Însă totodată a începe omagiul postum tocmai cu aceste secvenţe, la doar câteva săptămâni după înmormântare, a fost o alegere cel puţin stranie şi macabră. Cineva, undeva, a luat nişte decizii destul de dubioase în organizarea evenimentului, dar, deloc surprinzător, acest lucru s-a potrivit de minune cu vibraţiile întregului spectacol, ce parcă a fost în permanenţă bântuit de fantoma regretatului cântăreţ.
Testarea / umilirea neiniţiatului şi solidaritatea „frăţească” masonică
După acest omagiu pregătitor şi introducerea showului a urmat decernarea primului premiu al serii. Cântăreaţa de pop-country Taylor Swift, o frumoasă americancă în vârstă de 19 ani, reuşeşte performanţa de a câştiga în detrimentul unor vedete „consacrate” precum Lady Gaga, Beyonce, Katy Perry sau Pink, premiul la categoria „Cel mai bun videoclip feminin”, cu un cântec romantic adolescentin (http://www.youtube.com/watch?v=VuNIsY6JdUw), care a contrastat puternic cu melodiile celorlalte nominalizate şi cu întreaga manifestare. Ea a urcat pe scenă pentru a-şi ţine discursul de mulţumire, însă Kanye West, unul dintre cei aparţinând cercului de „iniţiaţi”, cunoscut ca adorator al lui Baphomet (citeşte şi articolul Simboluri oculte satanice într-un videoclip premiat în 2008 la gala premiilor Grammy) apare şi el pe scenă, îi smulge microfonul din mână şi în faţa sălii şi a milioanelor de telespectatori clamează că Beyonce „a avut cel mai bun videoclip din toate timpurile”. Această ieşire a provocat foarte multe controverse în zilele care au urmat, ajungând să fie comentată şi de către preşedintele SUA, Obama.
Rugăciunea către Satan
(înregistrarea video: http://www.youtube.com/watch?v=h_0iXl_wtvU)
Prezentarea premiului pentru cel mai bun videoclip rock este realizată de către actorul de comedie Jack Black. El apare pe scenă îmbrăcat într-o ţinută heavy metal, ţinând în mână o secure uriaşă şi având pe tricou numele unui joc video, bineînţeles ultra-violent, căruia îi face reclamă. Fiind vorba de premiul secţiunii rock, el îndeamnă audienţa să se roage împreună la „diavol” şi să ridice în aer „coarnele diavolului”, adică semnul satanist realizat cu degetul mic şi arătător ridicate în aer, prezent în gesturile multor vedete şi lideri politici. Apoi cere publicului să se ţină de mâini şi începe rugăciunea: „Dragă Satan domn al întunericului…”. Situaţia se pretinde a fi una umoristică, altfel nu vedem cum ar putea fi explicată prezenţa unei astfel de rugăciuni satanice într-un spectacol TV la o oră de maximă audienţă, de exemplu părinţilor pe bună dreptate îngrijoraţi pentru soarta copiilor lor. Începută într-un ton semi-amuzant scena este încheiată de către Jack Black într-o notă mai gravă prin cuvintele: „Te rog să acorzi celor nominalizaţi în această seară succes neîntrerupt în industria muzicală”. Această ultimă frază lipsită de orice haz, a lăsat sala fără cuvinte. Ea releva de fapt adevărul întunecat al industriei divertismentului mondial actual.
Sacrificiul ritual / Vinderea sufletului
Reprezentaţia lui Lady Gaga a fost apreciată ca fiind una „strălucitoare” de către mulţi dintre fanii săi. Dacă aceşti fani ar fi fost întrebaţi ce anume a simbolizat ea, pe feţele acestora ar fi apărut probabil o adâncă nedumerire.
- Ştiu că aşa va fi. Eu am următoarea filozofie: are rost să faci un lucru doar dacă va fi memorabil, doar dacă va schimba ceva, dacă va inspira o mişcare. Prin această melodie şi prin show-ul realizat pe scenă, sper să spun ceva foarte grav despre faimă şi preţul ei.
- Ceva grav? Ce anume?
- O să vedeţi.
- Cu ce te vei îmbrăca?
- Aş spune că recuzita este o reprezentare a celor mai renumiţi şi mai stoici martiri din istorie. Intenţia este de a fi o reprezentare simbolică a oamenilor. După vizionarea spectacolului, dacă îl veţi studia cu atenţie veţi observa cum se revelează referinţele şi simbolurile.
Decorul scenei a fost şi el simbolic. Gaga apare în interiorul unui templu sau palat medieval, cu coloane, candelabre şi tablouri. Cadrul seamănă surprinzător de mult cu descrierile locaţiilor în care „aristocraţia ocultă” desfăşoară ritualuri, experimente de manipulare sau control mental şi chiar sacrificii umane. În centru, fără a putea fi trecute cu vederea, se află o arcadă şi două coloane masive.
Decorul reprezentaţiei lui Gaga. Observaţi cele doua
coloane şi arcada. Acestea sunt simboluri masonice inconfundabile după
cum putem observa şi din litografia alăturată.
Referinţele evidente la secta francmasoneriei sunt sugerate şi prin
elementele oculte ritualice ale scenetei. Masonii având grade mici
obişnuiesc să regizeze în templele lojilor ritualuri ce evocă momente
alegorice. Folosirea acestor elemente oculte în contextul mesajului
transmis de cântecul Paparazzi, simbolizează obţinerea rapidă a faimei
şi succesului prin realizarea ritualurilor masonice în care sunt
realizate sacrificii umane simbolice, acestea fiind sugerate de prezenţa
din belşug a sângelui pe corpul şi faţa cântăreţei. Spre deosebire de
gradele mici, gradele înalte ale masoneriei practică ritualuri de magie
neagră în care sunt sacrificate animale şi chiar fiinţe umane pentru a
fi obţinut ajutorul şi „bunăvoinţa” entităţii guvernatoare reprezentată
de Baphomet/Satana/Lucifer (http://www.showbiz.ro/muzica/4893580-lady-gaga-a-cantat-plina-de-sange-la-vma-poze)Când însângerata Gaga atârnată de un ştreang este ridicată în aer, din spatele scenei, printre coloane, apare o lumină intensă, în timp ce dansatorii ridică braţele spre cer, în semn de slavă. Această scenă finală a sacrificiului sugerează reuşita ritualului: apariţia lui Lucifer, „Purtătorul Luminii”. Când un neiniţiat este primit în masonerie se spune că a fost iluminat, la fel cum curentul numit Iluminism a proiectat “lumina raţiunii” peste Europa secolului XVIII.
Veţi spune că lumina este ceva benefic. Depinde însă ce fel de lumină. Căci în acest caz este vorba despre lumina lui Lucifer. După cum îi spune şi numele, el este doar purtător al unei lumini care deja există, deci care are o altă sursă. Orientarea spre acest purtător nu face decât să inducă în eroare, adică să îl abată pe căutător de la calea directă şi rapidă către Dumnezeu- Tatăl, care este totodată Lumina şi sursa ei. Şi totuşi, pe pământ există numeroase locuri ce poartă pecetea Purtătorului Luminii şi destui creduli care să îl venereze, fără să îşi dea seama că astfel îl venerează pe Lucifer.
Rockefeller Center – New York
Există
multe legende în care un erou fură lumina de la zei şi o dă oamenilor.
Una dintre cele mai cunoscute legende de acest gen este cea a lui
Prometeu. În New York, în faţa intrării principale din uriaşa clădire
care se numeşte Rockefeller Center există o statuie de aur a lui
Prometeu, purtând o torţă. Rockefeller ştia foarte bine ce face când a
construit această clădire (care este de fapt un uriaş obelisc) şi a
plasat în faţa ei o statuie a purtătorului de lumină (a lui Lucifer în
ultimă instanţă), pe care l-a prezentat oamenilor în mod înşelător drept
Prometeu. În faţa statuii se află un mare patinoar frecventat de un
public numeros.
Un
alt element interesant este şi statuia lui Atlas din acelaşi loc, care
este încărcată cu un simbolism masonic evident. Coloanele din lojile
masonice sunt frecvent reprezentate ca purtând în vârf un glob
pământesc, exact aşa cum Atlas poartă pe umerii lui Pământul.
Semnificaţia ascunsă este că masoneria este cea care susţine şi
controlează întreg Pământul. Iar coloana, care ar trebui să facă
legătura între Pământ (situat jos) şi cer (situat sus), este astfel
construită încât să facă legătura între pământ (simbolizat de soclul
pătratic) şi… pământ. Un simbol divin este pervertit astfel într-unul
masonic.
Mai
mult, începând cu 1936, chiar în faţa statuii aurite a purtătorului de
lumină se celebrează de milioane de oameni momentul aprinderii luminilor
în uriaşul brad de Crăciun, ceremonie care a devenit o tradiţie a New
Yorkului. Astfel, sărbătoarea Crăciunului se transformă din aniversarea
naşterii lui Iisus în trăirea la unison de milioane de oameni a
momentului aprinderii luminilor (exact ca la inaugurarea unei loji
masonice) sub ochii mulţumiţi ai lui Lucifer – purtătorul de lumină.
Statuia Libertăţii din New York – „Libertatea iluminând lumea”
În portul New York se află unul dintre cele mai grandioase simboluri ale adorării purtătorului de lumină: Statuia Libertăţii.
În limba engleză liber se spune free. Cuvântul libertate ar trebui tradus mai degrabă prin freedom. În schimb, statuia Libertăţii se numeşte, în limba engleză, Statue of Liberty. Studiind nuanţele limbii engleze înţelegem şi de ce. Freedom desemnează dreptul, privilegiul, independenţa pe când Liberty
are nuanţa de permisiune, de “ceea ce se permite într-un anumit cadru”,
deci nicidecum ceea ce înţelegem noi prin cuvântul libertate.
Chiar masonii se numesc în engleză free-masons, adică
zidari liberi, semn că au privilegii şi drepturi- libertate şi nu
libertăţi – permisiuni. Ei au purtat acest atribut de-a lungul istoriei
tocmai pentru că erau scutiţi de taxe şi nu aveau restricţii de
călătorie ca oamenii obişnuiţi. Aruncaţi o privire în jur şi veţi vedea
că şi astăzi este la fel. Oamenii obişnuiţi pot fi “liberi” (adică pot
avea anumite libertăţi) doar atât cât le permit free-masonii. În acest
context poate că ar fi mai corect să numim acest monument Statuia
Libertăţilor. De altfel la origine statuia se numea „Libertatea
iluminând lumea”.
Statuia Libertăţii a fost dăruită SUA de fraţii masoni francezi. Ea a
fost construită în Franţa, transportată peste ocean, asamblată şi
inaugurată în 1886. 38 de ani mai târziu a fost declarată monument
naţional şi în prezent este un bine cunoscut obiectiv turistic,
care produce anual un venit de 160 milioane de dolari.
Nu numai că statuia este o purtătoare a luminii,
dar este amplasată pe o bază în formă de stea (vezi mai sus), iar
clădirea care îi serveşte drept fundaţie are forma clasică a unui templu
masonic, aşa cum se pot vedea multe în SUA.
Statuia Libertăţilor mai ascunde însă multe secrete.
Observând-o cu atenţie, ne dăm seama că nu este deloc o statuie care stă
cuminte pe piedestalul ei, ci este o statuie vie, suprinsă în plină în
mişcare. Piciorul ei drept este ridicat de pe sol în plin avânt, lucru
ce îi permite să rupă “lanţurile tiraniei şi sclaviei” care îi înlănţuie
piciorul stâng.
Cu
ocazia restaurărilor din 1984-1986 au fost făcute copii la aceeaşi
scară a diferitelor elemente ale statuii. Piciorul drept, făclia şi
capul sunt expuse acum în mărime naturală în muzeul amenajat în cadrul
complexului. Pasionaţii de acest monument au descoperit imediat o
particularitate extrem de interesantă a picioarelor dezgolite ale
statuii. Statuia este bolnavă. Suferă de o deformaţie a labelor
picioarelor care face ca al doilea deget să fie mai lung decât degetul
mare, iar degetul mic să fie exagerat de scurt. Specialiştii în
ortopedie arată că mai mult de 70% din populaţie are ceea ce se numeşte
neoficial “picioare egiptene” adică degetul mare mai lung şi celelalte
care descresc proporţional. Există şi o categorie de oameni care au ceea
ce se numeşte “picioare greceşti”, nume dat după faptul că statuile
Greciei Antice erau reprezentate cu al doilea deget mai mare decât
celelalte. Aceasta este o boală care duce şi la deformarea gambelor,
slăbirea gleznelor şi frecvente luxaţii (în imagine este ilustrat un
fragment din statuia împăratului Constantin datând din anul 330 în. Ch.
alături de piciorul Statuii Libertăţilor).Ce ascunde în spate o asemenea reprezentare, ne explică simbolistul Paul Diel, care arată că “piciorul este un simbol al tăriei sufleteşti căci el este baza poziţiei verticale, proprie omului. Piciorul vulnerabil, şchiopătarea, orice deformare a piciorului dovedesc o slăbiciune sufletească” (din Dicţionarul de simboluri, Jean Chevalier&Alain Gheerbrant, Editura Artemis, 1999). Dacă adăugăm aici şi cunoştinţele legate de corespondenţele subtile ale fiecărui deget, vom înţelege imediat de ce al doilea deget este mai mare şi al cincilea este extrem de mic.
Statuia Libertăţilor de la Paris – celălalt picior al “Noului Colos”
Puţini
ştiu însă că în lume există de fapt două Statui ale Libertăţilor
identice dar de mărimi diferite, care stau faţă în faţă, la mare
depărtare una de cealaltă, una în Franţa pe o insulă de pe Sena şi
celaltă pe o altă insulă, în portul New York. Exact aşa cum la intrarea
în lojă stau de o parte şi de alta cele două coloane purtând în
vârf globul pământesc. Cele două statui implantate strategic reprezintă
de fapt simbolul dominaţiei puterii
iluminate (nu luminoase) a masoneriei asupra globului. Acest secret ne
este dezvăluit de placa aflată la baza statuii din New York care ne
lămureşte că avem de-a face cu „Noul Colos”.
După cum ştim, Colosul din Rodos era una dintre cele opt minuni ale
lumii antice. Gigantica statuie stătea cu un picior pe un mal şi cu
celălalt pe celălat mal. Iar în pictura alăturată (o
reprezentare ulterioară) vedem că în mâini Colosul poartă o flacără.
Statuia din Paris a fost făcută cadou de americani francezilor în 1889.
Este făcută din bronz (prima este din cupru şi oţel) şi are 35 de
picioare înalţime faţă de 300 cât are prima. A fost amplasată pe o
insulă numită Ile de Cygnes lângă podul Grenelle.
În 1916, cu ocazia celebrării aprinderii luminii
electrice în torţa Statuii Libertăţilor, ambasadorul Franţei Jule J.
Jusserand a declarat: „nu unui om, nu unei naţiuni i-a fost ridicată
această statuie. A fost ridicată pentru o idee. O idee mai mare decât
Franţa sau SUA, ideea de Libertate (Liberty nu Freedom în original)”
O copie a flăcării purtată de Statuia Libertăţilor
din New York, placată cu aur, a fost plasată în Paris în perioada în
care a avut loc restaurarea Statuii Libertăţillor. Ea se găseşte lângă
capătul de nord al podului Alma, chiar lângă intrarea în pasajul devenit
celebru prin accidentul prinţesei Diana din 1997. Mult timp după
accident puteai vedea încă în Paris admiratori, care plângeau lângă
această „Făclie a Libertăţii”, transformată într-un veritabil altar pe
care erau aşezate flori, lumânări aprinse şi fotografii ale prinţesei.
Alte
Statui ale Libertăţilor apar şi alte colţuri ale lumii. La Tokyo în
port a fost ridicată în decembrie 2000 o Statuie a Libertăţilor, un
sfert cât cea din New York. Tot în Tokyo găsim Statui ale Libertărţilor
pe acoperişurile motelurilor rău famate care închiriază camere cu
ora, tot în zona portului. Găsim Statui ale Libertăţilor, mult mai mici
ca mărime, în Las Vegas, într-un parc din Paris, în Germania, într-un
mic orăşel din Franţa numit St Cyr sur Mer, etc.
De Halloween se vând costumaţii tip Statuia Libertăţilor pentru
copii. Imaginea ei a apărut pe miliarde de cărţi poştale, fotografii,
monede, medalii, tricouri şi pe numeroase suveniruri din lumea
întreagă. Şi astfel se perpetuează la scară planetară modelul
purtătorului luminii, în speţă modelul lui Lucifer.
“Zeiţa Democraţiei” şi “Îngerul Libertăţii”
În 1989 în Piaţa Tian An Men din Beijing au avut loc ample manifestaţii împotriva regimului comunist, înăbuşite cu multă violenţă. Spre sfârşitul demonstraţiilor, pe 30 mai, studenţii Academiei Centrale de Arte Frumoase din Beijing au ridicat în piaţă în faţa portretului lui Mao Zedong o statuie înaltă de 10 metri a Zeiţei Democraţiei. Făcută din foi de hârtie lipite unele peste altele cu spumă, aceasta era o copie a statuii cu acelaşi nume din Parcul Libertăţii ( Rosslyn, Virginia). O replică a acesteia fost ridicată de Thomas Marsch în 1999 în Portmouth Square (San Francisco, China Town). După cum puteţi vedea şi această statuie poartă cu ambele mâini nelipsita torţă aprinsă.
Pe 15 mai 2005 a început în Las Vegas, Nevada
construirea unui monument “pentru a celebra Spiritul Libertăţii
(Freedom)”. Este vorba despre o altă construcţie monumentală, cu 25 de
picioare mai înaltă decât cea din New York, numită Las Vegas Centennial
Tour care va purta în vârf o statuie numită “Îngerul Libertăţii”.
Personajul feminin are aripi şi ţine deasupra capului o stea. Steaua
va fi iluminată astfel încât din ea să pară că emană raze. Construirea
acesteia se va face chiar sub ochii oamenilor în interiorul unei uriaşe
structuri de oţel cu geamuri transparente, încojurată de cafenele,
terase şi buticuri menite să atragă un număr mare de vizitatori. În
interiorul turnului se va amenaja şi un muzeu dedicat “cetăţenilor şi
forţelor armate care au luptat şi luptă pentru libertate”. Statuia
propriu-zisă va fi realizată după modelul a 12 femei de naţionalităţi
diferite alese în urma unui concurs de “Miss Îngerul Libertăţii”. Coloana din Place de la Bastille Paris
Un alt purtător de lumină, de data aceasta un
bărbat, domină din vârful unei coloane locul unde altădată se
afla închisoarea Bastilia din Paris. Pe cap poartă o stea cu cinci
colţuri. Monumentul, plasat tot într-un loc de mare încărcătură istorică
devenit între timp un important obiectiv turistic, reuneşte astfel două
simboluri: cel al purtătorului de lumină şi cel al obeliscului.
Alţi
purtători de lumină se găsesc în Finlanda- în Vaasa Center Square, pe
vârful Capitoliul din Georgia, în fostul Stalingrad unde se află
impunătorul monument al Mamei Rusia. Şi am trecut în revistă doar câteva
dintre cele mai cunoscute, mai sunt încă multe altele.
Un
alt exemplu evident este unul dintre monumentele importante ale Franţei
numit Statuia Republicii şi situat în Paris, în piaţa cu acelaşi
nume. Monumentul are în centru Republica şi la bază trei statui
reprezentând Egalitatea, Fraternitatea şi Libertatea, cele trei elemente
ale sloganului masonic ce a dominat revoluţia franceză. Evident că
Statuia întruchipând Libertatea poartă în mâna stângă o făclie.
Dacă
pentru oamenii de rând există o Statuie a Libertăţilor, clădirea
masonică a guvernanţilor poartă deasupra semnul privilegiului lor – tot o
Statuie a Libertăţii numită de data aceasta Statue of Freeedom. Pe
Domul Capitoliului se află din 1863 cea mai înaltă statuie din
Washington D.C. Statuia este orientată cu faţa spre est ca şi templul
masonic. O copie mult mai mică a acestei statui se află în acelaşi parc
al Libertăţii din Rosslyn, Virginia.
Că este o statuie masonică nu mai încape
îndoială, este plină de simblouri de acest gen şi este aşezată pe o
clădire 100% masonică. În plus găsim imaginea ei pe o medalie a Ritului
Scoţian, pe care aceasta a vândut-o pentru a strânge fonduri în vedere
restaurării statuii.
Francmasonul
Thomas U Walter, arhitectul Capitoliul prevăzuse existenţa unei statui a
libertăţii în vârful Domului iar aceasta a fost realizată de sculptorul
Thomas Crawford. I s-a spus: „Avem prea mulţi Washingtoni, prea multe
Americi în pericol. Victoriile şi Libertăţile sunt mai degrabă embleme
păgâne dar o Libertate este exact ce avem nevoie”.
Astfel Crawford a desenat „Libertatea (freedom) triumfând în război şi
pace”. Pentru cei avizaţi această singtamă simbolizează masoneria care
este deasupra lumii (aşa cum statuia care o personifică stă deasupra
Capitoliului) şi în acelaşi timp deasupra (şi de cel mai multe ori în
spatele) războaielor sau al păcii. Câteva elemente atrag atenţia, sabia
cu vârful în jos, laurii, vulturul, fasciile, inscripţia “E Pluribus
Unum”. Aceeaşi inscripţie o regăsim pe o monedă comemorativă pe care
apare de această dată cealaltă statuie, cea a Libertăţilor din New
York. Există persoane, din rândul masonilor, care vorbesc despre
asemănărea dintre această statuie şi zeiţa Atena.
Flacăra olimpică
În
Grecia antică la fiecare 4 ani se organiza Panathenaia, o sărbătoare
consacrată aceleiaşi zeiţe Atena. În cadrul acestui eveniment unul din
ritualurile religoase erau cursele cu torţe aprinse. Flacăra era luată
de pe altarul lui Prometeu şi dusă cu mare atenţie pentru a nu se
stinge la altarul Atenei din capitala Greciei care îi poartă numele.
Astăzi stră-stră-nepotul acestui vechi ritual
religios precede un mare eveniment sportiv, dar a fost golit de
semnificaţia lui spirituală şi pervertit. Mulţi psihologi recomandă
persoanelor foarte tensionate sau cu prea multă energie să facă sport
pentru că aceasta îi ajută să se descarce de surplusul de energie (în
loc să le înveţe să sublimeze acea energie). Spre deosebire de acele
timpuri în care participanţii ştiau exact spre cine se orientează
energia degajată de ei prin dansuri, curse sau lupte ritualice, astăzi
sportivii şi miliardele de spectatori şi telespectatori habar nu au unde
se duce uriaşa energie degajată de ei în timpul acestor Olimpiade.
Răspunsul l-ar putea afla uşor dacă ar cunoaşte
simbolismul flăcării olimpice, căci începând cu 1936 înainte de
deschiderea jocurilor olimpice are loc un ritual de aprindere a
luminilor (observaţi chiar în penultima figură cele două coloane care
transformă stadionul într-un uriaş templu masonic). Acest ritual nu
presupune doar aprinderea unei flăcări în faţa a milioane de oameni pe
stadionul principal unde au loc jocurile olimpice, ci un întreg periplu
al flăcării respective prin întreaga lume marcat de dansuri, concerte şi
mulţimi mari de oameni ce salută trecerea flăcării olimpice. Deci este
vorba şi în acest caz de o adorare mascată la nivel mondial a
purtătorului de lumină Lucifer.
Am trecut în revistă doar câteva dintre situaţiile în care
simbolismul adorării lui Lucifer – purtătorul de lumină apare în mod
public, în locuri sau în cadrul unor evenimente de mare amploare, ce
angrenează milioane de persoane. Şi toate aceste “ritualuri” se petrec
pe faţă, la lumina zilei, ascunse de ochii celor ignoranţi doar de
propria lor neştiinţă.Pentru cei interesaţi vă recomandăm câteva din cărţile şi siturile care au inspirat acest articol:
Legendele, miturile şi simbolurile Francmasoneriei – Albert G. Mackey, Editura Herald, 2005
http://www.theforbiddenknowledge.com/hardtruth/masonsstatueofliberty.htm
http://www.freemasonrywatch.org/statue_of_liberty.html (un site foarte edificator privind provenienţa masonică a Statuii Libertăţilor şi simbolismul ei ascuns)
http://www.infowars.com/articles/bb/sol_biometric.htm (conţine fotografia cu placa de inaugurare a Statuii Libertăţilor pe care există simbouri masonice)
http://www.michaelmaiden.com/Monumental%20Sculpture/Statue_of_Freedom/Page%201/monumental_sculpture_free1.html (cu imagini din Freedom Park, Rosslyn). Steaua ce răsare (Rising star)
La revenirea în sală, Gaga apare îmbrăcată într-o rochie roşie, care îi acoperă chiar şi faţa, iar pe cap poartă o coroană de aceeaşi culoare, costumaţie deosebit de stranie. Devenită un simbol viu al jertfei sângeroase, ea urcă pe scenă pentru a primi „Premiul pentru cea mai bună nouă speranţă muzicală” (Best New Artist) şi a confirma astfel că efectul vânzării sufletului este obţinerea „bunăvoinţei” infernale şi succesul în industria muzicală. Fanii şi revistele de specialitate continuă să o numească pe Lady Gaga „excentrica, nemaivăzuta, minunata, inegalabila…”. Reprezentaţia sa este cu atât mai şocantă cu cât cântecul în sine nu are un subiect sau o tematică violentă.
Gaga în timpul spectacolului (foto stânga) şi la primirea primului său premiu: „Acest premiu este pentru Dumnezeu şi pentru gay (homosexuali)” (foto dreapta)
Iniţierea ucenicului (primul grad masonic)Este absolut imposibil ca un mason să privească momentul în care cântăreaţa Pink îşi face apariţia pe scenă şi să nu-şi amintească instantaneu de clipa iniţierii sale în primul grad al masoneriei. Iată aici o descriere sumară a cadrului acestui eveniment:
„Candidatul la iniţiere este deposedat de bunurile materiale şi rămâne îmbrăcat într-o ţinută ciudată. Aceasta include legarea la ochi cu o bucată de pânză şi folosirea unei funii în formă de laţ. Candidatul este condus în camera pentru iniţiere, dar nu poate să vadă ceea ce se întâmplă în jur.” – Mark Stavish, Freemasonry: Rituals, Symbols and History of the Secret Society
Foto dreapta: Candidatul este legat la ochi, cu laţul de frânghie în jurul gâtului, cu piciorul stâng şi cu jumătatea stângă a pieptului dezgolite.
„Ochii îi sunt acoperiţi şi o frânghie în formă de laţ îi este trecută în jurul gâtului. În acest moment novicele intră în stadiul marginal, asociat cu încercările; el nu poate vedea, simţul său de orientare îi este complet perturbat, îmbrăcat fiind ca un condamnat înainte de execuţie.” – J.S. La Fontaine, Initiation – Ritual Drama and secret knowledge across the world
Concluzie
Ceremonii precum cea a premiilor videomuzicale ale MTV definesc şi cristalizează cultura muzicală a unei epoci. Ele consacră anumiţi artişti „aleşi” şi îi lasă în conul de umbră al uitării şi anonimatului pe alţii. După cum se poate vedea mai sus, întregul spectacolul VMA din acest an a fost amestecat cu simbolismul ocult al ritualurilor masonice. Oare de ce MTV expune tineri şi copii care nu ştiu nimic despre ocultism unor astfel de ritualuri mascate? Cine poate estima efectul subliminal al acestor spectacole asupra telespectatorilor? Oare se urmăreşte „educarea” noilor generaţii pentru a accepta aceste simboluri, ca parte a culturii lor cotidiene? Există cu certitudine cel puţin un al doilea nivel de interpretare în multe dintre producţiile MTV (Masonic TV?) (de exemplu:
Illuminati TV Spot MTV Wishes You A Masonic, Satanic … – YouTube Decodificarea acestor simboluri ne poate ajuta să înţelegem resorturile subtile şi adevăratele intenţii ale celor ce se ascund în spatele industriei de divertisment, această industrie ce modelează de ani şi ani de zile idealurile şi gândirea adolescenţilor din întreaga lume, oferindu-le nişte false modele de viaţă capabile de orice compromis pentru faimă şi câştiguri materiale. http://vigilantcitizen.com/musicbusiness/the-2009-vmas-the-occult-mega-ritual/ .
MESAJELE SUBLIMINALE ……. un adevar SUMBRU!!
Definiţia subliminaluluiSubliminal înseamnă sub pragul conştiinţei. Un mesaj subliminal este un mesaj ascuns intr-un alt obiect, pentru ca astfel sa poata trece de barierele noastre constiente. Se spune ca aceste mesaje nu sunt percepute de catre constient, insa ele sunt acceptate si procesate la nivel subconstient. Exemplul clasic este acela al unei imagini ce ne este expusa pentru o durata asa de scurta, incat nu ne dam seama ca am vazut-o, dar pe care o percepem la nivel subconstient.
Un mesaj subliminal este un stimul (adică un agent susceptibil de a provoca o schimbare de comportament la subiectul observat) care nu este perceput în mod conştient decât de persoana care îl primeşte; el se află dincolo de nivelul conştient, dar excită foarte bine simţurile.
Impactul mesajelor subliminale este mai puternic la copii si la persoanele stresate sau instabile emotional dar asta nu inseamna ca efectele nu se resimt si la ceilalti oameni. Exista o lege a audiovizualului in acest sens ce interzice reclama sau orice alt lucru folosind mesaje subliminale insa acest lucru nu opreste acest fenomen. Doar cautati pe google despre acest subiect si va veti convinge.
TIPURI DE MESAJE SUBLIMINALE
*Subliminalul vizual
Imaginile subliminale sunt deci invizibile la o viteză normală. Ochiul nu le va putea vedea şi spectatorul nu se va întreba ce a fost acel lucru de pe ecran pe care l-a văzut pentru foarte puţin timp decât dacă ştie că există o imagine subliminală pe care să o caute şi asupra căreia să se concentreze. Numai atunci va putea să o întrezărească şi, chiar dacă nu a văzut-o înainte, acum, când ştie unde este, va putea să o vizualizeze
*Subliminalul auditiv
Subliminalul sonor nu se bazează pe durată, ca subliminalul vizual, ci pe intensitate. O frază, de exemplu, este difuzată la un nivel prea scăzut pentru a fi percepută în mod conştient. Totuşi creierul o înregistrează şi o decodează. Atunci când ascultăm o melodie care conţine mesaje subliminale, în general nu auzim decât melodia. Melodiile alese sunt la bază sintetizatori care formează pânze sonore fără rupturi evidente. Mesajul subliminal este pur şi simplu prezent la un nivel inferior celui de 20 sau 30 de decibeli, folosind efectul de mască bine cunoscut de la munca de cercetare a lui Wegel, Lane şi Fletcher. Acest procedeu interzice recunoaşterea conştientă a mesajului ascuns în spatele muzicii. O altă metodă este ca mesajele subliminale să fie înregistrate în zona de frecvenţă situată la limita percepţiei umane a auzului (între 14000 şi 20000 Hertzi). O altă tehnică este codarea mesajelor subliminale pe un zgomot alb cat si incriptarea mesajelor “backward” adica inregistrarea lor in sensul invers de derulare a sunetului/melodiei, etc.
Iata aici exemple de melodii celebre pe care le-ai ascultat si care s-au folosit de astfel de tehnici.
(DRINGHILL) Subliminal Messages In Songs.webm – YouTube
Sau urmariti acest documentar cutremurator in care este explicat in amanunt fenomenul:
(DringHill Tradus) Demascarea Industriei Muzicale.mp4 – YouTube
Lady Gaga este o cântăreaţă lansată
fulminant în anul 2008, super-hitul ei “Poker Face” făcând furori pe
toată planeta. Dar totuşi ceva anume frapează la ea, simbolismul din
jurul
său. Acesta e atât de evident, încât te întrebi dacă nu cumva e o glumă proastă. Simbolismul Illuminati devine atât de clar, încât o analiză ca aceasta nu este decât un
simplu exerciţiu de a arăta evidenţa. Toată personalitatea lui lady Gaga (fie că interpretează pe scenă sau nu) reprezintă preţul plătit pentru controlul minţii.
său. Acesta e atât de evident, încât te întrebi dacă nu cumva e o glumă proastă. Simbolismul Illuminati devine atât de clar, încât o analiză ca aceasta nu este decât un
simplu exerciţiu de a arăta evidenţa. Toată personalitatea lui lady Gaga (fie că interpretează pe scenă sau nu) reprezintă preţul plătit pentru controlul minţii.
Ce reprezintă numele “Lady Gaga”?
Înainte de a analiza simbolismul ascuns de pe scena unde activează Lady Gaga, să vedem mai întâi ce semnifică numele ei. “Gaga” în limba engleză este un termen care
înseamnă “sonat”, “ramolit”, “senil”, “dus”,”idiot”, “prostuţ”, gagă”. “Gaga” este, probabil, cel mai usor nume de pronunţat în limba engleză, acesta fiind adesea primul sunet scos de bebeluşi, în încercarea de a imita vorbirea umană. Deci, “Lady Gaga” s-ar traduce prin: “doamna sonată”, “doamna prostuţă”, “doamna gagă”, “doamna fără minte”. Această minte goală poate fi umplută cu orice lucru. Iar această stare, a minţii goale, poate fi obţinută cu succes după un proces de control al minţii.
Înainte de a analiza simbolismul ascuns de pe scena unde activează Lady Gaga, să vedem mai întâi ce semnifică numele ei. “Gaga” în limba engleză este un termen care
înseamnă “sonat”, “ramolit”, “senil”, “dus”,”idiot”, “prostuţ”, gagă”. “Gaga” este, probabil, cel mai usor nume de pronunţat în limba engleză, acesta fiind adesea primul sunet scos de bebeluşi, în încercarea de a imita vorbirea umană. Deci, “Lady Gaga” s-ar traduce prin: “doamna sonată”, “doamna prostuţă”, “doamna gagă”, “doamna fără minte”. Această minte goală poate fi umplută cu orice lucru. Iar această stare, a minţii goale, poate fi obţinută cu succes după un proces de control al minţii.
Semnificatia logo-ului “Lady Gaga”
Interesant şi foarte evident este şi logo-ul cântăreţei. El prezintă un corp de femeie fără
cap, cu un fulger care porneşte din pieptul său şi care iese prin organele sale genitale.
Lipsa capului semnifică încă o dată absenţa gândirii proprii, a conştiinţei personale.
Acest corp seamănă frapant de mult cu ciudatel manechine fără cap ce le puteţi găsi în magazinele de haine. Fulgerul implică faptul că trupul său fără gândire afost “încărcat” cu o forţă care-i conferă viaţă (interesantă comparaţie, căci procedeul de control al minţii care se bazează pe traume foloseşte tratamente cu electroşoc).
Interesant şi foarte evident este şi logo-ul cântăreţei. El prezintă un corp de femeie fără
cap, cu un fulger care porneşte din pieptul său şi care iese prin organele sale genitale.
Lipsa capului semnifică încă o dată absenţa gândirii proprii, a conştiinţei personale.
Acest corp seamănă frapant de mult cu ciudatel manechine fără cap ce le puteţi găsi în magazinele de haine. Fulgerul implică faptul că trupul său fără gândire afost “încărcat” cu o forţă care-i conferă viaţă (interesantă comparaţie, căci procedeul de control al minţii care se bazează pe traume foloseşte tratamente cu electroşoc).
Videoclipurile lui Lady Gaga
După cum veţi putea observa, aproape toate videoclipurile lui Lady Gaga conţin simboluri oculte, precum şi aspecte care ţin de controlul minţii.
După cum veţi putea observa, aproape toate videoclipurile lui Lady Gaga conţin simboluri oculte, precum şi aspecte care ţin de controlul minţii.
“Paparazzi”
În acest videoclip, plin de simbolism, Lady Gaga trece printr-un mare proces de metamorfoză. Lady se află în pat cu iubitul ei. Observaţi tabla de şah (simbol
masonic) pe pereţi şi un cap de berbec (ce reprezintă satanismul). După ce observă aparate de fotografiat, tipul începe să se comporte ciudat, iar lucrurile devin violente.
În final, el o împinge pe Lady Gaga afară pe balcon. În timp ce ea cade, pe fundalul ecranului apare un vârtej (asociat, în mod obişnuit, cu hipnotismul). Lady Gaga cade
într-un mod destul de “delicat”, acest lucru sugerând că a sa coborâre nu este de natură fizică, ci reprezintă trauma victimelor supuse procesului de control al minţii. Apoi,
Lady Gaga intră într-o casă, într-un scaun de rotile şi apoi îşi scoate treptat hainele. Începe să meargă puţin, cu ajutorul unor cârje, ce reprezintă reeducarea sa de către
elita ocultă. Ea e îmbrăcată ca un robot (la fel ca în filmul “Metropolis” de care am vorbit mai sus). O altă scenă o arată dansând, într-o rochie de nuntă, jumătate albă, jumătate neagră. Aceasta semnifică asocierea ei (forţată) cu “Frăţia neagră”. Apoi, transformarea sa e completă.
Tot în acest videoclip, Lady Gaga poartă haine de Mickey Mouse (deci, iar ne aduce aminte de programul Monarch, amintit mai sus). Ea se comportă într-un fel foarte robotic,
de parcă gândurile şi acţiunile ei ar fi controlate de altcineva. Apoi, Gaga îl otrăveşte pe tipul din videoclip, iar în final zâmbeşte foarte ciudat. Atunci când ea îl omoară pe prietenul ei, acest lucru aduce aminte de nivelul “Delta” al proiectului Monarch, cunoscut şi sub denumirea de “programul ucigaşului”. Delta este cunoscut ca “programul ucigaşului”, fiind
dezvoltat pentru antrenarea forţelor speciale (Delta Force, Mossad etc.) în operaţiuni militare. Subiecţii sunt agresivi, nu mai simt frica şi sunt foarte eficienţi în ducerea la
îndeplinire a sarcinilor lor. La acest nivel, apar instrucţiuni de auto-distrugere sau de sinucidere. După ce îşi duce la îndeplinire misiunea de ucidere, Lady Gaga, în acest videoclip, îşi culege răsplata, aceea de a fi un “sclav Illuminati”. Mai e interesant de remarcat un fapt. Regizorul videoclipului “Paparazzi” este Jonas Akerlund, care făcea
parte în anii ’80 din formaţia suedeză de black metal “Bathory”, foarte cunoscută pentru versurile sale sataniste. Să fie iar totul o simplă coincidenţă?
În acest videoclip, plin de simbolism, Lady Gaga trece printr-un mare proces de metamorfoză. Lady se află în pat cu iubitul ei. Observaţi tabla de şah (simbol
masonic) pe pereţi şi un cap de berbec (ce reprezintă satanismul). După ce observă aparate de fotografiat, tipul începe să se comporte ciudat, iar lucrurile devin violente.
În final, el o împinge pe Lady Gaga afară pe balcon. În timp ce ea cade, pe fundalul ecranului apare un vârtej (asociat, în mod obişnuit, cu hipnotismul). Lady Gaga cade
într-un mod destul de “delicat”, acest lucru sugerând că a sa coborâre nu este de natură fizică, ci reprezintă trauma victimelor supuse procesului de control al minţii. Apoi,
Lady Gaga intră într-o casă, într-un scaun de rotile şi apoi îşi scoate treptat hainele. Începe să meargă puţin, cu ajutorul unor cârje, ce reprezintă reeducarea sa de către
elita ocultă. Ea e îmbrăcată ca un robot (la fel ca în filmul “Metropolis” de care am vorbit mai sus). O altă scenă o arată dansând, într-o rochie de nuntă, jumătate albă, jumătate neagră. Aceasta semnifică asocierea ei (forţată) cu “Frăţia neagră”. Apoi, transformarea sa e completă.
Tot în acest videoclip, Lady Gaga poartă haine de Mickey Mouse (deci, iar ne aduce aminte de programul Monarch, amintit mai sus). Ea se comportă într-un fel foarte robotic,
de parcă gândurile şi acţiunile ei ar fi controlate de altcineva. Apoi, Gaga îl otrăveşte pe tipul din videoclip, iar în final zâmbeşte foarte ciudat. Atunci când ea îl omoară pe prietenul ei, acest lucru aduce aminte de nivelul “Delta” al proiectului Monarch, cunoscut şi sub denumirea de “programul ucigaşului”. Delta este cunoscut ca “programul ucigaşului”, fiind
dezvoltat pentru antrenarea forţelor speciale (Delta Force, Mossad etc.) în operaţiuni militare. Subiecţii sunt agresivi, nu mai simt frica şi sunt foarte eficienţi în ducerea la
îndeplinire a sarcinilor lor. La acest nivel, apar instrucţiuni de auto-distrugere sau de sinucidere. După ce îşi duce la îndeplinire misiunea de ucidere, Lady Gaga, în acest videoclip, îşi culege răsplata, aceea de a fi un “sclav Illuminati”. Mai e interesant de remarcat un fapt. Regizorul videoclipului “Paparazzi” este Jonas Akerlund, care făcea
parte în anii ’80 din formaţia suedeză de black metal “Bathory”, foarte cunoscută pentru versurile sale sataniste. Să fie iar totul o simplă coincidenţă?
Dacă în videoclipul “Paparazzi”, Lady Gaga
joacă rolul unei femei-sclave programate să-şi otrăvească şi să-şi ucidă
iubitul, videoclipul “Telephone” reprezintă de fapt o
continuare a poveştii de mai sus, căci Gaga ajunge în închisoare pentru
crima ei. De fapt, în videoclip “telefonul” reprezintă o metaforă a
creierului lui Lady Gaga, iar faptul că ea nu răspunde la telefon (adică
la creier) sugerează faptul că ea este “disociată” de realitate.
Această disociere este scopul suprem al programului de control al minţii
Monarch. Aşa cum am explicat şi în acest articol “Vrăjitorul din Oz”,
minunată poveste pentru copii, dar plină de semnificaţii oculte ascunse ,
în cadrul proiectului Monarch, subiectul este expus unei traume atât de
violente, încât mintea sa creează o separare. Mintea sa devine
divizată, şi astfel apare o nouă personalitate, modelată de către
manipulatori. Această personalitate poate fi uşor folosită pentru a duce
la îndeplinire anumite sarcini, ca de exemplu asasinarea unui om.
Acest videoclip începe cu intrarea lui Lady
Gaga în “închisoarea târfelor”. Aflându-se în curtea închisorii, Lady
Gaga păşeşte înlănţuită şi, ceea ce e ciudat e faptul că ea poartă nişte
ochelari de soare, realizaţi din ţigări. Cum ţigările îi acoperă ochii,
acest lucru ar putea semnifica starea de orbire faţă de viaţa sa
toxică, fiind o fiinţă teleghidată mental.
Mai departe, în videoclip, lui Lady Gaga pare că-i place să stea în închisoare. Să fie din cauza faptului că ea este o sclavă ce ascultă comenzile care i se dau? Probabil că da. Apoi, până la urmă, ea părăseşte închisoarea şi ajunge într-o maşină, unde discută cu o altă cântăreaţă, Beyonce. În interiorul maşinii, Gaga şi cu Beyonce poartă un dialog ca şi cum ar fi două sclave controlate la nivelul minţii. O frază foarte interesantă atrage atenţia în cadrul acestui dialog: “Încrederea e ca o oglindă. O poţi repara dacă se sparge, dar crăpătura încă o poţi vedea”. Poate fi vorba aici de un iubit care a înşelat, dar, la fel de bine, poate fi vorba şi de stricăciunea permanentă cauzată de crearea multiplelor personalităţi în procesul de control al minţii. In continuare, în videoclip Lady Gaga joacă rolul unei chelneriţe care-şi serveşte clienţii la masă. Ea nu numai că-i serveşte, dar…şi-i otrăveşte cu miere de albine. Oamenii sunt otrăviţi şi mor pe capete. Acest lucru poate
semnifica faptul că elita francmasonică Illuminati “otrăvesc” masele cu o mass-medie toxică.
Mai departe, în videoclip, lui Lady Gaga pare că-i place să stea în închisoare. Să fie din cauza faptului că ea este o sclavă ce ascultă comenzile care i se dau? Probabil că da. Apoi, până la urmă, ea părăseşte închisoarea şi ajunge într-o maşină, unde discută cu o altă cântăreaţă, Beyonce. În interiorul maşinii, Gaga şi cu Beyonce poartă un dialog ca şi cum ar fi două sclave controlate la nivelul minţii. O frază foarte interesantă atrage atenţia în cadrul acestui dialog: “Încrederea e ca o oglindă. O poţi repara dacă se sparge, dar crăpătura încă o poţi vedea”. Poate fi vorba aici de un iubit care a înşelat, dar, la fel de bine, poate fi vorba şi de stricăciunea permanentă cauzată de crearea multiplelor personalităţi în procesul de control al minţii. In continuare, în videoclip Lady Gaga joacă rolul unei chelneriţe care-şi serveşte clienţii la masă. Ea nu numai că-i serveşte, dar…şi-i otrăveşte cu miere de albine. Oamenii sunt otrăviţi şi mor pe capete. Acest lucru poate
semnifica faptul că elita francmasonică Illuminati “otrăvesc” masele cu o mass-medie toxică.
În ambele videoclipuri, cântăreţele
poartă ochelari desoare, în timp ce sunt înfăptuite crimele, ceea ce
semnifică faptul că ele sunt programate să omoare oameni. Acest lucru nu
este deloc întâmplător, întrucât urechile lui Mickey Mouse semnifică,
din punct de vedere ocult, controlul minţii, toate producţiile lui Walt
Disne fiind cunoscute pentru manipularea şi ocultismul pe care le
creează.
După ce dansează, împreună cu Beyonce, în jurul cadavrelor fără viaţă, Lady Gaga pleacă de la locul crimei şi este prezentată apoi într-un costum de leopard, o referinţă ce aduce aminte de programarea “pisicilor de sex”. Cercetătorul Ron Patton, în cadrul lucrării
sale, “Proiectul Monarch”, afirmă: “Programarea sexuală elimină toate convenţiile morale
învăţate anterior şi stimulează instinctele sexuale primitive, lipsite de orice inhibiţii. Schimbările în “pisică” pot apărea la acest nivel”.
După ce dansează, împreună cu Beyonce, în jurul cadavrelor fără viaţă, Lady Gaga pleacă de la locul crimei şi este prezentată apoi într-un costum de leopard, o referinţă ce aduce aminte de programarea “pisicilor de sex”. Cercetătorul Ron Patton, în cadrul lucrării
sale, “Proiectul Monarch”, afirmă: “Programarea sexuală elimină toate convenţiile morale
învăţate anterior şi stimulează instinctele sexuale primitive, lipsite de orice inhibiţii. Schimbările în “pisică” pot apărea la acest nivel”.
Semne sataniste din videoclipul “Alejandro”
După ce am văzut că Lady Gaga îl elogiază pe Antihrist în acest videoclip, să vedem ce alte semne satanice mai apar de-a lungul celor peste 8 minute de “sărbătoare satanistă”.
1) Crucea întoarsă de pe hainele de călugăriţă alelui Lady Gaga.
Crucea întoarsă este văzută în genere ca un simbol satanic, deoarece pare a nega martiriul lui Iisus.
2) Lady Gaga face sex cu Antihristul
3) Lady Gaga se transformă într-o fiinţă luciferică
După ce face sex cu Anticristul, Lady Gaga, în videoclip, experimentează un orgasm, iar, după acesta, trupul ei se transformă (destul de macabru) într-o figură hidoasă care
se dizolvă uşor în lumina luciferică.
4) Lady Gaga are 3 coarne asemenea lui Baphomet Interesant e faptul că într-o secvenţă, Lady Gaga apare cu 3 coarne, exact ca diavolul Baphomet. Acesta este unul dintre cei mai mari demoni din istoria teologică a lumii. Ce vrea de fapt să ne sugereze acest videoclip? Poate faptul că Antihristul se află pe punctul de a veni în vremurile noastre, împreună cu demonii (sau extratereştrii) săi? Poate că “Alejandro” vrea să introducă
în subliminal ideea că femeile s-ar putea să le placă să aibă relaţii sexuale cu aceste fiinţe. A nu se uita că, în trecut, nu doar în Biblie, ci şi în alte multe legende, întâlnim ideea că extratereştrii (sau demonii?) se împerecheau cu femeile pământene, rezultând o rasă
mixtă, care a populat Pământul. Se apropie cumva acele vremuri din nou? Să fie oare Antihristul de natură extraterestră? Deja am făcut prea multe supoziţii, aşa că
vă las pe voi să mergeţi cu imaginaţia mai departe…
După ce am văzut că Lady Gaga îl elogiază pe Antihrist în acest videoclip, să vedem ce alte semne satanice mai apar de-a lungul celor peste 8 minute de “sărbătoare satanistă”.
1) Crucea întoarsă de pe hainele de călugăriţă alelui Lady Gaga.
Crucea întoarsă este văzută în genere ca un simbol satanic, deoarece pare a nega martiriul lui Iisus.
2) Lady Gaga face sex cu Antihristul
3) Lady Gaga se transformă într-o fiinţă luciferică
După ce face sex cu Anticristul, Lady Gaga, în videoclip, experimentează un orgasm, iar, după acesta, trupul ei se transformă (destul de macabru) într-o figură hidoasă care
se dizolvă uşor în lumina luciferică.
4) Lady Gaga are 3 coarne asemenea lui Baphomet Interesant e faptul că într-o secvenţă, Lady Gaga apare cu 3 coarne, exact ca diavolul Baphomet. Acesta este unul dintre cei mai mari demoni din istoria teologică a lumii. Ce vrea de fapt să ne sugereze acest videoclip? Poate faptul că Antihristul se află pe punctul de a veni în vremurile noastre, împreună cu demonii (sau extratereştrii) săi? Poate că “Alejandro” vrea să introducă
în subliminal ideea că femeile s-ar putea să le placă să aibă relaţii sexuale cu aceste fiinţe. A nu se uita că, în trecut, nu doar în Biblie, ci şi în alte multe legende, întâlnim ideea că extratereştrii (sau demonii?) se împerecheau cu femeile pământene, rezultând o rasă
mixtă, care a populat Pământul. Se apropie cumva acele vremuri din nou? Să fie oare Antihristul de natură extraterestră? Deja am făcut prea multe supoziţii, aşa că
vă las pe voi să mergeţi cu imaginaţia mai departe…
Illuminati-control mental , manipulare vizuala si auditiva
Ordinul Iluminaților a fost o societate secretă
fondată la 1 mai 1776, în Ingolstadt (Bavaria de Nord), de Adam
Weishaupt, care a fost primul profesor de drept canonic de la
Universitatea din Ingolstadt . Mișcarea era formată din
liber-cugetători, liberali, republicani (deci antimonarhici) și
pro-feminini, recrutați din lojile masonice din Germania, și a urmărit
să promoveze perfecționismul prin intermediul școlilor de mistere.
Membrii organizației Iluminati promiteau ascultare față de superiorii
lor, și au fost împărțiți în trei clase principale, fiecare cu diferite
grade. Ordinul a avut ramuri în mai multe țări de pe continental
european. Weishaupt a modelat grupul său spre extinderea în
francmasonerie, și multe filiale Illuminati au adus membri din loji
masonice existente.Se pare ca aceasta organizatie secreta de tip masonic
a supravietuit pana azi si că evenimentele din lume sunt controlate și
manipulate de ei. Pe lângă organizația secretă și întunecată, diverse
grupări frățești afirmă a fi “succesorii” Iluminaților bavarezi și au
folosit deschis numele “Illuminati” în înființarea riturilor proprii in
cadrul carora se petrec sedinte si ritualuri salbatice in care este
adulat si preamarit Marele Arhitect adica Satan sau Lucifer in conceptia
lor. Printre membrii de seama ai acestei organizatii se numara familia
Bush,Barack Obama,familia Rothschild,David Rockefeller,Zbigniev
Brzezinschi,George Soros , alti bancheri si corporatisti,oameni cu
influenta si bani.
Aceasta organizatie satanica isi propune sa
stapaneasca si sa controleze intreaga lume intentionand formarea unui
guvern mondial cu un conducator unic Marele Arhitect al Universului cum
ii spun ei ,sub numele de Noua Ordine Mondiala in care omul simplu
joaca rolul unui sclav,fara drepturi si care este controlat si manipulat
in permanenta,pus sa munceasca si sa trudeasca pentru bunastarea
acestor hiene.Acest lucru se va realiza prin control bancar si economic
prin indatorarea tuturor tarilor cu ajutorul instrumentelor pe care
le-au creat in acest scop,FMI si Banca Mondiala dar si cu ajutorul
clasei politice corupte care este instalata la puterea statelor si prin
care isi ating cu usurinta scopurile. Pe langa aceste actiuni de robire
economica a statelor si implicit a populatiilor acestora, Illuminati a
inceput un adevarat razboi de control mintal si de manipulare prin
perceptie vizuala si auditiva a omului si in special a tinerilor aflati
la varstele marilor intrebari si descoperiri ale vietii. Conceptul
acestora este ca lastarul uscat de tanar nu va ajunce pom,adica tanarul
sa fie viciat prin promovarea si acceptarea,,modelelor”in muzica,film
,teatru,arta.Poate va intrebati cum poate fi facut acest lucru !! De-a
lungul vremii Illuminati a promovat prin control mental datorita setei
de success si bani cultivate de acestia cu abilitate, mai multi tineri
si tinere cu un caracter si psihic labil si inferior cu probleme in
familie si in societate, care s-au remarcat oarecum in muzica,film
,teatru ,arta pentru a transmite fanilor lor prin mesaje subliminale de
tip si cu caracter satanist ,violenta, pornografie, consum de alcool si
droguri,homosexualitate .Avem multe exemple mai ales in muzica si film
in care, mai multe tinere din copii inocenti s-au transformat in dive
sexy care transmit prin muzica si filmele lor aceste vicii periculoase
pentru viata in special.Amintim aici pe Lady Gaga,Rihanna,Beyonce, dar
si Miley Cyrus,Selena Gomez si tinerii Justin Biber sau Jay Z doar
cateva exemple care prin muzica ,gesturi ,mimica, imbracaminte,adica tot
ce poate fi copiat si perceput auditiv sau vizual contribuie la
denaturarea tinerilor si la generarea de asa zisele ,,clone” in randul
acestora. Cu ajutorul tehnicii audio si video precum
televizorul,radioul,internetul dar si a mass-media,iluminatii
controleaza practic, in scopurile urmarite de ei , mintea umana prin
difuzarea in mod obsesiv a videoclipurilor,fotografiilor,filmuletelor si
filmelor in care violenta,alcoolul,drogurile, satanismul si pornografia
sunt intotdeauna prezente, impanzind strategic cu aceste vicii
siteurile de orice natura ( muzica,sport,stiri ),acestea gasind aproape
intotdeauna receptivitate in randul tinerilor in viata de zi cu zi .Se
stie foarte bine ca mintea umana se comporta ca un receptor,in acest
sens un rol major avandu-l perceptia vizuala si auditiva care
inregistreaza aproape involuntar orice influenta exterioara indusa sau
transmisa, ceva de genul transmitator-receptor.In Romania,spre exemplu,
s-a constatat cu ingrijorare o escaladare a violentei in scoli si se tot
cauta pe la talk-showuri regizate prin care mass-media romaneasca
vanduta masoneriei contribuie la promovarea acestui satanism obscur,
vinovatii care sunt oricine, dar nu se pronunta niciodata adevarata
sursa – aceasta organizatie criminala Illuminati. E adevarat ca si
familia are un rol important in limitarea pe cat posibil a accesului
tanarului la aceste surse,care este aproape imposibila, dar in special
in educarea lui tocmai in acest context negativ adica aratandu-i efectul
nociv pe care il au aceste vicii in viata lui ,in desfasurarea si
organizarea ulterioara a carierei si a familiei sale cultivandu-i in
suflet credinta,iubirea punandu-i in fata balanta Binelui si a Raului
dar mai ales acordandu-i acestuia sprijinul necesar pentru a cunoaste si
a depista aceste surse prin care ii este administrata aceasta otrava
perfida care il indeparteaza incet dar sigur de conditia de om,il
distruge ca individ si in unele cazuri chiar ii aduce moartea mult prea
devreme. Se spune ca singura arma impotriva acestor indivizi demonizati
este credinta adevarata care ii permite omului sa dobandeasca gandirea
libera , sa constientizeze si sa elimine ,, sursa “ care il
indoctrineaza,il manipuleaza si il leaga cu lantul acestor vicii .
http://miscareaderezistentasfvasilecelmare.blogspot.ro/2012/06/illuminati-control-mental-manipulare.html Articole Preluate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.