Enigmatice urme în timp
În concepția oficială actuală, specia homo sapiens, din care facem și
noi parte, s-a desprins prin evoluție naturală din rândul maimuțelor,
acum aproximativ 200.000 de ani. Se consideră că omul primitiv ce a
existat pe atunci a evoluat gradat către stadii tot mai avansate de
civilizație, ajungând ca acum circa 10.000 de ani să realizeze primele
forme de agricultură, să inventeze scrisul acum 6-7.000 de ani și să
învețe să prelucreze câteva metale în urmă cu 5-6.000 de ani.
Așa cum am
văzut însă în articolele anterioare, există argumente foarte serioase,
susținute de evidențe materiale concrete, ce indică faptul că pe planeta
noastră au existat civilizații foarte avansate în perioade ce depășesc
cu mult în vechime aceste repere oficiale ale istoriei. Vom evidenția și
în acest articol o serie de asemenea artefacte. Acestea sunt însă atât
de neobișnuite, încât au fost denumite ca „artefacte-anomalii” sau ca
„Out Of Place Artefacts” (OOPARTS), adică obiecte ce au fost descoperite
în afara locului (din timp și spațiu) unde se consideră că ar fi fost
plauzibil să fie găsite. Unii savanți spun că ele pur și simplu „nu ar
fi trebuit să existe” (conform liniei oficiale) întrucât datările lor
indică o vechime de zeci de mii, de sute de mii, sau chiar de milioane
de ani ! Au fost descoperite sute de obiecte
de acest gen, iar multe dintre ele au fost chiar foarte atent studiate
și documentate. Unul dintre cercetătorii care a investigat în mod minuțios
acest domeniu este Michael Cremo – membru al Societății de Istorie a
Științei din SUA și membru al Asociației Mondiale a Arheologilor.
Împreună cu dr. Richard Thompson – doctor în matematică, el este autorul
cărții „Forbidden Archeology – The Hidden History of the Human Race”
(Arheologia Interzisă – Istoria Ascunsă a Rasei Umane), lucrare care a
avut un imens succes internațional, fiind vândută în peste 200.000 de
exemplare și tradusă în mai mult de 20 de limbi. Cartea documentează o
impresionantă bază de date ce evidențiază faptul că ființe asemănătoare
nouă au existat pe Pământ încă de acum sute de milioane de ani. Cei doi
autori susțin că istoria oficială este departe de a fi corectă și reală.
Ei și-au prezentat rezultatele cercetărilor inclusiv în mai multe
emisiuni de televiziune și radio, evidenţiind astfel concluzia că în
ultimii 150 de ani au fost sistematic blocate de către stabilimentul
științific curent, multiple dovezi care răstoarnă în mod evident
concepția oficial acceptată a istoriei. Așa cum era și de așteptat,
aceste argumente au fost însă – și sunt în continuare – considerate
revoltătoare de către savanții ce susțin versiunea convențională a
istoriei. Dealtfel este destul de cunoscut în mediul universitar faptul
că a raporta asemenea lucruri aduce consecințe dezastruoase pentru o
eventuală carieră academică. Michael Cremo și Richard Thompson au avut
totuși curajul să înfrunte dogma istorică oficială și au oferit o serie
de argumente ce indică faptul că în lumea istoriei și arheologiei din
zilele noastre operează un fel de “principiu de filtrare” a
informațiilor, fiind selectate să ajungă publice doar acele date care nu
contravin liniei teoriilor acceptate. Într-unul dintre interviurile
sale, pe care îl redăm în format video și mai jos, Michael Cremo afirmă
că la o analiză mai profundă putem constata că de fapt toate valorile
noastre în viață derivă din răspunsurile pe care le dăm unor întrebări
fundamentale, cum ar fi „Cine suntem?” și „De unde venim?”. El susține
că este foarte important să înțelegem că adevărata origine a omului este
de natură spirituală, fiecare dintre noi fiind în esență o conștiință
pură, însă dacă oamenilor li s-ar spune public aceasta, atunci ei nu ar
mai fi dispuși să se înglobeze în materialism, așa cum o fac acum.
Există puternice interese financiare și politice – spune Michael Cremo
-, ce urmăresc să țină oamenii preocupați doar de aspectele materiale,
de producerea și consumul a cât mai multor produse, cetățenii devenind
în felul acesta tot mai robotizați, spre beneficiul celor care
manipulează aceste interese, adică guvernanții, bancherii, industriașii
și chiar unii membri ai stabilimentului științific, care vor cu toții ca
lucrurile să rămână așa cum sunt acum.
Există și
alți cercetători curajoși care au îndrăznit să spună adevărul, în ciuda
dezaprobărilor și ridiculizărilor care au venit din partea mediului
științific convențional. Să vedem în continuare câteva asemenea exemple
senzaționale de cercetări și descoperiri cu totul ne-convenționale.
În anul
1966, câțiva arheologi au descoperit în Mexic, la Hueyatlaco, o serie de
unelte destul de complexe din piatră, ce păreau a fi extrem de vechi.
Pentru a le data, a fost chemată o echipă de geologi americani din
cadrul U.S. Geological Survey. Acești geologi au folosit patru metode
diferite de datare, foarte performante și anume : (1) uranium series
dating, (2) fission track dating, (3) tephra hydration dating, și (4)
study of mineral weathering. După câțiva ani de cercetări, rezultatele
au indicat că vechimea respectivelor artefacte era situată undeva între
250.000 și 350.000 de ani ! Acest rezultat nu a fost însă găsit
plauzibil de către unii savanți consacrați, care au ridiculizat
concluziile studiului geologic respectiv, pe motiv că în acea perioadă
homo sapiens nu avea cum să fi existat. Ca urmare – așa cum aflăm din
investigațiile jurnalistului american Neil Steede (vezi link Hueyatlaco
Site–”Extreme Dating Controversy” http://www.s8int.com/hueyatlaco.html)
-, șeful departamentului arheologic al guvernului mexican a dispus ca
site-ul respectiv să fie închis, iar toate artefactele și materialele
asociate să fie confiscate. U.S. Geological Survey a fost somată chiar
prin Secretarul de Stat al SUA să modifice datarea. A fost astfel tăiat
un zero din “coada” valorii datării inițiale și apoi s-a anunțat oficial
că rezultatul final este de … 35.000 de ani. Știind că slujbele lor
sunt în joc, niciunul dintre membrii echipei geologice nu a îndrăznit să
se opună, cu excepția unei cercetătoare pe nume Virginia
Steen-McIntyre. Aceasta avusese până în acel moment o reputație
științifică internațională foarte bună, cu perspective de afirmare
dintre cele mai strălucite. Totuşi, odată ce a luat decizia de a susține
pe cont propriu versiunea inițială a datării, ea a fost însă gradat
repudiată din mediul științific internațional, iar cariera ei
universitară a fost ruinată. Nimeni nu a mai dorit să o angajeze nici
măcar ca geolog, ea ajungând în urma acestor situații să fie nevoită să
lucreze o perioadă pe un post de simplu grădinar.
Acesta nu a
fost însă un caz singular. Într-un mod similar s-au petrecut lucrurile
și cu Tom Lee, un arheolog canadian ce a avut “ghinionul” să descopere
un site foarte vechi pe o insulă din Marile Lacuri ; sau cu Dee Simpson
care a găsit artefacte de 200.000 de ani în deșertul Mojave din
California ; sau cu Louis Leakey, care a găsit și el unelte extrem de
vechi, în Africa ; sau cu George Carter ce a găsit artefacte din
perioade foarte îndepărtate în zona San Diego, SUA.
Asemenea
descoperiri au avut loc și în România. Una dintre ele a fost făcută în
anul 1973 de câțiva muncitori care lucrau la o carieră de nisip de pe
malul Mureșului, undeva lângă Aiud. Ei au găsit la un moment dat, la o
adâncime de aproximativ 10 metri, trei bolovani de nisip pietrificat,
pe care i-au spart. În unul dintre ei au descoperit un ciudat obiect de
metal. A fost chemată la fața locului o echipă de investigație formată
din specialiști, care după o operațiune de curățare au constat că e
vorba de un obiect confecționat în principal din aluminiu, în greutate
de 2,5 kg având dimensiunile de 20x12x7 cm. Pentru
a determina compoziția exactă a obiectului, acesta a fost trimis la
Laboratorul Institutului Măgurele. Concluzia buletinului de analiză
(buletinul nr 380, proba NK-2, emisă de Centrul de cercetări și
proiectări pentru metale radioactive de pe platforma Măgurele) a fost
aceea că respectiva piesă metalică este formată dintr-un aliaj având la
bază aluminiul în proporție de 89%, împreună cu alte 11 metale. Aspectul
uluitor constatat a fost însă acela că oxidul de aluminiu de pe
suprafața obiectului era neobișnuit de gros, ceea ce indica faptul că
acea piesă a stat foarte mult timp în pământ, metalul având în mod clar o
structură îmbătrânită. Metalurgiștii au stabilit ca vechimea obiectului
este de cel puțin 250.000 de ani ! Uimiți de rezultate, cercetătorii
români au trimis proba de lucru la un laborator din străinătate, la
Lausanne, în Elveția, unde informația evidențiată la Măgurele a fost
confirmată în totalitate. Detaliile obiectului sugerează faptul că piesa
a făcut cândva parte dintr-un ansamblu funcțional și că a fost pierdută
dintr-un motiv oarecare în albia de atunci a râului Mureș. Dar cine să
fi deținut o asemenea tehnologie acum 250.000 de ani ?! Oamenii de
știință au fost mai mult decât șocați deoarece aluminiul în stare pură
nu poate fi găsit în natură, iar tehnologia necesară obținerii unui grad
atât de ridicat de puritate a fost disponibilă omenirii doar de la
mijlocul secolului al XIX-lea. Aluminiul a fost descoperit în laborator
abia în anul 1825 de către Oersted, iar producerea sa pe cale
industrială a început tocmai în 1883. Este evident că în cei 90 de ani
care au trecut din 1883 până în 1973 ar fi fost imposibil să se fi
produs un strat de oxid de aluminiu atât de gros. Misterul nu a putut fi
explicat în nici un fel și în consecință, obiectul a fost încadrat la
Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj, la secțiunea
OOPART (Out of Place ARTifact – artefact care nu se încadrează locului
unde a fost descoperit). În anii care au urmat, obiectul a rămas spre
păstrare la Muzeul Național de Istorie din Cluj sub denumirea de
“Călcâiul din Aiud”. În anul 2005 editorii unei reviste având ca temă
OZN-urile din România au găsit artefactul în depozitul muzeului și au
făcut o oarecare vâlvă, publicând și câteva articole despre existența
acestuia. În 2007 obiectul a fost vedeta unei expoziții ce a avut loc în
cadrul Muzeului, dar … în mod straniu a fost retras după puțin timp de
către conducerea de atunci a muzeului. Este semnificativ că aceeași
conducere a refuzat apoi și cererea de prezentare a obiectului într-o
expoziție din Germania, cerere făcută de renumitul autor și cercetător
în paleoastronautică, Erich von Daniken. De atunci, oficial, nu se mai
știe nimic despre “Călcâiul din Aiud”.
În
iunie 1851, revista “Scientific American”, a retipărit un raport care a
apărut pentru prima dată în “Boston Transcript” despre un vas metalic,
care a fost descoperit de către mineri în Dorchester-Mass, SUA. Vaza a
fost găsită în două părți, printre dărâmăturile rezultate în urma
dinamitării unor roci sedimentare solide. Lucrul ciudat însă, este
faptul că această vază fusese adânc încrustrată în interiorul unei roci
care provenea de la aproximativ 15 de metri adâncime. Acest lucru indică
faptul că a fost acolo pentru un timp extrem de lung, estimat la
aproximativ 100.000 de ani. Vaza în formă de clopot măsoară 10 cm
înălţime şi 12 cm la bază și este alcătuită dintr-un aliaj de zinc și
argint, în timp ce părțile laterale sunt decorate cu modele de flori,
toate încrustate cu argint pur. Ce civilizație confecționa asemenea vaze
acum 100.000 de ani ? Acest artefact a fost menționat în mai multe
conferințe, filme documentare și cărți de specialitate. Vă oferim în
continuare un fragment video în care acest obiect este prezentat într-o
conferință de către profesorul și cercetătorul american Doug Newton.
Mult mai
recent, în anii 1991-1993, căutătorii de aur din zona râului Narada,
situat în partea de est a munților Urali, în Rusia, au descoperit
săpând la adâncimi cuprinse între 3 și 12 metri, o serie de artefacte
foarte neobișnuite, în formă de spirală. Cele mai mari aveau dimensiunea
de 3 cm, însă existau şi unele mult mai mici. Până în prezent au mai
fost descoperite alte asemenea mii de obiecte în apropierea râurilor
Narada, Kozhim, și Balbanyu, precum și în apropierea a două râuri mai
mici, numite Vtvisty și Lapkhevozh. Obiectele-spirală sunt compuse din
diferite metale: cele mai mari sunt din cupru, în timp ce cele mici și
foarte mici sunt confecționate din tungsten și din molibden, care sunt
metale rare și care au fost descoperite de știința modernă abia acum
aproximativ 150 de ani. Aceste metale necesită dealtfel tehnologii
foarte avansate de prelucrare, având în vedere că au o greutate atomică
mare, sunt foarte dense și au un punct de topire foarte ridicat (3410oC tungstenul, respectiv 2650oC
molibdenul). Măsurători exacte (realizate cu microscopul electronic) au
indicat în plus faptul ca aceste minuscule obiecte au fost construite
în acord cu “proportia phi” a secțiunii de aur. Spiralele misterioase
au fost examinate și analizate la Academia Rusă de Știință din Moscova,
la Sankt Petersburg, precum și la Institutul Helsinki din Finlanda.
Toate testele la care au fost supuse aceste obiecte indică faptul că
vârsta lor este situată undeva între 20.000 şi 320.000 de ani ! Cine să
le fi construit oare în acea perioadă, având în vedere
că fineţea prelucrării lor presupune cu siguranță nanotehnologii pe
care știința actuală abia de curând a început să le pună la punct ?
Uneori
oamenii găsesc lucruri uimitoare chiar în propria lor curte. În 1936 un
om pe nume Tom Kenny săpa un beci de legume pe proprietatea sa de pe
pantele vestice ale Munților Stâncoși, în Colorado, când progresul său a
fost brusc oprit atunci când lopata a lovit o lespede de piatră, la o
adâncime de aproximativ 3 metri. Tom Kenny a descoperit acolo un pavaj
neted și nivelat realizat din plăci de gresie de 12 cm grosime, fixate
cu mortar. Analiza mortarului a arătat că acesta este de o compoziție
chimică diferită de orice lucru care poate fi găsit la nivel local.
Oamenii de ştiinţă nu pot pricepe misterul pavajului și pot fi de acord
doar cu faptul că vechimea acestuia este undeva între 20.000 și 80.000
de ani, ceea ce iese oricum din cadrul teoriei oficial acceptate.
Problema care sporește însă și mai mult misterul este că pavajul a fost
găsit în același strat geologic în care este situat și calul Miocen,
care a fost o rudă foarte îndepărtată a calului de azi, având doar
mărimea unui câine. Ei bine, acest căluţ avea reputația de a cutreiera
zona într-o perioadă situată aproximativ cu 30 de milioane de ani în
urmă ! Acest pavaj încă mai există pe proprietatea lui Tom Kenny de azi.
O altă
descoperire extraordinară, foarte similară cu cea de mai sus, a fost
făcută de către câțiva muncitori ce săpau undeva în Blue Springs,
Kentucky. La început oamenii au descoperit oasele unui mastodont, la o
adâncime de aproximativ 12 de metri, însă după ce au săpat în
continuare, la încă trei metri mai în adâncime, au descoperit un pavaj
de piatră, de origine necunoscută, care a fost complet construit din
lespezi de piatră mari, tăiate frumos, care seamănau cu un fel de drum.
Cine ar fi putut avea însă un drum pavat prin Munţii Stâncoşi cu atât de
mult timp în urmă încât acum acesta să se afle la 15 de metri sub
pământ, indicând astfel o vechime de cel puțin 100.000 de ani ?
Unul dintre
cele mai convingătoare semne ce indică gradul avansat de civilizaţie
este cuvântul scris. În primăvara anului 1891, un fermier numit J. H.
Hooper examina o suprafață împădurită de pe proprietatea sa, situată în
districtul Bradley, la 13 mile de Cleveland, Tennessee. O bizară piatră
i-a atras atenţia. La prima vedere părea să fie o piatră de mormânt. Dar
săpând în jurul ei, el a descoperit curând că piatra respectivă era
doar un vârf al unei structuri subterane prelungite mai jos, în
adâncime. Hooper petrecu următoarele câteva săptămâni în încercarea de a
dezgropa neobișnuita sa descoperire. El a scos la iveală un perete de
aproximativ 300 metri lungime, în medie cam de 60 cm grosime şi 2,5
metri înălţime, cu numeroase proiecţii – ca și prima – distanţate în
partea de sus, la fiecare 9-10 metri. Structura continua în ambele
direcţii, dincolo de secţiunea expusă inițial, urmând muchia unei creste
muntoase care se întinde de la nord de râul Hiawassee, Chattanooga,
până către sud, la râul Tennessee. Elementul senzaţional care a fost
însă atestat ulterior este acela că datarea geologică a acestui zid îl
situează aproape de începutul cuaternarului, având așadar cu mult peste un milion
de ani vechime. Pe o întindere a peretelui, aproape de capătul dinspre
nord al acestuia, pe o suprafață de 6 metri, Hooper a făcut fără
îndoială cea mai importantă descoperire: un număr de blocuri de piatră
aveau suprafeţele acoperite cu hieroglife aparținând unui limbaj
necunoscut, uşor ascuns sub suprafața exterioară. Literele erau dispuse
în valuri, paralel şi în linii diagonale și se împleteau cu imagini mici
de animale
ciudate, multe neidentificabile astăzi. Erau reprezentate și alte
simboluri : ale soarelui, ale fazelor lunii, sau altele care se pare că
aveau unele semnificații astronomice. Toate împreună, erau 872 caractere
individuale, într-o formă oarecum asemănătoare cu scrierea chineză.
Totuşi, în ciuda implicațiilor revoluţionare a descoperirii acestui zid,
precum și a provocării pe care o reprezenta identificarea unei forme
necunoscute de scriere, știrea a fost întâmpinată de către comunitatea
științifică mai degrabă cu o copleșitoare apatie. A apărut doar un scurt
articol în ziarul “Tennessee mistery”, articol ce a fost înregistrat și
de Academia de Științe din New York (11:26-29). Articolul a fost scris
de A. L. Rawson, care a analizat structura şi scrierea originală şi a
publicat câteva copii pe care le-a făcut după unele dintre gravurile şi
imaginile prezente pe acel perete. Dar aceasta a fost tot; nici un alt
studiu nu a mai fost realizat vreodată. Mai multe detalii la adresa http://s8int.com/page27.html From Science Frontiers #97, JAN-FEB 1995, William R. Corliss sau la http://jy3502.hubpages.com/hub/Mysterious-Wall-at-Chatata-TN
Să mergem
acum mai departe și să constatăm şi existența unor alte descoperiri, cel
puțin la fel de bizare. Aveți idee cam de cât timp este nevoie pentru
ca un organism să fosilizeze ? Savanții spun că procesul ia literalmente
milioane de ani. De exemplu, au fost adeseori găsite fosile de
trilobiți. Trilobiţii au fost organisme marine primitive, asemănătoare
cu crustaceele, care au trăit în era paleozoică, mai exact în Cambrian
și Devonian, adică acum circa 300-600 milioane de ani. Fosilizarea este
un fel de proces de pietrificare ce se produce fie prin încastrarea
într-o rocă – ce a fost la origine doar un gen de nisip moale sau mâl – a
respectivului organism, fie prin impregnarea minerală ulterioară a
acestuia. Ce spuneți însă de faptul că au fost descoperiți câțiva
trilobiți încastrați în urme clare de pantofi? Ei bine, în iunie 1968,
William J. Meister a despicat cu ciocanul o lespede de piatră de 5
centimetri grosime în Antelope Springs-Utah. Piatra a căzut
deschizându-se “ca o carte”, dezvăluind o urmă de pantof imprimată în
piatră, care avea însă într-o parte un trilobit. Acest artefact este
extrem de neobişnuit, deoarece aici nu este nici măcar vorba de o
amprentă de picior în sol, nu, nu, nu, e o imprimare fosilizată de pantof
! Cealaltă jumătate a planşeului de piatră, la rândul său, a arătat un
mulaj perfect al imprimării fosile din prima jumătate. Urma de pantof
are aproximativ 26 cm
lungime și 8 cm lățime, călcâiul este indentat ușor (ca cel al unui
pantof modern) și pare să fi strivit un trilobit viu. Problema evidentă
pe care o creează acest artefact este aceea că deși trilobiții au trăit
cam între 300 și 600 de milioane de ani în urmă – când, după câte știam
noi, în acea perioadă nu existau pe Pământ vietăţi care să umble pe
uscat -, totuși aici avem o dovadă evidentă că o persoană ce a purtat
un pantof a strivit la vremea aceea un trilobit sub călcâi. Tocul
imprimării fosilizate are vizibile chiar anumite cusături similare cu
cele găsite pe un pantof de piele modern. Urmele de mai sus au fost
examinate cu microscopul electronic, stabilindu-se clar că ele au fost
presate la vremea respectivă în patul de nisip, care ulterior s-a
pietrificat. Specialiștii au confirmat că aceste urme nu au fost
scobite, ca în cazul unei eventuale contrafaceri. Ulterior în zonă au
fost descoperite şi alte urme similare.
În alte
descoperiri ce au rămas total neexplicate, atât arheologii, cât şi
paleontologii sau chiar simplii amatori, au găsit urme de dinozauri
încrustate în piatră însă … alături de urme umane ! Cel mai renumit
site de genul acesta este Paluxy, aflat în apropiere de Glen Rose-Texas.
Aici, alături de urme vechi de aproape 100 de milioane de ani ale
dinozaurilor, se regăsesc urme cât se poate de clare ale unui om.
Controversele sunt cu atât mai aprinse cu cât, din datele pe care le
știam, era considerat imposibil ca un om să fi trăit în perioada
uriaşelor reptile dinozauriene. Aşa cum am mai menţionat, conform
istoriei oficiale, oamenii au apărut acum circa 200.000 de ani, în vreme
ce ultimii dinozauri şi-au dat sfârşitul în urmă cu aproape 65 de
milioane de ani. Şi totuşi, cum se pot explica astfel de urme? Ei bine,
oamenii de ştiinţă nici nu vor să discute posibilitatea unei astfel de
coexistenţe umano-dinozauriene. Decât să-și revizuiască teoriile, ei
preferă să considere că totul este o farsă bine pusă la punct, şi asta
în ciuda faptului că urme identice au fost descoperite şi în siturile de
la Antelope Spring-Nevada şi Stinnet-Texas. De asemenea, la începutul
anilor 1930 au fost găsite, imprimate în stâncile de lângă Berea
(Kentucky), urme de paşi de om. La unii paşi se vedeau chiar urmele
degetelor şi ale călcâiului. Fără nici un dubiu însă, urmele au o
vechime de 250 milioane de ani. O amprentă palmară a fost găsită într-un
strat de piatră calcaroasă având circa 110 milioane ani, în localitatea
Glen Rose (Texas).
Într-o
altă descoperire uimitoare, un grup de lucrători într-o carieră de
calcar de lângă Londra, Anglia, a dat în 1786 peste un artefact extrem
de neobişnuit, ce era plasat într-un pat de nisip subteran, la
aproximativ 50 de metri sub nivelul solului. În stratul de nisip au
găsit cioturi de piloni de piatră și fragmente de rocă pe jumătate
lucrată, iar după ce au săpat ceva mai adânc, au descoperit mânere de
lemn pietrificat, precum și bucăți ale unor unelte de mână ce fuseseră
confecționate din lemn, dar care erau acum pietrificate. Nisipul în care
a fost făcută descoperirea se afla sub un strat de calcar care a fost
datat la o vechime de cel puțin 300 de milioane de ani. Această
descoperire senzațională este extrem de dificil de explicat de către
arheologi deoarece deși exteriorul mânerului de lemn a fost împietrit,
în interiorul acestuia s-a descoperit un conținut de cărbune poros. Nu
există nici o modalitate științifică pentru a pune un astfel de lucru pe
seama unui fals. Pentru a explica: procesul de pietrificare se produce
atunci când lemnul sau alte obiecte organice sunt îngropate în nămol,
iar atunci când se întâmplă acest lucru, silicații impregnează acel
material, care se dizolvă încet, înlocuind astfel oxigenul și hidrogenul
care existaseră acolo. Cărbunele, pe de cealaltă parte, este format din
lemn carbonizat, care a fost în mare măsură comprimat sub tone de
pământ. Cele două procese nu ar putea fi mai diferite, dar în acest caz
se pare că fiecare proces trebuie să fi avut loc practic simultan sau
într-o succesiune extrem de scurtă. În ceea ce privește oamenii de
știință, aceștia nu sunt în măsură să explice prin nicio teorie modernă
cum s-ar fi putut obține lemn pietrificat care conține cărbune poros. Pe
de altă parte însă, existența însăși a unui asemenea artefact neagă
orice posibilitate ca el să constituie un fals. Dar nu a fost găsit doar
atât. De atunci au avut loc și alte descoperiri mult mai recente de
unelte pietrificate.
Astfel, în iunie 1934 într-o mină de lignit din apropierea localităţii
London (din Kimble County, Texas, SUA), a fost scos la lumină un ciocan
de fier cu totul neobișnuit. Aflat la lucru, minerul Max Hahn a observat
un ciudat obiect răsărind dintr-un perete. Cum era încrustat într-o
rocă, Hahn a tăiat bucata cu totul şi a transportat-o acasă. Spărgând-o,
a scos la iveală un soi de ciocan de fier, lung de aproape 15
centimetri, nealterat de trecerea timpului. Familia Hahn decide să-l
păstreze ca pe o curiozitate, dar după cinci decenii, îl vinde omului de
ştiinţă Carl E. Baugh. Analiza efectuată de acesta în 1983 provoacă
stupoare: roca formată în jurul ciocanului data din perioada geologică
numită Ordovician, adică acum circa 500 de milioane de ani ! Cercetări
ulterioare au contestat această estimare, oprind “acul ceasului” la
“doar” 150-300 de milioane de ani în urmă, ceea ce depăşeşte oricum cu
mult vechimea de numai 6 milioane de ani a celor mai “bătrâne” fosile
hominide cunoscute (cele de Sahelantrhopus Tchadensis). Aceasta fără a
mai pune la socoteală (reamintim) că, potrivit antropologilor, Homo
Sapiens şi-a făcut apariţia în Africa abia acum 200.000 de ani. Aşadar,
cine să fi folosit fierul cu milioane bune de ani înaintea lui Homo
Sapiens ? Nimeni nu poate da un răspuns, cum nu s-a putut explica nici
de ce obiectul n-a oxidat deloc de la descoperirea sa şi până astăzi.
Geologul american Joe Cole a încercat să susţină că, de fapt, unealta a
fost pierdută de un miner din sec. XIX, iar rocile care s-au dizolvat în
timp, s-au întărit din nou în jurul obiectului, dând aparenţa unei
vechimi uluitoare. Testele cu Carbon14 s-au dovedit neconcludente,
întrucât lemnul ciocanului se transformase în cărbune. Însă analiza
metalului, efectuată la Laboratoarele Batelle din Columbus-Ohio, a
arătat o compoziţie nemaiîntâlnită: 96,6% fier, 2,6% clorină şi 0,74%
sulf, combinaţie imposibil de realizat chiar şi cu ajutorul tehnologiei
moderne. Puteţi urmări mai jos o succintă prezentare video a acestui
artefact, prezentare realizată de Doug Newton.
Iată acum o
altă descoperire asemănătoare : în 1912, în mina Wilburton de lângă
Oklahoma, doi angajați săpau cu lopata după cărbune pentru cuptoarele de
la ”Municipal Electric” din Oklahoma, când, spre surprinderea lor, o
oală de fier a căzut dintr-o bucată mai mare de cărbune. Mai mulți
experți au examinat ulterior oala de fier și au declarat că este
autentică. Amprenta vasului putea încă să fie văzută cu claritate în
bucățile de cărbune care l-au îmbrăcat.
Potrivit unui geolog pe nume Robert O. Fay de la institutul “Geological Survey Oklahoma”, minereul de cărbuni în care potul a fost găsit are aproximativ 3oo milioane ani vechime. Iată din nou un fragment din conferinţa profesorului Doug Newton.
Potrivit unui geolog pe nume Robert O. Fay de la institutul “Geological Survey Oklahoma”, minereul de cărbuni în care potul a fost găsit are aproximativ 3oo milioane ani vechime. Iată din nou un fragment din conferinţa profesorului Doug Newton.
Într-o
serie de descoperiri și mai bizare, care sunt încă în curs de
desfășurare în ultimii 60 de ani, au fost găsite de către un grup de
mineri din Africa de Sud, sute de sfere metalice de origine necunoscută,
unele destul de adânc în subteran. O parte dintre ele au trei caneluri
perfect paralele în jurul liniei de circumferință. Sferele, care au
circa 3-5 cm în diametru, par a fi de două tipuri: fie dintr-un metal
solid albăstrui ce are pete albe pe el, fie sunt goale, cu un centru
dintr-un fel de material spongios. Directorul muzeului din Klerksdorp,
Africa de Sud, – unde au fost aduse multe dintre aceste sfere -,
profesorul Marx Roelf le descrie astfel: “Sferele sunt un mister total.
Ele sunt indubitabil artificiale, totuși după istoria pe care o știm
noi, la acea perioadă în care ele au ajuns încastrate în această rocă,
pe Pământ nu exista încă viață inteligentă ! Nu am mai văzut nimic de
genul acesta vreodată”.
Domnul Roelf Marx a scris o scrisoare în data de 12 septembrie 1984, care conține mai multe informații cu privire la acele sfere. În această scrisoare el a scris: “Nu este nimic ştiinţific publicat despre globuri, dar faptele sunt următoarele : ele au fost găsite în pirofilit, în niște mine din apropierea orășelului Ottosdal. Acest pirofilit (Al2Si4O10 (OH) 2) este un mineral secundar destul de moale, cu un indice de duritate de doar 3 pe scara Mohs și a fost format prin sedimentare. Partea cea mai bizară este că acest strat de rocă din care au fost extrase sferele datează din precambrian, vechimea lui fiind estimată la aproximativ 2.8 miliarde de ani ! “. Cu toate acestea, de ca și cum simpla existență a acestor sfere de metal nu ar fi fost suficientă, există încă și alte proprietăți uimitoare ale acestora, ce au captat atenţia profesorului John Hund din Pittsburgh, acum aproximativ cincisprezece ani. Într-o zi, în timp ce se juca cu unul dintre aceste obiecte pe suprafața plană a unei mese, domnul Hund a observat că sfera părea să fie deosebit de bine echilibrată, astfel că a decis să o testeze la Institutul “California Space” de la Universitatea din California, pentru a determina exact cât de bine echilibrată era ea de fapt. Rezultatele testelor au fost surprinzătoare : ele au arătat, că sfera era, de fapt, perfect și exact echilibrată.
Echilibrul sferei era, de fapt, atât de exact, încât acesta a depășit limitele oricărui criteriu tehnologic de măsură folosit la institutele spațiale – și aceștia sunt oamenii care fac giroscoape pentru NASA ! John Hund îl citează pe un om de știință de la NASA, care a afirmat că ei nu au o tehnologie capabilă de o echilibrare atât de bună și că singurul mod în care probabil s-ar putea realiza așa ceva ar fi construirea unor asemenea sfere într-un spațiu cu gravitație zero. Pe de altă parte, deși au fost găsite în acel strat de pirofilit extrem de vechi, care este mai degrabă moale ca și consistență, globurile sunt foarte dure și nu pot fi zgâriate, nici măcar de oţel. Având în vedere toate acestea, misterioasele sfere de metal au suscitat un deosebit interes din partea mai multor organizații și instituții. Astfel, au fost realizate investigații de către grupuri de cercetare din cadrul Universității din Florida, The Society for Physic Advancement (S.A), Kokkolan Kaupunchi (Finlanda), Esotera (Germania), Geologisches Institut der Universiteit Pleicherwall (Germania), The Department of Philosophy UICC (Chicago), Danfoss (Danemarca), Illustreret Videnskab (Copenhaga), Louisiana Geological Survey, Gale Research Company (Michigan), precum și din partea altor organizații din Canada, Elveția, Danemarca, Germania, Anglia, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Franța și Botswana. Rezultatele acestor cercetări – cel puțin cele publicate – sunt însă foarte controversate, mergând de la teoria că sferele au fost aduse pe Pământ de către o civilizație extraterestră, până la aceea că nu este de fapt nimic neobișnuit la aceste obiecte, ele căpătând aceste proprietăți pe o cale absolut naturală, ceea ce – să recunoaştem -, este destul de neverosimil.
Domnul Roelf Marx a scris o scrisoare în data de 12 septembrie 1984, care conține mai multe informații cu privire la acele sfere. În această scrisoare el a scris: “Nu este nimic ştiinţific publicat despre globuri, dar faptele sunt următoarele : ele au fost găsite în pirofilit, în niște mine din apropierea orășelului Ottosdal. Acest pirofilit (Al2Si4O10 (OH) 2) este un mineral secundar destul de moale, cu un indice de duritate de doar 3 pe scara Mohs și a fost format prin sedimentare. Partea cea mai bizară este că acest strat de rocă din care au fost extrase sferele datează din precambrian, vechimea lui fiind estimată la aproximativ 2.8 miliarde de ani ! “. Cu toate acestea, de ca și cum simpla existență a acestor sfere de metal nu ar fi fost suficientă, există încă și alte proprietăți uimitoare ale acestora, ce au captat atenţia profesorului John Hund din Pittsburgh, acum aproximativ cincisprezece ani. Într-o zi, în timp ce se juca cu unul dintre aceste obiecte pe suprafața plană a unei mese, domnul Hund a observat că sfera părea să fie deosebit de bine echilibrată, astfel că a decis să o testeze la Institutul “California Space” de la Universitatea din California, pentru a determina exact cât de bine echilibrată era ea de fapt. Rezultatele testelor au fost surprinzătoare : ele au arătat, că sfera era, de fapt, perfect și exact echilibrată.
Echilibrul sferei era, de fapt, atât de exact, încât acesta a depășit limitele oricărui criteriu tehnologic de măsură folosit la institutele spațiale – și aceștia sunt oamenii care fac giroscoape pentru NASA ! John Hund îl citează pe un om de știință de la NASA, care a afirmat că ei nu au o tehnologie capabilă de o echilibrare atât de bună și că singurul mod în care probabil s-ar putea realiza așa ceva ar fi construirea unor asemenea sfere într-un spațiu cu gravitație zero. Pe de altă parte, deși au fost găsite în acel strat de pirofilit extrem de vechi, care este mai degrabă moale ca și consistență, globurile sunt foarte dure și nu pot fi zgâriate, nici măcar de oţel. Având în vedere toate acestea, misterioasele sfere de metal au suscitat un deosebit interes din partea mai multor organizații și instituții. Astfel, au fost realizate investigații de către grupuri de cercetare din cadrul Universității din Florida, The Society for Physic Advancement (S.A), Kokkolan Kaupunchi (Finlanda), Esotera (Germania), Geologisches Institut der Universiteit Pleicherwall (Germania), The Department of Philosophy UICC (Chicago), Danfoss (Danemarca), Illustreret Videnskab (Copenhaga), Louisiana Geological Survey, Gale Research Company (Michigan), precum și din partea altor organizații din Canada, Elveția, Danemarca, Germania, Anglia, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Franța și Botswana. Rezultatele acestor cercetări – cel puțin cele publicate – sunt însă foarte controversate, mergând de la teoria că sferele au fost aduse pe Pământ de către o civilizație extraterestră, până la aceea că nu este de fapt nimic neobișnuit la aceste obiecte, ele căpătând aceste proprietăți pe o cale absolut naturală, ceea ce – să recunoaştem -, este destul de neverosimil.
După cum am
văzut din toate aceste exemple, tabloul realităţii care se prefigurează
este total diferit de ceea ce eram obişnuiţi să credem. Aşa
cum arăta profesorul Doug Newton în conferinţa din care am prezentat
mai sus câteva fragmente video, „Dacă ar fi vorba doar despre un singur
obiect de acest gen, aceasta nu ar dovedi nimic. Dar este vorba de o
preponderenţă a evidenţelor. Dacă ar fi existat doar un singur element,
doar o singură urmă, doar un singur exemplu din ceea ce vă spun aici,
aţi putea spune că poate e o interpretare greşită, sau poate un fals,
sau altceva. Dar sunt atât de multe asemenea exemple, iar noi aici doar
dacă întrezărim – ca să zic aşa – abia vârful icebergului…” Exemplele
sunt atât de multe, din diferite categorii, încât aceasta conduce la
anumite concluzii deosebit de radicale, care desființează complet
istoria convențional acceptată, ceea ce majoritatea oficialilor nu
sunt dispuși să o facă. De aceea, aceste descoperiri sunt foarte rar
menționate public și ca urmare cei mai mulți dintre oameni nici măcar nu
au auzit despre ele. Motivul este evident : dacă măcar unul singur
dintre aceste artefacte ar fi acceptat oficial așa cum o indică datele
descoperirii sale, atunci întregul eșafodaj al teoriilor actuale s-ar
dărâma. E vorba de prestigiu, putere și bani. Mai mult, așa cum am
menționat anterior, aceasta ar fi împotriva intereselor de dominare
mondială pe care “elita” francmasonică a Noii Ordini Mondiale dorește cu
încrâncenare să le instaureze. Este cu mult mai uşor pentru guvernanţii
din umbră să menţină populaţia sub control dacă în rândul maselor de
oameni nu iau amploare preocupări „non-conformiste” legate de trecutul
spiritual şi chiar tehnologic pe care umanitatea se pare că l-a avut
cândva, la un nivel mult mai ridicat decât am fost educaţi să credem.
Pentru aceste interese ascunse ar fi de-a dreptul periculos ca noi să ne
dorim să revenim la acel nivel şi să înţelegem mult mai clar cine
suntem şi de unde provenim în realitate.
Dincolo de
toate acestea, nu putem să nu remarcăm faptul că datările tuturor
acestor artefacte neobișnuite pe care le-am adus în discuţie aici sunt
în perfectă concordanţă cu vechile scrieri ale unor tradiții spirituale
ale omenirii, – cum ar fi cele mayașe, vedice, sau sumeriene -, care
afirmă la unison că pe Pământ au existat mai multe cicluri de
civilizație, ce au apărut, s-au dezvoltat și apoi au dispărut, încă de
acum multe milioane de ani. Este de asemenea foarte plauzibil să luăm în
considerare şi ipoteza că Pământul a fost încă din timpuri imemoriale
vizitat de către fiinţe extraterestre, ce posedau un foarte avansat
nivel tehnologic. Voi prezenta câteva aspecte semnificative în acest
sens în articolul care urmează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.