Putin, declarație care ar putea crea frisoane în România: Rusia va riposta dacă SUA continuă planurile privind scutul antirachetă
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va răspunde, în sensul că va riposte, cuvânt pe care-l utilizează, dacă SUA continuă planurile privind instalarea elementelor scutului de apărare antirachetă în Europa de Est. Liderul de la Kremlin acuză totodată Washingtonul de alimentarea unei curse a înarmărilor, transmite Reuters, citat de Agerpres.’Când infrastructura unui bloc militar se apropie de granițele noastre, acest lucru ne cauzează îngrijorări și întrebări. Trebuie să facem câțiva pași pentru a răspunde’, a declarat Putin cu prilejul emisiunii anuale televizate de întrebări și răspunsuri. Vladimir Putin a acuzat NATO că a încercat să scoată Rusia de pe teritoriul său istoric din regiunea Mării Negre, unde flota rusească este staționată în orașul Sevastopol. ‘Navele NATO ar fi acostat în glorie în orașul flotei ruse Sevastopol’, a adăugat Putin.El a subliniat că Moscova vrea să continue discuțiile cu Washingtonul privind obiecțiile sale asupra planurilor SUA privind apărarea antirachetă și că va lua toate măsurile pentru a-și asigura securitatea. Partea rusă a cerut garanții suplimentare din partea SUA și a NATO că sistemul antirachetă nu va amenința securitatea Rusiei.’Desfășurarea acestor sisteme în apropierea granițelor noastre blochează pozițiile rachetelor noastre strategice. Trebuie să REACȚIONĂM într-un fel. Este alimentată o cursă a înarmărilor’, a declarat Putin, adăugând că Rusia ‘va continua aceste negocieri, dar în orice caz va face tot ce este posibil pentru a garanta securitatea poporului rus’. Avertismentul liderului de la Moscova vizează firește și ceea ce se petrece în România, la Deveselu, țară care a devenit țintă pentru a apăra poporul rus de amenințările NATO.Giorgiana Radu, AMPress
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.