Secrete.

marți, 2 august 2011

Minunatul usturoi


{jcomments on}
Cunoştiinţele noastre despre beneficiile sănătoase ale usturoiului datează din medicina antică Indiană şi Asiatică. De-a lungul istoriei, usturoiul a fost folosit drept orice, de la antibiotic, până la ingredientul gustos din mâncăruri. Deşi majoritatea oamenilor din yilele noastre recunosc usturoiul pentru beneficiile sale sănătoase, puţini cunosc capacitatea acestuia de a reduce colesterolul şi de a reduce riscul bolilor de inimă. Aşa numitul "trandafir puturos" funcţionează foarte bine şi ca antibiotic, fungicid, antiviral, antioxidant, carminativ, expectorant, şi diuretic. În general, se cunoaşte că usturoiul stimulează imunitatea organismului uman.
Modul tradiţional de folosire al usturoiului acoperă tratamente de la astm şi paraziţi, până la hemoroizi, pietre la rinichi, anomalii menstruale. Se poate aplica şi extern pentru a vindeca acneea şi crăpăturile pielii, şi de asemena poate combate mătreaţa. În unele culturi este folosit şi pe post de afrodisiac, deşi dat fiind mirosul său respingător, este greu de imaginat cum acţionează. În vremurile moderne, usturoiul a fost asociat foarte mult cu combaterea colesterolului şi a bolilor de inimă (combaterea tensiunii arteriale). Medicina convenţională a demosntrat că prezenţa unui nivel mare de colesterol în sânge este elementul cheie pentru atacurile de inimă şi infarct miocardic. De asemena colesterolul mărit influenţează şi potenţa. Cercetările confirmă beneficiile usturoiului Conform cercetărilor, corpul produce atât colesterol cât are nevoie ficatul. Atunci când este colesterol în exces, acesta se depozitează pe interiorul vaselor de sânge, îngustându-le, boală numită arteroscleroză. Dr. Stephen Fulder afirmă că usturoiul micşorează nivelul de colesterol din sânge. Acesta afirmă de asemenea că usturoiul subţiază vasele de sânge, astfel reducând apariţia bolilor de inimă. Cât usturoi este suficient? Cantitatea de usturoi ce trebuie consumată zilnic pentru a scădea nivelul colesterolului din sânge şi pentru a preîntâmpina bolile de inimă nu a fost încă stabilită cu precizie. Conform unora, cantitatea medie consumată zilnic trebuie să fie de 4 grame (adică unul la doi căţei de usturoi). După alţii, 500 mg de usturoi  de trei ori pe zi preîntâmpină bolile de sânge sau inimă reducând numărul trigliceridelor din organism. Există totuşi şi efecte secundare ale acestui produs miraculos. De exemplu mirosul respingător al respiraţiei dar şi al corpului, deşi a fost rar semnalată o alergie la usturoi. Consumul unor cantităţi mari de usturoi pot determina gaze (flatulaţii) şi pot cauza probleme gastrointestinale. Usturoiul se poate consuma sub mai multe forme în dieta naturală: frunzele verzi în salate, căţeii de usturoi consumaţi direct sau în mâncăruri, dar şi prin capsule cu extract de usturoi care sunt la fel de eficiente, şi în plus elimină riscul mirosului neplăcut.
Usturoiul a fost considerat multa vreme "medicamentul minune", avand un renume in prevenirea foarte multor afectiuni de la raceli banale pana la ciuma! A fost folosit in mod intensiv in fitoterapie. Usturoiul crud este folosit pentru a tratata simptomele acneei si exista dovezi ca este un foarte bun adjuvant in caz de hipercolesterolemie. Este foarte eficient chiar si pentru a indeparta tantarii.
Raceala si gripaDe-a lungul timpului s-a tot cautat un tratament eficient pentru raceala, insa fara real succes. Unul dintre motive este ca raceala banala, comuna, nu este chiar atat de "comuna". Exista o foarte mare varietate de virusi care produc viroze respiratorii - peste 200 de virusi cunoscuti pot provoca raceli. Exista insa foarte multe mutatii ale virusului care produce gripa.
Raceala si gripa sunt tinte in miscare. Un tratament eficient pentru un tip de virus poate sa nu aiba nici un efect asupra altuia.
In acest moment poate interveni tratamentul cu usturoi. Usturoiul are mai degraba actiunea unui antibiotic cu spectru larg decat a unui antibiotic tinta. De asemenea are efecte pozitive asupra intregului sistem imunitar. Foarte multe suplimente nutritive pe baza de plante contin usturoi, alaturi de plante bine cunoscute pentru actiunea lor imunostimulatoare, precum echinaceea. Usturoiul ajuta in tratamentul racelii si gripei, insa are si efecte excelente folosit in scop preventiv.

AcneeaAcneea este cea mai raspandita boala de piele, si fie ca apare in perioada adolescentei, fie ca mai tarziu, este la fel de neplacuta atat pentru cel care sufera de ea, cat si pentru cei din jurul sau.
Nimeni nu pretinde ca usturoiul ar fi un leac miraculos pentru acnee, insa multe persoane cred ca ajuta, folosit atat intern cat si extern. In primul rand, usturoiul este un puternic antibiotic si de asemenea curata foarte bine sangele. Consumul de usturoi ajuta organismul sa se curete singur, eliminand toxinele si, astfel, reducand acneea. Efectele puternice ale usturoiului sunt obtinute prin consumarea acestuia in stare cruda. Usturoiul crud pisat poate fi presarat la sfarsitul unei mancari, la salate, in sandwich-uri etc.
Proprietatile antiseptice si de curatare profunda ale usturoiului il recomanda si ca tratament extern in acnee. Un catel de usturoi taiat si frecat usor pe zona cu pustule ajuta la vindecarea lor.
Observatie: Usturoiul este foarte puternic de aceea trebuie folosit extern rational. Poate produce inrosirea pielii, sau sa dea senzatia de arsura. De asemenea este interzis persoanelor alergice la usturoi.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.