Secrete.

Documentare de Top


O alta explicatie a numarului 666


Transformarea chimica, datorata emisiilor solare (iata ce inseamna, de fapt 666)

"Premiile Nobel in anul 2010, pentru Chimie si Fizica au fost acordate pentru cercetarile legate de atomul de carbon.

Premiul Nobel pentru Chimie a mers la trei oameni de stiinta, pentru dezvoltarea unui set de instrumente privind modificarea atomilor de carbon, in timp ce premiul pentru Fizica a fost primit de doi fizicieni rusi pentru studiul lor asupra proprietatilor remarcabile ale graphenelor - un element structural de baza a unor carboni alotropi, inclusiv grafit.

In timp ce se anunta Premiul Nobel pentru Fizica, Academia Regala Suedeza de Stiinte, a declarat: “atomii de carbon, baza tuturor formelor de viata cunoscute pe Pamant, ne-au surprins din nou.”

Ei nu-si dau seama cat de importanta este declaratia lor; pentru ca ceea ce am vazut in graphene este doar o mica parte din minunile de care este capabil carbonul. In special ceea ce ne asteapta in viitorul foarte apropiat!

Inainte de a dezvalui forma de carbon care va schimba fiecare aspect al vietii noastre, atat de complet si atat de drastic, aduc in atentia dumneavoastra evenimente legate de alte cateva stiri, din ultimele saptamani.

Recent a existat un val de ingrijorare in cercurile stiintifice cu privire la descoperirea influentei Soarelui asupra dezintegrarii elementelor radioactive pe Pamant. S-a constatat ca un anumit tip de emisii ciudate ale Soarelui cauzeaza mutatii pe Pamant.

Influenta sa asupra ratelor de dezintegrare ale unor elemente cum ar fi Carbon-14, a fost deosebit de ingrijoratoare si neasteptata. Atomii de carbon, dupa cum s-a declarat anterior, sunt componenta de baza a vietii, asa cum o stim; iar Carbon-12 este forma cea mai abundenta de carbon pentru aproximativ 99% dintre toate formele cunoscute de carbon.

Acesta este izotopul de carbon, care consta din 6 protoni, 6 electroni si 6 neutroni – deci 6-6-6. Va suna familiar?

Dupa oxigen, al doilea element cel mai abundent din corpul uman este Carbon-12. Prin incinerare corpul uman se intoarce in starea sa, de Carbon-12. Dupa hidrogen, heliu si oxigen, care sunt toate gaze, Carbon-12 este cel mai abundent element din Univers. Carbon-12 este, de asemenea, unul dintre cele 5 elemente care compun AND-ul uman.

Astfel, Carbon-12 este intr-adevar, elementul cel mai important in ceea ce priveste viata, asa cum o stim astazi. Aceasta este, probabil, ceea ce se scria in Apocalipsa cu privire la numarul 666, care era numar de om (sau numarul fiarei). Acesta este numarul lui Carbon-12 care este baza corpului fizic al omului in legatura cu Universul fizic.

Acest lucru este deosebit de semnificativ daca intelegem ce se asteapta prin aceasta transmutatie de Carbon-12, care va conferi Omului puteri supraomenesti si care va aduce un progres tehnologic pana la redundanta completa.

Fiecare lucru are timpul sau: un timp pentru a descoperi, un timp pentru a sarbatori. Acum este timpul pentru a descoperi acest secret al tuturor secretelor, adica Secretul Alchimic al Pietrei Filozofale, care transforma, in sens simbolic, totul in aur.

Secretul Elixirului Vietii. Secretul Ambrosiei, nectarul nemuririi ! Pana la urma, Secretul Ascensiunii, deoarece functia sa principala este de a ajuta la Inaltare si la formarea unui Portal spre dimensiunile superioare.

Secretul Carbonului-7!

Izotopul de Carbon-7, nedescoperit pana in prezent, are 6 electroni, 6 protoni si doar 1 neutron. Este un element echivalent al sistemului energiei Kundalini, precum si cubului lui Metatron.

Ca si elementul fier, care are capacitatea de a sustine un camp magnetic in jurul lui, Carbon-7 are capacitatea stranie de a crea campuri hiperdimensionale, cum ar fi campurile mentale. Astfel se pot amplifica gandurile, multidimensional, la fel cum Fierul si Cuprul pot amplifica intr-un transformator campurile magnetice.

Firesc, acest lucru se formeaza si in creierul adeptilor spirituali atunci cand acestia au experiente in afara corpului sau in timpul realizarii altor fenomene supranaturale, cum ar fi bilocatia, materializarea, etc.

In timp se formeaza o stralucire, un halou (nimb de lumina) in jurul fiintelor extrem de evoluate, iar aceasta se datoreaza producerii in exces de neutroni, atunci cand Carbon-12 se transmute in Carbon-7, in interiorul creierului lor.

Cu toate acestea, Carbon-7 se descompune foarte rapid in alte forme de materie; prin urmare este aproape imposibil de detectat acest element Carbon-7, direct in corpul uman.

Istoria si Religia ne-au oferit mai multe indicii cu privire la identitatea acestui minunat element, prin notatii criptice, simboluri si texte enigmatice.

Aceasta ocultare a fost necesara pentru protejarea cunoasterii, deoarece, ajunsa in maini gresite, ar fi putut duce la distrugerea acestei planete. Aceasta este puterea sa! Aceste riscuri predomina si acum, insa exista 2 motive principale pentru revelarea acestei cunoasteri in momentul de acum:

1. Suntem acum in pragul celei mai mari si importante schimbari prin care umanitatea a trecut vreodata.

A venit timpul ca toate secretele sa fie descoperite, implicit acest secret care a fost pastrat o lunga perioada de timp. Natura a vorbit, prin diferite semne, anuntand ca timpul pentru ca acesta sa fie dezvaluit, a sosit.

2. Desi structura atomica si proprietatile acestui element minunat sunt relevate aici, este extrem de dificil de a sintetiza Carbon-7 intr-un laborator, in afara de scumpele acceleratoare de particule.

In sistemul Kundalini, aceasta configuratie 6-6-1 este reprezentata de partenerii de sex masculin si feminin, prin cele 6 chakre inferioare plus a 7-a chakra, Sahasrara, care este neutra.

In iudaism, Metatron, care este considerat a fi mediator a lui Dumnezeu, este adesea reprezentat printr-un cub format din 13 cercuri, din care 1 cerc central, inconjurat de 6 interioare si 6 exterioare.

In crestinism, Da Vinci, in Cina cea de Taina, infatiseaza un moment inainte de rastignirea lui Hristos si, ulterior Invierea si Inaltarea, infatisata de o reprezentare simbolica a configuratiei 6-6-1, adica cei 6 apostoli asezati de fiecare parte a lui Isus Hristos.

Este interesant de notat ca ambele energii Kundalini, Metatron si Hristos, sunt vehicule ale Maicii Domnului, chiar daca fac parte din sisteme spirituale diferite.

Toate acestea sunt stiute de civilizatiile avansate de dincolo de planeta noastra, care au fost uitate de noi, peste milenii. Eliberarea acestor informatii, in acest timp, este de asemenea menita sa accelereze Divulgarea Secretului.

Aceasta cunoastere, are puterea de a amplifica mintea umana si va face ca toate progresele tehnologice si ale sistemelor economice sa devina complet redundante (adica sa contina informatii identice in mai multe parti ale aceluiasi sistem de informatii), deoarece in timpul de manifestare al Abundentei care ne asteapta dupa 2012, tehnologia si banii nu vor mai avea nici o valoare.

In perioada post Divulgare mintea colectiva a Omului va suferi o schimbare cuantica expansiva. O masa critica a omenirii va trece de la o viata egocentric-materiala la o viata fara de ego, plina de iubire si spiritualitate.

Activitatea Soarelui, in aceasta perioada, va duce la transformarea finala, care va fi transmutarea Carbonului-12 din AND-ul uman, in Carbon-7. Acest lucru va permite omului sa supravietuiasca dublului “cataclism” de schimbare a polilor si migrarii Noului Pamant spre dimensiunile superioare. "

Sursa Inuaki





Uriaşii din adâncuri

...de Mădălina Firănescu

Uriaşii din adâncuri
« Imaginea 1 din 1 »
La sfârşit de mai, un articol publicat de ziarul rusesc “Pravda” lansa o ipoteză tulburătoare: în adâncurile unor lacuri din Eurasia, ar trăi fiinţe misterioase, asemănătoare omului, măsurând circa 3 metri înălţime şi dotate cu puteri extraordinare. Existenţa lor ar fi fost ţinută secretă de armata rusă, dornică să aibă întâietate la studierea ciudatelor creaturi. Numai că uriaşii au fost semnalaţi în diverse variante şi în alte colţuri ale lumii, şi în alte epoci, fără să se poată stabili până acum cine sunt sau de unde vin.
* Scafandri ruşi, la vânătoare de “creaturi argintii”
La sfârşitul anilor ‘30, misterele din jurul lacului Issyk Kul (în traducere Apă Fierbinte) din Kârgâstan l-au făcut pe renumitul cercetător în domeniul paranormalului Grabovski să se deplaseze în zonă, scrie Paul Stonehill în articolul din “Fate Magazine”, preluat de ziarul “Pravda”. Doi localnici din regiunea Transiliisk Ala-Tau găsiseră într-una din peşterile din apropierea apei trei gigantice schelete umanoide, împodobite cu lilieci din argint. Oamenii au luat podoabele, pe care le-au topit, dar una din piesele mai mici a scăpat, nu se ştie cum. Când povestea a ajuns să circule, podoaba salvată a fost studiată de cercetătorii sovietici, care însă nu au fost în stare să-i determine vârsta. Localnicii au rămas cu convingerea că scheletele proveneau din adâncuri. Tot despre giganţii subacvatici a scris şi gruzinul George Papashvili, stabilit în Statele Unite, în cartea “Anything can happen”, publicată la New York în 1925. El consemnează aici povestea unor băieţi de pe malul unui lac din Georgia, care au găsit într-o peşteră -la care au ajuns prin scunfundare- schelete asemănătoare celor omeneşti, dar măsurând circa trei metri! Peste ani, mai precis în 1992, revista rusă a fenomenelor paranormale, „Anomalia“, a publicat un articol scris de Mark Steinberg, unul din veteranii sovietici ai războiului din Afganistan şi autor a numeroase cărţi. Acesta a povestit că, în 1982, conducea, împreună cu colonelul Ghenadi Zverev, antrenamentele scufundătorilor militari, în lacul Issyk Kul, când pe neaşteptate a sosit generalul Vitali Demianko, şeful Serviciului de scafandri militari. Acesta i-a informat pe cei doi ofiţeri că, „în timpul antrenamentelor efectuate în lacuri de mare adâncime din regiunile siberiene şi ale Trans-Baikalului, scufundătorii sovietici au întâlnit misterioşi înotători subacvatici, de peste trei metri înălţime“. Creaturile, foarte asemănătoare oamenilor, purtau costume argintii, mulate, în ciuda apei reci ca gheaţa, iar la adâncimea de 50 m nu aveau niciun aparat de respirat, în afara unor căşti sferice pe cap. Unul din ofiţerii din zonă a ordonat să fie capturată o astfel de creatură, dar când scafandrii au încercat să prindă în plasă unul din ciudaţii înotători, s-au trezit azvârliţi în sus de o forţă uriaşă, care i-a împins dincolo de luciul apei, în aer! Din cauza scăderii bruşte a presiunii la ascensiunea prea rapidă la suprafaţă - ascensiune care forţează pătrunderea de bule de azot în sânge şi în ţesuturi- militarii au fost afectaţi de embolie. Şi pentru că din camerele de decompresie exitente la baza militară doar una era în stare de funcţionare (în ea încăpând doar două persoane), „vânătoarea “ s-a soldat cu moartea a trei scafandri, restul rămânând invalizi.
* Întâlnire-surpriză cu giganţii subacvatici
Scriitorul V.V. Krapiva a reunit o serie de relatări ale unor veterani de pe submarinele nucleare sovietice, care au executat misiuni ori au staţionat în nordul Rusiei, la baze secrete, şi care au avut parte de întâlniri cu fiinţe sau obiecte stranii. V.V Krapiva consemnează şi o întâlnire cu profesorul Korsakov de la Universitatea din Odessa. Acestea i-a reprodus discuţia avută cu un prieten ofiţer din Marina sovietică, care a servit la baza navală din Sevastopol. Prin anii ’50, ofiţerul respectiv a văzut cu ochii lui un OZN ridicându-se în spatele crucişătorului pe care se afla. Martorul a avut impresia că straniul obiect a răsărit brusc din adâncul mării şi s-a grăbit să-l fotografieze. O altă mărturie îi aparţine lui B.Borovikov. Acesta a vânat ani de zile rechini până într-o zi când, plonjând în regiunea Anapa, la o adâncime de 8 metri, a dat peste nişte fiinţe uriaşe care înotau spre suprafaţă. Aveau un aspect lăptos, dar chipuri umanoide, şi un fel de coadă de peşte. Conducătorul grupului de “ciudaţi” l-a zărit pe Borovikov şi s-a oprit. Avea ochii bulbucaţi şi privea printr-un soi de ochelari. Ceilalţi doi tovarăşi s-au apropiat, iar unul dintre ei a întins mâna – o mână cu membrane- spre scufundător. Grupul s-a îndreptat spre Borovikov, dar a păstrat o oarecare distanţă, s-a învârtit în jurul lui, după care s-a îndepărtat şi a dispărut. Experienţa a fost publicată în 1996.
* Cine doarme în peşterile tibetane?
Cunoscutul scriitor rus Mihail Demidenko, trimis al Statului Major General al armatei sovietice pe lângă Armata Roşie chineză, a strâns un impresionant material documentar pentru cărţile sale, în timpul numeroaselor călătorii prin China, Tibet, ţări din sud-estul Asiei şi Europa. De pildă, în 1954, Demidenko a însoţit un grup de înalţi ofiţeri chinezi şi sovietici într-o inspecţie la trupele din provincia Xinjiang şi în vestul Tibetului. Oficialii au înnoptat într-o mănăstire lamaistă, unde un călugăr bătrân i-a spus lui Demidenko despre anumite peşteri din munţii tibetani, care ar adăposti uriaşi de circa 3 metri înălţime, aflaţi într-un fel de somn anestezic, din care ar urma să se deştepte la momentul potrivit. Ulterior, Demidenko a auzit că Armata Roşie ar fi scotocit una din aceste peşteri sacre, scoţând de acolo “uriaşii amfibieni adormiţi” pe care i-ar fi spânzurat public. Potrivit scriitorului rus, şi naziştii ar fi fost interesaţi de misterioşii giganţi din Tibet, pe urmele cărora Hitler ar fi trimis o expediţie SS.
* Coloşi speriaţi cu un foc de armă
Brusca înmulţire a apariţiilor de OZN-uri în spaţiul sovietic a determinat Academia de Ştiinţe a URSS să demareze, în 1978, un program de cercetare a “fenomenelor atmosferice nobişnuite”. Numele de cod al acestui program era SETKA-AN, iar printre acţiunile incluse a fost şi aceea de interzicere a folosiri termenului de OZN. Restricţia a fost ridicată abia în 1989. La rândul său, Ministerul Apărării a lansat un program similar, numit SETKA-MO. Eduard A. Yermilov, un reputat om de ştiinţă rus, membru al prestigiosului Institut de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Radiofizicii, a fost implicat în acest program. Potrivit cercetătorului Mihail Gerstein, care se află în posesia mai multor rapoarte SETKA, în 1980 a fost creată o comisie militară special pentru a studia apariţiile de OZN-uri raportate de militari în zona Borisoglebsk, din regiunea Voronez, una dintre cele mai…frecventate de vizitatori nepământeni, potrivit expertului militar A.Plaksin, şi el fost participant la SETKA. Potrivit descrierilor, apariţiile aveau de la dimensiunile unei mingi de tenis la lungimi de 200 m şi se deplasau cu până la 600 km/h ori…staţionau pe pământ sau în aer. Yermilov a raportat că pe 26 mai 1982, în timp ce se pierduse legătura cu un avion MIG-21, un OZN şi-a făcut apariţia la 1500 metri altitudine. O echipă formată din sergentul A. A. Panyukov şi civilul A. Yu. Kunin a pornit a doua zi în cercetare prin pădurea Povorino, unde, într-o poiană, a observat o creatură humanoidă înaltă de circa 3,5 metri, purtând un costum argintiu cu reflexe verzui. Fiinţa respectivă s-a făcut nevăzută, după care martorii au zărit ceva ca o explozie în spatele copacilor, urmată de ridicarea în văzduh a unui obiect luminiscent care a dispărut în aer. Ziarul “Komsomol’skaya Pravda” a publicat şi el, la 1 decembrie 2000, un articol semnat de A. Pavlov, în opinia căruia se poate vorbi deja despre o relaţie strânsă între armata rusă şi cercetările ufologice. Astfel, în 1990, o brigadă amplasată la Timofeyevka a intrat în alertă după ce o santinelă a dat alarma, trăgând un foc de avertisment. Soldatul respectiv văzuse două fiinţe înveşmântate în argintiu, înalte de aproximativ 2,5 metri, care veneau dinspre pădurea de stejari din apropiere. După focul de armă, cele două creaturi au fugit înapoi, dar cum solul era moale, după ploaia recentă, militarii ruşi au putut observa în urma lor contururi de tălpi uriaşe, puţin asemănătoare cu cele umane.
* Schelete stranii şi-n România
Urme ale unor fiinţe-gigant au fost descoperite în mai multe locuri din lume. Într-o peşteră din localitatea caucaziană Alguetca, au fost găsite în 1964 câteva schelete umane de 2,8 - 3 metri. În zona Agadâr (Kazahstan), au fost scoase la iveală unelte uriaşe, vechi de circa 30.000 de ani, aparţinând unui humanoid de circa 4 metri. Cel mai înalt schelet, de peste 5 metri, a fost găsit la Gargayan, în Filipine. Schelete mai modeste, de numai 2,4 metri, au fost semnalate la Scăieni, în judeţul Buzău, şi la Cetăţeni, în Argeş. Şi la Nucet au fost deshumate rămăşiţele a circa 80 de coloşi, despre care localnicii spun că măsurau 5 metri. Dincolo de Ocean, în numeroasele peşteri din deşertul Colorado, s-au găsit schelete umane ce depăşesc 2,50 metri înălţime, iar la Cayuga, în apropiere de cascada Niagara, se află "Cimitirul giganţilor", descoperit în 1880, unde au fost îngropaţi humanoizi de peste 2,70 metri înălţime. Scriitorul Lobsang Rampa susţine, într-o carte apărută în 1957, că uriaşii erau extratereştri care trăiseră în Tibet, pe timpul când această zonă era o câmpie scăldată de ocean, adică în urmă cu 40 de milioane de ani.
*
Şi Biblia menţionează existenţa uriaşilor, fără a oferi însă amănunte legate de originea sau identitatea acestora. Prima referinţă o găsim în Geneza 6:4: "Uriaşii erau pe pământ în vremea aceea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor." O posibilă explicaţie privind aceste fiinţe ar fi legată de cuvântul folosit în originalul ebraic, Nefilim, un derivat al verbului nafal, care înseamnă a cădea, cădere. Prin urmare, “uriaşii” ar fi cei (de)căzuţi, "degeneraţii".

 

Fostul sef al Serviciului de contraspionaj roman din perioada 1974 -1989 face dezvaluiri

Fostul sef al Serviciului de contraspionaj roman din perioada 1974 -1989 face dezvaluiri
Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989.
Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.
Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: “Mi-au făcut-o şi ei mie…”.
Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989?

Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce.
S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe. Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu.
La sfârşitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.
Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică.
Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului.
De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice. Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova.
În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul.
În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu.
Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă ”ochi dulci”, în ideea de a intra în vorbă cu ei.
Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.
R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?
P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime.
De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambacian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru.
Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.
R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?
P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii:
de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat.
Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă.
Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut.
Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională. Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu.
Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional. Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat.
S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Bucureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.
R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?
P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite.
Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel, vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.
R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă?
P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid.
De ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea congres.
Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”…
Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: “Să vedem dacă mai apuci!”.
R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 89?
P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara.
Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti. Nu au fost oameni din Timişoara , ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau.
Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic.
Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.
R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?
P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran . Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria.
Când a plecat din Timişoara , Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă, echipajul şi dovezile au ars.
Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia externă.


Sursa: Agentia de presa Aşii Români
Articol preluat: cersipamantromanesc

 

 

Editorial: Rusia prinsa in clestele China- Occident


Editorial: Rusia prinsa in clestele China- Occident

Daca europenii si americanii jinduiesc dupa resursele Rusiei, China merge mai departe si pofteste direct asupra unei partii importante din Extremul Orient rusesc. Triunghiul aceste relatii impotriva firii, pe a carei laturi geostrategice gasim, Rusia-China si binomul UE-SUA, au ca centru de greutate Extremul Orient rusesc, Siberia mai pe intelesul tuturor, desi termenul de Siberia nu acopera, geografic vorbind, intreaga regiune dintre Uralii si Pacific.

Se vorbeste foarte mult despre Siberia, despre bogatiile si resursele fantastice care sunt acolo, gata sa fie folosite.

Ei bine adevarul este departe, foarte departe, de cea ce se stie in mod obisnuit. Astfel rezervele de petrol( titei) presupuse a exista in subsolul siberian, depasesc de doua ori si jumatate tot petrolul din lume, si ma refer aici la rezervele dovedite nu si banuite.

Gazele naturale, pungile de gaz, aflate deja gata de exploatare, in sensul ca au deja puturi forate, dar nu sunt expolatate din cauza lipsei infrastructurii sau pur si simplu datorita lipsei de clienti, depasesc de SASE ori rezervele exploatate in prezent de Federatia Rusa. Si daca credeti ca hidrocarburile sunt perla coroanei siberiene, ei bine va inselati profund!

Cantitatile de diamante si aur cunoscute, adica exploatabile, fac deja,din minele Africii de Sud niste biete gaurele in pamant, din punctul de vedere al bogatiei. Rezervele de aur neexploatate inca, aflate la dispozitia Federatiei Ruse sunt atat de mari incat, putin lume stie asta, au fost printre principalele motive pentru care SUA si apoi FMI si restul statelor Occidentale, au renuntat la acoperirea modenelor  lor nationale in aur. Rusia avea si are in continuare atat de mult aur, incat rubla ruseasca ar fi fost de departe cea mai puternica modena din lume. Si cea mai stabila.

In privinta zacamintelor de diamante, cantitatea si calitatea lor i-a facut pe sud-africanii de la De Beers, cea mai mare companie din lume care vinde diamante, si care are de facto monopolul mondial al pietei diamantelor, sa faca o intelegere cu rusii, intelegere prin care Rusia primeste o importanta cota parte din profiturile De Beers, cu singura conditie ca rusii sa nu exporte diamante, la capacitate maxima, capacitate care a fost evaluata inainte de anii ‘’90 la peste UN milion de carate anual. Ce ar pute scoate acum Rusia, cu tehnologia actuala?!

Aceasta enorma bogatie are legatura, geologic vorbind cu marea eruptie siberiana din urma cu 500 milioane de ani. Atunci acest lucru a fost un cataclism, o extinctie in masa pe intreaga suprafata a pamantului, datorita faptului ca eruptiile vulcanice, eruptii bazaltice, au durat peste un milion de ani, otravind practic intreaga atmosfera.

Dar acum, in vremurile noastre, straturile de lava solidificata au facut ca aceea regiune sa fie efectiv Cea Mai Bogata din Lume! Ironia sortii!

Putin si presedintele De Beers, in 2006, Africa de Sud

Dar aceste bogatii sunt doar varful iceberg-ului siberian. Rezervele minerale de carbune, de inalta si medie calitate  ( antracit si huila), rezervele de cherestea, cele mai mari din lume, duble fata de Canada si SUA luate la un loc, rezervele piscicole, sunt pur si simplu aproape infinite, iar peste 60% din teritoriul Federatiei este practic virgin, neexploatat economic in nici un fel.

Rusia este, daca vreti, la fel ca o superba domnisoara, printre cele mai frumoase din oras, si in acelasi timp cea mai bogata din lume! Normal ca are multi petitori.

Bogatia acestor pamanturi depaseste orice imaginatie si se refera la orice fel de metale rare va trec voua prin cap, la orice fel de combustibili, la una dintre cele mai mari rezerve de apa dulce folosibila, de facto cea mai mare. Si peste toate aceste…pamantul Rusiei, mare si lat cat vezi cu ochii!

In ultimii ani Rusia, scoasa din jughul imbecilismului comunist, a devenit deja unul dintre exportatori majori de produse alimentare, de unde pe vremea cand era URSS, importa alimente in valoare de 500 de tone de aur pe an. Vi se pare mult?! 500 de tone de aur pe an?! Ei bine, pentru comparatie, rezerva de aur a SUA este undeva la 8100 de tone, iar a Romaniei de 103 tone. Asadar Rusia, incepand din 1963, anul cand a inceput sa importe alimente… :) cate mii de tone de aur  a platit?! Pe la inceputul aniilor “80 a inceput sa plateasca aceste importuri cu petrol, dar pana atunci aurul a fost baza importurilor ruse, la fel ca si in WW2, cand absolut toate importurile de material militar, de la Anglia si SUA, au fost platite in aur pur. Cat aur are Rusia?!

Suficient de mult ca marile puteri vestice sa dea dracului paritate aur/modena, de frica rusiilor.

Iar aceste bogatii imense, vor fi in curand dublate de enorma productie agricola rusa, productie care creste cu doua cifre la fiecare trei ani!!!

De asemenea rezervele de apa dulce ale Rusiei sunt imense, iar in viitor s-ar putea ca cine are apa, sa conduca lumea. Apa dulce inseamna curent electric, dar mai presus de toate poate insemna irigatii si recolte din ce in ce mai mari.

Oamenii sunt obisnuiti sa se uite la Ursul din Uralii si sa-l vada plin de petrol si gaze. Ori aceasta este doar o imagine falsa, ca atatea altele. Viitoriul Rusiei nu sta in hidrocaruri, sau nu sta mai ales in hidrocarburi, ci in imensitatea Siberiana, in bogatiile pe care permafrostul le tine inghteate de milioane de ani.

Numai ca incalzirea globala, incalzire pe care cu totii o simtim din ce in ce mai pregnant in ultimii ani, ei bine acest fenomen, care genereaza incendii devastatoare in SUA si secete ucigatoare in Europa si SUA, ei bine, acest cataclism care sta sa se instaleze definitiv in vietiile noastre, va face ca Rusia sa devina mult mai puternica, mult mai puternica decat au facut-o vreodata armele nucleare sau Armata Rosie, luate la un loc si inmultite cu 100.

Pentru ca incalzirea globala va crea un habitat propice agriculturii si industrializarii, tocmai in aceea parte a Rusiei neatinsa pana acum de nimeni: Siberia cea infinita.

Cum va arata Rusia cu inca cateva milioane de kilometri patrati apti pentru agricultura, apti pentru infrastructura?! Cum va arata Rusia daca intregul sau teritoriu va fi usor de strabatut si exploatat, nu va mai fi inghetat bocna 10 luni pe an?!

Ganditi-va la o Germanie cat Rusia de mare, si cu potentialul Rusiei la dispozitie. Cum ar arata o Rusie cu capacitatile tehnologice germane, dar avand la dispozitie bogatiile nemarginite ale zonei dintre Uralii si Vladivostok?

Numai ca orice lucru bun atrage invidii si ii face pe aia mai saraci sa-si linga buzele cu multa pofta. Adevarat ca nu este crestinesc sa poftesti la bunul altuia, dar, de-a lungul vremurilor, s-a dovedit foarte profitabil. Nu?!

Asadar, avem pe de o parte cea mai bogata tara din lume, la modul absolutist al termenului, iar pe de alta parte avem o lume din ce in ce mai mica, din ce in ce mai avida dupa resurse, dupa spatiu, dupa apa, dupa mancare, etc, etc. Intreaga Europa se uita si jinduieste macar la o parceluta din teritoriul Rusiei, marile companii occidentale se uita cu ochii in lacrimi dupa petrolul si gazele rusesti, iar dintre toti,  situatia cea mai presanta o are China.

Cu o populatie enorma, cu un teritoriu extrem de sarac in resurse minerale, exceptie facand doar carbunele, si ala de proasta calitate in general lignit, si metalele rare, China cea suprapopulata, pe al carui teritoriu, in proportie de peste 50%, nu se poate cultiva nimic, pentru ca ori este la foarte mare altitudine, ori este desertic, China spuneam, se uita pur si simplu cu ochii beliti de dorinta la superba si super bogata Siberie!

Si se uita direct, lasand jena si ocolisurile la o parte! Deocamdata cel putin Siberia nu poate suporta o populatie permanenta prea mare, dar in urmatorii 20-30 de ani, clima s-ar putea incalzi suficient, incat in aceea zona, agricultura sa fie posibila.

Astfel Rusia are in acest moment un viitor destul de problematic. Un teritoriu imens, extrem de bogat, dar in acelasi timp o economie slaba, o economie care se bazeaza inca pe exportul de resurse brute, dar neavand in acelasi timp infrastructura si tehnologia potrivita. Asa ca  Rusia a acceptat ca mari companii vestice sa vina in industria de petrol si gaze, tocmai datorita decalajului tehnologic care o tinea pe loc. Adevarat ca dupa insusirea tehnologiei i-au cam dat afara, dar astea sunt afacerile.

Ideea este insa urmatoarea: pentru a putea sa-si joace rolul de super-putere economica, Rusia trebuie cat mai rapid sa schimbe centrul de greutate al economie sale, de la exportul de resurse brute, la exportul de produse finite, export care sa inglobeze aceste resurse, si astfel sa obtina de zece ori mai multi bani, sa obtina astfel milioane  de slujbe foarte bine platite, pentru cetatenii sai, sa  devina un lider in materie de tehnologie aplicata in industria civila, si sa reuseasca ca ramura industriala a economiei, sa nu mai fie dominata de industria militara, ci dimpotriva, industria civila, cu grad inalt de prelucrare, sa devina locomotiva care sa traga dupa ea intreaga tara. O industrie performata civila si o agriculutra foarte dezvoltata.

Insa Rusia duce lipsa de tehnologie noua, de know-how, de manageri performanti, se lupta cu sindromul coruptiei si incompetentei factorilor de decizie, are o economie oligarhizata.

Si peste toate acestea, vine o veste cu adevarat inspaimantatoare: natalitate a atins cote alarmate, populatia rusa este in scadere si in imbatranire accelerata. Ori sa ai cel mai intins si cel mai bogat teritoriu din lume, cu populatie imbatranita si in scadere, nu este chiar cea mai buna solutie pentru viitor, mai ales cand esti vecin cu China.

Iar China este efectiv hamesita dupa resurse minerale, combustibili, si pamant agricol, iar Siberia este la granita ei, asa ca…

Intradevar Rusia este o super putere militara, dar armele atomcie nu rezolva intotdeauna chiar toate problemele, iar Moscova stie asta. In ultimii cinci ani numarul trupelor rusesti dislocate dincolo de Urali, pe zona sudica a frontierei, a crescut de trei ori. Numarul de avioane, tancuri si alte tipuri de armamente sunt in continua redislocare spre est, iar unitatile militare din zona trans-siberiana sunt privilegiate cand vine vorba de dotarea cu armament nou si modernizat. Astfel, desi discursul politico-militar rusesc inca vizeaza zona europeana, in realitate Rusia isi goleste cazarmile din Vest si isi intareste dispozitivul din fata Chinei.

Noi baze militare au fost deschise si modernizate dincolo de Urali, noi unitati ale armatei au fost dislocate permanet in zona sud-siberiana si pe coasta Pacificului, iar Flota Pacificului va beneficia de nave noi intr-un ritm de 2/1 fata de Flota Nordului, privilegiata de alta data a sovieticilor.

In mod clar amenintarea depopularii si in acelsi timp exodul chineziilor spre Siberia, au fost luate foarte in serios de Kremlin, declaratia premierului rus Medvedev este foarte elocventa in acest sens. Ideea fixa a comunistilor sovietici, precum ca Rusia nu are absolut nici un prieten, este din pacate tot mai adevarata. Este foarte greu sa te uiti altfel la Siberia decat curgandu-ti balele de pofta, iar cand tu esti bogat…e bine sa fi in stare sa-i pui la respect si pe cei care vor sa aiba si ei o parte din bogatia ta.

GeorgeGMT

 

 

OZN - Ipocrizia puterii

Trăim o epocă în care omul, după ce a păşit pe Lună, se gândeşte din ce în ce mai mult la cucerirea planetelor. Astronomii recunosc astăzi că poate exista viaţă inteligentă în multe alte zone ale universului şi, cu toate acestea ne întrebăm de ce existenţa OZN–urilor continuă să fie ignorată oficial, iar cei care se interesează de acest fenomen sunt consideraţi visători. Oare teama că dezvăluirea adevărului ar declanşa o panică generalizată în rândul populaţiei să fie motivul suspectei tăceri a oficialităţilor?

 

„Obiectele Zburătoare Neidentificate constituie cea mai mare problemă ştiinţifică şi internaţională a zilelor noastre” spunea Dr.James E. McDonald în ziua de 5 iunie 1967, adresându-se  domnului U. Thant, pe atunci secretar general al ONU. În acea zi, pentru prima oară, un savant de renume mondial lua în mod deschis poziţie, pronunţându-se fără echivoc în favoarea concentrării eforturilor internaţionale pentru studiul fenomenului OZN.

 

Anii au trecut, omul a păşit pe Lună şi se pregăteşte să cucerească planetele, însă despre fenomenul OZN marele public nu a aflat prea multe. Desigur, pretutindeni în lume au luat fiinţă numeroase echipe de cercetători care şi-au propus să muncească pe cont propriu în această direcţie. Cu surse de finanţare modeste, dar cu mult entuziasm, ei duc o activitate de cercetare mai mult sau mai puţin riguroasă. Prin publicaţiile şi conferinţele lor, încearcă să aducă publicului un plus de informaţie.

 

Câţiva savanţi (unii dintre ei renumiţi) din toate domeniile şi-au manifestat deschis interesul pe care-l acordă fenomenului. Alţii, mai numeroşi, observă şi studiază din umbră, departe de publicitatea stresantă. Însă şi unii şi ceilalţi au în comun faptul că cercetează pe cont propriu. La ora actuală nu există încă un organism ştiinţific oficial care să se preocupe permanent de fenomenul OZN, excepţie făcând Statele Unite ale Americii, unde se află UFO CENTER, condus de Dr. J.Allen Hynek. Asupra acestui subiect vom reveni mai târziu.

 

Fenomenul interesează din ce în ce mai mult instituţiile şi mass-media, însă atitudinea multor ziare, televiziuni sau posturi de radio este de a adăuga unele comentarii...să le spunem ironice, iar a altora de a se eschiva atunci când trebuie să dea un răspuns clar. De exemplu, iată cum a răspuns un înalt reprezentant al bisericii catolice când a fost întrebat ce părere are despre existenţa sau non-existenţa OZN-urilor: „Nu cred că trebuie să dezvălui părerea mea asupra acestei probleme”.

Unul dintre marii fizicieni francezi a declarat şi el, printr-un purtător de cuvânt, că nu doreşte să se pronunţe asupra subiectului. Astfel interviul dat de Robert Gallez în februarie 1974, pe vremea când era ministrul francez al armatei, riscă să rămână un unicat. El a declarat: „În această problemă a OZN-urilor, trebuie să adoptăm o atitudine extrem de deschisă. Nu trebuie să punem la îndoială buna credinţă a martorilor care în mod evident sunt sinceri. În cadrul acestor fenomene aeriene şi vizuale reunite sub denumirea de OZN există ceva ce nu înţelegem, care la ora actuală este relativ inexplicabil.”


Ştiinţa şi oamenii struţ 

 

În cărţile lor, Jacques Vallee şi maiorul Donald E. Keyhoe au meritul de a fi denunţat o conspiraţie a tăcerii care a durat prea mult timp. Într-adevăr, fie că vrem sau nu, este destul de trist să constatăm că în prezent, în timp ce americanii şi ruşii îşi continuă cuceririle spaţiale, fenomenul OZN rămâne la fel de ocultat ca şi până acum. Ce justificare poate avea o asemenea atitudine? Una dintre ele pare a fi din păcate nemăsuratul orgoliu al fiinţelor umane, regăsit din plin în „bisericuţele” ştiinţifice.

 

La Congresul Internaţional al Informaţiilor Publice asupra OZN-urilor, organizatorii au adresat o scrisoare unui foarte cunoscut astronom francez, specialist în OZN-uri. Răspunsul a fost scurt: „Publicul este stupid şi nu are nevoie să fie informat.” Totul subliniat de trei ori, cu cerneală roşie. Suntem consternaţi. Acest astronom nega dreptul publicului de a avea acces la informaţie. Pentru aceste „bisericuţe” ale oamenilor de ştiinţă, fenomenul OZN era un fel de vânătoare privată, la care nimeni altcineva nu avea dreptul să participe. Desigur, este vorba de un caz izolat, nereprezentativ pentru totalitatea mediului ştiinţific. Însă este semnificativ, mai ales că o astfel de atitudine aparţine unor „vârfuri” ale ştiinţei.

Sunt foarte puţini savanţii care nu au ezitat să se pronunţe deschis despre realitatea fenomenului OZN. Cei mai mulţi au ales un anonimat prudent şi poate că nu e cazul să-i condamnăm, având în vedere ce au păţit câţiva dintre confraţii lor. Dacă exemplele în Statele Unite ale Americii sunt numeroase, una dintre marile „victime” din Franţa rămâne fără îndoială Dr. Pages. În cartea sa, „Sfidarea Anti-Gravitaţiei”, Dr.Pages propunea o ipoteză inedită referitoare la propulsia OZN-urilor. Această ipoteză nu a fost niciodată studiată cu seriozitate, în ciuda promisiunilor făcute autorului, deşi un astfel de studiu ar fi răsturnat „sfintele opinii” conformiste.

 

Fenomenul OZN, prin însăşi natura sa, depăşeşte ceea ce poate admite „bunul simţ”. Deci, nu trebuie să ne mirăm atunci când specialişti eminenţi (care pe deasupra mai sunt tradiţionalişti şi exagerat de raţionalişti), fără să se fi aplecat vreodată asupra faptelor, dar agăţându-se de unele informaţii lansate pe ici, pe colo, îl resping din capul locului. Când eşti un savant renumit, admirat, acoperit de glorie şi de onoruri, e greu să recunoşti că există un fenomen pe care totuşi nu-l înţelegi sau care te depăşeşte. E mai simplu să închizi ochii sau să îţi ascunzi capul în nisip precum struţul. De asemenea, aceşti savanţi declară adesea că fenomenul OZN nu poate exista, iar martorii de bună credinţă au interpretat greşit un fenomen astronomic, au fost victime ale unor iluzii optice. Aceasta în caz că nu au făcut abuz de alcool. Cu liniştea interioară redobândită, ne putem întoarce deci la conformismul nostru obişnuit.

 

În faţa acestor declaraţii liniştitoare, făcute de specialişti care „ştiu” despre ce este vorba, publicul se calmează. Înţelegem cu uşurinţă de ce până şi tinerii oameni de ştiinţă preferă să păstreze o tăcere prudentă, căci acesta este cel mai bun garant al „stabilităţii” postului şi al viitorului lor. Însă dacă sunt suficient de deschişi faţă de fenomen, nu vor rămâne acolo şi vor intra în faimoasele „bisericuţe” despre care am amintit mai devreme.


Una dintre aceste grupări este cunoscută sub numele de „Colegiul Invizibil” şi reuneşte în jur de o sută de savanţi din toate specialităţile, iar Jacques Vallée, fost consilier la NASA, este unul dintre membrii cei mai marcanţi. Din păcate, aceste “bisericuţe” sunt particulare şi dacă unele dintre ele se preocupă de viitorul omenirii, munca lor rămâne în continuare ascunsă marelui public. Iar aceasta nu face decât să accentueze, indirect, „ipocrizia” diverselor guverne.

 

Raportul Condon - o minciună uriaşă

 

Ce adevăr se ascunde în spatele acestei „tăceri” oficiale şi al campaniilor de intoxicare? Aşa cum se întâmplă adesea atunci când abordăm subiectul ufologiei, trebuie să ne îndreptăm atenţia spre Statele Unite ale Americii. Vom aminti în primul rând de faimosul „Raport Condon”, de care probabil mulţi aţi auzit deja.

 

În faţa unui nou val de observaţii realizate în Statele Unite, negarea fenomenului devenea din ce în ce mai dificilă. Explicaţiile oferite nu mai satisfăceau. Astfel, s-a creat o comisie de anchetă formată dintr-un grup de savanţi de la Universitatea Colorado, sub conducerea Dr. Edward Condon. Opinia publică putea fi liniştită: savanţi renumiţi, conduşi de unul dintre cei mai eminenţi fizicieni, urmau să studieze cu cea mai mare atenţie imensul dosar referitor la fenomenul OZN. Pentru a-şi face treaba cum trebuie, le-a fost oferită o subvenţie de 300.000 dolari. Câteva luni mai târziu, subvenţia a fost suplimentată cu 210.000 dolari. Dar când afli că, de fapt, rezultatul era stabilit de la bun început, rămâi cu gura căscată! Într-adevăr, la mai puţin de douăzeci şi patru de ore (!) după numirea sa în fruntea echipei, Dr. Condon declara: „Sunt foarte puţine şanse ca aceste obiecte să existe. Ancheta noastră se va concentra în special asupra cauzelor care au determinat ceea ce eu numesc pure halucinaţii.” O asemenea declaraţie era destul de surprinzătoare, mai ales în condiţiile în care, cu câteva zile mai devreme, Dr. Condon promisese să conducă o anchetă imparţială.

 

Pe 9 octombrie 1966, Dr. Condon făcea o nouă declaraţie în „Denver Post”, cotidianul cu cel mai mare tiraj din statul Colorado: „95% din rapoartele despre OZN-uri sunt simplu de demontat. Pentru celelalte, câteva informaţii suplimentare ne vor permite lămurirea acestei teribile aberaţii a publicului.”

 

Ufologii erau de-a dreptul consternaţi. În perioada imediat următoare, temerile lor aveau să se dovedească întemeiate. Un exemplu tipic pentru rigoarea cu care a fost realizat studiul ne este oferit de comentariul făcut Condon pe data de 31 august 1966 pe marginea unui raport al U.S. Air Force (USAF). Acesta se referă la faptele petrecute între 19 si 25 august, la o bază de rachete intercontinentale, situată în Migot, Dakota de Nord. Este vorba de unul dintre silozurile unde sunt depozitate motoarele cu cap termonuclear, mereu gata să se îndrepte spre eventualii agresori. Ne putem imagina sistemul de securitate al acestei baze, precauţiile de tot felul luate pentru a o menţine permanent în funcţiune şi supravegherea atentă la care este supusă. Totuşi, de trei ori la rând, radarele bazei au reperat câteva obiecte la 30.000 m altitudine şi le-au urmărit evoluţia. În două din cazuri a fost vorba de două obiecte. În al treilea a fost vorba de unul singur, care a fost urmărit până la sol, unde a răspândit panica. Reţeaua radio a bazei s-a oprit. Defecţiunea a cuprins tot sistemul, pînă la ultimul nivel al silozurilor, aflat sub treizeci de metri de beton. Obiectul a putut fi observat de foarte aproape, pe când făcea manevre silenţioase la trei metri deasupra solului. Era circular, cu aspect metalic şi a rămas cam un minut. În direcţia lui a fost lansată o patrulă, însă motorul jeep-ului s-a defectat la aproximativ o sută de metri depărtare faţă de obiect. Acesta a dispărut rapid intrând într-un nor. Toate defecţiunile au dispărut imediat, ca prin minune. Martorul cel mai apropiat, un ofiţer de la Informaţii, s-a îmbolnăvit şi timp de câteva zile nu s-a putut ridica din pat.

 

În acea vreme, comisia de anchetă a USAF a clasat cazul ca nelămurit. Comisia Condon a găsit însă o soluţie. „S-a făcut o confuzie, luând steaua Capella drept OZN. A doua lumină ce nu a putut fi lămurită atunci era, de fapt, farul de poziţie al unui avion.” Simplu, nu? Astfel, conform autorilor raportului, radarele, operatorii de la radare, piloţii şi personalul de la sol au fost pur şi simplu păcăliţi de trei ori la rând de o stea. Având  în vedere că era vorba de oameni foarte bine pregătiţi, să recunoaştem că faptul pare deosebit de îngrijorător. Rămâne ca cititorul să aprecieze „obiectivitatea” raportului.

 

De fapt, acum se ştie că acest raport îşi propunea din capul locului să ajungă la concluzia că fenomenul OZN nu există. Raportul rămâne şi astăzi „vârful de lance” al celor ce refuză cu încăpăţânare să recunoască existenţa fenomenului. Orice s-ar spune, e o concluzie „oficială”, adusă de „savanţi”, în urma unei anchete „obiective”. O ironie a sorţii însă este faptul că despre Dr.Condon, care a negat mereu existenţa OZN-urilor se spune că ar fi fost martor la apariţia cîtorva farfurii zburătoare. Evenimentul s-a produs în 1974, cu puţin timp înaintea morţii sale.

 

Pentru a termina cu raportul Condon, trebuie să recunoaştem că scopul său nu a fost atins. Departe de a îngropa subiectul, reacţiile violente pe care le-a generat au dus la o revigorare a cercetării ufologice. Câţiva savanţi eminenţi, printre care şi Dr. J. Allen Hynek, au luat o poziţie deschisă şi clară în favoarea existenţei fenomenului şi a unui studiu „cinstit”.

 

Regulamentul forţelor aeriene ale Statelor Unite

 

Am văzut ce rol au jucat savanţii în formarea acestei „găuri negre” care înconjoară elementele legate de fenomenul OZN. Este cazul să ne îndreptăm acum atenţia asupra rolului nu mai puţin activ al armatei şi mai ales al forţelor aeriene.  Să facem deci cunoştinţă cu regulamentele în vigoare din Statele Unite ale Americii, căci pentru a înţelege cele ce urmează, cunoaşterea acestora este neapărat necesară.

 

Pentru început este vorba de ordinul JANAP 146, care spune că OZN-urile nu trebuie explicate decât ca obiecte sau fenomene obişnuite, iar rolul de identificare şi apreciere a lor revine USAF. Instrucţiunea 102 a JANAP 146 insistă asupra necesităţii de a nu se utiliza rubrica CIRVIS (Communication Instructions for Reporting Vital Intelligence Sightings from Aircraft: Instrucţiuni pentru Comunicarea Rapoartelor de Importanţă Vitală asupra Observaţiilor Realizate la Bordul Aeronavelor). JANAP 146 precizează că orice indiscreţie sau transmitere neautorizată a rapoartelor CIRVIS este considerată activitate de spionaj şi aduce sancţiuni conform legilor respective. Nota AFR 200-2, clasificată mai târziu 80-17 precizează modul în care forţele armate aeriene trebuie să dirijeze anchetele, cine şi cum face declaraţiile publice. Nota stipulează că orice divulgare referitoare la fenomenul OZN făcută de vreun membru al bazelor aeriene reprezintă infracţiune, pedepsindu-se cu amendă de 10.000 de dolari şi cu 10 ani de închisoare. Înţelegem astfel mai bine de ce personalul USAF păstrează o tăcere prudentă. Regulamentele joacă un rol activ în atitudinea USAF şi în crizele interne constatate.

 

Aventura trăită de un pilot experimentat, căpitanul Thomas Mantell, este în acest sens semnificativă, iar explicaţia oferită de el ar fi făcut să râdă şi pe cei mai naivi dacă nu s-ar fi sfârşit cu decesul căpitanului. În ziua de 7 ianuarie 1948, pe la ora 13:45, un obiect rotund, cu diametru de aproximativ 70 m, este semnalat pe cer, deasupra localităţii Madisonville (Kentucky). Poliţia avertizează Fort Knox că obiectul se deplasează în acea direcţie. Numeroşi ofiţeri ai aeroportului disting clar obiectul. Câteva minute mai târziu, comandantul bazei, un colonel ia legătura prin radio cu trei piloţi de vânătoare (care zburau în acel moment pe deasupra Fortului Knox cu avioane de tipul F51), ordonându-le să ia contact cu misteriosul aparat. Urmărirea este condusă de căpitanul Thomas Mantell, aviator cu o remarcabilă experienţă.

 

14:45. Căpitanul  Mantell anunţă că „obiectul” zboară deasupra sa. „Mă apropii pentru a-l observa mai bine”, spune mesajul său. „Obiectul pare făcut din metal şi este ENORM.” Timp de douăzeci şi cinci de minute, căpitanul Mantell şi cele două F 51 care îl însoţeau au încercat zadarnic să se apropie de obiectul misterios.

15:15. Căpitanul Mantell anunţă că nu reuşeşte să prindă obiectul şi dacă nu se va putea apropia mai mult, la altitudinea de 6000 metri va renunţa la urmărire, întrucât nu are mască de oxigen. Acesta a fost ultimul său mesaj. Ceilalţi doi piloţi, după ce şi-au pierdut şeful în stratul de nori, s-au întors la bază.

16:00. Turnul de control anunţă vestea cea tragică: Mantell a murit. Se pare că avionul său s-a dezintegrat în zbor.

Tristul eveniment a făcut multă zarvă în întreaga lume. În special cetăţenii americani aşteptau o explicaţie satisfăcătoare.

 

Aşteaptă şi acum. USAF a expus mai multe cauze posibile. Haideţi să vedem dacă au vreo logică:

- Cele trei F 51 au urmărit, de fapt, un balon-sondă care făcea cercetări asupra razelor cosmice;

- Căpitanul Mantell a urcat la peste 6000 de metri, a fost cuprins de ceea ce piloţii numesc „vălul negru”, a murit asfixiat şi după aceea avionul  s-a prăbuşit;

- Căpitanul Mantell zărise în atmosferă un mic meteor incandescent.

În fine, şi aceasta va fi versiunea oficială (formulată de un astronom din aviaţie): „Căpitanul Thomas Mantell a decedat urmărind planeta Venus” (nu vă miraţi, exact aşa s-a spus). Ne putem imagina ce reacţii a declanşat o astfel de explicaţie.

Doctorul J.Allen HYNEK, deşi în acea vreme era consilier ştiinţific al Forţelor Aeriene, s-a simţit obligat să demonstreze absurditatea explicaţiei, declarând: „Închipuiţi-vă un vârf de ac cu puţin mai strălucitor decît bolta cerului. Cam aşa arăta planeta Venus la acea oră din zi.” Moartea căpitanului Thomas Mantell şi reacţiile pe care le-a suscitat au grăbit formarea unei comisii însărcinată cu studiul rapoartelor de observare a acestor OZN-uri.

 

Astfel, ATIC (Air Technical Intelligence Center – Centrul de Studiu al Informaţiilor Forţelor Aeriene) va avea în sânul său Comisia „Farfurii Zburătoare”, însărcinată cu anchetele OZN. Era anul 1950 şi această comisie nu dăduse nici un rezultat. În 1951 apare un bărbat al cărui nume va rămâne legat de studiul fenomenului. Este vorba de căpitanul Edward J. RUPPELT, ataşat la ATIC în calitate de ofiţer de Informaţii. Până atunci nu se confruntase cu fenomenul OZN. Totuşi, imediat după sosirea sa la Dayton (sediul ATIC), situaţia avea să se schimbe, birourile acestei faimoase comisii fiind vecine cu ale sale.

 

Un nou raport, venind de la aeroportul Sioux-City (Iowa) anunţa o întâmplare insolită trăită de echipajul şi pasagerii unui avion DC 3, la 20 ianuarie 1951. „Un obiect misterios, după ce a evitat în ultimul moment ciocnirea cu un avion DC 3, a zburat împreună cu acesta timp de câteva secunde, înainte de a lua din nou înălţime şi a se îndepărta cu o viteză fantastică.” Printre pasageri se afla şi un colonel care a susţinut mărturia celor doi piloţi. Explicaţia adusă de comisia „Farfurii zburătoare” l-a descumpănit oarecum pe căpitanul RUPPELT, care credea sincer că studiul fusese făcut cu multă seriozitate: „Obiectul zărit în acea seară nu era decât un avion B-36 în zbor...” Noi observaţii au venit să pună în evidenţă superficialitatea membrilor comisiei „Farfurii zburătoare”, ducând în cele din urmă la o reacţie violentă din partea generalului CABELL, directorul Serviciilor de Informaţii ale USAF.

 

În fruntea comisiei a fost numit căpitanul Edward J.RUPPELT, iar sub conducerea sa, comisia a făcut mari progrese şi a devenit un organism autonom, sub numele conspirativ de „Proiectul Cartea Albastră”. Proiectul a supravieţuit până în anul 1969, fiind dizolvat la câteva luni după publicarea „Raportului Condon”.

 

OZN-URI la Casa Albă 

Anul 1952 a fost teatrul unor noi valuri de observaţii, pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii. Numeroase baze aeriene au fost copleşite de apelurile telefonice. Centrul de la Dayton nu a fost nici el scutit. În zilele de 19 şi 26 iulie mai ales, pe cerul de deasupra Washington-ului s-au produs evenimente stranii care au fost numite mai târziu „caruselul de la Washington”. Timp de câteva ore, o escadrilă de şase Obiecte Zburătoare Neidentificate a fost vizibilă în spaţiul aerian al capitalei federale. Ele s-au jucat de-a v-aţi ascunselea cu proiectoarele şi cu interceptoarele lansate în urmărirea lor. Aceste nopţi memorabile vor rămâne multă vreme în analele istoriei OZN-urilor. Obiectele luminoase au executat diverse manevre incredibile, mergând de la viraje în „ac de păr” fără încetinirea vitezei, până la opriri bruşte urmate de porniri fulgerătoare. Cât despre avioanele Forţelor Armate, acestea au strălucit prin absenţă, ajungând la trei ore de la începerea „festivalului”.

 

Când avioanele au ajuns deasupra Washington-ului, misterioasele lumini au dispărut. Atunci a avut loc cea mai fascinantă partidă de vânătoare văzută vreodată. Judecaţi şi singuri. Avioanele s-au întors la bază; imediat după aceea, obiectele luminoase au reapărut. Avioanele sunt chemate din nou, obiectele luminoase dispar iarăşi. Avioanele pleacă, obiectele luminoase revin. Joaca a durat până în zori. Americanii simt cum neliniştea le pătrunde în suflet, neînţelegând ce înseamnă această violare a spaţiului aerian de deasupra capitalei. Toată lumea se întreabă cum a fost posibilă întârzierea cu care au sosit avioanele de intercepţie. În cadrul Forţelor Aeriene domneşte proasta dispoziţie, accentuată de reluarea evenimentelor, la distanţe de aproximativ o săptămână.

 

Pe 12 ianuarie 1953, un fel de mare juriu se reuneşte la Pentagon. Juriul este format din câţiva savanţi de renume şi din trei membri ai CIA, nu mai puţin cunoscuţi. A rezultat  „Raportul Robertson”, o adevărată perlă în materie: „Obiectele Zburătoare Neidentificate nu ar trebui să constituie deloc o enigmă, pentru că ele se explică prin fenomene naturale. A sosit timpul ca cetăţenii americani să înveţe să deosebească adevărul de minciună, chiar dacă aceasta din urmă ar zbura cu 100.000 km/h.”

 

Orson Welles şi marţienii


Am putea discuta vreme îndelungată despre explicaţiile, unele mai fanteziste decât altele, aduse de USAF la fiecare nou val de observaţii. Am putea discuta, de asemenea, despre crizele determinate de aceste aberaţii în chiar nucleul USAF. Este necesar însă să revenim asupra unor fapte anterioare, care pot explica înverşunarea USAF de a considera toate aceste fenomene fapte naturale, deşi riscă o împotmolire iremediabilă în ridicol.

 

Toată lumea a auzit vorbindu-se, s-a realizat chiar şi un film pe această temă, despre panica generală provocată în 1938 de o emisiune radiofonică a lui Orson Welles. Piesa, o adaptare a romanului Războiul Lumilor de H.G. Wells, a atras atenţia, pe 30 octombrie 1938, a aproape 6.000.000 americani. 1.200.000 dintre ei au crezut că „Marţienii” au invadat Pământul şi că sosise sfârşitul lumii.

 

Familii întregi şi-au părăsit casele pentru a se refugia la munte, la mare, oriunde. Traficul a înregistrat blocaje cumplite în oraşe, pe şosele. Sediile ziarelor, radioului, poliţiei au fost inundate de un val de apeluri disperate. S-au înregistrat numeroase sinucideri. Oamenii au scos armele pentru a se lupta cu invadatorii. America era îngrozită. Un asemenea eveniment te pune pe gânduri. În acea vreme, o „conspiraţie a tăcerii” ar fi fost de înţeles. Însă în anii 50 conspiraţia nu-şi avea rostul pentru că situaţia se schimbase foarte mult.

 

Visul lui Jules Verne s-a realizat. Oamenii au păşit pe Lună. Lupta pentru cuceriri spaţiale continuă, iar sondele americane „Viking” ne-au adus informaţii despre planeta Marte. Astronomii recunosc acum existenţa a miliarde de galaxii, fiecare avînd milioane de planete susceptibile a adăposti viaţa inteligentă, la fel ca şi Pământul. Atunci, ce rost are păstrarea acestei tăceri? Cine are interesul să o întreţină şi de ce? Deşi îi lasă omului libertatea de a visa, nu face decât să accentueze misterul care, pe termen lung, riscă să devină periculos. Dacă publicul ar fi fost informat despre aceată problemă – aşa cum astăzi este informat despre poluare – panica ar fi fost evitată pe vremea emisiunii lui Orson Welles. Omul se teme cel mai mult şi este cel mai uşor de manipulat atunci când nu cunoaşte.

 

yogaesoteric

 

 

 

Cercuri ale puterii în spatele secretului OZN

de dr. Steven M. Greer

 

[Articol extras din Nexus Magazine, Anul II, Numărul 9 (octombrie 2006 - ianuarie 2007)]

 

După ce în copilărie şi la maturitate am intrat în contact cu civilizaţii extraterestre, am pus bazele CSETI (Center for the Study of Extraterrestrial Intelligence – Centrul pentru Studiul Inteligenţei Extraterestre) pentru a formaliza protocoalele de contact şi a le preda şi altor oameni, lucru pe care îl realizam prin intermediul weekend-urilor de instruire din cadrul CSETI.

 

Am realizat destul de devreme că există forţe umane ce nu pot fi ignorate, a căror scop este acela de a descuraja sau bloca interacţiunile paşnice cu extratereştrii. Abordarea mea consta în: (1) a învăţa oamenii cum să contacteze civilizaţiile extraterestre într-un mod paşnic, şi (2) a face cunoscut guvernelor, armatei şi publicului larg adevărul cu privire la acest subiect.

 

Îmi place să îmi privesc cartea pe care am scris-o  (Hidden Truth – Forbidden Knowledge) drept destăinuirea mea personală, din moment ce conţine elemente din călătoria mea spirituală, din interacţiunea mea cu civilizaţiile extraterestre şi cu aşa-zisul „guvern secret”. Acest capitol aruncă o privire asupra acestei entităţi şi asupra modului în care membrii ei operează.

 

În 1993,  înainte de a realiza o scurtă expunere directorului CIA, persoana mea de contact pentru întâlniri la nivel înalt a sugerat să dăm numele de Project Starlight (Proiectul Lumina Stelelor) operaţiunii noastre. Aşa se chema deci în zilele de început. Filozofia din spatele lui era să strângem cele mai bune dovezi care erau disponibile, dovezi care să fi fost riguros testate şi demonstrate şi să indentificam martori aparţinând armatei, servicilor de informaţii şi diferitelor corporaţii. Apoi, având în mână un caz de fier, am fi pus la curent servicile de informaţii, armata, Congresul, liderii Naţiunilor Unite şi liderii din întreaga lume, înainte de a realiza o dezvăluire publică.


Ştiam că este crucial ca cel puţin să dăm o şansă sistemului. Este foarte important să înţelegem că intenţia noastră nu a fost pur şi simplu de a intra ca un taur într-un magazin de porţelanuri şi de a face cunoscute toate acele informaţii extrem de sensibile, fără să înştiinţăm înainte liderii constituţionali ai lumii şi a-i invita şi pe ei să participe. În acea perioadă mulţi oameni credeau că sunt stupid şi naiv, căci „aceşti oameni” nu se vor implica în ceva atât de controversat.

 

Dar nu aceasta este problema! Problema este, din perspectiva noastră, că aveam responsabilitatea morală de a le oferi cel puţin o oportunitate de a face ceea ce trebuie, ceea ce este bine – şi dacă nu făceau acest lucru atunci era o problemă ce ţinea de conştiinţa lor şi nu de a noastră.

 

Simţeam cu putere că avem obligaţia de a oferi acestor lideri evaluarea prezentă a situaţiei şi să le spunem: „Trebuie să adoptaţi un rol de  conducător dacă vreţi ca acest lucru să fie realizat de către voi şi nu de către un grup exterior (era vorba despre Disclosure Project – Proiectul Dezvăluirea şi CSETI). Aveţi acum o oportunitate ideală ce s-a ivit după sfârşitul războiului rece, de a întrerupe seria de dezinformări şi de a lua un nou start”.

 

După ce m-am întâlnit cu directorul CIA, o persoană de contact mi-a aranjat o întâlnire cu anchetatorul şef al senatorului Byrd şi consilierul comitetului senatorial ce se ocupa cu repartizarea de fonduri. Senatorul Byrd era preşedintele acestui comitet şi era un om ce avea o poziţie foarte puternică. Acest om se numea Dick D’Amato – a nu fi confundat cu senatorul D’Amato din New Jersey. Dick D’Amato  avea o autorizare ce îi permitea să aibă acces la informaţii clasificate ca STRICT SECRETE şi avea  autorizaţie de somaţie [capacitatea unei agenţii de a impune ca o agenţie sau un angajat al unei agenţii să apară în faţa unui tribunal sau să trimită dovezi care pot fi folosite pentru a determina soluţionarea unui caz sau a unei  probleme. n.t.] din partea comitetului senatorial.

 

Ne-am întâlnit într-o cameră de protocol a comitetului senatorial pe probleme de fonduri – o cameră imensă, bogat împodobită, cu o imensă masă ce avea plăcuţe de alamă cu numele fiecărui membru al comitetului. Mi-a spus: „Am fost rugat de către senatorul Byrd şi de către alţii să arunc o privire asupra acestor lucruri şi am ajuns suficient de aproape pentru a şti că aceste proiecte există cu adevărat. Dar îţi spun că deşi am o autorizare ce îmi permite accesul la informaţii STRICT SECRETE şi deşi am autorizare de somaţie din partea comitetului senatorial nu pot avea acces la aceste proiecte.” Nu voi uita niciodată ce mi-a spus când s-a uitat la mine: „Ai de-a face cu echipele tuturor proiectelor întunecate ce se luptă între ele, aşa că ai grijă. Mult noroc!” Şi asta a fost tot.

 

Dick D’Amato şi oameni ca el ştiu că aceste lucruri sunt reale dar nu pot avea acces la ele şi nici nu pot controla cheltuielile statului. Accesul la aceste proiecte nu are nimic de-a face cu rangul sau poziţia ci doar cu faptul de a fi sau nu fi dispus să păstrezi mai departe secretul. Acesta este singurul lucru care contează: dacă eşti sau nu dispus să intri în joc şi să respecţi regulile lui.

 

În interiorul guvernului din umbră

 

Acea organizaţie care nu ar trebui să controleze lucrurile,  dar care totuşi le controlează este formată dintr-un grup transnaţional ilegal de tâlhari, a cărui membrii nu sunt doar cruzi şi criminali, ci acţionează fără a avea absolut nici o autoritate legală. Când ai de-a face cu ceva atât de important, implicând tehnologii atât de puternice precum cele descrise, începi să realizezi riscul ce şi-l asumă întreaga omenire prin faptul că permite ca întreaga această mascaradă  să se desfăşoare, deceniu după deceniu, fără a fi deloc verificată.

 

În 1994, un prieten de-a lui Bill Clinton a venit la mine acasă, după ce avusesem întâlnirea cu directorul CIA. Era un tip foarte cordial. A spus: „Ştii, toată lumea este de acord cu recomandările tale, dar toată lumea este de acord cu faptul că dacă preşedintele face ceea ce i-ai sugerat lui şi directorului CIA – adică să-şi exercite puterea executivă pentru a pătrunde în interiorul acestei operaţiuni şi să o dezvăluie – atunci va sfârşi precum Jack Kenedy.”

 

Am crezut că glumeşte şi, să fiu sincer, am râs zgomotos.  M-am gândit: „Ei, nici chiar aşa”. Însă acesta era foarte serios. Şi mi-a dat foarte clar de înţeles acest lucru. Aşa că am trecut printr-o mulţime de crize interioare pe măsură ce am realizat că guvernul Statelor Unite – împreună cu guvernele celorlalte state – sunt de fapt ostatici ale unui grup ilegal de „tâlhari”, care posedă o tehnologie ce poate da tumbe în jurul unui avion de luptă invizibil B2 Stealth şi pot, la voinţă, pune capăt unui preşedinte sau oricărei alte persoane care le stă în cale. Acest lucru mi-a fost dat foarte clar de înţeles de către oamenii ce făceau parte din cercurile interioare ale celor mai mari coridoare ale puterii de pe Pământ.

 

Evident, acest lucru a apăsat foarte greu asupra mea. Aş putea spune că perioada 1992-1998, aceşti şase ani, au fost extrem de traumatizanţi pentru mine. Mi-am ţinut capul sus şi, public, am mers înainte, dar la nivel personal, în profunzime, eram devastat. Niciodată nu mi-am pierdut încrederea în ceea ce ar trebui să facem, dar îmi era foarte clar că era vorba despre o muncă enormă, că era deja târziu şi că miza aflată în joc era imensă.

 

Trebuie să înţelegeţi natura compartimentată a acestor interese ce se împletesc reciproc şi ţin totul secret. Este vorba despre interese ce ţin în mare parte de sectorul corporatist, instituţional, financiar şi tehnologic. Guvernul „nostru”, al „poporului”, este cea mai puţin importantă componentă a acestora, şi aici sunt incluse şi CIA, NASA, NRO, servicile de informaţii ale armatei, – toate acestea sunt doar nişte paravane pentru o operaţiune ce se desfăşoară dincolo de ele. Acţiunea reală este acea a unui grup hibrid ce este cvasi-guvernamental dar în cea mai mare parte privat, cu totul  transnaţional – şi complet ilegal.

Unii dintre şefii acestui grup m-au invitat să mă întâlnesc cu ei după ce m-am întâlnit cu directorul CIA. Înainte de întâlnirea cu directorul CIA, persoana mea de contact cu Woolsey, a fost îngrozită de ideea că întreaga lume va afla despre acea întâlnire.

 

Făcea totul prin FedEx (un sistem de curierat rapid) şi vroia să vorbesc cu el la telefon doar din cabine telefonice, vorbind totul într-un anumit cod! I-am spus: „Nu trebuie să ne batem capul făcând astfel, deoarece grupul împotriva căruia luptăm posedă o tehnologie care poate înfrânge orice sistem putem noi concepe.”

 

 

Ei bine, el a fost unul dintre candidaţii pe postul de ministru al marinei militare în timpul preşedenţiei Clinton. Însă făcuse parte din lumea convenţională a armatei şi a servicilor de informaţii. Eu ştiam împotriva cui luptam dar el nu ştia. Astfel că el a zis: “Oh, nu, trebuie să procedăm astfel. Tu eşti doar un medic! Eu am făcut parte din toate aceste cercuri şi trebuie să fim prudenţi.” Aşa că l-am luat în râs. Am încercat să îi explic că nu există nici un mijloc de a înfrânge capacităţile de supraveghere a acestui grup ascuns, deoarece aceştia posedă o tehnologie non-locală, „scalară” ce le permite să depăşească generaţii întregi de dispozitive electronice. Chiar şi cele mai avansate tehnologii ale NSA şi NRO sunt nimic în comparaţie cu ce au ei, deoarece ei posedă de fapt interfeţe electronice cu conştiinţă cu ajutorul cărora pot supraveghea orice în timp real, mereu. Ei bine, el nu ştia toate acestea. Eu ştiam acest lucru şi prin intermediul vederii la distanţă am descoperit că şi ei mă supravegheau prin aceaşi metodă.

 

Astfel că am continuat acest joc. Dar înainte de întâlnirea din 13 decembrie 1993, cineva care fusese implicat în aceste proiecte în cadrul armatei, în Arizona, a venit la mine şi mi-a zis: „Am înţeles că ai de gând să te întâlneşti cu Jim Woolsey, directorul CIA, ca să discutaţi despre cutare şi cutare lucru, în data de... .” Am spus: „Nu voi confirma sau nega acest lucru, însă nu este interesant faptul că tu faci comentarii asupra acestor lucruri?” Am povestit acest lucru persoanei mele de contact şi aceasta a intrat în panică! „Cum se poate să fi descoperit acest lucru?” I-am spus: „M.J., tu nu ai ascultat ce am zis.” Problema este că majoritatea oamenilor sunt prea aroganţi pentru a putea cunoaşte ceea ce nu cunosc. Trebuie să menţionez de asemenea faptul că în timpul vizitei mele la New York, în iarna lui 1994, în timp ce stateam la Hilton, pe Sixth Avenue, am primit un telefon de la un „reporter”. Acesta a spus: „Sunt un reporter independent ce scriu pentru ziarul Wall Street Journal. Am înţeles că aveţi o întâlnire cu amiralul Woolsey cu privire la fenomenul OZN şi inteligenţa extraterestră. Ce îmi puteţi spune despre acest lucru?


Nu l-am minţit; i-am pus doar o întrebare retorică: „Chiar crezi că un director CIA s-ar întâlni cu un medic din Carolina de Nord pentru a discuta subiecte precum OZN-urile şi inteligenţa extraterestră?” Mi-a răspuns: „Ei bine nu, cred că nu”. I-am răspuns: „Vezi? Ţi-ai dat seama.” Am închis telefonul şi asta a fost tot. Dar această experienţă m-a făcut să înţeleg că comunitatea mass-media este de asemenea întrepătrunsă de indivizi din serviciile de informaţii ce monitorizează activităţile noastre.

 

Aproximativ în acea perioadă o persoană ce lucra cu contract pentru un grup fantomă ce avea o celulă în interiorul CIA mi-a telefonat. Mi-a spus: „Uite, noi chiar vrem să te vedem că faci aceste lucruri. Grăbeşte-te”. L-am întrebat: „Ce vrei să spui cu, «grăbeşte-te»?” Mi-a spus: „Vroiam să apară cineva să facă acest lucru pentru noi; cel puţin o treime dintre oamenii din acest grup ascuns doresc să vadă aceste lucruri dezvăluite, dar noi nu putem face aşa ceva....”. I-am spus:  „Cine naiba credeţi că sunt? Sunt doar un medic din Carolina de Nord. De abia îmi permit o oala de noapte în care să urinez!”. Atunci a spus: „Nu, nu înţelegi. Noi putem acţiona doar din spatele scenei.”.

 

În cele din urma ne-am întâlnit în Grove Park Inn, în Asheville. Nu am să uit niciodată ce mi-a spus în timpul acelei conversaţii: „ştii, dacă vrei să ne trimiţi nouă sau preşedintelui un mesaj, tot ceea ce trebuie să faci este să ridici receptorul. Nu trebuie să formezi nici un număr – doar vorbeşte. Sau dacă preferi, doar şezi în biroul tău şi vorbeşte la cei patru pereţi. Deoarece totul este supravegheat în timp real.” I-am spus: „Da, ştiu.” Atunci m-a întrebat: „De unde ştii aşa ceva?”.

Am început să îi povestesc cum au făcut greşeli şi au lăsat sistemul de ascultare deschis de câteva ori. Mi s-a întâmplat şi mie şi soţiei mele, Emily. Odată când eram acasă şi am ridicat receptorul să dau un telefon am auzit o cameră de control pe fir. În locul tonului puteam auzi oameni vorbind. Astfel că am întrebat: „Cine este acolo?”. Atunci o femeie cu un accent străin dar care vorbea corect engleză a spus: „Oh Dumnezeule, este domnul Greer”, la care i-am raspuns: „Doctor Greer, pentru tine, târfo!” şi am închis.

 

În acele zile eram revoltat de aceste lucruri. Acum, nici măcar nu îmi mai pasă. Aşa că i-am spus acestui om. „Da, sunt sigur că este adevărat”. El a spus: „Ştii, aceste lucruri trebuie să se petreacă!”. Atunci i-am spus „Dar de ce nu faci tu toate aceastea?” la care mi-a raspuns: „Oh, nu, este mult prea periculos!”. Mi-a spus exact acelaşi lucru pe care mi l-a spus şi Laurence Rockfeller în luna septembrie, pe când stătea pe puntea navei sale, sub cerul liber.


Interese concurenţiale în complot

 

Până acum puteţi observa o temă care se repetă mereu: există oameni cu foarte multe relaţii care sunt în interiorul acestor grupuri şi care vor să aibă loc o dezvăluire, dar sunt terifiaţi de acest grup violent. După această întâlnire am primit o invitaţie din partea unui grup de persoane din interior, de a merge la Phoenix în vara anului 1994. Întâlnirea avea loc la reşedinţa Wrigley, vechea şi fabuloasa reşedinţă pe care familia Wrigley, (proprietara firmei ce produce celebra gumă de mestecat Wrigley) a construit-o. Aceasta fusese preluată de către o celulă din interiorul acestui grup secret. Erau prezente un anumit număr de persoane sumbre, aparţinând unor corporaţii. Întâlnirea se desfăşura noaptea, la o oră foarte târzie.

 

Un proeminent industriaş ce avusese relaţii cu această celulă era ţinut sub influenţa drogurilor şi sub o anumită formă de control al minţii, în timp ce această grupare îl storcea de bani. Apoi, au utilizat banii lui pentru a susţine această operaţiune particulară. Metodele şi motivele acestui grup sunt necunoscute. Le spun oamenilor: „Mai mult de 10-15% din ce am văzut sau aflat, voi nu vreţi să auziţi. Este atât de tulburător încât majoritatea oamenilor s-ar sinucide. Şi, apropo, mulţi au făcut-o.” Ne-am adunat toţi în jurul unei mese de conferinţe din reşedinţa Wrigley. Am discutat despre dezvăluirea informaţiilor legate de fenomenul OZN şi despre realizarea unui contact cu extratereştrii.

 

În timpul unei pauze, un om m-a tras deoparte într-un balcon şi mi-a spus: „Ştii, noi am aflat că ai avut acea întâlnire cu directorul CIA şi că furnizezi informaţii preşedintelui, dar trebuie să ştii că aceşti oameni nu ştiu nimic şi niciodată nu vor ştii nimic. Trebuie să înţelegi că ar trebui să vorbeşti cu oameni ca noi.

 

Oamenii care au de a face cu aşa ceva sunt oameni care au o mulţime de contracte cu guvernul. Şi ar trebui să vorbeşti cu anumiţi think-tanks [termen ce desemnează un grup de indivizi dedicaţi cercetărilor sinergistice de înalt nivel asupra unor subiecte diverse, de obicei în laboratoare militare, corporaţii şi alte instituţii. De obicei termenul se referă în mod precis la organizaţii ce susţin  teoreticieni şi intelectuali ce se străduiesc să realizeze analize sau recomandări politice. n.t.], cu anumite ordine religioase şi cu anumite ordine de preoţi iezuiţi ce deţin controlul asupra transferului de tehnologie. Şi ar mai trebui să vorbeşti cu...” Şi mi-a dat o întreagă listă.

 

Ei bine, am crezut că omul a luat-o razna cu certitudine. Dar s-a dovedit că fiecare cuvânt pe care l-a spus a fost adevărat: totul s-a confirmat în lunile care au urmat.

 

Lucrurile devin şi mai ciudate. Acest grup sau celula din guvernul din umbră încerca să împiedice ceea ce noi făceam. Amintiţi-vă deci, acestea se petreceau în 1994. Un fost şef al servicilor de informaţii al armatei –membru al acelui grup – mi-a oferit un loc în conducere în 1992. Deci lucrurile progresau, iar eu nu mă abăteam deloc de la cursul meu deoarece aşa sunt eu. Aşa că acest om a spus: „Noi putem cu adevărat să te ajutăm.” Am întrebat: „Ce vrei să spui?” Mi-a răspuns: „Ei bine, dacă vrei să fi susţinut în acţiunea ta, doar lasă-ne să te ajutăm.” I-am zis: „Cum intenţionaţi să ne ajutaţi?” Mi-a răspuns; „Ei bine, eşti medic, nu? Aşa că ai un credit bun. Am controlat asta.” I-am spus: „O da, cel mai bun.” Mi-a răspuns: „Ei bine, ştim că ai carduri platinum şi gold. Doar maximizează-le pe toate, în fiecare lună: 50000$,  100000$, oricât vrei. Ia cât de mulţi bani vrei tu. Şi dă-ne numerele. Din moment ce noi deţinem toate super-computerele care protejează şi monitorizează sistemele bancare ale lumii, vom reduce pur şi simplu balanţa contului la zero, ca şi cum ar fi plătită în fiecare lună.”

 

Aceasta este o poveste adevărată. Vă spun că fiecare cuvânt este adevărat. I-am spus: „Bine, dar apoi, dacă aş face aşa ceva, m-ai avea la mână, nu-i aşa? A avut doar o sclipire în ochi. Eram mult prea prevăzător pentru a înghiţi momeala, fie ea chiar şi aşa de tentantă.

 

Toată activitatea noastră a constituit un enorm efort financiar şi o enormă luptă pentru aceia dintre noi care am încercat să facem toate acestea fără a avea virtual nici un fel de fonduri. Dar sub nici o formă nu aveam de gând să accept ce mi-a propus. Apoi a spus: „Am înţeles că vei merge curând în Europa pentru a te întâlni cu anumiţi oameni ce au legături cu familia regală britanică” – lucru care era adevărat. Ştia tot ceea ce fac! I-am spus: „Este adevărat”. Mi-a spus: „Întâmplător voi fi şi eu acolo pentru a mă întâlni cu cei din familia Rothschild şi cu oamenii care controlează corporaţia Volvo şi alte mari concerne industriale, deoarece toţi aceştia lucrează cu noi”. I-am răspuns: „O, sunt sigur că este adevărat ceea ce spui.” Mi-a sugerat: „Haide să ne întâlnim cât vom fi amândoi în Londra.”  I-am spus: „Bine, sunt de acord”. A început să îmi spună: „Unul dintre prietenii mei, care este foarte interesat de ceea ce faci tu, este unul dintre liderii Consiliului de Relaţii Externe, ambasadorul Maxwell Rabb. Ai vrea să vii la o întâlnire cu el?” I-am spus: „Da, bineînţeles, dacă vrea să ne ajute”. Apoi  mi-a spus: „Şi de asemenea familia Peterson – domnul Peterson era şeful Consiliului de Relaţii Externe, iar soţia sa era la conducerea Comisiei Trilaterale – lucrează cu mine şi poate ne putem întâlni şi cu ei”. I-am zis:  „Când vom organiza următorul eveniment, îi voi invita şi pe ei”. Mi-a spus: „Trebuie să ştii că toţi aceşti oameni citesc ceea ce tu scri şi sunt foarte interesaţi de toate acestea.” I-am spus că ştiu acest lucru. Din punctul meu de vedere toţi oamenii sunt educabili. Şi fiecare are de jucat un rol în toată această dramă cosmică. Dar acest om de legătură tenebros a fost esenţial pentru mine, el invitându-mă din nou în cercul interior de conducere al cabalei. În timp ce nu aveam nici o intenţie de a mă lăsa controlat de către aceştia, nu aveam nimic împotriva faptului de a împărtăşi perspective şi informaţii cu ei. Mi-a spus de asemenea că sunt mulţi oameni de frunte din media cu care a lucrat şi că acest grup a lucrat cu Bono, U2, Moody Blues, Pink Floyd şi diverse alte grupuri. Şi mi-a mai spus că aceştia primesc ceea ce eu scriu. I-am spus: „Apreciez acest lucru.” Mi-a spus: „Le place ceea ce spui şi ceea ce faci...”

 

Mai târziu în acea iarnă am mers în Europa şi m-am întâlnit cu nişte prieteni foarte buni ai prinţului Charles şi ai prinţului Philip. Unul dintre cei mai buni prieteni ai prinţului Charles ne susţine foarte mult în munca pe care o facem. El a dorit să primească câteva dintre materialele pe care le-am pregătit pentru directorul CIA şi pentru preşedinte, pentru a le putea împărtăşi cu prinţul Charles şi cu alţii.

 

Nu uitaţi faptul că făceam toate acestea între turele mele de la spitalul de urgenţă. Uneori mergeam în Europa pentru 2-3 zile o dată şi veneam înapoi şi trebuia să intru într-o tură de 24 de ore la departamentul de urgenţe! M-am întâlnit până la urmă la Londra cu această sumbră persoană de contact.  Încă încerca să mă recruteze pentru operaţiunile sale. Aşa că am ascultat şi am învăţat – dar niciodată nu am capitulat. Acest grup este cea mai mare organizaţie criminală de tip mafiot de pe întreaga planetă. 

 

Despre autor:

 

Steven M. Greer, este doctor în medicină şi director  fondator al The Disclosure Project. El a condus o cercetare mondială în vederea descoperirii unor surse alternative de energie, în special a acelor dispozitive ce funcţionează pe baza energiei punctului zero, în scopul de a identifica şi dezvolta sisteme care să elimine nevoia de combustibili fosili. Pe data de 9 mai 2001, dr. Greer a prezidat Conferinţa de Presă a Disclosure Project, ce a avut loc la National Press Club în Washington. Mai mult de 20 de martori din domeniul militar, guvernamental, al servicilor de informaţii şi cel corporatist au prezentat mărturii convingătoare cu privire la existenţa unor forme de viaţă extraterestre ce ne-au vizitat planeta şi la tehnologiile energetice şi de propulsie ale acestora.

 

Mai mult de un miliard de oameni au auzit de această conferinţă de presă prin intermediul Internetului şi a transmisilor mass-media de la BBC, CNN, CNN Worldwide, Voice of America, Pravda şi prin intermediul mijloacele media din America Latină şi din China. Peste 250000 de oameni au urmărit transmisia acestui eveniment pe Internet – fiind cea mai urmărită transmisie online din istoria National Press Club.


Recent dr. Greer şi-a publicat memoriile  – Hidden Truth - Forbidden Knowledge – lucrare în care descrie istoria călătoriei sale spirituale, relaţia sa cu fiinţele extraterestre şi  întâlnirile sale cu acele forţe care încearcă să ţină secrete existenţa formelor de viaţă extraterestre şi a surselor alternative de energie.

Articolul de faţă este un extras din capitolul 16 (Cercuri ale puterii) al acestei cărţi.

 

yogaesoteric

mai 2007

 

 

 

 

 

Agenda OZN a guvernului din umbră - programul secret referitor la OZN-uri

de dr. Steven M. Greer

 

[Articol extras din Nexus Magazine, Anul II, Numărul 10 (februarie - mai 2007)]

Cu ajutorul arsenalului de arme electromagnetice şi psiho-operationale şi prin construcţia de nave extraterestre după modele originale capturate, „guvernul din umbră” s-a implicat în scenarii de răpire false şi e posibil să pună la cale un fals atac extraterestru.

 

Ieşirea din umbră

 

Este important să întelegem că în jurul întregii problematici extraterestre există o enormă şi sofisticată campanie de dezinformare: cel puţin 90% din imaginile şi informaţiile oferite publicului sunt selectate pentru a evoca frica urmată de ura faţă de tot ceea ce este extraterestru. Filmele, emisiunile TV şi cărţile referitoare la subiect demonstrează acest punct de vedere: dacă cineva ar lua în seamă toate aceste gunoaie, s-ar putea crede că în America o persoană din două e răpită din casa sa în mijlocul nopţii şi torturată. Pur şi simplu nu este adevărat. Frica şi groaza se vând cel mai bine, şi unii beneficiază de pe urma unei populaţii terifiate şi greşit informate. Ştim că există operaţiuni paramilitare clandestine, controlate de un grup din  umbră, ce înscenează evenimente OZN false. Acest lucru nu e o speculaţie, am intervievat independent mai mulţi militari care au făcut parte din echipe ce au „răpit” în mod deliberat oameni pentru a crea iluzia unor întâlniri extraterestre reale.

În „industria OZN” există o subcultură a răpirilor de mai multe miliarde de dolari, fondată de grupuri de interese puternice şi bogate (incluzând anumite familii regale europene împreună cu cele care conduc industria din Statele Unite). Poveştile publicate sunt selectate cu mare atenţie. Dacă cineva vine la grupurile de întâlnire a celor răpiţi sau la cercetători cu povestiri de genul celor pe care le-am menţionat, persoana respectivă va fi dată afară. Ei doresc să selecteze doar povestirile terifiante – cele provenind de la oameni care au suferit întâlniri simulate care le-au fost impuse pe cale militară, urmărind crearea de propagandă psihologică şi semănând seminţele discordiei între oameni şi extratereştri. Acest lucru va susţine finanţarea în continuare a  programului StarWars („Războiul stelelor”).

Aceasta e parte a unui plan bine gândit pentru a-i ridica pe unii împotriva celorlalţi. În acest scop, trebuie creată o ameninţare, iar presupusul „inamic” “demolat”. Deci  majoritatea informaţiilor referitoare la OZN-uri sau extratereştri care au ajuns la publicul larg sunt create de serviciile secrete, prin intermediul unor operaţiuni de manevrare psihologică şi de dezinformare, pentru a genera în mod deliberat efecte precise. Primul dintre aceste efecte este pur şi simplu discreditarea subiectului, deoarece majoritatea povestirilor, la o analiză mai atentă, se dovedesc false. Al doilea, în opinia mea, este crearea unei fundaţii a spaimei pe care să se construiască edificiul „Războiului stelelor”. Şi nu în ultimul rând, un proiect pe care Wernher von Braun l-a comunicat unui membru al echipei noastre, Carol Rosin, care de fapt explică tot ceea ce se petrece: armele vor fi plasate în spatiu, de aici necesitatea de a crea un fundal psihologic în care oamenilor le va fi teamă de tot ce este extraterestru, iar atunci când cei care profită de această sursă de multe miliarde de dolari ai operaţiunilor industriale şi militare decid că înselătoria a durat sufficient, ei pot declara că lumea trebuie să se unească pentru a înfrânge extratereştrii (aşa cum a fost în filmul „Ziua Independenţei”).

Ţineţi minte, că Războiul Rece şi toate lucrurile care se petrec astăzi, vor păli în comparaţie cu beneficiul financiar obţinut de pe urma constrângerii maselor să creadă o idee falsă referitoare la o ameninţare din spatiul extern care trebuie contracarată. În loc de a extrage doar din Statele Unite şi Occident sume nelimitate de dolari pentru operaţiunile militare, „ameninţarea” imaginată va produce suficientă xenofobie pentru a asigura un „cec în alb” sau un flux stabil de dolari guvernamentali în numele păstrării securităţii şi păcii mondiale. Vă sună cunoscut? Această opinie provine din intervievarea a numeroşi militari din interiorul organizaţiilor care se ocupă cu acest lucru. Mi s-a spus negru pe alb că acesta a fost programul în desfăşurare începând cu (cel puţin) anii '50. Aceste operaţiuni au utilizat ceea ce ei numesc „vehicule extraterestre reproduse” fabricate de un consorţiu de companii care includ, printre alţii pe, Lockheed Martin, Northrup, SAIC, E-Systems, EG&G si Mitre Corporation. Există dispozitive antigravitaţionale realizate de către om, care au fost utilizate de prin anii 1950, împreună cu alte arme electronice puternice şi cu forme de viaţă programate (programmed life forms, PLF). Acestea sunt forme de viaţă artificiale, biologice, produse pentru a semăna foarte bine cu aşa-zişii „Cenuşii” – însă nu provin din spaţiu. Ele sunt fabricate în instalaţii noi, una din ele fiind localizată în zona Four Corners, în apropiere de Dulce, New Mexico.

Acesta este un efort concertat de a crea o falsă ameninţare extraterestră. Dacă cineva vine cu o povestire care nu intră în acest cadru, este „scos din bibliografie” şi nu mai este capabil să-şi publice povestirea prin nici un canal mass-media semnificativ. Cei care creează mesaje terifiante – asemănătoare filmului „Ziua Independenţei” sau altor cărţi despre răpiri – primesc avansuri mari în dolari împreună cu contracte de editare avantajoase şi contracte de film. În mod clar, acestea sunt conform proiectului.

Elita puterii doreşte ca aceste povestiri alarmante să fie sădite în conştiinţa maselor, iar adevărul să fie îngropat. Am întâlnit oameni care au fondat culte ale răpirilor efectuate de extratereştri în Statele Unite şi Europa.

Pe langă faptul că am intervievat membri ai personalului militar care au contribuit la pregătirea acestor pseudorăpiri, mi s-a spus personal, de către nimeni altul decât de un cap al unei familii regale europene, că sprijină cu bani aceste eforturi. El susţine că aceste povestiri înfricoşătoare trebuie să existe pentru a face lumea conştientă că aceşti extratereştri răi există şi că trebuie să luptăm împotriva lor. El a mers până la a spune că, de fapt, fiecare problemă majoră a civilizaţiei Pământului de la Adam şi Eva, se poate atribui maşinaţiunilor acestor extratereştri demonici. El crede cu adevărat acest lucru şi este de asemenea fondatorul principal al lui Opus Dei, care e aripa dreaptă sensibilă a Vaticanului, ce conţine o unitate internă secretă care se ocupă de aceste programe. În plus, mi s-a spus că motivul său pentru a nu mai susţine un autor proeminent din acest domeniu, (al cărui nume nu va fi precizat aici),este faptul că povestirile sale nu au fost suficient de alarmante: el prezenta interacţiunea dintre oameni şi extraterestri într-un mod prea pozitiv. Sponsorul dorea publicarea doar a povestirilor terifiante! Un lider proeminent al unuia din aceste grupuri de terapie pentru cei răpiţi mi-a spus răspicat că dacă cineva vine la întâlnirile lor cu experienţe care nu se potrivesc cu răpirile de tip militar, (şi care de astfel sunt deranjante), va fi dat afară. Aşadar este vorba despre un proces selectiv şi mincinos.

Această maşinărie bine unsă scoate la iveală întâlniri cu extratereştri, false si contrafăcute. Ele sunt apoi direcţionate către anumiţi cercetători, după care ajung într-un anume film, documentar, sau carte. Şi totul este foarte eficient şi se realizează în special pentru a genera propaganda destinată determinării maselor de a acţiona împotriva acestei presupuse ameninţări din spatiu, perpetuând astfel şi amplificând minciuna deja existentă.

În cadrul guvernului din umbră exista un grup „hard-core” de escatologi: oameni obsedati de sfârşitul lumii, cărora le-ar place sa o vadă distrusă într-un mare cataclism, generat de extratereştri pentru a accelera reîntoarcerea lui Hristos! Acesta este programul lor: ei susţin că lumea trebuie să se afle în cele mai mizere condiţii pentru ca, a doua venire să se producă şi totodată speră să creeze circumstanţele acestui scop. Este nebunie curată. La acest nivel de hiper-religiozitate, fanatism şi secrete sectare combinate cu o enormă putere, este de aşteptat ca rezultatele să fie şocante.

Acum caţiva ani am participat la New York la o întâlnire cu d-na Boutros-Ghali, soţia secretarului general al Naţiunilor Unite şi cu unii din grupul „New York 100”. O femeie mi-a spus: „Vreau să vă spun că am citit 26 de cărţi despre OZN-uri şi răpiri”. I-am replicat: „Cu tot respectul asta înseamnă că aţi introdus în conştiinţa dumneavoastră de 26 de ori mai multă dezinformare şi deşeuri decât cineva care a citit doar o singură carte”. Nu cred că am fost prea îndrăgit,îinsă acesta e adevărul.

Mi-am comunicat părerile unor militari cu grade înalte şi unor oameni precum d-na Boutros-Ghali şi altora. Primul lor impuls a fost că nu poate fi adevărat însă au fost pur şi simplu oripilaţi de faptul că ar putea fi...

În 1991 am fost abordat de câţiva oameni care conduceau proiecte ultrasecrete legate de OZN-uri şi sisteme energetice avansate. Ei citiseră una din primele mele lucrări despre conceptul de unitate, civilizaţia noastră, experienţa conştiinţei cosmice şi a oamenilor din cosmos.

Ei au accentuat importanţa comunicării acestor informaţii în cadrul grupului lor. Aceşti oameni mi-au telefonat din cadrul CIA, Lockheed, McDonnell Douglas şi alte grupuri operative similare. Tot ceea ce am scris pană atunci era în special destinat acelui grup. Masele doresc pur şi simplu să-şi ducă viaţa în linişte. Ei nu doresc să se omoare unii pe alţii. Există foarte puţini oameni care sunt psihotici, agresivi şi cu tendinţa de a-i controla pe altii. Focul întreţinut al maniei şi conflictelor a fost aprins în mod deliberat deoarece este în beneficiul acestui grup violent.

Există un număr relativ mic de oameni care au o perspectivă retrogradă. Ei privesc în oglinda retrovizoare şi o confundă cu viitorul. Aşadar, sarcina noastră a fost să le orientăm capetele astfel încât să privească înainte.

Este important să considerăm aceste puternice interese industriale, militare şi religioase ca fiind educabile...

Oferta

În mai 1992, în staţiunea Saint Malo în afara Parcului Naţional al Munţilor Stâncoşi, am fost de acord să ajut la organizarea unei conferinţe împreună cu astronautul Brian O’Leary, Maury Albertson (unul din co-fondatorii Corpului Păcii) şi cu Institute for New Science. Era vorba de un loc privat în care i-am invitat pe toţi cei implicaţi în lumea civilă a OZN-urilor. Au fost şi unii oameni care, desigur, s-au dovedit a lucra în spionaj, incluzându-l pe generalul T.E. şi prietenul său ce este psihiatru.

Am dorit să creez un mediu colegial în care să poată fi comunicate informaţii şi perspective. În realitate, am descoperit că întreaga lume civilă a OZN-urilor era atât de plină de dezinformări şi fracţiuni adverse încât imediat după ce au ajuns acolo şi-au scos “cuţitele” şi “securile” şi au început să şi le “înfigă” unii în spatele celorlalţi – inclusiv într-al meu. În acest moment am realizat ce cuib de şerpi este în realitate lumea civilă a OZN-urilor. În timpul acestei conferinţe, generalul şi psihiatrul au încercat să mă recruteze pentru a deveni membru al grupului lor. Generalul a spus: „Ştii, avem o organizaţie care se ocupă cu acest lucru şi care e foarte restrânsă...”, cuvântul „restrânsă” însemnând „foarte bine acoperită”. Ştiam ce vroia să spună. A spus: „Dacă ţi-ai uni eforturile cu ale noastre îţi vom da bani, putere şi acces la tehnologii la care nici nu visezi”. Iar eu am răspuns: „Multumesc, nu. Nu am nevoie. Am crezut că am clarificat acest lucru luna trecută, când ne-am întâlnit în Atlanta.” Însă el a perseverat în încercarea de a mă convinge, deoarece erau conştienţi de ameninţarea pe care o reprezentam pentru monopolul lor ascuns din acest domeniu. Atât au avut de spus.

Un bun prieten al tipului de la NASA care era acolo şi un alt tip de la CIA au venit la mine şi mi-au spus: „Ei sunt foarte geloşi pe ceea ce faci, deoarece bâjbâie în întuneric şi pot face doar anumite lucruri pentru anumite scopuri. Tu eşti liber şi poţi face mai mult decât ei!” Ştiam acest lucru. Am explicat: „Poate că temporar nu avem putere, însă suntem liberi – şi avem alte puteri care ne sunt date de la Dumnezeu.” În cele din urmă, generalul s-a dus la Emily, soţia mea, într-un moment în care eu nu eram prezent. I-a vorbit despre acest grup însă nu l-a denumit „MJ-12”.

El a spus că există un consiliu al acestui grup, care are un anumit număr de locuri.

Interesant! A spus că acest număr era 9. Desigur, el ne studiase cu atenţie, ştia că suntem Baha’i şi că numărul nostru sfânt este 9. Aşadar, a spus că există nouă membri în consiliu, fiecare cu propriul său blazon – şi un anumit simbol – care mi s-ar acorda şi mie dacă mi-aş uni organizaţia cu a lor.

Iar Emily, amabilă, a spus: „Par atât de drăguţi şi au spus atât de multe cuvinte frumoase la adresa ta”. “Da, dragă, observi însă ce urmăresc să facă?” În cele din urmă m-am dus la ei şi le-am spus: „Să mă exprim mai clar. Voi fi independent până la capăt şi îmi voi păstra operaţiunile private, curate şi conform cu scopurile intenţionate. Nici un fel de muncă de lămurire sau oferte, bani sau putere, nu vor schimba această stare de fapt!”

Pentru că a venit vorba, generalul T.E. a fost implicat în aceste proiecte sub acoperire încă din tinereţe. Am confirmări legate de acest lucru din surse independente. Înainte de a „ieşi la pensie”, a fost şeful serviciului de spionaj al armatei, deşi spunea oamenilor că s-a retras. Aceşti oameni nu se retrag – decât atunci când sfârşesc într-un sicriu.

Am întâlnit un pilot militar care în anii 1960 a fost implicat într-o operaţiune specială de urmărire şi filmare a unor OZN-uri. El mi-a spus că odată ce un echipaj avea o asemenea întâlnire era dizolvat, iar membrii săi trimişi la posturi noi – însă întreaga informaţie mergea direct către un tip de care era convins că nu am auzit niciodată: generalul T.E! Atunci când mi-a spus această poveste am râs şi i-am răspuns: „Îl cunosc foarte bine!”

După ce am respins aceste avansuri din partea generalului, după 30 de zile întregul internet era plin de site-uri şi mesaje către public care mă atacau. Ei au dat drumul tuturor “câinilor” din comunităţile civile de studiu al fenomenului OZN şi din cadrul presei de pretutindeni. Am fost făcut în toate felurile, de la sectant până la simpatizant demonic cu forţele  extraterestre sinistre şi mincinos.

Apoi, ei au lansat minciuna că nu sunt medic. Eu lucrez într-un spital, iar ei au afirmat că nici măcar nu sunt licenţiat în practica medicinii. A trebuit să-mi public licenţa în medicină şi diploma universitară pentru a arăta ca sunt efectiv medic. Războiul psihologic şi hârţuirea au fost intense – continuă şi astăzi. A fost o perioada de 14 ani de atacuri, defăimări şi jocuri murdare de toate tipurile.

Generalul T.E. mi-a spus câteva lucruri. De exemplu, a spus că există nave şi instalaţii extraterestre sub suprafaţa planetei Marte şi că proiecte secrete au obţinut imagini ale acestora. De asemenea, mi-a spus în particular despre toate tipurile de obiecte de care dispun programele secrete care presupun tehnologii avansate – până la nivelul a ceea ce deţin extratereştrii.

Am fost capabil să obtin destule informatii bune datorită faptului că s-a încercat racolarea mea. Am aflat că această „celulă” specială constituia interfaţa dintre lumea civilă a OZN-urilor şi lumea secretă. Ea se constituie dintr-un grup de legătură care a pătruns în multe proiecte civile referitoare la OZN-uri.

 

Punctul de trecere peste viteza luminii

În toamna lui 1993 am învăţat rapid despre modul în care guvernul din umbră s-a infiltrat nu numai în lumea secretă, guverne şi corporaţii, ci de asemenea şi în mediile civile şi comunitatea civilă a OZN-urilor.

După întâlnirea de la Rockefeller şi instructajele de la baza aeriană Wright-Patterson [septembrie 1993], m-am întâlnit din nou cu bărbatul care era prieten cu directorul CIA, Woolsey.

El era convins că aveam nevoie să obţinem aceste informaţii prin intermediul unor canale provenind nu numai de la Preşedinte ci şi de la alţi funcţionari cu rang înalt din adminisţratie. Realizam acest lucru prin intermediul consilierului prezidenţial în probleme ştiinţifice, [Laurance] Rockefeller, şi un prieten al lui Bill Clinton care ne-a susţinut în eforturile noastre. Fratele bărbatului lucra de asemenea la Casa Albă, fiind foarte apropiat de Bill Clinton.

Abordam subiectele cele mai palpitante într-un mod prietenesc, spunând: „Iată, a venit timpul pentru dezvăluiri, Războiul Rece s-a terminat. Există acum oportunitatea de a dezvălui publicului, într-un mod pozitiv, faptul că aceste vehicule extraterestre sunt reale şi că există proiecte secrete care poate că au fost justificate în timpul presiunilor legate de Războiul Rece însă acum nu se mai justifică. Acum trebuie să se producă dezvăluirea. Avem şansa de a ne rupe de trecut.” De asemenea spuneam într-un glas: „Dacă tu nu o vei face, o vom face noi. Vom găsi un mod de a reuşi, adunănd suficiente surse pentru a fi convingători.” Acesta este chiar proiectul “Disclosure”.

Cu aceste forţe proaspete ne-am decis că e necesar să cunoaştem mai bine operaţiunile serviciilor de spionaj.

James Woolsey a fost numit şi confirmat de Senat (ca director al CIA) în 1993, iar acum, în povestirea noastră, suntem în septembrie 1993, aşadar el nu fusese numit de multă vreme. De la contactele noastre de la Casa Albă am descoperit că de fapt Preşedintele şi directorul CIA urmăreau să afle prin diverse canale adevărul despre acest subiect. Ni s-a spus de asemenea că şi ei sunt minţiţi în faţă.

Am o scrisoare care mi-a fost trimisă prin FedEx de către acest prieten al directorului CIA, în toamna lui 1993, în care se spune că directorul CIA, Woolsey, a făcut investigatii în problema OZN-urilor fără a descoperi nimic şi că acesta este minţit. Mai mult, ei ştiau că erau minţiti! El mi-a comunicat că directorul CIA doreşte ca eu să vin la Washington şi că voi fi prima persoană care il voi pune la curent pe directorul CIA in legătură cu acest subiect. M-am gândit că lucrurile au intrat în linie dreaptă. Îmi spuneam: Iată, sunt un doctor de ţară din Carolina de Nord şi voi merge în capitală pentru a mă întâlni cu directorul CIA. Chiar aşa! Ca să fiu onest cu dumneavoastră, reacţia mea iniţială a fost că acest lucru trebuie să fie praf în ochi aruncat în mod deliberat. Am considerat-o un pretext, pentru că mă gândeam că directorul CIA ştia totul şi dorea pur şi simplu să afle ce ştiam noi şi ce intenţionăm să facem. După cum s-a dovedit, greşeam: Woolsey şi Preşedintele erau intr-adevăr în afara cercului de cunoscători.

Pe 13 decembrie 1993 am plecat la Washington pentru a ne întâlni cu Woolsey. Pretextul era o cină acasă la prietenul său. Eram şase oameni: eu şi sotia mea, directorul CIA şi soţia acestuia (care din fericire era conducător operativ al Academiei Naţionale de Ştiinţă, aşadar am împuşcat doi iepuri dintr-un foc), prietenul său şi soţia sa. Gazda noastră nu a ştiut cine avea să vină la cină, aflând doar în ziua evenimentului. Vă puteţi imagina? ”Dragă, ghici cine vine la cină? Directorul CIA şi expertul său în extratereştri, dr. Greer.” Vă puteţi imagina venind acasă şi spunându-i soţiei dumneavoastră acest lucru? Îmi aduc aminte că am ajuns împreună cu Emily după-amiaza târziu acasă la prietenul directorului CIA. Aveam o servietă plină cu materiale.

Am discutat despre ce aveam de făcut, însă nu aveam nici o idee despre cât de mult va dura această întâlnire. Ştiam cu toţii că era o informare foarte serioasă pentru directorul CIA. El era mintit cu privire la cel mai important secret din istoria lumii. Soţia lui Woolsey a ajuns prima şi apoi a ajuns şi directorul CIA, escortat de Serviciul Secret. După saluturile iniţiale şi după circa 10 minute de examinare a unora dintre materiale, fotografii, cazuri şi aşa mai departe, directorul CIA a spus: „Da, ştiu că acestea sunt reale.” S-a dovedit că el şi soţia lui au văzut efectiv unul din aceste OZN-uri cu mai mulţi ani în urmă, în New Hampshire, astfel că el nu avea nici o îndoială că acestea existau. Ceea ce dorea el să ştie era de ce nu i s-a comunicat nimic, dacă exista proiecte în desfăşurare legate de OZN-uri, de ce extratereştrii sunt aici si ce înseamnă toate acestea?

Oamenii cred că funcţionarii de acest rang se distrează în secret pe marginea acestui subiect, însă nu a fost cazul. Omul era vizibil zdruncinat. Era extrem de deranjat de faptul că, deşi este director CIA, un lucru atât de important îi era ascuns şi lui şi Preşedintelui. Era extrem de supărat din această cauză. La un moment dat, am crezut că era cât pe ce să cedeze şi să plângă. Am considerat reacţia sa ca pe un răspuns în întregime justificat, dată fiind gravitatea subiectului şi speram într-un rezultat pozitiv al întâlnirii.

Întâlnirea despre care mă gândisem că va dura cam o jumătate de oră a continuat timp de aproape trei ore. Am discutat despre tot ce dorea să ştie. I-am spus de ce extratereştrii sunt aici şi i-am explicat de ce acest lucru este ţinut secret. Şi i-am mai explicat exact ceea ce avea de făcut pentru rezolvarea problemei.

Am fost teribil de conştient că era o mare responsabilitate care trebuia asumată.

Am simţit gravitatea acestei situaţii. Aveam de-a face cu cineva care era printre cei mai puternici oameni din lume şi descopeream că e complet pe dinafară! Descopăr că aceste informaţii se pierd în sistem şi sunt refuzate oamenilor care conduc cea mai puternică tară din lume. Şi atunci aflu că de fapt nu ei conduc ţara şi că există un guvern din umbră care în realitate trage toate sforile şi acest lucru îmi este acum confirmat de către un director CIA în funcţie.

Am trecut de la a fi complet sceptic – referitor la faptul că cineva la un asemenea nivel de putere şi autoritate este în realitate lasat pe dinafară – la a înţelege cât de în afară era... şi nu numai directorul CIA, ci şi Preşedintele. Tot atunci am realizat gravitatea disfuncţiei din cadrul a ceea ce noi gândim că este o republică constituţională şi un tip de guvernare democratică – ajungându-se până la a minţi pe faţă oamenii cu un asemenea nivel de responsabilitate şi autoritate constituţională. Am avut dubii că directorul CIA, Preşedintele şi alţii cărora li s-a refuzat accesul la aceste proiecte erau minţiţi. Acum însă, deoarece am avut întâlniri cu directorul în funcţie al CIA şi membri ai comisiei de informaţii din Senat, precum şi funcţionari de acelaşi rang din toată lumea şi le-am văzut feţele, limbajul corporal şi reacţiile vă pot asigura că lucrurile nu sunt aşa cum vă spun mijloacele de comunicare în masă.

I-am comunicat lui Woolsey informaţia că aceste fiinţe extraterestre sunt aici în scopuri paşnice.

I-am explicat că multe OZN-uri semnalate sunt de fapt nave realizate prin intermediul unor programe secrete din Statele Unite şi alte ţări, tehnologiile care stau la baza acestor vehicule fiind foarte puternice şi aflându-se în mâinile cui nu trebuie.

Mi-am exprimat de asemenea părerea că această chestiune trebuie adusă sub control constituţional şi că acest lucru putea fi făcut doar de Preşedinte. Ca o măsură de siguranţă şi Congresul putea deschide o anchetă, însă, în realitate, din cauza structurii ramurii executive, a superiorităţii şi controlului imediat asupra lanţului de comandă, iniţiativa trebuia să provină de la Preşedinte. Îmi amintesc că spre sfârşitul întâlnirii i-am furnizat un set de recomandări pe care ulterior le-a publicat.

Aşadar, am furnizat dovezi unui director în funcţie al CIA şi am făcut recomandări cu privire la ceea ce trebuie făcut pentru dezvăluirea acestor informaţii, pentru anihilarea secretului şi pentru a pune această problemă sub un control şi o supraveghere adecvată. Speram în mod natural că vor urma acţiuni concrete, însă el m-a întrebat: „Cum vom dezvălui noi lucruri la care nu avem acces?” Dezamăgit, însă subliniind cauza, i-am răspuns: „Trebuie să obţineţi controlul asupra acestei probleme. Trebuie să insistaţi asupra accesului”. El s-a uitat într-o parte. Ştia ce lucruri implică asta.

În timpul cât am luat masa, directorul CIA s-a aşezat vizavi de mine, iar soţia sa era lângă el. Cu toţii discutam toate subiectele care au fost ridicate.

În final, soţia directorului CIA m-a întrebat: „Cum comunică aceste nave la distanţele enorme din spaţiu? ” I-am răspuns: „Aceste civilizaţii extraterestre au descoperit structura spaţiului şi timpului şi a non-localizării.” „Viteza luminii este pur şi simplu prea mică”, am continuat. Atunci când începi să vorbeşti despre distanţele interstelare, acest lucru nu mai reprezintă o metodă viabilă de comunicare sau calătorie. Să fim sinceri, dacă nu depăşeşti viteza luminii e suficient  pentru a călători chiar şi prin propriul nostru sistem solar. Acest lucru înseamnă că orice civilizaţie care a ajuns aici a stăpânit acele ştiinţe şi tehnologii care se ocupă cu tot ceea ce trece dincolo de viteza luminii, ceea ce eu numesc punctul de trecere peste viteza luminii. Dacă ei l-au stăpânit, atunci au descoperit legătura prin care electromagnetismul, materia, spaţiul, timpul şi conştiinţa se unesc. Este de fapt ca în cântecul lui Moody Blues: „Gândul este cel mai bun mijloc de călătorie.”

Am explicat că aceste civilizaţii extraterestre dispun de sisteme conştiente asistate tehnologic şi de tehnologie asistată conştient în care există o interfaţă între minte şi gândire şi o fizică şi un electromagnetism specializate. Astfel, atunci când ei comunică, mesajul este transmis din punctul A, să zicem, de aici, de pe Pământ, înapoi către planeta mamă, în punctul B, care se află la o depărtare de 1000 de ani lumină în timp real. Aceasta deoarece comunicaţia a ieşit din spaţiul-timp liniar şi a trecut în aspectul nelocalizat al universului. Faptul aceasta implică o fizică foarte sofisticată şi, de asemenea, cuprinde tărâmurile gândului şi ale conştiinţei.

Ei se pot gândi la un dispozitiv sau pot fi conectaţi cu un dispozitiv şi instantaneu şi cu precizie transmit acel semnal şi acel mesaj în alt punct – şi acest lucru se realizează tehnologic, nu doar telepatic. Informaţiile şi imaginile sunt transferate în afara spaţiului, într-un alt punct al acestuia, aflat la nu contează ce distanţă în timpul real. Este ca şi cum două noduri ar rezona instantaneu. Semnalul trece de la un nod la altul în afara spaţiului-timp liniar.

Unii oameni cu care am colaborat şi care au lucrat în firmele aerospaţiale şi de electronică care se ocupă cu acest subiect mi-au confirmat că s-au recuperat dispozitive de comunicare extraterestre care fac exact acest lucru: interferează cu gândul şi conştiinţa şi răspund la gând şi conştiinţă. Ele sunt acordate pentru a fi capabile să facă acest lucru.

Orele petrecute cu directorul CIA şi cu soţia sa au fost cu siguranţă vii şi revelatoare. Către sfârşitul serii am simţit cât de mult a apreciat informaţiile şi că era foarte interesat de domeniu. Am simţit de asemenea tragedia şi amărăciunea sa în momentul în care m-a întrebat: „Cum vom dezvălui noi lucruri la care nu avem acces?” Am realizat apoi imensitatea provocării care ne stătea în faţă. Mi-am amintit de disfuncţia de care am fost avertizaţi de către Eisenhower, atunci când a spus să fim precauţi faţă de complexul militar-industrial şi de ameninţarea pe care acesta o reprezintă pentru libertatea şi securitatea noastră datorită exceselor sale. Avertismentul lui Eisenhower s-a maturizat într-un nivel de disfuncţionalitate de proporţii cu adevărat imense, iar eu am constatat în mod direct acest lucru.

Când ne luam la revedere, am realizat că pe toată durata cât am fost înăuntru locul a fost monitorizat. Am văzut afară oameni ai Serviciului Secret. Desigur, aveau o camionetă SAG şi gărzi înarmate care purtau căşti în urechi şi toate celelalte. Întâlnirea a fost traumatizantă pentru mine în multe moduri – însă am fost recunoscător, deoarece am aflat adevărul.

 

„Suntem întotdeauna cu voi”

Câteva anecdote interesante vă vor da o idee despre tipurile de oameni pe care i-am întâlnit in timpul realizării acestei lucrări.

De exemplu, în 1992, în timp ce organizam conferinţa cu astronautul Brian O’Leary în Colorado, am fost abordat de o femeie care insista să vină la întâlnirea specială destinată cercetătorilor. Aceasta era însotitoarea colonelului M.K., acum soţia sa, care pretindea că este jurnalist. Ea, împreună cu colonelul, făceau parte din diverse proiecte psiho-operaţionale şi psiho-militare ale căror specialităţi erau psihotronica, radionica, armele de control asupra minţii şi ceea ce incorect sunt denumite arme „non-letale”. Aceste arme sunt utilizate uneori pentru a omorî oameni, ele folosind aşa-numitele unde electromagnetice scalare.

Cumva, ea a făcut rost de numărul meu de telefon. Eu eram plecat, aşa că a discutat cu soţia mea – o femeie minunată, care pune mare preţ pe noblesse oblige şi pe amabilitate. Această femeie i-a spus: „Cu cine mai exact ar trebui să mă culc pentru a avea acces la această întâlnire?” I-a spus aşa ceva soţiei mele! Asta este tot ce aveţi nevoie să stiţi despre calibrul unor asemenea oameni. Atunci când spun oamenilor că cei pe care îi întâlnesc în acest domeniu sunt unii dintre cei mai răi, dezgustători, venali şi corupţi oameni care trăiesc pe Pământ cred ceea ce spun. Am întâlnit cu toate acestea şi unii oameni minunaţi. Unul dintre oamenii care au venit pentru a ţine o prelegere a fost Dorothy Ives, soţia actorului Burl Ives, câştigător al premiului Oscar. Domnul Ives a fost prieten cu familiile Nixon si Reagan şi cu alţi oameni politici şi a fost mason cu gradul 32.

Dorothy a venit la mine după prelegere, foarte emoţionată şi m-a rugat să merg la ea acasă pentru a mă întâlni cu Burl.

Burl şi cu mine ne-am împrietenit. Ne-am întâlnit de multe ori, discutând despre o mulţime de subiecte. „Ştii, dintre toate persoanele nebune pe care mi le-ai prezentat, el este cel mai sănătos,” i-a spus el lui Dorothy, care întotdeauna întâlnea oameni interesanţi şi excentrici. El a înţeles că ne confruntăm cu un aspect ce avea multe dimensiuni profunde şi că abordarea noastră era foarte raţională şi integră – dat fiind faptul că toate aceste lucruri sunt „foarte îndepărtate”.

Dorothy nu ştia iniţial cine eram în realitate şi gradul în care aveam contacte cu serviciile de spionaj şi de securitate. În cele din urmă acest lucru a ieşit la iveală, iar eu i-am spus: „Există un om a cărui familie are legături profunde cu Agenţia Naţională de Securitate (NSA). Anumite persoane din familia sa sunt oameni importanţi la NSA, iar ei îmi furnizează unele documente”. Unul din aceste documente este o copie marită a unui document din 1962. Are pe el nume de cod cum ar fi „Proiectul MOON DUST” şi „Proiectul 46” şi este clasificat Top Secret – însă nu a fost declasificat. Mi-a fost înmânat pentru a-l putea da la rândul meu oamenilor potriviţi. Acest document [CIA] este transcrierea unei înregistrări referitoare la ceea ce s-a aflat ascultând-o pe Marilyn Monroe...

Acest document descrie cum Marilyn Monroe, care se despărţise recent de fraţii Kennedy, supărată şi rănită, l-a sunat pe Robert Kennedy şi pe un socialist din New York, un vânzător de obiecte de artă, prieten de-al ei.

Marilyn Monroe spunea că va ţine o conferinţă de presă în care va dezvălui publicului ceea ce i-a spus Jack Kennedy cu privire la obiectele din spaţiu care s-au prăbuşit şi care au fost recuperate în New Mexico în anii ’40. Preşedintele Kennedy i-a spus acestea deoarece a văzut nava extraterestră şi resturile ei de la locul prăbuşirii. Acest document este încă strict secret şi este datat în ziua dinaintea nopţii în care Marilyn Monroe a fost găsită moartă

Am localizat de asemenea pe cineva care lucra in cadrul unitatii de spionaj a Departamentului de Politie din Los Angeles care a ajutat la supravegherea lui Marilyn Monroe pana in momentul mortii ei si stia cum a fost asasinata. Nu exista nici un dubiu ca ea a fost ucisa de agenti ai serviciilor secrete ale Statelor Unite.

Important, acest document a fost semnat de James Angleton, legendarul si fanaticul vanator de agenti infiltrati si cel care a oprit scurgerile de informatii din cadrul CIA. Acest document, in opinia mea, era un mandat pentru crima pentru Marilyn Monroe, deoarece rezuma ceea ce dorea ea sa faca in mod iminent. Nu cred ca stia in ce s-a bagat. Atunci cand i-am spus lui Burl acest lucru, el a replicat: „Eu si Marilyn Monroe ne stiam foarte bine si iti pot spune ca toti care o cunosteam stiam ca a fost ucisa, insa nici pana astazi n-am stiut de ce!”...

O alta zi

 

In 1994 am fost invitat la un spectacol televizat cu Larry King. Show-ul era transmis in direct de langa baza aeriana Nellis, Zona 51. Producatorul de la acea vreme a lui Larry King, un tip pe nume Farmer mi-a spus ca a fost show-ul cel mai vizionat pe care l-au facut vreodata.

A existat un moment in timpul interviului cand Larry s-a intors catre mine si m-a intrebat, „Ce credeti ca stie Presedintele despre acest lucru?” Dupa cum stiti acum, am predat documente pentru informarea Presedintelui si a dr. Jack Gibbons, consilierul prezidential pe probleme stiintifice si m-am intalnit cu directorul CIA in luna decembrie a anului precedent.

Asadar, i-am raspuns: „Cred ca ar trebui sa puneti aceasta intrebare Presedintelui”. Si imi amintesc ca unii dintre invitati si Larry King au spus in acelasi timp, „Ce vreti sa spuneti?” Am raspuns: „Cred ca ar fi mai bine daca i-ati pune Presedintelui aceasta intrebare.” Am fost foarte criptic.

Ulterior, in timpul genericului de incheiere, eu si Larry King am avut o discutie privata, deoarece el stia ca nu am spus totul. El m-a intrebat ce am vrut sa spun atunci si i-am povestit neoficial despre contactele mele cu Presedintele si despre faptul ca deja l-am informat pe directorul CIA.

El m-a intrebat: „Doamne, de ce nu ai spus asta in direct? Asta ar fi fost o stire de prim rang!” I-am raspuns: „Deoarece inca mai lucrez cu acesti oameni.” Oficial nu am spus nimanui despre intalnirea cu directorul CIA decat dupa ce acesta a parasit functia, in ’95 sau ’96.

„Doamne, aceste lucruri sunt intr-adevar reale?” a intrebat Larry.

„Bineinteles”, i-am raspuns, dupa care a urmat o conversatie foarte interesanta.

Mai tarziu, i-am spus, „Larry, de ce CNN si alte surse de stiri vorbesc despre procesul lui OJ Simpson si alte nimicuri asa cum fac ziarele de scandal, 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana? Nu cunosc pe nimeni care sa fie interesat nici macar pe departe de acest lucru. Toti s-au saturat sa mai auda despre el”. „Ei bine, trebuie”, a raspuns el.

„Ce vrei sa spui prin trebuie? Esti jurnalist, de ce nu relatezi despre stirile tari de actualitate? Aceasta este cea mai tare stire a secolului!” am exclamat eu.

„Ei bine, conducerea imi spune ca pentru a pastra ratingurile ridicate si a concura cu celelalte retele trebuie sa transmitem si acest tip de murdarii, iar ei ma platesc foarte bine. Totul e legat de rating, iar ratingul aduce dolari pentru reclama, iar acesti dolari imi platesc salariul meu cel mare.” Aici a fost foarte direct.

I-am spus: „Da, insa cum ramane cu integritatea jurnalistica si cu discretia editoriala cu privire la ceea ce este important, la ceea ce merita a fi difuzat ca stire?” „Fii serios”, mi-a spus. „Asta e la suprafata si asa este de ani de zile. Totul se rezuma la bani si ratinguri.” Nu poti sa crezi cat de jos se pot cobori trusturile de presa. Este cu adevarat o cursa in a te cobori cat mai jos cu putinta, si reusesc sa faca din ce in ce mai mult acest lucru, in fiecare an. Exista de asemenea filtre ale organismelor de securitate nationala care cenzureaza  stirile sensibile pentru securitatea nationala. Coruptia din mass-media este motivul central pentru care secretul poate fi mentinut.

In 1995 am organizat prima intrunire a martorilor. Erau circa 18 colonei si oameni din aviatie si de pe tot cuprinsul Statelor Unite si Rusiei. Ne-am adunat la Asilomar, un loc situat in Pacific Grove, California, in apropiere de Monterey.

Laurance Rockfeller a sustinut foarte mult aceasta intrunire si erau acolo si oamenii sai, precum si unii din martorii initiali, cum ar fi generalul de brigada Stephen Lovekin. Totul a fost inregistrat video si audio, insa oamenii carora   le-am incredintat aceasta sarcina au luat toate casetele si le-au vandut pe ascuns grupului Rockefeller.

Asadar, nu mai avem nici un fel de inregistrari ale acelor marturii. Si nici pana astazi nu le-am recuperat. Uneori oamenii ma vor vedea ca fiind foarte fioros si atent cu oamenii si organizatiile; exista un motiv foarte bun pentru asta: acest tip de furt si tradare s-a produs in mod repetat.

Catre sfarsitul lui 1996/inceputul lui 1997 am hotarat ca este necesar sa realizam o informare de rutina in Washington DC la care sa invitam toti informatorii guvernului, membri ai Congresului si alti oameni politici cu influenta cu care am avut contacte.

Inainte de aceasta informare, Shari Adamiak, Neil Cunningham, editor de imagine pentru BBC Londra si cu mine am fost la un laborator din Phoenix controlat de serviciile secrete. Unul din conducatorii operativi a spus „Puteti folosi laboratoarele noastre digitale pentru a compila materialele video necesare pentru aceasta intalnire”

Am strans imagini video si fotografice ale OZN-urilor de pe tot cuprinsul lumii. Neil Cunningham urma sa ne ajute sa punem laolalta cele mai bune imagini pe care le aveam pentru a le arata Congresului. Desigur, stiam cine era acest om.

Am zburat catre Phoenix cu un zbor al US Airways si la aterizare am pus in aplicare protocoalele CE-5. Am intrat intr-o stare de constiinta expansionata si am inceput sa directionez aparatele extraterestre catre zona Phoenix. Le-am spus extraterestrilor: „Ar fi minunat daca ati putea face ceva de netagaduit cata vreme suntem aici pentru a arata  materialul filmat Congresului, unde vom tine o informare peste cateva saptamani.” Acest lucru avea loc pe data de 13 martie 1997, iar informarea congresului a avut loc la inceputul lunii aprilie.

Laboratorul se gaseste in Tempe, Arizona, si in timp ce lucram acolo cineva a intrat foarte agitat spunand: „Pe cer, deasupra Phoenix-ului, sunt OZN-uri enorme si sunt filmate!” Era vorba de „Luminile din Phoenix”! Acest eveniment a fost de categorie CE-5 (intalnire apropiata de gradul 5).

Am aterizat in jurul orei 5,30 p.m., iar aceste evenimente au aparut in jurul orei 8,30. Unul dintre obiectele care s-au vazut cel mai mult timp era practic deasupra laboratorului! In acea noapte la stirile locale am vazut materialul filmat pe care il puteam incorpora in filmul rezumat pe care apoi l-am dat spre vizionare Congresului!

Intr-o seara, pe cand eram in laborator, lucrand pana tarziu la aceste imagini digitale, si-a facut aparitia un general pensionat. Fusese pilot pe o linie aeriana particulara care desfasura operatiuni secrete si care transporta droguri pentru aceste proiecte din umbra. Acest general era terminat – era absolut iesit din minti din cauza drogurilor. Intrand, a vazut o parte a materialului filmat despre OZN-uri pe care l-am primit dintr-o sursa militara. S-a uitat la mine si m-a intrebat: „Cum naiba ai obtinut asta? Este strict secret.” M-am uitat la el si i-am raspuns „Si crezi ca am sa-ti spun?” „Cine naiba esti?”, m-a intrebat. I-am raspuns, „Sunt dr. Greer.” Mi-a raspuns: „Da, stiu cine esti.” Am fost in acest laborator zile intregi pana tarziu dupa miezul noptii. Personajele care s-au perindat pe acolo erau incredibile: agenti drogati, fosti oameni din fortele aeriene si spionaj, oameni din cadrul operatiunilor „negre”, dependenti de droguri, oameni din domeniul inaltei tehnologii, intreaga gama de personaje, toate actionand avand ca baza acest laborator obscur din Tempe...

Un domn care m-a abordat la o conferinta din Tennessee a spus ca nu stia de ce nu eram mort si ca eram urmarit in tot ceea ce faceam. Era un om care a fost implicat personal si care a vazut lansarea unei arme care a tintit si distrus vehicule extraterestre utilizand sisteme electronice avansate.

Desigur, acoperirea pentru „Razboiul Stelelor” sau Initiativa de Aparare Strategica (SDI) este ca exista niste particule radiante – cum sunt cele utilizate in programul SDI pentru a intercepta rachetele si lucrurile de acest tip. In realitate, actiunea reala a fost dintotdeauna in domeniul sistemelor de arme electromagnetice, a armelor cu impuls electromagnetic (EMP) si a armelor cu unde scalare. Atunci cand o nava extraterestra se materializeaza in spatiu-timpul nostru, ea este vulnerabila fata de aceste arme electromagnetice avansate.

Avem martori la nivele ultrasecrete care au fost prezenti imediat dupa aceste evenimente in care au vazut sau au recuperat nave prabusite. Unul din martori, Jonathan Weygandt, se afla la granita dintre Bolivia si Peru cand clica secreta a doborat una din aceste nave extraterestre la inceputul anilor 1990. Avem oameni care au participat la intalniri in care se planuia doborarea navelor spatiale extraterestre. Avem si oameni care au participat la dezvoltarea acestor arme.

In 1997, la o intalnire din Washington DC, a venit un martor pentru membrii Congresului, Casa Alba si functionarii de la Pentagon, pe care l-am gazduit. Printre oamenii cheie prezenti la acest eveniment se afla si Congresmanul Dan Burton, care a fost presedintele Casei Guvernamentale pentru Reforma si a Comitetului de Supraveghere. Unii dintre oamenii care au decis sa rupa tacerea urmau sa spuna lucruri mult dincolo de siguranta celui mai „prietenos” dintre membrii acestui grup de control.

Acest martor special, G.A., a avut informatii specifice si detaliate despre planurile ascunse ale Razboiului Stelelor.

El a participat la intalniri comune cu NSA, CIA, NRO si unele programe corporationiste unde a vazut aceste planuri, incepand cu anii ’70. A spus ca acestea erau complet operationale: exista capacitatea secreta nu numai de a tinti si ataca vehicule extraterestre, ci, de asemenea, de a inscena un atac fals asupra Pamantului, utilizand reproduceri ale vehiculelor extraterestre realizate de catre om si alte arme ultrasecrete. Intentia era de a utiliza aparate de figuratie pentru a inscena un atac extraterestru astfel incat omenirea sa se uneasca in jurul „Fratelui mai mare” si al unei grupari corporationiste militare. Operatiunile ar fi precum cele din Razboiul Lumilor. Si acest lucru va lua prin surprindere Centrul National Militar de Comanda, CIA-ul, Casa Alba si Congresul, ca sa nu mai vorbim de mase si de organele de informare. Asa cum masele credule au inghitit povestile cu rapiri si mutilari ca dovada a extraterestrilor rai, vor musca din nou aceasta momeala a „Razboiului Stelelor”. Am intervievat numerosi oameni care au luat parte la proiecte secrete si care au participat la brigazile ce realizau aceste rapiri, inscenand rapiri si mutilari.

G.A. era foarte nervos cand era vorba de a dezvalui lucrurile in care a fost implicat. El a avut incredere in mine pentru ca a fost abordat de oameni cu care lucrase inainte: erau tovarasi care fusesera in operatiuni cu adevarat speciale, iar unii din ei, in diverse situatii, salvasera vietile altora. Asemenea grupuri constituie o adevarata fratie.

Ei nu au putut comunica intre ei o lunga perioada de timp insa stiau ce se facea in cadrul proiectului Disclosure. Cu siguranta supravegheau interactiunea sa cu mine.

Ei l-au implorat pe G.A. sa se intalneasca cu ei inainte de a spune ce avea de spus in fata oamenilor din Congres si de la Casa Alba. La aceasta intalnire era un bun prieten al lui Al Gore si Bill Clinton si stiau ca acolo urmau sa fie congresmeni puternici. Asadar a fost de acord sa se intalneasca cu ei.

In dimineata evenimentului, in aprilie 1997, ne-am adunat pentru o intalnire privata a tuturor martorilor strict secreti.

Era de asemenea acolo si astronautul Ed Mitchell. Chiar cand eram gata de a obtine marturia lui G.A. am facut o pauza. El a venit la mine si mi-a spus ca trebuie sa se intalneasca cu membri celulei din care a facut parte – ca ei au aparut si insistau sa se intalneasca. Se simtea destul de loial fata de ei si a fost de acord. Ei l-au dus intr-un loc secret din Virginia si l-au tinut acolo pana dupa miezul noptii, cand intalnirea noastra cu Congresul a luat sfarsit. Apoi l-au readus in Westin, iar el i-a strecurat un bilet sub usa lui Shari Adamiak care era asistentul meu principal. In acest bilet scria: „Nu pot sa vorbesc despre asta acum. Ei ma roaga sa nu spun nimic despre lucrurile astea pana cand nu vor pune lucrurile sub control. Vor lucra la asta si au nevoie de timp.” G.A. mi-a spus ca, din cauza proiectului Disclosure, starea de spirit din cadrul grupului secret era foarte proasta.

El a expus membri ai acestui grup secret care s-au ocupat de falsificarea unui atac extraterestru asupra Pamantului si toti erau panicati. Singura putere reala pe care o au ei deriva din secretitudine, elementul surpriza si ignoranta celorlalti – iar noi am modificat aceasta dinamica a lucrurilor prin revelarea planurilor lor.

Numerosi oameni din interiorul acestor operatiuni, incluzand oameni din conducerea SAIC si un barbat care a lucrat ani de zile cu toate companiile aerospatiale importante, mi-au comunicat ca ceea ce faceam noi a aruncat in haos intregul asa-numit grup de control MJ-12. Ofeream informatii majore oamenilor puternici din DC, precum si publicului. Au aparut astfel defectiuni si o multime de controverse, iar acest grup, care nu fost niciodata omogen, devenea din ce in ce mai divizat datorita muncii noastre.

Oamenii din umbra i-au spus lui G.A.: „Da-ne timp pentru a aduce sub control acest lucru si daca nu reusim, atunci poti sa vorbesti despre el.” Intr-un anumit sens sunt incurajat sa cred ca ei nu au jucat inca aceasta carte, insa nu sunt convins ca nu va fi jucata.

Pericolul consta in faptul ca va fi pacalita aproape intreaga lume, inclusiv majoritatea oamenilor care cred ca stiu ce se intampla cu OZN-urile si programele secrete. Acest tip de efort este denumit „indiciu si avertisment inselator” sau „I&A fals”, prin care inscenezi ceva ce pare a fi un atac din partea inamicului insa nu este.

Este un eveniment inscenat, destinat sa indeplineasca anumite obiective strategice, precum incidentul din Golful Tonkin. Pentru a extinde razboiul din Vietnam si a mari fondurile si trupele am orchestrat ceea ce a parut a fi un atac asupra bunurilor noastre. Astfel eu numesc intentia lor „Planul Golfului Tonkin Cosmic”. Ar lua prin surprindere pe intreaga lume.

Acum, singurul mod prin care oamenii nu ar mai fi luati prin surprindere este ca ei sa cunoasca adevarul. Iata de ce am simtit ca era atat de important pentru G.A. si pentru oameni ca el sa iasa din anonimat, sa spuna cum stau lucrurile, sa dea nume si sa vorbeasca despre acest plan.

Wernher von Braun i-a spus lui Carol Rosin, cand se afla aproape pe patul de moarte, ca aceste programe secrete vor incerca sa plaseze arme in spatiu si ca vor falsifica evenimente extraterestre si vor inscena un atac. A prevenit-o ca va fi un mare pericol pentru lume. A mai spus insa un lucru pe care eu l-am rugat pe Carol sa nu-l dezvaluie in timpul evenimentelor proiectului Disclosure: von Braun a afirmat ca exista arme electronice care au capacitatea de a afecta comportamentul si deciziile. Aceste asa-numite arme psihotronice reprezinta cea mai mare amenintare.

Aproximativ in aceasta perioada am avut o intrunire in Colorado. A fost prezenta o femeie care a lucrat intr-o companie care se ocupa cu aceste tehnologii si a fost de fata atunci cand au fost utilizate. Operatorul actiona un buton si facea, de exemplu, ca membrii unui consiliu director sa ajunga la un acord in cateva minute sau, rotind butonul in cealalta parte, putea determina certuri si ostilitati care se terminau intr-un haos total.

Cunosteam si alti oameni care au lucrat cu E-Systems, Raytheon, SAIC si EG&G care se ocupau cu asemenea dispozitive electronice sofisticate si au vazut la randul lor versiuni ale acestor dispozitive de manipulare.

Uneori ma uit la lume si la unii oameni cu care trebuie sa lucrez si sunt convins de faptul ca au fost transformati in niste marionete deoarece este ilogic ca oamenii sa se comporte in anumite moduri; aparent ca dupa un scenariu prestabilit.

Unii oameni de stiinta care dispun de tehnologii free-energy au fost tinta unor sisteme de credinte si tipare comportamentale prestabilite care i-au impiedicat sa faca publice aceste dispozitive. Toti par sa aiba aceleasi probleme de personalitate si comportamente cu oscilatii instabile intre speranta si paranoia.

Asadar tehnologiile vor ramane intotdeauna ascunse – sau nu vor fi niciodata terminate.

Vom vedea acest lucru repetandu-se din nou si din nou...

Despre autor:

Steven M. Greer, este doctor in medicina si director  fondator al The Disclosure Project. El a condus o cercetare mondiala in vederea descoperirii unor surse alternative de energie, in special a acelor dispozitive ce functioneaza pe baza energiei punctului zero, in scopul de a identifica si dezvolta sisteme care sa elimine nevoia de combustibili fosili.

Pe data de 9 mai 2001, dr. Greer a prezidat Conferinta de Presa a Disclosure Project, ce a avut loc la National Press Club in Washington. Mai mult de 20 de martori din domeniul militar, guvernamental, al serviciilor de informatii si cel corporatist au prezentat marturii convingatoare cu privire la existenta unor forme de viata extraterestre ce ne-au vizitat planeta si la tehnologiile energetice si de propulsie ale acestora.

Peste un miliard de oameni au ascultat aceasta conferinta de presa prin intermediul Internetului si a transmisiilor mass-media de la BBC, CNN, CNN Worldwide, Voice of America, Pravda si prin intermediul mijloacelor  mass-media din America Latina si din China.

Peste 250000 de oameni au urmarit transmisia acestui eveniment pe Internet – fiind cea mai urmarita transmisie online din istoria National Press Club.

Recent dr. Greer si-a publicat memoriile, Hidden Truth – Forbidden Knowledge, lucrare in care descrie istoria calatoriei sale spirituale, relatia sa cu fiintele extraterestre si  intalnirile sale cu acele forte care incearca sa tina secrete existenta formelor de viata extraterestre si a surselor alternative de energie.

 

Citiţi şi: 

noiembrie 2007

 

Elitele mondiale ale francmasoneriei îşi pregătesc oraşe şi buncăre subterane ultrasecrete pentru a scăpa de evenimentele catastrofale din 2012 (II)

Citiţi aici prima parte a acestui articol.


Chiar dacă la o primă vedere par a fi ceva de domeniul SF, tunelurile şi bazele subterane sunt cât se poate de reale pentru cei avizaţi care le-au studiat. Universul subteranelor, al tunelurilor, al bazelor secrete şi al cavernelor este compus din grote, beciuri, misterioase oraşe subpământene şi mai ales din tuneluri şi din gigantice baze militare clandestine a căror funcţionare este învăluită pentru omul de rând într-o aură de mister.

Despre aceste baze militare clandestine, deşi sunt secrete, există unele documente. Aceste baze constituie doar vârful vizibil al aisbergului. Ele reprezintă partea cea mai concretă şi mai palpabilă din această problematică, în timp ce oraşele subterane şi celelalte aspecte par să ţină de domeniul mitului, fiind documentate numai de mărturii care au uneori un aspect fantasmagoric. Vom urmări să discernem între mituri şi realitate, îmbinând intuiţia cu raţiunea, întrucât în cazul martorilor care s-au aventurat în interiorul acestor tărâmuri subterane, experienţele şi relatările lor nu au nimic fictiv. Adesea, realitatea depăşeşte cu mult imaginaţia!


Inginerul constructor Phil Schneider afirmă:

„Există multe zvonuri că pe teritoriul SUA s-ar afla numeroase tuneluri militare secrete. Dacă zvonurile sunt adevărate, atunci aceste tuneluri au fost excavate cu maşini precum cele din imaginile de mai jos (sursă: U. S. Department of Energy).
Majoritatea săpăturilor sunt făcute sub directa supervizare a armatei, toate informaţiile fiind strict secrete. Foşti angajaţi ai acestor complexe au evitat ani de-a rândul să povestească despre aceste construcţii subterane masive, aflate în locaţii cum ar fi: Zona 51 (situată la 90 km de Las Vegas, Nevada), Northrop facility din Antelope Valley, California (se zvoneşte că ar fi 42 de niveluri), precum şi complexul din Lockheed, aproape de Edwards, California.

«Bugetul negru» înghite în prezent minim 1,25 miliarde de $ pe an. Cel puţin această sumă este folosită pentru aşa-zisele «programe negre», cum ar fi acelea de construire de baze subterane militare. În prezent există 129 de baze militare subterane pe teritoriul SUA. Acestea au fost construite zi şi noapte, fără întrerupere, încă de la începutul anului 1940. Unele au fost construite chiar mai devreme. Aceste baze sunt, practic, nişte oraşe subterane mari, între care circulă trenuri de mare viteză. Ele funcţionează pe principiul levitaţiei magnetice, care dezvoltă viteze de până la 2 Mach. Mai multe cărţi au fost scrise despre această activitate…
În medie, adâncimea unei astfel de baze este de peste 1,6 km, acestea fiind practic adevărate oraşe subterane. Toate ocupă un spaţiu între 4,3 şi 6,8
km3. Utilajele pentru forat sunt cu laser, ele pot face un tunel de peste 11 km într-o singură zi. Am fost implicat în construirea unei anexe la baza subterană militară de la Dulce, care este probabil cea mai adâncă bază. Se extinde subteran pe mai multe niveluri şi are peste 4 km adâncime. Am ajutat la construirea a cel puţin 13 baze militare subterane în SUA.“


Dr. Bill Deagle, decembrie 2006, conferinţa de la Granada Forum:

„... ei folosesc maşini de făcut tuneluri încă din anii '90, care pot fora printr-un teren cu rocă dură, câţiva zeci de km pe zi, care pot sfărâma rocile cu o energie laser mare, al cărei impact pulverizează roca în nanoparticule, astfel încât nu rămâne moloz în urmă. Astfel, se formează un înveliş exterior precum cel vulcanic, iar spaţiul din interior este folosit de trenurile superrapide, care călătoresc cu viteze de până la 2 Mach, între aceste oraşe subterane foarte bine organizate.
Există 132 de baze în SUA, la o medie de 8,6 - 11,6
km3 în volum şi o adâncime de 2,4 - 7,2 km. Acestea sunt construite la depărtare de zonele geotectonice, dar tocmai din cauza lor vor apărea o mulţime de alte zone geotectonice.
De ce se grăbesc ei să facă acest lucru? Pentru că ştiu că va veni o catastrofă. Şi de unde provin toţi aceşti bani? Nu provin de la „Bugetul negru“ propriu. Provin din vânzarea ilegală a drogurilor. În SUA există, în urma unor estimări ale conservatorilor, un sfert de miliard până la o jumătate de miliard de dolari proveniţi din vânzarea de droguri pe teritoriul SUA, bani care merg direct în aceste bugete subterane, din care 90-95% merg către DUMB (Deep Underground Millitary Bases – Baze militare subterane la mare adâncime).“


Următoarele pasaje au fost extrase din cartea „Underground Bases and Tunnels“ de Richard Sauder, Ph. D.:

„Utilajul pentru forări la adâncime, numit Nuclear Subterrene, a fost proiectat la Los Alamos National Laboratory, din New Mexico. Un număr de brevete şi câteva documente tehnice federale au fost depuse pe aceasta temă de către oamenii de ştiinţă la Los Alamos, dar apoi toate acestea au dispărut fără urmă. Acest utilaj bazat pe energie nucleară înaintează topind solul şi roca din calea lui, vitrificând solul şi lăsând în urmă un tunel solid, neted, ca de sticlă.
Căldura este furnizată de un reactor nuclear compact, care recirculă un fluid, format din litiu lichid, de la miezul reactorului până la suprafaţa de contact, unde acesta topeşte roca. În procesul de topire a rocii, litiul îşi pierde o parte din căldură. Apoi, acesta este trimis înapoi, de-a lungul exteriorului maşinii, pentru a ajuta la răcirea rocii vitrificate, în timp ce maşina înaintează. Litiul răcit este introdus înapoi în reactor şi ciclul se repetă. În acest mod, Nuclear Subterrene pătrunde prin rocă, la o temperatură de 2.000 grade Fahrenheit (1.100 Celsius), croindu-şi drum în adâncime.
Primul brevet pentru utilaje de tip Nuclear Subterrenes a fost patentat de către Comisia pentru Energie Atomică din SUA în 1972. Ulterior, în mod foarte semnificativ, Comisia pentru Energie Atomică din SUA şi Administraţa pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite au interzis aceste brevete.


Nuclear Subterrene are un avantaj considerabil faţă de TMS-urile mecanice, deoarece ele nu lasă în urmă niciun fel de moloz, care ar fi trebuit eliminat cu cărucioare, trenuri, camioane etc. Acest lucru simplifică foarte mult construcţia de tuneluri. Dacă există Nuclear Subterrene acum, atunci prezenţa lor, cât şi tunelurile pe care le fac, ar fi foarte greu de observat, din simplul motiv că nu ar exista urme sau resturi, aşa cum se petrece cu dispozitivele convenţionale pentru construcţia de tuneluri.
În 1972, brevetul dispozitivului afirma limpede acest lucru. Rezumatul explicativ consemna:
«... resturile pot fi eliminate sub formă de rocă topită, atât pentru consolidarea tunelului, cât şi prin împrăştiere în fisurile apărute în rocile din jur. Burghiul de topire al rocilor are o formă care, datorită presiunii de propulsie suficient de mari, poate să producă crăpături în rocile situate radial faţă de burghiu, datorită presiunii hidrostatice ce se formează în rocile topite înaintea burghiului. Toată topitura nefolosită la consolidarea tunelului este forţată să pătrundă în crăpături, unde aceasta rămâne cristalizată.»
«…O astfel de consolidare (vitroasă) elimină, în majoritatea cazurilor, costisitoarea şi dificila problemă a eliminării resturilor şi, în acelaşi timp, are avantajul producerii unei carcase protectoare pentru tunel.» (U. S. Patent No. 3.693.731 din data de 26 septembrie, 1972)


Astfel, avem o maşină de realizat tuneluri care nu lasă resturi şi produce o căptuşeală protectoare vitroasă care îmbracă tunelul în urma sa.
Trei ani mai târziu a fost depus un alt brevet, pentru o maşină de săpat tuneluri mari în rocă moale sau umedă, argiloasă sau în sol cu bolovani, care separă simultan miezul tunelului de topitura termică, formând o căptuşeală de sprijin prin separarea materiei topite de pereţii escavaţi şi detaşând materia din faţa tunelului cu ajutorul unui mecanism în care căldura necesară topirii şi materialele pentru căptuşeală sunt prelucrate de un reactor nuclear compact. Practic, după solidificare apare un zid vitros care  căptuşeşte în mod uniform tunelul.
Acest brevet din 1975 specifică în continuare că echipamentul este destinat escavării de tuneluri de 12 metri în diametru sau chiar mai mult. Resturile din săpătură, pe care utilajul de escavare le preia în timp ce înaintează, ajung să formeze partea interioară a peretelui tunelului. Deci, într-un limbaj mai simplu, acest echipament va croi un tunel având o suprafaţă perfect cilindrică. Din resturile topite de rocă şi sol, utilajul de escavat tuneluri va realiza o căptuşeală solidă, vitroasă. În acelaşi timp, acest echipament de făcut tuneluri va măcina o parte din roca şi solul desprinse din scobitura topită şi o va transporta în partea din spate a utilajului, pentru eliminare cu ajutorul cărucioarelor, amestecătoarelor de moloz etc.

Un al treilea brevet a fost trimis către Administraţia pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite (United States Energy Research and Development Administration) cu doar 21 de zile după cel precedent, în 27 mai 1975, pentru un utilaj asemănător cu cel patentat la 6 mai 1975.
Poate că unii dintre cititori au auzit acelaşi zvon pe care l-am auzit şi eu, care circulă ca un vârtej în literatura OZN şi în cea neoficială: poveşti despre tuneluri secrete sau tuneluri vitroase escavate cu ajutorul unor utilaje cu laser. Nu ştiu dacă aceste lucruri sunt adevărate. Dacă sunt, atunci poate că acele tuneluri vitroase sunt făcute de către acele Nuclear Subterrene, descrise în aceste brevete. Un cititor atent va observa că toate aceste brevete au fost obţinute de către agenţii ale guvernului SUA. În plus, toţi, mai puţin unul dintre inventatori sunt din Los Alamos, New Mexico. Desigur, însuşi Laboratorul Los Alamos este subiectul unor zvonuri despre existenţa încăperilor şi a tunelurilor subterane, despre micii cenuşii şi multe alte fenomene sub acoperire ce se desfăşoară acolo.“

Sursa: http://www.info.po9t.com/


Baze subterane clandestine şi o mulţime de răpiri extraterestre


Lumea bazelor subterane secrete (a căror existenţă nu este recunoscută de guvern, aşa cum a fost cazul, până nu de mult, cu Zona 51 – Area 51) ţine de domeniul militar, la care accesul este strict reglementat şi despre care nu avem decât informaţii fragmentare.

Secretul militar şi teroarea prin care aceste secrete sunt menţinute fac ca sursele să fie de cele mai multe ori anonime şi din această cauză datele care ajung la public par a fi mai degrabă poveşti decât mărturii reale, iar conţinutul relatărilor este adesea neobişnuit. Cercetători serioşi, precum Richard Sauder, au urmărit cu un anumit succes să scoată în evidenţă unele date concrete, care nu pot fi trecute cu vederea, ca, de exemplu, listele cu anumite baze militare secrete, istoricul tehnologiilor folosite pentru construirea bazelor sau raţiunile oficiale care i-au determinat pe capii militari să lanseze asemenea programe aparent utopice. Atunci când căutăm să aflăm ceea ce se petrece cu adevărat în interiorul bazelor, discursul pasionaţilor de această temă are însă, aproape întotdeauna, conotaţii fantastice, trimiţând în mod direct la ufologie şi la răpirile extraterestre.


Medicul Helmut Lammer, autor al unor cercetări în domeniul foarte specific al răpirilor realizate de militari în colaborare cu aşa-zişi extratereştri, subliniază în mod clar în cartea sa „Milabs: Controlul militar asupra minţii şi răpirile extraterestre“ legătura dintre aceste două subiecte: „este foarte interesant de constatat că aproape toate persoanele care au fost victime ale răpirilor „Milabs“ (răpiri înscenate realizate de militari în colaborare cu aşa-zişi extratereştri) relatează că au fost transportate înăuntrul unor baze subterane secrete. Cercetările făcute de dr. Richard Sauder au arătat că aproape fiecare agenţie federală şi fiecare instituţie militară din Statele Unite are propriile sale baze subterane în toate ţările. Unele dintre acestea sunt într-atât de secrete, încât nu se află de existenţa lor decât prin zvonuri. Alte ţări au construit în timpul războiului rece complexe subterane enorme. O vilă de la ţară din Essex, în Anglia, servea drept bază militară pentru guvernul britanic şi pentru comandamentul militar în cazul unui atac nuclear. Iar în spatele faţadei blindate anti-explozie care proteja vila se găsea intrarea într-un imens şi neobişnuit labirint format din diverse amplasamente care fuseseră săpate foarte adânc sub versantul unei coline, protejat de ziduri de beton groase de treizeci de picioare. Complexul fusese construit în cel mai mare secret de către contractanţi care nu aveau nici cea mai vagă idee despre ceea ce construiau sau despre scopul în care avea să fie folosită baza. Mai mult de 600 de persoane-cheie, inclusiv primul ministru, aveau dreptul de a locui acolo [...]. Trecând în revistă studiul realizat de dr. Thomas Bullard privind aşa-zisele răpiri extraterestre, am descoperit că relatările aparent suprarealiste ale unor sejururi în astfel de stranii complexe subterane reprezintă un element recurent în respectivele evenimente.“


Dr. Bullard a stabilit un scenariu foarte specific şi care este aproape identic în cazul tuturor mărturiilor, ceea ce este semnificativ şi poate indica, din păcate, şi înscenarea răpirilor sau fabricarea într-un scop subversiv a acestora:

– faza pregătitoare: entităţile extraterestre plasează persoana răpită într-un mediu protejat, în vederea realizării călătoriei;

– călătoria: se efectuează un tranzit cât se poate de concret către „lumea de dincolo“;

– subteranele: victima răpirii este dusă în subteran;

– peisaj: victima răpirii vede lumea extraterestră din afară;

– muzeu: victima răpirii efectuează un fel de excursie în aceste universuri, excursie care include „vizitarea“ unui fel de muzeu sau de grădină zoologică. Pentru a ne face o idee mai clară despre lumea descrisă de aceste victime, iată relatarea făcută de victima unei aşa-zise răpiri, relatare scoasă în evidenţă în cadrul cercetărilor realizate de dr. Lammer. Este vorba despre răpirea lui Evelyn, o femeie de naţionalitate americană: „Îmi amintesc că am fost răpită şi dusă pe un splendid vas auriu care a fost amplasat în interiorul versantului unui munte, într-o enormă cavernă subterană. Spre marea mea surprindere, în acea sală imensă, erau reunite fiinţe umane în uniformă militară, fiecare purtând pe spate o mitralieră. Apoi am mers în şir indian, împreună cu alte persoane, către un fel de «uşă energetică», de care am trecut şi care mi s-a părut că ne-a afectat compoziţia atomică. Mi-am spus în minte: «iată că militarii dispun de o tehnologie extraterestră».“


Lammer şi-a continuat studiul, remarcând un alt fapt care i s-a părut cam ciudat: „este important de remarcat că anumite persoane care au trecut prin experienţa răpirii au ulterior flash-back-uri conştiente în care văd extratereştri şi personal militar uman laolaltă. În schimb, în cursul regresiilor hipnotice, nu îşi mai amintesc decât de personalul militar“.

Tocmai pentru că tematica bazelor subterane este un fel de leit-motiv într-o bună parte din relatări, conţinutul descrierilor trebuie considerat cu o mare atenţie. În cea mai mare parte a cazurilor, în conformitate chiar cu mărturiile specialiştilor în „răpiri extraterestre“, dar şi cu cele ale victimelor, acestea din urmă afirmă că au fost supuse injectării cu droguri sau că au fost victimele unor tehnologii capabile să modifice percepţia şi emoţiile. După mărturia lui Steven M. Greer, aceste cazuri sunt înscenări foarte bine puse la punct de către echipe speciale din serviciile de securitate subordonate grupării malefice a aşa-zişilor Iluminaţi, care urmăresc crearea unui curent de opinie negativ faţă de civilizaţiile extraterestre benefice care urmăresc să ajute umanitatea.


Mărturia lui Milton William Cooper


Răposatul Milton William Cooper, fost ofiţer de informaţii, este unul dintre primii martori militari care au făcut publică existenţa unui program de subjugare a umanităţii în cadrul unui complot orchestrat la nivel înalt.

Chiar dacă scrierile sale au stârnit râsul (naiv sau răuvoitor) a numeroşi jurnalişti, nu este mai puţin adevărat faptul că unele documente şi descrierea pe care o face modului de funcţionare a anumitor instituţii şi grupuri militare clandestine sunt cât se poate de detaliate şi de pertinente. Toate documentele strânse de Cooper pot fi consultate în cartea sa testament, „Behold a Pale Horse“.

În ceea ce priveşte bazele subterane, Cooper afirmă că a avut posibilitatea de a consulta anumite documente referitoare la baza de la Dulce, documente care i-au fost puse la dispoziţie de un agent CIA care lucra acolo: „dosarul cuprinde 25 de fotografii alb-negru, un film fără text şi o serie de documente privind datele tehnice relative la bazele care sunt în proprietatea guvernului american. Această bază este în continuare operaţională. Se crede că mai există încă patru astfel de baze în SUA, iar una dintre acestea este la câţiva kilometri spre sud-est de Groom Lake, în Nevada... Anumite documente pretind să dezvăluie obiectivele extratereştrilor şi felul în care folosesc animalele sau oamenii pe care îi răpesc.

Cooper susţinea existenţa unei multitudini de baze şi de reţele de coridoare subterane deja existente, la care se adaugă multe altele, a căror construire progresează cu fiecare zi. Scrieri precum „Călătorie spre centrul Pământului“ şi legende precum cele ale kobolzilor, păzitori ai metalelor preţioase, oricât de fictive ar putea să pară, nu sunt totuşi complet lipsite de un sâmbure de adevăr, căci este cât se poate de adevărat că oraşe întregi au fost construite sub pământ acum foarte mult timp. Cooper susţine aici teza conform căreia umanitatea a fost creată, în diverse scopuri, de către rase extraterestre aflate uneori în conflict unele cu altele şi care îşi continuă cercetările şi astăzi. El mai spune că unele dintre aceste rase ar trăi în continuare în oraşe şi în baze care sunt uneori interconectate cu bazele militare umane.


Bazele subterane ultrasecrete despre care a făcut unele dezvăluiri Branton


Un ultim exemplu de autor care a scris în detaliu despre bazele subterane şi despre tematica complotului extraterestru este Branton, alias Bruce Alan Walton, care se prezintă ca fiind o victimă a răpirilor şi a manipulărilor realizate de un grup militar clandestin şi de către extratereştri. El a scris numeroase lucrări şi o întreagă literatură virtuală (Dosarele Branton, Documentele de la Dulce etc.), precum „Cartea despre Dulce“ („The Dulce Book“) care nu se referă decât la baza subterană din New Mexico (http//www.title14.com/ufo/dulce/). Explicaţiile date de el sunt foarte detaliate, conforme cu relatările altor martori, însă, încă o dată, niciun document concret nu este adus în sprijinul acestor afirmaţii. Pentru ca cititorul să îşi poată face o idee mai clară despre informaţiile culese de Branton, iată câteva extrase dintr-unul din interviurile pe care le-a dat: „Am auzit că s-a început construirea bazei de la Dulce între 1937 şi 1938. De-a lungul anilor, baza a fost extinsă de către corpul de ingineri de geniu al armatei terestre, ultimele lucrări fiind realizate între 1965 şi 1966, cu scopul de a se realiza legătura între bază şi un sit subteran mai vechi, situat la Page, în Arizona (la mai multe sute de kilometri distanţă). Cele patru colţuri ale bazei se numesc PERICA. Marea majoritate a triburilor indiene care trăiesc în zonă ştiu de existenţa acestei baze, putând chiar să descrie în detaliu formele de viaţă străină provenind din subteran şi care locuiesc în regiune. Referirile cu privire la Dulce privesc în special nivelurile superioare ale bazei şi nu pe cele inferioare, care sunt mult mai numeroase şi care sunt compuse din grote de mari dimensiuni şi din caverne naturale, dar şi dintr-un vechi sistem de tuneluri. Acest sistem este luminat cu pentoxid de fosfor, o substanţă pe care micii cenuşii o evită şi a cărei origine nu este cunoscută. De fapt, anumite surse ne-au informat că unele dintre părţile instalaţiilor care compun NORAD (sistemul de apărare al Americii de Nord), din Colorado, au fost construite pe amplasamentele sistemului de caverne preexistent, ceea ce confirmă faptul că Ray Palmer şi Richard Shaver aveau dreptate când afirmau că, începând de la mijlocul anilor ’40, guvernul a făcut cercetări pentru a găsi vechile reţele de tuneluri, cu scopul de a le transforma şi folosi în scopurile sale.


După anumiţi muncitori pensionaţi care au participat la aceste lucrări, în anii ’60, pentru săpăturile realizate în anumite părţi ale sistemului s-a folosit explozibil nuclear. Există şi secţiuni compuse din tuneluri speciale pentru circulaţia navetelor şi pentru sistemul de transport. Aceste secţiuni au fost realizate de către specialişti dispunând de o tehnologie extrem de avansată cu ajutorul căreia se pot construi tuneluri ale căror pereţi sunt foarte netezi. Aceşti pereţi seamănă cu sticla fumurie sau sunt de culoare neagră... Odată cu planurile de la Rand Corporation, aceste tuneluri au fost continuu extinse. Grotele şi cavernele de la Dulce rivalizează cu cele de la Carlsbad, care sunt celebre prin aceea că sunt considerate de către specialiştii speologi a fi printre cele mai mari din lume...

Conform anumitor surse, se pare că baza de la Dulce este înconjurată din toate părţile de baze extraterestre. Se pare că Mount Archuleta, care aparent este nucleul central al întregului sistem subteran, nu este de fapt decât o secţiune din complexul care, după unii autori, este de talia Manhattan-ului! Una dintre sursele mele mi-a spus că există spaţii subterane care se află la mai multe sute de picioare sub oraşul Dulce şi care fac parte din primul etaj al complexului!...
În ciuda nivelului ridicat de securizare şi de acreditare pe care îl atinsese în cadrul acestor proiecte secrete, Thomas Castello, una dintre surse, nu cunoştea decât o parte din mega-complexul care se situează sub această zonă. Oricare ar fi activităţile din această zonă, se pare că Dulce se află într-o zonă de intersecţie de importanţă majoră, în care totodată se desfăşoară activităţi însemnate ale extratereştrilor. Această zonă se întinde până la baza de la Los Alamos.
Unii spun că această regiune cuprinsă între Dulce şi zona muntoasă de la Los Alamos şi Santa Fe National Forest pare să fie un adevărat cuib al forţelor reptiliene şi al micilor cenuşii în America de Nord, cu toate că mai există numeroase alte baze de-a lungul reţelei de subterane care se întinde pe distanţa dintre Dulce şi Zona 51 din Nevada...


În ceea ce priveşte reţeaua subterană de tuneluri pentru navete, aceasta funcţionează peste tot în lume ca o reţea imensă de autostrăzi subterane. Aceste autostrăzi subterane dispun de electricitate şi de motoare electrice pentru transport, care este realizat cu ajutorul unui fel de camioane şi de navete electrice. Dar mai există şi un alt fel de transport, mai rapid, pentru aprovizionare şi pentru pasageri. Această reţea mondială se numeşte «Sub-Global System».
Există zone de control la intrarea în fiecare stat. Această reţea este compusă din tuneluri prin care circulă navete care pot atinge viteze incredibile şi care folosesc un sistem de propulsie bazat pe levitaţie magnetică (mag-lev).
În Statele Unite, fiecare stat în parte are propria sa intrare în acest sistem. Există, de asemenea, şi sisteme de acces mai complexe pentru intrarea în bazele militare. În cea mai mare parte, intrările în acest sistem sunt camuflate prin activităţile industriei miniere şi ale carierelor. La Wyoming, de exemplu, aproape de Brooks Lake, există un drum care duce direct la un sistem subteran. Acest drum nu mai este funcţional, dar poate fi oricând repus în folosinţă prin mobilizarea unui buget minim.“

În restul acestei expuneri destul de lungi, Branton descrie şi alte instalaţii subterane din SUA şi din lume, cu un lux impresionant de amănunte, care îl lasă pe cititor într-o stare de perplexitate şi de uimire. Pentru cei care doresc să afle mai multe, discuţia în limba engleză poate fi descărcată de la site-ul: http//www.crowdedskies.com/dulce_papers4.htm


Material preluat din broşura Cel de-al treilea secret de la Fatima dezvăluit


Citiţi aici continuarea acestui articol.


Citiţi şi:

Agenda OZN a guvernului din umbră - programul secret referitor la OZN-uri

Cercuri ale puterii în spatele secretului OZN


yogaesoteric
23 noiembrie 2009

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti





DEZVĂLUIRILE CUTREMURĂTOARE ale unui microbiolog referitoare la viruşii artificiali

MĂRTURIA ZGUDUITOARE A UNUI MICROBIOLOG CARE A FOST ŢINUT PRIZONIER ÎN FAIMOASA ZONĂ 51 

un articol de Gregorian Bivolaru

Senatorul Hatch, preşedintele comitetului pentru relaţii externe al Senatului american, a răspuns unor întrebări referitoare la întrevederea pe care a acordat-o doctorului Dan Burisch, cu privire la viruşii artificiali (care urmează să fie utilizaţi pentru a fi contaminaţi cu ei pe ascuns sute de milioane de oameni), contactele secrete cu extratereştrii şi tratatul ultrasecret TAU-IX.

Un comunicat de presă din 22 aprilie 2004: „Doctorul în microbiologie Dan Burisch ţinut prizonier în faimoasa Zonă 51, care a vorbit public despre anumite operaţiuni secrete şi care şi-a exprimat chiar dorinţa de a depune o mărturie publică, este pe cale să obţină imunitatea şi să apară în faţa Congresului, aşa cum el a cerut.”

Graţie ajutorului unei persoane de contact din interiorul Zonei Harry Dschaak şi Sterling Allan au putut să-l întâlnească pe dr. Burisch pe 5 aprilie 2004. Ei au traversat apoi Statele Unite pentru a prezenta situaţia sa mai multor membri ai Congresului, pe 19 aprilie 2004.

Conform unui raport anterior, referitor la dorinţa sa de a depune mărturie în schimbul imunităţii, Dr. Burisch a afirmat că, dacă i se acordă imunitate, va răspunde cât se poate de sincer la toate întrebările dacă va fi citat să apară în faţa Congresului. Dschaak şi Allan au apelat îndeosebi la senatorul Orrin Hatch (Utah) datorită funcţiei sale de preşedinte al Comisiei judiciare. De asemenea, ei au avut întâlniri cu echipele de senatori din Idaho, Utah şi Nevada, unde locuiesc Dschaak, Allan şi respectiv dr. Burisch.

Probleme ultrasecrete de securitate care sunt deja pe punctul de a fi dezvăluite

Un membru al echipei senatorului Hatch, care s-a întâlnit cu Dschaak şi Allan pentru a afla mai multe despre acest subiect, a declarat că această problemă va fi probabil de resortul Comitetului Special pentru Securitate (Select Committee on Security). În ciuda unui orar încărcat, senatorul Hatch a avut amabilitatea de a fi prezent pentru scurt timp în sala de conferinţe unde a avut loc reuniunea.

Colaboratorul senatorului i-a prevenit pe Dschaak şi Allan că există mii de probleme care aşteaptă deja o audienţă în faţa Congresului. Allan i-a răspuns însă că acest caz cu totul aparte al dr. Burisch îi priveşte într-un mod cu totul deosebit pe mii de oameni din întreaga lume şi că ar fi încântat să depună o petiţie care să poată ajuta la demonstrarea rolului pe care îl joacă în acest caz uluitor dr. Burisch. Această petiţie a lui Allan le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi exprima dorinţa ca dr. Burisch să fie citat cât mai repede pentru ca să apară în faţa Congresului.

Mărturia doctorului Burisch

Depoziţia lui Burisch ar fi oferit probe indubitabile cu privire la crearea unui virus mortal care urmează să fie răspândit pe ascuns pentru a infecta sute de milioane de oameni şi la existenţa unei secvenţe genetice care serveşte drept semnătură (ceea ce ar dovedi că virusul respectiv a fost creat de om şi provine dintr-un laborator). Acest virus cumplit este asemănător cu virusurile HIV şi SARS, care provin, în opinia unor cercetători cum ar fi Leonard Horowitz, din anumite laboratoare unde ele au fost create la ordinul şi cu finanţarea francmasonilor.

Mărturia ar cuprinde, de asemenea, un raport ce acoperă o perioadă de un an, în cursul căreia, conform afirmaţiilor lui Burisch, a fost desemnat să studieze un extraterestru – care s-a oferit voluntar pentru un anume schimb – în locaţia ultrasecretă S4 a Zonei 51, la nord de Las Vegas (Nevada).

Dr. Burisch poate, de asemenea, să depună mărturie că a auzit că în locaţia S4 au fost şi sunt ţinuţi în continuare prizonieri subiecţi umani, împotriva voinţei lor, ei fiind trataţi în acel loc asemeni unor şobolani de laborator. În plus, el mai afirmă că a văzut anumite porţi stelare secrete în funcţiune prin intermediul cărora se poate călători în timp (atât în trecut cât şi în viitor). Probele respective trebuie cu toate acestea să fie clarificate.

Dr. Burisch mai declară că este la curent cu anumite cercetări care sunt realizate în vederea extragerii unor componente genetice ale unor grave maladii extraterestre, cu scopul de a le introduce în anumiţi vectori microbieni care pot avea ca ţintă fiinţele umane care urmează să fie contaminate în masă pe această planetă. În opinia lui Dschaak, aceasta presupune declanşarea în mod intenţionat şi criminal a unei epidemii, asemănătoare aceleia de holeră, împotriva căreia nu a fost dezvoltată nici o imunitate la fiinţele umane.

Aceşti viruşi mortali urmează să fie răspândiţi în mase mari de oameni pentru a reduce populaţia planetei noastre la numai 1 miliard de oameni. Partea cea mai importantă a mărturiei sale este poate informaţia pe care el o are cu privire la un presupus tratat ultrasecret supranumit Tau-IX, care deja a fost încheiat de anumite facţiuni extraterestre şi un grup internaţional secret de oameni foarte puternici, rasişti şi elitişti, care sunt FRANCMASONII.

În cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, această puternică organizaţie ocultă planetară ar fi utilizat puţinele informaţii tehnologice secrete extraterestre care le-au fost disponibile pentru a exercita astfel un control din ce în ce mai mare asupra locuitorilor planetei Pământ, atât în domeniul politic cât şi în acela al energiei, al tehnologiei, al educaţiei şi al sănătăţii.

Membrii de la vârful acestei puternice organizaţii oculte planetare, care sunt FRANCMASONII, păstrează cu foarte multă grijă aceste tehnologii ultrasecrete (care implică printre altele anumite modalităţi de influenţare şi control ce se exercită în mod insidios la nivel psiho-mental, în masă, prin intermediul computerelor, al televiziunii, radioului şi al INTERNETULUI) care sunt ţinute departe de ochii publicului, folosindu-le în acelaşi timp doar ei în scopuri malefice. Tratatul amintit mai sus le oferă extratereştrilor autorizaţia de a răpi fiinţe umane în vederea unor experienţe cumplite.

Puncte de vedere asupra cazului Burisch

Jurnalista de investigaţii Linda Moulton Howe, în reportajul său din 19 aprilie 2004 cu privire la cazul Dan Burisch, a oferit anumite probe care îl desemnează pe preşedintele american Harry Truman ca fiind cele care de comun acord cu conducătorii FRANCMASONERIEI mondiale din AMERICA a luat hotărârea păstrării secretului ABSOLUT asupra acestor fapte. Păstrarea secretului avea totodată ca scop protejarea publicului în raport cu această situaţie foarte gravă, care dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus în viziunea sa la o stare de isterie şi la o panică generală. De atunci începând, politica oficială a guvernului american a fost aceea de a nega cu vehemenţă orice implicare sau informaţie cu privire la existenţa extratereştrilor precum şi la colaborarea cu ei.
Howe susţine că deşi este bine ca anumite informaţii să rămână secrete din motive de securitate naţională, datorită implicaţiilor lor militare, lumea întreagă ar trebui cel puţin să fie pusă la curent cu existenţa unor relaţii între extratereştri şi Terra.

Un alt cercetător, Michael E. Salla a publicat recent un reportaj despre dr. Burisch şi a obţinut o întrevedere cu acesta pe 16 aprilie 2004. El susţine că există mai multe rase extraterestre care au vizitat Terra sau care chiar locuiesc aici, şi el chiar dorea să ştie dacă dr. Burisch a fost contactat de mai mult de o specie extraterestră. Acesta a răspuns însă că nu a văzut decât o singură rasă, şi anume un membru al Micilor Cenuşii pe nume J-rod. Conform afirmaţiilor sale, în zona 51 au fost trei membri ai aceleaşi specii: doi masculi şi o femelă. Aceasta a fost autorizată să se întoarcă de unde a venit, iar masculii au murit.

Un grup de cercetare care este prezidat de Robert Wood se interesează deja în prezent de un important document secret conform căruia ar fi avut loc anumite discuţii între un important şef de Stat şi dr. Burisch.

Chiar dacă dr. Burisch este la ora actuală ţinut prizonier sub o strictă supraveghere, unii dintre superiorii săi sunt de acord ca el să facă unele dezvăluiri. Întotdeauna au avut loc întrevederi secrete. Allan este de părere că responsabilii vor facilita accesul la dr. Burisch atunci când citaţia de a apărea în faţa Congresului va sosi.

În opinia lui Stephen Greer, responsabil cu Disclosure Project (vezi în această direcţie uluitoarea sa carte „Révélations”), blindajul cel gros al secretului începe să se fisureze în AMERICA, deoarece deja au început să se manifeste în mod spontan mii de martori. Printre ei se află importanţi membri ai guvernului,  ai armatei, ai CIA şi ai FBI. Dr. Greer vede cazul Burisch ca pe o „vitrină” pentru toţi oamenii de ştiinţă şi agenţii care deja sunt implicaţi în toate aspectele criminale ale acestei „kleptocraţii”, cum o numeşte el. El afirmă că mai ales această elită francmasonică ce conduce la ora actuală întreaga lume nu doreşte ca faptele să fie dezvăluite deoarece, în viziunea lor, tehnologiile avantajoase pe care ei le păstrează secrete şi le folosesc numai în rău ar ajunge la îndemâna tuturor, ei şi-ar pierde în scurt timp după aceea puterea.

„Dacă oamenii ar şti ceea ce ştiu şi folosesc în rău FRANCMASONII, atunci fiecare casă ar putea avea propriul său generator de energie liberă, sau altfel spus gratuită. De asemenea, problema foametei în lume precum şi multe probleme grave de sănătate ar putea fi rezolvate în zece ani”, declară el.

Pe lângă anumiţi anchetatori, a manifestat un interes susţinut pentru afacerea Burisch şi o echipă de cercetători amatori voluntari, care deja au obţinut o cantitate considerabilă de informaţii care sunt considerate SECRETE direct de la sursă. Forumul lor de pe Internet a fost recent victima unor mesaje false care au împiedicat primirea celor bune. Francmasonilor se pare că nu le place că aceşti oameni încep să afle ceea ce numai ei ştiu deocamdată.

Speculaţii cu privire la cercetările de o uriaşă importanţă ale doctorului Burisch

Dschaak consideră că motivul pentru care dr. Burisch este protejat împotriva oricărei tentative de a fi asasinat din partea FRANCMASONILOR, în ciuda dezvăluirilor sale incendiare trecute şi viitoare (care conduc în mod obişnuit la moartea celui care le face) este acela că el lucrează la anumite tehnologii ultrasecrete pe care doar el le cunoaşte şi le poate dezvolta. Dr. Burisch vrea însă să se asigure că acestea vor fi utilizate în scopuri paşnice şi nu pentru continuarea opresiunii ori pentru perpetuarea crimelor pe această planetă. Proiectul său („proiectul Lotus”) vizează să descopere în curând o aşa-numită „particulă Ganesh” care poate vindeca în mod rapid şi eficace toate celulele şi chiar ţesuturile afectate în cazul unor boli care sunt considerate incurabile; este vorba de un remediu universal, un gen de „izvor al tinereţii”.

Allan este de părere că, dacă ar putea, elita francmasonică ce conduce lumea şi care la ora actuală urmăreşte numai scopuri diabolice (împreună cu unele grupuri diabolice de extratereştri cu care ei deja colaborează) – şi-ar inocula această particulă PANACEU a vieţii şi ar extermina apoi fără milă, cu mult sânge-rece 5-6 miliarde de fiinţe umane care nu sunt imunizate împotriva maladiei mortale pe care ei au produs-o de curând.

Conform afirmaţiilor lui Dschaak, „doctorul Burisch are termen până pe 15 martie 2005 pentru a le prezenta celor care îl ţin prizonier note scrise care să descrie în detaliu tehnologia sa referitoare la producerea acestei particule PANACEU care este numită „PARTICULA GANESH” . Aceştia îşi vor prezenta atunci la rândul lor raportul unui grup de importanţi FRANCMASONI din umbră care întreţine relaţii strânse cu o facţiune rău-voitoare de extratereştri”.

Persoanele care îl ţin închis pe dr. Burisch sunt foşti membri ai „comitetului Majorităţii” pe care Dan îi supranumeşte „Maji”. Prin urmare, aşa după cum Allan şi Dschaak i-au explicat colaboratorului senatorului Hatch, intervalul de timp în care dr. Burisch va putea să apară în faţa Congresului este foarte scurt.

Mulţi dintre cei care s-au interesat foarte atent de secretul teribil al acestui caz al extratereştrilor malefici supranumiţi MICII CENUŞII ştiu că zilele pământenilor sunt numărate dacă nu se fac cât mai repede dezvăluirile. Dr. Greer compară în mod semnificativ această situaţie cu decolarea unui avion: „atingi astfel un punct critic în care fie îţi iei zborul, fie dacă nu imediat după aceea te zdrobeşti de pistă”.

Dr. Burisch a făcut deja numeroase dezvăluiri uluitoare. Sunt disponibile chiar unele interviuri filmate cu el, cum ar fi interviul de 68 de minute care a fost acordat lui Bill Hamilton pe 18 septembrie 2002. Un alt interviu filmat, mai profesional, realizat de un fost cameraman de ştiri al canalului Fox va fi difuzat în curând.

Dar există şi unele dezvăluiri zguduitoare pe care dr. Burisch nu vrea să le facă înainte ca să aibă imunitatea. El este de părere că îşi va putea justifica participarea la aceste proiecte, dar se teme că alţii se vor grăbi să îl judece şi să îl acuze de crime de război. Până când va fi protejat de aceste acuzaţii, el nu doreşte să dezvăluie anumite fapte zguduitoare pe care le cunoaşte. În plus, el vrea să respecte jurământul pe care l-a depus. O înfăţişare în faţa Congresului i-ar oferi protecţia juridică pentru a putea vorbi liber, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna.

Dr. Burisch nu se teme de moarte, fiind împăcat cu sine însuşi. Dschaak l-a văzut acum multă vreme înfruntând ideea unei morţi premature. Avem deja o adevărată mină de informaţii cu mărturiile pe care le-a făcut. El doreşte şi s-ar părea că o să aibă posibilitatea de a încredinţa tuturor cunoştinţele sale.

yogaesoteric                                                                                                                                                                noiembrie 2004

 

 

 

 

Itinerariul straniu al unui copil ce a fost inclus într-un «Program Secret Negru» (Black Program) (I)

 

Interviurile de mai jos au apărut de curând în faimoasa revistă a mediilor underground „NOVA POLICE”. Dat fiind faptul că această publicaţie difuzează materiale de un anumit gen, în care se fac felurite dezvăluiri atât despre politica secretă a aşa-zişilor „iluminaţi”, cât şi despre planurile satanice ale acestora referitoare la „NOUA ORDINE MONDIALĂ”, ea nu are copyright şi tocmai de aceea este încurajată în permanenţă libera difuzare (gratuită) a informaţiilor ce sunt incluse periodic în această publicaţie extrem de valoroasă, care nu este niciodată difuzată prin reţeaua internet. Specificăm că această publicaţie este organul de informare al celulei-mamă a unei grupări secrete care a apărut în SUA şi care este cunoscută sub numele de W.O.R.C. (World Order Research Center). Celula-mamă W.O.R.C. este coordonată de un ofiţer în rezervă care a făcut parte din U.S. Navy. Aşa cum am amintit mai sus, organul de difuzare al lui W.O.R.C. este revista elaborată în secret „NOVA POLICE”.

 

Dată fiind valoarea evidentă a acestor dezvăluiri, este chiar foarte bine să copiaţi acest interviu exploziv şi îl transmiteţi neîntârziat tuturor acelora care sunt interesaţi de astfel de informaţii şi care sunt capabili să le înţeleagă. Chiar dacă la prima vedere multe dintre aceste informaţii par a fi incredibile, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere ideea pe care am expus-o de curând într-un aforism pe care îl includem aici: „Nu numai că Macrocosmosul ni se arată ca fiind cu mult mai ciudat şi mai misterios decât suntem noi, oamenii, capabili să ne imaginăm – chiar şi atunci când deja suntem înzestraţi cu o imaginaţie creatoare ce este cu totul ieşită din comun –, dar în multe situaţii Macrocosmosul se vădeşte ca fiind chiar cu mult mai straniu şi mai misterios decât apare el atât în viziunea marilor iniţiaţi, cât şi (atunci când este privit) din punctul de vedere al marilor înţelepţi.”

profesor yoga Gregorian Bivolaru


Am avut de curând ocazia să îl întâlnim pe unul dintre copiii ce au fost incluşi într-un Program Secret Negru (Black Program) care, după cum veţi putea observa, a avut o evoluţie pe cât de dificilă, pe atât de extraordinară. Astăzi, tocmai pentru că a venit timpul să ne asumăm anumite riscuri în ceea ce privește credibilitatea, mai ales că este vorba despre dezvăluirea unor aspecte uluitoare, care ne pot fi de un real folos în avansarea pe drumul cunoaşterii şi al explorării posibilităţilor adeseori nebănuite ale fiinţei umane, am insistat ca el să îndrăznească să ni se confeseze. Ferindu-se să dezvăluie aspecte legate de anumite proiecte secrete aflate în derulare, în care este încă angajat, acest om a acceptat să ne vorbească, pentru a ne ajuta să înţelegem care este de fapt realitatea ce ne este ocultată cu grijă, precum şi care sunt mizele puse în joc, mize care de cele mai multe ori sunt ascunse fiinţelor umane obişnuite. Mai mult decât nişte revelaţii detaliate, aceste confesiuni reprezintă totodată o atenţionare a cititorilor care sunt avizaţi şi care sunt pregătiţi să înţeleagă dezvăluirile ce ne sunt făcute.

Menţionăm încă de la început că în cadrul acestor confesiuni nu vor fi date informaţii precise, iar datele oferite nu vor fi exacte şi nu vor fi menţionate locurile în care se petrec toate aceste. Dorim ca în felul acesta să păstrăm anonimatul interlocutorului pentru a-i asigura securitatea, mai ales că această persoană este încă şi acum chemată să răspundă la apelul superiorilor săi, pentru a colabora în cadrul unor astfel de proiecte ce se desfăşoară în secret.

Reporter (R): Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să răspundeţi în premieră la întrebările noastre.

Copilul Programelor Secrete Negre (CPSN): Din respect pentru toţi aceia care vor citi aceste confesiuni, ţin să mărturisesc încă de la început că voi răspunde sincer, fără să depăşesc totuşi anumite limite ce se impun. Miza noastră fiind păstrarea secretului, subliniez că nu vreau să fac rău nimănui, şi cu atât mai puţin mie însumi. Intenţionez doar să-i informez pe aceia care sunt capabili să înţeleagă şi să creadă.

R: Ne puteţi spune cine sunteţi?

CPSN: Sunt un vechi agent PSI şi totodată sunt militar cu gradul de colonel. În prezent activez în cadrul unei structuri neconvenţionale speciale ce este integrată într-un program secret foarte avansat. Fiind încă parţial în activitate, subliniez că nu pot oferi detalii cu privire la conţinutul acestui program şi nici referitor la obiectivele sale.

R: Vă rugăm să ne spuneți cum aţi fost recrutat şi care sunt, la modul general, persoanele care lucrează în cadrul unor astfel de programe secrete? De unde provin ele?


CPSN:
Astfel de persoane provin cel mai adesea din familii foarte sărace sau sunt orfane. Ele sunt luate pentru a fi formate încă de la o vârstă foarte fragedă (de la 3 până la 5 ani) şi ulterior sunt integrate în diverse programe secrete de cercetare, dar în 99% din cazuri este vorba despre anumite programe foarte secrete, a căror existenţă este întotdeauna negată în întregime de oficialităţi. Factorii decizionali acţionează în aşa fel încât orice persoană care îndrăzneşte vreodată să vorbească despre astfel de aspecte, care sunt cât se poate de reale, ajunge să fie considerată de ceilalţi dezechilibrată psihic sau paranoică. Tatăl meu natural era de origine americană și lucra în cadrul unei astfel de agenţii ultrasecrete foarte mari. În ceea ce o priveşte pe mama mea naturală, ea era de origine siciliană, și deoarece nu a putut să continue relația cu tatăl meu, nu a avut altă opţiune decât aceea de a mă abandona într-un orfelinat.

R: Vă rugăm să ne spuneţi ce doresc de fapt aceste persoane?

CPSN: Aceşti copii? Ei nici măcar nu ştiu ce se petrece şi de aceea nici nu vor nimic. Ei sunt în prealabil selecţionaţi, apoi sunt supuşi la unele teste, în urma cărora li se descoperă cu exactitate toate aptitudinile, în funcție de care sunt incluşi în astfel de programe secrete, care ulterior vor face din ei fiinţe umane ce sunt total diferite de celelalte, din anumite puncte de vedere.

R: Dar ce vor de fapt mentorii acestor copii?

CPSN: Aceasta ar putea fi de fapt adevărata problemă, căci ar trebui să putem defini cu precizie cine sunt de fapt aceşti mentori, care sunt intenţiile lor şi care sunt obiectivele sinistre la care ţintesc ei.

Ceea ce pot să vă mărturisesc este că după ce sunt selectați, aceşti copii sunt crescuţi în locuri confidenţiale, iar unii dintre ei trăiesc în familiile aşa zişilor „iluminaţi”. Acesta a fost cazul meu. Nu este deloc uşor atunci când trebuie să urmezi o educaţie foarte strictă, fiind obligat să asimilezi felurite cunoştinţe, fără să poți înţelege de la bun început pentru ce faci toate acestea.

Vă pot spune că nu este deloc uşor să fii menţinut într-o astfel de stare, fiind condiţionat să nu divulgi niciodată regulile dure în care sunt crescuţi şi instruiţi astfel de copii. Practic, acești copii nu au o copilărie normală, fiindu-le interzis cu desăvârșire să se joace cu copiii de vârsta lor.


Aş putea să mai adaug că în astfel de cazuri nu există decât foarte rar contacte cu exteriorul. Totul este atunci într-un mod riguros organizat, planificat şi condus, pentru a nu exista nicio altă preocupare cotidiană decât aceea de a deveni ceea ce ni s-a cerut să fim şi pentru care eram zilnic programaţi. Vă mărturisesc că mi-au trebuit ani de zile pentru a reuşi să înţeleg tot ceea ce s-a petrecut. A trebuit să trec peste anumite limite pentru a ajunge să înţeleg ce înseamnă în realitate aşa-numita programare MK sau alte procese de acest gen, ce sunt incluse în cadrul acelei formări… În general, am constatat că în marea lor majoritate, acești copii sunt atent programați şi pregătiți pentru a interveni la un moment dat atunci când sunt trimiși în misiune (de exemplu, un lunetist care primește ordin să asasineze un personaj important care deranjează) sau eventual să îndeplinească funcţii care vor rămâne totdeauna în umbră, ei fiind de fapt cei care trag sforile din culise, în situaţii în care este evident pentru fiinţele umane inteligente şi pline de bun-simţ că, în realitate, în spatele desfăşurării anumitor evenimente se ascunde cineva.

R: Cine sunteţi în aceste condiţii dvs.?

CPSN: Aş putea spune că sunt doar un individ care până la vârsta de 3 ani a fost într-un orfelinat, după care a fost crescut într-o familie a aşa zişilor „iluminaţi” şi căruia i s-a dat o anumită educaţie referitoare la multe aspecte pe care în acea vreme nu prea le înţelegea. În acelaşi timp, îmi amintesc că am fost obiectul a nenumărate teste, fiind inclus în programe de tip MK şi destinat să devin cineva care urma apoi să meargă într-o lume diferită, o lume secretă, ce este întotdeauna ocultată pentru marea majoritatea a oamenilor, o lume care face ca atunci când ieşi din ea (dacă vei mai putea vreodată să ieşi din ea) să te simţi complet singur, căci tot ceea ce trăieşti în acea lume ciudată nu poate fi în niciun caz povestit, pentru că dacă îndrăzneşti să faci aceasta, îţi rişti atât propria viaţă, cât şi pe cea a familiei şi a prietenilor. Având în vedere aceste aspecte, trebuie întotdeauna să fim cât se poate de prudenţi şi de subtili în tot ceea ce urmărim să spunem despre acea lume. Anumite teste secrete, care apoi au devenit de-a lungul timpului o veritabilă activitate pentru care am fost formaţi, aveau drept principal obiectiv de a face din noi nişte agenţi secreţi PSI. Unele dintre aceste teste constau în aceea că eram închis sub pământ (la o adâncime de peste 150 m) în nişte camere care nu aveau decât o uşă metalică şi nimic altceva. În acele camere nu exista niciun alt mijloc de comunicare, puteam eventual urla din toate puterile, dar cu toate acestea nimeni nu putea să ne audă şi nici nu era cu putinţă să pătrundă vreodată acolo. Scopul principal al acestor teste era să ne înveţe să căutăm şi apoi să descoperim, pe o cale paranormală, informaţii despre ceea ce se afla în exteriorul acelei camere, uneori chiar în exteriorul acelui edificiu şi apoi ajungeam treptat să devenim complet autonomi, reuşind astfel să devenim capabili să vedem cât se poate de precis într-un anumit punct ce ne era indicat ca ţintă şi care în anumite situaţii se putea afla chiar pe un alt continent.

Treptat, prin intermediul acestui antrenament dur şi intensiv, deveneam, uneori chiar fără voia noastră, spioni psihici înzestraţi cu puteri paranormale redutabile. Educaţia noastră, ce viza trezirea acestor capacităţi paranormale, era apoi împinsă la extrem, din aproape în aproape. În felul acesta, chiar şi atunci când eram aşezaţi la masă cu alte persoane obişnuite şi dădeam impresia că citim cu atenţie un ziar (sau cel puţin ne prefăceam că citim cu atenţie acel ziar) ne foloseam puterile paranormale ce se treziseră în noi pentru a căuta şi pentru a identifica anumite informaţii precise despre ceva anume care se afla fie într-o altă ţară, fie pe un alt continent. Mai precis, aş putea spune că în felul acesta, ne-am dezvoltat capacitatea ce ne permitea să părem nişte fiinţe umane obișnuite, care „se pierd în mulţime”, dar în acelaşi timp eram capabili să ne proiectăm psihic în altă parte, pentru a obţine în felul acesta anumite informaţii, care ne erau cerute. În cadrul acestui antrenament secret am învăţat, printre altele, să avem percepţia completă a două locaţii în acelaşi timp, stăpânind totodată cât se poate de bine prezenţa noastră simultană în fiecare loc. Atunci puteam să fim conştienţi de ambianţa fizică în care ne aflam şi totodată ne proiectam psihic într-o altă locaţie care se afla la mii de kilometri de locul în care noi ne aflam fizic cu trupul. Până la urmă, această perfectă bilocație a devenit modul nostru obişnuit de existenţă.

R: Consideraţi că trezirea acestei capacităţi paranormale a fost pentru dumneavoastră o şansă extraordinară sau o nefericire?

CPSN: Aş putea să vă spun că această situaţie ne permite să ne bucurăm de anumite avantaje. Spre exemplu, datorită trezirii depline a unor astfel de capacităţi paranormale, era cu uşurinţă posibil să pătrundem fără a da nimănui de bănuit în anumite locuri şi instituţii strict secrete, în anumite şcoli, urcând în felul acesta rapid treptele ierarhice în cadrul anumitor programe ultrasecrete în care eram incluşi.

La modul general vorbind, cam aşa s-au petrecut lucrurile în cazul meu. Totuşi, la vârsta de 18 ani am simţit imboldul să îi caut pe părinţii mei naturali şi, dat fiind faptul că am întâmpinat unele dificultăţi, toate acestea m-au determinat să urmez o școală de detectivi particulari. În acea perioadă, vă mărturisesc că nu doream să mă folosesc de această instruire paranormală decât pentru a avea acces la anumite informaţii ce existau în dosarul meu. Dar până la urmă, lucrurile au luat o cu totul altă turnură atunci când am efectuat ceea ce se numea „cele trei zile de selecţie” pentru a fi recrutat în armată.

După ce am trecut cu bine testul acelor trei zile de selecţie, am fost primit de către un colonel care mi-a propus o întâlnire cu un general. Acesta m-a orientat către o şcoală militară, ce urma să-mi deschidă porţile pentru a fi după aceea angajat în cadrul anumitor servicii secrete. Am avut în felul acesta oportunitatea să fiu admis în cadrul unei şcoli de tip neconvenţional. Diploma de detectiv particular a fost ulterior ştearsă din evidenţe de către armată, care a eliminat în felul acesta urma acestei mici „abateri” din viaţa mea, după cum s-a exprimat la un moment dat generalul care m-a angajat.


Am urmat apoi, sub o altă identitate, o instruire cu totul aparte în cadrul unui serviciu special, după ce m-am format ca pilot de vânătoare pe avioane de tip Mirage 3 şi Mirage 2000. Am plecat apoi în misiune, tot sub o identitate diferită, înainte de a mă integra undeva în Statele Unite, într-una din şcolile secrete de la Air Force, în care se formează piloți pentru nişte aparate de zbor neconvenţionale. Acestea sunt construite pe baza unor tehnologii foarte avansate, păstrarea secretului absolut fiind obligatorie atât în ceea ce priveşte existența lor, cât și în ce priveşte tehnologia utilizată pentru fabricarea lor și programele ultrasecrete în care sunt folosite.

Am rămas apoi mai mulţi ani într-un anume loc, foarte retras, din această lume, în compania unor fiinţe extraterestre ce sunt structurate într-un mod pe care l-aş putea defini succint ca non-uman şi care trăiesc totuşi împreună cu noi, oamenii, pe planeta Pământ. Vă spun drept că, până când nu am ajuns față în față cu acele creaturi extraterestre, nu am crezut nicio clipă că ele există şi tocmai de aceea, până în ultimul moment, existenţa unor astfel de creaturi extraterestre mi se părea a fi neverosimilă. Trebuie să ştiţi că astfel de fiinţe extraterestre lucrează de mai mulţi ani împreună cu noi, oamenii, folosind unele tehnologii sofisticate, pentru care calificativul de „tehnologii avansate” este insuficient ca să le descrie. În acea perioadă făceam parte dintr-o structură ultrasecretă, care oficial nici nu există, şi lucram alături de nişte ființe extraterestre care sunt structurate cu totul altfel decât noi, oamenii. Pot să vă spun că era pentru prima dată când aflam şi auzeam despre existenţa lor, ba mai mult, le întâlneam în fiecare zi în cadrul activităţilor mele secrete.

 

R: Ne puteţi spune în ce consta activitatea dumneavoastră pe atunci, precum şi ce activităţi realizau aceste ființe extraterestre pe care le-am putea numi „diferite”?


CPSN: Pe atunci, munca mea consta în a calcula de fiecare dată elementele anumitor manevre ce trebuiau realizate prompt, cu o mare rapiditate. Aceste manevre erau executate în timpul zborurilor de antrenament, punând în felul acesta la grea încercare anumite tehnologii de vârf ce existau şi care îmi fuseseră încredinţate spre testare. Altfel spus, trebuia să împing la extrem limita tuturor capacităţilor unor astfel de aparate sofisticate de zbor. Trebuia să analizez fiecare aspect al caracteristicilor acelor aparate şi apoi trebuia să fac astfel încât aparatelor să le fie aduse toate îmbunătăţirile necesare. În cadrul personalului ce activa acolo se aflau unii participanţi ce erau în realitate diferiţi de noi, chiar dacă la înfăţişarea exterioară ei se asemănau întru totul cu noi. Acele făpturi aveau o structură non-umană. Multe dintre activităţile lor ţineau de domeniul materialelor ce erau folosite pentru construcţia acelor aparate sau erau în legătură cu sistemele de comunicare ce se aflau la bordul lor. În astfel de cazuri era în mod evident vorba despre ceva cu totul ieşit din comun, dar nu voi putea oferi mai multe detalii despre aceste lucruri.

 

Pot să vă spun că aceste făpturi non-umane nu păreau să aibă aceleaşi origini ca şi noi. Acolo unde mă aflam, mai multe rase extraterestre lucrau împreună. Unii erau mari de statură, alţii erau mai mici. Înălţimile lor puteau chiar să varieze de la aproximativ 1,20 m până la 2,40 m, în medie. Aşa cum i-am cunoscut acolo, nu păreau să fie agresivi. Am observat un alt amănunt interesant: se putea spune că toţi erau înzestraţi cu telepatie. Se înţelegeau între ei chiar foarte bine, fără să vorbească. În momentul în care mă adresam unuia din ei, acela mă făcea să înţeleg că ştia deja ce gândeam şi ce vroiam. În cadrul unor astfel de echipe totul decurgea într-un mod cât se poate de organizat, toate activităţile se desfăşurau cu mult calm, în linişte, iar acele făpturi nu uitau niciodată ce aveau de făcut. Unele dintre aceste făpturi erau un fel de clone, nişte aşa-zişi roboţi vii, şi trebuie să recunosc că îmi era dificil să le deosebesc de fiinţele umane, cu toate că multe dintre aceste făpturi păreau că sunt complet lipsite de sentimente. Cu alte cuvinte, aş putea spune că acele făpturi ce erau roboţi vii nu aveau niciun fel de simţământ.

 

Articol preluat din Caietul Taberei Spirituale Yoghine de Vacanţă Costineşti 2011, vol. 3

 

Citiți aici continuarea acestui articol

yogaesoteric
12 ianuarie 2012

 

 

 

 

 

 

 

Documentare  de Top

Mărturii zguduitoare privind dârele morţii [chemtrails] care apar pe cer în urma unor avioane (spre a răspândi pe ascuns boli, suferinţă şi moarte)

de George Preda


Vă oferim un prim articol dintr-o serie de articole prin care dorim să vă punem la curent cu un fapt extrem de îngrijorător şi, totodată, incontestabil. Tot mai multe avioane care zboară chiar şi la mică altitudine lasă în urma lor  dâre ale morţii [chemtrails, dâre alcătuite din substanţe chimice, care nu au nicio legătură cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor]. În acest mod, sunt răspândite pe ascuns anumite substanţe care provoacă bolile, epidemiile, suferinţa şi moartea. Acest articol cuprinde o mărturie cutremurătoare a unui mecanic care a văzut echipamentul tehnic folosit pentru dispersarea unor substanţe toxice şi mărturia unui funcţionar superior al unei companii aeriene, care a avut acces la documentele unui proiect guvernamental secret prin care se realizează această dispersare a unor substanţe în atmosferă.


În ultimii ani, clinicile medicale şi sălile de urgenţă ale spitalelor sunt mereu înţesate, de multe ori umplute la dublul capacităţii lor, de oameni suferind de boli al căror nume până acum câţiva ani nici nu exista. De ani de zile există bănuiala că starea proastă a sănătăţii oamenilor, simptomele noi, maladiile nou apărute, greu de explicat de lumea medicală, ar avea drept cauză dârele anormale pe care din ce în ce mai multe avioane în zbor le lasă în urma lor. Autorităţile, însă, nu par să se îngrijească de un astfel de detaliu … care pare banal!


La început, doar extrem de puţine avioane lăsau în urma lor astfel de dâre. Astăzi, au devenit extrem de numeroase, brăzdând cerul în cruciş, în paralel şi chiar în formă de „S“ sau de cercuri. Privim pe furiş cerul şi atunci când zărim aceste dâre, ni se pare normal ca un avion care trece să lase în spatele lui urme care se întind de la un capăt la altul al orizontului. Ele se lărgesc continuu, amestecându-se cu alte dâre, ajungând să formeze un adevărat nor, care acoperă cerul ore în şir.


Nu este oare legitim, în acest caz, să ne întrebăm dacă aceste dâre nu sunt cumva una dintre cauzele problemelor de sănătate care ne lovesc de câţiva ani încoace? Dăm ca exemplu valul de bronhiolite care afectează din ce în ce mai mulţi nou-născuţii, în fiecare an. În urmă cu două decenii, acest cuvânt nici măcar nu exista în dicţionar! Alte probleme care au apărut sunt: recrudescenţa astmului, leziuni ale căilor respiratorii, leziuni pulmonare, dureri în gât ciudate, angine care dispar la fel de pe neaşteptate cum apar, gripe care nu sunt cu adevărat gripe, maladii ale ochilor, ale pielii şi organelor interne... Lista este lungă, şi fiecare dintre aceste afecţiuni poate degenera şi duce la moarte.


Analizele efectelor chemtrail-urilor, adevărate dâre ale morţii, sunt dintre cele mai neliniştitoare. Soluţia oficială care ni se oferă: vaccinuri noi şi antibiotice super-tehnologizate, în condiţiile în care s-a demonstrat că supraconsumul de vaccinuri şi de antibiotice de tot felul nu a făcut decât să reducă iremediabil capacitatea sistemului imunitar de a răspunde la atacuri subite.


Explicaţia cu care, iniţial, responsabilii civili şi militari ai forţelor aeriene i-au liniştit pe observatori, a fost aceea că ar fi vorba doar de dâre de condensare. La întrebarea de ce aceste urme nu existau cu mai mulţi ani în urmă răspunsul a fost că atunci avioanele nu zburau atât de sus încât să permită formarea acestor dâre. În anumite cazuri, aceste dâre, au spus ei, pot rezulta ca urmare a aruncării restului de carburant, în vederea unei posibile aterizări forţate. Cu toate acestea, înmulţirea acestor dâre (nu toate avioanele care zboară riscă să se prăbuşească, din câte se ştie...) şi aspectul lor face să fie ridicol şi inadmisibil acest gen de justificare... În urma amplitudinii pe care fenomenul a luat-o şi în lipsa unor explicaţii plauzibile, soluţia pe care autorităţile au găsit-o a fost să îl transforme în „legendă urbană”, împiedicând orice studiu ştiinţific serios. Folosindu-se de tragicele atentate din 11 septembrie 2001, au îngropat definitiv chestiunea. Ca urmare a aşa-zisei ameninţări internaţionale a terorismului, a fost impusă, sau cel puţin se urmăreşte să fie impusă, obligativitatea sprijinului şi încrederii absolute faţă de guverne. Chestiunea dârelor morţii [chemtrails] a ajuns, deci, să facă parte rapid dintre subiectele pe care mass-media le evită cu orice preţ... Dezbaterea a continuat însă pe internet.


Autorităţile militare şi guvernamentale iau în derâdere aceste afirmaţii ca fiind conspiraţioniste sau le denunţă drept zvonuri lipsite de fundament. S-a mers chiar până la a vorbi de propagandă teroristă antiguvernamentală, pentru a închide, o dată pentru totdeauna, gura celor băgăreţi.


Ar trebui, cu toate acestea, să se realizeze o anchetă serioasă şi independentă şi să se dispună realizarea unor analize la laboratoare controlate de servicii neguvernamentale, dacă mai există aşa ceva... Deşi sunt destul de mulţi cei care au observat acest fenomen alarmant, numărul celor care au întreprins o campanie activă pentru informarea populaţiei este foarte mic. Agenţiile guvernamentale contează pe apatia oamenilor şi, de fapt, ele au ajutat din plin la crearea acestei stări de conştiinţă, începând din anii 1950, prin fluorizare, aspartam şi drogurile vândute pe stradă.


Este binecunoscut faptul că guvernele anumitor ţări experimentează tehnologii noi asupra populaţiei lor de zeci de ani. Există rapoarte care au fost făcute publice care o dovedesc. Pentru a opri acest genocid tăcut trebuie trezit spiritul oamenilor şi mass-media cu privire la acest flagel invizibil care ne copleşeşte de câţiva ani! Dacă un procentaj atât de mic de oameni este preocupat de acest fenomen, conducătorii acestor agenţii au motiv să creadă, analizând situaţia, că se găsesc deasupra oricărei bănuieli şi că nu există nimic de care să se teamă.


Dâre de condensare sau dâre ale morţii?


Dârele de condensare [contrails]


De la apariţia avioanelor cu reacţie, ne-am obişnuit să vedem pe cer dâre albe în urma lor, atunci când trec pe deasupra noastră, la mare altitudine. Aceste dâre albe – în engleză contrails, [dâre de condensare] – depind în special de doi factori: umiditatea ambiantă şi temperatura, foarte scăzută la acea altitudine. Ele pot să fie alcătuite din fine picături de apă condensate sau din cristale de gheaţă şi de zăpadă.


Aceste dâre pot să apară la altitudine joasă, aproape de nivelul solului, doar în zone cu un climat extrem de rece (Antarctica, Arctica) şi constituie un serios handicap pentru circulaţia aeriană. La altitudine, aceste condiţii se manifestă regulat începând de la 9000 de metri. Dârele pot rămâne vizibile mai multe minute înainte de a fi dispersate de vânt, gradat, până când dispar complet. Aceste dâre de condensare, nefiind formate decât din molecule de apă, sunt aproape inofensive, mai ales prin comparaţie cu poluarea pe care o singură turbină de avion o generează, datorită arderii carburanţilor şi ai altor agenţi chimici. Dârele de condensare [contrails], fiind compuse din vapori de apă, se disipă după o scurtă perioadă de timp. Conform meteorologului Thomas Schlattes de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a Statelor Unite, ele nu se pot forma decât la temperaturi de - 60°C şi mai mult, la niveluri de umiditate relativă de 70% şi la altitudini foarte mari.


Ca incident separat şi distinct în ansamblul acestor evenimente, norii se pot forma dacă temperatura, umiditatea relativă şi condiţiile de vaporizare sunt favorabile dezvoltării lor. Dacă vedem pe cer dâre de condensare [contrails] – considerate aşa după aspectul lor – care se transformă în „nori“ , putem concluziona că nu sunt alcătuite din vapori de apă şi deci este vorba de altceva!

Timpul prevăzut pentru disiparea dârelor de condensare [contrails] este relativ scurt, două minute sau mai puţin. Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în special din vapori de apă, cel puţin conform definiţiei sale clasice (condensation trail sau dâră de condensare). Nivelul de disipare a dârelor de condensare [contrails] depinde mult de mărimea particulelor cristalelor de gheaţă şi de cantitatea de raze solare. Dependenţa de umiditatea relativă nu este evidentă. Un nor care se formează în urma trecerii unui avion, atunci când se produce aceasta, depinde în principal de temperatura, de umiditatea relativă, de tipul şi de mărimea particulelor (nucleelor) de aerosol care sunt introduse.


Formarea şi disiparea dârelor normale de condensare [contrails] şi formarea de nori trebuie să fie recunoscute ca fiind două procese fizice separate care rezultă ca urmare a unor condiţii diferite şi variabile în cele două cazuri.


Dâre ale morţii [chemtrails]


De la mijlocul anilor 1990 încoace, în SUA a început să fie observată înmulţirea unor dâre de un tip nou. Ele apar la altitudine mai joasă decât cea a dârelor de condensare [contrails], uneori chiar aproape de nivelul solului, pot să fie albe sau colorate şi se estompează foarte lent, lăsând să treneze o ceaţă în care pot fi detectate diverse particule sau filamente. Uneori, ele formează nori longitudinali care se taie brusc, lăsând un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou pentru a se termina la câţiva kilometri mai departe. Sau, dimpotrivă, dâra taie cerul de la un capăt la altul al orizontului. Aceşti nori nu sunt întotdeauna situaţi la mare altitudine, după cum pretind autorităţile militare sau cele ale controlului aerian. Foarte adesea, îi putem sesiza la înălţimi cuprinse între 1000 şi 5000 metri, dar şi mai sus de 9000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale.


În unii dintre aceşti nori putem discerne curcubeie sau o culoare portocalie. Alţii sunt pătaţi de mase mai închise în interior, sau tivite cu negru. Aceste mici dâre se expansionează destul de rapid (în funcţie de viteza vântului) şi produc pene fine sau plase în evantai. Spre deosebire de dârele de condensare [contrails], dârele morţii [chemtrails] sunt adesea scindate, cu un gol sau o întrerupere în traseu, ca şi cum ar fi fost schimbat rezervorul din care au fost pulverizate.


Fapt important: cei care au observat aceste fenomene nu sunt cârcotaşi profesionişti sau ufologi de salon. Ei sunt mai degrabă pasionaţi de aviaţie, medici, oameni de ştiinţă, poliţişti, jurnalişti integri... şi oameni cărora aceste împrăştieri le provoacă iritaţii oculare sau bronhice, alergii şi oboseală. Ei aparţin tuturor claselor societăţii. Plecând de la criterii de sănătate publică, s-a creat o reţea de observatori ai dârelor morţii [chemtrails], care este extrem de activă pe internet.


Scrisoarea unui mecanic de aviaţie


Vă oferim în continuare o scrisoare extrem de interesantă, care a fost publicată pe site-ul lui Clifford Carnicom, apoi afişată pe site-ul lui Jeff Rense (ambele site-uri sunt dedicate acestui subiect legat de crimele realizate prin intermediul „dârelor morţii” [chemtrails]), scrisă de un mecanic de aviaţie. Chiar dacă unii pot obiecta că provenienţa acestei misive este incertă, ea coincide cu multe alte mărturii, inclusiv cu scrisoarea unui director al unei linii aeriene, ca răspuns la declaraţiile mecanicului anonim.


Chemtrail-uri. Un mecanic de aviaţie s-a împiedicat de adevăr?


„Din motive pe care le veţi înţelege pe măsură ce veţi citi ceea ce urmează, nu-mi pot divulga identitatea. Sunt un mecanic de aviaţie şi lucrez pentru o linie aeriană importantă. Muncesc într-o bază de întreţinere situată într-un mare aeroport şi hazardul a vrut să descopăr ceea ce nu-mi era vizibil destinat.

Mai întâi, trebuie să vă explic în două cuvinte cum funcţionează ierarhia în lumea mecanicilor din domeniul aeronautic. Acest lucru este important pentru înţelegerea relatării mele şi pentru cauza căreia îi consacraţi o mare parte din energia voastră. Mecanicii de aviaţie îşi doresc să lucreze în trei domenii: avionica, motoarele şi comenzile de zbor. Se consideră că mecanicii care lucrează pe aceste sisteme au atins cele mai înalte grade ale scării ierarhice. Vin apoi mecanicii care lucrează la sistemele hidraulice şi aparatele de climatizare. Următorii sunt cei ataşaţi sistemelor subalterne.

În sfârşit, pe treapta cea mai de jos a acestei scări, se găsesc mecanicii care lucrează la sistemele de golire a fluidelor. Niciun mecanic nu vrea să lucreze la pompe, rezervoare şi sistemul de conducte care servesc la înmagazinarea deşeurilor toaletelor din avioane. Totuşi, în fiecare aeroport unde am lucrat eu, există întotdeauna doi sau trei mecanici care se oferă voluntari pentru acest serviciu, oricare ar fi aeroportul. Ceilalţi mecanici sunt foarte fericiţi să-i lase să facă aceasta. Nimeni nu acordă cu adevărat atenţie acestor oameni şi niciun mecanic serios nu are o legătură veritabilă cu aceşti mecanici de zona a doua. De fapt, nu m-am aplecat niciodată cu adevărat asupra acestui aspect, până foarte de curând.

Majoritatea companiilor aeriene au acorduri de servicii reciproce cu celelalte companii care utilizează acelaşi aeroport. Aceasta înseamnă că dacă o companie are o problemă tehnică, de ea se va ocupa unul dintre mecanicii noştri. În schimb, dacă unul dintre avioanele noastre este în dificultate acolo unde îşi are baza de întreţinere o altă companie aeriană, avionul nostru va fi reparat de ei.

Într-o zi, acum aproximativ o lună, am fost chemat la bază pentru a lucra la avionul unei alte companii. În momentul în care m-a chemat, controlorul nu ştia care era problema şi nu putea să-mi dea niciun detaliu. Atunci când am sosit la faţa locului, am descoperit că pana se situa la nivelul înmagazinării deşeurilor. Nu existau alte soluţii: trebuia să mă strecor în interiorul carlingii pentru a rezolva problema. Pătrunzând în compartiment, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Avionul avea mai multe rezervoare, pompe şi tuburi decât erau menţionate în caietul de sarcini.

La început, am presupus că sistemul fusese modificat. Nu mai lucrasem pe un aparat de acest tip de mai bine de zece ani. Urmărind să găsesc problema, am realizat rapid că tubajul şi rezervoarele suplimentare nu erau legate la sistemul de evacuare... Tocmai descoperisem acest lucru, când un alt mecanic de la compania mea a apărut subit. Era tocmai unul dintre mecanicii care lucrau în mod obişnuit pe aceste sisteme. I-am predat lucrul cu mare plăcere. Plecând, l-am întrebat despre acea echipare suplimentară. El mi-a răspuns: Vezi-ţi de treaba ta şi lasă-mă să mă îngrijesc de a mea!

A doua zi, lucram la calculatorul firmei ca să văd un plan de cablaj. Pentru că tot eram acolo, am decis să fac o cercetare cu privire la echipamentul suplimentar pe care îl găsisem în avion. Spre marea mea surpriză, manualele nu făceau nicio referire la echipamentul pe care îl văzusem în ajun. Am căutat în dosarele producătorului şi nu am găsit nimic nici acolo. Curiozitatea mea era atinsă în punctul sensibil: eram cu adevărat hotărât să descopăr natura acestui echipament.

Săptămâna următoare am primit trei dintre avioanele noastre, în hangarul principal, pentru inspecţia periodică. În timpul acestor inspecţii, în jurul avionului forfotesc peste tot o mulţime de mecanici. Tocmai îmi terminasem treaba şi am decis să mă duc să văd sistemul de evacuare pe unul dintre aparate. Cu toţi mecanicii din jur, eram sigur că nu avea să mă observe nimeni. Spre marea mea surpriză, avionul pe care am ales să-l inspectez avea şi el acel tip de echipare suplimentară!

Am început să urmez sistemul conductelor, pompelor şi rezervoarelor. Am descoperit ceea ce părea a fi unitatea de comandă a respectivului sistem. Era o cutie de comandă standard folosită în aviaţie, dar fără cea mai mică inscripţionare. Puteam urma firele de la cutia de comandă la pompe şi la valve, dar niciun alt circuit de comandă nu era conectat la această unitate. Singurele fire care erau racordate la această unitate erau legate la sistemul operaţional al comenzilor avionului.

Sistemul avea un rezervor mare şi două mai mici. Era dificil de văzut datorită îngustimii compartimentului, dar mi s-a părut că rezervorul mare ar fi putut cuprinde 200 litri. Rezervoarele erau legate la o supapă de golire şi de umplere care trecea prin fuzelaj, chiar în spatele supapei de golire a sistemului fluidelor uzate. Căutând unde ducea acest racord sub avion, am văzut că era ascuns în spatele unui fals panou, sub un alt panou care, la rândul lui, ajungea la sistemul canalului de golire. Am început să urmăresc tubajul pompelor. Aceste tuburi conduceau la o reţea de conducte mai mici care se terminau în marginile din spate ale aripilor şi ale stabilizatoarelor orizontale ale avionului.

Dacă priviţi cu atenţie aripile unui avion mare veţi vedea un mănunchi de fire, aproximativ de grosimea unui deget, care iese din marginea din spate a aripii. Acestea sunt tije de descărcare statice. Ele sunt folosite pentru a disipa sarcina de electricitate statică care se acumulează pe un avion în zbor. Am descoperit că acele conducte duceau la una din trei dintre aceste tije de descărcare electrostatică. Iar aceste false tije de descărcare electrostatică fuseseră găurite ca pentru a lăsa să scape un produs oarecare prin ele.

Trecuse o vreme de când eram cocoţat pe aripă. Dintr-o dată, unul dintre supraveghetori mi-a ordonat să părăsesc hangarul. El mi-a spus după aceea că treaba mea era terminată şi că nu eram autorizat să fac ore suplimentare. Cele două zile care au urmat au fost foarte încărcate şi nu am găsit niciun minut liber pentru a-mi continua mica anchetă. Două zile după descoperirea mea, am fost chemat să înlocuiesc un detector de temperatură pentru un motor de avion care se pregătea să decoleze. Am terminat lucrul şi m-am întors la hârţogărie.

Aproximativ 30 minute mai târziu, am fost convocat de directorul general. Atunci când am intrat în biroul său, mă aşteptau acolo reprezentantul sindicatului nostru şi alte două persoane, pe care nu le cunoşteam. Directorul mi-a spus că a fost descoperită o problemă serioasă. Eram suspendat pentru o greşeală gravă. Mi-a spus că scrisesem intrări false în raportul meu de lucru în legătură cu detectorul de temperatură pe care tocmai îl instalasem cu câteva ore înainte. Eram consternat şi am început să protestez. Am spus că era ridicol şi că făcusem cât se poate de conştiincios acea treabă. Reprezentantul sindicatului s-a interpus. El a recomandat să aruncăm un ochi la avion, pentru a lămuri situaţia. Atunci eu am întrebat cine erau ceilalţi doi oameni. Directorul general mi-a indicat că erau inspectori de securitate ai companiei aeriene, dar că nu erau obligaţi să-mi dea numele lor.

Ne-am înapoiat deci la avion, care ar fi trebuit deja să decoleze, dar care era încă garat la rampa noastră de întreţinere. Am deschis capota motorului şi reprezentantul sindicatului a scos detectorul de temperatură. A verificat numărul de serie şi a constatat că era piesa veche. Atunci ne-am dus la magazia de piese şi reprezentantul sindicatelor a verificat raportul meu. De pe o etajeră, el a luat o cutie sigilată. A deschis-o şi a scos un detector de temperatură având acelaşi număr de serie cu cel pe care îl instalasem. Imediat, el mi-a spus că sunt suspendat pentru o săptămână fără salariu.

M-am odihnit acasă în prima zi a suspendării mele, întrebându-mă ce s-a petrecut. Seara, am primit un apel telefonic. Vocea mi-a spus: „Acum ştii ce păţesc mecanicii care îşi bagă nasul acolo unde nu au nimic de făcut. Data viitoare când o să te amesteci să lucrezi la sisteme care nu te privesc, o să-ţi pierzi slujba! Cum mă simt generos astăzi, cred că o să te poţi întoarce la treabă curând.“ CLIC. Am făcut imediat apropierea între ceea ce tocmai se produsese şi faptul că descoperisem acel tubaj misterios.

În dimineaţa următoare am fost chemat de directorul general. El mi-a spus că datorită excelenţei dosarului meu suspendarea fusese redusă la o zi. Trebuia deci să mă reapuc imediat de treabă. Singurul lucru la care mă puteam gândi era: Ce încercau „ei” să ascundă şi cine sunt aceşti EI?

Revenirea la treabă a fost ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic. Niciunul dintre ceilalţi mecanici nu a amintit de suspendarea care îmi fusese dată. Reprezentantul sindical mi-a spus de altfel că era inutil să vorbesc despre aceasta. Dar în noaptea aceea am căutat pe internet pentru a urmări să găsesc răspunsuri. Nu-mi amintesc cum am ajuns aici, dar am găsit site-ul vostru. Atunci situaţia a devenit din ce în ce mai clară. A doua zi dimineaţă la serviciu, în interiorul dulapului meu, care era încuiat, am găsit o notă tipărită. Ea spunea: „Curiozitatea a ucis pisica. Nu te uita pe site-urile internet care nu te privesc.” Mi-am spus: „Ia te uită! EI mă observă.”

Nu ştiu ce produse pulverizează ei prin intermediul acelor sisteme ciudate, dar pot să vă certific că o fac. Îmi imaginez că utilizează camioanele cisternă pentru a încărca acele rezervoare. E vorba de camioanele care golesc deşeurile rezervoarelor de vidanjare a toaletelor. În mod obişnuit, aeroporturile încredinţează unor sub-contractori acest gen de lucru şi nimeni nu se apropie de aceste camioane. Cine ar vrea să urmărească un camion umplut de fecale? Golind rezervoarele fluidelor uzate, aceşti oameni umplu rezervoarele sistemului jicloarelor de vaporizare.

Cunoscând planurile de zbor ale avioanelor, ei programează probabil unitatea de comandă cu scopul ca ea să înceapă să pulverizeze o anumită cantitate din respectivul produs după un anumit timp, îndată ce avionul a atins o anumită altitudine sau atunci când el se găseşte deasupra anumitor zone locuite. Ciocul jicloarelor (elemente al carburatorului sub forma unor tuburi cu unul sau mai multe orificii prin care se pulverizează în carburator debitul de combustibil necesar) falselor tije electrostatice este atât de mic încât nimeni din avion nu ar putea remarca acest lucru.

Dumnezeu să ne ajute pe toţi,

un cetăţean căruia îi pasă.“


Răspunsul unui funcţionar superior al unei linii aeriene, postat pe site-ul lui Clifford Carnicom


„Domnule Carnicom,
Citind scrisoarea pe care aţi primit-o de la mecanicul anonim, m-am simţit obligat să-i răspund. Şi eu muncesc pentru o linie aeriană, cu toate că la un nivel ierarhic superior. Nu voi numi linia aeriană, nici oraşul în care mă aflu, nici postul pe care îl ocup, din motive evidente de securitate. Aş vrea să pot documenta tot ceea ce sunt pe punctul să vă dezvălui. Dar este practic imposibil să o fac, întrucât aceasta ar putea în cele din urmă să antreneze consecinţe fatale pentru mine.

Elementele conţinute în scrisoarea mecanicului anonim mi se par autentice. În SUA există companii aeriene care au participat la un proiect numit Project Cloverleaf [Proiectul Frunza de treflă], timp de câţiva ani. Unii îşi amintesc că au primit consemne în această direcţie în 1998. Personal, am fost avizat în 1999. Cei câţiva funcţionari ai liniilor aeriene care au primit instrucţiunile în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf au fost supuşi cu toţii unor controale de securitate severe cu privire la antecedentele lor personale şi, chiar înainte să putem primi aceste instrucţiuni, am fost puternic presaţi să semnăm un acord de ne-divulgare, care declară în esenţă că, dacă spunem ceea ce ştim, indiferent cui, riscăm închisoarea.

În biroul nostru, aproximativ douăzeci de funcţionari am primit aceste instrucţiuni, care ne-au fost date de doi funcţionari oficiali din cadrul unui organism guvernamental. Nu au revelat care. Au spus că guvernul avea să remunereze linia noastră aeriană şi, de asemenea, şi altele, cu scopul de a pulveriza anumite produse chimice speciale prin intermediul avioanelor comerciale.

Atunci când au fost întrebaţi care erau aceste produse chimice, unde şi de ce urma să le pulverizăm, ei ne-au indicat că informaţia ne-ar fi oferită dacă ar fi nevoie... Au precizat că noi nu aveam de ce să aflăm mai mult în această direcţie. Şi au continuat atunci să afirme că acele produse chimice erau inofensive. În cele din urmă, au concluzionat că programul era de o asemenea importanţă, încât el trebuia să fie finalizat cu orice preţ.

Atunci când noi i-am întrebat de ce nu desemnau numai avioanele lor militare pentru a pulveriza aceste produse chimice, ei au declarat că nu există suficiente avioane militare disponibile pentru a elibera aceste produse chimice pe o scară atât de mare. Acesta este motivul pentru care proiectul Cloverleaf a fost lansat, pentru a permite unor linii aeriene comerciale să ajute la răspândirea acestor produse chimice în atmosferă. Apoi, cineva a întrebat de ce tot acest secret... Reprezentanţii guvernului au declarat atunci că dacă marele public ar şti că avioanele care zboară deasupra capetelor lor împrăştie produse chimice în aer, grupurile de ecologişti ar cere încetarea pulverizării.

Cineva a pus unuia dintre oamenii guvernului întrebarea următoare: Dacă produsele chimice sunt inofensive, de ce să nu se facă publică natura lor şi motivul pentru care le pulverizăm? El a părut derutat de această întrebare şi a răspuns pe un ton autoritar că publicul nu are nevoie să ştie ce se petrece, dar că acest program a fost conceput numai pentru binele său. El a declarat de asemenea că noi trebuie să păstrăm tăcerea şi să nu mai punem întrebări în această direcţie. După care, şedinţa de informare a fost încheiată.

În biroul nostru, toate documentele în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf sunt păstrate în seifuri. Nimeni nu are dreptul să scoată aceste documente. Foarte puţini funcţionari au acces la ele şi ei nu vorbesc niciodată despre conţinutul lor.

Domnule Carnicom, eu nu sunt deloc imbecil. Ştiu că se petrece ceva şi sunt sincer înspăimântat. Mă simt foarte vinovat că ştiu de existenţa acestei operaţiuni, dar sunt obligat să tac. Sunt tulburat ştiind că firma pentru care muncesc ar putea fi pe cale să-i otrăvească pe americani. Sper că această scrisoare va deschide ochii anumitor persoane asupra a ceea ce se produce, în acest moment, pe cerul nostru. Vă repet că aş vrea să pot să vă ofer o informaţie documentată, dar înţelegeţi de ce trebuie să păstrez anonimatul absolut.

Mulţumesc.“


Vă recomandăm să vizitaţi site-urile www.rense.com şi www.carnicom.com pentru informaţii de ultimă oră despre acest subiect extrem de interesant, despre care vom continua să vă oferim diverse articole.


Citiţi şi:

Armele electromagnetice şi drepturile omului (I)

Operaţiunea Paperclip a dus în SUA 1600 de oameni de ştiinţă nazişti


yogaesoteric

Un film pe care vi-l recomand: The Way Back

Supravietuitor si dupa moarte: Slawomir Rawicz

Exista printre noi oameni facuti sa supravietuiasca in orice conditii, nascuti sa invinga toate greutatile vietii si sa traiasca, chiar si atunci cand intreaga lume pare a fi impotriva lor. In cazul celor mai puternici, cum e si polonezul Slawomir Rawicz, spiritul de supravietuitor invinge si dupa moarte.

Slawomir Rawicz (1915-2004) s-a nascut in Warsovia, fiind fiul unui latifundiar si a unei rusoaiece extrem de frumoase. Asa se face ca, inca de copil, a invatat limba rusa la perfectie. A studiat arhitectura si, in 1937, a devenit voluntar in rezervele armatei poloneze, ca ofiter cadet. In 1939, s-a casatorit cu prima lui sotie, Vera, care a murit in timpul razboiului.

Datele recent declasificate din Rusia arata ca, in 1939, cand Germania si Uniunea Sovietica au invins Polonia, Rawicz s-a intors acasa, unde NKVD-ul l-a arestat pe data de 19 noiembrie 1939.

A fost dus la Minsk, unde a fost interogat brutal, de acolo prin Harkov, ajunge la inchisoarea Lubianka, din Moscova, unde a fost torturat pentru a marturisi ca ar fi fost spion.

Intr-un proces care a durat trei ore, el si multi altii au fost condamnati, in masa, la 25 de ani de munca grea, intr-un lagar din Siberia arctica.

Drumul, cu trenul si pe jos, a durat peste o luna, pana au ajuns, langa Irkutsk,

la vreo doua sute de kilometri sub cercul arctic, la lagarul de munca Gulag 303.

In timpul unui crunt viscol Siberian, in iarna anului 1941, a reusit sa fuga din

lagar, insotit de doi polonezi, un ceh, un lituanian, un letonian si un inginer american, cunoscut numai ca "Mister Smith", care lucrase la construirea metroului din Moscova.

Dupa putin timp, acest grup de fugari a dat peste o tanara poloneza, Kristina, care i-a insotit, murind insa, dupa putin timp, muscata de un sarpe.

Dupa 11 luni, numai patru dintre ei au atins frontiera Indiei, unde au fost internati intr-un spital din Calcutta.

Dupa peste 6.000 de kilometri facuti pe jos, odata ajunsi in India, in martie 1942, si afland de razboi, majoritatea au plecat in Anglia, ca sa lupte contra nazistilor.

Rawicz a devenit pilot in Fortele Aeriene Poloneze Libere, din Anglia, supravietuind razboiul.

Incercand sa afle cine a fost acest inginer american, cunoscut numai ca

"Mister Smith", a facut diverse cereri la autoritatile engleze si americane si chiar la Crucea Rosie, dar Rawicz n-a aflat niciodata cine fusese, sau daca mai traia.

Dupa razboi, Slawomir Rawicz s-a stabilit in Anglia, la Sandiacre, langa Nottingham, s-a recasatorit si a lucrat ca arhitect.

In 1951, a publicat "The Long Walk" (Marele Drum Pe Jos), in care povesteste evadarea din lagarul Siberian. A murit pe data de 5 aprilie 2004.

Cazul acestui supravietuitor n-ar fi fost in stare sa mai creeze niciun fel de interes public, daca nu s-ar fi intamplat ca, imediat dupa moartea lui, sa apara niste impostori, cu fel de fel de revendicari, una mai exagerata ca alta, privind cartea si viata lui Slawomir Rawicz, in final avand pretentii la milioane de lire sterline.

Acest lucru a declansat un val de cercetari in arhivele devenite publice, in Anglia, Rusia, SUA si Polonia.

Polonezul Leh Jelewski sustine ca Rawicz i-a "furat" idea cartii, ca el fusese cel

ce a scapat din Gulagul 303, dar punand totul in perspectiva cronologica, acest Jelewski ar fi avut varsta de 15 ani in 1941.

Arhivele sovitice, insa, confirma existenta unor adolescenti condamnati la munca silnica in Siberia. Mai mult, acest tanar a fost eliberat din detentie si a fost inrolat in Armata Rosie, in decembrie 1941, cazand prizonier la nemti si, dupa razboi, stabilindu-se in Anglia.

Se pare ca l-a cunoscut bine pe Slawomir Rawicz. Procesul, judecat in 2005 nu i-a dat castig de cauza. Rawicz a supravietuit!

Un alt impostor, fostul ofiter sovietic Ghenadi M. Zaiatzev, a reclamat ca, de

fapt, el fusese gardian la Gulag 303 si a fugit impreuna cu Rawicz spre India, ajungand acolo in martie 1942, dar fiind un bun patriot, s-a intors in URSS, unde a devenit pilot.

Marturia capitanului Rupert Mayne, un ofiter in serviciul militar britanic de informatii, a adus o lumina noua asupra lucrurilor consumate cu atatia ani in urma.

Acesta a declarat ca in martie si aprilie 1942, a interogat patru persoane emaciate de foame, intr-o conditie fizica deplorabila, care sustineau ca au scapat dintr-un lagar de munca silnica din Siberia.

Aceste patru persoane erau toate blonde, iar Zaiatzev era brunet, usor grizonat. Rawicz a supravietuit din nou!

Si enigma acelui inginer american, "Mister Smith", a fost elucidata cu ocazia acestor

procese, pe baza documentelor obtinute de la Moscova, din care reiese ca era originar din Ohio, numele lui fiind Benjamin Smith Kellog. (Murise in 1950, intr-un accident de automobil, in California.)

Profitand de confuzie, un alt impostor, John J. Smith, a reclamat 50% din dreptul de autor, ca fiind un participant direct la procesul creativ. In final, s-a ales cu doi ani de inchisoare pentru frauda. Rawicz a mai supravietuit odata!

La ora cand Rawicz a scris cartea sa, ideea proprietatii intelectuale era doar o

problema de bun simt. In 2005, insa, lucrurile stateau altfel...

(Preluat de pe ziare.com)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.