Tratamentul si diagnosticul neuropatiilor.
|
Sistemul nervos periferic este cel care conecteaza creierul si maduva spinarii cu alte structuri ale organismului. Neuropatia periferica
este o afectiune ce poate fi determinata de o boala nervoasa locala,
dar poate sa apara si ca o manifestare secundara a unei patologii
sistemice.
Diagnosticarea corecta a neuropatiilor periferice
sta adesea in evenimente nenotate si deja uitate, produse cu saptamani sau
luni inaintea debutului simptomelor. intrebarile vor fi despre boli virale
recente, alte simptome sistemice, instituirea unor medicatii noi,
potentiala expunere toxica la solnti, pesticide sau metale grele,
aparitia unor simptome similare la membrii familiei sau colegi de
serviciu, obiceiurile cu privire la alcool si prezenta unor tulburari
medicale preexistente cunoscute. Este necesar asemenea util de intrebat
pacientii daca ei se simt altfel bine in absenta simptomelor
neuropatiei, pentru a obtine o idee despre prezenta sau absenta unor
boli sistemice subiacente.
Este important de aflat ce simptome au aparut mai intai. Chiar in
polineuropatiile distale, simptomele pot aparea la ta unui picior cu
cateva zile sau saptamani inaintea celuilalt picior, dar de obicei
pacientii vor descrie o tulburare gradata, distala, care evolueaza lent
si simetric in maniera centripeta. Este important de determinat daca
simptomele aparute primele in distributia nervilor digitali individuali
intereseaza, in timp, doar o jumatate a unui deget si apoi se extind
gradat pentru a deni coalescente. Acest tip de debut ridica suspiciuni
puternice privind un proces multifocal (mononeuropatia multipla), cum a
putut fi intalnit in vasculitele sistemice sau crioglobulinemie.
MOMENTUL declansari neuropatiei variaza de la o agravare rapida in
cateva zile la un proces trenant extins pe mai multi ani.
Polineuropatiile cu o evolutie lent progresiva intinsa pe mai mult de 5
ani sunt foarte probabil determinate genetic, in special daca
manifestarile majore sunt atrofii si slabiciuni distale, cu cateva
simptome sau fara simptome poziti senzoriale. De asemenea, in
polineuropatia diabetica si neuropatiile paraproteinemice evolutia poate
fi insidioasa in 5 pana la 10 ani. Degenerescentele axonale de origine
toxica sau meolica tind sa evolueze de la cateva saptamani pana la un an
sau mai mult, iar ritmul de evolutie a neuropatiilor demielinizante
este foarte diferit, variind de la cateva zile in sindromul
Guillain-Barre la cativa ani in altele.
Variatile majore in evolutia neuropatiilor ridica doua posibilitati:
(1) renirea formelor de neuropatie sau (2) repetarea expunerilor toxice.
O fluctuatie usoara a simptomelor desfasurata in saptamani sau luni
(reflectand modificari in activitatea neuropatiei) nu va fi confundata
cu variatia zilnica sau ondulatiile diurne ale simptomelor. Acestea din
urma apar in toate tulburarile neuropatice. Un exemplu este sindromul de
canal carpian, in care disesteziile pot fi mai pronuntate noaptea, dar
absente in timpul zilei.
Palparea trunchiului nervos pentru a detecta marirea este o manevra
frecnt uitata a examenului neurologic. in mono-neuropatii, intregul
traiect al trunchiului nervos in chestiune ar trebui explorat manual,
pentru a descoperi ingrosari focale; prezenta neurofibromului, a
punctelor sensibile sau a fenomenului Tinel (producerea unei senzatii de
furnicare in teritoriul senzorial al nervului prin lovirea usoara de-a
lungul traiectului trunchiului nervos); provocarea durerii prin punerea
in tensiune a trunchiului nervos. in nevrita
leproasa ingrosarea fuziforma a trunchiurilor nervoase este frecnta si
boselarea trunchiurilor nervoase se poate intalni in polineuropatia
amiloida. in neuropatiile hipertrofice determinate genetic poate aparea
ingrosarea uniforma a tuturor trunchiurilor nervoase, adesea de calibrul
unei sfori sau mai mare.
Cauzele neuropatiei periferice
Una din cauzele neuropatiei periferice este
reprezentata de traumatismele fizice, cel mai adesea accidente sau
aplicarea unei presiuni constant ridicate asupra nervului, care duce in
final la alterarea stratului protector al nervului.
Cand sunt afectati un numar mai mare de nervi, aceasta se datoreaza
expunerii la toxine, dezechilibre metabolice si vitaminice sau in cadrul
complicatiilor unor boli sistemice (cancer, insuficienta renala).
Multiple neuropatii intereseaza fibre nervoase de toate dimensiunile, dar o leziune poate fi limitata fie la fibrele mari, fie la cele mici. intr-o polineuropatia afectand mai mult fibrele mici, diminuarea senzatiei de durere
si a sensibilitatii termice, adesea cu disestezii, cu senzatie de
arsura, durere, poate predomina paralel cu disfunctii getati, dar cu
relativa pastrare a puterii motorii, echilibrului si reflexelor
osteoten-
dinoase. Cazuri selectionate de polineuropatii amiloide si diabetice
distale intra in aceasta categorie. in contrast, polineuropatia fibrelor
mari este caracterizata prin areflexie, ataxie senzoriala, deficit
senzorial cutanat relativ minor si disfunctii motorii variabile, dar
adesea sere.
Pentru pacientii cu polineuropatie sau mononeuropatie multipla, testele
standard vor include hemoleucograma, viteza de sedimentare a hematiilor,
examen de urina, radiografie toracica, glicemie postprandiala si
electroforeza proteinelor serice. Testele urmatoare vor fi dictate de
concluzia la care s-a ajuns prin combinarea istoricului bolii si a
examinarilor fizica si electrodiagnostica ( ura 381-l).
Electrodiagnostic Examinarea electrodiagnostica este o procedura cheie
la toti pacientii suspectati de neuropatie ( ura 380-l). in general nu
este posibil sa se faca diferentierea intre tulburarile axonale si cele
demielinizante doar pe baza examinarii clinice; aici analiza
electrodiagnostica este in special utila. Semnele electrodiagnostice ale
demielinizarii sunt incetinirea vitezei de conducere nervoasa (VCN),
dispersia potentialelor de actiune evocate compus (PAC), bloc de
conducere (scaderea majora a amplitudinii PAC muscular in cazul
stimularii proximale a nervului in atie cu stimularea distala) si
prelungirea marcata a latentelor distale ( modulul 361). in contrast,
neuropatiile axonale sunt caracterizate printr-o reducere in amplitudine
a PAC cu relativa conservare a VCN. Distinctia dintre o neuropatie
demielinizanta primara si una axonala este cruciala, datorita abordarii
diferite a diagnosticului si tratamentului.
Electrodiagnosticul ajuta la certificarea prezentei sau absentei
implicarii senzoriale cand aceasta problema nu este clarificata doar
prin examenul clinic. El furnizeaza informatii despre distributia
constatarilor subclinice, limitand astfel posibilitatile de diagnostic.
intrebarile pe care le poate aa clinicianul pentru electrodiagnostician
includ:
A. Distinctia dintre tulburari primare ale nervilor si ale muschilor (neuropatii rsus miopatii)
B. Distinctia dintre interesarea radacinilor sau plexurilor nervoase si interesarea trunchiului nervos distal
C. Distinctia intre procesul polineuropatie generalizat si afectarea multifocala extinsa a trunchiului nervos
D. Distinctia intre debilitatea neuronului motor superior si inferior
E. Distinctia in procesele polineuropatice generalizate date intre neuropatia demielinizanta primara si degenerarea axonala
F. Evaluarea, atat in neuropatiile primare axonale, cat si in cele
demielinizante, a multor factori referitori la natura, activitatea si
prognosticul probabil al neuropatiei
G. Evaluarea, in mononeuropatii, a locului leziunii si a efectului ei
major asupra fibrelor nervoase, in special distinctia dintre blocul de
conducere demielinizant si degenerescenta walleriana
Simptomele neuropatiei periferice
In general, simptomele neuropatiei periferice depind in
functie de tipul de nerv afectat. Astfel, manifestarile sunt
clasificate in simptome motorii, senzoriale si vegetative, insa adesea
sunt mixte.
Simptomele de natura senzitiva se caracterizeaza prin modificarea perceptiilor dureroase, tactile, termice, cu aparitia:
-paresteziilor (furnicaturi)
-incapacitatea de a discrimina intre stimulii tactili
-incapacitatea de a determina pozitia articulatiilor in spatiu
-hiperestezii (pacientii nu pot atinge nici cele mai delicate materiale)
Simptomele motorii sunt reprezentate de slabiciune
musculara, hipotrofie musculara si pierderea dexteritatii. Ele apar ca
urmare a lezarii functiei si chiar structurii fibrelor nervoase motorii.
Intensitatea acestor manifestari variaza foarte mult, uneori putand fi
vorba doar de crampe musculare.
H. Caracterizarea tulburarilor jonctiunii neuromusculare
I. Identificarea, adesea la muschii cu volum si forta normale, a unor
caracteristici importante cum sunt denervarea partiala cronica,
fasciculatiile si miotonia
J. Analiza crampei si distinctia de contractura fiziologica
Posibil intr-un caz particular de polineuropatie progresiva cu evolutie
subacuta sau cronica constatarile electrodiagnostice sunt cele ale unei
axonopatii, o lunga lista de stari meolice si toxine
exogene trebuie luata in considerare ( elele 381-l si 381-2). Uneori
evolutia este prelungita cativa ani, este crescuta probabilitatea formei
neuronale (axonale) a atrofiei musculare peroniere (neuropatia motorie
senzoriala ereditara tip II - HMSN-II); membrii familiei trebuie
examinati si o atentie in plus trebuie acordata istoricului familial.
Daca insa constatarile electrodiagnostice indica demielinizare primara a
nervului, abordarea este total diferita. Posibilitatile includ atunci
neuropatia demielinizanta dobandita, care se crede a fi mediata
imunologic, si neuropatiile determinate genetic, unele dintre acestea
fiind marcate de o incetinire uniforma si drastica a vitezei de
conducere nervoasa.
Diagrama din ura 381-l schematizeaza abordarea clinica si
electrodiagnostica pentru evaluarea si tratamentul tulburarilor
neuropatice. Folosind aceasta schema, clinicianul determina pentru
fiecare pacient ritmul, distributia, seritatea si slabiciunile
functionale si alte trasaturi discutate anterior, silind prin
rationament clinic daca problema reprezinta o mono-neuropatie, o
mononeuropatie multipla sau o polineuropatie. Adesea, aceasta distinctie
este evidenta. Cu suma informatiilor clinice si electrodiagnostice in
mana, posibilitatile diagnosticului diferential si optiunile de
tratament vor fi restranse. Restul acestui modul se ocupa cu detaliile
acestei abordari.
Biopsia nervoasa Locul preferat pentru biopsia
nervoasa este nervul sural la glezna. Exista cateva indicatii pentru
folosirea acestei tehnici invazi. Principalele indicatii sunt
tulburarile neuropatice asimetrice si multifocale din loul clinic al
mononeuropatiei multiple, ale caror baze sunt inca neclare dupa ce au
fost efectuate alte instigatii de laborator. Consideratiile diagnostice
includ vasculite, neuropatii demielinizante multifocale, amiloidoza,
lepra si ocazional sarcoidoza. Biopsia nervoasa este de ajutor si cand
unul sau mai multi nervi cutanati sunt mariti la palpare. Alta aplicatie
clinica este in silirea diagnosticului in unele tulburari ale
copilariei determinate genetic cum sunt leucodistrofia metacromatica,
boala Krabbe, neuropatia axonala giganta si distrofianeuroaxonala
infantila. In toate aceste boli mostenite recesiv sunt afectate atat
sistemul nervos central, cat si cel periferic.
Exista o tendinta de a realiza biopsia nervului sural in
polineuropatiile simetrice distale cu evolutie subacuta sau cronica.
Aceasta practica este descurajata deoarece are un grad scazut de
eficacitate. in aceasta situatie biopsia nervoasa este utila doar ca
parte a unui protocol de studiu in care biopsia va furniza informatii
esentiale care nu pot fi obtinute altfel.
POLINEUROPATII Desi acest termen implica procese extinse, simetrice, de
obicei distale si gradate, polineuropatiile prezinta un grad mare de
dirsitate datorita variabilitatii extreme a ritmului, seritatii,
combinarii caracteristicilor senzoriale si motorii si prezentei sau
absentei simptomelor poziti. Pacientul cu neuropatie senzoriala
disestezica sera fulminanta si alopecie care este intr-o faza precoce a
intoxicatiei cu taliu prezinta o mica similitudine cu pacientul cu un
istoric de 40 ani de greutate in mers, insidioasa, progresiva, ale carui
acuze sunt paralizia piciorului, atrofie in regiunea inferioara a
gambei, pes cavus si deficit senzorial distal minim asimpto-matic
(exemplu atrofie musculara peroniera, fie tipul I, fie tipul II, elul
381-3). Acesti doi pacienti ajung aproape de finaluri opuse ale
spectrului polineuropatiei.
Clasificarea neuropatiilor periferice a denit de o complexitate
crescuta, ca si capacitatea de a discrimina noi subgrupuri si de a
identifica noi asociatii cu toxine si boli sistemice. in plus,
descoperirile privind bazele fiziopatologice pentru fenomenele observate
clinic in neuropatii au avut o evolutie rapida. Dar aceste succese sunt
in primul rand descripti: au fost inregistrate progrese mici in
intelegerea enimentelor patogenice fundamentale ce se produc in tesutul
nervos si care pot interni in oricare dintre polineuropatii.
Caracteristicile importante ale fiecarui grup major de polineuropatii
sunt rezumate in continuare si aspectele cheie ale polineuropatiilor
specifice pot fi gasite in elele 381-l pana la 381-5.
Diagnosticul neuropatiei periferice
Foarte multi pacienti ignora simptome precum o amorteala sau o durere locala. In momentul in care apar primele semne ale unei neuropatii periferice, pacientul ar trebui sa ceara sfatul unui specialist.
Investigatiile de specialitate pot sa determine care este starea
generala de sanate a bolnavului, pot releva cauza de aparitie a bolii si
pot ajuta medicul in realizarea schemelor de tratament si in aprecierea
prognosticului.
|
|
In diagnosticarea neuropatiei periferice, un rol foarte
important il are investigatia denumita electromiografie sau
electroneurografie, care stabileste locul unde a fost afectat nervul,
uneori putand indica si prognosticul pacientului.
Tratamentul neuropatiei periferice
Nervul periferic are o putere de recuperare, in medie, de 2 mm pe zi. In
functie de boala de baza, de gravitatea leziunii, de momentul in care
s-a ajuns la medic, sansele de recuperare in cazul unei neuropatii
periferice sunt de la 0 la 100%.
Tratamentul de specialitate in cazul neuropatiei periferice include administrarea diverselor medicamente si recuperarea functiilor motorii ale pacientului.
Terapia medicamentoasa include administrarea unor
substante cu actiune pe sistemul nervos central. In cazul in care
durerea este moderata, se pot indica preparate antialgice obisnuite, de
tipul ibuprofen sau acetaminofen.
Tratamentul neuropatiei periferice cuprinde si o igiena
a vietii de zi cu zi, o igiena a alimentatiei si un suport psihologic.
Pe langa o viata sanatoasa, in centrele de recuperare se efectueaza
pentru terapia neuropatiei periferice o serie de proceduri precum masaj, hidroterapie, electroterapie.
Prognosticul pacientilor diagnosticati cu neuropatie periferica
depinde foarte mult de cauza de fond a bolii. Daca aceasta cauza poate
fi identificata cat mai precoce si tratata corespunzator, prognosticul
pacientilor este foarte bun.
Polineuropatia axonala acuta in acest cadru, termenul de acut inseamna
evolutie de zile, facand aceste neuropatii relativ neobisnuite. Aici
sunt incluse neuropatia porfirica si intoxicatiile masi adesea cu
intentie suicidara sau de omucidere. De exemplu, un individ primind o
doza mare de arsen (exemplu 100 mg de trioxid de arsen) va deni brusc
bolnav in cateva ore cu voma, diaree si colaps circulator. Dupa 1-3 zile vor urma insuficienta
renala si hepatica gra si dupa 14 si 21 zile va aparea polineuropatie
dureroasa, adesea pe masura ce tulburarile sistemice diminua.
Polineuropatia se agraaza in 2 sau 3 saptamani, dar apoi urmeaza un
platou; recuperarea necesita luni.
Polineuropatia axonala subacuta Evolutia subacuta -in saptamani -
caracterizeaza multe cazuri de polineuropatii toxice si meolice, dar
poate chiar mai multe dintre acestea au evolutie cronica (luni pana la
ani). Tabelele 381-l si 381-2 prezinta multe posibilitati. Tratamentul
in aproape toate cazurile implica inlaturarea agentilor cauzali sau
tratarea bolilor sistemice asociate.
Polineuropatia axonala cronica Aceasta categorie include mai multe
tipuri de polineuropatii, in parte deoarece termenul cronic subsumeaza
polineuropatii care au progresat intr-o perioada de 6 luni pana la 60
ani. Aproximand, agravarea lenta in mai mult de 5 ani, absenta
simptomelor poziti, prezenta in special a deficitului motor si absenta
tulburarilor sistemice, toate favorizeaza o neuropatie determinata
genetic. Desi aceste afectiuni sunt mostenite mai ales dupa un model
autosomal dominant, mostenirea recesiva si varietatile X-linkate apar si
ele (elul 381-3).
Polineuropatia demielinizanta acuta Pentru practica, aceasta categorie
este sinonima cu sindromul Guillain-Barre (GBS). Aceasta polineuropatie
acuta frecnt sera si fulminanta se produce cu o rata de un caz la un
milion pe luna, sau aproximativ 3500 de cazuri pe an in Statele Unite si
Canada. Modelele de incidenta sunt similare in toata lumea. in doua
treimi din cazuri, o infectie, fie clinic manifesta, fie evidentiata
prin cresterea titrului seric, precede debutul neuropatiei cu 1-3
saptamani. Infectiile herpetice - citomegalovirus, virus Epstein-Barr
(EBV) - justifica o mare proportie a cazurilor declansate viral. Alte
cazuri par a fi declansate de gastroenterite cu Campylobacter jejuni. O
mica proportie, mai putin de 5%, se produc in 1-4 saptamani de la o
procedura chirurgicala. GBS se produce pe fondul unui limfom, inclusiv
boala Hodgkin, si in lupusul eritematos sistemic mai frecnt decat apare
singur.
Desi greutatea dolor sugereaza ca sindromul Guillain-Barre este mediat
imun, imunopatogeneza ramane obscura. in 1976-l977 o explozie de circa
500 de cazuri a urmat dupa programul national de vaccinare antigripala
(cu vaccin porcin) in Statele Unite. La cei vaccinati aceasta a depasit
de cateva ori incidenta de baza asteptata in aceasta perioada.
Caracteristicile epidemiologice ale acestei izbucniri seamana cu o
epidemie cu sursa punctiforma de plecare cu o perioada de "incubatie\"
de 1-6 saptamani. Motivul pentru care vaccinul gripal porcin pare a fi
avut rolul declansator in GBS in 1976-l977 nu a fost niciodata
descoperit. in programele ulterioare de vaccinare antigripala anuale in
Statele Unite nu au mai fost identificate cazuri cu exces de GBS.
Caracteristicile clinice ale GBS includ tipic paralizie motorie areflexa
cu sau fara tulburari senzoriale, cuplata cu o crestere acelulara a
proteinelor totale in lichidul cefalorahidian la sfarsitul primei
saptamani a simptomelor. Se recunosc cateva subtipuri de GBS.
Aproximativ 80% din cazurile intalnite in America de Nord si Europa sunt
demielinizante si inflamatorii. O forma neobisnuita, sindromul Fisher,
prezinta ataxie, areflexie si oftalmoplegie externa, dar deficitul apare
adesea tarziu in cursul bolii. Alte forme sunt noile pentru
descoperirea unui model axonal la electrodiagnostic si patologia axonala
cu inflamatie minima. Multi pacienti cu sindrom Guillain-Barre necesita
spitalizare si aproximativ 30% vor necesita ntilatie asistata intr-o
etapa a bolii. Prognosticul este bun: aproximativ 85% dintre pacienti
vor aa o recuperare completa sau aproape completa. Rata mortalitatii
este 3-4%. Tratamentul este in general suportiv, dar si plasmafereza are
un rol important. Studii largi, multicentrice controlate in America de
Nord si Europa au demonstrat efectul benefic al plasmaferezei daca este
initiata in primele 2 saptamani de boala. Administrarea intranoasa a
unor doze crescute de imunoglobulina (2 g/ kg corp date mai mult de 5
zile) este probabil la fel de eficace ca si plasmafereza si este mai
usor de administrat. In contrast, tratamentul cu glucocorticoizi nu s-a
aratat a fi eficace.
Alte polineuropatii demielinizante acute sunt rare si includ intoxicatia
cu boabe de crusin si polineuropatia difterica ( elul 381-2).
Polineuropatia demielinizanta subacuta Neuropatiile din aceasta
categorie au origine eterogena, desi toate sunt dobandite. Cea mai
frecnta este o neuropatie cu recaderi si remisiuni care are multe semne
clinice comune cu sindromul Guillain-Barre, dar difera de GBS prin ritm,
evolutie si absenta enimentelor trigger decelabile ( "Neuropatiile
demielinizante dobandite\" mai jos). Toxinele mentionate anterior (boabe
de crusin, toxina difterica, aurotioglucoza) pot produce, de asemenea,
un lou de demielinizare subacuta extinsa a nervilor periferici ( elul
381-2).
Polineuropatia demielinizanta cronica Desi mai obisnuita decat
neuropatiile subacute, polineuropatia cronica cu semne de demielinizare
cuprinde o mare dirsitate de tulburari incluzand neuropatiile ereditare,
neuropatiile inflamatorii si alte neuropatii dobandite asociate cu
diabetul zaharat, cu disproteinemii, cu alte stari meolice si cu unele
intoxicatii cronice. Pentru a complica chestiunea, multe din aceste
tulburari prezinta un lou electrodiagnostic cu semne mixte axonal
demielinizante. Adesea este dificil de identificat care dintre cele doua
procese, degenerescenta axonala sau demielinizarea, este enimentul
primar. Aspecte ale multor dintre aceste neuropatii sunt incluse in
elele 381-l pana la 381-5 si in sectiunile urmatoare.
CATEGORII SPECIALE DE NEUROPATII Neuropatii ereditare Caracteristicile
majore ale acestui grup extrem de variat de boli sunt rezumate in elul
381-3. Cu exceptia neuropatiilor din porfirii, debutul tulburarilor
neuropatice este insidios, iar evolutia este nedureroasa, neglijata timp
de ani sau decenii. Cele mai multe dintre aceste boli sunt destul de
rare, cu exceptia atrofiilor musculare peroniere
transmise dominant (HMSN-I si HMSN-II, elul 381-3). Prevalenta acestor
tulburari este de 1 caz la 3000-6000 persoane. In atrofia musculara
peroniera, expresia fenotipica este adesea variabila, de aceea membrii
familiilor afectate pot sa nu aiba simptome sau pot aa manifestari
neurologice minime, dar in HMSN-I pot totusi prezenta o scadere sera a
vitezei de conducere nervoasa. Descoperirile din genetica moleculara au
un impact major in definirea neuropatiilor ereditare. Doua recenzii
recente sunt citate in bibliografie, iar elele 362-l si 380-3 subliniaza
ceea ce se stie.
Neuropatii demielinizante dobandite Acestea se impart in doua grupuri
mari, forma acuta denumita sindrom Guillain-Barre si formele mai cronice
care de obicei se refera la poliradiculoneuropatii demielinizante
cronice inflamatorii (PDCI). intregul grup al neuropatiilor
demielinizante dobandite reprezinta o proportie importanta din toate
cazurile de polineuropatii si prezinta modele clinice,
electrofiziologice si patologice deosebite. Diagnosticul se bazeaza pe
recunoasterea modelului clinic si pe alte caracteristici incluzand
cresterea nilului proteinelor din lichidul cefalorahidian (LCR) fara
pleiocitoza, modificari electro fiziologice (o incetinire marcata a
vitezelor de conducere, raspunsuri tardi intarziate, latente distale
prelungite, dispersia raspunsurilor evocate si evidentierea blocului de
conducere). Evolutia GBS este acuta si monofazica, pe cand formele mai
cronice urmeaza o evolutie lenta sau cu recaderi. Cazurile cu o evolutie
intermediara se produc destul de frecnt pentru a constitui un obstacol
in calea diferentierii GBS de tipul mai cronic al neuropatiei
demieli-nizante dobandite (PDCI).
Din punct de dere patogenic acest grup de neuropatii se considera in
general a fi imediat imun, dar antigenele specifice implicate si
enimentele esentiale ale raspunsului imun si de ce este activat
mecanismul imun sunt chestiuni nesigure. De asemenea, nu este cunoscut
daca GBS si PDCI recunosc o imunopatogeneza comuna.
Abordarea PDCI implica o combinare judicioasa a terapiei cu
glucocorticoizi, plasmafereza, imunosupresoare cum sunt azatioprina,
ciclofosfamida sau ciclosporina si cu imuno-globuline in doze mari
administrate intranos. Acesti agenti puternici sunt administrati doar
daca boala este suficient de sera pentru a afecta mersul.
Neuropatia motorie multifocala este, de asemenea, o neuropatie
demielinizanta dobandita cu evolutie cronica; poate mima forma de neuron
motor cu localizare inferioara a sclerozei laterale amiotrofice
datorita slabiciunii si atrofiei neinsotite de tulburari senziti. La
multi pacienti, raspunde la administrarea periodica a dozelor mari de
imunoglobuline intranos.
Neuropatii diabetice Clasificarea neuropatiilor din diabetul zaharat se
gaseste in elul 381-4. Cea mai serioasa limitare a clasificarii este ca
cei mai multi pacienti nu vor putea fi incadrati doar intr-o singura
categorie, ci mai degraba vor prezenta o suprapunere a caracteristicilor
clinice ale catorva clase. De exemplu, multi diabetici cu
polineuropatie senzitiva primara distala pot prezenta de asemenea
disfunctii getati, de obicei sub forma tulburarilor vasomotorii la nilul
picioarelor si anomaliilor de sudoratie. La fel, pacientii care
dezvolta sindrom motor proximal pot aa caracteristici ale disfunctiilor
sistemului nervos autonom (inclusiv impotenta sexuala la barbati) si
diferite grade de polineuropatie senzitiva distala. Pentru a complica
lucrurile, acesti pacienti prezinta riscul dezvoltarii unor
mononeuropatii craniene. Durerea este o caracteristica frecnta a
neuropatiilor diabetice ( elul 381-4), dar are incidenta si seritate
variabile. Termenul de amiotrofie diabetica va fi evitat datorita
ambiguitatii sale.
Neuropatiile diabetice tind a se produce in cadrul unor
hiperglicemii de lunga durata (decenii) indiferent daca sunt
insulinodependente sau nu. De departe, cele mai frecnte neuropatii
legate de diabetul zaharat sunt tipurile difuze senziti si getati
(categoriile 1 si 2 din clasa celor "Simetrice\" din elul 381-4).
Polineuropatiile senziti si getati, nedureroase si cu evolutie cronica,
pot fi pentru prima data notate in decada a treia sau a patra la
pacientii cu diabet junil, dar tind sa se produca dupa 50 de ani la
pacientii cu diabet ce debuteaza la varsta adulta. Tipurile de
neuropatii focale si multifocale sunt mai putin frecnte, dar destul de
dramatice (categoriile 1,2 si 3 din clasa celor "Asimetrice\" din elul
381-4). Ele se produc rareori inainte de varsta de 45 ani si de obicei
au debut subacut sau acut. Mononeuropatiile craniene se refera la
paralizii izolate ale perechii a sasea si a treia de nervi cranieni.
Aceasta din urma respecta pupila in trei sferturi din cazuri, iar
durerea locala sau cefaleea se produc la jumatate din cazuri.
Neuropatiile trunchiului sau tronco-abdominale sunt dureroase, implicand
unul sau mai multi nervi intercostali sau lombari unilaterali si frecnt
coexista cu neuropatie motorie proximala asimetrica. Cele mai evidente
caracteristici ale neuropatiei motorii proximale asimetrice sunt
interesarea muschilor inervati de nervii femural si obturator
(cvadriceps femural, iliopsoas, adductor mare) si pierderea ipsilaterala
a reflexului rotulian la acest nil. Deficitul senzitiv este minor, dar
durerea poate predomina la nilul soldului si regiunii anterioare a
coapsei. Comuna pentru toate aceste neuropatii focale si multifocale
este marea probabilitate de diminuare a durerii intr-un interval de
cateva saptamani pana la un an si recuperarea functionala partiala sau
completa. Acelasi lucru este valabil si pentru neuropatia motorie
proximala simetrica (categoria 3 din clasa celor "Simetrice\" din elul
381-4).
Neuropatiile diabetice focale si multifocale sunt considerate a fi de
origine ischemica, iar baza polineuropatiilor simetrice, desi unii cred
ca implica anomalii ale meolismului nervos, include posibilitatea
ischemiei.
Tratamentul neuropatiilor diabetice consta in controlul optim al
hiperglicemiei si supresia simptomatica a durerii, intr-un studiu pe
termen lung recent incheiat in America de Nord (Diabetes Control and
Complications Trial), s-a observat ca pacientii care si-au controlat cu
meticulozitate boala au prezentat mai rar neuropatie (semnificativ).
Rolul inhibitorilor aldozo-reductazei in prenirea si remiterea
complicatiilor diabetice, incluzand si neuropatiile, ramane neclar.
Neuropatiile prin strivire sunt frecnt capabile sa raspunda la proceduri
chirurgicale de decompresiune.
Afectiuni ale sistemului nervos periferic
|
|
O SCURTA DETALIERE generala
|
Polineuropatia este o forma obisnuita si
importanta de neuropatie periferica. Prototipul loului de polineuropatie
apare cu dobandirea starii de neuropatie toxica sau meolica. Din
punctul de vedere al simptomelor, primele caracteristici noile tind a fi
senzitive si constau din furnicaturi, intepaturi, arsuri
sau disestezii in banda, la nivelul labei piciorului sau rfurilor
degetelor de la picioare sau cu o distributie generala deasupra tei (
modulul 23). Regula este ca simptomele si semnele sunt simetrice intr-un
mod progresiv distal, dar ocazional disesteziile apar la un picior cu
putin timp inaintea celuilalt sau pot fi mai pronuntate la un picior.
Este necesara o oarecare atentie pentru a evita confuzia cu
mononeuropatia multipla. Daca polineuropatia ramane usoara, nici un semn
obiectiv motor sau senzitiv nu poate fi detectat.In evolutia bolii,
pierderea pansenzitivitatii afecteaza de obicei ambele picioare,
reflexele achiliene sunt absente si poate fi prezenta debilitatea la
dorsiflexia piciorului, evidentiata mai bine la haluce. In unele cazuri
procesul incepe cu pareza
la picioare, fara simptome senzoriale subiective. Cand apare agrarea,
pierderea senzoriala evolueaza centripet, gradat, "in ciorap\" si
pacientul se poate ge ca are senzatia de amorteala sau de "picior de
lemn\" sau poate spune "Simt ca si cum as merge pe cioturi\". Pacientii
prezinta dificultate la mersul pe calcaie in timpul examinarii, iar
picioarele se vor lovi in timpul mersului. Mai tarziu, reflexul rotulian
dispare si caderea piciorului devine mai evidenta. in timp ce
tulburarile de sensibilitate se extind in portiunea superioara a tibiei,
paresteziile sunt notate de obicei la rfurile degetelor. Intensitatea
durerii spontane riaza, dar este adesea considerabila. Stimulii usori la
nivelul zonelor cu hiperestezie, odata perceputi, pot fi receptati ca
extrem de neconforili (hiperpatie). Nesiguranta in mers poate fi
disproportionata fata de slabiciunea musculara datorita pierderii
sensibilitatii proprioceptive.
Agrarea este mai severa in picioare decat in brate, se produce intr-o
maniera centripeta, simetric gradata, cu atrofii musculare, pierdere
pansenzoriala si areflexie si cu slabiciune musculara care este, de
obicei, mai mare la muschii extensori decat la grupele flexoare
corespondente. Cand tulburarile de sensibilitate ajung la mijlocul
coapsei si la coate, in general se poate demonstra existenta unei zone
de hiperestezie in forma de cort la nivelul abdomenului inferior.
Aceasta zona poate creste in suprafata si rful se poate extinde cranial
aproape de stern
cu agrarea neuropatiei. in acest timp, in general, pacientii nu pot sta
in picioare, nu pot merge si nu pot tine obiecte in maini.In cele mai
multe cazuri extreme, capacitatea respiratorie poate fi scazuta paralel
cu functiile sfincteriene. Hiperestezia in coroana la nivelul scalpului
poate fi prezenta si se extinde radial in ambele teritorii de
distributie trigeminal si C2. Luand in considerare intregul proces, fibrele
nervoase sunt afectate in functie de lungimea axonului fara legatura cu
afectarea radacinilor trunchiului nervos, de unde capacitatea
termenului "ciorap-manusa\" de a descrie natura deficitului senzorial.
in general, deficitul motor este gradat, distal si simetric.
Variatiile manifestarilor bolii sunt multiple si explica diversitatea
sindroamelor clinice intalnite. Variatiile includ ritmul de evolutie;
fluctuatiile in timpul bolii; gradele de severitate; prezenta sau
absenta simptomelor pozitive motorii si senzoriale; simetria
caracteristicilor si distributia lor in termeni de proximal versus
distal, brate versus gambe si motor versus senzorial; relati
proportionalitate a disfunctiilor atribuibile unui deficit de fibre
mari si unui deficit de fibre mici; diferentierea in special prin
examinarea electrodiagnostica a proceselor axonale de cele de
demielinizare.
|
|
|
Neuropatii cu disproteinemie, neuropatiile si infectia SIDA(HIV)
Neuropatii cu disproteinemie O asociere intre
polineu-ropatie si mielom multiplu si/sau macroglobulinemie a fost
recunoscuta de multi ani. Mielomul multiplu este in general insotit de
leziuni osoase - litice sau osteoporotice difuze - iar polineuropatiile
manifeste clinic sunt relativ rare, produ-candu-se la aproximativ 5% din
pacienti. Aceste neuropatii sunt senzitivo-motorii, pot fi severe si in
general nu se remit odata cu remisiunea mielomului. in cele mai multe
cazuri caracteristicile electrodiagnostice si patologice indica un
proces de degenerare axonala.
In contrast, mielomul cu semne de osteoscleroza, desi reprezinta doar 3%
din toate mieloamele, este asociat cu polineuropatie in aproape
jumatate din cazuri. Aceste neuropatii, care pot aparea si in
plasmocitomul solitar, par a fi diferite de cele legate de tipul litic
din mielomul multiplu prin aceea ca ele: (a) raspund adesea la iradierea
sau indepartarea leziunii primare; (b) au mai frecvent caracter
demielinizant; (c) sunt asociate cu diferite proteine monoclonale si
lanturi usoare (aproape toate lambda, ativ cu aproape toate kappa in
tipul litic din mielomul multiplu) si (4) apar frecvent in asociatie cu
alte manifestari sistemice. Acestea includ ingrosarea pielii,
hiperpigmentare, hipertricoza, organomegalie, endocrinopatie, anasarca,
edem papilar, malformatii ale degetelor (sindromul POEMS:
polineuropatie, organomegalie, endocrinopatie, proteina M si modificari
cutanate-skin changes). O mare atentie a fost acordata acestui sindrom
curios in Japonia, unde el are o prelenta mai mare, dar mecanismul sau
fundamental ramane necunoscut, altul decat anomaliile lanturilor lambda.
Gamapatiile monoclonale benigne cu un rf al IgM serice si de obicei cu
lanturi usoare kappa sunt descrise in asociatie cu polineuropatii
demielizante care adesea urmeaza unei evolutii prelungite si nedureroase
a bolii. in aproximativ jumatate din cazuri, proteinele serice
monoclonale se leaga de mielina periferica umana normala, in special de
glicoproteinele asociate mielinei. Tratamentul cu doze mari de
imunoglobuline intravenos sau cu imunosupresive potente (clorambucil,
ciclo-fosfamida sau fludarabina) a fost sustinut.
Neuropatiile si infectia SIDA- HIV Neuropatiile sunt frecvente in infectia
HIV, dar diferitele tipuri de neuropatii sunt obserte in concordanta cu
stadiul bolii. GBS si PDCI sunt neuropatii care apar probabil dupa
conversia la seropozitivitate si in timpul fazei asimptomatice a
infectiei HIV. Tratamentul este la fel ca si pentru pacientii SIDA
negativi. Mai tarziu, in formele simptomatice, se pot produce
mononevrite multiple subacute pana la cronice, de natura axonala. in
unele cazuri au fost demonstrate sculite ale sa nervorum.
Cea mai frecventa neuropatie este o polineuropatie distala simetrica, in
special senziti, care evolueaza lent in stadiile simptomatice tardive
ale infectiei -SIDA -HIV si coexista frecvent cu encefalopatie sau mielopatie
simptomatica ( elul 381-l si modulul 308). A fost obserta ameliorarea
acestei polineuropatii prin tratament cu zidovudina. De asemenea, in
stadiile tarzii, o poliradiculopatie distructi subacuta, asimetrica,
severa, implicand coada de cal, poate fi obserta; ea este cauzata de
infectii oportuniste cu citomegalovirus ale radacinilor nervoase.
Ganciclovirul administrat precoce poate opri tulburarile.
Neuropatiile si boala Lyme Dupa o infectie primara cu spirocheta de
capusa Borrelia burgdorferi, se poate produce saptamani, luni sau chiar
ani mai tarziu o radiculoneuropatie focala sau multifocala. Desi de
obicei boala este senziti, fie disestezica, fie dureroasa, distributia
este riabila, afectand nervii cranieni si radacinile spinale sau nervii
intr-o maniera asimetrica, neregulata. Neuropatia este adesea cronica si
persistenta; pleiocitoza LCR este regula. in multe cazuri ameliorarea
se produce spontan, dar evolutia este scurtata prin tratament cu
antibiotice, de obicei ceftriaxona intravenos ( modulul 178).
Neuropatia vegetati Sistemul nervos vegetativ regleaza viscerele si
functiile vegetative ( modulul 371). Multi agenti farmacologici modifica
specific functiile vegetative, putand aparea si neuropatia autonoma
(disautonomia) cu modificari structurale in neuronii pre- si
postganglionari. De obicei neuropatia vegetati este o manifestare a unei
polineuropatii mai generalizate, ce afecteaza si functiile sistemului
nervos periferic somatic, ca in neuropatia diabetica, GBS si
polineuropatia alcoolica, dar ocazional se intalnesc sindroame de
pandisautonomie pura a sistemului nervos. Simptomele de disautonomie
sunt in general negative (de exemplu: pierderea functiei) si includ
hipotensiune posturala cu lipotimie sau sincopa, deshidratare,
hipotermie, atonie cala, constipatie, uscaciune a gurii si ochilor prin insuficienta de secretie a glandelor salire si lacrimale, incetosarea vederii prin pierderea reglarii ciliare si pupilare si impotenta sexuala la barbati. De asemenea, se pot produce si fenomene pozitive (hiperfunctie) care includ hipertensiune
tranzitorie, diaree, hiperhidroza si fie tahicardie, fie bradicardie.
Neuropatiile vegetative pot avea multiple si diverse cauze, iar
clasificarea este complexa.
Neuropatia pur motorie Tulburarile afectand unitatea motorie la orice
nivel - celulele din arcul anterior, axonul neuronului motor sau
jonctiunea neuro-musculara - pot avea ca rezultat un sindrom de neuron
motor periferic pur fara tulburari
de sensibilitate. Deosebirea intre tulburarile celulelor din arcul
anterior (neuronopatii motorii) si axonopatiile motorii poate fi
dificila clinic, deoarece ele au aceleasi manifestari (debilitate
musculara, atrofie de denerre musculara, hipo-sau areflexia,
fasciculatii). Examinarea electrodiagnostica poate fi de asemenea
incapabila sa precizeze locul leziunii primare (neuropatica versus
neuronopatica), in afara cazului cand leziunea este de natura
demielinizanta, caz in care este prin definitie neuropatica.
Exemple de neuronopatii motorii includ forma motorie inferioara a
sclerozei laterale amiotrofice, poliomielita, atrofii musculare spinale
ereditare si riantele adulte de deficienta a hexozaminidazei A.
Neuropatiile motorii pot fi obserte si in intoxicatia
cu plumb sau dapsona, insotind ocazional porfiria si neuropatia motorie
multifocala. Aceasta din urma este o tulburare asimetrica cronica a
rstei adulte, care poate fi asociata cu titruri crescute de anticorpi
antigangliozidici (in special anti-GMj), cu bloc de conducere
persistent la examinarea electrodiagnostica sau cu ambele. Tulburarile
jonctiunii neuromusculare (de exemplu sindromul miastenic Lambert-Eaton,
paralizia data de intepatura de capusa, alte blocaje neuromusculare
toxice) pot fi recunoscute si localizate electrodiagnostic. Unele
polineuropatii senzitivo-motorii au simptome si semne predominant
motorii, cum sunt neuropatiile senzitivo-motorii ereditare, GBS si PDCI,
dar componenta subclinica senzoriala este demonstrata electrodiagnostic
sau prin teste senzoriale cantitative.
Neuropatia pur senzoriala Prezentarea clinica implicand in primul rand
doar senzatii primare ( modulul 23) nu este neobisnuita. Manifestarile
pot: (1) sa reflecte in special interesarea fibrelor aferente mari cu
deficit al sensibilitatii proprioceptive si vibratorii, areflexie si
ataxie senzoriala, cu sau fara disestezie cu caracter de furnicaturi,
(2) sa reflecte in special interesarea fibrelor aferente mici, cu
amorteli si hiperestezie cutanata la intepaturi
de ac si stimuli termici, adesea cu disestezii dureroase cu caracter de
arsura sau (3) sa fie pansenzoriale cu interesarea ambelor fipuri de
fibre. Modul de distributie, desi riabil, este adesea simetric si distal
in special pentru neuropatiile fibrelor mari.
Cele mai severe si raspandite dintre aceste sindroame pur senzoriale au o
posibilitate de recuperare redusa sau absenta, sugerand leziuni
ireversibile ale corpului celulei nervoase sau radacinii dorsale si ale
celulelor ganglionului trigeminal. Acestea sunt frecvent cunoscute ca
neuronopatii senzoriale. Neurotoxinele senzoriale in doze moderate duc
la neuropatii potential reversibile, dar dozele crescute par a cauza
neuronopatii ( elul 381-5).
Plexopatia Acest termen se refera la tulburari ale plexului brahial sau
lombosacrat. Leziunile plexului brahial sunt caracterizate prin semne
senzitive si motorii diferite de cele din mononeuropatiile membrelor
superioare sau din polineu-ropatii. Cauzele obisnuite sunt traumatisme
directe ale plexurilor, nevrita brahiala idiopatica (numita si amiotrofie nevralgica), coasta cervicala, infiltrari prin tumori
maligne ale nervilor cervicali, radioterapie anterioara. Cand partea
superioara a plexului brahial, provenita din radacinile cervicale 5-7,
este afectata, se produce debilitate si atrofie a muschilor centurii
scapulare si a bratului in regiunea superioara. Lezarea plexului brahial
inferior, provenit din radacinile de la a opta cervicala
pana la prima toracala, produce atrofie si debilitate la nivelul
bratului distal si deficit senzitiv focal in antebrat si mana. in
general, in nevritele brahiale idiopatice, leziunile produse de radiatii
mai mari de 60 Gy (6000 rad) si tipuri specifice de traume (smulgerea bratului in jos) duc la tamari ale portiunilor superioare ale plexurilor brahiale. In schimb, infiltrarea prin tumori
maligne a coastei cervicale si alte tipuri de traume (smulgerea
bratului in sus) cauzeaza afectari ale plexurilor brahiale inferioare.
Plexopatiile lombosacrate sunt mai putin obisnuite; ele pot aparea
datorita plexitelor lombosacrate idiopatice, hemoragiilor
retroperitoneale, infiltratiilor tumorilor maligne sau se produc in
asociatie cu diabet zaharat ce evolueaza de mult timp.
Cauze riate de neuropatii Ischemia nervoasa suficient de severa pentru a
produce simptome clinice are la baza compromiterea extinsa a fluxului
sanguin in sa nervorum. Tipic, aceasta este rezultatul bolilor selor
mici interesand direct sa nervorum, cum se produce in sculite, mai mult
decat in bolile selor mari, ca ateroscleroza. Clinic, boala indusa a sa
nervorum produce mononeuropatii multiple, care la electrodiagnostic au
caracteristicile unui proces axonal parcelar.
Efectele nocive ale frigului se exercita asupra nervilor periferici
direct, fara a fi necesara ca pas intermediar ischemia. Afectarile
nervilor prin frig se produc dupa expunerea prelungita de obicei a
membrului inferior la temperaturi moderat scazute ca si imersia
picioarelor in apa de mare; inghetarea tesuturilor nu este necesara.
Degenerarea axonala a fibrelor mielinizate este expresia p atologica a
afectarii frigului. Adeseori la nivelul membrelor superioare afectate de
frig nervii rele deficite senzitive si disestezii, insilitate somotorie
cutanata, dureri si sensibilitate marcata la expuneri minime la frig,
care pot persista mai multi ani. Fiziopatologia acestor fenomene este
nesigura.
Modificari trofice in neuropatiile severe Tabloul modificarilor
obserbile in denerrea completa a muschilor, oaselor si pielii incluzand
si fanerele - parul si unghiile - este bine cunoscut, desi incomplet
inteles. Nu este clar ce parte a modificarilor se datoreaza doar
denerrii si care modificari sunt cauzate de inutilizare, imobilizare,
lipsa sarcinii mecanice, si in special de traumatisme recurente,
neobserte, fara durere. Do considerabile sustin parerea ca ulceratia
pielii, proasta vindecare, resorbtia tesuturilor, artropatianeurogena si
mutilarile sunt rezultatul leziunilor neluate in seama la nivelul
partilor insensibile. Aceasta secventa de evenimente este posibil sa fie
evitata cu atentie corespunzatoare si protejarea partilor insensibile
atat din partea medicului, cat si din partea pacientului.
RECUPERAREA NEUROPATIILOR in contrast cu axonii din SNC, fibrele
nervoase periferice au o excelenta capacitate de regenerare in conditii
corespunzatoare. Procesul de regenerare urmand degenerescentei axonale
poate dura de la 2 saptamani pana la mai mult de un an, depinzand de
severitatea neuropatiei si de lungimea care necesita regenerare. Daca
regenerarea se produce, ea depinde de cauza neuropatieiInitiale. Aceasta
poate fi indepartata prin intreruperea contactului cu o substanta
neurotoxica sau corectarea starilor meolice anormale. Un deficit
secundar demielinizarii poate fi recuperat rapid, deoarece axonii
intacti se pot remieliniza in doar cate saptamani. De exemplu, un
pacient cu GBS la care s-a produs demielinizarea, dar fara
degenerescenta axonala secundara, isi poate recapata forta normala dupa
slabiciune si paralizii ale membrelor superioare si inferioare intr-o
perioada mai scurta de 3-4 saptamani.
Mononeuropatia multipla
Acest termen inseamna interesarea simultana
sau succesiva a trunchiurilor nervoase individuale fara contiguitate,
fie partial, fie complet, evoluand in perioade de zile pana la ani.
Deoarece procesul fundamental patologic al mononeuropatiei multiple
implica nervii periferici intr-o maniera multifocala si intamplatoare,
exista o tendinta ca la agravare, deficitele neurologice sa devina mai
putin parcelare si multifocale si mai mult simetrice si confluente. Unii
pacienti se prezinta initial cu o neuropatie distala simetrica. De
aceea analiza atenta a simptomelor precoce este importanta pentru a sili
daca acea neuropatie este intr-adevar o mononeuro-patie multipla.
Odata ce aceasta problema este rezolvata, urmatoarea intrebare este daca
procesul este in primul rand axonal sau demielinizant. Aproape o treime
din adultii cu sindrom clinic de mononeuropatie multipla au un lou clar
de tulburare demielinizanta, de obicei cu focare multiple de bloc de
conducere persistent la examinarea electrodiagnostica. Neuropatiile
demielinizante mutifocale reprezinta o parte a spectrului neuropatiilor
demielinizante cronice dobandite (PDCI). Tratamentul acestui subgrup
multifocal este la fel ca pentru PDCI ( mai sus "Neuropatiile
demielinizante dobandite\").
Restul de doua treimi dintre pacientii cu mononeuropatie multipla au la
examinarea electrodiagnostica un lou de interesare axonala care este
distribuita heterogen. Desi ischemia va fi suspectata ca baza a
neuropatiei la acesti pacienti, doar jumatate pot arata a aa un proces,
de obicei vasculitic, afectand vasa nervorum. Tratamentul la cei cu
proces vasculitic dodit in vasa nervorum este acelasi cu al oricarei
vasculite ( modulul 319). Ceilalti raman nediagnosticati chiar daca sunt
urmariti indeaproape, iar baza neuropatiei lor multiple este nesigura.
Tratamentul in acest grup este conservator si in final multi pacienti se
vor siliza sau recupera, cel putin partial.
La indivizii la care pot fi demonstrate modificari vasculitice in vasa
nervorum, oricare dintr-un numar mare de boli fundamentale poate fi
responsabila. Vasculitele primare din grupul poliarteritelor nodoase
constituie cele mai frecnte cauze, urmate indeaproape de sindroamele
vasculitice din cadrul altor boli ale tesutului conjunctiv. in ordine
descrescatoare a frecntei, ultimele sunt artritele reumatoide, lupusul
erite-matos sistemic si boala mixta a tesutului conjunctiv. Alte cauze
rare de mononeuropatii multiple date de ischemia nervoasa prin ocluzia
vasa nervorum includ: crioglobulinemia mixta, sindromul Sjogren,
granulomatoza Wegener, scleroza sistemica progresiva, granulomatoza
alergica Churg-Strauss si angeitele de hipersensibilizare.Tratamentul
neuropatiilor in aceste cazuri este bazat pe tratamentul corespunzator
al bolii responsabile.
Sindromul mononeuropatiei multiple poate fi observat si in: lepra,
sarcoidoza, anumite tipuri de amiloidoza, sindroame hipereozinofilice,
crioglobulinemie si tipuri multifocale de neuropatie diabetica.
MONONEUROPATII
Mononeuropatie inseamna interesarea focala a unui singur trunchi nervos
si de aceea presupune o cauzalitate locala. Cauzele uzuale sunt
traumatisme directe, compresii si striviri. Neuropatiile ulnare date de
leziuni fie in santul ulnar, fie in tunelul cubital si neuropatia
mediana data de compresia in tunelul carpian reprezinta marea majoritate
a neuropatiilor intalnite in practica medicala. Acestea sunt descrise
mai jos; alte mononeuropatii frecnte sunt redate in elul 381-6.
In absenta unui istoric de traumatisme ale trunchiurilor nervoase,
factorii favorizanti ai tratamentului conservator includ: debut brusc,
absenta deficitului motor, manifestari senzoriale putine sau absente, cu
toate ca durerea si simptomele senzoriale pot fi prezente, si absenta
dolor de degenerescenta axonala dupa criteriile electrodiagnostice.
Factorii favorizand interntiile chirurgicale includ - la examinarea
clinica -deficite neurologice cronice sau agravate, in special daca dole
motorii si electrodiagnostice arata ca s-a produs un grad de
degenerescenta walleriana.
Neuropatia ulnara Paralizia ulnara completa duce la atitudinea
caracteristica de mana "in gheara\" din cauza atrofierii si slabirii
multor muschi mici ai mainii, hiperextensiei degetelor la nilul
articulatiilor metacarpof alangiene si flexiei la nilul articulatiilor
interfalangiene. Flexia deformanta este mai pronun- tata la degetele al
patrulea si al cincilea. Pierderea senzoriala se produce la al cincilea
deget, regiunea ulnara a degetului patru si marginea ulnara a palmei.
Localizarea superficiala a nervului la cot face ca acesta sa fie locul
obisnuit al paraliziei prin presiune. Nervul ulnar poate fi comprimat si
distal de cot, in tunelul cubital, format de aponevroza arcuata care
leaga cele doua capete ale flexorului ulnar al carpului. Si presiunea
prelungita la baza palmei, cum se produce in utilizarea uneltelor sau
ghidonului bicicletei, poate duce la afectarea ramurii palmare profunde a
nervului ulnar, cauzand slabirea muschilor mici ai mainii, dar fara
pierderea sensibilitatii. Vezi si elul 381-6.
Sindromul de tunel carpian Nervul median in canalul carpian sta foarte
aproape de noua tendoane. Comprimarea nervului la incheietura mainii
(sindromul de tunel carpian) poate fi secundara folosirii excesi a
incheieturii mainii, tenosinovitelor cu artrite
sau infiltratiilor locale, de exemplu ingrosarea tesutului conjunctiv
ca in acromegalie, depozite de amiloid sau o mucopolizaharidoza. Alte
boli sistemice asociate cu o incidenta crescuta a sindromului de canal
carpian sunt: hipotiroidia, artrita reumatoida si diabetul
zaharat, dar bolile fundamentale reprezinta doar o mica parte din toate
cauzele. Principalele simptome ale sindromului de tunel carpian sunt
paresteziile nocturne ale halucelui, indexului si mediusului. Odata cu
agravarea, se produc in acest teritoriu amorteli demonstrabile prin
examinare cu acul si in final devin evidente debilitatea si atrofia
abductorului scurt al policelui (eminenta tenara). Tratamentul
sindromului de tunel carpian este chirurgical si consta in sectionarea
ligamentului carpian cu eliberarea comprimarii. Leziunile incomplete ale
nervului median intre axila si articulatia radio-carpiana (incheietura
mainii) pot aa ca rezultat cauzalgia (un tip ser de durere arzatoare, modulul 12). Vezi si elul 381- 6.
Sindromul de tunel tarsian Nervul tibial in portiunea distala, impreuna
cu cateva tendoane si artera tibiala posterioara sunt situate in tunelul
tarsian, posterior de maleola mediala. Datorita asezarii superficiale,
nervul tibial distal este afectat prin compresii sau traumatisme
directe. Cauzele pot include luxatia si fractura de glezna,
incaltamintea neadecvata, fibroza posttraumatica, chiste sau ganglioni
adiacenti nervului, artrite sau tenosinovite. Simptomele caracteristice
sunt durerile in glezna si ta, cu parestezii, mai ales in timpul
mersului. La examinare, trunchiul nervului tibial este dur la palpare in
tunelul tarsian, deficitul senzorial trebuie demonstrat numai pe ta,
iar muschii flexori tari ai degetelor sunt slabiti. Examinarea
electrodiagnostica si blocul nervos sunt utile in silirea
diagnosticului. Tratamentul definitiv este chirurgical, cu decompresia
nervului tibial in tunelul tarsian. Sindromul de tunel tarsian, in ceea
ce priste morfopatologia si tratamentul, este similar sindromului de
tunel carpian, dar este mult mai rar ( si elul 381-6).
Neuropatii din zone focale
Cauzele neuropatiei periferice
Una din cauzele neuropatiei periferice este
reprezentata de traumatismele fizice, cel mai adesea accidente sau
aplicarea unei presiuni constant ridicate asupra nervului, care duce in
final la alterarea stratului protector al nervului.
Cand sunt afectati un numar mai mare de nervi, aceasta se datoreaza
expunerii la toxine, dezechilibre metabolice si vitaminice sau in cadrul
complicatiilor unor boli sistemice (cancer, insuficienta renala).
Tumorile nerlor periferici Acestea sunt in
general benigne si pot aparea pe orice trunchi sau ramura nervoasa. Desi
tumorile nerlor periferici se produc oriunde in corp, inclusiv pe
radacinile spinale si coada de cal, multe au localizare subcutanata si
se prezinta ca o proeminenta mica, uneori cu decolorare purpurica a
tegumentului. Sunt recunoscute doua categorii majore de tumori
ale nerlor periferici: neurilemomul (schwannomul) si neurofibromul.
Neurilemoamele sunt de obicei solitare si cresc in grosimea tecii
nervoase (Schwann) facand tumora
relativ usor de disecat. In schimb neurofibroamele tind a fi multiple,
cresc in substanta endonervoasa, facand astfel tumora greu de disecat;
poate suferi transformare maligna si sunt marca neurofibromatozei
Recklinghausen (NFl). Aceasta boala se caracterizeaza printr-un mod de
transmitere autosomal dominant, orice numar de neurofibroame, de la unul
pana la
mii, cinci sau mai multe leziuni cutanate pigmentate cafe au lait mai
mari de 1,5 cm (80% din pacienti), pistrui axilari (93% din pacienti) si
o crestere a incidentei tulburarilor convulsive si retardarii mentale,
precum si o rata exceptional de crescuta a mutatiilor spontane. Gena
pentru NFl este pe cromozomul 17 si produsul sau proteic,
neurofibromina, este o proteina mare, larg exprimata, care pare a regla
proto-on-cogenele ras.
Herpes zoster Este o nevrita
senzoriala data de infectia varicelo-zosteriana si este caracterizata
printr-o inflamatie acuta a unuia sau mai multor ganglioni ai
radacinilor dorsale. Durerea lancinanta si hiperestezia la nivelul
suprafetei pielii dependente de radacinile afectate apar pentru 3-4
zile, urmate de aparitia eruptiei herpetice, in aceeasi zona,
caracterizata prin cule dureroase pe baze eritematoase. De obicei
durerea persista cateva saptamani. Daca procesul inflamator se extinde
si intereseaza radacinile motorii adiacente din coarnele anterioare
medulare, apar slabiciuni si pierderea motorie segmentara. Paralizia
nerlor oculomotori se poate produce in legatura cu interesarea ramurii
oftalmice a ganglionului trigeminal (oftalmoplegia zosteriana).
Paraliziile faciale se pot produce cu interesarea ganglionului geniculat
si eruptie herpetica la nivelul membranei timpanice sau canalului
auditiv extern ipsilateral (sindrom Ramsay-Hund).Intr-un procent mai mic
de 5% nevralgia persista in dermato-merul ganglionului afectat.
Durerea, cunoscuta ca nevralgie postherpetica, este intensa, arzatoare,
hiperpatica, necalmabila si adesea domina ata celor afectati. Varsta
inaintata este un factor de risc pentru aceasta evolutie. La unii
pacienti diminuarea durerii la niveluri la care poate fi tolerata este
obtinuta prin folosirea carbamazepinei sau a antidepresivelor triciclice
cum este desipramina ( si modulul 12).
Nevritele din lepra Aceasta este o cauza majora, raspandita pe tot
globul, de neuropatie. Mycobacterium leprae invadeaza usor celulele
Schwann din ramurile nervoase cutanate, in special pe cele asociate cu fibre
nervoase nemie-linizate. M leprae se inmultesc cel mai bine in
tesuturile reci ale organismului. Sunt recunoscute doua forme majore de
nevrite leproase: tuberculoida
si lepromatoasa, care actualmente reprezinta sfarsitul indepartat al
spectrului bolii, al carui mijloc este denumit dismorfism lepros
(interesare multifocala si parcelara a pielii si nerlor). Tratamentul
depinde de clasificarea cazului ( modulul 172). Lepra tuberculoida
(rezistenta crescuta) este restransa la o singura zona cutanata de
hiperestezie sau anestezie, ce poate fi localizata oriunde. Pata
cutanata este frecvent ingrosata, rosie-olacee sau hipopigmentata. Daca o
portiune din trunchiul nervos superficial, tipic un nerv cutanat, merge
chiar sub zona de piele afectata, el poate fi prins in zona de reactie
inflamatorie rezultand o mononeuropatie asociata. Un asemenea nerv poate
fi largit si boselat la palpare. Lepra lepromatoasa (rezistenta
scazuta) este caracterizata prin toleranta imunologica si ingrosare
cutanata intensa, anestezie cutanata si deshidratari limitate doar la
cele mai calde parti ale corpului, mai ales in axila, zona inghinala si
pe pielea scalpului. Semnele motorii (debilitate si atrofie focala)
rezulta din leziunile produse, deoarece neri micsti trec foarte aproape
de piele, in special neri median, ulnar, peronier si facial.
Paralizia Bell Aceasta paralizie
a perchii a saptea de ner este datorata inflamatiei nervului facial in
canalul facial, a carei baza ramane obscura. Edemul poate juca un rol
principal in compresia fibrelor nervoase, avand ca rezultat paralizia
unilaterala a muschilor faciali ( modulul 372).
Sarcoidoza
Aceasta poate interesa unul sau mai multi ner periferici, producand
mononevrite sau polinevrite asimetrice. Paraliziile faciale unilaterale
sau bilaterale sunt descrise in asociere cu parotidite sau uveite
(sindrom Heerfordt).
Polinevritele nerlor cranieni Acestea sunt mono-neuropatii multiple cu
recaderi si remisiuni, limitate la neri cranieni ( modulul 372). De
obicei sunt asociate cu adenite cercale tuberculoase neglijate
(scrofuloza) sau sarcoidoza. Tratamentul acestor afectiuni prene
paralizia nerlor cranieni.
Alte cauze de aparitie a neuropatiilor periferice sunt:
-diabet zaharat
-alcoolism cronic
-HIV/SIDA
-hepatita
-reactii adverse medicamentoase
-compresii nervoase produse de aparate ghipsate, proteze, carje
|
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.