Se afișează postările cu eticheta Profetii incredibile despre al treilea razboi mondial. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Profetii incredibile despre al treilea razboi mondial. Afișați toate postările
miercuri, 3 octombrie 2012
Profetii incredibile despre al treilea razboi mondial
Atunci Neamurile sălbatic se vor măcelări la marginea Cetăţii pentru Strâmtori(2), în principal. Atunci va înota şi se va îneca în sânge viţelul, atunci se va curăţa grâul de pleavă. În mare, oriunde se va afla vas nu va rămâne şi de la sânge marea va deveni roşiatică. Cetatea va fi arsă şi nici urmă nu va exista mai mult omul materialist pentru că multe a făcut. Singura va rămâne Biserica Înţelepciunii lui Dumnezeu, podoaba Miresei Lui a Sfintei Lui Biserici. Trei zile şi trei nopţi lupta va ţine. Oricine iese viu, mare noroc va avea. Optsprezece ţări furioase cu încăpăţânare se vor măcelări ieşite din minţi, în sânge afundate. Exact a treia zi toţi istoviţii de luptă vor vedea surprinşi acolo sus pe cer în partea dreaptă că străluceşte mai mult decât soarele o mare stea. Şi de la stea dedesubt o cruce ce fulgeră mai roşu decât focul şi surprinse Ţările vor auzi din cer o voce ca de tunet a îngerului neaşteptat căruia vor sta la picioare.
Pe acesta şi voi aţi ales păstor să
păstorească oile mele, ce colindă pustiuri fără stână. Noaptea se va
auzi vocea mea şi lumea speriată din sunetul trâmbiţei va rămâne
dezorientată. Şi direct arcul se va întoarce spre sud spre Grecia, ce
din lumina cea cerească luminează ca lumânarea. Atunci vor veni
Ambasadori în Grecia. Grecia cea plină de har, cu violenţă şi
rapiditate. Atunci prima se va ridica Grecia cu armata ei să împlinească
sfânt scopul ei. Va ocupa neînvinsă teritoriile ei ce i le-au luat
duşmanii ei, ce lumea-ntreagă ştie. Atunci refugiaţi împreună de bucurie
sărind vor alerga la glia lor ca vulturi zburând. Atunci Regele grec,
alesul Domnului, în toate va fi excelent şi de sus va stăpâni şi conduce
cu dreptate, şi pământul se va bucura de pace îndelungată. Armele de
luptă vor deveni unelte şi pluguri agricole şi pace şi fericire. Va
împărăţi peste tot şi ca fraţii vor trăi oamenii pe pământ fără să
întrebe unul pe altul dacă nu cumva este străin, ci se va numi frate şi
din neamul lui Adam.
Părintele Iosif: Dumnezeu va permite distrugerea tuturor celor care seamana aceste tentatii, pornografia si dependenta de droguri. Iar Domnul le va intuneca mintile astfel incat sa se distruga unii pe altii fara nici o satisfactie. Domnul va permite aceasta special pentru a putea aduce o mare “epurare”. In ceea ce-l priveste pe Putin, nu va fi mult la putere, si apoi va urma un razboi, iar el nu va rezista mult. Dar dupa aceasta “epurare” va urma o mare renastere a ortodoxiei, nu numai in Rusia, ci peste tot in lume. Dumnezeu isi va arata binecuvantarea Sa, ca si in primele secole de crestinism. Atunci oamenii se duceau la Dumnezeu cu inima deschisa. Aceasta va dura pentru 3-4 decade (decenii) [notă bătăiosu - eu am aproximat că vor trece cam 5 decenii până la venirea Antihristului. În orice caz, eu voi muri în jurul vârstei de 80 de ani, de bătrâneţe, şi nu voi apuca scurta lui domnie!] apoi dictatura lui Antihrist va incepe brusc. Acestea sunt evenimentele teribile pe care trebuie sa le induram, sa nu le permitem sa ne sperie, pentru ca Dumnezeu ne va adaposti. Da, cu siguranta vom trece prin dificultati, foame, si chiar persecutii, si multe altele, dar Dumnezeu nu ne va abandona. Iar cei care sunt la putere ar trebui sa-i indemne pe subordonatii lor sa fie cu Dumnezeu, sa respecte rugaciunea, iar Dumnezeu ne va adaposti. Starea care va urma “epurarii” va fi una de mare renastere.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)