Guta
Filed in Kinetoterapia, Tratamente on May.12, 2011

Aceasta afectiune face parte din categoria bolilor articulare inflamatorii, fiind, de fapt, o poliartrita cu substrat metabolic.

Cauza artritei gutoase este cresterea în sange a acidului uric, un deseu metabolic provenit din degradarea purinelor.

Acidul uric este bine tolerat la o concentratie serica obisnuita, el fiind un constituent biochimic normal, dar, ulterior concentratiei serice exagerate, începe sa se depuna în tesuturi, în special în sinoviala articulara. Sunt preferate articulatiile suprasolicitate circulator si gravitational, cum ar fi articulatia metatarso-falangiana a degetului unu al membrului inferior (degetul mare al piciorului).

Criza articulara debuteaza brusc, adesea noaptea, cu inflamarea serioasa a articulatiei respective (tumefiere, roseata, caldura locala), cu dureri intense, neameliorate de analgeticele tipice (algocalmin, paracetamol) sau de antiinflamatoarele comune (diclofenac, ketonal etc).

Puseul de guta are factori precipitanti clari, cauza cea mai frecventa fiind excesul alimentar (masa bogata în alimente care contin purine, potentata, cand este cazul, de consumul concomitent de alcool, chiar în cantitati moderate).

Se poate ca factorii precipitanti sa fie si altii, cum ar fi: excesul alcoolic singular, chiar fara abuz alimentar purinic, traumatismele, în special cele la nivel local, efortul fizic care depaseste gradul de antrenament al persoanei, efectuarea de interventii chirurgicale, terapia antimetabolica purinica gresit condusa sau boli medicale serioase si severe, cum ar fi infarctul acut de miocard sau accidentul vascular cerebral.

Guta se asociaza adesea cu obezitatea, cresterea lipidelor în sange, hipertensiunea arteriala (complexul metabolic).

În evolutia spontana, fara regim alimentar hipopurinic si tratament medicamentos, guta devine poliarticulara, atingand din ce în ce mai multe articulatii, acidul uric se depune în tesuturi sub forma de tofi gutosi (gasiti, de exemplu, dupa ureche, în jurul genunchiului sau al cotului etc) sau se aglomereaza în rinichi, formand calculi uratici.

Guta (sau podagra) era considerata, în trecut, boala celor bogati, a celor care care abuzau în dieta de alimentele încriminate a suprasolicita defectul metabolic congenital din metabolismul purinelor (vanat, moluste, pateuri, carne de animal tanar, maruntaie, vin rosu, bere).

Este o boala care apare adesea dupa varsta de 35 ani si care este mult mai frecventa la barbati (femeile reprezinta numai 5 sau 10% dintre pacientii cu guta).

Pacientul gutos trebuie neaparat sa se adreseze medicului, în scopul de a i se recomanda un regim de viata corect si a i se prescrie medicamentele indicate (atat pentru tratarea atacului acut articular, cat si pentru un tratament medicamentos cronic).

BAZA TERAPIEI ÎN GUTA O REPREZINTA REGIMUL ALIMENTAR

CA PRINCIPII GENERALE DE DIETA, se solicita un regim hipocaloric, hiposodat (cat mai putina sare alimentara), sarac în alimente care contin purine, hipolipidic (grasimile inhiba excretia uratilor), hipoproteic, normoglugidic sau chiar discret hiperglucidic la cei care nu asociaza diabet zaharat (glucidele favorizeaza excretia uratilor), bogat în lactate (care au avantajul de alcaliniza urina si a împiedica, astfel, formarea de calculi de acid uric), cu o hidratare corecta (minim trei litri de lichide per 24 ore).

Aportul de purine este adus din alimentele care contin peste 100 g purine la 100 grame aliment, cum ar fi: vanatul, viscerele animale-inima, ficat, rinchi, momite, creier, anumiti pesti-hamsii, scrumbie, sardine, hering, macrou si produse din peste- icre, drojdia- bere, panificatie, carnea de animal tanar- pui, vitel, carnea de gasca, potarniche, concentratele de carne. Acestea trebuie excluse COMPLET din dieta în atacul acut de guta si evitate între atacuri.

În aceeasi categorie intra si bauturile alcoolice, în special vinul rosu.

Alte alimente contin purine, dar la un nivel mai rezonabil (sub 100 grame purine la 100 grame aliment): carne si peste, exceptand cele enumerate în prima categorie, moluste, fructe de mare, anumite legume- ciuperci, spanac , mazare uscata, fasole uscata, linte, sparanghel, conopida, paducel, ovaz, germeni de grau, tarate. Consumul lor ocazional nu creste acidul uric în sange- uricemia, dar ele trebuie evitate în atacul de guta si consumate cu moderatie între atacuri.

Din cauza continutui crescut de purine al taratelor, se prefera painea alba sau se limiteaza consumul de paine integrala.

Alte alimente au un continut neglijabil de purine si este permis consumul lor, fara restrictii: majoritatea legumelor, fructe si sucuri din fructe, înghetata, unt, margarina, prajituri, cereale si produse din cereale- orez, porumb, paine de porum, malai, faina alba, paine alba, macaroane, taitei, budinca, lapte, iaurt, branzeturi, ulei, masline, muraturi, otet, condimente, zahar, sare, oua.

În ceea ce priveste alimentele bogate în colesterol (oua, carne grasa, cascaval, smantana etc), regimul alimentar din guta le permite, dar în limitele nutritiei corecte. Acest lucru este valabil si pentru cantitatea de sare, zahar, produse zaharoase, alte dulciuri, cafea din dieta!

Respectand aceste principii, un pacient cu guta poate trai la fel de bine ca si o persoana fara alterarea metabolismului purinic.

autor: Dr. Grama Mihaela
surasa: medcenter.ro

Sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian
Mar.25, 2011

Sindromul de tunel carpian, numit si neuropatia mediana a incheieturii mainii, este o afectiune medicala ce se caracterizeaza prin compresia nervului median, insotita de durere, parestezii, anestezii si hipotonie musculara. Nervul median este unul din cei mai importanti nervi localizati in membrul superior. Are origine complexa, deriva din plexul brahial si are traiect descendent de-a lungul bratului, antebratului, pe sub tunelul carpian, pana la nivelul mainii, unde se imparte in ramuri ce inerveaza degetele. Este singurul nerv care trece pe sub tunelul carpian, o structura fibro-osoasa situata pe partea palmara a incheieturii mainii.Tunelul carpian contine, alaturi de nervul median, noua tendoane ale muschilor flexori ai degetelor. Nervul median este responsabil de inervatia motorie si senzitiva a degetului mare si a urmatoarelor trei degete, insa nu si a degetului mic.

Datorita faptului ca tunelul carpian este o structura ingusta si inextensibila, dar cu un continut dens, orice modificare de calibru a structurilor ce il traverseaza se va rasfrange si asupra nervului median. Tunelul este o structura cam de dimensiunile degetului mare!
De aceea, orice modificare a continutului se va rasfrange si va afecta functionalitatea nervului. Edematierea tendoanelor sau degenerarea lor pot fi cauze frecvente de aparitie a sindromului de tunel carpian. Aceste modificari determina cresterea presiunii in tunel, ceea ce se rasfrange negativ asupra nervului median, comprimandu-l. Sindromul de tunel carpian poate sa apara si in cadrul unor afectiuni sistemice de tipul hipotiroidismului, artritei reumatoide, diabetului, in sarcina, in obezitate, in traumatisme ale mainii si incheieturii. Chiar si pacientii care au un istoric indelungat de fumat pot dezvolta in timp sindrom de tunel carpian, datorita faptului ca este afectata circulatia sangelui, foarte multe organe si tesuturi suferind ischemie.

Pacientii cu sindrom de tunel carpian se plang, cel mai adesea, de slabiciune la nivelul degetelor, de dureri, parestezii, furnicaturi sau chiar abolirea senzatiei la nivelul degetelor si palmei (anestezie). In unele cazuri durerea este mult mai intensa si mai difuza, incepand chiar de la nivelul cotului si coborand de-a lungul antebratului, pana in varful degetelor. Tulburarile sunt resimtite la nivelul degetului mare, indexului, degetului trei si jumatate din degetul patru (inelar), in timp ce degetul mic nu este deloc afectat. O particularitate a simptomelor aparute in cadrul sindromului de tunel carpian o reprezinta debutul lor noaptea si disparatia dupa scuturarea mainii.
Diagnosticarea sindromului de tunel carpian se realizeaza in general de catre un medic specialist neurolog. Acesta trebuie intai sa poarte o discutie cu pacientul, pentru a intelege care sunt simptomele, care a fost debutul si evolutia lor, dar si pentru a stabili daca exista si alte afectiuni sistemice ce pot fi factori de risc pentru sindromul de tunel carpian. In plus, activitatile zilnice trebuie si ele discutate, deoarece, din ce in ce mai mule persoane care lucreaza foarte mult la calculator si tin mana excesiv de mult pe mouse acuza simptome sugestive pentru sindromul de tunel carpian. Examenul fizic va obiectiva simptomele descrise de pacient, medicul efectuand o serie de investigatii si verificand mobilitatea incheieturii, consistenta canalului carpian, dar si sensibilitatea cutanata in teritoriul inervat de nervul median. Testele de laborator ce vor fi cerute, in principal hemograma, vor putea stabili daca exista o problema sistemica a organismului, ce se rasfrange si asupra nervului, sau daca, dimpotriva, problema este doar locala. Se poate testa, de asemenea, si nervul median in sine. Prin efectuarea unor teste neurologice se va stabili daca stimulii nervosi sunt condusi corespunzator de-a lungul traiectului sau, daca viteza de conducere este cea normala sau daca exista, undeva de-a lungul nervului, blocaje sau intreruperi ale continutitatii.
Simptomele de intensitate moderata pot fi tratate chiar si la domiciliu, fara a se interveni mai agresiv. Cu cat pacientul se adreseaza medicului mai repede si este inceput tratamentul, cu atat simptomele se vor atenua mai rapid, si vor trece doar prin aplicarea unor masuri fiziokinetoterapeutice. Prevenirea evolutiei bolii este primul pas in evitarea complicatiilor ulterioare. Specialistii recomanda tuturor pacientilor care se confrunta cu simptome sugestive pentru sindromul de tunel carpian ca, ori de cate ori apar durerile sau paresteziile, sa opreasca activitatea din acel moment, sa isi odihneasca mana si sa o scuture de cateva ori. In cazul in care durerile sunt intense, se poate aplica local gheata, pentru 10- 15 minute, sau de 1-2 ori pe ora, sau se pot administra analgezice cu actiune moderata, cum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene (aspirina, ibuprofen, naproxen). Acestea au avantajul ca, pe langa diminuarea durerii, pot sa reduca si inflamatia care sta de cele mai umlte ori, la baza cresterii presiuniii in interiorul tunelului carpian.

In prezent, exista chiar si niste dispozitive medicale similare unor atele, care sunt special concepute pentru a servi pacientilor cu sindromul de tunel carpian. Acestea se pun seara, la culcare, pe incheietura si ajuta mana sa stea intr-o pozitie neutra, astfel incat sa se mai reduca din presiunea care apasa pe nervul median. Se considera ca mana este intr-o pozitie neutra cand sta intinsa, dreapta, sau cand este usor inclinata. De exemplu, tinerea unui pahar cu apa in mana este o pozitie neutra.

Pacientii sunt sfatuiti sa isi consulte medicul personal in cazul in care simptomele se agraveaza sau nu dispar in urma aplicarii, timp de 1-2 saptamani, a unor masuri terapeutice la domiciliu. O astfel de evolutie indica o afectiune mai grava, sindromul necesitand in acest caz un tratament mai agresiv. Adesea, chiar si interventia chirurgicala poate fi considerata o optiune terapeutica foarte utila, insa la ea se recurge doar daca simptomele sunt atat de grave incat sa afecteze capacitatea de lucru a pacientului si nu dispar nici chiar dupa 3-12 luni de tratament neurologic si fiziokinetic corect aplicat. Chirurgia presupune sectionarea ligamentelor tunelului, ceea ce va reduce semnificativ presiunea din interior, ameliorand simptomele prin imbunatatirea conducerii nervoase. Chiar daca in numeroase cazuri tratamentul chirurgical a ameliorat semnificativ simptomele, el nu are rezultate la fel de bune in cazul tuturor pacientilor, multi ramanand cu senzatia de parestezie sau chiar anestezie la nivelul degetelor, daca boala a fost tratata in stadii foarte tardive.




Specialistii considera ca, pentru a preveni reaparitia simptomelor sindromului, pacientii trebuie sa respecte, totusi, cateva recomandari de baza. Acestea pot imbunatati starea generala de sanatate a organismului, prevenind aparitia si a altor probleme. Astfel, printre recomandarile specialistilor se numara, atat cele clasice: evitarea fumatului, mentinerea unei greutati in limite normale, adoptarea unei diete sanatoase si echilibrate, efectuarea de exercitii fizice zilnice, dar si cele specifice: evitarea mentinerii mainii in aceeasi pozitie timp indelungat, realizarea de pauze frecvente daca pacientul lucreaza mult la calculator, incercarea de a tine mana intr-o pozitie neutra, prinderea si tinerea obiectelor cu toata mana, nu doar cu degetele, relaxarea umerilor cand mainile sunt pe langa corp, si alternarea mainilor cand sunt realizate miscari repetate. Din fericire, majoritatea pacientilor care dezvolta sindrom de tunel carpian se prezinta in timp util la medic, astfel incat tratamentul recuperator ii ajuta foarte mult, iar complicatiile apar mai rar.

sursa: sfatulmedicului.ro

Sindromul de Canal Guyon

Sindromul de Canal Guyon
Filed in Kinetoterapia on Mar.28, 2011
Sindromul de Canal Guyon
Sindromul de canal Guyon este o afectiune care se manifesta la nivelul mainii si a degetelor 4 si 5; este determinata de compresia nervului ulnar la nivelul incheieturii mainii (vezi schema 1).

schema 1

Sindromul poate apare datorita dezvoltarii unui chist sinovial, sau posttraumatic. Simptomatologia este reprezentata de senzatia de furnicatura si amorteala la nivelul degetelor 4 si 5. Aceeasi simptomatologie este data si de sindromul de tunel cubital (nevrita de cubital) care reprezinta o compresie a nervului ulnar la nivelul cotului.

De aceea este important ca diagnosticul sa fie pus corect pe baza examenului clinic, de laborator si a investigatiilor electrice.
Tratamentul de electie pentru sindromul de canal Guyon este chirurgical si presupune detensionare nervului ulnar de la nivelul canalului Guyon. Cicatricea restanta are aceeasi localizare ca cea din interventia pentru sindromul de canal carpian, mai catre medial.

Explicatii anatomice:
Canalul Guyon este situat la nivelul incheieturii mainii, aproximativ in aceeasi localizare cu canalul carpian, medial de acesta, fiind delimitat de osul pisiform si osul hamat (osul cu carlig) (vezi schema 2); deasupra este delimitat de structuri fibroase. Contine nervul ulnar si artera ulnara.
schema 2
Rezultatele depind in mare masura de tipul leziunii, gravitatea acesteia si de timpul scurs de la aparitia acesteia

sursa: carezone.ro

Guta
Filed in Kinetoterapia, Tratamente on May.12, 2011

Aceasta afectiune face parte din categoria bolilor articulare inflamatorii, fiind, de fapt, o poliartrita cu substrat metabolic.

Cauza artritei gutoase este cresterea în sange a acidului uric, un deseu metabolic provenit din degradarea purinelor.

Acidul uric este bine tolerat la o concentratie serica obisnuita, el fiind un constituent biochimic normal, dar, ulterior concentratiei serice exagerate, începe sa se depuna în tesuturi, în special în sinoviala articulara. Sunt preferate articulatiile suprasolicitate circulator si gravitational, cum ar fi articulatia metatarso-falangiana a degetului unu al membrului inferior (degetul mare al piciorului).

Criza articulara debuteaza brusc, adesea noaptea, cu inflamarea serioasa a articulatiei respective (tumefiere, roseata, caldura locala), cu dureri intense, neameliorate de analgeticele tipice (algocalmin, paracetamol) sau de antiinflamatoarele comune (diclofenac, ketonal etc).

Puseul de guta are factori precipitanti clari, cauza cea mai frecventa fiind excesul alimentar (masa bogata în alimente care contin purine, potentata, cand este cazul, de consumul concomitent de alcool, chiar în cantitati moderate).

Se poate ca factorii precipitanti sa fie si altii, cum ar fi: excesul alcoolic singular, chiar fara abuz alimentar purinic, traumatismele, în special cele la nivel local, efortul fizic care depaseste gradul de antrenament al persoanei, efectuarea de interventii chirurgicale, terapia antimetabolica purinica gresit condusa sau boli medicale serioase si severe, cum ar fi infarctul acut de miocard sau accidentul vascular cerebral.

Guta se asociaza adesea cu obezitatea, cresterea lipidelor în sange, hipertensiunea arteriala (complexul metabolic).

În evolutia spontana, fara regim alimentar hipopurinic si tratament medicamentos, guta devine poliarticulara, atingand din ce în ce mai multe articulatii, acidul uric se depune în tesuturi sub forma de tofi gutosi (gasiti, de exemplu, dupa ureche, în jurul genunchiului sau al cotului etc) sau se aglomereaza în rinichi, formand calculi uratici.

Guta (sau podagra) era considerata, în trecut, boala celor bogati, a celor care care abuzau în dieta de alimentele încriminate a suprasolicita defectul metabolic congenital din metabolismul purinelor (vanat, moluste, pateuri, carne de animal tanar, maruntaie, vin rosu, bere).

Este o boala care apare adesea dupa varsta de 35 ani si care este mult mai frecventa la barbati (femeile reprezinta numai 5 sau 10% dintre pacientii cu guta).

Pacientul gutos trebuie neaparat sa se adreseze medicului, în scopul de a i se recomanda un regim de viata corect si a i se prescrie medicamentele indicate (atat pentru tratarea atacului acut articular, cat si pentru un tratament medicamentos cronic).

BAZA TERAPIEI ÎN GUTA O REPREZINTA REGIMUL ALIMENTAR

CA PRINCIPII GENERALE DE DIETA, se solicita un regim hipocaloric, hiposodat (cat mai putina sare alimentara), sarac în alimente care contin purine, hipolipidic (grasimile inhiba excretia uratilor), hipoproteic, normoglugidic sau chiar discret hiperglucidic la cei care nu asociaza diabet zaharat (glucidele favorizeaza excretia uratilor), bogat în lactate (care au avantajul de alcaliniza urina si a împiedica, astfel, formarea de calculi de acid uric), cu o hidratare corecta (minim trei litri de lichide per 24 ore).

Aportul de purine este adus din alimentele care contin peste 100 g purine la 100 grame aliment, cum ar fi: vanatul, viscerele animale-inima, ficat, rinchi, momite, creier, anumiti pesti-hamsii, scrumbie, sardine, hering, macrou si produse din peste- icre, drojdia- bere, panificatie, carnea de animal tanar- pui, vitel, carnea de gasca, potarniche, concentratele de carne. Acestea trebuie excluse COMPLET din dieta în atacul acut de guta si evitate între atacuri.

În aceeasi categorie intra si bauturile alcoolice, în special vinul rosu.

Alte alimente contin purine, dar la un nivel mai rezonabil (sub 100 grame purine la 100 grame aliment): carne si peste, exceptand cele enumerate în prima categorie, moluste, fructe de mare, anumite legume- ciuperci, spanac , mazare uscata, fasole uscata, linte, sparanghel, conopida, paducel, ovaz, germeni de grau, tarate. Consumul lor ocazional nu creste acidul uric în sange- uricemia, dar ele trebuie evitate în atacul de guta si consumate cu moderatie între atacuri.

Din cauza continutui crescut de purine al taratelor, se prefera painea alba sau se limiteaza consumul de paine integrala.

Alte alimente au un continut neglijabil de purine si este permis consumul lor, fara restrictii: majoritatea legumelor, fructe si sucuri din fructe, înghetata, unt, margarina, prajituri, cereale si produse din cereale- orez, porumb, paine de porum, malai, faina alba, paine alba, macaroane, taitei, budinca, lapte, iaurt, branzeturi, ulei, masline, muraturi, otet, condimente, zahar, sare, oua.

În ceea ce priveste alimentele bogate în colesterol (oua, carne grasa, cascaval, smantana etc), regimul alimentar din guta le permite, dar în limitele nutritiei corecte. Acest lucru este valabil si pentru cantitatea de sare, zahar, produse zaharoase, alte dulciuri, cafea din dieta!

Respectand aceste principii, un pacient cu guta poate trai la fel de bine ca si o persoana fara alterarea metabolismului purinic.

autor: Dr. Grama Mihaela
surasa: medcenter.ro

Tags: electroterapie, fiziokinetoterapie, Guta, kinetoterapie, laserterapie, masaj medical, ultrasonoterapie

Tulburarile articulatiei temporo-mandibulare (ATM)

Autor i-medic.ro

Tulburarile articulatiei temporo-mandibulare se manifesta ca urmare a unor probleme aparute la nivelul articulatiei maxilarului, a maxilarului si a muschilor faciali care controleaza procesul de masticatie si miscarea maxilarului.

Ce este articulatia temporo-mandibulara?

Articulatia temporo-mandibulara conecteaza maxilarul inferior (mandibula) de osul temporal al craniului, fiind atasata de fiecare parte a fetei, imediat sub ureche. Aceasta articulatie este flexibila permitand maxilarului sa se miste de sus in jos, in fiecare parte si facilitand procese ca vorbit, mestecat si chiar cascat. Muschii atasati in jurul articulatiei temporo-mandibulare controleaza pozitia si miscarea maxilarului.

Cauzele tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare

Desi cauza exacta de aparitie a tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare nu a fost stabilita cu exactitate, medicii stomatologi considera ca simptomele apar in momentul in care exista unele probleme ale articulatiei sau muschilor care o inconjoara. O alta cauza a tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare sunt leziunile severe la nivelul maxilarului, a articulatiei propriu-zise, precum si a muschilor de la nivelul capului si a gatului.

Alte cauze ale tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare sunt:

• scrasnitul sau inclestatul dintilor (bruxism), fapt care creste presiunea exercitata asupra articulatiei temporo-mandibulare;
• dislocarea discului moale situat intre osul alveolar si articulatia temporo-mandibulara;
• osteoartrita sau artrita reumatoida;
• stres. De cele mai multe ori persoanele care se afla in situatii tensionate tind sa incordeze muschii faciali si sa inclesteze dintii.

Simptomele tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare

In general persoanele cu tulburari ale articulatiei temporo-mandibulare se confrunta cu aparitia unei senzatii intense de durere si disconfort. Acestea se pot manifesta pentru perioade scurte de timp sau dimpotriva pot avea o durata mai lunga, de pana la cativa ani. Conform studiilor statistice, tulburarile articulatiei temporo-mandibulare detin o incidenta mai mare in randul femeilor cu varsta cuprinsa intre 20 si 40 de ani.

Tulburarile articulatiei temporo-mandibulare se manifesta clinic astfel:

• durere si sensibilitate la nivelul fetei, articulatiei maxilarului, a umerilor si a gatului, precum si in jurul sau in interiorul urechii atunci cand pacientul mesteca, vorbeste sau incearca sa deschida gura larg;
• limitarea capacitatii de a deschide gura larg;
• blocarea maxilarului atunci cand gura este deschisa sau dimpotriva inchisa;
• aparitia unor sunete asemenatoare pocniturilor atunci cand pacientul inchide sau deschide gura;
• senzatie de oboseala la nivelul fetei;
• dificultati de mestecare si senzatie de disconfort in momentul in care pacientul incearca sa muste din alimente. Aceasta senzatie este resimtita asemeni nepotrivirii dintilor superiori si ai celor inferiori;
• inflamatie la nivelul unei parti a fetei;
• dureri de dinti, dureri de cap, dureri la nivelul gatului si dureri la nivelul urechilor (dureri auriculare);
• senzatie de ameteala;
• probleme de auz;
• dureri la nivelul zonei superioare a umarului;
• tinitus (tiuit continuu in urechi).

Diagnosticarea tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare

Datorita faptului ca simptomele specifice tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare pot fi cauzate si de alte afectiuni ca dureri dentare, sinuzita, artrita sau afectiuni gingivale, medicul stomatolog va efectua un examen medical amanuntit si va consulta istoricul medical al pacientului.

Alte metode de diagnosticare a tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare sunt:

• efectuarea unui examen fizic in vederea descoperirii zonelor dureroase sau sensibile de la acest nivel, precum si a limitarii miscarilor maxilarului;
• examinarea gradului de functionare al muschilor din jurul maxilarului;
• efectuarea unei radiografii cu raze X la nivelul fetei. De asemenea medicul stomatolog poate cere efectuarea altor teste imagisitice precum RMN sau computer-tomograf (CT).

Tratamentul tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare

Tratamentul tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare variaza de la tehnici de ingrijire personala, pana la tratamente specializate nechirurgicale sau chiar chirurgicale.

Principalele metode de tratament ale tulburarilor articulatiei temporo-mandibulare

1. Aplicarea compreselor reci si calde. Timp de 10 minute, aplicati o compresa rece la nivelul fetei, efectuati exercitii de stretching pentru maxilar (acestea sunt indicate de medicul stomatolog), apoi aplicati timp de 5 minute o compresa calda.
2. Consumati alimente moi, precum iaurt, piure, branza cottage, supa, omleta, peste, legume si fructe gatite, fasole si cereale. Mancarea trebuie sa fie taiata in bucatele foarte mici, astfel incat sa fie mai usor de mestecat.
3. Tratament medicamentos pentru ameliorarea durerii si inflamatii, precum medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (aspirina sau ibuprofen). Daca este nevoie, medicul stomatolog va poate prescrie doze mai mari sau tratamente eliberate pe baza de reteta asa cum sunt cele narcotice. Alte tipuri de medicamente sunt cele pentru relaxarea muschilor (in cazul persoanelor diagnosticate cu bruxism), medicamente antianxietate sau antidepresive.
4. Terapie cu laser de energie mica pentru reducerea durerii si a inflamatiilor.
5. Purtarea gutierelor si atelelor dentare in timpul noptii, pentru prevenirea scrasnitului din dinti sau a inclestarii dintilor. Principala diferenta dintre atele dentare si gutiere dentare consta in faptul ca primele trebuie purtate 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana.
6. Tratament corectiv. Tratamentul corectiv consta in inlocuirea dintilor lipsa, folosirea coronitelor dentare, a puntilor dentare si a aparatelor ortodontice fixe.
7. Evitati miscarile bruste la nivelul maxilarului. Evitati mestecarea gumei, cascatul, tipatul sau cantatul.
8. Nu va sprijiniti barbia in palma, nu sustineti telefonul mobil intre umar si ureche.
9. Incercati sa nu apropiati dintii superiori de cei inferiori pentru ameliorarea presiunii la nivelul maxilarului.
10. Apelati la tehnici de relaxare pentru a controla tensiunea de la nivelul maxilarului.

Tratament controversate pentru tulburarile articulatiei temporo-mandibulare
Daca metodele enuntate mai sus nu va ofera rezultate satisfacatoare, medicul stomatolog va poate sugera una dintre urmatoarele forme de tratament:

1. Stimulare nervoasa electrica transcutanata (TENS). Aceasta forma de tratament presupune folosirea unui stimul electric de intensitate mica pentru ameliorarea durerilor si relaxarea muschilor de la nivelul maxilarului.
2. Tratament cu ultrasunete. Aceasta forma de tratament impune folosirea unei surse de caldura pentru cresterea gradului de mobilitate si ameliorarea inflamatiei.
3. Injectii la nivelul zonelor dureroase. Aceasta forma de tratament presupune injectarea medicamentelor pentru durere sau a unui anestezic la nivelul zonelor dureroase.
4. Radioterapie. Undele radio au capacitatea de a induce o unda de curent electric de intensitate mica, avand scopul de a creste gradul de vascularizare la nivelul maxilarului.

Interventii chirurgicale
Interventiile chirurgicale sunt recomandate numai in cazul in care toate formele de tratament nechirurgicale nu au oferit rezultatele scontate. Formele de interventie chirurgicala recomandate pentru tulburarile temporo-mandibulare sunt:

1. Artrocenteza, efectuata in cabinetul stomatologic sub anestezie general este recomandata pacientilor cu mobilitate redusa la nivelul articulatiei temporo-mandibulare. Aceasta interventie chirurgicala presupune introducerea unor ace la nivelul zonei afectate (punctie articulara) si spalarea maxilarului cu lichide sterile.
2. Artroscopie, de asemenea realizata sub anestezie generala, implica efectuarea unei incizii la nivelul urechii si introducerea unui instrument ce permite examinarea zonei articulatiei temporo-mandibulare.
3. Interventie chirurgicala deschisa, la randul sau efectuata sub anestezie generala, are un grad mai mare de invazivitate. Aceasta forma de tratament este necesara atunci cand:

• structurile osoase ale articulatiei se deterioreaza;
• in jurul articulatiei exista tumori;
• exista fragmente osoase dezlipite la nivelul articulatiei.

Sindromul articulatiei temporomandibulare

Autor: Simona Stiuriuc

Sindromul este un termen umbrela care acopera inflamatia acuta sau cronica a articulatiei temporomandibulare care conecteaza mandibula de craniu. Tulburarea si disfunctia rezultata determina durere semnificativa si afectare locala. Deoarece boala transcede granitele dintre stomatologie si neurologie exista o varietate de aborduri terapeutice.

Articulatia temporomandibulara este succeptibila la multe dintre conditiile care afecteaza alte articulatii incluzand anchiloza, artrita, trauma, dislocarile, anomaliile de dezvoltare si neoplazia. Un nume mai vechi pentru sindrom este sindromul Costen denumit astfel dupa cel care a caracterizat-o partial.

Semnele si simptomele tulburarii articulatiei temporomandibulare variaza ca prezentare si pot fi foarte complexe, dar frecvent simple. In medie simptomele vor implica mai mult de un singur element al articulatiei: muschii, nervii, tendoanele, ligamentele, oasele, tesutul conjunctiv si dintii. Durerea de ureche asociata cu tumefierea tesutului proximal este un simptom al acestei tulburari.

Semnele si simptomele articulatiei temporomandibulare se amelioreaza in timp cu sau fara tratament pentru majoritatea pacientilor. Pana la 50% dintre pacienti prezinta ameliorarea simptomatica la un an iar 85% la 3 ani. Tratamentul conservativ trebuie incercat inainte de terapiile invazive cum sunt cele ortodontice sau chirurgicale.

Patogenie si cauze: Articulatia temporomandibulara este articulatia sinoviala care uneste mandibula de craniu. Aceste doua articulatii sunt localizate imediat in fata fiecarei urechi. Fiecare articulatie este compusa din condilul mandibular, un disc de articulare si tuberculul articular al osului temporal. Miscarile premise sunt fata pe fata, sus si jos, precum si protruzie si retruzie. Aceasta articulatie complicate alaturi de muschii sai de atasare permite miscarile necesare vorbitului, mestecatului si a exprima emotiile.

Fata de articulatia tipica a degetelor sau cea vertebrala, fiecare articulatie temporomandibulara are doua articulatii care ii permit sa se roteasca si sa alunece. Cu folosirea este normal observarea fenomenelor de distructie a componentelor cartilaginoase si osoase. Pocniturile in articulatie sunt frecvente precum si deviatiile in miscare. Durerea este cel mai conventional simptom al tulburarii.

La o articulatie sanatoasa suprafetele de contact os si cartilaj nu au receptori pentru transmiterea durerii. Durerea origineaza din unul dintre tesuturile vecine sau din nervul trigemen, mergind in zona articulatiei. Cind receptorii din aceste zone sunt stimulati durerea poate cauza un reflex pentru a limita miscarea mandibulei. Mai mult, inflamatia articulatiilor sau lezarea nervului trigemen poate determina durere constanta chiar si fara miscarea articulatiei.

Datorita proximitatii urechii fata de articulatie, durerea poate fi confundata cu durerea de ureche. Durerea poate fi experimentata de jumatate dintre pacienti drept otalgie. Totusi sindromul articulatiei temporomandibulare poate fi o cauza de otalgie secundara. Tratamentul poate reduce semnificativ simptomele otalgiei si a tinitusului ca si durerea faciala atipica. In ciuda acestor lucruri unii cercetatori pun sub semnul intrebarii daca terapia poate reduce simptomele urechii. Disfunctia implicate este determinate de relatia dintre condilul mandibulei si disc. Sunetele produse de aceasta disfunctie sunt de obicei descrise drept clicuri sau crepitatie cind sunt mai multe sunete.

Cauze:
Exista multi factori externi care pot declansa sindromul:
- trauma, bruxismul (scrasnirea repetitiva inconstienta a dintilor, mai ales noaptea)
- malocluzia dentara, mestecatul gumei sau onicofagia excessive
- marimea muscaturii alimentare
- boala articulara degenerative cum este osteocondrita sau degenerarea organic a suprafetelor articulare, anchiloza recurenta fibroasa sau osoasa, anomalii de dezvoltare
- sindromul durerii miofasciale.
Pacientii cu acest sindrom acuza frecvent durere sub forma migrenelor sau a cefaleei si considera durerea asociata sindromului articulatiei temporomandibulare. Exista date conform carora peste 50% dintre persoanele care folosesc biofeedback nocturn pentru a reduce crepitatiile articulare experimenteaza reducerea semnificativa a migrenelor ca si reducerea directa a durerii.

Semne si simptome: Simptomele associate cu tulburarea articulatiei temporomandibulare cuprind urmatoarele:
- muscatura sau mestecat dificil sau disconfort
- sunete sub forma pocniturilor la deschiderea sau inchiderea gurii
- durere usoara, persistent sau sub forma de crampa la fata
- durere in ureche mai ale matinala
- cefalee mai ales matinala
- pierderea auzului
- migrena mai ales matinala
- durere de mandibula sau sensibilitate, tinitus
- durere de gat sau umar
- reducerea capacitatii de a deschide gura.
Tulburarile dintilor pot contribui la sindrom. Afectarea mobilitatii dentare si pierderea dintilor poate fi cauzata de distrugerea osului de sustinere si de fortele puternice plasate asupra dintilor. Miscarea dintilor afecteaza modul in care acestia i-au contact unul cu altul cind se inchide gura iar relatia generala dintre dinti, muschi si articulatii poate fi alterata. Pulpita, inflamatia pulpei dentare este un alt simptom care poate rezulta din eroziunea excesiva a suprafetelor. Poate cel mai important factor este modul in care dintii se intilnesc: echilibrarea fortelor masticatiei si astfel dislocarea condilului. Multe persoane raporteaza sindromul dupa efectuarea unei extractii dentare.

Diagnostic: Studii de laborator:
Nu exista studii de laborator specific care sa indice sindromul articulatiei temporomandibulare totusi acestea ajuta la excluderea altor afectiuni:
- hemoleucograma complete daca se suspecteaza infectia
- evaluarea acidului uric daca se suspicioneaza guta
- se verifica nivelul calciului, fosfatului sau fosfataza alcalina daca se indica o boala osoasa
- creatinina serica si creatinin fosfokinaza sunt indicatori ai bolii muscular
- rata de sedimentare a eritrocitelor daca se suspecteaza arterita temporala si factorul reumatoid daca se suspecteaza arterita reumatoida.

Studii imagistice:
Acestea nu sunt in general indicate in afectiune decit daca se suspecteaza o fractura. Se poate decela o fractura, o osteoartrita sau dezlocuirea discului articular. Radiografia plana poate demonstra miscarile anormale. Scanarea CT poate arata detalii ale oaselor.

Testul trigemenului: ramura auriculotemporala a nervului trigemen inerveaza sensorial articulatia. Un bloc nervos diagnostic al nervului auriculotemporal poate fi de ajutor in diferentierea originii durerii din capsula articulara temporomandibulara. Se face blocul nervos cu anestezie iar daca pacientul nu acuza ameliorarea durerii se considera alta cauza a durerii orofaciale.

Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: infectiile dentare, dislocarea mandibulei, fracturile mandibulei, migrena, miopatiile, otita medie, sinuzita, arterita temporal, boala Lyme, nevralgia de trigemen, guta si pseudoguta, afectiunile parotidiene.

Tratament: - Restaurarea suprafetelor de ocluzie dentara: Daca suprafetele de ocluzie dentara sau structurile de sustinere au fost lezate datorita neglijentei, boala periodontala sau traumei ocluzia corecta trebuie refacuta. Pacientii cu coroane trebuie verificati pentru o inaltime inadecvata a lucrarii dentare care poate sa determine alinierea anormala a dintilor. Refacerea alinierii dintilor reduce simptomele sindromului articulatiei temporomandibulare pentru unii pacienti.
Aparatoarele dentare de noapte reduc bruxismul la unii pacienti si previn pierderea smaltului dentar.
- Ameliorarea durerii: In timp ce analgezicele conventionale cum este paracetamolul sau antiinflamatoriile nonsteroidiene aduc ameliorarea initiala pentru unii pacienti, durerea este mai mult neurologica si astfel nu raspunde la aceste medicamente. Un al abord este modificarea durerii prin folosirea de antidepresive triciclice care au proprietati antimuscarinice (amitriptilina sau mai putin sedative nortriptilina) se dovedesc in general a fi mai eficiente. Biofeedback-ul folosind electromiografia este de ajutor in echilibrarea acestor muschi. Se foloseste o oglida cu o linie vertical pe mijloc. Se relaxeaza mandibula prin expir. Se observa mandibula relaxindu-se la mijloc. Se practica respiratia si relaxarea zilnic folosind oglinda. Cand mandibula se deschide la mijloc simptomele diminua.
- Abordul pe termen lung: S-a sugerat ca inainte de programarea la un dentist medical va cauta obiceiuri parafunctionale declansatoare la pacient. Corectarea oricaror discrepante de la normal poate fi apoi tinta terapiei. Pacientii pot folosi un instrument de biofeedback pentru noapte pentru a-i ajuta sa-si modifice obicierurile mandibulare parafunctionale care au loc in somn. In plus exista diferite modalitati de tratament cu un dentist experimentat pentru ameliorarea simptomelor si ameliorarea functiei mandibulare.
Acestea cuprind urmatoarele:
- ajustarea manuala a muscaturii prin alinierea constienta a dintilor
- biofeedback nocturn pentru obiceiurile parafunctionale
- repozitionarea mandibulei prin terapie miofunctionala
- stomatologie reconstructive
- ortodontica, artrocenteza (irigarea articulatiei)
- repozitionarea chirurgicala a mandibulelor pentru a corecta malformatiile congenital cum este prognatismul si retrognatismul
- reinlocuirea articulatiei temporomandibulare sau a discului cu implanturi
- hipnoterapia pentru controlul durerii.
- Eliminarea obiceiurilor parafunctionale: Implica un examen fizic atent. Istoricul medical trebuie condus pentru a pune in evidenta durata bolii si a simptomelor, tratamentele anterioare si efectele lor, istoricul de trauma facial si cautarea de obiceiuri care au declansat simptomele. Se cauta scrasnirea din dinti, onicofagia, muscarea buzelor sau a limbii sau pozitionarea mandibulei inferioare in muscatura dinte la dinte. Toate cele mai de sus intend muschii masticatori si determina durere articulara. Palparea acestor muschi determina un raspuns dureros.
Tratamentul este orientat in eliminarea acestor obiceiuri, terapia fizica a muschilor masticatori si ameliorarea pozitiei anormale a capului si gitului. Se va purta un dispozitiv de biofeedback noaptea pentru a ajuta pacientii sa se antreneze a evita obiceiurile parafunctionale.
- Terapia chirurgicala: Incercarile din ultima decada de a dezvolta tratamente chirurgicale bazate pe RMN si CI primesc mai putina atentie. Aceste tehnici sunt rezervate cazurilor recalcitrante in care alte posibilitati terapeutice nu dau rezultate. Protocoalele de exercitii fizice, controlul obiceiurilor si biofeedback-ul sunt prima linie de actiune lasind ca ultima decizie chirurgia orala. O optiune pentru chirurgia orala este de a manipula mandibula sub anestezie generala si a spala articulatia cu solutie salina antiinflamatorie intr-o procedura cunoscuta drept artrocenteza. In unele cazuri poate reduce procesul inflamator.
- Dislocarea mandibulei: Mandibula se poate disloca daca o persoana deschide gura prea larg, mai ales cand incearca sa deschida gura in efortul de a intinde muschii faciali si a ameliora tensiunea musculara in cazul in care masele de minte erup. De asemeni mandibula poate aluneca daca o persoana doarme pe lateral in pozitia embrionara.
- Modificarea dietei alimentare: Pacientii trebuie sa manince alimente moi si sa evite obiceiurile cum este mestecatul excesiv de guma. Compresele calde si reci trebuie folosite noaptea alaturi de masajul gentil al zonei.
- Terapia galvanica: Unii pacienti gasesc benefica terapia ultrasonica. Aceasta aduce caldura profunda in zona de sensibilitate si poate ameliora simptomele. Stimularea electrogalvanica de inalt voltaj este folosita uneori pentru a reduce spasmul muscular.
Prognosticul afectiunii este ameliorat cu diagnosticul precoce. Tulburarile progreseaza frecvent la un status cronic. Unele cazuri pot fi autolimitante. Pacientii cu simptomatologie a urechii tind sa prezinte o evolutie prelungita a bolii. Este important controlul durerii. Pacientii vor fi educati sa aplice caldura umeda pe zona afectata pentru nu mai mult de 15 minute la aplicatie. Bruxismul trebuie evitat. Stresul joaca un rol major in boala.

Meralgia parestezica - sindromul Bernhardt-Roth

Meralgia parestezica sau sindromul Bernhardt-Roth reprezinta o mononeuropatie dureroasa a nervului cutanat femural lateral. Se manifesta prin durere si senzatie de iritare resimtita pe fata anteriolaterala a coapsei. Este datorata compresiei locale a nervului la trecerea linga ligamentul inghinal lateral. Rar poate avea alte etiologii precum trauma directa, leziunile de intindere sau ischemia. Istoricul clinic si examinarea sunt de obicei suficiente pentru a pune diagnosticul. Totusi acesta poate fi confirmat prin studii de conducere nervoasa.
Un pacient care prezinta meralgie parestezica idiopatica sau datorata unei leziuni mecanice poate descrie parestezii sau diestezii pe distributia cutanata a nervului. Paresteziile sunt senzatii anormale percepute drept furnicaturi, amorteli, arsuri, prurit, senzatie de frig sau caldura si care sunt declansate de stimularea cutanata fizica evidenta. Diesteziile reprezinta perceptii distorsionate ale stimulilor tactili sau durerosi. Modificarile posturii pot determina un discomfort. Aceste simptome pot dispare si reapare.

Tratamentul este de obicei conservativ. Inlaturarea cauzei compresiei este cea mai buna terapie. La unii pacienti scaderea in greutate si renuntarea la hainele strimte este suficienta terapeutic. Cei mai multi pacienti cu meralgie parestezica au simptome usoare care raspund la terapia conservativa. Cind durerea este severa se poate opta pentru un bloc nervos focal la ligamentul inghinal alaturi de lidocaina si corticosteroizi. Aceasta terapie ar trebui sa amelioreze temporar simptomele pentru citeva zile pina la saptamini. Medicamentele pentru durerea neurogena cum este carbamazepina sau gabapentinul nu sunt de ajutor. Daca leziunile nervului nu sunt severe conditia se poate vindeca spontan. Paresteziile se rezolva lent in timp dar amorteala in distributia nervului poate persista.

Prognosticul depinde de etiologia leziunii nervului cutanat femural lateral. Meralgia parestezica simpla determinata de leziunile mecanice benigne externe se remite spontan. Pentru cei mai multi pacienti aceasta conditie este autolimitanta iar prin educatie medicala pacientii invata sa tolereze simptomele si sa-si modifice activitatea evitind astfel interventia chirurgicala si tratamentele agresive.

Patogenie
Conditiile metabolice cum sunt diabetul, alcoolismul si afectiunile tiroidiene pot contribui la dezvoltarea unei neuropatii a nervului cutanat femural lateral si a altor nervi. In cele mai multe cazuri etiologia meralgiei parestezice implica presiune excesiva asupra nervului la diferite localizari de incarcerare. Presiunea se poate datora cauzelor interne cum sunt obezitatea, sarcina sau tumorile pelvine.
Exista o incidenta ridicata a obezitatii la pacientii cu meralgie parestezica care sugereaza puternic ca aceasta este un factor de risc independent. Alternativ cauzele externe precum centurile si corsetele in talie pot determina conditia. Nervul poate fi lezat iatrogen prin trauma locala in timpul procedurilor chirurgicale. Reconstructia soldului, grefarea crestei iliace osoase, apendicectomia, disectia nodulilor limfatici inghinali, bypass-ul aortofemural, chirurgia uterina, cezariana si interventia pe cvadricepsi pot fi implicate cauzativ in meralgia parestezica.

Dea lungul traiectului sau nervul cutanat femural lateral este vulnerabil la compresie in diferite locuri. Nervul iese din muschiul psoas, se intersecteaza cu ligamentul inghinal, ocoleste spina iliaca superioara anterioara si iese prin fascia lata. Meralgia parestezica apare cel mai adesea prin compresia nervului in pelvis.

Leziunile periferice ale nervului sunt descrise in termeni dependenti de natura leziunii si de prognosticul asociat. O forta de compresiune determina o leziune neuropraxica a nervului caracterizata de pierderea mielinei fara a afecta axonul sau teaca axonala. Leziunile neuropraxice au cel mai bun prognostic si se pot vindeca in citeva ore pina la lun, in functie de severitate. Pierderea axonului sau a tecii acestuia constituie leziuni nervoase mult mai severe si un prognostic mai nefavorabil pentru vindecar, deoarece nervul sufera degenerare waleriana sau distructia fibrelor nervoase distal de locul leziunii.
Daca leziunea implica doar axonii si evita teaca axonala pacientul se poate vindeca lent. Daca teaca axonala este afectata prognosticul pentru vindecarea spontana este nefavorabil. Cel mai adesea fortele compresive tind sa determine leziuni neuropraxice iar ameliorarea acestora initiaza procesul de vindecare.

Factori de risc: -sarcina, hainele strimte si obezitatea predispun la compresia nervului la ligamentul inghinal
-pozitia fetala a adultului adoptata pentru perioade prelungite
-diabetul zaharat
-incarcerarea nervului prin neoplasme, hemoragii continute de muschiul iliopsoas.

Cauze:

Trauma: -compresia acuta a nervului la ligamentul inghinal prin decelerari rapide din accidentele de masina
-fractura pelvina.
Iatrogene:
-grefarea osului crestei iliace
-osteotomia pelvina
-operatiile din insuficienta acetabulara
-disectia nodulilor limfatici inghinali
-apendicectomia, histerectomia abdominala totala.
Retroperitoneale subacute mecanice:
-invazia tumorala, hemoragia, abcesul.
Obstetrice/ginecologice:
-endometrioza-durerea apare si dispare o data cu menstrele
-compresia fetala din trimestrul doi si trei de sarcina.
Compresie cronica sau intindere a ligamentului inghinal:
-purtarea de centuri, obezitatea, ascita
-compresia radacinilor nervoase L2-3
-radiculopatiile multiple, diabetul, herpes zoster.

Semne si simptome

Meralgia parestezica reprezinta o conditie comuna dar nerecunoscuta manifestata prin durere, amorteli si furnicaturi in partile anterioare si laterale ale coapsei. Boala este cauzata de incarcerarea nervului femural cutanat lateral cu aparitia durerii si a anomaliilor senzoriale in coapsa anterolaterala. Nervul femural cutanat lateral este pur senzitiv care primeste inervatia de la radacinile lombare L2-3 si include fibrele sudomotorii. Modificarile sudomotorii cum este transpiratia moderata pe teritoriul de distributie a nervului pot fi evidente desi sunt neobisnuite. Deoarece nervul este pur senzitiv nu sunt prezente modificari reflexe sau motorii.
Este important istoricul medical si chirurgical pentru a diagnostica corect meralgia parestezica. Examenul fizic la pacientii cu meralgie parestezica este remarcabil pentru descoperirea sensibilitatii alterate in coapsa anterolaterala incluzind durerea, furnicaturile, hiposensibilitatea si arsurile. Tipic simptomele debuteaza insidios si nu se extind sub genunchi. Durerea tinde sa fie ascutita sau arzatoare dar poate fi sub forma de crampe. Pacientul poate aborda pozitii anormale sau miscari care contribuie la simptomatologie. Pozitia bipeda prelungita sau adoptarea pozitiei bipede dupa o perioada de sezut agraveaza simptomele. Examenele functiei motorii si a reflexelor sunt normale. Daca pacientul prezinta slabiciune motorie sau durere de spate trebuie suspectate alte diagnostice deoarece nervul cutanat femural lateral este pur senzitiv. Punctele dureroase, radiculopatia lombara, plexopatia si patologia soldului se pot manifesta similar cu meralgia parestezica.

Diagnostic

Studii de laborator:
Evaluarea de laborator pentru diabet si afectiuni tiroidiene poate si indicata in unele cazuri.
Studii imagistice:
Acestea nu aduc nici un beneficiu in diagnosticul conditiei. Daca se suspecteaza o fractura sau o masa tumorala drept cauzativa se poate recomanda imagistica.
Evaluarea electrodiagnostica cuprinzind electromiografia si studiile de conducere nervoasa nu sunt necesare de obicei dar pot fi de ajutor pentru examenul fizic si anamneza in confirmarea diagnosticului de meralgie parestezica si stabilirea unui prognostic. Testele de conduce nervoasa ajuta la determinarea severitatii leziunilor nervoase prin compararea rezultatului cu valorile standard si cu cele ale membrului opus. Cu cit amplitudinea este mai mica fata de membrul opus cu atit disfunctia este mai mare.

Tratament
Tratamentul pentru meralgia parestezica este directionat spre identificarea si ameliorarea fortelor de compresie asupra nervului cutanat femural lateral. O centura sau corset, hainele strimte pot induce simptomele. La pacientii obezi scaderea in greutate este extrem de benefica. Pacientii trebuie preveniti asupra efectelor adoptarii unor pozitii prelungite care cresc presiunea asupra nervului. Modalitatile conservative precum aplicarea de gheata, caldura locala si stimularea electrica pot fi folosite pentru ameliorarea durerii.
In multe cazuri nervul se vindeca spontan daca compresia este ridicata. Daca simptomele continua se pot indica antiinflamatorii nesteroidiene, injectiile locale si alte modalitati nonchirurgicale. Daca aceste metode esueaza chirurgia poate fi o optiune. Decizia de a interveni chirurgical depinde de extinderea si natura simptomelor. Neuroliza cu transpozitia nervului si transectiune nervului sunt cele mai efectuate proceduri chirurgicale pentru meralgia parestezica.
Meralgia parestezica este o conditie benigna. La pacientii tratati conservativ complicatiile sunt limitate la simptomele persistente in ciuda tratamentului. In aceasta conditie patologica nu trebuie sa apara slabiciunea musculara sau dizabilitatile motorii. Complicatiile chirurgicale cuprind singerarea si infectia, totusi anestezia permanenta a coapsei anterolaterale este o consecinta frecventa a transectiei. Se pot dezvolta neuroame. Administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene poate determina ulceratii gastrointestinale, altera functia renala si hepatica si exacerba hipertensiunea. Medicatia anticonvulsivanta poate precipita onvulsiile, determina oboseala exagerata. Efectele comune ale antidepresantelor triciclice sunt gura uscata si retentia urinara.

BIBLIOGRAFIE / RESURSE:

AUTOR: Dr. Simona Stiuriuc, 20-12-2009.