Secrete.

Se afișează postările cu eticheta Sanatate:. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sanatate:. Afișați toate postările

vineri, 8 iulie 2011

Bolile după grupele de sânge

Bolile după grupele de sânge

de Elena Şerban
În urma mileniilor de evoluţie, grupele sangvine umane s-au împărţit în patru tipuri: A, B, AB şi 0. Cei care diferenţiază o grupă sangvină de o alta sunt antigenii (elemente ale sistemului imunitar de apărare) de pe suprafaţa celulelor roşii. Fiecare dintre acestea are propriile slăbiciuni din punct de vedere al predispoziţiei pentru anumite boli. Aceasta este concluzia unui studiu prezentat la sfârşitul lunii februarie.
Grupa 0 - Risc mare de obezitate şi infertilitatePersoanele care au grupa sangvină 0 prezintă un risc de infarct mult mai scăzut. De asemenea, aceste persoane au cel mai mic risc de a muri de malarie, comparativ cu celelalte. Însă, sunt mai vulnerabile în faţa holerei şi a ulcerelor stomacale cauzate de virusuri şi de bacterii. Cei care au grupa 0 sunt cel mai puţin expuşi în faţa riscului de a se îmbolnăvi de cancer, însă sunt mai vulnerabili în faţa norovirusurilor, care pot cauza infecţii ale stomacului cu caracter letal, prin vărsături şi diaree cronice.
Savanţii danezi au descoperit că bărbaţii cu grupa 0 care sunt expuşi în mod constant agenţilor poluanţi la locul de muncă se confruntă cu un risc semnificativ mai mare de obezitate. Autorii studiului, medici de la Spitalul Universitar Bispebjerg, din Copenhaga, sunt de părere că poluarea declanşează o reacţie inflamatorie cronică în organismul acestor bărbaţi, care îi face să devină supraponderali sau obezi.
Un alt studiu, efectuat pe 560 de femei care urmau tratamente de fertilitate, a scos în evidenţă faptul că pacientele cu grupa 0 prezintă un risc de două ori mai mare de a avea un număr mai mic de ovule viabile, dar şi o calitate mai scăzută a ovulelor, acest aspect afectându-le serios şansele de a rămâne însărcinate.
Dacă vor să slăbească, persoanele cu grupa 0 trebuie să mănânce carne şi să se abţină de la produse lactate şi de la cereale.
Grupa A - Predispoziţie la cancer gastricÎn ceea ce îi priveşte pe oamenii a căror grupă sangvină este A, ei au un factor de risc sporit în apariţia cancerului gastric. Femeile cu grupa A par să fie mai bine protejate în faţa riscului de scădere dramatică a numărului de ovule viabile o dată cu înaintarea în vârstă. De altfel, în rândul acestor femei sunt cele mai multe mame în vârstă.
Pentru a slăbi, persoanelor cu grupa A li se recomandă o dietă vegetariană. Dacă aleg alte metode, eforturile lor vor fi aproape zadarnice.
Grupele AB şi B - În pericol de tumori ovariene şi pancreaticeStudiile au evidenţiat faptul că femeile cu grupele AB şi B prezintă un risc crescut de a dezvolta un cancer ovarian. Există şi anumite îngrijorări ale specialiştilor în legătură cu posibilitatea ca grupa AB să fie vinovată de dublarea sau chiar triplarea riscului pentru femeile însărcinate de a suferi de o maladie sangvină ce are potenţialul de a deveni letală, denumită preeclampsie. Această descoperire ar putea fi utilizată în viitor pentru a le identifica pe acele femei expuse celor mai mari riscuri.
Autorii altor studii au descoperit că persoanele cu grupele sangvine AB şi B prezintă un risc mult mai mare de a suferi de cancer pancreatic.
Alimentele care trebuie evitate, deoarece favorizează creşterea în greutate pentru grupa AB, sunt: carnea roşie, fasolea, seminţele, porumbul şi grâul. Printre alimentele care favorizează pierderea kilogramelor în plus se numără: fructele de mare, peştele, lactatele şi legumele verzi.

Un criteriu la angajare

Japonezii sunt foarte atenţi la grupele de sânge, iar acest lucru a captat atenţia maselor încă din cel de-Al Doilea Război Mondial. Atunci erau organizate batalioane în funcţie de grupele de sânge ale soldaţilor. Ideea a reapărut în anii ‘70 şi specifica următoarele: persoanele cu grupa sangvină A sunt emotive, dar neliniştite, cele cu grupa B sunt expansive, dar concentrate, cele cu grupa 0 sunt sociabile, dar încăpăţânate, iar cele cu grupa AB sunt pasionate de artă, dar şi imprevizibile. Chiar şi în prezent, grupa de sânge reprezintă un argument la angajare. Şi în grădiniţe, copiii sunt împărţiţi pe grupe în funcţie de acest criteriu. De asemenea, agenţiile matrimoniale oferă clienţilor lor teste de compatibilitate în funcţie de grupa sangvină.
Important! Există diete recomandate în funcţie de grupele de sânge, însă acestea nu sunt încurajate de specialişti, care avertizează că renunţarea la un anumit segment de alimente nu este o idee bună, deoarece poate conduce la apariţia unor carenţe importante, precum cea de calciu. Atenţionarea a fost dată după ce un număr din ce în ce mai mare de persoane încearcă să slăbească urmând astfel de regimuri. Printre cele mai entuziaste susţinătoare ale acestora sunt cântăreaţa Cheryl Cole şi actriţa Elizabeth Hurley .

Mucegaiul, duşmanul sănătăţii

Mucegaiul, duşmanul sănătăţii


Mucegaiul e o ciupercă moale, spongioasă, de culoare albă, verzui-violacee sau neagră. Acesta se dezvoltă în locurile neaerisite şi întunecoase, unde persistă o atmosferă caldă şi umedă, sau în zonele de evacuare a apei din băi. Pe lângă aspectul extrem de neplăcut, această ciupercă este şi dăunătoare sănătăţii, aşa că ar fi bine să luaţi măsuri pentru îndepărtarea ei de urgenţă din casele şi birourile dumneavoastră, eventual şi pentru prevenirea apariţiei acesteia.
Îndepărtaţi-l instalând un dezumidificator în casăÎn primul rând, verificaţi sistemul sanitar, deoarece un robinet care picură şi o ţeavă fisurată sunt suficiente pentru a dezvolta în baie umezeala şi, ulterior, mucegaiul. Dacă în baie nu există geam e ideal să puneţi un ventilator, pentru a asigura aerisirea permanentă. O altă soluţie ar fi să instalaţi un dezumidificator, pentru a scăpa de aburi cât mai repede după ce faceţi duş. Dacă nici acesta nu face faţă, ştergeţi faianţa şi perdeaua de duş de fiecare dată după ce vă faceţi baie şi fiţi atenţi la covoraşele decorative de cauciuc, care pot ascunde sub ele adevărate focare de mucegai. În popor se spune că dacă pulverizaţi pe aceste suprafeţe o soluţie în părţi egale de apă şi oţet problema va dispărea.
Clorul dezinfectează şi omoară bacteriileExistă în comerţ şi soluţii speciale antimucegai, pe care le puteţi găsi în magazine şi pe care le puteţi folosi înainte de a zugrăvi. În ceea ce priveşte mucegaiul de pe peretele camerelor, instalaţi şi în acestea dezumidificatoare şi deschideţi larg geamurile. De asemenea, puteţi pulveriza pe pereţi o soluţie formată din hipoclorit de sodiu şi apă şi apoi ştergeţi bine de tot cu un prosop. Eventual repetaţi procedura încă o dată, dar dacă tot persistă e necesar să luaţi o probă şi s-o duceţi la laborator. Nici podeaua din lemn nu va scăpa de această primejdie în cazul în care „duşmanul” reuşeşte să pătrundă în casă. Aşadar, mucegaiul de pe parchet poate fi curăţat dacă folosiţi apă, detergent pentru lemn şi puţin clor. Acesta din urmă dezinfectează şi omoară bacteriile, împiedicând dezvoltarea ulterioară a acestei ciuperci saprofite. Atenţie însă! Nu-l folosiţi în cantităţi mari, pentru că poate afecta lacul şi calitatea lemnului.
Oţetul şi boraxul vă pot fi de ajutorŞi uleiul din arbore de ceai poate fi o soluţie pentru această problemă. El are un miros puternic, dar acţionează împotriva diferitelor tipuri de fungi. Iată cum trebuie să procedaţi: amestecaţi două căni cu apă şi o linguriţă cu ulei din arbore de ceai şi puneţi soluţia într-un recipient din sticlă, pe care o veţi folosi ulterior la curăţat. Şi oţetul şi boraxul vă pot fi de ajutor. Puneţi o cană cu borax (borat de sodiu) peste trei litri de apă, amestecaţi bine şi apoi aplicaţi pe suprafeţele afectate, curăţând cu o perie tare.
Şi maşina de spălat este „atacată”Dacă nu sunteţi atenţi şi nu luaţi măsuri din timp, mucegaiul poate pune stăpânire şi pe obiectele din casă. Prima „atacată” poate fi maşina de spălat. Aşadar, dacă simţiţi un miros greu atunci când o deschideţi nu vă îndoiţi că aceasta poate fi cauza, iar motivul este cât se poate de simplu: după fiecare spălare, în cuva în care se pun detergenţii şi balsamul încă mai rămâne puţină apă care, în timp, se poate transforma în mucegai. De aceea, e ideal ca după fiecare spălare să scoateţi cuva, să o curăţaţi bine şi apoi să o ştergeţi cu un prosop uscat. Dacă nu o puteţi desface ca să o curăţaţi aşa cum trebuie, indicat e să o puneţi într-un lighean cu apă fierbinte, pentru ca toată mizeria să se descompună şi să iasă din aceasta. De asemenea, e extrem de important să nu lăsaţi rufele ude în interior. Eventual, programaţi maşina la temperatura maximă şi lăsaţi-o să spele goală, fără haine în ea, pentru a se curăţa. Un alt lucru esenţial este utilizarea clorului. Aşadar, atunci când spălaţi rufe albe la programe ce permit adăugarea clorului nu ezitaţi să o faceţi, deoarece acesta este un excelent inamic al mucegaiului.
Goliţi rezervorul fierului de călcat după fiecare utilizareŞi fierul de călcat vă poate da bătăi de cap. Pentru a evita însă acest lucru, e necesar ca după fiecare utilizare să goliţi rezervorul de apă, pentru ca acesta să se poată usca. În caz contrar, se poate forma mucegai şi în acest loc, din cauza umidităţii. Atenţie însă! Apa e de obicei fierbinte după utilizarea aparatului, aşa că fie aşteptaţi întâi câteva minute, ca să se răcească şi să o scoateţi, fie folosiţi programul cu abur până la epuizarea lichidului. Ideal ar fi să puneţi în fierul de călcat apă distilată sau purificată, deoarece este mai bună decât cea de la robinet.

„Produce de la simple alergii la afecţiuni pulmonare grave“

Pe lângă aspectul extrem de neplăcut şi mirosul înecăcios, mucegaiul poate fi cauza unor probleme serioase de sănătate. Roxana Nemeş (foto), medic pneumolog, ne-a spus care sunt riscurile convieţuirii în aceeaşi casă cu această ciupercă. „Aerul pe care-l respirăm conţine multe substanţe cu material toxic: substanţe volatile, praf, mucegaiuri şi altele. Sporii de mucegai obişnuit vehiculat prin aer pot produce de la simple alergii la afecţiuni pulmonare grave, de exemplu aspergiloza pulmonară diseminată”, ne-a declarat medicul. Mucegaiurile iubesc locurile umede: vegetaţia udă, băile şi pivniţele, dar pot fi la fel de bine prezente în carpete sau în tapiserii. „Expunerea la mucegaiuri poate înrăutăţi afecţiunile respiratorii cronice preexistente, cum ar fi astmul bronşic. Simptomele pot varia de la o persoană la alta şi pot fi cauzate atât de expunerea accidentală sau intempestivă la sporii de mucegai, cât şi de vehicularea de fân mucegăit sau excremente de păsări. Cele mai frecvente simptome sunt: tusea iritativă, uneori până la expectoraţie sangvinolentă, senzaţia de lipsă de aer (dispnee), respiraţie şuierătoare şi durere toracică. Mai poate apărea şi senzaţia de nas înfundat sau strănutul frecvent. În aceste situaţii e necesar să vă adresaţi în timp util medicului specialist, pentru a grăbi diagnosticarea”, a încheiat specialista.
De reţinut! Chiar dacă păstrează căldura în casă, termopanele au şi ele partea lor de vină în apariţia mucegaiului, deoarece aerul nu mai poate circula atunci când ferestrele sunt închise.