Secrete.

Demonologie...

Despre demoni

Îngerii răi sau demonii sunt fiinţe personale şi reale, ca şi îngerii buni. La început au fost îngeri buni, dar folosindu-se rău de libertatea lor, şi răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, din mândrie, au fost izgoniţi din cer. Numărul lor este foarte mare. Unii dintre demoni sunt în iad, alţii pe pământ, unde ispitesc pe oameni şi alţii sunt în văzduh.
Despre aceştia, Sf. Antonie cel Mare, care avea capacitatea duhovnicească de a-i vedea, spune că „roiesc în jurul nostru ca păsările prin aer".
Demonii se mai numesc diavoli, draci, duhuri rele etc. Căpetenia lor este Lucifer sau Satan.
Nici lumea demonică nu este o lume haotică, ci foarte bine organizată. Dar numai în scopuri rele, căci demonii nu mai sunt capabili de lucruri bune.
Căderea lor a fost înainte de facerea omului, deoarece Adam a căzut din ascultare prin ispitirea lui Satan. „Voi sunteţi fii ai diavolului, le zice Mântuitorul fariseilor, acela de la început a fost ucigător de oameni şi în adevăr n-a stat" (Ioan 8, 44). Ei au şi acum firea-îngerească, dar sunt lipsiţi de har. Demonii „cred în Dumnezeu şi se cutremură" (lacov 2, 19), dar nu-L mai pot iubi.

Demonii au mare înrudire cu nălucirea sau imaginaţia păcătoasă, cu pofta iraţională şi cu mânia dobitocească. Cu acestea ispitesc apoi şi ei pe oameni. Sf. Petru arată că „Diavolul umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită" (/ Petru 5, 8). Iar Sf. Teofan Zăvorâtul spune: „Una din viclenele curse ale vrăjmaşului este să se ascundă pe sine, adică să-1 încredinţeze pe păcătos că el nu există, în urma cărui fapt el face ce vrea în sufletul păcătos".
Diavolul nu e, deci, cum au afirmat unii, o iluzie a timpurilor vechi şi întunecate sau o reprezentare sau personificare sensibilă a răului care izvorăşte din om, ci are o existenţă reală şi incontestabilă.
Noul Testament vorbeşte foarte des de acţiunea răufăcătoare a demonilor asupra oamenilor. D& aceea, Mântuitorul a luptat tot timpul cu ei, izgonind duhurile rele din demonizaţi şi limitându-le acţiunea prin puterea crucii   .
Demonii stăpânesc pe oameni prin tot felul de patimi, şi duc o susţinută acţiune de a-i îndepărta de Biserică şi de citirea cărţilor sfinte. Puterea lor nu trebuie supraevaluată, dar nici neglijată. Fără ajutorul lui Dumnezeu omul nu le poate sta împotrivă.
Faptul că însuşi Adam a fost înşelat de Satana, în rai fiind, arată că lupta noastră cu vrăjmaşii nevăzuţi este o realitate spirituală extrem de dificilă şi actuală.
în acest context, un rol foarte negativ îl are drăcuitul. Şi nu puţine sunt cazurile când s-a descoperit că lucrurile date diavolului prin cuvânt, trec în mod real, dar nevăzut, sub stăpânirea acestuia.
Fiind fiinţe spirituale şi raţionale, demonii posedă o incredibilă energie de amăgire, influenţând mai ales imaginaţia şi gândurile omului. Genialul scriitor-psiholog Dostoievski, descriind, în romanul Fraţii Karamazov, coşmarul lui Ivan Karamazov, după uciderea de către Smerdeakov a tatălui său Fiodor Karamazov, vorbeşte de apariţia unui „musafir nedorit" ce i-a intensificat mustrările de conştiinţă până la nebunie. „Musafirul nedorit", care este zugrăvit ca o fiinţă reală, independentă de persoana lui Ivan Karamazov, îi spune la un moment dat acestuia: „Deşi sunt halucinaţia ta, dar, ca într-un coşmar, eu îţi spun lucruri originale, care nu ţi-au venit până acum în minte, aşa încât ele nu mai repetă deloc gândurile tale".
Demonii au un mare volum de cunoştinţe din toate domeniile, deci şi cunoştinţe religioase, ştiu Sfânta Scriptură şi multe alte cărţi pe de rost, cunosc şi pot vorbi în toate limbile şi dialectele pământului şi pot reproduce cu lux de amănunte toate momentele din viaţa noastră, a strămoşilor noştri, precum şi din istoria lumii,
Din acestea putem înţelege capacitatea lor de a se folosi de tot felul de evenimente şi oameni din trecut, în vederea alimentării unor practici oculte, ca necromanţia, spiritismul etc, sau a unor teorii, dezastruoase din punct de vedere spiritual, precum este cea a reîncarnării. Lucrarea lor malefică a însoţit lumea încă de la creaţie. Astăzi demonii îşi fac simţită prezenţa în diverse cazuri de demonizări, crime, practici oculte, mişcări sectare etc.
Cele mai multe manifestări demonice din zilele noastre sunt trecute la rubrica „fenomene paranormale" şi sunt privite de mulţi oameni fără nici un discernământ. Una din consecinţele negative ale secularizării vieţii religioase a fost şi aceea că omul modern a pierdut înţelegerea şi urma duşmanului său necruţător, adică a pierdut capacitatea de a mai surprinde amăgirile demonice şi de a lupta cu ele.
Sfinţii, însă, tocmai aici îşi concentrau toate energiile lor duhovniceşti şi, ajutaţi de harul dumnezeiesc, biruiau ispitele şi amăgirile demonice. De aceea, vieţile sfinţilor ne oferă, pe de o parte, tabloul celor mai înalte trăiri creştine care se împleteau cu lucrarea directă şi de multe ori văzută a îngerilor, iar pe de altă parte, imaginea celor mai grozave încrâncenări şi sfâşieri sufleteşti, cauzate de atacurile necruţătoare ale demonilor. Dar prin harul lui Dumnezeu sfinţii au biruit şi numai aşa au ajuns ei la măsura frumuseţii şi demnităţii omului „gândit" de Dumnezeu în planul Său providenţial. 

Sursa: http://www.sf-ilie-tabaci.go.ro/Invataturi/Religia%20ortodoxa/credinta/despre_demoni.htm





Expresia sacrului şi topografia infernală în cântul VI al Eneidei (6)



Vârsta de aur  a lui Hesiod, vârsta lui Cronos, vârsta preculinară şi presacrificială, vârsta “vegetariană” reprezintă pentru o parte a tradiţiei, deopotrivă şi vârsta antropofagiei şi a jertfelor omeneşti. Absenţa pământului cultivat aduce după sine o alta: cea a consumării cărnii animalelor jertfite, care, la Hesiod, e legată de agricultură. Un singur arbore specific omenesc apare totuşi în Odiseea – este vorba de măslin, arborele din care Ulise şi-a meşterit patul, punctul fix al casei. Măslinul este prezent şi-i aduce chiar în mai multe rânduri izbăvire, dar sub o formă mobilă: cea a ţepuşei cu care Ulise străpunge ochiul ciclopului.Sacrificiul oferit morţilor după instrucţiunile Circei şi cu mieii pe care ea i-a dat lui Ulise -sacrificiu adus într-un bothros şi menit să-i hrănească pe morţi cu sânge – este perfect opus unui sacrificiu obişnuit, menit să-i hrănească pe cei vii; tot aşa şi sacrificiul pe care Ulise i-l făgăduieşte lui Tiresias la întoarcere – o vacă stearpă şi un berbec negru43.
Sacrificiul este deopotrivă semnul crizei şi instrumentul soluţionării ei. În Itaca, dacă ne limităm la criteriul întrebuinţării verbelor hiereuo, spendo, toată lumea sacrifică peţitorii la fel ca Ulise şi tabăra lui. Dacă însă urmărim textele în care se adresează cu precizie zeilor, constatăm că pretendenţii nu sacrifică. Alcinoos spune că feacii când aduc jertfe zeilor, iar acestea sunt constituite din hecatombe fastuoase, zeii se alătură oamenilor şi împart hrana. Astfel de ospeţe comune nu au însă nici o legătură comună cu sacrificiul normal care, dimpotrivă, îi separă pe oameni de zei44. În Odiseea, sacrificiul joacă de două ori rol de criteriu: între oameni şi celelalte fiinţe, el este criteriul umanităţii, între oameni, este un criteriu social şi moral.

Fragmentul final al cărţii a V-a a Eneidei se referă la moartea cârmaciului Palinurus, victima nevinovată sortită să plătească jertfa cerută, dovadă că moartea sa nu e deloc întâmplătoare. Astfel, cartea se încheie într-o atmosferă încărcată de o moarte, aceasta nu pentru că aşa obişnuieşte Vergilius să-şi încheie cărţile, cu o moarte, ci ca să scoată în evidenţă un amestec de viaţă şi de moarte, o îmbinare de bucurie şi suferinţă.
Palinurus era nevinovat.: el era cel care conducea convoiul (princeps ante omnes), ştia că nu te poţi încrede în “falsul zâmbet al mării” (ca şi al vieţii), în valurile liniştite şi în suflările înşelătoare ale vântului şi refuza seducţia Somnului, care luase chipul lui Phorbas, tovarăş al lui, momindu-l să se odihnească. Somnul trebuise să recurgă la ramura muiată în apa Letei, ca să adoarmă pentru totdeauna spiritul lui treaz şi să-l arunce în valuri. Cei mai buni, cei mai devotaţi, ca şi Laocoon în cartea a II-a, contribuie prin jertfa lor la împlinirea destinului. Vergilius foloseşte expresii aproape identice pentru a releva rolul celor două personaje ( II, 40: primus ibi ante omnes; V, 883: princeps ante omnes).
Legenda lui Palinurus era în acelaşi timp şi mijlocul de a eterniza prin poezie o legendă locală; el este un erou eponim: capul Palinurus pe coasta lucaniană, la sud de Velia, vestitul centru pitagoreic, îi poartă numele. Ea ne îndreaptă spre pământul italic, la fel ca alte aluzii din cartea a V-a şi în acelaşi timp spre “Coborârea în Infern”, subiectul cărţii a VI-a, unde Aeneas va întâlni umbra nefericitului pilot. 
 
III.Alte coborâri în Infern
1. Originile Infernului
Infernul nu are act de naştere. Oarecum el este vechi de când e lumea, mai exact de când e răul pe pământ. Victor Kernbach îl explică astfel: “noţiune mitologică frecventă în istoria religiilor, indicând un loc de pedeapsă postumă, fie subteran fie la marginea lumii închipuit ca o arie de retragere a umbrelor tuturor morţilor sau ca un teren de ispăşire a păcatelor din timpul vieţii … Miturile escatologice ale Bibliei se referă, în perioada ebraică timpurie la Sheol, un ţinut subpământean incert, adăpostind umbrele tuturor morţilor, fără criterii selective, care abia mult mai târziu e socotit loc de pedeapsă postumă, dar mai ales în varianta numită Gheena, speculată îndeosebi de creştinismul primitiv, ca loc diriguit de Diavol, în care păcătoşii sunt supuşi focului şi altor suplicii grele…În Hellada, Paradisul ( Câmpiile Elizee ) era unul din etajele lumii infernale a lui Hades, care era înţeles ca un mare regat al morţii în genere nediferenţiat, afară de stratul său inferior, Tartaros, rezervat celor mai ticăloşi muritori … unde detenţiunea nu privează umbrele de a-şi păstra funcţiile şi rangurile din timpul vieţii, chiar în cursul celor mai crunte pedepse …
În cele mai multe religii este un rezultat al concepţiei morale despre o lume duală, o consecinţă a gândirii omeneşti binare, cele două direcţii fiind binele şi răul, afirmaţia şi negaţia, viaţa şi moartea”45.
Primele reprezentări cunoscute ale noţiunii de Infern sunt lipsite de ideea de răspaltă sau de pedeapsă. Infernul este un lăcaş al morţilor, al tuturor morţilor fără deosebire. Formele pe care acesta le îmbracă sunt variate, dar atmosfera pe care o implică este întotdeauna neliniştitoare, căci omul se teme instinctiv de lumea de dincolo.
O curiozitate nemărginită îl împinge de timpuriu pe om să-şi viziteze viitoarea reşedinţă. “ Coborârile în Infern “ figurează printre cele mai vechi texte ale literaturi religioase mondiale, devenind ulterior o temă din ce în ce mai populară. Acest loc va deveni obiectul unor numeroase descrieri precise ce trădează spaima fundamentală a omului în faţa necunoscutului de dincolo de mormânt. De-a lungul secolelor nenumăraţi vizitatori – zei, eroi, persoanje de legendă sau pur şi simplu, oameni dornici să afle ce soartă le este rezervată celor răi, vor dezvălui conţinutul plăsmuirilor lor infernale, dând naştere în imaginaţia oamenilor unor scene cumplite, preferabile totuşi unei nesiguranţe insuportabile.
Este imposibil să stabilim o cronologie a primelor călători în Infern; ele  apar în diferite civilizaţii imediat ce ele ating o anumită maturitate în domeniul moral. Reflectând cultura oamenilor care îl plăsmuiesc, infernul dat la iveală de astfel de călătorii are trăsături originale.
Iată câţiva eroi legendari şi muritori ce au reuşit să pătrundă şi mai ales să se reîntoarcă din Infern: Ghilgameş, eroul care călătoreşte în imperiul subteran în căutarea florii nemuririi sau pentru a afla secretul imortalităţii46, sau alte personaje din mitologia greacă: Ulise, Tiresias, Ahile, Dionysos (în căutarea mamei sale, Semele), Orfeu, Pollux, Hercule şi Tezeu. Dar să ne oprim asupra câtorva dintre ei.

Loredana Moise

Note:
43.Pierre Vidal naquet, Vânătorul Negru, Ed. Eminescu, Bucureşti 1985, p.54
44.Idem, op. cit., p.64
45.Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros, Bucureşti 1995, p.265-266
46.Gheorghe Guţu, Publius Virgilius Maro, Ed. Univers, Bucureşti 1970, p.253

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.