Politica si umanitate
cybershamans-politia karmica a falsilor guru
|
- Vindecatoarea din Teleorman - Trudica Gheorghe
- Why I Hate Religion, But Love Jesus || Spoken Word
- $9,000,000,000,000 MISSING From The Federal Reserve!!!
- DOSARELE SECRETE ALE INCHIZITIEI
- Burrnesha – Femeile barbati din Albania
- ASGARDA
- Amazoanele din Dahomey – cele mai temute femei din istorie
- Scrisoarea deschisă a lui C.T.Popescu catre Traian Băsescu
Posted: 18 Jan 2012 02:55 AM PST
"Nu exista afectiune care sa nu aiba un leac lasat de Dumnezeu pe pamant"
In inima Campiei de Sud, in satul Contesti, traieste una dintre ultimele "doftoroaie" din Romania. O femeie simpla, plina de necazuri si nevoi, dar care are un dar aparte: stiinta tamaduirii cu leacuri populare, preparate dupa retete stravechi, campenesti. Am mers pe urmele ei, in urma zecilor de recomandari venite de la cititori ai revistei, tamaduiti cu retetele ei. Am gasit-o intr-o curte mare, plina de tufe de trandafiri atinsi de brumele toamnei. "Tot ce stiu, am invatat de la tata" - In scrisorile sosite pe adresa redactiei, cititorii nostri afirma ca ati reusit sa-i tratati de boli pentru care mediciinu gaseau rezolvare. De unde ati invatat sa folositi plantele medicinale? - Plantele tamaduitoare le stiu de copila, de cand il insoteam pretutindeni pe tatal meu, care avea darul "atingerii" (o energie vindecatoare), dar si cunostinte vechi, taranesti, despre vindecarea cu plante. Imi era tare drag tata, si mereu imi gaseam de treaba pe langa el, pentru ca avea un fel aparte sa-mi povesteasca despre minunile naturii. Mergeam cu el sa culeaga plantele medicinale de care avea nevoie pentru tratamente si ii turuia gura incontinuu, iar mintea mea de copil absorbea totul, ca un burete... Avea un adanc respect pentru plantele si lastarii de copaci pe care-i folosea la retete - le facea semnul crucii cu palma, inainte sa taie parti mici din ei, cu briceagul sau cu maner de lemn. "Niciodata sa nu-i iei viata unei plante! S-o lasi in radacina, sa poata sa se bucure de soare si anul viitor! Iar daca ai trebuinta cu radacinile, sa nu le smulgi pe toate, ci lasa-le sa se-nmulteasca, pentru ca altfel dispar!"... Tatal meu era cunoscut de tot satul, dar si de cei din imprejurimi. Venea multa lume la el, daca se-ntampla ceva rau, de sanatate... Unii faceau entorse sau luxatii, altii se opareau, multi aveau boli cronice care nu cedau la medicamente, pe altii ii apuca pantecaraia... Pentru fiecare avea o vorba buna si un leac. In plus, nu lua niciodata vreun ban de la cei bolnavi, iar lumea tare il pretuia! Asa ca, incet incet, tot umbland pe langa el, am "prins" a tamadui si eu... Cei din casa radeau de mine, ca voiam sa oblojesc toti cainii ologi ori matele bolnave. Chiar si ele se faceau bine, ca doar Dumnezeu a lasat pe pamant plantele de leac pentru toate vietuitoarele! Iar tata imi incuraja fiecare succes... Si bunica mea cunostea virtutile plantelor! Tin minte ca punea mereu doua-trei fire de izma, cand facea mancarica de fasole, iar eu ii spuneam ca nu-mi place la gust. Dar ea imi explica, plina de blandete, ca asa nu ma mai umfla la burtica! Mai tarziu, pe cand eram adolescenta, am inceput sa studiez plantele dupa primele enciclopedii si carti de specialitate, abia aparute in librariile de la oras. Eram fascinata de explicatiile din carti: descopeream noutati despre fiecare planta pe care o cunosteam deja de ani de zile, aflam cu ce alte surate se pot combina si la ce boli pot fi folosite. Mi-am dat seama de diferenta dintre decocturi si infuzii, dintre extracte si uleiuri volatile... Am invatat enorm, si chiar am reusit sa-l intrec pe bunul meu tata in arta tamaduirii. In ultimii sai ani de viata, lucram impreuna la retete si ne certam mereu, pentru ca eu voiam sa le aduc imbunatatiri, prin diverse combinatii pe care el nu le cunostea. Dar niciodata nu era de acord - spunea ca daca el a folosit o reteta veche, care a dat rezultate, pe aceea o va folosi si de-acum incolo... In orele pe care le petreceam impreuna, mi-a spus totul despre scoarta copacilor de leac, de care nu stiam mare lucru din carti (de la el am aflat ca trebuie sa aiba macar doi ani, pentru a putea fi folosita la prepararea retetelor de sanatate), m-a invatat cum sa prepar uleiuri din plante, tincturi, alifii, mi-a predat practic "stafeta", simtindu-si parca sfarsitul... Aveam 37 de ani cand tata s-a mutat la cei drepti, iar de atunci eu am devenit "doftoroaia" satului. La inceput, lumea nu prea avea incredere in mine, dar vazand rezultatele unor bolnavi, au inceput sa vina mai multi, si asa "mi s-a dus vestea". Ajut si eu, acolo unde pot, ca e pacat de Dumnezeu sa nu-i dai omului leac de boala, sa-l lasi sa sufere... - De unde va procurati plantele medicinale de care aveti nevoie pentru toate aceste preparate? - Pe cele mai multe mi le culeg singura, din padurile de langa sat, ca la noi nu-i poluare si-s tare bune de leac. Dar am nevoie si de anumite plante care nu cresc la campie, iar pe acestea le cumpar de la culegatorii din muntii Apuseni. Am incredere mare in ei. De asemenea, folosesc la prepararea leacurilor de sanatate si scoarta copacilor tineri, care are proprietati curative nemaipomenite. Problema cu plantele consta in faptul ca trebuie sa ai mare grija cand le culegi, ce anume folosesti de la ele, cum le usuci si cum le pastrezi! Daca gresesti o singura etapa dintre acestea, valoarea terapeutica a preparatului este compromisa. Apoi, cel mai important aspect in elaborarea unui tratament este combinatia plantelor din componenta preparatelor. Daca nu stii sa faci amestecul de plante, leacul poate sa nu aiba nici un efect sau, dimpotriva, sa faca mai mult rau decat bine!... Am vazut ca fitoterapeutii folosesc tot mai multe plante toxice in tratament: rostopasca, tataneasa, belladona (matraguna), marul-lupului, spanz. Valoarea lor terapeutica este incontestabila, dar aceste plante prezinta si anumite riscuri pentru bolnav... Un bolnav de ciroza, de exemplu, poate avea si varice esofagiene sau o hipertensiune arteriala, care ar putea fi agravate de tratamentul cu aceste plante! Eu prefer sa utilizez in retetele mele plante blande, care, chiar daca actioneaza mai lent, nu sunt periculoase pentru bolnavi. Cat despre retete, le prepar numai dupa metodele vechi, taranesti, pentru ca acestea nu au dat gres niciodata. Tincturile le fac in special din tuica de fructe, mult mai buna si mai blanda decat alcoolul rafinat. Pentru bolnavii de ficat, cu virus B si C, las tincturile descoperite 24-48 de ore dupa preparare, astfel incat alcoolul sa se evapore, ca ar fi o crima sa le dau alcool, chiar si in doze atat de mici. Alifiile le fac cu osanza proaspata de porc. Prepararea unei sarje de alifie dureaza trei zile, pentru ca trebuie mereu incalzita si racita, ca sa se extraga toate substantele curative din planta. Folosesc foarte multe plante medicinale pentru alifii, iar fiecare trebuie facuta separat, pentru ca in anumite combinatii isi pot anula efectul terapeutic. La uleiuri, insa, trebuie folosite plante proaspete, abia culese, pentru ca uleiurile volatile sa se extraga in uleiul de floarea-soarelui presat la rece... Aceste uleiuri sunt extraordinar de bune in uzul extern: la frectii - pentru dureri reumatice, la hemoroizi si fisuri anale, la ulcere varicoase, la rani, arsuri, eczeme sau alte probleme ale pielii... Este o munca grea, care ia foarte mult timp, dar cand primesc telefoane de la oamenii care le-au folosit, ma umplu de bucurie... Nu exista satisfactie mai mare decat sa afli ca ai curmat suferinta unui om, ca se simte bine cu ajutorul tau! Pentru ca nimic nu-i mai pretios decat sanatatea! "Folosesc in terapie circa 400 de plante" - Ce boli puteti trata cu preparatele dvs. naturale? - Nu exista afectiune care sa nu aiba un leac lasat de Dumnezeu pe pamant! Folosesc in terapie circa 400 de plante - nu veti gasi atatea nici macar in nomenclatorul plantelor medicinale! Orice om care doreste un tratament trebuie sa-si noteze, inainte sa ma contacteze telefonic, toate bolile diagnosticate de medici, toate durerile si tot ce-l mai deranjeaza in privinta sanatatii. Eu prepar numai retete personalizate, facute special pentru fiecare bolnav in parte, prin care incerc sa-i tratez omului toate disfunctiile organismului. Pentru ca daca un om isi neglijeaza constient o problema de sanatate, considerand ca este mai putin importanta decat alta, mai devreme sau mai tarziu va ajunge din nou la boala. Organismul uman trebuie sa functioneze perfect - din cap pana la picioare! De exemplu, daca nu ne tratam cariile dentare sau amigdalele, degeaba facem tratamente cu antibiotice, pentru infectii repetate! Trebuie sa actionam imediat ce ne apare o problema de sanatate, altfel se agraveaza si este mai greu de tratat. Este important sa cunosc toate problemele bolnavului, astfel incat sa-i pot face combinatiile de plante in dozele de care are nevoie. De regula, nu primesc pe nimeni acasa, pentru ca nu as avea cum sa-i prepar tratamentul pe loc. Cel mai bine este ca cei interesati sa ma sune si le trimit tratamentul prin posta, cu plata ramburs. - Tratamentele pe care le recomandati se pot urma in paralel cu cele medicamentoase? - Categoric, da! Se stie ca plantele actioneaza, in timp, direct asupra cauzelor imbolnavirii si refac organele dereglate, aducand in organism un aport de substante pe care corpul nu le mai produce singur, din varii motive. De aceea, nu poti risca sa-i spui unui bolnav sa nu mai ia medicamente (cu toate ca si banala aspirina are efecte toxice, fiind chimica), atat timp cat ele ii regleaza presiunea sanguina sau ii suplinesc anumite carente. Orice tratament trebuie facut in colaborare cu medicii - singurii care pot hotari, pe baza analizelor medicale, daca bolnavul mai are nevoie de un medicament sau altul. Nu am nimic impotriva medicinii moderne; intotdeauna i-am respectat pe medici pentru cunostintele lor si pentru ca, in situatii critice - in urgente chirurgicale, de exemplu - numai ei te pot ajuta! Insa cel mai bun medic este bolnavul insusi - el trebuie sa stie ce ii face bine si ce ii face rau, de ce anume sa se fereasca si ce atitudine sa adopte in lupta cu propria boala. Fiecare om are un organ sau doua mai sensibile, predispuse la imbolnavire. Nu avem cum sa ne ferim de asta; este mostenirea noastra genetica. De aceea, trebuie ca toata viata sa fim atenti la bolile parintilor si sa incercam sa le prevenim aparitia. Acum este foarte usor sa facem preventie; informatii gasim pretutindeni - totul este sa tinem cont de sfaturile medicilor, sa ne schimbam dieta, sa facem zilnic sport sau un cat de mic efort fizic si sa ne odihnim suficient, astfel incat sa nu ajungem la imbolnavire. Nu degeaba se spune ca "e mai usor sa previi, decat sa vindeci". Daca tinem la noi, daca vrem cu adevarat sa traim mai mult si mai bine, ar trebui sa facem asta in fiecare zi. "Prin rugaciune, lupta cu boala devine mai usoara" - Credeti ca rugaciunea sporeste puterea vindecatoare a plantelor? - Conteaza foarte mult latura spirituala, de care tot mai multi ne-am indepartat sau pe care o ignoram total. Degeaba vrei sa te faci bine, daca nu-L mai ai pe Dumnezeu in tine! Orice rugaciune, cat de mica, actioneaza benefic asupra psihicului - te linisteste si-ti da incredere, iar lupta cu boala devine mai usoara. Se cunosc sute de cazuri de oameni cu boli incurabile care au supravietuit, in ciuda previziunilor medicilor. Ei au refuzat tratamentul medicamentos, si-au incredintat viata in mainile Domnului si au biruit boala. In aceste cazuri, vindecarea nu putea veni decat de la Dumnezeu!... - Cat costa un astfel de tratament natural personalizat? - Pretul tratamentului nu este mare, pentru ca nici lumea nu are bani!... La fiecare tratament, in afara de costurile materiilor din care le fac (plantele medicinale cumparate, uleiul presat la rece, tuica de fructe etc.), eu adaug manopera: doar 5 lei. Si asta, mai mult pentru ca se spune ca leacul neplatit nu are efect! Practic, tincturile (500 ml) costa 30 lei, cremele si uleiurile costa 40 de lei. In plus, la fiecare colet se adauga si taxele postale! "Nu exista o problema mai mare decat hrana chimizata, cu care ne otravim singuri!" - Care credeti ca sunt principalele cauze ale imbolnavirilor tot mai numeroase din ultima vreme? - Alimentatia este mama sanatatii! Nu exista, in timpurile astea pe care le traim, o problema mai mare decat hrana chimizata, cu care ne otravim singuri! Daca vrem sa fim sanatosi, trebuie sa ne intoarcem la invataturile biblice. Dumnezeu spune, in Geneza: "Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant, si orice pom care are in el rod cu samanta - aceasta sa fie hrana voastra!"... Tot in Biblie, Dumnezeu vorbeste si despre hrana de carne, dand povete lui Moise si Aaron: "Din toate dobitoacele de pe pamant puteti manca orice animal cu copita despicata, care are copita despartita in doua si isi rumega mancarea. Dar si din cele ce-si rumega mancarea, sau isi au copita despicata sau impartita in doua, nu veti manca iepurele - care-si rumega mancarea, dar laba n-o are despicata; acesta este necurat pentru voi. Porcul are copita despicata si despartita in doua, dar nu rumega; acesta este necurat pentru voi. Din carnea acestora sa nu mancati si de starvurile lor sa nu va atingeti! Din toate vietuitoarele care sunt in apa, in mari, in rauri si in balti, veti manca pe acestea care au aripi si solzi. Iar toate cate sunt in ape, in mari, in rauri si in balti, dar n-au aripi si solzi, spurcaciune sunt pentru voi..." Vedeti, asadar, ca pentru toate exista o povata, iar daca noi nu vom respecta Cuvantul Domnului, ne vom pierde si firea, si sanatatea!... Pe langa deseurile din alimentatie, noi inhalam in fiecare an circa patru kg de deseuri din aer (praf, substante poluante etc.), pe care organismul se lupta sa le elimine. Iata, deci, de ce trebuie sa ne dublam eforturile pentru dezintoxicare: ca sa-l ajutam sa scape de toate aceste substante nocive! Apoi, cred ca si zbuciumul asta al vietii ne deregleaza rau de tot organismul! Ca pe vremuri nu stiau taranii ce-i ala stres si nici psihologi nu prea erau! Omul avea o viata simpla, stia ce are de facut conducandu-se dupa mersul soarelui si dupa anotimpuri... Acum, parca ne-a luat Dumnezeu mintile: traim in graba, nu mai avem timp de tihna si de copii, nu mai suntem atenti la nimic! In loc sa vedem de recolte si de educatia copiilor, stam protapiti in fata televizorului si ne umplem capul de grozavii, de parca asta ne-ar interesa pe noi! Lumea si-a pierdut gandul de sine, asta-i sigur! Cine isi mai macina azi graul, cate femei mai fac azi o prajitura in casa, cine mai gateste bucatele de Craciun, asa cum a invatat de la mama sau de la bunica? Ne pierdem traditia, ne uitam obiceiurile, iar toate acestea se rafrang asupra felului nostru de a fi si ne afecteaza iremediabil, pentru ca exista un tipar dupa care ar trebui sa traim, la fel ca si stramosii nostri, chiar daca am evoluat si ne-am modernizat. Nu degeaba se spune sa bei apa si sa mananci hrana din zona de unde te-ai nascut; totul are o logica - de la vibratiile locului si pana la magnetismul pamantului, aceea este zona unde fiecare, ca indivizi, ne simtim cel mai bine! Dar romanul "modern" e rupt de glie, de traditie, de cele sfinte si de roadele pamantului... Si ne mai miram ca ne imbolnavim? Daca am incerca sa traim mai simplu, mai aproape de natura, ne-ar fi mult mai bine! Retete - Le puteti recomanda cateva retete cititorilor nostri? - Ulcerul gastro-duodenal cauzat de Helicobacter Pylori se trateaza foarte bine cu pelin si sunatoare. Se prepara, separat, cate un decoct din fiecare planta (cate un pumn plin de planta, la un litru de apa), la foc mic, care se fierbe 20-30 de minute. Se lasa la racit, se strecoara si se trage la sticle, care se pastreaza la temperatura camerei. Cu 30 de minute inainte de mesele principale, se bea cate o cescuta din fiecare (nu mai mult, pentru ca sunt foarte puternice!), la cateva minute distanta una de alta. Fiecare planta are un rol anume in combaterea acestei bacterii foarte periculoase. Pelinul elimina tot ce este strain din organism (atentie, nu se va folosi de femeile gravide, pentru ca exista riscul de avort spontan!). Ceaiul de pelin se bea primul - el distruge toti virusii si bacteriile patogene din tubul digestiv. Sunatoarea, sau planta Sfantului Ioan, are efect calmant si cicatrizeaza ranile mucoasei, cauzate de bacterii. Iata de ce aceste plante se combina perfect in combaterea bacteriei Helicobacter Pylori. * In reumatism, telina este o planta minune, cu proprietati antireumatice de exceptie: substantele curative pe care le contine "spala" toxinele din articulatii - zone nevascularizate, de unde sangele nu le poate prelua. Consumati, asadar, cat mai multa telina in stare cruda sau in salate simple, fara s-o treceti prin foc! * Raceli: pe mine, sunatoarea m-a insotit toata viata si niciodata nu am avut rosu in gat si nici nu mi s-au inflamat amigdalele vreodata! Beti ceai se sunatoare zilnic (mai ales in perioada rece), in care adaugati eventual si putin busuioc, indulcit cu miere de mana! La fel de bune ca dezinfectant al cailor respiratorii sunt si frunzele de gutui. Bunica ne facea iarna ceai din amestec de plante medicinale, boabe de struguri uscate si frunze de gutui, iar ceaiul era foarte gustos, parfumat si il beam cu mare placere! * Persoanele diabetice pot consuma dupa pofta inimii pere de vara, chiar daca sunt foarte dulci! Ca si radacina de cicoare, acestea contin insulina naturala. Un leac deosebit de eficient in scaderea rapida a glicemiei este ceaiul din frunze de par varatic si frunze de dud (in parti egale), racit, in care se adauga 1-2 linguri de suc din teci verzi de fasole (se bea imediat!). * Viroze: iarna, cand virozele si gripa ne dau tarcoale, trebuie sa consumam ceaiuri din plante incalzitoare: ghimbir, scortisoara, piper, ardei iute si cimbrisor. La fel de bune sunt si pentru persoanele friguroase, cu circulatie periferica deficitara, pentru ca accelereaza curgerea sangelui. * Copil fiind, m-am impiedicat odata in bucataria de vara si am cazut cu palma pe plita incinsa. Ce-am mai plans, ce m-am mai zvarcolit!... Tata a luat repede un ac cu ata lunga, l-a incins la rosu, l-a stins in apa si mi-a strapuns basica formata de mai multe ori, lasand atele largi sub pielea arsa, apoi m-a uns cu albus de ou, batut cu zahar. Mi-a pregatit apoi un ulei din plante medicinale, cu care ma ungea mereu si ma pansa, iar in trei-patru zile, m-am vindecat complet, fara sa-mi ramana nici macar o cicatrice! Mai tarziu am inteles ca ata aceea avea rol de dren, sa se scurga tot lichidul acumulat sub arsura, astfel incat sa nu se infecteze. In caz de arsuri, folositi aceasta metoda! * Beti zilnic ceai din pir, troscot si coada-calului, pentru aportul de minerale naturale, care se gasesc din belsug in aceste plante! Are un efect antistres de exceptie! * Splinuta este o planta care se adreseaza sufletului. Iar cum in ziua de azi nemultumirile oamenilor se rasfrang in primul rand asupra sufletului, imbolnavindu-l, este bine sa consume zilnic macar o ceasca cu ceai de splinuta - alunga gandurile negre si aduce pacea in suflet. Retete stiu multe - n-aveti dvs. spatiu sa le publicati pe toate... Le dau cu drag tuturor celor cu probleme de sanatate! Insa este mai bine sa fie preparate de cineva care se pricepe la plante, ca sa nu existe nici un risc pentru bolnav! Iar pentru ca se apropie Sarbatorile, vreau prin intermediul dvs. sa le transmit tuturor romanilor sa fie fericiti si sanatosi, iar pentru colectivul de ziaristi de la "Formula AS", ma rog la bunul Dumnezeu sa v-ajute si sa va dea mereu gandul cel bun! - Va multumim! D-na TRUDICA GHEORGHE poate fi contactata la tel. 0726/33.06.46 FORMULA AScybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0 |
|
Posted: 17 Jan 2012 11:18 AM PST
|
|
Posted: 17 Jan 2012 11:17 AM PST
Rep. Alan Grayson questions the FED inspector General where $9 TRillion dollars went... and General Elizabeth Coleman hasn't a clue... END THE FED
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
|
|
Posted: 17 Jan 2012 11:06 AM PST
In
secolul al XII-lea, Biserica Catolică a înfiinţat Inchiziţia, un
„serviciu” special care avea ca scop lupta împotriva tuturor celor care
călcau în afara dogmelor şi regulilor stabilite de Biserică, într-un
cuvânt ereticii. În scurt timp, Inchiziţia s-a transformat într-o
instituţie poliţienească, aplicându-le torturi groaznice tuturor celor
care erau etchetaţi drept eretici. Acest film documentar face o trecere
în revistă a istoriei Inchiziţiei în Franţa, în Spania secolului
alXV-lea, în Italia renascentistă şi chiar şi în secolul al XIX-lea.
Istorici, experţi, dar şi oameni ai Bisericii îşi spun părerea despre acest subiect controversat. Bazat pe documente secrete din arhivele europene, inclusiv din cea a Vaticanului, „Dosarele secrete ale Inchiziţiei” arată povestea incredibilă a luptei de 500 de ani a Bisericii Catolice pentru a rămâne singura religie creştină din lume. Vizionare online film documentar subtitrat Dosarele secrete ale Inchiziţiei |
|
Posted: 17 Jan 2012 08:47 AM PST
V-ati gandi vreodata ca o femeie se poate transforma intr-un barbat
dur atunci cand situatia o cere? Ca se va imbraca, pasi, gesticula,
vorbi, purta, judeca si hotari la fel ca si cel mai respectat sef de
clan? Ca isi va indeplini fara cracnire indatoririle unui cap de familie?
Ca va avea un loc rezervat in sfatul batranilor, Ca va veghea asupra
destinelor copiilor, femeilor si batranilor din familia sa mai aprig
decat cel mai de temut arnaut? Ei bine, undeva intr-un colt al
Balcanilor, napastele istoriei, rautatea oamenilor si cruzimea
dusmanilor, au dus la perpetuarea in timp pana in zilele noastre a unor
adevarate legende vii: Burrnesha – Fecioarele juruite sa fie barbati
pana ce vor inchide ochii…
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0In lumea aprigilor iliriSfidand secolul XXI, dincolo de cuceririle superficiale ale stiintei si tehnologiilor, ridiculizand feminismul si alte ”isme” ale unei Europe modernizate, taramul viu si framantat al Balcanilor abunda in legende, obiceiuri si legi nescrise care nu sunt intelese decat de traitorii acestui unic si original colt de lume.Printre aceste mistere inca nedeslusite si neacceptate de occident se numara si Burrnesha, numele pe care vajnicii Shqipetari l-au dat fecioarelor juruite, pe care soarta implacabila le-a obligat sa isi ia identitatea unui barbat si sa traiasca asemenea lui, sufocandu-si cu de la sine vrere orice pornire fireasca a naturii lor de femei, orice urma de tandrete feminina, orice gand implinitor al maternitatii… Dupa cum spuneam, este inca o poveste adevarata din Balcani, aceiasi Balcani invinovatiti ca nasc razboaie intotdeauna dorite si planuite de altii, aceiasi Balcani care au dat genii incontestabile omenirii, aceiasi Balcani care au fost martorii muti si tristi ai invaziilor Batranului Continent, aceiasi Balcani cu gust de lacrimi si durere, aceiasi Balcani care iti intra in fiecare celula si dau dependenta dulce-amara de un spirit indescriptibil si o traire sfasietoare a clipei… Aceiasi Balcani pentru care nu exista cuvinte sa-i descrii unui occidental, aceiasi Balcani sfidatori, nesupusi, fermecatori si suficienti siesi, aceiasi Balcani care nu vor fi intelesi si acceptati decat de cei care au vazut lumina soarelui pe acest taram iubit si blestemat pana la moarte in egala masura… Pentru a intelege fenomenul unic Burrnesha, trebuie aruncata o privire in trecutul tumultuous al unui colt de Balcani suspendat intre muntii stancosi si talazurile Mediteranei. Undeva in parte de vest a Balcaniei, marginita la nord de Kosovo si Muntenegru, Grecia in sud si Macedonia in est, se afla tara Shqipetarilor cunoscuta in zilele noastra sub numele de Albania. Tinutul albanezilor de astazi a fost populat din cele mai vechi timpuri de stramosii lor directi, ilirii, din marea familie a triburilor tracilor de sud. Urmasii ilirilor s-au confruntat de-a lungul istoriei lor zbuciunate cu nenumarate invazii, razboaie si pustiiri. Multi au fost cei care vrut sa-i sterga pe albanezi de pe fata pamantului, odata cu identitatea, cultura si istoria lor originala. Neam nesupus, aprig si razbunator, albanezii si-au facut un temut renume in randul popoarelor din zona. Au avut si inca mai au conflicte nenumarate cu vecinii lor sarbi, macedoneeni si greci, la fel cum au respins in trecut tendintele dominatoare ale bizantinilor si venetienilor. Chiar si armatele nesfarsite ale Semilunii Otomane au batut neputincioase pasul pe loc timp de multi ani in fata cetelor de luptatori nesupusi care atacau si se retrageau strategic in muntii prapastiosi si salbatici. Dupa moartea lui Skanderbeg, cu toata rezistenta lor indarjita, albanezii au fost pana la urma inghititi de Imperiul Otoman, fara a fi supusi cu totul in adevaratul sens al cuvantului. Chiar daca o mare parte a populatiei a fost fortata de invadatorii turci sa treaca la Islam, multi razboinici shqipetari din satele de munte din nord, traiau o viata de rebel atacand succesiv ocupantii otomani si fiind credinciosi Kanunurilor, seturi de legi clanice pe care si astazi albanezii le respecta cu sfintenie. Kanunul, acesta lege nescrisa de la ale carei percepte nu se abateau nici saracii, nici bogatii, nici femeile sau barbatii, a fost insasi secretul supravietuirii poporului albanez. Putini au fost cei care au incercat de-a lungul timpului sa incalce legile stramosesti albaneze. Pedepsele erau crunte, mergand pana la izolarea de comunitate sau chiar moartea. Nu se putea altfel. Pentru ca urmasii ilirilor sa poata trece de asprimea vremurilor, acestia trebuiau sa respecte fara cracnire toate perceptele datorita carora albanezii nu doar au supravietuit, ci au ajuns si astazi sa fie temuti si respectati in toata Europa. Legile Printului Inger“Intreaga esenta a codului de legi ale albanezilor priveste respectul fara niciun compromis acordat pricipiilor de baza: respectatarea demnitatii barbatului, a onoarei sale, a casei si vietii private a acestuia “- Ismail Kadare – Castigator al premiului Nobel pentru literaturaSetul de legi conceput si impus de acesta capetenie razboinica albaneza, ramane si in zilele noastre cea mai respectata forma de legislatie din Albania. Nici chiar haituiala ateista a comunismului de orientare stalinista adoptat de dictatorul Enver Hoxa, nu a reusit sa stearga din sangele si constiinta shqipetarilor legile nescrise ale eroului Leke. Printul Lele Dukagijni (1410-1480) a fost nimeni altul decat cel mai destoinic capitan al lui Gjerji Kastrioti Skanderbeg. Nascut in orasul Liplijan, unde astazi este Kosovo, acest necrutator patriot albanez a avut o personalitate carismatica si suprinzatoare. Poliglot, a beneficiat de cea mai buna educatie a vremii, personalitate de talie renascentista, spaima ienicerilor si spahiilor, a studiat in tinerete stintele umaniste in Venetia si Prizren. Dupa moartea tatalui sau, printul albanez Pal Dukagjini, tanarul Leke a abandonat preocuparile sale intelectuale pentru a-l urma in lupta contra invadatorilor otomani pe insasi fauritorul Albaniei Mari, printul kastriot Skanderbeg. Albania acelor vremuri era condusa de clanuri, nici astazi nu este prea diferit, istoria si timpul demonstrand cu prisosinta ca sistemul clanurilor a fost singurul care a asigurat supravietuirea albanezilor. Alaturi de clanurile razbonice ale familiilor Thopia, Balsha, Shpata, Araniti, Kastrioti si Muzaka, clanul Dukagjini era cel mai respectat. Umbrit istoric de personalitatea covarsitoare a lui Skanderbeg caruia i-a fost credincis pana la moarte, printul Leke Dukagjini a continuat rezistenta contra otomanilor, mostenind de la kastriotul legendar titlul de captenie suprema. Eforturile trupelor sale au primit binecuvantarea Papilor catolici care se bucurau ca la granitele lor mai exista o ultima stavila impotriva Islamului. Printul Leke a ramas in istoria tarii sale drept cel care i-a dat legile Kanunului. Daca astazi constiinta nationala albaneza il identifica pe Skanderbeg drept “Printul Balaur”, locul urmator este luat de Leke -“Printul Inger”. Dukagjini a condus lupta contra turcilor timp de 12 ani dupa moartea lui Skanderbeg. Kanunul a fost transmis pe cale orala timp de sute de ani pana in secolul al XIX-lea, cand legile nescrise au fost culese, redactate si codificate de catre preotul albanez Shtjefen Gjecov, cel care a sfarsit ucis in Kosovo de catre regimul sarb in anul 1929. Printul Inger s-a predat intr-un sfarsit turcilor numai dupa ce acestia au jurat in fata sa ca legile nescrise ala Shqipetarilor vor domni in continuare in muntii prapastiosi, fara ca niciun otoman sa nu intervina in aplicarea lor. Dupa acest moment dramatic, Leke a emigrat in regatul ungar unde si-a gasit sfarsitul. Inainte de a parasi muntii Albaniei, Printul Leke a legat cu greu blestem pe oricine incalca codul, dupa care a binecuvantat pe cei care vor continua sa lupte contra otomanilor. Dupa moartea sa, turcii au reusit sa supuna cu adevarat doar zonele de coasta si campiile Albaniei. Otomanii, la fel ca invadatorii romani de dinaintea lor, nu au reusit niciodata sa supuna muntii Shqipetarilor datorita rezistentei sustinute a clanurilor din muntii Korab, Sar, Prokletije, Valamara, Deshat, Lura, Deje Gramos si Tomorr. Albanezii de la munte s-au autoizolat in mijlocul pasalacului turcesc preferand sa traiasca dupa legile lasate de Printul Inger. Datorita faptului ca ocupatia turceasca nu a afectat organizarea sociala din Muntii Albaniei, populatia zonelor inalte a ramas fidela pana azi codului stramosesc. Kanunul pe scurt"Referitor la toate obiceiurile, legile si cutumele albanezilor, strainii cred ca se trag cu toate din Kanunul lui Lek. La o privire mai atenta observam ca legile vin de la insasi razboinicii cu arme de bronz care se odihnesc astazi in mormintele preistorice din Albania…'" - Edith Durham – Istoric specializat in studierea AlbanieiDenumit in albaneza “Kanuni i Leke Dukagjini”, corpul de legi cuprinde nu mai putin de 12 volume continand in total 1263 articole care vizeaza toate aspectele existentiale ale Shqipetarilor. Kanunul este respectat deoportiva de albanezii musulmani si cei crestini. Pentru ambele categorii, legea sfanta a lui Leke are o greutate mult mai mare decat perceptele Bibliei sau versetele Coranului. Kanunul este impartit in mai multe parti care reglementeaza cutumele si obiceiurile cu privire la biserica, familie, casatorie, casa, turmele de animale si proprietatile, munca, transferul de proprietate, sfintenia cuvantului dat, onoarea, pagubele, legile cu privire la crime si omoruri, legile juridice precum si exeptiile de la litera legii. Unele dintre cele mai temute reglementari clanice sunt cele referitoare la traditia razbunarii sangelui varsat. In acest aspect, Kanunul este foarte asemanator vendettei italiene, alimentand astfel teoriile unor istorici de prestigiu care sustin ca grupurile de albanezi fugite in Sicilia din cauza turcilor, au influentat in mare masura constituirea mafiei siciliene. Denumita in albaneza “Gjakmarrja”, razbunarea sangelui functioneaza pe aceleasi principii arhaice precum razbunarile din indepartatii Munti Caucaz. Gjakmanrrja cere ca in cazul unui omor al unui barbat, familia celui ucis trebuie sa ucida la randul sau un barbat din familia ucigasului. Gjakmarrja se intinde pe generatii, razbunarea sangelui oprindu-se abia atunci cand nu mai exista nici un membru de sex masculin in ambele familii. Gjakmanrrja precum si alte prevederi din Kanun sunt inca active in partea de nord a Albaniei precum si in Kosovo. Deoarece autoritatile locale sunt neputincioase in fata stoparii crimelor rituale, o serie de organizatii incearca sa medieze crimele intre familii pana la momentul “Me e Fal Gjakun” , adica al “Iertarii Sangelui”. Un alt aspect tipic albanez, derivat cum altfel decat tot din Kanun, este cel care reglementeaza viata si statutul femeilor barbati… Destinul fecioarelor juruiteIn limba urmasilor ilirilor, Burrnesha trezeste si astazi in egala masura respect si admiratie. Intr-o definitie simpla si reductibila, Burrnesha sunt femei care au jurat sa ramana virgine pe intrega durata a vietii, pentru ca astfel familiile lor sa traiasca in liniste cu pretul privirii fecioarelor juruite sa fie barbate in societatea patriarhala din nordul Albaniei si Kosovo.Kanunul lui Leke dicteaza ca familiile albanezilor trebuie sa fie patrilineare (adica barbatul este cel obligat sa intretina familia) si patrilocative (dupa casatorie, femeia este cea care se muta in casa sotului pentru a trai in mijlocul parintilor si rudelor acestuia). Spre disperarea feministelor din tarile apusene, femeile albaneze sunt tratate foarte mult precum o proprietate. Exista astfel un obicei albanez conform caruia in momentul nuntii, tatal miresei ofera pe de o parte mana fiicei sale mirelui, pentu ca in cealalta mana, tata socru-i inamaneaza viitorului ginere un glont cu care sa o impuste pe sotie in caz ca-i va fi necredincioasa si va aduce rusinea nu doar asupra sotului ci si asupra tatalui sau banuit de comunitate ca nu a crescut-o cuviincios… Evident, acesta nu inseamna ca femeile albaneze traiesc precum niste sclave ale sotilor lor. Kanunul ofera totusi unele libertati sexului frumos, chiar daca litera sa de fier interzice si astazi ca orice femeie sa fumeze, sa poarte ceas la mana sau sa voteze. Femeilor le este interzis in continuare sa cumpere pamant sau proprietati. In Kanun este un paragraf care subliniaza ca “femeia este un sac care trebuie sa indure”. In intampinarea acestor stari de fapt, Kanunul inteleptului Print Leke a venit cu o “derogare” unica pe planeta, Burrnesha, femeia-barbat. Sunt multe motive pentru care o fecioara accepta juramantul de a se transforma peste noapte in barbat. Unul dintre acestea este temuta Gjakmarrja. Viata barbatilor din cele doua familii prinse in razbunarea sangelui, este foarte improbabila. Kanunul stipuleaza ca nici un barbat sa nu fie ucis sub acoperisul casei sale. Obligati de frica de moarte sa traiasca toata viata in propriile case, barbatii nu se mai pot ocupa de afaceri, agricultura, pescuit si pastorit. Situatia creata este una dramatica pentru ca intreaga familie risca sa moara de foame. In aceste conditii, pentru ca familia sa nu dispara, o tanara fata din cadrul sau accepta sa traiasca precum un barbat si sa aiba grija de treburile familiei. Fata devine o Burrnesha… Alt motiv pentru care o fata se refugiaza in statutul de Burrnesha, este evitarea unei casatorii aranjate de membrii familiei cu un baiat pentru care nu simte nimic. Multe astfel de suflete sfasiate intre starea de barbat si cea de femeie au luat acesta decizie dramatica dupa o casatorie nereusita…altele au fost fortate de parintii care si-au pierdut fiii, parinti care doresc astfel ca averea sa poate fi mostenita mai departe in familie. In dimineata urmatoare dramaticei decizii, tanara fata se infatiseaza de obicei in mijlocul sfatului batranilor unde isi savarseste juramantul. Putine sunt cele care aleg sa jure in propria camera, semnalandu-si alegerea prin faptul ca pasesc apoi pe usa cu propriile plete retezate in maini… In vremurile lui Leke viata unei femei cantarea cat jumatate din a unui barbat, iar pretul unei fecioare era echivalent cu valoarea a 12 vaci. De acum incolo, fata va purta pana la moarte doar haine barbatesti, se va purta ca un barbat, va avea gesturile sale, va putea fuma si scuipa in public, cuvantul ei va avea greutate in adunari, va putea purta Kalashnikov si cutit atunci cand situatia o cere, va putea fi ascultata fara crancnire de toate femeile ca si cum ar fi un barbat. Daca insa, o Burrnesha incalca juramantul, pedeapsa este una singura. Moartea! In zilele noastre sunt din ce in ce mai putine Burrnesha, dupa cum declara si jurnalista albaneza Elvira Dones. Conform reportajelor sale, astazi mai traiesc circa 40 de Burrnesha in nordul Albaniei alaturi de 10-12 raspandite in Kosovo si Macedonia. Marturiile lor sunt mai mult decat edificatoare “De ce traiesc ca un barbat? Pentru ca imi iubesc libertatea si am fost de acord sa platesc pretul” - Lule Ivanaj, Burrnesha, 50 ani. “In timp ce ma uitam la unele cupluri cum citesc, se uita la filme si isi plimba fericiti copii, m-am intrebat de mii de ori : De ce ma port ca un barbat ? Daca cumva am avut si eu un suflet pereche?” –Sanie Vatoci, Burrnesha, 60 ani. “Astazi femeile albaneze au aproape aceleasi drepturi ca barbatii, unele sunt chiar mai puternice decat ei. Mi-ar fi placut sa traiesc azi ca o femeie”, Lule Keqi, Burrnesha,78 ani. “Am vazut fete pe jumatate goale care danseaza la discoteca. Mi-a fost mila de ele. Nu erau decat niste obiecte sexuale. Am fost tratata toata viata cu respect ca un barbat adevarat. Nu stiu sa calc haine, sa le spal sau sa gatesc, astea sunt treburi de femei. Fetele din ziua de azi sunt niste destrabalate. Pe timpul comunismului am lucrat in armata, ma ocupam cu antrenarea in lupta a femeilor soldati. Astazi detin o firma de garzi de corp in Durres” – Diana Rakipi, Burrnesha, 54 ani. Existenta fecioarelor juruite demonstreaza parca o dorinta innabusita de-a lungul timpului in subconstientul femeilor Shqipetare, dorinta care parca vrea sa arate cu orice pret ca o femeie poate face indatoririle unui barbat, chiar daca de fiecare data pretul platit este nefiresc de mare… CITESTE SI: |
|
Posted: 17 Jan 2012 08:41 AM PST
Galerie foto (7)
In Ucraina, o tara unde femeile sunt victime ale traficului de carne vie si ale violentei domestice, un nou trib de reprezentante ale sexului slab vrea sa isi demonstreze duritatea si puterea. Autointitulate "Asgarda", aceste amazoane moderne cauta sa dobandeasca autonomie totala intr-o lume a barbatilor. Refugiat la adapostul Muntilor Carpati de pe teritoriul Ucrainei, tribul este constituit din 150 de femei de etati diferite, in special din tinere, conduse de Katerina Tarnouska in varsta de 30 de ani. Reinviind traditiile tribale ale Amazoanele Scite din mitologia Greciei Antice, femeile Asgarda se antreneaza in arte martiale, instruite de fostul maestru sovietic in karate Volodymyr Stepanovytch si deprind aptitudini cotidiene dar si vocationale care sa le permita o dezvoltare optima multilaterala. Putine dovezi fizice existau despre acest trib pana recent, cand fotograful francez Guillaume Herbaut s-a intalnit cu Asgarda in 2004 in toiul Revolutiei Portocalii si a surprins in cateva cadre modul de viata al "amazoanelor". Sursa: Dangerousminds cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0 |
|
Posted: 17 Jan 2012 05:46 AM PST
Marius Comper
Povestea amazoanelor, femei neînfricate care luptau cu dârzenie până
la ultima, este una dintre cele mai cunoscute din mitologia greacă. În
Iliada acestea purtau supranumele de Antianeirai („cele care luptă ca
bărbaţii”), iar unele poveşti susţineau că ele şi-ar fi tăiat un sân pentru a putea folosi mai uşor arcul şi suliţele.+ zoom Ofiţer francez alături de femei din Dahomey, într-o imagine surprinsă în 1900 Galerie foto (9) Mitul amazoanelor a dăinuit peste milenii, deşi istoria nu a confirmat existenţa lor. Puţini cunosc însă povestea veritabilelor amazoane: cele din Dahomey. Armata femeilor războinice din vestul Africii a terorizat această regiune a continentului negru timp de mai bine de 150 de ani, de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. Dahomey, regatul amazoanelor Regatul Dahomey a fost întemeiat în secolul al XVII-lea în zona în care astăzi se găseşte statul Benin, mărginit la vest de Togo şi la est de Nigeria. Femeile războinice cunoscute astăzi drept "amazoanele din Dahomey" se trag dintr-un grup ce avea ca ocupaţie de bază vânătoarea de elefanţi: gbeto. Acesta a fost fondat în timpul domniei regelui Wegbaja, în primul secol de existenţă al regatului Dahomey. În secolul al XVIII-lea, aceste femei începuseră să joace rolul de gărzi ale palatului regal, având totodată misiunea de aplicare a edictelor emise de rege, însă nu beneficiau de un antrenament special. În Dahomey, niciun bărbat (cu excepţia eunucilor) nu avea voie să pătrundă în palatul regal după asfinţit, prezenţa acestora în clădirea regală fiind redusă chiar şi în timpul zilei. Eunucii şi femeile jucau rolul de paznici ai palatului. Sub conducerea regelui Agadja, care a domnit între 1708 şi 1740, numeroase femei au fost încorporate în armata regală, pentru ca aceasta să pară mai numeroasă, intimidând astfel adversarii. În ciuda faptului că ele nu erau dotate cu arme, purtând doar steaguri, au impresionat prin curajul lor, câştigând astfel încrederea regelui. Acesta a luat decizia de a le include într-un corp de elită al armatei, iar încrederea sa avea să fie răsplătită prin victoria obţinută în lupta pentru cucerirea regatului Ouidah. Amazoanele din Dahomey au jucat un rol important în această victorie cheie, prin care regele obţinea un oraş pe coasta Atlanticului. Accesul direct la ocean i-a permis regelui să câştige mulţi bani din comerţul cu sclavi. Succesorii lui Agadja au dus mai departe obiceiul folosirii amazoanelor în luptă, sporind cu timpul numărul acestora. În jurul anului 1830, gardienii palatului au început să fie transformaţi într-o forţă armată. Decizia a fost luată de Regele Guézo în scopul întăririi forţelor sale, deoarece regatul intra în numeroase conflicte cu adversari ce deţineau armate mai numeroase. În timpul domniei lui Guézo, numărul amazoanelor a crescut de la 600 la 6.000. Joseph Adrien Djivo, autorul cărţii "Guézo: la rénovation du Dahomey", relatează modul de gândire al amazoanelor din armata regală: "Cele care se întorc din război fără a fi cucerit trebuie să moară. Dacă ne retragem din luptă, viaţa noastră este la dispoziţia regelui. Orice oraş atacăm trebuie cucerit, dacă nu, trebuie se ne îngropăm în ruinele sale. Guézo este regele regilor, iar cât timp trăieşte nu avem de ce să ne temem. Guézo ne-a dat din nou naştere. Suntem soţiile, fiicele, soldaţii lui. Războiul este ocupaţia noastră, războiul ne îmbracă şi ne hrăneşte". Trăind cu un singur scop: acela de a ucide pentru rege Femeile-soldat din Dahomey au fost supranumite "amazoane" de către primii europeni care au pătruns în regiune, iar aceste trupe de elită ale regatului îşi meritau cu prisosinţă supranumele. În limba fon, cea vorbită de locuitorii din Dahomey, amazoanele purtau numele de mino, însemnând "mamele noastre". Amazoanele din Dahomey erau antrenate de mici cu un singur scop: să devină luptătoare de elită. Încă din primii ani de viaţă, acestea erau antrenate să mânuiască arme, să fie puternice, rapide şi să reziste la durere. Printre metodele folosite pentru călirea trupului se numărau săriturile peste ziduri din ramuri de acacia acoperite cu spini sau expediţiile de durată lungă prin junglă, fără niciun fel de provizii. Conform relatărilor exploratorilor europeni, armata feminină organiza simulări ale bătăliilor în cadrul ceremoniilor regale, iar talentul femeilor în luptă îl depăşea pe cel al bărbaţilor din armata dahomiană. De asemenea, copilele crescute pentru a deveni soldaţi erau supuse unui antrenament intens de desensibilizare încă de mici. Tinerele fete care nu participaseră încă la lupte erau testate în cadrul acestor ceremonii. Un ofiţer naval francez, Jean Bayol, a fost martorul unui astfel de eveniment în decembrie 1889. Bayol a povestit cum o fată "care nu omorâse încă pe nimeni" a fost dusă în faţa unui prizonier capturat recent. Francezul povesteşte cum fata a păşit veselă spre prizonier şi i-a retezat capul din trei lovituri de sabie, pe care o ţinea cu ambele mâini. Cu ultima lovitură, a tăiat şi ultima bucată de ţesut care ţinea capul ataşat de corp, iar apoi a şters sângele de pe sabie şi l-a băut. Toate femeile din armata regelui erau soţiile acestuia, însă denumirea era mai degrabă una formală, fiind de fapt o formă a unui jurământ de castitate. Nicio femeie din trupa amazoanelor nu avea voie să întreţină relaţii sexuale cu vreun alt bărbat, fiind în totalitate dedicate regelui, pe care îl idolatrizau. În luptă, amazoanele din Dahomey erau lipsite de frică şi de milă, aruncându-se cu furie asupra inamicilor. Bărbaţii din armatele regatelor învecinate le considerau inamici de temut. Amazoanele au făcut parte din armata statului Dahomey timp de mai bine de 150 de ani, reprezentând un sfert din forţele armate. În perioada de apogeu, în jurul anului 1850, armata amazoanelor număra 6.000 de femei-soldat. Principalele arme folosite de către amazoane erau muschetele şi macetele, la care se adăuga un brici folosit pentru decapitarea victimelor (în acea vreme, cutuma din regiune era ca războinicii să se întoarcă acasă cu capetele şi organele genitale ale adversarilor). Deşi majoritatea amazoanelor erau chiar din Dahomey la început, cu timpul femeile capturate din regatele vecine au devenit luptătoare în această armată. Toate amazoanele dovedeau o loialitate până la moarte faţă de rege. Relatările de epocă susţin că amazoanele se vedeau ca "bărbaţi", batjocorindu-i pe adversari cu apelativul de "femei". La o paradă regală ce a avut loc în 1850, la care au participat peste 2.000 de femei din trupele regelui, una dintre acestea ţinut un discurs ce începea cu următoarea frază: "Aşa cum fierarul ia o bară de fier şi, cu ajutorul focului, o transformă, aşa şi noi ne-am schimbat felul de a fi. Nu mai suntem femei, suntem bărbaţi". Relatările coloniştilor europeni Primii europeni martori la o bătălie purtată de femeile din armata statului Dahomey au fost misionarii care trăiau în Abeokuta. Acest oraş, situat astăzi în Nigeria, a fost atacat în 1851 şi 1864 de către forţele regatului Dahomey. În ciuda faptului că armata din Dahomey a pierdut ambele bătălii, din relatările lăsate în urmă de misionarii din Abeokuta reiese că femeile luptau cu semeţie şi înverşunare, fiind singurele detaşamente ale invadatorilor care au reuşit să penetreze zidurile de apărare ale oraşului. Richard F. Burton, un explorator britanic care a vizitat regatul Dahomey în 1863, i-a dat acestuia supranumele de "Sparta neagră". Asemănările văzute de exploratorul britanic constau în subordonarea individului faţă de stat (toţi bărbaţii din Dahomey erau sclavii regelui, iar toate femeile erau nevestele sale) şi în importanţa armatei. Cele mai detaliate relatări vin dinspre ultimii europeni care au fost martori ai luptelor armatei amazoanelor din Dahomey: cei din armata franceză. Primele conflicte cu interesele franceze din zonă au avut loc în 1889. În acel an, forţele din Dahomey au atacat un sat aflat sub dominaţie franceză. După ce şeful de trib şi-a liniştit sătenii, arătându-le invadatorilor steagul Franţei şi spunându-le că vor fi protejaţi de tricolor, comandatul forţelor din Dahomey i-a replicat: "Îţi place acest steag? Foarte bine, îţi va fi de ajutor". Îndată, acesta i-a făcut semn uneia dintre luptătoare, iar aceasta l-a decapitat pe şeful de trib cu o singură lovitură de sabie, aducând regelui din Dahomey capul acestuia înfăşurat în tricolorul francez. Un an mai târziu, în 1890, regele Béhanzin a declarat război trupelor franceze. Ca de obicei, amazoanele din Dahomey se găseau în primele rânduri ale armatei sale. Iniţial, trupele franceze au ezitat să tragă în femei, însă după ce soldaţii din primele rânduri au simţit pe pielea lor forţa trupelor de elită a regelui Béhanzin, francezii şi-au revizuit atitudinea. Relatările soldaţilor francezi menţionează ferocitatea cu care femeile din Dahomey luptau împotriva unei armate mult mai bine dotate. După ce au pierdut mai multe bătălii în faţa luptătoarelor din Dahomey, francezii au apelat la întăriri din Legiunea Străină, cavaleria senegaleză şi trupe de artilerie. În cel de-al doilea război purtat împotriva regatului Dahomey, în 1892, francezii au învins, graţie superiorităţii tehnologice (un rol cheie jucându-l mitralierele). Un membru al Legiunii Străine afirma că femeile din Dahomey erau "războinice ce luptă cu vitejie, mereu în faţa celorlalte trupe". "Sunt extraordinar de curajoase, extrem de disciplinate şi bine antrenate pentru luptă", scria admirativ francezul. În ciuda calităţilor de care au dat dovadă, luptătoarele din Dahomey nu au putut face faţă armelor superioare deţinute de francezi. Cea mai mare parte a amazoanelor a pierit în cele 23 de bătălii purtate cel de-al doilea război. Chiar şi aşa, femeile au fost ultimele forţe ale regatului care s-au predat. Ba mai mult, imediat după război temutele luptătoare au continuat să ucidă soldaţi francezi printr-o metodă inedită: se infiltrau printre prostituatele populare în rândul trupelor colonizatoare, aşteptau ca ofiţerii francezi să adoarmă, ca apoi să le taie beregata cu propria lor baionetă. În 1894, Dahomey a devenit parte a Afrique occidentale française, federaţia ce cuprindea cele 8 colonii franceze din Africa. După victorie, francezii au ales alt rege, iar acesta a desfiinţat armata amazoanelor. Multe dintre amazoanele care au supravieţuit luptelor contra francezilor au trăit până în 1960, când Dahomey şi-a obţinut independenţa. Ultima reprezentantă a celei mai temute armate feminine din istorie a fost descoperită de un istoric beninez în 1978 în satul Kinta. Aceasta s-a stins din viaţă un an mai târziu, la vârsta de peste 100 de ani. În aceeaşi lună în care a pierit ultima amazoană, noiembrie, Dahomey avea să devină Republica Benin, nume pe care îl poartă şi astăzi această ţară africană. |
|
Posted: 17 Jan 2012 04:37 AM PST
Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor. Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta. Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale. Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine. Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării. Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor. Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie. Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi. Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri. Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi. Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine. Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea. În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete. Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara , tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul! Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te! Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua. Nu vă sfiiţi, trimiteţi-l mai departe. Poate doar așa se trezesc cei mulţi.cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0 ARMATA VA PRELUA PUTEREA IN ROMANIA ORGANIZAND ALEGERI LIBERE SI CORECTE !VIITORUL PRESEDINTE AL ROMANIEI ALEXANDRU GHEORGHE PROPUNE IN NUMELE ARMATEI : „Am propus ca Armatei să-i fie încredințată pe durata de o lună administrarea acestei țări. Armata să-și ia angajamentul ca într-o lună de zile să organizeze alegeri libere și democratice, supravegheate de presa română liberă", a declarat tânărul ofiter. În opinia sa, Armata ar fi fost potrivită să asigure democrația.Pe buletinele de vot, Alexandru Gheorghe a propus să apară toate partidele politice. „În plus, pe lângă partide, am propus să fie trecută și monarhia constituțională, cu armata alături, ca garant al democrației, cum scrie și în Constituție" CIA ;traducere libera din limba engleza - Cea mai importanta publicatie militara Info Mondo Mlitar anunta sprijinul armatei romane.http://militar.infomondo.ro/actualitate/te-salut-locotenente.html ARMATA PREIA PUTEREA SI GARANTEAZA ALEGERI LIBERE ! ARMATA SALVEAZA SI GARANTEAZA DEMOCRATIA ROMANA ! Ce propune locotenentul Alexandru Gheorghe de fapt?! Se propune o UN GUVERN MILITAR, dizolvarea Parlamentului, rasturnarea prin forta a Guvernului si a Presedintelui, preluarea puterii de catre Armata Romana, suspendarea Constitutiei, schimabarea formei de guvernamant si impunerea, tot cu ajutorul Armatei, a unei noi organizarii institutionale si anume Monarhia Constitutionarea ORGANIZAREA DE ALEGERI LIBERE CORECTE SUB SUPRAVEGHEREA MILITARA CIA ( traducere libera din limba engleza ) OFITERUL ROMAN ESTE DE FAPT UN IMPORTANT OFITER ....MAIOR IN SERVICIUL DE CONTRAINFORMATII AL ARMATEI. CONDUCE O CELULA A OFITERILOR DIN CLUJ CARE TINE LEGATURA CU ZECI DE CELULE IN TOATA TARA. DESPRE ACEASTA ORGANIZATIE VORBESTE COL DOGARU SEFUL SINDICATULUI OFITERILOR PENSIONARI ..".MISCAREA LOCOTENTILOR DIN CLUJ . PROCLAMATIA MILITARA DE LA CLUJ : GUVERN MILITAR SI REGELE MIHAI CA SEF AL STATULUI ! Ofiterul in numele grupului revolutiona a solicitat sefului Statului Major General, printr-o hartie scrisa, un plan de masuri care prevede intre altele constituirea unui guvern militar. "Am solicitat acest guvern militar pentru ca numai cu ordine putem scoate tara din Acesta a mai cerut ca seful statului sa fie Regele Mihai si sa fie organizate alegeri libere in 30 de zile. CITITI MATERIALUL ANTERIOR OPERATIA COD "ARMATA E CU NOI " A INCEPUT ! http://devanewyork.blogspot.com/2012/01/raport-cia-revolta-armatei-romane.html |