Alois Alzheimer, maestrul bolilor mintale

Experienţa de 14 ani ca medic în Spitalul de Boli Mintale din Frankfurt am Main l-a determinat să introducă o nouă metodă de tratament al bolnavilor psihic: a renunţat la „cămaşa de forţă” în schimbul supravegherii acestora în săli comune, a utilizat băile calde pentru liniştirea bolnavilor agitaţi şi a permis plimbările în parcul spitalului sau în împrejurimi. Împreună cu câţiva medici specializaţi în morfologia patologică a creierului, a întreprins primele studii de neuropatologie.
În 1901, Alzheimer a examinat prima dată o bolnavă internată pentru modificări de comportament, tulburări de memorie şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi în gospodărie. A urmărit evoluţia acestei paciente până la decesul femeii, în 1906. În urma autopsiei, a observat că foarte multe celule nervoase în regiunile frontală şi parietală ale creierului dispăruseră. Alte descoperiri efectuate cu ocazia autopsiei au fost: apariţia unor acumulări de substanţe proteice ca plăci dispuse în întreaga scoarţă cerebrală şi, mai ales, reducerea masei creierului în regiunile frontală şi parietală.
La 3 noiembrie 1906, în cadrul unei conferinţe a psihiatrilor germani, Alzheimer a prezentat comunicarea asupra unei forme „particulare de îmbolnăvire a scoarţei creierului”. Acesta a fost primul caz diagnosticat de atrofie difuză presenilă a creierului, afecţiune care poartă numele său: boala Alzheimer.
La 19 decembrie 1915, Alois a murit din cauza unei endocardite septice subacute. A fost căsătorit cu Cecilie Geisenheimer în perioada 1894-1901, iar mariajul a durat atât de puţin deoarece în 1901 Cecilie a murit.