Eliberari miraculoase realizate de ingeri

Eliberari miraculoase realizate de ingeri

Povestirile care prezintă eliberări miraculoase revelează în acelaşi mod supranatural desfăşurarea evenimentelor. Referinţa lor biblică este dubla eliberare a apostolului Petru care este relatată în Faptele  Apostolilor. Prima dată Petru se afla împreună cu ceilalţi apostoli: "Atunci a intervenit marele preot împreună cu toţi cei care se aflau împreună cu el în cadrul sectei Saduceilor. Plini de gelozie ei i-au luat  pe apostoli şi i-au dus în închisoarea publică. Dar, în timpul nopţii, Îngerul Domnului a deschis porţile închisorii şi ,ajutându-i să iasă, le-a zis: Haideţi în picioare ca să anunţaţi oamenilor din Templu cuvintele vieţii!"(Ac 5, 17-20) Mai târziu, Petru a fost încarcerat singur la ordinul lui Irod, rege al Iudeei si Samariei. Dispariţia lui a fost o lovitură grea pentru întreaga comunitate creştină din Ierusalim, care a fost nevoită să se organizeze: "Înainte de ziua în care Irod trebuia să îl judece, chiar în noaptea dinainte, Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri, în timp ce santinelele din faţa porţii păzeau închisoarea. Şi iată că Îngerul Domnului s-a prezentat din nou aducând cu sine o lumină foarte puternică în celulă. Îngerul l-a lovit uşor pe Petru dintr-o parte ca să se trezească şi i-a spus: "Ridică-te! Repede!"Atunci lanţurile i-au căzut de la mâini. Îngerul i-a spus: "Pune-ţi centura şi încalţă-te!" şi el a făcut întocmai. Apoi a zis: "Ia-ţi mantoul şi urmează-mă!" Petru a ieşit şi l-a urmat, fără să creadă că lucrurile acestea se petrec în realitate; el credea că are doar o viziune. Apoi au depăşit primul post de pază şi pe al doilea şi au ieşit pe poarta de fier care dădea spre oraş. Singură, poarta s-a deschis în faţa lor. Ei au ieşit şi au înaintat pe o stradă după care îngerul a dispărut. Petru, convins până în final de realitatea faptelor a spus: "Acum eu ştiu cu siguranţă că Domnul şi-a trimis îngerul ca să mă salveze din mâna lui Irod şi de intenţiile poporului evreu."(Ac 12, 6-11) Aceste eliberări extraordinare ilustrează într-o manieră concretă realizarea cerinţelor cuprinse în rugăciunea "Tatăl nostru" sau "Pater": "eliberează-ne de cel rău". Puterile răului erau încarnate de Irod şi de saducei, desemnaţi implicit ca instrumente demoniace. Dar aceste eliberări au şi o altă semnificaţie. Apostolul a fost eliberat miraculos de două ori de Îngerul lui Dumnezeu deoarece avea de îndeplinit o misiune divină: aceea de a coordona comunitatea creştină din Ierusalim, de a organiza primul ei conciliu bisericesc şi de a instala Biserica la Roma. Într-un final, el a murit totuşi ca martir, crucificat cu capul in jos pe dealul Vaticanului. Aşadar, nici un înger nu a venit să îl mai salveze din mâinile călăilor deoarece misiunea sa fusese îndeplinită şi el se afla la capătul drumului său către perfecţiune pe care îl încununa astfel cu însăşi ofranda vieţii sale. Într-un mod asemănător îngerii au mai intervenit de-a lungul timpului, pentru a-şi sustrage in extremis protejaţii de la martiriu. Nomidicus, un adolescent din Cartagina, a fost arestat în anul 251 împreună cu alţi creştini, în timpul persecuţiilor de la Dece. Ei au fost toţi condamnaţi  la rug şi au sfârşit-o în flăcări cântând. Numai Nomidicus a rămas în viaţă în cenuşă fără ca focul să îi atingă nici măcar pletele: un înger îl protejase de puterea vâlvătăilor. Nomidicus a devenit mai târziu preot şi, în această postură, a fost amintit de sfântul Ciprian în lucrările sale. Tot în timpul unei persecuţii, un adolescent îmbrăcat în alb şi strălucind de glorie a intrat în celula subterană plină de cioburi în care se afla preotul Felix. Scena s-a derulat la Nola, lângă Napoli. Felix, care era arestat pentru apostolat intempestiv, suportase deja un număr destul de mare de torturi variate şi îşi aştepta moartea dintr-un moment în altul. Dar îngerul lui Dumnezeu l-a ajutat să evadeze urmând o procedură clasică-lanţurile au căzut imediat ce au fost atinse de înger, poarta s-a deschis singură la trecerea lor, santinelele au căzut într-o toropeală salutară- şi, deoarece Felix era slăbit în urma captivităţii, un ciorchine de strugure a apărut ca prin minune pentru a-i reda cuviosului fost prizonier forţele. Apoi el a fost condus pâna la ascunzătoarea episcopului Maxim care avea încă nevoie de el. Felix nu a mai fost de atunci martir...Sfântul Felix din Nola a murit în anul 256, după ce refuzase din smerenie demnitatea episcopală. Viaţa lui ne este cunoscută graţie textelor scrise de sfântul Paulin din Nole, pe la sfârşitul secolului al IV-lea. Cu un secol mai târziu, anahoretul Apollo a avut şi el nişte aventuri asemănătoare. Într-o zi când s-a dus la Hermopolis împreună cu nişte fraţi pentru a vizita un ermit arestat de ofiţerii lui Iulian Apostatul, centurionul de gardă a încarcerat toată grupa de vizitatori. Treabă eficientă: în locul unui creştin arestat, împăratul avea acum o duzină de creştini în închisoare! Pentru o mai mare siguranţă, centurionul a dublat numărul gărzilor. Dar la miezul nopţii, un înger splendid a apărut şi a deschis porţile celulelor. Înnebuniţi, paznicii au căzut în genunchi în faţa trimisului celest implorându-i clemenţa. Prizonierii au făcut acelaşi lucru cerându-i acestuia să îi elibereze. Nu le mai rămăsese oricum foarte mult timp: de îndată ce creştinii captivi au trecut din nou pragul închisorii, centurionul a reapărut complet răvăşit intenţionând să îi elibereze pe Apollo şi pe prietenii lui, deoarece un seism îi spulberase casa şi toate lucrurile începuseră să îi meargă cât se poate de prost. Această legendă ilustrează, ca şi precedentele relatări, convingerea că pentru credincioşii aflaţi în pericol există mereu posibilitatea unei intervenţii divine salvatoare realizate prin intermediul îngerilor. Îngerii, aceşti mesageri celeşti, sunt consideraţi a fi înzestraţi cu puteri ieşite din comun: ei apar pe neaşteptate, ca prin miracol, îndepărtează obstacolele, comandă elementelor şi dau dovadă de o forţă extraordinar de mare. Ei apar sub aspectul unor adolescenţi viguroşi , îmbrăcaţi în alb, aspect care este clasic în descrierile din Biblie şi sunt denumiţi îngeri ai Domnului. Aceste relatări nu aparţin numai primelor secole ale Bisericii, ele pot fi  găsite într-un mod asemănător până în zilele noastre. În 1405, fransciscanii Clemente Ilci şi Cornelio Borghesi se aflau în Boemia unde dădeau dovadă de un zel exemplar pentru a-i deturna pe credincioşi de la predicile reformatorului Jean Hus, considerat a fi suspect de erezie. Închişi de partizanii acestuia din urmă, ei au fost eliberaţi din celula în care se aflau de un înger, aşa cum fusese odinioară salvat şi sfântul Petru, şi au deplâns atunci martiriul pierdut. Dar îngerul le-a explicat că ei au încă un imens apostolat de îndeplinit şi le-a arătat coroniţele pe care le vor primi atunci când această misiune spirituală a lor va fi dusă la bun sfârşit. Ei au murit de epuizare în 1408, după ce au dat  dovadă de un mare devotament în evanghelizarea taberelor din Cehia. Carmelitul Prosper du Saint - Esprit Garaiçaval, misionar în Orientul Mijlociu, apoi ermit la muntele Carmel, a fost deseori prins şi torturat de arabi. O dată, ei l-au lovit şi înţepat pe tot trupul şi apoi l-au legat dezbrăcat de un arbore în plin soare, lăsându-l acolo spre a fi devorat de animale sălbatice. El a rămas astfel ore în şir în caniculă, fiind muşcat de tot felul de insecte, dar rugându-se la Dumnezeu şi mulţumindu-i pentru posibilitatea de a suferi în numele Lui. La capătul câtorva ore de un asemenea tratament, îngerii au coborât din Cer, l-au dezlegat şi i-au spus cuvinte încurajatoare. În acele momente, un animal sălbatic s-a apropiat de ei, dar îngerii l-au pus rapid pe fugă. Acest  martir, care a fost ulterior denumit "martir lovit de ace" şi care a fost evocat de Sfânta Tereza a Pruncului Iisus, a murit în anul 1653, la venerabila vârstă de 60 de ani. Cazul cel mai uimitor de protecţie angelică a fost cel al capucinului Giusepe da Leonessa (1556–1621). După ce primise ca misiune evanghelizarea musulmanilor din Constantinopole, el s-a îmbarcat la Ancône. Nava pe care se afla a trecut printr-o furtună îngrozitoare, iar în momentul în care naufragiul devenea iminent, fratele Giusepe a început să se roage: atunci vânturile s-au calmat , marea s-a liniştit şi astfel nava şi-a putut urma traseul propus. Nu mult timp după aceea însă, călătorii şi echipajul abia scăpaţi de furia elementelor naturii au început să moară de foame. Liniştit, misionarul a binecuvântat câteva bucăţi de pâine pe care apoi le-a distribuit oamenilor şi toţi au mâncat pe săturate. Din momentul în care nava a acostat, un copil l-a abordat pe Giusepe la ţărm: era un înger care luase înfăţişarea unuia dintre nepoţii lui Giusepe decedat cu un anumit timp în urmă şi care acum îl ghida pe acesta prin oraş, conducându-l până la Capela Fecioarei după care a dispărut. La o zi după sosirea lui în noul oraş, capucinul şi-a început apostolatul printre creştinii captivi, care vegetau în celule sordide. El şi-a propus de asemenea să îl cunoască pe marele vizir pe care îşi dorea să şi-l apropie. El a făcut atunci multe lucruri periculoase şi astfel a ajuns în puşcărie, fiind condamnat la spânzurătoare. Fixat cu o mână şi un picior de două cârlige, el a rămas suspendat astfel  trei zile şi trei nopţi. Călăii aprinseseră un foc mare în apropiere al cărui fum îl sufoca. Cu toate acestea, ţinând în mâna liberă crucea, el predica adevărurile din Evanghelie. Încă o dată se părea că urma să primească coroniţa de martir. Dar în cea de-a treia noapte, un înger a venit şi l-a eliberat din lanţuri dăruindu-i pâine şi vin şi ordonându-i să se întoarcă în Italia. Evident, acest lucru pare incredibil. Totuşi, sfântul capucin a purtat toată viaţa lui pe mâna stângă şi pe piciorul drept cicatricele provocate de cârligele în care fusese suspendat, iar actele procesului său de canonizare cuprind mai multe mărturii referitoare la aceste episoade. Reîntors în patrie, Giusepe a realizat până la sfârşitul zilelor sale un apostolat de misionar, marcat de numeroase minuni: când celebra mesa, el era înconjurat de foarte multă lumină, vindeca bolnavii făcând semnul crucii şi aducea ploaia prin puterea rugăciunilor sale pe timp de secetă. La puţin timp după moartea sa, chipul lui a dobândit o frumuseţe admirabilă în timp ce trupul său, care îşi păstrase perfect forma suplă, emitea un parfum suav şi plăcut.