Secrete.

vineri, 8 iulie 2011

Copilărie curmată

Copilărie curmată

Cristian Voiculescu are 12 ani şi a suferit 12 operaţii de reconstrucţie a piciorului

  La 26 mai 2005, Cristian Voiculescu se întorcea de la şcoală. A traversat regulamentar şi a ajuns pe trotuar, moment în care a avut loc nenorocirea. Un şofer inconştient, care mergea cu viteză, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în copil, zdrobindu-l de un stâlp de beton. Destinul lui Cristian s-a schimbat într-o fracţiune de secundă.

La un pas de amputare

  Un copil plin de viaţă, sportiv (făcea polo la bazinul de la Floreasca), fericit, cu o copilărie frumoasă. Toate acestea au fost înlocuite cu mari suferinţe cauzate de operaţii. Cel care a produs accidentul nu îşi recunoaşte culpa, dar nici nu a îndrăznit vreodată să îşi declare nevinovăţia uitându-se în ochii lui. Imediat după accident, băieţelul a ajuns la Urgenţe, la Spitalul Floreasca, unde a stat internat timp de şase luni, având politraumatism deosebit de grav. Viaţa lui a fost pusă în pericol, piciorul drept i-a fost zdrobit, organele genitale i-au fost duse în spate. Vena din piciorul stâng a trebuit suturată în zona bazinului, pentru că a fost afectată de impact. Cristian s-a aflat la un pas să îi fie amputat piciorul, pentru a i se salva viaţa. Echipa profesorului Lascăr a făcut eforturi pentru reconstruirea piciorului drept la prima operaţie, ce a durat 12 ore. Băieţelul a avut mari probleme: cartilajul extern al condilului s-a osificat, piciorul începuse să crească strâmb din genunchi, coloana a început să se strâmbe şi ea din cauza mersului şchiopătat, nervul sciatic popliteu nu funcţionează, glezna s-a deformat, iar talpa piciorului nu mai este la 90 de grade. Şi totul din cauza teribilismului unui şofer. În prezent, Cristian are 12 ani şi din 2005 a fost suferit 12 operaţii de reconstrucţie a piciorului drept!

Are nevoie de ajutor

  Cristi îşi petrece anii copilăriei imobilizat la pat. Mioara, mama sa, îşi doreşte ca într-o bună zi să îşi poată vedea din nou copilul pe picioarele lui. În ciuda problemelor de sănătate, Cristian este optimist şi crede că într-o bună zi va putea merge din nou la şcoală, unde se va juca alături de prietenii săi. La 28 ianuarie 2009, Cristian are programare la o clinică din Turcia, Anadolu - Johns Hopkins, pentru încă o operaţie de îndreptare a gleznei la 90 de grade. Să-l ajutăm!
Cristina Voicilă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.