Secrete.

luni, 11 iulie 2011

Fiziopatologia sistemului muscular la om
in Kinetoterapia Feb.05, 2011

Muschii reprezinta o componenta importanta a organismului, reprezentand aproximativ 40-45% din greutatea totala a corpului. Muschii reprezinta un tesut inalt specializat, avand ca principala functie realizarea miscarii. Corpul uman contine peste 650 de muschi. Toate celulele musculare se contracta prin convertirea energiei chimice in energie mecanica, utilizata pentru a realiza miscarea. Din punct de vedere structural, exista urmatoarele tipuri de muschi: scheletici sau striati, muschi netezi sau viscerali si muschiul cardiac.

Muschii scheletici



Sunt alcatuiti, in mare, din fibre musculare striate si tesut conectiv. Sunt muschi voluntari, care se insera pe oase si care realizeaza miscarea corpului. Aceste fibre musculare vazute la microscop au un aspect striat. Aspectul este dat de distributia miofibirlelor (filamentele de actina si miozina) din structura fibrei musculare, dispuse astfel incat, intre unitatile functionale ale celulei musculare (sarcomere) apar benzi intunecate. Din acest motiv muschiul pare a avea striatii. Majoritatea muschilor scheletici se ataseaza la doua oase, intre care exista o articulatie. Unul dintre oase este mai fix iar capatul muschiului pe acest os poarta numele de origine. Capatul muschiului scheletic aflat pe osul mai mobil poarta numele de insertie. Principalele functii ale muschilor scheletici sunt:

miscarea;
mentinerea posturii (tonusul muscular); tonusul muscular se refera la starea de contractie partiala prezenta in muschi, in repaus. Tonusul metine postura corpului si asigura capacitatea organismului de a raspunde rapid la un stimul extern;
producerea de caldura; caldura se obtine in urma reactiei de scindare a ATP, alaturi de energia necesara contractiei.

Muschii netezi


Nu prezinta striatii, nu sunt atasati de oase, actioneaza mai lent decat muschii striati si pot ramane contractati pentru o perioada mai lunga de timp. Activitatea lor este controlata de sistemul nervos autonom. Muschii netezi intra in structura organelor interne: stomac, intestine, vase de sange, etc. Indeplinesc multiple roluri, precum: deplasarea alimentelor ingerate de-a lungul tubului digestiv, contractia uterului, dilatarea si contractarea vaselor sangvine, etc.

Muschiul cardiac


Acest tip de muschi se gaseste exclusiv la nivelul inimii. Muschii cardiaci sunt striati, celulele prezinta ramificatii si sunt muschi involuntari. Se contracta rapid si sunt foarte puternici. Spre deosebire de muschii striati scheletici, fibrele musculare cardiace prezinta benzi intunecate situate intre celule, denumite discuri intercalare. La nivelul discurilor intercalare exista jonctiuni gap avand rolul de a favoriza transmiterea potentialelor de actiune de la o celula la alta.

Structura microscopica a fibrei musculare scheletice
Tesutul muscular este alcatuit din celule contractile specializate (fibre musculare), grupate intr-un mod bine organizat. Fiecare fibra musculara contine doua tipuri de structuri denumite miofilamente: unele groase (filamentele de miozina) si unele subtiri (filamentele de actina). Vazute la microscop, fibrele musculare contin numeroase aranjamente de miofilamente, paralele intre ele si despartite de o banda intunecata, denumita banda Z. Portiunea de miofibrile cuprinsa intre doua benzi Z reprezinta un sarcomer. Sarcomerul este unitatea functionala a muschiului scheletic, fiind unitatea contractila a acestuia. In timpul contractiei, cele doua tipuri de miofilamente aluneca unele catre celelalte, sarcomerul se scurteaza si astfel are loc contractia musculara. In timpul relaxarii, sarcomerul revine la lungimea initiala. Pentru ca acest proces sa se desfasoare normal este nevoie de prezenta calciului. Calciul este eliberat din reticulul endoplasmatic in citoplasma atunci cand muschiul trebuie sa se contracte. Pe langa ionii de calciu, muschiul mai are nevoie de energie pentru a se contracta. Aceasta este obtinuta prin scindarea moleculelor ATP.

Proprietatile fibrei musculare

contractilitatea; nici un alt tip de celule din corpul uman nu au aceasta proprietate. Reprezinta capacitatea muschilor de a-si scurta lungimea (a se contracta).
extensibilitatea; capacitatea fibrelor musculare de a se intinde (extinde), adica de a-si mari lungimea.
elasticitatea; capacitatea muschiului dea reveni la lungimea initiala in starea de relaxare.
excitabilitatea; proprietatea muschiului de a raspunde la un stimul

sursa: biochimie.lx.ro

Tags: electroterapie, fiziokinetoterapie, Fiziopatologia, Fiziopatologia sistemului muscular, Fiziopatologia sistemului muscular la om, fizioterapie, kinetoterapie, laserterapie, masaj muscular, Muschii netezi, Muschii scheletici, Muschiul cardiac, Proprietatile fibrei musculare, Structura microscopica a fibrei musculare scheletice, ultrasunet




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.