Un tren strabate, cu 90 km/h, marile campii ale Continentului Negru, lunecand prin peisajul de savana, a carui culoare constrasteaza cu albastrul de safir al “omizii” mecanice. In jurul lui, se intinde natura africana – vasta, intensa, plina de viata - iar inauntru, in vagoane, e comprimata o lume cu totul diferita: o lume - creata de om - a luxului, confortului si elegantei superlative.
Ceea ce este Orient Express in Europa, este Trenul Albastru in Africa.
E unul dintre cele cateva trenuri de lux care circula pe planeta, plimbandu-i pe privilegiatii acestei lumi intr-un hotel miscator de 5 stele, dand oaspetilor prilejul de a savura - printre alte placeri - contrastul frapant dintre privelistile naturii si mica lume artificiala somptuoasa din interiorul trenului.Pe un traseu de 1.600 kilometri, intre Pretoria si Capetown (ruta sa de baza), trenul strabate intinsele campii ale Africii de Sud, intr-o calatorie de 27 de ore, ce include si o "pauza" de cateva ceasuri, pentru o excursie la o luxuoasa "lodge" sau un safari, in cautarea animalelor care au facut faima acestei bucati de lume.
Iar dupa ce oaspecii au admirat megafauna Africii, petrecerea continua cu distractiiile de la bord: mica lume artificiala din vagon este atat de imbietoare, incat singura dificultate este sa alegi dintre placerile puse la dispozitie.
Vrei sa mananci? Mancarea e, bineinteles, la nivelul unui hotel de lux - gustoasa, aratoasa, servita impecabil.
Vrei sa mergi la cumparaturi? Trenul are un mic magazin (tot de lux, evident) unde poti privi si cumpara fel de fel de lucruri frumoase si/sau scumpe - obiecte de artizanat si arta africana, haine, bijuterii (doar Africa de Sud e unul dintre marii producatori de aur si pietre pretioase!)Vrei sa te relaxezi citind, conversand tihnit cu insotitorii ori savurand un cocktail sau o cafea, un trabuc sau un coniac? Gasesti doua saloane somptuos decorate, un bar bine garnisit, personal de serviciu stilat, mobilier confortabil si o biblioteca. Poti sa joci carti, sau sa te uiti la televizor, sau sa motai, pur si simplu, leganat de sunetul ritmic si monoton - glasul rotilor de tren. Cand te apuca somnul de-a binelea, te muti in camera ta.
Peste zi, camera e un fel de salonas - al tau si numai al tau -, cu o canapea comoda si tot ce-i mai omului ca sa se simta bine. Seara, vine un valet care transforma, numaidecat, salonasul in dormitor: canapelele Trenului Albastru au fost special proiectate pentru a se metamorfoza instantaneu in paturi imbeitoare, gata imbracate cu asternuturi fine.
Dormitoarele sunt micute - n-au cum fi altfel, in spatiul limitat al trenului - dar sunt (si ele) un concentrat de lux - materiale elegante si design condimentat cu note coloniale si etnice; si tot asa sunt si baile, cu o tusa de splendoare africana, ce poate parea usor excesiva (ma rog, chestie de gust) - de pilda, robinetele sunt aurite, ca sa sporeasca (daca mai era nevoie) impresia de fast.
Teoretic, la bordul trenului se poate si lucra - inchipuiti-va, are si o sala de conferinte! - desi nu stiu cine ar avea chef s-o faca. (Dar, cine stie, poate ca, intr-un anumit context, merita sa tocmesti un asemenea vehicul de lux ca sa tii o sedinta cu partenerii de afaceri…)
Cu Trenul Albastru poate calatori oricine si-a cumparat bilet (regim obisnuit), dar poate fi si inchiriat in intregime (in regim charter), pentru un anumit eveniment - o nunta, de exemplu. Rutelor obisnuite (Pretoria - Capetown si Capetown - Pretoria) li se pot adauga si altele, la alegere. Exista, de pilda, o ruta alternativa spre Parcul National Kruger, o mostra de natura africana salbatica, splendida, unde parca s-a adunat tot ceea ce e magnific in materie de fauna africana. O alta ruta (internationala, de data aceasta) duce spre Cascada Victoria, una dintre cele mai mari si spectaculoase caderi de apa din lume, asezata pe fluviul Zambezi, intre doua tari - Zambia si Zimbabwe. Are 108 m inalitime si peste 1.700 m latime, candidand la titlul de cea mia mare cascada a lumii.
Si se pot negocia si alte rute, cu singura conditie ca tehnologia caii ferate respective sa se potriveasca deplin cu tehnologia Trenului Albastru.
Sofisticata tehnologie, de altfel; Trenul Albastru a fost proiectat pentru confort si, de la frane si suspensii pana la climatizare si iluminat, totul a fost gandit pentru a face voiajul cat mai agreabil norocosilor pasageri.
Cat costa o calatorie de la Capetown la Pretoria?
Pretul pentru o persoana, in camera dubla, este cuprins intre 10.930 rand (asta e moneda Africii de Sud) si 14.685 rand (adica intre 1.200 si 1.615 euro, aproximativ), in functie de sezon si de categoria camerelor. (Incredibil, dar chiar si acest tren are clase: camerele Luxury sunt cu o clasa peste cele zise De Luxe, adica sunt putin mai mari, au niste bai dotate cu cazi incapatoare - suna ciudat, dar sa nu uitam ca e vorba de un tren: fiecare jumatate de metru in plus ori in minus conteaza mult - si au cate o instalatie proprie de entertainment, cu o selectie de CD-uri cu muzica si DVD-uri cu filme).In pret sunt incluse o noapte de cazare in tren si tot ceea ce mananci si bei la bord, cu exceptia sampaniei frantuzesti (?!) Ei, lasa, ca n-ai nevoie de sampanie, mai bine incerci vinurile sud-africane, pentru ca, printre alte atractii, Africa de Sud e si un mare producator si exportator de vinuri - al optulea producator mondial!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.