Posts Tagged ‘magie neagra’
22 iulie 2011 – Vraji, vrajitoare, magie neagra, sabat
Friday, July 22nd, 2011 Ritualurile şi tehnicile de magie neagră vor cunoaşte, începând cu evul mediu, o serie de renovări, perfecţionări şi adaptări continue, capabile să menţină viu interesul tuturor categoriilor. Un loc aparte îl va căpăta, în acest proces de modernizare, aşa-zisul ritual al sabatului, practicat obligatoriu de oricare vrăjitor.
Cuvîntul „sabat” semnifică în ebraică ziua de repaos. Dar, în practica vrăjitorească, el va căpăta cu totul alt sens, anume acela care defineşte un ansamblu de manopere periodice la care se supun vrăjitorii în grup. Sabatul reprezintă tehnica vrăjitorească reală, dar şi superstiţie. În concepţia vrăjitorilor, sabatul trebuia să aibă loc de două ori pe săptamână, anume în nopţile de miercuri spre joi şi de vineri spre sâmbătă. Reuniunea se desfăşura într-un loc izolat, la răscruci de drumuri, pe malul mării sau al unui lac, în mijlocul unei păduri întunecate. Invitaţii la sabat trebuiau să facă ungerea magică, adică să se frece pe corp cu o pomadă preparată după un ritual anume. Întâlnirea se petrecea înainte de miezul nopţii, prezenţa la sabat fiind obligatorie. Vrăjitorul care absenta prima oara era violent dojenit. A doua oară era sancţionat foarte sever. Există credinţa ca vrăjitorii se adunau la sabat venind călare pe ţap, pisică neagră, lup sau măgar, alţii pe o mătură cu coadă, furcă, broască râioasă zburătoare sau liliac, brăzdând aerul rapid spre a coborî exact la locul de întâlnire. Când toţi vrăjitorii erau adunaţi, apărea în mijlocul lor Satan, sub forma unui ţap cu coarne lungi, avînd faţă umană, barbă ascuţită, nas coroiat şi piele neagră. Vrăjitorii îl salutau solemn şi adresau adoraţii. Potrivit superstiţiilor, Satan putea să apară şi dintr-un mic vas, având dimensiunile unui şoricel. Dar, pe măsură ce vrăjitorii făceau ritualul cuvenit, acesta creştea, căpătând cu încetul forme colosale. Demonograful Delancre, judecător în timpul Inchiziţiei, scria, cu câteva secole în urmă, cu toată seriozitatea, că mai mult de o mie de vrăjitori pe care el însuşi i-a interogat şi condamnat la ardere pe rug, ar fi descris aproximativ în acelaşi fel ritualul sabatului, care semăna cu o îngrozitoare orgie. Conform legendelor, ceremonia sabatului începea prin dansul broaştelor râioase care se executa în fluierăturile copiilor morţi nebotezaţi. Apoi broaştele porneau să orăcăie şi copiii să danseze prin aer. După ce se termina acest „amuzament”, decanul vrăjitorilor avansa în mijlocul unui ring, se dezbrăca gol şi executa un menuet. Adunarea continua cu un nou ceremonial. Vrăjitorii veneau unul câte unul, făceau plecăciuni înaintea lui Satan care purta pe cap o coroană de coarne negre, şi-l sărutau pe bot, jurând, cu mâna stângă întinsă, că-i aparţin cu trup şi suflet. Imediat începea festinul, la care se serveau pâine de mei învelită în seminţe de crin de pădure, tocană din carne de broască râioasă, de hoţi spânzuraţi sau de copii morţi la naştere, vinuri ameţitoare colorate cu fiere, conţinând afrodisiace. Vrăjitorii trebuiau să mănânce şi să bea, să se îmbete, să sară pe masă şi să toasteze pentru gloria infernului. După festin, adunătura de beţivi, clătinîndu-se, urla înspăimîntător, cautând fiecare să apară în postura cea mai înjositoare. Obosiţi şi ameţiţi, vrăjitorii vin acum să dea socoteală lui Satan despre cele ce au făptuit şi ce au pus la cale — incendii, otrăviri, asasinate — în fine, despre toate crimele lor şi Satan îi laudă sau îi ceartă, după cum unul sau altul l-a servit mai bine sau mai rău. Apoi, vrăjitoarele şi vrăjitorii vociferînd şi gesticulând intrau în convulsii. Satan stă culcat pe coadă şi priveşte râzând. Într-un anumit moment, un zgomot se aude venind de undeva de deasupra ca un bubuit de tun. Cocoşul cântă şi toată hărmălaia încetează brusc. Fiecare vrăjitor încalecă iute şi se precipită prin aer spre casă. Sabatul s-a terminat.
Legată direct de practica sabatului se află şi tehnica de oncţiune magică. Oncţiunea sau ungerea pielii era de altfel frecventă în lumea veche. Preoţii antici posedau compoziţiile lor secrete, capabile să producă un somn profund, vise bizare sau halucinaţii. Dar oncţiunile nu erau o invenţie a preoţimiî, ci o preluare din tehnica magiei tămăduitoare. Aşa se şi explică de ce aceste oncţiuni îşi ocupau locul lor primordial în ritualurile vrăjitorilor, personaje care nu ar fi putut avea în niciun caz acces la tainele sacerdotale. Oncţiunea magică nu era o fantezie, ci un produs absolut real pe care doar bătrânii vrăjitori ştiau să-l prepare din unsori şi ingrediente, secretul fiind transmis sub jurământ doar unui singur novice. Orice vrăjitor nou achiziţiona însă oncţiunea cu care nu uita să se frece pe trup înainte de a se culca în noaptea sabatului. Ingredientele din unsoare intrau în piele, efectul fiind acea stare de somn, cu vise bizare, pe care toţi vrăjitorii o aveau şi o descriau ca reală. Repetarea permanentă a acestui tratament ducea la cronicizarea manifestărilor psihice, vrăjitorii având un comportament ieşit din comun, asemănător dependenților de halucinogene, mergând adesea până la convulsii, furii şi demenţă. Adepţii lui Satan se ungeau cu grăsime de copil, amestecată cu sânge de liliac, praf de omag, mandragoră şi mac. Numai unşi cu această grăsime, vrăjitorii puteau să aibă senzaţia vehiculării prin aer, sub clar de lună, spre locuri agreabile. Dar vrăjitorii foloseau, câteodată, oncţiunea magică şi pentru a dărui senzaţie de plăcere unor tineri clienţi. Gerolamo Cardano (1501—1576) descrie o compoziţie oarecum asemănătoare, în principiu, având însă în amestec şi sânge de bufniţă, rădăcină de ţelină, frunze de cincidegete, excremente de pisică neagră şi altele. Cardano mai arată că, înainte de a se freca pe trup cu oncţiunea magică, vrăjitorii se supuneau unui ritual obositor, ca şi unor restricţii severe alimentare. Ioan Wierius, scriitor bizantin (sec. XV) specializat în formule magice, relatează că pomadele vrăjitorilor erau în realitate otrăvuri periculoase pentru organism, fiind alcătuite din droguri, narcotice şi plante veninoase, folosirea lor repetată ducând la imbecilizare. Florentinul Paolo Minuoci (sec. XVI) relatează o întâmplare trăită de el ca jurisconsult al Inchiziţiei. La cererea tribunalului, o vrăjitoare s-a declarat dispusă să se supună experimentului. Seara, în prezenţa judecătorilor, s-a frecat cu oncţiunea magică şi a căzut într-un somn adânc. Imediat, inchizitorii şi medicii au început să facă experienţe cu corpul ei: au împuns-o, i-au ars pielea cu fierul roşu, i-au crestat carnea cu cuţitul. Dar nimic nu a trezit-o. După douăzeci şi patru de ore s-a deşteptat, complet insensibilă, descriind scene de unde credea că fusese transportată. O experienţă mai puţin crudă a efectuat însă medicul Andre Laguna, tot asupra unei vrăjitoare arestată, pe care o punea să se ungă cu pomăda magică de cîte ori se trezea. Curând, femeia a ajuns într-o stare fizică jalnică, oncţiunea pierzându-şi efectul. Ba mai mult, vrăjitoarea nu mai putea dormi. Laguna a analizat oncţiunea, descoperind în ea narcotice şi alte substanţe pe care nu le-a putut determina.
Farmecele, care îşi au originea în practici ce depăşesc probabil în vechime neoliticul, au rămas vii de-a lungul mileniilor, până în vremurile noastre. Ele s-au înscris dintotdeauna în repertoriul vrăjitoarelor, fiind mai puţin practicate de vrăjitori, probabil şi prin faptul că marea majoritate a persoanelor care făceau apel la asemenea formule himerice erau fetele şi tinerele femei, ale căror probleme sentimentale puteau fi mai repede înţelese de către vrăjitoarele vârstnice, oricum considerate cu multă experienţă de viaţă. Imaginaţia vrăjitorească în domeniul magiei amorului se dovedeşte uimitoare. Cărţile de desfacere a farmecelor care au circulat până în deceniile trecute sunt în măsură să arate o bună parte din cele „99 de chipuri şi 99 de feluri de fapte”, adică de manopere magice pentru dragoste, îndepărtarea dragostei sau a rivalilor. Sunt enunţate, de pildă, farmece în care erau utilizate produse animale şi umane ca: păr de femeie, creier de broască, pui neieşit din ou, sânge de cîrtiţă, piele de şarpe, sânge şi intenstine de arici, carne de pui de rândunică şi de liliac, vene de lup, pocitură de raţe, plisc de cioară, broască cusută la gură, piele de pe sân de femeie, urină umană, balegă de cal, bale de câine, prăsneală de mâţă, găinaţ de găină; diferite materii ca : rumeguş de sfredel, hârburi din nouă târguri, sare de vite, zgură dintr-un cuptor părăsit, pământ din fântână părăsită, praf din răspântii, cărbuni stinşi, apă de la roata morii, cenuşe dintr-o cămaşă arsă, pai de mătură aruncată, piele de potlogi vechi; produse alimentare: făină măcinată în zori, turtă de grâu cu lapte de femeie sau de vacă, usturoi descântat în ziua Sfîntului Andrei; apoi ştreang de om spânzurat, murdărie de sub unghii de mort, piele de om mort, piedică de la mort, păr de mort; materii din natură ca praf de marmură, de cremene, bucăţi de aramă, lut şi altele. De obicei, materiile descântate de vrăjitoare erau căutate şi aduse de persoana care apela la farmece. După epuizarea ritualului magic, acestea erau aruncate în faţa sau în dosul casei, în horn, în aşternut, pe prag, în calea celor care urmau să fie „fermecaţi”, fără ca operaţia să fie surprinsă de careva. Blestemele au o vechime milenară, fiind o expresie elocventă a magiei cuvântului. Spre deosebire de alte practici vrăjitoreşti, ele făceau parte atât din inventarul magiei negre, cât şi din ritualul religios. Duelul blestemelor era curent în evul mediu, expresiile verbale fiind dintre cele mai pitoreşti, mergând de la formule banalele ce invocau puterile necurate, până la compoziţii complicate, cuprinse în ritualuri anume concepute, oficiate de preoţi, oricând şi oriunde.Blestemul se practica în mod frecvent în secolele trecute în ţările române, putând fi făcut de oricine, împotriva oricui, fără nici o regulă. Dar potrivit credinţelor populare, cel mai teribil blestem era acela al părinţilor împotriva copiiilor sau al preoţilor contra necredincioşilor. Prin influenţa religiei termenul „a blestema” a căpătat într-o anumită perioadă corespondentul de origine slavă „a afurisi” care avea, cum era şi firesc, o încărcătură ecleziastică, desemnând şi acţiunea de anatemizare, de excomunicare. Ca formă a magiei cuvântului, blestemul va dăinui nealterat. În secolul al XIX-lea, el avea forma asemănătoare cu cele din secolele XV şi XVI, ceea ce dovedeşte atât frecvenţa, cât şi puterea de conservare. Forma blestemului evocă practici magice primitive, când vrăjitorul acţiona asupra unei figurine, în ideea transmiterii de la distanţă a acţiunii malefice, părăsite de-a lungul mileniilor, spre a rămâne esenţa, adică ideea, voinţa, exprimată prin cuvânt.
Magia este o încununare a științelor esoterice, este aplicarea chintesenței științei secrete. Magia se bazează pe aplicarea practică a celor 7 Legi ale Kybalioanului, care sunt : Legea Mentalismului, Legea Corespondenței, Legea Vibrației, Legea Polarității, Legea Ritmului, Legea Cauzei și Efectului, Legea Genului (distincția). Magia a fost deseori categorisită drept albă sau neagră. Tehnicile utilizate în magie sunt unice, dar dacă acestea sunt folosite pentru a crea ceva bun, atunci magia este denumită albă. Când forțele magiei sunt utilizate pentru a face rău, atunci este vorba de magie neagră. Este bine să nu se confunde magia cu vrăjitoria, deoarece magia este o știință pe care o dobândești după ce studiezi toate disciplinele ezoterice timp de 10-15 ani, pe când vrăjitoria este o practică a magiei inferioare, bazată pe vrăjitorii, care se pretează la orice în numele banului și a speculațiilor de orice natură. Foarte mulți oameni duc după ei blesteme, vrăji, farmece… Simptomele unei persoane care are farmece, vrăji, deochi sau blesteme, sunt: o stare de nervozitate și profunde dureri de cap somn agitat, plin de coșmaruri, stare de confuzie și deprimare, căderea părului, banii vin dar nu stau, nimic nu iese și există senzația că ești urmărit de ghinioane
Atacul energetic asupra persoanelor este deseori asemuit cu magia neagră, și aceasta se întâmplă deoarece ambele tehnici au în vedere același scop: crearea unor blocaje energetice, pierderea de energie vitală sau chiar decesul celui în cauză. Pentru contracararea urmărilor acestui tip de atac, tre¬buie să fie recunoscute senzațiile sau percepțiile ce pot apărea în asemenea momente. Prin urmare, starea de disconfort resimțită se poate manifesta în forme și momente diferite: în timpul nopții, spre exemplu, persoana se poate trezi din somn, brusc, agitată, fără a exista un motiv precis. Uneori, ea poate simți o senzație de caldură interioară ne¬obișnuită, ce se intensifică cu trecerea timpului și care este însoțită de scăderea energiei sale vitale și incapacitatea de a mai reacționa. De asemenea, persoana în cauză poate simți o presiune la nivelul unor zone ale corpului (de obicei cele mai sensibile) sau înțepături, frisoane, tahicardie, transpirații, dureri locale ori emoții nejustificate. Sunt numeroase stările de disconfort deter¬minate de cauze reale, obiective, dar sunt multe și cele induse. Înainte de a întreprinde orice acțiune de re¬cuperare, trebuie descoperită natura reală a cauzei care a generat senzația respectivă. Forța atacurilor energetice este cu atât mai puternică cu cât senzitivitatea persoanei agresate este mai mare.
În cazul în care această stare este urmarea unui atac ener¬getic, trebuie reținut faptul că atacatorul urmărește fie doar son¬darea sau testarea subiectului (și prin urmare va întrerupe la un moment dat agresiunea, fără a produce vătămari celui în cauza), fie eliminarea corpului vital (situație în care este foarte greu de luptat împotriva acestei forțe, dar nu imposibil). De cele mai multe ori, agresorii sunt reprezentați prin indi¬vizi puternici (persoane singulare sau în grup), care se ocupă cu studiul limitelor fizice, psihice, intelectuale ale unor semeni, prin persoane negative sau spirite reîncarnate, care se hrănesc cu energie vitală sau urmăresc scăderea capacităților persoanelor vizate sau prin cei ce lucrează cu magia neagră. Atacul energetic poate fi realizat, însă, și de entități negative sau prin intermediul unor aparate comandate de oameni. O metodă de moment, pentru contracararea efectelor acestor atacuri, întotdeauna la îndemână și foarte eficientă, este redirecționarea energiilor negative într-o apă curgătoare sau stătătoare. Pentru a obține efectele dorite, la anumite intervale de timp apa stătătoare trebuie arun¬cată și înlocuită cu una proaspătă. Apoi, după crearea protecției necesare, trebuie găsita meto¬da cea mai potrivită prin care se pot obține date despre atacator și despre motivul agresiunii sale, pentru a se cunoaște pașii ce trebuie urmați. O bună protecție se asigură prin rugăciunea pe care trebuie să o spunem, seară de seară, fiecare dintre noi.
SURSĂ: http://www.vrajitoare.eu
PLAYLIST:
COUNT RAVEN – Children’s Holocaust (“High On Infinity” / Hellhound Rec)
DAYLIGHT DIES – Solitary Refinement (“Dismantling Devotion” / Candlelight Rec)
URNA – Mors Imperatrix Mundi MMVI (“Sepulcrum” / Aeternitas Tenebrarum Music Foundation)
1000 Funerals – Of Love Than Deceit (“Butterfly Decadence” / Silent Time Noise)
AHAB – Redemption Lost (“The Divinity Of Oceans” / Napalm Rec)
COLOSSEUM – On The Strand Of Nightmares (“Chapter III – Parasomnia” / Firebox Rec)
EVOKEN – Omniscient (split album with Beneath The Frozen Soil / I Hate Rec)
TYRANNY – The Leaden Stream (“Bleak Vistae” / Firebox Rec)
WHO DIES IN SIBERIAN SLUSH – Zaveschyanie Gumilyova (“Bitterness Of The Years That Are Lost”
AMBER TEARS – Beyond The Edge Of Skies (“Key to December” / BadMoonMan Music)
SEPTIC MIND – The Beginning (“Nachalo” / Solitude Productions)
Cuvîntul „sabat” semnifică în ebraică ziua de repaos. Dar, în practica vrăjitorească, el va căpăta cu totul alt sens, anume acela care defineşte un ansamblu de manopere periodice la care se supun vrăjitorii în grup. Sabatul reprezintă tehnica vrăjitorească reală, dar şi superstiţie. În concepţia vrăjitorilor, sabatul trebuia să aibă loc de două ori pe săptamână, anume în nopţile de miercuri spre joi şi de vineri spre sâmbătă. Reuniunea se desfăşura într-un loc izolat, la răscruci de drumuri, pe malul mării sau al unui lac, în mijlocul unei păduri întunecate. Invitaţii la sabat trebuiau să facă ungerea magică, adică să se frece pe corp cu o pomadă preparată după un ritual anume. Întâlnirea se petrecea înainte de miezul nopţii, prezenţa la sabat fiind obligatorie. Vrăjitorul care absenta prima oara era violent dojenit. A doua oară era sancţionat foarte sever. Există credinţa ca vrăjitorii se adunau la sabat venind călare pe ţap, pisică neagră, lup sau măgar, alţii pe o mătură cu coadă, furcă, broască râioasă zburătoare sau liliac, brăzdând aerul rapid spre a coborî exact la locul de întâlnire. Când toţi vrăjitorii erau adunaţi, apărea în mijlocul lor Satan, sub forma unui ţap cu coarne lungi, avînd faţă umană, barbă ascuţită, nas coroiat şi piele neagră. Vrăjitorii îl salutau solemn şi adresau adoraţii. Potrivit superstiţiilor, Satan putea să apară şi dintr-un mic vas, având dimensiunile unui şoricel. Dar, pe măsură ce vrăjitorii făceau ritualul cuvenit, acesta creştea, căpătând cu încetul forme colosale. Demonograful Delancre, judecător în timpul Inchiziţiei, scria, cu câteva secole în urmă, cu toată seriozitatea, că mai mult de o mie de vrăjitori pe care el însuşi i-a interogat şi condamnat la ardere pe rug, ar fi descris aproximativ în acelaşi fel ritualul sabatului, care semăna cu o îngrozitoare orgie. Conform legendelor, ceremonia sabatului începea prin dansul broaştelor râioase care se executa în fluierăturile copiilor morţi nebotezaţi. Apoi broaştele porneau să orăcăie şi copiii să danseze prin aer. După ce se termina acest „amuzament”, decanul vrăjitorilor avansa în mijlocul unui ring, se dezbrăca gol şi executa un menuet. Adunarea continua cu un nou ceremonial. Vrăjitorii veneau unul câte unul, făceau plecăciuni înaintea lui Satan care purta pe cap o coroană de coarne negre, şi-l sărutau pe bot, jurând, cu mâna stângă întinsă, că-i aparţin cu trup şi suflet. Imediat începea festinul, la care se serveau pâine de mei învelită în seminţe de crin de pădure, tocană din carne de broască râioasă, de hoţi spânzuraţi sau de copii morţi la naştere, vinuri ameţitoare colorate cu fiere, conţinând afrodisiace. Vrăjitorii trebuiau să mănânce şi să bea, să se îmbete, să sară pe masă şi să toasteze pentru gloria infernului. După festin, adunătura de beţivi, clătinîndu-se, urla înspăimîntător, cautând fiecare să apară în postura cea mai înjositoare. Obosiţi şi ameţiţi, vrăjitorii vin acum să dea socoteală lui Satan despre cele ce au făptuit şi ce au pus la cale — incendii, otrăviri, asasinate — în fine, despre toate crimele lor şi Satan îi laudă sau îi ceartă, după cum unul sau altul l-a servit mai bine sau mai rău. Apoi, vrăjitoarele şi vrăjitorii vociferînd şi gesticulând intrau în convulsii. Satan stă culcat pe coadă şi priveşte râzând. Într-un anumit moment, un zgomot se aude venind de undeva de deasupra ca un bubuit de tun. Cocoşul cântă şi toată hărmălaia încetează brusc. Fiecare vrăjitor încalecă iute şi se precipită prin aer spre casă. Sabatul s-a terminat.
Legată direct de practica sabatului se află şi tehnica de oncţiune magică. Oncţiunea sau ungerea pielii era de altfel frecventă în lumea veche. Preoţii antici posedau compoziţiile lor secrete, capabile să producă un somn profund, vise bizare sau halucinaţii. Dar oncţiunile nu erau o invenţie a preoţimiî, ci o preluare din tehnica magiei tămăduitoare. Aşa se şi explică de ce aceste oncţiuni îşi ocupau locul lor primordial în ritualurile vrăjitorilor, personaje care nu ar fi putut avea în niciun caz acces la tainele sacerdotale. Oncţiunea magică nu era o fantezie, ci un produs absolut real pe care doar bătrânii vrăjitori ştiau să-l prepare din unsori şi ingrediente, secretul fiind transmis sub jurământ doar unui singur novice. Orice vrăjitor nou achiziţiona însă oncţiunea cu care nu uita să se frece pe trup înainte de a se culca în noaptea sabatului. Ingredientele din unsoare intrau în piele, efectul fiind acea stare de somn, cu vise bizare, pe care toţi vrăjitorii o aveau şi o descriau ca reală. Repetarea permanentă a acestui tratament ducea la cronicizarea manifestărilor psihice, vrăjitorii având un comportament ieşit din comun, asemănător dependenților de halucinogene, mergând adesea până la convulsii, furii şi demenţă. Adepţii lui Satan se ungeau cu grăsime de copil, amestecată cu sânge de liliac, praf de omag, mandragoră şi mac. Numai unşi cu această grăsime, vrăjitorii puteau să aibă senzaţia vehiculării prin aer, sub clar de lună, spre locuri agreabile. Dar vrăjitorii foloseau, câteodată, oncţiunea magică şi pentru a dărui senzaţie de plăcere unor tineri clienţi. Gerolamo Cardano (1501—1576) descrie o compoziţie oarecum asemănătoare, în principiu, având însă în amestec şi sânge de bufniţă, rădăcină de ţelină, frunze de cincidegete, excremente de pisică neagră şi altele. Cardano mai arată că, înainte de a se freca pe trup cu oncţiunea magică, vrăjitorii se supuneau unui ritual obositor, ca şi unor restricţii severe alimentare. Ioan Wierius, scriitor bizantin (sec. XV) specializat în formule magice, relatează că pomadele vrăjitorilor erau în realitate otrăvuri periculoase pentru organism, fiind alcătuite din droguri, narcotice şi plante veninoase, folosirea lor repetată ducând la imbecilizare. Florentinul Paolo Minuoci (sec. XVI) relatează o întâmplare trăită de el ca jurisconsult al Inchiziţiei. La cererea tribunalului, o vrăjitoare s-a declarat dispusă să se supună experimentului. Seara, în prezenţa judecătorilor, s-a frecat cu oncţiunea magică şi a căzut într-un somn adânc. Imediat, inchizitorii şi medicii au început să facă experienţe cu corpul ei: au împuns-o, i-au ars pielea cu fierul roşu, i-au crestat carnea cu cuţitul. Dar nimic nu a trezit-o. După douăzeci şi patru de ore s-a deşteptat, complet insensibilă, descriind scene de unde credea că fusese transportată. O experienţă mai puţin crudă a efectuat însă medicul Andre Laguna, tot asupra unei vrăjitoare arestată, pe care o punea să se ungă cu pomăda magică de cîte ori se trezea. Curând, femeia a ajuns într-o stare fizică jalnică, oncţiunea pierzându-şi efectul. Ba mai mult, vrăjitoarea nu mai putea dormi. Laguna a analizat oncţiunea, descoperind în ea narcotice şi alte substanţe pe care nu le-a putut determina.
Farmecele, care îşi au originea în practici ce depăşesc probabil în vechime neoliticul, au rămas vii de-a lungul mileniilor, până în vremurile noastre. Ele s-au înscris dintotdeauna în repertoriul vrăjitoarelor, fiind mai puţin practicate de vrăjitori, probabil şi prin faptul că marea majoritate a persoanelor care făceau apel la asemenea formule himerice erau fetele şi tinerele femei, ale căror probleme sentimentale puteau fi mai repede înţelese de către vrăjitoarele vârstnice, oricum considerate cu multă experienţă de viaţă. Imaginaţia vrăjitorească în domeniul magiei amorului se dovedeşte uimitoare. Cărţile de desfacere a farmecelor care au circulat până în deceniile trecute sunt în măsură să arate o bună parte din cele „99 de chipuri şi 99 de feluri de fapte”, adică de manopere magice pentru dragoste, îndepărtarea dragostei sau a rivalilor. Sunt enunţate, de pildă, farmece în care erau utilizate produse animale şi umane ca: păr de femeie, creier de broască, pui neieşit din ou, sânge de cîrtiţă, piele de şarpe, sânge şi intenstine de arici, carne de pui de rândunică şi de liliac, vene de lup, pocitură de raţe, plisc de cioară, broască cusută la gură, piele de pe sân de femeie, urină umană, balegă de cal, bale de câine, prăsneală de mâţă, găinaţ de găină; diferite materii ca : rumeguş de sfredel, hârburi din nouă târguri, sare de vite, zgură dintr-un cuptor părăsit, pământ din fântână părăsită, praf din răspântii, cărbuni stinşi, apă de la roata morii, cenuşe dintr-o cămaşă arsă, pai de mătură aruncată, piele de potlogi vechi; produse alimentare: făină măcinată în zori, turtă de grâu cu lapte de femeie sau de vacă, usturoi descântat în ziua Sfîntului Andrei; apoi ştreang de om spânzurat, murdărie de sub unghii de mort, piele de om mort, piedică de la mort, păr de mort; materii din natură ca praf de marmură, de cremene, bucăţi de aramă, lut şi altele. De obicei, materiile descântate de vrăjitoare erau căutate şi aduse de persoana care apela la farmece. După epuizarea ritualului magic, acestea erau aruncate în faţa sau în dosul casei, în horn, în aşternut, pe prag, în calea celor care urmau să fie „fermecaţi”, fără ca operaţia să fie surprinsă de careva. Blestemele au o vechime milenară, fiind o expresie elocventă a magiei cuvântului. Spre deosebire de alte practici vrăjitoreşti, ele făceau parte atât din inventarul magiei negre, cât şi din ritualul religios. Duelul blestemelor era curent în evul mediu, expresiile verbale fiind dintre cele mai pitoreşti, mergând de la formule banalele ce invocau puterile necurate, până la compoziţii complicate, cuprinse în ritualuri anume concepute, oficiate de preoţi, oricând şi oriunde.Blestemul se practica în mod frecvent în secolele trecute în ţările române, putând fi făcut de oricine, împotriva oricui, fără nici o regulă. Dar potrivit credinţelor populare, cel mai teribil blestem era acela al părinţilor împotriva copiiilor sau al preoţilor contra necredincioşilor. Prin influenţa religiei termenul „a blestema” a căpătat într-o anumită perioadă corespondentul de origine slavă „a afurisi” care avea, cum era şi firesc, o încărcătură ecleziastică, desemnând şi acţiunea de anatemizare, de excomunicare. Ca formă a magiei cuvântului, blestemul va dăinui nealterat. În secolul al XIX-lea, el avea forma asemănătoare cu cele din secolele XV şi XVI, ceea ce dovedeşte atât frecvenţa, cât şi puterea de conservare. Forma blestemului evocă practici magice primitive, când vrăjitorul acţiona asupra unei figurine, în ideea transmiterii de la distanţă a acţiunii malefice, părăsite de-a lungul mileniilor, spre a rămâne esenţa, adică ideea, voinţa, exprimată prin cuvânt.
Magia este o încununare a științelor esoterice, este aplicarea chintesenței științei secrete. Magia se bazează pe aplicarea practică a celor 7 Legi ale Kybalioanului, care sunt : Legea Mentalismului, Legea Corespondenței, Legea Vibrației, Legea Polarității, Legea Ritmului, Legea Cauzei și Efectului, Legea Genului (distincția). Magia a fost deseori categorisită drept albă sau neagră. Tehnicile utilizate în magie sunt unice, dar dacă acestea sunt folosite pentru a crea ceva bun, atunci magia este denumită albă. Când forțele magiei sunt utilizate pentru a face rău, atunci este vorba de magie neagră. Este bine să nu se confunde magia cu vrăjitoria, deoarece magia este o știință pe care o dobândești după ce studiezi toate disciplinele ezoterice timp de 10-15 ani, pe când vrăjitoria este o practică a magiei inferioare, bazată pe vrăjitorii, care se pretează la orice în numele banului și a speculațiilor de orice natură. Foarte mulți oameni duc după ei blesteme, vrăji, farmece… Simptomele unei persoane care are farmece, vrăji, deochi sau blesteme, sunt: o stare de nervozitate și profunde dureri de cap somn agitat, plin de coșmaruri, stare de confuzie și deprimare, căderea părului, banii vin dar nu stau, nimic nu iese și există senzația că ești urmărit de ghinioane
Atacul energetic asupra persoanelor este deseori asemuit cu magia neagră, și aceasta se întâmplă deoarece ambele tehnici au în vedere același scop: crearea unor blocaje energetice, pierderea de energie vitală sau chiar decesul celui în cauză. Pentru contracararea urmărilor acestui tip de atac, tre¬buie să fie recunoscute senzațiile sau percepțiile ce pot apărea în asemenea momente. Prin urmare, starea de disconfort resimțită se poate manifesta în forme și momente diferite: în timpul nopții, spre exemplu, persoana se poate trezi din somn, brusc, agitată, fără a exista un motiv precis. Uneori, ea poate simți o senzație de caldură interioară ne¬obișnuită, ce se intensifică cu trecerea timpului și care este însoțită de scăderea energiei sale vitale și incapacitatea de a mai reacționa. De asemenea, persoana în cauză poate simți o presiune la nivelul unor zone ale corpului (de obicei cele mai sensibile) sau înțepături, frisoane, tahicardie, transpirații, dureri locale ori emoții nejustificate. Sunt numeroase stările de disconfort deter¬minate de cauze reale, obiective, dar sunt multe și cele induse. Înainte de a întreprinde orice acțiune de re¬cuperare, trebuie descoperită natura reală a cauzei care a generat senzația respectivă. Forța atacurilor energetice este cu atât mai puternică cu cât senzitivitatea persoanei agresate este mai mare.
În cazul în care această stare este urmarea unui atac ener¬getic, trebuie reținut faptul că atacatorul urmărește fie doar son¬darea sau testarea subiectului (și prin urmare va întrerupe la un moment dat agresiunea, fără a produce vătămari celui în cauza), fie eliminarea corpului vital (situație în care este foarte greu de luptat împotriva acestei forțe, dar nu imposibil). De cele mai multe ori, agresorii sunt reprezentați prin indi¬vizi puternici (persoane singulare sau în grup), care se ocupă cu studiul limitelor fizice, psihice, intelectuale ale unor semeni, prin persoane negative sau spirite reîncarnate, care se hrănesc cu energie vitală sau urmăresc scăderea capacităților persoanelor vizate sau prin cei ce lucrează cu magia neagră. Atacul energetic poate fi realizat, însă, și de entități negative sau prin intermediul unor aparate comandate de oameni. O metodă de moment, pentru contracararea efectelor acestor atacuri, întotdeauna la îndemână și foarte eficientă, este redirecționarea energiilor negative într-o apă curgătoare sau stătătoare. Pentru a obține efectele dorite, la anumite intervale de timp apa stătătoare trebuie arun¬cată și înlocuită cu una proaspătă. Apoi, după crearea protecției necesare, trebuie găsita meto¬da cea mai potrivită prin care se pot obține date despre atacator și despre motivul agresiunii sale, pentru a se cunoaște pașii ce trebuie urmați. O bună protecție se asigură prin rugăciunea pe care trebuie să o spunem, seară de seară, fiecare dintre noi.
SURSĂ: http://www.vrajitoare.eu
PLAYLIST:
COUNT RAVEN – Children’s Holocaust (“High On Infinity” / Hellhound Rec)
DAYLIGHT DIES – Solitary Refinement (“Dismantling Devotion” / Candlelight Rec)
URNA – Mors Imperatrix Mundi MMVI (“Sepulcrum” / Aeternitas Tenebrarum Music Foundation)
1000 Funerals – Of Love Than Deceit (“Butterfly Decadence” / Silent Time Noise)
AHAB – Redemption Lost (“The Divinity Of Oceans” / Napalm Rec)
COLOSSEUM – On The Strand Of Nightmares (“Chapter III – Parasomnia” / Firebox Rec)
EVOKEN – Omniscient (split album with Beneath The Frozen Soil / I Hate Rec)
TYRANNY – The Leaden Stream (“Bleak Vistae” / Firebox Rec)
WHO DIES IN SIBERIAN SLUSH – Zaveschyanie Gumilyova (“Bitterness Of The Years That Are Lost”
AMBER TEARS – Beyond The Edge Of Skies (“Key to December” / BadMoonMan Music)
SEPTIC MIND – The Beginning (“Nachalo” / Solitude Productions)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.