Monturile – prezentare şi tratament

Monturile – prezentare şi tratament

Ce sunt:
Monturile reprezintă proeminenţa capului metatarsian prin deplasarea sa medială către interiorul piciorului, iar halucele („degetul mare”) se deplasează către degetele vecine, pe care le împinge şi le deformează progresiv. Nu reprezintă un os sau cartilaj nou apărut, aşa cum înca se mai consideră.
De ce apar?
Adevăratele cauze nu sunt cunoscute, dar există factori favorizanţi:
• tipul constituţional al piciorului (raporturi particulare de lungime între oase) sau, mai rar, deformaţii de tip „picior plat” sau „picior scobit”;
• laxitatea ligamentară tipic feminină şi condiţionată hormonal explică preponderenţa net feminină (peste 95% din cazuri) şi accelerarea evoluţiei la pubertate, sarcină şi menopauză.
• obezitatea, bolile inflamatorii de tip poliartrită reumatoidă sau unele boli congenitale;
• unele traumatisme sau amputaţiile degetelor.
• contrar celor afirmate până în prezent, încălţămintea nu produce „monturile”, ci doar agravează evoluţia celor deja apărute.

Motivele consultaţiei: deformarea antepiciorului, dureri articulare, inflamaţii şi chiar infecţii prin conflictul mecanic al deformaţiei („monturi”) cu încălţămintea, apariţia hiperkeratozelor („bătături”), dificultăţi majore la încalţat, mers tot mai dificil.

Diagnosticul: este esenţialmente clinic, respectiv se bazează pe istoricul bolii, analiza deformaţiei, analiza încălţămintei şi a mersului, în contextul întregului aparat locomotor. Este preferabil să fie consultat un ortoped cu mare experienţă în bolile antepiciorului. Radiografia este doar un complement util în stabilirea procedeului operator eventual.

Cât de grav este un mont?  Trebuie bine precizat că nu este o boală gravă cât supăratoare pentru pacientă, aceasta fiind obligată să-şi adapteze încălţămintea şi ritmul de viaţă în funcţie de durerea şi jena locală. Cel mai des durerea este minoră, provocată de către un pantof prea strâmt, dar în stadii evoluate poate fi permanentă şi importantă, chiar nocturnă, jenând mersul şi provocând scăderea calităţii vieţii.

Evoluţia: este inevitabilă către agravare, dar ritmul acesteia este lent, întinzându-se pe durata a zeci de ani. Apar durerile şi bătăturile plantare (metatarsalgii), deformarea ireversibilă a degetelor în grifa, până la deformaţia finală de tip „triunghiular” al antepiciorului.

Profilaxie: nu există metode de prevenire şi combatere a apariţiei „monturilor”.
Tratamentul conservator: are caracter paleativ, de confort, putând uşura într-o oarecare măsură simptomele, şi constă în adaptarea încălţămintei pentru evitarea conflictului mecanic cu deformaţia („monturi”). În unele cazuri pot fi utile susţinătoare plantare personalizate şi atent confecţionate sau diverse „pernuţe” siliconice pentru protecţia pielii. Intervenţiile de pedicurie nu trebuie să fie prea agresive, pentru că „bătăturile” nu se vor vindeva decat chirurgical, prin îndepartarea factorului cauzator.
O menţiune specială pentru tratamente asa-zis „naturiste”: este interzisă cu stricteţe aplicarea oricăror „leacuri băbeşti” de tipul tătăneasă, rostopască, cartofi cruzi, peşte crud, usturoi, lămâie, aspirină dizolvată, iod concentrat sau orice altceva. „Montul” nu este un neg şi nu poate fi îndepărtat cu măsuri externe; dimpotrivă, complicaţiile aplicării acestor leacuri băbeşti pot fi redutabile, ducând uneori până la infecţii grave şi chiar la amputarea piciorului.

Tratamentul curativ este cel chirurgical, singurul în măsură să înlature deformaţia, să calmeze durerea şi să permită încălţarea cvasinormală, exercitarea normală a profesiei şi a activităţilor sportive.
• Fără a fi urgent, tratamentul trebuie aplicat la timp, pentru a evita apariţia unor deformaţii greu tratabile şi care presupun operaţii ireversibile precum blocarea unor articulaţii.
• Deşi intervenţiile au un rezultat estetic spectaculos, această chirurgie nu trebuie să devină una estetică, ci să rămână una pur funcţională, determinata de durere şi dificultatea de mers.
• Există acum destule tehnici operatorii fiabile care permit mersul înca din prima zi post-operator, reluarea rapidă a activităţilor profesional-sportive şi a portului încălţămintei „elegante”.
• Îndepărtarea deformaţiei („monturi”) nu înseamnă tăierea simplă a osului protuberant. Această operaţie este ilogică dar extrem de populară înca în Romania, de unde rata mare de recidive şi insatisfacţia majoră a pacientelor.
• Prezenţa unui chirurg bine specializat, eventual dedicat („labei”) piciorului este capitală: cel care efectuează aceste operaţii în mod curent şi cu succes poate minimiza rata complicaţiilor.
Recuperarea după operaţie este rapidă în cazul procedurilor moderne. Pacienta işi reia mersul în ziua operaţiei cu sprijin pe membrul operat, iar reintegrarea socio-profesională se realizează la 2-6 săptămâni postoperator, în funcţie de natura activităţii prestate. Nu este necesară intervenţia kineto-terapeutului, ci doar respectarea indicaţiilor chirurgului din punct de vedere al programului de recuperare.
Rezultate:
• În mâna unui specialist al domeniului, procedurile moderne aduc rezultate spectaculoase, atât estetic cât şi funcţional: piciorul işi recapătă forma şi funcţionalitatea, putând fi recepţionat de către o încălţăminte „elegantă”.
• Satisfacţia pacientelor este cu totul excepţională, dovadă fiind solicitarea lor pentru operarea celuilalt picior sau a unor rude şi prieteni apropiaţi.

Autor: Dr. Marius Uscatu