D-le Al. C. Miloş sunteţi o personalitate scriitoricească recunoscută în ţară şi chiar în străinătate. Aţi terminat de curând a 23 – a carte, o carte istorii, astronomii şi filosofii galactice „ Biblia Reptiliană” şi aţi predat-o spre editare Editurii „ ORFEU” din Bucureşti. Ce tematică are ea, ca un preambul pentru cititorii cotidianului nostru ?!
Cartea are o tematică despre necunoscuta şi neliniştitoarea noastră Origine ! Pornesc de la mesajul transmis prin timpuri de Sumer şi sumerieni, prin Tăbliţele cuneiforme aflate la British Museum din Londra şi la Muzeul Astrologiei umane din Berlin. Sumerienii sunt cel mai vechi popor din lume, de la care avem documente transmise prin istorii şi timpuri, cum spuneam...Apoi, recomand spre lectură – cărţile omului de ştiinţă american – Zecharias Sitchim – „ Cronicile Pământului” – traduse şi la noi în România de Ed. Aldo – Press.
Sumerienii ne scriu, că acum 300.000 – 400.000 de ani, Civilizaţia Extraterestră Reptiliană , de pe a 12 – a Planetă a sistemului solar – numită Nibiru la sumerieni şi Marduk la egipteni şi a cărei simbol este Crucea ea numindu-se şi Planeta Răspântiilor şi a Traversării – a aterizat pe Terra cu navele lor spaţiale în căutarea de minereuri. Pe planeta Nibiru natală – se subţiase stratul de ozon , ionosfera şi radiaţiile cosmice ( gamma, infraroşii, ultraviolete ) erau ucigătoare pentru nibirieni. Deci reptilienii de pe Nibiru conduşi de ANU – regele lor ( de unde inconştientul colectiv a păstrat numele de AN – astronomic şi cronologia zilelor, lumilor, orelor, minutelor – multiplii şi submultiplii lui 12 ) s-au stabilit în Africa, zona Zimbawe şi s-au ocupat tovărăşeşte , muncitoreşte de ....minerit. Îi interesau Au, Ag, Pl, Cu – bune conducătoare de căldură şi electricitate pentru cablurile de la navele lor spaţiale.
Şi aurul de ce-i interesau pe Reptilienii Galactici ?
Fiindcă pulberea de Au pulberizată cu tunuri în ionosfera lui Nibiru refăcea atmosfera planetei, ocrotindu-i pe Reptilienii nibirieni – de radiaţiile ucigătoare. Procedeul se practică şi azi pe Terra.
Iar noi, Oamenii cum ajm apărut ?! Cum zice Biblia creştină sau cum scriu Tăbliţele Sumeriene ?!
Anunnakii Reptilieni de pe Nibiru munceau din greu în minele din Africa ( aici antropologii – au descoperit strămoaşa omenirii – femelă de maimuţă antropoidă Lucy) şi s-au revoltat, s-au răsculat. Consiliul Zeilor Nibirieni conduşi de ANU – au hotărât să creeze prin inginerii genetice , prin manipularea ovulului unei femele de maimuţă antropoidă existentă pe Terra prin clonare cu ADN –ul Reptilian – un ADAMU –adică un Biorobot, sclav cosmic programat genetic, un muncitor Primitiv cu răspunderi limitate, ca ajutor al Zeilor Reptiliani !
Adam – Omul Androgin, ce se putea autocrea şi era creat prin clonare – există şiruri de Adami – Oameni pe frizele sumeriene a fost creat de Enki Reptilianul – Şarpele Scânteietor – Medicul Genetician în Laboratorul Genetic Eridu pe Terra.
Enki era unul dintre fii lui ANU. Fratele lui vitreg era Enlil – conducătorul reptilian politic, juridic al Terrei !
Au fost create şi Linii genealogice mixte reptiliano – umane, Adami , ce li s-au dat de către Enki – independenţa de reproducere şi au fost promovaţi urmaşii lor cu strămoşi Reptiliani la conducerea Terrei şi a terrienilor. Lucru ce l-a nemulţumit pe Enlil şi pe ceilalţi Reptilieni ai lui!
Aceasta este Sămânţa Conflictului – dintre Enki şi Enlil, Reptilieni, fraţi vitregi – transferată, copiată în conflictul biblic – cu ispitirea lui Adam şi Eva din Rai, de către Şarpele, adică Reptilianul amăgitor ! De fapt Biblia şi evreii, fiind mai tineri ca istorie - cam de 1500 de ani – au copiat, era normal de la popoarele teriene, mai vechi, mai bătrâne ! Cărţile şi cărţi se scriu, memoriile se amintesc din memorii! Astfel că Genesa lui Moise - din Biblie este copiată la virgulă din Genesa din Babilon – numită ENUMA ELISH !
Iar aceasta a tras cu ochiul la egipteni, egiptenii la Tăbliţele sumeriene.
Acesta este Adevărul Istoriei Terrei şi al terienilor ! Istoria Reptiliană, invizibilă a Terrei – unde rasa goriliană dacă vreţi – Omul hibrid, Reptiliano- Gorilian suntem doar ....CHIRIAŞI. Şi s-ar putea să nu fim decât nişte Holograme într-o buclă temporală dintr-un Univers paralel!
Este şocant pentru ( noi această Realitate ce nu am prea ştiut de ea, a fost ocultată , a fost ascunsă, de multe ori din interese neortodoxe , meschine. Ce mai scrie „ BIBLIA REPTILIANĂ ?!
„ BIBLIA REPTILIANĂ” face asociaţii şi caută şi descoperă Simbolul Şarpelui în miturile, legendele, basmele, religiile popoarelor Terrei din diferite epoci şi timpuri ! A fost o muncă enormă de documentare, de consultare a nenumărate lucrări ştiinţifice!
Astfel vă reamintesc dacă nu ştiaţi că porţiunea cea mai veche din creierul uman este Creierul Reptilian , sediul subconştientului , că al treilea ochi este Ochiul Reptilian – Pineal – Hipofiza ce coordonează cele 2 emisfere ale Creierului, mai există şi un al treilea Creier Energetic – Aura – ce coordonează de fapt Omul, Mecanism biologiccosmic, cibernetic, cu autoreglare prin nevoi, hormoni, gânduri ! În yoga hindusă – Şarpele Nagas Cosmic – Kundalini – Reptilianul din noi- este un Simbiot, folosind Omul ca şi gazdă şi se află situat în Măduva Spinării în Canalul Energetic Principal de la charka inferioară, sacră, sexuală până la al treilea Ochi – Ochiul Reptilian ! Isus Cristos ne spune să fim înţelepţi ca ...Şerpii, cizelat nu ca Gorilele !!! Moise avea ca simbol conducând doi şerpi încolăciţi , simbol şi al lui Znki Reptilianul – Medicul Genetician ce l-a creat genetic pe Adam Omul Androgin.
Quetzalcoalt zeul toltecilor şi apoi al incaşilor era numit Şarpele cu Pene.
Zamolxis, zeul dacilor avea ca simbol şarpele, avea pe cap o diademă zeiască cu şerpi. Oadourus Şarpele Cosmic este cel mai bătrân zeu - Creator al Universului! Câţi dintre noi ştim că Şarpele este singura vieţuitoare de pe Terra – ce se poate Autocrea, îşi schimbă pielea – năpârleşte, îşi reface coada tăiată, are puteri hipnotice - moştenite şi de oameni ! Faraonii egipteni la încoronare purtau o glugă sub forma unui cap de cobră şi se ungeau cu unsoare de şarpe – mesahash – de unde evreii au preluat messia – Unsul !
Ciudat este că Simbolul ştiinţelor – medicină, farmacie, al artelor, al poeziei este Şarpele !
Iar Vaticanul şi Biserica catolică sunt dirijate din umbră de francmasoneria numită „ Frăţia Şarpelui!”.
Eva înseamnă în traducere viaţă, dar şi Şarpe ! Mars în persană înseamnă Şarpe iar Marte ar fi planeta Şerpilor , a Reptilienilor – staţie planetară intermediară între Terra şi Nibim în transportul cu nave spaţiale a minereurilor ! Etc.etc.etc. Citiţi în 2011 Biblia Reptiliană şi veţi vedea că lumea nu este ceea ce pare !
Aceste răspunsuri scrise în carte de d-voastră sunt tulburătoare, şochează ! Iar toţi cei care nu cunosc sunt leneşi spiritual, această Origine. Realitate adevărată sunt defazaţi de Realitate trăiesc în afara Realităţii sunt nişte triste şi jalnice caricaturi ale fiilor lui Dumnezeu , nişte retardaţi, demenţi, idolatri şi amnezici!
Cartea este o încercare de a spune Adevărul despre Istoria necunoscută a Terrei şi terienilor ! Enki şi Enlil de la Sumerieni, zeii reptilieni sunt transferaţi astfel de către evrei în Biblia creştină : ANU– Reptilianul este Dumnezeul creştin , Enki – Medicul Genetician reptilian ar fi Isus Cristos şi Enlil – Reptilianul Luciferul – îngerul ispititor , responsabil de Păcatul Originar şi anume Hipersexualitatea, drogarea cu sex a Terrei Umane. Cartea are pe copertă şi un SF – protector !...
V-am dezvăluit câte ceva ! Cartea are 200 de pagini, va fi difuzată în toate librăriile şi bibliotecile din România, poate va fi şi tradusă şi în limba engleză având astfel şi o circulaţie internaţională !
Isus Cristos ne spune clar, ferm, adevărat : „ Fiţi înţelepţi ca Şerpii ( adică ca şi strămoşii Reptilieni de pe Nibiru) şi Îndrăzniţi ! Adevărul vă va face liberi!”
Publică un comentariu nou
humanoizi reptiliene
Toate acestea va suna ca "absurditate" sau nu va crede că nu sunt grave, dar dacă luăm intoaccount toate atacurile, se află de , etc. nu suna asa de ciudat, eu personal cred că ceea ce vine incontinuare este la fel de mult posibil şi că totul a publicat pe blog.
Vă rugăm să citiţi complete de 2 părţi.
Reptilieni şi de similitudinea lor a dispărut reptilian "pe pământ".
Personal cred ca ei au evoluat de la o cursă la fel ca Trodontes apărut în Nibiru.
O majoritate a economiştilor sunt acuzaţi de a fi reptilian:
david icke: într-un cu david icke în ianuarie 2001, a prezis icke 11-s, care arată clar că există într-adevăr este o conspiraţie, în plus faţă de care a fost realizat pe 11-s indică faptul că în fapt, a fost un loc de muncă în interiorul, în gemene au avut pompe, care sa prăbuşit în pentagon a fost de fapt o rachetă, 93 după ce a căzut într-o pădure a fost distrusă de un avion al us air force.
în conformitate cu aceste reptile sunt icke forţei de ascuns din spatele control global asupra omenirii. el susţine, de asemenea, că majoritatea dintre liderii mondiali în orice structură socială de la george w.bush, familia rockefeller, rothschild a familiei regale a angliei, sunt în reptile umanoide de fapt 7 metri inaltime, care se hrănesc în principal cu privire la sange. potrivit unui interviu cu david icke, christine fitzgerald, o confidenta a prinţesei diana ca diana ia spus că familiei regale au fost străini reptiliene, şi ar putea evolua într-un formular.
Potrivit lor de cercetare, mai mulţi membri ai familiilor regale europene şi preşedinţi ai Statelor Unite au fost umanoizi reptilieni. Din punctul lor de vedere, Icke prevede că politicile de după 11 septembrie este produs de o conspiraţie din partea de reptile de a subjuga prin teama de a umanităţii, cu George W. Bush un slujitor al soparle.
În caz de deces al unui fan al lui David Icke în 2003, nu falta.3 reptilian figura, a fost condamnat pentru uciderea ex-soţia lui prietenul ei, girly Chew Hossencofft. Acest caz a fost acoperit de lanţ TV Curte, oferind astfel o expoziţie naţională de teorii ale conspiratiei si aceste creaturi. Diazien Hossencofft Henning ar fi ordonat ca moartea a girly servi ca pentru reptile. Tema de conectare la originea reptilian al lui Bush a venit. Atât Henning şi Hossencofft servesc Exemple de viaţă.
Potrivit unor cercetatori aceste fiinţe comunica în limba care este la o frecvenţă pe care oamenii nu pot auzi, pune gura într-o poziţie ciudată.
Zecharia Sitchin1922 este un savant de origine rusă şi ufolog. [1] este un autor care să promoveze cel mai bine vandut teoria astronaut vechi, de origine extraterestra a omenirii desigur. Care atribuie crearea culturii sumeriene la Annunaki (Nephilim sau) de la o planeta numita ipotetic " Nibiru " în sistemul solar. El spune că mitologia sumeriana reflectă acest punct de vedere, desigur, speculaţiile sale sunt în mare parte ignorate de cei mai mulţi istorici şi oameni de ştiinţă, care se văd prea multe probleme, atât în traducere şi de înţelegere a fizicii.
Humanoizi reptiliene? ? Suna chiar ciudat Vom vedea reptilian numai inteligentă înregistrată în istoria planetei:
Annunaki sau Nephilim (Nibirunianos)
Anunnaki (numit, de asemenea, Annuna - Fiii lui Anu) a fost zeii limitate la lumea interlopa, de asemenea, declarat a fi în viaţă sau Dulku Dulkug, "movilă sfânt." În textul sumerian pe "Coborarea Inanna la World Under" Annunaki sunt identificate ca fiind cele şapte judecători din lume sub.
Altele sunt o familie de zei imature, separaţi de părinţii lor şi a plecat într-o lume care a fost recuperarea de la o lupta cu o stea moarte.
Legenda sumeriană spune că este o planetă mai mult în sistemul nostru solar numit Nibiru de sumerieni, care are o orbita eliptica similara cu cea a unei comete şi este nevoie de 3600 de ani pentru a face o revoluţie în jurul Soarelui.
Gravura Annunaki
O reptila sculptat, Anunnaki le-a spus sumerieni în sculpturi, care nu arată adevărata sa formă.
Sitchin si alti cercetatori sustin ca sumerienii antici stiau de toate celelalte planete ale Sistemului Solar de la Mercur la Pluto, acesta din urmă a descoperit în secolul al XX-lea. Şi prezenţa de o planeta cu o orbita in jurul Soarelui gigantic (la fiecare 3600 de ani), din care a venit la "Annunaki" zei ai panteonului lor, şi că principiile sale au fost geneza vieţii pe Pământ şi Datorită evoluţiei rapide a omului în lumea noastră.
Locuitorii de pe această planetă, au fost Annunaki (Nephilim sunt numite Sitchin).
Motivul real pentru Annunaki a venit pe pamant este confuz:
Martin este de părere că a existat o coliziune între Nibiru sau sateliţii săi Tiamet (planeta care a fost între Marte şi Jupiter)
Consideră că a fost o nava spatiala mare (Nibiru), care a fost de a coloniza terenului (IBAN 12 perechi).
Sitchin crede că au venit în căutarea de metale care au fost rulează pe planeta voastra.
Ambele spun, şi tradiţia sumeriană, precum şi o menţionează. Cumva barbatii folosit ca sclavi.
Oamenii au văzut aceste fiinţe ca dumnezei, deoarece acestea au fost inteligent, pe care le deţineau numeroase tehnologii şi competenţe şi a avut o viaţă lungă, deşi au fost muritor.Aceste fiinţe au fost numite de către Annunaki sumerienii. Termenul este menţionat în Biblie Nephilim (amintiţi-vă că Biblia este o copie a tradiţiilor sumeriene), deşi unele traduceri eronate ale termenului sunt numite "giganţi".
Potrivit sumerienilor, zeii lor (aceste fiinte) a coborât pe pământ din cer, cu mult înainte de sosirea a omenirii. Pentru a sumerienii, ca şi pentru multe alte popoare ale antichităţii, zei au fost fiinţe de carne şi sânge, care a trăit printre ei o zi şi am învăţat multe activităţi şi Regulile casei.
Ei au venit ca colonişti şi exploatatori ai pământului lor de origine şi a început să construiască oraşe, oraşe asociate cu funcţii specifice şi au fost conduse de Annunaki.
Este cunoscut faptul că fiecare oraş sumeriană a avut un zeu de protectie si de zeita, acest lucru poate fi interpretat ca guvernul din aceste oraşe a fost comandat de perechi de zei.
Alte dovezi de aceste aşa-numite zei, sau persoane reale, este în lista de rege sumerian, în dinastii antediluviene, a căror vârstă a domnit regii uimitoare, care au fost măsurate în SRAS (echivalentul a 3600 de ani)
Este o coincidenţă curioasă de 3600, este un SAR, care este echivalent cu un an de Nibiru (planeta de Annunaki).
Este, de asemenea coincidenţă curioasă cu matematica sumeriene, bazat pe un sistem sexagesimal (multipli de 60, 60 × 60 = 3600), care a fost sursa de modul în care măsura de timp (hh mm ss), şi trigonometria (360 grade).
Luând în considerare actuala lista sumeriană SAR consideră că şi în anul 3600, se întâmplă că perioada de dinainte de potop, care a început cu sosirea a 450.000 de Anunnaki a fost de ani în urmă, acest lucru sugerează faptul că Annunaki a trăit pe pământ mai mulţi ani fără a civilizaţiei umane actuale, deoarece acest lucru a apărut la scurt timp înainte de sfârşitul domniei lui Annunaki.
Trebuie să ne amintim că miturile sumeriene spun de un paradis numit Dilmun descrisă în mitul "Enki şi Ninhursag". Dilmun este un teren curat, luminos şi sfânt, udat de 4 râuri de apă dulce, plin de lacuri şi palmieri. În Dilmun zeii au dat naştere fără dureri.
Pentru cei care au un interes în explorarea acest lucru, din punct de vedere cosmologic, eu recomand site-ul (în limba engleză), de Andy Lloyd.
Pentru a justifica originea extraterestra a cunoştinţelor se bazează pe două Sitchin intrepretaciones sumeriană art.
Prima: Traseul Naramsin, acest traseu sărbătoreşte victoria de Naramsin pe vrăjmaşii lor în câmpul de luptă. Regele însuşi a luat figura centrală călcând adversarii lor, cu o suliţă în mâna dreaptă în timp ce caută sfidător la ceea ce arata ca un munte, cu un design ciudat şi conic, care, la rândul său poate fi văzut în mod clar de cel puţin două organisme Celestial ghici deşi deteriorat oarecum un top terţ.
Sitchin întrebare că figura centrală a acestei scene este cea a regelui Naramsin, pentru că zeii sumerieni ca multe altele din zona, au reprezentat întotdeauna cu un coif cu coarne, cum ar fi figura şi se presupune că reprezintă suveran Akkad.
Atrage atenţia, de asemenea, la prezenţa de "doi sori" (sau mai multe), în cer, chiar deasupra de sus a unui munte nu. Mai puţin surprinzător, şi mai mult asociate cu Zecharia Sitchin figura de o rachetă, deoarece poate părea foarte mare
Al doilea: Există o marca de-al treilea mileniu i.Hr., cunoscut sub numele de VA/243. Pe partea stângă între două cifre se poate vedea ceea ce Sitchin a identificat ca sistemul solar într-o demonstraţie clară a cunostinte astronomice foarte mare de sumerieni. În imaginea de mai jos vom vedea o prezentare mai clară a reprezentării şi Sirchin definite după cum urmează:
"...... Cand te uiti atent la o extindere a sistemului solar, reprezentată pe cilindru VA/243, vom vedea că" puncte "în jurul stelei se află în zonele de fapt. Mic Mercur Venus este urmat de unul mai mare. Pe Pamant, aceeaşi dimensiune ca Venus, este însoţită de o lună mic. Apoi, în direcţia opusă acelor de ceasornic, Marte este mai mică decât Pământul, dar mai mare decât Luna sau Mercur. Apoi, fostul reprezentarea arată o planetă necunoscută pentru noi, mult mai mare decât Pământul, dar mai mică decât Jupiter şi Saturn, văzut în mod clar mai jos.Mai târziu, un alt cuplu este în perfectă concordanţă cu Uranus şi Neptun nostru. În cele din urmă, există, de asemenea, Pluto mic, dar nu în cazul în care se află în prezent (după Neptun), dar între Saturn şi Uranus ...... "
Anomaliile detectat noua planeta între Pământ şi Jupiter, şi locaţia ciudat al lui Pluto, corespunde la eruptia la fiecare 3600 de ani ale unei planete extrasolare, în originea sa mutat de orbita lui Pluto în vedere poziţia sa actuală şi apoi sa ciocnit cu un îndepărtată planetă în cazul în care centura de asteroizi, care ar fi resturile de care coliziune.
Apoi, ceea ce a rămas din planeta abordat orbita Soarele, si este lumea noastră actuală, Pământ.
Sumerienii vechi, numit planeta Pamant, care a rupt, Tiamet, iar atacatorul planeta care a provocat accidentul, Nibiru, de unde zeii lor. În conformitate cu mitologia sumeriana a acestui conflict a vieţii pe Pământ. Astazi, multi oameni de stiinta cred ca viata pe Pamant ar fi avut început de prezenţa de meteoriţi de la organisme extraterestre sau a altor organisme din spaţiul cosmic, care a lovit de milioane de ani în urmă, pe Pământ.
Un alt profesor Marco A Reinoso, ideile lui Sitchin privind avansarea cronologia Annunaki, antediluviene zei sau regi:
450.000 la 445.000 ani în urmă: nefilimii a ajuns pe Pamant "Ki", de la Marduk planeta, s-au stabilit în Mesopotamia antică, atunci când au ajuns unele zone ale planetei au fost acoperite de gheaţă şi gheţari, 432.000 (120 Shar) de ani au trecut între coborâre prima Nephilim în pământ şi de inundaţii.
415.000 de ani în urmă: "Enki" Uriaşii stabilit un oraş de Larsa.
400.000 de ani în urmă: o perioadă de mare interglaciare rezultă, Enlil alt Top Nephilim Pamantului "Ki", şi stabileşte rutele maritime de Sud-Africa şi organizează de exploatare a aurului în mine.
360.000 de ani în urmă: Uriaşii jos metalurgice mare centru Tibira Bad-forma pentru a bloca şi de aur pentru componentele spaţiale de aur şi oraşele sale sunt construite.
25.000 de ani în urmă: Homo sapiens se multiplică şi se răspândeşte în străinătate.
13.000 de ani în urmă: Nephilim reveni cu siguranta sa moara planeta lui lăsând regnul uman, potopul apare brusc de pe planetă şi se termină la vârsta de gheaţă.
Astăzi, rămâne un mister pentru stiinta pentru a stabili originea civilizaţia sumeriană, care a apărut în peste noapte, cu o structură socială extrem de complexă. Agricultură, metalurgie, ceramica, muzica, medicina, drept, etc ... a ajuns la o dimensiune complet necunoscut într-o perioadă foarte scurtă de timp, după mai mult de două milioane de ani de evoluţie lentă şi aparent fără şocuri majore, în care omul a fost mai aproape de un stil de viaţă animală.
Anunnaki Nu toate sunt rele, au avut unii au vrut ca el să crească libertatea umană, dar au fost minoritate.
Un grup de renegat reptilian rasă Anunnaki de Nibiru si Alpha Draconis ("îngeri căzuţi" sau iad), este un locuitor de două lumi în planurile inferioare astrale de-a patra dimensiune a planetei Pământ, o regiune instabilă dimensional şi nu pentru permanenta stabilirea de o cursa galactica. Locuinţă în acest loc dincolo de percepţia umană, membrii săi sunt invizibile pentru oameni, astfel, să le permită să lucreze "în spatele scenei", cum ar fi de păpuşi într-un teatru de păpuşi în posesia temporară sau permanentă şi de manipulare a umanităţii "loc de dormit", adică de viaţă în toropeală de viaţa materială şi guvernele acţionează prin intermediul agenţilor de teren omului abil şi fără scrupule. Datorită apropierii de a treia dimensiune poate fi manipulat si se simt la această dimensiune. Înţelepciunea convenţională numeşte aceste fiinţe "demoni".
Este demn de respectarea aici că rasa reptiliana este una dintre cele mai vechi rase extraterestre ale galaxiei, împrăştiate pe mai multe universuri si mai multe variante. Ei sunt experţi creative fiinţe în manipulare genetică şi a creat, practic, oamenii de la sol. O mare parte din ADN-ul nostru este reptilian. Si mult a seminţelor stele incarnat pe aceasta planeta sa se trezeasca la Epoca Varsatorului sunt reptiliene familie stele. Reptilienii CHRISTICĂ fac parte din Comandamentul Ashtar si sunt sub autoritatea lui Hristos cosmic reprezentat de Domnul Isus Sananda.
Reptilienii aici sunt un grup de har omenirea cazuta, criminali galactice care au refuzat să reformeze şi să păstreze creşterea de fraţii săi rasă, în schimb, persistă în felul lor răsucite. Nu se supun nici galactic legi sau se agaţă de orice protocol. Ei sunt o minoritate extrem de inteligent şi de răi în cursele de galactice, denumite în continuare fiinţe infernale sau satanică, care au urmat liderul lor Lucifer sau Satana. Ei au un trecut întunecat de distrugere de lumi şi de războaie galactice înainte de a lua pentru a forţa planeta Terra sau Shan.
Aceste fiinţe înţelege doar puterea de materiale impuse cu forţa armelor de control şi manipulare a celorlalţi şi a provocat teama pe sine şi de alţii. Pentru ei, aceasta este singura realitate posibil şi adevărat. Ei au o teamă profundă interioară. Lumea din punctul lor de vedere este un compozit de a se opune forţelor de luptă pentru putere, nici o unitate.Dumnezeii lor şi idealurile sunt luptatorii de top.
Din păcate, aceste lucruri nu merg singur: să-i sa alăturat un alt grup renegat de Zeta Reticuli( a clarifica faptul că nu toate Zetas se încadrează în această categorie, nu sunt pozitive ).Aceste Zetas renegaţi au făcut un legământ cu guverne diferite de pământ şi de cercetare hibrizi proiecte, clonat, sunt responsabile de răpiri, etc
Conform fiinţe Zetas răpit de persoane dreptul de a comunica prin telepatie.
Renegat Zeta Reticuli:
Aceste fiinţe sunt cele mai cunoscute, uneori chiar e uşor să le găsiţi, în special în zonele de dealuri găsit chiar şi în oraşe, de asemenea, a declarat că în cazul în care o navă spaţială extraterestră trece "flagrant" pe străzile din oraş sunt un consiliu de aceste fiinţe sunt creatorii de "foofighters" (camera spion) Cele Zetas au fost fotografiate si filmate. Ele sunt numite Zeta Reticuli că ţevile şi alţi străini, conform "conversaţii" telepatice cu aceste fiinţe, ei spun că acestea provin din constelatia cunoscut aici, pe pământ ca Zeta Reticuli.
Gri sunt cel mai comun tip asociat cu descrisfenomenul presupusa răpire străin. Ele descriu adesea în aproximativ 90 la 150 cm în înălţime, piele gri (prin urmare, desemnarea făcută de ufologists), cu capete mari, de arme şi de picioare subţiri, ochi mari şi negre, ovale, şi, probabil, sunt extrem de inteligente.Potrivit descrieri ale celor care pretind că aufost în contact cu ele, aceste persoane nu exprima nici o emotie sau sentiment. Aceste fiinte sunt atribuite pentru a fi cauza de "mutilare bovine", deoarece ele se multiplica prin clonare (în funcţie de persoanele care au contact cu ei) şi să se multiplice organismul isi pierde proprietatile demisiado asa ca am nevoie de organisme sănătoase şi transfuzii de sânge, această situaţie le face fiinţe fizic foarte fragile.
Zetas Fotografii:
Craniul a presupus negativ Zeta Zetas sau alta rasa:
Există o înregistrare pe o răpire răpire Alien sau MCphersons intitulat bandă, se presupune ca o recreare a acestui fapt, deoarece familia a dispărut, şi video de real este o dovadă de poliţie, unii spun că niciodată nu sa întâmplat, dar nu am fapte.