MISTERUL UNEI LUMI DISPARUTE
Locuitorii
Pămîntului au folosit electricitatea, avansate
tehnici medicale, procedee industriale şi chiar zborul
cosmic cu mii şi mii de ani înainte de
civilizaţia pe care o ştim.
Au
fost lucrate în epoca de piatră unelte cu ajutorul
strungurilor? Egiptenii cunoşteau electricitatea? A fost
folosit aluminiul cu cîteva mii de ani înainte de a
fi descoperită procedura de obţinere prin
electroliză? A existat o bombă nucleară
înainte de civilizaţia noastră? Sînt
multe întrebări la care nimeni nu poate da un
răspuns. Enigmele sînt cu atît mai mari cu
cît, din ce în ce mai des sînt descoperite
obiecte vechi de mii de ani care par a fi lucrate cu tehnicile
moderne de astăzi sau par a fi folosit unor tehnologii pe
care omul modern abia le-a deprins. Marea dilemă n-a fost
lămurită nici de cei care susţin că
Pămîntul a fost locuit cu multe mii de ani în
urmă de o civilizaţie dezvoltată
dispărută apoi într-un cataclism, nici de cei
care promovează ideea unor vizite extraterestre.
Operaţii pe cord, acum
20.000 de ani
Acum 20.000 de ani, în Asia
Centrală se făceau operaţii pe cord. Profesorul
Marmadjaidjan a descoperit 30 de schelete care prezentau urme
de intervenţii chirurgicale în stînga
toracelui, în urma căreia pacienţii mai
trăiseră 5 ani. Cea mai veche dovadă a
cunoştinţelor umanităţii despre grefele de
inimă se află pe o piatră. A fost
descoperită în Peru de către dr. Javier
Cabrera. Pe ea se găsesc desene care prezintă mai
multe scene care par a fi exact etapele unui transplant
cardiac. Primul transplant pe cord cunoscut în lumea
noastră a fost cel realizat de doctorul Christian Barnard,
în 1967, la o clinică din Capetown.
Oţel de calitate de acum
300.000 de ani
Astrofizicianul american K. Jessup
pomenea de „descoperirea în straturile de
cărbune terţiar a unor unelte de oţel finisat,
vechi de peste 300.000 de ani“. Oţelul alb a fost
obţinut pe cale industrială abia în Anglia
secolului XVIII. Săbiile samurailor japonezi, făcute
în anii 1300 d.H. sînt făcute dintr-un
oţel înalt aliat cu wolfram şi crom, superior
oţelului standard fabricat astăzi în Suedia.
În mormîntul generalului chinez Ciu-Su (sec. III)
au fost descoperite catarame de centuri confecţionate din
aliaj de aluminiu. Aluminiul a fost obţinut pe cale
chimică de Oersted abia în 1825, iar electroliza,
procedeul industrial, a fost perfectat doar în secolul
XX. În Peru s-au găsit obiecte de podoabă
extrem de vechi. Platina nu poate fi topită decît la
temperaturi extrem de mari, peste 1.8000C.
Radiografii în secolul
III î.H.
În oraşul peruvian Ica, la
Muzeul Municipal de Istorie, pot fi văzute cîteva
cranii operate cu bisturie şi o gamă largă de
instrumente chirurgicale, făcute din os şi
piatră. Dentiştii egipteni implantau coroane şi
dinţi artificiali. Astfel de lucrări complicate au
fost descoperite la mumii. În secolul V î.H.,
medicul indian Suşruta a descris 121 instrumente
chirurgicale, multe destinate operaţiilor estetice.
Împăratul chinez Ciu-Si (sec III î.H.) era
stăpînul unei oglinzi magice în care se vedeau
oasele corpului, dar răsturnate. Există dovezi
că strămoşii noştri efectuau operaţii
sub anestezie, inclusiv trepanaţii pe creier şi
cunoşteau vacinul antivariolic. Vaccinarea a fost
realizată pentru prima oară de către Edward
Jenner în secolul XIII, care nu bănuia că
cineva i-a luat-o înainte cu 32 de secole.
În cîmpia de la
Nazca exista un aerodrom de acum 3.000 de
ani
Mayaşii cunoşteau roata, dar
n-au folosit-o niciodată. Incaşii n-o cunoşteau.
Totuşi, şi unii şi alţii au construit
drumuri de piatră, o reţea complexă de
şosele, largi şi perfect rectilinii, funcţionale
de mai bine de 3.000 de ani. Faimoasele Freeway-uri din SUA nu
rezistă fără reparaţii capitale mai mult de
5 ani. Destinaţia desenelor din cîmpia Nazca nu a
fost găsită încă, Erich von Daniken crede
că pista lungă de 60 de km, văzută din
avion, i-a sugerat ideea unui aerodrom. Desenele uriaşe ar
fi reprezentat un sistem de coordonate pentru aterizarea
navelor aeriene.
Materiale necunoscute
încă
În Orientul Apropiat a fost
găsită o ţesătură atît de
fină încît ceva similar n-a fost realizat
decît după 1950. În Egipt şi Irak au fost
descoperite lentile antice făcute din cristal
şlefuit, prelucrat după parametri de
înaltă precizie. Astăzi asemenea lentile se
obţin prin procedee electrochimice sau prin şlefuirea
cu diamante industriale fabricate prin metode extrem de
complexe. În Turkestan au fost găsite cîteva
obiecte mici de formă semicirculară, realizate
dintr-un material necunoscut, ceva între sticlă,
porţelan şi ceramică. Nimeni nu a putut
înţelege încă la ce au folosit.
Fierul care nu
rugineşte
În curtea unui templu din Delhi
se găseşte un pilon de fier, alcătuit din
bucăţi sudate printr-un procedeu necunoscut. Este
înalt de 7,5 m, cîntăreşte 6 tone şi
are cîteva mii de ani. Stîlpul Kupt Minar nu a
ruginit încă şi nu a fost erodat nici
măcar de ploile acide. În America de Sud a fost
descoperită o cetate în stîncă
săpată în epoca de piatră. În
interior se află un pilon de oţel, înalt de 5
metri. Este înfipt în podeaua din granit extrem de
dur, în care nu se pot înfige nici măcar
pitoanele de alpinism. Pe lama cuţitului este gravată
o creatură cu cap de jaguar, animal necunoscut în
Munţii Anzi.
Calculatorul dinaintea erei
noastre
În Atena există un
meca-nism numit „Maşinăria de la
Antikytera“, datînd din secolul I î.H. Ea se
compune dintr-o placă de bronz gravată cu cercuri
şi inscripţii astronomice, în dreptul
cărora sînt fixate 20 de roţi dinţate.
Există gravate cîteva formule matematice. Cînd
arborele cilindric se roteşte cu ajutorul manivelei, pune
în mişcare roata centrală, apoi roţile
dinţate şi cadranele gravate. Acest aparat
indică mişcările şi poziţiile corecte
ale sistemului solar, inclusiv cele ale planetelor recent
descoperite. Este considerat prototipul unui computer
modern.
Hărţi astronomice de
acum 3.000 de ani
Multe dintre vechile hărţi
şi atlase atestă uimitoare cunoştinţe
geografice şi astronomice. Dar ridică şi
problema inexplicabilă a cartografierii lor, posibilă
doar din spaţiul aerian. Harta astronomică din China
(1005 î.H.) reprezintă Calea Lactee. Multe dintre
astre trebuiau să fie necunoscute la vremea aceea şi
observabile doar prin telescop. Hărţi extrem de
precise ale unor zone necunoscute la vremea aceea au fost
descoperite şi la eschimoşii canadieni.
Hărţile sînt gravate pe os şi piele de
focă şi se suprapun exact pe cele întocmite de
cartografii militari britanici.
Corăbiile
cereşti
În mitologia egipteană apar
descrieri ale „corăbiilor cereşti“.
Enkidu, din poemul sumerian Ghilgameş, este ridicat
în aer cu „vulturul cerului“. Îşi
simte corpul „greu ca o stîncă“,
simptome asemănătoare efectelor acceleraţiei
gravitaţionale la viteze mai mari decît cea a
sunetului. Ajunge să descrie Pămîntul din
afara spaţiului terestru. Prima astfel de descriere a
făcut-o în 1962 astronautul John Glenn. În
mitologia indiană există precizări ale modului
cum funcţionează „vimanas“, faimoasele
nave zburătoare. Descrierea prezintă similitudini cu
motoarele ionice contemporane, aflate în stadiul de
experiment.
Emiţătorul lui
Moise
În Cartea lui Enoh se vorbeste despre efectele
relativitatii timpului: „Dar îngerul
îi raspunse: «Nu doua ceasuri ai stat, ci
32 de ani»“. Chivotul legii, manevrat de Moise, era
un aparat din care adesea ieseau scîntei. Si cu
ajutorul caruia el comunica cu Iehova, doar prin ridicarea
capacului. În 1970, studentii unei
universitati americane au construit un aparat
identic, dupa indicatiile din Cartea lui Moise. Spre
uimirea lor, au obtinut un emitator alimentat cu
un generator electric de înalta tensiune.
Explozii nucleare acum 50.000
de ani
Cele mai aprig contestate ipoteze
sînt cele care susţin că, de-a lungul unei
perioade cuprinse între anii 50.000 î.H. şi
1908, pe planeta noastră au avut loc explozii nucleare. La
300 metri de nişte fortificaţii din Peru se pot vedea
numeroase roci vitrificate, răspîndite pe sute de
metri. În Irak şi deşertul Gobi au fost
descoperite nisipuri vitrificate (sticloase), care nu se puteau
forma decît la temperaturi fantastice. În Liban,
sute de tektite (roci topite la temperaturi foarte mari, cu
aspect de sticlă şi pu-ternic iradiate) au fost
analizate. Ele conţineau izotopi radioactivi de aluminiu.
S-a demonstrat că pietrele au suferit cu mii de ani
în urmă puternice bombardamente radioactive, fiind
expuse la 6.0000C, ca în exploziile atomice.
Ciupercă atomică
în India antică
În celebra Vale a Morţii
din Nevada se află ruinele unui oraş vechi de
cîteva mii de ani, distrus de o catastrofă.
Clădirile de piatră au fost dărîmate de un
suflu extrem de puternic, nisipul s-a topit, rocile s-au
transformat în tektite. Pe unele ziduri sînt
impregnate ciudate siluete negre, ca nişte umbre de fum.
Cercetările au arătat că nu a explodat vreun
meteorit şi nici nu există vulcani în
zonă. Poemele hinduse vorbesc despre arme stranii cu o
putere nimicitoare. Trei cetăţi au fost distruse cu
„un singur proiectil încărcat cu toată
puterea Universului“, iar după explozie „o
coloană incandescentă de fum şi
flăcări, strălucitoare cît o mie de sori,
s-a ridicat ca o umbrelă peste tot
Pămîntul“.
Jucării antice care
zboară
În colecţia
naţională de obiecte de aur a Columbiei există
un obiect vechi de 1.800 de ani, descoperit într-un
mormînt. A fost considerat o pasăre sau peşte
zburător. Dar el seamănă izbitor cu avioanele
moderne cu aripă delta. Cercetătorul american J. A.
Ulrich a demonstrat că este de fapt un avion cu
reacţie care putea atinge viteze supersonice. Multe
asemenea modele există în Egipt, datînd din
epoca faraonilor. Au stat mult timp prin muzee, etichetate ca
jucării. Egiptologul Khalil Messiha a arătat că
jucăria are caracteristici de avion modern, cu formă
perfect aerodinamică şi ampenaj vertical, lucru
neîntîlnit pînă acum la
păsări. Jucăria de lemn zboară o
distanţă considerabilă atunci cînd este
aruncată cu mîna.
Baterii vechi de 2.000 de ani
La Muzeul Naţional din Bagdad
sînt expuşi electrozi din cupru şi un
electrolit necunoscut. Dar şi cîteva baterii
electrice cu pile uscate, identice cu bateriile galvanice.
Toate datează de dinaintea erei noastre. Arheologul german
Wilhelm Konig a descoperit cîteva ulcioare astupate cu
asfalt, vechi de mai bine de 2.000 de ani. A umplut vasul cu
sulfat de cupru, în locul electrolitului iniţial.
Pila electrică a funcţionat ireproşabil,
comportîndu-se ca o baterie din zilele noastre. Tot pe
post de electrolit poate fi folosită cu succes zeama de
struguri. În apropiere s-au găsit obiecte vechi de
4.000 de ani acoperite galvanic cu aur. Primul care a
făcut studii de electricitate a fost Luigi Galvani (1792),
iar prima pilă electrică a fost realizată de
către Alessandro Volta (1800 - Becul a fost inventat de
Edison în 1876. A funcţionat 40 de ore.
Columb nu a fost primul
în America
În Palatul Topkapi din Turcia au
fost descoperite în anul 1929 hărţile secrete
de navigaţie ce aparţinuseră lui Piri Reis,
comandant suprem al marinei otomane în sec XV. Pe aceste
hărţi figurează coastele Americii de Nord
şi de Sud, precum şi Antarctica cu lanţurile de
munţi descoperite în 1952. Cele două Americi
sînt reprezentate cu toate amănuntele geografice:
lacuri, fluvii, vulcani, platouri. Cristofor Columb a acostat
pe ţărmul noului continent abia în
1492. Autenticitatea hărţilor este
incontestabilă. Hărţile lui Piri Reis prezentau
contururile continentului sud-american mai alungite. După
lansarea primilor sateliţi artificiali între 1960
şi 1970, de la aproximativ 100 km s-a observat un fenomen
identic. Obiectivele aflate la periferia cîmpului optic
erau deformate şi alungite, fapt datorat
sfericităţii planetei. Hărţile lui Piri
Reis erau cópii. Se crede că hărţile
originale au o vechime de circa 15.000 de ani, deoarece
sînt consemnate forme de relief care au dispărut
chiar în acea perioadă.
Electricitate în piramide
O frescă
egipteană prezintă
o
adevărată enigmă pentru arheologi. Multă
vreme obiectele pe care le manipulează cele două
personaje au fost considerate obiecte de cult. Ele se
aseamănă izbitor cu două becuri cu filament,
susţinute de izolatori pentru tensiuni înalte.
Becurile sînt legate prin cabluri cu mai multe fire de o
cutie care seamănă cu un comutator. Corpurile de
iluminat este posibil să fi fost utilizate la
construcţia galeriilor din interiorul piramidelor.
Dacă s-ar fi folosit torţe cu seu animal pe
pereţi s-ar fi găsit urme de fum. În timpul
ceremoniilor religioase, preoţii egipteni realizau
adevărate spectacole de sunet şi lumină,
înspăimîntînd martorii oculari: fulgere
orbitoare coborau din tavan, păcătoşii
cădeau electrocutaţi şi ofrandele erau
carbonizate cu fascicule luminoase.
Cosmonautul de la
Palenque
În 1949, profesorul mexican
Alberto Ruz Lhuilier a făcut o remarcabilă
descoperire arheologică la Palenque. În templul
mayaş a găsit un sarcoag în care fusese
înmormîntat un om neobişnuit de înalt
faţă de populaţia băştinaşă.
Murise în jurul anului 692. Capacul de piatră a
stîrnit mari controverse. Gravura, foarte bine
conservată, înfăţişează un
personaj înconjurat de obiecte stranii. Una dintre
interpretări susţine că este vorba de un pilot
cu cască. În dreapta ţine o manetă
asemănătoare schimbătorului de viteze al
automobilului Citroen. În nas îi pătrunde un
inhalator, ceea ce ne duce cu gîndul la zborul
stratosferic. Vehiculul pare să fie o navă
cosmică. Se mai pot observa 10 acumulatoare şi un
sistem complicat de tuburi. O secţiune printr-un avion cu
reacţie seamănă izbitor cu gravura de la
Palenque.
Obiectul de la
Aiud
În anul 1974, la doi km de Aiud,
au fost dezgropate trei obiecte. Două dintre ele erau oase
fosilizate de mastodonţi, făpturi dispărute de
peste un milion de ani. Al treilea a stîrnit multă
bătaie de cap specialiştilor. Obiectul metalic de
cca. 20 cm are o formă de ciocan în care sînt
executate două găuri de formă cilindrică,
de diametre diferite, aşezate perpendicular. În
partea inferioară a găurii de diametru mai mare se
poate observa o cameră de formă ovală - probabil
lăcaşul unei axe cu capul rotunjit. Analizele au
stabilit că materialul este un aliaj alcătuit din 12
elemente, din care 89 % reprezintă aluminiu. Un inginer
aeronautic crede că obiectul provine de la un obiect
zburător de mărime mică şi ar fi putut
constitui o talpă de aterizare a acestuia. UFO-logul
Michael Hesemann a cercetat acest obiect în anul 1994.
Dar se pare că este cu totul altul decît cel descris
şi schiţat în 1992 de către Florin
Gheorghiţă în revista „Ancient
Skies“. În schiţă nu sînt
prezentate terminaţiile de la partea mai groasă a
obiectului, care ar demonstra folosirea sa ca
ciocan.
Preluare
de pe
monitorulexpres.ro
CENTURA FOTONICA
CONSIDERATII STIINTIFICE.
Inca din anul 1961, astronomii au descoperit, prin informatiile
oferite de sateliti, o zona cosmica care parea a fi o nebuloasa
neobisnuita. Prin fenomenul de nebuloasa se intelege un foarte
mare nor cosmic de gaz sau praf. Aceasta nebuloasa avea
proprietati neobisnuite si a fost denumita Nebuloasa
Aurie.
Totusi, atentia publica nu a fost mult
timp retinuta de acesta descoperire, decit cu mult mai tirziu,
cind s-a vazut ca locatia nebuloasei coincide cu proiectata
orbita a Sistemului nostru solar.
La inceputul anilor '80 in S.U.A. , a fost facut la radio un
anunt, cum ca Sistemul nostru solar se va "ciocni" cu un nor
electromagnetic "nu peste multi ani".
Aceasta nebuloasa a fost mai apoi
denumita Centura Fotonica.
Intregul Univers este tinut la un loc de vortexuri, printre
care si vortexurile de energie centripeta, cu cimpurile
electromagnetice asociate lor. Aceste spirale de energie dau
nastere la orbite naturale in Spatiu si Timp:sateliti in jurul
planetelor,planete in jurul stelelor, sisteme solare in jurul
centrelor altor vortexuri majore, si tot asa la infinit.
Terra orbiteaza in jurul Soarelui in
decurs de 1 an, dar Sistemul nostru solar este el insusi un
"intreg", care orbiteaza in jurul Centrului Galactic in
aproximativ 24.000 -26.000 de ani.
Acest Centru Galactic se afla in constelatia Pleiadelor, la 400
de ani-lumina de noi, si reprezinta Soarele Central al
Pleiadelor, steaua Alcyone.
Centura Fotonica incercuieste Sistemul Pleiadelor.
Ea consta din multe benzi fotonice,
emanind din centrul Galaxiei, si sunt asociate cu spiralele
Caii Lactee.
Deci Sistemului nostru solar ii ia cam
25.000 ani pentru a ajunge in rotatia lui in acelasi punct de
pe orbita.
Incercati sa va imaginati citeva
sisteme solare in revolutie pe o mare orbita in jurul stelei
Alcyone, dar infasurati acesta imagine cu niste imaginare spire
de toroid. Aceasta este centura Fotonica.
Inseamna ca Sistemul nostru solar, trece prin aceasta Centura
de 2 ori la fiecare 25.000 ani. Cea mai ingusta parte a
Centurii, ii ia Sistemului solar cam 2000 de ani sa treaca prin
ea. Si trec cam 10.500 ani intre 2 intilniri cu Centura.
Daca socotim, 2 x 10.500 + 2 x 2.000
=25.000 ani.
Cind se va intimpla
"ciocnirea"??
Multi spun ca e destul de dificil de
prezis, avind in vedere ca Centura are oscilatii
neregulate.
Surse care au aflat prin "channeling"
spun ca extraterestrii din Pleiade afirma ca Sistemul solar a
intrat in Centura pentru o saptamina in 1987, putin mai mult
timp in anul urmator, dar ca din 1998 , Soarele a intrat deja
in plin. Se afirma ca Terra nu va intra decit in 2012.
In ce consta Centura Fotonica? Care
vor fi efectele ei asupra vietii pe Terra? De fapt care este
scopul intrarii in ea, daca exista vreunul?
Radioul afima ca este un fenomen
electromagnetic, acelasi cu fotonul, care este o particula de
lumina a unei radiatii electromagnetice.
Centura Fotonica este o imensa regiune
din spatiu, care radiaza o intensa radiatie electromegnetica,
atit in spectrul vizibil cit si in cel al luminii invizibile de
inalta frecventa, chiar incluzind spectrul razelor X.
Mass Media deja a atras atentia despre
masiva crestere a intensitatii radiatiei periculoase care intra
prin gaurile din stratul de ozon, in anumite regiuni ale
planetei.
O data cu intrarea Sistemului solar in
Centura sunt de asteptat efecte temporare spectaculoase. Terra
inconjoara Soarele pe orbita sa, deci este sau in fata sau in
spatele Soarelui , daca ne gindim la intrarea lineara in
Centura. In consecinta, ori Soarele , ori Terra va intra prima
data. Este imposibil de prezis exact care, din moment ce,
Centura se dilata si se contracta pe rind.
Daca Soarele va intilni primul
Centura, a fost comunicat prin "channeling" ca vor urma 3-5
zile de intuneric total, si vor cadea toate sursele de curent
electric.
Daca Terra va intra prima, nu va fi
intuneric.
Din surse extrateresre ni se comunica
faptul ca o data cu intrarea planetei in Centura, vom
experimenta un imediat soc electric, cam o zecime de secunda,
dar nu periculos. Alte surse spun ca in jurul Terrei va exista
o intensa activitate fotonica, apoi o comprimare si o
expansiune brusca a atmosferei. Daca se va adeveri, atunci
multa vreme, cerul va deveni plin de lumina intensa, care ii
poate duce la orbire pe cei neprotejati. Acesta lumina este
asteptata sa apara in ultimele 3 zile.
O alta caracteristica spectaculoasa va
fi efectul activitatii intense a fotonilor asupra
materiei. Va exista o inalta excitatie a atomilor
cauzind fluorescenta tuturor corpurilor.
Ca rezultat major, nu va mai exista
noapte timp de 2.000 de ani.
Norul fotonic are o mare densitate de
electroni si pozitroni ( antielectroni).
In fizica, atunci cind o particula si
antiparticula sa intra in coliziune, sunt amindoua anihilate,
cu o imensa degajare de energie radianta-fotoni.
Prezenta acestor pozitroni liberi va
interfera cu electricitatea terestra formata din electroni,
ceea ce va duce la soc electric.
Oricum energia fotonica, ca rezultanta
a coliziunii dintre electroni si pozitroni, va deveni o majora
sursa de energie libera si nepoluanta.
Intilnirea cu Centura Fotonica este
intentionata a fi o mare experienta pozitiva, dar numai Omul cu
suficienta disciplina pusa in slujba ameliorarii si elevarii
propriei constiinte , isi va da seama ca anticipata "Epoca de
Aur" , se manifesta deja.
Centura poate fi impartita in 3
zone:
1. Intrarea in Zona Nula, in care vom
sta 5-6 zile, si care va include 72 de ore de intuneric
total.
2. Intrarea in Partea principala, cu
lumina 24 de ore pe zi, incontinuu, timp de 2.000 de ani.
3. Iesirea din Centura, prin Zona Nula
, inca 5-6 zile.
Constelatia Pleiadelor
este compusa din variate sisteme solare.SoareleCentral al
Constelatiei este numit Alcyone, si sistemele sale solare sunt
:Merope, Atlas, Maya, Electra, Coele, Taggeta, si al nostru,
numit Ors. Sistemul nostru este cel mai indepartat si se
roteste in jurul lui Alcyone in 25.920 de ani.
Conform profetiilor Maya,
in 22 Decembrie 2012, noi vom intra definitiv in cimpul radiant
al Centurii.
In urmatorii 10 ani , planeta Terra si
vecinii sai , isi vor ajusta structurile moleculare. Astfel,
toate moleculele si atomii tuturor corpurilor cunoscute , vor
fi excitate-lucru care va crea un tip de lumina constant si
nou-o lumina non-calda, o lumina fara temperatura, care nu va
produce umbre.
In caz ca Terra va intra prima, se va
produce un fenomen similar unui foc planetar, intreaga materie
va deveni luminoasa., dar fara ardere propriu-zisa.
Prin intrarea in Centura, Terra isi va
reduce rotatia, ca urmare a reducerii rotatiei solare,
temperatura va scadea si cimpuri de gheata se vor intinde pina
la 40 de grade latitudine in ambele emisfere.Vor fi locuibile
numai zonele din jurul Ecuatorului, chiar daca el nu va mai fi
cel din ziua de azi, datorita schimbarii Axei Polilor. Dar
gheata nu va rezista mult din cauza lipsei de ploaie, si curind
va incepe radiatia constanta care, bombardind Terra va topi
gheata. Apele vor creste cu 900 de metri. Cind se vor retrage
vom avea un "Cer nou si un Pamint nou".
Iminentul cataclism va marca inceputul
unui nou ciclu, un ciclu al Luminii, al Pacii, al
Justitiei.
CONSIDERATII METAFIZICE SI SPIRITUALE.
Nu se poate pune la indoiala faptul ca
pentru Omenire, intilnirea cu Centura Fotonica, va fi in esenta
o experienta spirituala. Dar acest lucru depinde totusi de
fiecare.Daca la acea vreme vom fi destul de evoluati, mari pasi
inainte vom face prin ridicarea nivelului constiintei prin
absorbirea razelor de lumina de inalta frecventa.
Daca comportamentul nostru ramine
negativ, avem multe vibratii scazute ca rezultat al actiunilor
egoiste, nu ne putem astepta sa supravietuim radiatiei de
inalta frecventa. Cu alte cuvinte va avea loc o mare selectie
naturala pe baza spirituala.
Universul fiind Spirit in manifestare,
nu ne putem indoi ca orice fenomen cosmic fizic pe care il
putem studia prin stiinte si intrumente, are la baza Spiritul
si Vointa Divina. Nimic nu este intimplator in Univers, totul
este perfect coordonat de Mintea Cosmica si se face in scopul
evolutiei.
Intotdeauna in spatele oricarui
femonen care se manifesta fizic in Univers, trebuie cautat
intelesul si insemnatatea lui Spiritala si Divina.
In channeling, interactiunea cu
Centura Fotonica este numita Christ.
Fenomenul este considerat a fi
adevarata natura a " Rapirii in Slava", a " Ascensiunii" ,
termeni bine cunoscuti si propovaduiti de Biserica
Crestina.
Intilnirea cu Centura Fotonica va juca un rol primordial in
biblica"Transforamare a omului".
Termenul de "Christ" aparent exprima A
Doua venire a lui Christos. Dar in realitate acest " Christ"
este o stare a Constiintei , a Fiintei in ansamblu care a fost
atinsa de Iisus, si nu un nume propriu.
Este vorba de o Renastere a planetei
Terra. Se spune ca planeta va fi divizata intr-o planeta cu 3
dimensiuni , asa cum exista si la ora actuala, si o alta Terra
care va trece intr-un Univers paralel cu 4 dimensiuni.
Aceste lucruri nu vor fi percepute
fizic, intrucit esenta lor este spirituala.
Este de notat ca serioase
lucrari de fizica abordeaza teoria universurilor paralele. Prin
channeling s-a primit informatia ca noi de multe ori intram in
planuri ale unui univers paralel, si apoi ne intoarcem inapoi
aici. Exista si un alt exemplu al unei foarte avansate
civilizatii in centrul Terrei, asa numita Shabhalla,
care exista intr-un plan paralel si la care se poate ajunge
prin tuneluri electromagnetice care se deschid la Poli si in
alte zone de pe glob.
Posibil ca singura consecinta trista a
intrarii in Centura va fi , ca unele familii vor fi impartite
de acesta selectie naturala de esenta spirituala. Unii vor
merge pe Pamintul mult mai evoluat din a 4-a dimensiune sau
densitate, iar altii vor ramine pe Terra cea cu 3
dimensiuni.
Acest lucru poate duce la o permanenta separare a evolutiei ,
pentru citeva mii de ani,. Insa unele persoane, rare, care sunt
pe calea mai evoluata, vor dori sa isi suspende progresul
personal, ca sa ii astepte pe altii din urma.
Actualmente ciclul Centurii Fotonice
este sincronizat cu sfirsitul unui mare numar de alte cicluri,
de ex 225 milioane de ani pentru Ciclul reptilian, 26.000 de
ani pentru Precesia echinoctiilor, 104.000 de ani -un virf al
evolutiei in 4 cicluri de 26.000 de ani, culminind cu o
Convergenta Armonica la timpul cind se prevede intrarea-anul
2012.
Convergenta este
sfirsitul unui ciclu stelar de activitate. Activitatea stelara
a inceput deja si va continua pina in 2012-2017.
Activitatea stelara se produce cind
Sistemul notru solar se alineaza inaltelor bande de frecventa
din Pleiade ( steaua Alcyone) Sirius, Arcturus, Orion si
Andromeda.
Acest lucru este cunoscut si ca
punctul in Timp care coincide cu atingerea punctului maxim de
expansiune a Universului.
Sincronizarea unor asemenea noduri se
astepta sa deschida straturi dimensionale pentru influxul a noi
energii si schimbari.
Din punct de vedere psihologic,
efectul caracteristic al intrarii va fi ca unele neplaceri si
nereguli in matricea fizica si psihologica a oamenilor, vor
iesi la suprafata, adica in mintea constienta. Se va da asfel
prilejul la noi vindecari, echilibrari, dar si in cazul unor
persoane prea "dereglate" se vor produce boli, depresii si
moarte.
Centura Fotonica este o parte a unui
grup de energii din a 7-a dimensiune, care are benzi energetice
peste tot in jurul Soarelui Galactic. Una din aceste benzi
curge din Constelatia Leului, pina in cea a Varsatorului , si
sparge Anul Platonic in 2 nopti galactice si 2 zile
galactice.
Creatia. Astfel se va
face trecerea in dimensiunea a 4-a, apoi intr-a 5-a. Cei care
refuza evolutia pot suferi o implozie si se vor manifesta in
continuare in alte sisteme de dimensiunea a 3-a, unde vor fi
liberi sa isi continue conflictele, polarizarile, fricile si
razboaiele , pina vor fi capabili sa isi curete singuri
corpurile energetice de aceste programe negative.
EPOCA DE AUR
Ingerii pot utiliza aceasta energie din dimensiunea a 7-a , ca
sa activeze in timpul somnului, chakrele discipolilor Luminii
si pe ale celor care cer acest lucru si sunt pregatiti sa il
primeasca. Aceste energii produc schimbari la nivel
subatomic in toata In aceasta "Epoca de Aur" in care intram,
fiinta umana va fi capabila sa fie pe deplin realizata, oamenii
isi vor intelege istoria, fizicul si toate abilitatile psihice.
Acesta Ascensiune spre Lumina va fi cunoscuta de toti cei ale
caror vibratii interioare fizice si spirituale se vor acorda
undelor mesianice ale Centurii Fotonice.
In prezent cercetatorii cred ca exista
3 tipuri de corpuri in Univers.
Primul tip este pur corporal, cu o
structura si o masa solida, tip pe care noi il folosim in
prezent.
Un al doilea tip este mai putin
corporal si cu o structura de masa diferita, ceea ce permite de
exemplu trecerea usoara prin ziduri si obiecte solide.
Al treilea tip este pur eteric, fara
masa. E vorba de o fiinta spirituala.
Prin intrarea in Zona
Nula, corpurile noastre si materia din jur se vor
transforma in al doilea tip corpuri.
Vom fi capabili de telepatie si
telekinezie.
Dupa trecerea celor citeva zile de
intuneric, va veni timpul descris in Biblie cind intr-o clipita
vom deveni nemuritori. Posibil sa nu mai avem nevoie de somn si
hrana solida.
Vom putea utiliza ca energie, energia
fotonica din jur , iar calatoriile interdimensionale si in
Timp, ne vor fi accesibile.
Mari beneficii vom avea prin folosirea
directa a energiei fotonilor si abandonarea actualelor surse de
energie fosila. Acest lucru va vindeca suprafata planetei de
mine si foraje. In scurt timp civilizatia va trece la folosirea
unor tehnologii nepoluante.
Acesta enegie fotonica va sta la baza
sistemelor de propulsie spre calatorii stelare foarte rapide.
In curind, a calatori spre Sirius sau Cappella, va fi la fel de
usor cu a calatori la Paris.
Vom putea gasi locuitori ai vechilor
civilizatii de pe Terra, atlanti, lemurieni, mayasi.
Vom obtine tehnologii avansate si
personal ultracalificat care vor ajuta civilizatia terrestra sa
se transforme si adapteze rapid.
Motivul pentru care experimentam cu
cinci sesimi mai mult Intuneric decit Lumina in revolutia in
jurul Soarelui Central, este ca Puterile Divine au dorit sa
creeze si o lume a negativitatii, polaritatii, iluziei, plina
de frici, judecati, control, ura, moarte, etc.. Acest lucru se
datoreaza dualitatii Planului Fizic.
Cum putem stii ce e Rece, daca nu am
experimentat Cald? Cum putem sti ce e Lumina, daca nu am trait
Intunericul? Nu exista Mare fara Mic, Frumos fara Urit, Cald
fara Rece, Iubire fara Ura. Conform uneia din Legile Universale
Hermetice "Totul are doi Poli". Deci trebuie sa trecem prin
intuneric ca sa putem aprecia ce este Lumina.
Acest lucru ii da Creatorului
posibilitatea, prin noi, sa intelega mai bine adevarata natura
a negativitatii. Noi suntem unealta prin care Creatorul se
poate experimenta pe Sine Insusi, si, prin activitatile noastre
individuale si colective, poate stapini si dirija pericolele
intunericului.
Terra ca planeta, a fost aleasa sa
colecteze, asimileze si transforme intreaga negativitate pentru
intreg Sistemul solar. Aceasta este o Misiune Divina. Ea consta
in a experimenta prin noi, negativitatea pentru Sine si proces,
a invata sa o neutralizeze usor si permanent, punind in loc o
Lume a Pacii si Luminii.
Deci noi si planeta noastra suntem
unici si speciali in Marele Plan al Creatorului.
Din acest punct de vedere se poate
considera ca Centura si radiatia ei manasica sunt in, si , prin
ele insele mijloace de transformare si de transmutatie. Ele
sunt barierele de paza si mijocul prin care nici o particica de
negativitate nu va scapa de pe Terra , ca sa contamineze nivele
mai inalte de constiinta. Cel care conduce acest proces este
Christ, si asfel putem vedea cum Centura si radiatia manasica
sunt emise de Christ si Energia christica. Pina ce nu ne punem
de acord cu frecventa acestei energii, nu putem spera sa fim o
parte din ea si sa scapam de negativa influienta actuala a
planetei. Cei care nu vor reusi acest lucru se vor intoarce din
nou in a 3-a dimensiune si vor suferi iar si iar
incercarile.
Noi toti inainte de incarnare am fost
avertizati cu privire la pericolele incarnarii pe Terra in
acest moment. Ni s-a spus ca nu vom putea scapa de negativitate
decit daca o vom putea stapini si dirija, ceea ce a si fost o
intentie a Divinului pe care a dorit sa o experimenteze prin
noi. Din pacate unii invata mai greu decit altii si au nevoie
de mai multe Revolutii in jurul Soarelui Central pina isi
invata lectia. De obicei abea o treime din populatia planetei
obtine succesul in 10.000 de ani.
Ar trebui sa reflectam de ce ne-am
ales si ni s-a aprobat reincarnarea Acum si Aici.Noi am ales sa
stapinim negativitatea. Pentru cei ce vor reusi acest lucru,
rasplata trecerii in alte dimensiuni este uriasa. Si pentru cei
dintre noi care am absolvit aceasta scoala divina, vom putea sa
ridicam constiinta contemporanilor nostri.
Christ si energiile lui sunt
mentionate in mod repetat in vechile texte, indicind ca pina nu
vom deveni Una cu aceste Energii christice, nu putem spera sa
supravietuim calamitatilor ce vor veni. Profetiile Mayase
semnaleaza clar acest lucru cind spun" guvernarea, stiinta si
religia vor cadea, pina ce vor fi pregatite sa accepte si sa
faciliteze Constiinta Christica care vine". Inclusiv noi putem
colapsa, pina nu vom accepta si trai aceste adevaruri
sacre.
Chiar Iisus a spus: " Eu, prin Christ,
voi desparti griul de neghina si oile de capre". Acest lucru
arata o viitoare impartire a Umanitatii in doua grupuri
distincte: unul care accepta si Traieste Constiinta Christica (
griul si oile), altul care nu vrea sau nu poate acest lucru (
neghina si caprele). Pe masura ce ne apropiem de Centura aceste
lucruri vor deveni tot mai clare. Polaritatea
acum a devenit extrema, mastile cad tot mai mult. Cei buni au
devenit mai buni, si cei rai, mai rai.
Suntem in al 12-lea ceas. Asa cum
spunea si Iisus " Cel ce are urechi de auzit sa auda".
Sper ca am reusit sa conving ca aceasta Centura Fotonica este
ceva cu mult mai mult si mai maret, decit niste simple
postulate stiintifice si astronomice despre cum experimentam
noi cei 20.000 de ani de Intuneric si 4.000 de ani de
Lumina.
Daca intram mai mult in adincul
metafizic al lucrurilor, Centura Fotonica nu este nimic nou de
fapt. In istoria veche sunt multe referiri, mai ales la greci
si romani, despre o Era de Aur in care nu exista altceva decit,
Lumina, Iubire, Pace si Liniste, un loc fara boli, moarte,
razboaie, saracie.
In mod sigur acesti filozofi antici se
refereau la cei 2000 de ani de Lumina din Centura
Fotonica.
Inca o data acum suntem pe punctul de
a intra in aceasta fenomenala perioada-Era de Aur a trecutului
si viitorului.
Iesim din asupritorul cocon al
Intunericului si , ca un fluture putem zbura spre ceva extrem
de frumos, corpurile noastre de Lumina si marea Comuniune cu
Christ.
Acest cocon de intuneric, dincolo de
asuprirea si negativitatea sa, a constituit mijlocul nostru de
invatare, pentru a ne califica inca o data pentru saltul spre
alte dimensiuni. Ni se ofera inca o data posibilitatea sa
spargem suprafata acestei lumi a iluziei, sa intoarcem oglinda
si in locul ei sa percepem adevarata Realitate.
Misiunea speciala incredintata Terrei
, de a experimenta si a stapini negativitatea si iluzia, va fi
indeplinita, si numai asfel vom putea merge Acolo de unde
apartinem de fapt ca Spirite libere. In cele din urma
decizia ne apartine si tine de vointa noastra.
Procesul acesta de reintoarcere Acasa
, nu este insa asa de simplu cum pare la prima vedere. Trebuie
mai intii sa trecem printr-un proces traumatizant de
transformare care ne va face apti sa eliminam negativitatea din
noi si sa ne luam inapoi corpurile de lumina. In schimb vom fi
catapultati spre a 4-a si apoi a 5-a dimensiune.
Acest pas cuantic in viitor nu este
ceva obisnuit , dar este secvential. Oricum, datorita unui
inexplicabil"nu vreau", dat Evolutiei si Maturizarii, in
contrast cu alte planete, acum suntem nevoiti sa ne jucam de-a
v-ati ascunselea cu noi insine , pentru a atinge nivelul altor
planete cu scopul ca Sistemul Solar sa ramina in legatura cu
Intentiile Divine. In final trebuie sa fim " adusi la zi" in
vederea asigurarii trecerii sigure a intregului cortegiu de
planete prin Centura Fotonica.
Interesant este faptul ca in cartile pierdute ale Bibliei si
alte documente apocrife , este specificat faptul ca " A Doua
Venire a lui Christ va avea loc in 2005". Ne vom lasa corpurile
noastre dense, si ne vom lua corpuri de Lumina, asa cum a spus
Iisus.
Fiecare celula, fiecare molecula,
fiecare atom, vor fi rearanjati in asa fel incit densitatea
corpurilor noastre actuale sa poata fi transpusa in Lumina
capabila de a facilita asimilarea Constiintei Christice care
vine si nemurirea.
Se spune de asemenea ca in procesul de
tranformare, sistemul ADN va fi rearanjat pentru a avea 12-13
spirale, si nu numai doua cit are in prezent.
De asemenea chakrele corpurilor vorfi
rearanjate si vor creste la 13 , in loc de 7.
Chiar planeta va fi complet reinnoita.
Schimbarea sa a inceput deja prin crapaturile in scoarta,
cutremure de pamint, vulcani in eruptie si schimbari de vreme
bruste si devastatoare. Nimic nu va ramine neatins de
schimbari.
Degeaba unele guverne si oameni bogati
s-au gindit sa se ascunda in buncare subpamintene sau sa zboare
pe Luna sau pe Marte.
Chiar si Luna sau Marte, cu toate
planetele , se vor transforma.
Nu vor scapa decit cei care au trecut
de partea Iubirii, Binelui, Luminii, Vietii, Echilibrului si
Iertarii. Ei isi vor crea corpurile de Lumina ca sa reziste la
ultimele zvicniri ale legilor fizice vechi care acum se
reinnoiesc.
Noile corpuri nu vor fi de natura
fizica, deci nu vor putea fi ranite, nici fragmentate.
Citeva lucruri care s-ar putea
intimpla o data cu intrarea in Centura ar putea fi astfel
sintetizate:
1. Centura Fotonica si radiatia
manasica sunt modalitati de trasformare. Radiatia este emanatie
Christica. Prin aceste unelte spirituale ni se da posibilitatea
sa rupem barierele negativitatii si sa mergem spre Tarimul de
pe care suntem originari ca Spirite. Oricum, alegerea ne
apartine.
2. Eclipsa din 1999 a inceput sa
transfrme constiinta spre un echilibru in cadrul caruia noi sa
devenim parti egale din masculin si feminin, asa cum spunea
Iisus ca vom deveni androgini. Accentul e pus mai ales pe
feminin pentru ca acum energiile masculine sunt discordante,
anarhice si mult prea fixate. Daca ne uitam in jur vedem ca
multe femei au inceput sa se poarte ca barbatii si invers. Se
poate usor vedea cresterea impresionanta a numarului de
travestiti. Se pare ca partea feminina va trebui sa se
transforme si sa ia cu ea aceste vechi scheme de gindire
paternalista, dominatia Masculului, inainte sa se cristalizeze
pe Terra Energia Christica. Cu totii vedem slabirea
masculinitatii si intarirea feminitatii. S-a marit extrem de
mult numarul celor care fac partedin culte religioase care
adora Zeita Mama, vechea Zeita din perioada matriarhatului. In
procesul de transformare vor aparea noi curente de gindire in
domenii de relatii , sanatate, apreciere de sine. Nu peste mult
vom fi capabili sa ne controlam si sa ascundem defectele.
Subiectivul ( femininul) va iesi la iveala aducind cu el toate
nemultumirile din subconstient si toate schemele de gindire
negativa pe care pina acum nu le puteam controla. Nu ne mai
putem ascunde dupa deget. Partea feminina a devenit o raza
transformatoare, oferind iubire, acceptare si toate trasaturile
dumnezeiesti.
3. 12 evenimente majore se vor
intimpla pe Terra pina la Marea Intilnire.Ele sunt destinate sa
distruga si sa reformeze vechile si arhaicele energii
tridimensionale actuale. Unul dintre ele ar putea fi
condamnarea globala a ultimului razboi din Orientul Mijlociu.
Acest razboi avea, din punct de vedere metafizic, 2 obiective:
sa anihileze vechile energii ultramasculine ale terorii si sa
le faca gata sa se transforme in energii masculine noi si
blinde, si, sa faciliteze ajungerea in frunte a energiilor
feminine.
4. Pentru a rezista comprimarii
Timpului si Spatiului , corpurile noastre fizice vor trebui sa
fie reconstruite, ceea ce are de-a face cu elemente cheie .
Sunt de asteptat mari rearanjari ale constiintei, perceptiei,
inmultirea sistemului de chakre, cresterea numarului spiralelor
de ADN, eliberarea energiilor masculine si feminine pentru a
ajunge la androginism si accelerarea frecventei vibratiei
atomice in concordanta perfecta cu noile energii ale Luminii.
Glanda pineala, al treilea ochi, se va redeschide pentru toti
si va reveni la marimea ei originala. Toti vor deveni
clarvazatori, telepati, asa cum a spus si Iisusca" vor fi mari
profeti si vizionari". Felul de a vorbi se va schimba , toate
vor fi facute " In numele Creatorului Divin", iar gindurile
trebuie sa fie controlate si directionate perfect pentru ca ele
sunt mai reale decit corpul fizic.
5. Asa cum corpurile se vor transforma
inLumina, gindurile, actiunile non fizice, vor deveni
realitatea imediata. Ceea ce vom gindi, se va materializa pe
data. Vom deveni ca niste ecrane Tv pe care se vor proiecta
toate gindurile ca sa fie vazute si auzite de toti.Vom gindi
liber, cu posibilitatea de a corecta pe loc orice probleme prin
Iubire , Lumina si Iertare.
6. Lumea noastra actuala de iluzie si
polaritate va dispare. Acum ne simtim vulnerabili si confuzi,
insa va trebui sa decidem urgent daca vom ramine in lumea veche
sau vom dori sa ne mutam corpurile in Lumina si sa recunoastem
ca acestia sutem noi cei adevarati.
7. Intreaga planeta si-a schimbat axa
de 330 de ori . Se prevede o noua schimbare a Polilor Magnetici
de la sensul orar la sensul antiorar. Sensul antiorar este cel
normal, spiritual. Sensul orar ne-a fost impus de Cei care au
hotarit ca planeta va colecta si transforma toata negativitatea
din Sistemul Solar. Timp de 10.000 de ani noi am indeplinit
aceasta sarcina extrem de importanta. Acum , ca sa fim in acord
cu intregul Sistem solar, trebuie sa se inverseze din nou Polii
Magnetici. Strigatul Terrei, ca fiinta vie, a fost auzit in
Univers.
8. Asa cum Terra actuala va ascede in
alta dimensiune, de acolo va cobori o alta planeta similara,
care va ramine la dispozitia celor neadaptati inca 10.000 de
ani de Intuneric in a treia dimensiune.
9. Nu peste mult timp vom fi capabili
sa vedem fiintele angelice. Ajutorul lor va fi imens, ca
intotdeauna.
Lumea animala se va transforma la fel cu toate celelalte. Pe
masura ce noi vom trece in regnul urmator, animalele se vor
apropia tot mai mult de constiinta umana. Impreuna cu ele vor
deveni oameni si elementalii si spiritele naturii.
Se asteapta masive descresteri in cimpul magnetic al
Terrei-gravitatie si densitate--. Cum noi vom deveni Lumina,
efectul asupra noastra nu va mai exista.
Pentru a ajunge fiinte umane galactice, sunt de asteptat
schimbari care ne vor face fiinte cu constienta deplina,
capabile a lucra cu energii si fiinte interdimensionale.
10. Este de asteptat sa vedem in
curind culori vii, configuratii geometrice sacre, nuante, umbre
neobisnuite. Cerurile vor aparea ca fiind in flacari. Dar este
vorba de un foc rece, care nu va afecta pe nimeni. Va fi un
semn ca ne apropiem de destinatia finala.
CONCLUZII:
Transformarile pe toate planurile sunt
irevocabile. Planeta va fi purificata si vor veni " Un cer nou
si un Pamint nou". A venit vremea Spiritului. Oamenii vor trai
cu animalele in Iubire eterna, Lumina si Pace. Va fi un loc al
comuniunii cu Divinul, in care nu vor exista razboi, saracie,
durere. Va fi Raiul visat de Omenire.
Primele energii sunt deja printre noi:
relatii dizarmonice in guvernare, stiinta, religie, institutii
financiare, de invatamint, de sanatate.
Exista o falsa teorie cum ca ,
Extraterestrii ne vor salva asa cum suntem si ne vor ridica in
navele lor. Ei, insa nu vor interfera cu destinul si vointa
noastra. Vor inteveni numai in situatii extrem de grave si
numai pentru cei a caror aura arata ca sunt gata de a trai in
Iubire si Iertare si se indreapta spre contopire cu constiinta
Christica.
Eliminarea Fricii, unealta
Intunericului, este esentiala.
Conform informatiilor obtinute prin
channeling , Confederatia Galactica ne va da un mare ajutor in
aceste timpuri. S-a spus ca ei au inceput acum multi ani deja
sa schimbe polaritatea de baza a Soarelui, pentru a mentine
integritatea Sistemului solar.
Oricum in ultimul timp, Ulysses, care
ia probe pentu NASA a detectat ca, la Soare, cimpul magnetic nu
mai are Pol Nord si Pol Sud.
Acest cimp s-a schimbat enorm, acum
devenind omogen. Nu s-a dat nici o explicatie stiintifica si,
bineinteles, totul a fost ascuns de public.
Mai mult, satelitul SOHO, a revelat ca
Soarele raspunde in mod cu totul anormal la impactul cu corpuri
cosmice, cauzind eruptii de 30-35 de flame( protuberante de
foc) , lucru care inainte nu se intimpla.
Insa, cel mai mare beneficiu pentru
Terra si Sistemul solar, va fi intrarea ca membru in
Confederatia Galactica-vom deveni Cetateni ai Cosmosului, si
pentru prima data vom sti Cine Suntem si De unde
venim.
SFARSITUL LUMII
"Aceeasi samani
i-au spus lui Villoldo ca lumea va ajunge intr-adevar la un
sfarsit... ca planeta se va transforma in anii care urmeaza
intr-un mod care depaseste capacitatea noastra de intelegere
actuala. Perioada anilor 2002 - 2012 ei o denumeau Pachacuti,
insemnand timpul cand totul se intoarce invers, cand realitatea
este restructurata." Jay Weidner si Vincent Bridges in cartea
"Misterele marii cruci de la Hendaye".
S-au scris multe despre sfarsitul
timpului si 21 decembrie 2012, data la care celebrul calendar
Maya se incheie brusc.
Un lucru interesant este ca Mayasii,
care erau foarte avansati in astronomie, calculasera date
cosmice pana la milioane de ani in trecut. De ce calendarul lor
se incheie la solstitiul de iarna din anul 2012?
La fel de tulburator este faptul ca in
cu totul alta parte a lumii, traditia Kalachakra (Roata
Timpului) afirma ca dupa 960 de ani de la revelarea invataturii
secrete in Tibet (care s-a facut in anul 1027) va veni o
perioada de 25 de ani care va culmina cu Sfarsitul Timpului. O
matematica simpla ne duce la un rezultat intrigant: 1027 + 960
+ 25 = 2012.
Cu cativa ani in urma au inceput sa
apara comentarii si teorii pe marginea celor doua "curente"
convergente: calendarul Maya si traditia tibetana Kalachakra.
Totusi, nimeni nu putea raspunde la o intrebare simpla si
legitima. Pe masura ce ne apropiem de anul 2012 si intram in
era Varsatorului, transformarea constiintei colective a
umanitatii se va face fara cataclisme sau va fi nevoie de o
mare purificare si "triere", asa cum traditia indienilor Hopi
(si multe altele) consemneaza? Sau in ambele moduri?
Recent am citit o carte numita
"Misterele marii cruci de la Hendaye" care raspunde acestei
intrebari. Astazi suntem la marginea Timpului, cu toate
consecintele de rigoare. Si intr-adevar, intreaga realitate se
va intoarce "pe dos". Acelasi lucru s! -a intamplat in
Atlantida cu mii de ani in urma, cand, ca si acum, domneau
lacomia, materialismul, setea de putere si tehnologia, in
detrimentul spiritualitatii.
De cel putin 30 de ani o multime de
informatii de natura metafizica si spirituala au intrat in
campul constiintei planetar, si nu intamplator. Aceasta a facut
ca multi oameni sa se intoarca din nou sincer catre
spiritualitate, in toate formele ei. Dar nu suficient de multi.
Este de ajuns sa ne uitam la lumea noastra de azi si vedem clar
ca marea majoritate a decis sa ignore acest semnal. Personal
cred ca aceasta polarizare de constiinte face parte din
procesul de purificare al planetei.
Din multimea de invataturi profetice,
o voi aminti pe cea crestina, fiind cea mai apropiata de
nivelul actual de intelegere al umanitatii, fiind deci cea mai
potrivita. In Biblie se spune ca graul va fi separat de
neghina. Aceasta "triere" deja se desfasoara sub ochii
nostri.
Este unanim recunoscut ca, de-a lungul
mileniilor, frumoasa nostra planeta a trecut prin diverse
cataclisme. Fie ca era vorba de inundatii, ere glaciare,
inversari de poli sau alte violente majore, multe dintre ele
s-au petrecut foarte rapid. Caminul nostru nu este atat de
stabil si sigur pe cat am vrea noi sa fie.
In credintele stravechi gasim referire
la fenomenul precesiei echinoctiilor, avand o durata de 25.920
de ani. Acest mare ciclu, sau Anul Cosmic, are o pozitie
centrala in traditiile egipteana, mayasa, nord-americana... Era
deci foarte important ca astronomii antici sa cunoasca exact
locul lor in acest mare ciclu, pentru ca existenta lor depindea
de aceasta.
Secretul crucii de la Hendaye
Marea cruce de la Hendaye din sudul Frantei este un monument ce
reprezinta Sfarsitul Timpului. Contine intr-o forma codificata
informati! i despre marele An Cosmic si ciclurile de purificare
si "triere" care vin odata cu acesta.
Dar mai important decat aceasta,
mesajul acestei cruci descrie procesul de purificares emisfera
nordica a planetei va trece "prin foc" datorita unui eveniment
ce apare in centrul galaxiei noastre. Autorii se bazeaza nu pe
profetie, ci pe cercetari stiintifice in legatura cu anumite
alinieri planetare si galactice care au determinat perioadele
de purificare din trecut. Un astfel de proces a inceput deja si
pentru noi.
Aceste conculzii prezentate in carte
au o baza stiintifica solida. Recente descoperiri astronomice
vin in sprijinul afirmatiei ca multiple schimbari planetare au
inceput deja si acestea se vor intensifica pe masura ce ne
apropiem de anul 2012.
La inceputul anului 2004, magazinul
"Fortune" si ziarul "The Guardian" au facut public un raport al
Pentagonului. Care afirma ca in urmatorii ani ne putem astepta
las schimbari bruste de clima care vor duce planeta la!
anarhie; dupa anul 2010 Europa va suporta o schimbare radicala
de clima se estimeaza milioane de victime omenesti datorate
razboiului si foametei; pana in anul 2007 furtuni violente vor
distruge bariera de coasta a Olandei determinand pierderea unor
vaste teritorii; revolte si conflicte interne vor distruge
India, Africa de Sud si Indonezia; numeroase perioade de seceta
vor afecta majoritatea "granarelor" lumii; amenintarile
nucleare se vor intensifica; Marea Britanie si tarile vecine se
vor indrepta catre un climat Siberian; conflictele si
neincrederea vor patrunde in toate aspectele vietii; schimbarea
climei va fi o amenintare mai mare decat cea terorista.
Dovezi stiintifice in sprijinul unei
schimbari bruste (de ordinul a cativa ani) a climei exista,
pentru ca asemenea schimbari au avut loc si in trecut. Doua
articole recente publicate in "Fortune" si "Common Dreams"
descriu cum aceste schimbari sunt asociate cu ultima era
glaciara, care s-a petrecut acum 13.000 de ani. a! i se pare ca
se va petrece din nou.
Credibilitatea teoriei unei noi ere
glaciare este sustinuta si de masuratorile navei spatiale
Ulysses (lansata de Agentia Spatiala Europeana in 1993) care
arata ca sistemul solar primeste din ce in ce mai mult praf
cosmic venind dinspre centrul galaxiei ceea ce duce la scaderea
"luminii" pe care o primim de la Soare.
De asemenea, s-a studiat salinitatea
oceanului Atlantic de nord in ultimii 40 de ani. Nivelul
salinitatii apei oceanice a scazut pe masura ce au inceput sa
se topeasca din ce in ce mai multi ghetari, ceea ce a dus la
scaderea vitezei marilor curenti de apa oceanici din aceasta
zona (incluzand faimosul curent cald Gulf Stream), cu efecte
directe asupra climei regionale. Se asteapta astfel o racire
puternica a vremii in urmatorii ani, racire ce va afecta coasta
de nord-est a SUA, estul Canadei, Marea Britanie si tarile
vecine. Ca medie, temperaturile din Europa ar putea sa scada cu
7 - 14 grade.
Raportul Pentagonul lui mai arata ca,
paradoxal, vara va fi din ce in ce mai calda, ceea ce va duce
la o si mai rapida topire a ghetarilor oceanici, cu consecinte
grave asupra curentilor oceanici si a climei zonale. La extrem,
se poate ajunge la ierni cu temperaturi foarte scazute,
similare Siberiei, in tarile limitrofe Atlanticului de nord. De
asemenea, multe alte zone vor suferi schimbari similare.
Legatura cu sudul Frantei
Extraordinarul mesaj daltuit in
misterioasa cruce de la Hendaye isi are originile in scolile
stravechi ale Gnosticismului, Alchimiei, Sufismului, Kabbalei
si Crestinismului mistic. Se pare ca acest mesaj a fost scris
pe aceasta cruce de catre un supravietuitor al teribilelor zile
ale Atlantidei. Ideea centrala a cartii este ca aceasta cruce
reprezinta un punct de referinta pentru purificarea planetara
actuala.
Jay Weidner afirma ca "initiatii
scolilor stravechi priveau timpul si experienta umana intr-o
dimensiune bazata pe cicluri." Stravechi texte ! indiene
descriu (cu multe mii de ani inaintea Bibliei) cum Marele Ciclu
de 25.920 de ani a fost impartit in 4 ere "In acelasi fel cum
anotimpurile decurg unul din altul, cum Luna trece prin
perioadele de nastere, crestere, maturitate si moarte,
umanitatea, ca intreg, trece prin cele 4 faze ale acestui Mare
Ciclu. Acesta este compus din era de
aur (Satya), era de argint (Treta), era de bronz (Dvapara) si
era de fier (Kali)."
Astazi ne aflam nu numai la sfarsitul
erei de fier, dar si la sfarsitul ciclului de 25.920 de ani.
Conform scrierilor stravechi, era de fier este perioada in care
magia neagra devine religie iar oamenii gasesc placerea in a-si
controla si domina semenii si chiar planeta. Pamantul, aerul si
apa sunt poluate. Razboaie, foamete si epidemii inconjoara rasa
umana. Timpul insusi se grabeste acum spre Sfarsitul care va
permite unui nou ciclu sa reinceapa."
Este de ajuns sa privesti atent in
jurul tau si vei vedea ca toate aceste simptome sunt
prezente.
Alinieri cosmice
Pentru a intelege cu adevarat mesajul
crucii de la Hendaye este necesar sa intelegem fenomenul
precesiei echinoctiilor.
Pe scurt, planeta Pamant se invarte in
jurul axei sale ca un titirez care se clatina. Ca rezultat,
polul nord al planetei traseaza in spatiu un cerc imaginar
larg, avand o perioada de 25.920 de ani. Acest adevarat "An
Cosmic" este unul dintre secretele bine pazite ale vechilor
scoli spirituale ale civilizatiilor antice.
Calea Lactee este galaxia din care
face parte sistemul nostru solar. Privita din profil, arata ca
o paine rotunda cu un mijloc (centru) proeminent. Centrul
galaxiei (descoperit in 1917) se comporta ca o inima ce
pulseaza lent, trimitand in spatiu o energie misterioasa.
Autorii cartii afirma ca mesajul
crucii de la Hendaye confirma recentele descoperiri stiintifice
din astronomie care arata ca centrul galaxiei este responsabil
de periodice pulsatii energetice ce influenteaza sistemul
nostru solar. Secrete stravechi ne spun ca centrul galactic
este sursa Constiintei Creatoare care ghideaza evolutia
umanitatii si a intregii galaxii si determina calitatea vietii
si a constiintei de pe Pamant.
Desi aduce mai mult a filozofie, nu
este deloc asa. Autorii arata ca descoperirile fizicianului
Paul LaViolette sunt esentiale. El le-a publicat in cartea sa
"Pamantul incendiat" in care demonstreaza ca aproximativ la
fiecare 13.000 de ani Pamantul primeste un val de energie
dinspre centru galactic care duce la catastrofe. Ultima data
s-a intamplat la sfarsitul erei glaciare.
Mai mult, LaViolette a examinat probe
din gheata Groenlandei si a descoperit straturi de Iridium,
element provenit din centrul galaxiei. Toate aceste "ploi"
galactice au perioade de 13.000 de ani. Suspectati vreo
legatura cu precesia echinoctiilor?
O viziune unificatoare
Cei care sunt constienti de ceea se
intampla azi in lume recunosc ca se pregateste intr-adevar
ceva. Traditiile stravechi ale indienilor Hopi, mayasii, Edgar
Cayce, Roata Timpului tibetana si multe altele, toate converg
catre aceste zile. De ce tocmai acum umanitatea este preocupata
de probleme planetare ca reducerea salinitatii oceanului
Atlantic de nord, incalzirea globala, riscul unei noi ere
glaciare?
De ce tocmai acum clima se schimba
drastic? In vara anului 2003, aproape 15.000 de francezi au
murit din cauza caldurii excesive in numai 3 saptamani. Gheata
din Alaska se topeste rapid iar stalpii liniilor telefonice
sunt in pericol de a cadea, lipsindu-le suportul. Din 2002 s-au
inregistrat cele mai fierbinti veri din ultimii 500 de ani. In
ultimele cateva zeci de ani unii ghetari din Elvetia s-au
diminuat cu 50%, la fel ca si gheturile nord-polare din
regiunea Alaska si Canada. Sir David King, omul de stiinta cel
mai respectat din Marea Britanie a afirmat recent ca "ne aflam
in fata unui dezastru climatic" (iar ca urmare guvernul
Britanic a incercat sa-l r! educa la tacere).
Nu putem ignora toate aceste
informatii.
Atunci ce e de facut? Sa ne ridicam
mainile la cer si sa renuntam la orice speranta? Absolut nu.
Aceleasi traditii stravechi ne spun ca cei care sunt pregatiti
vor trece cu succes prin toate aceste evenimente, regasindu-se
in noul ciclu.
Catre sfarsitul cartii, autorii
amintesc de discutiile pe care le-a avut Alberto Villoldo cu
unii dintre samanii din Peru. "El vorbeste de o posibila
evolutie a speciei Homo Sapiens spre Homo Luminous". In aceasta
directie sunt importante recentele cercetari despre genomul
uman si despre posibilele re-organizari ale genelor in forme
noi care vor da nastere unor lanturi de ADN cu mai multe
spirale (in prezent sunt doua). Sa fie rezultatul misterioasei
energii din centrul galaxiei?
Un lucru e sigur: acesti samani sunt
convinsi ca ceva cu adevarat profund este pe cale sa se
infaptuiasca si ca urmeaza un pas foarte important pentru
umanitate.
Ca referinta, merita citite
"Amprentele zeilor" de Graham Hancock, "Profetiile Maya" de
Maurice Cotterell si Adrian Gilbert si "Dincolo de profetii si
predictii" de Moira Timms.
EXPERIMENTE IN TIMP
Timpul a fost unul dintre
obiectele de cercetare stiintifica cel mai putin studiat. In
1995, oameni de stiinta americani si britanici care au condus
investigatii in Antarctica au facut o descoperire senzationala.
Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetatorilor ca
in apropierea polului sud a vazut un vartej de ceata gri pe 27
ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtuna
polara. Totusi, vartejul nu si-a schimbat forma si nici nu s-a
deplasat in decursul timpului. Asa ca au decis sa cerceteze
fenomenul si au lansat un balon meteorologic garnisit cu
echipamente de masurat viteza vantului, temperatura si
umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat si a disparut brusc
in ceata.
Dupa un timp, cercetatorii au adus
balonul la sol cu ajutorul franghiei legate dinainte de acesta.
Surprinderea a venit din masuratorile citite pe aparate:
cronometrul balonului arata data 27 ianuarie 1965, adica cu 30
de ani in urma.
Experimentul a fost repetat de cateva
ori dupa ce s-au asigurat ca echipamentul balonului era in buna
stare de functionare. Dar de fiecare data ceasul arata data cu
30 de ani in trecut. Fenomenul a fost numit "poarta temporala"
si a fost raportat la Casa Alba.
Astazi s-a demarat o investigare a acestui fenomen straniu. Se
presupune ca acel vartej de deasupra polului sud este un
sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea in alte
dimensiuni temporale.
Mai mult, s-au demarat programe de
trimitere a oamenilor in timp. CIA si FBI se lupta pentru a
controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu exista
inca nici-o recunoastere oficiala a autoritatilor federale
americane.
Faimosul om de stiinta rus Nikolai
Kozbrev a condus un experiment pentru a demonstra posibilitatea
calatoriei in timp. El a afirmat chiar ca "timpul poate sa
produca energie". Un fizician american a ajuns la concluzia ca
timpul a existat inainte de a exista lumea, asa cum o cunoastem
noi.
Ghenadi Belimov, cercetator rus al
fenomenelor inexplicabile, filozof si autor a numeroase carti,
a publicat un articol cu titlul "Masina timpului, viteza
intaia" in magazinul "Pe culmea imposibilului". El a descris
experimente unice realizate de un grup de entuziasti condus de
Vadim Cernobrov, omul care a inceput construirea de masini ale
timpului inca din 1987. Astazi acest grup de entuziasti pot sa
grabeasca sau sa incetineasca curgerea timpului folosind aceste
dispozitive.
In august 2001, intr-o padure izolata
din regiunea rusa Volgograd s-a construit un nou model de
masina a timpului menita sa fie folosita de om. Desi folosea
doar acumulatoare de autoturism si functiona la capacitate
redusa, masina a reusit sa modifice timpul cu 3%; masuratorile
s-au realizat cu oscilatoare cu cristale simetrice.
La inceput, cercetatorii petreceau 5,
10 si apoi 20 de minute in masina timpului. Timpul maxim a fost
de o jumatate de ora. Cernobrov spune ca oamenii se simteau ca
si cand intrau intr-o noua lume; ei simteau viata de aici dar
si pe cea de "acolo" in acelasi timp ca si cand se deschisese o
usa misterioasa. "Nu pot sa explic aceste senzatii neobisnuite
pe care le-am simtit in astfel de momente", spune
Cernobrov.
Evident, nici televiziunile si nici
radioul nu au facut publice aceste experimente. Si totusi, inca
de pe vremea lui Stalin se desfasurau experimente cu timpul, in
cadrul unui institut de cercetari a lumilor paralele.
Rezultatele experimentelor conduse atunci de academicienii
Kurceatov si Ioffe se pot gasi astazi in arhive. In 1952, seful
politiei secrete ruse, Beria, a declansat o ancheta impotriva
cercetatorilor care participau la experimente care a avut ca
rezultat executarea a 18 profesori si trimitere! a in lagare a
altor 59 de cercetatori. Institutul si-a reluat activitatea mai
tarziu, sub Hrusciov. O noua tragedie a avut loc in 1961 cand
un intreg stand de experimentare a disparut cu tot cu cei 8
cercetatori care activau in cladire. Cladirile apropiate de
acesta au fost distruse, devenind ruine. Partidul Comunist a
decis suspendarea cercetarilor pana la noi ordine.
Programul a fost re-activat in 1987, insa pe 30 august 1989 a
fost lovit de o noua tragedie: o extrem de puternica explozie a
distrus stabilimentul institutului din insulele Anjou. Explozia
a distrus modulul experimental de 780 de tone, dar si intreg
arhipelagul de insule pe o suprafata de 2 km patrati. Se spune
ca modulul experimental in care se aflau 3 cercetatori s-ar fi
ciocnit cu un asteroid in lumea paralela.
Ultima insemnare din jurnalul
experimentului, aflat in arhiva institutului, spune: "Suntem pe
moarte dar continuam experimentul. Aici este foarte intuneric;
vedem cum obiectele devin duble , mainile si picioarele noastre
sunt transparente, ne vedem venele si oasele prin piele.
Rezerva de oxigen ajunge pentru 43 de ore dar sistemul de
mentinere a vietii este puternic distrus.
Transmiteti cele mai bune urari familiilor si prietenilor
nostri!".
Apoi transmisia s-a oprit
brusc.
ANUL 2012 SI SCHIMBARILE MAJORE PRIN CARE TRECEM
Planeta Terra se
manifesta ca un imens circuit electic. Intre suprafata si
ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 de km distanta
de suprafata, exista un fel de cavitate electromagnetica.
Proprietatile rezonante ale acestei cavitati magnetice au fost
descoperite de fizicianul german W.O.Schumann, intre 1952-1957
si permit masurarea frecventei vibratorii medii a planetei
Terra.
Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann
sau pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta
fiind folosita in domeniul militar.
Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa
creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda.
Acest lucru inseamna ca ziua are numai
16 ore, in loc de 24, cit era odinioara.
De altfel, fiecare dintre noi si-a dat
seama de accelerarea timpului, multi se pling ca nu le ajunge
ziua pentru tot ceea ce au de facut.
In acest ritm in 2012, timpul va
ajunge la 0.
De asemenea in anul 2012, planul
Sistemului nostru solar, se va alinia peste planul Galaxiei,
Calea Lactee.
Deci ciclul de 26.000 ani va fi
complet.
O data cu Rezonanta Schumann , creste
nivelul vibrational al oricarei fiinte de pe Terra.
Mayasii, civilizatie din America Centrala, au avut cele mai
inalte cunostinte despre Timp si Spatiu. Calendarul Mayas este
cel mai précis de pe Terra. In acest calendar, cea de-a
5-a Lume se sfirseste in 1987. A Sasea Lume incepe in 2012.
Deci, acum suntem intre doua Lumi. Acest timp este numit "
Apocalipsa" sau Revelatia. Acest lucru inseamna ca Adevarul ne
va fi revelat, si NU " Sfirsitul Lumii" , asa cum multi
considera in mod eronat.
Mai inseamna si faptul ca exclusiv de
NOI depinde cum vom construi aceasta Noua Lume si Civilizatie
care va veni.
Mayasii mai spun despre 2012
urmatoarele:
--vom depasi tehnologia, asa cum o
cunoastem noi azi.
--vom depasi constiintele actuale
despre Timp si Spatiu.
--vom depasi necesitatea
Banului.
--dupa ce vom trece rapid prin
Dimensiunea a 4-a, vom intra in Dimensiunea a 5-a.
--planeta Terra si intreg Sistemul
Solar se vor sincroniza cu Galaxia si intregul Univers.
--ADN-ul uman va fi reprogramat si
imbunatatit, si va avea 12 spirale in loc de 2.
In acest Timp dintre Lumi, oamenii se
schimba. Isi schimba relatiile, felul de a gindi, locul de
munca, atitudinea, deciziile.
Mai ales tinerii, nu mai accepta
vechile sisteme si institutii, care vor disparea cu
timpul.
Deciziile noastre nu se pot baza decit
ori pe Iubire, ori pe Frica.
Trebuie sa alegem in orice moment
Iubirea, sa urmam Intuitia, Inima. Trebuie sa creem forme-gind
positive, si sa ne inconjuram de oameni care gindesc
pozitiv.
Totul face parte dintr-un Plan Divin,
nimic nu este intimplator in Univers.
Marea Schimbare ne afecteaza ciclul veghe-somn, relatiile cu
ceilalti, reglarea imunitara a organismului si perceptia asupra
Timpului si Spatiului.
Posibile efecte ale Schimbarii ar mai
fi:
--migrene, dureri de cap,
oboseala.
--senzatia trecerii unui curent
electric prin creier si coloana vertebrala.
--crampe musculare.
--simtome de gripa.
--vise intense.
--creste sensibilitatea corpului uman
ca rezultat al vibratiilor noi, mult mai inalte.
--actualmente 16 ore echivaleaza cu 24
de ore, Timpul se contracta.
--corpul fizic a inceput sa se
schimbe, se creaza un nou corp de Lumina.
-- cresc abilitatile intuitive si de
vindecare, dovada multimea de bioterapeuti aparuta in ultimul
timp.
--structura interna a ochiului uman se
transforma in functie de noua atmosfera planetara si cresterea
luminozitatii.
--activarea capacitatilor latente a
fiintelor, noii nascuti avind capacitate telepatica mult
marita.
--toate bolile incurabile ale sec . XX
vor dispare, inclusive SIDA si cancerul.
Noi informatii despre
anul 2012 ne sunt aduse la cunostiinta de Proiectul
Montauk.
In cadrul acestui proiect, s-a construit pe baza unor
informatii din surse extraterestre, un dispozitiv cu ajutorul
caruia diferite persoane puteau fi trimise in Timp si puteau
descrie ceea ce vedeau.
Cei care au fost, relateaza ca anul
2012 este ca un zid abrupt peste care nu au putut trece pentru
a vedea ce se va intimpla pina in anul 10.000 D.C.
Ceea ce se afla dincolo de 2012 este
ascuns perceptiei noastre la ora actuala, desi nivelul
constiintei umane se eleveaza pe masura ce ne apropiem de acel
prag de trecere in a 4-a Dimensiune, adica o vibratie mult
superioara.
Acest lucru va revela tuturor
fiintelor faptul ca nu suntem cu nimic separati de
Creator.
Crestinii numesc acesta "Revenirea in Glorie" , si este vorba
mai mult de o stare interioara a constiintei, nu de o fiinta
care vine in carne si oase.
A 4-a Dimensiune e plina de Viata, si
acolo predomina Compasiunea, Intelegerea si Iubirea.
La nivel de planeta
asistam in primul rind la inceputul inversiunii Polilor
magnetici, ceea ce se intimpla o data la 13 .000 de ani, deci
de doua ori intr-un Mare Ciclu Cosmic de 26.000 de ani.
In ultimii mii de ani, liniile de cimp
magnetic ieseau din Polul Sud si intrau pe la Polul Nord.
Acum, oamenii de stiinta observa ca
acest cimp magnetic stabil, incepe sa se schimbe, sa slabeasca.
In ultimul secol, slabirea a fost de 10-15%, dar in ultimii ani
s-a accelerat mult.
Geofizicianul francez Gauthier Hulot
afirma ca acest cimp, in Atlanticul de Sud si in America de
Sud, este cu 30% mai slab.
Dr. Garry Glatzmaier, profesorul de
Fizica Pamintului la Universitatea California din Santa Cruz,
afirma ca miezul metalic lichid al planetei se misca continuu,
pentru a se putea raci. Aceste miscari genereaza cimpul
magnetic terestru. Dar miezul se misca si in directii opuse
cimpului majoritar, si care pot creste in intensitate, ducind
in cele din urma la o inversare a Polilor magnetici ai
planetei. Acesta inversare e precedata intotdeauna de o slabire
a cimpului magnetic.
Pentru satelitii care se afla deasupra
atmosferei , cimpul magnetic planetar este singurul scut
protector impotriva particulelor din vintul solar. Ei se
defecteaza cind trec printr-un cimp magnetic slab.
Iminenta inversare a Polilor ar putea
fi aratata si de extinderea Aurorei Polare, care se observa
numai la Polul Sud, urmind ca acum sa se extinda si asupra
Atlanticului de Sud.
Slabirea cimpului magnetic duce de
asemenea la sporirea cazurilor de cancer.
Dupa cum se stie, si pasarile folosesc
pentru orientare cimpul magnetic terestru. In Suedia au
disparut mii de porumbei, , in S.U.A. a disparut o intreaga
specie de pelicani, iar in Carolina de Sud egretele zboara de
la est la vest in loc de nord-sud.
Columbofilii aradeni au trimis la
Atena, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, 850 de porumbei,
dintre care nu s-au mai intors decit 50. Ungaria a trimis 1500
de porumbei si s-au reintors 40.
Alte efecte ale marilor transformari
cosmice la care asistam, sunt atmosferele planetelor Sistemului
Solar.
Atmosfera lui Marte creste rapid, acum
e dubla si a dus la defectarea lui Mars Observer in anul
1997.
Luna, isi " fabrica" atmosfera proprie
care acum se intinde pe o suprafata de 6.000 de km, fiind
compusa din compusi ai sodiului, dupa cum declara Alexei
Dimitriev, cercetator rus.
Atmosfera Terrei se schimba si ea, in
straturile superioare formindu-se un nou gaz, care pina acum nu
exista.
Venus ne arata o crestere marcanta de
intensitate luminoasa.
Jupiter sufera o modificare atit de
puternica , incit s-a format un tub de radiatie ionizata, intre
el si un satelit al sau , Io. De asemenea cimpul lui magnetic a
crescut in intensitate de 2 ori.
Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli si acum
isi intensifica cimpul magnetic si devin tot mai
stralucitoare.
Activitatea vulcanica pe Terra a
crescut cu 500% din 1875 incoace, iar cimpul magnetic al
Soarelui a crescut cu 230% din 1901.
Conform Academiei Nationale de Stiinte
din Siberia, aceste multiple schimbari se datoresc intrarii
Sistemului Solar intr-o zona cosmica cu o energie mult mai
intensa.
Plasma stralucitoare de la marginea
Sistemului Solar, a crescut recent de 10 ori in
intensitate.
Soarele are un cimp magnetic numit
heliosfera, care inglobeaza intregul Sistem Solar.
Cercetatorii rusi au studiat partea
frontala a heliosferei, si au observat acolo plasma
stralucitoare, ca si cum integul Sistem Solar a intrat intr-o
zona cu o energie mult mai inalta, numita Centura
Fotonica.
Acesta energie aprinde plasma
heliosferei in partea frontala, care devine mai luminoasa, mai
stralucitoare. Acesta energie patrunde apoi in Soare, care o va
raspindi apoi in intregul Sistem Solar, saturind spatiul
interplanetar, astfel ca toate planetele vor primi un supliment
mare de energie.
REINCARNARE SI KARMA
Reincarnarea
inseamna revenirea sufletului pe Pamint, intr-un nou trup, in
alte conditii decit in viata anterioara-tara, familie, profesie
, destin,--potrivit legilor karmice.
Prin karma se intelege un ansamblu de
cauze si efecte, potrivit carora este programat destinul uman.
In viata orice om traieste intr-un anumit fel, infaptuieste
diverse actiuni, bune sau rele. In alta viata, va culege ce a
semanat, in sensul ca va suporta consecintele gindurilor si
faptelor lui, pozitive sau negative.Acest ciclu karmic are ca
scop evolutia sufletului, prin insusirea unor lectii de viata.
Karma nu trebuie interpreatata ca o pedeapsa neaparat, ci ca
suma unor lectii inca neinvatate pe lungul drum al sinelui
catre desavirsire.
Legea Karmei este una dintre cele 7
Legi Universale, numite si Legile Kybalionului, legi
imuabile.
Inca din vechi timpuri, in "Cartea
tibetana a mortilor" se povestea despre reincarnare, iar in
textile vedice "Katha Upanisad" si "Bhagavad-Gita" erau bine
explicate principiile reincarnarii. Se spune ca trupul
este doar un vehicul pentru suflet, nu se indentifica cu Eul
real, se degradeaza in timp, si piere, in timp ce sufletul sau
spiritul nu moare niciodata, este etern, supravietuieste
corpului fizic, si se poate incarna in alt corp, pentru o alta
viata.
Prin moarte, sufletul nu face altceva
decit sa se debaraseze de corpul muritor degradat, ca de niste
haine vechi, si se imbraca din nou, in haine noi-alt trup
tinar-si se supune astfel ciclului nesfirsit de morti si
renasteri.
Cu toate ca Legea Karmei este
implacabila, exista sanse de a ne elibera de ciclul ei prin
atingerea unui inalt nivel de evolutie si desavirsire
sufleteasca, constientizind Eul superior, profund. Astfel vom
incepe sa intelegem problemele existentei pamintesti-viata,
boala, batrinetea, moartea-considerate ca suferinte. Dar tocmai
prin aceste suferinte sufletul evolueaza, pentru ca ele
constituie cele mai bune stimulente pentru dezvoltarea
facultatilor spirituale latente. Astfel ca iata, toate
greutatile vietii isi au o justificare, pentru ca scopul
oricarei incarnari este permanenta educatie si invatare.
In Grecia antica, Socrate, Pitagora ,
Platon, crdeau in reincarnarea si evolutia sufletului, iar
Misterele includeau reincarnarea in doctrina lor.
Iudaismul, crestinismul si islamismul
faceau dese referiri in cartile lor sfinte la acest subiect, cu
toate ca nu recunosc oficial existenta reincarnarii.
La inceput, in Biblie existau
numeroase referiri la acest subiect, insa in Evul Mediu s-a
interzis acest lucru, suprimindu-se pasaje intregi din ea, ca
si din alte scrieri sfinte. Totusi au existat preocupari ale
unor oameni luminati precum Origene sau ale unor societati
secrete ca rozacrucianismul, francmasoneria, cabala, care
mentineau vie ideea reincarnarii.
In timpul Renasterii, Giordano Bruno
era convins ca sufletul poate migra dintr-un corp in altul, iar
in secolul luminilor Voltaire , scria despre aceste
lucruri.
Multi oameni luminati -Napoleon I,
Tolstoi, Balzac, Goethe, Victor Hugo, Lamartine, Gauguin, Jack
London, Franklin, Karl Jung, Edgar Cayce,--- au crezut cu tarie
in relitatea reincarnarii, iar anumite miscari ca
transcendentalismul , si-au fundametat doctrina pe acest
principiu.
In zilele noastre, multi cercetatori,
oameni de stiinta, medici, terapeuti, scriitori, s-au ocupat de
aceasta problema. Rudolf Steiner, Raymond Moody, Elizabeth
Kubler-Ross, Francois Brune, Serghei Lazarev, Patrick Drouot,
conferintele si scrierile lor au aratat existenta indubitabila
a acestui fenomen atit de prost inteles de oameni. La noi in
tara , Scarlat Demetrescu a explicat pe intelesul tuturor in
cartea "Din tainele vietii si ale Universului" , ce este
reincarnarea.
Toti acesti autori au relatat despre
cazuri de personae supuse regresiei hipnotice care au ajuns in
exlporarile lor, dincolo de pragul reincarnarii actuale, astfel
putindu-se corecta probleme fizice, psihice si mentale care au
aparut in aceasta viata. Tot la fel se explica si sentimental
de "Déja vu", pe care l-am trait multi dintre noi, adica
recunoasterea unor locuri prin care nu am fost in acesta viata
si intilnirea cu personae pe care nu le-am cunoscut, dar le
recunoastem.
De aceea trebuie ca noi sa ne
intelegem destinul, sa ne asumam greselile, esecurile ,
succesele, sa ne analizam sentimentele si actiunile, relatiile
cu cei din jur, pentru a ne putea echilibra spiritual, pentru a
invata si evolua.
Mediumul American Edgar Cayce facea in
transa " lecturi" ale vietilor trecute ale solicitantilor,
doctori de renume ca Raymond Moody, au studiat manifestarile de
moarte clinica in care s-au aflat pacientii lor-asa numitele
Near Death Experiences-incercind sa afle ce se intimpla cu
sufletul dupa moarte. Din miile de marturii a reiesit ca
imediat dupa moarte pacientii au vazut un tunel cu o mare
lumina la capat, intrind astfel intr-o alta dimensiune, cea
spirituala, fiind intimpinati acolo de rude, prieteni,
cunoscuti, ghizi spirituali si alte fiinte de lumina,
energetice, fara corp, care au murit de mult in viata terestra
si au venit acum sa intimpine sufletul nou sosit si sa il
indrume in noua lui ipostaza de viata. Toti pacientii au
povestit despre o lume desavirsita, multa iubire si bunatate,
armonie si impacare deplina. Ajuns aici sufletul isi
revede viata si face bilantul celor bune si celor rele, dorind
sa repare greselile facute, fiind indrumat si pregatit intens,
pentru ca in cele din urma sa revina la reincarnare intr-un alt
corp si in alte conditii, in functie de scopurile evolutive
urmarite.
In acest fel se ajunge uneori ca un
suflet sa doresca conditii grele de viata, corp imperfect,
tocmai pentru a se maturiza si a-si plati datoriile
karmice.
In lumea spirituala fiecare suflet are
memoria totala a tuturor vietilor sale anterioare, dar la
reincarnare aceasta se sterge si apare o amnezie tocmai pentru
a nu influienta destinul si calea aleasa de acel suflet in
scopul evolutiei si desavirsirii.
Daca nu ar fi acesta amnezie, viata
noastra ar fi un iad, amintindu-ne de vieti in care am
torturat, am ucis, am facut rele, lucruri care ne-ar impiedica
sa ne alegem constient un alt viitor. O data am fost bogati, o
data saraci, o data sfinti, o data calai, o data genii, o data
idioti, o data femei, o data barbati , astfel ca sufletul mereu
pus intr-o alta ipostaza invata, se desavirseste si evolueaza
neincetat, ca la o scoala.
Sufletele, dupa gradul lor de evolutie
pot opta sau nu pentru destinul din noua viata in sensul ca:
unui suflet mai putin evoluat, i se impune prin Legea karmei
viata pe care o va duce, un suflet mai evoluat are anumite
posibilitati de alegere si este indrumat, iar un suflet
superior revine la reincarnare de obicei la dorinta lui pentru
a-i ajuta pe oameni, reamintindu-le prin viata lui, faptele
lui, invataturile lui de desavisirea la care trebuie sa
ajunga.
Sub diferitele denumiri
sub care a fost cunoscuta de-a lungul timpului-metempsihoza,
transmigrare, palingenezie-respinsa de religiile crestina,
ebraica, musulmana, dar adimisa de toate celelalte religii,
reincarnearea ramine marea redescoperire a timpurilor
noastre.
CELE 5 DIMENSIUNI ALE SUFLETULUI
In Kabbalah creatia este
compusa din cinci categorii majore ale constiintei, cinci
Universuri.
Desi le dam nume diferite ele nu sunt
universuri separate, ci concentrice, unul in interiorul
altuia:
Assiyah - este lumea fizica.
Yetzirah - este lumea emotiilor.
Beriyah - este lumea
intelectului.
Atziluth - este lumea
spiritului.
Adam Kadmon - este sursa
primordiala.
Fiecare din aceste lumi
este ca o lentila prin care obtinem o perspectiva unica a
realitatii. Kabbalah spune ca Sufletul are cinci
nivele fiecare cu lumea sa, deci cinci nivele de
constiinta. Fiecare dimensiune sufleteasca are o relatie
unica cu lumea sa, si fiecare relatie este vehicolul prin care
ne conectam in mod misterios cu lumea respectiva. Unele aspecte
ale sufletului sunt legate mai mult de aspectul nostru fizic,
vizibil, altele insa locuiesc - daca se poate spune asa - in
alte taramuri de constiinta.
Un aspect al sufletului este permanent
in contact cu centrul creatiei, si aceasta este legatura
noastra eterna cu adevarul.
Dimensiunile sufletului sunt - pe
scurt - acestea:
1. NEFESH - sau Lumea
Actiunii.
Acesta este nivelul sufletului care
este legat de aspectul fizic. In esenta NEFESH este sufletul
structurii atomice. Fiecare particula de materie are un NEFESH,
fiecare piatra, fiecare planta, fiecare corp ceresc.
In termeni umani, NEFESH se asociaza
cu cunoasterea corpului fizic. Este partea noastra cea mai
legata de lumea fizica, dupa moarte este aspectul sufletului
care inca mai ramane in jurul fiintei decedate perioada cea mai
lunga, si tot acesta este aspectul sufletului care se ocupa de
purificarea care are loc dupa moarte. NEFESH este uneori numit
"sufletul animal". In Zohar se gaseste o descriere frumoasa a
acestui aspect: "NEFESH este miscarea cea mai apropiata de care
se agata trupul, asa cum este lumina neagra de la baza flacarii
de care se leaga mucul lumanarii (aspectul fizic) al carui scop
si existenta este legata de acesta. Cand lumina este aprinsa
aceasta lumina neagra devine un tron pe care sta lumina alba de
deasupra ei (urmatorul nivel al sufletului, RUAH). Cand ambele
sunt aprinse in intregime lumina alba devine un tron pentru o
lumina care este mai dificil de definit, un aspect si mai
inalt, NESHAMA, astfel formandu -se lumina completa.
Astfel, desi NEFESH este partea cea
mai densa a sufletului, cea mai indepartata de Sursa Divina, ea
este fundatia tuturor nivelelor sufletului si cea mai asociata
cu corpul fizic. Acest aspect este integral pentru viata
creatiei, si virtual orice lege poate fi incalcata pentru a
indeplini porunca cea mai importanta, fapta buna (mitzvah) de a
salva o viata (pikuach nefesh).
Multe forme de materie fizica - cum ar fi de ex. atomii
elementari, neutronii, protonii si electronii sunt compusi la
nivel de suflet din NEFESH. Totusi, asa cum materia fizica se
poate organiza in forme din ce in ce mai complexe de la
organisme unicelulare la fiinta umana, la fel si sufletul
esential formeaza aspecte si nivele mai inalte de suflet si
constiinta, care sunt mai aproape, mai unite cu sursa centrala
de creatie. Acest proces este cel care distinge viata
omului.
2. RUACH - sau Lumea
Formarii.
RUAH insemneaza "vant" sau "spirit".
Este asociat cu constiinta elementara si cu informatia care
circula prin simturile noastre. La oameni RUACH este legat de
vorbire si emotii, ambele circuland in mod constant prin corpul
nostru. In timp ce NEFESH este asociat cu constiinta corpului,
constiinta fizica, RUACH este mai degraba corelat cu simtirea
emotionala. Spiritualitatea noastra isi are fundatia pe
nivelul RUACH al sufletului. Ne "misca" pana la lacrimi un
poem, o privire, o opera de arta sau un simplu moment in
natura. Iubirea pe acest nivel este mai reala pentru noi, si
dureaza mai mult. Intelegerea noastra despre scopul vietii si
semnificatia ei depinde mult de cum si cat hranim acest aspect
al sufletului nostru, RUACH.
Hrana pentru RUACH este constituita de
modul cum ne traim viata, unde ne petrecem timpul liber, si ce
material asimilam prin simturile noastre. Asa cum corpul fizic
este sustinut de hrana, sufletul este sustinut de experienta.
In multe traditii mancarea este clasificata pe calitati, cum ar
fi "cu efect stimulant", "calmant", "intaritor", "energizant",
etc. Tot in acelasi mod, experientele noastre ne afecteaza
spiritul.
Atunci cand RUACH ajunge la elevarea
sa cea mai inalta, ajungem la gradul de intelegere numita Ruach
ha-kodesh, sau "Spiritul Sfant". Este o stare de spirit care
transcende realitatea obisnuita, cu acest Spirit putand trai in
alte dimensiuni ale realitatii si capata o perspectiva clara a
vietii asa cum urmeaza ea sa se desfasoare. Toti profetii
biblici au avut Ruach ha-kodesh, si darul profetiei este una
din aspiratiile cu care se intra in contemplatie intensa in
Judaism.
NESHAMA - Lumea
Creatiei.
Cuvantul NESHAMA isi are radacina in cuvantul evreiesc "nshm",
care insemneaza "suflare". Acest nivel al sufletului este
asociat intelegerii inalte si taramului angelic. Este o
calitate clar definita in constiinta umana, si in Zohar este
descrisa in felul urmator:
"NEFESH si RUACH sunt impletite
vizibil una cu alta, in schimb NESHAMA este situata intr-un loc
greu de descoperit sau definit, ea avandu-si sediul in insusi
caracterul unei persoane. Atunci cand o persoana se straduieste
sa traiasca o viata caracterizata prin puritate, persoana
respectiva este asociata cu NESHAMA Sfanta. Daca insa persoana
nu se straduieste sa obtina puritatea si corectitudinea in
viata, persoana este animata numai de doua grade ale
sufletului, NEFESH si RUACH. Desi fiecare avem puterea de a
dezvolta aspectul NESHAMA al sufletului nostru, nu stim sigur
ca o vom putea face. De ex.daca ne gandim la un cuptor de olar,
stim ca se cere o anumita temperatura si o anumita durata de
timp pentru a obtine smaltuirea unei piese de ceramica, si daca
aceste conditii nu sunt indeplinite smaltuirea nu va
reusi.
Privind lucrurile din perspectiva
spirituala, focul vietii noastre este alimentat cu
combustibilul dat de actiuni constiente si cu oxigenul dat de
viata traita in curatenie. Ne trebuie un amestec potrivit al
acestor doua conditii pentru a obtine o temperatura suficient
de mare pentru a vitaliza potentialul sufletesc mai inalt, si
numai dupa ce aceste conditii sunt indeplinite putem avea acces
la expandarea constiintei posibila pe nivele mai inalte.
Cu toate ca puterea noastra de a hrani
nivelul cel mai inalt al sufletului nostru nu ne este
garantata, se presupune ca scopul existentei umane este de a fi
parintele acestui foarte inalt obiectiv.
In Zohar scrie: "La inceput o persoana
are un NEFESH". In continuare persoana devine incoronat/a cu
gradul sufletesc care se sprijina pe NEFESH, respectiv RUACH.
In continuare un grad superior care le eclipseaza pe celelalte
- NESHAMA - se instaureaza deasupra lor, si persoana devine
vrednica sa intre in Lumea care urmeaza. NEFESH nu poate exista
fara ajutorul lui RUACH, si RUACH la randul sau este sustinuta
de NESHANA. Acestea trei formeaza o unitate, ilustrand faptul
ca viata omeneasca nu este completa fara NESHANA.
NESHANA izvoraste insa dintr-o sursa
mai elevata, spre deosebire de RUACH care porneste dintr-o
sursa ceva mai putin subtila. Cand insa aceste doua surse se
unesc, apare o stralucire celesta care se numeste "Lampa". In
Proverbe scrie "Lampa Divina este NESHANA umanitatii". In multe
aspecte NESHANA reprezinta un aspect esential al creatiei,
fiind un aspect al sufletului care este in contact direct cu
Sursa Divina a Vietii. Prin NESHANA si prin nivelele si mai
inalte ale sufletului omul se manifesta ca partener al
Divinitatii in actiunea de creatie continua.
NESHANA este de esenta pura; ea nu
poate fi murdarita, si cand omul moare, ea se intoarce imediat
la Sursa ei Divina.
CHAYA - Lumea
Emanatiei
Mai sunt doua aspecte ale sufletului, mult mai rafinate si mai
subtile. CHAYA, sau Esenta Vitala, este atat de eterica incat
are prea putina legatura cu corpul fizic si traieste mai mult
pe alte planuri de constiinta. Este mult prea subtila pentru
constiinta noastra, si putem face contact cu acest nivel numai
atunci cand intram in stari mistice de constiinta. In acele
rare momente cand simtim constiinta contopirii stropilor de apa
cu Oceanul, sau Lumina stralucitoare a Uniunii pure de
constiinta, noi de fapt atingem constiinta aspectului
CHAYA.
Nu se pot spune multe despre acest
nivel sufletesc, in afara de faptul ca el reprezinta cel mai
inalt nivel accesibil constientizarii fiintei umane. Acesta
este nivelul cunoscut in Kabbalah ca "Intelepciunea", sau
Chochma, care este sursa Intelegerii de orice fel
(Binah).
Iluminarea in Iudaism - sau contopirea
cu Fiinta Divina (devekut), se face pe nivelul sufletesc
CHAYA.
Acest lucru este ceva prea subtil
pentru a fi descris, si prea luminos pentru a fi continut de
orice fel de concept.
YEHIDAH - Lumea
Vointei.
Aspectul sufletesc care este cel mai
conectat cu sursa Fiintei este numit YEHIDAH, care insemneaza
Unitate. Este punctul central al Sufletului, si astfel dispare
in infinitul Creatiei. Se spune ca acest aspect al sufletului
este conectat direct la Esenta Divina, ca nu este "cu noi", ci
ca de fapt noi suntem in permanenta "cu el" , deci nu ne
pierdem niciodata de el.
Aici este punctul unde se dizolva
orice dualitate, si intelegerea lui este ceva prea subtil
pentru constiinta umana. YEHIDAH este legatura noastra finala
cu Divin-itatea, partea din noi care nu este niciodata separata
de Divin. Cand nu mai avem alta perspectiva, amintirea faptului
ca sufletul nostru este si acest aspect, YEHIDAH - care este
conectat permanent la perfectiune, ne poate ajuta sa trecem
prin orice fel de necazuri sau dificultati.
DESPRE MEDITATIE
PROGRAMUL unui STIL DE
VIATA APETISANT
L.L.P. – Luscious Lifestile Program
Jasmuheen
UN
PROGRAM de 8 PASI: 8 PASI la 8 HZ catre PARADIS
Combinarea L.L.P. si a Codurilor ne schimba Biocâmpul
Personal la o rezonanta de 8 hrz. Pamântul bate la 8
cicluri pe secunda, adica 8 hez, asa cum este determinat de
rezonanta fundamentala Schumann. Ce este aceasta? Ei bine,
în spatiu, undele electromagnetice salta de pe suprafete
conductive. Asa sunt traversate distantele lungi de undele
radio. Înconjurând Pamântul, exista un
complex cu multe straturi de particule încarcate, numit
ionosfera, care actioneaza ca un reflector pentru semnale radio
de lunga frecventa. Conductivitatea ionosferei se schimba
permanent, ca raspuns la emanatiile solare: flacari, pete
solare si unde de multe frecvente.
Unele dintre aceste unde înconjoara ionosfera, iar altele
înconjoara Pamântul, formând doua sfere
conductoare concentrice în jurul unui volum închis.
Aceasta creeaza o unda între cele doua starturi. E nevoie
de 1/8 dintr-o secunda pentru a înconjura circumferinta
Pamântului la viteza luminii, astfel ca rata pulsului
pamântesc este de 8 cicluri pe secunda sau 8 herti. Alt
aspect a acestei diferente în încarcatura
electromagnetica dintre ionosfera si Pamânt, sunt
loviturile de fulger, care se petrec în numar mare tot
timpul în jurul Pamântului.
Astfel ca rata de bataie de inima a Pamântului este 8 hz.
8 hz este ritmul undelor cerebrale alfa, atunci când
ambele emisferele sunt perfect sincronizate. Aceasta trezeste
cele 90% din creier care nu sunt folosite în mod normal.
Constienta obisnuita opereaza de la 14 la 40, iar cele 10% care
functioneaza apartin în general emisferei
drepte.
Albert Einstein spune în faimoasa sa Teorie a
Relativitatii Generale ca daca celelalte 90% pot fi activate,
formula sa clasica, e = mc2, va deveni e = mc4. El spune ca
corpul se va transforma în energie pura daca cei 8 hz pot
fi mentinuti. Acesta este cunoscut precum corpul Curcubeu sau
corpul de Diamant în termeni esoterici. Stiinta a
demonstrat acum ca cei 8 hz nu pot fi blocati de orice metal
electromagnetic ecranator sau chiar de un vid triplu. Se
roteaza în spatiul virtual.
Cum ajungem la aceasta stare de dezvoltare mentala? Raspunsul
este stilul de viata, felul în care ne petrecem fiecare
moment al fiecarei zile.
Calitatea si cantitatea sanatatii si fericirii pe care o
experimentam este un rezultat direct a cât de bine
acordate sunt Biocâmpurile noastre Personal si Social.
Acesta este jocul prosper si nu doar cel de supravietuire. Este
folosirea postuli de potential complet care canalizeaza aceste
raspunsuri la întrebari automat, precum „cine sunt
eu, ce fac aici?” si asa mai departe.
În Stiinta Biocâmpului nu exista misticism în
creatie. În aceasta stiinta, teologia si cosmologia merg
alaturi, iar revelatia Divina, experienta Divina ca
încântarea Divina si tot ceea ce se spune despre ea
în Scripturi, pot cu totii sa le obtina. Reteta 2000 ne
ofera experienta iubirii, sanatatii, bogatiei si multe
altele.
Stiinta Biocâmpului este cheia. Nu o stiinta limitata a
carei cercetatori folosesc doar 10% a capacitatii creierului
lor – ci Stiinta Luminii Superioare care ne învata
cum sa ne acordam câmpurile. Exista legi care pot fi
aplicate si experimentate personal, însa trebuie sa
dezvoltam o anumita sensibilitate pentru a face acest lucru.
Acesta este un beneficiu imediat al Programului unui stil de
viata apetisant în 8 puncte, deoarece reteta functioneaza
astfel….
PROGRAMUL unui STIL de VIATA APETISANT consta în
efectuarea zilnica a
MEDITATIEI;
RUGACIUNII;
PROGRAMARII;
DIETEI VEGETARIENE;
EXERCITIULUI;
SERVICIULUI;
TIMP ÎN TACERE ÎN
NATURA;
FOLOSIRII de ÎNCANTATII, MANTRE
si CÂNTECE DEVOTIONALE.
L.L.P. – PASUL 1 – MEDITATIE:
Meditatia este cunoscuta de mult timp ca fiind o metoda de
de-stresare si ca aduce pacea interioara si exterioara. Ne
acordeaza de asemenea si ne deschide canalele pentru
comunicarea Biocâmpului Dimensional. Meditatia ne poate
reîncarca Biocâmpul Personal atunci când ni
se descarca bateriile, permitându-ne sa ne racordam la o
sursa infinita de energie care sustine toate câmpurile si
este atrasa prin Biocâmpul Dimensional.
Exista multe tehnici de meditatie valoroase, care, atunci
când sunt practicate regulat, vor obtine o schimbare
profunda si de durata în rezonanta Biocâmpului
Personal. În esenta, meditatia este concentrare pura si
perfecta asupra unui punct pur si perfect. Cere-i DOW-ului tau
sa-ti aduca instrumentele si/sau învatatorul de meditatie
perfecte. Meditatia zilnica ne mentine curati, eliberati de
atasamente si acordati la o frecventa mai rafinata. Ne permite
sa ne acordam-fin si sa controlam semnalele pe care le emitem
si controleaza constant experientele noastre de viata,
creând realitatea asa cum dorim noi sa fie.
Meditatia este esentiala pentru a construi o punte între
lumea fizica, care cuprinde Biocâmpurile noastre
Personal, Social si Global, si lumea non fizica a
tarâmurilor superioare ale Biocâmpului Dimensional.
În aceste tarâmuri putem câstiga accesul clar
la întelepciune si cunoastere. Este apoi important pentru
noi sa le permitem întelepciunii si cunoasterii sa se
manifeste în viata noastra de zi cu zi, care în
schimb nu afecteaza numai Biocâmpul nostru personal, ci
de asemenea si pe cel Social, Global si Dimensional.
Detalii despre meditatie, acordarea Biocâmpului Personal
si întelegerea corpurilor noastre ca fiind un sistem de
energie, se gasesc în cartea mea, În Rezonanta.
În mod simplist, ceea ce clasificam ca fiind meditatie,
poate fi prezentat în compartimente de sapte aplicatii de
baza, toate rafinându-ne Biocâmpul Personal. Ele
sunt de importanta egala si pot fi enumerate astfel:
-
Acordarea prin tehnicile Bio-Stiintei.
-
Marirea sau deschiderea FORTEI DOW.
-
De-programarea si re-programarea Biocâmpurilor Personal
de Grup si Planetar.
-
Accesarea si decodarea informatiilor personale din
Biocâmpul Dimensional.
-
Controlarea viselor si calauzirea – explorarea
Biocâmpului Dimensional.
-
Accesarea memoriei celulare din câmpuri.
-
Experimentarea iubirii neconditionate, bucuriei si
extazului.
1.
ACORDARE: Primul aspect sau „utilizare” a
meditatiei pentru acordarea Biocâmpului Personal este
controlul frecventei, iar în Stiinta Biocâmpului se
obtine prin tehnici de respiratie, lumina si sunet. Acestea ne
permit:
-
De-stresarea cu naturalete si usurinta.
-
Marirea sau crearea sentimentelor de pace interioara profunda
si de liniste.
-
Marirea raportului de lumina din câmpurile noastre de
energie si astfel sa ne acordam la pulsul Biocâmpului
Dimensional.
-
Curatirea tuturor structurilor celulare de
„rugina”, poluanti, memorie sau emotii
negative.
-
Vindecarea structurii celulare si eliminarea bagajului
emotional negativ.
-
Regenerarea celulelor, astfel creându-se sanatatea
vibranta, radianta.
-
Crearea BIO-SCUTURILOR.
Program DOW: „Cer DOW-ului meu sa ma aduca în
echilibru perfect la toate nivelurile fiintai mele acum. Asa sa
fie. Asa sa fie. Asa sa fie.”
Prin folosirea tehnicilor Biocâmpului în meditatie,
chakrele coroanei, de baza si de înaltare urmeaza
acordarea, asa cum face si hipotalamusul, care este televizorul
nostru interior. Glandele noastre pituitara si pineala
urmeaza de asemenea rafinari subtile sau mai intense, în
functie de capacitatea noastra de a gestiona noile frecvente.
Atunci când aceste glande sunt acordate la o frecventa de
8 hz, ele maresc producerea de nectar Amrita si de fluid
pineal, o substanta cunoscuta ca stimuleaza extazul undelor
cerebrale. Deseori se formeaza un grilaj începând
cu chakra înaltarii, de la spatele capului, deoarece
primeste majoritatea descarcarilor (downloads, n.t.) DOW, iar
grilajul conecteaza astfel aceasta chakra la centrii energetici
care se afla între omoplati. De aceea, multi initiati se
plâng de disconfort în aceasta zona, pe masura ce
se acordeaza la innernet (reteaua interioara, n.t.).
Asa cum am scris în cartea mea, În Rezonanta,
în capitolul despre „Crearea Corpului de
Lumina”, aceasta determina multe efecte fizice. Felul
în care ne acordeaza DOW la innernet depinde atât
de instruirea din vietile noastre anterioare, cât si de
Amprenta Divina din viata noastra actuala, însa, totusi,
toate reglarile de grilaj innernet sunt bazate pe principiile
Biocâmpurilor si a Stiintei Luminii
Superioare.
În mod simbolic, lumina este cunoastere, iar în
idiogramele chinezesti ming, sintetizeaza lumina soarelui si
lumina lunii, iar pentru chinezii budisti are întelesul
de „iluminare”. În Islam, En Nar, (lumina)
este aproape identica cu Er-Ruh sau Spirit. În Kabala,
lumina raspândeste (Lar) din punctul primordial care a
creat spatiul.
„Sa se faca lumina” vine din cartea Genezei si
înseamna sa se aduca ordine în haos, deoarece
lumina urmeaza întotdeauna dupa întuneric, în
ordinea manifestarii cosmice, ca si în cea a iluminarii
interioare. Este de asemenea interesant de observat ca toate
Scripturile povestesc despre lumi de întuneric si
lumina.
2.
FORTA DOW: A doua utilizare a meditatiei este pentru
deschiderea catre FORTA DOW. Cea mai buna cale de a mari FORTA
DOW si de a ne racorda la calauzirea Sa perfecta este prin a fi
tacuti, acordându-ne prin respiratie, mantre si lumina
alba si cerând DOW-ului nostru sa ni se arate. Deoarece
avem liber arbitru, nu ne va fi acordata nici un fel de
calauzire, daca aceasta nu este ceruta. Acesta este legea
STIINTEI BIOCÂMPULUI. Daca nu cerem, nu putem
primi.
A
fost din totdeauna un aspect al societatii Occidentale ca
oamenii sa caute raspunsuri în afara lor - sa se uite la
parinti, rude, biserici sau guverne pentru a le spune cum sa-si
traiasca vietile. Cu toate acestea, în Stiinta
Biocâmpului, noi recunoastem ca pastram în memoria
celulara toate raspunsurile întrebarilor
noastre.
Program DOW: „Îi cer DOW-ului meu sa mi se arate
în toata gloria Sa, sa ma vindece, sa ma iubeasca si sa
ma hraneasca, astfel încât sa pot fi în
starea mea perfecta. Asa sa fie. Asa sa fie. Asa sa
fie.”
3.
DE & RE-PROGRAMEREA: Al treilea aspect al mediatiei este
timpul tacut pe care ni-l ofera pentru a ne de-programa si
re-programa diversele Biocâmpuri. Acesta este o parte
foarte valoroasa a timpului nostru de meditatie/contemplatie,
deoarece ne permite sa audiem si sa stergem casetele interioare
si ne permite sa cream realitatea pe care o dorim.
Timpul petrecut în contemplatie, în care ne evaluam
toate tiparele de gândire si actiune, ne va da timp
pentru a rescrie si introduce noi programe pentru baza de date
a memoriei noastra constienta si subconstienta, care, în
schimb, afecteaza frecventa Biocâmpului nostru
Dimensional.
4.
ACCESAREA SI DECODAREA INFORMATIILOR DIN BIOCÂMPUL
DIMENSIONAL: Din cercetarea mea, practicarea meditatiei si
comunicarea în cadrul Biocâmpului Dimensional, am
ajuns sa înteleg ca noi pastram în interiorul
Corpului nostru de Lumina, propria noastra Amprenta Divina
pre-codata. Aceasta Amprenta Divina este ca o matrice de lumina
vie care mentine nu numai scopul destinului nostru si rolul
nostru în aceste timpuri, ci si Planul mai Mare sau
Celest – destinul pre-stabilit al umanitatii colective.
Prin urmare, suntem atrasi între noi ca magneti (în
functie de vibratiile si semnalele pe care le emitem) pentru a
ne putea îndeplini rolurile la unison si în
armonie.
Atunci când lucram cu FORTA DOW, ghidul nostru este
întotdeauna bucuria. Atunci când simtim bucurie,
suntem pe calea cea buna. Atunci când am dezvoltat o
calauzire DOW clara, vietile noastre înfloresc si-si
manifesta scopul. Pe masura ce ne rafinam mai departe
Biocâmpul Personal, si experimentam Biocâmpurile
Dimensionale, devenim mai altruisti si dorim sa lucram pentru
binele întregului si nu numai pentru cel individual.
Aceasta este o parte naturala a acordarii Biocâmpului
Personal.
5.
CONTROLAREA VISELOR: A cincea utilizare a meditatiei este de a
curata locul pentru vise. Daca petrecem timp în
contemplatie înainte de a adormi, vorbind cu noi
însine despre ziua care a trecut sau despre viata
în general, mintea subconstienta nu va trebui sa mai
aduca în atentia noastra – prin vise – toate
problemele nerezolvate de care trebuie sa ne ocupam. Acest
lucru ne ofera timp si spatiu pentru a explora Biocâmpul
Dimensional si sa ne bucuram de experientele corpului asa cum
ne calauzeste DOW-ul nostru – cel mai bun ghid
inter-dimensional pe care îl avem.
6.
ACCESAREA MEMORIEI CELULARE: O a sasea utilizare a meditatiei
este accesarea memoriei celulare din Biocâmpurile noaste
Personal si Dimensional. Aceasta curge din
„înalturi”, deoarece tot ceea ce na trebuie
pentru a ne îndeplini rolul destinat este pastrat
în interiorul nostru.
Program DOW: „Cer DOW-ului meu sa-mi reveleze acum clar,
într-o forma pe care s-o înteleg perfect, orice
informatie de care am nevoie, din orice viata – trecuta,
prezenta sau viitoare – care sa ma ajute sa-mi
îndeplinesc rolul meu în Planul
Paradisului.”
7.
EXPERIMENTAREA EXTAZULUI SI A IUBIRII NECONDITIONATE: O a
saptea modalitate de utilizare a meditatiei, este de a
experimenta iubire neconditionata, bucurie si extaz. Un singur
moment în care te simti iubit complet este suficient de
puternic pentru a crea dependenta pe viata. Aceasta este o
stare de constienta care ne duce dincolo de minte si simturi.
Unica constienta de dobândit este „sindromul
timpului pierdut” – disparem undeva în
meditatie profunda, iar dupa, ne amintim de sentimente intense
de iubire si extaz. Ne simtim realiniati, dilatati si plini de
o pace profunda.
Pentru mine, extazul poate fi comparat cu a fi lovit de fulger.
O raza de energie super-încarcata, care strapunge cumva
prin câmp, imprimând totul cu stralucirea sa. Chiar
nu exista cuvinte pentru a descrie frumusetea acestei Splendori
Supreme atunci când ne acopera si ne îmbratiseaza.
În Stiinta Biocâmpului, Splendoarea Suprema este o
radiatie naturala a FITNESS-ULUI pentru PATRU
CORPURI.
A
fi în acest câmp, înseamna topirea pâna
la centrul nostru si ne lasa fara cuvinte. Pe masura ce
sentimentele se aprind în interiorul tau, apare o
senzatie asemanatoare luminilor dintr-un pom de Craciun, care
se aprinde într-un impuls de pâlpâieli
electrice ce ne inunda celulele, hranindu-le pâna
când nu mai vor nimic. Nici un alt sentiment nu este
atât de satisfacator. Iar apoi vine tacerea. Pe masura ce
un sentiment de extaz ne copleseste, putem doar sa acceptam
Gratia. A fi atât de iubit si exaltat dintr-o data,
pâna când tot ceea ce suntem este iubire –
acesta este extazul câmpurilor în cadrul acestei
zone.
În meditatie se încorporeaza deseori tehnicile de
respiratie, lumina si sunet si, de asemenea, se foloseste
imaginatia, care deschide usile catre Stiinta Biocâmpului
Dimensional.
EXERCITII DE MEDITATIE:
A
– RESPIRATIE: Respiratie folosind narile
alternativ
Exista multe tehnici diferite de respiratie, iar respiratia
prin alternarea narilor creeaza echilibru si este o acordare
perfecta atât pentru Biocâmpul nostru Personal,
cât si pentru Biocâmpul Dimensional. Ne
încurajeaza de asemenea sa învatam sa respiram
total si egal, prin fiecare nara.
Respiratia prin alternarea narilor intentioneaza sa produca
acelasi rezultat în meditatiile noastre, si anume, sa
obtina echilibrul în toate. Vei observa ca preferi una
dintre nari.
În Stiinta Biocâmpului, în mod simbolic,
soarele este corelat cu nara noastra dreapta, iar luna cu cea
stânga. Canalul drept, de la baza coloanei vertebrale,
este în mod traditional cunoscut ca pingala, care este
rosu. Poarta respiratia din nara dreapta, care e de energie
solara, masculina si activa. Canalul stâng este mentionat
ca ida, însemnând „împrospatare”
si este galben pal sau alb. Respiratia pe care o poarta de la
nara stânga este de energie lunara, feminina,
racoritoare. Asadar, în Stiinta Biocâmpului,
nemurirea si moartea sunt corelate simbolic cu nara dreapta,
respectiv stânga.
Fiind asezat în meditatie, poate vei dori sa
experimentezi respiratia prin alternarea narilor,
împreuna cu folosirea mantrelor.
Respiratia DOW: A SIMTI RITMUL DOW-ului TAU:
-
Stai în tacere si muta-ti focalizarea pe spatiul din
spatele respiratiei tale.
-
Respira profund din chakra sacrala, imaginându-ti ca
absorbi energie de la aceasta sursa a soarelui interior
central. Continua sa respiri fin, adânc si conectat,
fiecare inspiratie fiind conectata cu fiecare expiratie –
fara pauza.
-
Mentine acest ritm de respiratie circulara –
numarând 7 la inspiratie si 7 la expiratie, pâna
când stabilesti ritmul, apoi relaxeaza-te si
concentreaza-te din nou pe acea forta subtila din spatele
respiratiei tale – DOW-ul tau.
Respiratia IUBIRII: A SIMTI si A TRIMITE IUBIRE:
-
Închide ochii, respira adânc de câteva ori si
relaxeaza-te.
-
Imagineaza-ti ca inima ta este o usa deschisa si ca inspiri
iubire prin inima din tarâmurile interioare, mai
înalte ale Biocâmpului Dimensional.
-
Inspira si imagineaza-ti ca absorbi energia iubirii pure si
neconditionate, direct din inima Fortei Supreme a Creatiei
– Computerul Cosmic.
-
Incanteaza pe masura ce inspiri: „Eu sunt
iubit.”
-
Pe masura ce expiri, incanteaza: „Eu
iubesc.”
-
Pe masura ce expiri, imagineaza-ti cum iubirea pura curge prin
inima ta în fiecare celula a corpului tau.
-
Repeta aceasta de 5 ori înainte de a mai face vreo
meditatie.
-
Fii foarte prezent în corpul tau, simte cum celulele
raspund atunci când le umpli cu iubire.
-
Aceasta meditatie poate fi facuta în orice situatie,
stând în picioare, stând jos sau culcat,
în public sau în particular. Acordeaza toate
Biocâmpurile simultan.
Acesta este respiratia IUBIRII DOW. DOW-ul ne hraneste la toate
nivelurile. Prin respiratia si concentrarea noastra asupra sa,
Îi simtim ritmul de iubire.
B
– OBICEIUL DE A MEDITA:
INTENTIE: A-ti lua angajamentul fata de tine însuti ca
vei trai viata la potentialul maxim într-un fel care
îi onoreaza pe toti.
ACTIUNE: Începe un program zilnic de meditatie – 30
de minute în fiecare dimineata si seara. Cercetarea
demonstreaza un efect înzecit fata de o singura meditatie
pe zi. Daca meditezi deja dimineata si seara, atunci fa ca
fiecare zi sa fie o meditatie lunga, prin mentinerea
focalizarii pe energia din spatele respiratiei tale. Acest
lucru te va acorda la un nivel mai adânc de
constienta.
Rezultat: Constienta marita a DOW-ului tau, plus pace
interioara, somn si sanatate îmbunatatite. Meditatia
promoveaza detasarea, abilitatea de a actiona cu calm,
decât a reactiona din emotii.
Program Download DOW: Îmi dedic viata pentru a fi o forta
pozitiva si armonioasa pe planeta Pamânt.
C
– DESCARCAREA NUMELUI DOW-ului NOSTRU:
Numele din Stiinta Biocâmpului, ca si mantrele, poarta
vibratii specifice, iar folosirea numelor DOW-ului nostru
îi stimuleaza radiatia prin Biocâmpul nostru
Personal.
-
Cere-i DOW-ului tau sa-si reveleze numele, prin incantarea
continua:
„Eu sunt Fiinta Suprema ________.” Apoi asteapta sa
primesti un nume. Îl vei recunoaste atunci când
inima va simti o mare bucurie si îl vei simti intuitiv
potrivit pentru tine.
-
Incanteaza numele DOW-ului tau în continuu si simte cum
raspund celulele tale.
În Stiinta Biocâmpului, sensibilitatea de a simti
celulele noastre cum raspund provine din acordarea
Biocâmpului Personal si prin aplicarea L.L.P.; toata
schimbarea se bazeaza pe iubire.
LEGEA FLEXIBILITATII
Flexibilitatea ne ofera mult mai multe decat pasivitatea sau
rezistenta; folosindu-ne activ de tot ceea ce se iveste,
imbratisand chiar si situatiile cele mai dureroase, putem sa ne
rezolvam dificultatile in mod eficient,pe masura ce le privim
ca fiind toate o forma de antrenament spiritual.
Intotdeauna urmeaza ceea ce ti se cere sa accepti.
Urmeaza si intoarce lucrurile astfel
incat sa fie bine. (Robert Frost)
In
comparatie cu rezistenta rigida, flexibilitatea implica o
acceptare pragmatica a momentului prezent - acceptarea a noi
insine, a celorlalti, si a situatiei prezente. Acest lucru nu
implica deloc o toleranta pasiva a ceea ce nu ne place si nici
nu insemneaza ignorarea injustitiilor sau permiterea
victimizarii.
Flexibilitatea cere o stare de
constiinta alerta si expansiva, care nu insemneaza doar "a ne
lasa dusi de curent", ci a imbratisa si a ne folosi de fiecare
curent, in mod constructiv. Stapanind aceasta lege, putem
transforma obstacolele in trepte si problemele in sanse; atunci
cand vanturile puternice bat, nu numai ca acceptam si toleram
aceste vanturi, ci inaltam chiar mori de vant !
Legea Flexibilitatii poate sa apara la
inceput nerealista si idealista, aducand in discutie o
varietate de intrebari cum ar fi "dar daca suntem atacati pe
strada sau se intampla o tragedie unei fiinte iubite? Cum
"imbratisam" asa ceva?" Asemenea intrebari sunt cinstite si
importante, insa raspunsul se rezuma in esenta la aceasta: in
lume exista atat placere deosebita cat si durere mare si
injustitie. Atunci cand ceva dureros se intampla unui grup de
persoane, unii dintre ei rezista mental aflandu-se in shock
total, refuz si teroare. Ei sunt cei care sufera cel mai grav,
cum se intampla cu copacii cu crengi rigide care sunt rupte de
vant. Altii din acelasi grup de persoane in schimb isi vor fi
cultivat abilitatea de a fi maleabili, de a accepta si trai
situatia complet, pastrand in gand imaginea de ansamblu, cu
perspectiva faptului ca asa se prezinta lucrurile. Ei isi
accepta emotiile si le exprima in intregime, dar la fel ca
ramura care se indoaie nu se rup ci isi revin inapoi. Nefiind
impiedicati de rigiditate mentala sau de ideea de rezistenta,
ei pot raspunde in mod eficace si creativ. Mare putere este
ascunsa in flexibilitate. Cu ea, invatam sa tratam soarele si
ploaia, caldura si frigul, ca egali. Simtim cum in viata
intampinam mai putina durere, mai putina lupta, atunci cand in
loc sa rezistam raspundem; tratam durerea ca pe o incercare si
ne folosim de ea cat putem de bine, chiar si numai pentru a
invata ceva prin ea.
Am vazut odata un mesaj glumet pe o masina, care poate
exemplifica Legea Flexibilitatii: "daca nu-ti place cum conduc,
da-te la o parte de pe marginea drumului!" Daca cineva vine in
viteza catre noi pe calea vietii in loc sa ne gandim "nu este
corect, nu are voie sa faca asa ceva!" mai mult ne ajuta sa
folosim Legea Flexibilitatii sarind imediat la o parte, si
considerand eventual situatia ca un test de viata menit sa ne
verifice reflexele.
Artele martiale Aikido si T'ai Chi,
care reflecta si intruchipeaza Legea Flexibilitatii sunt
fondate pe "ne-rezistenta". Cand esti impins, trage; cand esti
tras, impinge; si cand o forta vine in calea ta, da-te la o
parte. Toatele lucrurile sunt spre binele nostru mai inalt,
daca stim sa ne folosim bine de ele.
Atunci cand privim viata numai din
punctul nostru personal de vedere, cu mentalul conventional, cu
siguranta nu ne vom simti prea "recunoscatori" pentru unele
evenimente, cum ar fi probleme financiare sau o gripa. Aceasta
lege ne spune totusi sa ne largim viziunea dincolo de noi
insine pentru a vedea imaginea in ansamblu astfel incat sa
putem aprecia cum fiecare intamplare, chiar daca ne-a aparut
pozitiva sau negativa la timpul respectiv serveste ca o sansa
de a deveni mai puternici in Spirit. Stresul apare atunci cand
mintea rezista la ceea ce ne prezinta viata - pot fi situatii,
persoane, sau emotii. Fraze de tipul "As fi vrut..." sau "Ei
(n-)ar fi trebuit sa..." reflecta starea de rezistenta in fata
a ceea ce este.
Atunci cand privim insa tot ceea ce
intalnim ca fiind o lectie potentiala care cu timpul s-ar putea
sa ne faca mai puternici, mai inteligenti sau mai intregi,
trecem de fapt peste asteptarea sau judecata facuta "despre"
ceea ce este si imbratisam in schimb viata.
Viata s-ar putea sa nu fie corecta intotdeauna din punctul de
vedere al mentalului limitat dar privind lucrurile dintr-o
perspectiva mai larga legile spirituale isi mentin adevarul.
Flexibilitatea implica formarea unei atitudini de genul "Ok,
aici sunt si acesta sunt; am sa ma straduiesc sa actionez cat
pot de bine in aceasta situatie". Asa cum fiecare posibilitate
contine si probleme, tot la fel fiecare problema aduce cu sine
si o posibilitate.
Rugaciunea Serenitatii (seninatatii)
folosita de Alcoholics Anonymous reflecta Legea Flexibilitatii:
"Da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot
schimba, curajul de a schimba ceea ce pot, si intelepciunea de
a cunoaste diferenta".
Flexibilitatea ne permite sa ne
bucuram de situatii care in alte conditii ne-ar face
nefericiti, cum ar fi o schimbare in finante sau sfarsitul unei
relatii. Uneori flexibilitatea insemneaza ca trebuie sa fim
atenti la ambele parti dintr-o problema sau eveniment dar sa ne
concentram pe partea cea mai buna din orice situatie. De
exemplu, oricat de dureroasa ar fi o ruptura intr-o relatie, ea
face loc pentro o noua sansa, pentru o noua iubire.
Pisicile sunt maestre in arta
flexibilitatii: atunci cand o pisica vrea sa treaca printr-o
usa si cineva ii blocheaza trecerea ea incearca sa mearga la
inceput intr-o directie, apoi in cealalta, si din nou in
cealalta; este persistenta dar stie si cand sa se opreasca, sa
se relaxeze si sa astepte alta sansa. La fel ca si pisicile
nici noi nu avem nevoie sa ne irosim energia rezistand sau
devenind iritati din cauza unor circumstante pe care n-avem cum
sa le evitam.
Flexibilitatea insemneaza acceptare
totala si neconditionata a ce suntem, cu cine suntem si ce
facem in acest moment, pe masura ce invatam si crestem si ne
folosim eficient de ceea ce este in fata noastra. Acest lucru
poate necesita o schimbare de atitudine, desi nu neaparat o
schimbare de comportament. Daca ne dam seama atunci cand
criticam pe altii sau le punem porecle, trebuie sa ne dam seama
ca si in ceea ce ne facem noua insine trebuie sa ne acceptam si
sa ne oferim iertarea pentru greselile facute.
Flexibilitatea inseamna a ramane
adaptabil; la fel ca apa luam forma recipientului in care
intram, si care este "momentul prezent". Ne deschidem vietii la
orice nivel putem sa o facem.
Legea Flexibilitatii este paralela cu
Legea Perfectiunii insa are scopul si accentul pus pe lucruri
putin diferite. Practicand Legea Flexibilitatii ramanem
deschisi pentru experimentare mai degraba decat sa evitam
inaltimile si adancimile. Traim mai plenar.
Putem aplica legea flexibilitatii in
serviciu, in relatiile noastre, sau in orice alt aspect din
viata noastra de fiecare zi. Eliberati de nevoia de a rezista
invatam arta fericirii fara motiv. Stapanind aceasta lege le-am
stapanit pe toate.
Urmatoarele exercitii pot sa ne ajute
sa obtinem alinierea cu Legea Flexibilitatii prin experimentare
si aplicare directa.
Experienta Flexibilitatii
Acest exercitiu se face cu un partener
si ofera experienta fizica a acceptarii asa cum este ea
aplicata in artele martiale de gradul cel mai inalt, ca
dealtfel orice situatie din viata de fiecare zi:
Stam in pozitie naturala, cu picioarele departate cat latimea
umerilor, si intindem un brat inainte. Rugam partenerul
de exercitiu sa ne prinda usor de incheietura mainii sau de
antebrat si sa ne traga inainte, ca si cum ar vrea sa mergeti
undeva impreuna.
In timp ce partenerul ne trage de brat
facem un pas inainte pentru a ne mentine echilibrul si rezistam
tragand invers, catre noi. Examinam senzatia pe care o avem
atat din punct de vedere fizic cat si din punct de vedere
emotional.
Rugam partenerul sa repete actiunea,
si de data aceasta imediat ce el sau ea incepe sa ne traga de
brat facem doi pasi inainte si impingem usor partenerul in
directia in care ne tragea. Cu alte cuvinte, in loc sa rezistam
fortei, ne aliniem cu ea, si ne-o insusim. Examinam iarasi
senzatia pe care o avem atat din punct de vedere fizic cat si
din punct de vedere emotional. De aceasta data nu am acceptat
tragerea partenerului in sensul de supunere resemnata sau
toleranta pasiva si nici nu am facut nimic activ impotriva ei;
ci mai degraba am folosit-o noi insine.
Dupa ce schimbam rolurile cu
partenerul ne comparam impresiile.
Aplicarea Legii Flexibilitatii.
Ne gandim la situatiile sau
incidentele in care manifestam tendinta de a ne lupta sau de a
rezista.
Ne gandim cum am putea aplica
flexibilitatea pentru a imbratisa si a merge impreuna cu
fortele din viata noastra.
Observam reactia noastra atunci cand
incepem sa ne contractam, sa ne stresam, sa rezistam, sa ne
retragem, sa "inghetam" sau sa ne luptam intr-o situatie sau
incident. Ne punem intrebarea: "cum ar fi daca as merge activ
cu aceasta forta, si as folosi-o pentru mine" ?
IN CAUTAREA ECHILIBRULUI
Echilibrul ni se aplica pe
nivel cosmic, biologic si personal -
corpului nostru, mentalului si emotiilor-amintindu-ne ca
orice
facem poate sa fie prea mult sau prea putin, si ca daca
pendulul nostru intern merge intr-o parte, el se va
intoarce
inevitabil si in partea cealalta.
Atunci cand faci din doua una, si cand faci exteriorul la fel
ca
interiorul, si ce e sus la fel cu ce este jos; cand faci in asa
fel
incat barbatul si femeia sa fie una, atunci vei intra in
Imparatia Divina.
(din "Evanghelia dupa Toma").
Daca Gravitatea este liantul care mentine Universul din a se
imprastia, echilibrul se poate spune ca este cheia care ii
deschide secretele. Toate lucrurile care exista sunt intr-o
stare de echilibru: inalt si jos, interior si exterior, cald si
rece, repede si incet, tare si moale, ca un joc al opuselor.
Intre polaritati exista insa un punct de echilibru, un
Centru.
Chiar fara sa ne dam seama, atunci
cand mancam, cand dormim, cand lucram, si cand ne vedem de
treburile noastre zilnice, subconstientul nostru lucreaza prin
sistemul nostru nervos autonom, impreuna cu sistemul endocrin
si hormonal si impreuna cu sistemul circulator pentru a mentine
un echilibru delicat al temperaturii si compozitiei sangelui
care, daca este schimbat drastic, duce la incetarea vietii. Nu
doar supravietuirea noastra ci si insasi calitatea vietii si
starea noastra psihica, toate depind echilibru.
Insasi planeta Pamant, functionand ca
un organism viu, unic, pe a carui suprafata noi oamenii nu
suntem decat niste celule si unde oceanele si vanturile
formeaza sistemul circulator, exista intr-o stare de echilibru
- echilibru pe care suntem de fapt foarte aproape de a-l
distruge. Intr-un fel, drama ecologica globala cu care ne
confruntam in prezent reflecta ceea ce se intampla in viata
noastra ca indivizi, pentru ca pe masura ce ne maturizam
invatam si noi despre propria noastra stare unica de
echilibru.
Cu toate ca subconstientul nostru
raspunde in mare parte de echilibrul nostru fiziologic, sinele
nostru constient este cel care raspunde de stilul nostru de
viata si de actiunile noastre. De aceea putem spune ca Legea
Echilibrului este legata intim de Legea Alegerii si de Legea
Responsabilitatii, care se ocupa cu echilibrul dintre
supracooperare si lipsa de cooperare, si demonstreaza cum a
obtine echilibrul fie si intr-un singur aspect al vietii
noastre poate sa produca o mare schimbare in eficacitatea pe
care o manifestam.
In psihicul nostru traiesc arhetipuri
si valori atat puritane cat si hedoniste, suntem atat
increzatori cat si sceptici, atat fluturi sociali cat si lupi
singuratici, si superiori si inferiori, si mai sunt si alte
dualitati care sunt responsabile cu contradictiile si agitatia
din mintile noastre. Obtinerea starii de echilibru - fizic,
emotional, mental si spiritual, aceasta a fost tinta multor
traditii globale si a lucrului cu potentialul uman.
Intelepti din fiecare cultura, de la
Taoistii chinezi si pana la Rabinii evrei, de la Crestini la
Musulmani, toti au recomandat calea de mijloc, calea medie,
calea de aur, trecerea cea ingusta. Si in natura, majoritatea
oamenilor prospera evitand extremele arsitei desertului sau
frigului arctic, stiind ca viata ofera comfortul maxim in
zonele temperate.
Literatura, in special povestile
pentru copii aduc in discutie teme insuflate de cautarea
echilibrului; in cultura ocidentala povestea "Goldilocks si cei
trei ursi" exprima acest arhetip, atunci cand Goldilocks alege
scaunul care nu este nici prea mare nici prea mic, fiertura
care nu este nici prea fierbinte dar nici prea rece, si patul
care nu este nici prea tare si nici prea moale, ci "tocmai
bine".
Echilibrul insa nu depinde intotdeauna
de evitarea extremelor; el imbratiseaza deasemenea abilitatea
de a explora uneori extremele, acordand atentie egala ambelor
parti pentru a pastra echilibrul de miscare a pendulului. De
exemplu uneori vrem sa ne manifestam hedonismul, sa stam treji
pana tarziu si sa petrecem, sa ne bucuram cu toate simturile;
alte ori putem sa manifestam o dispozitie mai spartana sau mai
puritana, mancand sanatos si facand sport. Uneori muncim prea
mult, alte ori ne odihnim prea mult. Cu timpul ne observam
punctul de echilibru, atata vreme cat avem grija sa mergem in
mod egal in ambele directii, si sa ne intoarcem intotdeauna la
centru.
Extremele creeaza totusi stress, si
necesita intoarcerea in directia opusa. O masura a constiintei
si intelepciunii noastre este centrarea vietii si actiunilor
noastre in jurul acestei cai de mijloc. Un vehicol condus cu
moderatie in fiecare zi functioneaza mai bine decat unul tinut
in nefolosire saptamani la rand, ca sa fie apoi condus cu
viteza in saptamanile urmatoare; tot la fel, echilibrul este
cheia unei vieti lungi si sanatoase.
Ce constituie "echilibrul" difera
intrucatva pentru fiecare din noi, datorita temperamentului,
dispozitiei si constitutiei noastre diferite. Unii oameni de
exemplu se simt bine facand mai mult exercitiu fizic decat
altele, si chiar nevoile noastre se schimba cu timpul. Fiecare
dintre noi trebuie sa-si afle propriul punct de echilibru,
definit de calitatile si nevoile noastre fizice si psihologice,
si nu adaptat dupa valorile altora. Cat de mult sa exersam?
Cate orgasme trebuie sa avem pe saptamana sau pe luna sau pe
an? Cat de mult sa mancam? Toate aceste lucruri pot avea o
medie statistica, insa singurul raspuns adevarat poate fi "Cate
iti fac bine".
Problemele specifice de viata pe care fiecare din noi trebuie
sa le echilibreze depind in mare masura si de numarul principal
cu care lucram in viata noastra (numarul obtinut prin adunarea
cifrelor zilei, lunii si anului in care ne-am nascut) si care
indica scopul principal al vietii noastre.
-
Cei care lucram cu nr.1, avem de echilibrat extremele
superioritatii elitiste si insecuritatii.
-
Cei care lucram cu nr.2, avem de gasit calea de mijloc dintre a
ajutorul exagerat si sustragerea
de la ajutorare, din cauza resentimentelor.
-
Cei care lucram cu nr.3, avem de echilibrat extremele maniei
date de increderea exagerata in
puterile proprii, cu deprimarea data de neincrederea in fortele
proprii.
-
Cei care lucram cu nr.4, avem de gasit echilibrul dintre mental
si emotional, dintre analiza si
confuzie.
-
Cei care lucram cu nr.5, avem de gasit echilibrul care sa
opreasca oscilatia intre
independenta extrema si extrema dependenta.
-
Cei care lucram cu nr.6, avem de cautat realismul echilibrat,
care sa ne ajute sa evitam oscilatia
intre idealism si dezamagirea inevitabila.
-
Cei care lucram cu nr.7, avem de obtinut echilibrul dintre
increderea prea naiva si teama de
tradare.
-
Cei care lucram cu nr.8, avem de gasit echilibrul intre
pasivitate si agresivitate, si intre
indestulare si infometare.
-
Cei care lucram cu nr.9, avem de cautat echilibrul dintre
tendintele noastre hedoniste si cele
puritane, intre integritatea rigida si opusul sau.
Multi dintre noi ne cautam punctul de echilibru testandu-ne
limitele si explorand extremele in fiecare directie, si apoi
invatandu-ne lectia prin consecintele pe care le suportam. Desi
nu este calea cea mai usoara, aceasta s-ar putea sa fie calea
cea mai comuna. Toate sfaturile bune din lume nu au putut
schimba aceasta metoda a pendulului. Sfaturile si experientele
altora se poate sa nu fie aplicabile pentru noi, uneori simtim
nevoia sa aflam noi insine; experienta se poate sa nu fie calea
cea mai usoara de a invata, dar pare sa fie una din cele mai
sigure cai.
Legea echilibrului ne reaminteste sa
privim cu atentie la partile care s-ar putea sa fie
dezechilibrate in viata noastra. Fie ca suntem femei fie ca
suntem barbati, avem noi oare grija sa echilibram masculinul si
femininul din fiinta noastra? Echilibram noi munca cu familia,
grija fata de noi insine cu grija fata de altii?
Privind la viata noastra in lumina
acestei legi, vom putea sa ne privim dintr-o perspectiva mai
completa, sa facem modificarile corespunzatoare si sa gasim un
mai profund sens al sanatatii, armoniei si pacii
interioare.
A Da si A Primi
Desi deseori oferim lucruri, favoruri, apreciere sau
atentie
gandind ca vom primi ceva in schimb, Universul ne
reaminteste
faptul ca lucrul de care avem cea mai mare nevoie este lucrul
pe
care trebuie cel mai mult sa-l oferim.
O
aplicatie speciala a Legii Echilibrului se aplica celor dintre
noi care ne simtim din punct de vedere emotional atat de
dependenti incat vrem sa primim ingrijire fara sa fie necesar
sa oferim si noi la randul nostru acelasi lucru. Toti avem
necesitati emotionale si in mod constient sau inconstient
cautam modalitati de a primi mai multa iubire, apreciere si
intelegere. Dar actiunile bazate pe dorinta de a primi fara a
oferi - folosind metode indirecte pe care le-am invatat in
copilarie ca sa obtinem ceea ce ne doream - incep cu timpul sa
nu mai functioneze.
Aceasta anexa la Legea Echilibrului exprima faptul ca primim
ceea ce dam. Cei mai multi dintre noi suntem familiarizati cu
aceasta tema, dar cati dintre noi punem in practica acest
lucru? Se poate sa oferim, dar de cele mai multe ori atasam
interesele noastre de ceea ce oferim, cum ar fi atunci cand
cheltuim bani, ne purtam frumos, facem complimente, dar o facem
din dorinta de a primi ceva in schimb. Nu e nimic rau in acest
lucru, atata doar ca uneori evenimentele nu se petrec asa cum
speram; daruirea facuta in mod conditionat are o energie ca un
fel de carlig, care cumva reteaza energia mai inalta sau
respinge rezultatul dorit. Secretul oferirii si primirii este
faptul ca ceea ce simtim ca ne dorim este in realitate un mesaj
de la sinele nostru mai profund care ne spune de fapt ce avem
cea mai mare nevoie sa oferim.
Echilibrul, inima stravechii
intelepciuni Taoiste, este un lucru atat de important in viata
noastra incat formeaza o matrita pentru mult din ceea ce numim
"dezvoltarea spirituala" sau "cresterea personala". A aplica
aceasta lege nu este usor, insa eforturile aduc intotdeauna
rezultate pe merit, pentru ca putem in acest chip sa ne
stapanim pe noi insine si sa fim stapani pe viata
noastra.
Exercitiile care urmeaza pot sa ajute
pe fiecare sa obtina alinierea cu Legea Echilibrului, prin
experienta personala si aplicarea sa directa.
Experienta Echilibrului
In
viata noastra a fiecaruia, cum exploram noi oare ambele parti
pentru a afla calea de mijloc? Se poate incerca acest exercitiu
simplu:
1.
Punem un cos de hartii in centrul incaperii. Stam pe scaun sau
in picioare la cativa metri departare, avand langa noi hartii
mototolite sau alte obiecte mici pe care sa le aruncam in cos.
Privim cu atentie unde cad obiectelepe care le-am aruncat la
cos.
Pentru fiecare hartie care a mers prea
departe, avem grija sa aruncam data urmatoare in asa fel incat
sa vina prea aproape.
Pentru fiecare aruncare facuta prea
mult spre stanga, facem in asa fel ca urmatoarea aruncare sa
mearga prea mult spre dreapta.
2. Observam atent actiunile descrise
mai sus, si cum ne-au ajutat ele sa obtinem
centrarea.
Aplicarea Legii Echilibrului
1.
Pentru a aplica Legea Echilibrului, avem grija sa luam in
consideratie ambele alternative. Ne punem urmatoarele
intrebari:
Vorbesc cumva prea repede sau prea
tare ? (In cazul acesta experimentam cum este atunci cand
vorbim foarte rar sau foarte incet).
Mananc cumva prea repede? (In acest
caz experimentam actiunea de a manca foarte incet).
Am deseori muschii prea tensionati ?
(Experimentam atunci cum este cu ei "prea" relaxati).
2. Intrebam pe cineva care ne cunoaste
bine urmatoarele lucruri:
Considera ca lucrez prea mult, sau
prea putin?
Sunt prea rigid sau prea sensibil in
ceea ce fac?
Sunt prea dependent, sau prea
independent?
Sunt prea sigur pe mine, sau prea
nesigur?
Sunt prea strict sau prea indulgent cu
propria persoana?
Sunt inclinat mai mult sa dau, sau sa
primesc?
3. Daca credem ca felul cum ne vede
persoana respectiva merita luat in consideratie, privim la un
aspect care are nevoie de echilibrare, si ne intrebam: cum as
putea sa aduc aspectul acesta in echilibru? Cum ar fi lucrurile
facute "invers" ?
VREMURI EXTREM DE IMPORTANTE
ACESTEA SINT VREMURI EXTREM
DE IMPORTANTE
Patricia Diane Cota-Robles
In
mijlocul Haosului si Confuzei, exista un Plan Divin ce
dezvaluie ca iubitul nostru Pamint si tot ceea ce este viata pe
El, se afla pe drumul Ascensiunii catre frecventa armoniei
celei de a 5-a Dimensiune. Mi-ar place sa impartasesc cu voi
citeva din informatiile ce au fost daruite Umanitatii de catre
Fiintele de Lumina din Regatul Adevarului Iluminat. Intentia
Divina a dezvaluirii acestor informatii este de a ne da noua o
claritate si intelegere privind evenimentele ce au loc pe
Pamint. Va rog, aduceti aceste informatii adinc in Inima
voastra si cereti Divinitatii sa va reveleze Adevarul acestui
Mesaj.
Anul 2005 este destinat sa fie anul unor schimbari si
purificari fara precedent. Din momentul Inspiratiei Divine
cunoscuta si sub numele de Schimbarea Epocilor, cu fiecare
moment ce a trecut, Umanitatea creste in energie, vibratie si
constienta. In acest an, fiecarei fiinte ii este data
oportunitatea de a participa constient la propria
Transfigurare. De-a lungul acestor surprinzatoare dar
provocatoare timpuri este important pentru fiecare dintre noi
sa ne focalizam pe realitatea situatiei cu care ne confruntam
si sa nu ne permitem ca sa fim invaluiti de Iluziile lumii
exterioare.
Privit din exterior, cutremurul de aproape 9 grade si valul
Tsunami ce a urmat acestuia, care au avut loc in Oceanul Indian
pe data de 26, Decembrie, 2004, par a fi un dezastru
catastrofic de proportii biblice. Din punct de vedere
pamintean, este dificil sa vedem Gratia Divina in oroarea unei
atit de mari devastari.Dupa toate probabilitatile, mai mult de
250.000 oameni au murit. O treime sau chiar mai mult dintre ei
au fost copii. Milioane de alti oameni au ramas fara locuinte
si fara alte surse de venituri. Suferinta celor ramasi lasa
urme adinci in inimile lor. Dar lucrurile nu sint intotdeauna
ceea ce par a fi. Intotdeauna Divinitatea este in spatele
oricarui eveniment. In acest caz, este valabil deasemenea
aceasta afirmatie. Trebuie sa crestem in constienta ca sa putem
percepe tabloul evenimentelor in totalitatea lor.
Planeta Pamint parcurge un experiment unic, ce nu a fost
initiat in nici un alt sistem de lumi. Nicaieri in intreaga
Creatie, nu exista o planeta pe care sa se fi dezvoltat atit de
mult partea negativa. Acum Planetei Pamint, i-a fost data
oportunitatea de a se muta ascendent pe Spirala Evolutiei
intr-o perioada foarte scurta de timp. Acum sintem intr-un
proces de trecere intre doua dimensiuni. Urcam de la a 3-a
Dimensiune, prin a 4-a Dimensiune, catre a 5-a
dimensiune. Acesta este un proces, care in mod normal
dureaza mii si citeodata milioane de ani.
Pentru a trece cu succes prin acest experiment, Umanitatea
trebuie sa schimbe efectele negative a caderii, care a inceput
cu eoni in urma si sa revendice Dreptul nostru Divin din
Nastere ca fiind Fii si Fiice ale Divinitatii. Toti sintem
Unul, si toate existentele sint interconectate. Este imposibil
pentru noi sa anulam pur si simplu imperfectiunea pe care am
creat-o in trecut. Toate acele sabloane care se manifesta acum
ca Saracie, Boli, Razboaie, Frica, Ura, Violenta, Coruptie,
Abuzul de putere, Disfunctionalitatile in relatiile interumane,
Ignoranta, si tot ceea ce mai experimentam, nu reflecta
nicidecum Perfectiune Raiului pe Pamint, si de aceea trebuie
transmutat totul in Lumina. Daca nu vom transmuta si vindeca
negativitatea pe care Umanitatea a creat-o constient sau
inconstient, nu vom putea ascende pe Spirala Evolutiei. Este
foarte simplu.
De-a lungul ultimului secol, Planeta Pamint si Umanitatea au
primit multa asistenta de la Tatal-Mama Divinitate si de la
Legiunile Raiului, tot asa ca si inainte. Aceasta interventie
Divina, ajuta oamenii de-a lungul traseului lor din timpul
vietii, sa se trezeasca treptat. Pe masura ce oamenii isi
amintesc cine sint cu adevarat si de ce se afla aici, acestia
incep sa accepte responsabilitatile din aceasta viata. Aceasta
retrezire motiveaza fiintele umane sa devina Lucratori in
Lumina si ii indruma sa indeplineasca Planul Divin pentru
Planeta Pamint.
De
citeva decenii, Lucratorii in Lumina de pe intreg cuprinsul
globului pamintesc, au lucrat pentru scopul transmutarii
negativitatii si a transformarii acestei planete intr-un Rai
Pamintean. In August 1987, am experimentat o activitate a
Luminii cunoscuta drept Convergenta Armonica. In timpul acelui
Momentului Cosmic, Planeta Pamint si toate vietatile de pe
aceasta au facut un salt cuantic ascendent pe Spirala
Evolutiei. Influxul de Lumina ce a insotit acest eveniment, a
accelerat procesul de trezire a Umanitatii si ne-a catapultat
intr-o noua frecventa a Potentialului Divin.
De
atunci si pina acum, evenimente miraculoase au avut loc pe
Planeta Pamint, ce au anulat multe din problemele pe care
Omenirea le experimenta de la cadere. Una dintre cele mai
importante reversii a fost intoarcerea la Divinitatea Feminina,
la Mama Dumnezeu. Acesta este un aspect al Divinitatii, pe care
noi il cunoastem ca Duhul Sfint, ca Latura Iubirii a
Divinitatii, sau ca Consolatorul Sfint. Deoarece pierdusem din
vedere Divinitatea feminina cind ne ridicam rugile, gresit
intelegeam si simteam Duhul Sfint ca pe o prezenta masculina.
Acum cunoastem Adevarul despre Mama Dumnezeu si despre
intoarcerea ei miraculoasa.
Pentru a intelege intreaga importanta semnificatiei
reintoarcerii Mamei Dumnezeu catre Pamint, si cum acest lucru
este legat de evenimentele ce au loc pe Pamint in aceste
timpuri, as dori sa impartasesc citeva ginduri cu voi. Acestea
sint lucruri pe care voi deja le cunoasteti, dar pe care poate
le-ati uitat.
Polaritatea Divina nu este Bunul contra Raului, sau Positivul
contra Negativului, sau Lumina contra Intunericului. Orice
exista pe Pamint si nu reflecta perfectiunea sau armonia sau
balansul Raiului pe pamint este o creatie umana distorsionata
si nu are nimic de a face cu Dorinta Divina.
Adevaratele Polaritati Divine constau in Polaritatea Masculina
a Dorintei si Puterii Dumnezeului Tata, si Polaritatea Feminina
a Iubirii si Reverentei in fata Vietii, a Mamei Dumnezeu. In
toate manifestarile fizice, amindoua aceste polaritati trebuie
sa fie presente. Pentru ca o persoana, un loc sau lucru sa
atinga Potentialul sau Divin cel mai inalt, amindoua aceste
Polaritati trebuie sa fie nu doar presente, ci si intr-un
echilibru perfect.
Anterior caderii, Polaritatea Masculina a Tatalui Dumnezeu a
deschis emisfera stinga a creierului nostru si a radiat in
lumea fizica a formelor prin Centrul Puterii situat in Chakra
Gitului. Polaritatea Feminina a Mamei Dumnezeu a deschis
emisfera dreapta a creierului nostru si a radiat prin Centrul
Inimii situat in Chakrei Inimii. La acel moment, ambele noastre
emisfere erau intr-un perfect echilibru si perfect
functionale.Aceasta a creat cadrul necesar pentru intreaga
activare a centrilor creierului nostru spiritual: a glandelor
pineala, pituitara si a hipotalamusului, si a centrilor
ganglionari aflati la baza creierului nostru. Cu partea dreapta
si stinga a creierului nostru aflate intr-un perfect balans, si
cu centrii creierului spiritual complet activati, Chakra
Coroanei, a Iluminarii – centrii Constiintei Christice
– au fost deschisi la capacitate maxima. Aceasta
ne-a permis sa comunicam consctient cu toate aspectele
Divinitatii noastre. Am stiut ca sintem Copii Iubiti ai
Divinitatii, si am inteles scopul si motivele existentei
noastre in corpurile omenesti, in aceasta scoala
paminteana.
Nu
voi intra in toate detaliile aici, deoarece este o povestire
foarte complexa, dar este suficient sa spunem ca a venit un
moment in cadrul procesului nostru evolutiv, cind Copii
Divinitatii au ales sa foloseasca vointa proprie pentru a crea
ginduri, cuvinte, actiuni si sentimente, ce au intrat in
conflict cu perfectiunea Raiului pamintean. Aceasta decizie a
resultat din impulsul initial al caderii noastre din Gratie.
De-a lungul timpului, creatiile umane distorsionate, au condus
la declansarea a numeroase maladii, cu care Umanitatea se lupta
acum zi de zi.
Cind Umanitatea a inceput sa experimenteze durerea si suferinta
pentru prima data, ne-am inchis chakrele Inimilor, astfel incit
sa nu putem simti prea mult. Acest tragic eveniment, a blocat
Portalul prin care Iubirea si Reverenta Divina pentru Viata a
Mamei Dumnezeu a intrat in planul pamintean. Ca resultanta, ea
a fost fortata sa se indeparteze de Pamint.
Lumina si Iubirea Mamei Dumnezeu, a fost redusa la o simpla
picatura din Puterea lor originala, si ceea ce a ramas abia
ajunge pentru a mentine constienta creierului. Aceasta a facut
ca emisfera noastra cerebrala dreapta sa devina aproape
dominanta, si in schimb, a facut ca centrii spirituali ai
creierului sa se atrofieze. Capacitatea noastra cerebrala s-a
deteriorat doar la 10 procente din potentialul original. Acest
imbalans a facut ca Cakra Coroanei sa se inchida, si am pierdut
contactul cu aspectele inalte ale Divinitatii
noastre.
Cind acest lucru s-a intimplat, am inceput sa ne folosim Vointa
si Puterea , fara a avea contrabalansul Iubirii si Reverentei
pentru Viata. Am pierdut trezirea celui Unic, si am inceput sa
credem ca planul fizic este tot ceea ce exista si ca corpurile
noastre fizice, sint tot ceea ce avem. Aceste notiuni
distorsionate, au facilitat Umanitatii trairi basate pe Frica,
Limitare si Lipsa Constientei, care ne-au propulsat in niste
sabloane distructive ce sint cauza celor mai multe dintre
problemele noastre actuale.
Fara Iubirea Mamei-Dumnezeu si fara trezirea constienta a celui
Unic din Noi, modalitatile de supravietuire bazate pe lacomie,
egoism, frica, ura, agresiune, dominanta, coruptie, violenta,
intoleranta, abuzul de putere si orice alta manifestare care
reflecta lipsa Reverentei pentru viata, par a avea sens. Dar
toate acestea se apropie de sfirsit acum.
Pe
data de 21 August 2003, Mama Dumnezeu si toata splendoarea ei
radianta, s-a intors pe Planeta Pamint. In timpul unei
Ceremonii Divine a Luminii ce a fost dezvaluita dupa sute de
ani, Aspectele EU SINT ale fiecarui barbat, ale fiecarei femei
si ale fiecarui copil aflati pe Planeta Pamint, au deschis cea
de-a 5-a Dimensiune a Chakrei Inimii la intreaga capacitate.
Aceasta a 5-a Dimensiune din Inimile noastre au format Portalul
ce era necesar a fi format pentru a permite ca Mama Dumnezeu sa
fie din nou primita in conditii de securitate in Flacarile
Inimii noastre.
Cu
Iubirea, Adoratia si Reverenta Mamei Dumnezeu si a Vointei
Divine, Puterii si Autoritatii Tatalui Dumnezeu, pentru tot ce
inseamna Viata, acum ne aflam intr-un echilibru perfect intre
Inimile si Intelepciunea noastra, si Transfigurarea Umanitatii
ne este la indemina. Dar mai intii trebuie sa ne terminam
misiunea de transmutare a creatiilor umane gresite inapoi in
Lumina. Si acest lucru ne aduce pe noi in situatia de a
participa la evenimentele ce se petrec Acum pe planeta
Pamint.
Nu
exista nici o Energie distructiva, asa incit singurul mod de a
elimina energia negativa este ca ea sa fie transformata intr-o
frecventa mai inalta a Armoniei si Balansului. Asa cum Lumina
Mamei Dumnezeu invaluie Planeta, orice si oricine nu rezoneaza
cu Iubirea si Reverenta pentru Viata, este impins la suprafata
ca sa fie vindecat si transmutat inapoi in Lumina. Tot ce avem
de facut este sa privim la stirile de seara ca sa vedem
evidenta aparitiei negativitatii la suprafata intregii omeniri.
Din cauza acestui fenomen, pare ca lucrurile se inrautatesc,
dar aceasta este doar o Iluzie.
Pe
parcursul anilor 2003 si 2004, sabloanele umane, care au
reflectat o lipsa a Iubirii si Reverentei pentru Viata, au fost
aduse la suprafata intr-un ritm accelerat. Aceasta a avut
consecinte vizibile in trairile noastre individuale, si
colective, la scara mondiala. Pare ca in orice aspect al vietii
si pentru oameni indiferent de drumul lor de viata, lucrurile
au devenit din ce in ce mai dificile si mult mai provocatoare.
In multe cazuri, oamenii au simtit ca nu ceea ce se intimpla,
este mai mult decit pot ei suporta si s-au simtit de multe ori
coplesiti, disperati si fara speranta.
Este foarte important pentru noi sa stim ca procesul de
purificare ce are loc sub indrumarea Mamei Dumnezeu, nu este
menit ca sa ne distruga. Este planificat ca negativitatea sa
fie purificata iar noi putem face transmutarea cu fiecare
respiratie pe care o avem. Este adevarat ca este dificil, dar
este in perfecta concordanta cu Ordinea Divina.
Acum, intrebarea este, cum poate un Tsunami, care este perceput
ca cel mai puternic dezastru natural inregistrat in istorie, sa
se potrivesca cu tabloul general expus ? va rog sa cititi
cuvintele acestea cu mintea si Inima deschise, si Aspectul EU
SINT va va ajuta sa vedeti marele tablou.
Planeta Pamint este un organism viu, ce respira, si care se
afla pe drumul Ascendent al Spiralei Evolutiei, impreuna cu
noi. Mama Pamint ia parte in mod activ la procesul de
purificare ce are loc. Regatul Elementelor, Entitatile
inteligente ce indruma elementele pamint, aer, apa, foc si
eter, sint deasemenea parte a acestui proces de
purificare.
In
timpul primului Summit Planetar ce a avut loc in Brazilia, Rio
de Janeiro, in Iunie 1992, a fost stabilita o noua conventie
intre Aspectele Divine a fiecarui Om si Regatul Elementelor.
Divinitatea din noi a convenit sa coopereze in armonie cu
regatul Elementelor pentru a vindeca Planeta Pamint, iar
Elementele au fost de acord ca sa orchestreze purificarea
necesara a Pamintului, astfel incit sa fie necesare cit mai
putine pierderi de vieti omenesti. Chiar daca au avut loc
multiple cutremure, uragane, eruptii vulcanice, incendii
violente, inundatii, tornade, de la Summit si pina acum, totusi
acestea au presupus pierderi minore de vieti omenesti, in
comparatie cu dimensiunea si puterea cu care s-au manifestat
aceste evenimente. Aceasta a fost o dovada a Ingaduintei
Gratiei Divine.
Circumstantele in care acest Tsunami a luat nastere, sint
diferite. Aceasta este o fata a Planului Divin ce este
pregatita de citeva decenii. Divinitatea din noi a stiut
dintotdeauna, ca, atunci cind mama Dumnezeu se va intoarce,
procesul de Purificare a Umanitatii in ceea ce priveste abuzul
de putere si lipsa Iubirii si Reverentei pentru viata, va fi
foarte intens. S-a observat foarte bine, ca avem nevoie de
super-oameni, de Interventia Divina pentru a putea reusi.
Pentru ca procesul de purificare sa fie indeplinit in timp util
pentru ascensiunea noastra pe Spirala Evolutiva, un Plan a fost
stabilit. Acest plan, permite cantitatilor de energie fara
precedent asociate cu negativitatea umanitatii, sa fie
purificate si eliminate doar intr-o clipire a
ochilor.
Iubitii Alfa si Omega, representantii Tatalui-Mamei-Dumnezeu
din centrul Soarelui nostru, legiunile de Lumina ce servesc
Planeta Pamint din acest Univers, si Aspectul sfint EU SINT a
fiecarui suflet ce evolueaza pe Planeta Pamint, s-au unit
pentru a duce Planul la indeplinire.
Portalul prin care fiecare Flacara a Conceptului Imaculat intra
in planul terestru, se afla in zona unde acum sint Insulele
Indonesiene. Aceasta Flacara Alba Cristalina cu Radianta
Albastra a Fecioarei, energizeaza si sustine Conceptul Imaculat
al Amprentei Albastre Divine, pentru fiecare aspect al Vietii
ce a existat vreodata. Intregul Potential Divin al fiecarui
atom sau subdiviziune a acestuia este sustinut si hranit de
Flacara Sacra. Saminta Atomica permanenta a acestui Portal de
Lumina se afla in vecinatatea Insulelor Bali.
Cind mama Dumnezeu s-a indepartat de planeta Pamint dupa
cadere, iar noi am pierdut Constientizarea Divinitatii din Noi,
deasemeni am uitat Conceptul Imaculat al Potentialului nostru
Divin. Incet, incet, acest Portal de Lumina aflat in Insulele
Indonesiene, a devenit activ.
Cu
multe decenii in urma, ca parte a Planului Divin in vederea
reintoarcerii Mamei Dumnezeu, Alfa si Omega au trimis inainte
Vestitori. Ei au rugat Fiintele de Lumina din Univers, sa
asiste Pamintul in vederea desfasurarii procesului de
Purificare a negativitatii eliberate de Umanitate dupa Cadere
si dupa indepartarea Mamei Dumnezeu. Ajutorul a venit din
partea a sute de mii de Farti si Surori din alte Sisteme din
Univers. De-a lungul anilor aceste minunate suflete au acceptat
in mod voluntar sa protejeze avind acces prin Portalul Flacarii
Conceptului Imaculat.
Planul a fost ca aceste suflete sa absoarba prin Flacara Inimii
lor cit mai mult din negativitatea pe care Umanitatea a
dezvoltat-o... atit de mult cit le permitea Legea Cosmica.
Apoi, cind a sosit Timpul Potrivit, la unison cu Legiunile
Raiului si cu Regatul Elementelor, ei si-au indeplinit Misiunea
lor Divina si au parasit planul fizic impreuna.
Scopul acestor suflete a fost Ascensiunea in regatul
Perfectiunii, ca o unica Forta a Luminii Divine, in timp ce
creeaza o explozie de Iubire Divina si Compasiune. Sufletele ce
au plecat si scurgerea ascendenta a Luminii Divine au reusit o
curatire a negativitatii adunate de-a lungul mileniilor,
asociate cu lipsa de Iubire ai Reverenta pentru viata, a
umanitatii. De-a lungul acestui proces, energiile discordante
vor fi mutate atit din corpul PreaIubitei Mame Pamint, cit si
din corpul fizic, eteric, mental si emotional al Umanitatii.
Planul a fost ca aceste Fiinte de Lumina sa mute energia
negativa creata in mod eronat de Umanitate in Inima Mamei
Dumnezeu, sa o transmute si sa o repolarizeze.
Cele 11 tari lovite de Tsunami, au reflectat multa din
negativitatea ce a fost impinsa acum la suprafata pentru a fi
purificata. Razboaiele civile, coruptia guvernamentala,
activitatile teroriste, abuzurile asupra femeilor si copiilor,
saracia, teama, ura, etc, toate reflectau abuzul de putere si
lipsa de iubire, lipsa reverentei pentru viata, ce au rezultat
cind Mama Dumnezeu a fost fortata sa se indeparteze de Planeta
Pamint.
In
data de 26. Decembrie.2004, dupa decenii de pregatire a
Lucratorilor in Lumina si ani de serviciu plin de abnegatie a
Fiintelor de Lumina ce au imbratisat in acest scop Planul
Divin, totul a fost gata.
Sufletele de pe tot cuprinsul globului pamintesc ce au
imbratisat aceasta fateta a Planului Divin, si au ales sa
participe, si-au ales Calatoria Sfinta in toate tarile
implicate. Acest eveniment s-a vrut a fi un act de purificare
doar a Umanitatii, astfel incit Regatul Animalelor, s-a folosit
de instinctele naturale si a parasit scena
evenimentelor.
Cind momentul a sosit, Regatul Elementelor a initiat un
cutremur de gradul 9 linga coasta Sumatrei. Divinitatea a
realizat o ajustare a axei Planetei Pamint, si un masiv Tsunami
a fost eliberat in Oceanul Indian. Nu a existat nicaieri nici
un avertisment, deoarece Sinele Divin al fiecarei persoane
implicate a acceptat la nivel subconstient de a participa la
aceasta faza a Planului Divin. Nu ar mai fi fost un exod in
masa de-a lungul liniilor de coaste implicate. Toate persoanele
ce au experimentat nastera acestui Tsunami, si-au indeplinit
partea lor stabilita din Planul Divin.
Daca privim inregistrarile video si rapoartele de stiri privind
masivele devastari si incredibila putere cu care s-a desfasurat
acest eveniment, totul pare a fi un adevarat Haos, dar in
realitate nu este. Dezvaluirea Planului Divin si evenimentele
in care a evoluat Regatul Elementelor au fost respectate litera
cu litera. In ceea ce a parut a fi cel mai tumultuos,
catastrofic eveniment din intreaga istorie, nici macar o
molecula de apa sau bob de nisip nu a fost mutat din
intimplare. Fiecare suflet ce a plecat, a ales la nivel
interior sa paraseasca Pamintul exact in timpul acestui
eveniment. Acele pretioase, indurerate suflete ce au ales sa
ramina inca pe Planeta Pamint in urma acestui eveniment,
deasemenea au indeplinit partea lor din Plan.
Fiintele de Lumina din regatul Adevarului, ne-au revelat ca
aceasta fateta a Planului Divin care este extremista si rar
intilnita, a completat Victoria Divina. Cele mai mari sperante
si asteptari a Tatalui- Mama Dumnezeu si a Legiunilor Raiului
au fost indeplinite.
Sufletele care au parasit Pamintul in timpul Tsunami-ului, au
fost mutate din corpurile pamintesti chiar inaintea momentului
de impact. Din fericire ei nu au experimentat nimic ce ar putea
fi asimilat cu durerea sau cu trauma. Aceasta nu este o
experienta neobisnuita. De multe ori, cind anumite persoane au
un grav accident de masina, se trezesc in spital si nu au nici
o amintire legata de accidentul, ce abia a avut loc. Aceasta se
datoreaza faptului ca ei au parasit corpurile fizice chiar
inaintea impactului.
Fiecare suflet ce a plecat, s-a intilnit cu un Inger al
Vindecarii si Comfortului si a fost instatntaneu escortat in
Regatul Luminii. Ei au fost intimpinati de o multime de Coruri
Ingeresti si de intreaga Legiune a Raiului. Dupa ce s-au
intilnit in Octava Armoniei si Perfectiunii, ei au continuat
Ascensiunea lor spre Inima mamei Dumnezeu, unde energiile
eronate create de milenii de Umanitate, au fost instantaneu
transmutate si repolarizate.
Aceste suflete au fost apoi invitate in Inima Centrala a
Soarelui, unde Alfa si Omega i-a intimpinat si a scris numele
lor in Cartea de Aur a Vietii Eterne. Apoi acestia s-au intors
in Casa lor Celestiala si s-au reunit cu cei ce ii iubeau si ii
asteptau in alte dimensiuni.
In
timp ce socul si oroarea magnitudinii Tsunami-ului, a facut
inconjurul planetei, Inimile Umanitatii s-au deschis catre un
nivel nou al Compasiunii si Iubirii. Acest raspuns al Inimilor
a creat o extraordinara, unificare a Inimilor care acum leagana
Planeta Pamint si tot ceea ce este viata pe ea. Revarsarea de
Iubire, Compasiune, grija, ajutor, asistenta financiara, si
sincera dorinta de a face un bine surorilor si fratilor nostri
din Familia Umana, sint fara precedent. In timpul acestui
Eveniment Cosmic, Umanitatea a exprimat Iubirea si Reverenta
pentru Viata, in diferite moduri pe care nu le-am mai
experimentat de la cadere incoace.
Mama Dumnezeu are acum o Imensa Inima prin care se revarsa
Lumina Iubirii sale, Adoratia si Reverenta pentru Viata. Acest
Influx monumental de Lumina, va fi reconstruit in anul 2005,
iar procesul de vindecare si reconstructie este urmarea
Tsunami-ului. Iubita Mama Maria si Arhanghelul Gabriel, vor
utiliza cresterea de Iubire si Reverenta a Vietii pentru a
creste puterea Darului Transfigurarii ce se va manifesta in
acest an sub indrumarea lor.
Multe evenimente vor avea loc pe parcursul anului 2005. Pe
masura ce Planul Divin se desfasoara, pas cu pas, va vom tine
la curent despre oportunitatile ce ne sint puse la dispozitie
din Inalt, prin care putem accelera procesul de Transfigurare
si Ascensiunea Planetei Pamint laolalta cu tot ceea ce inseamna
viata pe aceasta.
Sintem binecuvintati, dincolo de ceea ce cunoastem noi, ca sa
fim parte a acestui experiment de transformare a
vietii.
Dumnezeu sa va binecuvinteze
PORTALURI IN 2005
PORTALURILE DIN 2005 DARURI PENTRU PLANETA
Mesaj de la Arhanghelul Mihail
prin
Celia Fenn
Iubitilor, in acest moment cautam sa
va aducem informatii despre fluxurile de energie, care vor
afecta planeta in prima jumatate a acestui an.
Energiile pe care le simtiti acum, au
inceput sa patrunda in planeta voastra prin Portalul Stelar
12:12 din decembrie 2004. In acel moment exista o alinire in
stea, in Sagetator, adunate in jurul centrului Galactic, in
relatie cu Pamantul. Una dintre cele mai puternice a fost
Pluto, purtatorul transformarii. Dar, chiar mai important, a
fost cresterea impulsurilor emanate de Centrul Galactic sau de
Marele Soare Central. Aceste noi transmisii, le-am numit
Frecventa “Paradis”, pentru ca scopul acestor
transmisii este sa activeze Matricea/Tiparul Paradisului pe
planeta. Aceasta matrice este o parte din planul Elohim
original pentru planeta Pamant si nu a fost activat de la
scufundarea sub valuri continetului Lemurian.
Primul portal stelar: 5 Martie
2005
Primul portal stelar major din 2005 va
fi portalul 3:5 care va culmina in 5 Martie. Acea data va
reprezenta punctul culminant in care aceste transmisii de
energie vor fi impamantate in matricea si in grilele planetare.
Acest eveniment va fi focalizat in Hawaii, ca fiind cea mai
apropiata masa de pamant, din ceea ce a fost vechea
Lemurie.
Dar, cand vortexul de energie va
patrunde in spirale in Pamant, acesta va fi simultan impamantat
si activat si in alte puncte de pe planeta. Exista Lucratori ai
Luminii care deja isi preiau responsabilitatile, pentru a se
asigura ca Grila de Cristal va fi activata in zona lor.
Cetaceele(delfinii si balenele) de pe planeta lucreaza deja cu
oamenii, pentru a ajuta la impamantarea energiei in Grila
Oceanica a Planetei.
Preaiubitilor, va invitam sa va
alaturari noua in data de 5 Martie, ca sa spunem bun venit si
sa impamantam aceasta energie jucausa si minunata! Ea va
realiza o mare diferenta pe planeta voastra, asa cum vom
sublinia mai tarziu in acest mesaj.
Al Doilea Portal Stelar: pe 5 si 11
Mai 2005
A doua activare majora va fi prin
portalurile 5:5 si 5:11 din 5 Mai si respectiv din 11 Mai. In
acel moment, energia portalului 3:5 va fi deja ancorata si
activata pe planeta!
Atentia in aceasta perioada va fi
concentrata pe meditatie, pe ceremonii si ritualuri pentru a
impamanta energia in planeta. In aceasat perioada vor avea loc
doua festivaluri spirituale majore celebrate pe planeta,
Pastele si Wesak! Acestea reprezinta festivaluri cheie, pe
durata anului in Crestinism si in Budism. Ambele celebreaza
moartea si renasterea Constiintei Maestrului incarnata in
Cristos si respectiv in Buda. In acest an, aceste festivaluri
vor avea o insemnatate speciala si vor aduce energii intense,
caci omenirea se renaste pe ea-insasi, la o Constiinta
Superioara, alaturi de planeta!
Daca voi celebrati aceste festivaluri, va incurajam sa le
celebrati avand constiinta unei renasteri puternice, ce se
petrece pe planeta voastra!
Darul portalurilor 5:5 si 5:11 vor constitui cheile reactivarii
Spatiilor Sacre de pe planeta si de a invita Devasii si
Spiritele Naturii sa revina pe planeta, in numar semnificativ
crecut. Pazitorii spirituali ai naturii, nimfele, zanele si
silfii, care candva supravegheau padurile, zonele impadurite si
raurile planetei voastre, au fost retrase de mult in Pamant,
traind mai putine pentru a mentine echilibrul planetar, cat de
bine au putut. Pe durata acestor portaluri ei vor incepe sa
revina in locurile selectate de pe planeta, pentru a incepe sa
lucreze din nou cu oamenii. Vor exista comunitati noi, care vor
apare in diferite locuri selectate de pe planeta, pentru a
incepe parteneriatul uman/devic, din nou. Miracolele petrecute
in Findhorn vor fi replicate din nou si din nou, pe planeta
voastra, atunci cand devasii se vor alatura din nou familiei
lor planetare, de pe suprafata Pamantului. Ei, de asemeni,
reprezinta “familia” voastra si ei vor lucra cu
voi, pentru a crea Noul Pamant.
Al
Treilea Portal Stelar: Portalul Stelar Sirius din 26 Iulie pana
in 8 August
In aceasta perioada Pamantul va simti din nou energiile
puternice ale portalului 8:8 Sirian Armonic, atunci cand
portalul Lion Gate de pe Sirius se va alinia cu planeta si
energiile vor fi reflectate printr-o crestere spiralata din
Sirius, in Emisfera Nordica.
In acest moment, noile energii ale
Matricei Paradisului Lemurian vor fi total impamantate si
activate. Constiinta Superioara care se revarsa prin Lion Gate
va fi impulsul de a incepe activitatea de manifestare a
Paradisului in realitatea 5D manifestata.
Acesta va fi un proces gradat. Arii
mici de pe planeta vor fi “”recuperate”
pentru vibratia Paradisului. Va cerem sa intelegeti, ca in timp
ce multe dintre acestea vor fi asezari rurale din zone montane,
impadurite si din vecinatatea oceanelor, multe altele vor fi in
metropole si orase.
Da, iubitilor, orasele constituie o parte din prezentul si
viitorul vostru! Vibratia Unimii, a Paradisului, a Iubirii, a
Bucuriei si a Abundentei, va patrunde in metropolele si in
orasele voastre, in mod gradat, transformandu-le!
Lucratorii Luminii a caror misiune
este aceasta, vor invita in orase devasi si spiritele naturii,
pentru a aduce magia lor speciala aici. Veti afla o cresterea
lor in parcuri, gradini, in locurile linistite si o crestere
evidenta a frumusetii si ordinii in orasele voastre. Acestea se
vor petrece in mod gradat, insa celebrati-le atunci cand vor
apare, pentru ca acestea vor aduce o pace sporita si o
abundenta pe Planeta.
Cum vor afecta Pamantul aceste
portaluri
Scopul acestor portaluri stelare este ca o noua matrice
creativa puternica sa infuzeze si sa faca legatura cu pamantul,
pe Planeta. Modul in care va afecta va fi foarte pozitiv, daca
veti fi capabili sa mentineti constiinta voastra la nivelul
Cinci Dimensional!
Veti afla:
• Energie crescuta si directie
pentru a va concentra pe pasiunea voastra creativa. Va veti
simtiti sustinuti in mod accentuat de aceasta energie noua,
atunci cand va veti explora potentialul vostru de creator 5
Dimensional.
• Relatii: Acestea vor deveni mai
profunde si mai semnificative, atunci cand veti explora
energiile binecuvantate ale unirii noilor Suflete Pereche.
Multi dintre voi va trebui sa eliberati vechile relatii, ca sa
va urmati pasiunile voastre, ca sa faceti loc relatiilor noi si
mult mai echilibrate.
• Munca: Multi dintre voi vor
experimenta curand o schimbare in directia slujbei sau a
carierei, atunci cand energiile noi va vor oferi noi directii.
Veti simtiti o dorinta accentuata de a va asuma riscuri, cu
scopul de a va urma pasiunile voastre si de a va explora
visele.
• Revenirea Incitarii si
Bucuriei: Atunci cand energiile se vor stabiliza, veti afla ca
simtul anticiparii si incitarii va spori evident, fata de ce
erati obisnuiti sa simtiti. In mod gradat bucuria va reveni in
vietile voastre, atunci cand va veti stabili in noul vostru mod
de viata 5 Dimensional.
ARHANGHELUL MIHAIL PORTALUL DIN 5 MARTIE
Schimbarile Pamantului si Reintoarcerea Matricei/Tiparului
Paradisului pe Planeta Pamant: Casatoria Sacra
dintre Cer si Pamant
3 febr 2005 prin Celia Fenn
Iubitilor, va aducem vesti despre evenimentele emotionante,
care vor avea loc si care vor schimba curand natura Planetei
voastre, in mod apreciabil! Sunt schimbari minunate si
pozitive, pentru care multi ati lucrat, pe durata multor
vieti!
Ca
Lucratori ai Luminii, multi dintre voi sunteti constienti ca
Pamantul a intrat intr-o perioada de schimbari si de
transformare rapida. Acest lucru este experimentat de voi, in
planul material, ca dezastre “naturale”. Pamantul
isi schimba tiparul sau, pentru a se acomoda schimbarilor ce
trebuie sa vina. Si acestea sunt schimbari
importante!
V-am vorbit anterior despre importanta zonei Hawaii, ca centru
spiritual nou pentru planeta voastra. In Hawaii va avea loc un
eveniment minunat, in data de 5 Martie. In acel moment, o
spirala de energie va fi eliberata din Marele Soare Central sau
Centrul Galactic. Aceasta spirala de energie, continand
semnificative coduri noi de creatie sau activatori, va patrunde
in Pamant printr-un portal special din Hawaii. Indata ce va fi
impamantat acolo, ea va activa anumite coduri stravechi, care
exista in matricea Pamantului, in punctul Hawaii si in alte
puncte de pe Pamant, care vor fi activate in alta
etapa.
Aceasta “casatorie” dintre energia Cerului si
energia Pamantului va elibera codurile stravechi de creatie
pentru Pamantul Paradis, ce au fost plasate acolo de catre
Creatorii angelici Elohim originali. Matricea Paradisului va fi
din nou activata si Pamantul va putea incepe procesul sau de
constuire a Paradisului 5D pe planeta.
Lasati-ma sa va explic, iubitilor, ca aceasta activare din 5
Martie, va activa planul original al Pamantului Paradis, care
este stocat in inregistrarile Akashice ale Pamantului. In
interiorul Planetei Pamant exista un set de “inregistrari
ale ADN-ului planetar” care include tot ce a experimentat
planeta voastra de la crearea sa. Acest set include Codurile
Geometriei Sacre pentru Pamant ca Paradis, care au fost
activate initial in Lemuria, inainte de caderea in materie in
timpul Atlantisului. Pamantul Paradis era de fapt planul
original si intentia Creatorilor angelici Elohim, pentru
aceasta planeta. Aceasta intentie va fi reactivata prin spirala
care va cobori in Hawaii, pe 5 Martie.
Cand voi, ca Lucratori ai Luminii, va veti pregati sa primiti
aceasta energie noua, voi, iubitilor, veti experimenta o
schimbare rapida de constiinta, din nou. Frecevnta voastra
vibrationala se accelereaza din nou – si multi dintre voi
experimentati simptome fizice ale procesului de curatare si
purificare, care se realizeaza in voi. Acestea sunt unele din
simptome:
a)
Oboseala extrema si epuizare, cuplata adesea, cu tulburari de
somn
b) Dureri in articulatii, in special
in gambe, coapse si genunchi
c) Dureri in zona Chakrei Inimii
d) Greata si crampe in stomac
e) Dureri la baza cefei si dureri de
cap
f) Depresie
Va
aflati in procesul de eliberare a ultimelor blocaje si opuneri
de rezistenta, pentru a patrunde total, in puterea voastra de
dumnezei si dumnezeite ale Noului Pamant sacru. Voi
indepartati fricile stravechi asociate cu ritualurile
Casatoriei Sacre.
Intr-adevar, voi sunteti oaspetii invitati la Casatoria Sacra
Dintre Cer si Pamant! Prin acest ritual stravechi, unirea
Cerului cu Pamantul produce sau naste o energie noua sau un
Pamant nou. Strambunii vostri din vechime au inteles
semnificatia Casatoriei Sacre si a ritualul sau
reproductiv/reconstitutiv, ca un proces de reinnoire si
renastere.
Atunci cand Dumnezeita Cosmica se Tatal Pamant se unesc, inca o
data, prin aceasta Unire Sacra, voi toti veti fi participanti
la celebrarea casatoriei! Veti aniticipa si va veti bucura de
reinnoirea conditiilor Paradisului si marii abundente pe
planeta voastra! Veti canta si veti dansa la aceasta
nunta!
La
final, va vom oferi un “dar” la aceasta casatorie.
Propriile voastre uniuni si relatii vor beneficia de reinnoirea
casatoriei sacre dintre rai si pamant, multi dintre voi veti
patrunde in aceasta energie si veti gasi propriile cai de a
re-adopta casatoria sacra, in propriile voastre relatii sacre
si iubitoare
Pe
Pamantul Paradis va veti bucura, inca o data, de legaturile
fizice si spirituale dintre dumnezeu si dumenzeita, din
propriilor voastre casatorii iubitoare. Acesta este darul care
va este oferit, in acest moment!
Activarea portalului Phi ca un portal interdimensional planetar
va incepe pe 27 Februarie si se va termina pe 18 Martie. Ce
inseamna acest lucru pentru planeta? Ce reprezinta Portalul Phi
in cea mai simpla intelegere?
Portalul Phi este punctul de intrare in planeta a Hologramei
Noului Pamant. Acest Portal provine din Steaua Capstone, in mod
direct, in chakra coroanei zonei Hawaii si in jos in punctul
agitat al planetei (toate insulele Hawaii cu centrul in Mauna
Loa din Insula Mare).
Thoth: Prin Portalul Phi, adevarata geometrie phi este
organizata in Noua Holograma, care infuzeaza si creste Grila
Necercetata. Cand Grila Necercetata va fi terminata(intre 23
Martie si 5 Aprilie), va ”da nastere” geometriei
phi a Noii Holograme, in dinamica intregului pamant. Intreg
pamantul si si grilele vor fi pe receptie pentru acest program
al Luminii pentru Noului Pamant.
Mesaj de Anul Nou pentru anul
2005
January 2, 2005
THOTH: 2005 va oferi constiintei
pamantului un nou tipar de dezvoltare, fiind stimulat din nova
interdiemnsionala a stelei Spica si programarea de formatiuni
cristaline specifice pe planeta, ca rezultat al exploziei de
energie de la acea stea. Omenirea va incepe sa se reproiecteze
la nivele multiple, de la ADN-ul cristalin, la noi fatete ale
perceptiei prin mental
Prin scuturarea pamantului din ultimele zile din 2004,
umanitatii i s-a oferit darul unei noi constiinte, la nivel
experimental si colectiv. Pentru cei care au ochii sa vada si
urechi ca sa auda, vocea planetei reprezinta un sunet de
clopotel clar. In timp ce un astfel de eveniment, precum
cutremurul din decembrie 2004 si tsunami, par ca dezastre sau
tragedii, la nivelul uman de judecare, ele in realitate, sunt o
concentrare pe cursul legii universale, in timp ce aceasta
creaza noi tipare si frecvente pe pamant. Re-creerea va conduce
la Steaua Noul Pamant si domnia Luminii peste sistemului solar,
catre care noi toti ne reintoarcem. Cei care au ales tranzitul
prin valurile marii, ating creasta valului LUMINII COSMICE. Ei
s-au adunat printre cei care arata calea, pentru crearea
HOLOGRAMEI NOULUI PAMANT. Astfel de cicluri revine mereu pe
pamant si fiecare creaza geometrii energetice, care duc aceasta
lume mai aproape, de realitatea Noului Pamant. Acest ciclu
inceput acum, va fi ultimul, pana la declinul sau, incat
sufletele din aceasta lume sa-si gaseasca steaua lor
interioara.
Anumite cristale vor fi programate de energia eliberata din
Spica. Aceasta inseamna ca unele cristale de pe planeta vor
ancora o mai mare incarcatura, de cat alte elemente si nivelul
acestei incarcturi le va determina sa se conecteze cu noua
aliniere cosmica dintre Phi Gate si Grila Necercetata, intr-o
maniera speciala. Acest lucru va include anumite cristale si
structuri cristaline din creierul celor mai evoluate mamifere.
Creierele care vor absorbi cele mai mari incarcaturi vor fi
cele ale cetaceelor, in special delfinii. Oamenii vor primi
urmatorul nivel de incarcare. Motivul pentru care delfinii
primesc mai mult decat oamenii, este datorat creierului lor,
care este holografic.
Trebuie, cum va simti fiecare, sa fim cat mai constienti de
cele ce se petrec in acum-ul expansionat, pentru a participa
activ, unde vom alege si vom simti ca este “corect”
sau potrivit prin simtul nostru interior!
Suntem binecuvantati!
INGERII SI CONTACTAREA LOR
MODALITATEA DE CONTACTARE A
ENTITÃTILOR ANGELICE
Vã asezati pe un scaun, având fata
orientatã cãtre nordul magnetic, cu spatele
drept, tãlpile pe sol, paralele între ele,
fãrã sã se atingã, palmele pe
genunchi. Închideti ochii, vã relaxati global,
îndepãrtati orice fel de gânduri si
vã linistiti cât mai mult.
Împreunati apoi mâinile
în fata pieptului, ca pentru rugãciune si, cu
multã sinceritate si iubire, spuneti rugãciunea
“Tatãl nostru” de trei ori, cu voce tare.
Dupã aceasta, rugati-L pe Dumnezeu sã vã
ajute sã contactati telepatic lumea angelicã prin
imaginea pe care o aveti acum în fatã.
Deschideti ochii si priviti cu atentie imaginea
îngerului. Nu neglijati nici un detaliu, admirati-i
frumusetea si urmãriti sã simtiti efluviile de
energie beneficã ce vã cuprind, gradat,
întreaga fiintã. Rostiti, totodatã si
ideea-fortã ce caracterizeazã Îngerul
respectiv si cu ajutorul cãreia veti atrage gratia
respectivei fiinte angelice asupra voastrã.
Pe mãsurã ce simtiti
prezenta divinã a îngerului, puteti sã
treceti la urmãtoarea etapã.
Închideti din nou ochii si, trãind cât mai
intens starea specificã ce v-a fost transmisã,
cereti acelui înger sã vã ajute în
situatia concretã de viatã pe care doriti
sã o rezolvati. Gânditi-vã apoi cã
sunteti deja în momentul în care ati obtinut ceea
ce ati cerut. Bucurati-vã cã totul este asa cum
ati dorit.
Multumiti, în final, plini de
recunostintã, lui Dumnezeu si îngerului cu care
ati comunicat, deschideti usor ochii si treceti, gradat, la
alte activitãti.
Fiti atenti la inspiratiile care vor
apãrea ca urmare a rugãciunilor voastre, la
conjuncturile de viatã care pot fi, de multe ori,
rãspunsuri la întrebãrile pe care le-ati
pus.
Dacã, în timp ce
vã rugati, constatati cã primiti chiar atunci
rãspunsuri concrete, este bine sã le notati
într-un caiet, pe care va trebui sã-l aveti la
îndemânã. Acest exercitiu simplu trebuie
reluat zilnic, pânã când observati cã
ati obtinut ceea ce v-ati propus. În afara atingerii
acestui scop, puteti fi sigur cã aveti, de acum
înainte, un nou si minunat prieten divin, care va fi
mereu alãturi de voi atunci când îl veti
chema.
Vã prezentãm mai jos rugãciunea
folositã pentru contactarea Îngerului
pãzitor:
“Îngerul lui Dumnezeu, tu esti pãzitorul
meu
Lumineazã-mã în
noaptea aceasta,
Pãzeste-mã,
sfãtuieste-mã si cârmuieste-mã pe
mine, care-ti sunt încredintat prin grija si
îndurarea lui Dumnezeu
Înger, îngerasul meu,
roagã-te lui Dumnezeu, pentru sufletelul meu
si oriunde m-as afla
Tu sã fii în preajma
mea
Din zi, din noapte,
pânã-n ceasul cel de moarte.
Eu sunt mic, tu fã-mã
mare,
Eu sunt slab, tu fã-mã
tare,
Si-n tot locul
mã-nsoteste
Si de rele mã fereste
Si cu bine mã-ngrijeste.
Amin.”
ÎNGERII ARMONIEI
În reprezentarea simbolicã, Îngerii Armoniei
sunt înconjurati de cele mai frumoase
pãsãri ale aerului, care se unesc cu spiritul lor
sfânt si plin de pace, ele simbolizând buna
înþelegere, armonia si ghidarea cãtre
relatiile care ne sunt cele mai favorabile.
Functia îngerilor: ajutã
sufletele noastre sã trãiascã în
armonie.
Misiunea lor pe Pãmânt:
sã vegheze ca noi sã trãim în
armonie, sã cãutãm compania oamenilor si
sã ne exprimãm într-un mod cât mai
plãcut.
Când Îngerii Armoniei
îsi împart binecuvântãrile cu noi,
atunci optãm pentru o viatã armonioasã,
care vizeazã si planul psihic si planul emotional, care
oglindeste deschiderea si sinceritatea noastrã
fatã de lume. Dacã acordãm sentimentelor
atentia cuvenitã, atunci trãim nu numai
într-o armonie exterioarã, ci si în armonie
cu noi însine. si, a trãi astfel,
înseamnã sã ne respectãm talentele,
sã le exersãm, rezonând cu Armonia
cosmicã si dând nastere operelor de
artã.
Sã ne gândim, în
fiecare clipã, la Îngerii Armoniei,
rugându-i sã ne îndrepte pe calea cea
bunã, spre un mod de viatã creator si sã
ne ajute sã evoluãm spiritual prin iubire,
îngãduintã, dãruire. Cãci
nimeni nu trãieste pentru sine, ci pentru gloria lui
Dumnezeu pe Pãmânt si în Ceruri.
IDEEA FORTÃ: “Trãiesc în armonie cu
întreaga Naturã, deoarece sunt una cu Sursa
Divinã a Totului.”
ÎNGERII PÃZITORI AI COPIILOR
Acesti minunati îngeri protejeazã si mentin tot ce
apare nou în viatã, în special pe
nou-nãscuti. Ei vegheazã asupra a tot ce are
legãturã cu cresterea, asupra a tot ce are nevoie
de cãldurã si ocrotire.
Functia îngerilor:
vegheazã si ocrotesc copiii.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã
redescoperim copilul din noi; se îngrijesc de orice nou
început în viatã.
Ei sunt îngerii care
vegheazã sufletele ce se încarneazã;
ajutã mamele si bebelusii la nastere. Fiecare
nou-nãscut este binecuvântat si ocrotit de
îngerul sãu pãzitor. Ei hrãnesc,
sustin, ocrotesc tot ceea ce este nou si fragil, pentru ca
acesti copii sã devinã puternici si fermi. Acesti
îngeri înlesnesc toate începuturile, sustin
noile proiecte sau noile relatii.
Tot ceea ce este nou în viata
noastrã va fi binecuvântat si ocrotit cu
grijã de cãtre Îngerii Pãzitori ai
Copiilor. Ei ne ajutã, de asemenea, sã ne
pãstrãm puritatea si inocenta. Copilul din noi,
care aspirã sã fie acceptat si iubit, va fi
recunoscut de cãtre acesti îngeri
pãzitori.
Îngerii Pãzitori ai
Copiilor ne pot vindeca rãnile sufletului. Putem cere
binecuvântarea lor atât pentru noi, cât si
pentru toti cei cu care venim zilnic în
contact.
IDEEA FORTÃ: “Preacinstesc pretiosul copil din
sufletul meu, încurajez si ocrotesc fiecare nou
început”.
ÎNGERII LIBERTÃTII
Îngerii Libertãtii sunt reprezentati cu o
frumoasã esarfã care fluturã în
vânt, simbol al energiei continue a vietii. Ei
vegheazã asupra lumii, protejeazã libertatea
interioarã si onestitatea sufletului, ca noi sã
putem trãi independenti si creativi.
Misiunea lor cereascã: netezesc
calea spre libertate.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã
întelegem libertatea în toate aspectele ei
semnificative, sã ne pretuim constientizând
propria noastrã valoare, dar si legãturile cu
lumea.
Binecuvântând permanent
Îngerii Libertãtii, noi primim Libertatea
Divinã în noi si, odatã cu ea, toate
nepretuitele daruri ale acestor îngeri.
Îngerii Libertãtii nu
urmãresc sã ne dãruiascã o
simplã libertate exterioarã, terestrã ci,
prin experimentarea formelor de libertate interioarã -
independenta în gândire, discernãmânt,
încredere în fortele proprii, iubire
detasatã fatã de fiinta iubitã,
identificare cu Maestrul spiritual si comuniune
permanentã cu Divinul - ne conduc cãtre
dobândirea libertãtii de constiintã.
Trebuie sã întelegem cã libertatea
presupune si o optiune: sã pãstrãm vechile
obiceiuri sau sã privim deschis cãtre
nenumãratele posibilitãti de înnoire, de
schimbare, de deschidere mentalã si de expansiune a
constiintei.
Îi rugãm pe Îngerii
Libertãtii sã ne ofere, atât nouã,
cât si celorlalti oameni, darul spiritual de a
trãi plenitudinea libertãtii si sã
îndepãrteze din calea noastrã obstacolele
care ne împiedicã evolutia spiritualã. De
asemenea, îi rugãm sã ne ajute sã nu
transformãm libertatea în capcane sau pericole ale
propriei noastre existente. Ei ne dãruiesc lumina si
curajul de a ne împlini benefic si armonios setea de
libertate, gratie cãreia destinul nostru individual este
pus în slujba destinului unic al omenirii, al planetei
Pãmânt, al întregului Univers. Ei ne
ajutã sã gãsim, în profunzimile
fiintei noastre, libertatea ca stare superioarã de
constiintã.
IDEEA FORTÃ: “Aleg întotdeauna iubirea,
independenta si creativitatea”.
ÎNGERII CREATIVITÃTII
Acesti îngeri, protectori ai celor mai subtile si mai
elevate disponibilitãti creatoare ale fiintei umane, ne
ajutã sã contactãm spontan sursa
Creativitãtii Universale. Ei ne inspirã si ne
deschid cele mai fine canale de receptie, pentru a putea
sã vibrãm la unison cu forta creatoare
divinã. Aceasta înseamnã
cã, prin intermediul acestor minunate fiinte angelice,
suntem sustinuti si impulsionati sã transpunem puterea
creatoare, prezentã în orice fiintã
umanã, în actiuni si realizãri concrete,
efective.
Îngerii Creativitãtii,
îmbrãcati cu un vesmânt lucrat cu
mãiestrie si purtând în mânã o
tamburinã, ne ajutã sã aducem mereu
culoare, ritm si originalitate în toate aspectele vietii
noastre. Ei ne deschid porti nebãnuite cãtre
adâncurile propriei noastre fiinte, unde se aflã
cele mai ascunse talente cu care am fost înzestrati,
ajutându-ne sã le descoperim si sã le
manifestãm.
Misiunea lor cereascã:
vegheazã la înflorirea deplinã a
creativitãtii noastre.
Misiunea lor pe
Pãmânt: ne ajutã sã fim creativi,
originali, sã înfãptuim ceea ce ne propunem
si sã ne valorificãm talentele cu care suntem
înzestrati.
Acesti îngeri ne sustin, de
asemenea, sã ne dezvoltãm si sã ne
armonizãm exprimarea de sine. Toate
calitãþile si aspectele minunate ale sufletului
nostru trebuie sã fie scoase la luminã si
manifestate cât mai plenar, spre binele acestei lumi.
Aceste fiinte angelice ne încurajeazã permanent
sã creãm o lume mai frumoasã,
armonioasã si fericitã. Totodatã, ne
impulsioneazã, stimulându-ne simturile si mintea,
în asa fel încât sã vedem,
întotdeauna, aspectele bune, minunate si divine din orice
lucru, fiintã sau fenomen.
Îngerii Creativitãtii
sunt cei care ne ajutã sã trãim plenar
stãrile de rezonantã cu aspectele sublime ale
artei autentice, fie în postura de creatori ai acesteia,
fie în cea de spectatori. Ei ne ajutã sã ne
expansionãm permanent propriul orizont de cunoastere si
simtire, ferindu-ne de rutinã si de rigiditate
sufleteascã. Astfel, putem fi creativi în fiecare
sector al vietii noastre, de la modul cum ne
îmbrãcãm, cum ne aranjãm locuinta,
pânã la rafinatele si elevatele manifestãri
artistice, de genul picturii, muzicii sau poeziei, fiind
capabili sã oglindim permanent Frumusetea si Binele
Divin în toate actiunile, gesturile si atitudinile pe
care ni le asumãm. Îngerii Creativitãtii
binecuvânteazã, plini de bucurie, toate formele
noastre proprii de exprimare, toate actiunile noastre bune si
doresc sã transmitã prin noi – în
orice domeniu – lumina divinã
dãtãtoare de bucurie si fericire.
Îi rugãm pe acesti
îngeri sã ne ghideze permanent astfel
încât, atunci când ne exprimãm, acest
lucru sã fie întotdeauna o contributie la binele
si armonia acestei lumi, la bunãstarea si fericirea
tuturor.
IDEEA FORTÃ: “Creativitatea mea se
manifestã liber si spontan; de aceea, sunt mereu capabil
sã exprim plenar ceea ce simt”.
ÎNGERII SÃNÃTÃTII
Functia îngerilor: acesti îngeri vegheazã
asupra sãnãtãtii noastre.
Misiunea lor pe Pãmânt:
ne ajutã sã avem energia necesarã pentru
actiunile pe care dorim sã le întreprindem.
Ocrotesc sãnãtatea noastrã si ne
inspirã sã ne folosim energiile cât mai
bine, asa încât sã nu ne epuizãm,
sã nu ne îmbolnãvim. Îi putem ruga
sã ne ocroteascã sãnãtatea,
sã ne fereascã de boli, sã ne amplifice
energia vitalã, astfel încât sã facem
fatã cu succes cerintelor vietii. Acesti îngeri ne
sustin nu numai sãnãtatea fizicã, ci si pe
cea spiritualã si emotionalã. Adevãrata
sãnãtate se dobândeste prin echilibrul
dintre toate planurile fiintei noastre, atât cele fizice,
cât si cele subtile, energetice, Îngerii
Sãnãtãtii ajutându-ne sã
ajungem la acest echilibru armonios. Când cineva este
bolnav, acesti îngeri îl vegheazã si
binecuvânteazã remediile care sunt necesare pentru
vindecare; ei ne inspirã, dacã sunt rugati,
sã ne asumãm numai acele responsabilitãti
pe care le putem îndeplini.
Îi rugãm pe Îngerii
Sãnãtãtii sã ne binecuvânteze
cu sãnãtate si le cerem ajutorul pentru a atinge
si mentine echilibrul dintre structurile noastre fizicã,
psihicã, mentalã si spiritualã.
IDEEA FORTÃ: “Îngerii
Sãnãtãtii mã ajutã sã
fiu sãnãtos si împãcat cu mine
însumi”.
ÎNGERII COMPASIUNII
Cu
îndemânarea lor deosebitã, acesti
îngeri ne cãlãuzesc întotdeauna cu
compasiune atunci când ne simtim slabi si neputinciosi.
Tuturor acelora care luptã în numele lui Dumnezeu,
ei le aduc sperantã si încredere si
reînnoiesc credinta lor în atotputernicia Gratiei
Divine. Crinul este simbolul universal al Puritãtii si
Adevãrului.
Functia îngerilor: aduc
compasiunea în viata noastrã.
Misiunea lor pe Pãmânt:
ne ajutã sã întelegem cã dragostea
lui Dumnezeu se revarsã în orice moment asupra
noastrã, sã constientizãm faptul cã
suntem în permanentã protejati si
îndrumati.
Virtutea principalã, care
determinã orice actiune a acestor îngeri, este
compasiunea. Unii oameni cred cã aceastã
calitate, compasiunea, este sinonimã cu sentimentul de
milã. Din punct de vedere ezoteric însã,
compasiunea implicã, pe lângã milã,
puterea desãvârsitã de a empatiza cu
suferinta celorlalti, cât si capacitatea de a prelua
suferinta cuiva si a o neutraliza. Îngerii Compasiunii ne
oferã dragostea lui Dumnezeu ca o realitate a vietii.
Atunci când, aflându-ne într-o situatie
neplãcutã, ne îndreptãm cu
toatã aspiratia cãtre Divin, suntem ajutati de
Îngerii Compasiunii. Ei ne îndeamnã
sã lãsãm loc, în permanentã,
în gândurile noastre, pentru îndurare si
milostenie divinã.
Îngerii Compasiunii sunt cei
care usureazã si asigurã depãsirea
evenimentelor dramatice din viata noastrã,
fãcând posibilã orientarea acestora
cãtre un deznodãmânt fericit. Compasiunea
lor se manifestã printr-o fortã
miraculoasã, care provine direct de la Dumnezeu si care
le permite sã ne ajute prompt dacã îi
invocãm atunci când ne aflãm în
pericol. Tot ceea ce trebuie sã facem pentru a-i simti
este sã ne deschidem inima spre infinita lor splendoare.
Atunci când nu suntem constienti de puterea compasiunii,
suntem condusi de ego-ul nostru, de conflictele noastre
interioare. Compasiunea ne cãlãuzeste spre lumina
si dragostea eternã a lui Dumnezeu.
IDEEA FORTÃ: “Gratie
compasiunii Divine, privesc cu detasare si plin de iubire toate
situatiile care apar în viata mea”.
ÎNGERII EVOLUTIEI SPIRITUALE
Acesti îngeri ne binecuvânteazã sã
trãim în lumina propriei noastre naturi divine.
În mâna ridicatã ei tin lumânarea cu
flacãra iluminãrii si ne aratã lectia
vietii, al cãrei drum duce cãtre inimã. Ei
ne ajutã, totodatã, sã fim fericiti si
liberi.
Functia îngerilor: ocrotesc
evolutia noastrã spiritualã.
Misiunea lor pe Pãmânt:
ne ajutã ca spiritualitatea sã ne ilumineze,
sã putem recunoaste sursa vietii si sã putem
vedea lumina în fiecare dintre semenii nostri. Telul cel
mai important al reîncarnãrii noastre
pãmântesti este evolutia spiritualã. Acesti
îngeri ne vegheazã o viatã
întreagã si ne apãrã sufletele. Ei
binecuvânteazã toate activitãtile care ne
fac sã ajungem la o stare de armonie interioarã.
Ei ne ajutã sã simtim cã suntem, cu
adevãrat, iubiti si ocrotiti. Când avem nevoie de
bunã dispozitie, acesti îngeri ne ajutã
sã gãsim, spre exemplu, compania unui prieten bun
si sã petrecem împreunã clipe agreabile.
Totodatã, ne conduce cãtre o stare de
împlinire, care ne ajutã sã ne
întelegem unii pe altii. Ei ne ghideazã sã
pãsim pe calea cea bunã si sã gãsim
posibilitãtile potrivite pentru a ne sustine fiinta.
Acesti îngeri au grijã ca noi sã
gãsim acele activitãti si compania acelor fiinte
care ne stimuleazã în cresterea spiritualã.
Ei ne binecuvânteazã cu iubire, astfel
încât sã ne putem simti profunzimile
sufletului si sã lãsãm soarele sã
strãluceascã în inima noastrã.
Acesti îngeri ne trezesc fiorul credintei si ne
încurajeazã sã ne pãstrãm
încrederea în tot ceea ce este benefic în
viatã. Ei ne ghideazã constant pe calea Iubirii
Infinite cãtre Dumnezeu.
IDEEA FORTÃ: “Evoluez
spiritual prin faptul cã devin cu adevãrat eu
însumi”.
ÎNGERII DEVOTAMENTULUI SI AI IERTÃRII
Misiunea lor cereascã: ne oferã ajutor divin
când dorim sã uitãm resentimentele
fatã de suferintele trecute si ne ghideazã
sã întelegem lectia la care am fost supusi
în momentele în care aceasta s-a manifestat, pentru
ca noi sã putem trãi constructiv si liber
prezentul.
Misiunea lor pe Pãmânt:
ne învatã sã-i respectãm pe ceilalti
si sã gãsim toate resursele de care avem nevoie
atunci când ne dãruim, divin inspirati, altei
persoane, pãstrând în atentie din trecut,
doar experienta de viatã necesarã trãirii
prezentului cu cea mai mare intensitate. Ei ne ajutã, de
asemenea, sã ne orientãm calea cãtre sursa
divinã a tot ceea ce existã.
Îngerii Iertãrii sunt
reprezentati iconografic cu flori de crin în
mânã, simbol al puritãtii. Ei se
roagã ca fiecare dintre noi sã dobândim
puterea de a ne dãrui neconditionat si deplin lui
Dumnezeu. Iertarea nu înseamnã uitare si nu acesta
este scopul ei. Pentru a ierta într-adevãr corect,
Îngerii Devotamentului si ai Iertãrii ne
ajutã sã vedem rãnile si suferintele
noastre din trecut într-o altã luminã.
Dacã îi vom ruga sã ne inspire cum
sã lãsãm mai usor si mai repede, în
urma noastrã, suferinta si rãnile vechi, vom
declansa astfel (si vom accelera direct proportional cu
intensitatea si durata rugãciunii) procesul de vindecare
spiritualã. Manifestarea deplinã a devotamentului
implicã si iertarea tuturor acelora care ne-au pricinuit
suferinte si lacrimi. Numai asa putem ajunge sã
trãim, aici si acum, iubirea divinã pe care
îngerii o manifestã si o exemplificã
neîncetat. Altfel, vom rãmâne prizonierii
propriilor noastre orgolii si resentimente crezând,
în continuare, cã ceilalti sunt cauza (si nu doar
instrumentul) manifestãrii necazurilor si durerilor
noastre. Iertarea ne ajutã sã ne eliberãm
de aceste trãiri si sã ne ridicãm pe un
alt nivel superior de constiintã. Cei care sunt
orgoliosi sau ranchiunosi nu iartã usor, dar
Îngerii Iertãrii si ai Devotamentului, prin gratia
lor, îi ajutã sã gãseascã
resursele interioare si curajul necesar pentru a o putea
face.
IDEEA FORTÃ: “Îi iert pe toþi cei care
mi-au fãcut rãu în trecut, pentru
cã, în esentã, suntem uniti în
aceeasi sursã Divinã: Sinele”.
ÎNGERII DRAGOSTEI ETERNE
Ochiul atotcuprinzãtor dovedeste faptul cã acesti
îngeri sunt îngeri ai Cerului
Paradisurilor. Delfinul este simbolul bucuriei si
al constiintei iubirii eterne, asemenea valurilor de sub el.
Rotile înaripate constituie simbolul serafimilor. Sarpele
care îsi muscã propria coadã
reprezintã simbolul Întregului si al
Eternitãtii, atunci când am transcens ciclicitatea
vietii si a mortii.
Misiunea lor cereascã:
înlesnesc si vestesc dragostea eternã a lui
Dumnezeu.
Misiunea lor pe Pãmânt:
ne aduc aminte cã iubirea este eternã, ne
ajutã sã ne eliberãm de spaima cã
dragostea ar fi limitatã si ne deschid, cu
rãbdare, sufletul cãtre sursa divinã a
acestei iubiri fãrã sfârsit.
Îngerii Dragostei Eterne
dãruiesc fiecãruia dintre noi, atunci când
iubim, fericirea cã sufletul va pãstra vesnic
aceastã iubire. Atunci când am pierdut o
fiintã apropiatã, iubirea cu care noi am
înconjurat-o nu moare, ci se pãstreazã
pentru eternitate în sufletul nostru,
purificându-se de atasamente si lãsându-ne
esenta si puterea sa infinitã. Tot ei ne ajutã
sã constientizãm si sã
pãstrãm în inima noastrã iubirea
mereu vie, întrucât încrederea si iubirea nu
se pierd niciodatã.
Noi ne rugãm Îngerilor Dragostei Eterne ca ei
sã îndepãrteze de pe constiinta
noastrã vãlul care stã între noi si
iubirea eternã. Atunci când suntem singuri sau
când am pierdut ceva, noi ne rugãm acestor
îngeri sã ne redea încrederea si sã
ne învete cum sã deschidem drum cãtre inima
noastrã tuturor îngerilor cerurilor. Aceasta este
o infinitã Gratie ce se manifestã în
special în relatiile interumane, în armonia vietii
cotidiene, în aspiratia cãtre Divinitate si ne
rugãm Îngerilor Minunii Iubirii sã o
coboare si asupra noastrã. Atunci când ne
pãstrãm puritatea, când actionãm
transfigurator asupra propriei fiinte, când avem puterea
de a rãspunde de faptele noastre si de a
rãmâne orientati pozitiv, atunci suntem deschisi
pentru cea mai minunatã experientã pe care
spiritul uman o poate avea, aceea a iubirii infinite de
Dumnezeu.
În clipa în care vom simti
în inima noastrã dragostea, o vom regãsi si
în tot ceea ce ne înconjoarã. Iubirea lui
Dumnezeu nu cunoaste limite sau încorsetãri. Ea
pãtrunde în fiecare substantã, în
fiecare element al creatiei, fiind energia cea mai
rapidã care ne duce cãtre El.
IDEEA FORTÃ: “Primesc mereu dragostea
Divinã, iar ea înfloreste etern în inima
mea”.
ÎNGERII PÃZITORI AI ECHILIBRULUI SI ARMONIEI
MENTALE (AI NORDULUI)
Acesti îngeri domnesc asupra elementului aer si asupra
functiei psihologice mentale. Ei tin în mânã
Soarele constiintei, cel care sustine toate eforturile omului
de a dobândi o minte clarã si limpede. Acesti
îngeri ne stimuleazã si ne ajutã sã
realizãm echilibrul între functia
suprasolicitatã a mentalului si celelalte functii ale
psihicului uman.
Planul îngeresc: cerul
formator
Functia îngerilor: sustin
activitatea mentalã rationalã a maselor de oameni
si ajutã conducãtorii lumii sã
gândeascã în conformitate cu Ordinea
Divinã.
Misiunea lor pe Pãmânt:
contribuie la dinamizarea gândirii pozitive, afirmative,
care determinã sustinerea binelui în lume.
Dãruiesc omului claritate si precizie mentalã,
astfel încât el sã poatã atrage
în viata lui tot ceea ce este benefic si sublim.
Puterea gândirii pozitive este
extrem de mare. Cu ajutorul unei astfel de atitudini mentale,
precum si prin întelegere justã, fiinta
umanã îsi poate exprima în mod armonios
individualitatea, într-o stare de mare libertate
interioarã. Acesti îngeri protectori ne
ajutã sã ne împãrtãsim cu
claritate ideile fatã de ceilalti si sã ne
formãm un plan de viatã rational, bazat pe
principii sãnãtoase. Prin aceastã
claritate superioarã a gândirii, putem sã
folosim în mod inteligent energia de care dispunem si,
mai mult chiar sã actionãm întelept.
Îngerii Nordului sunt cei care
ne ajutã sã întelegem si sã
asimilãm aspectele mai abstracte si mai greu de
înteles, cum ar fi cele clasificabile de cãtre
minte sau cele ale cãror sisteme de referintã ne
sunt strãine.
Acesti îngeri ne sustin
permanent sã rãmânem într-o atitudine
de deschidere mentalã si sã ne
îmbunãtãtim permanent viziunea despre
viatã si Univers. Ei ne ajutã sã
gãsim mereu solutiile optime ale problemelor cu care ne
confruntãm sau ale situatiilor care ne par
fãrã iesire.
Actiunea acestor îngeri poate fi
resimtitã adesea în ceea ce priveste deschiderea
“celui de-al treilea ochi”, care conferã
discernãmântul spiritual perfect si viziunea
totalizatoare si divin integratã asupra
realitãtii.
Acesti îngeri sustin asadar,
în mod ireprosabil, functionarea si armonizarea planului
mental al fiintei umane, dezvoltarea inteligentei si a puterii
de pãtrundere mentalã. Ei mentin mintea
într-o stare de receptivitate elevatã fatã
de ideile noi si minunate, oferind omului capacitatea de a lua
mereu decizii întelepte.
Îi rugãm pe Îngerii
Pãzitori ai Nordului sã ne sustinã si
sã ne binecuvânteze cu puterea imensã a
gândirii pozitive pentru integrarea noastrã
divinã în Marele Tot Universal.
IDEEA FORTÃ: “Într-o stare de fericire
profundã celebrez unicitatea oricãrei
fiinte”.
ÎNGERII MATURITÃTII
Acesti îngeri ne ajutã sã ne apropiem de
fiinte întelepte, care stiu sã-si asume
responsabilitãti si sã ia hotãrâri
adecvate chiar dacã, la prima vedere, par riscante,
stiind cã astfel se va ajunge la o stare de bine
interior si de bucurie. Atunci când ne
lãsãm inspirati de ei, putem sã
îmbãtrânim cu decentã. Purtând
în mâini lampa cunoasterii si o trompetã,
simbol al pretuirii muzicii, una dintre cele mai mari si mai
frumoase bucurii ale vietii, ei sunt vestitorii stãrilor
elevate de armonie lãuntricã.
Misiunea lor cereascã:
asistã cresterea noastrã interioarã.
Misiunea lor pe Pãmânt:
ne ajutã sã întelegem procesul
maturizãrii, sã putem fi capabili sã ne
asumãm responsabilitãtile inerente lui si
sã avem curajul de a face acele actiuni pe care ni le-am
dorit întotdeauna.
Acesti îngeri ne inspirã
sã luãm hotãrâri chibzuite si
inteligente, atât pentru binele nostru, cât si
pentru binele fiintelor care cresc sub îndrumarea
noastrã, fie cã suntem educatori, persoane cu
atributii în domeniul ajutorului social, tutori sau
pãrinti. Îngerii Maturitãtii ne conduc,
ajutându-ne “sã o scoatem la
capãt” în marea misiune pe care o avem,
aceea de a afla cine suntem si cum este cel mai folositor si
mai în acord cu vointa divinã sã ne
planificãm viata. Sunt alãturi de noi atunci
când greutatea deciziilor devine mai mare decât cea
pe care eram obisnuiti sã ne-o asumãm si ne
sustin în gãsirea rãspunsurilor potrivite
la întrebãrile complexe cu care ne
confruntãm, în general, în viatã.
Îi implorãm ca toate hotãrârile
noastre sã le luãm cu inima si nu din
mândrie si sã ne ajute sã gãsim
pacea si întelepciunea care apar o datã cu
maturitatea. Meditatia asupra imaginii Îngerului
Maturitãtii ne conferã
îndrãznealã, curaj, întelepciune,
discernãmânt si dezvoltarea capacitãtii de
a fi mereu în putere. Prin forta lor divinã,
primim darul de face posibil ca fiintele care ne sunt
încredintate pentru a le ajuta în anumite directii
sã se simtã în sigurantã
lângã noi. Acesti îngeri ne
binecuvânteazã cu dobândirea respectului de
sine si a tãriei de caracter, asa încât
testele si greutãtile vietii sã ni se parã
usor de suportat. Astfel, întãrindu-ne cu aceste
calitãti, avem toate sansele sã devenim fiinte
strãlucitoare, ce emanã tot mai multã
spiritualitate purã si aspiratie cãtre
Dumnezeu.
IDEEA FORTÃ: “Îmi asum pe deplin
responsabilitatea existentei mele si devin astfel din ce
în ce mai puternic”.
ÎNGERII INTUITIEI (VESTULUI)
Acesti îngeri guverneazã elementul foc si functia
psihologicã a intuitiei. Ei tin în
mânã o tortã, simbol al iluminãrii
intuitive si ne deschid calea cãtre latura cea mai
profundã a constiintei.
Planul îngeresc: cerul
formator
Functia îngerilor: fac
posibilã intrarea oamenilor în
Împãrãtia Cerurilor.
Misiunea lor pe Pãmânt:
ei ne ajutã sã întelegem adevãrata
noastrã esentã, precum si pe cea a situatiilor
în care ne aflãm, ne ajutã sã ne
amplificãm intuitia, încrederea în sine si
perceperea lumii dintr-o perspectivã mai
înaltã.
Îngerii Intuitiei ne
ajutã sã aflãm informatii utile pentru
cresterea si dezvoltarea noastrã spiritualã. Noi
folosim intuitia chiar inconstient pentru a simti dacã
anumite fiinte sau obiecte sunt sau nu benefice, ori
dacã ne aflãm în sigurantã. Putem
amplifica rezonanta cu acesi îngeri dacã devenim
mai atent la vocea noastrã interioarã.
Îi rugãm pe Îngerii
Intuitei sã ne ajute în dezvoltarea intuitei si a
cunoasterii interioare, precum si la realizarea cât mai
rapidã a menirii noastre în aceastã
viatã. Îi putem ruga pe Îngerii Intuitiei
sã ne ajute sã percepem realitatea cât mai
clar si mai exact. Acesti îngeri ne ajutã
sã ne constientizãm calitãtile native,
sã le amplificãm în fiinta noastrã
si sã le folosim într-un sens superior,
benefic.
IDEEA FORTÃ: “Manifest
mereu în jurul meu iubire si
bunãtate”.
ÎNGERII PÃZITORI AI ECHILIBRULUI AFECTIV SI
EMOTIONAL (AI ESTULUI)
Acesti îngeri domnesc asupra elementului apã si a
functiei sentimentelor. Ei tin în mânã un
potir cu apa vietii si plutesc deasupra mãrii, care este
aici simbolul emotiei nediferentiate. Acesti îngeri
ajutã oamenii sã îsi exprime sentimentele
si sã îsi controleze emotiile.
Planul îngeresc: cerul
formator
Functia îngerilor: Ajutã
fiintele sã se deschidã afectiv si sã
îsi exprime sentimentele într-un mod
armonios.
Misiunea lor pe Pãmânt:
ajutã oamenii sã îsi înteleagã
sentimentele, sã îsi deschidã inimile si
sã aibã încredere în trãirile
proprii si în împãrtãsirea lor.
Sentimentele au o fortã foarte
mare si, de aceea, dacã nu sunt pozitive sau
scapã de sub control, pot dezlãntui mari furtuni
emotionale. Când nu sunt exteriorizate, datoritã
refulãrii, ele “fermenteazã”,
acumulând o mare energie, care la un moment dat trebuie
sã se manifeste într-un anumit mod. Atunci,
însã, când suntem deschisi sã
întelegem aceste sentimente ascunse, ele pot fi
transformate într-un mod superior, astfel
încât sã ne pãstrãm mereu o
stare de echilibru psihic.
Este foarte important sã privim
adevãrul în fatã, sã ne recunoastem
stãrile si sã nu le
negãm. Supãrãrile, durerile sau
temerile duc uneori, atunci când nu le controlãm,
cãtre situatii inevitabile, care pot actiona ca un
magnet care va propulsa emotiile la suprafatã. Atunci
când suntem inconstienti, când închipuirile
noastre mentale ne guverneazã si când nu
lãsãm loc obiectivitãtii, ne
considerãm imediat “victime”.
Acesti îngeri ne ajutã
sã constientizãm aceste trãiri, sã
le putem controla si transforma pe cele negative chiar în
opusul lor, îndrumându-ne sã gãsim
solutii. Ei ne ghideazã cãtre maturizarea
emotionalã, deschizându-ne cãi directe si
creative pentru a o atinge. Ei ne binecuvânteazã
de fiecare datã când dorim sã recunoastem
stãrile care ne dominã si ne ajutã
sã le transformãm în forme de exprimare
creatoare.
Îngerii Protectori ai Estului
oferã celor care îi invocã, sustinerea si
ajutorul necesare pentru a se putea exprima si a-si trãi
cu adevãrat sentimentele. Prin aceastã stare de
libertate interioarã, oamenii devin un adevãrat
izvor viu al vietii. Atunci când ne dãruim
nouã însine libertate, devenim mai puternici,
trãim din plin adevãratul nostru Eu. Cu fiecare
depãsire a problemelor pe care reusim sã le
întelegem si sã le constientizãm,
“crestem” spiritual. Cu orice revãrsare a
bucuriilor devenim mai umani, mai comunicativi si mai apropiati
de starea noastrã fireascã de fericire.
Adevãrata putere
interioarã constã în sansa oferitã
sentimentelor noastre de a se manifesta într-un mod
cât mai armonios. Ele sunt, de fapt, o parte
componentã a sufletului nostru, iar Îngerii
Estului ne inspirã sã fim siguri pe
trãirile noastre.
IDEEA FORTÃ: “Îmi purific mintea si
îmi deschid sufletul.”
ÎNGERII PROTECTORI AI TINERILOR
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor:
vegheazã si ocrotesc tot ceea ce este de-a pururi
tânãr în noi.
Misiunea lor pe Pãmânt:
ajutã fiintele umane sã trãiascã
starea de candoare a copilului, sã-si mentinã
sufletul deschis fatã de tot ce e frumos si pur si
sã stimuleze tot ceea ce este “viu” în
ele.
Îngerii Pãzitori ai
Tinerilor, ale cãror arcuri si sãgeti
indicã o atitudine dinamicã si plinã de
elan, iradiazã energie beneficã si entuziasm. Ei
iubesc jucãusenia si ghidusiile nevinovate si
vegheazã ca toti cei care au sufletul de copil sã
se bucure de ele. Acesti îngeri ocrotesc nu numai
tinerii, ci tot ceea ce este pur si candid în sufletele
oamenilor. Ei ne ajutã sã trecem cu
îngãduintã peste anumite greseli pe care le
putem face din imaturitate si, de asemenea, ne ajutã
sã învãtãm chiar si din aceste
greseli. Ei ne îndrumã sã luãm
decizii corecte, ferindu-ne de esecuri si
impulsionându-ne sã evoluãm spiritual.
Îi rugãm pe Îngerii Pãzitori ai
Tineretii sã ne binecuvânteze si sã ne
ajute sã devenim constienti de tineretea vesnicã
a sufletelor noastre. Îi rugãm sã
renascã în noi emotia bucuriilor sincere si
entuziasmul pentru începerea unor noi proiecte si
sã ne dãruiascã puterea de adaptabilitate
armonioasã în fata vietii; sã fim precum
tinerii - victoriosi în toate momentele vietii. Ne
rugãm ca sufletele noastre sã
rãmânã mereu deschise fatã de tot ce
este sublim si viata noastrã sã fie plinã
de bucurii pe care sã le trãim din plin. Elanul
tineretii ne ajutã sã credem în bine si
sã avem totodatã încredere în
ceilalti, sã ne pãstrãm puritatea mintii
si sã avem curajul de a ne exprima trãirile
în mod sincer, cu toatã inima. Îngerii ne
ajutã, de asemenea, sã ne manifestãm
creativitatea si sã alegem un drum ferit de
incertitudini - drumul inimii.
IDEEA FORTÃ: “Împãrtãsesc
tuturor entuziasmul, starea mea de euforie si bucuria de a avea
simtul umorului.”
ÎNGERII PROTECTORI AI VIETII PE PÃMÂNT (AI SUDULUI)
Acesti îngeri guverneazã elementul
pãmânt si functia psihologicã a simturilor.
Ei tin în mânã un spic de grâu, care
evidentiazã legãtura subtilã dintre aceste
entitãti angelice si fructele pãmântului.
Îngerii Sudului ne inspirã si ne
îndeamnã sã fim prevãzãtori
si constienti atât de necesitãtile corpului nostru
fizic, cât si de cele ale planetei pe care locuim.
Planul îngeresc: cerul
formator
Functia îngerilor:
ghideazã si ocrotesc oamenii si viata lor pe
aceastã planetã
Misiunea lor pe Pãmânt:
ei au rolul de a ne ajuta sã ne simtim bine, sã
ne bucurãm, sã ne trezim capacitatea de
întelegere si tolerantã, sã
dinamizãm în noi însine energiile
pãmântului, astfel încât sã
putem concretiza în planul fizic toate ideile si
aspiratiile noastre.
Acestia sunt îngerii care ne
ghideazã prin lumea realitãtii materiale,
palpabile. Binecuvântarea lor ne face sã putem
simti si trãi plenar experientele corpului nostru fizic
si sã reusim sã fim în armonie cu mediul
înconjurãtor. Ei fac legãtura între
materialitatea corpului fizic (pãmânt) si
aspectele subtile spirituale din creatie. Astfel, Îngerii
Pãzitori ai Sudului ne ajutã întotdeauna
sã ducem la îndeplinire cele mai mari sperante ale
noastre si sã ne transformãm visele în
realitate.
Pentru ca gândurile noastre
sã fie puse în practicã, este necesar
în primul rând sã fim constienti si
sã întelegem profund implicatiile si consecintele
care ar putea apãrea ca urmare a materializãrii
acestor gânduri si intentii ale noastre. Dacã
toate acestea au o naturã eminamente beneficã si
pozitivã, Îngerii Sudului ne vor ajuta sã
le realizãm concret, prin angrenarea
capacitãtilor si resurselor noastre lãuntrice.
În aceastã misiune, ei actioneazã
împreunã cu Îngerii
Creativitãtii.
Energia teluricã emanatã
de planeta pe care o locuim este modulatã de acesti
îngeri astfel încât ea sã ofere
structurii noastre fizice acea stabilitate si sigurantã
care stau la baza eficientei în tot ceea ce
întreprindem.
Îngerii Pãzitori ai
Sudului ne învatã sã fim atenti si
receptivi la necesitãtile corpului nostru fizic si
sã-l respectãm. Aceasta înseamnã
cã atitudinea noastrã fatã de corpul
fizic, care este „templul spiritului”, trebuie
sã fie cea corectã: sã-l hrãnim
într-un mod adecvat, sã-l mentinem într-o
bunã stare de sãnãtate, curat si odihnit.
Astfel, sub îndrumarea acestor îngeri, toti cei
care au obiceiuri nesãnãtoase si alte vicii sunt
ajutati si impulsionati sã renunte la ele. Fiinta
umanã este în cea mai bunã formã
atunci când se alimenteazã corect, se
îmbracã adecvat si natural, se odihneste
când simte nevoia si pãstreazã comuniunea
cu natura pentru a se reîncãrca energetic.
Formându-ne corect pe noi
însine, aducem implicit un omagiu acestor îngeri,
iar ei, pe de altã parte, ne binecuvânteazã
pentru aceasta. Ei sustin plini de bunãvointã
strãdaniile si eforturile noastre realizate în
plan fizic, în scopul evolutiei noastre spirituale.
Îi rugãm pe Îngerii
Protectori ai Sudului sã ne dãruiascã
binecuvântarea lor, pentru a obtine si mentine o stare de
perfectã sãnãtate si vitalitate a fiintei
noastre, pentru a îndepãrta orice stres si
tensiune si pentru a fi mereu optimisti si armoniosi. Îi
rugãm sã ne ajute sã emanãm
permanent în jurul nostru energie beneficã,
pozitivã, care sã cuprindã si sã
purifice întregul spatiu din jurul nostru. Planeta pe
care o locuim poate deveni astfel minunatã numai
dacã noi suntem fericiti.
Ideea fortã: “În oceanul iubirii divine
topesc toatã durerea si
întristarea.”
ÎNGERII PROTECTORI AI ADOLESCENTILOR
Planul îngeresc: Acesti îngeri tin în
mânã cheia cu ajutorul cãreia, în mod
simbolic, devenim adolescenti, fericiti si stabili, capabili
sã gãsim echilibrul între efort si
odihnã.
Functia îngerilor: Ei ne
ajutã sã distingem între bine si rãu
si sã alegem binele.
Misiunea lor pe pãmânt:
Ne binecuvânteazã atunci când ne luãm
responsabilitatea vietii si ne ajutã sã fim
capabili sã ne asumãm începutul
maturitãtii.
Acesti îngeri ne ajutã
sã luãm hotãrâri chibzuite si
inteligente, atât pentru binele nostru, cât si
pentru al celor din jur.
Îngerii Pãzitori ai
Adolescentilor ne îndrumã sã ne
planificãm viata, sã luãm decizii si ne
ghideazã atunci când greutatea
responsabilitãþilor noastre devine prea mare. Ei
rãspund prompt atunci când îi apelãm
pentru a gãsi niste rãspunsuri potrivite la
întrebãrile dificile cu care ne confruntãm
în orice plan al activitãtii noastre.
Rugãm acesti îngeri
sã ne binecuvânteze si sã ne conducã
spre atingerea întelepciunii,
învãtându-ne cum sã rezolvãm
cu întelegere si rãbdare problemele care apar
în decursul vietii. De aceea îi putem ruga ca
toate hotãrârile noastre sã fie luate cu
inima si sã nu ne umbreascã mândria
în relatiile cu ceilalti.
Îi rugãm pentru
îndrãznealã, curaj,
discernãmânt si întelepciune.
Îi rugãm,
totodatã, sã ne ajute sã conferim
încredere în noi, fiintelor cãrora le suntem
încredintati sau le avem noi însine în
grijã. Îngerii Adolescentilor ne inspirã
sã gãsim cel mai adecvat comportament pentru a ne
asuma responsabilitatea ocrotirii tinerilor.
Ei ne ajutã de asemenea
sã ne rafinãm calitãtile pe care le avem
si sã atingem nivelul de fiinte spirituale.
Ideea fortã: „Sunt condus si ocrotit pe drumul
vietii mele”
ÎNGERII AJUTORÃRII SI DÃRUIRII
Acesti îngeri aduc binecuvântarea lui Dumnezeu
tuturor celor care si-au pus viata în slujba semenilor
lor. Ei sunt reprezentati tinând în
mânã un porumbel, simbol al dorintei permanente de
a ajuta toate fiintele. Îngerii ajutorãrii sunt
întotdeauna alãturi de toti cei care au
înteles profund necesitatea fundamentalã a fiintei
umane de a manifesta altruismul. Toti cei care îsi
oferã plini de dãruire serviciile pentru ca
aceastã planetã sã devinã mai
fericitã, iar viata sã fie mai bunã, sunt
puternic impulsionati si mereu ocrotiti de acesti
îngeri.
Planul îngeresc: Cerul
formator
Functia îngerilor: Ne
învatã cum sã dãruim ajutorul nostru
cu toatã inima celor care meritã.
Misiunea lor pe Pãmânt:
Ne ajutã sã întelegem semnificatia
majorã a actului de a dãrui si a primi, sã
putem aprecia cu discernãmânt
însemnãtatea spiritualã a ajutorului dat si
primit.
Acesti îngeri pãzitori
oferã protectie tuturor celor care fac bine
oricãrei fiinte, binecuvântându-i pe toti
cei care au inima deschisã si care sunt oricând
pregãtiti sã facã tot ce le stã
în putintã pentru ca viata pe aceastã
planetã sã fie rodnicã si fericitã.
Tuturor celor care cred cu toatã fiinta lor cã
este foarte important sã-i ajuti pe altii, acesti
îngeri le oferã energie, inspiratie, le
faciliteazã accesul la resurse infinite din macrocosmos,
astfel încât ceea ce ei fac sã poatã
fi dus la capãt cât se poate de bine. Multi dintre
noi am avut ocazia sã simtim ajutorul nepretuit al
acestor îngeri si am remarcat cã, atunci
când dorim din toatã inima sã ne
ajutãm semenii si sã facem ceva pentru ceilalti,
suntem mult mai intens sustinuti, iar calea ne este
netezitã mai usor decât atunci când
lucrãm doar pentru noi însine.
Actul dãruirii se poate
manifesta foarte clar în munca celor implicati în
viata politicã si socialã. De asemenea, el
poate fi evident si în cazul minunatelor fiinte care,
având mai multe posibilitãti decât ceilalti,
ajutã dezinteresat pe toti cei care au nevoie. Tot aici
pot fi inclusi vindecãtorii si terapeutii altruisti, ca
si orice altã fiintã umanã care
ajutã oamenii, fãrã sã aibã
vreun interes personal.
Acesti oameni sunt
binecuvântati, deoarece îsi pun viata în
slujba altora. Lumea nu ar fi atât de minunatã
fãrã ajutorul celor care au dãruit din
energia si resursele lor pentru a schimba în bine viata
celorlalti.
Rugãm Îngerii
Pãzitori ai ajutorãrii sã ne sprijine
pentru trezirea si amplificarea resurselor noastre
lãuntrice si pentru obtinerea lucrurilor necesare pentru
a-i putea ajuta pe toti cei care meritã si au nevoie de
aceasta. Pentru ajutorul dãruit în mod
neconditionat, devenim parte activã a lumii în
care trãim si ne intregrãm în armonia
Vietii Universale. Contributia noastrã la Binele general
este directã, adevãratã si
durabilã.
Ne rugãm acestor îngeri
sã-i binecuvânteze pe toti aceia care, în
orice colt din aceastã lume, fac ca viata noastrã
sã fie din ce în ce mai bunã.
Ideea fortã: „Manifest plin de iubire tot ceea ce
este mai bun în mine si, plin de
bunãvointã, mã integrez armonios în
Univers.”
ÎNGERII PÃZITORI AI PRIMEI IUBIRI
Acesti îngeri tin în mânã o pereche de
turturele. Ei ocrotesc prima iubire si ne
binecuvânteazã ca prima noastrã
experientã amoroasã sã fie deosebit de
frumoasã. Cu ajutorul lor putem sã ne
raportãm permanent la starea de
îndrãgostire.
Functia îngerilor: ocrotesc toti
îndrãgostitii
Misiunea lor pe pãmânt:
ne ajutã sã pretuim si sã omagiem
sexualitatea, sã avem inima deschisã mereu,
sã ne bucurãm de minunea iubirii, sã fim
iubiti si sã respectãm sentimentele
frumoase.
Acestia sunt îngerii
pãzitori care vegheazã atunci când ne
îndrãgostim, conferind cuplului nostru frumusete
si drãgãlãsenie. Ei ne ajutã
sã ne simtim siguri în relatia noastrã si
ne dau încrederea cã ne putem exprima deschis
gândurile si sentimentele. De asemenea, ne
încurajeazã sã ne îndreptãm
spre fiintele care ne pretuiesc si care pot vedea lumina si
frumusetea din noi. Sã rugãm acesti îngeri
sã ne sustinã atunci când
întâlnim pe cineva cu care am vrea sã
începem o relatie de dragoste. Ei ne ajutã
sã ne revãrsãm iubirea spre persoana care
ne iubeste. Ne inspirã sã gãsim
modalitatea prin care putem sã determinãm
persoana iubitã sã se deschidã fatã
de noi si sã îsi exprime sentimentele chiar
dacã este emotivã si rezervatã. Acesti
îngeri ne conduc spre fiinta care ne iubeste asa cum
suntem si fatã de care ne putem
împãrtãsi fãrã retinere orice
trãire. Sã ne rugãm la Îngerii
Pãzitori ai Primei Iubiri atunci când
începem o nouã relatie si avem nevoie de ajutor si
încredere pentru ca totul sã fie asa cum dorim. De
asemenea, putem sã ne rugãm la acesti
îngeri si atunci când relatia actualã a
devenit anostã sau s-a „împotmolit” si
are nevoie de un nou impuls pentru a reînvia. Acestia
sunt îngerii care ne îmbogãtesc sufletul cu
iubire si ne ajutã sã transfigurãm
sexualitatea si sã încãrcãm actul
erotic cu dragoste divinã, detasatã,
înãltãtoare.
Sã îi rugãm
sã ocroteascã cele mai intime relatii ale noastre
si sã ne îndepãrteze de fortele negative
care ne-ar putea influenta si conduce la despãrtiri. Ne
rugãm sã ne vegheze si sã ne
conducã cãtre prieteniile favorabile,
aducãtoare de o fericire profundã si
eternã.
ÎNGERII PÃZITORI AI ÎNCREDERII
Îngerii pãzitori ai încrederii sunt
reprezentati purtând pe brate o etolã. Aceasta
simbolizeazã faptul cã, desi ochii ne sunt
legati, în sensul cã nu avem o viziune de ansamblu
asupra lucrurilor care ni se petrec, trebuie sã avem
întotdeauna încredere în Dumnezeu.
Îngerii Pãzitori ai Încrederii ne ocrotesc
si ne inspirã în permanentã si, în
orice situatie de viatã, atunci când îi
apelãm, ne oferã, dacã meritãm,
ajutorul lor, plini de iubire.
Planul îngeresc: Cerul creatiei
Functia îngerilor: ne deschid
inima si mintea pentru a avea încredere în tot ceea
ce este bun în viatã
Misiunea pentru pãmânt:
ne ajutã sã trezim si sã ne
amplificãm încrederea în noi însine,
în ceilalti si, mai presus de toate, în
Dumnezeu.
Acesti îngeri ne deschid inima si mintea pentru a putea
primi cu adevãrat tot ceea ce viata ne
oferã.
Starea de încredere
determinã si influenteazã cursul vietii. A fi
încrezãtor înseamnã a avea constant o
atitudine optimistã si a depãsi astfel, cu
usurintã, obstacolele generatoare de suferintã.
Încrederea ne conferã curajul de a realiza acele
actiuni benefice de care nu ne credeam capabili si, de
asemenea, curajul de a ne ridica si de a merge mai departe
atunci când ne simtim amenintati de
greutãti.
Acesti îngeri pãzitori ne
ajutã sã apreciem si sã avem
încredere în propriile noastre sentimente.
Urmând vocea interioarã a inimii,
amplificãm cu usurintã în fiinta
noastrã starea de încredere, atât de
necesarã unei vieti armonioase si fericite. Când
învãtãm sã ne deschidem fiinta si
sã avem încredere în tot ceea ce viata ne
oferã, relatiile cu cei din jurul nostru vor fi din ce
în ce mai profunde, calde si afectuoase.
Starea de încredere se
reflectã în toate deciziile noastre. Dacã
aceastã încredere lipseste, vom alege
întotdeauna calea neutrã si care nu implicã
nici un risc, doar din teama de a nu fi rãniti sau de a
nu gresi. Însã atunci când avem
deplinã încredere în sentimentele noastre si
ne lãsãm ghidati de vocea interioarã a
inimii, care ne spune ce este bine si ce nu, putem sã
alegem si sã urmãm, cu adevãrat, un mod de
viatã armonios si minunat.
Îi rugãm pe îngerii
Pãzitori ai Încrederii sã ne ajute
sã avem încredere în noi însine,
în semenii nostri si în primul rând în
Dumnezeu. Îi rugãm, de asemenea, sã ne
ajute sã ne exprimãm liber si armonios
sentimentele fatã de ceilalti oameni.
IDEEA FORTÃ – Am deplinã încredere
în Iubirea si în Binele divin, care mã
ocrotesc, mã inspirã si mã ghideazã
în permanentã.
ARHANGHELUL MICHAEL (MIHAIL)
Numele sãu înseamnã, în traducere
româneascã, Cel care este asemenea lui DUMNEZEU.
Atât în unele texte biblice cât si în
cele care le sunt posterioare lor, Arhanghelul Mihail este
considerat a fi cel mai important dintre toti Arhanghelii.
Acest aspect este mentionat atât în traditia
crestinã cât si în cea ebraicã si
islamicã. Fiind un protector divin prin
excelentã, Arhanghelul Mihail este apelat adeseori de
Bisericã si de comunitatea crestinã ca sã
apere de rãu. Nu este deloc întâmplator
cã în Apocalipsa lui Ioan, Arhanghelul Mihail
împreunã cu îngerii sãi, sunt
descrisi ca fiind în luptã cu balaurul (forta
satanicã) si cu demonii (îngerii decãzuti)
care sunt subordonati acestuia, iar deznodãmântul
acestei lupte este cã acest balaur al abisurilor
infernale a fost azvârlit sub pãmânt
împreunã cu îngerii întunericului
(demonii) care-l slujeau. Tocmai din aceastã
cauzã, Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai
adesea în iconografia crestinã luptându-se
si biruind un balaur. El este atunci înarmat cu o lance
sau cu o sabie, amândouã fiind în realitate
simboluri ale discernãmântului spiritual care
învinge pânã la urmã orice
rãu. Testamentul lui Avraam, lucrare care dateazã
din secolul al II-lea D.C. îl prezintã pe
Arhanghelul Mihail ca fiind atât de apropiat de DUMNEZEU
încât, prin interventia sa în fata lui
DUMNEZEU, el poate chiar sã salveze sufletele din
infernuri ri sã le ghideze cãtre ceruri (sferele
tainice superioare ale manifestarii). Întocmai ca si zeul
egiptean ANUBIS care patrona toate riturile funerare precum si
procedeele de proiectie consientã în lumile
astrale, Arhanghelul Mihail este de asemenea
însãrcinat cu cântãrirea faptelor
bune si a faptelor rele ale sufletului care tocmai a
pãrãsit definitiv corpul fizic. HERMES, care este
judecãtorul traditional al sufletelor celor defuncti,
în traditia greacã (el fiind în
aceastã directie identic cu zeul MERCUR din traditia
romanã) este adesea identificat cu ANUBIS iar serpii
care sunt încolãciti pe caduceul sãu
traditional îl fac sã prezinte unele
asemãnãri cu Arhanghelul Mihail si cu balaurul pe
care el îl învinge. De altfel, este demn de retinut
cã în ezoterismul yoghin si tantric,
înfrângerea balaurului reprezintã în
realitate atingerea fazei de control perfect asupra
potentialului creator (sexual). Dealtfel, nu este deloc
întâmplãtor cã balaurul care e
învins de Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai
adesea având aripi, iar acesta (balaurul cu aripi) este
un binecunoscut simbol alchimic si tantric, care
semnificã un control perfect, atât asupra
tentatiilor, cât si asupra fortelor inferioare, ce sunt
imediat sublimate (aceasta este semnificatia ascunsã a
aripilor) în aspecte angelice si dumnezeiesti; în
felul acesta, natura inferioarã a sarpelui este
sublimatã si transformatã în natura
superioarã a pãsãrii (porumbelul sau
vulturul). Arhanghelul Mihail (lat. Sanctus Michael Angelus;
fr. Monseigneur Saint Michel; it. San Michele, Sammichele) este
cel pe care Dumnezeu l-a însarcinat sã-i alunge
din rai pe Satana si pe ceilalti îngeri
rãzvratiti. Sarcina lui acum este dublã: cea de
sfânt protector al Bisericii pe Pâmânt si de
Stapân al sufletelor mortilor. El
hotãrãste, în functie de meritele lor, ca
cei buni sã meargã la Dumnezeu, iar cei
rãi si ticãlosi, în iad. Se crede cã
Arhanghelul Mihail i-a aparut la Hagar (Geneza XXI.17) lui
Abraham pentru a-i interzice sacrificarea lui Isaac (Geneza
XXII.11); tot el este acela care i-a adus pe ciumati în
Egipt, i-a condus pe israeliti în timpul
cãlãtoriei lor, s-a luptat cu Satana pentru
trupul lui Moise (Iudei 5), a înlocuit blestemele din
gura lui Balaam cu binecuvântari (Num. XXII, 35), a fost
cu Joshua la Jericho (Josh. V.13), i-a apãrut lui Gideon
(Jud. VI.11), a adus molima în Israel (2 Sam. XXIV.16), a
distrus armata asirianã (2 Cron. XXXII.21), i-a eliberat
pe cei trei evrei credinciosi din cuptorul fierbinte (Daniel
III, 25) si l-a trimis pe Habakkuk sã-l
hrãnescã pe Daniel în adapostul leului
(Clopotul si dragonul, 32). Tot învãtãtura
Bisericii ne aratã cã Sfântul Arhanghel
Mihail este cel care l-a scos pe Sfîntul Apostol Petru
din închisoare si l-a pedepsit pe Irod (care primise cu
încântare lauda exageratã a poporului, ce
îi spunea ca ar fi vorbit cu glas de înger).
Descris uneori ca detinând cheile Cerului (Paradisului),
Arhanghelul Mihail, este numit Printul Luminii, într-unul
dintre manuscrisele de la Marea Moartã, intitulat Lupta
Fiilor Luminii împotriva Fiilor întunericului, si
el este conducãtorul îngerilor de luminã
în lupta împotriva demonilor (îngerilor
întunericului), acestia din urma fiind condusi de demonul
Belial, identificat de regulã cu Satana (care este
denumit si Prinþul Întunericului). În
traditia islamicã, Arhanghelul Mihail (numit Mikail),
este înfãtisat având aripi verzi, din topaz,
si fiind acoperit din cap pânã în picioare
cu fire de pãr aurii, fiecare fir având un milion
de fatete (fete), iar fiecare dintre aceste fete
implorând într-o limbã diferitã
iertarea divinã pentru faptele rele ale celor
credinciosi. Ghid divin al sufletelor umane, pe care le conduce
catre lumina eternã, Arhanghelul Mihail este prin
excelentã eroul luptator al lui Dumnezeu. Prin urmare,
ajutorul sãu neconditionat este primit instantaneu de
toti cei care luptã plini de eroism si cu curaj
împotriva rãului (atât cel exterior,
cât si cel interior, din fiinta lor). Modalitatea
optimã de a-i atrage spontan sprijinul si ghidarea este
calea luptãtorului curajos sau a eroului spiritual,
VIRA. Reciproca este, deasemenea adevaratã, în
sensul cã apelarea constantã si plinã de
dãruire a Arhanghelului Mihail dezvoltã
extraordinar de mult în cel sau în cea care
îl invoca astfel, starea de erou spiritual (VIRA).
În decursul istoriei crestine, Arhanghelul Mihail s-a
manifestat de multe ori, salvând diferite comunitati
crestine de o serie întreagã de pericole. În
sec. al Vl-lea, când s-a declansat în Roma o
molimã înspãimântatoare,
Sfântul Grigore i-a sfatuit pe locuitori sa realizeze o
procesiune care sã strabatã strãzile
orasului, intonând cântece religioase,
cântece care de atunci s-au numit Marile Litanii. Aceste
procesiuni s-au desfãsurat timp de trei zile, si
în ultima zi, când au ajuns în fata
mormântului lui Hadrian, Grigore l-a vazut pe Arhanghelul
Mihail plutind în aer deasupra orasului; Arhanghelul a
coborât apoi pe vârful Mausoleului si si-a scos
sabia din teacã; sabia era, se spune, stropitã cu
sânge. Dupã aceasta, ciuma a încetat, iar
mormântul lui Hadrian a fost numit din acea zi "Castelul
Sfântului Înger"; o capela purtând numele de
"Ecclesia Sancti Angeli usque al Coelos" i-a fost
consacratã Arhanghelului Mihail. Se mai spune cã
tot Arhanghelul Mihail ar fi apãrut pentru a cere
construirea a douã biserici. Prima a fost
ridicatã pe coasta de est a Italiei si a fost
denumitã Biserica Muntele Galgano. Legenda povesteste
cã în sec. al V-lea locuia în Siponte un om
numit Galgano, care avea multe turme; acestea erau duse la
pasune pe munte. La un moment dat, un taur s-a
rãtãcit, iar Galgano a plecat
împreunã cu cativa slujitori sã-l caute;
când l-au vãzut, taurul se afla pe vârful
muntelui, lânga intrarea unei pesteri. Galgano s-a
înfuriat pe taur atât de tare, încât a
ordonat unui slujitor sã-l omoare; dar sãgeata
s-a întors în pieptul slujitorului care a tras-o si
l-a omorât imediat. Galgano, tulburat de
aceastã întâmplare, a cerut sfatul
preotului. Preotul a postit si s-a rugat timp de trei zile,
dupã care Arhanghelul Mihail i-a apãrut si i-a
spus cã locul în care taurul se afla pe
vârful muntelui, era un loc sacru si nu putea sã
permitã ca acel loc sa fie stropit cu sânge;
Arhanghelul a cerut ca acolo sã fie ridicatã o
bisericã care sã îi fie consacratã
lui. În pesterã a fost descoperit un
pârâu ce cobora de pe stâncã, cu o
apã miraculoasã care vindeca tot felul de boli;
imediat au fost ridicate trei altare, iar unul dintre ele a
fost acoperit cu o tesãturã purpurie,
brodatã cu fir de aur. Faima acestei viziuni s-a
rãspândit în toatã Europa, iar
biserica ce a fost ridicatã acolo a devenit un loc
sfânt de pelerinaj. În timpul domniei lui Hidelbert
II, Arhanghelul Mihail i-a aparut Sfântului Aubert,
Episcop de Avranches, în Normandia. Aici se afla o
stâncã ce era înconjuratã de
apã pe perioada fluxului, si de aceea era
consideratã ca o fortareatã inaccesibilã.
Episcopului i s-a spus cã un taur va fi gãsit
ascuns acolo, iar biserica trebuie construitã astfel
încât sã acopere tot pamântul pe care
taurul l-a cãlcat în picioare; tot acolo se afla
si un pârâu cu apã extrem de purã.
Sfântul Aubert a crezut cã este vorba doar despre
un vis, dar viziunea s-a repetat din nou si din nou, iar a
treia oarã, Arhanghelul Mihail si-a apãsat
degetul mare pe capul episcopului si i-a lãsat aici un
semn care nu a mai dispãrut niciodatã.
Dupã aceasta, a fost construitã o
bisericutã care a fost înlocuitã mai
târziu cu o mânastire magnificã,
începutã de catre Richard, Ducele de Nomandia si
terminatã de catre Wilhelm Cuceritorul. Muntele Sf.
Mihail (SaintMichel) a devenit unul dintre cele mai celebre
locuri de pelerinaj, având o legendã atât de
originalã, dar care totusi pare a fost doar o
variantã mai sãracã aceleia a Muntelui
Galgano. Din acest moment, Arhanghelul Mihal a început sa
fie foarte venerat în Franta. El a fost ales ca
sfânt protector al întregii tãri si al
ordinului pe care Sf. Louis l-a instituit în onoarea sa.
Un vechi scriitor francez îl numeste Îngerul
bunelor sfaturi si spune despre el: Marea sarcinã a
Arhanghelului Mihail este aceea de a face revelatii oamenilor,
dându-le sfaturi sfinte pline de înþelepciune
si în mod special sfaturi referitoare la hrana
bunã pe care tatãl si mama trebuie sã o
dea copiilor lor. Arhanghelul Mihail este întotdeauna
reprezentat tânãr si frumos. Ca protector al
Bisericii Militante, el este Sfântul Înaripat,
fãrã nici un alt atribut (însemn)
decât scutul si lancea. Ca învingãtor al lui
Satana, el este reprezentat în armurã,
tinând un picior peste cel Rãu, care este
înfãtisat ca o fiintã doar pe jumatate om
sau ca un dragon. Îngerul este pe cale sã-l
punã în lanturi pe Cel Rãu sau sã-l
strâpungã cu lancea. Dar modul în care este
tratat acest subiect variazã în foarte multe
moduri, cum de altfel se poate recunoaste foarte usor. Ca
Stãpân (Domn) al sufletelor, Arhanghelul Mihail
este neînarmat, el tine o balantã, si pe fiecare
platan se aflã câte un mic trup gol (nud),
reprezentând sufletele; cei acceptati au, de obicei,
mâinile împreunate într-un gest de
recunostintã, în timp ce cei respinsi
exprimã groaza în privire si atitudine. În
mod frecvent este reprezentat si un demon care prinde cu
ghearele sau cu un cârlig plutonian platanul care
coboarã în aceste reprezentari, Arhanghelul Mihail
apare doar rareori fãrã aripi. Atunci când
în picturi apare si Fecioara Maria cu Pruncul,
Arhanghelul Mihail îi prezintã balanta lui Iisus,
care pare sã spunã bun venit sufletelor fericite.
Oricum, cu sau fãrã balantã, Arhanghelul
Mihail este întotdeauna stãpânul sufletelor
în picturile care reprezintã moartea, venerarea
sau glorificarea (slãvirea) Fecioarei Maria, deoarece
traditia aratã ca el i-a primit sufletul si a avut grija
de el pânã când s-a ridicat la Fiul ei. Cei
doi Arhangheli, Mihail si Gabriel, sunt pictati pe usile
laterale ale iconostasului (peretele pictat care desparte
altarul de restul bisericii), pãzind intrarea în
locul unde se sãvârseste, la fiecare Liturghie,
Sfânta Jertfã. Datoritã tuturor acestor
dovezi ale sprijinului si protectiei permanente din partea sa
asupra întregii umanitãti, Arhanghelul Mihail este
cel mai popular si mai apelat înger din traditia
crestinã.
Arhanghelul Mihail - Arhanghelul Razei Albastre de Protectie,
Perfectiune si Vointa Divina
Mihail, Arhanghelul Primei Raze de Protectie, Perfectiune si
Vointa Divinã, este cunoscut si ca Printul
Arhanghelilor, Îngerul Eliberator,
Apãrãtorul Credintei Fiilor si Fiicelor lui
Dumnezeu, Pãzitorul Celor Douãsprezece Triburi
ale lui Israel, Protectorul Relatiei Maestru-Discipol. În
ierarhia cereascã, el are rolul celui care conduce
ostirile de lumina împotriva rebelilor. Despre
Arhanghelul Mihail si actiunile sau misiunea sa apar multe
referiri în Biblie, atît referitoare la cele din
trecut, cît si la misiunea sa din evenimentele descrise
în Apocalipsã. Lui i s-a dat rolul de a aduce
prima din cele 7 plãgi care sunt descrise ca
"mînia lui Dumnezeu", de fapt karma negativã
acumulatã de omenire, si care astfel se poate manifesta
pentru a-i elibera pe cei care au generat-o, în
mãsura în care sunt pregãtiti pentru asta.
Mesajele receptionate prin channeling, meditatii sau de
cãtre mediumi în ultimele zeci de ani
dezvãluie cã Pamîntul a fost scos din
carantinã, si cã Arhanghelul Mihail conduce
actiunea de eliminare, din corpurile subtile ale oamenilor, a
semintei de rebeliune plantate de cãtre asa-numitii
îngeri cãzuti. Pentru aceasta, fiecare om trebuie
sã cearã, în sufletul sãu,
aceastã purificare, pe calea care îi este proprie,
pentru ca sã poatã trece la o nouã
constiintã.
ARHANGHELUL GABRIEL (GAVRIL)
Numele Gabriel semnificã în limba ebraicã
Dumnezeu este puterea mea (lat. Sanctus Gabriel; it. San
Gabriello, San Gabriele, LAngelo Annuriziatore; Li. St
Gabriel)
Arhangheul Gabriel (Gavril) este,
alãturi de Arhanghelul Mihail, unul dintre cei mai
importanti îngeri de luminã cunoscuti în mod
explicit în cadrul traditiei iudeo-crestine si acelei
islamice. Este cel de-al doilea în rang printre
Arhanghelii care se aflã înaintea lui Dumnezeu. El
este Îngerul Bunei Vestiri, al reînvierii, al
compasiunii, al pedepsei divine, al mortii si al revelatiei
divine si este considerat a fi guvernatorul divin al
Paradisului (Raiului).
Profetul Mahomed afirma cã Arhanghelul Gabriel (Jibrail,
în arabã), cel cu 140 de perechi de aripi, i-a
dictat Coranul vers cu vers, si de aceea el îl considera
îngerul sãu protector si inspirator.
În traditia islamicã,
Gabriel (Jibrail) este considerat a fi spiritul divin al
adevãrului. În traditia ebraicã se
aratã cã Gabriel este îngerul pedepsei
divine bine meritate, care s-a abãtut asupra oraselor
decãzute - Sodoma si Gomora.
Numele sãu este mentionat de
patru ori în Biblie (de douã ori în Daniel
VIII.16 si IX.21; de douã ori în Luca I.19, 26),
si de fiecare datã apare ca un mesager care aduce vesti
importante. Mai întâi, el l-a anuntat pe Daniel
despre întoarcerea evreilor din captivitate, si apoi i-a
revelat printr-o viziune spiritualã viitorul natiunilor.
Apoi tot el i-a spus lui Zaharia (care avea o
vârstã înaintatã) cã sotia lui
îi va naste un copil, si în cele din urmã
i-a spus Fecioarei Maria cã ea este cea aleasã si
cea mai binecuvântatã dintre femei. Aceste patru
manifestãri binecunoscute ale Arhanghelului Gabriel
îi conferã o importanþã aparte si
aratã cã el poate ghida si sustine orice actiune
beneficã atunci când este invocat. În plus,
fatã de cele arãtate mai sus, se crede cã
tot el ar fi profetit nasterea lui Samson si a Fecioarei Maria.
Este totodatã venerat ca fiind îngerul care
vegheazã în mod constant asupra nasterii
copiilor.
Multi dintre sfintii Pãrinti
spun cã Arhanghelul Gabriel a fost si cel care a
rãsturnat piatra de la intrarea mormântului lui
Hristos, la înviere si le-a vorbit femeilor mironosite.
Acestea, intrând în mormânt, au vãzut
un tânãr sezând în partea
dreaptã, îmbrãcat în vesmânt
alb si s-au înspãimântat iar el le--a spus:
Nu vã înspãimântati! Cãutati
pe Iisus Nazarineanul Cel rãstignit? A Înviat!
(Marcu 16, 5-6)
Evreii îl considerã
Conducãtorul îngerilor pãzitori si
pãstrãtorul comorilor ceresti. Tot el a anuntat
si nasterea lui Ioan Botezãtorul. Deasemenea, în
mod traditional, se considerã cã Arhanghelul
Gabriel a fost îngerul care i-a apãrut lui Iisus
în grãdina Ghetsimani, pentru a-L sprijini
în teribilul moment al cunoasterii cu anticipatie - de
cãtre Iisus - a Calvarului ce urma sã se
producã.
Pe de altã parte, o
legendã islamicã, mentionatã în
Coran (20.88), relateazã cã atunci când
praful de pe urmele copitelor calului [vehiculul subtil al
Arhanghelului Gabriel a fost aruncat în gura Vitelului de
Aur [idol al bogãtiei, simbol al bunurilor materiale
care se substituie celor spirituale si al tentatiei mereu
crescânde a fiintelor ignorante sau perverse, de a se
orienta exclusiv cãtre aspectele materiale
(bogãtie, plãceri inferioare, senzualitate
necontrolatã, putere socialã etc)], acesta si-a
pierdut pentru un anumit timp puterea sa de fascinatie
perversã. Acest aspect ilustreazã alegoric
ajutorul divin extraordinar pe care Arhanghelul Gabriel
îl poate oferi oricând celor care îl
apeleazã sincer si intens, pentru a se detasa rapid de
tentatiile planurilor inferioare si pentru a amplifica în
fiinta lor starea de puritate si de aspiratie cãtre
Dumnezeu.
Într-un alt pasaj din Coran,
Gabriel (Jibrail) este descris (simbolic) ca având
în total 1600 de aripi, pãrul fiindu-i de culoarea
sofranului (galben auriu) - simbol al strãlucirii
extraordinare si sublime a aurei sale de luminã –
chiar fiecare fir de pãr având o strãlucire
comparabilã cu cea a Lunii si astrelor. Între
ochii sãi - se spune în continuare –
rãsare însusi Soarele; observãm aici un
simbol foarte evident al deschiderii (activãrii) sale
deosebite la nivelul celui de al treilea ochi, Ajna
Chakra.
În plus, atunci când el
si-a manifestat mãretia sa dumnezeiascã, pentru a
revela învãtãtura spiritualã
cuprinsã tainic în Coran, aripile sale verzi ca
smaraldul strãlucitor au acoperit întregul
orizont, de la rãsãrit si pânã la
apus, din ele cãzând pe pãmânt, sub
forma a milioane de stropi de luminã, tot atâtia
îngeri care îl slãvesc necontenit pe
Dumnezeu.
Datoritã asocierii sale
traditionale, în crestinism, cu nasterile, Arhanghelul
Gabriel este considerat drept sfântul patron (protector
divin) al nasterilor (de altfel, mai ales în Occident,
alãturi de numele Michael, numele de Gabriel este
(în formele adaptate fiecãrei limbi europene) cel
mai rãspândit, mai mult decât atât,
datoritã rolului sãu atât de important -
dupã cum am arãtat – de vestitor (mesager
divin), Arhanghelul Gabriel a fost declarat în anul 1926,
de cãtre Papa Benedict al XV-lea, drept patron
(protector divin) al postelor, telefoanelor si posturilor
telegrafice, si, prin extensie, el este asociat astãzi
cu televiziunea, radioul si alte forme moderne de
telecomunicatie.
În conformitate cu
mãrturiile de epocã, Arhanghelul Gabriel a fost
si cel care a inspirat-o pe Ioana D’Arc sã
vinã cu întãriri în ajutorul regelui
Frantei.
În literaturã si
artã, Sfântul Arhanghel Gabriel este traditional
descris ca un Înger de luminã purã, a
cãrui frumusete este o minunatã oglindire a
Frumusetii Divine. El poartã în mânã,
de regulã, în reprezentãrile iconografice,
un crin (simbol al puritãtii, inocentei si stãrii
virginale, dar si al iubirii divine, triumfãtoare
datoritã abandonãrii fiintei în harul si
splendoarea iubirii Divine).
Maniera în care Arhanghelul Gabriel a fost reprezentat
pictural diferã însã, de-a lungul timpului,
în functie de modificãrile dictate de cãtre
Biserica de la Roma în reprezentãrile cele mai
vechi ale Arhanghelului Gabriel si ale Fecioarei Maria.
Fecioara Maria este înfãtisatã în
genunchi, plinã de umilintã si veneratie în
fata Arhanghelului Mihail, considerându-l în mod
evident o fiintã superioarã. Dupã secolul
al XII-lea însã, Fecioara Maria este cea
slãvitã si preamãritã. De acum ea
va apãrea ca Regina angelorum (Regina îngerilor),
si datoritã acestui fapt, Gabriel aparea deseori
ilustrat stând în genunchi în fata ei.
Atributele (simbolurile) Arhanghelului Gabriel sunt: crinul, un
pergament cu inscriptia Ave Maria, Gratia Plena, un sceptru si
uneori o ramurã de mãslin, simbol al pãcii
pe pãmânt pe care el o anuntã.
În cadrul traditiei crestine,
Arhanghelul Gabriel mai este uneori considerat si ca
Îngerul Pãzitor al aspectului uman al lui lisus
Cristos.
ARHANGHELUL METATRON
ARHANGHELUL METATRON este considerat drept cel mai
pãmântesc dintre arhangheli, deoarece el a fost
mai întâi un om întelept si virtuos pe care,
apoi, Dumnezeu l-a luat în Cer. Sufletul sãu a
fost toatã viata plin de credintã, de iubire
pentru oameni si a fost foarte atent la întelesurile
faptelor, nutrind convingerea cã numai acela care
învatã permanent din ceea ce petrece în el
si în afara lui este capabil sã-si ajute cu
adevãrat semenii. Astfel, el a urmat de la sine calea
întelepciunii si a bunãtãtii inimii.
Misiunea lui cereascã: El
consemneazã în Cartea Vietii toate faptele
noastre, ca nimic din experienta umanã sã nu se
iroseascã, ci ca marii îndrumãtori de
oameni sã aibã unde sã caute
învãtãturile care ne salveazã
în timpuri tulburi.
Misiunea lui pe pãmânt:
Ne ajutã sã avem mãsura corectã
în tot ceea ce facem, apãrând ca martor al
actiunilor noastre. Gratie lui, noi constientizãm
puterea noastrã de a iubi si sensul existentei
noastre.
În timpul vietii sale
pãmântesti, ca fiintã umanã,
Metatron a fost cunoscut sub numele de Henoch si a fost al
saptelea patriarh dupã Adam. Povestirile ni-l redau ca
„plimbându-se cu Dumnezeu”, dupã
moartea sa fiind primit în Cer printre Arhangheli. El a
fost atât de bun, atât de blând, atât
de înþelegãtor si de
îngãduitor, încât a întruchipat,
la vremea sa, virtuti divine, care au atras asupra sa harul
Tatãlui. Mai mult chiar, el a stiut sã asculte
glasul inimii si a trãit smerit si abandonat total
Vointei Supreme, asemenea tuturor marilor Iluminati.
Scrierile iudaice presupun cã
el ar fi fost Schechina, îngerul care conduce copiii
rãtãciti prin pãdure, si cã tot el
a fost cel care l-a oprit pe Abraham din
sãvârsirea jertfei, atunci când Dumnezeu i-a
cerut sã i-L ofere pe fiul sãu, Isaak.
Metatron este întâlnit sub
diferite ipostaze: arhivar a lui Dumnezeu, înger al
legãturilor si Rege al îngerilor. El sustine
totodatã viata oamenilor, fiind o punte între
Dumnezeu si om. Este foarte bine sã-i cerem sfatul
pentru fiecare actiune pe care o avem de fãcut, mai ales
atunci când stim cã ne lipseste simtul
mãsurii sau cã, fiind implicati emotional
într-o chestiune, nu detinem mãsura corectã
a ratiunii ori a actiunii noastre. Vom putea astfel sã
obtinem echilibrul si discernãmântul necesar
în orice întreprindem. Rezultatul va fi claritatea
a ceea ce realizãm, iar aceastã
întelepciune ne va conferi o mare sigurantã,
atât de necesarã atunci când vrem sã
ne angrenãm cu succes în oricare dintre planuri
(material, afectiv, spiritual etc.)
Tot Metatron ne conduce cãtre
starea de armonie în iubire, pentru ca noi sã
ducem o viatã solarã,
sãnãtoasã, echilibratã si
calmã. El este, astfel, martorul faptelor noastre bune
si al tuturor acelor acte ale vietii si ale iubirii pe care
nimeni în afara lui nu ni le cunoaste.
Îl vom ruga pe Arhanghelul
Metatron sã ne conducã si sã ne
sustinã în orice moment al vietii, ca sã
avem întotdeauna mãsura corectã a faptelor
si a sentimentelor noastre. Tot astfel, îl putem ruga,
în timpul meditatiilor, sã ne indice când
„destul e destul”, dar si când trebuie
sã mai facem ceva pentru noi însine sau pentru
ceilalti.
LEGEA CORECTITUDINII
A recunoaste, a accepta si
a exprima realitatea noastra interioara in mod autentic, acest
lucru sta la baza corectitudinii; numai atunci cand suntem
cinstiti cu noi insine putem sa vorbim sau sa ne purtam corect
cu oricine altcineva. Cu sensul de integritate, corectitudinea
semnifica actul de a actiona aliniat la legile superioare, in
ciuda impulsurilor negativ-distructive de a actiona
altfel.
Traieste dupa cea mai inalta lumina a ta, si mai multa lumina
iti va fi data.
Pelerinul Pacii.
In
contextul dat de scopul vietii noastre, pe masura ce exploram
imaginea de ansamblu si semnificatia vietii noastre, incepem sa
observam cum Legea Corectitudinii ne indica legi mai inalte si
consecinte pe plan intern care sunt instantanee si inevitabile.
Acest lucru include, desi nu se focalizeaza pe coduri externe
de comportament.
Legea corectitudinii se centreaza pe
corectitudinea pe care o avem fata de noi insine, integritatea
noastra in planul nostru intim. Aceasta lege este folositoare
pentru fiecare, in special pentru aceia dintre noi care tindem
sa ne inselam pe noi insine cu rationalizari, cei care avem
probleme cu exprimarea sau actiunea corecta. Vazand adevarul si
consecintele inevitabile ale acestei legi putem face ca viata
noastra sa ia o alta directie.
Aceasta lege ne vorbeste despre o
drama mai mare la care participam, o drama in care putem minti
pe oricine in afara de noi insine. Daca permitem vreodata unor
impulsuri cum ar fi invidia, lacomia sau manipularea sa
determine actiunile noastre sau sa ne influenteze exprimarea,
consecintele unor asemenea actiuni vor fi deja integrate in
mecanica universului si in propriul nostru psihic.
Cei dintre noi care lucreaza cu
probleme de integritate pe calea vietii s-ar putea sa aiba
tendinta sa ignore uneori sau sa caute sa influenteze legile
inalte in sensul de a nu trai asa cum este lumina noastra
interioara. Uneori putem sa fim ca un copil care ia pe furis o
bomboana si o baga in buzunar, gandind si sperand ca nu-l vede
nimeni, cand de fapt mama lui il vede din alta parte a
incaperii.
Nu este nevoie sa fim pedepsiti pentru
ca am incalcat o lege spirituala sau o lege mai inalta; actul
in sine este "pedeapsa" cea mai mare, pentru ca el pune in
functiune forte subtile de ale caror consecinte naturale nu vom
putea scapa asa cum nu putem scapa de legea gravitatiei.
Cei care alunecam spre nivele de integritate mai scazuta
deseori nu ne dam seama ca facem acest lucru.
Trebuie sa ne mintim intai pe noi
insine inainte de a minti pe altul. Atunci cand vorbim "cu
limba despicata" sau cand motivele noastre sunt de-a valma, nu
suntem inca integrati
Ce trebuie sa facem este sa obtinem integrarea in asa fel incat
sa ne exprimam cu integritate; nu putem sa avem o parte din noi
care sa spuna un lucru si alta parte care sa spuna altceva.
Primul pas in corectitudine este cel care reconciliaza
conflictele dintre aceste parti din noi insine astfel incat sa
putem exprima ceea ce gandim, si sa gandim ceea ce rostim (a se
vedea exercitiul de la Legea Responsabilitatii).
Atunci cand aspectele noastre
lucreaza impreuna si cand incetam din a ne minti pe noi insine
si a insela pe altii, atunci cand cunoastem in profunzimea
noastra ca am actionat cu integritate in ciuda faptului ca am
simtit poate impulsul de a actiona in alt fel, atunci simtim
cum se deschid in noi portale catre o energie si o inspiratie
mai inalta.
Cand insa vorbim sau actionam cu
falsitate, aceste porti ni se inchid; nu este o pedeapsa, e pur
si simplu mecanismul cu care lucreaza psihicul nostru. Zicala
"cel care inseala nu prospera" trebuie privita in perspectiva,
pentru ca insusi psihicul celor care inseala nu le va permite
acestora sa aiba pace sufleteasca, oricat de mari ar parea ca
sunt avantajele materiale si externe obtinute de ei.
Auto-sabotajul cu toate urmarile lui este incorporat in fiecare
act necinstit, chiar si atunci cand ne inselam pe noi
insine.
Unii dintre noi isi imagineaza ca pot
sa faca ani de zile mici scheme si manevrari si fraude numai
pentru ca au reusit sa-si justifice sau sa-si rationalizeze
actiunile, si apoi se intreaba de ce vietile lor nu se
desfasoara asa cum au sperat. Putem sa ne imaginam ca se poate
sa trisam fara sa fim prinsi, dar de fapt suntem prinsi de
fiecare data de chiar noi insine. John Lennon spunea intr-un
cantec: "Instant Karma's gonna get you" (o sa te prinda Karma
iute).
Ca sa folosim un exemplu luat la
extrem, atunci cand citim ziarele si vedem cum vanzatori de
droguri care manipuleaza milioane isi traiesc viata in opulenta
putem sa ne imaginam ca nu-i poate ajunge nici o pedeapsa atat
sunt de puternici, insa nu avem decat sa privim la psihicul lor
ca sa vedem consecintele care au loc in viata lor pe plan
intern, ca si cauza comportamentului lor. Oamenii "rai" nu merg
in iad, ei deja sunt in iad; si de aceea actiunile lor exprima
atata rautate.
Atunci cand suntem necinstiti in orice
fel, cu noi sau cu ceilalti, cu sau fara intentie, mai multe
parti din noi intra in conflict si din cauza aceasta simtirea
Spiritului din noi sau "Inspiratia" ni se estompeaza. Incepem
sa ne simtim izolati, singuri, si atragem catre noi tot felul
de lectii de viata care trebuiesc invatate. Conceptele
moralitatii se pot schimba, dar consecintele sunt
absolute.
Falsitatea are tendinta sa ia diverse
forme, cum ar fi atunci cand ne inselam pe noi insine sau pe
cei din jur, sau cand cautam sa obtinem bani sau putere de
dragul banilor sau a puterii, cu pretul inevitabil al pierderii
respectului fata de noi insine. Unii dintre noi suntem mai
obisnuiti sa scriem reguli decat sa le respectam noi insine;
uitam sau ignoram standardele de corectitudine si integritate
ale culturii in care ne aflam, ajustand regulile ca sa ne
convina numai noua, si intorcand spatele Luminozitatii din noi
insine. De cate ori facem o rotunjire ca sa grabim lucrurile si
de cate ori ne justificam actiunile cu gandirea de tip "scopul
scuza mijloacele" se poate sa nu suportam intotdeauna
consecinte vizibile la exterior, insa creem in interior
turbulente de care nu vom putea scapa, oriunde am merge.
ASTROLOGIE
LEGENDA CERULUI
La
facerea lumii Cerul era aproape de Pământ;
însă omul, cam nesinchisit din fire , nu şi-a
dat seama de această bunătate dumnezeiască,
că nu era puţin lucru pentru un om să aibă
pe Dumnezeu în preajma lui, ca să-i poată cere
sfatul, ca unui bun părinte, ori când avea vreo
nevoie. Nesinchiseala a ajuns aşa de departe, că
într-o zi o femeie a aruncat spre cer o cârpă
murdărită a unui copil, o cârpă care era
cât pe aici să mânjească cerul. Şi
atunci Dumnezeu s-a mâniat foc şi a depărtat
cerul atât de mult, că nu degeaba zicem noi:
„departe cât cerul de
pământ”.
Depărtându-se cerul,
căzând această nouă pacoste pe capul
bietului om, şi tot din cauza femeii, că de aia
femeia „poale lungi şi minte scurtă”,
omul, pentru că nu putea pune mult preţ pe sfatul
femeii, mai ales că „femeia nu-i prea pricepută
decât poate la rele”, şi gândindu-se
că i-ar fi fost foarte de folos poveţele lui
Dumnezeu, de care simţea multă lipsă, a plecat
să se ducă la Dumnezeu, urcându-se
până la El, sus, în Cer.
Ştiind că o să-i fie
drumul lung, că de la pământ la cer e mult,
mult de tot, şi că va avea zăbavă nu
glumă, până s-o întoarce acasă,
plecând, omul şi-a luat cu dânsul: Carul Mare
cu patru boi, Carul Mic, Candela din perete, Crucea de pe
biserică, Fântâna din răscruci, Barda,
Sfredelul, Spiţelnicul, Secera, Coasa, Plugul şi
rariţa, Dulăul de la târlă,
Căţelul din curte, Cloşca cu pui, Scroafa cu
purcei, Ciobanul de la oi, Văcarul de la vaci, Vizitiul de
la cai, Porcarul de la porci şi Hora din sat: căci
vrea să se arate înaintea lui Dumnezeu ca bun
creştin ce era, şi a căutat să-şi ia
şi cele trebuincioase la drum, să aibă de toate;
şi nici să nu fie singur pe drum, să mai
aibă omul cu cine schimba o vorbă, pe atâta
amar de cale, şi să aibă şi pe cine
să-i fie în ajutor la nevoie. Apoi luă şi
grâu şi porumb de semănat, ca intrând
în câmpiile întinse ale cerului, să are
şi să semene, când o fi să i se
isprăvească merindele, şi să aştepte
până s-or coace roadele, ca secerând
grâul şi culegând porumbul, să-şi
facă merinde, să aibă cu ce-şi urma calea
mai departe.
Aşa şi făcu omul
şi a mers şi a tot mers astfel mult timp,
până către mijlocul drumului sub cer. Aici
însă îi ieşi înainte Ucigă-l
Crucea.
- Unde te duci?
- Nu-i treaba ta.
- Pe cine cauţi?
- Cată-ţi de drum şi
cară-te mai iute.
- Eşti un
arţăgos.
- Ba tu eşti un viclean şi
un rău.
Şi cu „tu eşti”,
„ba tu eşti” se luară zdravăn la
ceartă.
Diavolul scoase atunci din traista
lui: Balaurul şi Sarpele năprasnic,
Ursul, Scorpia blestemată, Calul
furios, Căpăţâna de om şi pe toate le
azvârli împrejurul omului, ca să-l
înspăimânte.
Omul însă nu se
înspăimântă, şi fără
să-i piardă cumpătul, că doar românul
nu se sperie cu una cu două, se încăieră
la lupta vitejeşte cu dracul: atât de vitejeşte
că dintr-un fleac de trânteală se făcu sub
cer o vijelie mare, că şi azi durează acolo sus,
şi va dura in veci acea vijelie, pe care noi o numim
vântul turbat, pentru că orice zburătoare
ajunge până la acest vânt, turbează pe
loc şi cade jos moartă; şi orice lighioană
mănâncă din ea, turbează şi ea.
În toiul luptei omului cu
dracul, Căţelul, deşi mic dar vânjos
nevoie mare şi rău de mama focului, se repezi la cal
ca să-l muşte; şi Calul încolţit de
căţel, când mai văzu şi pe
Dulăul de la târlă că vine în urma
Căţelului, îi trecu furiile pe loc şi o
croi la fuga.
Ciobanul de la oi zdrobi capul
Balaurului cu Cobiliţa.
Văcarul puse pe goană pe
Sarpe cu ajutorul Horii şi zvârcolelile fugii
Sarpelui se vad şi azi pe cer; iar Vizitiul îi
zdrobi căpăţâna cu barda.
Scorpia, care îşi
întindea ghearele spre om, vrând să vie
în ajutorul dracului, când văzu că omul
răpune pe drac, înfuriindu-se îi
ţâşni sânge din ochi; şi de
blestemată şi rea ce e, înţepeni cu
ghearele întinse, plesnind fierea în ea de
atâta necaz.
Numai boii de la Carul Mare nu s-au
purtat bine, căci s-au speriat de Urs şi au
cârmit proţapul, boul de la hăis cârmind
spre cea. Dar şi Ursul îngheţă de
frică, când îl văzu pe om cum îl
stâlcise pe dracul, si doar dracul era lângă
Urs; şi vedea bine Ursul că şi lui are să-i
vină rândul acuş – acuş, de aia nici
nu mai crâcni Ursul.
Toate acestea se văd şi azi
pe Cer. În mijlocul acestor chipuri Omul biruitor se vede
falnic şi măreţ; iar Dracul s-a stâlcit,
zgribulindu-se atât de mult, că abia se mai
zăreşte. Şi acolo sus, omul tot regele firii e,
cum l-a hărăzit Dumnezeu să fie pe
pământ, căci chiar şi dracul îi
ştie de frică, şi – l ţine de
stăpân.
Omul mai are mult până
să ajungă la Dumnezeu; însă pentru că
i-a ajutat Dumnezeu să învingă şi pe
diavol, căci omul nu poate face nici o ispravă
fără ajutorul lui Dumnezeu, omul e
încredinţat că Dumnezeu tot nu l- uitat,
deşi şi-a separat cerul de el; şi că
Dumnezeu îl va ajuta pe om, oricând omul se va ruga
la Dumnezeu, cu credinţă şi suflet curat.
În sfârşit, drumul pe
care a mers omul îl cunoaştem bine: Căci se
vede bine în nopţile senine şi fără
Lună. El se numeşte Calea Laptelui, pentru că a
fost albit de laptele vărsat din găleţile
ciobanului: ciobanul, când a avut nevoie de cobiliţa
lui, ca să lovească pe balaur, din pripă a
răsturnat găleţile, trăgând
cobiliţa repede şi laptele s-a vărsat pe drum
şi a curs şi a tot curs,
împrăştiindu-se pe tot drumul.
DESPRE ASTROLOGIE
Traim intr-un ocean de energie cosmica. Peste tot energia
vibreaza intr-un anumit fel.
Baza Astrologiei este studierea
energiilor constelatiilor, fiecare constelatie fiind
inconjurata de energie cosmica.
Asemanarea dinte Om si Univers este
perfecta inca de la nivel structural.
Structura interna a atomului este
exact aceeasi atit la nivel microcosmic (atomi care compun
molecule, care compun tesuturi, care compun organe, care copun
corpul omenesc), cit si macrocosmic (atomi care compun Materia,
care sta la baza Univesului vizibil).
Structura atomului, elecronii care
orbiteaza in jurul nucleului atomic, este exact reproducerea in
miniatura a Sistemului Solar, cu planetele care orbiteaza in
jurul Soarelui, la fel, sistemul nostru solar orbiteaza in
jurul Centrului Galactic, si tot asa, pina la nivel de
Metagalaxie si Univers, apoi Cosmos.
Cum totul este Energie condensata la
diferite niveluri de densitate, cum totul radiaza energie, inca
de la nastere corpul uman se scalda in diferite influiente
energetice. Acestea isi pun amprenta pe fizicul si psihicul
unui om.
Studiul acestor energii si
influientele lor, constituie domeniul Astrologiei. Ea poate da
raspuns la orice intrebare din orice domeniu al vietii
omului.
Un om care se cunoste pe sine, si care
recunoaste cu sinceritate, in primul rind fata de sine insusi,
defectele si calitatile, este un om care se poate perfectiona
mult mai usor decit un om neavizat, care pluteste in voia
sortii.
Instrumentul cunoasterii de sine este
Astrologia. Importanta horoscopului natal este uriasa.
Adevaratul buletin de identitate al unei entitati este
astrograma. De aici omul afla cu ce bagaj karmic vine in acesta
viata, ce predispozitii are in diferite domenii, si ce
potential poate dezvolta pentru propria lui evolutie
spirituala.
Prin studiul unui horoscop karmic,
omul poate sa isi cunoasca greselile facute in alte incarnari,
cu scopul de a nu le repeta.De aceea, a cunoaste scopul aceste
reincarnari este capital.
Horoscopul previzional aduce
informatii despe posibile evenimente viitoare, generate de
predispozitii catre anumite influente energetice cosmice.
Cel de-al treilea mare eveniment in
viata pe linga nastere si moarte, este casatoria. In China, de
mii de ani, perechile consulta astrologi pentru intemeierea
unei familii si rata divorturilor este extrem de mica, fiind
acum un popor de peste un miliard de oameni.
Orice relatie din viata este de
factura karmica. Nu este oare in avantajul nostru daca
cunoastem potentialul relatiilor noaste cu sexul opus ? Este
important a ne potrivi cit mai bine cu viitorul sot sau sotie,
sa il cunoastem cit mai bine, pentru a incerca sa avem o
relatie cit mai armonioasa si aducatoare de fericire si
prosperitate.
Sa nu uitam mai ales ca este vorba de
a alege pe tatal sau mama copiilor nostri. In momentul cind se
naste un copil, Astrologia pentru copii ne va indica care sunt
inclinatiile lui native, si il vom putea educa mai usor,
cunoscindu-i predispozitiile , precum si punctele slabe si cele
tari.
Astrologia generatiilor ne da
informatii desre diferentele dintre generatii si posibilitatea
aplanarii conflictelor intre maturi si tineri.
Astrologia medicala nu mai are nevoie
de prezentare. Citi dinte noi nu doresc sa stie care sunt
punctele lor energetice slabe in organism, ce organe si sisteme
ii pot fi afectate mai usor, ce predispozitii la boli acute sau
cronice are.
Astrologia chinezesca, veche de mii de
ani, arata prin analogia cu animalele, alte fatete ale
caracterului unui om. La fel, Astrologia florala, prin analogie
cu florile, si la fel Astrologia druidica, prin analogie cu
copacii.
Caledarul Thebaic, vechi de mii de
ani, care vine din Egiptul antic, indica trasaturi de caracter
si destin, uimitor de exacte date de punctul zodiacal in care
se gaseste Soarele nativului.
Punctele arabice sunt niste puncte
sensibile determinate de astrologii arabi, care, in conjunctie
cu anumite planete, dau informatii ajutatoare asupra unui
om.
Pe bolta exista stele care se misca
foarte incet in dreptul anumitor constelatii, de aceea se
numesc stele fixe. Influienta lor energetica e foarte mare si a
fost studiata de astrologi de mii de ani. Conjunctia lor cu
planetele astrogramei natale, da informatii pretioase.
De asemenea fiecare zodie are anumite
pietre pretioase, metale, culori, care intra in profunda
rezonanta energetica cu ea, recomandandu-se ca fiecare persoana
sa se imbrace portivit zodiei sale, astfel putand fi evitate
energiile dizarmonice create prin purtarea unor bijuterii si
culori nepotrivite " care nu aduc noroc".
La fel, un om va fi favorizat de
anumite zile din saptamina sau numere. Acestea din urma au
vibratia lor specifica, care este studiata de stiinta
Numerologiei. Toate cele descrise mai sus fac parte din
Astrologie, stiinta regina, sacra, care este atit de utila,
dupa mii de ani, tocmai datorita caracterului ei universal si
intiatic, care strabate secolele si Timpul, care sfarima si
piatra si lasa numai ruine. Astrologia este tinara si vie si va
exista atat cit timp va dainui Omul.
Material gasit intr-o biblioteca
online (de la Centura fotonica)
SPIRIT vs. MATERIE
Kybalionul cuprinde un
ansamblu de legi numite si LEGI HERMETICE. Aceste legi au fost
studiate in special de egipteni,dar ulterior au fost preluate
si de alte popoare. Totusi sursa originala a acestor legi este
HERMES TRISMEGISTUL numit si « SCRIITORUL ZEILOR »,
un mare intelept care ulterior a fost declarat zeu. Aceste legi
se mai numesc si LEGI UNIVERSALE.
Una dintre aceste legi este LEGEA
MENTALISMULUI in cadrul careia gasim urmatoarea
afirmatie:
« TOTUL ESTE SPIRIT,UNIVERSUL ESTE
MENTAL »
Dar ce putem
intelege prin acest principiu? TOT-ul este denumirea pe care
ganditorii din cele mai vechi timpuri si pana astazi au dat-o
sursei noastre de existenta.
TOT-ul
nu poate fi definit in termeni clari deoarece structura sa
complexa nu permite ratiunii noastre sa inteleaga modul sau de
functionare. Unii au definit TOT-ul ca « ENERGIE VIE SI
ETERNA » altii au afirmat ca este zeitate. Pentru noi
insa religia nu este decat o realizare intuitiva a existentei
TOT-lui, iar teologia nu este altceva decat atribuirea de
calitati si caracteristici fata de TOT.
«
Ceea ce este Adevarul Fundamental, Realitatea Substantiala, nu
are nevoie de o denumire speciala, insa Oamenii Iluminati il
numesc TOT-ul » ......Kybalion.
SPIRITUL
nu este decat un cuvant prin care oamenii il dau conceptiei
superioare a « Sufletului Viu » cu mult superior
vietii si sufletului pe care il cunoastem, cum acestea sunt
superioare energiei mecanice si materiei. Spiritul depaseste
intelegerea noastra.
UNIVERSUL
pare format din lucruri concrete si care sunt intr-o permanenta
schimbare. Daca Universul sau pare ca exista, el trebuie sa
provina in oarecare mod din TOT. In sprijinul nostru vine o
alta LEGE UNIVERSALA si anume LEGEA CORESPONDENTEI care afirma
ca:
« CEEA CE ESTE SUS ESTE CA SI CEEA
CE ESTE JOS »
Putem sa
afirmam totusi ca
Universul este o creatie mentala a TOT-ului. Dupa Legea
Corespondentei noi suntem indreptatiti sa gandim ca TOT-ul a
creat UNIVERSUL MENTAL. Si omul poate crea mental un univers
doar pentru el, dar Este creatia mentala a unui spirit
marginit, in timp ce acel al TOT-ului este creatia unui spirit
infinit.
In
concluzie totul este spirit, totul este mental. Suntem creatia
unui Spirit Infinit pe care marii intelepti il numesc
simplu…….TOT.
Articole preluate de la Monitorulexpres.ro
UNII CRED SI ALTII NU ...
Postez mai jos un citat din
"Marturii la Era Varsatorului" de Mana Luz (Alias Ana Matei) in
care veti observa de ce unele persoane cred anumite idei si
altele le iau in deradere.
""O
buna parte din "arhiva" a fost confiscata de catre Securitate,
iar din mesajele care ne-au mai ramas putine ar putea fi
publicabile sub forma reala, in care au fost receptionate,
intrucat pentru cei neinitiati in asemenea taine acestea ar
deveni un motiv de amuzament si, totodata, de profanare..
Spre
exemplu, chiar
acuma, cand scriu aceasta fraza, am aproape de mine un caiet in
care este confirmat mesajul lui Irod-imparat (Dej - 13
octombrie 1971), la trecerea lui Christos prin zona astrala in
care se afla acest suflet. Il recitesc si imi dau seama ca,
pentru o minte limitata, ar reprezenta un S.F. aberant sa i se
spuna ca Irod-imparat a devenit, dupa moarte, o stanca de
piatra; nu o piatra oarecare, ci o piatra constienta ca e
piatra si ca a primit eliberarea din aceasta ipostaza abia la
doua mii de ani dupa iesirea din trupul sau carnal, ca efect al
radiatiei divine a lui Iisus Christos, Care a strapuns "stanca"
si impietrirea acestui suflet, daruindu-i reviviscenta si
iertare.""
Autoarea vrea sa spuna ca un mesaj divin obtinut
printr-o anumita metoda prin care nu are acces oricine, ci doar
cei initiati, oamenilor simpli li se poate parea un S.F.
De altfel la fel s-a intamplat si cu cartea "Viata pe Geea"
care editura Solteris sustine ca este un mesaj al entitatilor
din alte lumi - entitati extraterestre.
Articole preluate de la Monitorulexpres.ro
Ce rol aveau BRATARILE DACICE?
Aceste bratari
dacice nu le purta oricine ca pe niste bijuterii
oarecare; nu s-a stiut mult timp ce rol aveau
bratarile. Erau purtate de catre preotii daci care aveau un
scop bine determinat; erau folosite in ritualuri de
energizare. Prin forma lor de spirala, captau energie pt ca
acesti preoti tineau mainile indreptate spre cer pt a fi
patrunsi de energia care intra prin bratari si apoi prin tot
corpul. Probabil
energizau
armata, poporul sau altceva.
Citat de pe
www.colectzii.ro :
"S-au făcut analize de laborator şi se poate
afirma că brăţările au un aur format
dintr-o combinaţie de aur aluvionar, obţinut din
nisipul apelor din zonă cu aur de filon, proporţia
fiind încă în cercetare. Concentraţia
aurului la fiecare brăţară diferă de la caz
la caz, procentele fiind între 19-23 karate.
Afirmaţia că aurul brăţărilor ar putea
proveni din topirea unor monede ca aurei romani, stateri sau
kosoni este respinsă deoarece aceste monede au titlu de
peste 23 de karate. Greutatea acestor brăţări
este în general mare variind între 682,30g la o
brăţară cu 5,75 spirale, capete aplatizate,
decorate cu palmete şi linii. Plăcile dreptunghiulare
se termină cu protome cu formă de cap de şarpe,
şi 1196,03g la o brăţară cu 6,75 spirale,
extremităţi aplatizate şi decorate cu palmete
şi linii în formă de brăduţ.
Plăcile dreptunghiulare din continuarea palmetelor se
termină cu protome cu formă de cap de
şarpe."
Articole preluate de la Monitorulexpres.ro
Ce nu stiam despre "CALUSARI"?
Originea si existenta in
vechime pe teritoriul Romaniei, a unei forme vechi
de dans calusaresc - boricenii - in care elementul deghizarii
sau participarii femeiesti este caracteristic, din cate stim,
nu a fost adus in discutie de nici unul din cercetatorii
romani care au scris despre calusari.
Or, elementul prezentei femeiesti in executarea unei
secvente culminante a dansului - caderea in transa - socotita
o prerogativa exclusiva a barbatilor (calusari), ni se pare
important, deoarece poate sa reprezinte un argument greu in
balanta criticii textului din "Descrierea Moldovei" in
care Dimitrie Cantemir afirma despre calusari ca erau
deghizati in femei si imitau vocea femeilor. Citam:
"Calutenii /.../ se aduna o data pe an /.../ intre Inaltare
si Rusalii; /.../ imbracati in haine femeiesti, isi pun o
coroana pe cap , impletita din foi de pelin amestecate cu
flori, imita vocea femeiasca si ca sa nu-i cunosti isi
acopera fata cu o panza alba. Toti tin in mana o sabie cu
care ar strapunge pe oricine indata ce ar indrazni sa le
atinga acoperamantul fetei" (D. Cantemir, Descrierea
Moldovei).
Cu aproximativ 100 de ani mai tarziu, Iordache Golescu
vorbeste despre lucruri asemanatoare, cunoscute de el
nemijlocit, din vremea sederii sale la conacul din Golesti,
unde a putut vedea cu proprii sai ochi diverse manifestari
etnografice si folclorice. "Boracenii sa zic cei de joaca la
Rusalie, prefacuti in haine muieresti, calusarii sa zic cei
de joaca in Rusale cu haine barbatesti si cu steag
inainte. Aceste jocuri le joaca barbatii cu fetile
invelite, ca cu niste masti ca sa nu vaza obrazul lor." (I.
Golescu, Condica limbii romane).
Notam si urmatoarele referiri pe care le cunoastem in
legatura cu calusarii boriceni:
Fr. J.
Sulzer (1781): "am tiparit muzica acestui dans ardelenesc al
calusarilor pe care valahii il numesc si boricean, sau mai
degraba o melodie a acestuia, alaturi de melodiile altor
dansuri romanesti..." (Reiese de aici ca boricean ar fi
numele muntenesc al calusului - n.n.) (Fr. J. Sulzer,
Geschichte des Transalpinischen Daciens, Viena 1781).
T. T.
Burada (1915): "Sulzer, vorbind despre calusari, ne da si
melodia boricenilor, ce se canta in vechime la acest joc..."
_T. T. Burada, Istoria teatrului in Moldova).
Din citatele de mai sus retinem urmatoarele elemente care
confirma existenta deghizarii femeiesti in jocul de boraceni
~
boriceni: camasa alba, lunga pana la glezne, care ar putea sa
creeze impresia unei rochii de femeie si acoperamantul fetei,
valul, intalnit tot in costumatia de femeie.
Camasa alba, lunga pana la glezne, este folosita de calusarii
de origine romana din zona Timocului Bulgaria. La Festivalul
de folclor din orasul Belogradcid - Bulgaria, 1967, echipa de
calusari din comuna Zlatya s-a prezentat cu astfel de
costume.
Valul care acopera fata a fost nu demult intalnit pe
teritoriul romanesc in judetul Braila, intr-un calus de
iarna, in care participantii, barbatii, aveau fetele
acoperite cu un val alb care atarna prins de caciula (G.
Suliteanu).
Desi aceasta ar putea fi o influenta a mascaradelor de iarna,
totusi, valul care acopera fata poate fi pus in legatura cu
faptul ca in vechime si adevaratii calusari aveau fetele
acoperite.
Acoperirea fetei cu un val este cunoscuta de multe vreme in
cazul unor obiceiuri balcanice care prezinta o analogie
morfologica destul de mare cu calusul. De pilda, in obiceiul
sarbesc kraljice,
omolog al
dragaicii romanesti, cel putin una din fete poarta pe fata un
val. O analogie intre calusari si kraljice face si R. Vuia,
referindu-se la imbracamintea femeiasca a calusarilor si la
faptul ca in ambele jocuri (de calusari si kraljice) se tin
sabii goale in mana (r. Vuia, Originea jocului de calusari).
La cele spuse de el, adaugam informatiile furnizate de Edmund
Schneeweis, Obiceiul kraljicelor era foarte raspandit pe
vremea lui Vuk Karadzic. In 1933 se mai intalnea doar in
cateva sate din regiunea Slovenia. El consta
dintr-un alai facut de fete care aveau la mijlocul lor o
pereche numita regele si regina (corespund cu mirele si
mireasa dragaicei noastre). Perechea avea fata acoperita cu
un val. Cu fetele mergeau si baietii dar acestia numai aveau
decat rolul de a le ocroti si de a le duce cadourile (E.
Schneeweis).
Pentru noi, amanuntul travestirii femeiesti si al valului se
leaga cat se poate de firesc de apropierea constatata intre
ceata calusarilor si anumite personaje feminine din mitologia
populara: iele, rusalii sau rusalci, vili. R. Vuia lanseaza
ideea potrivit careia "calusarii sunt insusi personificarea
ielelor". Fata de studiile cunoscute cu privire la acesta
problema adaugam si alte date: "Credinta intr-un fel de
calus" de femei, un "calus al ielelor" prezenta in folclorul
sud-dunarean a fost atestata de F. Kanitz (in lucrarea La
Bulgarie Danubiene et la Balcan, Paris, 1882). Este
vorba de un dans pe care aceste personaje fantastice vili
le-ar juca imprejurul persoanelor bolnave. Aceste vili sunt
corespondentul slav al "ielelor" romanesti. Un alt
grup de fiinte mitice, asemanatoare, sunt rusalcile
nord-slave, al caror nume nu putem in legatura cu latinescul
"rosalia" deci si cu acele paralele ale calusului cunoscute
sub numele de rusalii (R. Vuia, vezi si Ljubica si Danica
Jancovic).
In folclorul romanesc exista credinta potrivit careia dansul
calusarilor era menit sa vindece persoanele imbolnavite de
iele. (I. Golescu) din care citam: "ielele, dansele sa zice
boala copiilor, adica epilepsia. Epilepsia este o patima ce
mai adeseori sa intampla la copii, din care le vine lesin,
bataie de maini, din picioare si spuma la gura. Da aceia sa
zice mai da obste boala copiilor si boala din iele". Aceasta
descriere ne face sa ne gandim la actul caderii in transa al
calusarilorfemei - rusaliile din Homolje - despre care vom
vorbi mai departe. Participarea efectiva a femeilor la calus
gasim si astazi in Dolj (Romania); in grupul calusarilor pot
fi primite si fete care se numesc craite (comp. cu sarbescul
Kraljice). Dansul lor, un fel de calus al fetelor se numeste
craitele. (Cf. Arhiva AIEF).
Despre rolul craitelor in cadrul ritului de calus ne vorbeste
si E. Bucuta in studiul sau asupra romanilor dintre Timoc si
Vidin: "Femeile care descanta si vad de calusari se cheama
craite (E. Bucuta, Romanii din Vidin si Timoc). In fine, tot
in aceeasi ordine de idei, mentionam faptul ca in rusaliile
romanesti din Homolje, participantele se numesc "craite" -
kraljice.
In perspectiva datelor de
mai sus putem starui si asupra problemei genezei
calusului. Revenim asupra
contributiei lui Iordache Golescu, remarcabila fiind, care
daca nu ar fi fost ignorata, ar fi putut sa se observe mai de
timpuriu unilateralitatea ipotezei provenientei romane a
jocului calusarilor lansata de Dimitrie Cantemir si
continuata de Scoala ardeleneasca (Samuil Micu, Dictionar
valachicolatinum, Budapest, 1844, si Scurta cunostinta a
istoriei Romanilor; vezi si I. Muslea, Samuil Micu Clain si
folclorul). In legatura cu originea jocului de calus, I.
Golescu emite ideea potrivit careia originea calusului
trebuie cautata in riturile orgiastice din cultul lui Bachus
(Dyonisos): "... luandu-sa acest obicei - spune Golescu - de
la bacantele calugaresti ale Bachusului ce juca cu tirsuri,
cu stalpi, steaguri". In aceasta directie, a plasarii
obarsiei acestui obicei in marele spatiu tracic, Golescu ne
apare ca precursor al opiniei care se va inchega mai tarziu
si va fi sustinuta de catre etnografi din Iugoslavia.
Sugestiile in acest sens au pornit de la constatarile facute
in cursul cercetarilor asupra obiceiului rusalje (rusalii) al
populatiei romanesti de pe valea Mlavei, din regiunea
dealurilor Homolje - Serbia de nord-est. Rusaliile din
Homolje sunt o forma arhaica a calusului de pe teritoriul
romanesc. Ne indreptatesc s-o consideram arhaica prezenta
femeilor si intensitatea caracterului orgiastic. Descrierile
date de M. D. Milicevic (1876), T. R. Dordevic (1905) au fost
urmate de studiul foarte important al lui M. Majsner,
intitulat in traducere: Rusaliiile din satul Dubocka, ultime
vestigii ale culturii Marii Mame a "zeilor". In acest studiu,
aparut inaintea lucrarii lui R. Vuia, autorul face o
descriere si o analiza amanuntita a rusaliilor practicat la
romanii din satul Dubocka (reg. Homolje). El urmareste in
special efectele psihofiziolegice ale caderii in transa in
momentul culminant al dansului. Majsner opineaza pentru
provenienta obiceiului din indepartatele culte tracice, in
speta din variante locale, balcanice, ale cultului Kybele,
marea mama a Frigiziei zeita muntilor si a padurilor, a
pamantului si a reproducerii. Cultul ei a fost adus la Roma
in 204 in timpul razboaielor contra Cartaginei. Mitul
autocastrarii a lui Atis, iubitul ei, a explicat eunucizarea
preotilor zeitei. Asiatica Hecate si Cybele aveau preotii
emasculati care erau mascati,
aveau vocea
subtire si capatau caractere feminine. Salbatica celebrare a
zeitei marca echinoctiul de primavara - 21 martie.
Problema a fost reluata si adancita de Vladimir Jakovlevic in
perspectiva cercetarilor de antropologie structurala si
psihico-sociologie. Rezultatele au fost publicate in studiul
"Forme relicte de tip orgiastic ale obiceiului arhaic al
Rusaliilor-Rusaliile din Homolje, Cazatoarele (in transa)"
aparut in Etnoloski pregleg", 1960. Deosebit de important
este faptul ca autorul atesta efectuarea acestei paralele a
calusului romanesc de vatre femei. E drept ca la efectuarea
obiceiului participa si barbati, dar momentul culminant,
caderea in transa apartine insa femeilor, asa-numitelor
padalice-cazatoare. Asadar, Rusaliile din Homolje reprezinta
veriga de legatura intre anumite rituri cu participare
feminina (dragaica, craitele) si deghizarile feminine din
calusul nostru (calutenii
lui Dimitri
Cantemir, boricenii
lui Iordache
Golescu, asa-zisul calus de
iarna din zona Brailei).
In literatura romaneasca
de specialitate, la o posibila descindere a calusului din
rituri autohtone balcanice s-au gandit R. Vuia si N. Iorga.
Desi inclina, in cele din urma, catre originea romana, R.
Vuia, care la ora cand isi publica rezultatele nu cunostea
lucrarea lui Majzner, nu scapa totusi din vedere
corespondentele calusului cu cultul dionisiac. Dupa ce
demonstreaza stransa legatura dintre rusalii si calusari,
considera si el ca rusaliile ar fi insotitoarele lui
Dyonisos: "... o comparatie a zanelor Rusalii cu vechi satiri
si menade, insotitoarele lui Dyonisos in procesiunea sa
triumfala, se impune de la sine".
Mai tarziu, in 1936, N. Iorga (Istoria romanilor, 1936)
remarca si el filiatia posibila a calusului din dansurile
razboinice de virtuozitate ale tracilor; referindu-se la
pasajul din Anabasis,
unde Xenophon
descrie un dans asemanator cu cel al calusului: "Dupa ce
libatiunile au avut loc si s-a cantat un pean, spune
Xenophon, se ridicara mai intai Tracii; cu acompaniament de
aulos jucara inarmati: sareau in sus cu usurinta si se
slujeau de hangerele lor. La sfarsit unul din ei il loveste
pe celalalt... care cade cu destula dibacie... invingatorul
il despoaie de arme si iese cantand... ; restul Thracilor il
poarta pe celalalt ca pe un mort. Insa acest jucator era pe
de-a-ntregul nevatamat" (Xenophon, Anabasis). Sa notam
elementele comune cu calusul al acestei scene care se petrece
la inceputul anului 400 i.e.n.: dans barbatesc de grup,
accesorii arme, stilul de joc (sarituri, folosirea sabiilor),
caderea.
Raporturi
mai adanci decat simpla concordanta morfologica pare sa aiba
calusul si rusaliile cu ceremoniile practice in anumite culte
orgiastice traco-frigiene, mai cu seama in cultul Kybelei, in
cultul dyonisiac si cel orfic.
Prin cele aratate mai sus putem conchide ca obiceiul si jocul
de Rusalii a cunoscut in folclorul nostru doua variante
morfologice, pornite pe cat se pare din acelasi trunchi:
boricenii si calusarii. Cei dintai, imbracati in femei, ar
reprezenta o forma arhaica pastrata la noi (in Romania) doar
in vestigii, insa intalnita astazi in spatiul
sud-dunarean.
Calusarii se practica in a saptea saptamana dupa Paste, in
duminica de Rusalii; resuscitarea discutiilor despre originea
si structura obiceiului este bine venita; datele si aspectele
noi pe care le-am invocat cu privire la participarea si
prezenta feminina in jocul cu rusalii (cu implicatii
discutate) constitue un argument pe care trebuie sa-l avem in
vederea aprecierii unor variante noi si vechi ale jocului de
calus.
Autor
Cornelia Calin
(revista Cunoaste-te, 1995)
Articole preluate de la Monitorulexpres.ro
IN LUMINA LUI EU
SUNT
In cautarea
adevarului materiei inerte
Imi impart gandurile
in mai multe cete,
Dar voi gasi oare
ceea ce caut ?
Mai usor ar fi sa
cant din flaut.
Dar sunt un om
perseverent
Si deasupra tuturor
un pui de poet.
Gandul meu se inalta
sus, mai sus
Acum cand soarele se
pregateste de apus
Unde-l voi gasi pe
Dumnezeu ?
Orientalii spun ca in
propriul Eu
Acolo el salasluieste
de-o eternitate
Rasarind lumina in
umanitate.
Caci TU ai creat
TOTUL din nimic
Si UNIVERSUL sta in
degetul tau mic.
Caci TU te afli in
tot ce vietuieste
Chiar si in firul de
iarba care creste.
De mult timp te caut
pe tine Tata
Ca sa-mi deschizi si
ultima poarta
Caci vreau pe TINE sa
te slavesc
Aici , in Templul Tau
cel dumnezeiesc.
Lumina Ta mereu sa ma
ajute
Caci in aceasta lume
sunt dureri si necazuri multe
Tu insa esti mereu cu
mine
Si ma indrumi sa fac
numai bine
O , Tata Ceresc din
negura multor vremi
Prin iluzia materiei
la Tine Tu ma chemi.
Caci numai in Tine
pot fi fericit
Nu ca ce-l ce simte
ca-i mereu umilit
Primeste-ma Lumina
caci mult am ratacit
Si cum sunt acuma , e
soarta ce-o merit.
Caci din lumina am
venit
Ca sa fac ce mi-am
dorit.
Fericiti sunt cei
care traiesc in Tine , viata toata
Iubeste-ma si pe mine
, cum ii iubesti pe ei, Tata!
Autor Laurentiu
SUPERSTITII
Sunteti superstitiosi?
Mai bine sa nu fiti. E clar ca daca esti superstitios, adica
daca ti-e frica de ceva, acel ceva se va intampla cu
siguranta pt ca Legea Atractiei functioneaza.
ZICALA: "De ce ti-e
frica, de aia nu scapi."
Sa va dau un exemplu succint pe propria mea piele. Eram in
generala, nu mai stiu exact in ce clasa si auzind la cei mai
mari ca data de 13 aduce ghinion, ca daca iti trece o pisica
neagra prin fata iti aduce ghinion si multe alte exemple,
faceam pe mine de frica. Intr-o zi, de 13 eram la scoala si
mi s-au intamplat mai multe: profesorul de sport s-a intins
sa-mi dea o palma dupa ceafa pt ca alergam pe sala
si directoarea m-a trimis in oras sa iau ceva si o
masina era sa dea peste mine. De atunci mi-am impus sa nu mai
cred in superstitii si vreau sa va zic ca functioneaza. Daca
esti pozitiv, atragi lucruri pozitive, daca esti negativ,
atragi lucruri negative. Legea Atractiei functioneaza, desi
eu pe atunci nu auzisem de aceasta lege; doar acum 1 an din
acel documentar faimos. La varsta la care mi se intamplau mie
acele faze, doar mi-am imaginat ca le atrag cumva si am vazut
ca in momentul in care nu m-am mai gandit la ele, le-am
indepartat.
Articole preluate de la Monitorulexpres.ro
Cate ceva despre PIRAMIDE
Toata lumea a auzit de Piramidele
Egiptului Antic, dar mai putini ati auzit ce o sa descriu sumar
in acest articol. Inca nu stim cine le-a construit si mai ales
cum. Unii sustin ca le-au construit egiptenii, altii sustin ca
ar fi opera extraterestrilor si totusi nu avem dovezi
concludente despre niciuna din variante.
In cartea
"Viata pe Geea" se spune ca mai sunt si pe planeta
Saturn si ca ele capteaza energie din spatiu - energie
universala, benefica de altfel, energia care formeaza TOTUL si
ca prin intermediul lor se face legatura intre
planete.
Melfior Ra este de
sex feminin, e romanca si in cartea sa "Calatorii pe
Vamfim" scrisa prin 1994 in urma calatoriilor dumneaei in
Astral prin metoda bilocatiei sustine ca si pe Marte (Vamfim)
sunt piramide si cea mai importanta dintre ele se numeste CASA
ENERGIZARILOR in care era energizata la fiecare calatorie. Tot
in cartea aceasta spune ca "Invatatorul" (un vamfian) care ii
arata locurile planetei Marte i-a marturisit ca Piramida lui
KEOPS are acelasi scop ca si Piramida lor de pe Marte, adica o
sa vina vremea cand o sa fie activa si asta in urma unui
eveniment aerian se va descoperi un CRISTAL in subsolul
Muntilor Pirinei care vine fixat in partea de sus a piramidei.
Acest cristal se va deschide ca o floare si din el va tasni un
jet de Lumina Pura spre cer si cand se va inchide, in el va
straluci chipul INVATATORULUI terestru.
Si in istorie se
zice ca piramidele cand au fost facute, aveau varfuri de aur
care au fost furate de popoarele care au invadat
Egiptul.
Autorul cartii
"Efectul de Piramida" Paul Liekens a facut
numeroase experimente cu piramide construite in miniatura.
Piramida prin forma sa geometrica, capteaza din univers
energie. In aceasta carte sunt descrise in detaliu numeroase
experimente care se pot face acasa de catre oricine.
Melfior Ra spune in cartea sa citata mai
sus "Fericiti cei ce cred si fara
sa vada...". Ce ne costa sa credem
atata timp cat stiinta a descoperit unele fenomene prin
experimente care apar si in aceste carti? Referitor la ceea ce
se afla pe Marte sau pe alta planeta, va puneti intrebarea cum
de masinariile trimise in spatiu nu au putut vedea
extraterestrii sau altceva? Ei bine si intr-un documentar se
spune ca in momentul in care Columb se apropia
cu corabiile de tarmul Americii, locuitorii nu au putut
vedea corabiile desi priveau in larg pt ca creierul lor nu le
putea reda imagini despre care ei nu auzisera sau nu mai
vazusera pana atunci. Ori poate credeti ca in Univers suntem
singuri? Nu? Ca doar nici un OZN n-a aterizat pe nicaieri. Dar
cum puteti voi sa credeti ca in Universul asta Infinit unde
oamenii de stiinta au descoperit peste 300 mil de de galaxii,
intr-o galaxie din acestea si pe o amarata de planeta Terra,
traieste unica civilizatie si cea mai tare. Fiti logici; n-avem
cum sa fim singuri. Nu va ganditi ca poate aceste civilizatii
pe care nu le vedem poate sunt intr-un plan superior fata de al
nostru pt ca sunt mai evoluati si au vibratii inalte care nu se
materializeaza? Se spune ca si in sistemul nostru solar dupa
Pluto mai este o planeta care nu este vizibila - tot din cauza
vibratiilor foarte inalte.
Articole preluate de la Monitorulexpres.ro
Profetii astrologice
Era
astronomica (si implicit zodiacala) este definita de
constelatia din Zodiac care este vizibila la orizontul estic,
atunci cand Soarele rasare in primele zile de primavara.
O astfel de Era dureaza cca 2160 de ani.
Cele 12 Ere formeaza un ciclu cosmic mare de 25.920 ani.
Facem o paranteza si semnalam o analogie interesanta: cifra
normala a respiratiilor unui om matur in 24 ore este de 25.920
respiratii (18 respiratii pe minut), adica tocmai timpul
necesar (25.920 ani) ca Soarele sa ocoleasca incet intreaga
bolta, din cauza fenomenului de precesie.
Spre deosebire de semnele zodiacale din zodiac care se succed
in sensul invers acelor de ceasornic (Berbec, Taur, Gemeni,
Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn,
Varsator, Pesti), Erele zodiacale se succed in sensul acelor de
ceasornic, (Varsator, Capricorn, Sagetator, Scorpion, Balanta,
Fecioara, Leu, Rac, Gemeni, Taur, Berbec, Pesti).
Erele zodiacale induc mutatii colective a formelor de gandire.
Directiile de dezvoltare ale spiritului uman corespund cu
succedarea Erelor zodiacale. Oamenii integreaza in mod spontan
si inconstient sensul Erei astrologice in care traiesc.
Intotdeauna, fiecare Era are propriile ei forme de gandire,
propriile ei forme de religie, pentru ca Divinitatea si
intregul Univers sunt vazute prin prisma semnului zodiacal al
Erei respective.
Vom analiza foarte pe scurt in cele de mai jos Era in care
suntem, cea precedenta si cea care o va urma.
Era Berbecului:
Moise, care a fost un exponent al Erei Berbecului, a trebuit sa
lupte cu adoratorii vitelului de aur. Acestia din urma erau
inca atasati de fosta Era, aceea a Taurului.
Moise a dat cele 10 porunci. Poruncile si ordinele sunt
apanajul lui Marte, guvernatorul semnului Berbecului.
Iisus Christos s-a nascut in Era Berbecului, cu cca 300 ani
inainte de inceputul Erei Pestilor. Personalitatile cele mai
mari ale omenirii se nasc cu putin inainte de Era asupra careia
isi vor pune amprenta decisiva.
Iisus este simbolul mielului sacrificat al lui Dumnezeu. Mielul
are legatura cu Era Berbecului, iar faptul ca a fost sacrificat
inseamna ca s-a sfarsit Era Berbecului. Pe de alta parte,
sacrificiul lui Iisus a pregatit omenirea sa fie capabila
pentru asimilarea si vehicularea energiilor specifice Erei
Pestilor.
Era Pestilor:
Era Pestilor a inceput aproximativ in anul 282 e.n.
Era Pestilor apare in momentul disparitiei lumii antice.
Semnul Pestilor simbolizeaza sfarsitul timpurilor (poate acesta
e unul din motivele pentru care se speculeaza ca urmeaza sa se
produca sfarsitul lumii). Acest sfarsit al timpului se refera
de fapt la sfarsitul unui mare ciclu cosmic de 25.920 ani. Va
urma apoi un alt ciclu cosmic care va debuta cu Era
Varsatorului.
Iisus s-a nascut inainte de Era Pestilor, dar a fost un maestru
al Erei Pestilor.
Crestinismul este prin excelenta o religie a Erei Pestilor.
Idealurile crestine fac parte din idealurile zodiei Pestilor:
iubire, credinta, compasiune, putere de sacrificiu,
spiritualitate, generozitatea si filantropia.
Era Pestilor este in corespondenta cu iubirea si credinta. In
era Pestilor a fost necesar ca oamenii sa-si manifeste iubirea
si credinta pentru a putea evolua.
In Era Pestilor idealul de atins este iubirea universala.
Iubirea universala este in analogie cu Neptun care este
guvernatorul Pestilor. De asemenea, puritatea joaca un rol
important – puritatea fiind un atribut al Fecioarei,
semnul complementar al Pestilor.
Din 1997 a inceput perioada de tranzitie intre Era Pestilor si
cea a Varsatorului. Numarul mare de maestri spirituali (mai
mult sau mai putin realizati din punct de vedere spiritual) au
creat un cadru propice dezvoltarii spiritualitatii la scara
planetara.
Era Varsatorului:
Era
Varsatorului va incepe
aproximativ in anul 2442.
Erei Varsatorului ii sunt caracteristice: cunoasterea
autentica, progresul stiintei, lipsa adorarii unei dogme sau
unui individ particular, seninatatea, independenta, valorile
interioare, accesul la lumina interioara, asumarea propriului
destin, lipsa conditionarilor, comunicarea prin intermediul
undelor.
Varsatorul este guvernat de Uranus (si secundar de Saturn), iar
Uranus este planeta care insufla cunoasterea universala.
Era Varsatorului este in corespondenta cu libertatea si
cunoasterea. In Era Varsatorului va fi necesar ca oamenii sa
manifeste cunoasterea si sa utilizeze intelept cunoasterea
pentru a putea evolua.
Se poate profetiza ca in Era Varsatorului se va restabili
echilibrul economic al lumii, iar societatea va cunoaste o noua
organizare.
Oamenii isi vor descoperi propriul drum spre interiorul fiintei
lor, fara a avea nevoie de un model de autoritate.
Articole preluate de la Monitorulexpres.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.