Paranormal
Paranormal
Omul plutitor
Oricare ar fi fost secretul „omului care nu putea sa se inece”, el a
luat aceasta taina in mormant odata cu decesul sau. El a murit linistit
pe data de 2 august 1931, in Jacksonville, Florida. S-ar fi putut ca
printr-o ironie a sortii sa moara in apa, dar totusi lucrurile nu s-au
petrecut astfel.
Viata si faptele sale au fost prezentate – in mare – in necrologul din
„New York Herald Tribune” – pe 13 august 1931: „Angelo Faticoni,
cunoscut sub denumirea de „Omul pluta” deoarece putea ramane plutind pe
apa timp de 15 ore, avand legate la glezne greutati de 10 kg, a
murit…Avea 72 de ani.”
„Faticoni putea dormi in apa, se putea rostogoli in apa cu multa
usurinta putand sa adopte orice pozitie i s-ar fi cerut. Odata fusese
cusut intr-un sac si apoi aruncat departe – in apa, avand o ghiulea de
10 kilograme greutate legata de picioare. El a reaparut la suprafata
apei curand dupa aceea si a ramas apoi nemiscat deasupra apei timp de 8
ore…”
„În urma cu cativa ani, el a fost la Harvard pentru a face o
reprezentatie pentru studentii acelei facultati. A fost examinat de
autoritati medicale care nu au reusit sa-si confirme teoria pe care o
formulasera si care afirmau ca el ar fi capabil sa pluteasca atat de
mult timp datorita naturii neobisnuite a organelor sale interne”.
„Faticoni a promis de mai multe ori ca isi va revela secretul, dar n-a facut-o niciodata”.
Predictiile lui Swedenborg
La ora 6, intr-o seara de vara a anului 1759, Emanuel Swedenborg –
filozof si om de stiinta de renume mondial – ii spunea prietenului sau,
pe care tocmai il vizita in Gottenburg, ca in Stockholm izbucnise in
acel moment un mare incendiu. El a mai afirmat ca locuinta unui prieten
comun al lor era distrusa.
La ora 8 in aceeasi seara, Swedenborg declara ca focul fusese oprit la
doar trei case departare de propria sa locuinta. Între Gottenburg si
Stockholm sunt aproape 500 de kilometri. La acea data, la mijlocul
secolului al XVIII-lea nu exista nici n mod obisnuit si cunoscut prin
care stirea izbucnirii incendiului sa fi fost transmisa lui Swedenborg.
Totusi lucrurile s-au petrecut pana in cel mai mic detaliu intocmai cum
au fost descrise aici.
Faptele au fost relatate cu lux de amanunte chiar in acea perioada.
Descrierea lor poate fi gasita in orice biografie a lui Swedenborg.
Asemenea manifestari de puteri aparent supranormale erau totusi
obisnuite pentru Swedenborg. El a castigat simpatia unei autoritati
religioase importante in acea vreme.
John Wesley, fondatorul metodismului, a primit la un moment dat urmatoarea scrisoare de la Swedenborg:
„Februarie, 1772
Domnule, am fost instiintat din lumile subtile superioare de faptul ca
doriti foarte mult sa vorbiti cu mine. As fi fericit sa va vad, daca imi
veti face onoarea sa ma vizitati. Umilul dumneavoastra servitor.”
Wesley a citit scrisoarea in prezenta catorva dintre sfatuitorii sai,
iar unul dintre acestia – reverendul Samuel Smith – a notat acest
incident. Wesley i-a informat deschis de faptul ca intr-adevar el
avusese o dorinta foarte puternica de a-l vedea si de a vorbi cu
Swedenborg, dar ca nu mentionase aceasta nimanui altcuiva, niciodata
pana atunci. Ca raspuns la scrisoarea lui Swedenborg, Wesley i-a scris
ca dorea intr-adevar sa-l intalneasca, dar, datorita obligatiilor in
care era angrenat, nu o putea face mai devreme de 6 luni.
Swedenborg replica la aceasta propunere a lui Wesley ca s-ar putea sa
fie prea tarziu pentru ca el, Swedenborg, va parasi aceasta lume si va
trece in „lumea spiritelor” pe data de 29 a lunii ce urma.
Swedenborg a murit intr-adevar pe data de 29 martie 1772, paralizat, dar in deplinatatea facultatilor sale mentale.
Polgar – omul care citeste gandurile
La sfarsitul anului 1917, cand trupele germane conduse de Wilhelm erau
pe punctul de a se retrage, serviciile secrete militare germane au avut o
idee neobisnuita. Dr. Franz J. Polgar a fost mandatat sa-i interogheze
pe ofiterii facuti prizonieri – deoarece el facuse dovada de necontestat
a faptului ca putea citi gandurile celorlalti.
Dr. Polgar, un locotenent maghiar, fusese victima unei explozii
provocate de o grenada de mana aruncata asupra unui adapost blindat,
accident in urma caruia a cazut in inconstienta. Cand si-a revenit a
descoperit ca dobandise o abilitate misterioasa de a citi gandurile
oamenilor din apropierea sa. În spital el le spunea – in mod constant –
doctorilor si asistentelor ceea ce gandeau, chiar daca aceasta avea
uneori consecinte neplacute. Despre aceasta inzestrare magica a sa a
fost imediat instiintat serviciul secret german de informatii.
Nemtii insa n-au reusit niciodata sa exploateze puterile lui Polgar.
Unul din motivele principale a fost acela ca Polgar devenise un opozant
al miscarii militare germane. Dupa razboi, el a plecat in America.
Pe data de 1 mai 1936, in fata psihologilor Universitatii din New York,
dr. Polgar – candva elev a lui Sigmund Freud – se conforma comenzilor
mentale date de acestia. Astfel, el a luat haina de pe un barbat si a
asezat-o pe o fata. Aceasta era de altfel actiunea asupra careia in mod
precis savantii se concentrasera pentru a i-o transmite mintal.
Cercetatorii au imaginat cateva explicatii simple, dar ridicol de
puerile. Ei afirmau ca perceptia sa se bazeaza pe puterea neobisnuita de
a auzi unele soapte pe care cei aflati in camera le rosteau inconstient
in momentul in care se gandeau la un anumit lucru.
O alta experienta s-a desfasurat intr-o camera mica, fiind prezent doar
un singur cercetator insarcinat sa studieze acest caz. Psihologul se
concentra asupra unei anumite serii de actiuni, fara a le spune nimanui.
Prin urmare, el nu-si deschidea absolut deloc gura.
Dr. Polgar a fost adus inauntru. De indata, el s-a dus la un microscop
si a luat un dosar ce se afla pe masa din apropiere, l-a deschis si a
luat din el o bucata de hartie. Psihologul nu a spus nimic. Dr. Polgar a
repetat de cinci ori acelasi lucru. Ultima oara a spus: „Nu pot da
drumul dosarului”.
Psihologul a admis faptul ca dr. Polgar realizese intocmai actiunile
asupra carora el se concentrase, si ca a fost imposibil sa-l faca sa
greseasca in citirea gandurilor.
Psihologii au imaginat si alte teste. Polgar le-a trecut cu bine pe
toate. El a descoperit mintal detaliile unei crime false care fusese
improvizata ca un test. Unul dintre investigatori se concentrase – pur
si simplu – asupra detaliilor unei crime imaginare.
Pe data de 2 mai, „New-World-Telegram” publica un articol vast scris de un om de stiinta despre dr. Polgar. El se intitula:
„Chiar si scepticii trebuie sa admita acum posibilitatea transferului gandurilor de la o fiinta la alta”.
Taina apelor desertului
Sunt multi cei ce reusesc sa detecteze surse ascunse de apa. Însa Kelly
este reprezentativ din acest punct de vedere datorita circumstantelor
dramatice in care el si-a manifestat aceste capacitati.
La sfarsitul anului 1917 fortele engleze ale generalului Allenby atacau
trupele turcesti, in apropierea Ierusalimului. Aparusera multe probleme
pentru trupele generalului Allenby, dar cea mai mare dintre ele era
absenta apei. În aceasta situatie disperata, cineva s-a gandit la un
soldat australian, pe nume Stephen Kelly, care se presupunea ca ar fi
priceput in acest domeniu. Astfel, el a fost intrebat daca ar putea fi
de ajutor.
Raspunsul sau a fost: „Da, pot gasi apa. Ştiti, eu sunt un om capabil sa faca asemenea lucruri”.
Kelly s-a uitat de jur imprejur prin desertul ars de soare in care era
plasat avanpostul Abu Ghalyan. El s-a uitat si la doua puturi complet
uscate unde inginerii englezi cautasera sa gaseasca apa. Apoi si-a
inceput treaba. „Sapati aici” a spus.
La o adancime de doar 5 metri a fost descoperita o sursa de apa
abundenta. Şi astfel, fiind asigurati de aprovizionarea cu apa,
batalioanele engleze au putut inainta, strabatand Palestina pentru a
distruge armata turca si pentru a cuceri Ierusalimul.
Întreaga lume a auzit despre aceasta victorie rasunatoare si a intrat in
istorie felul in care generalul Allenby a descalecat si a intrat pe jos
in Ierusalim.
Dar lumea a uitat de mult pe cel ce descoperise apa, pe soldatul Kelly
fara de care este discutabil daca Allenby ar mai fi reusit sa cucereasca
Ierusalimul.
Teste telepatice la Universitatea din California
Luther Burbank – un genial horticultor al vremilor noastre, desi ignora
fenomenele supranaturale a facut totusi urmatoarea declaratie:
„Mosteneam capacitatea mamei de a emite si receptiona mesaje telepatice.
La fel de inzestrata a fost si una din surorile mele. Ea fusese supusa
testelor facute de reprezentantii Universitatii din California si in 7
cazuri din 10 ea receptase exact mesajele ce i se transmisesera
telepatic.”
„Mama mea fusese foarte bolnava in ultimul sau an de viata. Pe parcursul
acestui an, am dorit deseori sa-mi intalnesc sora. Niciodata in
asemenea ocazii nu-i scriam, nici nu-i telegrafiam. În schimb, ii
trimiteam mesaje telepatice. De fiecare data ea venea acasa la mine, in
Santa Rosa, California, cu primul tren.”
Cand Burbank a murit, in 1926 – elogiile ce i-au fost adresate erau
numeroase, dar nimeni nu mentiona acea investigatie a celor de la
Universitatea din California si nici misterul geniului care folosea
telepatia mai mult decat telefonul.
Bateriile lui Edison
Un alt sceptic convins cu privire la telepatie a fost Thomas A. Edison.
Dar, cel putin o data in viata sa, marele inventator a trebuit sa admita
faptul ca fusese martorul unei demonstratii cu totul inexplicabile. El
raporta incidentul din 1915, in paginile revistei „Analele Ştiintelor
Psihice”.
Edison a realizat urmatoarea experienta ce viza testarea capacitatilor
de clarvazator a faimosului ghicitor Bert Reese: Reese a fost asezat
intr-o camera, in timp ce Edison s-a deplasat intr-o alta aflata la o
distanta destul de mare. Aici, el a scris pe o bucata de hartie
urmatoarea intrebare: „Exista ceva mai bun decat hidroxidul de nichel
pentru o baterie electrica alcalina?”
Atunci cand Edison a intrat in camera in care Reese asteptase, acesta
i-a spus imediat: „Nu exista nimic mai bun decat hidroxidul de nichel
pentru o baterie alcalina”.
Edison a exclus ideea ca ar putea fi o coincidenta. Frauda parea
imposibila. Astfel el a ramas, pana la sfarsitul vietii sale, incapabil
sa explice acest neobisnuit eveniment.
Femeia din care ies flacari
Anna Monaro, o pacienta astmatica internata in spitalul din Pirano din
Italia, avea somnul foarte neregulat. Trei profesori eminenti, Fabio
Vitali, G.C. Trabacchi si Sante de Sanctis o supravegheau.
Pe neasteptate, din pieptul femeii a stralucit un fascicul de lumina
albastra, ca o vapaie cu palpairi supranaturale. Acesta stralucea intens
apoi slabea in intensitate dupa care stralucea din nou. Cei trei oameni
de stiinta s-au aplecat mai aproape. Ei au fost de comun acord asupra
faptului ca flacara nu arunca nicio umbra. Profesorii au urmarit acest
fenomen zile de-a randul. Femeia si patul sau au fost inspectate cu
atentie, iar camera a fost si ea indelung examinata.
Strania stralucire ce lumina din pieptul doamnei Monaro fusese semnalata
pentru prima data de catre asistentele din spital. Doctorii sceptici,
care se amuzasera luand in ras aceasta istorisire inexplicabila, au
ajuns sa se convinga si ei de existenta acestei lumini fascinante.
Chiar si in conditiile unei supravegheri foarte severe - incat era clar
ca nu putea fi vorba de frauda, lumina a continuat sa fie vazuta
ocazional de mai multi martori. Totusi, tentativa de a o fotografia a
ramas complet nereusita. Întamplarea se petrecea in 1934, iar profesorii
mai sus mentionati au publicat un raport intreg cu privire la acest
caz, sub titlul „Sul Fenomeno di Pirano” („Asupra fenomenului din
Pirano”), Roma, 1934.
Wolf Grigorievici Messing, clarvazatorul Rusiei comuniste
Messing, poate cel mai mai faimos medium din Rusia l-a uimit pe Stalin
prezicand cu acuratete sfarsitul celui de al doilea Razboi Mondial si a
impresionat decenii de-a randul publicul Uniunii Sovietice prin
capacitatile sale de clarvedere. Era un barbat mic de inaltime,
ingrijit, cu ochi patrunzatori si cu o claie de par sarmos pe care il
pieptana intotdeauna pe spate. Nu s-a casatorit niciodata si a petrecut o
mare parte a vietii sale in izolare si singuratate.
Messing s-a nascut pe 10 septembrie 1899 in Gora Kalwaria, langa
Varsovia, Polonia. Capacitatile sale paranormale s-au manifestat inca de
timpuriu, iar in adolescenta facea deja demonstratii in public. În
Viena anilor 1905, A. Einstein l-a invitat in apartamentul sau, unde
Messing l-a cunoscut pe Freud. Freud i-a testat capacitatile
paranormale, iar rezultatele obtinute au fost impresionante. Messing a
facut apoi inconjurul lumii, fiind recunoscut pretutindeni ca o
celebritate.
În 1937 el si-a atras mania lui A.Hitler precizand in mod public ca
Hitler va muri daca „se va indrepta spre est”, adica spre Rusia. Hitler a
pus un premiu de 200.000 de DM pe capul lui Messing. În 1939, Messing a
fugit in Rusia, insa a ajuns astfel sub ingrozitorul regim opresiv a
lui Stalin. Mediumii rusi au fost fortati sa se ascunda altfel riscau sa
fie impuscati, insa Messing a reusit sa-l impresioneze pe Stalin.
Stalin l-a insarcinat pe Messing sa jefuiasca o banca folosind doar
metode paranormale. Messing a luat un sac gol pentru bani, a intrat
intr-o banca din Moscova, i-a inmanat functionarului o bucata alba de
hartie, sugerandu-i telepatic ca este un cec si i-a comandat mintal sa-i
dea 100.000 de ruble. Functionarul a procedat intocmai. Cand testul s-a
incheiat, Messing a inapoiat banii; functionarul a avut un atac de cord
cand si-a dat seama ce facuse. Messing a spus ca mai folosise hipnoza
telepatica pentru a influenta si alte persoane in acest mod. El a
sustinut ca a inselat chiar si Gestapoul si politia lui Stalin. Într-o
asemenea situatie el a reusit sa patrunda pina in biroul lui Stalin
nefiind oprit de nicio garda.
Stalin i-a permis lui Messing sa dea reprezentatii in Rusia. În
Novosibirsk, pe data de 7.03.1944 el a prezis moartea lui Hitler si data
exacta la care nazistii se vor preda.
Dupa razboi, Messing a participat la spectacole sub coordonarea lui
Goskonsert, care il punea in acelasi spectacol cu mii de muzicieni,
dansatori si acrobati de circ. Messing a fost numit oficial „artist de
concert”. Ca rasplata a popularitatii si succesului sau, i-a fost dat un
apartament cu trei camere, fara telefon, in Moscova, unde ii placea sa
se retraga zile intregi pentru a citi.
Explicand secretele clarviziunii, Messing spunea ca gandurile celorlalti
deveneau imagini colorate in mintea sa, si astfel el vedea mai curand
imagini decat auzea cuvinte. Întotdeauna el urmarea sa isi atinga
subiectii cu mana, caci acest lucru, spunea el, il ajuta sa elimine
orice fluctuatie sau distragere mentala. El a negat faptul ca percepea
gandurile dupa fizionomie si a afirmat ca ii era chiar mai usor sa
citeasca gandurile unei alte fiinte daca este legat la ochi. El
sustinea, de asemenea, si ca gandurile celor surzi si ale celor mai
putin inteligenti sunt mai usor de citit decat ale celorlalti oameni.
Cercetatorii rusi au incercat sa gaseasca motive psihologice strict
stiintifice si materialiste, pentru a explica puterile sale de
clarviziune, insa Messing se lasa examinat foarte rar. Un neurolog a
descoperit chiar ca anumite portiuni ale capului si pieptului lui
Messing generau mai multa caldura decat in mod obisnuit, insa nu a aflat
niciodata de ce. Unii oameni de stiinta credeau in mod absurd ca
atunci cand Messing lua un subiect de mana, el simtea la nivel
subconstient anumite miscari ale muschilor acestuia care il ajutau apoi
in citirea gandurilor respectivului om.
În ultimii ani ai vietii sale, puterile paranormale ale lui Messing s-au
estompat, insa Goskonsert a refuzat sa il lase sa se retraga, din cauza
popularitatii sale uriase. Nu i-a fost niciodata permis sa mearga in
Vest, de teama ca nu se va mai intoarce. Dupa o perioada de boala,
Messing a murit pe data de 8 noiembrie 1972.
Uri Geller si ceasurile incremenite
Uri Geller este recunoscut in primul rand pentru capacitatile sale de a
indoi obiecte de metal doar prin simpla atingere sau prin forta privirii
si de a opri ceasurile sau de a le face sa mearga mai repede. Astfel de
fenomene psihokinetice (P.K.) au ajuns chiar sa fie denumite de catre
unii specialisti „efectul Geller”.
În perioada de glorie a carierei sale, in 1970, Geller facea
demonstratii ale capacitatilor sale paranormale de a indoi metale si de a
citi gandurile altora in public. Apoi, el si-a dedicat majoritatea
timpului consultatiilor particulare, avand doar aparitii publice
ocazionale. În ciuda demonstratiilor sale pline de succes, majoritatea
parapsihologilor nu l-au luat in serios, si aceasta se datora carierei
sale publice pe care o afisa uneori cu emfaza.
Geller s-a nascut pe 20 decembrie 1946, in Tel Aviv. El sustine ca si-a
descoperit puterile paranormale cand avea 5 ani, in urma unui incident
legat de masina de cusut a mamei sale. El a vazut o licarire mica,
albastra iesind din masina de cusut si cand a incercat s-o atinga, a
avut un soc violent care l-a trantit la pamint. Puterile sale
exceptionale s-au manifestat imediat dupa aceea, inclusiv capacitatea de
a citi gandurile mamei sale. Un an mai tarziu, el a descoperit ca putea
sa faca limbile ceasului primit de la tatal sau sa se miste mai repede.
Îndoirea lingurilor a inceput sa o realizeze la putin timp dupa
aceasta. Demonstratiile sale publice au debutat in anul 1969.
În 1971, Andrija Puharich, expert in neurologie si electronica medicala,
l-a adus in S.U.A., in vederea unor cercetari. Geller a fost testat in
1972 la Institutul de Cercetare Stanford (SRI) din California, sub
supravegherea lui Edgar D.Mitchell, Russell Targ, Harold Puthoff si
Wilbur Franklin. Geller a facut demonstratii de ESP: a identificat
corect numerele de pe zaruri de 8 ori din 8 incercari, iar de 12 ori din
14 a indicat corect containerele metalice goale fata de cele care
contineau diverse obiecte. Totusi, s-a afirmat ca testele care ar fi
dovedit capacitatile sale de a indoi obiecte metalice au fost
considerate neconcludente.
Puharich, care facea in mod suplimentar diverse cercetari pe cont
propriu, a afirmat ca, sub hipnoza, Geller a povestit despre vizita pe
care i-au facut-o niste extraterestri cand avea varsta de 3 ani. Una
dintre aceste fiinte i-a spus lui Geller ca el ii reprezenta pe „Cei
Noua”, extraterestrii care supravegheau omenirea si care se temeau de
distrugerea ei iminenta. Geller a fost ales ca mesagerul lor pe pamant.
Puharich a publicat aceasta relatare in cartea sa „Uri” (1974), care a
fost supusa unor critici aspre. Mai tarziu, Geller a dezmintit acest
lucru. În 1974, John Taylor , un matematician englez, a efectuat o alta
serie de experiente care validau in mod cert capacitatile sale
psihokinetice de indoire a metalelor. Geller tinea in mana tuburi de
sticla ce contineau in interior fire metalice, pe care el le indoia.
Ca om de spectacol, Geller era foarte cautat in anii ’70. El a calatorit
pretutindeni in lume, avand aparitii frecvente la radio si televiziune.
În urma aparitiei sale in diverse locuri, datorita rezonantelor pe care
el le putea induce cu anumite energii deosebite, redactorii diferitelor
emisiuni erau bombardati cu telefoane prin care spectatorii sau
ascultatorii relatau ca argintaria lor a fost indoita sau ca ceasurile
si pendulele lor functionau defectos. Prima sa autobiografie, intitulata
„Povestea mea” a fost publicata in 1975, fiind urmata de o alta
„Efectul Geller” scrisa in 1976.
Baiatul care citeste cartile fara sa le deschida
Pe 2 mai 1936, aproximativ 150 de fizicieni s-au adunat pentru a
participa la demonstratia facuta de Pat Marquis – un baiat de 12 ani,
din Los Angeles – care parea ca vede fara a-si folosi ochii.
Legat la ochi de trei eminenti specialisti (doctorii A.G.Houde, Henry
S.Nesburn si Lloyd Burrows), baiatul reproducea gesturile facute de
doctori luand o carte de pe raft si deschizand-o la pagina indicata, sau
citind minusculele litere gravate pe un ceas de buzunar.
Pentru a fi siguri ca nu vede nimic, lentilele intunecate au fost
acoperite cu o banda adeziva; alta banda a fost folosita pentru a
acoperi suplimentar ochelarii. În total, au fost folosite trei straturi
de benzi adezive ce se intindeau pana deasupra buzelor. În final totul a
fost acoperit cu un bandaj compact.
Baiatul a trecut cu succes orice test imaginat de doctori. El actiona ca
si cand ar fi vazut normal. Cu atatea precautii luate, experimentatorii
au afirmat ca posibilitatea folosirii vreunui siretlic parea la fel de
posibila ca aceea de a fura Pacificul! Doctorii au admis in final faptul
ca baiatul avea perceptii vizuale si intuitie paranormale.
Investigarea lui Marquisw a fost relatata intr-un lung articol ilustrat – pe data de 3 mai 1936, in „Los Angeles Times”.
Desi exista multe diferente, este interesanta comparatia acestui caz cu teoria „vederii fara ochi” – avansata de Jules Romains.
primit pe mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.