Serafimii |
Numele de Serafimi înseamnă "cei ce se aprind" sau "cei ce se încălzesc" Orice denumire dată duhurilor cereşti conţine indicaţii despre calitatea divină proprie fiecărei ierarhii. Astfel, serafimi înseamnă "cei ce se aprind" sau "cei ce se încălzesc", indicând activitatea lor continuă, plină de dăruire, în cele Dumnezeieşti. După cum spune proorocul Isaia, Dumnezeul nostru este foc mistuitor, Scaunul Lui pară de foc, iar veşmântul Slavei Domnului este ca focul. Căldura şi mişcarea neîntreruptă a Serafimilor, care nu şovăie deloc, cu un ţel binecunoscut, e dată de nivelul lor spiritual perfect. Din acest pasaj distingem clar că dintre toate ordinele cereşti, serafimii sunt cei mai apropiaţi de Dumnezeu, stând "înaintea Lui". Strălucirea lor, de neimaginat de puternică, mult mai mare decât a Soarelui la amiază, e ocultată, pentru ca şi noi, oamenii, să îi putem privi şi să le percepem graţia pe care o revarsă din plin asupra noastră. Simbolul acestui aspect sunt cele două aripi cu care îşi acoperă chipul. Profunda lor umilinţă şi voinţa desăvârşită, în care se cunoaşte numai lucrarea divină, acţiunile lor, pe deplin dăruite iubirii de Dumnezeu, sunt calităţi scoase în evidenţă de aripile care le acoperă picioarele. Prezenţa lor în orice moment, în orice loc, transcenzând astfel timpul şi spaţiul, adică omniprezenţa, puterea lor de a realiza desăvârşit înălţarea sufletelor – omnipotenţa şi abandonul total în Dumnezeu sunt făcute cunoscute nouă de cele două aripi desfăcute pentru zbor. Acesta este ordinul cel sfânt al Serafimilor, al căror nume mai semnifică "cele nobile", înnobilate fiind de prezenţa în inimi, clipă de clipă, a lui Dumnezeu. În Vechiul Testament serafimii sunt menţionaţi în Isaia şi în Numerii 21,6. În Noul Testament serafimii sunt menţionaţi în Apocalipsa Sfântului Ioan. Ordinul angelic al serafimilor este numit în tradiţia ebraică Hayyoth- Hakkadosh (fiinţe sfinte) şi este influenţat de prima sefira din arborele sefirotic şi anume Kether, "Coroana", cea care guvernează întregul şi naşte lumea. De la acest ordin a fost dat numele de "fiinţe" tuturor lucrurilor care umplu Universul. Există o corespondenţă între serafimi şi prima literă a alfabetului ebraic, Aleph, care reprezintă începutul. Este vorba despre faptul că aceşti îngeri sunt "zorii creaţiei", "mâinile lui Dumnezeu în macrocosmos", esenţă Divină ce pătrunde totul şi cuprinde totul. Altă literă ebraică corespondentă acestui ordin celest este "Iod", desemnând nu doar începutul, ci şi sfârşitul totului. Serafimii sunt asociaţi astfel cu eternitatea, care dă naştere timpului, în tripla sa împărţire: trecut, prezent şi viitor. Ei sunt cei care stăpânesc infinitul dând naştere spaţiului, în tripla sa dimensiune: lungime, lăţime, adâncime (sau înălţime). Tot ei guvernează naşterea şi resorbţia substanţei eterne, ce este la originea materiei. Amintim faptul că şi materia are trei stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă. Iată de trei ori prezentă în cadrul acestei ierarhii, trinitatea: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Deloc întâmplător, înţeleptul sufit Gurdjieff vorbeşte despre "Legea lui trei" care guvernează "cele trei lumi" (fizică, astrală şi cauzală). Dumnezeu este numit de către serafimi "Ehich" ceea ce înseamnă "Esenţa Divină", reprezentând "ceea ce privirea nu poate ajunge", aspectele transcendente ale manifestării. Kabbala face o asociere între acest înalt ordin al serafimilor şi creierul fiinţei umane, loc de naştere al ideilor, al gândurilor, focar al reorientării inimii către Dumnezeu. În ceea ce priveşte numărul serafimilor, se precizează într-una dintre variantele Cărţii secrete a lui Enoh că sunt patru legiuni sau ordine "corespunzând celor patru vânturi ale lumii". După Enoh, Cartea despre Dumnezeu şi despre Îngeri, serafimii au patru feţe şi şase aripi. Enoh, cel care în scrierile sale vorbeşte despre ierarhiile cereşti, nu a fost acceptat în canoanele evreieşti, dar a fost citit şi citat în mod constant de către creştini. Serafimii sunt spirite ale dragostei universale Iubirea serafimilor este atât de arzătoare, dăruirea lor atât de totală, încât în tot ce-i înconjoară şi în întreaga lor fiinţă nu Îl văd decât pe Dumnezeu, pe care Îl adoră şi Îl preamăresc clipă de clipă, într-o fericire veşnică. Serafimii sunt cei mai aproape de Tronul lui Dumnezeu şi principala lor menire este de a emana o adoraţie perpetuă către Domnul Dumnezeu, pe care Îl slujesc şi Îl slăvesc neîncetat: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot…". Intensitatea adoraţiei lor şi dragostea pură pentru Dumnezeu îi fac să fie reflexii fără cusur ale iubirii divine. Această iubire inundă universul cu marea sa putere, iar prin serafimi venim în contact cu ea şi îi recunoaştem splendoarea. Serafimii ne reamintesc în permanenţă de miracolul iubirii şi de modul în care suntem renăscuţi şi creaţi în întregime din această energie nemaipomenită. Ei ne ajută să ne vindecăm de durerea separării şi a pierderii, ca să înţelegem că iubirea este veşnică şi absolut indivizibilă. Toma d’Aquino îi descrie pe serafimi astfel: „Numele de serafimi nu vine numai de la dragostea divină, ci şi de la preaplinul dragostei divine, exprimat prin cuvântul ardoare sau foc." Serafimii sunt spirite ale unităţii divine Rolul serafimilor este de a menţine unitatea întregului organism viu al lumii creat de Dumnezeu, cu ajutorul lor. Fiecăruia dintre noi, cei care căutăm această slăvită unitate cu Dumnezeu, serafimii ne arată cum să atingem cele mai înalte culmi de conştientizare. Serafimii sunt preocupaţi de manifestările vibraţionale care păstrează manifestarea în ordine perfectă. Ei sunt descrişi ca entităţi de lumină albă, pură, ca îngeri ai iubirii, ai luminii şi ai focului, strălucitori şi puternici. Ei transmit energia divină prin celelalte ordine ale îngerilor către noi, către lumea materială, pentru purificarea, menţinerea şi întreţinerea vieţii pe Pământ. Serafimii sunt cei care asigură legăturile de la un sistem cosmic la altul. Amintim ce se spune în Kabbala referitor la fiinţele cereşti: ele sunt asemeni globulelor roşii din fiinţa umană, ducând esenţa existenţei universale şi la fel cum sângele curge prin întregul trup prin intermediul venelor şi arterelor, îngerii se deplasează în întregul macrocosmos prin culoare cosmice. Funcţia specifică a serafimilor este de a răspândi lumina Ca un răsărit de Soare, fiecare serafim radiază lumina divină. Este bine să menţionăm funcţia lor specifică de a răspândi lumina, risipind astfel oricare întunecare, oricât de adâncă ar fi. Strălucirea lor, de neimaginat de puternică, mult mai mare decât a Soarelui la amiază, e ocultată, pentru ca şi noi, oamenii, să îi putem privi şi să le percepem graţia pe care o revarsă din plin asupra noastră. Principiul divin corespondent acestei ierarhii este "Binele", bunătatea şi compasiunea lui Dumnezeu aducând conştiinţă acolo unde este ignoranţă, aducând fericire acolo unde este durere, aducând optimism şi frumuseţe, acolo unde este depresie şi urâciune, aducând strălucire şi lumină, acolo unde este opacitate şi întuneric, aducând viaţa acolo unde este moartea. Serafimii au puterea specială de a purifica prin foc Serafimii au puterea specială de a purifica prin foc, aducând curăţenie sufletească şi iertare divină. Dionisie Areopagitul lămureşte numele de serafim prin proprietăţile focului, care conţine prin el însuşi un exces de căldură. Astfel, în foc putem recunoaşte trei caracteristici. Prima relevă mişcarea care este continuă şi are întotdeauna direcţie ascendentă, către planurile superioare, ceea ce semnifică faptul că serafimii ne poartă direct către Dumnezeu. A doua caracteristică a focului este forţa sa activă, căldura, acţiunea penetrantă care ajunge până la cele mai mici lucruri, până la cele mai profunde structuri, cu o fervoare extraordinară; cu ajutorul acestei imagini descoperim semnificaţia acţiunilor acestor îngeri – curăţarea, purificarea întru întreţinerea vieţii. În al treilea rând, recunoaştem în foc calitatea clarităţii sau a strălucirii, ceea ce semnifică faptul că serafimii au ei înşişi o lumină nestinsă cu care ard, a cărei strălucire o dăruiesc, o pun în slujba întregii Creaţii. Dacă pornim de la proprietăţile focului: ardoare, purificare, identitate cu sine însuşi, lumină şi iluminare, risipirea întunericului etc., înţelegem cum serafimii simbolizează toate aceste puteri în planul cel mai spiritualizat al conştiinţei. Îngerii primei Cete, serafimii, sunt Îngeri ai Luminii, ai Focului şi ai Dragostei, fiind numiţi "Cei care ard", cei care sunt înflăcăraţi de dragoste şi adoraţie divină. Numele lor sugerează înflăcărarea cu care menţin prezenţa sursei întregii existenţe, inclusiv cea materială, dar şi calitatea de păzitori ai Universului, ai Cosmosului în plenitudinea sa. "Numele de serafimi indică neîncetata şi eterna revoluţie a Principiilor Divine, căldura şi acuitatea, exuberanţa activităţii lor intense, perpetue, neobosite (…) stârnindu-i şi aprinzându-i cu propria căldură şi purificându-i până la ultima flacără; şi, printr-o neascunsă, nestinsă şi mereu radiantă şi luminată putere pot să distrugă umbrele întunericului". Serafimii au calitatea de a înălţa treptele inferioare până la a le face asemenea lor Serafimii au calitatea de a înălţa treptele inferioare până la a le face asemenea lor, aprinzându-le spre o înflăcărare asemănătoare. Serafimii sunt cei care duc şi aduc "mesajele" de iubire şi de înţelepciune la şi de la ordinele inferioare. Ei transmit voinţa lui Dumnezeu prin intermediul celorlalte ierarhii angelice menţinând ordinea şi armonia divină până în planul fizic. Printr-o aspiraţie arzătoare se poate obţine de la serafimi "iertarea, ştergerea instantanee a greşelilor" Printr-o aspiraţie arzătoare se poate obţine de la serafimi îndepărtarea instantanee a oricărei suferinţe şi primirea pe dată a oricărui dar ceresc, prin Graţie Divină. Orientalii numesc aceasta "arderea instantanee a karma-ei". În Biblie sunt diferite pasaje în care sunt amintiţi serafimii. De exemplu, în Isaia 6,2-3; 6-8, se spune: "Serafimii stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau, Şi strigau unul către altul zicând: < Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui! >. Atunci unul dintre serafimi zbură spre mine, având în mâna sa un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: < Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le vă curăţi! > Şi am auzit glasul Domnului care zicea: "Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?" Şi am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!". Capacitatea lor de a ierta, de a şterge greşelile celui care, plin de căinţă şi dragoste de Dumnezeu, se adresează lor, puterea de a purifica tot ce ating, atrag după sine revărsarea copleşitoare a Graţiei Divine, care-l ridică pe cel căruia i se face acest cadou, în paradis. Intervenţii ale serafimilor Oamenii care au devenit cu adevărat familiari cu îngerii, cum sunt misticii autentici şi sfinţii, prin umilinţa lor în faţa misterului divin care se manifestă prin îngeri primesc graţia favorurilor angelice. Maria D'Origenes (m.1213) a avut viziuni cu serafimi. Îngerul pe care l-a văzut Sfântul Francisc din Assissi atunci când i-au apărut stigmatele în luna septembrie 1224 era un serafim. Iată ce mesaj a primit o mare mistică italiană Margherita de Cortone (1247-1297): "Noi suntem din ordinul serafimilor şi nu încerca să ne cunoşti numele pentru că numele îngerilor sunt foarte rar exprimate pe Pământ". Dante Alighieri (1265 - 1321), faimosul poet şi iniţiat, în cântul 28 al „Paradisului" din "Divina Comedie", descrie întâlnirea sa cu serafimii:
"94 Şi slava o auzeam din cor în cor
Mathias Grunewald (1470-1529) i-a pictat pe serafimi cântând la vioara iubirii.spre punctul fix ce-i veşnicul lor ubi, Şi-n veci le-a fi c-a fost din veci al lor. 97 Şi Ea văzându-mi gândurile îndoielnice Ce le aveam, mi-a spus: "în primele rânduri Tu vezi Serafimii şi Heruvimii, 100 Urmează centrul lor cu-aşa iuţime Spre-a fi, cât pot, la fel cu punctul clar, Şi pot a fi, căci au vederi sublime. 106 Să ştii c-a lor plăcere-o simt fierbinte Pe-atât pe cât mai mult ei pot să vază În Cel ce-i punct de-odihnă-a orice minte. 109 A fi ferice deci se-ntemeiază, Cum vezi de-aici, pe actul contemplării, Căci actul de-a iubi de-abia-i urmează. 112 Măsura ăstui văz e plata cării Din bune-vreri şi har cuprinsu-i creşte, Şi-aşa gradat sporeşte-n susul scării." Mistica spaniolă Marina de Escobar a primit stigmatele la data de 10 septembrie 1602 având viziunea unui serafim exact ca sfântul Francisc din Assissi. Maica Maria lui Iisus du Borg (1788 – 1862) şi Marie Catherine Ruel au avut viziuni cu serafimi. La 5 august 1918, în timp ce îi spovedea pe elevii săi, Padre Pio a avut o experienţă mistică, pe care i-a descris-o astfel părintelui său spiritual: "Am fost copleşit de uimire la vederea unui personaj ceresc, ce apărea în faţa privirilor mele. Ţinea în mână un fel de instrument, asemănător cu o bară de fier, cu capătul bine ascuţit, şi parcă de acolo ieşea foc. Fiinţa de lumină a aruncat cu putere acel instrument în inima mea. Pe loc am scos un strigăt, eram copleşit, am simţit că mor. I-am spus băiatului pe care îl spovedeam să plece pentru că nu mai puteam continua. Acest fenomen a durat şapte zile. Câte am trăit în această perioadă nu ştiu să spun. M-am simţit profund purificat lăuntric." Lumea infinită a serafimilor, cei care revarsă plini de compasiune Graţia Divină, este asociată în fiinţa umană cu cea mai înaltă sferă divină supranumită Kether sau focarul misterios al transcendenţei Dumnezeieşti. |
Heruvimii |
Numele de Heruvimi dezvăluie Revărsarea de Înţelepciune Numele de heruvimi, ce dezvăluie revărsarea de înţelepciune, arată calitatea lor de a cunoaşte şi de a intui pe Dumnezeu. Aceste fiinţe au fost create pentru a transmite înţelepciunea şi frumuseţea divină a cunoştinţelor, umplând universul cu înţelepciunea lui Dumnezeu. De altfel, chiar din semnificaţia numelui lor răzbate capacitatea de a-L cunoaşte şi de a-L contempla pe Dumnezeu, clipă de clipă, de a primi cele mai mari haruri de la El, iar aceasta spre a umple mai mult cu lumină şi înţelepciune pe cei ce se află mai jos de ei. Ei ajută pe toţi cei înţelepţi şi dau putere celor ce ascultă cuvântul Domnului. După faimosul angelolog creştin Dionisie Areopagitul: "Numele de heruvimi denotă puterea lor de cunoaştere, mărturie a Domnului, receptivitatea la Darul Luminii, contemplarea Frumuseţii Capului Domnului la Prima Proclamare şi tot ei sunt cei care participă la Înţelepciunea Divină şi îşi revarsă din belşug, peste toţi, izvorul înţelepciunii lor". Heruvimii sunt vocea înţelepciunii divine, cei care păstrează plinătatea cunoaşterii Creaţiei Divine. Ei sunt Îngeri ai Înţelepciunii, ai Discernământului şi ai Cunoaşterii. Ei sunt înţelepţii cei cu mulţi ochi, care exprimă bogăţia cunoaşterii sau revărsarea înţelepciunii. Heruvimii păzesc poarta Paradisului şi sunt purtătorii înţelepciunii ultime din univers. Heruvimii sunt îngerii care stau la răsărit de Eden, pentru a fi siguri că nimeni dintre cei care nu merită nu va mai intra acolo după izgonirea lui Adam şi a Evei: "Yahweh, după izgonirea lui Adam şi a Evei, a pus heruvimii cu sabie de flăcări ca să păzească drumul spre Pomul Vieţii". (Vechiul Testament, Geneza, III, 24). O descriere mai veche arată că heruvimii au patru feţe, patru aripi şi ochi de păun. Cele patru feţe simbolizează eterna lor vigilenţă şi cunoaştere – care cuprinde orice formă a Creaţiei – aripile îi asociază în chip mistic cu cele patru vânturi, iar ochii de păun sugerează omniscienţa lor. Descrierile biblice variază, dar, în general, heruvimii sunt înfăţişaţi ca fiinţe înaripate. Heruvimii mai sunt descrişi cu corp de taur înaripat, de vultur sau de sfinx şi cu faţă de oameni sau lei. În limba ebraică numele de heruvim semnifică revărsare, duh, înţelepciune. Ordinul sfânt al heruvimilor este numit în tradiţia ebraică Ophaim şi este influenţat de a doua sefiră a arborelui sefirotic, Hochmah sau Înţelepciunea. În Kabbala, Numele lui Dumnezeu corespondent acestei ierarhii este Tetragrammaton, ceea ce înseamnă "Divinitatea plină de idei". Principiul divin care ne este revelat prin intermediul heruvimilor este "Începutul", aspect complementar, de altfel, cu principiul reprezentat de ordinul ceresc al tronurilor, care este "Sfârşitul". Kabbala ne face cunoscut faptul că partea fiinţei umane asociată acestor îngeri este reprezentată de plămâni. În Persia antică şi la asiro-babilonieni se dezvoltase o întreagă ştiinţă despre îngeri. Termenul ebraic de heruvim corespunde cuvântului babilonian Karibu, care desemna nişte genii jumătate oameni, jumătate animale ce vegheau la porţile templelor şi palatelor, ca nişte paznici ai comorilor, aidoma dragonilor de la porţile palatelor chinezeşti. Unii cărturari îl leagă de Kirabu, numele unui zeu centaur asirian, iar alţii sugerează că numele de heruvim se poate să fi derivat din termenul grecesc griphon. Heruvimii sunt Spirite ale Armoniei Ca îngeri ai celui de-al Doilea Ordin (Cor), heruvimii reprezintă bucuria, fericirea şi esenţa Creaţiei. Ei sunt spirite ale armoniei, impresionând prin mulţimea cunoştinţelor şi prin revărsarea de înţelepciune. Prin heruvimi se revarsă înţelepciunea pentru a vedea şi cunoaşte Legea Divină. Heruvimii au sarcina de a vedea detaliile necesare păstrării ordinii Oştirilor Raiului. Sunt soli ai lui Dumnezeu, care dăruiesc din preaplinul de iubire şi cunoaştere. Atunci când le simţim iubirea, avem parte de cunoaşterea noastră profundă, reflexie clară şi directă a înţelepciunii pe care o trimit spre noi în speranţa că îl vom cunoaşte pe Dumnezeu şi că ne vom da seama de imensa dragoste necondiţionată care sălăşluieşte în noi. Heruvimii ne oferă astfel conştientizarea lor pură şi limpede asupra unităţii întregii creaţii. Ei pun de acord între ele mişcările planetelor pentru a uni într-un sistem perfect armonizat impulsurile planetare. Kabbala îi descrie ca fiind îngerii prin care Dumnezeu aduce ordinea în Univers, având atributul înţelepciunii. Lor li se asociază a doua literă din alfabetul ebraic, Beth, ceea ce semnifică o coborâre în dualitatea manifestării dar menţinerea conştiinţei în nivelul unităţii primordiale divine. Lumea subtilă a heruvimilor este legată într-un anumit aspect de aşa-numitul al treilea ochi din înţelepciunea orientală; trezirea şi dinamizarea acestuia duce la transcenderea mentalului, la instalarea unei stări de pace beatifică şi extaz divin. Heruvimii sunt Gardienii Luminii Îngeri ai luminii, ai gloriei, heruvimii excelează în materie de cunoaştere. În unele pasaje din Biblie heruvimii sunt descrişi a avea faţa de aramă lustruită. Aceasta ne spune despre strălucirea lor netrecătoare, ce nu se micşorează şi nu se tulbură. Sunt fiinţe luminoase, ce posedă o stare perfectă de detaşare, dar şi de compasiune inegalabilă. Pacea dumnezeiască se revarsă din inimile lor. Ei posedă starea de desăvârşire. Prin heruvimi Dumnezeu împarte raze de lumină, iubire şi cunoaştere în mod impersonal, universal. Prin heruvimi se dă ochilor sufleteşti iluminare. Heruvimii strălucesc cu lumina înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu, ei sunt gărzile Luminii, sunt luminaţi în tainele divine şi ale cunoaşterii profunzimilor înţelepciunii. După Dionisie Areopagitul (Despre Ierarhia Cerească, 206 – 207) heruvimii aparţin ordinului superior, între tronuri şi serafimi, "şezând în imediata apropiere a lui Dumnezeu (şi primind) iluminările primordiale ale Tearhiei (…), apariţiile lui Dumnezeu şi cea mai deplină desăvârşire." Heruvimii, în raport cu Dumnezeu, se caracterizează prin masa de cunoaştere, adică prin revărsarea de înţelepciune; denumirea de heruvim arată pe de altă parte putinţa de a-L cunoaşte şi de a-L contempla pe Dumnezeu, de a primi cele mai mari haruri de la lumina Lui. Ei sunt descrişi ca gărzi ale stelelor fixe. Heruvimii protejează toate galaxiile şi patronează orice templu religios. Rudolf Steiner, studiind Vechile Mistere, afirmă că heruvimii, ca şi serafimii, de altfel, nu acţionează ca izvor al unei substanţe planetare, aşa cum fac celelalte ordine angelice. Ei s-au înălţat până în preajma divinităţii, dincolo de orice sferă planetară. Heruvimii sunt Vehiculul lui Dumnezeu În Iezechiel, heruvimii sunt cei care trag carul Domnului, ceea ce simbolizează supunerea, umilinţa şi dăruirea totală faţă de Dumnezeu, dar şi îndemnul pe care ei îl nasc în inimile celor de mai jos, spre a se înălţa. În Psalmul 17 se spune: "Şi s-a suit (Dumnezeu) pe heruvimi şi a zburat; zburat-a pe aripile vântului". Iată că heruvimii sunt un vehicul divin. Ei şi-au abandonat pe deplin voinţa proprie în faţa voinţei divine şi ridică cele inferioare la înălţarea de sine, iar cele superioare le comunică celor de jos, spre a se îngriji de ele. Heruvimii sunt descrişi ca vizitii ai Carului lui Dumnezeu. Sarcina lor principală în ierarhia cerească este, pe lângă aceea de a intona cântece de slavă lui Dumnezeu, şi aceea de a conduce Carul lui Dumnezeu (Merkabah), care are drept simbol cheia Raiului. Merkabah – menţionat în Biblie de către Iezechiel – este vehiculul Luminii Divine, folosit de Cel Atotputernic pentru a ne conecta cu tărâmurile spirituale. În Egipt ei sunt reprezentaţi acoperiţi cu aripi şi cu ochi, simboluri ale omniprezenţei şi omniscienţei. În tradiţia rabinică şi ocultă, heruvimii sunt consideraţi ca vizitii sau conducători ai Carului lui Dumnezeu, purtători ai Tronului Său, personificări ale Vânturilor. Heruvimii Simbolizează Suveranitatea Divină Din punct de vedere al creaţiei, această ierarhie este poarta dintre nemanifestare şi manifestare. Dacă serafimii aparţin pe deplin nemanifestării, stăpânind asupra oricărui act de creaţie, în gând, cuvânt şi faptă, iar tronurile sunt cele cu care manifestarea ia fiinţă, ordinul heruvimilor se interpune între cele două, având rol de transformator, asemeni unui loc de pornire şi întoarcere, de început şi sfârşit. Găsim la ei, ca şi la serafimi, capacitatea de a fi omniprezenţi în manifestare, prin transcenderea timpului şi a spaţiului. Heruvimii ne oferă conştientizarea lor pură şi limpede asupra unităţii întregii creaţii. Protectori divini ai întregii manifestări, heruvimii îşi întind aripile asupra oamenilor, învăţându-i calea spre adevăr, spre Dumnezeu, prin intermediul ierarhiilor de mai jos. Deşi ei sunt orientaţi spre manifestare, urmărind să-i aducă la nivelul lor pe cei deschişi spre cunoaşterea de sine, rareori se revelează în faţa acestora. Astfel, în reprezentările iconografice ale bisericii ei sunt arătaţi a avea patru aripi: cu două îşi ocultează chipul, cu celelalte două zboară. Pentru Phillon din Alexandria, heruvimii simbolizează cele mai înalte şi mai mari forţe divine, suveranitatea şi divinitatea. Heruvimii sunt Păzitori ai Tainelor Dumnezeieşti Heruvimii sunt caracterizaţi printr-o înţelegere deplină a tainelor lui Dumnezeu, ai căror păzitori sunt. Astfel, în momentul construirii chivotului legii, Dumnezeu îi spune lui Moise: "Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, ca dintr-o bucată; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capac la cele două capete ale lui. Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; să aibă faţa întoarsă spre capac. Să pui capacul pe chivot şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da." (Exod 25, 18-21) Heruvimii ne oferă posibilitatea să aflăm misterele vieţii, transformând această cunoaştere în înţelepciune. Nu sunt nicidecum acei copilaşi bucălaţi din operele de artă, ci acea puritate a spiritului întruchipată în copii care ştiu că sunt protejaţi şi iubiţi pe deplin. Heruvimii sunt descrişi ca păstrătorii, gardienii scrierilor celeste, cei mai buni deţinători ai tuturor cunoştinţelor. Ei au sarcina de a păstra scrierile Raiului. În arta asiriană heruvimii erau reprezentaţi sub forma unor creaturi imense, înaripate, cu feţe umane şi trupuri de taur, sfinx, vultur etc.. Ei erau, de obicei, plasaţi ca spirite gardiene la intrarea în palate şi temple. Intervenţii ale Heruvimilor Heruvimii sunt primii îngeri menţionaţi în Vechiul Testament: Geneză III, 24; Cartea a treia a Regilor VI, 23-29, 32, 35; Iezechiel I, 4-26, X; Apocalipsă IV, 6-9. În Geneză III, 24: ei păzesc arborele vieţii şi Grădina Edenului cu spade de foc, de unde provine şi apelarea lor ca "flacăra săbiilor care se rotesc". În Iezechiel I, 10 – 14: patru heruvimi, fiecare cu patru feţe şi patru aripi, apar la fluviul Kebar profetului. În Cartea a treia a Regilor VI, 23-29, 32, 35: cei doi heruvimi ai templului lui Solomon sunt sculptaţi în lemn de măslin. În lucrarea Credinţa Ortodoxă, Ioan Damaschinul îi descrie pe heruvimi ca având "numeroşi ochi". Preafericitul Jean Ruysbroeck Admirabilul a scris în sec. XIV în lucrarea sa Cartea despre Regatul Adoratorilor lui Dumnezeu despre heruvimi. Camilla Battista Varano (1458-1524) clarisă din Camerino a avut viziunea unui serafim şi a unui heruvim. Mistica germană Mechttild Thaller îi descrie astfel "Heruvimii sunt spadele lui Dumnezeu. Ei sunt înveşmântaţi în lumina pură şi strălucitoare; feţele lor sunt maiestuoase; ele au o anumită asemănare de expresie cu aceea a Sfântului Mihail. Ei sunt înconjuraţi de foc; în mâna dreaptă ţin o spadă de foc. Coroana lor este făcută din raze de soare." Faimoasa mistică creştină Tereza D’Avilla (1515-1582) a trăit o experienţă mistică extraordinară, aşa-numita transverberaţie a inimii sale, generată de un heruvim. În literatura clasică, heruvimii apar la Dante Alighieri, faimosul poet şi iniţiat. În cântul 28 al Paradisului din Divina Comedie, Dante descrie întâlnirea sa cu heruvimii:
"94 Şi slava o auzeam din cor în cor
Un comentariu: Dante auzise îngerii cântând lui Dumnezeu ("punctul
fix", 94), în jurul căruia se mişcau neîncetat, pătrunşi fiind de către
graţia Sa. Şi Beatrice ("Ea", 97) care a intuit dorinţa sa de a cunoaşte
alcătuirea exactă a ierarhiilor angelice care au suscitat atâtea
dispute între teologi şi înţelepţi ("gândurile îndoielnice", 97) i-a
furnizat explicaţiile necesare. I-a vorbit despre Serafimi şi Heruvimi,
care cu rapiditatea mişcării secondau legăturile de iubire care îi legau
de Dumnezeu (100). Aceste ordine de inteligenţe se bucură de o
beatitudine care este proporţională cu gradul intensităţii şi a
profunzimii viziunii lor despre Dumnezeu (106-108). Beatitudinea celestă
(110) este generată de modul în care este văzut Dumnezeu cât şi de
iubirea în sine.spre punctul fix ce-i veşnicul lor ubi, Şi-n veci le-a fi c-a fost din veci al lor. 97 Şi Ea văzându-mi gândurile îndoielnice Ce le aveam, mi-a spus: "în primele rânduri Tu vezi Serafimii şi Heruvimii, 100 Urmează centrul lor cu-aşa iuţime Spre-a fi, cât pot, la fel cu punctul clar, Şi pot a fi, căci au vederi sublime. 106 Să ştii c-a lor plăcere-o simt fierbinte Pe-atât pe cât mai mult ei pot să vază În Cel ce-i punct de-odihnă-a orice minte. 109 A fi ferice deci se-ntemeiază, Cum vezi de-aici, pe actul contemplării, Căci actul de-a iubi de-abia-i urmează. 112 Măsura ăstui văz e plata cării Din bune-vreri şi har cuprinsu-i creşte, Şi-aşa gradat sporeşte-n susul scării." Heruvimii apar la Shakespeare ca "heruvimii cu ochi tineri". Milton îi descrie ca "heruvimi guvernatori". În "Cărţile secrete ale lui Enoh" heruvimii sunt menţionaţi în mai multe capitole: cap. 19, 3: "Printre ei se află şi şase Phoenix-i, şase heruvimi şi şase Îngeri cu şase aripi, cei care nu-şi opresc niciodată cânturile. Este cu neputinţă de descris frumuseţea vocilor lor, atât de mult Îl bucură pe Domnul când cântă la picioarele tronului Său." cap. 20, 1: "Apoi Îngerii mei m-au ridicat şi m-au dus în cel de-al şaptelea Cer, unde am descoperit o lumină extraordinară alcătuită din corurile compuse din Arhangheli maiestuoşi şi impunători, din Forţe neîntrupate; din Domnii, din Virtuţi, din Stăpâniri, din Heruvimi, din Serafimi, din Tronuri şi din cei cu nenumăraţi ochi. Am văzut de asemenea nouă regimente şi staţii de lumină Ioanită." cap. 21, 1: "Heruvimii, Serafimii, Îngerii cu şase aripi şi cei cu nenumăraţi ochi au rămas înaintea Tronului, stând în faţa lui Dumnezeu. Ei îndeplineau poruncile Lui şi acopereau tot Tronul Său cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne şi Stăpâne Savaot, Cerul şi Pământul sunt pline de slava Ta"." cap. 22, 3: "Dar la urma urmei cine sunt eu, Enoh, pentru a-L descrie pe Dumnezeu, pentru a descrie prezenţa Sa inexprimabilă şi chipul Său cel minunat? Nu pot nici măcar să descriu nenumăratele Sale atribute şi vocile Sale cele atât de variate. Tronul Său este extraordinar şi, de bună seamă, nefăcut cu mâinile. De-abia pot descrie Heruvimii şi Serafimii şi cânturile lor neîncetate..." cap. 14, 11 şi 18: "Acoperişul era precum o boltă înstelată străbătută de fulgere; mai mulţi heruvimi strălucitori stăteau în mijloc, iar cerul, deasupra lor, semăna cu un talaz limpede." (…) "Am privit şi am văzut înăuntru un tron înalt, asemănător cu cristalul. Tot ceea ce era împrejur strălucea ca Soarele şi se auzea vocea heruvimilor." cap. 20, 1 şi 7: "Iată numele sfinţilor Îngeri păzitori:" (…) "Gabriel cârmuieşte Raiul, şerpii [de foc] şi Heruvimii." cap. 61, 10: "Atunci El va chema toate oştile cereşti, toţi sfinţii, Heruvimii, Serafimii, Tronurile, Puterile şi Domniile. Şi Alesul va fi acolo, însoţit de puterile pământului şi ale apei." cap. 71, 7: "Mai aproape stăteau Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, care veghează neîncetat şi păzesc tronul lui Dumnezeu." Descrierea heruvimilor ca fiinţe înaripate, cu multiple capete, servind ca gardieni ai templelor şi palatelor, apare în numeroase ţări din Orientul Apropiat, precum şi în artele şi în literatura asiriană, caldeană şi babiloniană. În Talmud, heruvimii sunt echivalentul ordinilor Ophaim sau Hayyoth şi se spune că ei rezidă în al şaselea cer sau al şaptelea cer. Printre operele moderne, amintim tabloul lui Rubens "Glorificarea lui Jaques I", care arată o procesiune a heruvimilor. |
Arhanghelii |
Arhanghelii sunt Fiii lui Dumnezeu Ierarhia Arhanghelilor aparţine celei de-a treia triade angelice, care este şi cea mai apropiată de nivelul de conştiinţă uman. Iată cum prezintă Sfântul Dionisie Areopagitul, celebrul angelolog creştin, acest cor angelic în lucrarea sa Ierarhia cerească: "Corul Sfinţilor Arhangheli se află pe aceeaşi treaptă cu corul Întâietorilor Cereşti şi cu corul Sfinţilor Îngeri. (…) Sfânta treaptă a Arhanghelilor (…) comunică atât cu preasfinţii Întâietori, cât şi cu sfinţii Îngeri. Cu cei dintâi pentru că este întoarsă (orientată) spre Începutul cel care este mai presus de Fiinţă (Dumnezeu), iar cu îngerii pentru că ea este în acelaşi timp şi o treaptă (ierarhie angelică) tălmăcitoare, primind iluminările Dumnezeieşti de la Întâietori, în mod ierarhic şi vestindu-le îngerilor în chip îngeresc şi, în continuare, prin îngeri, descoperindu-ni-le nouă, pe măsura sfinţeniei fiecăruia dintre noi, şi iluminându-ne astfel în chip Dumnezeiesc." În tradiţia românească, arhanghelii mai sunt numiţi şi sfinţii voievozi, prin echivalarea termenului grecesc care înseamnă fruntaşi ai îngerilor. Arhanghelii supraveghează îngerii păzitori şi celelalte cete de îngeri din apropierea noastră, indiferent de misiunea lor. În Vechiul Testament, dar şi în Noul Testament apar dese întâlniri ale strămoşilor noştri cu reprezentanţi ai acestui ordin. Există nenumăraţi Arhangheli, unii dintre ei fiind binecunoscuţi în lumea creştină şi chiar sărbătoriţi la anumite date precise. Trei dintre ei sunt menţionaţi în mod explicit în Biblie: Mihail, Gabriel şi Rafael. În Apocalipsă sunt menţionaţi 7 arhangheli care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu. Dar Arhanghelii nu sunt cunoscuţi numai în tradiţia creştină, ci şi în cea ebraică, islamică, egipteană şi în diferitele tradiţii orientale, ei jucând mai ales rolul de intermediari între ierarhiile angelice superioare şi umanitate. În textele apocrife apar şi numele altora, cel mai cunoscut dintre aceştia fiind Uriel. Ordinul acestor îngeri este numit în tradiţia ebraică Bene Elohim (Fiii lui Dumnezeu). Sefira corespondentă este Hod ceea ce înseamnă Slava. Numele lui Dumnezeu este aici Elohim Sabaoth (Dumnezeul Armelor). Litera ebraică ce le corespunde este Heth, dezvăluind axa energetică grai – fără grai. Iniţiaţii în tradiţia Kabbala-ei comunicau cu Dumnezeu prin intermediul arhanghelilor. În cadrul acestei tradiţii se vorbeşte despre 12 sau chiar mai mulţi arhangheli. Acest ordin este influenţat de sfera subtilă a planetei Mercur. Partea din fiinţa umană influenţată de aceşti îngeri sunt rinichii. Principiul divin care se exprimă prin arhangheli este "jos", complementar cu "sus", principiul divin care se exprimă prin întâietori. În tradiţia islamică sunt cunoscuţi 4 arhangheli. În Coran este adeseori citată prezenţa arhanghelilor, în special a arhanghelilor Gabriel şi Mihail. Arhanghelii au ca atribute esenţiale: ridicare de laudă lui Dumnezeu, mărturisirea credinţei lor prin fapte şi punerea necondiţionată în slujba dreptăţii divine. Arhanghelii sunt Spirite ale Focului Divin Iniţiatul Rudolf Steiner îi numeşte pe arhangheli "spirite ale focului". Conform învăţăturilor egiptene arhanghelii sunt inspiratori şi călăuze ale marilor comunităţi, grupuri sau popoare. Spirite ale focului divin purificator, arhanghelii au ca principală misiune ducerea la bun sfârşit a planurilor divine pe Pământ. În sufletul fiecărui popor se exprimă viaţa unui arhanghel. El îşi trăieşte propria tinereţe în tinereţea poporului pe care-l conduce. Dar când un popor îmbătrâneşte sau chiar se destramă, el realizează o desprindere de acel popor, situaţie care de obicei coincide cu desfiinţarea completă a respectivului popor. Arhanghelii sunt mesageri trimişi de Dumnezeu omenirii. Ei oferă sprijin spiritual şi inspiraţie. Primim din lumina şi din puterea lor, ca prin propriile noastre forţe să participăm împreună cu Dumnezeu la crearea universului. Arhanghelii trezesc şi amplifică Stări Benefice Arhanghelii au o disponibilitate aproape nelimitată, şi mai ales atunci când avem stringentă nevoie de ajutorul lor, putem să invocăm cu credinţă prezenţa lor în universul nostru lăuntric. Prietenia şi solicitudinea pe care arhanghelii o manifestă faţă de noi este exemplară, este sublimă, este chiar ideală. Ei ne arată infinita realitate Divină. Atunci când le acceptăm prezenţa, nu facem altceva decât să invităm miracolele să pătrundă în vieţile noastre. Fiinţa umană care reuşeşte, datorită purităţii şi deschiderii sale sufleteşti, să intre în comuniune cu arhanghelii îşi poate trezi şi amplifica prin intermediul lor o gamă foarte variată de stări, cum ar fi: bucuria, împlinirea, umilinţa, iubirea pentru Dumnezeu, aspiraţia spirituală, detaşarea, pacea, luciditatea şi dragostea pentru toate celelalte fiinţe umane. În faimoasa scriere a Gittei Mallasz, Dialoguri cu îngerul, există un sfat Dumnezeiesc pe care îngerii ni-l transmit. Acest sfat este totodată un imperativ categoric. El sună astfel: "Cere! Cere! Cere!". Aceasta implică să cerem în permanenţă, cu multă credinţă, într-un mod ferm, ajutorul plin de iubire, ajutorul divin, altruist al arhanghelilor. Regăsim această idee în una dintre legile fundamentale Dumnezeieşti care a fost revelată nouă oamenilor de către Iisus Christos: "Cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide". O veche rugăciune invocă sprijinul arhanghelilor: "Fie ca Sfântul Arhanghel Mihail să fie şi să rămână mereu în dreapta trupului şi a fiinţei mele. Fie ca Sfântul Arhanghel Gabriel să fie şi să rămână mereu în stânga trupului şi a fiinţei mele. Fie ca Sfântul Arhanghel Uriel să fie şi să rămână mereu în faţa trupului şi a fiinţei mele. Fie ca Sfântul Arhanghel Rafael să fie şi să rămână mereu în spatele trupului şi a fiinţei mele. Fie ca Preasfânta Prezenţă a Duhului lui Dumnezeu să fie şi să rămână mereu deasupra capului şi a fiinţei mele". Arhanghelii sunt Protectori ai Omenirii Arhanghelii asigură armonia dintre viaţa individuală şi cea a colectivităţilor umane (popoare, neamuri). Ei stabilesc legăturile dintre sufletele individuale şi sufletele naţionale. Arhanghelii veghează asupra destinului spiritual al umanităţii, inspirând, protejând şi ghidând marile colectivităţi umane. Fiecare arhanghel este descris în mod tradiţional ca având anumite atribute specifice, astfel încât ajutorul său este cerut în mod predilect în anumite situaţii. De-a lungul istoriei planetare diferiţi arhangheli au inspirat şi susţinut anumite colectivităţi umane; oamenii îndreptându-şi atenţia spre arhangheli pentru a primi ajutor. Ei aduc acelora care îi invocă o protecţie divină infailibilă. Arhanghelul Mihail este conducătorul forţelor divine ale binelui în lupta împotriva forţelor răului. Fiecare arhanghel este conducătorul unei mari legiuni de îngeri în lupta împotriva forţelor întunericului. Arhanghelii sunt mesageri trimişi de Dumnezeu omenirii. Ei ne dăruiesc revelaţii şi tot ceea ce ne este necesar pentru a evolua spiritual. Arhanghelii ne oferă ajutor şi iubire de cea mai bună calitate pentru viaţa de zi cu zi. Intervenţii ale Arhanghelilor Fiecare arhanghel este descris în mod tradiţional ca având anumite atribute specifice, astfel încât ajutorul său este cerut în mod predilect în anumite situaţii. Arhanghelul Gabriel este cunoscut ca vestitor al naşterilor. El este menţionat de 4 ori în Biblie, de fiecare dată având rol de mesager divin. În Geneză, arhanghelul Gabriel i-a apărut lui Abraham aducându-i la cunoştinţă că soţia sa Sara, în vârstă şi stearpă, va naşte un fiu. Acelaşi arhanghel i-a apărut Elisabetei, vestind-o că va avea un fiu. El este Îngerul Bunei Vestiri, care i-a anunţat Fecioarei Maria naşterea Mântuitorului. În tradiţia islamică Gabriel este considerat Spiritul Divin al Adevărului sub protecţia căruia s-a născut Islamul. Profetul Mahomed afirma că arhanghelul Gabriel, cel cu 140 de perechi de aripi, i-a dictat Coranul vers cu vers. Arhanghelul Mihail este cunoscut ca luptător, fiind cel care alungă balaurul, adică pe îngerul cel căzut, Lucifer, şi restabileşte regatul luminii pe pământ (lupta arhanghelului Mihail cu Satana pentru trupul neînsufleţit al lui Moise). Arhanghelul Rafael este cel care a adus păstorilor vestea naşterii Mântuitorului. În Zohar (Cartea Splendorii) se afirmă că arhanghelul Rafael este însărcinat cu tămăduirea planetei şi, datorită acestei purificări, omul poate fi vindecat oricând de toate bolile sale. În Cartea lui Tobias, arhanghelul Rafael îi ajută pe cei bolnavi şi suferinzi, aducând salvări miraculoase, vindecări în cazuri aparent de nerezolvat. Sunt cunoscuţi din Biblie şi alţi arhangheli: Raguel, Uriel, Zerachiel, Chamaliel, Tsaphiel. În Cartea lui Enoh, arhanghelul Uriel este denumit îngerul veghetor si protector al celor aflaţi sub spaimă şi teroare. |
Ingerii pazitori ai tinerilor |
Funcţia îngerilor: veghează şi ocrotesc tot ceea ce este de-a pururi tânăr în noi.
Misiunea lor pe Pământ: ajută fiinţele umane să trăiască starea de candoare a copilului, să-şi menţină sufletul deschis faţă de tot ce e frumos şi pur şi să stimuleze tot ceea ce este "viu" în ele.
Îngerii Păzitori ai Tinerilor, ale căror arcuri şi săgeţi indică o atitudine dinamică şi plină de elan, iradiază energie benefică şi entuziasm. Ei iubesc jucăuşenia şi ghiduşiile nevinovate şi veghează ca toţi cei care au sufletul de copil să se bucure de ele. Aceşti îngeri ocrotesc nu numai tinerii, ci tot ceea ce este pur şi candid în sufletele oamenilor. Ei ne ajută să trecem cu îngăduinţă peste anumite greşeli pe care le putem face din imaturitate şi, de asemenea, ne ajută să învăţăm chiar şi din aceste greşeli. Ei ne îndrumă să luăm decizii corecte, ferindu-ne de eşecuri şi impulsionându-ne să evoluăm spiritual. Îi rugăm pe Îngerii Păzitori ai Tinereţii să ne binecuvânteze şi să ne ajute să devenim conştienţi de tinereţea veşnică a sufletelor noastre. Îi rugăm să renască în noi emoţia bucuriilor sincere şi entuziasmul pentru începerea unor noi proiecte şi să ne dăruiască puterea de adaptabilitate armonioasă în faţa vieţii; să fim precum tinerii - victorioşi în toate momentele vieţii. Ne rugăm ca sufletele noastre să rămână mereu deschise faţă de tot ce este sublim şi viaţa noastră să fie plină de bucurii pe care să le trăim din plin. Elanul tinereţii ne ajută să credem în bine şi să avem totodată încredere în ceilalţi, să ne păstrăm puritatea minţii şi să avem curajul de a ne exprima trăirile în mod sincer, cu toată inima. Îngerii ne ajută, de asemenea, să ne manifestăm creativitatea şi să alegem un drum ferit de incertitudini - drumul inimii.
IDEEA FORŢĂ: "Împărtăşesc tuturor entuziasmul, starea mea de euforie şi bucuria de a avea simţul umorului."
Ingerii cunoasterii |
Îngerii cunoaşterii se află deasupra norilor confuziei şi ignoranţei. Ei ţin în mână un cristal, simbol al cunoaşterii adevărului. Răspândesc cu iubire lumina cunoaşterii şi ne ajută să luăm cele mai inspirate horărâri.
Planul îngeresc: îngeri ai Cerurilor Paradisurilor.
Misiunea cerească: ei aduc fiecăruia dintre noi cunoaşterea care să ne fie călăuză pe calea către Dumnezeu.
Misiunea lor pe Pământ: ne ajută să găsim drumul drept, care este cel mai potrivit pentru noi şi care ne aduce cea mai mare bucurie şi fericire.
Îngerii cunoaşterii ne învaţă să auzim vocea inimii noastre, care ne îndrumă spre luarea celor mai bune decizii în viaţa noastră. Ei ne arată întotdeauna drumul cel bun, călăuzindu-ne către hotărârile cele mai inspirate care influenţează în mod direct, pozitiv, evoluţia noastră spirituală. Ne călăuzesc, de asemenea, cu iubire în cele mai importante momente ale vieţii pentru a ne orienta ferm către o autentică evoluţie spirituală.
Cunoaşterea elimină atitudinea pesimistă în faţa vieţii, atitudine care ne-ar împiedica să trăim fericiţi. Ea ne deschide calea către o viaţă plină de împlinire şi fericire. Cunoaşterea spirituală ne ajută să depăşim obstacolele care apar în drumul nostru, pentru ca ea ne conferă o înţelegere profundă a acestora, care ne înalţă pe un nivel superior de conştiinţă. Atunci când ascultăm pur şi simplu vocea inimii sau a sufletului nostru reuşim să avem o perspectivă clară a evenimentelor, să eliminăm indoiala şi neîncrederea şi să luăm hotărâri care ne vor transforma într-un mod superior viaţa. Frica şi limitările noastre ne împiedică să acţionăm într-un mod divin integrat, dar ingerii cunoaşterii ne ajută să întrezărim ceea ce se află dincolo de aceste limitări şi să acţionăm în consecinţă.
Ne rugăm acestor îngeri să ne ajute să auzim şi să ascultăm vocea noastră interioară pentru a putea alege ceea ce este cel mai bine pentru noi şi pentru evoluţia noastră spirituală. Cu ajutorul acestor îngeri ne deschidem sufletul faţă de minunatele comori pe care cunoaşterea noastră interioară ni le poate oferi.
Ingerii cunoasterii |
Idee-forţă: "Ascult mereu vocea tainică a inimii mele care mă conduce către Cunoaşterea adevărată şi fericire."
Îngerii cunoaşterii se află deasupra norilor confuziei şi ignoranţei. Ei ţin în mână un cristal, simbol al cunoaşterii adevărului. Răspândesc cu iubire lumina cunoaşterii şi ne ajută să luăm cele mai inspirate horărâri. Planul îngeresc: îngeri ai Cerurilor Paradisurilor. Misiunea cerească: ei aduc fiecăruia dintre noi cunoaşterea care să ne fie călăuză pe calea către Dumnezeu. Misiunea lor pe Pământ: ne ajută să găsim drumul drept, care este cel mai potrivit pentru noi şi care ne aduce cea mai mare bucurie şi fericire. Îngerii cunoaşterii ne învaţă să auzim vocea inimii noastre, care ne îndrumă spre luarea celor mai bune decizii în viaţa noastră. Ei ne arată întotdeauna drumul cel bun, călăuzindu-ne către hotărârile cele mai inspirate care influenţează în mod direct, pozitiv, evoluţia noastră spirituală. Ne călăuzesc, de asemenea, cu iubire în cele mai importante momente ale vieţii pentru a ne orienta ferm către o autentică evoluţie spirituală. Cunoaşterea elimină atitudinea pesimistă în faţa vieţii, atitudine care ne-ar împiedica să trăim fericiţi. Ea ne deschide calea către o viaţă plină de împlinire şi fericire. Cunoaşterea spirituală ne ajută să depăşim obstacolele care apar în drumul nostru, pentru ca ea ne conferă o înţelegere profundă a acestora, care ne înalţă pe un nivel superior de conştiinţă. Atunci când ascultăm pur şi simplu vocea inimii sau a sufletului nostru reuşim să avem o perspectivă clară a evenimentelor, să eliminăm indoiala şi neîncrederea şi să luăm hotărâri care ne vor transforma într-un mod superior viaţa. Frica şi limitările noastre ne împiedică să acţionăm într-un mod divin integrat, dar ingerii cunoaşterii ne ajută să întrezărim ceea ce se află dincolo de aceste limitări şi să acţionăm în consecinţă. Ne rugăm acestor îngeri să ne ajute să auzim şi să ascultăm vocea noastră interioară pentru a putea alege ceea ce este cel mai bine pentru noi şi pentru evoluţia noastră spirituală. Cu ajutorul acestor îngeri ne deschidem sufletul faţă de minunatele comori pe care cunoaşterea noastră interioară ni le poate oferi. |
Ingerii pazitori ai primei iubiri |
Idee forta: Primesc iubirea cu recunostinta; frumusetea sa imi deschide inima si ma copleseste. Aceşti îngeri ţin în mână o pereche de turturele. Ei ocrotesc prima iubire şi ne binecuvântează ca prima noastră experienţă amoroasă să fie deosebit de frumoasă. Cu ajutorul lor putem să ne raportăm permanent la starea de îndrăgostire. Funcţia îngerilor: ocrotesc toţi îndrăgostiţii Misiunea lor pe pământ: ne ajută să preţuim şi să omagiem sexualitatea, să avem inima deschisă mereu, să ne bucurăm de minunea iubirii, să fim iubiţi şi să respectăm sentimentele frumoase. Aceştia sunt îngerii păzitori care veghează atunci când ne îndrăgostim, conferind cuplului nostru frumuseţe şi drăgălăşenie. Ei ne ajută să ne simţim siguri în relaţia noastră şi ne dau încrederea că ne putem exprima deschis gândurile şi sentimentele. De asemenea, ne încurajează să ne îndreptăm spre fiinţele care ne preţuiesc şi care pot vedea lumina şi frumuseţea din noi. Să rugăm aceşti îngeri să ne susţină atunci când întâlnim pe cineva cu care am vrea să începem o relaţie de dragoste. Ei ne ajută să ne revărsăm iubirea spre persoana care ne iubeşte. Ne inspiră să găsim modalitatea prin care putem să determinăm persoana iubită să se deschidă faţă de noi şi să îşi exprime sentimentele chiar dacă este emotivă şi rezervată. Aceşti îngeri ne conduc spre fiinţa care ne iubeşte aşa cum suntem şi faţă de care ne putem împărtăşi fără reţinere orice trăire. Să ne rugăm la Îngerii Păzitori ai Primei Iubiri atunci când începem o nouă relaţie şi avem nevoie de ajutor şi încredere pentru ca totul să fie aşa cum dorim. De asemenea, putem să ne rugăm la aceşti îngeri şi atunci când relaţia actuală a devenit anostă sau s-a „împotmolit” şi are nevoie de un nou impuls pentru a reînvia. Aceştia sunt îngerii care ne îmbogăţesc sufletul cu iubire şi ne ajută să transfigurăm sexualitatea şi să încărcăm actul erotic cu dragoste divină, detaşată, înălţătoare. Să îi rugăm să ocrotească cele mai intime relaţii ale noastre şi să ne îndepărteze de forţele negative care ne-ar putea influenţa şi conduce la despărţiri. Ne rugăm să ne vegheze şi să ne conducă către prieteniile favorabile, aducătoare de o fericire profundă şi eternă. |
Ierarhiile angelice |
“Iubite frate al meu, nu-ţi cer decât încrederea. Dă-mi-o şi vom ieşi
împreună din acest loc al umbrelor. Nu te pot scuti de confruntarea cu
fricile tale, dar te pot ţine de mână până când o faci.” (Paul Ferini) Ceea ce ne înalţă întotdeauna, aducându-ne cea mai mare fericire, este iubirea. Când suntem îndrăgostiţi, ne simţim uşori, cu inima deschisă, gata a ne întinde aripile să pornim în zbor, alături de îngeri. În interiorul nostru, o voce nedesluşită cântă înfiorată oda paradisului. Această iubire este singura comoară ce trebuie salvată. Căci la trecerea dintre lumi, ce obiecte putem lua cu noi?! Întreaga muncă depusă în obţinerea efemerelor plăceri ale lumii (bani, case, privilegii), naşte în acele momente doar ruine. Luăm cu noi doar sufletul, îmbogăţit de îndelunga şi strălucitoarea perlă a iubirii, care îl luminează şi îl călăuzeşte, alături de păzitorii noştri dragi, invizibili, îngerii. Singurul lucru care eliberează este iubirea, pentru că este misterioasă, apare acolo unde nu este programată, dând întreaga “raţiune” la o parte. Pe cel care iubeşte, zidurile închisorii nu-l pot închide, căci el aparţine unei împăraţii ce îşi are temelia în cer. Nu de moarte se teme cel ce iubeşte, ci numai de obişnuinţa care are puterea să cufunde sufletul în uitare. Iubirea este constructivă şi creatoare, ea uneşte, trezeşte şi înalţă. Iubirea alchimizează tot ceea ce este blazare şi singurătate, dărâmă zidurile de separare dintre oameni şi deschide larg porţile spre lumină. Iubirea este expansiune continuă în eternitate şi contopire cu infinitul. Este cea care face contactul între noi şi lumea invizibilă, aducând îngerii, în coruri, alături de noi. Profunzimea iubirii alcătuieşte şi ierarhizarea fiinţelor angelice. Aceste ierarhii fac parte din ordinea divină. Orice ierarhie implică rezonanţa cu anumite aspecte ale dumnezeirii. Toate fiinţele care au o vibraţie asemănătoare fac parte din aceeaşi ierarhie. Ele aspiră la asemănarea cu Divinitatea şi se înalţă, în proporţie corespunzătoare cu natura iluminării pe care o primesc. Duhul lui Dumnezeu fiind ceva bun, desăvârşit, comunică din propria-i lumină fiecărei fiinţe, direct proporţional cu aspiraţia acelei fiinţe, şi o desăvârşeşte prin taină dumnezeiască, transformând-o în mod miraculos. Iată cum scopul ierarhiilor este, pe cât posibil, trezirea şi apoi amplificarea tot mai mult în fiinţă a aspectelor divine, spre a ajunge la unirea cu Dumnezeu, avându-l pe El drept ghid pe calea spirituală. Ierarhiile angelice reproduc sacralitatea şi pacea lui Dumnezeu, fiecare într-un anumit grad, desăvârşind fiinţele către care se îndreaptă, transformându-le în oglinzi curate, care fiind pline de strălucirea luminii dumnezeieşti, să poată lumina la rândul lor treptele următoare. Rânduiala ierarhiilor constă în aceea că unele fiinţe sunt cele purificate, altele cele care purifică; unele sunt cele luminate, altele cele care luminează; unele sunt cele care desăvârşesc, altele cele ce se desăvârşesc; de aceea îi revine fiecărei fiinţe ce aparţine unei ierarhii datoria de a deveni asemenea lui Dumnezeu, dobândind fericirea veşnică. Ierarhiile superioare sunt cele care învaţă pe cele de mai jos, iar cele inferioare sunt cele deschise spre a dobândi conştiinţa iluminată, ajutate de cele de sus. În cadrul unei ierarhii se petrece acelaşi lucru: cei mai elevaţi îi luminează pe cei mai de jos, iar aceştia primesc cu bucurie învăţăturile divine. Scopul final este atingerea fericirii divine, plină de lumină veşnică, desăvârşită. Ea este puritate, iluminare şi perfecţiune. Ea este obârşia primordială şi deplină a toată fiinţa, cauza existenţei. Fiecare treaptă a rânduielii ierarhice se înalţă, potrivit rangului ei, până la a fi una cu Dumnezeu, desăvârşind prin graţia şi puterea lui Dumnezeu acele lucruri care ne sunt făcute cunoscute în chip exterior prin intermediul lor. Dumnezeu, creând prin bunătatea Sa esenţele lucrurilor, le-a chemat la viaţă. Toate lucrurile existente, organice sau anorganice, participă la forma divină ce porneşte din Dumnezeu Tatăl. Rudolf Steiner ne spune în cartea sa Ierarhiile spirituale şi reflectarea lor în lumea fizică: “cetele de fiinţe divine se exprimă în substanţă planetară (cea care înconjoară şi pătrunde subtil orice planetă – eter), loc de predilecţie pentru manifestarea lor”. Despre ce este vorba?! În trecut, oamenii posedând clarvedere au sesizat straturi succesive pornind de la pământ, fiecare depăşind în subtilitate (cu o frecvenţă de vibraţie tot mai mare) pe cel de mai jos de el. Aceste sfere, care urmăresc orbitele planetelor, formează în jurul pământului elipse succesive, până la centura aştrilor ficşi (constelaţiile). Astfel, prin clarviziune, oamenii puteau contempla două faţete ale unicei realităţi: astrul (planeta), cu ochii trupului; respectiv entităţile angelice ale sferei subtile, cu ochii spiritului. Simţind că trăiesc şi respiră în acest univers ca într-un organism viu, resimţind mişcarea planetelor în membre, ritmul lor în circulaţia sângelui, maiestuozitatea stelelor fixe în focalizarea minţii, oamenii vedeau cum transpar entităţile subtile în astrul care este veşmânt. Gradaţia se putea urmări de la entităţile cele mai apropiate de pământ, îngerii, până la heruvimi şi serafimi. Deoarece aştrii exprimă viaţa spirituală a ierarhiilor rezultă că evoluţia cosmică e în întregime relatarea acestei vieţi. Originea lumilor, geneza lor, apariţia succesivă a planetelor, sunt lucrarea ierarhiilor. Legile evoluţiei se fac cel mai mult simţite la baza piramidei cereşti, la ierarhia inferioară şi mai ales la oameni. Ele acţionează cu presiune şi mai mare asupra regnurilor inferioare omului: animal, vegetal şi mineral. Entităţile angelice care formează ierarhia cerească inferioară, triada inferioară, sunt: îngerii, arhanghelii şi întâietorii (sau arheii). Din a doua ierarhie fac parte: stăpânirile, puterile (sau virtuţile) şi domniile. Acestea sunt entităţi capabile să dăruiască mai mult, având nu numai o trezire plenară la nivelul sufletului, ca în cazul celei de-a treia ierarhii, cea inferioară, ci şi revelarea Sinelui, a scânteii divine din ele. În ce priveşte prima ierarhie, ea se află la o culme la care jertfa constituie suprema afirmare a fiinţei lor. Din ea fac parte: tronurile, heruvimii şi serafimii. Sunt numiţi “îngeri” pe de o parte, toate fiinţele cereşti, iar pe de altă parte, ultimul cor al ierarhiei inferioare. Pot fi numiţi “îngeri” toate fiinţele cereşti, deoarece atributele primului ordin ierarhic (cel care cuprinde explicit “îngerii”) aparţin şi ordinelor superioare. În schimb, ordinele inferioare nu posedă calităţile celor superioare. De aceea ele nu pot fi numite după ierarhiile superioare, cum ar fi serafimi, heruvimi etc. Fiinţele angelice mai sunt numite şi “puteri cereşti”. Inteligenţele celeste sunt toate revelatoare şi mesagere a ceea ce le precede. Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare după forţele lor, sunt sub tutela entităţilor angelice din ierarhia superioară. Armonia suverană a tuturor lucrurilor a prevăzut, în dorinţa sa de a ajuta fiinţele să se eleveze, să se desăvârşească, dispunerea fiecărei fiinţe raţionale şi inteligente în cadrul unei ierarhii sacre. Numărul îngerilor este incalculabil, dar nu infinit. Multe sunt într-adevăr, fericirile manifestate de entităţile angelice, mult superioare capacităţii noastre limitate de a număra, definite desăvârşit doar de gândul lor şi de cunoaşterea lor cerească, dăruită de Dumnezeu. Împlinirea ordinelor cereşti constă în a se bucura cu Dumnezeu de aflarea celor pierduţi, de grija şi ghidarea lor; dar tot ele veghează şi asupra celor peste care, aflaţi pe calea spre perfecţiune, s-a revărsat Graţia Divină. Adela Sîmbotin |
Dionisie Areopagitul si Ierarhiile angelice |
Dionisie Areopagitul este cea mai mare autoritate în materie de
angeologie creştină. Opera sa include mai multe cărţi legate de lumea
îngerilor, dintre care enumerăm următoarele lucrări: "lerarhia celestă", "lerarhia eclesiastică", "Numele divine" şi "Epistolă". Considerată poate cea preţioasă mărturie a misticismului occidental şi a creştinismului timpuriu, "lerarhia celestă" este cel mai celebru text al angeologiei creştine.
Acest text reuneşte şi codifică înţelepciunea milenară transmisă de-a
lungul secolelor de oamenii care au atins cele mai înalte trepte ale
desăvârşirii spirituale. În această lucrare Areopagitul spune că ierarhiile angelice cereşti participă la guvernarea întregii creaţii
şi sunt mult mai apropiate de Principiul Divin, reflectând într-o
proporţie mult mai mare voinţa divină, decât se produce aceasta în cazul
oamenilor: "iluminările Principiului Divin se împlinesc mai întâi în
ei şi apoi prin ei ni se transmit nouă, oamenilor, revelaţiile
superioare." Cât despre ierarhiile cereşti propriu-zise, Dionisie revelează că ele sunt în număr de nouă, la rândul lor subîmpărţite în trei ordine majore (numite triade): primul ordin se află cel mai aproape de Dumnezeu şi cuprinde Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, cei "cu mulţi ochi şi multe aripi". Al doilea ordin conţine Domniile, Virtuţile (sau Puterile) şi Stăpânirile; iar cel de-al treilea ordin este format din Întâietori, Arhangheli şi Îngeri (păzitori). Numele fiecărei triade angelice indică caracteristica divină proprie ei, ne explică Dionisie Areopagitul: "Sfântul nume al Serafimilor semnifică «aceia care ard» sau, mai limpede spus, «aceia care purifică». Cel al Heruvimilor semnifică "cunoaşterea plenară" sau "efuziunea înţelepciunii". Numele Tronurilor indică vecinătatea tronului divin, fiind vorba deci de spirite foarte înalte care se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu şi primesc în manieră directă şi imediată perfecţiunea şi cunoaşterea divină." Să vedem ce revelaţii face Dionisie despre triada intermediară: "Eu cred că numele revelator al sfintelor Domnii ne arată capacitatea lor de elevare, care niciodată nu este diminuată, fiind liberă de orice compromis; ele nu coboară, nu răspund niciodată unei acţiuni dizarmonioase, sunt deasupra oricărei aserviri degradante şi sunt cât mai mult timp posibil în comuniune cu Principiul Divin. Numele sfintelor Virtuţi semnifică curaj în toate activităţile, ele nu obosesc niciodată să acumuleze lumina Principiului Divin şi sunt intens şi ferm orientate spre a-l reflecta pe Dumnezeu în fiinţa lor. Cât despre numele sfintelor Stăpâniri, acesta arată egalitatea în grad cu Domniile şi cu Virtuţile, abilitatea de a acumula daruri divine şi puteri supraomeneşti; ele nu abuzează tiranic de forţele lor, utilizându-le în mod egoist, ci urmăresc permanent să se eleveze pe sine şi să-şi eleveze subordonaţii către realităţile divine; ele tind să asimileze Principiul Puterii Divine, izvorul oricărei puteri şi pe care o reflectă, dăruind-o dezinteresat, pe căt posibil, îngerilor." Şi iată în sfărşit a treia ierarhie cerească despre care Dionisie spune: "Numele Întâietorilor indică un caracter divin suveran şi o putere de comandă, care este în perfectă consonanţă cu puterile suverane; ei se modelează după acelaşi Principiu Unic, izvor al tuturor principiilor; ei, cu ajutorul bunei coordonări a ierarhiilor suverane, exprimă acest principiu ca Principiu ordonator suveran. Sfântul ordin al Arhanghelilor, prin poziţia sa centrală în ierarhie este legat în mod egal atăt de sfinţii Întâietori cât şi de Îngeri; ei primesc pe scară ierarhică lumina Principiului Divin prin intermediul ordinelor superioare şi le transmit plini de bunătate Îngerilor, care la rândul lor ni le manifestă nouă, ca răspuns la sfintele acţiuni şi rugăciuni ale celor care devin iluminaţi de Dumnezeu. Cu Îngerii, cum am spus, se încheie şi se completează ordinele Fiinţelor cereşti, pentru că Îngerii, ultimele dintre entităţile cereşti, posedă caracterul de mesageri şi sunt cei mai apropiaţi de noi; de aceea, mai mult lor decât celorlalţi li se potriveşte numele de îngeri deoarece sarcina lor este aceea de a se ocupa de tot ceea ce este manifestat, şi mai mult, de lucrurile din lumea aceasta. Din acest motiv, Înţelepciunea Divină a încredinţat Îngerilor ierarhia noastră umană, desemnându-l pe Mihail principe al poporului evreu, şi chemând şi alţi îngeri să prezideze peste diferite popoare. De aceea, în antichitate se spunea că se stabilesc hotarele unui popor după numărul îngerilor lui Dumnezeu care-1 ocrotesc." Rezumând îndatoririle şi rolul ierarhiilor cereşti, Dionisie Areopagitul afirmă că: "Inteligenţele cereşti sunt toate revelatoare şi mesagere a ceea ce le precede în ierarhie. Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare după forţele lor, sunt sub tutela spiritelor animate direct de Dumnezeu. Armonia suverană a tuturor lucrurilor a prevăzut, în dorinţa sa de a ajuta fiinţele să se eleveze şi să se desăvârşească, dispunerea fiecărei fiinţe raţionale şi inteligente în cadrul unei ierarhii a ordinii sacre. […] După părerea mea, mai este un lucru care merită o reflexie profundă: tradiţia Loghia-ei spune despre îngeri că sunt «mii de milioane» şi «zece mii de miriade», repetând şi multiplicând pentru aceasta numerele cele mai mari pe care noi le folosim, cu intenţia clară de a revela că numărul fiinţelor cereşti este incalculabil. Şi chiar mai multe sunt fericirile manifestate de aceste Inteligenţe supraomeneşti, avînd o înţelegere mult superioară capacităţii noastre. Ele ar putea fi percepute de mintea noastră ştiind că posedă o cunoaştere cerească, supraomenească, dăruită lor de Principiul Divin omniscient, Izvor al Înţelepciunii, Principiu Suveran, Cauză Creatoare, Putere care cuprinde şi îmbrăţişează toate fiinţele, Dumnezeu Tatăl." |
- conferinţa ţinuta la Paris în 1906 de Rudolf Steiner -
În ocultism se disting trei lumi:
1. Lumea fizică (cea în care trăim);
2. Lumea astrală (care corespunde purgatoriului);
3. Lumea spirituală sau, după termenul sanscrit, devakhanică (raiul creştin).
2. Lumea astrală (care corespunde purgatoriului);
3. Lumea spirituală sau, după termenul sanscrit, devakhanică (raiul creştin).
Mai
există şi alte lumi dincolo sau dincoace de acestea, dar nu ne vom
ocupa acum de ele pentru că se află, de fapt, deasupra înţelegerii
omeneşti. Nu pot fi percepute decât în foarte mică măsură de marii
iniţiaţi. Nu ne vom ocupa aci decât de evoluţia planetară în interiorul
sistemului nostru solar.
Planul
fizic ne cantonează în acest spaţiu strâmt al existenţei fizice care se
scurge între viaţă şi moarte. Între două încarnări, ne mişcăm în planul
astral şi în planul devakhanic. Dar, nucleul omului rămâne neclintit.
Se reîncarnează, dar nu la nesfârşit. Căci ritmul încarnărilor are un
început şi trebuie să se termine. Omul vine de undeva şi se duce undeva.
Lumea
astrală nu este un loc, ci o stare. Ea se află în jurul nostru, ne
scăldăm în ea veşnic pe acest pământ. Trăim în ea ca orbii din naştere
care se orientează bâjbâind. Redaţi-le vederea printr-o operaţie: se vor
afla tot în aceeaşi încăpere, dar vor vedea pentru prima oară formele
şi culorile. Tot aşa se deschide şi lumea astrală prin clarviziune.
Acesta este o altă stare de conştiinţă. În opera ştiinţifică a lui
Goethe se găseşte un pasaj remarcabil despre esenţa luminii considerată
ca un limbaj al naturii:
„Încercăm
în zadar, spune el, să exprimăm esenţa unei fiinţe. Percepem efecte şi o
istorie completă a acestora ar cuprinde poate esenţa fiinţei. Ne vom
strădui în zadar, să descriem caracterul unui om, dar, dacă i-am aduna
toate faptele la un loc, ne-ar apărea în faţa ochilor imaginea
caracterului său. Culorile sunt acţiuni ale luminii, acţiuni şi pasiuni.
În acest sens, ele ne revelază natura luminii. Culorile şi lumina sunt
fenomene care se află în strânsă legătură. Dar trebuie să ni le
reprezentăm ca făcând parte integrantă din întreaga natură, care vrea să
se manifeste pentru ochiul nostru prin lumină şi culori. Natura se
manifestă într-un mod analog şi pentru un alt simţ. Închideţi ochii:
deschideţi şi ciuliţi urechea. De la adierea cea mai slabă până la cel
mai asurzitor tumult, de la sunetul cel mai simplu până la armonia cea
mai complicată, de la ţipătul cel mai violent şi mai pasional până la
cel mai blând cuvânt al raţiunii, tot natura e cea care vorbeşte,
revelându-şi prezenţa, forţa, viaţa şi raporturile ei, în aşa fel încât
un orb care nu are acces la infinitul vizibil poate sesiza în ceea ce
este audibil un infinit viu. Natura vorbeşte astfel de sus în jos
tuturor simţurilor, celor cunoscute, celor neînţelese sau necunoscute,
întreţinându-se cu ea însăşi şi cu noi prin mii de fenomene. Pentru
observatorul atent ea nu este nici moartă, nici mută; durităţii
pământului i-a adăugat un confident, un metal ale cărui mici fărâme ne
permit să remarcăm ceea ce se întâmplă în întreaga lui masă“ (Teoria culorilor. Cuvânt înainte).
Să
încercăm să descriem lumea astrală. Trebuie să ne obişnuim cu o manieră
diferită de a vedea lucrurile. Mai întâi totul este confuz şi haotic.
Primul lucru de care îti dai seama este acela că tot ceea ce există ni
se arată ca într-o oglindă, că totul este răsturnat. În lumina astrală
cifra 365 trebuie citită invers: 563. Dacă un eveniment se desfăşoară în
faţa noastră, acesta se întâmplă în sensul invers faţă de direcţia sa
de pe pământ. În lumea astrală cauza vine după efect, pe când în lumea
noastră efectul vine după cauză. În lumea astrală scopul apare ca fiind
cauză. Ceea ce dovedeşte că scopul şi cauza sunt lucruri identice,
acţionând în sens invers, în funcţie de sfera de viaţă în care ne
plasăm. Clarviziunea rezolvă deci experimental problema teologică pe
care nici o metafizică n-a putut s-o rezolve prin gândire abstractă.
O
altă explicaţie a acestei dedublări răsturnate a lucrurilor in plan
astral constă în faptul că ea îl învaţă pe om să se cunoascâ pe sine
însuşi. Sentimentele şi pasiunile se exprimă în acest plan prin forme
vegetale, şi animale. Când omul începe să-şi perceapă pasiunile în plan
astral, el le vede sub forme animale care ies din el şi le vede în sens
invers ca şi cum ar năvăli peste el. Aceasta pentru că, în stare
vizionară, el este deja exteriorizat: altfel nu s-ar putea vedea. De
aceea, numai acolo, în planul astral, omul învaţă cu adevărat să se
cunoascâ pe sine, contemplând imaginile animalelor care se aruncâ asupra
lui. Un sentiment de ură pe care l-a nutrit pentru o fiinţă exterioară
apare ca un demon care se năpusteşte spre el. Această cunoaştere astrală
de sine se produce în mod anormal la cei care suferă de boli psihice,
aceştia văzându-se în continuu fugăriţi de animale şi fiinţe groteşti.
Ei nu bănuiesc că viziunile lor nu sunt decât reflexul emoţiilor şi al
pasiunilor lor.
Adevărata
iniţiere nu produce nici un fel de tulburare psihică. Dar irumpţia
prematură şi neaşteptată a lumii astrale în organismul uman poate duce
la nebunie. Căci în starea de clarviziune, omul se desparte de corpul
fizic. De aceea se pot ivi pericole pentru spiritul şi creierul celui
care se ocupă de astfel de exerciţii, dacă este lipsit de echilibru.
Orice iniţiere rosicruciană s-a bazat pe o disciplină care urmărea
tocmai să-l facă pe om obiectiv cu sine însuşi, să-i formeze un Eu obiectiv.
Omul trebuie să înceapă prin a se vedea obiectiv pe sine. Acestă
obiectivizare a sinelui face posibilă ieşirea corpului astral, în afara
corpului fizic.
Ce se întâmplă în clipa morţii? După moarte, corpul eteric, corpul astral şi Eul omului
se despart de corpul fizic. În lumea fizică nu rămâne decât cadavrul.
Imediat după aceea, corpul eteric şi corpul astral formează un tot,
corpul eteric imprimând în corpul astral toată memoria vieţii cuprinse
în el, după care se risipeşte lent în elementul său, corpul astral
intrând singur în lumea astrală. Corpul astral poartă atunci în el toate
dorinţele pe care le naşte viaţa, dar fără mijloacele de a le
satisface, neavând corp fizic. Ceea ce-l face să simtă o sete
mistuitoare. De aici s-a născut în mitologia greacă, imaginea chinurilor
lui Tantal. Are, de asemenea, impresia că intră în foc. De aici s-a
născut imaginea Gheenei a Purgatoriului. Ideea de foc, de Purgatoriu, de
care-şi bat joc materialiştii, exprimă cu adevărat starea subiectivă a
omului după moarte. În schimb, setea de acţiune nesatisfăcută dă
senzaţia de frig. Starea obiectivă se exprimă prin răceala pe care o
exală sufletul, răceală născută dintr-o acţiune nerealizată pe pământ,
resimţită de spirite în şedinţele de spiritism.
Sufletul
legat de corpul astral trebuie să se dezveţe de organele sale fizice şi
să dobândească altele noi pentru a învăţa să trăiască în lumea astrală.
În acest scop, sufletul începe să deruleze viaţa de-a-ndoaselea,
începând cu sfârşitul şi mergând până la copilărie. Doar atunci, revenit
astfel la momentul naşterii, după ce şi-a retrăit viaţa trecând prin
focul purificator, sufletul este pregătit pentru lumea spirituală: Devakhan. Acesta este sensul cuvintelor lui Christos care spune apostolilor săi: „Adevărat vă zic vouă, că, dacă nu veţi deveni asemenea acestor copii, nu veţi intra în Impărăţia Cerurilor“.
Când
omul coboară să se încarneze pe pământ o face împins de dorinţă, dar
nostalgia pământului nu se naşte în om fără un scop. Scopul este
învăţarea. Învăţăm prin toate experienţele noastre şi ne îmbogăţim
fondul de cunoştinţe. Dar, ca să poată învăţa pe pământ omul trebuie să
fie îndemnat, atras de plăceri. Când, ajuns în lumea astrală, după
moarte, sufletul retrăieşte existenţa în sens invers, el trebuie să
respingă plăcerile, păstrând doar experienţa; trecerea lui în planul
astral este deci o purificare prin care ajunge să se lepede de gustul
satisfacţiilor fizice. Aceasta este purificarea numită la hinduşi kamoloka,
care se face prin focul consumator. Omul trebuie să înveţe să nu mai
aibă corp. Moartea provoacă mai întâi senzaţia unui gol imens.
În
cazul morţii violente şi în sinucidere, aceste impresii de vid, de sete
şi de arsură sunt şi mai îngrozitoare. Corpul astral, nepregătit să
trăiască în afara corpului fizic se smulge din el în dureri, în timp ce
în moartea naturală, corpul astral, pregătit, se desparte mai uşor. În
moartea violentă, care nu a fost provocată în mod voluntar, sfâşierea
este totuşi mai puţin dureroasă decât în cazul sinuciderii.
Se
poate ajunge, încă din timpul vieţii, la un fel de moarte spirituală
cauzată de separarea înainte de vreme a spiritului de corp, printr-o
confuzie între planul astral şi cel fizic. Nietzsche este un exemplu în
acest sens: În cartea sa Dincolo de Bine şi de Rău,
Nietzsche a transportat fără să ştie astralul în planul fizic. A
rezultat o tulburare şi o răsturnare a tuturor noţiunilor, a rezultat
greşeala, nebunia şi moartea.
Viaţa
crepusculară a unui mare număr de mediumuri este un fenomen analog.
Mediumul se dezorientează oscilând între diversele lumi şi nu mai poate
distinge adevărul de ceea ce este fals. Minciuna din planul fizic devine
distrugere în planul astral. Minciuna este o crimă în plan astral.
Acest fenomen se află la originea magiei negre. Porunca fizică: Nu
ucide! se poate traduce când este vorba de lumea astrală prin: Nu minţi!
În plan fizic, minciuna nu este decât o vorbă, o invenţie, o iluzie. În
planul astral, toate sentimentele, toate ideile sunt forme vizibile,
forţe vii. Minciuna astrală provoacă o coliziune între forma falsă şi
forma adevărată care ajung să se ucidă reciproc.
Cel
care practică magia albă vrea să dea altor suflete viaţa spirituală pe
care o poartă în el însuşi. Dar adeptului magiei negre îi e sete să
ucidă, să creeze vid în jurul lui, în lumea astrală, pentru că vidul
astfel creat devine pentru el terenul în care îşi poate desfăşura
pasiunile lui egoiste; forţa de care are nevoie pentru a împlini acestea
şi-o dobândeşte însuşindu-şi forţa vitală a tot ceea ce are viaţă,
adică ucigând. Iată de ce prima sentinţă a tablei de calcul a magiei
negre este: Viaţa trebuie înfrântă. Iată de ce, în anumite şcoli de
magie neagră discipolii sunt învăţaţi oribila şi sălbatica practică de a
lovi cu cuţitul animalele vii, cu indicaţia precisă a acelei părţi din
corpul animalului care dă naştere la cutare sau cutare forţă necesară
celui care sacrifică.
Dintr-un
punct de vedere exterior, se pot constata trăsături comune între magia
neagră şi vivisecţie. Ştiinţa actuală, ca urmare a materialismului său,
are nevoie de vivisecţie. Curentul de opinie împotriva vivisecţiei se
inspiră din raţiuni profund morale. Dar nu vom reuşi să abolim
vivisecţia din domeniul ştiinţei decât atunci când vom înapoia medicinii
clarviziunea. Numai pentru că şi-a pierdut clarviziunea, medicina
apelează la vivisecţie. Când vom fi cucerit din nou lumea astrală care
s-a retras din noi, clarviziunea va permite medicului să pătrundă prin
spirit în interiorul organelor bolnave, iar vivisecţia va fi abandonată
ca inutilă.
Cunoaşterea
vieţii astrale ne permite o concluzie capitală: lumea fizică este
produsul lumii astrale. Se poate cita un exemplu din miile de cazuri
care reflectă întrepătrunderea reciprocă a păcatelor umane cu
evenimentele lumii astrale şi repercusiunea în astral a păcatelor comise
în viaţa terestră: epidemiile care au bântuit mai ales în Evul Mediu.
Lepra este rezultatul terorii provocate de invaziile hunilor şi ale
popoarelor asiatice asupra populaţiilor Europei. Popoarele mongole,
într-adevăr, descendente ale Atlanţilor, erau purtătoare ale unor
germeni ai degenerescenţei. Contactul cu ei a produs mai întâi boala
morală a fricii în planul astral al omului. Substanţa corpului astral se
descompunea şi acest teren de descompunere astrală devenea un fel de
teren de cultură în care se dezvoltau bacteriile care au provocat pe
pământ boli cum ar fi lepra.
Ceea
ce respingem astăzi din noi către planul astral reapare mâine în plan
fizic. Ceea ce semănăm în plan astral va fi recoltat pe pământ în
vremurile viitoare. Recoltăm, deci, astăzi roadele mentalităţii
materialiste înguste cu care strămoşii noştri au însămânţat planul
astral. Se poate deduce de aici importanţa esenţială pe care o are
faptul de a ne hrăni cu adevăruri oculte. Dacă ştiinţa ar accepta, fie
doar ca ipoteză, datele ocultismului, lumea s-ar schimba.
Materialismul
a cufundat omul într-un asemenea întuneric că e necesară acum o imensă
concentrare de forţe pentru a-l scoate la lumină. Omul cade sub
influenţa bolilor sistemului nervos care, sunt adevărate epidemii
psihice. Ceea ce numim sentiment revine
pe pământ, trecând prin planul astral, sub formă de realitate, de
evenimente, de fapte. Din planul astral vin tulburările nervoase care-i
epuizează pe oameni. Iată de ce fraternitatea ocultă a hotărât să se
arate în prim-plan şi să reveleze omenirii adevărurile ascunse. Omenirea
trece printr-o criză şi trebuie ajutată să-şi recâştige echilibrul,
sănătatea. Or, sănătatea, echilibrul, nu pot să revină decât prin
spiritualitate.
Ocultistul
nu este niciodată un om care se gândeşte să impună dogme. Este doar un
om care relatează ce a văzut, ce a experimentat în plan astral şi în
plan spiritual sau ceea ce maeştrii demni de încredere i-au revelat. Nu
vrea să convertească, ci să stârnească şi în ceilalţi simţul trezit în
el care să-i facă şi pe ei capabili să vadă.
Vom vorbi aci despre omul astral,
aşa cum îi apare clarvăzătorului. Omul astral cuprinde o lume întreagă
de senzaţii, de pasiuni, de emoţii şi impulsuri ale sufletului. Acestea
se traduc pentru simţul interior în forme şi culori. Corpul astral
însuşi este un nor de formă ovoidală care scaldă şi învăluie omul. El
poate fi perceput din interior.
În omul fizic trebuie
să cercetăm substanţa şi forma. Substanţa se reînnoieşte în răstimp de
şapte ani; forma rămâne, pentru că dincolo de substanţă se află spiritul
constructor care nu este altul decât corpul eteric pe care nu-l vedem.
Nu vedem decât opera sa, corpul. Ochiul fizic nu vede în organism decât
ceea ce este încheiat nu şi ceea ce este în curs de formare.
Când
avem în vedere corpul astral, adică propriul nostru corp astral,
lucrurile stau cu totul altfel. Il simţim din interior prin pasiunile şi
diversele mişcări ale sufletului. Capacitatea clarvăzătorului constă în
a vedea din afară ceea ce în viaţa obişnuită simţim din interior.
Atunci sentimentele, pasiunile, gândurile, toate se traduc în forme vii
şi vizibile, constituind aura învelişului fizic, aureola. Aşa cum corpul
eteric construieşte fizic, pasiunile construiesc corpul astral. Tot
ceea ce trăieşte în aură se exprimă în acest scop. Fiecare aură umană
posedă nuanţele ei speciale, culorile dominante. Pe acestă culoare
fundamentală se răsfrâng toate celelalte. De exemplu, temperamentul
melancolic dă o nuanţă albastră; dar în aură se revarsă din afară atâtea
impresii diferite că observatorul se poate uşor înşela, mai ales dacă
se ocupă de propria lui aură.
Clarvăzătorul
îşi vede propria aură răsturnată, adică exteriorul ca fiind în interior
şi interiorul ca fiind exterior, pentru că vede din afară. Ce vede
atunci? Toţi fondatorii de religii au fost clarvăzători desăvârşiţi şi
călăuze spirituale ale omenirii, iar sentinţele lor morale s-au
constituit în reguli de viaţă, motivate de adevărurile astrale şi
spirituale. Aşa se explică similitudinile dintre toate religiile. O
asemenea similitudine există între cele opt cărări
ale Căii lui Buddha şi cele opt Beatitudini ale lui Christos. Fondul de
adevăr constă în faptul că de fiecare dată când omul îşi dezvoltă o
virtute, el îşi dezvoltă şi o nouă facultate de percepţie. Dar de ce
sunt opt etape? Pentru că cel înzestrat cu clarvedere ştie că aceste
facultăţi care pot deveni organe de percepţie sunt opt.
Organele
de percepţie ale corpului astral se numesc în ocultism flori de lotus
(roţi sacre, chakre): roata cu şaisprezece spiţe, sau floarea de lotus
cu şaisprezece petale, se află în zona laringelui. În timpuri străvechi,
floarea de lotus se învârtea într-un anume sens, în sens invers acelor
de ceasornic, adică de la dreapta la stânga. La omul de astăzi, roata
s-a oprit; nu se mai învârte. Numai la clarvăzători începe acum din nou
să se mişte, dar în sens contrar, adică de la stânga la dreapta. Opt
petale din şaisprezece erau vizibile altădată. Petalele intermediare
erau ascunse. În viitor vor apărea toate. Primele opt sunt datorate
acţiunii de iniţiere inconştientă, celelalte opt iniţierii conştiente,
rezultată din efortul personal. Aceste opt petale din urmă sunt cele
care dezvoltă beatitudinile lui Christos.
Omul
posedă şi altă floare de lotus, cu douăsprezece petale, situată în
regiunea inimii. Odinioară numai şase petale erau vizibile. Dobândirea
celor şase virtuţi le va dezvolta în viitor şi pe celelalte şase
petale. Cele şase virtuţi sunt: controlul asupra gândirii, forţa
de iniţiativă, echilibrul facultăţilor, optimismul care permite să vezi
părţile pozitive ale tuturor lucrurilor, spiritul eliberat de
prejudecăţi şi, în sfârşit, armonia vieţii sufletului. Atunci
cele douăsprezece petale se vor pune în mişcare. Prin ele se exprimă
caracterul sacru al numărului douăsprezece pe care-l regăsim în cei
doisprezece apostoli, cei doisprezece cavaleri ai regelui Arthur şi de
fiecare dată când este vorba de creaţie şi de acţiune. Se întâmplă aşa
pentru că orice lucru se dezvoltă în lume străbătând douăsprezece nuanţe
diferite. Poemul lui Goethe Misterele (Die Geheimnisse),
exprimând idealul Rosicrucienilor, constituie un exemplu. După
explicaţiile date de Goethe însuşi unor tineri, în acest poem fiecare
din cei doisprezece companioni Rosicrucieni reprezintă o confesiune
religiosă. Găsim aceste adevăruri şi în semne şi simboluri; căci
simbolurile nu sunt invenţii arbitrare, ci realităţi. De exemplu,
simbolul Crucii, ca şi cel al Zvasticii, este reprezentarea Chakrei cu
patru petale a omului. Floarea cu douăsprezece petale îşi găseşte
expresia în simbolul Rosicrucii şi a celor doisprezece companioni. Al
treisprezecelea, aflat printre ei, companionul invizibil, unindu-i pe
toţi, reprezintă adevărul care leagă toate religiile între ele. Orice
început, orice nouă revelaţie religioasă este un „treisprezece“ care
oferă o nouă sinteză din cele douăsprezece nuanţe ale adevărului
spiritual.
Din
acest adevăr se nasc ritualurile şi ceremoniile culturale ale
religiilor. În adâncul tuturor riturilor şi al cultelor stabilite de
clarvăzători vorbeşte înţelepciunea divină. Lumea astrală se exprimă
prin ele în lumea fizică. Ritualul reprezintă un reflex a ceea ce se
petrece în lumile superioare. Aşa se întâmplă şi în ritualul francmason
şi în religiile asiatice. La naşterea unei noi religii, un iniţiat pune
bazele pe care se va ridica ritualul cultului exterior. Evoluând,
ritualul, imagine vie a lumii spirituale, se îndreaptă spre sfera
creaţiei artistice, arta provenind tot din lumea astrală, iar ritualul
devine frumuseţe. Aşa s-a întâmplat îndeosebi în vremea civilizaţiei
greceşti.
Arta
este un eveniment astral a cărui cauză a fost uitată. Un exemplu îl
constituie misterele şi zeii greci. În mistere, hierofantul proiectează
dezvoltarea umană în trei faze: omul-animal, omul-uman şi omul-zeu
(veritabilul supraom şi nu falsul supraorn al lui Nietzsche). Cu aceste
trei tipuri, el furnizează iniţiaţilor o imagine vie, proiectată în
lumina astrală. În acelaşi timp, aceste trei tipuri nesesizabile direct
se exprimă în poezie şi în sculptură prin trei simboluri: 1. tipul
bestial: satyrul; 2. tipul uman: Hermes sau Mercur; 3. tipul divin:
Zeus, Jupiter. Fiecare dintre ei, cu tot ceea ce-l înconjoară,
reprezintă un ciclu complet al umanităţii. Astfel, discipolii Misterelor
au transpus în artă ceea ce văzuseră în lumina astrală.
Apogeul
vieţii terestre, pentru om, este atins în prezent în jurul vârstei de
treizeci şi cinci de ani. De ce se întâmplă aşa? De ce Dante şi-a
început călătoria la treizeci şi cinci de ani, mijlocul vieţii umane?
Pentru că în acel moment, omul, a cărui activitate fusese concentrată
asupra elaborării corpului fizic, se întoarce spre ţinuturile spirituale
şi-şi poate orienta activitatea pentru a deveni clarvăzător. Dante a
devenit astfel clarvăzător la treizeci şi cinci de ani. La această
vârstă, forţele fizice nu mai acaparează influxul spiritual; aceste
forţe, pe care corpul le eliberează, se pot transforma în clarviziune.
Atingem
aici un mister profund: legea transformării organelor. În om totul
evoluează spre o transformare a organelor. Partea cea mai elevată a sa
rezultă din ceea ce este cel mai jos în el, prin transfigurare. Aşa se
transformă, de exemplu, organele sexuale. O dată cu separarea sexelor,
corpul astral s-a divizat: o parte inferioară producând organul sexual
fizic, partea superioară dând naştere gândirii, imaginaţiei, cuvântului.
Organul sexual (forţa de reproducere) şi organul vocii (cuvântul
creator) erau altădată un tot. Se înţelege acum legătura unind cei doi
poli, apăruţi acolo unde nu era decât un singur organ. Polul negativ,
animal, şi polul pozitiv, divin, altădată uniţi, s-au separat.
Al
treilea Logos este puterea creatoare a cuvântului (aşa cum este
exprimată la începutul Evangheliei Sfântului Ioan) al cărei reflex este
cuvântul omenesc. Faptul acesta şi-a găsit o expresie profundă în
vechile mituri şi legende despre chipul lui Vulcan cel Şchiop. Misiunea
lui era să întreţină focul sacru. El şchiopătează pentru că în timpul
iniţierii omul trebuia să piardă ceva din forţele lui fizice inferioare;
partea de jos a corpului vine dintr-un trecut care trebuie să dispară.
Natura umană inferioară trebuie să cadă pentru a se ridica apoi pe
treapta cea mai de sus. În cursul evoluţiei sale, omul s-a scindat în
inferior şi superior.
În
unele tablouri din Evul Mediu, omul este înfăţişat împărţit în două
printr-o linie. Partea superioară stângă şi capul se află deasupra
liniei, partea superioară dreaptă şi partea de jos a corpului sunt sub
linie. Această linie este o indicaţie privitoare la trecutul şi
viitorului corpului omenesc. Floarea de lotus cu două petale se află sub
frunte, la baza nasului şi este un organ astral încă nedezvoltat care
va forma într-o zi două antene sau două aripi; găsim acest simbol in
coarnele care se văd pe capul lui Moise. Văzut de sus în jos, cu cap şi
organ sexual, omul este sintetic şi identic, fiind produsul trecutului.
De la stânga la dreapta este simetric reprezentând prezentul şi
viitorul. Dar aceste două părţi simetrice nu au aceeasi valoare.
De
ce suntem în mod obişnuit dreptaci? Mâna dreapt, cea mai activă astăzi,
se va atrofia mai târziu. Stânga este organul care va supravieţui când
se vor dezvolta cele două aripi ale frunţii. Creierul din piept va fi
inima care va deveni organul cunoaşterii. Şi vom avea trei organe de
locomoţie.
Înainte ca omul să se ridice, a fost un timp în care a mers în patru
labe. Aceasta este originea enigmei pe care o prezintă sfinxul. El
întreba: Ce fiinţă merge în copilărie în patru labe, la mijlocul vieţii
în două şi la bătrâneţe în trei? Oedip îi răspunde: Omul, care,
într-adevăr, copil fiind merge în patru labe, iar bătrân fiind se
sprijină în toiag. În realitate, enigma şi răspunsul se refereau la o
evoluţie completă a umanităţii, trecute, prezente şi viitoare, aşa cum
era cunoscută în vechile mistere. Patruped într-o epocă anterioră a
evoluţiei sale, omul stă azi în două picioare; în viitor va zbura şi se
va folosi într-adevăr de trei puncte de spijin: cele două aripi care vor
reprezenta dezvoltarea „florii de lotus“ cu două raze vor deveni
organul voinţei sale motrice şi, pe lângă aceasta, va fi aparatul
metamorfozat din partea stângă a pieptului şi a mâinii stângi. Acestea
vor fi organele de locomoţie în viitor. La fel ca şi partea şi mâna
dreaptă, se vor atrofia şi organele de reproducţie actuale, iar omul
îşi va naşte, aşa cum am văzut mai sus, semenul prin forţele verbului;
cuvântul său va modela în eter corpuri asemănătoare cu sine însuşi.
sursa: Vavivov
Cel mai tare articol despre arhinceri!!! Sa muara mama da n-am plans la sfarsit :(. Am invatat multe , astea. Sensoo viet da nu cunva leai copeat dapa www.manele-radio.ro ? Oricum, mijto!
RăspundețiȘtergereBafta multa la baeti pa mai departe!
Stima.