Secrete.

duminică, 27 mai 2012

REIKI GRADUL I

REIKI GRADUL I
In primul rand sunt eu, In al doilea rand sunt eu, In al treilea rand sunt eu.
De ce este nevoie de o asemenea afirmatie:  tu esti cel mai important; daca nu constientizezi acest lucru, avand in grija corpul, mintea si spiritul, minusul in starea ta de sanatate te va lipsi de o viata normala, neputand sa te ajuti pe tine, ne-mai vorbind de ceilalti.
Reiki este o metodă japoneză de autovindecare, bazată pe direcţionarea energiei Reiki prin plasarea mainilor in anumite poziţii pe corpul pacientului. Reiki este un fenomen energetic ce nu contravine cu legile ţării sau cu convingerile spirituale. Reiki este recunoscut şi se practică la nivel mondial. In Reiki există 2 aspecte:
1. energie
2. participarea personală
1. Se referă la faptul că orice persoană care primeşte iniţierea de la un maestru Reiki are capacitatea de a folosi energia Reiki in folosul personal sau pentru cei din jur care solicită ajutorul.
2. Referitor la participarea personală, conştientă a persoanei, se realizează prin respectarea practică de fiecare zi a celor 5 principii care constituie esenţa spiritualităţii:
1. doar astăzi mă eliberez de orice ingrijorare
2. doar astăzi mă eliberez de orice supărare
3. doar astăzi sunt plin de gratitudine şi-mi respect părinţii, profesorii şi strămoşii
4. doar astăzi trăiesc cinstit
5. doar astăzi respect viaţa in jurul meu sub toate formele
Repeta'le in fiecare zi, dimineata si de cate ori iti amintesti: nu inseamna ca "doar astazi" vei face acest fapt, ci te va tine in prezent, "focusat" pe ceea ce tocmai ti se intampla, acordand toate corpurile tale, "mulandu'le" in cel mai armonios mod dupa actiunea ce'ti vine din fata.
Energia Reiki este deosebită dpdv informaţional şi se autoghidează prin relaţiile pe care le stabileşte cu subconştientul pacientului, determinandu-i astfel şi necesităţile sale energetice. Din acest motiv, terapeutul nu trebuie să stabilească o anumită cantitate de energie şi nici scopul transmiterii ei, ci trebuie doar să permită curgerea acestei energii. Abilitatea de a face acest lucru este dobandită prin iniţierea pe care o face un maestru Reiki asupra practicantului; ceea ce inseamnă că maestrul deschide un anumit canal energetic, canal ce rămane deschis tot restul vieţii şi cu ajutorul căruia persoana va accesa la energia universală Reiki. Acest canal are ca traseu: cap-inimă-palme. Pentru a obţine iniţierea sunt necesare cateva condiţii:
Iniţierea trebuie dorită şi acceptată in cunoştinţă de cauză; nu se face cu forţa, nici fără ştirea persoanei.
Iniţierea o face un maestru asupra persoanei in cauză.
Iniţierea nu cere nici un efort din partea celui ce este initiat.
Iniţierea nu prezintă nici un risc.
Toate bolile şi a durerile sunt rezultatul unor blocaje ale energiei; prin eliminarea acestora şi prin creşterea fluxului energetic se produce autovindecarea, terapeutul fiind un catalizator. El declanşează autovindecarea. Datorită iniţierilor in Reiki, fiecarui cursant i se activează capacităţi energetice de autovindecare latente, fireşti. Nu e vorba de fenomen paranormale, ieşite din comun, ci de un fenomen pe care il trăieşte orice persoană care practică Reiki. Reiki ii ajută pe practicanţi să se descopere, să se regăsească pe sine in forma optimă.
Scopul practicării Reiki este de a corecta eventuale dizarmonii ale individului, de a corecta anumite probleme de sănătate, avand in vedere că fiinţa umană e un complex de energii. Practicand Reiki ne naştem a doua oară şi se ajunge la o eliberare treptată de toate celelalte false constrangeri. Există constrangeri bine inţelese şi acceptate conştient, dar există foarte multe care nu sunt inţelese, nu sunt acceptate şi creează tensiuni inutile.
In Reiki nu există o cale spirituală deja trasată şi obligatorie pentru toată lumea. Mai mult, este important tocmai aspectul de libertate personală pe care il invăţăm. De aceea, se spune că Reiki este o şcoală de libertate, mulţumită căreia fiecare işi descoperă calea sa proprie de dezvoltare personală, iar dezvoltarea spiritului, a minţii şi a corpului reprezintă un proces individual care nu poate fi identic cu al altei persoane. 
Caracteristici ale canalului Reiki
Canalul Reiki este independent de sistemul energetic obişnuit (chakre, meridiane, nadisuri).
Canalul Reiki este etanş, in sensul că energia Reiki trece prin terapeut spre pacient, terapeutul fiind un releu; altfel spus, eu, ca terapeut, nu dau pacientului din energia mea, ceea ce inseamnă că la sfarşitul tratamentului voi fi cel puţin cu acelaşi nivel energetic, dacă nu mai mult decat la inceputul tratamentului.
Reiki are sens unic, in sensul că intră şi iese, nu se intoarce energia de la pacient către terapeut, astfel incat nu există riscul imbolnăvirii sau să primim vibraţii negative de la pacient.

Legendele continentelor Lemuria, Mu, Atlantida, povestesc despre folosirea energiei in viaţa cotidiană. Reiki era o componentă a civilizaţiei cunoscute azi sub numele de Mu. Distrugerea civilizaţiei Mu şi, mai tarziu, a civilizaţiei atlante, a făcut ca tehnicile de vindecare să rămană cunoscute numai de cateva persoane alese anume sub formă scrisă sau păstrate in invăţăturile esoterice ale Indiei, corespunzătoare culturii Shiva timpurii.
Istoria Reiki-ului tradiţional promovată de americani incepe cu sec. XIX, cu dr. Mikao Usui, care a trăit intre 1856-1926. Este fondatorul sistemului Reiki Usui. Se spune că, deşi cunoştea magnetismul şi artele marţiale, dr. Mikao Usui a intrat intr-o stare depresivă profundă şi de durată, din care nu putea să mai iasă, in jurul varstei de 50 de ani. Ca urmare, a hotărat să se retragă pe muntele Kurama 21 de zile pentru mediatţie, post şi rugăciune. Acolo a trăit o experienţă care in limba sanscrită inseamnă sattorri, care e dificil de tradus. Unii consideră că se poate traduce prin Iiluminare; dar Mikao Usui nu a fost un iluminat. Se poate spune că a fost o conştientizare. In realitate, a fost mai mult decat o conştientizare şi mai puţin decat o iluminare. Am putea spune că a fost o experienţă mistică. In ultima dimineaţă, inainte de răsăritul soarelui, dr. Mikao Usui a văzut venind spre el un proiectil de lumină de un alb strălucitor. Lumina l-a lovit in zona frunţii şi pentru un timp şi-a piedut cunoştinţa. Apoi a văzut milioane de baloane multicolore şi, in final, simbolurile Reiki scrise ca pe un ecran. In timp ce vedea simbolurile primea informaţie in legătură cu ele despre modul cum activează energia vindecătoare. Era prima activare Reiki, redescoperită pe cale psihică, a unei metode antice. Dr. Mijao Usui a părăsit muntele Kurama cunoscand metoda de vindecare folosită de Iisus şi de Buddha. Urmare la această experienţă, şi-a dat seama că poate canaliza energia care avea alte caracteristici decat energia Ki pe care o cunoştea deja. Caracteristica principală a energiei Ki este că poate fi dirijată mental.
Coborand muntele, dr. Mikao Usui a experimentat 4 miracole:
1. Şi-a rănit tălpile şi, instinctiv, s-a oprit şi şi-a aşezat mainile pe ele. Palmele s-au incălzit şi tălpile s-au vindecat.
2. După 21 de zile de post a mancat normal la casa la care a ajuns, fără dureri de stomac.
3. Femeia care servea in casă avea o durere de gat foarte puternică. Dr. Mikao Usui a vindecat-o prin plasarea mainilor de o parte şi de alte a feţei.
4. Intorcandu-se la mănăstirea sa, a vindecat cu ajutorul mainilor pe superiorul mănăstirii ţintuit la pat de o criză de artrită.

Istoricul şi modul de funcţionare a sistemului Reiki Usui

In drumul său prin Japonia, dr. Mikao Usui l-a intalnit pe Chojiro Haiashi, ofiţer in marină in rezervă, căruia i-a transmis intregul sistem Reiki. Dr. Mikao Usui a iniţiat peste 2000 de persoane, dintre care 18 au ajuns la rangul de maestru. Chojiro Haiashi a impărţit tehnica Reiki in 3 grade: I, II şi gradul de maestru. El a deschis o clinică in Tokio, unde a ajuns la d-na Hawaya Takata, ca pacientă, in 1935. La 35 de ani, era văduvă cu 3 copii şi, ca urmare a greutăţilor, se imbolnăvise. Constatand pe propria piele binefacerile acestei metode de vindecare energetică, după ce a fost refuzată pentru că japonezii nu doreau ca Reiki să părăsească ţara, a reuşit să inveţe In 1937, ajungand la gradul II Reiki. - in '35 gr. I Intorcandu-se in Hawaii, a deschis o clinică in Kapao, cu rezultate foarte bune. In 1938, C. Haiashi i-a acordat gradul de maestru, mergand chiar el in Hawaii. Apoi, d-na Takata a deschis al doilea centru de tratament. In 1941, la 10 mai, C. Haiashi şi-a oprit inima cu puterea gandului. Urma războiul şi nu voia să se implice. D-na Takata a iniţiat in Reiki, in SUA, in Canada, şi apoi in Europa. A avut 22 de maeştri; a murit in 1980, la 11 decembrie, lăsand ca succesoare pe Phyllis Furumoto, fiica unuia din copiii săi.
Incepand cu 1980, Reiki a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, incat astăzi se practică chiar şi in spitalele americane şi europene.
Există societăţi de asigurare in Elveţia care rambursează costurile pentru tratamentele Reiki. Se apreciază că la momentul acesta există milioane de practicanţi Reiki şi zeci de maeştri Reiki, organizaţi in şcoli, centre sau asociaţii.
Reiki se practică pe toate continentele, şi chiar dacă există diferenţe intre Reiki practicat in diferite zone ale globului, el este acelaşi, la fel de benefic, pentru oamenii din intreaga lume, acţionand spre binele lor superior. Accesul la Reiki este deosebit de facil, rapid şi sigur. Se poate combina Reiki cu alte metode, cum ar fi: vindecarea cu ajutorul pietrelor preţioase, aromoterapie, meloterapie, sacroterapie etc.
Analizand problemele cu care ne confruntăm zilnic, putem constata că multe din ele nu ne aparţin şi că e o mare pierdere de timp şi de energie să ne ocupăm de probleme pe care nu le vom rezolva niciodată. Fiecare zi e un nou inceput şi trebuie să fie mai bună decat celelalte.
Conştientizand problemele care creează teama, la un moment dat inţelegem că e nejustificată şi că este o frană in calea evoluţiei spirituale.
Vedeţi implicaţiile problemei care vă creează teama. Sunt in puterea voastră? Dacă da, rezolvaţi-le. Dacă nu, găsiţi singuri soluţii la probleme, cereţi ajutorul altcuiva mai puternic. Eliminand tot ce nu vibrează in armonie cu spiritul, se vor redeschide canalele obturate de mii şi mii de ani, datorită folosirrii lor incorecte. Astfel, calităţile spiritului vor aflui din nou spre noi pentru a hrăni celulele care mai reţin in memoria lor scopul şi identitatea divinului din fiecare. Practicand Reiki, are loc in viaţa noastră o transformare importantă, nu doar in propriul sanctuar al existenţei noastre, ci in toate relaţiile ce ne sunt ataşate in viaţă. Se dezvoltă in timp capacităţi nebănuite, considerate de mulţi paranormale, dar, in fond, absolut normale.
Se reorganizează insuşi fundamentul vieţii, viaţa fiind adusă pe calea armonizării cu esenţa tuturor lucrurilor. Reiki inseamnă iubire şi lumină, dragoste şi viaţă, iar acestea nu pot fi niciodată administrate in cantitate prea mare. Uneori, persoanele care au nevoie de dragoste şi de viaţă, se tem adesea să devină mai iubitoare, riscand incă de la inceput o reacţie de respingere. Inima noastră fragilă are nevoie să fie tratată şi reintinerită.
Reiki nu este periculos. El scoate la suprafaţă tot sau aproape tot, nu neapărat pozitiv, dar curăţă şi umple cu energie pozitivă. Se poate vorbi de o criză de vindecare; uneori, culoarea şi mirosul urinei se pot modifica sau pot apărea dureri de cap, ameţeli, agitaţie, modificări ale ciclului lunar al femeilor (in prima lună de Reiki).
in această perioadă se consumă mai multe lichide decat de obicei, cel puţin 2 săptămani  cel puţin 2l/zi. Reiki se adresează in primul rand tinerilor şi adulţilor, dar nu există o limită minimă sau maximă de varstă pentru a fi iniţiat in Reiki.
Reiki este deci o minte deschisă spre nou şi spre inţelepciunea străveche. Reiki este sacru, dar nu e o practică religioasă. Poate fi practicat de oricine, indiferent de convingerile sale religioase.
Reiki este benefic prin structura sa. Practica este astfel concepută pentru a promova binele şi armonia, frumosul şi adevărul celui care primeşte energia Reiki.
Reiki nu necesită condiţii speciale pentru a fi practicat. Poate fi practicat oriunde şi oricand, in orice poziţie, ziua sau noaptea, indiferent de condiţiile atmosferice.
Energia Reiki provine de la o sursă de energie universală, care nu poate fi localizată fizic, care nu e Dumnezeu, dar poate fi considerată o creaţie a lui Dumnezeul.
Orice om are dreptul innăscut să trăiască mai bine. E adevărat că prin durere se plătesc anumite greşeli, dar se poate plăti şi altfel, nu numai prin suferinţă. Durerea, se spune, e un semnal, indicand o greşeală. Dar odată remarcată, rolul ei s-a incheiat şi astfel poate fi inlăturată fără nici o reţinere. Reiki este o poartă ce ni se deschide, după care fiecare descoperă diverse comori. Cheia fericirii şi a armoniei este iertarea. Vom incepe cu autoiertarea, spunand zilnic 5-7 minute, „Mă iert şi mă accept”, timp de 40 de zile, apoi vom practica iertarea faţă de alte persoane, nu neapărat după 40 de zile, ci şi inainte, spunand, la fel ca frecvenţă şi durată, următoarea frază: „Iartă-mă pentru răul care ţi l-am făcut. Te iert pentru răul care mi l-ai făcut. Iţi mulţumesc pentru binele care mi l-ai făcut.”mental.
Astfel, se vor regla energetic relaţiile cu aceste persoane. E bine să ne alcătuim o listă cu persoanele cunoscute şi pe care vom scrie perioada de 40 de zile.
 Poziţii de maini in autotratamentul Reiki
După ce ne-am spălat pe maini de eventuale impurităţi energetice, mulţumim entităţilor de lumină că suntem un canal Reiki şi cerem ajutorul pentru a canaliza energia către propriul corp. Apoi aşezăm mainile pe corp conform fişei, cate 5 minute pe fiecare poziţie (12 x 5 = 60 minute).
Dacă nu avem timp o oră, putem fracţiona autotratamentul in 2-3 reprize. Dacă adormim in timpul autotratamentului, vom continua după ce ne trezim.
Dacă dorim să facem un duş, il facem inainte de autotratament. Dacă nu avem timp intr-o zi să ne facem autotratament, canalul Reiki nu se inchide. Se poate face Reiki zilnic, de intreţinere.
Avantajele in autotratament
Fiecare om porneşte in viaţă cu o moştenire genetică pe care a primit-o de la părinţii săi, cu un spirit care a parcurs un anumit drum in vieţile anterioare şi cu o influenţă astrală in momentul naşterii, toate acestea conferindu-i unicitate şi anumite sensibilităţi.
Pentru fiecare nu există persoană mai compatibilă decat el insuşi.
Disponibilitatea  alt avantaj (o oră tarzie din noapte, un loc izolat)
Nu există nici un fel de condiţii in ceea ce priveşte afecţiunile tratate. Se poate practica Reiki in orice fază a bolii. După aproximativ 2 săptămani de autotratament apar primele rezultate; uneori mai repede. Se spune că boala este prietenul omului, pentru că il obligă să acţioneze pentru a readuce organismul la starea de funcţionare normală. Boala este favorizată de un deficit energetic, calitativ vorbind, care slăbeşte rezistenţa. Dacă sunt luate in seamă manifestările ce preced boala şi se acordă atenţia necesară, se poate evita imbolnăvirea.
Orice boală din corpul fizic apare mai intai in corpurile energetice. Practica Reiki ne ţine departe de boli, rezolvandu-se diverse perturbări care ar putea genera afecţiuni ale corpului fizic.

Poziţii de maini in tratamentul Reiki pentru o altă persoana
După ce ne-am spălat pe maini, mulţumim că suntem canal Reiki şi cerem ajutorul entităţilor de lumină. Persoana este aşezată la orizontală şi se face o scanare cu una din maini la 15-20cm de corp, incepand de la cap către picioare. Dacă simţim ceva la nivelul palmelor reţinem locul şi vom insista in acele zone cand facem Reiki e bine să nu alarmăm persoana spunandu-i ce simţim in aura ei. Discuţiile pe care le avem cu pacientul pe parcursul tratamentului sunt astfel conduse, orientate, incat să fie constructive. Este posibil ca pacientul să adoarmă sau să plangă, să radă. In fiecare caz e normal. După ce am parcurs toate poziţiile de maini pentru altă persoană in tratamentul Reiki conform fişei, cate 5 minute pe fiecare poziţie, vom uniformiza aura cu ambele maini, mişcandu-le de la cap spre picioare la 15-20cm de corp. Apoi ridicăm mainile la nivelul umerilor şi mai emitem către pacient 2-3 minute Reiki. După care ne spălăm pe maini, după ce mai intai am mulţumit că suntem canal Reiki şi pentru ajutorul primit.
Dacă este cazul, fracţionez tratamentul in 2-3 reprize pe parcursul unei zile. Putem face Reiki altor persoane pentru intreţinere. Dacă pacientul acuză dureri intr-o zonă ce nu apare pe fişă, ii aşezăm mainile in zona respectivă, fie că am parcurs sau nu cele 20 de poziţii de maini in tratamentul Reiki. Dacă nu avem apă pentru a ne spăla pe maini, vizualizăm lumină.

Condiţii pentru a face tratament altei persoane

1. Compatibilitatea dintre terapeut şi pacient este importantă pentru ca eficienţa transmiterii energiei Reiki să fie maximă, iar terapeutul să se simtă cel puţin la fel de bine ca la inceput, dacă nu chiar cu o frecvenţă de vibraţii mai mare.
Pentru a face tratament altei persoane trebuie să fim echilibraţi, neinfluenţabili de factori externi, intr-o stare energetică foarte bună, deschidere totală faţă de oamenii care ne solicită, nu-i judecăm după faptele lor, nu-i apeciem dacă sunt sau nu buni, dacă merită sau nu tratamentul.
In cazul unei incompatibilităţi, terapeutul sau pacientul sau amandoi vor avea o stare de disconfort; ca urmare, vom incheia tratamentul rapid şi vom recomanda alt terapeut.

2. Disponibilitatea.  atat pacientul, cat şi terapeutul, nu poate fi obligat să primească, respectiv să dea energie Reiki

3. Receptivitatea. Nu noi stabilim cantitatea de energie pe care o dăm pacientului, ci organismul său reacţionează şi ia energia de care are nevoie, cantitativ vorbind. Noi deschidem calea şi creem posibilitatea de a face acest lucru.


Atunci cand pacientul are o fractură, ii putem ţine mainile pe ghips. Reiki trece şi prin ghips, iar problema se va rezolva mai rapid şi mai eficient. Dacă e rană sau zona nu e suficient de curată, se pot folosi şerveţele sau materiale absorbante. In cazul bolilor de piele, vom ţine mainile la 1-2cm de corp. !!! O poziţie tipică in stările de şoc: se aşează o mană pe frunte şi cealaltă pe occipital (tratament sau autotratament). !!! Are efecte importante pentru ochi şi asupra coloanei cervicale. Durerile de cap ocazionale dispar n 2-3minute.
e) Poziţii combinate: 15-20 minute, şi mai mult  pentru pacient, dar pot fi folosite şi in autotratament.
1. Pacientul fiind culcat, se aşează o mană la baza gatului şi cealaltă in zona plexului solar (ombilic). Se foloseşte in afecţiuni ale tiroidei.
2. Se aşează mainile la baza gatului, una in faţă şi una in spate. Se foloseşte in afecţiuni ale plămanilor in partea lor superioară, in astm, alergie, in probleme ale coloanei vertebrale, in probleme emoţionale.
3. Se aşează o mană in zona lombară şi cealaltă sub coaste. Se foloseşte in afecţiuni ale organelor din cavitatea abdominală sau ale plămanilor.
4. Se aşează o mană in zona cervicală şi cealaltă in zona lombară. Se foloseşte pentru energizarea coloanei.
5. Se aşează o mană in zona cervicală (pe chakră) şi cealaltă in zona coccisului (pacientul stă cu faţa in jos). Se foloseşte pentru energizarea coloanei şi pentru mobilitate generală.
6. Se aşează o mană in zona rinichilor şi cealaltă in dreptul vezicii urinare, pentru afecţiuni ale acestora.
7. In cazul unei pareze pe dreapta, se aşează piciorul drept peste stangul, iar mana stangă peste piciorul drept, pacientul fiind culcat la orizontală şi se dă Reiki in zona capului. Dacă pareza este pe stanga, se aşează piciorul stang peste dreptul şi mana dreaptă peste mana stangă. Şi la fel, se dă Reiki la cap, 10-20 minute.
Dacă are pareză pe ambele părţi, se procedează ca mai sus, ambele situaţii. Dacă nu-şi poate ţine singur mainile şi picioarele incrucişate, il ajutăm : aşezăm mainile noastre pe mainile, respectiv pe picioarele pacientului şi dăm Reiki.
 
Reiki pentru animale şi plante

1. Reiki pentru pisica
Se aşează o mană pe cap şi cealaltă pe gat. Are efect antistres.
Se aşează o mană pe cap şi cealaltă pe fund, pentru energizarea coloanei.
Se aşează ambele maini pe abdomen, in probleme abdominale.
Dacă pisica devine agitată se incetează tratatmentul, altfel devine agresivă.

Locurile unde se aşează o pisică este cumul de energii negative sau un nod Hartman - dar nu neaparat. Se poate observa de multe ori ca pe un loc unde a stat o pisica, un caine sau alt animal nu poate sta, nu rezista energiilor eliminate de reteaua Pamantului. Se recomandă să aşezăm astfel patul, incat să avem capul la nord sau la est şi nu sub un nod Hartman. Altfel apar insomnii, coşmaruri.
Reiki pentru plante
Pentru a energiza o plantă se ţine ghiveciul intre palme aproximativ 20 de minute. La fel se energizează vinul, apa.
Toate obiectele din jur sunt impregnate cu propria noastră enegie. Mai mult, efectele malefice pot fi inlăturate prin energizarea obiectului, care devine releu pentru a radia energia Reiki.
Alfel spus, inainte de a consuma legume, fructe, plante, e bine să le purificăm de eventuake energii malefice, energizandu-le. De asemeni, atunci cand vindem un obiect, cand oferim un cadou, mai intai il energizăm, astfel valoarea sa va creşte in mod vizibil in ochii celui care-l primeşte.
Atitudinea in timpul culegerii plantelor medicinale este foarte importantă. Cerem permisiunea plantei de a fi culeasă şi urmărim să avem o stare armonioasă.
Stresul şi oboseala in asemenea momente se pot transmite plantelor. Cactuşii influenţează benefic relaţiile interumane. Clopoţeii de vant ridică nivelul de vibraţie, comparativ cu tămaia, agheazma, lumanările etc.

Echilibrare de chakre
Atunci cand nu avem timp de un tratament sau autotratament complet, si facem echilibrare de chakre, astfel:
Aşezăm o mană pe chakra 1 şi cealaltă pe chakra 7 - 5 minute
O mană pe chakra 6 şi cealaltă pe chakra 2               - 5 minute
O mană pe chakra 5 şi cealaltă pe chakra 3               - 5 minute
Ambele maini pe chakra 4

Reiki Usui gr.II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.