URIASII DIN SCAIENI
URIASII DIN SCAIENI
Scaieni este o asezare straveche situata in muntii
Buzaului, unde a fost descoperita o necropola cu schelete ce masoara
peste 2,40 metri inaltime.
Localitatea este atestata ca obste mosnaneasca pe la 1600, dar istoria
ei se pierde in negura timpului, pe vremea “cand zmeii se bateau prin
fundaturile padurilor”, dupa cum spun povestile locale.
Mosnenii, nobilii autohtoni
In acea vreme, zona era era locuita de “tartari”, adica de uriasi. In
Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a uriasilor.
Practic, fiecare zona a tarii are povesti despre eroi de staturi
formidabile, maldari sau novaci, cum li se spune. Mosnenii constituie o
populatie foarte veche, organizata mai intai pe familii, apoi in
obsti, care, in timp, a dat cele mai vechi familii de nobili autohtoni.
De mosnenii stabiliti in partea superioara a raului Buzau pomenesc si
cronicarii antici. Pliniu ii numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci
si-i localiza langa tinutul colchilor ( astazi Colti, in vecinatatea
tinutului vechilor mosneni). Locuintele lor de lemn aveau o
particularitate anume. Erau foarte inalte si aveau forma de turn,
denumite astazi “cule”. Ele erau construite din trunchiuri intregi de
copaci, taiati la o margine de padure. “Talpa” turnului sau fundatia era
formata din primii patru copaci doborati- carora din taiere li se
dadea directia de cadere – sub care se asezau pietre mari. Si astazi
satenii din Scaieni pastreaza acelasi mod de constructie a temeliei,
fara sa se respecte canoanele stravechi, pentru care era nevoie de o
forta deosebita, pe care numai „maldarii” de oameni o aveau. Familiile
de mosneni au dat cei mai buni capitani ai lui Negru Voda, enigmaticul
erou despre care exista o multime de legende. Se spune ca acesta avea
si el o inaltime impresionanta, judecand dupa “scaunele” sale sapate in
stanci, pe culmile muntilor din zona, unde se spunea ca tinea sfat cu
capitanii sai. Mosnenii ( sau muntenii cum li se spune astazi) erau
pastratorii multor “tainite”.
Stalpii Tainitei
Stalpii Tainitei
Fiind
o zona des calcata de triburi cotropitoare, mosnenii organizasera un
sistem foarte eficient de aparare, bazat pe puncte de supraveghere
asezate pe cele mai inalte culmi, tuneluri subterane care ieseau in
pesteri cu galerii mari, unde se puteau adaposti satenii cu vite cu tot
si palcuri de calareti care stiau cum sa rasara ca din pamant asupra
navalitorilor si sa dispara apoi ca inghititi de ceata. Reteaua de
“tainite” folosite de mosneni si de capitanii lui Negru Voda era foarte
veche, dupa cum reiese din “Legendele plaiului”, povestiri din batrani
culese de Ilie Mandricel, profesor de romana in comuna Bozioru. “Doua
subterane construite sub niste stanci enorme dateaza de pe vremea
tatarilor”. Adica, „tartarilor”. Pentru vechii locuitori,
ascunzatorile ideale erau asezarile rupestre si padurile seculare,
dintre care padurea Tainita, de pe muntele cu acelasi nume, era cea mai
sigura, fiind si astazi foarte greu de strabatut. Aici se afla Stalpii
Tainitei, “stalpi colosali de piatra care se ridica in forma de
coloane in mijlocul padurii inaccesibile” si care nu au putut fi
cercetati deoarece nu se poate ajunge pana la ei. Cine a sapat
tunelurile prin piatra dura, cine a ridicat acei stalpi in inima
padurii, cine a sculptat pe stanci, la mari inaltimi, “scaunele”
domnesti? Toti oamenii spun ca tatarii. Dar nu poporul de navalitori,
ci “ceilalti”, care au trait mult inaintea mosnenilor si de la care
acestia au preluat multe obiceiuri. Locurile unde se descopera vestigii
ale acestei civilizatii preistorice sant numite in popor “salisti
tatarasti”. Cum este si Silistea Scaienilor.
Tartarii, tatanii uriesi
Herodot amintea de unul dintre cele mai glorioase si nobile triburi ale
vechimii: teutarii, carora le mai spunea si tartari sau titani. In
popor li se spunea mai simplu „tatanii”. Acelor “teutari” strabuni li se
atribuie tumulele ( movile tuguiate din pamant, care indica morminte)
si fortificatiile muntilor Carpati, acele ziduri ciclopice intinse pe
culmile muntoase, ale caror ruine se vad si astazi intre Turnu Rosu,
Sibiu, Miercurea, Sebes, Orastie, Hateg, Vulcan si-n muntii Buzaului.
Peste tot unde se gasesc aceste fortificatii, impreuna cu cioburi de
vase purtand simboluri stranii, oamenii spun ca acestea au apartinut
uriasilor sau tatanilor. Homer relateaza ca acestia erau “favoritii
zeilor” si ca „ii intreceau pe toti oamenii in inaltime, forta si
frumusete”, de aceea erau daruiti cu o viata mai lunga decat toti
ceilalti. Ei au fost cei dintai care au ridicat altare zeilor, iar
aceste mese pentru ofrande erau enorme. Tot ei au fost cei care au
inaltat dolmene si menhire si au confenctionat cel mai frumos cizelate
unelte din piatra. Aristotel le atribuie cele dintai constructii sub
forma de turnuri si fortificatiile ciclopice de aparare, ridicate pe
culmi.
Necropola de uriasi
Satul Scaieni este cel mai vechi din intreaga zona a Boziorului.
“Povestile” oamenilor din comuna Bozioru relateaza despre uriasii care
au locuit pe acele meleaguri au. Vorbele lor sunt sustinute de dovezi
concrete. Acolo a fost descoperita o necropola cu schelete de „maldari”
(Mal.Dar). Cercetatorul Gheorghe Serbana explica de ce se numeau asa:
pentru ca erau oameni de mal! Intotdeauna isi construiau asezarile pe
malurile raurilor, care le asigura „darul” vietii tihnite, nu numai
pestele si apa, ci si malul roditor. Necropola a fost descoperita
intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni
sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au
descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai
mult, cu capatani ca „dovlecii de prasila”.
Ceramica avand simboluri solare
Au gasit multe morminte, cu scheletele intacte. Unde sapau, dadeau de
ele. Au scos doar cateva, restul le-au lasat sa se odihneasca in
pamant, sapand randurile pentru meri in asa fel, incat sa ocoleasca
mormintele. Langa schelete se aflau fragmente de olarie care nu a
suscitat interesul autoritatilor sau arheologilor. Acestea, impreuna cu
alte fragmente gasite pe meleagurile Boziorului, apartin unei
civilizatii necunoscute, ce nu a putut fi incadrata intr-o anume epoca,
dupa cum sustin Vasile Rudan si Alexandru Mironov, doi cercetatori care
cunosc bine zona. Nu numai ca nu s-a luat nici o masura la nivelul
Ministerului Culturii, dar cele mai importante fragmente ceramice,
trimise spre datare in tari care detin tehnologia necesara, au “uitat”
drumul de intoarcere. Din acest punct de vedere, Romania este ca un sat
fara caini. Nu este prima data cand din vestigii cu totul iesite din
comun raman in tara doar pozele. Nimeni n-a dat importanta necropolei
de uriasi, de parca ar fi fost ceva obisnuit, la ordinea zilei. Ca si la
necropola de uriasi de la Argedava, de care vom vorbi intr-un numar
viitor. Adevarul e, ca la noi mormintele de uriasi sunt la ordinea
zilei.
Mitologii… adevarate
Exista multe izvoare care amintesc despre vremurile cand pe pamant
traiau uriasi. Mitologiile sumeriana, egipteana, hitita, greaca au un
intreg “capitol” despre razboaiele purtate de zeii cei batrani cu
generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei. Pe
atunci, spun legendele, pe pamant traiau doar zeii. Fiii “normali” ai
zeilor s-au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona
pe zeii batrani. Pana la urma, gigantii au pierit in razboaiele dintre
zei, dar se pare ca au lasat in urma “gena gigantismului”, responsabila
de boala care-i poarta numele si care determina dezvoltarea anormala a
oaselor. Dupa disparitia gigantilor, a urmat o alta generatie iesita
din comun: cea a uriasilor. “Uriasi erau pe Pamant in vremurile acelea,
dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor si le-au
nascut ele copii; acestia erau vitejii care au fost in vechime”. Acest
pasaj din Geneza ( 6.4. ), cuprins in Vechiul Testament, a dat multa
bataie de cap celor care cercetau Cartea Sfanta. Si totusi, a fost
inclus in Biblie, desi de atunci toti credinciosii se intreaba cine erau
fiii lui Dumnezeu. “Cartea lui Enoh”, care cuprinde 366 de manuscrise,
da toate raspunsurile, daca ar fi citita. Marii intelepti au hotarat
insa ca aceasta “carte” este mult prea grea pentru a putea fi inteleasa
de mintea omeneasca. In “Dictionarul de mitologie generala” a lui V.
Kernbach gasim cateva repere despre Enoh, timpul in care a trait si
cartile sale. Aflam ca Enoh a fost un patriarh antediluvian, “care a
trait in a saptea generatie terestra”, indiferent ce o insemna aceasta.
Era pe placul “mesagerilor lui Dumnezeu”, pe care i-a insotit timp de
200 de ani, timp in care acestia l-au invatat toate tainele Pamantului
si Cerului, pe care l-au pus sa le scrie, sa le lase mostenire omenirii.
Eroii din vechime
Enoh descrie ca mesagerii lui Dumnezeu pe pamant erau 200 si aveau 18
sefi, iar cel care ii conducea pe toti se numea Samyza. “1. Cand
oamenii s-au inmultit in acele zile, au inceput ca fiicele lor sa se
nasca gratioase si frumoase; 2. Si candcopiii cerului, le-au vazut, ei
si-au spus unii altora: sa ne alegem femei dintre cele ale oamenilor si
sa avem copii cu ele”. Samyaza nu a fost de acord, dar nu a fost
ascultat. S-au impreunat cu fiicele oamenilor „si aceste femei au
conceput si au nascut uriasi” ( “Cartea lui Enoh”, dupa V. Kernbach ).
Mai departe, se povesteste cum mesagerii lui Dumnezeu, care si ei aveau o
statura impresionanta, de 2 – 3 metri inaltime, i-au invatat pe fiii
lor toate tainele Cerului si Pamantului, iar acest fapt s-a aflat in
Ceruri si ei si-au patat renumele. Au fost rechemati in ceruri si au
plecat, lasand in urma pe fiii lor uriasi, eroii din vechime, instruiti
cum sa-i conduca pe muritorii de rand. Acestia, in mitologii, sunt
denumiti semizei, iar faptele lor se mai povestesc si astazi. Iar
Romania este plina de povesti cu uriasi. sursa-e national
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.