Cum să vă apărați de radiaţiile nucleare. Ce mâncați, cum vă adăpostiți, cum confecţionați elemente de protecţie.
După
catastrofa din Japonia, multe țări europene au cerut fie închiderea
tuturor centralelor nucleare construite înainte de 1980 (Germania), fie
testarea rezistenței acestora (Austria), pentru că în Europa există 143
de centrale nucleare dintre care 35 reprezintă un pericol major.
Cu toate că există centrale nucleare mai periculoase funcție de
specificul tehnologic, cele din Ungaria (4), Slovacia (4) și Cehia (6)
nu au sisteme de siguranță și, precum reactoarele de la Fukushima
Daiichi, reprezintă un pericol demn de luat în considerare.
Pe locul doi ca grad de periculozitate sunt cele din categoria
proiectelor canadiene Candu, România având două reactoare. Acestea sunt
periculoase pentru că, după Havenrkam, dacă ar fi oprite pe rând ar
exista riscul de supraîncălzire. Centrala de la Cernavodă rezistă la un
cutremur de 7,5-7,6 grade pe scară Richter, deci un seism asemănător
celui din Japonia ar șterge Dobrogea de pe fața Pământului. Al treilea
grup se referă la reactoarele care folosesc gaz ca agent de răcire în
loc de apă. Din acest tip există 18 în Marea Britanie. În al patrulea
grup intră reactoarele vechi de 30 de ani, ca acelea din Germania, care
vor fi închise. Și în Moscova există probleme, în sensul că reactoarele
experimentale de la Institutul Kurceatovskogo nu ar rezista unei
situații similare cu cea din Japonia unde, după cutremurul major, au
urmat 200 de replici, câteva în jur de 6 grade pe scară Richter.
Avarierea reactoarelor experimentale ar provoca haos la Moscova.
Cercetătorul Alexander Borovoj avertizează că reactoarele experimentale
de la Institutul Kurceatovckogo nu sunt adaptate pentru a rezista la
fluctuații seismologice. Mai exact, un cutremur de tipul celui de pe
tărâm japonez n-ar lăsa în Moscova nicio casă în picioare, deci n-ar mai
fi cine să se îngrijoreze de nivelul de radiații.
Odată cu exploziile petrecute la centrala nucleară de la Fukushima
tot mai mulți oameni se tem de pericolul unui nor radioactiv sau chiar
de o explozie, având în vedere numărul mare de centrale nucleare aflate
în funcțiune atât în Europa cât și peste ocean. Dacă am intrat în era
catastrofelor atunci trebuie să fim conștienți de pericolul ce ne paște
în caz că, în urma unui cutremur, va fi o explozie nucleară.
Experții susțin că ar fi mai sănătos, uneori, ca oamenii să rămână în
case, decât să fie evacuați. Totul depinde de evenimentul radioactiv
care se petrece, informează ABC News. Riscul cel mai mare este apariția
unei boli precum cancerul. Totuși, ținând cont de forța distructivă a
exploziei nucleare inițiale și ororile care urmează acesteia, șansele de
supraviețuire sunt deprimant de mici!
Exploziile nucleare au în comun o mulțime de caracteristici ușor de
recunoscut și seamănă cu exploziile convenționale. Există o detonare
inițială și apoi urmează o undă de șoc sferică încât trebuie să vă
adăpostiți imediat. Rezultatul unei explozii nucleare poate transforma
un oraș în deșert. Sub zona de explozie se evaporă toate materialele
solide, iar deasupra acesteia apare o minge de foc infernală, mai
fierbinte decât suprafața Soarelui. Urmează apoi ca tot praful iradiat
ridicat de explozie să cadă înapoi pe Pământ (Fallout), praf periculos,
radioactiv.
O explozie nucleară generează un puls electro-magnetic mare. Acest
lucru va dezactiva toate dispozitivele electronice (de la telefoane
mobile la automobile, echipamente medicale, echipamente electrice și
energetice). Deci dacă observați că toate vehiculele și electronicele
din zona dvs. imediată nu mai funcționează, atunci sunt șanse mari să fi
avut loc o explozie nucleară.
În cazul unei explozii nucleare nu trebuie să vă uitați la lumina
orbitoare primară (ca cea de blitz), dar nici la lumina următoare care
va trece prin mai multe culori tentante, pentru că poate fi provocată
orbirea temporară sau permanentă. Căutați-vă repede un adăpost pentru a
vă feri de unde de șoc. Cel mai bine este să vă adăpostiți într-o
clădire cu pereții groși, departe de ferestre.
După explozie, sunteți supus unui alt pericol: expunerea la radiații
prin căderi masive de cenușă radioactivă. Acest risc este de obicei cel
mai grav la scurt timp după explozie, așa că timpul este vital. În
funcție de magnitudinea exploziei, radiațiile pot dura până la 3
săptămâni, dar variabile cum ar fi viteza vântului, terenul și vremea
pot schimba acest lucru.
Supravieţuitorii prinși la înălțime, la suprafața solului, sau în
partea superioară a clădirilor în timpul exploziei sunt într-o situaţie
precară pentru că totul – de la îmbrăcăminte până la păr este probabil
contaminat şi expunerea prelungită la acest mediu poate duce la
îmbolnaviri datorate radiațiilor şi în cele din urmă la moarte.
Următoarea prioritate ar trebui să fie găsirea de alimente, apă şi
căutarea unui adăpost izolat (orice puncte de acces care ar putea să
permită pătrunderea rezidurilor radioactive să fie închise). Găsirea
unei locaţii izolate împotriva căderilor radioactive reprezintă doar o
mică victorie din întregul război. Trebuie să vă găsiți un refugiu și,
în cazul în care ați luat contact cu exteriorul, înainte de a intra
trebuie să vă periați hainele foarte bine și să vă spălați cu apă și
săpun foarte bine pentru a elimina măcar în parte, radiațiile de pe
suprafața pielii dvs.
Asta trebuie să faceți imediat după ce a
avut loc un astfel de eveniment, dar foarte importantă este întărirea
premergătoare a sistemul imunitar printr-o alimentație cât mai
sănătoasă, bogată în vitamine și minerale, prin respectarea riguroasă a
unui program de somn, prepararea de ceaiuri care să contribuie la
întărirea sistemului natural de apărare al organismului într-un timp
util. (cât mai repede și cât mai eficient!) De asemenea, trebuie să
mâncați cât se poate de sănătos pentru a vă întări pielea și mucoasele
pentru ca organismul să poată lupta cât mai mult cu radiațiile. Este
recomandat să mâncați alimente bogate în clorofilă, cum sunt alegele
marine și spirulina. Acestea conțin minerale și antioxidanți, care
previn afectarea tiroidei de către radiații. De asemenea, este
recomandat să mâncați alimente antioxidante ce conțin vitamina A, precum
cireșele, afinele, rodiile și morcovii care ajută corpul să se curețe
de toxine și însănătoșesc pielea. Nu în ultimul rând beți numai apă
filtrată, luați vitaminele A,C,E și D și mâncați și beți ceaiuri din
mentă, păpădie, urzică pentru că și acestea ajută la detoxifierea
organismului. O altă vitamină recomandată de specialiști pentru
imunostimularea organismului este beta glucanul – o substanță extrasă
din pereții celulelor de drojdie.
Așa cum am menționat mai sus, cel mai bine este să stați în casă după
o explozie nucleară. În cazul în care ați fost prins pe stradă, trebuie
să vă găsiți un adăpost cât mai rapid – sub nicio formă nu ieșiți pe
stradă în căutarea ajutoarelor. Cel mai bine este însă să vă aflați în
casă, atât pentru că acolo aveți posibilitatea de a închide geamurile și
ușile pentru a împiedica intrarea radiațiilor, dar și pentru că, în
general, la o astfel de explozie trebuie să stați la adăpost timp de
aproape 3 săptămâni pentru ca norul de cenușă să se așeze și să mai
dispară pericolul direct al radiațiilor. În perioada în care stați în
casă trebuie să aveți rezerve de apă filtrată, sa nu dați drumul la
sistemul de ventilare și să țineți închise geamurile și ușile. Închideți
aragazul și mașina de gătit sau stingeți focul din sobă, dacă este
cazul.
În cazul în care trebuie să ieşiţi din casă datorită unor motive bine
întemeiate, purtaţi un echipament de protecţie de tipul: salopetă,
căciulă, mănuşi şi bocanci sau cizme. Reveniţi cât mai repede posibil,
spălaţi-vă imediat folosind o sursă de apă curentă sau apă de rezervă în
caz că apa la robinet este oprită, iar echipamentul de protecţie
dezbrăcaţi-l înainte de intrarea în casă (pivniţă), împachetaţi-l şi
închideţi-l în saci de plastic. Puteți improviza echipamentul cu care va
trebui să ieșiți – pentru protecția căilor respiratorii puteți crea
dintr-un prosop înfășurat pe lungime în interiorul căruia se introduce
vată, se umezește și se leagă de ceafă, peste gură și nas. Pentru
protecția ochilor puteți folosi ochelari de protecție peste ramele
cărora se pune un brâu de vată. Pentru a vă proteja pielea, trebuie să
vă încheiați hainele până sub gât și să vă acoperiți cu pelerine de
ploaie sau de pescar, cu materiale de fâș sau plastic, cu haine de piele
sau pânză țesută foarte des, din folii de polietilenă. Neapărat să vă
acoperiți capul cu o căciulă/șapcă peste care se pun folii sau pungi de
plastic. La fel se procedează si pentru protecția palmelor și
picioarelor – mănuși peste care se pune material plastic, respectiv
cizme de cauciuc, ghete de piele sau înlocuitori protejate, la fel, de
un material plastic.
Un mod de protejare împotriva iodului radioactiv este de a lua
pastila de iodură de potasiu (KI). Pastila de KI este mult mai eficientă
dacă este luată înaintea expunerii la iod radioactiv. În acest caz,
pastila de KI poate asigura o reducere a dozei încasate cu 98%. Dacă
este luată la 4 ore după expunerea la iod radioactiv, pastila vă asigură
o reducere a dozei încasate cu 50%. Administrarea de pastile KI trebuie
făcută numai în cazul unei urgenţe. Din păcate sunt foarte greu de
găsit.
Cel mai important desigur este să luați în serios pericolul de expunere la radiații și să începeți pregătirile de pe acum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.