In Yucatan, ieri

In Yucatan, ieri W.H. Church Limbajul este cam necontrolat, in orice caz, nu este ce ar fi de asteptat, din partea cuiva care a fost invatat de profesorii sai sa fie obiectiv. Si totusi, acestea sint cuvintele unui om de stiinta care se bucura de un oarecare renume, si a carui specialitate este popularizarea arheologiei. Precaut cu toti cei al caror domeniu de cercetare il depaseste pe al sau insusi si declarat ostil fata de cei ale caror metode de investigatie nu se conformeaza definitiei pe care el o da legitimitatii, el nu se prea deosebeste, din nefericire, de multi alti profesionisti din domeniul arheologiei si al antropologiei; in acest caz particular, el si-a indreptat atacul verbal catre toti cei care ar indrazni sa afirme ideea absurda ca supravietuitorii unui legendar continent scufundat, ca Atlantis, sau Lemoria, au jucat in vreun fel un rol in popularea in antichitate a Americilor. S-ar cuveni, probabil, ca acestia sa se simta pusi la punct, pe buna dreptate, daca am face abstractie de faptul ca personajul in discutie isi compromite atacul facind aluzie, dupa aceea, la galagioasele dispute academice care rezulta din ipotezele contradictorii lansate de cercetatorii rivali. Pai, daca oamenii de stiinta au pareri care difera atit de mult asupra originii populatiilor din America se pot ei oare astepta ca acest lucru sa atraga din partea noastra o respectuoasa si exclusiva atentie? Aceasta lipsa de unanimitate pe care si-o asuma de bunavoie cei care cern pamintul si sapa cautind dovezi doar pentru ei insisi, fara a lua in consideratie bogatia de resurse care se poate gasi in mituri si legende, care i-ar putea ajuta in cautarile lor, fara sa mai vorbim de ghidarea pe cale psihica, este linistitoare si instructiva. Sa o privim si sa ne simtim incurajati. Ea ne va obisnui cu alte cuvinte viitoare atacuri din partea unor cercuri asemanatoare, in acelasi timp, ea trebuie sa ne inspire sa continuam, fara a ne simti deranjati, cercetarea noastra atit de fructuoasa, la nivel mitologic si psihic. Haideti, deci, sa ne intoarcem pe caile care ne sint familiare, in Yucatan, ieri ￿ceasta este istorisirea care spune ca totul era in asteptare, calm, tacut, totul era nemiscat, linistit, iar nemarginirea cerului era pustie￿Apoi a venit Cuvintul. Asa incepe Popol Vuh, una dintre putinele scrieri ramase de la vechii mayasi. Este o opera a carei vechime nu se cunoaste. Cosmogonia maya ne vorbeste despre existenta altor lumi inaintea celei prezente, toate fiind distruse de apa. Locuitorii primei lumi au construit, se spune, marile orase, azi ruinate. Dar aceasta lume a fost distrusa de un potop universal, cunoscut ca haiyococab, sau apa deasupra pamintului. Cea de-a doua lume, locuita de oameni numiti dzolob sau pacatosi, a luat sfirsit datorita celui de-al doilea potop. A urmat cea de-a treia lume. Aceasta lume a fost cea a mayasilor insisi, dar si ea, in cele din urma, a fost devastata de apa, printr-un potop mai redus, numit scufundare. Acest lucru a dus, se pare, la abandonarea acelor locuri si inceperea unei vieti noi in alta parte - deplasari care continua sa-i deruteze pe arheologi, care par sa ignore legendele locale. Dupa acest al treilea potop, spune povestea, lumea mayasilor a inceput sa fie locuita de un amestec de popoare din intreaga peninsula mezoamericana. Dar si aceasta ultima lume, cred ei, va fi in cele din urma distrusa de potop, la fel ca celelalte. Arheologia lumii maya abia acum ajunge la maturitate. Conchistadorii spanioli, ajunsi in Yucatan pentru prima data dupa anul 1530, prin exploratorul Montejo, au inceput mai degraba sa distruga, decit sa conserve toate urmele culturii si istoriei maya. Abia in 1839, cu aproximativ trei sute de ani mai tirziu, calatoriile lui John L. Stephens si Frederick Catherwood in regiune au stirnit interesul public asupra acestor tinuturi neglijate atita timp. Chiar si atunci cercetarile arheologice au inaintat incet si au dat prea putine rezultate, din cauza ca nimeni nu putea descifra hieroglifele care ramasesera pe multe din ruinele templelor - singurele indicii de incredere, se credea, cu privire la constructorii originari ai acestor elaborate complexe de piramide si palate care fusesera abandonate in mod misterios la o data necunoscuta si pentru un motiv necunoscut, fiind lasate prada junglei care le-a acoperit incet. Apoi, dupa anul 1970, au venit doi americani experti in criptografie, Floyd Lounsbury si Linda Schele, care au izbutit sa descifreze multe dintre inscriptii. Ei inca lucreaza la o serie complexa de 620 de hieroglife (cea mai lunga din cultura maya) aflata in Templul Inscriptiilor. Dar la Templul Crucii, intre hieroglifele pe care le-a descifrat acolo, Lounsbury a dat peste datare interesanta: templul, spunea aceasta, fusese dedicat fiului seniorului Pacal exact in aceeasi zi in care se nascuse un personaj reprezentind o mama ancestrala, cu 1.359.540 de zile (3.724 de ani) mai inainte. Seniorul Pacal, s-a stabilit, fusese un principe maya care stapinise in Palenque, in secolul al VII-lea. Palatul sau abandonat se afla in jungla inalta a peninsulei Yucatan, in statul mexican Chiapas. Din turnul aflat in virful lui vechii mayasi studiasera pe vremuri stelele, caci ei par a fi fost astronomi foarte priceputi. Cladirile cu caracter religios din Palenque constau din trei temple-piramida similare, din care cel mai cunoscut este templul Soarelui, construit, dupa cit se pare, deasupra unui templu mai vechi cu acelasi nume, practica ce se intilneste ocazional in lumea maya, avind probabil motivatie rituala - cel dintii este asociat in descrierea lui Edgar Cayce cu primii colonisti atlanti care s-au asezat in Yucatan (numit pe atunci Yuc), sub conducerea lui Iltar, din casa lui Atlan, de pe insula Poseidia. Data sosirii lui Iltar este indicata ca fiind anul 10.600 i.Hr., probabil cu un mileniu inaintea potopului universal despre care cosmogonia mayasilor considera ca a distrus prima lume, lumea celor care au construit marile cetati ruinate. In interpretarea autorului, acest lucru nu se refera la structurile actuale, care sint relativ intacte, ci la acele ruine care sint numai partial scoase la iveala si care se gasesc sub ele. Piramida initiala, care adaposteste cronicile atlante, pe care Iltar a ridicat-o in Yucatan, este de fapt sinonima cu acest prim templu al Soarelui, sau templul Luminii, dupa cum mai era numit. Asemeni Marii Piramide din Egipt cit si a scufundatei Piramide a Cronicilor, lasata in urma, in Poseidia, ea a fost construita, ni se spune, cu ajutorul fortei de ridicare a acelor gaze care sint utilizate treptat de civilizatia noastra actuala si cu ajutorul activitatii spirituale a celor care erau familiarizati cu sursa din care izvoraste orice forta. Templul construit de Iltar, sintem asigurati, va apare din nou. Atunci, inregistrarile care au fost depozitate acolo vor fi scoase la lumina. Ni se spune ca lucrul acesta va avea loc atunci cind se va apropia momentul cind schimbarile vor fi pe punctul de a incepe - referire, aproape sigur, asupra prezisei schimbari de pozitie a polilor de la sfirsitul acestui secol si la deplasarile scoartei terestre care o vor insoti. Fara indoiala ca datorita unor convulsii asemanatoare celor petrecute pe pamint cu ocazia ultimei deplasari a polilor, care a pus capat erei glaciare si a provocat marele potop, templul initial a fost ingropat, impreuna cu restul culturii atlante transplantate in Yucatan anterior culturii maya. De fapt, intreaga topografie a Americii Centrale a fost considerabil modificata, luind forma pe care o cunoastem la ora actuala, iar climatul schimbindu-se dintr-unul temperat intr-unul subtropical. La un moment dat, pe parcursul celor citeva secole care s-au scurs intre timpul lui Iltar si sosirea potopului, Poseidia s-a scufundat in mare, urmata de Aryan, raminind ca Og sa-si gaseasca sfirsitul o data cu cataclismul survenit prin deplasarea polilor. Sursa noastra ne spune ca Yucatanul a fost supus unui important val de emigranti atlanti care soseau din Poseidia si Aryan; desi se fac mentiuni despre navalirea in Yucatan a unor supravietuitori ai Lemuriei, care venisera dinspre California de astazi, cit si dinspre Indochina, alaturi de cei din coloniile Og, sau Peru, se spun prea putine despre o populatie bastinasa. Concluzia logica este prin urmare aceea ca Yucatan putea fi un teritoriu relativ nelocuit pe timpul sosirii lui Iltar sau, poate, strabatut de triburi primitive de vinatori si culegatori, care mai tirziu au format o populatie de agricultori si un amestec de populatii. Dintre ei s-au ridicat vechii mayasi ai erei preclasice. Nu este sigur daca ei i-au asimilat cultural si prin filatie si pe olmeci, dar Cayce ne spune despre o infuzie sigura de singe evreiesc, care a avut loc cu circa 3.000 de ani i.Hr. din ramasitele triburilor ratacitoare care au traversat oceanul din Asia, fugind de stapinirea persana. Evreii au adus cu ei, din pacate, o trista mostenire a canaanitilor: sacrificiul de singe. O paranteza: Nu este greu de inteles pentru ce nu a reinviat cultura atlanta cindva atit de infloritoare, in multele colonii atlante raspindite pe suprafata unei planete lovite, cum sint cele din Yucatan si alte locuri din America. Confruntindu-se permanent cu greutati, s-ar putea ca pur si simplu sa nu fi avut ocazia. De asemenea, cu privire la domeniul transporturilor si comunicatiilor globale, care ar fi fost preludiul necesar al unor serioase eforturi de reconstructie, scufundarea Poseidiei i-a lasat pe atlanti fara Piatra de Foc, sau centrala energetica. Acest acumulator de energie din cristal pusese in miscare flota lor aeriana si principalele lor forte navale, furnizind totodata elementul energetic al vastelor lor retele de comunicare. Fara indoiala, in decadele sau secolele care s-au scurs intre scufundarea Poseidiei si disparitia a ceea ce mai ramasese din Atlantida, au fost puse in miscare o flota aeriana si una navala de ocazie, folosind propulsia mecanica, de mult abandonata, si mai putin sofisticata. Dar si acestea trebuie sa fi devenit inutile pentru atlantii emigranti, pe masura ce ei se instalau in tinuturile primitive, in care nu aveau la dispozitie gaze sau alti combustibili. Pentru o vreme, bineinteles, ar fi putut avea la dispozitie depozite de combustibil, pina cind acestea se vor fi terminat. Lucrul acesta este sugerat de o lectura pe care Cayce a tinut-o pentru un fost aviator si navigator atlant, care, dupa exod, s-a ocupat cu cercetarea acelor zone din Yucatan si Peru, precum si din America de Nord, in care atlantii se instalasera deja, sau in care s-au instalat mai tirziu, deplasindu-se pe jos, pe cai terestre. Intr-adevar, in perioada care a urmat rotirii polilor, care a adus schimbari terestre majore in America Centrala, cit si un influx de lemurieni transplantati si alte grupuri tribale dislocate din asezarile lor de pe Coasta de Vest, un grup de atlanti, care erau descendenti ai oamenilor lui Iltar, au hotarit sa migreze inspre nord, bazindu-se, probabil, pe informatiile furnizate cu multe zeci de ani mai inainte de acest cercetas aerian. Ei aveau sa devina stramosii constructorilor americani de tumuli. Cit despre lemurienii care i-au inlocuit in Yucatan, acestia au construit alte temple si au adorat alti zei. Erau oare ei pacatosii a caror truda a luat sfirsit o data cu cel de-al doilea potop? Daca asa stau lucrurile, ei au fost urmati de mayasi, iar apoi de amestec. In acest moment sintem in fata unui mister. In anii ￿0 o echipa de studiu a fost trimisa de catre un mare plantator de banane din America Centrala pentru a gasi terenuri potrivite pentru noi plantatii in interiorul tarii in Costa Rica. In timp ce-si croiau calea prin jungla deasa exploratorii au descoperit un mic luminis in mijlocul caruia se odihnea pe o platforma de piatra, asemeni unui obiect votiv, o piatra neteda, perfect sferica, avind un diametru de aproximativ 6 picioare (n.t. - aproximativ 1,8 m). Platforma era pavata cu prundis de riu. Condinuindu-si cautarea echipa avea sa gaseasca multe alte sfere asemanatoare - unele mai mari, altele mai mici, dar toate uimitor de netede, sprijinindu-se asemeni celei dintii pe platforme semanind cu niste altare. Sapind sub citeva dintre acestea, cu banuiala ca ele puteau marca locurile unor morminte, ei nu au gasit absolut nimic. Dar in apropiere, expertii arheologi chemati la fata locului au dat peste cioburi de olarie nearsa, estimata la o vechime de citeva sute de ani. S-a crezut, prin simpla asociere geografica, si fara justificare, ca fauritorii olariei de data relativ recenta trebuie sa fi realizat si sferele de o incredibila perfectiune sferica si de finisare. In ceea ce ne priveste, sursa noastra psihica nu lasa nici o indoiala cu privire la vechile origini si destinatii ale sferelor. Stim, desigur, ca pietrele au fost mai intii utilizate in ceremoniile religioase ale atlantilor, pentru a intra in contact cu sursele de lumina, datorita influentei lor magnetice. Mai tirziu au fost adaptate unei utilizari mai pamintesti, in legatura cu propulsarea flotei aeriene si navale. In cele din urma, se pare ca un mare numar din ele au fost transportate in America Centrala de catre atlantii care au parasit insula, printre care si Iltar, inainte de prabusirea imperiului lor. Fiind din granit foarte bine lustruit, o substanta care contine elemente cristaline, dupa cum a explicat Cayce, initiatii atlanti ascultau oracole care veneau prin intermediul cristalelor pietrelor, care erau pregatite pentru comunicare in felul in care voi cunoasteti astazi radioul. Pentru cineva care traia in anii ￿0 ai acestui secol si isi aminteste de cresterea exploziva a vinzarilor de aparate de radio care operau cu ajutorul cristalelor, aceasta referire speciala a lui Cayce ar trebui sa-i sune familiara. Dar ascultatorii atlanti erau acordati pe o lungime de unda diferita, s-ar putea spune, reglata pe o frecventa mult mai inalta decit ar fi putut receptiona orice aparat de radio pamintesc... Acum, sa ne ocupam de misterul la care am facut aluzie mai devreme. Exprimat simplu, cind si de ce au luat atlantii hotarirea sa ia sferele din Yucatan si sa le transporte in interiorul tarii Costa Rica? Desi Costa Rica de astazi nu se afla mentionata nicaieri in lecturile lui Cayce, trebuie sa tragem concluzia ca un numar considerabil de atlanti, intr-o a doua deplasare, care trebuie sa fi coincis cu deplasarea polilor si eruptiile care au urmat, au ales sa se mute mai degraba in spre sud-vest decit spre nord, asemeni altora dintre ei. Se pare ca au luat cu ei un numar important de sfere de piatra, mai ales cu scop religios. Acest lucru se deduce dupa fundatiile, ca niste altare, pe care au fost gasite de catre cei care le-au descoperit in secolul XX. Obiecte similare, izolate, au iesit la iveala de asemenea in Guatemala si Mexic. Una dintre sferele de mari dimensiuni din Guatemala este acum expusa permanent in curtea Muzeului Natural din San-Jose, Costa Rica. Unii arheologi, datorita lipsei dovezilor contrare, au fost tentati sa amplaseze asa-numita perioada timpurie formativa a civilizatiei maya intr-un interval de timp situat intre anii 2.500 i.Hr. si 300 d.Hr., timp in care ei cred ca s-a practicat vinatoarea si culesul si estimeaza ca astfel a luat nastere, in cele din urma, o existenta rurala, numai spre anul 300. Se presupune ca aceasta data marcheaza inceputurile perioadei marilor realizari culturale, cum a fost ea denumita, fiind, deci, considerata perioada clasica. Nu mai este necesar sa mentionam ca aceasta secventa ignora in totalitate o cultura sensibil mai timpurie, din timpurile ocupatiei atlante si lemuriene, cu realizarile lor mult mai remarcabile, care inca ramin a fi dezgropate. Totusi, in teritoriul costier al Belizelor din vecinatate, un arheolog oarecum aventurier, pe nume Richard S. MacNeish, a scos la iveala asezari atestind o civilizatie stabilita in peninsula Yucatan in jurul anului 9.000 i.Hr., destul de curind dupa potopul universal. Este prima dovada stiintifica ce iese la iveala in Yucatan care coroboreaza sursa noastra psihica. Sa speram ca, in timp, ne vom putea astepta la mai multe. Mayasii, intr-o perioada de inflorire tirzie a culturii lor, erau, fara indoiala, foarte indatorati predecesorilor lor atlanti. Nu numai pentru talentul arhitectural reflectat in templele si palatele din asa-numita perioada clasica maya, dar si pentru impresionantele lor cunostinte in domeniul numerelor si astronomiei, precum si pentru scrierea lor hieroglifica atit de eleganta, care este in curs de descifrare; toate acestea atesta mostenirea unei influente atlante. Indiferent de achizitiile culturale pe care mayasii le-au dobindit ulterior de la alte grupuri de ocupanti, ca lemurienii, toltecii si olmecii, canaanitii ratacitori, adoratori ai lui Baal, sau grupuri independente de azteci invadatori, acestea cu greu ar fi putut echivala impactul initial realizat de civilizatia atlanta. La sosirea lor in Yucatan, spunea Cayce, majoritatea primilor pionieri din Atlantida erau barbati, nu numai in grupul lui Iltar, ci si in citeva dintre valurile succesive care venisera sa pregateasca drumul pentru cei care urmau sa fie evacuati ulterior. In consecinta, ei au inceput sa caute femei care sa le fie tiitoare din rindul populatiei bastinase, relativ inapoiate. Pentru a demonstra impactul acestei infuzii de singe asupra evolutiei mayasilor, putem face apel la o lectura pe care Cayce a tinut-o pentru o femeie care se numarase printre primii nascuti din aceste combinatii. La maturitate ea a devenit preoteasa facind pentru utilizarea simbolurilor si semnelor... desene cu privire la cele din ceruri, cit si despre cresterea vegetatiei. Astfel s-a ajuns, dupa toate probabilitatile, ca primele idei religioase sa le fie prezentate precursorilor mayasilor cu mult inainte de influenta coruptibila a lemurienilor, sau cea a olmecilor si toltecilor si, cu siguranta, cu multe milenii inainte ca pe scena sa-si faca aparitia spaniolii si crestinismul, cu amestecul paradoxal de jaf si pietate...