MICROUNDE ŞI OAMENI IRADIAŢI

 

MICROUNDE ŞI OAMENI IRADIAŢI

“Soarele este sursa noastră naturală de microunde cea mai puternică. Valoarea limită, impusă de către biroul pentru sănătate radiologică, pentru intensitatea radiaţiilor scăpate din cuptoare cu microunde, este de aproximativ un miliard de ori mai mare decât valoarea intensităţii radiaţiilor din întregul spectru de microunde emis de Soare. Este revoltător faptul că se permite un asemenea nivel de pierderi de radiaţii la cuptoarele cu microunde, iar şi mai scandalos este faptul că în reclame copiii noştri sunt încurajaţi să înveţe să folosească aceste cuptoare.”

Concluzia de mai sus aparţine doctorului M.M. Zaret de la Facultatea de Medicină a Universităţii din New York şi a fost prezentată în faţa unei comisii a senatului Statelor Unite, în anul 1973, în urma unor cercetări privind acţiunea microundelor. În acea vreme, nivelul intensităţii microundelor artificiale de comunicaţie şi al undelor radio de înaltă frecvenţă era apreciat în unele oraşe ale S.U.A. ca fiind de 100-200 milioane de ori mai mare decât intensitatea radiaţiilor de fond de frecvenţă înaltă, provenind de la Soare.

Din anii '70 încoace, dezvoltarea aparaturii ieftine pentru producerea de microunde a dus la o răspândire şi o aplicaţie largă a acestor aparate, însoţite implicit de o creştere neîncetată şi ameninţătoare a acestei invizibile poluări deosebit de grave, desemnate uneori prin sintagma "smog electronic".

Acest “smog” invizibil a ajuns deja să fie prezent pretutindeni - ne pătrunde casele, locurile de muncă şi cele de odihnă şi este absorbit de organismul uman în proporţie importantă, nu fără consecinţe în ceea ce priveşte sănătatea.

Literatura care s-a strâns până acum în legătură cu acest fenomen, aduce o constelaţie întreagă de indicii şi de argumente care arată că valorile curente ale intensităţii radiaţiilor de microunde, fiind cu mult mai mari decât acelea ale radiaţiilor naturale, sunt foarte dăunătoare sănătăţii.

Una dintre primele utilizări ale microundelor a fost pentru aparatele radar din timpul celui de-al doilea război mondial. De atunci, microundele şi-au găsit o răspândire largă în diferite domenii: instalaţii de securitate a zborului, radare militare şi de poliţie, instalaţii de emisie TV, dotări de telefonie mobilă, aparate medicale de diatermie şi cuptoare cu microunde. Totodată, numărul de aplicaţii industriale a crescut permanent şi alarmant. Microundele sunt folosite pentru încălzire în instalaţiile de prelucrare a cauciucului, precum şi în cele de producere a hârtiei şi a cartonului.

Iradierea în mediul ambiant

Microundele sunt reflectate de conductorii electrici şi de anumite obstacole. Ca urmare, cu ajutorul antenelor speciale şi al ghidurilor de microunde, acestea (microundele) pot fi concentrate în raze intense, care au o înaltă capacitate de direcţionare. Microundele nu urmează curbura Pământului, şi de aceea, atunci când sunt necesare transmisii pe distanţe mari, trebuie folosite relee de microunde sau, cu alte cuvinte, amplificatoare care captează semnalul, îl amplifică şi apoi îl retransmit. În mod normal, amplificatoarele de microunde sunt poziţionate la o distanţă de aproximativ 50 km.  Chiar conductorii de curent ai reţelei naţionale de electricitate şi stâlpii acestora pot vibra în rezonanţă cu radiaţia de înaltă frecvenţă, acţionând astfel ca amplificatori care radiază din nou energia în mediu.

În anumite fabrici, puterea radiaţiilor de microunde ajunge până la 1 milion de waţi. Industriile de ceramică, de producere a materialelor sintetice şi de prelucrare a pielii folosesc, de asemenea, microundele în procesul de producţie. În afară de aceste aplicaţii, microundele  se mai folosesc şi pentru uscarea baloturilor de stofă, a fructelor sau pentru sterilizarea alimentelor.

Oamenii absorb radiaţiile de microunde care produc o încălzire anormală şi nesănătoasă a corpului fizic. Posibilitatea apariţiei iminente a unor pericole, ca urmare a radiaţiilor cu microunde, a determinat la începutul anilor ‘50 pe unii cercetători să traseze directive şi norme cu privire la nivelurile intensităţii de radiaţie maxim acceptate.

Valori de siguranţă determinate pe baza unor simple presupuneri

În anul 1953, H.P. Schwan, de la Universitatea din Pennsylvania, a propus ca nivelul maxim admis de iradiere cu microunde a omului să se limiteze la o densitate medie de putere de 100 waţi/m2 sau, cu alte cuvinte, 10 mW/cm2. Propunerea lui Schwan, care era adresată U.S. Marine, rezultă dintr-un calcul conform căruia iradierea, prin forţa ei de impact, nu ar trebui să mărească temperatura corpului cu mai mult de 1°C, deoarece se arăta că densităţi ale puterii de 10 ori mai mari ar putea provoca omului, prin încălzire, probleme grave de sănătate. Institutul Naţional American pentru Standarde (ANSI) a adoptat în 1966 această limită maxim-admisibilă pentru nivelul de radiaţie şi, după aceea, numeroase ţări vestice au adoptat standarde asemănătoare.

Din păcate, această limită maximală a iradierii, care mai este încă răspândită în majoritatea ţărilor, nu a luat în consideraţie posibilitatea ca microundele să exercite şi efecte atermale asupra sănătăţii. În principal în Europa, cercetătorii raportau, încă din anii '50, efecte aproape de neobservat la prima vedere, dar cu consecinţe grave şi de lungă durată chiar şi în cazul unor valori mici ale intensităţii radiaţiilor de microunde, efecte care nu provin direct în urma unei încălziri. Însă aceste rapoarte au fost trecute cu vederea, în cea mai mare parte, de către cercetătorii americani. "În orice caz, scepticismul şi bigotismul unora nu constituie un motiv suficient de puternic pentru stabilirea de norme", subliniau “eminenţii” cercetători americani R. Bowers şi J. Frey.

Este revelator faptul că în fosta Uniune Sovietică au fost luate în consideraţie şi efectele atermice, din moment ce această ţară a stabilit ca limită maximă de iradiere a densităţii medii de putere 10 microwatt/cm2 pe zi de lucru, prin urmare, o valoare de 1000 de ori mai mică decât valoarea impusă de Statele Unite ale Americii şi de celelalte ţări europene, printre care şi România.

Un adversar înverşunat al limitei inacceptabil de mari a nivelului de radiaţii din S.U.A. este profesorul S.M. Michaelson, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Rochester. Cercetările profesorului Michaelson au fost susţinute de U.S. Air Force.

R. V. Becker şi G. Selden arătau următoarele: “Există motive economice convingătoare pentru care valoarea maxim admisibilă a densităţii medii de putere stabilită la 100 Waţi/m2 sau 10 mW/cm2 să fie apărată cu orice preţ. O coborâre a valorii limită ar reduce extinderea folosirii militare a radarului şi ar tăia profiturile firmelor care livrează aparatura corespunzătoare. O valoare limită coborâtă ar reprezenta, în ultimă instanţă, o veritabilă recunoaştere a faptului că vechea valoare este periculoasă, iar acest fapt ar deschide drumul pentru nenumărate solicitări de compensare pentru daune, din partea foştilor lucrători din armată şi industrie.

Care sunt consecinţele dăunătoare ale microundelor?

Este evident faptul că prin iradierea la o valoare mai mare a intensităţii câmpului de microunde, organismul uman este adus şi el la o stare de "fierbere", într-un mod asemănător alimentelor dintr-un cuptor cu microunde. Cuptoarele cu microunde folosesc o frecvenţă menită să încălzească şi să pătrundă în profunzime alimentele. În sistemele de comunicaţie care includ telefonia mobilă de tip GSM, se foloseşte un spectru larg de frecvenţe, iar gradul de absorbţie al acestor radiaţii variază în funcţie de frecvenţă.

Deşi efectele microundelor asupra sănătăţii au fost studiate încă din anii '40, abia la mijlocul anilor '60 au fost disponibile suficiente date pentru a alarma cercetătorii.

În anul 1964, M.M. Zaret raporta generarea de cataracte capsulare  de către radiaţia de frecvenţă înaltă. Câţiva ani mai târziu, au apărut rapoarte cu privire la afectarea testiculelor şi în general a glandelor sexuale atât la bărbat, cât şi la femeie, după o iradiere repetată cu microunde. Ambele cazuri se refereau la intensităţi mari ale radiaţiilor de microunde, care depăşeau limita de 10 mW/cm2, situaţii care apar curent la radarele militare.

Mai alarmant este însă fluxul continuu de rapoarte ştiinţifice, conform cărora chiar şi nivelurile reduse de iradiere cu microunde provoacă diverse simptome maladive, legate de sistemul nervos şi de vasele sanguine. Acestea au fost evidenţiate încă din anul 1973, de către dr. M.N. Sadchikove, la un simpozion în Varşovia, şi publicate câţiva ani mai târziu. Sadchikove a prezentat datele rezultate în urma unui studiu făcut pe 1180 de muncitori, care erau supuşi constant la o radiaţie de microunde de o intensitate de până la 3mW/cm2, în comparaţie cu o grupă de control formată din 200 de persoane, care nu fusese supusă nici unei iradieri cu microunde.  Rezultatele arătau că printre muncitorii expuşi radiaţiilor se înregistra o creştere importantă a afecţiunilor neurologice, ca de exemplu senzaţia de greutate în cap, oboseală, iritare, stări de frică, insomnii şi pierderea parţială a memoriei. Aceiaşi muncitori sufereau şi de o creştere importantă a simptomelor maladive ale sistemului circulator, precum şi de o activitate redusă a inimii. Aceste simpome, deja tipice pentru ceea ce se mai numeşte "boala microundelor", au fost cauzate de cantităţi ale radiaţiei de microunde mult mai mici de 10 mW/cm2, valoare considerată în ţările europene şi în România ca fiind sigură şi lipsită de pericole. Gradul redus de siguranţă al acestei valori-limită a devenit evident în cazurile în care unii membri ai personalului militar au fost expuşi accidental la radiaţiile radar care au avut, pentru o perioadă scurtă de timp valori de numai 6 până la 9 ori mai mari decât graniţa de siguranţă şi care au dus totuşi la consecinţe deosebit de grave.

Într-un asemenea caz, un bărbat sănătos, de 54 de ani, a fost supus radiaţiei radar pentru numai 80 de secunde. Imediat au apărut dureri puternice în zona pieptului şi în zona capului. Pielea feţei sale a fost roşie timp de 3 zile şi au apărut crampe stomacale foarte puternice. Alte simptome neplăcute au mai continuat câteva săptămâni după aceea. În afară de aceasta, el a suferit de insomnie luni de zile şi s-a confruntat cu stări de nervozitate. La 3 luni după iradiere, starea lui a devenit extrem de critică, iar la un control medical i-a fost pus diagnosticul de hipertonie arterială (tensiune crescută); 5 luni mai târziu, o consultaţie medicală amănunţită nu arăta nici o cauză secundară pentru tensiunea sa arterială foarte mare.

Într-un al doilea caz, un bărbat sănătos, de 21 de ani, a fost supus de mai multe ori, timp de 75 de secunde, la o radiaţie de o intensitate asemănătoare. A relatat simptome de început aproape identice, iar 4 luni mai târziu s-a constatat şi la el o tensiune arterială mărită.

Cu un deceniu mai înainte, M.M. Zaret ajunsese şi el la concluzia că există o legătură foarte strânsă între iradierea radar şi tensiunea arterială mărită.

În legătură cu un alt caz de iradiere radar, M.M. Zaret spune: "Ceea ce nu este recunoscut pe deplin este faptul că iradierea repetată la valori subclinice (subclinic = care nu provoacă efecte clinice) poate duce totuşi la situaţii patologice care nu sunt vizibile decât după un anumit timp".

Între timp, experimentele pe animale au evidenţiat un întreg spectru de efecte provocate de microunde, inclusiv perturbări ale bioritmului, sinteză mărită a proteinelor de către ficat, timus şi splină, precum şi capacitatea de a percepe direct radiaţiile de microunde, sesizate ca un zgomot puternic în cap. Se relatează, în plus, că până şi valori scăzute ale intensităţii radiaţiilor de microunde au  cauzat apariţia cancerului la animalele pe care se efectuau aceste experienţe.

Efecte genetice

Efectele potenţiale cele mai îngrijorătoare ale “smogului electronic” sunt totuşi cele genetice, provocate de radiaţia de frecvenţă înaltă.

În 1959, J.H. Heller şi A.A. Teisceira Pinto au evidenţiat pentru prima oară faptul că microundele conduc la afectarea cromozomilor. Experimentele au fost făcute pe vârfuri de căţei de usturoi, folosind impulsuri foarte scurte de radiaţie, care au dus la o componentă termică minimală. Efectele observate au fost aproape identice cu acelea provocate de radiaţia ionizantă. Cercetările ulterioare, efectuate de Heller, au arătat că radiaţii slabe de microunde puteau provoca mutaţii ale celulelor de mamifere şi insecte. În anii '60 şi '70, aceşti cercetători au arătat că în cazul bacteriilor din genul Proteus (bacterii în formă de bastonaşe, polimorfe), ADN-ul şi  ARN-ul lor absorb radiaţiile de 65-75 GHz şi că microundele sunt în stare să perturbe mecanismele de reproducere la bacterii şi chiar să provoace mutaţii ale genelor.

În aceeaşi perioadă, S. Baranski şi colaboratorii săi au arătat că în celule umane expuse la microunde de 3GHz, de intensităţi mai joase decât graniţa acceptată ca sigură, de 10 mW/cm2, au loc vătămări ale cromozomilor.

O grijă suplimentară este provocată de felurile de mâncare pregătite special pentru cuptoarele cu microunde şi care pot fi preparate chiar de copii, unii dintre aceşti mici bucătari neavând mai mult de 5-6 ani. În timp ce piaţa ce pregăteşte felurile de mâncare pentru copii, preparate la cuptoarele cu microunde, realizează profituri de peste 100 milioane dolari pe an, costurile pentru sănătate care se nasc de aici se ridică la mult mai mult. A expune copiii aflaţi încă în creştere, chiar şi la niveluri reduse de radiaţii care provin din imperfecţiunile cuptoarelor, constituie totuşi un risc mult prea mare.

În plus, nu sunt cunoscute riscurile consumării îndelungate de către copii şi chiar de către oamenii maturi, a alimentelor preparate cu microunde, iar acest fapt poate duce la o altă catastrofă a sănătăţii, în numele creşterii economice şi al gândirii comerciale oarbe.

Având în vedere variabilele necunoscute din acest domeniu, considerăm că părinţii ar trebui să-şi împiedice copiii (şi să evite chiar şi ei înşişi) să folosească cuptoarele cu microunde, alimentele supuse microundelor, şi mai ales radiotelefoanele mobile.