Maşina timpului

Maşina timpului

Autorii de literatură SF s-au întrecut să descrie călătoria temporală. Maşina timpului a fost şi este temă de cercetare pentru mulţi oamerni de ştiinţă şi organizaţii mai nult sau mai puţin militare. Unii susţin că deţin de mult schema unei astfel de maşini. Alţii recunosc că cercetările sunt în fază incipientă. Oricare ar fi adevărul, se pare că până la depăşirea acestei ultime frontiere ştiinţifice nu a mai rămas mult. Dacă nu cumva maşina timpului există deja şi este folosită de guvernele marilor puteri.

 Teoretic, e posibil

Majoritatea fizicienilor sunt de părere că a călători în timp e posibil în teorie datorită Teoriei Relativităţii a lui Einstein. Până şi şcolarii ştiu că încetinirea scurgerii timpului este posibilă în cazul unor viteze apropiate de viteza luminii. Fenomene de acest fel se produc în apropierea aşa ziselor „găuri negre“, în cosmos. Forţa de gravitaţie şi odată cu aceasta, trecerea timpului, se modifică. Acest fenomen e posibil să se petreacă în anumite puncte de pe glob, cum ar fi Triunghiul Bermudelor, unde s-au semnalat numeroase cazuri de dereglare a ceasurilor de la bordul avioanelor.

De ce avem nevoie
Pentru călătoria in timp avem nevoie de o gaură neagră, o gaură de vierme, o maşină care să imprime mişcarea de rotaţie şi o navă cu care să trecem prin găuri. Dar poate nu e de ajuns. Stephen Hawkings a emis o teorie prin care călătoria în timp ar fi interzisă de nişte reguli nedescoperite încă. El spune că, dacă acest dispozitiv este totuşi realizat, nimeni (fiinţă organică) nu ar putea să treacă prin el, pentru că, ori dispozitivul s-ar închide automat, ori lumea ar înceta să mai existe. 

Legile turismului temporal

Turismul spaţiotemporal trebuie să se supună unei legi fundamentale: evitarea paradoxurilor de incoerenţă şi de cunoaştere. Cineva care s-ar întoarce în timp şi-ar putea ucide accidental un părinte, schimbând total cursul istoriei şi făcând imposibilă chiar propria sa existenţă. A doua categorie de paradoxuri interzice transferarea în trecut a cunoaşterii actuale. Un alt impediment este posibilitatea de a fi striviţi sub cumplita gravitaţie a găurilor negre pe care trebuie să le traversăm.

Efectul gemenilor

Într-un experiment din 1971, doi fizicieni au instalat într-un satelit care urma să se învârtă în jurul Pământului două ceasuri atomice. Ele au înregistrat o diferenţă de 59 nanosecunde faţă de ceasurile de pe Pământ, exact cum prezicea Einstein. Ipotetic vorbind, dacă am atinge viteza luminii, consecinţele ar fi ciudate: de exemplu, călătorind timp de doi ani până la cea mai apropiată stea, la întoarcerea pe Pământ i-am găsi pe cei dragi mai bătrâni cu 14 ani. Este ceea ce se numeşte „paradoxul gemenilor“: dacă un membru al unei perechi de gemeni ar pleca în călătorie, la înapoiere cei doi nu ar mai avea aceeaşi vârstă.

Cilindrii giganţi

În 1937, matematicianul van Stockhum a demonstrat teoretic că, dacă un cilindru de dimensiuni gigantice s-ar învârti în jurul axei sale, el ar răsuci spaţiu-timpul ca într-un vortex, permiţând astfel aparatului spaţio-temporal ce navighează în cilindru să se întoarcă în trecut. O navă spaţială ar putea să treacă prin apropierea acestui corp pe o traiectorie aparent normală pentru echipaj şi pentru aparatele de la bord, dar ar ieşi de partea cealaltă în alt timp şi, eventual, în alt spaţiu. O astfel de maşină ar fi echivalentul a 10 stele neutron, fiecare având aceeaşi masă ca Soarele într-un volum cât Everestul, rotindu-se de 2.000 de ori pe secundă. Există pulsari care se rotesc de 700 de ori pe secundă şi ajung aproape de condiţiile necesare.

Gaura de vierme

La începutul anilor ‘80, a fost lansată ideea călătoriei în timp printr-o gaură de vierme. Aceasta este o structură ipotetică a spaţiu-timpului, sub forma unui tunel lung şi subţire, o zonă de gravitaţie intensă, asemănătoare unei găuri negre. Dar, având atât intrare, cât şi ieşire, ea fiind o scurtătură între două puncte din spaţiu-timp. Obiectele care trec prin ea pot fi proiectate în trecut sau în viitor. Unii fizicieni cred că nişte găuri de vierme, de dimensiuni colosale, apar la fiecare Big-Bang. Alţii consideră că ar trebui căutate în microlumea cuantică. Unii ingineri şi fizicieni au încercat, la nivel teoretic, să construiască o gaură de vierme, dar fără succese notabile.

Antigravitaţia

O gaură de vierme poate fi capturată şi prin folosirea unui câmp antigravitaţional. Ideea a fost lansată la începutul anilor 40 de fizicianul şi matematicianul olandez Hendrik Casimir. El a observat că dacă între două plăci metalice, între care s-a creat vid, se stabileşte un câmp electric foarte intens, acestea au tendinţa de a se apropia ca şi cum s-ar absorbi energie din vid, dar o energie sub formă de antigravitaţie, o forţă opusă tendinţei naturale a corpurilor de a cădea spre Pământ. Aplicarea acestui efect la zone spaţiale cu dimensiuni enorme ar putea menţine deschise găurile de vierme, făcând posibilă traversarea lor. În momentul de faţă, însă, nu există tehnologia necesară.

Sforile cosmice

Singura soluţie de a păstra deschisă o gaură de vierme este materia neagră (materie neluminoasă ce nu poate fi detectată prin observarea a nici unei forme de radiaţie electromagnetică). S-a propus o altă metodă teoretică de a construi maşina timpului, cea a „sforilor cosmice“ (stringuri). Aceste legături subţiri de energie se presupune că sunt un fel de urme îndepărtate ale Big Bang-ului. Ele ar avea o greutate enormă şi ar produce efecte gravitaţionale puternice. Matematicianul american J. Richard Gott al III-lea a făcut următorul calcul: o pereche de sfori cosmice drepte mişcându-se una lângă cealaltă cu o viteză foarte mare, pe căi paralele, ar permite scurte salturi în timp. Un astronaut care „înfăşoară“ sforile pe o traiectorie selectată s-ar putea întoarce în timp.

Vortex la Polul Sud

Cu toate că maşina timpului rămâne o imposibilitate tehnică, istoria consemnează multe cazuri de persoane care au trăit experienţe temporale ciudate. În 1995, fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetătorilor că în apropierea Polului Sud a văzut un vârtej de ceaţă gri, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtună polară. S-a lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente. Dar a dispărut brusc în ceaţă. S-a adus balonul la sol cu ajutorul frânghiei de care era legat. Cronometrul arăta data de 27 ianuarie 1965, adică cu 30 de ani în urmă. Experimentul a fost repetat de câteva ori, dar ceasul arăta aceeaşi dată din trecut, deşi funcţiona perfect. Fenomenul a fost raportat la Casa Albă. Ulterior, s-au demarat investigări asupra acestui fenomen straniu. Rezultatele au rămas secrete. 

Ofensiva roşie

Agenţiile secrete susţin că Rusia a fost prima ţară care a produs în 2001 un aparat ce poate fi numit în mod convenţional maşină a timpului. Puterea acesteia nu permite încă efectuarea călătoriilor pe durate mari de timp (de ordinul lunilor sau anilor). Deocamdată se reuşeşte schimbarea timpului în interorul unei sfere, de la câteva minute la 24 de ore. Au fost deja trimise în trecut insecte şi cobai de laborator. Ghenadi Belimov a publicat un articol cu titlul „Maşina timpului, viteza întâia“ în revista „Pe culmea imposibilului“. El a descris experimente realizate de un grup condus de Vadim Cernobrov, încă din 1987. Se bănuieşte că astăzi, ruşii pot să grăbească sau să încetinească curgerea timpului folosind aceste dispozitive.

Experimente naziste

La 89 de ani, omul de ştiinţă nazist Erich Kreiner stabilit în Bolivia, a făcut o mărturisire şocantă. El făcuse parte dintr-o echipă de 28 de cercetători care experimentau călătoria în timp. El a dezvăluit că Hitler plănuia să trimită 5.000 de soldaţi de elită în Germania anilor 2.100: „Nu ştiu dacă există vreo legătură, dar poliţia germană a descoperit un om într-o uniformă nazistă într-o centrală nucleară din Dresden care a dispărut misterios din celula sa păzită. Părţile din maşina timpului construită de hitlerişti care au fost găsite au fost distruse cu mult timp în urmă. Dar există rapoarte scrise în care obiectele sunt descriese în detaliu“, a declarat fostul nazist.

Americanii controlează timpul

Time Travel Research Center este un laborator privat de cercetare din SUA care urmăreşte realizarea controlului temporal. Singurul laborator din lume de acest fel este dotat cu cea mai avansată aparatură. „Am intrat în lumea fizicii spaţio-temporale când, în tinereţe, am fost recrutat de Forţele Aeriene ale SUA. Apoi am lucrat la NASA. Am investit mai mult de 15 ani în cercetarea posibilităţii saltului temporal. Ceea ce acum pare ficţiune, poate deveni o realitate palpabilă“, spune directorul laboratorului, David Anderson, care a vizitat de mai multe ori Poiana Braşov, în concediu.

Tunelul cu altfel de timp

Aplicaţiile se fac în simulatorul TRI-STAR, cea mai mare bază de date din lume în domeniul călătoriilor temporale. În acest laborator virtual, cercetătorii au reuşit să creeze un câmp sferic cu diametrul de 30-40 centimetri în care timpul încetineşte sau este accelerat faţă de cel din exterior. Tunelul temporal este folosit la păstrarea organelor pentru transplanturi. Anderson spune că descoperirile sale pot stagna şi regresa diabetul, SIDA, cancerul. Pentru că tunelul este prea strâmt, încă nu s-au făcut aplicaţii pe fiinţe umane. „Am demonstrat accelerarea şi retardarea ceasurilor mecanice şi electronice“, spune fizicianul. Celelalte descoperiri şi stadiul la care s-a ajuns în construirea efectivă a maşinii timpului sunt secrete. Prima aplicaţie a proiectului „Dark Star“ care foloseşte tehnologie în domeniul călătoriilor temporale va fi în domeniul militar.

Ceasul care opreşte timpul

John Bajak a inventat un circuit care are proprietatea de a opri timpul. Schema ceasornicului magic a fost publicată în mai multe reviste de profil. Proiectul a fost primit cu entuziasm doar de o mică parte dintre specialişti. Bajak a povestit despre experimentele efectuate acasă cu frigiderul sau televizorul care au bubuit. În timp ce se chinuia să construiască un radio cu frecvenţă scurtă, s-a simţit scuturat de un şoc puternic şi s-a trezit în trecut. Prietenul acestuia spune: „În jurul lui s-a format un câmp electric spiralat. Înlemnisem. Nu-mi venea să cred ce văd. Vârtejul ceţos a durat cam 7 minute după care a dispărut brusc“. Toate ceasurile din apartament indicau ora 3:55 după-amiaza, în loc de 4 dimineaţa.

Rezonatorul Hiperdimensional

Steven Gibbs declara că a descoperit pasiunea pentru domeniul călătoriilor în timp de la vârsta de 15 ani. El a inventat un aparat de transport interdimensional pe care l-a botezat Rezonator Hiperdimensional. Iată ce declara inventatorul: „Cu ajutorul Rezonatorului Hiperdimensional se poate călători fizic în timp. Maşinăria a fost cumpărată de numeroşi clienţi. Toţi au fost mulţumiţi de performanţele aparatului. Am auzit că unii dintre ai au rămas în cealaltă dimensiune; au refuzat să mai revină în secolul nostru. Există totuşi un risc. Cei care voiajează fizic prea departe şi ajung în a cincea dimensiune temporală nu au certitudinea că mai pot reveni“, a declarat Gibbs.

Particule din viitor

Un profesor american de la Universitatea din Connecticut susţine că a pus la punct un dispozitiv care poate transporta în trecut şi în viitor un atom sau chiar o fiinţă umană. Fizicianul Ronald Mallett afirmă că a pornit de la teoria relativităţii a lui Einstein. Energia de la o rază laser care se roteşte deformează spaţiul din interiorul cercului luminos, aşa încât gravitaţia forţează particula să se rotească. Dacă energia e mare, poate apărea o a doua particulă. Aceasta din urmă este, în realitate, prima, dar ea vine din viitor. În cazul transportului de oameni, ar fi nevoie de mai multă energie, iar obţinerea acesteia încă nu este posibilă. Fizicieni din întreaga lume consideră că, cel puţin pe hârtie, proiectul e realizabil.

Cronoportorul călugărului

Vaticanul ascunde o descoperire uluitoare: aparatul care fotografiază imagini din trecut. Este vorba de o maşinărie care reproduce imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat, sub forma unor holograme proiectate într-un spaţiu cilindric. Aceasta este invenţia călugărului benedictin Pellegrino Ernetti. Deşi au trecut mai bine de 30 de ani de atunci, cronovizorul lui Ernetti a funcţionat ăînainte de a fi distrus sau ascuns de clericii catolici. Călugărul inventator a spus că, în timpul experienţelor, a asistat live la discursurile lui Mussolini, Napoléon şi Cicero, la distrugerea Sodomei şi Gomorei, a stat cu Iisus la Cina cea de Taină şi a văzut şi cum a fost răstignit. Despre cronoportor, aici. 

Românii, în luptă cu timpul

Sorin Comoroşan şi-a început cariera ca biolog. A studiat apoi fizica subcuantică. Efectul Comoroşan este un model experimental de încetinire până la stagnare a timpului. A făcut aplicaţii pe plante. Descoperirile sale au atras atenţia americanilor. După 10 ani de cercetări la Universitatea Berkeley din California, savantul dâmboviţean s-a întors în România şi scrie romane filosofice. Artur Dogariu s-a născut la Braşov în 1967. A terminat Facultatea de Fizică din Bucureşti cu media 10. Lucrează la un centru de Cercetări din Princeton. Braşoveanul este căsătorit cu Corina, fosta colegă de la Şaguna. Au un băieţel, Eric, născut în America. În anul 2000, împreună cu Lin Wang şi Alexander Kuzmici a infirmat concepţia „nimic nu se poate deplasa cu viteză mai mare decât cea a luminii“. Din incinta nucleară cu atomi de cesiu, fasciculul laser a ieşit cu 62 de nanosecunde mai repede decât raza de lumină. Dincolo de viteza luminii, timpul se comportă altfel. Acest fapt permite translaţia în timp. Experimentul are şanse să devină descoperirea secolului.

Time Machine autohtonă

În 2001, a fost brevetată invenţia românului Grigore Nica, numită obiect discoidal. „Astfel de obiecte de zbor pot determina un salt deosebit de mare în explorare, cunoaştere, transporturi ultrarapide de mărfuri şi persoane, de la o ţară la alta, intercontinentale, interplanetare şi chiar în timp“, a spus inventatorul. Maşina timpului de concepţie românească poate fi construită cu tehnologia actuală fiindcă respectă legile din fizica contemporană, depăşirea vitezei luminii determinând conform legilor din fizică, scurgerea inversă a timpului. Inventatorul a absolvit în 1976 Facultatea de Transporturi, secţia Automobile şi Tractoare. Practica din anii III şi IV a făcut-o la Uzina Steagu Roşu, în secţii de turnătorie şi struguri. A realizat şi piesele pentru o cutie de viteză automatică împreună cu colegii braşoveni.

Interese şi dezinteres

„La schema prezentată pe Internet, mai e ceva de adăugat ca maşina timpului să funcţioneze. Ceva ce nu pot divulga. Aştept un român cu bani interesat de invenţie, să investească la început într-un prototip teleghidat care va demonstra că suntem la începutul unei ere noi în tehnologie“, spune inginerul Nica. El a încercat să vorbească cu Şeful marelui Stat Major de pe vremea lui Constantinescu. „I-am spus că trebuie 10 milioane de dolari ca să ne suim în ea şi a zis că nu-i mult. Dar de atunci tace. Între timp, m-au contactat şi ruşii şi americanii pentru invenţie, dar nu le spun nimic. Vreau ca maşina timpului să fie realizată de români“, mărturiseşte inventatorul.

• Gaură de vierme elveţiană

Construirea unei găuri de vierme are loc în interiorul unui accelerator de particule numit collider. Acceleratorul izbeşte două nuclee de uraniu cu o viteză enormă în condiţii asemănătoare celor ce existau la câteva microsecunde după Big Bang. Şocul impactului amestecă nucleele dezvoltând o energie echivalentă cu cea obţinută prin detonarea a 20 de bombe termonucleare. Spaţiul se transformă într-o „spumă“ de spaţiu-timp. Aici se formează şi dispar în permanenţă găuri de vierme temporale. Primul collider din lume a fost inventat în 2002, în laboratorul CERN din Elveţia. Acceleratorul Large Hadron Collider poate amesteca protoni şi antiprotoni. Se presupune că, în câţiva ani, aceste coliziuni cu viteze foarte mari vor putea crea găuri negre microscopice şi, în cele din urmă, găuri de vierme. 

• Scormonitorii timpului

L Galileo Galilei (1564-1642). A demonstrat că timpul este un factor-cheie în legile mişcării.

L Issac Newton (1642-1727). Şi-a formulat teoria despre timp în anul 1686. A considerat că Universul este ca un mecanism de ceasornic. Timpul lui Newton este absolut şi universal, acelaşi pentru toată lumea, şi nu depinde de modul în care se mişcă indivizii.

L Alexander Friedman (1888-1925). A demonstrat că un univers infinit aflat în continuă expansiune poate avea un început localizat în timp. A folosit pentru prima oară termenul de Big Bang.

L Albert Einstein (1879-1955). A demonstrat că timpul nu este absolut şi universal, ci relativ. Astfel, timpul tău şi timpul meu nu sunt aceleaşi dacă ne mişcăm diferit, pentru că timpul se dilată prin mişcare. Einstein mai spunea că „trecutul, prezentul şi viitorul sunt doar iluzii“.

L Hermann Minkowski (1864 -1909). A arătat că teoria lui Einstein despre relativitatea timpului implică o legătură între timp şi spaţiu, noţiuni ce nu pot fi separate.

L John Archibald Wheeler (n. 1911). A inventat şi a definit termenul de gaură neagră, drept nişte ţesături infinite ale timpului. „Timpul este modalitatea prin care natura a făcut ca lucrurile să nu se întâmple toate deodată“, spunea el.

• Când a apărut timpul?

Teoria cosmologică a Big Bang-ului susţine că spaţiul şi timpul s-au zămislit în acel moment zero. Ultimele teorii din fizică susţin însă că timpul nu ar avea început sau sfârşit, întrucât Universul s-ar afla într-o eternă mişcare de dilatare-contracţie. Astfel că, nu a existat un singur Big Bang, ci o infinitate. Răsturnarea timpului ar fi posibilă doar dacă Universul s-ar extinde la infinit, şi apoi ar începe, brusc, să se contracte. În acest caz, apa ar curge în sus, oamenii ar întineri, iar stelele ar absorbi toată căldura şi lumina. Practic, ar fi tot lumea noastră, numai că lucrurile s-ar petrece pe dos. Până acum, orice încercare de a descrie din punct de vedere fizic modelul timpului care inversează Universul a eşuat.

• 3 teorii

În fizica contemporană există trei concepţii despre timp. Unii cercetători vorbesc despre o săgeată a timpului, care este simbolul direcţiei unice, de neântors a timpului, din trecut către viitor. Alţii susţin teoria veche a timpului ciclic, afirmând că universul se întoarce la starea sa iniţială, după care repetă ciclurile parcurse. Cea de-a treia categorie de cercetători consideră că timpul nu are o măsură unică, ci mai multe şi, altfel spus, timpul poate curge în orice direcţie cu viteză diferită prin găuri, ţevi, cavităţi, vârtejuri de spaţiu şi timp, în care adesea dispar şi apar oameni, şi obiecte.

„Exploratorul şi experimentatorul din mine şi-ar dori să se poată. Dar călătoria în trecut îmi poate anula existenţa, iar ideea că niciodată n-aş fi existat e discutabilă. Şi chiar dacă s-ar inventa această maşină de călătorit în trecut, crononautul nu s-ar putea întoarce decât până în momentul inventării ei“ (Carl Sagan)

Publicat de camelia onciu