Secrete.

luni, 31 decembrie 2012

OCRAVIAN SĂRBĂTOARE : PE CALEA LUI ZAMOLXE : TREZIREA STRĂBUNILOR ( Cap.2 )

OCRAVIAN SĂRBĂTOARE : PE CALEA LUI ZAMOLXE : TREZIREA STRĂBUNILOR ( Cap.2 )

Sarbatoare
( Urmare)
Cap. 2
Zamolxianism
Reîntors în Australia îi scriu lui Florin, cu lux de amănunte, ceea ce am mai făcut după despărţirea noastră de la Delhi şi îl întreb despre noutăţile în desfăşurarea Proiectului Deceneu în România. Până la sfârşitul anului 1997 i-am tot scris pe adresa dată de el, dar nu am primit niciodată răspuns. Până la urmă am renunţat să îi mai trimit scrisori.
În decursul anilor ce au urmat am călătorit în India. Plecarea în România a fost mereu amânată. Decembrie 2004 şi tragedia valurilor uriaşe ţunami m-a prins în India, deşi nu într-o arie afectată. În primăvara anului 2005 mă hotărăsc să merg în România pe timpul verii. Întâmplările petrecute în India în compania lui Florin îmi sunt încă vii în memorie. Trebuie neapărat să rezolv misterul întreruperii legăturii noastre.
Ajuns în România, după câteva zile de la sosire plec la Făgăraş. Am cu mine adresa dată de Florin.
De la gară iau un taxiu, ajung în faţa blocului, intru în hol şi urc pe scări. Sun la uşa apartamentului. Uşa se deschide, în cadrul ei apare un domn. Este mirat să vadă în prag un necunoscut.
- Bună ziua. Caut un prieten. Se numeşte Şoimariu… Florin Şoimariu.
- Florin Şoimariu? Domnule dragă, persoana pe care o căutaţi nu locuieşte aici. Noi ne-am mutat în acest apartament acum 3 ani. L-am cumpărat de la un anume domn Gavrilă. Poate că cel pe care îl căutaţi a locuit aici înaintea celui de la care am cumpărat noi.
Rămân nedumerit şi dezamăgit. Cele ce aud mă iau prin surprindere. Vroiam neapărat să-l regăsesc pe omul care a pornit Proiectul Deceneu în munţii Himalaya.
- De altfel nu am auzit prin Făgăraş că ar locui în oraş cineva cu numele Şoimariu. Noi am veni aici din Alba Iulia, nu putem spune că ştim prea multă lume în Făgăraş. Dar dumneavoastră, dacă nu vă supăraţi, cine sunteţi şi de unde veniţi?
- Din Australia. L-am cunoscut pe Florin Şoimariu în India cu 8 ani în urmă. Atunci, imediat după ce am revenit în Australia, i-am trimis câteva scrisori în România. Neprimind niciun răspuns, am renunţat, crezând că prietenul meu s-a mutat undeva.
- Nu ştim nimic despre amicul dumneavoastră.
Interlocutorii mei sunt foarte amuzaţi de întâlnirea lor cu mine. Sunt bine dispuşi, se pare că le-am stârnit curiozitatea.
- Aţi vizitat India. Foarte interesant. Dar de ce nu intraţi? intervine doamna cu amabilitate. Numele meu este Laura şi al soţului meu, Mircea. Familia Manea. Dumneavoastră?
- Cezar Augustin.
Poftit în sufragerie sunt invitat să iau loc pe unul dintre fotolii.
- Doriţi un ceai? întreabă doamna.
- Cu plăcere, mulţumesc.
Domnul se aşază şi el într-un alt fotoliu alăturat.
- Suntem chiar amuzaţi de această întâmplare, spune el. Deci domnul Şoimariu, pe care l-aţi cunoscut în India, v-a dat această adresă.
- Este tot ce ştiu despre el şi Făgăraş. Mi-a menţionat totuşi un nume, cel al profesorului Coriolan Bârnea, care ar locui aici în oraş.
- O… pe profesorul Bârnea îl cunoaştem.
- Iată că totuşi există o legătură, zic bucuros. Florin Şoimariu ştia ceva.
La un moment dat încăperea este inundată de aroma suavă de busuioc. Gazda ne înmânează câte o ceaşcă de ceai fiecăruia.
- Auzi Laura, domnul a menţionat numele profesorului Bârnea. Ştie despre el de la acel domn Şoimariu.
- Aaa! Da?
Ceaiul fierbinte ne transmite din căldura şi savoarea sa. Gazdele încearcă să-mi afle intenţiile.
- Ce veţi face în continuare? întreabă doamna Laura.
- Vreau să-l întâlnesc pe profesorul Bârnea. Sunt convins că dânsul va lămuri misterul dispariţiei lui Florin Şoimariu. Profesorul desigur că îl cunoaşte.
- Vă putem face noi legătura cu el, îşi oferă serviciile domnul Mircea.
- Ar fi minunat.
Ridică receptorul din furcă şi formează un număr la tastele aparatului. După o scurtă introducere îi explică profesorului Bârnea că domnul Cezar Augustin, venit tocmai din Australia, ar dori să-l vadă.
- Domnul Bârnea vă întreabă dacă puteţi să îl vizitaţi într-o jumătate de oră. Stă destul de aproape de noi. Vă vom conduce.
- Da, desigur, îi mulţumesc.
În scurt timp suntem gata de plecare. Traversăm piaţa cetăţii. Pe drum domnul Mircea îşi motivează grabnica plecare, după ce vom ajunge la casa profesorului:
- Noi nu vom putea să fim în continuare cu dumneavoastră, mai avem nişte treburi de făcut. Doar vă ducem până acolo.
În circa 20 de minute ajungem la destinaţie. Intrăm în curtea spaţioasă a unei case arătoase. Profesorul Bârnea este aşezat la o masă de grădină la umbra unui pom. Însoţitorii mei mă prezintă, apoi se scuză că nu pot rămâne şi pleacă imediat.
- Cezar Augustin din Australia? îşi începe profesorul dialogul. Eu nu cunosc pe nimeni prin acele locuri, mă întreb cum aţi aflat dumneavoastră despre mine?
- Este o întreagă istorie, domnule profesor. Şi este legată de India.
- India? Asta-i culmea. Nu am nicio legătură cu India. Spuneţi-mi vă rog ce ştiţi?
- În India l-am cunoscut pe concetăţeanul dumneavoastră Florin Şoimariu. Acolo el a demarat Proiectul Deceneu.
- Aaaa! Florin Şoimariu!?
Cu o mirare întipărită pe chip, îşi aduce aminte:
- Da, da. Cu ani în urmă am cunoscut persoana despre care vorbiţi. Mi-a spus că fusese în India, dar nu a menţionat nimic despre Proiectul Deceneu. Am aflat ulterior că el a părăsit Făgăraşul. Nu ştiu unde poate fi acum.
- Florin Şoimariu mi-a descris în mare studiile ce le-aţi făcut, cele legate de regenerarea religiei geto-dacilor.
- Domnule dragă, preocuparea asta a mea este adevărată. De mulţi ani am un proiect personal legat de reînvierea tradiţiilor strămoşilor noştri geto-daci. Dar vă spun că sunt foarte puţine persoane cu care am vorbit despre cercetările mele.
- Florin Şoimariu mi-a vorbit despre credinţa dumneavoastră că religia geto-dacilor este încă vie.
- Afirm cu putere că aşa este.
- Tot Florin Şoimariu mi-a spus şi faptul că lui Dumnezeu îi spuneţi zeul Dumnezeu sau Zamolxe.
- Întocmai. Etimologic, Dumnezeu înseamnă „stăpâne zeu”. Nu se poate contesta faptul că este un apelativ pe care creştinii l-au preluat de la populaţia locală, la venirea lor aici, nu din filiera ebraică, aşa cum ar fi fost normal să o facă. Dumnezeu este un zeu, acelaşi cu zeul Zamolxe al daco-geţilor.
Convorbirea ne este întreruptă de soneria telefonului aflat în casă.
- Vă rog să mă scuzaţi, spune profesorul Bârnea, în timp ce se ridică iute şi merge să răspundă la aparat.
Se întoarce repede şi-mi mărturiseşte cu regret.
- Domnule dragă, trebuie să întrerupem discuţia noastră agreabilă. A apărut ceva urgent şi trebuie să plec imediat. Dacă mai rămâneţi în Făgăraş, ne mai putem întâlni.
- Pot sta câteva zile.
- Foarte bine. Puteţi reveni mâine pe la aceeaşi oră?
- Sigur.
Părăsesc locuinţa profesorului Bârnea. Îmi găsesc cazare în oraş. A doua zi, la ora stabilită, mă înfăţişez iarăşi la casa profesorului. Acesta mă aşteaptă în curte, este cât se poate de binevoitor.
- Să ştiţi că sunt deosebit de uimit de evenimentele pe care le trăim amândoi. Veniţi tocmai din Australia să mă întâlniţi aici la Făgăraş. M-am tot gândit la discuţia noastră de ieri. Sunt acum încredinţat că în spatele a ceea ce ni se întâmplă există un scop cu mult mai înalt.
- Şi eu înclin să cred la fel. Totul pare cumva aranjat de o putere pe care nu o putem înţelege deocamdată.
- Sunt de acord cu ce spuneţi, domnule Augustin. Doriţi să mâncaţi nişte fructe? Am câteva pere în casă.
- Da, vă mulţumesc.
Profesorul Bârnea se ridică de la masă. Intră în casă şi revine cu un platou plin cu fructe. Mă întreabă:
- Aţi menţionat ceva ieri despre Proiectul Deceneu. Ce cuprinde?
Îi relatez profesorului toate cele întâmplate cu Florin şi cu mine în India, în Valea Zeilor.
- Este fascinant, nemaipomenit de interesant, mărturiseşte.
Fructele parfumate şi zemoase ne creează o stare plăcută. Entuziasmat, profesorul Bârnea îmi face o propunere:
- Ce-ar fi ca în loc să folosim timpul pentru descoperirea urmelor lui Florin Şoimariu, care fireşte că trebuie să fie pe undeva, să aflăm mai degrabă de ce ne-am întâlnit noi.
- Sunt de acord. Aş dori mai întâi să continuaţi ideea începută ieri, despre Dumnezeu ca fiind zeu.
- Domnule dragă, precum spuneam, cuvântul românesc Dumnezeu este numele zeităţii supreme, pe care populaţia locală îl folosea. Etimologic este format din două cuvinte latine, domine, care înseamnă stăpân, în invocarea adresată lui, iar cuvântul zeu provine de la deus. Deci, „stăpâne zeu”. Nu se poate contesta ideea că Dumnezeu se referă la zeu, nicidecum la numele Creatorului folosit în iudaism, acela fiind Iehova. Unele grupări creştine folosesc apelativul Iehova, pentru a arăta legătura lor intrinsecă cu iudaismul, ca să sublinieze că este vorba de acelaşi Creator.
- Zamolxianismul va folosi deci apelativul Dumnezeu.
- Desigur. Nimeni nu poate monopoliza cuvântul. Oricine poate să-l utilizeze, dar noi zamolxienii credem că este nume de zeu. În zamolxianism se pot folosi ambele nume. Atunci când zeităţii supreme i se spune Dumnezeu, avem numele Lui folosit de populaţia romanizată a Daciei. Când i se spune Zamolxe ne conectăm la rădăcinile geto-dacice. Creştinii, cred eu, ar fi mai apropiaţi de rădăcinile religiei lor dacă ar folosi numele Iehova, cel la care se închina Iisus. Dar desigur că nimeni nu le poate impune ce termen să utilizeze pentru denumirea divinităţii în care cred. Eu sunt de religie zamolxiană, numesc zeitatea supremă atât Dumnezeu, cât şi Zamolxe.
- Deosebit de interesant. Să trecem acum la religia geto-dacilor. Există surse din antichitate, precum şi de mai târziu, care tratează acest subiect. Putem oare reconstitui a religie după astfel de documente? În ce stadiu vă găsiţi cu cercetarea?
- Domnule dragă, vă înformez încă de la început că intenţia mea nu este de a reconstitui religia geto-dacilor având ca bază astfel de informaţii, ci să o redescopăr, în forma în care se găseşte în prezent. Eu cred că de la ocupaţia romană a Daciei, credinţa geto-dacilor a continuat să evolueze, să se transforme, chiar dacă a fost pe parcurs estompată şi dominată de religia creştină. Zamolxianismul este un fenomen foarte interesant. Sub forma credinţelor populare a continuat să facă paşi înainte, să crească, putem spune. Aceasta şi din cauza faptului că în creştinismul românilor s-a folosit numele zeului Dumnezeu, nu cel original al tradiţiei ebraice, care, cum spuneam, este Iehova. Astfel s-a facilitat continuarea parţială a practicilor religioase existente înainte de venirea creştinismului pe teritoriile locuite în
prezent de români.
- Susţineţi ideea că o religie poate continua şi încă evolua fără să se manifeste prea mult la suprafaţă.
- Într-adevăr, eu cred că aceasta s-a întâmplat cu zamolxianismul.
- Ce documente vă susţin teoria?
- O bază documentară din trecutul istoric în cazul nostru este mai puţin folositoare pentru a reconstitui religia. Baza mea este practică, culege date din realitate. Cercetez cu atenţie credinţele populare, le conceptualizez, apoi ajung la anumite concluzii. Un fapt trebuie spus clar de la început: nu doresc să reconstitui religia geto-dacilor aşa cum exista în antichitate, ci să o scot la suprafaţă pe cea păstrată în sufletul neamului românesc. Cu alte cuvinte fac o operaţie de extragere a zamolxianismului din tradiţiile populare ale românilor. Este drept, fac comparaţii uneori cu ceea ce ştim de la cei care au scris despre acest subiect în trecut. Dar, în ultimă instanţă ceea ce contează este religia contemporană, nu ceea ce s-a scris din antichitate până în prezent despre ea. Cercetarea scrierilor lui Herodot, Platon, Strabon sau a altor autori mai târzii, înclusiv creştini, despre geto-daci, Zalmoxe şi cultul religios al acelui popor este interesantă, dar informaţiile lor sunt de multe ori contradictorii. Acea lume despre care scriau ei, cu mai multă sau mai puţină obiectivitate, nu mai există. Nu ne interesează decât ca mărturie istorică. Mă concentrez în schimb pe cele scrise de cercetătorii români în ştiinţele sociale, care au identificat zamolxianismul ca fiind prezent în tradiţiile populare ale românilor. Susţin, ca mulţi dintre ei, că în crezurile populare se poate descoperi sufletul zamolxianului timpurilor de azi.
- În ce stadiu vă găsiţi? Când aţi început practic cercetările?
- Din tinereţe m-a interesat tradiţia strămoşească a românilor. Dar, din 1997 încoace, am avut un fel de revelaţii în această direcţie. După întrevederea scurtă, din acelaşi an, cu prietenul dumneavoastră Florin, ceva parcă s-a întâmplat. De-a lungul timpului am purtat discuţii cu mulţi creştini din grupări diferite. Toţi susţineau că ceilalţi creştini sunt eretici, deoarece nu acceptă crezul lor. Acest fapt este un paradox, deoarece opiniile creştine sunt construite în jurul aceluiaşi set de idei, aflate în scripturi. Am analizat pe toate părţile cele expuse de ortodocşi, catolici şi grupările creştine protestante şi neoprotestante. Fiecare era părtinitor cu tabăra sa, crezând că numai ei posedă adevărul şi salvarea.
- E straniu că această confuzie se menţine încă de la începuturile creştinismului şi a fost confirmată cu trecerea timpului. Există o dezbinare între credincioşii aceleiaşi religii care ne pune pe gânduri.
- Exact. După aceea, tot în acel an, am avut ocazia să particip la o sărbătoare populară, o nedeie. Am cunoscut acolo un ţăran. Îl chema Gligor, un nume care se foloseşte mai des la românii din Ardeal. De la acel om simplu am aflat despre câteva credinţe populare deosebite. Îmi amintesc chiar o vorbă de-a lui: „Noi, domnule, avem credinţa noastră, că sufletele celor duşi de pe această lume sunt vii undeva. Ele se întorc în oameni dacă le chemi” spunea el. Revenit acasă, după acea întâlnire, am încercat să îmi dau seama de substratul ideilor ţăranului Gligor. Aceasta m-a hotărât să încep studiul sistematic. An de an am acumulat informaţii. Pe parcurs mi s-a adeverit convingerea că acele credinţe populare româneşti formează un întreg mod de viaţă, reprezintă o religie, în toată puterea cuvântului, care coexistă sincretic cu ideile creştine în actualul creştinism ortodox românesc. Dar să revenim la zamolxianism.
- Sunt deosebit de curios să aflu amănunte. Ce se poate spune de pildă despre zeul suprem Zamolxe şi panteonul zamolxian?
- Aş începe mai degrabă cu panteonul, apoi voi schiţa cum apare Zamolxe ca zeu mântuitor. În primul rând trebuie spus faptul că noi, în credinţele populare, avem zâne şi zei. Zăii cum spun mai ales ţăranii. Zeii şi zânele sunt anumite spirite. Manifestarea lor poate fi considerată dintr-o perspectivă masculină şi feminină. Etimologic, cuvântul zână provine de la numele Dianei, zeiţa fertilităţii la romani. Este o divinitate strâns legată de natură, fiind şi protectoare a femeilor. Această zeiţă este epitomul care a generat pleiada de zâne în tradiţiile românilor. Numele Diana a dat naştere la figura centrală a folclorului românesc, Sânziana, care practic provine de la Sancta Diana, adică sfânta zână. În acelaşi fel regăsim motivarea existenţei celorlalte zâne.
- Vă referiţi la credinţele în zâna florilor, zâna apelor, zâna ploilor, zâna zorilor şi alte spirite ale căror existenţă explică relaţia omului cu natura?
- Întocmai. Se ştie despre ele din credinţele populare. S-ar putea elabora o întreagă teorie a zânelor şi zeilor, un proiect la care lucrez în prezent. Esenţială este legătura lor cu natura. Zeităţile populare nu sunt adorate în genul în care sunt adulaţi sfinţii, ele se află într-o simbioză existenţială cu oamenii care cred în ele. Aşa cum aţi remarcat avem zâna florilor, zâna apelor, zâna ploilor, zâna zorilor şi alte zâne, câte una pentru fiecare fenomen al naturii privită astfel cu gingăşie de către om. Aceste entităţi, spirite le putem spune, reprezintă partea pozitivă a manifestării naturii. De pildă zâna florilor este cea care ne bucură cu frumuseţea şi mireasma florilor, aducând în noi trăirea iubirii, a armoniei mentale şi a sănătăţii. Zâna apelor ne încântă cu răcoarea apelor, ne purifică prin folosirea apei pentru spălat, ne hrăneşte prin a bea apă, ne armonizează mental ascultând susurul unui izvor. Zâna ploilor înlesneşte recoltele bogate, răcoreşte aerul şi hrăneşte vegetaţia, aducând abundenţă. Zâna zorilor ne întâmpină în zori sub forma aerului proaspăt, dând astfel vigoare faptelor ce vor urma în timpul zilei. Cât priveşte Zâna Zânelor, ea este paragonul acestor entităţi spirituale, un fel de mamă cosmică având paralele în marile tradiţii mitologice. Într-un fel, ea este aspectul feminin al lui Dumnezeu.
- Pe când Dumnezeu în creştinism este singuratic.
- Paradoxal, aşa este. Îndrăznesc să spun că în zamolxianism Dumnezeu este într-un parteneriat cu Zâna Zânelor, mama cosmică pe care o putem numi Domnazâna. Un astfel de echilibru este susţinut de viaţa însăşi, zeităţile participând la simbioza existenţială om-natură într-un mod logic şi raţional. Este adevărat că şi în creştinism s-a încercat portretizarea puterii feminine prin Maica Domnului, dar aceasta nu a adus parteneriatul natural masculin-feminin în sensul de plus-minus, zi-noapte. Acest fapt continuă să genereze dispute extreme, unele grupări creştine realizând fisura şi încercând să repare „ţesătura” prin ordinarea femeilor în clerul bisericii. Deşi în creştinismul ortodox nu se manifestă acest aspect la suprafaţă, precum este cazul în catolicism sau protestantism de pildă, un astfel de curent reformator poate erupe în viitor. Raţionalitatea îşi va spune cuvântul şi în această privinţă. Pe când în cazul zânelor noastre nu avem astfel de probleme; omul se raportează la frumuseţea naturii, căreia i se atribuie de cele mai multe ori un gen feminin de zeitate, o zână.
- Ce frumos vorbiţi. Îmi amintiţi de plăcerea cu care ascultam poveştile cu zâne în copilărie. Şi acum îmi place să le ascult, dar totodată realizez raţional frumuseţea acestor concepte. Există o logică a manifestării zeităţilor, care reprezintă de fapt ordinea şi frumuseţea, armonia în natură, precum este cazul zânelor.
- Exact. Cele discutate până acum se referă la înclinaţia pozitivă a unor spirite. Pe de altă parte avem însă şi partea negativă. Această negativitate trebuie înţeleasă ca dezordine, formând practic un dualism cu celălalt aspect, cel de ordine. Întregul concept de zâne şi zei, ca aspecte pozitive, face parte din dualitatea ordine-dezordine. Pe partea de dezordine sunt ielele şi rusaliile care se opun zânelor, şi zmeii care se opun zeilor. Făt-Frumos este spiritul pozitiv, zeul ca exemplu paradigmatic de erou popular al românilor. Acest dualism este intrinsec manifestării, vom avea întotdeauna partea pozitivă şi partea negativă prezente în ceva existent material. Aceasta se întâmplă deoarece niciodată perfecţiunea nu poate fi atinsă, totdeauna va exista o predominanţă a unei parţi în defavoarea celeilalte. Existenţial, dezordinea nu poate dispare deoarece este însăşi baza conceptuală pe care se spijină ordinea. Reciproc este tot atât de valabil. Priviţi cosmosul cum se manifestă în dualismul ordine-dezordine. Tot astfel se întâmplă în tot ceea ce întreprindem în viaţa noastră marcată de dualismele bine-rău, plăcere-durere, deci de ordine şi dezordine.
- Vă rog să dezvoltaţi mai mult conceptul despre partea de dezordine, acea manifestare reprezentată prin iele şi rusalii, pentru genul feminin, şi zmei pentru cel masculin.
- Aici ideile sunt în opoziţie faţă de cele spuse despre ordine. Dezordinea poate genera răul de care ne ferim, deoarece poate produce durere. Reprezentarea dinamicii durerii este dată de manifestarea spiritelor negative despre care am menţionat. Omul are frică de dezordinea ce îi aduce durere, dar poate accepta dezordinea mai pasivă, precum sunt delăsarea, inactivitatea, abandonul, lenea. Dar dezordinea poate fi şi agresivă. Se spune despre iele, de pildă, că pot face rău celor care le văd. Zmeii sunt şi ei de aceeaşi parte a manifestării negativităţii, participarea lor este de a creşte cumva dezordinea, deci entropia socială, prin distrugerile şi relele care le sunt atribuite. Chiar se spune în popor despre cineva care este presupus făcător de rele: „Ce-ai mai făcut, zmeule?”. Aceste idei sunt considerate crezuri religioase deoarece sunt marcate de credinţa în spirite.
- Care este geneza spiritelor care predispun la ordine, dezordine şi gama de fapte ce intră în aceste categorii filosofice?
- În primul rând spiritele au caracteristicile ce se atribuie naturii. Florile, apa, soarele, pădurea, valea, muntele şi toate celelalte forme sau aspecte din natură ni se dezvăluie prin însuşirile lor proprii pe care le ştim din experienţa simţurilor. O religie bazată pe aceste realităţi materiale capătă contur numai atunci când mintea le crede ca având impact asupra vieţii omului. Din această perspectivă putem spune că spiritele zeităţilor sunt conceptualizate de om, deşi ele în esenţă au natura lor proprie. Această interacţiune om-natură creează religia, care ia în seamă aspectele de ordine şi dezordine prezente în acţiunile desfăşurate în cadrul ei. Există o continuă dinamică a influenţării şi condiţionării reciproce om-natură. Omul participă la ea generând mai mult sau mai puţin conştient raporturi cu natura în feluritele circumstanţe ale vieţii sale. Oamenii trăind pe lângă păduri conceptualizează spiritele pădurii, cei locuind pe lângă ape pe cele ale apelor, cei de la munte pe cele ale munţilor. Şi aşa mai departe.
- Să revenim la frumuseţea tradiţiilor noastre populare. Ce spuneţi despre zei?
- Dragobetele, de exemplu, este zeul iubirii sărbătorit primăvara odată cu revenirea naturii la viaţă. Omul participă la renaşterea „de afară”, reînnoindu-şi energiile interioare odată cu surplusul energiei solare ce irupe în această perioadă a anului. Se spune printre români: „Dragobetele sărută fetele!” Obiceiul Caloianul este practicat pentru aducerea ploii, fiind o invocare a cerului, a zânei ploilor de a se îndura de oameni şi a le trimite ploaia.
- Cum veţi crea legătura trecutului daco-getic cu prezentul de factură religioasă?
- Prin cultul focului. Dacii aveau multiple divinităţi cărora li se închinau. Dar aspectul dominant al acestor practici este legat de cultul focului, existent până în zilele noastre. Ciobanii carpatini venerează focul în jurul căruia se strâng să depene poveşti, să facă planuri sau să cânte. Ei bine… aceste manifestări sunt închinate lui Zamolxe, chiar dacă oamenii nu sunt conştienţi de aceasta. Practica focului sacru a ţinut zamolxianismul în viaţă. Balada populară Mioriţa cred ca a avut un aport substanţial, de-a lungul secolelor, la perpetuarea spiritului care animă sufletul neamului românesc.
- Acum, după ce am discutat despre zâne şi zei, ce îmi puteţi spune despre zeul Zamolxe, zeul Dumnezeu.
- Zamolxe este în primul rând mijlocitorul dintre Dumnezeu şi oameni. Precum se spune din antichitate, Zamolxe a cutreierat lumea, aducând cu el înţelepciune înaltă pentru poporul său, învăţând tainele sufletului, pe cele ale minţii şi pe cele ale materiei de la filosoful antic grec Pitagora, căruia Zamolxe i-a fost învăţăcel. Reîntors la neamul său, astfel instruit, Zamolxe a fost divinizat de popor încă din timpul vieţii. Exemplul lui este paradigmatic. Atingând mântuirea, starea prin care un suflet, aflat încă într-un corp uman, se uneşte cu cel al lui Dumnezeu, Zamolxe a fost eliberat din constrângerea materiei. Atunci când spunem că Zamolxe este Dumnezeu, este în sensul că sufletul lui a devenit una cu cel al lui Dumnezeu. Dar, ca persoană îndividuală, ne raportăm la omul Zamolxe, acel mijlocitor care a devenit Mântuitor prin cunoaşterea căii eliberării spirituale pe care ne-a arătat-o şi nouă celor care vrem să o urmăm.
- Cum participă zeul Zamolxe la intermedierea legăturilor cu divinitatea?
- Sunt câteva idei care se desprind cu claritate. Deşi zeul Zamolxe se găseşte în cer, mai precis spiritul lui se află acolo, manifestarea lui către colectivitatea oamenilor se face prin divinităţi, adică prin zâne şi zei, care îl reprezintă aici pe pământ. Cât despre aspectele negative, precum sunt ielele şi zmeii, ele reprezintă proiecţia din universul lui Dumnezeu (care ca existenţă este în esenţă neutru şi reflectiv) către lumea oamenilor, a dezordinii. Important de reţinut, dacă ieşim din abstractizarea dată de ideile ce definesc natura divinităţii, este faptul că cei care se închină la Zamolxe primesc ordinea, iar cei care se complac în dezordine au parte de dezordine. Ideea puerilă a existenţei diavolului ca persoană este nonexistentă în zamolxianism. Considerând existenţa zânelor şi zeilor, a zeităţilor care au un nume, putem spune în acest sens că zamolxianismul este politeist, dar şi monoteist prin existenţa zeităţii supreme, Dumnezeu şi a unui Mântuitor, Zamolxe care îşi deleagă funcţiile altor divinităţi, zânelor şi zeilor, prin care Dumnezeu se proiectează în lumea materiei. Avem de-a face cu transcendenţa care în acest fel este mereu prezentă în natură. Aici este întreaga frumuseţe a zamolxianismului.
- Poate oare Zamolxe să revină printre oameni?
- Desigur, atunci când spiritul lui este chemat. Prezenţa lui este vădită în focul lui Zamolxe, focul sacru al lumânării, torţei sau rugului. Focul devine sacru atunci când este conştientizat ca atare în mintea celor care participă la ritualul focului lui Zamolxe. Atunci omul este în contact direct cu Mântuitorul Zamolxe şi poate să-i spună ce doreşte pentru viaţa-i. Cu alte cuvinte, Zamolxe, prin expresia lui materială, focul sacru, este mijlocitor între oameni şi Dumnezeu. Rezultatul nu se manifestă prin minuni, aşa cum se crede în alte religii, acele presupuse fenomene care sfidează legile naturii, ci ca inspiraţie dată celor care cer o favoare la focul lui Zamolxe.
- O atare explicaţie este foarte raţională.
- Întocmai. Cum natura are legile ei, tot aşa şi spiritul are legile lui. Mintea, în acest caz, exprimă planul intermediar dintre spirit şi materie. Prin minte omul primeşte inspiraţia dată de spirit pentru a rezolva probleme din lumea materiei. Spiritul ia forma sufletului, atunci când se manifestă în om. Deci universul conştient răspunde raţional la dorinţele materiale, exprimate prin aspiraţia mentală în prezenţa focului sacru, vehiculul ce face transferul dorinţelor către lumea spiritelor, de unde soluţiile se întorc în lumea materiei prin medierea percepţiei mentale. Zamolxianismul este raţional în abordarea celor trei tărâmuri existenţiale: spirtual, mental şi material. Nu degeaba se spunea în antichitate că în credinţele geţilor cele trei planuri trebuiesc considerate într-o întrepătrundere deterministică. Atunci când se foloseşte vindecarea sufletului prin expunerea ochilor, care sunt oglinda sufletului, la lumina focului sacru, procesul de vindecare porneşte şi în planurile mental şi fizic.
- Deci simpla îndreptare a privirii ochilor către lumina focului sacru este îndeajuns pentru a porni un proces de spiritualizare a omului, fapt care are consecinţe în toate cele trei planuri arătate anterior. Prin urmare, chiar şi bolnavii, fizic pot resimţi beneficiile focului lui Zamolxe.
- Întocmai. Practica de bază în zamolxianism este cultul focului sacru. Cei care vor să-şi vindece sufletul, să-şi lecuiască mintea sau să beneficieze de alinarea suferinţelor fizice pot să aprindă focul sacru, privindu-l fără efort. Adică nu au nevoie de concentrare, ci de o stare de pace mentală care permite focului sacru să activeze spiritul din om. Se pot rosti şi rugăciuni, pentru o direcţionare a împlinirii dorinţelor. Desigur că sunt limite pentru planul fizic, intervenţia medicilor în cazurile potrivite profesiei lor este cea mai bună. Zamolxianismul este o credinţă a spiritului, a cărui optimizare generează rezultate pozitive şi în planurile mental şi fizic, dar religia nu substituie ştiinţa. Sunt doctori specializaţi care rezolvă eficient cazuri de dezordini fizice, adică accidente sau diferite boli. Pentru planul mental sunt psihologii şi psihiatrii. Focul sacru este în primul rând o expresie a ordinii date de spiritul transcendent al lui Dumnezeu care se manifestă sub formă de foc sacru dat ca învăţatură practică străbunilor noştri daco-geţi de Zamolxe Mântuitorul. Se spune că Zamolxe a primit această învăţătură de la Hestia, zeiţa focului. Aceasta înseamnă că Zamolxe însuşi a obţinut inspiraţia mântuirii fiind în prezenţa focului sacru. Beneficiile ce se obţin prin practica focului lui Zamolxe sunt nepreţuite.
- Domnule profesor, cine sunt cei care pot fi numiţi zamolxieni astăzi?
- Sunt mulţi, chiar dacă ei nu realizează apartenenţa lor la acest crez. Toate aspectele practice ale zamolxianismului prind vitalitate atunci când suntem conştienţi de spiritele naturii, ale zeităţilor, adică ale zânelor şi zeilor. Aceasta implică o stare mentală superactivă, atentă. Prin aceasta se crează o conceptualizare a mediului înconjurător ca fiind viu şi conştient în sensul că posedă o potenţialitate la care ne raportăm în mediul în care trăim. Atunci când cineva reuşeşte să trăiască o astfel de stare mentală de trezire, se poate spune că este iniţiat în misterele zamolxiene, este un înţelept al acestei spiritualităţi. Oricine urmează aceste practici poate fi numit zamolxian sau zamolxiană prin virtutea aderenţei la ideile aceastei credinţe.
- Cele înfăţişate de dumneavoastră sunt o speranţă înălţătoare. Mă întreb ce perspective are această credinţă ancestrală la români.
- Evoluăm în această direcţie. Este rădăcina noastră spirituală, sunt adâncurile sufletului care ne definesc ca popor. Pe aceste temeiuri vom construi sanctuare, vetre de cult, altare şi temple, aşa cum vor dori zamolxienii în viitor.
- Vă mulţumesc domnule profesor. Am reţinut atât de multe idei încât am nevoie de timp ca să le asimilez.
Profesorul Coriolan Bârnea mi se adresează:
- Cât mai staţi în România, domnule Augustin?
- Am un sejur scurt, doar până la sfârşitul lunii iunie.
- Poate ne vedem iarăşi anul viitor, dacă reveniţi.
- Vă voi vizita negreşit când vin în România.
- V-aş ruga ceva. Cine ştie cum este viaţa omului. Să scrieţi despre cele discutate cu mine. Vreau să rămână ceva generaţiilor viitoare. Deşi sunt convins că zamolxianismul va triumfa în cele din urmă pe aceste pământuri, cele vorbite cu dumneavoastră, făcute cunoscute publicului, vor ajuta împlinirii Proiectului Deceneu despre care mi-aţi vorbit. Poate cândva veţi da de urmele lui Florin Şoimariu cu care aţi pornit în India prima pagină a proiectului, trezirea spiritului marelui preot Deceneu.
- Vă promit. Sper să ne întâlnim cu bine anul viitor.
- Aşa să ne ajute Dumnezeu… Zamolxe.
Este timpul să mă despart de profesorul Bârnea. Iată-mă însărcinat cu o misiune, o menire pe care nu o anticipasem atunci când am participat la demararea Proiectului Deceneu în India.
* * *
( Va urma )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.