ZAMOLXIANISMUL
“… E semnul “securii-duble” rupt din soare
Să-l vadă duşmanii noştri şi să se-nfioare!
E Inteligenţa Luminoasă prin care noi am venit în
fiinţa din Zamolxis
Şi devenim fiinţe doar aspirând la
Arta-transformării prin Vis!”
Religia
geto-dacica avea un caracter de cunoastere (Iordanes, Getica, XI,
69-70) si de formare a unor deprinderi de viata morale. Din pacate,
lipsa, nu tocmai nevinovata cred, a izvoarelor scrise privitoare la
religia si organizarea ei la daci, obliga sa cercetam atent ceea ce a
mai ramas si chiar sa reconstituim, prin diverse mijloace ceea ce a mai
ramas necunoscut. Din ceea ce s-a mai pastrat, începând cu Herodot,
literatura antica, printr-un sir întreg de marturii onorabile pentru
daci, releva caracterul de popor de tarani: asezati, destoinici, supusi
statornici si cu frica de Zeul lor, amarâti de vecini cu nesfârsite
razboaie si pradaciuni, si salbaticitii ei însasi de multe ori de
certurile dintre ei, totusi veseli si glumeti la vreme de pace, miniosi
si cruzi doar la razboi, îndeosebi însa cu bun simt si mereu întorsi la
stravechea lor credinta optimista în Zeu si în oameni.
Credinta lor în nemurire care îi
desparte de ceilalti traci si de greci orânduirea lor sociala,
cumintenia vietii lor, toate arata un popor sedentar si linistit, care
nu cere decât sa fie lasat în pace. Spiritul de disciplina, manifestat
sub Dromithaites, Oroles, Burebista sau Scoryllo, cât si iubirea
constienta si chibzuita de patrie, alaturea de vitejia tenace aratata
sub Decebal, îi ridica mai presus de germanii din nord sau celtii din
vest. Îndeosebi trebuie diferentiati de tracii sudici, decazuti betivi,
poligami, moravuri care au fost gresit extinse si asupra getilor, motiv
reluat si prelungit pâna în vremea dacilor de istorici care s-au simtit
datori sa prelungeasca în timp antipatia acestrala, simtita pentru
valahii contemporani, urmasi ai acelora. La daco-geti sufletul e
nemuritor.
Trupul e o împiedicare pentru suflet de a
se bucura de nemurire de aceea el nu are nici un pret la razboi el
trebuia jertfit fara parere de rau. Omul nu poate ajunge la nemurire
decât curatindu-se de patima: carnea, vinul, femeile. Mai ales vinul
aduce ticalosirea omului. Nimic din nebunia thraco-dionysiaca nu e admis
sau tolerat la geti. Oamenii sfinti vor fi la ei ascentii, care nu mai
vor sa stie nici de lume nici de femei, ci în renuntarea la orice
bucurie a trupului, se devoteaza gândului bun spre nemurirea sufletului.
Zeul e în cer, iar nu pe pamânt. El e cerul senin, tulburarea firii e
adusa de demonii raii ai furtunilor ai grindinii si a norilor, de acea
getul ajuta Zeului la linistirea lumii, tragând el însusi cu arcul în
norii ce ascund si întuneca fata Zeului din cer. Tot de acea Zeul e
adorat pe muntii cei înalti în singuratatea unde numai vulturii iar nu
oamenii pot urca. Acolo sus, pierdut de lume si cercetat numai de rege,
ca sa-i afle sfatul la caz de nevoie, sta marele preot.
Templul si locuinta lui e într-o
pestera, si el însusi nu se coboara decât rar de tot în lumea oamenilor,
când are a da vreo porunca, pentru curatirea de pacate, sau când are a
face vreo prevestire ori a da învataturi. Regele însusi, ca stapân al
trupurilor numai, iar nu si al sufletelor supusilor sai, asculta cu
respect sfaturile marelui preot. Asa sta de departe de lume si mai
presus de ea, marele preot al daco-getilor încât el, profetul zeului, e
sanctificat el însusi ca zeu. Cu atât mai mult, daca e nevoie, poate fi
si regele poporului sau. Dar îndeobste cele 2 puteri: cea
politico-militara si cea religioasa nu se amesteca împreuna, ci sunt
pastrate deosebite. Puterea religioasa nu se amesteca în viata de toate
zilele decât la mare nevoie. De abia odata la 4 ani, natiunea aduce
Zeului - unul singur - jertfa suprema: un om caruia i se ia viata de
carne, spre a i se darui viata de spirit, întru marea misiune de a purta
în cer rugaciunile si dorintele neamului de a fi înaintea zeului.
Aceasta jertfa e asa de sfânta încât daca trimisul nu moare în lanci,
înseamna nu ca zeul are mila si îl iarta ci dimpotriva ca-l osândeste la
moartea vesnica a vietii trupului si îl socoteste nevrednic de a se
arata înaintea sa. Ferice de cel ce, aruncat în lanci, pierde viata
trupului, spre a se destepta în viata vesnica la zeul din cer. Tot
asemenea, când alta scapare nu mai este, regele si fruntasii se ucid,
când sotul moare, sotia se ucide. Iar a muri în razboi e tot ce poate fi
mai onorabil pentru un get.
Cât
priveste dependenta învataturii religoase a getilor de cea phytogoreica
chiar grecii, începând cu Herodot si sfârsind cu Hermippus Callimachos
rastoarna problema, spunând fie ca Zamolxe a trait mult înainte de
Pythagora fie chiar ca acesta a imitat învataturile tracilor (H.C.
F.H.G. III.41) Însusi orphismul avea radacini tracice iar Pythagora era
adânc influentat de orphism. Faptul ca oamenii ca Poseidomios si Flavius
Iosephus citau pe calugarii geti ca pilde general cunoscute pentru a
putea explica alte organizatii mai putin cunoscute, dovedeste vechimea
si seriozitatea acestor institutii social-religioase getice. Ca o
concluzie nu e demn sa renegam parintii si strabunii si din solidaritate
si respect pentru stramosi resping miturile biblice si evanghelice, ca
fiind plina de formalism si lipsa de logica. E necesar de refăcut
legatura întrerupta de crestinism, cu stramosii geto-daci. Informatiile
pe care le avem despre Zamolxe, chiar putine, îl prezinta ca pe un mare
initiat de la care ne vine credinta în nemurire, din toate astea
decurgind cinstea, demnitatea cumpatarea, încrederea în posibilitatea de
a cunoaste lumea. Tot ce avem avem de la strabuni.
Legenda lui Isus este neprobata în cel
mai bun caz sau chiar deformata grosolan. A produs multa suferinta si în
plus nu ofera nici o posibilitate de pacificare a lumii. În contrast
religia geto-daca nu are idoli nici biserici iar cunostintele lor cât si
experienta lor de viata îndeamna la respectul legilor vietii. Credinta
zamolxiana se bazeaza pe morala geto-daca, pe cultul stramosilor, pe
cunoasterea, practica a lumii pe nemurirea sufletului, pacifica zestrea
noastra psihica eliminând zeii inventati de iudei si crestini. Esenta
zamolxianismului este cunoasterea stiintifica a realitatilor universale
si credinta în nemurirea laturii spirituale din om.
http://basarabialiterara.com.md/?p=1135
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.