Secrete.

miercuri, 1 mai 2013

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, INTERVIU la „După 20 de ani”: ”De anul viitor, evaluări la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a şi e posibil să avem şi Abecedar în două volume"

by Secretele lumilor Astrale blog.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, INTERVIU la „După 20 de ani”: ”De anul viitor, evaluări la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a şi e posibil să avem şi Abecedar în două volume"

http://www.gandul.info
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie,  a fost invitat la Pro TV, la emisiunea  „După 20 de ani”,  moderată de Cristian Leonte, care îi are invitaţi permanenţi pe Cristian Hostiuc (Ziarul Financiar) şi Claudiu Pândaru (Gândul. info).
Câteva dintre temele atinse în timpul discuţiei s-au referit la rezultatele dezastruoase ale elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la examenele de final de an, la sistemul de învăţământ din care tot mai mulţi profesori buni pleacă, dar şi la lipsa unei strategii unitare care să ducă la un învăţământ de calitate.
Gândul a transmis LIVE TEXT interviul acordat de ministrul Educaţiei la emisiunea "După 20 de ani".
Principalele declaraţii ale ministrului Educaţiei, Remus Pricopie:
Despre manualele şcolare: Copiii de clasa I vor avea manuale digitale din toamnă
UPDATE 10: 53 Din septembrie copiii vor avea manualul clasic pe masă. Iar în format digital pe manuale.edu.ro vor avea varianta informatică. Este o obligaţie să introducem aceste manuale digitale. Începem cu clasa I din toamnă.
Trebuie să vorbim despre era digitală şi nu despre tablete, pentru că peste trei ani, când Ministerul Educaţiei ar putea să identifice sursele pentru cumpărarea terminalului s-ar putea să nu fie tabletă. Noi trebuie să definim conţinutul digital. Din septembrie, copiii vor avea manualul în format clasic pe masă, iar pe pagina de internet manuale.edu.ro vor avea manualele în format digital, pe de o parte pdf, iar de pe altă parte aplicaţie multimedia.
Dacă noi trăim într-o eră digitală nu poţi să nu adaptezi şcoala în concordanţă cu acestă era. Pe de altă parte, cercetătirle ne arată că procesul de învăţare este mult mai rapid când se folosesc instrumente digitale.
Despre orele de sport: orele de mişcare se vor introduce gradual
UPDATE 10: 51: Cred că nu e nevoie să-i convingem pe copii să facem sport. Înainte de a anunţa măsura cu patru ore de sport pe săptămână, am fost la o şcoală, aici, în Bucureşti, am vorbit cu doamnele profesoare de educaţie fizică şi sport şi apoi i-am intrebat pe copii, toţi au sărit în sus. Copiii au nevoie de mişcare,  în special copiii de  la oraş.
Dar această schimbare nu se poate face peste noapte. Am schimbat planurile cadru de la clasa pregătitoare - clasa a IV-a şi acolo avem patru ore de mişcare. Orele de mişcare se vor introduce gradual, pentru că ai nevoie şi de sport şi de cadre didactice.
Abecedarul va fi împărţit în două volume
UPDATE 10:50 Am fost întrebat de un domn de la Sibiu care are o fetiţă în clasa I  şi li s-a spus la şcoală că trebuie să cumpărăm nu ştiu ce cărţi pentru evaluarea din clasa a II-a. din păcate avem astfel de situaţii cu implicarea cadrelor didactice. Este un tip de industrie sau comerţ. Nu vorbim de manuale, ci de  materiale complementare, deci nu de manuale aprobate de Ministerul Educaţiei. Oricum este interzis acest lucru. Voi accentua controlul pe această zonă şi să nu mai existe acesta presiune asupra părinţilor. Pentru manualele de anul viitor, la clasa I-a, am discutat să împărţim Abecedarul în două părţi. Nu e exclus ca pentru anul viitor manualele să fie împărţite în două volume. 
Despre clasa pregătitoare: Era mai scump dacă renunţam la ea
UPDATE 10:45: Cei care au fost mai reticenţi faţă de clasa pregătitoare au fost directorii de şcoală. 90% din părinţi apreciază clasa pregătitoare. Învăţătorii apreciază modul cum s-a desfăşurat orele. Desfiinţarea clasei pregătitoare era mai scumpă decât dacă am fi mers înainte. Guvernul a hotărât să facem în continuare clasa pregătitoare.
Despre tăierea banilor la cercetare: Este o reacţie firească a  cercetatorilor
UPDATE 10: 37: Nu folosim deloc investiţiile private în cercetare. La nivelului Uniunii Europene, trebuie să ai un anumit procent din PIB pentru cercetare, dar trebuie să ai şi un anumit procent care să provină de la firme.
UPDATE 10: 35 : Este o reacţie firească a acelor cercetatori. S-a tăiat numai de la programul IDEI. Programul pentru zona inovare trebuie dublat pentru a avea rezultate la Geneva. Revenind la IDEI, acest proiect a fost supradimensionat, rata de succes a fost de peste 70 %.
Despre pregătirea profesorilor
UPDATE 10:30 Salariile profesorilor s-au reîntregit, iar profesorii sunt pregătiţi în diverse programe. La Ministerul Educaţiei am găsit 1,2 miliarde de lei nefolosiţi, bani care nu au fost accesaţi
UPDATE 10: 27: Toţi profesorii de la clasa pregătioare au trecut printr-un proces de pregătire. Şi anul acesta profesorii de la clasa pregătitoare vor fi instruiţi. Profesorii sunt prost plătiţi, dar aşa e în tot sitemul de stat.
UPDATE 10: 20 : Cum va arăta elevul care iese de la liceu în următorii 20 de ani? Remus Pricopie: Dacă aş putea să dau un răspuns, cei de la Comisia Europeana m-ar propune pentru premiul Nobel. Nici ei nu ştiu.Este un răspuns foarte greu pentru că întrebarea este de aşa natură. Este vorba de adaptarea la noile meserii care apar pe piaţă.
UPDATE 10:15 :Dintotdeauna profesorii au fost trecuţi printr-un proces de pregătire continuă. Vă dau un exemplu: acum 20 de ani nu se folosea calculatorul, profesorii nu aveau de unde să ştie, dar pe măsură de au trecut anii calculatorul a început să fie folosit  în şcoală.  Avem 10.000 de elevi în şcoli profesionale, construite după sistemul dual, pe de o parte avem şcoala, pe de altă parte avem firmele. De exemplu, la Braşov, există un astfel de sistem dual.
UPDATE 10:12 Rolul sistemului şi al ministrului este să corecteze ceea ce s-a greşit. E nevoie de continuitate în educaţie. Se vor păstra camerele de supraveghere la Bacalaureat. Nu ar trebui să ne preocupe prea mult aceste camere video dacă suntem elevi serioşi şi ne preocupă învăţatul.
Despre BACALAUREAT 2013: Subiectele trebuie să fie în corelaţie cu programa
UPDATE10:10 : Nu am o previziune, nu cred că trebuie să facem o estimare. Examenul trebuie să se desfăşoare în condiţii normale. Nu cred că trebuie să apasăm pe acceleraţie şi să avem subiecte mai grele la Bacalaureat. Am avut o întâlnire despre subiectele la Bacalaureat în luna ianuarie. De anul trecut subiectele  de la examen au fost diferenţiate în funcţie de profil.
Nu am o previziune. Nu cred că trebuie să facem o estimare. Cred că trebuie să avem o singură preocupare: examenul să se desfăşoare în condiţii normale. Ar fi o greşeală  să apăsăm cu piciorul pe acceleraţie şi să avem subiecte grele, aşa cum din păcate în alţi ani.
Am avut o discuţie cu cei care fac subiectele în ianuarie şi le-am spus vă rog procedaţi aşa cum se procedează standard.
UPDATE: 10:05:  Începând cu anul şcolar următor vom avea evaluări la clasa a II-a, la clasa a IV-a, la clasa a VI-a. Aceste evaluarări nu vor conta pentru nota elevului.
Şi atunci când vii cu evaluarea de la clasa a VIII-a, copilul a trecut deja prin trei filtre de evaluare. Eu cred că aceste evaluări nu trebuie să fie luate în calcul la notă. Subiectele vor fi subiecte standard, aşa cum se dau peste pot în lume.
Despre Simulările de la Bacalaureat: Propun să se desfăşoare la nivel naţional
UPDATE 10.03: Anul acestea simulările s-au desfăşurat descentralizat, fiecare judeţ şi-a organizat propriul examen. Simulările în general au mai multe obiective, unul dintre obiective este să-i ţină pe elevi în priză şi să-i obişnuiască cu ideea de examen, iar al treilea obiectiv să arate rezultatele la examen. Până acum copiii sunt pregătiţi destul de slab. O să propun ca de la anul simulările de la Bacalureat să se desfăşoare, la nivel naţional,  în aceleaşi condiţii ca şi la Bacalaureat din vară.
Copiii sunt pregătiţi destul de slab. Eu sper ca aceste rezultate să permită o mai bună aprofundare a materiei până la examen pentru că mai sunt totuşi câteva luni. Descentralizarea acestor simulări are şi părţi bune, dar şi părţi mai puţin bune. Opţiunea pe care eu o voi propune începând de anul şcolar următor este ca simulările să se facă exact în aceleaşi condiţii în care au loc şi examenele naţionale.
Consiliul Naţional de Evaluare să gestioneze aceste simulări astfel încât să avem o situaţie exactă. Există o ştiinţă a redactării subiectelor. Cele pentru evalările naţionale nu sunt subiecte pentru competiţii, respectiv olimpiade.
La evaluări trebuie să ai subiecte de tip mediu. Pe mine nu mă mulţumesc aceste rezultate, pentru că în momentul în care ai rezultate atât de slabe ceva se întâmplă. Fie copii nu s-au mobilizat şi nu s-au pregătit.
Eu cred că ceea ce avem noi de făcut acum este un proces foarte complex pe care cineva trebuie să şi-l asume. Pentru că noi vedem rezultatele de la sfârşitul clasei a VIII-a, în condiţiile în care nu există evaluări până atunci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.