„Odăile” – singurul sat medieval românesc locuit, pe cale de dispariţie (Galerie foto)

„Odăile” – singurul sat medieval românesc locuit, pe cale de dispariţie (Galerie foto)

Valea Oltului, drumul dintre munţi, cea mai veche arteră de circulaţie din România, legătura Ardealului cu Muntenia, nu a dezvăluit încă lumii toate secretele ascunse printre pădurile de fagi şi conifere. La doar 10 km de E81, şoseaua care străbate Valea Oltului unind Râmnicu Vâlcea de Sibiu, pe Valea Călineştiului în regiunea Brezoi se află singurul sat medieval din România locuit de oameni, conservat de natură exact aşa cum era şi înainte de anii 1500.
„Odăile” – un cătun, locul unde se ajunge doar pe jos, sau călare, în nici un caz cu vreun vehicul, se află la o altitudine de peste 850 de m. Drumul până la primele case/odăi urmează 9 km valea spectaculoasă a pârâului Călineşti, paralel cu meandrele şi cascadele pe care acesta le face până la vărsarea în râul Olt.
Apoi, în dreptul unei stâne sezoniere, o punte simplă, improvizată din doi buşteni dispuşi unul lângă altul se deschide pe malul stâng al Călineştiului, o potecă de munte, abia vizibilă care te va îndrepta, după  un urcuş abrupt de 1 km în cătunul care…nu există pe nici o hartă. 
Nu există curent electric, nu există drumuri de nici un fel, doar un muzeu al satului, în aer liber. Un muzeu care a păstrat nealterat mai bine de 600 de ani, locul amenajat de oameni.
„În Evul Mediu timpuriu, din cauza invadatorilor, dar şi pentru că valea îngustă a Oltului nu permitea oamenilor destul teren agricol, localnicii din regiune s-au urcat în munţii Lotrului. Aici, în inima masivului, la peste 800 de metrii, pe toţi versanţii cu deschidere sudică, în lumina soarelui, românii au desţelenit locul, fie prin ardere, fie cu securea, pădurile de fagi şi conifere dispărând, în locul lor apărând un sat – Odăi”, spune Mircea Onica, ghid turistic din Brezoi.
Numele satului este mai mult un nume generic – el definind  modelul de casă din partea locului. O odaie este o casă construită din lemn de fag şi lut, cu centură de alun, aşezată pe o temelie din piatră seacă,de un metru înălţime şi cu acoperiş din şiţă. Are o singură cameră scundă de 1,80 m înălţime şi de 2x3 suprafaţă de locuit. Casa mai dispune de o mică magazie – celar.
„Aici locuiau familii de câte zece membri. Ei desţeleniseră  pădurea şi pe locurile noi defrişate – curături – cultivau porumb, cartof, ceapă şi alte legume de trebuinţă, pentru nivelul de subzistenţă. Mai aveau oi, câteva vaci şi capre. Proprietarii mai aveau şi mică livadă de pruni, peri şi meri pentru poame şi ţuică”, ne-a spus ghidul nostru turistic.
Fiecare pom însă are urme lăsate în timp de urşi. „Le plac foarte mult prunele, încă nu a descoperit ţuica din zonă, că mă tem că nu mai pleacă de pe proprietate după”, zice hâtru, Onica, şi el la rândul lui, proprietarului unei odăi.
Nu există electricitate, dar fiecare odaie are în apropiere cel puţin un izvor cu apă naturală.  
Odăile nu apar pe nicio hartă cadastrală, nu există în nici un act. Din cele o sută de odăi care se întind pe culmile Lacul, Chilia, Jariştea, sub 20 mai sunt locuite, dar şi acestea de o populaţie care are în medie 60 de ani. Asemenea odăi se află în toată regiunea Brezoiului şi populează de peste 600 de ani, versantul estic al munţilor Lotrului.
Există similarităţi cu satele răsfirate din Munţii Apuseni, dar lipsa unor căi de acces a dus la rămânerea lor în acelaşi stadiu de dezvoltare ca acum 600 de ani spre deosebire de cele din Ardeal. Odăile este un sat medieval care a rezistat timpului.
În maxim 20 de ani, Odăile însă ar putea dispărea definitiv. În urmă cu mai bine de o sută de ani aici funcţionase şi o biserică, iar până în 1947 o şcoală.
Interesant este că dacă autorităţile române nu au auzit de odăi, spanioli, irlandezii şi elveţienii sunt vrăjiţi de satul medieval.
În urmă cu două luni, străinii au venit în zonă şi caută soluţii de a exploata exact acest „dezavantaj”, al nealterării în timp. 
Includerea în circuit turistic, dotarea acestor locuinţe cu standarde minime de locuit, desemnare odăilor ca patrimoniu UNESCO, o amplă mediatizare ar putea atrage în regiune orice amator de a face o călătorie în timp să vadă cum trăiau românii înainte de anii 1600, spune Mircea Onica. 
„Mai trebuie spus că produsele de aici nu sunt ecologice, sunt naturale. Moş Vasile nu a a auzit în viaţa lui de erbicid. Aici pământul se îngraşă prin târlire ( îngrăşământ natural lăsat de târla de oi), livezile de pruni şi meri se extind natural, fiecare izvor al odăilor şi liniştea din inima munţilor definesc paradisul.”
Din păcate, oraşul Brezoi, cel pe teritoriul căruia se găsesc odăile este unul dintre cele mai sărace din Vâlcea şi din România. Dar, se speră că odată cu finanţarea proiectelor de turism de pe Valea Lotrului din zona Voineasa – Vidra, Brezoiul, care este poarta de intrare în regiune va intra şi el pe un trend ascendent economic.
„Poate că atunci, Odăile, toate aceste cătune de pe versanţii care mărginesc Brezoiul, vor primi rangul şi cetăţenie. Este singurul muzeu real, viu al vieţii satului românesc din Evul Mediu.  Este o minune cum de a supravieţuit.”, a încheiat Mircea Onica.