Misterioasele porti prin care putem ajunge dincolo |
|
|
Se
spune ca singurele lucruri de care nu putem scapa in lumea asta sunt
moartea si taxele. Daca ideea nemuririi este marele vis neimplinit al
omenirii, lucrul complet necunoscut pentru oameni ramane ce este dupa
moarte, cum arata locul in care ajungem dupa ce murim si care este
Poarta de Trecere. Din pacate, pana acum am fost vaduviti de marturii
concrete, veridice si demonstrabile legate de aceasta trecere dincolo.
Ne raman doar supozitiile, visele, reprezentarile metaforice, credintele
populare ale civilizatiilor stravechi sau mai noi care au fost
preocupate milenii de-a randul de aceasta chestiune existentiala. Asa
cum a fost interesata de cine suntem, de unde venim si incotro ne ducem?
Daca prima intrebare din aceasta serie de trei intrebari fundamentale
despre existenta noastra ca oameni, de unde venim? poate fi expresia
curiozitatii in fata misterului aparitiei vietii, ultima ar putea fi
tradusa prin dorinta omului de a afla cu certitudine incotro ne ducem
dupa moarte. Adica exista viata si dupa aceea?
Din nefericire, desi s-au incercat tot felul de
raspunsuri la cele trei intrebari esentiale, nimeni, nici o civilizatie,
nici un ganditor, nici un cercetator nu a oferit o versiune
multumitoare, categorica, unificatoare. Cu toate acestea, civilizatiile
anterioare noua, admitand ca moartea este inevitabila precum taxele, au
gandit ca trebuie sa existe un loc al mortilor si daca acesta exista,
trebuia sa fie si o poarta prin care omul sa treaca dintr-un stadiu al
vietii in altul. Pentru multi ganditori si scriitori ai Antichitatii
poarta de intrare in lumea de dincolo era un loc apropiat, chiar daca
locul de dincolo era un taram misterios, subpamantean. Iata cum aratau
presupusele intrari in lumea de dincolo, in taramul mortilor, asa cum au
fost ele inchipuite de diversele culturi din istoria omenirii.
Vulcanul Masaya.
Primele povesti neinchipuite pentru europenii care traiau cu aviditate
febra marilor descoperiri geografice au fost raspandite prin intermediul
scrisorilor. Mai multe epistole ale exploratorilor din secolul al
XVI-lea care au ajuns in Lumea Noua, descoperita de Columb in 1492, au
povestit despre vulcani monstruosi ale caror eruptii au transformat
noaptea in zi si despre lacurile de foc care nu s-au oprit din ardere.
Nu e de mirare ca, timp de generatii, indigenii au crezut ca vulcanul
Masaya aflat la 20 km sud de Managua, in Nicaragua, este o "Gura a
Iadului" prin care cei decedati treceau "dincolo". Femei tinere si copii
au fost aruncati in vulcan ca sacrificii pentru zei. Dar zeii s-au
aratat mereu surzi. Azi, Masaya este prima si cea mai intinsa rezervatie
Nationala si una din cele 78 de zone protejate din Nicaragua. Si un
vulcan din Islanda a inflacarat imaginatia populara. Astfel vulcanul
Hekla a fost considerat o intrare in lumea subpamanteana. Mai mult,
despre Hekla se credea in secolul al XVIII-lea ca scuipa focul Iadului
si arunca spiritele inapoi pe Pamant. Poetul englez William Blake a
vorbit despre partea intunecata a vulcanului Hekla intr-unul din poemele
sale.
Poarta infernului.
Mitologia greaca si cea romana vorbesc despre Muntele Olimp ca fiind
casa zeilor. Daca zeii erau inchipuiri populare, Muntele Olimp este cat
se poate de real, el poate fi admirat de orice turist care viziteaza
Grecia azi. Tot mitologia greaca a introdus in circuit si poarta spre
Hades, taramul unde ajungeau mortii. Legenda spune ca Poarta lui Pluto
(Pluto fiind zeul roman al Infernului) era intrarea spre lumea
subpamanteana de unde nu s-a mai intors nimeni. Mult timp necunoscut,
situl din pestera de la Pamukkale, unde s-ar afla Poarta spre Infern si,
care in vechime a fost orasul antic Hierapolis, adaposteste si izvoare
termale, insa este si locul de inmormantare al Sfantului Filip. Locul
din Turcia este denumit Poarta Infernului si este situat langa Templul
lui Apollo, iar renumele sau se datoreaza si gazelor care emana din
interiorul pesterii. Pamukkale era descris ca o poarta spre o lume plina
de vapori letali.
Pesterile gemene.
Dintre toate traditiile religioase si povestile asociate Israelului si
Ierusalimului, probabil cea mai cunoscuta este legatura cu Hades,
Persefona si Demetra. Potrivit legendei, Hades, zeul mortii, s-a
indragostit de Persefona, fiica lui Zeus si a Demetrei. Persefona a fost
rapita de Hades si dusa in Infern, in "pesterile gemene" din actualul
Israel. Acestea au fost considerate mult timp intrari in lumea
subpamanteana, iar descoperirile arheologice au scos la iveala numeroase
dovezi ale unor ritualuri pagane care au avut loc acolo.
Pesterile din muntii Tapir.
Mai multe pesteri din rezervatia naturala din muntii Tapir din Belize
au fost folosite mult timp de mayasi in cadrul unor ritualuri stravechi
care aduceau jertfe umane zeilor. Mayasii au considerat aceste pesteri
drept casa lui Chaak, zeul ploii. Ei credeau ca acolo exista intrari
spre Xibalba sau "locul infricosator", adica lumea subpamanteana a celor
12 demoni si a slujitorilor lor, care erau responsabili pentru moarte,
boala, foamete, durere si saracie. Tot domeniul zeului Chaak au fost
considerate si cenotele sacre din Mexic (un fel de puturi naturale),
aici arheologii scotand la iveala diverse ofrande aduse divinitatii,
inclusiv oase de animale dar si de oameni. Pentru mayasi cenotele erau
un fel de ceasuri ale acelor timpuri, ele aratau zilele calendarului
solar.
Purgatoriul Sfantului Patrick.
Legenda spune ca Sfantul Patrick a predicat pe insula, insa el a fost
intampinat cu scepticism de localnici. Atunci el ar fi apelat la
rugaciuni, cerandu-i lui Dumnezeu sa-l invete cum sa-i determine pe
localnici sa vada adevarul. In locul lui Dumnezeu, Sfantului Patrick i
s-a aratat Iisus Hristos si acesta a deschis o poarta spre Purgatoriu.
Un singur om a fost trimis in pestera adanca pentru a vedea ce ii
asteapta pe necredinciosi. Asta spune legenda. In realitate, pestera de
pe Insula Station, in Irlanda, exista, dar ea a fost mult timp inchisa
publicului. Au loc insa si acum pelerinaje periodice in acest loc.
Lacul Avernus.
Pe langa vulcani si pesteri, exista si lacuri care au fost considerate
porti de trecere, care au aprins imaginatia si superstitiile. Astfel,
lacul Avernus din Italia a fost mult timp considerat o poarta de acces
in lumea subpamanteana. Acest lac a fost mentionat de scriitorul latin
Vergiliu ca poarta de intrare in Iad, fiind vizitat de mai multe
personaje mitologice, precum Hercule si Ulise.
In loc de incheiere.
Daca exista atatea superstitii si credinte despre Iad si portile prin
care omul ajunge dincolo, putem sa amintim si o alta idee, literara, de
data aceasta. Ea apartine unui scriitor care crede ca Iadul este, de
fapt, Pamantul! Sufletele noastre sunt trimise aici, in Iad, dintr-o
alta lume a noastra. Si ideile pot continua...
GEORGE CUSNARENCU
http://www.revistamagazin.ro/content/view/10729/20/
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.