Istoria politica a getilor si dacilor in sec. III-II a. Chr

   

IZVOARELE SCRISE  DESPRE ISTORIA POLITICA A GETILOR SI  DACILOR ÎN SECOLELE III-I a. Chr. (pâna la Burebista)

SITUATIA POLITICA ÎN BALCANI

Dupa moartea lui Alexandru Macedon în 323 a. Chr., la sfârsitul sec. al IV-lea si începutul sec. al III-lea, asistam la decaderea si apoi la dezmembrarea statului macedonean, în conditiile în care au loc nu mai putin de patru razboaie între diadohi, urmasii lui Alexandru. În 305 Lisimah se autoproclama  rege al Traciei si isi ia de sotie o printesa din neamul odrisilor, probabil in idea imbunatatirii relatiilor cu acest neam greu de subordonat. Dupa moartea acestuia din 281, in batalia cu Regatul Seleucid de la Kurupedion, la numai un an distanta, are loc o patrundere masiva a celtilor în Peninsula Balcanica. Acestia traverseaza Tracia si Macedonia,  reusesc sa-l înfrînga pe Ptolemeu Fulgerul, regele Macedoniei, patrund in Grecia  si ajung pâna la Delfi, unde jefuiesc sanctuarul lui Apollo. În cele din urma, celtii sunt respinsi si din marea lor masa se desprind trei grupuri distincte care se împrastie în trei parti diferite. Unii celti, galatii, patrund si se aseaza în Asia Mica (provincie mai apoi denumita Galatia), altii se îndreapta spre Dunarea Mijlocie si se stabilesc  pe teritoriul Serbiei de azi (scordiscii), în fine, un alt grup, sub conducerea lui Comontorius, întemeiaza pe locul vechiului regat al odrisilor, pe Valea Maritei, un regat care se va dovedi efemer, cu capitala la Tylis, oras ramas neidentificat în teren. Întinderea acestui regat a fost limitata, cu siguranta nu a depasit spre nord Balcanii si nu s-a  înstapânit asupra cetatilor grecesti din Dobrogea. Terorizata de noii veniti a fost mai ales cetatea Bizantion care, potrivit lui Polybios, a trebuit sa-i plateasca tributuri uriase. Acest regat supravietuieste doar pâna la 218, când se prabuseste în urma unei puternice rascoale a tracilor.

În 229-228 romanii patrund pentru intaia data în Pen. Balcanica sub pretextul ca illyrii de sub autoritatea reginei Teuta pericliteaza interesele negustoresti ale romanilor pe coasta dalmata. Cam în aceeasi vreme, sub Filip al V-lea (221-179), Macedonia cunoaste un scurt reviriment politic. Ea reuseste sa cucereasca sub Filip al  V-lea câteva cetati grecesti, si isi permite chiar sa intervina în conflictul dintre Roma si Carthagena, promitând sustinere militara lui Hannibal, in ideea de a diminua influenta politica romana in Illyria si Pen. Balcanica. Politica curajoasa si imprudenta a regelui macedonean a dus la declansarea a doua razboaie cu Roma, în 215-205 si în 200-197. Înfrânt si  disperat, în 182, Filip cere ajutorul unor barbari de neam germanic, bastarnii care se aflau undeva in zon Dunarii. Acestia raspund la chemare, dar cu întârziere, ajungând în Macedonia de abia în 179, la scurta vreme dupa moartea lui Filip. Bastarnii, veniti împreuna cu familiile lor, în cautarea unei noi patrii, se aseaza, dupa o perioada de rataciri la sud de Dunăre,  în centrul si nordul Moldovei. Urmasul lui Filip al V-lea, Perseu (179-168), are aceeasi atitudine ostila fata de Roma, dar în cel de-al 3-lea razboi macedonean (171-168) este înfrânt la Pydna, în 168, si dus în captivitate la Roma, murind la Alba Fucens in 165. Înfrângerea are urmari tragice pentru Macedonia care este împartita în patru regate, iar în 148 este transformata, dupa ce i se adauga si estul Traciei, în provincie romana. In 146 Grecia are aceeasi soarta. În ciuda acestor cuceriri din Pen. Balcanica, romanii sunt interesati în primul rând de expansiunea în Asia, motiv pentru care aceasta zona a Balcanilor trece pentru o vreme pe un plan secundar.

În Asia, Roma primise o mostenire, Regatul Pergamului, care-i fusese cedat de regele Attalos al III-lea la moartea sa din 133. Trebuie spus ca relatiile Pergamului cu Roma au fost foarte bune inca de pe timpul lui Attalos I, o dovada în acest sens fiind participarea Pergamului la cele trei razboaie macedonene, de partea Romei. La scurtă vreme,  in 132, izbucneste la Pergam o rascoala antiromana, condusa de Aristonicos, fiul nelegitim al lui Attalos al II-lea, care denunta testamentul lui Attalos al III-lea. Aristonicos se sprijina pe paturile sarace ale societatii, motiv pentru care ea se transforma in adevarat razboi social. Initial rascuatii reusesc unele victorii, dar in 129 este infranta de romani, iar Pergamul este transformat în provincia romana Asia, care este prima posesiune romana pe acest continent. Aristonicos este capturat, deportat la Roma, inchis si ucis in inchisoare. Expansiunea Romei în Asia este însa împiedicata de rezistenta unui regat din nordul Asiei Mici, pâna atunci obscur, Regatul Pontului, care-si avea initial resedinta la Amaseia, ulterior (dupa cucerirea in sec. al II-lea  a. Chr. a cetatilor grecesti de pe litoralul Marii Negre) in orasul grecesc Sinope. Regatul exista înca din sec. al IV-lea, dar s-a afirmat pregnant doar de pe la sfârsitul sec. al II-lea. Regele Pontului, Mithridates al VI-lea Eupator (111-63) a devenit cel mai înversunat adversar al Romei, incercand sa puna bazele unei coalitii antiromane în care a cautat sa atraga toate regatele din jur, cetatile grecesti, dar si barbari. În perioada 85-63 i.e.n, el a purtat trei razboaie cu romanii, erijandu-se in aparator al civilizatiei grecesti din Asia Mica. Înfrânt si tradat de toti aliatii a sfârsit prin a-si pune capat zilelor în anul 63. Vestul Regatului Pontului unit cu Bithynia intră sub stăpânire romana sub numele de Pontus et Bithynia. Partea estica devine regat clientelar Romei.

ISTORIA POLITICA A GETILOR SI DACILOR IN SEC. III-I a. Chr.  POTRIVIT IZVOARELOR SCRISE

Lisimah, mostenitorul lui Alexandru Macedon în Tracia (satrap al Traciei după 323), este confruntat cu o serie de probleme. Pe lânga luptele cu rivalii sai, are de înfruntat o puternica rascoala a odrisilor condusi de Seuthes al III-lea, iar în 313 o revolta a cetatilor grecesti (Mesambria, Odessos, Apollonia, Histria), nemultumite de fiscalitatea prea mare, revolta condusa de Callatis, dar care a fost sustinuta si de barbarii traci, geti si sciti. Potrivit lui Diodor din Sicilia (Biblioteca istorica), garnizoanele lui Lisimah au fost alungate, iar cetatile au încheiat un tratat de alianta. Lisimah îi biruie intr-o prima faza pe traci si pe sciti, apoi asediaza Callatis-ul. De partea rasculatilor s-a aflat si rivalul lui Lisimah, Antigonos Monophtalmos, care se erija într-un protector al autonomiei cetatilor grecesti. Acesta trimite în ajutorul rebelilor o oaste pe uscat, condusa de Pausanias si o flota sub comanda lui Lycon. Callatis-ul este înfrânt, dupa care, la întoarcere, Lisimah este atacat de odrisii lui Seuthes al III-lea, în trecatorile din Balcani. Se încheie în 311 o pace cu cetatile grecesti carora li se recunoaste autonomia, dar în 310/309 acestea se rascoala din nou, fiind stipendiate de dinastul Egiptului, Ptolemeu Lagos. Callatis este pentru a doua oara asediat în 309 si cucerit probabil în 307. În 305 Lisimah se proclama rege al Traciei. 

La aceasta vreme se remarca dintre capeteniile tracilor Dromichaites. Sunt multe izvoare care-l amintesc, dar exista o neconcordanta între ele. Strabon, Memnon (in  Despre Heracleia) si Pausanias ( in Descrierea Greciei) spun ca el ar fi fost get, Diodor din Sicilia, Plutarh, Trogus Pompeius vorbesc despre el ca fiind rege al tracilor, fara a i se preciza neamul, iar Lexiconul Suidas precizeaza ca ar fi fost un rege al odrisilor. Cel mai imortant dintre izvoare este Diodor din Sicilia care relateaza mai amplu conflictul dintre Dromichaites si Lisimah. Potrivit acestuia, o prima lupta dintre cei doi, desfasurata poate în intervalul 300-297 sau chiar în 297, a dus la înfrângerea regelui Traciei, care a scapat cu fuga. Fiul sau, Agathokles ar fi fost facut prizonier, dar, spune Diodor din Sicilia, ar fi fost mai apoi eliberat în speranta ca Lisimah va estitui niste teritorii pe care le ocupase. Este foarte probabil, asa cum sugereaza Diodor din Sicilia, ca eliberarea sa fi fost determinata de armistitiul încheiat între diadohi în 297, ocazie cu care semnatarii si-au propus ajutor reciproc în caz de conflicte cu alte parti. Este foarte probabil ca aceasta prima expeditie impotriva lui Dromichaites sa fi fost motivata de ajutorul acordat de geti oraselor grecesti rasculate. Un al doilea razboi a avut loc ceva mai târziu, în intervalul 293 - 291. Armata lui Lisimah, chinuita de foame si sete, a fost înfrânta, iar Lisimah a fost luat prizonier împreuna cu fiii sai si dus într-o cetate numita Helis. În ciuda protestelor armatei care revendica pedepsirea captivului, Dromichaites l-a tratat pe acesta ca pe un prieten, ba chiar ar fi organizat un ospat cu caracter moralizator, în ideea ca în felul acesta îsi va recapata cetatile întarite de la Lisimah. Tema ospatului moralizator este frecventa în literatura timpului. Potrivit lui Pausanias (Descrierea Greciei), pacea dintre cei doi ar fi fost întarita si de o alianta matrimoniala, Lisimah dându-si fiica de sotie lui Dromichaites.

În pofida faptului ca 10 izvoare dau informatii despre Dromichaites, tara acestuia ramâne greu de localizat. El este succesiv, rege al tracilor, al getilor sau chiar al odrisilor. Tara lui a fost localizata  de unii istorici în Dobrogea, de  altii, cei mai multi, în Câmpia munteana. Motivul conflictului dintre cei doi este destul de neclar. Potrivit izvoarelor ar fi un conflict teritorial. Istoricii cred ca ar putea fi vorba de o disputa pentru protectoratul asupra cetatilor grecesti, nefiind exclusa nici posibilitatea ca ajutorul acordat de Dromichaites cetatilor grecesti sa fi determinat  expeditia lui Lisimah.

Perioada de dupa Dromichaites este greu de reconstituit pentru ca izvoarele literare ignora populatia de la nord de Dunare. Poate aceasta situatie se datoreaza întemeierii regatului celtic de la Tylis care a întrerupt pentru o vreme legaturile grecilor cu tracii de la nord de Balcani. Unele informatii puteau veni doar prin intermediul cetatilor grecesti din Pont. La Histria au fost descoperite doua inscriptii foarte importante care aduc oarece informatii despre autohtonii din zona. Prima a fost gasita în 1959 si a fost datata pe baze epigrafice în sec. al III a. Chr. Din pacate, ea este fragmentara. Inscriptia a fost facuta în cinstea a trei soli histrieni care au fost trimisi într-o tara ostila, dar care au reusit sa recupereze de la o capetenie locala numita Zalmodegikos, 60 de prizonieri, precum si veniturile cetatii Histria. Nu se stie despre ce venituri este vorba, dar având în vedere ca Histria traia în primul rând de pe urma pescuitului în Delta este, probabil, vorba de dreptul de a pescui in delta si de a face comert cu peste. Zalmodegikos este un nume getic, iar tara acestuia trebuie ca era aproape de Histria. Ea a fost localizata diferit, cand în Dobrogea, cand în sudul Moldovei sau chiar la nord de Delta, în Bugeac. 

Tot din secolul al III-lea dateaza niste monede de argint care au fost descoperite în zona orasului Tulcea si care au fost emise de un basileu cu numele de Moskon. El nu apare confirmat de alte izvoare. Judecând dupa locul de descoperire al monedelor,  trebuie sa fi fost o capetenie barbara din nordul Dobrogei, poate get.

O a doua inscriptie a fost descoperita tot la Histria si se dateaza în jurul anului 200 a. Chr. Este vorba de un decret dat în cinstea lui Agathokles, fiul lui Antiphilos care, prin solii si daruri, a reusit sa obtina protectia unui rege local numit Rhemaxos împotriva unei capetenii a tracilor (archon) numit Zoltes, care, în repetate rânduri, ataca cetatea chiar când grâul se afla în pârg. Agathocles a avut negocieri cu Zoltes caruia cetatea Histria i-a platit un tribut (phoros) de 600 de galbeni, care ar fi trebuit sa asigure linistea cetatii, dar Zoltes nu si-a tinut promisiunea si a continuat atacurile de prada. Pentru a face fata lui Zoltes, Agathocles a organizat un corp de mercenari arcasi pentru apararea cetatii, pe care l-a condus el însusi si a apelat la sprijinul lui Rhemaxos, un basileu get. El a fost localizat de cercetatori în sudul Moldovei, Bugeac sau Campia munteana. Este aproape sigur ca sprijinul acordat de Rhemaxos a fost remunerat. Inscripta precizeaza ca el a trimis 100 de calareti în ajutorul Histriei, iar fiul sau, Phradmon, înca 600. Zoltes a fost în cele din urma înfrânt.

Un alte nume de rege, de acesta data dac, este consemnat de Trogus Pompeius, prin intermediul lui Iustinus. Acesta vorbeste despre regele Oroles care a avut în doua rânduri lupte cu bastarnii. Prima oara a fost înfrânt si si-a pedepsit ostasii punandu-i sa doarma cu capul la picioarele nevestelor lor, mai apoi si-a luat revansa. Datarea si localizarea regelui dac este problematica si dificila. Se crede ca trebuie plasat undeva la graniata cu Moldova care, la vremea respectiva, era locuita de bastarni, dar în zona intracarpatica, cel mai probabil în SE Transilvaniei. Aceasta localizare are in vedere unele descoperiri arheologice de piese bastarnice in aceasta zona, piese care ar putea atesta o incercare de infiltrare in spatiul Transilvaniei prin pasurile Carpatilor Orientali . A fost indicata initial ca data aproximativa a conflictului anul 200 (aprox.), dar exista istorici care cred ca ar putea fi vorba de o data mult mai târzie, cândva dupa 179 (când avem certitudinea ca bastarni s-au stabilit in Moldova). Probabil ca motivul conflictelor a fost incercarea bastarnilor de-a patrunde la vest de arcul carpatic, in Transilvania,

Tot de la Trogus Pompeius (prin Iustinus) a ramas numele altui rege dac numit Rubobostes. Izvorul vorbeste despre incrementa dacorum per Rubobosten regem, deci "cresterea puterii dacilor pe vremea lui Rubobostes". Acest nume nu mai este confirmat si de alte izvoare scrise. În timp ce C. Daicoviciu si I. Glodariu cred în existenta acestui rege anterior lui Burebista, alti cercetatori cred ca este vorba de numele corupt al lui Burebista. 

La sfârsitul sec. al II-lea a. Chr., dacii sunt consemnati de Frontinus, om politic si general roman  din sec. I p. Chr. care, în Stratagemele, arata ca generalul Minucius Rufus, proconsulul Macedoniei, coplesit la un moment dat de scordisci si de daci, a recurs la o stragema pentru a-i înfrînge. Având o armata destul de mica, iar dusmanii fiind numerosi, generalul roman i-a pus pe trâmbitasi sa sune din trâmbite. Lupta se dadea într-o zona muntoasa si ecoul  a amplificat mult sunetul, motiv pentru care dusmanii ar fi fugit, crezând ca armata romana era cu mult mai numeroasa. Lupta s-a dat candva între 109-106 a. Chr., victoria fiind serbata printr-un triumf organizat la Roma. Pâna la Burebista, mai avem o singura informatie despre populatia de la nord de Dunare ramasa de la Florus. Acesta relateaza prima expeditie a romanilor care a atins Dunarea. Ea a avut loc candva în intervalul 75-73 a. Chr., cel mai probabil in anul 74 i.e.n.  si a fost condusa de Scribonius Curio Caius, proconsulul Macedoniei, care nu a avut curajul de-a trece Dunarea, fiind înspaimântat de padurile de dincolo de fluviu si de întunecimea acestora. Cel mai probabil, este vorba de o expeditie la Dunare nn dreptul Banatului, caci la est de Portile de Fier lipsesc codrii,  expeditia romana care trebuie ca era un raspuns la atacurile dacilor in Moesia.

BIBLIOGRAFIA:

Mircea Petrescu Dimboviţa- Scurta istorie a Daciei preromane, Iaşi, 1978.

Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe- Dacia inainte de Dromichaites, Bucureşti, 1988.

Dionisie M. Pippidi, Dumitru Berciu- Din istoria Dobrogei. Geţi şi greci la Dunărea de Jos din cele mai vechi timpuri până la cucerirea romană, Bucureşti, 1965.