Tracia si geografia triburilor trace

 

TRACIA ŞI GEOGRAFIA TRIBURILE TRACE

APARITIA ISTORICA A TRACILOR

Istoria îndepărtată a tracilor este destul de dificil de reconstituit. Este, în primul rând, greu de precizat momentul în care tracii s-au separat şi diferenţiat ca etnos din marea masă a populaţiilor indo-europene (apatenenta la ramura indo-europeana fiind dovedita de circa 3000 de termeni, marea lor majoritate fiind reprezentata de toponime si antroponime). Părerile sunt foarte diferite. Cei mai mulţi dintre istoricii români şi bulgari consideră că separarea tracilor a avut loc încă din epoca bronzului, când ar ar fi apărut aşa zişii traci timpurii.  Există şi voci foarte optimiste (care se înscriu în curentul tracoman), care au curajul de a vorbi despre proto-traci încă de la sfârşitul neoliticului, în ciuda faptului că izvoarele arheologice, singurele de care dispunem, nu sunt capabile să stabilească etnicul unei culturi materiale şi în pofida faptului că epoca de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului şi epoca bronzului nu prezintă elemente de omogenitate a culturii materiale care ar putea fi, eventual, expresii ale unei omogenităţi etnice sau  lingvistice. Cei mai realişti dintre cercetători consideră că momentul în care din blocul indo-european s-au individualizat grecii trebuie să fi fost foarte apropiat de cel în care s-ar fi individualizat şi alte populaţii balcanice, precum illyrii şi tracii. Izvoarele scrise îi atestă pentru prima oară pe traci foarte târziu. Cele mai timpurii izvoare sunt Iliada şi Odiseea, poeme homerice scrise cândva în sec.IX (Herodot este acela care-l plasează pe Homer pe la 850 a.Chr.), dar care fac referire la războiul dintre ahei şi troieni care a avut loc cândva în jur de 1250-1200 i.e.n. (Eratostene plasa razboiul la 1183. a. Chr., iar  Herodot ceva mai devreme, in jur de 1250), deci spre sfârşitul epocii bronzului, respectiv al helladicului tarziu din Grecia. Razboiul se pare ca nu a avut nici importanta, nici amploarea  sugerata de Herodot, fiind, cel mai probabil, un razboi de jaf , Troia bucurandu-se de o mare prosperitate economica datorata, mai ales, controlului pe care-l avea in comertul prin Hellespont. Coalitia aheeana  (28 de state) , numarand in jur de 100.000 de luptatori ,imbarcati pe aproape 1200 de corabii (un calcul mai exact, daca se are in vedere textul Iliadei , idica 1186 de corabii),  a fost condusa de Agamemnon, regele Argolidei. In acest război sunt amintite, ca participante, şi cateva neamuri tracice (peonii, ciconii -spre exemplu )ca aliate ale troienilor. Tot în sec. al XII-lea, izvoarele asiriene vorbesc pentru prima oară despre o populaţie nouă, aşezată în Anatolia şi numită de aceste izvoare musku. Se pare că este vorba de un neam tracic, acela al frigienilor. Cele două izvoare ne dau certitudinea că pe la 1200 există deja traci. Desigur  ca nu este exclusa posibilitatea ca ei sa fi existat anterior acestei date, dar sa fi fost ignorati de izvoarele scrise deoarece orizontul geografic de cunoastere inspre nord era deocamdata limitat.

Istoria Peninsulei Balcanice în sec. XIII-XI este puţin cunoscută în condiţiile în care izvoarele scrise sunt foarte puţine. Grecia continentală este singura care dispune de unele informaţii scrise care se adaugă izvoarelor arheologice. Este vorba de vestitele şi preţioasele tăbliţe de lut scrise în linear B, cele mai multe descoperite la Pylos. In Grecia se dezvoltă, începând cu jumătatea sec. 16 i.e.n. o civilizaţie de excepţie, civilizaţia miceniană, care ocupă ceea ce se numeşte bronzul târziu, respectiv helladicul târziu. Creatorii acestei civilizaţii sunt aheii care vorbesc o limbă întrucâtva înrudită cu greaca de mai târziu, ahei care, începând din sec. 13 mai ales, duc o politică expansivă în bazinul egeean, fapt evidenţiat în primul rând de izvoarele egiptene care adesea îi amintesc sub numele de ahaiuşa sau akaivaşa pe cei din ţările mării, adică pe ahei. In cadrul activităţilor expansive se evidenţiază pregnant războiul de cucerire al Troiei, care ar fi durat 10 ani. O serie de arheologi, pe baza unor descoperiri arheologice coroborate cu izvoarele scrise egiptene care amintesc in cateva randuri de o invazie a popoarelor mării, au creat pentru secolelele XIII-XI un tablou caracterizat printr-o mare migraţie, marea migraţie egeeană, care ar fi avut consecinţe dramatice. Această mare migraţie a ajuns la un moment dat o temă obsesivă a literaturii arheologice din sec. al XX-lea, devenind un mit al acestui secol. Cercetători de valoare au crezut în acest mit: Wolfgang Kimmig, Istvan Bona, Amalia Mozsolics, Miliutin Garasanin. De fapt, totul ar fi început de undeva din centrul Europei, cândva în Br. D (1400-1200), datorită faptului că purtătorii culturii mormintelor tumulare (Hugelgraberkultur) s-ar fi deplasat înspre SE, antrenând în migraţie o serie de alte populaţii întîlnite în cale. Urmările acestei migraţii ar fi fost colapsul civilizaţiei miceniene, dispariţia regatului hittit, pustiirea Siriei şi Palestinei. Printre populaţiile antrenate în migraţie ar fi fost si populaţii din zona Dunării Mijlocii şi Inferioare. Un rol important l-ar fi avut tracii (potrivit literaturii bulgare şi româneşti) sau illyrii, potrivit literaturii sarbo-croate. Cu această ocazie,unele neamuri tracice ar fi ajuns să se aşeze si în Asia Mică. Fenomenul afectează până şi Egiptul , unde, pe vremea lui Ramses al III-lea (1198-1166), au avut loc puternice atacuri ale popoarelor mării, care, înainte, au pustiit şi distrus pentru totdeauna oraşul sirian Kadeş. Aceste popoare au parcurs drumul în care, războinicii având alături de ei şi familiile lor. Printre cei pomeniţi sub numele de popoarele mării se numără filistenii, şardana, sekeliş, turusa, zecher. Teoria migraţiei egeene a fost în mare măsură demontată de N. Sandars, iar azi această temă a fost practic abandonată, existând doar rari nostalgici. Sigur că realmente inspre 1200 are loc colapsul civilizaţiei miceniene şi tot pe la aceeaşi dată dispare regatul hittit. Prăbuşirea civilizaţiei miceniene se pare că s-a datorat mai curând unor factori interni, foarte probabil tot unui neam grec, acela al dorienilor, care sunt cei care au profitat de pe urma colapsului. Unii istorici cred că la dezastru ar fi putut contribui şi o lungă perioadă de secetă care a afectat radical economia agrară a Greciei, de altfel destul de precară. Oricum, un lucru este foarte clar: in spaţiul Greciei există indubitabil o continuitate lingvistică şi etnică. Miceniana cunoscută din tabliţele linearului B este  clar înrudită cu greaca clasică. Numele unor divinităţi greceşti este aproape identic în tăbliţele linearului B ca şi unele cuvinte. Spre exemplu pa-si-reu, care în miceniană însemna demnitar, a dat în limba greacă basileu, care inseamna rege. In timpul ultimului rege hittit, Suppiluliuma al II-lea, imediat după 1200, arhiva din Hatusa este incendiată, iar unele oraşe ale regatului sunt şi ele incendiate. Dar regatul hittit este în criză de pe la 1220, când, pe vremea penultimului rege, Arnuwanda al III-lea, unele căpetenii locale dau semne de insolenţă şi-şi revendică independenţa. Aceasta ne face să credem că este posibil ca prăbuşirea regatului să se datoreze tot unor factori interni, nicidecum unei migratii devastatoare.

 Argumentaţia  arheologică a marii migraţii egeene se bazează mai ales pe răspândirea unei specii ceramice est balcanice, cunoscută din România şi Bugaria ca fiind tipică hallstattului timpuriu, ceramica imprimată cu pastă albă, pe spaţii destul de largi, din zona Dunării mijlocii şi Pen. Balcanică şi până în Asia Mică (ceramica de la Troia VII b 2 este pusă în legătură cu migraţia frigienilor în Asia Mică).  Este foarte probabil ca ceramica imprimată să se fi răspândit ca o modă pe spaţii largi. Oricum, prezenţa ei în Grecia sau în Asia Mică s-a dovedit a fi mult prea sporadică, departe de a fi un fenomen atât de important. Al doilea argument de natură arheologică este răspândirea unor spade de tip central şi est european (spadele cu limbă la mâner) pana departe,  în Creta şi Siria. Este foarte posibil, însă, ca aceste spade să se fi răspândit pe spaţii foarte largi pentru simplul motiv că erau mult mai eficiente. Azi teza migraţiei egeene a fost practic abandonată. De altfel, în Grecia, între civilizaţia miceniană şi cea postmiceniană există mult mai multe elemente de continuitate decât de discontinuitate.

În concluzie, tracii există cu siguranţa în jur de 1200, ba chiar se poate avansa ideea credibilă  că ei se individualizaseră din masa populaţiilor ce locuiau Europa cam în aceeaşi vreme cu strămoşii grecilor, micenienii, cândva în bronzul târziu. Orice încercare de a-i data mai devreme de bronzul târziu nu-şi poate găsi argumente credibile. Unele neamuri tracice atestate in Asia Mica dupa1500 a. Chr., mysii (moesii), care au dat numele unei provincii din Asia Mică- Mysia, şi frigienii spre exemplu,  este posibil să fi pătruns din diferite motive în Asia Mică, dar nu este vorba de un fenomen de masă căruia să i se datoreze prăbuşirea regatului hittit.

TRACIA

Informaţiile despre Tracia şi traci sunt mai numeroase după ce colonizarea greacă ia amploare (sec. VII-VI), fenomen urmat de o mai bună cunoaştere de către greci a neamurilor barbare cu care au venit in contact direct. Teritoriul Traciei este destul de vag conturat de izvoarele scrise. S-ar putea ca prima menţiune a Traciei să fie în tabliţele linearului B, pe care apare un nume tre-ke-wi care se crede că ar putea fi numele vechi al Traciei. Hecateu, în sec. al VIII-lea a. Chr., precizează că limita nordică a Traciei este Istrosul. Potrivit lui Herodot, Scithya începe de la Istru în sus, dar Herodot  pare a avea în vedere doar gurile de vărsare ale fluviului. Tucidide, în sec. 5, îi localizează pe traci între Muntii Rodopi şi Munţii Haemus, iar pe geţi dincolo de Haemus, fără a preciza limita lor nordică.  Scylax din Carianda, un autor din sec. al IV-lea,  localizează Tracia între Strymon şi Istru. Pliniu cel Bătrân, în sec. I p. Chr., este mult mai riguros şi precizează graniţele Traciei ca fiind la N- Istrul, la S- Marea Egee, la est- Pontul Euxin. Graniţa vestică nu este precizată, iar coloniile Histria, Tomis şi Callatis sunt considerate a fi parte integrantă a Traciei. Constatăm deci că izvoarele plasează Tracia, deci şi pe traci, într-o zonă care nu depăşeste spre nord linia Dunării. În ciuda izvoarelor antice care-i plasează şi pe geţi adeseori la sud de Dunăre, azi se vorbeşte frecvent în literatura de specialitate despre Tracia ca mergând spre nord până în Carpaţii nordici. Tucidide, în sec. 5, spre exemplu, spune că dai de geţi imediat ce treci Munţii Haemus şi că ei se învecinează cu sciţii, fără a preciza graniţa dintre ei. Este foarte probabil că, în timp geţii, să se fi extins spre nord, peste Dunăre căci izvoarele mai târzii, Strabon de exemplu, care a trăit în sec. I a. Chr.-I p.Chr. ne spune că ei locuiesc de o parte şi de alta a Dunării, amestecaţi cu tirageţii şi cu bastarnii. Tot Strabon precizează ca dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă şi-i localizează în spaţiu pe unii şi pe ceilalţi. El precizează că dacii populează partea superioară a Dunării care se numeşte Danubius, cea situată în apropierea germanilor, iar geţii locuiesc pe Istru, adică cursul inferior al Dunării şi zona dinspre Pont. El explică într-un fel şi de ce geţii sunt mai des pomenţi de autorii antici: sunt mai bine cunoscuţi pentru că adesea trec la sud de Istru, unde trăiesc amestecaţi cu tracii şi misii. In concluzie, cel puţin în perioada  timpurie, tracii (inclusiv geţii despre care Herodot spune clar că sunt traci) sunt localizaţi pe teritoriul actual al Bulgariei, nordul Greciei şi în Dobrogea, râurile de-a lungul cărora vieţuiesc fiind Strymon (Struma), Axios (Vardar), Oiscos (Isker), Hebros (Mariţa), Nestos (Mesta). Tracia are ca vecini pe illyri spre vest, pe cimerieni si apoi pe sciţi spre NE şi pe greci spre S.

NEAMURILE TRACICE

Neamurile trace menţionate de izvoarele scrise sunt foarte numeroase, peste 100, dar despre multe dintre ele nu ştim mai nimic, ele fiind uneori doar localizate în spaţiu. Herodot spune că tracii erau cei mai numeroşi după inzi. Izvoarele devin mai explicite de abia după 480 i.e.n. când se pun bazele unui stat trac incipient, regatul odrisilor.

În nordul actualei Bulgarii, mai precis între Munţii Haemus şi Dunăre sunt pomenite următoarele neamuri tracice:

1. Tribalii-localizaţi între Morava şi Isker, doi afluenţi sudici ai Dunării. Acest neam a rămas în amitirea scriitorilor antici datorită faptului că au refuzat autoritatea regelui odrisilor Sitalkes care a pornit război împotriva lor în 424 a. Chr., iar ulterior, în 339, au avut obrăznicia de-a pretinde regelui Macedoniei, Filip II, o parte din prada luată de la sciţi cu ocazia expediţiei împotriva lui Atheas. Impotriva acelorasi tribali, Alexandru Macedon va face o expeditie in 335 a. Chr.

2. Tot între Dunăre şi Haemus, la dreapta tribalilor, sunt atestaţi moesii sau misii. Unii dintre ei ar fi ajuns în împrejurări rămase neprecizate chiar în Asia Mică şi ar fi fost aliaţi ai troienilor în războiul cu aheii. Din aceasta vreme se cunoaste si un rege al misilor, Telefos. In general, izvoarele ni prezintă ca trăind amestecaţi cu geţii şi tribalii. De la Florus a rămas o anecdotă despre ei care ni înfăţişează ca pe cei mai barbari dintre barbari. El ne spune că înainte de da o luptă cu romanii guvernatorului Macedoniei, Marcus Licinius Crassus, în 29-28 i.e.n. au adus jertfă zeului lor un cal şi au promis că vor mânca măruntaiele romanilor învinşi. Strabon ii înfăţişează ca buni războinici şi spune ca unii dintre ei, numiţi theosebi sau kapnobaţi, ar fi lacto-vegetarieni şi ar refuza să aibă legături cu femeile. Este posil să fie vorba de o sectă de anahoreţi.

3. Trizii (terizii) şi crobyzii sunt plasaţi între Jantra şi litoralul pontic, în sudul Dobrogei. Si unii şi alţii sunt atestaţi de Istoriile lui Herodot care spune despre ei că împărtăşesc credinţa în Zalmoxis şi în nemurire, motiv pentru care benchetuiesc la înmormântări. Este cunoscut şi un rege al crobyzilor din sec. 3 a. Chr.,  Isanthes, despre care se stie ca a fost frumos, bogat si desfranat.

In zona Macedoniei de azi, şi zona centrală şi sudică a Bulgariei, între Munţii Haemus şi Rodopi, pe malurile Axiosului, Strymonului, Nestosului şi Marţei sunt localizaţi:

4. Peonii-situaţi între izvoarele Moravei şi Vardarului, azi în Macedonia. Iliada îi aminteşte printre aliaţii troienilor. Herodot arată că femeile lor aduc adesea jertfe zeiţei Artemis. Unii scriitori antici spun că peonii ar fi  illyri.

5. Dentheleţii- au ocupat cursul superior şi mijlociu al Strymonului. Avem puţine informaţii despre ei. Cassius Dio consemnează că în sec I i.e.n. atacă împreună cu vecinii lor, scordiscii şi jefuiesc provincia Macedonia.

6. Serdii locuiau la izvoarele Iskerului, în jurul actualului oraş Sofia, care în antichitate se numea Serdica. Informaţiile despre ei sunt destul de târzii, Cassius Dio spunând ca au fost cu greu supuşi de romani.

6. Satrii şi besii au locuit de-o parte şi de alta a Nestosului. Besii erau un subneam al satrilor. Herodot spune că satrii ar fi avut un oracol al lui Dionysos. Oracolele erau rostite , întocmai ca la Delphi , de o preotesă şi erau interpretate de besii. Strabon spune despre besii că erau denumiţi tâlhari, că locuiesc în colibe şi duc o viaţă oropsită. Având în vedere că locuiesc într-o zonă cu multe resurse metalifere, se pare că aveau ca ocupaţie de căpătâi metalurgia. Acesta este probabil şi motivul pentru care, după ce au fost înfrânţi de tatăl lui Augustus, au fost colonizaţi în sec. 1 a. Chr. în Dobrogea, unde le este semnalată prezenţa de către Ovidiu.

7. Trausii erau situaţi între Nestos şi Hebros. Herodot spune despre ei ca au obiceiul de a plânge la naşterea unui copil şi dea a se bucura şi glumi la înmormântări, pentru că moartea îl scapă pe om de nenorociri.

8. Odrisii locuiau pe Valea Hebrosului. Au fost cei mai bine cunoscuţi dintre traci căci au reuşit să-şi întemeieze un intins regat care, în sec. 5-4 i.e.n. a constituit un factor de putere în Pen. Balcanică

In nordul actualei Grecii şi în partea europeană a Turciei sunt amintite următoarele neamuri tracice:

9. Migdonii- plasati între gurile de vărsare ale Axiosului şi Strymonului

10. Odomanţii- locuiau între gurile de vărsare ale Strymonului şi Nestosului. Sunt pomeniţi de Aristofan în comedia Acarnienii ca practicând circumcizia.

11. Ciconii- populau coastele Marii Egee , între gura Nestosului şi cea a Hebrosului

12. Apsintii -locuiau malul Propontidei (Marea Marmara) care corespunde parţii europene a Turciei de azi. Aveau un zeu, Pleistoros,  poate al războiului, căruia îi aduceau jertfe umane

13. Sintii- locuiau în Insula Lemnos

 Unii traci, potrivit izvoarelor, ar fi ajuns să se stabilească în Asia Mică, pe coastele de NV. Sunt pomeniţi a se fi asezat aici mysii (moesii), apoi phrygii sau brygii (Strabon). In sec. 7, spune Herodot,  se instalează, în locul phrygilor, bithynii care initaial au locuit pe valea Strymonului şi care se numeau strimoni.

BIBLIOGRAFIE:

Gh. Stefan (coord.), Izvoare privind istoria României, vol. I, Bucuresti, 1964

Hristo Danov- Tracia antică, Bucureşti, 1976.

Istoria romanilor (tratat Academia Romana), vol. I, Bucuresti, 2001.