În căutarea vampirilor

În căutarea vampirilor

Vampiri energetici

      Dublul eteric, fiind o formă energetică, poate înmagazina şi elibera energie în mod inconştient dar şi conştient, printr-un act de voinţă. Prin antrenamentul voinţei, dar şi prin tehnici adecvate, dublul eteric secundar poate fi încărcat cu energia dorită atât din mediu cât şi prin extragerea energiei din alte forme energetice. Fenomenul prin care o persoană sau o entitate extrage printr-un act de voinţă proprie sau în mod inconştient (involuntar) energie din dublul eteric al altor persoane se numeşte vampirism energetic. Acest fenomen este mai răspândit decât s-ar putea crede. Pe de o parte, el indică persoane care suferă de o afecţiune ce le împiedică să-şi producă sau să-şi acumuleze propria energie din mediu, fiind nevoite în mod involuntar să-şi procure (să fure) această energie de la alţi oameni şi, pe de altă parte, indică acele persoane iniţiate care, dintr-un motiv sau altul, extrag în mod voit şi selectiv energie din dublul eteric al altora. Un caz mai aparte este cel al entităţilor spirituale care reuşesc să-şi creeze un dublu eteric propriu. Pentru aceste entităţi este mult mai lejer să fure energie decât să o extragă din mediu. Astfel de vampiri energetici pot secătui de energie o victimă până în momentul în care aceasta moare. Sunt cazurile cele mai periculoase, atât pentru victime cât şi pentru cei ce încearcă să îndepărteze o astfel de entitate.
      Am avut ocazia să studiez mai mulți ani vampirismul energetic, dar și multe alte fenomene considerate ca fiind paranormale și în felul acesta să le înțeleg mecanismele. În acest studiu am beneficiat de marele avantaj, pe care l-am avut până în urmă cu vreo doi ani, de a putea vedea ceea ce se numește în mod generic aură. Cei ce nu o văd au impresia, în mod eronat, că a vedea aura înseamnă doar a vedea un halou colorat în jurul oamenilor și a celorlalte vietăți... Nu am să insist aici asupra aspectelor legate de aură, deoarece am prezentat mai multe informații pe pagina dedicată acestui subiect, dar am să precizez totuși faptul că a vedea aura înseamnă a vedea și entitățile (spirite vampir, fantome, elementali, etc.) care de multe ori se află în preajma oamenilor, precum și modul în care acestea acționează!
      Un vampir energetic iniţiat acţionează de obicei în timp ce victima doarme, iar unul involuntar fură energie de la cei ce se află în preajma sa. O entitate vampir acţionează oricând.

      O persoană care a fost victima unui vampir energetic prezintă următoarele simptome:

    - oboseală acută – în cazul unor atacuri repetate, starea de oboseală devine cronică, iar persoana atacată simte nevoia unei odihne prelungite.
      - lipsa poftei de viaţă
      - vlăguire – se simte o lipsă acută de energie. Persoana în cauză devine vampir energetic involuntar.
      - nervozitate – stări de enervare fără motiv aparent.

      În cazul unor atacuri prelungite apar și:

      - dureri de cap
      - ameţeli
      - greţuri
      - pierdere temporară de memorie – acest simptom apare într-o fază mai avansată.
      - moarte - în cazuri extreme.

       Toate aceste simptome pot indica un atac produs de vampiri energetici, dar ele pot proveni şi ca urmare a unei îmbolnăviri. Din acest motiv, primul lucru care trebuie făcut este consultarea medicului. Numai dacă în urma efectuării unui tratament medical simptomele nu dispar, se poate apela la metodele specifice magiei păgâne. Protecția împotriva vampirismului energetic, cu excepția celui produs de entități, se poate realiza cu ajutorul amuletelor special construite și încărcate în acest scop.
      Persoanele care se încadrează în categoria vampirilor energetici involuntari sunt cu mult mai multe decât s-ar putea crede. În ziua de azi, stresul este o cauză importantă care determină un consum mare de energie (nervoasă, psihică, fizică, care la rândul lor determină scăderea energiei la nivelul dublului eteric secundar) iar lipsa odihnei conduce la forțarea organismului de a fura energia necesară de la cei aflați în apropierea sa, adică la vampirizarea acestora. O altă cauză, care determină multe persoane să devină vampiri energetici involuntari, sunt bolile. O persoană bolnavă își va produce cu greu energia necesară, organismul său fiind angrenat, în proporție foarte mare, cu lupta împotriva bolii. Bolnavii îi vampirizează în mod involuntar pe cei aflați în preajma lor. Dacă boala are o cauză  aflată la nivelul dublului eteric primar sau secundar (la nivelul dublului eteric primar pot exista cauze care să determine unele boli ale corpului iar la nivelul dublului eteric secundar pot exista cauze care să determine unele boli ale psihicului), atunci simptomele bolii se pot transmite de la bolnav către persoana care a fost vampirizată iar uneori se poate transmite chiar și boala.
      În imaginea de mai jos este unul din modelele de amuletă, pentru protecție împotriva vampirismului energetic, pe care le-am realizat și testat cu succes atât în cazuri de vampirism involuntar, cât și de vampirism inițiat (voluntar).

Strigoii

     După moarte, în cazul strigoilor, dublul eteric se desprinde de spirit, dar rămâne asociat corpului material (fizic, alcătuit din materie).

      În acest caz, spiritul ajunge în planul său spiritual, însă dublul eteric rămâne legat de corpul material, încercând să interacţioneze cu mediul. Interacţiunea se poate produce prin intermediul dublului eteric secundar, desprins temporar de corp (decorporalizat) sau prin intermediul asocierii dublu eteric – corp. În ambele situaţii, acest tip de manifestare este denumit strigoi sau vampir. Un astfel de „fenomen” se produce foarte rar, dar atunci când se produce marchează puternic conştiinţa oamenilor prin forţa sa malefică. Pentru a interacţiona cu mediul, strigoiul are nevoie de energie. Corpul fiind mort, energia nu mai poate fi procurată prin intermediul său, fiind necesară în acest caz extragerea ei din alte fiinţe vii. Din punct de vedere al modului de extragere al energiei, dar numai din acest punct de vedere, strigoii se aseamănă cu vampirii energetici. Simptomele victimelor atacate de strigoi se aseamănă cu cele cauzate de vampirii energetici, cu deosebirea că sunt mult mai intense. În unele cazuri, strigoiul încercând să-şi hrănească şi corpul fizic, apelează la sângele victimei. Să nu vă imaginați ca vine cadavrul strigoiului să vă sugă sângele, nu va face acest lucru deoarece nu poate în acest mod, dar în semiconștiența sa strigoiul va încerca uneori să facă asta prin intermediul dublului său eteric. Practic, dublul său eteric va încerca să se comporte ca un corp și în unele cazuri va lăsa chiar și urme, deoarece energia dublului eteric dacă este destul de intensă poate interacționa cu materia. Un strigoi va alege ca victime aproate întotdeauna persoane care i-au fost apropiate în timpul vieţii într-un fel sau altul. În majoritatea cazurilor, dacă nu se iau măsuri adecvate, victimele decedează, unele dintre ele putându-se transforma la rândul lor în strigoi. Pentru distrugerea unui strigoi şi eliberarea dublului său eteric este suficientă distrugerea corpului material. Prin distrugere, se rupe legătura dublu eteric – corp. În acestă situație, cea mai bună metodă prin care se poate distruge corpul material este incinerarea. Cea mai bună perioadă pentru manifestarea unui strigoi este pe Lună plină, deoarece energia mediului este mult sporită sub influenţa astrului nopţii. După câte se observă,  strigoiul este foarte asemănător cu noţiunea de vampir vehiculată în filmele de acest gen. Din păcate, filmele exagerează foarte mult, denaturând şi compromiţând adevărul despre strigoi, în acelaşi timp producând confuzie.

Porfirie - boala care a născut legende

     ”Boală ereditară, foarte rară, cauzată de o tulburare a sintezei hemului (fracțiunea neproteică a hemoglobinei) și caracterizată prin acumularea în țesuturi a unor substanțe intermediare ale acestei sinteze, porfirinele.
      Există mai multe forme de porfirie, corespunzătoare mutațiilor genelor diferitelor enzime ale sintezei hemului. Apariția simptomelor este variabilă, unele survenind în cursul copilăriei, altele la varstă adultă.             - Protoporfiria se manifestă din copilărie prin ușoare tulburări cutanate după expunerea la soare.
      - Porfiria intermitentă acută se manifestă de cele mai multe ori la varsta adultă prin dureri abdominale acute, uneori prin crampe, printr-o slabiciune musculară și prin tulburări psihice. Urinele devin roșii atunci cand sunt lăsate să sedimenteze. Unele medicamente pot produce astfel de crize.
     - Porfiria varietagă sau mixtă, este asemănătoare cu porfiria intermitentă acută, dar subiectul prezintă, in plus, vezicule pe regiunile cutanate expuse soarelui.
     - Coproporfiria ereditară, la fel asemănătoare cu porfiria intermitentă acută, poate si ea sa se manifeste prin anomalii cutanate.
     - Porfiria cutanată tardivă, cea mai frecventă, se manifestă mai ales la varsta adultă, de unde și numele ei, și se produce prin vezicule pe epidermă după expunerea la soare. În cazul rănirii, cicatrizarea este indelungată. Urinele sunt adesea de culoare roșiatică sau cafenie. Tulburările sunt declanșate printr-o boală a ficatului, uneori de origine alcoolică.
      - Porfiria eritropoietică congenitală sau boala lui Gtinther, se manifestă de la naștere prin erupții cutanate, printr-o creștere a volumului splinei, printr-o colorație roșie a dinților și prin accidente hemolitice acute (distrugerea subită a unei mari cantitați de globule roșii).”
      În istoria medicinii sunt descrise circa 80 de cazuri de porfirie ereditară acută, considerată incurabilă. Dacă porfiria se depistează la parinți, probabilitatea transmiterii ei la copii este de 25 la sută. Pentru prima dată, în 1963, Lee Illis din Hampshire a prezentat ”Asociației Regale de Medicină” monografia „Despre porfirie și etiologia capcăunilor”, care conținea o trecere în revistă amănunțită a descrierilor istorice despre vampiri, comparate cu simptomele porfiriei.  
      În trecut, unul din tratamentele aplicate bolnavilor de porfirie consta în consumul de sânge, în anumite cantități, în speranța corectării dezechilibrului produs în organism de către boală. Până în prezent nu există nicio dovadă clară în privința eficienței acestui tratament.

Între mit și istorie

      Cele mai vechi mituri despre vampiri ne provin de la asirienii si babilonienii din Mesopotamia. Aceștia erau înfricoșați de către Lamastu, o entitate demonică ce vâna oameni. În legendele asiriene, Lamastu (în traducere, „cea care șterge”), fiica zeului Anu, se furișa noaptea în casele oamenilor, fura sau ucidea bebelușii în leagăne sau chiar în pântecele mamei, vâna și adulți, sugea sângele bărbaților tineri, provocând boli, sterilitate și coșmaruri. Deseori, Lamastu este descrisă cu aripi și gheare de pasăre, iar uneori – cu cap de leu. Pentru a se proteja de aceasta, femeile insărcinate purtau amulete cu Pazuzu, care a infrânt-o cândva pe Lamastu.
      Lamastu este asociată cu Lilith, o figură proeminentă din unele texte iudaice. Scrierile despre Lilith variază considerabil, dar versiunea cea mai vehiculată a poveștii este că ar fi fost prima femeie. Deși este descrisă ca o creatură terifiantă, Lilith are calitați seducătoare. Evreii credeau că ea vine noaptea la bărbați sub forma unui succubus (femeie-demon care intreține contacte sexuale cu barbații, când aceștia dorm). Grecii antici se temeau de niște creaturi asemanătoare, în special de Lamia, o demoniță cu cap și trunchi de femeie, dar cu partea de jos a corpului – de șarpe. Într-o versiune a legendei despre Lamia, aceasta a fost una dintre amantele muritoare ale lui Zeus. Plină de gelozie și furie, soția lui Zeus, zeița Hera, a înnebunit-o pe Lamia și ea și-a mâncat toți copiii. Când și-a dat seama ce a făcut, Lamia s-a înfuriat atât de tare, încât s-a transformat într-un monstru nemuritor care, din gelozie, a inceput să sugă sângele pruncilor. Grecii se temeau si de Empusai, fiica malefică a lui Hecate si zeița vrăjitoriei. Aceasta, putând sa-și schimbe înfățișarea, iesea noaptea din Hades (lumea subterană), sub forma unei femei frumoase, și seducea păstorii de pe câmp, devorându-i. O creatură similară, Baobhan Sith, se regăsește și în folclorul celtic.
      Vampirii sunt omniprezenți și în mitologia Asiei. Printre personajele de coșmar, descrise de folclorul indian, sunt Rakshasa (o creatură care își poate schimba forma și devorează copii) și Vetala. Ambii demoni preluau controlul asupra cadavrelor și atacau oamenii vii. Folclorul chinez ne spune că unii morți pot să se ridice din mormânt și să se întoarcă în lume. Aceasta se intimplă atunci când spiritul unei persoane (p’o) nu putea ajunge în lumea de dincolo, din cauza faptelor rele comise în timpul vieții. Spiritul, infuriat de soarta-i oribilă, readucea trupul la viață și ataca oamenii noaptea. Un mort – deosebit de periculos, cunoscut și ca Kuang-shi (sau Chiang-shi), putea să zboare și să ia diverse forme. Acesta era acoperit de păr alb, avea ochi roșii, strălucitori, și își mușca victimele cu dinții ascuțiți.
      Triburile nomade și negustorii au răspândit diferite legende despre vampiri în intreaga Asie, Europa și Orientul Mijlociu. Cu timpul, diversele elemente ale acestor povești se combinau, creind alte mituri despre vampiri.
      Mulți autori, precum Goethe, Baudelaire si Le Fanu (Carmilla, 1872) au scris opere despre vampiri. Printre cei care au marcat începuturile acestei tradiții a vampirismului literar trebuie inclus și marchizul de Sade. În "Justine", plăcerea obținută de unul din personaje la vederea sângelui curgând din venele unei victime, este detaliată în mod explicit. Cu rare excepții tema vampirului este absentă din literatura psihanalitică.
      Abraham Bram Stoker, director de teatru și romancier, constituie un nume de referință în literatura mondială despre vampiri. Versiunea din 1897 a romanului său Dracula a prins cu adevarat la cititori.

      Motivul principal al operei este atât personajul numit Contele Dracula, cât și firul acțiunii. Stoker a ajuns la aceste două elemente în urma unor cercetări îndelungate. În fond, el plasează acțiunea în munții din Transilvania, iar vampirii lui se conduc după folclorul est-european și cel al țiganilor. Alegând diferite caracteristici ale miturilor despre vampiri, dar și inventând el însuși multe lucruri, Stoker a creat standardul vampirului modern: foarte inteligent, fară reflexie, cu caracteristici supraumane, își pierde puterile la lumina soarelui și este afectat de crucifixe, dar și de alte năzbâtii bisericești.
      Bram Stoker a descoperit și a ales numele personajului său după îndelungi cercetari. În realitate, el nu a făcut altceva decât să împrumute numele de Dracula de la prințul Vladislav Basarab, care a domnit în Valahia la mijlocul sec. XV și, care, este un personaj istoric adevărat. Acesta era supranumit Vlad Țepeș, ca urmare a obiceiului său de a-și trage în țeapă învinșii. Tatal lui, Vlad Dracul, și-a primit acest nume în semn de recunoștință pentru suportul adus Ordinului Dragonului, din care făcea parte. Se spune că adevaratul Dracula avea o reputație de barbar, deși acest fapt nu este universal acceptat, la fel cum nu există dovezi că oamenii l-ar fi considerat vampir. Personajul negativ al lui Stoker nu seamănă cu adevaratul Dracula, scriitorul imprumutând, de fapt, doar numele prințului. Vampirul lui Stoker face un salt calitativ față de predecesorii săi, fiind un aristocrat bogat și locuind într-un castel grandios.
      Cel mai faimos vampir, de sex feminin, a fost contesa Elizabeta de Bathory, o nobilă maghiară din Transilvania, care a trăit intre anii 1560–1614. Documentele istorice atestă că a ucis peste 600 de fecioare ca să se îmbăieze în sîngele lor (a fost avansată ideea că a și băut din el) în scopul de a-și prelungi în acest mod tinereţea. Când faptele Elizabetei au devenit cunoscute, ea a fost judecată și închisă și apoi zidită în castelul său, unde a și murit.



magie@paganism.ro