Secretele lumilor Astrale blog.

	Imagini ale şarpelui în America Centrală

Toate vechile civilizaţii din America Centrală au venerat şarpele ca pe un simbol al spiritului pământului. Întrebarea firească este ce anume conferă de fapt imaginii şarpelui această putere? Conchistadorii spanioli, primii europeni care au ajuns în America, în secolul al XVI-lea, au descoperit în Mexic şi Peru civilizaţii complexe, ce se dezvoltaseră departe de restul lumii, atingând în arhitectură, artă, astronomie şi matematică niveluri superioare celor din Europa. Ca şi indienii nord-americani, mai puţin avansaţi tehnic, locuitorii Americii Centrale credeau în zeităţile pământului, ale cerului, dar mai ales în cele ale Soarelui şi ale ploii. La fel ca ei, puteau "citi" cerurile, făcând astfel observaţii astronomice, dar considerau încă forţele naturii ceva misterios şi uimitor. Dacă ar fi să alegem un simbol al tradiţiilor Americii Centrale, acesta ar fi cu siguranţă şarpele. Ornamente arhitecturale, obiecte de cult, legende – toate sunt centrate în jurul acestui simbol. Trupurile şerpilor susţin pereţii templelor      Cel mai mare zeu-şarpe dintre toţi, Quetzalcoatl, Şarpele cu Pene, este specific Americii Centrale. Arta complexă şi arhitectura sofisticată, stăpânite atât de bine, le-au permis celor din America Centrală să creeze un simbolism mult mai stilizat decât formele simple ale nativilor din America de Nord.                                                                                        Intrarea în Templul Războinicilor din Chichen Itza din Peninsula Yucatan, Mexic, este flancată de doi şerpi cu clopoţei de dimensiuni impresionante. Trupurile ondulate ale şerpilor susţin pereţii templului lui Quetzalcoatl din Teotihuacan, Mexico City. Un şarpe cu fălcile larg deschise ne întâmpină şi la intrarea în templul din Chenes. În statul Campeche, iar faţadele sunt decorate din belşug cu măşti reprezentând şerpi celeşti. Acelaşi model se regăsea iniţial şi la templul piramidelor gemene din capitala aztecă Tenochtitlan.                                                                                Şarpele era un element caracteristic culturilor din America Centrală încă din cele mai vechi timpuri. Un şarpe cu creastă era o zeitate a olmecilor, cea mai veche civilizaţie cunoscută pe teritoriul Americii. Acest motiv, care datează din anul 1.500 î.H., împreună cu un altul care prezintă capul unui om ieşind din gura unui şarpe, au continuat să existe la mai multe culturi, inclusiv la mayaşi si la zapoteci. La azteci, care s-au stabilit pe o mică insulă în lacul Texcoco din Valea Mexicului, în 1325, două din cele trei zeităţi ale pământului erau reprezentate în formă de şarpe. Una din aceste zeiţe era Chicomecoatl - "Şapte Şerpi" - spiritul pământului şi zeiţa fertilităţii. Cealaltă era Coatlicue, Mama Pământului. Statuia sa, care măsoară aproape doi metri şi jumătate, descoperită în piaţa catedralei din Mexico City în 1824, se numără printre cele mai terifiante statui descoperite vreodată. Capul este făcut din capetele a doi şerpi cu clopoţei aşezaţi faţă în faţă, o mulţime de şerpi reprezintă trupul, iar alţi şerpi sunt epoleţii de pe umeri. Trăim pe spatele unui crocodil uriaş      Nicăieri în altă parte nu găsim şerpii atât de bine reprezentaţi ca la civilizaţia Maya. Mayaşii considerau pământul ca fiind spatele unui crocodil plutitor, iar cerul drept un şarpe cu două capete. Acest şarpe simboliza cel mai preţios lichid din arida peninsulă Yucatan, apa de ploaie. Simbolurile şerpilor, aşa cum apar ele în cărţile sacre pictate ale mayaşilor, includ un şarpe roşu străpuns de o săgeată, un şarpe folosit ca pictogramă pentru soare, şi un alt şarpe care indica planeta Venus. Din păcate, dovezile despre aceste cărţi sacre sunt foarte sărace, datorită faptului că multe dintre acestea au fost distruse în timpul cuceririi spaniolilor, dar şi pentru că sensul multora dintre hieroglifele mayaşe nu a fost descoperit. Dovezile principale sunt de ordin arheologic. Un bun cunoscător al civilizaţiei Maya, Jose Diaz Bolio, spune că şerpii cu clopoţei, care sunt specifici continentelor americane, abundă în motivele din peninsula Yucatan.                                    Bolio spune că acelaşi motiv există în arhitectura de la Uxmal şi Palenque, acolo unde arcadele nu sunt altceva decât şerpi cu clopoţei stilizaţi. Piramida mayaşă, conform spuselor lui Bolio, este făcută după modelul clopoţeilor care "împodobesc" coada acestor şerpi. Cozile despicate ale şerpilor de la Chichen Itza reprezintă cele două solstiţii, iar clopoţelul din mijloc simbolizează echinocţiul. La Zama-Tulum, pe coasta de est a Yucatanului, şerpii cu clopoţei cu două capete reprezintă soarele coborând spre orizont, în timp ce şerpii împletiţi, care au capetele şi cozile în direcţii opuse, simbolizează scurgerea zilei şi trecerea soarelui de-a lungul cerului. Bolio a descoperit dovezi care-i susţin teoriile la Chichen Itza în 1942, concluzionând că „şerpii cu clopoţei sunt, fără nici un dubiu, cel mai complex simbol istoric din istoria religiilor din întreaga lume”.

Şarpele cu Pene        Acest simbolism se referă, de asemenea, şi la Şarpele cu Pene, care este cel mai venerat erou şi zeu al acestor popoare, Quetzalcoatl. Numele înseamnă un şarpe (coatl) împodobit cu frumoasele pene ale păsării quetzal, o creatură minunată, dar foarte rară, care mai poate fi găsită în sud estul Mexicului şi în Guatemala. Imaginea zeului-şarpe a fost folosită pentru primă dată în civilizaţia olmecă. În această tradiţie, Quetzalcoatl este prezentat cum se retrage la asfinţit în gura unui şarpe (o gravură în calcar ce se găseşte acum la Muzeul Naţional din Mexico City). Într-o frumoasă statuie de jad de la Muzeul Britanic, îl vedem cum apare dintre fălcile unui şarpe, asemenea soarelui la răsărit. Astfel, sacrificiul lui Quetzalcoatl constituie o reluare a schemei clasice a iniţierii, adică o moarte urmată de o înviere. Zeul-şarpe se preface în soare şi moare la apus, renăscând apoi la răsărit.                           Ca erou şi zeu, Quetzalcoatl acoperea la vechii mexicani întreaga gamă a naturii şi a vieţii umane. El era Ehecatl, stăpânul vânturilor, zeul primăverii, al noii vegetaţii, al ierburilor magice, al timpului şi al apelor. Dar şi mai important, el era Venus, steaua dimineţii, de care mexicanii se bucurau cel mai mult când o vedeau pe cer. Venus, planeta care anunţa întoarcerea soarelui pentru a elibera pământul din teroarea nopţii.                                                                             Quetzalcoatl a fost identificat şi cu spiritul penitenţei, al vindecării, al învăţării şi al poeziei. El era cel care aducea pacea, era "respiraţia vieţii", creatorul regatului divin şi cel care se opunea sacrificiului de sânge – cel mai înfiorător aspect al religiei din vechiul Mexic. În mod neobişnuit pentru o religie care avea nuanţe atât de puternice în ceea ce priveşte erosul si violenţa, Quetzalcoatl era celibatar, un ascet puritan care contrasta flagrant cu celelalte zeităţi barbare ale mexicanilor. Legenda lui Quetzalcoatl        Aspectul de zeu şi rege al lui Quetzalcoatl a fost de mare importanţă pentru azteci, succesorii toltecilor şi cea mai puternică civilizaţie din Mexic. Se pare că el era situat de azteci pe aceeaşi treapta cu Huitzilopochtli, zeitatea lor dominanta, zeul soarelui şi al războiului. Astfel a apărut o dihotomie fatală în viaţa spirituală a aztecilor, căci Huitzilopochtli era un aspect al răului, al periculosului demiurg Tezcatlipoca, Stăpânul Sorţii, al cărui nume înseamnă "oglinda fumegândă". Iar Tezcatlipoca şi Quetzalcoatl erau rivalii clasici ai cosmologiei mexicane.                                                     Legenda povesteşte cum Şarpele cu Pene a fost vrăjit cu o băutură pe care i-a oferit-o zeiţa vrăjitoare Tlazolteotl, care era în slujba lui Tezcatlipoca. Apoi, aceasta 1-a sedus pe zeul pierdut de băutură. Când acesta s-a trezit, a fost acoperit de o asemenea ruşine încât s-a autoexilat. Urcându-se pe o plută din piei de şarpe, Quetzalcoatl a plecat pe mare de pe ţărmul de lângă Tabasco, îndreptându-se spre est, spre soarele care răsărea din mare. Zeul a pierit ars de flăcările soarelui. Interesant este că s-a putut stabili data când au avut loc aceste evenimente. Teoamoxtli, o carte sacră pictată a aztecilor, care se găseşte acum la Viena, descrie plecarea lui Quetzalcoatl în timpul unei eclipse de soare în care Venus se vedea în apropiere. Această juxtapunere este atât de rară, încât cei de la Observatorul Regal din Greenwich au putut stabili cu exactitate data plecării zeului: 16 iulie 750 d.H. Spiritul pământului era un dragon, aligator sau şarpe      Destul de straniu, periculosul Tezcatlipoca – şi nu binevoitorul Quetzalcoatl – a fost cel care, în mitologia aztecă, a creat lumea. Povestea cosmogenezei aztece spune că, înainte ca lumea să fie făcută, totul nu era decât o imensă apă primordială în care trăia spiritul pământului, rău şi imprevizibil. Tezcatlipoca a atras acest spirit la suprafaţă folosind ca momeală propriul sau picior. Spiritul a apucat piciorul zeului, dar Tezcatlipoca a reuşit sa apuce falca de jos a spiritului. Acesta nu s-a mai putut întoarce în adâncurile în care locuia, rămânând să plutească la suprafaţa apei. Spatele acestui spirit a devenit suprafaţa pământului.                                 Atât aztecii, cât şi mayaşii, credeau că spiritul pământului este o creatură asemănătoare unui aligator. Indienii din America de Nord se pare că venerau şi ei şarpele şi au construit dâmburi în formă de şarpe (dintre care cel din Ohio este cel mai bun exemplu) pentru a indica unde anume spiritul pământului este mai puternic. În China, spiritul pământului este reprezentat de un dragon, iar împăraţii îşi construiau palatele de-a lungul cărărilor sale. Chiar şi în Anglia există brazde vechi - despre care oamenii cred ca urmează anumite canale ale puterii pământului - care fac legătura între vechi locuri sacre, adesea legate de simbolul dragonului.                        Fie el aligator, dragon sau şarpe, în ţări atât de îndepărtate una de cealaltă precum China, America, India sau Anglia, imaginea şarpelui este unul dintre cele mai vechi şi mai răspândite simboluri create de om şi se găseşte în aproape toate religiile şi mitologiile din lume. Felix Crainicu