Nazca - Misterioasele desene din Peru

	Nazca - Misterioasele desene din Peru

Cele mai importante şi în acelaşi timp mai misterioase desene din lume sunt cele gravate într-un deşert dintr-un colţ pierdut din Peru. Ce reprezintă aceste inscripţii? Cine le-a desenat, când, şi de ce...?        Între Oceanul Pacific şi lanţul Anzilor, acoperind o suprafaţa de aproximativ 520 de kilometri pătraţi, sute de linii drepte perfecte, modele geometrice gigantice şi desene ale unor animale uriaşe sunt răspândite pe cel mai mare "caiet de schiţe" din lume. Cea mai mare parte din desene se afla pe suprafaţa pampasului de lângă Nazca, la poalele munţilor întunecaţi şi aproape de mare. Platoul golaş, fără iarbă, suportă stoic dogoarea unuia din cele mai uscate locuri de pe pământ.        În ultimii 10.000 de ani, foarte rar s-a întâmplat să cada câteva picături de apă pe solul gălbui şi pietros, un amestec de nisip, argilă şi calcit. Dacă umblă cineva pe acolo, urma paşilor săi va rămâne imprimată pentru mulţi ani. Pe sol sunt şi fragmente ascuţite de rocă roşiatică, înnegrită de pulberea închisă la culoare, purtată permanent de vântul deşertului.        În afară de câteva referiri făcute de cronicarii spanioli din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, desenele de la Nazca au rămas necunoscute până în urma cu aproximativ 60 de ani. Întemeietorul arheologiei peruviene, Julio Tello a consemnat pentru prima oară în 1926 forma desenelor, care după 1930 au devenit familiare pentru piloţii care survolau deşertul peruvian. Cu toate acestea, abia după 1941 li s-a acordat atenţia cuvenită, când dr. Paul Kosok, un arheolog american, a vizitat Nazca. Ce reprezintă desenele        Toate liniile şi formele de le Nazca au fost realizate prin îndepărtarea stratului de pietre de le suprafaţa solului, lăsând sa se vadă stratul galben de dedesubt. Totul s-a făcut cel mai probabil manual, pentru că nu s-a găsit nici o urmă de animal de povară. Nenumărate linii de grosimi şi lungimi diferite, multe din ele depăşind 8 km, iar una atingând 65 de km (!), se îndreaptă în toate direcţiile şi adesea se intersectează aparent la întâmplare. Dreptunghiuri uriaşe, triunghiuri şi trapeze ne duc cu gândul la aeroporturi şi piste de lansare, în timp ce desene zoomorfe enorme şi alte forme abstracte sunt răspândite într-o reţea elaborata de linii.        Formele ce apar în deşert sunt de o varietate impresionantă. Ele includ un păianjen, câteva pasări, o maimuţă, o balenă, un peşte, o lama, o şopârlă, o floare şi o siluetă umana cu aură. Unele dintre aceste forme sunt de dimensiunea a două terenuri de fotbal - bunăoară şopârlă are peste 180 de metri lungime. Există 18 forme de păsări ce înfăţişează mai ales condorul şi pasărea colibri, cu lungimi între 25 m şi 275 m.        În întreaga zonă au fost găsite mii de fragmente de ceramică aparţinând civilizaţiei Nazca şi mormane de pietre asemănătoare movilelor şi dolmenelor din Europa. Lângă unele din aceste grămezi se mai află şi rămăşiţele unor stâlpi de lemn, despre care se crede că foloseau la trasarea desenelor, în timp ce pe altele sunt urme clare de sacrificii animale. La capătul platoului, lângă valea roditoare, se găseşte o colecţie de statui şi sculpturi în stâncă. Una dintre ele este o stâncă dublă, înaltă de 25 de metri, în formă de cap de om şi acoperită cu desene pe care unii le-au interpretat ca înfăţişând cele patru rase umane.        Multe din sculpturile din peretele stâncos nu pot fi văzute decât când se află în bătaia soarelui, la anumite ore ale zilei, sau într-o anumită perioadă din an. Civilizaţia Nazca        Multe din desenele zoomorfe de la Nazca sunt mai vechi decât liniile. Acest lucru este evident în zonele unde ele se intersectează, ceea ce îndreptăţeşte teoria că deşertul a fost "decorat" în două faze. Cel mai probabil este că ele au fost realizate de indienii Nazca într-o perioadă de 1.000 de ani, între 500 î.C. şi 500 d.C. Indienii Nazca i-au precedat pe incaşi şi au trăit în cea mai mare parte pe coasta sudică a Peru-ului. Este un popor dispărut, care nu ne-a lăsat nici o mărturie scrisă. Erau agricultori simpli, care se dedicau naturii şi tuturor lucrurilor vii. Iar stilul picturilor de pe ceramica lor ne arată că erau un popor vesel şi optimist.        Multe din lucrurile pe care le ştim azi despre indienii Nazca le-am aflat din mormintele lor. Îşi îngropau morţii în poziţia ghemuit, ca a fătului în pântecul mamei, şi de jur împrejur erau vase de ceramică şi alte unelte. Şi-au îngropat morţii de-a lungul văii, unde solul fertil se întâlneşte cu deşertul. Un astfel de cimitir conţine aproximativ 5.000 de morminte, dar aproape toate au fost profanate de jefuitorii locali de morminte numiţi huaqueros. Întrebarea care se pune este dacă aceşti indieni aveau cunoştinţele şi mijloacele necesare acestei opere grandioase...

Calendar, simboluri religioase sau pistă de aterizare?        Una din puţinele referiri de demult la desenele de la Nazca se găseşte în scrierile lui Luis de Monzon, un înalt funcţionar venit împreună cu conchistadorii spanioli la sfârşitul secolului al XVI-lea. Vorbind despre vestigii arheologice, de Monzon arată modul în care vechii indieni vorbeau despre Viracochas, un grup restrâns de oameni veniţi dintr-o altă ţară şi care i-au precedat pe incaşi. Indienii care au venit mai târziu se pare că ascultau de Viracochas, îi priveau ca pe nişte zei şi le-au construit drumuri care mai pot fi văzute şi astăzi.        Nimeni nu ştia exact de ce s-au desenat toate acele linii şi forme, şi nici de ce liniile erau atât de mari şi de drepte. Sigur este însă că faptul că solul este mult prea moale pentru ca acestea să reprezinte terenuri de aterizare pentru vehicule de zbor nepământene (acest lucru se bazează evident pe presupunerea că acele aeronave ar fi similare ca formă şi greutate cu cele construite în zilele noastre).        Aceste linii nu sunt nici vechi drumuri, deoarece unele se sfârşesc pe vârfuri de munte, în timp ce altele nu duc nicăieri.        Dr. Paul Kosok, unul din primii cercetători ai liniilor, este convins că ele reprezentau "cea mai mare carte de astronomie din lume". Teoria lui conform căreia liniile au fost trasate şi apoi folosite pe post de calendar astronomic, a fost preluată şi de astronomul şi matematicianul german dr. Maria Reiche; ea şi-a dedicat viaţa studierii acestor desene începând cu perioada celui de-al doilea război mondial şi până la moartea sa, în urmă cu câţiva ani, la vârsta de 95 de ani.        Dr. Reiche este de părere că desenele prezic poziţiile corpurilor cereşti - Soare, Lună, planete şi stele - şi că ele erau folosite pentru a stabili timpul cel mai potrivit pentru însămânţare, apariţia anuală a apei în râuri şi momentul cel mai bun pentru recoltare. Probabil au fost folosite şi pentru calcularea solstiţiilor şi echinocţiilor, ca şi a eclipselor de soare şi de lună. Alţi cercetători, printre care şi istoricul peruan dr. Hans Horkheimer, au dat o explicaţie religioasă desenelor. Ei sunt de părere că fiecare linie sau drum a aparţinut şi a fost îngrijită de către o familie sau grup de familii înrudite, care le curăţau cu regularitate. În aceste locuri, în special în cele mai "încărcate" spiritual, marcate adesea prin grămezi de pietre, un izvor sau un idol sculptat în piatră, ei cinsteau memoria strămoşilor. Figurile zoomorfe e posibil să fi fost simboluri religioase, aici adunându-se întreaga populaţie pentru a aduce rugi sau mulţumiri, în zilele sfinte ale indienilor Nazca. Indienii Nazca descoperiseră tehnica zborului        Mărimea formelor pe de o parte, şi proporţiile lor perfecte pe de alta, la care se adaugă liniile incredibil de drepte, au dat multă bătaie de cap celor care au vrut să înţeleagă cum au ajuns indienii Nazca la aceste performanţe. Liniile drepte pot fi trasate simplu, folosind trei stâlpi de lemn aliniaţi după ochi: primul în apropiere, al doilea la aproximativ 100 de metri şi pe care îl vom mişca astfel încât să formeze o linie dreaptă cu primul şi cu al treilea. Mai misterios este felul cum reuşeau indienii să păstreze aceeaşi acurateţe pe distanţe mari - unele linii sunt deviate cu mai puţin de doi metri la un kilometru.        O idee mai îndrăzneaţă este aceea că indienii Nazca puteau să zboare prin are cu un fel de balon. De altfel, însăşi mărimea formelor face ca ele să nu poată fi văzute decât din aer.        Dovada că indienii Nazca ar fi putut sa zboare vine din doua surse. Prima, picturile de pe numeroase fragmente de ceramica găsite în zonă dezvăluie imagini care seamănă cu baloane şi cu zmee. A doua, mari "vetre de ars" circulare, conţinând roci înnegrite, au fost găsite la capătul multor linii şi ar fi putut să fie folosite ca puncte de lansare pentru baloane cu aer cald.        Doi dintre membrii Clubului Internaţional al Exploratorilor din Florida au fost convinşi că indienii Nazca puteau să construiască o ambarcaţiune mai uşoară ca aerul pentru supravegherea trasării desenelor. Pentru a-şi verifica această convingere, Jim Woodman şi Julian Knott, inspirându-se dintr-un desen de pe un fragment de ceramică Nazca, au construit un balon rudimentar folosind doar materiale care ar fi fost la îndemâna indienilor. Ei au botezat balonul Condor I. El a fost lansat în 1975, şi, deşi i-a aruncat peste bord pe cei doi temerari la puţin timp de la decolare, el a mai zburat apoi încă 20 de minute şi 4,8 km, dovedind astfel că era posibil ca indienii sa zboare...        Linii drepte asemănătoare celor de la Nazca se află şi în jurul multor sate ale indienilor Aymara, în apropierea lacului Titicaca. Ele erau folosite în vechi ritualuri, după spusele localnicilor care îşi mai amintesc. Un mister nu vine niciodată singur... Sebastian Teodor