Razboiul bio-psihologic.

« Cyber-utopismul – inca un mod de a vraji lumea?

Casa de filme spaniola “Canonigo” il promoveaza…PE SATAN! Saptamana viitoare vom avea un amplu material despre…CINEMATOGRAFIA SATANICA! »

Jan van Helsing – Razboiul bio-psihologic. Societatea nazista VRIL. Secretele intunecate ale Vaticanului

Sursa: deveghepatriei

Razboiul bio-psihologic

Cei mai mulţi au auzit despre războiul bio-psihologic. In timp de război, duşmanul otrăveşte apa potabilă sau răspân­deşte viruşi şi bacterii. Aţi auzit însă ceva despre experienţele bio-psihologice din America? Iată câteva exemple:

In 1950, de pe un vapor al US-Navy au fost pulverizate timp de şase zile bacterii de tipul Serratia asupra oraşului San Francisco. Aproape toţi cei 800.000 locuitori au avut simptome. Serratia produce tulburări ale aparatului respirator. Indis­creţii din rândul armatei americane au dezvăluit că între anii 1949 şi 1969 s-au făcut 239 de experienţe sub cerul liber. Dar americanii au suferit şi alte experienţe, nu numai bacteriologi­ce. NBC-ul a făcut cunoscut la 16 ianuarie 1981 că nord-vestul SUA a fost bombardat mai mulţi ani cu unde de frecvenţă micro de către sovietici. Aceste unde au fost programate pe lungimi bio-electronice de frecvenţă. In limbajul specialiştilor se numesc „electrified low frequence”. Aceste unde au fost descoperite în 1884 de un european, Nicola Tesla. Acesta a venit în America la Edison, apoi a lucrat împreună cu George Westinghouse. In 1892 ei au construit prima centrală electrică de curent alternativ. Undele de frecvenţă micro se mai numesc şi „Tesla effect” sau ELF. Aceste unde proiectate asupra unui om provoacă decuplarea impulsurilor electrice în creier, funcţiunile neurologice şi psihologice sunt diminuate şi indivizii devin sugestionabili. Şi sovieticii au lucrat din 1960 (cum spune articolul din Associated Press din 20 mai 1983) la proiectul „Sida”, cu unde radio de 40 megahertzi pentru a produce la indivizi o stare de transă. Cu aceste unde s-a încer­cat să se combată nevrozele, hipertensiunea, problemele psihi­ce dar, în acelaşi timp, aceste unde pot produce agresiuni sau depresiuni. In războiul rece, când a fost cercetată ambasada americană din Moscova dacă are aparate-spioni în pereţi, s-a descoperit că un anumit „signal moscovit” de unde micro a fost îndreptat ani de zile de către ruşi asupra ambasadei. După raportul lui Defense-Intelligence Agency din 1962, cu aceste microunde s-a căutat să se provoace dureri de cap şi de ochi, vomismente, oboseală, depresiuni, reducerea funcţiunilor intelectuale, reducerea memoriei şi cancer. Zbigniew Brzezinski dezvăluie că în rândul personalului ambasadei există un număr ridicat de cazuri de cancer. Cu „psichotronics” se poate reduce sau anihila voinţa de atac a soldaţilor în luptă. Revista „Magazine 2000″, din decembrie 1993, nr. 97 descrie cum cu ajutorul acestor „psichotronics” mii de soldaţi irakieni au ieşit din tranşee şi s-au predat chiar ziariştilor. Armele „Psichotro­nics Mind-Control” au neutralizat totalarmata irakiană, dând-o pradă tancurilor americane.Revista de aviaţie americană „Aviatron Week and Space Technology” din ianuarie 1993 informează că Ministerul american al apărării dotează rachete­le cu instrumente de la care pornesc „Pulsaţii electromag­netice” (EMP), cu care se anihilează total inamicul sau produc perturbarea instinctului de orientare şi aceasta cu acţiune pe o rază de 2500 km.

Autorităţile cele mai cunoscute care lucrează în acest sector sunt colonelul şi fizicianul Thomas Bearden din armata americană, fizicianul american Sidney Hurwitz şi fizicianul american Guy Obelensky. Hurwitz şi Obelensky lucrează din 1969 si pentru armata israeliană.

Despre factorii climatici cu care se poate purta un război nu se vorbeşte deloc în lume. Noi credem că astăzi motivele principale în anomaliile climei sunt răcirea pământului parte şi dublarea emisiilor de CO₂ care încălzesc atmosfera.

Meteorologii şi oamenii de ştiinţă de seamă au ajuns la concluzia că în următorii 30 ani se va simţi începutul erei gla­ciare. Această epocă glaciară nu are nimic comun cu încălzirea atmosferei sau cu poluarea ei. In câteva decenii, coborârea temperaturii va egala fenomenul încălzirii, cunoscut sub nu­mele de „fenomenul de seră”. Un procent mai scăzut de căldu­ră solară poate declanşa o epocă glaciară.

Cu privire la climă, mai există un aspect pe care mass-media nu-1 comentează. Este vorba de experienţele de influen­ţare a climei. Nu toate fenomenele naturii sunt de origine na­turală. Oamenii întind braţele spre nori şi îşi pun singuri în pericol existenţa. In 1975 s-au efectuat numai în SUA nouă programe de modificare a climei. In alte ţări au fost 66 progra­me. S-au stropit norii cu condensate pentru a produce ploaie, s-a estompat grindină, s-a dispersat ceaţă, s-a căutat a se împie­dica uraganele, viscolele, cutremurele şi avalanşele de apă, s-au încercat captări de fulgere. Nu există legi care să împiedice un monopol asupra climei. Honduras a protestat în 1973 învino­văţind America că prin captarea ploilor a provocat secetă. Americanii au schimbat cursul uraganului FIFI, pentru a salva turismul în Florida. A protestat şi El Salvador, de asemenea Japonia, Rhodesia şi Israel au fost învinovăţite că fură ploile.

In 1957 s-au întâlnit la Conferinţa din Alabama oameni de ştiinţă de calibru mare care au comentat datele culese de satelit. Dr. Gerstein a făcut cunoscut că datorită poluării atmosferei, acolo unde există o sută miliarde tone de CO₂, clima va suferi influenţe catastrofale, încât în mileniul urmă­tor va fi imposibilă viaţa pe pământ.

Fiecare om va răspunde prompt, dacă este întrebat, că pe planeta Marte nu este posibilă viaţa. Dar ce ştim noi exact?

Noi ştim numai ceea ce ni se spune de către NASA sau în căr­ţile de astronomie. Dar o dovadă că pe Marte a existat cândva o viaţă inteligentă ne furnizează fotografiile luate de Viking I în 31 iulie 1976. Viking I a zburat deasupra planetei Marte la o înălţime de 1500 km, de unde au fost fotografiate piramide simetrice. Această dovadă este revoluţionară şi dovedeşte că omul nu este singur în Univers şi nicidecum „coroana creaţiei”.

În 1959 s-a dat drumul proiectului explorării planetei Marte. Americanii au construit farfurii zburătoare cu ajutorul oamenilor de ştiinţă germani ca Victor Schanberger, care a lucrat la construcţia farfuriilor zburătoare şi s-a ocupat de tehnologia celor căzute în vestul SUA.

În 1960 au fost instalate două baze pe Lună în partea de est, care s-au numit „baza lui Arhimede” şi „baza lui Cassini”. De pe aceste baze s-a proiectat explorarea planetei Marte. In 22 mai 1962 s-a trimis o navă cu oameni. Totul a fost filmat din partea interioară a farfuriei zburătoare. Toate aceste pro­iecte au fost ţinute strict secret: ele mergeau în paralel cu pro­gramul oficial al zborurilor spaţiale. In ianuarie 1977 a căzut în mâna radioastronomului William Ballantine filmul efectuat în farfuria zburătoare din mai 1962. Acest film a ajuns şi în mâna unui colaborator de la NASA, Harry Carmell. Pe 6 februarie 1977, Ballantine a avut o întâlnire cu John Hendry, managerul unui ziar internaţional, cu care dorea să discute difuzarea filmului. Pe drum spre întâlnirea sa cu Hendry, Ballantine a murit într-un misterios accident de automobil. Soţia sa împreună cu Carmell au dat acest film unei societăţi de televiziune „Science Report”, care aparţine canalului englez de televiziune „Secpeter TV”. Acest film a fost arătat la Science Report. La scurt timp, canalul de televiziune a fost avertizat că i se ia licenţa dacă continuă să comenteze această temă. Filmul a fost realizat din cockpitul pilotului, arăta pe scurt şi instrumentele de bord, presiunea atmosferei de afară era de 700 milibari şi temperatura de 40° C. Piloţii strigau „Ura! Este 22 mai 1962, noi suntem pe planeta Marte şi avem aer!”

Până astăzi nu s-a dat o explicaţie mişcării unor canale marţiene observate de astronomi. O altă întrebare este unde a dispărut sonda sovietică „Phobos II”, care în 1989 a aterizat pe Phobos, un satelit al planetei Marte. Din momentul în care a aterizat a fost întrerupt contactul pentru totdeauna din motive necunoscute. La fel a dispărut sonda Observer trimisă spre Marte în 24 august 1993.

Aceste fapte sunt suspecte. Se cheltuiesc sume enorme pentru cercetări speciale, sunt angajaţi cei mai buni oameni de ştiinţă, dar cetăţeanului de rând nu i se spune aproape nimic despre cele cercetate. Instrumentele livrează milioane de foto­grafii şi informaţii, însă la televiziune sau radio nu se prezintă aproape nimic. Nu este acest lucru suspect? Fiţi siguri că în cercetarea astrospaţială s-a format un monopol care lucrează numai pentru o „elită”. Posibil ca această elită să-şi facă pro­grame pentru ca în momentul în care va începe epoca glaciară, care va veni sigur, să se instaleze pe o altă planetă!

După cum vedeţi tema farfuriilor zburătoare este mult mai „terestră” decât am ştiut până acum. Se cheltuiesc sume mari pentru ţinerea în secret a acestei energii magnetice, care nu este monopolul nici unui concern. Aceste obiecte zburătoare se află acum şi în construcţia unor particulari. Acest lucru nu este pe placul „Multis-lor”. Nu toţi oamenii de ştiinţă pot fi corupţi cu bani. Dar aceste tehnologii nu pot fi patentate şi trebuie imediat date în producţie, cu riscul ca a doua zi să apară anumiţi indivizi care să ceară cumpărarea patentului chiar prin ameninţare şi şantaj.

Ne întrebam cât timp vor putea ţine în secret aceste maşini libere de energie şi care pot zbura?

Interesant ar fi de menţionat două fapte foarte recente. Pe data de 3 septembrie 1994 televiziunea austriacă a arătat într-o emisiune de ştiri la ora 20,00 o maşină de gătit cu energie magnetică care a fost prezentată la expoziţia de obiecte casnice de larg consum, ţinută la Viena la l septembrie 1994. Acest lucru a fost arătat pe scurt, o oală unde fierbea puternic apa, fără electricitate, fără gaz, fără lemne, numai cu două discuri magnetice. Interesant este că această ştire senzaţională nu a fost arătată nicăieri până acum, iar firme mari din Germania, care livrează bucătării complete, nu ştiu nimic despre această maşină de gătit care costă 26.000 shillingi.

Un al doilea fapt neobişnuit este că televiziunea germană pe canalul I ARD a arătat (pentru prima dată!), un program dedicat farfuriilor zburătoare, UFO, pe data de 25 octombrie 1994. Au fost intervievaţi doi piloţi ai companiei aeriene Luft­hansa, care au povestit în mod foarte serios că în timpul zbo­rurilor lor au văzut de multe ori maşini zburătoare rotunde, cu o viteză enormă (pe verticală sau cu un unghi de 90 grade).

După cum vedeţi, mass-media este unealta principală pentru a ţine lumea în ignoranţă. Din acest motiv, foarte pu­ţini oameni cunosc adevărul despre politică, economie, religie, istoria omenirii, adevărata faţă a Lunii şi a planetei Marte. Nimeni nu a auzit şi nu este preocupat de adevăratul program cosmic, energia liberă, adevărata viaţă a lui Cristos, aura fiecărui om, câmpul său magnetic, tehnologia extraterestră.

Am dori să aducem la cunoştinţă că numărul înregistrări­lor UFO creşte mereu. In iunie 1952 au fost înregistrate de aviaţia americană 250 zboruri. Proiectul lor de cercetare nu­mit „Blue Book” conţine în actele sale peste 2000 de rapoarte de observaţie UFO. Majoritatea sunt adnotate ca „necunoscu­te”. Fenomenul a atins o dimensiune care a atras şi alte foruri spre cercetări. CIA a început să cerceteze oficial farfuriile zbu­rătoare din punct de vedere al siguranţei statului american, în ceea ce priveşte spaţiul aerian şi pentru a stabili dacă sunt ne­cesare cercetări şi studii pe această temă. O parte din docu­mentele elaborate de CIA au fost date publicităţii de către preşedintele Carter. La 11 septembrie 1952 vicedirectorul secţiei ştiinţifice CIA Marschal Chadwell a făcut un raport despre toate punctele de înregistrare de pe glob cu privire la ordinul care s-a dat tuturor bazelor de aviaţie pentru a raporta observaţiile legate de obiectele zburătoare UFO.

Acest fenomen implică două probleme: periclitarea spaţiu­lui aerian şi reacţia psihologică asupra maselor. S-a ordonat o strictă cenzură pentru a se anihila credinţa oamenilor în aces­te farfurii zburătoare.

Intre 14-18 ianuarie 1953 sub conducerea dr. H.P. Robertson de la Universitatea din California s-au întrunit personali­tăţi de vază din Pentagon pentru o analiză. Această temă sub numele „Robertson-Panel” conţinea materiale şi dovezi asupra UFO pentru a fi înaintate preşedintelui nou numit. Directo­rul CIA, amiralul Roscoe Hillenkoetter, comunica preşedinte­lui: „Implicaţiile care privesc siguranţa statului se datoresc faptului că noi nu cunoaştem motivele şi intenţiile celor ce ne vizitează în aceste farfurii zburătoare”.

Din motive internaţionale şi tehnologice şi pentru a se evita panica în rândul populaţiei, comisia „Majestic 12″ de control este de părere să se continue cercetarea strict secretă, banalizarea fenomenului în ochii opiniei publice, inducerea în eroare prin inventarea unor explicaţii (baloane pentru cercetarea climei, meteoriţi etc.). „Dacă nu avem explicaţii plauzibile (spune raportul) atunci să ridiculizăm martorii.” In urma acestui ordin, ofiţerii Chop şi Rupellt şi-au dat demisia din aviaţia militară.

O scrisoare din 4 septembrie 1987, din partea personalului din aviaţia militară, către preşedintele Reagan conţine printre altele: „Politica CIA de banalizare a fenomenului UFO pe plan naţional a fost de mare efect”. S-au scris cărţi şi sute de articole în presă prin care s-a falsificat şi manipulat tema UFO. Motivele pentru care s-au făcut acestea au fost explicate de maiorul Hans Petersen din NATO:

1. Adevărul despre UFO poate periclita sistemul monetar.

2. Toate religiile ar fi nevoite să-şi schimbe dogmele. Nime­ni nu doreşte acest lucru.

3. Furnizarea de energie va fi dată peste cap. Noi vom cu­noaşte o energie care nu poluează mediul. Insă concernele multinaţionale, adepţii energiei atomice vor pierde influenţa asupra omenirii. Trebuie să avem în vedere cât de mare este puterea giganţilor petrolului!

4. Politicienii care ne-au minţit decenii îşi vor pierde credibilitatea şi puterea. Ziarul „Berliner Tageszeitung” a publicat un articol al lui Mathias Brocker cu ocazia conferinţei UFO din Frankfurt în 1990: „Astăzi, ca şi înainte, guvernele nu au interes să aducă la cunoştinţă populaţiei o tehnologie şi o autoritate cosmică, poate, superioară nouă”. „Cine s-ar mai uita la un şef de guvern sau la un deţinător al premiului Nobel dacă ar afla noutăţi şi legi cosmice de la extraterestri?”

Existenţa lor este radical şi subversiv ţinută în secret, iar ceea ce se spune că este supranatural, poate este chiar natural.

Ca încheiere vă pot recomanda: „Cercetaţi şi aflaţi adevărul, deoarece adevărul vă dă libertatea.”

 

In anul 1919 s-a constituit organizaţia VRIL din membrii unui ordin Templier. Aceştia au avut sediul în Germania, nu departe de graniţa cu Austria (Ramsau). Ei s-au ocupat foarte intens cu studiul sistemului solar Aldebaran.

Sistemul solar Aldebaran care se află la o distanţă de 68 de ani lumină de Pământ are, probabil, două planete locuite, care poartă numele de „Sumeran”. În urma unui fenomen cosmic, soarele Aldebaran a început să se extindă făcând imposibilă viaţa pe aceste două planete. Templierii spun că aceşti locuitori au părăsit Aldebaranul colonizând planeta Marte din sistemul nostru solar. Marile oraşe piramide (fotografiate de sonda Viking în 1976) precum şi „faţa planetei Marte sunt martori ai acestor locuitori înzestraţi cu o tehnică extraordinară”. Organizaţia VRIL a fost convinsă că aceşti locuitori au vizitat şi planeta noastră. De aceea şi-au propus ca temă construirea unui obiect zburător care să cerceteze universul. Trei ani au cercetat energii alternative. Ei spuneau că o energie bazată pe explozie sau ardere este o energie distructivă şi tot ce este distructiv este de origine satanistă. O energie constructivă, ca tot ce este constructiv, este o energie dumnezeiască. Deoarece „implozia” spre deosebire de explozie este o energie dumnezeiască.

Cercetătorii acestei organizaţii în frunte cu Victor Schamberger sau W.O.Schumann de la Politehnica din Munchen au preluat ştiinţa lui Joan Kepler, ştiinţa secretă a pitagoreenilor, iar după trei ani de cercetări au început să construiască acest proiect. În vara anului 1922, au început să construiască un obiect zburător rotund. Un disc de 8 m diametru, peste care s-a suprapus paralel un alt disc de 6,5 m diametru, având şi al treilea disc dedesubt de 7 m diametru. Aceste trei discuri au fost prevăzute cu o gaură în mijloc de 1.80 m diametru în care s-a montat un agregat înalt de 2,40 m. In partea inferioară s-a montat un pendul care ţinea discurile în balanţă. Aceste discuri, învârtindu-se în sens invers între ele, dădeau naştere unui câmp electromagnetic de rotaţie. Ce capacitate avea această farfurie zburătoare nu se ştie; cu ea s-au făcut expe­rimente doi ani, după care s-a demontat şi a fost dusă în depozitul fabricii din Augsburg Messerschmidt. In mai multe cen­tre industriale sunt asemenea obiecte înregistrate sub codul secret JFM.

In principiu, s-a căutat ca prin crearea unui câmp puternic de energie să se creeze o independenţă faţă de forţele cosmice cum sunt: gravitaţia, electromagnetismul, razele distale, materia, microcosmosul.

In iunie 1934, Schamberger a primit sprijin din partea lui Hitler şi misiunea de a lucra mai departe acest proiect. Sub conducerea lui Schumann, s-a construit în fabrica de avioane Arado din Brandenburg primul obiect zburător rotund expe­rimental RFZ 1. Acest avion s-a ridicat vertical 60 m, după care a început să danseze câteva minute; sistemul de condu­cere Arado 196 s-a dovedit ineficace. Cu mare greutate a reuşit pilotul Lolthar Waiz să aducă pe pământ acest obiect. El a reuşit să sară din cabină înainte ca discurile care se roteau vertiginos să rupă în bucăţi întreaga maşină. Spre sfârşitul anului 1934, a fost gata prototipul RFZ 2 care era prevăzut cu o comandă de impuls magnetică de 5 m diametru şi avea următoarele caracteristici de zbor: cu cât viteza era mai mare dispăreau contururile optice confuze şi culorile tipice ale UFO, roşu, portocaliu, galben, verde, alb, albastru sau violet, în funcţie de viteză. Acest prototip a avut succes. În 1941 a fost fotografiat în sudul Oceanului Atlantic în zborul lui spre Polul Sud. În 1941, s-a încercat să fie folosit ca avion de recu­noaştere în Anglia. Nu a putut fi folosit ca avion de luptă pen­tru că zborul lui se efectua numai în linii de 90°, 45° sau 22,5°.

După acest succes, organizaţiei VRIL i s-a dat un câmp de experimentare propriu în Branderburg. La sfârşitul anului 1942, s-a construit VRIL l, de 11,5 m diametru, cu o viteză de 2900 km/h. La schimbarea cursului de 90° piloţii nu erau afectaţi. Din acest model s-au construit 17 bucăţi; multe erau prevăzute cu o cupolă de sticlă. In acest timp s-au construit V7 şi RFZ 7, o combinaţie de discuri rotative şi motoare con­venţionale. RFZ 7 au fost construite de grupurile Schriever-Habermohl şi Miethe-Belluzo. RFZ 7 a avut un diametru de 42 m; la o aterizare la Polul Nord s-a distrus.

Un alt aparat, RFZ 7, a fost fotografiat mai târziu lângă Praga. In iulie 1941, ambele grupuri de constructori au cons­truit un corp zburător rotund, RFZ 7T, care s-a dovedit foarte bun. In interiorul SS-ului a fost un grup care se ocupa de energii alternative pentru a nu mai fi dependenţi de petrol. Căpitanul inginer Coler a construit un motor numit Thule-tachionator.

In august 1939, s-a dat pentru zbor RFZ 5, numit şi „Hanebu I” cu 8 oameni la bord şi viteza de 4800-17000 km/h; la bord a fost echipat cu 2 tunuri de 6 cm şi 4 MK 106.

In 1942, a urmat Hanebu II cu un zbor de 55 ore, 9-20 per­soane la bord şi o viteză de 6000 km/h. Au existat planuri pen­tru un avion VRIL 7 cu spaţiu mare şi un diametru de 120m.

După scurt timp s-a construit Hanebu III, prototipul cel mai superb, 71 m diametru, care a fost filmat în zbor. Capacitatea era de 32 oameni, un zbor permanent de 8 săptămâni şi 7000 km/h viteză, ajungând în cazuri excepţionale şi la 40.000 km/h. CIA şi serviciul englez de informaţii cunoşteau aceste lucruri, numind aceste obiecte „Foo-Fighters”. Ei urmăreau încă din 1942 dezvoltarea acestor avioane. Au mai fost construite aşa-numitele „broaşte ţestoase zburătoare” fără oameni la bord, cu menirea să deranjeze orice circuit electric. Particularitatea la apariţia unei UFO este întreruperea oricărui curent electric. C.Stevens, pilot al Forţelor Aeriene ale SUA descrie că, în timpul celui de al doilea război mondial, a văzut Foo-Fighters de culoare gri-verde sau roşu-portocaliu care zburau câteodată la distanţe foarte mici de alte avioane. La începutul anului 1943 a fost proiectat un avion tip ţigară numit Andromeda (139m lungime).

In 1943, de Crăciun, a fost o şedinţă importantă a societă­ţii VRIL în Colberg, Marea Nordului. Aici s-a discutat efec­tuarea unor zboruri în cosmos.

In 14 februarie 1944, Schriever şi Habermohl au lansat un avion ce se ridica vertical 800 m pe minut, orizontal 2200 km/h, la o înălţime de 24.200 m, de asemenea cu energie magnetică. Acest avion nu a mai putut zbura deoarece a fost bombardat în Peenemunde.

Englezii şi americanii au găsit la începutul anului 1945, în arhive, toate planurile UFO şi au dat ordin să se tranporte tot materialul existent în America. In martie 1946, din ordinul dat de Truman, ordin numit „Paperclip”, oamenii de ştiinţă şi inginerii germani urmau să fie angajaţi în Statele Unite. Victor Schamberger, Werner von Braun şi alţii au fost aduşi în America pe cale „particulară”.

Multe din aceste avioane rotunde au fost scufundate într-un lac din Austria, altele au fost demontate şi duse în America de Sud, altele au fost luate de aliaţi. Experienţa „Phoenix” din 1983 în America a folosit această tehnologie, ca urmare a proiectului Philadelphia din 1953.

Dar Hanebu I, II şi III şi VRIL l au dispărut în mai 1945. In 1946 au fost văzute în nordul Suediei corpuri luminoase zburătoare care au stârnit panică aliaţilor în est şi vest.

La o conferinţă în Arizona în septembrie 1991 au fost ară­tate 3 ore corpurile zburătoare construite de nemţi, planurile şi bazele subterane.

 Atentatul asupra lui Kennedy

Din anul 1963, se duce o dispută vehementă cu privire la motivele care au dus la asasinarea lui Kennedy. Un lucru este clar: tânărul preşedinte era pe cale de a urma în politică un drum propriu. Ceea ce a dus la o crasă opoziţie din partea „Establishment”-ului a fost, pe de o parte, destituirea şefului CIA, Allen Dulles, după invazia nereuşită a cubanezilor din exil, din 1961, pe de alta, rechemarea mai multor „Advisors” (consilieri militari SUA) din Vietnam.

Hotărârea lui Kennedy de a pune capăt conflictului din Asia de Sud şi activităţii CIA în această parte i-a nemulţumit foarte tare pe Iluminaţi. De asemenea, în 18 iulie 1963, a in­format Congresul că doreşte să micşoreze deficitul Statelor Unite. El a vrut să forţeze exportul şi să introducă un impozit asupra procentelor încasate de cetăţenii americani care au de­pus bani la băncile din străinătate. Investiţiile de capital ame­rican în străinătate urmau să fie impozabile cu 15% anual. Acest lucru nu era pe placul bancherilor internaţionali.

Acest preşedinte, singurul până acum care nu a fost mason, ar fi fost un adevărat ales al poporului american.

Un alt motiv al asasinării lui Kennedy nu este de natură politică, ci se referă la dezvăluirea fenomenelor legate de farfuriile zburătoare. In susţinerea acestei idei, vom aminti câteva realităţi ţinute în secret. Astfel, în anul 1947, pe 2 iulie, în Rosewell, New Mexico, s-a prăbuşit un corp extraterestru. Au existat 92 de martori şi 35 de rapoarte.

In 1949, s-a raportat din nou un corp zburător rotund. A existat un supravieţuitor, care a fost transportat la Los Alamos, un centru secret şi foarte păzit al armatei americane, căruia i s-a dat numele EBE (extraterrestrial biological entity), fiind considerat un reptiloid uman. El a fost îngrijit şi prin proiectul „Sigma” s-a încercat a se lua contact cu EBE, dar fără succes. EBE nu a putut fi ţinut în viaţă datorită unor greutăţi de asimilare, care la el se făceau pe bază de clorofilă. A murit pe data de 18 iunie 1952. Colonelul care 1-a îngrijit, 1-a îndră­git şi a descris întreaga poveste în „Cartea galbenă”.

Un alt fapt s-a petrecut pe 20 februarie 1954, la baza aeria­nă Muroc, în California. Ofiţerii şi comandamentul bazei de la turnul de observaţie au văzut zburând un disc cam de 60-100 m diametru. Acest disc a fost observat aproape o oră chiar şi de ultimul ofiţer al bazei. Preşedintele Eisenhower a fost chemat de urgenţă şi adus cu un helicopter. Toţi cei de faţă au văzut aterizarea discului din care au coborât oameni cu părul blond cam de l,30m înălţime.

Acest episod este povestit şi de astronautul american Gorden Cooper. Gerald Light de la CBS, un concern mass-media şi Paul Solomon de la baza aeriană confirmă cele întâm­plate. Călătorii din nava rotundă au luat contact cu pămân­tenii, au făcut demonstraţii tehnice şi pe urmă au părăsit baza. Anumite zvonuri au afirmat că aceşti călători au demonstrat că se pot face invizibili. Toate acestea au fost însă ţinute în mare secret până astăzi şi cei care au încercat să le dezvăluie au pierit. In 1949 a încercat ministrul apărării Forrestal să infor­meze opinia publică despre UFO; această întâmplare a plătit-o cu viaţa; a fost aruncat pe fereastră, după ce a fost sugrumat.

Kennedy era hotărât să dezvăluie opiniei publice toate secretele în legătură cu farfuriile zburătoare. El a fost asasinat pe data de 22 noiembrie 1963. Primul glonte a fost tras într-adevăr de pe acoperişul depozitului, dar acest glonte nu a fost mortal. Glontele mortal a venit de la şoferul automobilului în care era Kennedy, un agent CIA. Originalul filmului atenta­tului arată pe şofer cum se întoarce, îl împuşcă şi capul lui Kennedy este zdrobit.

In filmele ce au circulat în alte ţări locul unde stătea şoferul este retuşat. John Lear, unul din cei mai buni piloţi americani (17 recorduri de zbor) şi William Cooper membru al Exnaval-Intelligence au analizat cu ajutorul computerului în Japonia trei filme originale. Această analiză a arătat clar cum a fost împuşcat preşedintele, arma a fost identificată ca fiind o armă a CIA, de asemenea un glonte special cu explozie întârziată, deoarece după explozie creierul lui Kennedy nu s-a găsit.

Atentatul a fost pregătit de agenţii CIA: Orlando Bosch, Howart Hunt, Frank Sturgrs, Jack Rubenstein, Lee Harvey Oswald. Toate detaliile în legătură cu atentatul sunt în arhivele Serviciului American de Securitate şi ţinute în secret până în anul 2029. Aproape toţi martorii şi conspiratorii aten­tatului au murit între timp în mod misterios. Povestea oficială a Comisiei Warren a fost comunicată în presă 9 ore după atentat, singurul găsit vinovat fiind Lee Harvey Oswald.

Fratele preşedintelui, Robert Kennedy stătea de asemenea în calea Iluminaţilor. El a fost asasinat pe 5 iunie 1968, cu puţin înainte de a câştiga alegerile prezidenţiale. Protocolul la capitolul 12 spune: „Cine stă în calea planului va fi adus mai aproape de moarte”.

Amănuntele cu privire la aceste două atentate sunt descrise foarte bine în cartea lui William Cooper „Behold a pale horse”, cu condiţia de a mai putea fi procurată pe piaţă.

 

Vaticanul

La sfârşitul celui de al doilea război mondial, aproape toţi monarhii au fost înlăturaţi. O bună parte din planul Ilumina­ţilor a fost realizat. Care a fost situaţia bisericii catolice? Servi­ciul secret al Vaticanului a fost de secole Ordinul Iezuiţilor. Acest ordin a fost înfiinţat în anul 1534 de Ignatiu de Loyola care, ca şi ceilalţi trei şefi ai ordinului, au fost de origine evrei. Puterea acestor şefi ai Iezuiţilor era atât de mare încât ei au fost numiţi „Papii negri”.

In timpul celui de al doilea război mondial, în Vatican s-au infiltrat şi alte loji masonice: OSS, MI6, Loja P2, care este cea mai mare lojă din Italia. In 1976 a fost un scandal public când s-a aflat că în loja P2 se află 121 prelaţi ai Vaticanului ca: Jean Villot, Agostina Casaroli (ministru de externe al Vaticanului), Sebastiano Baggio, Ugo Poletti şi directorul băncii Vaticanului, Paul Marcinkus. Dar în loc să fie trase la răspundere aceste persoane, mai întâi a fost asasinat Papa Paul I şi apoi a urmat persecuţia ziariştilor şi publiciştilor.

După cum am văzut, Iluminaţii susţin totdeauna amândouă părţile aflate într-un conflict sau război. Absolut clar s-a văzut acest lucru după al doilea război mondial: sprijinul dat organizaţiei CIA prin Allan Dulles, şi sprijinul faţă de SS, organizaţie secretă, cu şeful ei Gehlen.

Biserica catolică a transferat clandestin mulţi membri SS în Elveţia. Unii din ei s-au transformat în preoţi şi s-au împrăş­tiat în alte ţări ca Argentina, Paraguay sau SUA. După război, Gehlen a primit însărcinarea să organizezepostul de radio „Europa Liberă”, care a vehiculat tot timpul minciuni în legă­tură cu „războiul rece”, pentru a camufla dorinţa de a înarma ambele părţi, din banii cetăţenilor, cu sudoarea muncii lor. Din înarmarea vestului şi a estului, Iluminaţii au realizat pro­fituri astronomice. După aceste pseudo-revoluţii „de catifea”, se pot arunca rachetele la gunoi. Cu aceşti bani nu era mai bine să se facă ceva pentru popor?

In sfârşit, o bună parte din membrii SS au fost preluaţi direct de CIA. Un alt membru clerical din „Comitetul celor 300″ este Josef Retinger (Ratzinger) care era în strânsă legătură cu CIA. El se consulta cu Luigi Gedda, medicul Papei Pius VII, apoi al Papei Paul VI, şi lucrau mână în mână cu oficiul Serviciilor Strategice al CIA. Retinger era în strânsă legătură şi cu prinţul Bernhard al Olandei, cu premierul italian Sir Collin Grubbin (membru în serviciul secret britanic) şi cu directorul CIA, generalul Walter Bedell.

Prinţul Bernhard era înainte de război membru SS şi avea o funcţie în concernul I.G.Farben. După căsătoria şi intrarea sa în casa regală a Olandei a primit o funcţie la Shell Oil. Această grupă a fost sâmburele din care în mai 1954 s-a constituit Organizaţia Bilderberg în hotelul din Osterbeek, Olanda. Prinţul Bernhard a fost primul director al Organiza­ţiei Bilderberg. Un alt membru CIA cu mare influenţă în Vatican a fost cardinalul Spellman. Acesta a jucat un rol în răsturnarea democraţiei de către CIA, în Guatemala, în 1954.

Spellman a fost acela care 1-a adus pe preotul Paul Marcinus (crescut la periferia Chicago-ului); făcându-1 cardinal şi şef al băncii Vaticanului. Sub conducerea lui, prin această bancă, s-au făcut cele mai criminale tranzacţii de bani şi acţiuni, îm­preună cu Michelle Sindona (cunoscut mai târziu ca un excroc de talie mondială şi arestat în SUA), Roberto Calvi, şeful băncii Ambrosiana (mai târziu găsit mort sub un pod din Londra) şi Licio Gelli, şeful lojii P2, s-au făcut cele mai specta­culoase afaceri, dar şi cele mai dubioase din istoria Vaticanului.

Banca Vaticanului a înlesnit scoaterea în străinătate a unor imense sume de devize din Italia, ruinând economia italiană.

In 1966, magazinul „Look” a publicat articolul „Rolul evreilor în schimbarea gândirii bisericii catolice”, în care sunt descrise detalii ale consultaţiilor secrete între loja evreiască B’nai Brith şi cardinalul Bea care reprezenta Biserica Catolică. Vaticanul este probabil cea mai bogată organizaţie din lume. Averea Vaticanului este administrată de Banca Rotschild.

Orice om politic îl vizitează pe Papă, fie Busch sau Gorbaciov.

Dacă considerăm evenimentele petrecute numai în ulti­mele trei decenii, observăm întâmplări demne de romane criminale. Asasinarea Papei loan al XXIII-lea: anunţul morţii lui a fost din eroare tipărit în ziarul masonic mexican „El informator” pe data de 3 iunie 1963, iar Papa a murit în seara zilei de 3 iunie 1963, la ora 19.49.

Asasinarea Papei Paul I, după numai 33 zile de pontificat, constituie un alt fapt concludent. Acest papă a fost botezat de popor „Papa zâmbitor” iar în timpul cât a fost patriarhul Veneţiei, oamenii 1-au îndrăgit şi apreciat. El voia să transfor­me radical politica Vaticanului şi să facă ordine în finanţele Vaticanului. Acest om integru, incoruptibil, luptător pentru cei săraci, hotărât să lupte contra mafiei şi hotărât să facă re­forme drastice, a fost asasinat. Felul cum au reacţionat vârfuri­le din Vatican, nepermiterea unei autopsii, graba îmbălsămării şi înmormântării cadavrului, informaţiile false şi contradicto­rii au demascat evenimentul tragic.

Papa Ioan Paul al II-lea, alias Carol Voityla Katz, actualul papă este un Iluminat şi membru al clubului Rotary. El este şeful lojii secrete „Opus Dei” şi guvernatorul clanului Rockefeller. El este de origine evreu şi pseudo-regentul „Noii biserici mondiale romano-iezuite”. Misiunea sa este de a subordona biserica catolică religiei „mozaice”, de a recunoaşte „vina seculară” a catolicismului faţă de poporul mozaic, de a recunoaşte participarea religiei creştine la holocaust şi de a slăbi biserica ortodoxă propunând ortodocşilor „unirea credinţelor creştine”. El este pregătitorul unei „One World” religii (religii mondiale). In cuvântarea sa din 15 noiembrie 1982, într-o audienţă generală, cu ocazia morţii preşedintelui libanez Gemayel a spus următoarele: «Ierusalimul, oraşul Domnului, poate deveni şi un oraş al oamenilor „City of man”». Această denumire este întrebuinţată de Iluminaţi când spun „guvern mondial” sau „dictatură mondială”.

In 18 aprilie 1983, a fost primită în audienţă papală întrea­ga „Comisie trilaterală”, înfiinţată de Zbigniew Brzezinski şi Rockefeller. Aici a fost criticat mersul prea încet al făuririi „Noii Ordini Mondiale”. Ne putem imagina că această întâlni­re între Papă şi o asemenea Comisie nu s-a rezumat la consu­marea împreună a unei ceşti de cafea.

Like

One blogger likes this post.