|
|
|
La
50 de km nord-est de oraşul Mexico se găsesc ruinele "oraşului celor
care au devenit zei": Teotihuacan. Acum două mii de ani, acest oraş
radia, pentru mulţimile de pelerini, o atracţie mistică. Toate legendele
au o naştere şi o moarte misterioasă: Teotihuacan nu face excepţie de
la regulă.
Strămoşii aztecilor: "Marii artizani"
Acest oraş imens, cel mai important din America precolumbiană (avea
aproximativ 200.000 de locuitori), a fost construit pe un platou, la
2.300 de metri altitudine. Nici măcar aztecii nu au cunoscut decât
ruinele acestui impresionant ansamblu care se întindea pe aproape 30 de
kilometri pătraţi, între anii 200 î.Hr. - 700 d.Hr. Piramidele, templele
şi locuinţele se succedau de-a lungul imenselor bulevarde care se
intersectau în unghi drept, într-o armonie, un simţ al proporţiilor şi o
măiestrie a spaţiului demne de cele mai mari capitale din istoria
omenirii. Deşi locul este favorabil stabilirii unei aşezări umane (o
vale fertilă, surse abundente de apă şi mari zăcăminte de obsidian), o
întrebare rămâne totuşi fără răspuns: de unde au venit bărbaţii şi
femeile care au creat şi clădit atât de rapid o cultură absolut
originală? Chiar şi în ziua de azi există mai multe ipoteze
contradictorii. Se ştie că existau cultivatori indieni care ocupau valea
înainte de întemeierea oraşului. Câteva sate de bordeie de lut, câteva
culturi... nimic care să fi lăsat să se întrevadă dezvoltarea rapidă a
unei civilizaţii deosebit de evoluate. Iar singura civilizaţie
anterioară celei din Teotihuacan era cea a olmecilor, primii care au
impus schema de aliniere a clădirilor religioase după axa Nord-Sud. În
afară de acest indiciu, nici o altă caracteristică nu permite decelarea
unei filiaţii culturale directe. În tradiţia lor, aztecii vorbeau despre
un popor străvechi pe care îl considerau strămoşul lor: "Marii
Artizani", iar Teotihuacan pare să fi fost capitala sa. Aceşti Mari
Artizani erau iniţiatorii legendei celui de-al cincilea Soare, legendă
în care se vorbeşte despre distrugerea şi recrearea Universului.
Întemeietorii oraşului erau consideraţi drept ctitorii unei noi ere,
numită "era mişcării". În absenţa unor elemente concrete, misterul
persistă în privinţa originii acestui popor inspirat.
Arhitectura ezoterică
Absenţa fortificaţiilor şi a reprezentărilor războinice face din
Teotihuacan o excepţie în cultura precolumbiană a Americii Centrale. În
plus, nici un indiciu nu ne permite să credem că aici au avut loc
sacrificii umane. Se pare că puternicele concepţii spirituale ale
acestor oameni s-au tradus printr-o viaţa paşnică: o societate foarte
strict ierarhizată, dar deloc războinică.
Centrul
ceremonial din Teotihuacan se organizează în jurul unei axe exacte
Nord-Sud, de 45 de metri lăţime şi doi kilometri lungime.
Piramida Lunii şi cea a Soarelui (cea mai mare) îşi impun masa lor
gigantică, echilibrata de templul lui Quetzalcoatl, şarpele cu pene.
Celebrul şarpe cu pene s-a născut la Teotihuacan, din sacrificiul zeului
focului, în vârful unei piramide. El simbolizează uniunea forţelor
pământului şi cerului, şi trezeşte omul faţă de natura divină şi
evoluţia sa spirituală. În jurul templului său se află resturile unui
ansamblu de clădiri, instituţii de învăţământ şi şcoli: un veritabil
centru iniţiatic. Piramida Soarelui este plasată pe o axă
Est-Vest uşor decalată. Căutând motivul acestui decalaj, arheologii au
pus în evidenţă plasarea templului pe axa răsăritului şi a apusului de
Soare în zilele de zenit: locuitorii din Teotihuacan luau în considerare
nu numai axele orizontale terestre, ci şi axa verticală solară. Cu o
înălţime de 70 de metri şi o latură a bazei de 250 de metri, această
piramidă este un colos de piatră de un milion de metri cubi care se
înalţă în pantă lină către cer.
|
|
|
|
|
S-a calculat că numai construcţia acestei piramide ar fi necesitat
munca a 3.000 de oameni timp de 30 de ani. Deşi departe de estimările
relative la marea piramidă a lui Kheops (25.000 de oameni timp de 20 de
ani), aceasta necesita totuşi o organizare socială extrem de bine
structurată şi evoluată. Piramidele aveau un simbolism foarte
puternic pentru populaţiile din aceasta regiune. Într-adevăr, cifra 5
(cele patru puncte de la bază plus al cincilea, centrul) se referă la
Inimă, la chintesenţă (quinta-essentia), centru al înnobilării
spirituale a omului, punct de întâlnire a forţelor complementare.
Piramidele reprezintă deci fizic, în spaţiul terestru, arhitectura
spirituală a sufletului uman. Recent, s-a descoperit că în
privinţa organizării sale, ansamblul prezintă similitudini cu
constelaţia Orion. Într-adevăr, cunoştinţele astronomice ale poporului
din Teotihuacan erau foarte avansate. De exemplu, calendarul lor era
bazat pe un an de 365 de zile incluzând şi anii bisecţi. Aceste
cunoştinţe necesitau observaţii foarte precise şi regulate precum şi
calcule matematice avansate. În plus, sistemul lor de scriere
(din care au rămas foarte puţine urme) îmbina se pare cifre, litere şi
sensuri implicite, constituind un domeniu de studiu fascinant pentru
amatorii descifrării enigmelor istorice. Toate aceste
constatări nu pot duce decât la concluzia ca Teotihuacan a fost
construit de oameni conştienţi de rolul şi de menirea lor ca parte
integranta a universului. Declinul oraşului rămâne şi el
misterios. Invazie? Foamete? Război civil? Nici o dovadă concludentă nu a
fost încă găsită... Rămân piramidele, templele şi
basoreliefurile. Prin aceste pietre radiază lumina interioară a
oamenilor care au clădit această civilizaţie. "Cei care au devenit zei"
ne vorbesc, dar prin intermediul singurului limbaj potrivit spiritului
lor tăcerea.
Peregrinările chinezilor
Chinezii au păstrat scrisă amintirea îndepărtată a unei expediţii
întreprinse în 459 d. Hr. de către Hui Shen, însoţit de alţi patru
călugări budişti, plecaţi în căutarea tărâmului Fusang, paradisul
terestru pe care legenda îl situa de cealaltă parte a oceanului
Oriental. Barca lor, purtată de curentul cald care se îndreaptă către
răsărit, din Japonia până în California, a realizat se pare un mare ocol
prin nordul oceanului Pacific. După ce a atins Alaska, barca a coborât
probabil de-a lungul coastei Americii de Nord până în Mexic. Potrivit
relatării lor, chinezii au găsit aici un popor foarte evoluat, posedând
un sistem de scriere propriu, "dar fără cetăţi şi aşezări întărite... şi
[care] nu ducea războaie". Ei au descoperit arborele Fusang, "care are
fructe comestibile ca şi bambusul. Fructul, care seamănă cu o pară, este
roşiatic. Se toarce fibra scoarţei acestui copac, făcându-se o pânză
groasă, şi de asemenea o ţesătură mai fină. Lemnul este folosit la
construirea caselor, iar scoarţa arborelui Fusang este folosită la
fabricarea hârtiei". Aceste însemnări corespund epocii de Aur a
Teotihuacan-ului (400 î. Hr. - 700 d. Hr.). Deşi agava mexicană (plantă
din familia amaryllidaceelor, cultivată în ţările calde pentru fibra
textilă extrasă din frunzele sale), nu are fructe roşiatice, ea poate fi
luată drept un arbore datorită corolei sale (care poate atinge o
înălţime de 10 metri), ea are flori roşii şi fructe comestibile care
seamănă într-adevăr cu cele ale bambusului. Din această plantă se extrag
într-adevăr filamente din care se confecţionează pânza, şi se poate
face de asemenea hârtie din fibrele cele mai fine.
Octavian Creţ
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.